Managementul şi

evaluarea programelor
de asistenţă socială
Curs 5: Metode şi modele de evaluare a programelor

Pr. Lect. Dr. Ilarion Mâţă Specializarea Asistenţă Socială

 Orice proces sau acţiune umană este comparată cu o altă, asemănătoare,
cunoscută evaluatorului. Evaluarea programelor ete procesul prin care sunt
determinate eficienţa şi eficacitatea programului, implicând colectarea, analiza
şi interpretarea datelor despre îndeplinirea obiectivelor programului.
Programele de asistenţă socială sunt instituite de guvernanţi, urmărind
planul propriu de guvernare, în sprijinul acelei părţi a populaţiei aflate în
nevoie. De multe ori ajutorul dat creşte dependenţa socială a segmentului
de populaţie căruia i se adresează.
Studiul de evaluare a programelor de asistenţă socială implică cunoaşterea
fenomenului, a segmentului de populaţie căruia i se adresează, caracteristicile
acestui grup şi stimulii interni şi externi la care reacţionează, sursa de
finanţare, limitele de timp între care trebuie să se încadreze etapele
programului social, personalul implicat în proiect, dispunerea acestuia în
teritoriu.
 În sens larg, evaluarea poate privi fiecare etapă a programului,
fiind un proces ce se poate desfăşura continuu. În sens restrâns
evaluarea este o fază distinctă la sfârşitul programului.
Personalul care face evaluarea nu trebuie să fie implicat într-o
altă etapă a proiectului.
Scopul evaluării este planificarea viitoare a programului,
dezvoltarea abilităţilor personalului, raportarea către grupurile
interesate în desfăşurarea programului. Pot fi scopuri ale evaluării:
obţinerea de informaţii pentru luarea deciziilor în domeniu,
îmbunătăţirea practicilor programului, pentru a demonstra anumite
aspecte legate de program, consolidarea unor structuri birocratice.
Posavac şi Carey (1992) disting 4 posibile obiecte, fiecare cu un set propriu de întrebări în evaluarea
nevoilor:
a)     care este profilul socio-economic al comunităţii
b)    care sunt nevoile nesatisfăcute ale populaţiei-ţintă în relaţie cu programul
c)     ce servicii pot fi considerate atractive pentru un grup social evoluarea procesului
d)     este programul atractiv pentru un număr suficient de clienţi

a)    sunt beneficiari reprezentativi pentru populaţia-ţintă

b)     în ce măsură se află personalul în contact cu clienţii
c)    este încărcarea cu activităţi a personalului conformă cu cea planificată
d)     există diferenţe între eforturile depuse de membrii peronalului evaluarea rezultatului

a)     au fost satisfăcute nevoile grupului-ţintă

b)    ce diferenţe există între aceştia şi cei care nu au beneficiat de program
c)     ce dovezi există că nevoile au fost satisfăcute de program şi nu de alţi factori
d)    ce probe există că programul poate fi aplicat oricând, în orice alt loc evaluarea eficienţei

a)     sunt fondurile folosite pentru scopurile propuse

b)    îşi atinge programul obiectivele cu costurile propuse
c)     pot fi exprimate rezultatele în unităţi monetare
Tipuri de evaluări
Cele mai des evocate tipuri de evaluare sunt formativă şi
sumativă. Clasificarea a fost realizată după scopul
evaluării. Evaluarea sumativă este cea care poate furniza informaţii
cu putere de generalizare aplicabile şi altor programe. Reprezintă
proiectarea şi utilizarea evoluării pentru a judeca performanţa
programului pentru a fundamenta decizii cu privire la
eficacitate/ineficacitatea programului continuarea/întreruperea lui.
Evaluarea formativă reprezintă proiectarea şi utilizarea evaluării
pentru a îmbunătăţii programul. Scopul lor este îmbunătăţirea
conducerii şi rezultatelor porgramului, creşterea eficienţei, ajutând
la formarea programului.
 Un model de evaluare stipulează întrebarea la care un anumit tip de evaluare încearcă să răspundă
şi stabileşte criteriile luate în considerare pentru evaluare.
Modelele orientate spre rezultate (modelul scopului îndeplinit şi modelul efectelor produse) se înscriu în
evaluarea sumativă.
Modelele explicative sunt modele orientate pe proces şi corespund evaluării formative.
Modelele sistemice, materializează o abordare sistemică în câmpul evaluării.
Modelele economice (cost-eficienţă, cost-eficacitate si cost-beneficiu) au la bază, pană la un anumit nivel,
perspectiva sistemică.
Modelele centrate pe actorii implicaţi (modelul orientat pe beneficiar, modelul orientat pe participanţi,
modelul orientat pe opinia experţilor) au la bază criterii de evaluare propuse de participanţii la proiect.
Modelele centrate pe teorie evaluează validitatea teoriei programului care stă la baza unei anumite
intervenţii.
Modelul CIPP (Stufflebeam, 2002)-context, input, proces, produs (rezultat)- transpune evaluarea bazată pe
rezultate într-o evaluare a eficacităţii şi sustenabilităţii, facilitând în acelaşi timp metaevaluarea şi sinteza.
Modelul constructivist (Egon Guba & Yvonna Lincoln, 2001) are la baza trei abordări fundamentale:
ontologică, epistemologică şi metodologică.
Modelul calitativ (Michael Q. Patton, 2003) propune utilizarea metodelor calitative (observaţie, interviu
individual, focus-group, metoda Delfi.
Modelul centrat pe utilizarea practică a evaluării (Michael Q. Patton, 2002) respectă principiile
evaluării formative.
Procesul de evaluare presupune parcurgerea următoarelor etape:
- planificarea evaluării;
- evaluarea propriu-zisă;
- raportarea acesteia;
-decizia finală asupra viitorului program.

