Mitropolia Ardealului, Anul XXXI, Nr.

6, Noiembrie-Decembrie, 1986

+ TEOFIL
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL EPARHIEI VADULUI, FELEACULUI ȘI CLUJULUI

Cinstitului cler și dreptcredincioșilor creștini, Har, binecuvintare,

bucurie și multă pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru
Iisus Hristos.

„Noi iubim pe Dumnezeu fiindcă El mai

întîi ne-a iubit pe noi" (I loan 4, 19).

Cinstiți credincioși și credincioase,

Sfîntul Ioan apostolul în aceeași epistolă, cu cîteva rînduri mai înainte, ne
face cunoscută una din cele mai plăcute definiții despre Dumnezeu cînd afirmă:
,JDumnezeu este dragoste!" Cu această dragoste El iubește din veci ființa omenească,
pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă. Fiecare om, ascultător al profetului
Ieremia, se cuvine să creadă ca făcută lui această asigurare cerească: „Cu iubire
veșnică te iubesc pe tine, de aceea îți păstrez bunătatea Mea" (Ier. 31, 3). In pla­
nurile din veșnicie ale lui Dumnezeu, fiecare din noi, fiecare suflet omenesc era
prevăzut cu nașterea sa și cu toate împrejurările între care se va ivi în lumea
aceasta, creată și cîrmuită de El.
Dumnezeu este iubire și din aceasta izvorăște hotărîrea Sfintei Treimi de a
face pe om după chipul și asemănarea Sa. „Apoi, Dumnezeu a zis: sd facem om
după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el sd stăpînească peste peștii mării,
peste păsările cerului, peste uite, peste tot pămîntul și peste toate tiritoarele care
se mișcă pe pămînt" (Fac. 1, 26).
Ceea ce Domnul a hotărît a și făcut. Pe om l-a plăsmuit după chipul Său.
L-a înzestrat cu suflet nemuritor și prin aceasta cu inteligență, cu conștiință
despre bine și despre rău, cu libertate de a voi binele sau răul, cu trecere peste
desfacerea trupului. Gîndire, simțire, voință și neputrezire, iată cele mai de seamă
însușiri ale sufletului, datorită faptului că este chipul lui Dumnezeu în om, în
orice om.
Luminat de Sus, profetul David se miră și admiră starea aleasă a ființei
omenești. El întreabă fericit: „Ce este omul ca să te gîndești la el; și fiul omului
ca să-l bagi în seamă? Cu puțin făcutu-l-ai mai mic decît îngerii, cu slavă și
cinste l-ai încununat" (Ps. 8, 4—5).

Iubiți credincioși,
Iubirea adîncă și țiitoare a lui Dumnezeu față de om se învederează și prin
marele dar și har care este descoperirea dumnezeiasca. Prin aceasta înțelegem că
Cel nevăzut a vorbit oamenilor de multe ori și în multe feluri.
PASTORALE ARHIEREȘTI 45

Iubiți credincioși, iată o altă încununare a omului cu slavă și cu cinste

deosebită. Vorbind omului, Făcătorul Cerului și al Pămintului i-a dezvăluit, i-a
destăinuit multe din tainele Lui cele ascunse, privitoare la ființa Lui cea veșnică
și privitoare totodată la ființa și la soarta noastră dinaintea morții și de după
moarte.
După o postire de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, Iisus a flăminzit
și i s-a permis diavolului să-L ispitească și să-I zică; ,,— De ești Tu Fiul Iui
Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pîini.“ Iar Iisus, răspunzînd a zis: „Nu
numai cu pline va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu"
(Matei 4, 3—4).
In scrisul său, Isaia profetul recunoaște că de la Dumnezeu a primit ceea
ce a transmis verbal sau în scris poporului evreiesc și nouă credincioșilor. în
mai multe locuri din cartea sa, Isaia se exprimă astfel: „Cdci gura Domnului a
grăit" (Isaia 1, 20; 40, 5; 58, 14).
Dumnezeu ne-a vorbit din dragoste, ca să ne povățuiască, să ne mîngîie,
iar alte ori să ne mustre și să ne îndrepteze, să ne abată de la calea păcatului
și a pierzării. „Omul va trăi nu numai cu pline, ci și cu orice cuvînt care iese
din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Vorbindu-ne, Domnul ne cinstește și ne
luminează lăuntric fiindcă ne iubește cu iubire îndelung răbdătoare și mult mi­
lostivă. Cine ne vorbește ne cinstește și ne iubește în același timp.
Revelația sau descoperirea divină este comoara de învățătură hărăzită de
Creatorul lumii pentru creatura Sa cuvîntătoare, care este omul. Dascălul nostru
cel ceresc, Iisus Hristos, de la începutul activității Sale pe pămînt, ne-a atras
atenția că nu-i just ca omul să se preocupe numai de pîine, de hrana corpului,
ci se cuvine să se nutrească și să trăiască și din „tot cuvîntul care iese din gura
lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).
Luminat de Sfîntul Duh, Pavel Apostolul ne scrie ■— pe urmele Iui Hristos —
tot pe această linie de gîndire: „După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rînduri
și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, către sfîrșitul acestor
vremuri ne-a grăit nouă prin Fiul ... care este strălucirea slavei și icoana ființei
lui Dumnezeu și care ține toate cu cuvîntul puterii Sale ... a șezut de-a dreapta
măririi întru cele prea înalte ..." (Evrei 1, 1—3).
Cu cită rîvnă s-ar cuveni să căutăm noi cuvîntul Domnului, adică ceea ce
ne-a grăit nouă cu îmbelșugare, cu stăruință multă, cu părintească afecțiune, Stă-
pînitorul cel veșnic al cerului și al pămintului și Judecătorul nostru de mîine.
Să-l căutăm și să-1 facem trup, realitate, în viața noastră cea de toate zilele,
acest cuvînt.

Iubiți credincioși,
Cu toate aceste dovezi de iubire și de cinstire, omul care poartă chipul lui
Dumnezeu într-însul, ajunge să cadă în ispită, să cadă în păcat și în nefericire.
Se face necesară intervenția unui ajutor, a unui izbăvitor. Iubirea Ziditorului
nu se lasă înfrântă. El hotărăște trimiterea lui Mesia, în persoana Fiului Său,
Cel Unul Născut din Tatăl, mai înainte de toți vecii. „Dragostea lui Dumnezeu
față de noi s-a arătat prin faptul cd Dumnezeu a trimis în lume pe singurul
Său Fiu ... ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre ... ca să fie Mintui-
torul lumii" (I loan 4, 9—10, 14).

Iubiți credincioși,
Ceea ce prăznuim noi astăzi, frățiile voastre o știți prea bine. Biserica ne
pune înaintea ochilor sufletului nostru icoana străveche și totuși plăcută a
Pruncului ceresc, ajuns în preajma dobitoacelor necuvîntâtoare, ajuns în simpli­
tate și neputință. Aici începe jertfa de ispășire, pentru păcatele noastre, a Mîntui-
torului, pe care loan Botezătorul ni-L prezintă și nouă cu aceste cuvinte: „Iată
Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii", (Ioan 1, 36).
46 MITROPOLIA ARDEALULUI

Cu sute de ani mai înainte, Profetul Isaia îl aseamănă și el pe Mesia cu

un miel și cu o oaie fără de apărare: „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nele­
giuirea noastră a tuturor. Cînd a fost chinuit și asuprit n-a deschis gura deloc
ca un miel pe care-l duci spre junghiere și ca o oaie fără de glas, înaintea celor
ce o tund, așa n-a deschis gura Sa" (Isaia 53, 6—7).
Cînd privim la icoana Nașterii Domnului, e cu neputință să nu vedem peștera
in care s-a născut, ieslea în care a fost culcat, pe păstorii, bine vestiți de îngeri
înconjurați de oi și de miei păziți de ei. Ne este cu neputință nouă, cititorilor
Bibliei, să nu ne amintim de profeția lui Isaia și să nu ne oprim cîteva secunde
asupra ei. In același loc, unde profetul pomenește despre o oaie și despre un miel
acolo ni se arată în treacăt marea taină, marele mister al Răscumpărării noastre
prin Cuvîntul care s-a făcut trup și s-a sălășluit printre noi: „Noi rătăceam cu
toții ca niște oi, fiecare iși vedea de drumul lui ... Dar El era străpuns pentru
păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pace
a căzut peste El. și prin rănile Lui sîntem tămăduiți noi toți" (Isaia 53, 6, 5).
Sîntem tămăduiți, sîntem răscumpărați, și din acest mister al răscumpărării
a izvorit pentru noi belșug de haruri și de binecuvîntări vremelnice și veșnice
Din sfinta taină a botezului, primit de noi încă din pruncie, am dobîndit îmbră-
carea noastră cu Hristos. Cîntarea de la Liturghia Crăciunului este cuvint biblic:
„Cîfi in Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat" (Gal. 3, 27). Imbrăcarea
cu Hristos însemnează ieșirea omului din tabăra lui Adam cel dinții, cel păcătos
și intrarea în tabăra lui Adam al doilea, cel sfînt, în Biserica lui Hristos.
Primirea tainei botezului aduce cu sine înfierea noastră, primirea noastră în
ceata fiilor adoptivi ai lui Dumnezeu și frați spirituali cu lisus Hristos. „Dar
cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din fe­
meie ... ca sd ne răscumpere .... ca sd căpătăm înfierea ... Așa că nu mai ești
rob, ci /iu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu" (Gal. 4, 4—5, 6).
Din sfîntă taină a pocăinței, dobîndim mereu curățirea sufletului nostru de
orice păcat, în sîngele lui Hristos: „și sîngele lui lisus Hristos ne curățește di
orice păcat" (I Ioan 1, 7).
Din sfîntă taină a Euharistiei, dobîndim cea mai strînsă unire cu Hristos.
adevărata mană care s-a pogorît din cer. „Cine mănincă trupul Meu și bea sîngele
Meu, rămîne în Mine și Eu rămîn în el" (Ioan 6, 56).
In celelalte patru sfinte taine, de asemenea, dobîndim neprețuite haruri și
daruri, mult folositoare pentru urcușul nostru neabătut, către cele cerești și
veșnice bucurii.