Componentele planului de evaluare sunt:

- planul raportului final;
- planul proiectului de cercetare;
-plan de colectare a datelor.

Procesul de planificare a evaluării necesită:

- oameni potriviţi pentru a o realiza;
- întrebări;
- metode de cercetare şi proiectare adecvate;
- interpretarea corectă a datelor;
- recomandări relevante;
- comunicarea eficace a rezultatelor acesteia ( Bodi, 2007, p. 53 )
Există metode care uneori sunt considerate tipuri de evaluare, la fel cum există tipuri de evaluare
considerate uneori metode.
Spre exemplu, pentru evaluarea ex-ante poate fi utilizată una sau mai multe din următoarele metode:
Evaluarea nevoilor, analiza SWOT, ACB.

TIPURI DE EVALUARE METODE DE EVALUARE

Formativă evaluarea procesului
Sumativă evaluarea rezultatelor
Reactivă evaluarea nevoilor
Prestabilită analiza SWOT
Ex-ante analiza cost-beneficiu (ACB)
Interim analiza cost –eficienţă
Ex-post
Participativă
Bazată pe teorie
Evaluarea impactului
 Prin evaluarea nevoilor vom putea determina relevanţa proiectului. Desigur, nu
este vorba doar de nevoile beneficiarilor, ci de nevoile tuturor celor implicaţi în proiect.
Vom identifica şi ierarhiza nevoile grupului ţintă, ale implementatorilor, ale finanţatorilor
şi ale societăţii în general. După o corectă ierarhizare a acestor nevoi în funcţie de
obiectivele proiectului, vom putea aduce îmbunătăţiri designului proiectului. Prin analiza
SWOT pot fi identificate punctele tari, cele slabe, oportunităţile şi ameninţările
semnificative pentru programul sau proiectul evaluat. Analiza SWOT se referă în
principal la contextul proiectului.
Analiza cost-beneficiu se referă la dimensiunea financiară a proiectului. Răspunde la
întrebări precum: Care sunt costurile şi care sunt beneficiile preconizate ale proiectului?
Aceasta în cazul unei evaluări ex-ante. În cazul unei evaluări interim sau ex-post putem
vorbi despre costurile şi beneficiile realizate până într-un anumit moment al programului,
respectiv până la finalul implementării.
Metodele, ca şi tipurile de evaluare, se selectează în funcţie de priorităţile strategice
şi de cele ale părţilor implicate, de caracteristicile programului, de stadiul de
implementare al programului, de datele disponibile, de stadiul evaluării şi de măsura în
care programul poate fi evaluat.
 Fiecărui tip de evaluare îi este atribuit cel puţin o metodă de cercetare în legătură cu scopul evaluării, cu tipurile
de întrebări la care evaluarea trebuie să răspundă, cu bugetul disponibil, cu contextul organizaţional şi socio-economic,
cât şi cu capacitatea de cercetare. Evaluarea unui proiect/program implică utilizarea metodelor cantitative şi a celor
calitative (Gârboan, 2006, p. 43).
Analiza cantitativă a documentelor - documentele care urmează a fi analizate trebuie să conţină date care să aibă o
legătură cu proiectul/programul care urmează a fi analizat. Astfel de date pot proveni din cercetările anterioare care
oferă informaţii despre activităţile cotidiene şi prezintă diverse trăsături ale unui anumit grup de persoane. Atunci când
nu există astfel de informaţii, se recurge la alte metode de colectare a datelor. Această metodă de cercetare este
utilizată ca metodă primară de culegere a datelor pentru evaluare, datorită faptului că este mai puţin costisitoare din
punctul de vedere al timpului, dar şi economic.
Ancheta sociologică - „una dintre cele mai complexe metode de investigaţie sociologică” (Cerkez, 2009, p. 60;
Chelcea, Mărginean şi Cauc, 1998, p. 161), datorită faptului că ea conţine o multitudine de instrumente de cercetare
(chestionare, ghiduri de interviu) şi de tehnici utilizate (codificare, analiză, prelucrare).
Interviul - utilizat cu precădere în jurnalistică şi ştiinţele socio-umane, semnifică acea „tehnică de obţinere, prin
întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau
pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socio-umane” (Cerkez, 2009, p. 60; Chelcea, Mărginean şi Cauc, 1998, p.
270). Mai simplu spus, interviul este o metodă de culegere a datelor ce implică aplicarea de întrebări.
Observaţia - o metodă calitativă, care are ca obiectiv principal „asistarea cercetătorilor în a învăţa care sunt
perspectivele, valorile, atitudinile, comportamentele rutiniere ale populaţiilor pe care le investighează social”.
Experimentul implică „provocarea variaţiei (apariţiei) unuia sau mai multor fenomene într-o situaţie controlată”
(Rotariu şi Iluţ, 2001, p. 45).
 Bibliografie

Bodi Diana - Cristina, Managementul organizațiilor de asistență socială, Ed. Universității Transilvania,
Brașov, 2007 ;
Cojocaru Stefan, Evaluarea programelor de asistență socială, Ed. Polirom, Iasi, 2010 ;
Mâță Ilarion, Resurse, limite și oportunități în creșterea calității vieții persoanelor vârstnice, Editura
Filocalia, Roman, 2017;
Pânișoară Georgeta, Pânișoară Ion – Ovidiu, Managementul resurselor umane, Ed. Polirom, Iași, 2016;

https://denisapatrascu.com/2009/12/30/metode-de-evaluare-a-programelor-de-asistenta-sociala/
file:///C:/Users/Oana%20Bianca/Downloads/Suport%20Curs-EVALUAREA%20PROGRAMEL
OR%20(1).pdf

file:///C:/Users/Oana%20Bianca/Downloads/29-49-1-SM.pdf