Iubiți credincioși,
Din tot ce am gîndit și am spus în cele de mai înainte, se desprinde, cu
puternic avint, hotărîrea noastră de a iubi pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit
cel dintîi (I Ioan 4, 19).
In Rugăciunea Domnească căreia noi îi mai spunem Rugăciunea „Tatăl
nostru'4, una din cele șapte cereri ne îndrumează să zicem: „Ci ne mîntuiește dt
cel rău" (Matei 6, 13). Prin cuvîntul „cel rău", din această cerere, în primul rînd.
ii înțelegem pe diavolul. El este duhul răutății, urzitorul și adevăratul începător
al răului. La cina cea de taină, Hristos-Domnul se roagă pentru toți ucenicii Să>.
rostind intre altele: „Părinte, nu Te rog să-î iei din lume, ci sd-i păzești de cel
rău" (loan 17, 15).
Pe urmele Mîntuitorului, Pavel Apostolul scrie creștinilor din Tesalonic
..Credincios este Domnul: El uă va întări și ud va păzi de cel rău" (II Tes. 3, 3)
Prin cererea a șaptea ne mai rugăm lui Dumnezeu să fim scutiți de toate
relele care pricinuiesc omului durere și nefericire, cum ar fi epidemiile, cutre­
murul, inundațiile și mai cu seamă războiul, cu toate prădăciunile și uciderile lui
Rostind cu evlavie această rugăciune, să ne gîndim, în primul rînd, la acest
cumplit prăpăd, care ne paște și pe noi în aceste vremuri de frămîntare și de
încordare dintre statele mari și putemioe. In ele, cursa înarmărilor nu contenește
să meargă înainte, spre prăpastie și produce fără încetare noi feluri de arme
pustiitoare și noi cantități de armament atomic.
PASTORALE ARHIEREȘTI 47

Atotmilostivul Dumnezeu fără îndoială că ar vrea mîntuirea noastră de cel

rău, de satana, și de toate uneltirile lui cele viclene și amare. Dar, în același
timp, El, Binefăcătorul cel mai mare, așteaptă de la noi să ne unim cu El, să
colaborăm cu El, pentru îndepărtarea celui rău și a relelor pe care el le poate
influența. Hotărît că Dumnezeu ține seamă nu numai de rugăciunile noastre, ci
și de libertatea noastră, de responsabilitatea noastră morală, de capacitatea noas­
tră de a ne lupta pentru pace, pentru dreptate și îndreptare de la toate faptele
aducătoare de durere și de moarte.
Noi, fiii Bisericii Ortodoxe Române, am trăit în toamna acestui an momente
de mîngîiere și de nădejde, împreună cu toți cetățenii Patriei noastre, cînd am
vădit prin referendumul de la 23 noiembrie adeziunea noastră la măreața ini­
țiativă a Președintelui țării noastre, a Domnului Nicolae Ceaușescu, de reducere
cu 5 la sută a armamentelor, efectivelor și cheltuielilor militare din Republica
Socialistă România. înțeleaptă inițiativă a fost apreciată pe bună dreptate ca
„una din cele mai inspirate și inteligente decizii politice ale Președintelui țării,
ca un nou gest ce oglindește temeinicul său umanism și înalta sa răspundere pen­
tru soarta poporului său și pentru soarta lumii întregi“.
Nașterea lui Hristos să ne fie de folos nouă, tuturor și întregii omeniri.
AI vostru, voitor de tot binele și pururea către Domnul rugător părinte,
t TEOFIL
Arhiepiscop al Clujului