Sfântul Pavel le-a spus tesalonicenilor: 

«Rugați-vă neîncetat!» și, peste 1300 de ani,

Arhiepiscopul Tesalonicului a devenit teologul harului și al rugăciunii neîncetate. Aici
vedem cum Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi, spre slava Preasfintei Treimi și a
noastră mântuire.

Foto: basilica.ro / Mircea Florescu

Astăzi, Biserica noastră prăznuiește pomenirea Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, care
este și Ocrotitorul Bucureștilor. Ieri am prăznuit pomenirea Sfântului Mare Mucenic
Dimitrie, Izvorâtorul de mir, și acesta, de asemenea, ocrotitor al Bucureștiului, așa cum ne
arată stema Municipiului.

Din anul 1774, de când au fost aduse aici, la București, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou,
Sfântul Cuvios a devenit mai popular pentru bucureșteni, mai ales că de mai multe ori a
izbăvit cetatea Bucureștilor de ciumă și de holeră.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea spre al XIV-lea și a fost un om
foarte smerit și evlavios. Era păstor de vite și, de asemenea, a fost un om dornic de viață
duhovnicească, călugărească. De aceea, după o vreme, s-a retras pe valea Lomului, într-o
mănăstire, unde a devenit monah, iar după aceea a viețuit într-o peșteră, în singurătate.

Nu știm multe detalii despre viața sa. Însă știm că a prevăzut el însuși ziua sfârșitului vieții
pământești. S-a pus între două bucăți de piatră și a adormit în Domnul. După o vreme, când
apa Lomului s-a mărit, după ploi îndelungate, el a fost mutat de către apă din locul unde s-a
așezat pentru a trece la Domnul. Și a stat multă vreme acolo. Moaștele lui au fost acoperite
de apă, ca și când ar fi o comoară sfântă – după cum și erau. 

S-a arătat în vis unei fete care era bolnavă și a spus: «Eu te voi vindeca, dar spune
părinților tăi să vină să scoată osemintele mele de aici, din apă». Și, într-adevăr, fata a spus
părinților și împreună preoții din zona respectivă și credincioși au văzut o lumânare care
ardea deasupra apei, o lumină, și și-au dat seama că este o comoară acolo – și au găsit
moaștele neputrezite ale Sfântului Cuvios Dimitrie. 

Descoperirea moaștelor a fost făcută cunoscută în toate părțile acelea și, de aceea, unul
dintre domnitorii Țării Românești a dorit să le aducă la noi. Dar, atunci când s-a pornit
carul cu racla Sfântului, la un moment dat boii nu au mai voit să meargă, s-au oprit,  și s-a
înțeles că Sfântul Dimitrie nu vrea să părăsească zona sa natală, satul Basarabov din
Bulgaria. Atunci domnitorul Țării Românești a trimis boieri cu bani și au zidit o biserică
pusă sub ocrotirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarab. (...)

Deci, putem spune că Sfântul Dimitre cel Nou a fost un călugăr rugător, isihast. De aceea,
Dumnezeu l-a invrednicit, pentru multa sa smerenie și multele sale nevoințe, să fie atât de
mult iubit și cinstit, încât să ajungă în capitala Țării Românești, la sfârșitul războiului ruso-
turc, în 1874. (...)

Teologul care a sistematizat toată trăirea și gândirea isihastă a fost Sfântul Grigorie
Palama.  De aceea, cu bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Pantelimon de
Veria, Naousa și Kampania, o parte din moaștele Sfântului Grigorie Palama au fost aduse
aici spre închinare, la București. Sfântul Grigorie Palama este teologul rugăciunii
neîncetate, împreună cu Sfântul Grigorie Sinaitul, dar mai ales, este teologul luminii celei
necreate ale slavei Preasfintei Treimi, care s-a arătat la Schimbarea la Față a Mântuitorului
Iisus Hristos, ca fiind nu lumină de la soare, ci lumină care izvora din interiorul Persoanei
Mântuitorului, deci lumină necreată, lumină veșnică. El a demonstrat în fața adversarilor
săi, care ereu impregnați de o gandire scolastică apuseană, că există o distincție între ființa
divină, care nu se împărtășește creaturilor și energiile divine sau lucrările dumnezeiești,
care se împărtășesc prin iubirea lui Dumnezeu făturilor create de El. (...)

Am dori să arătăm o lucrare a harului lui Dumnezeu în timp. În Noul Testament, Mântuitorul
spune:  «Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită». Însă, într-o formă mai intensă și
mai stăruitoare, Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola întâi către Tesaloniceni: „Rugați-
vă neîncetat!”. Aceasta este baza isihasmului (...)

În ce an a scris Sfântul Apostol Pavel Epistola întâi către Tesaloniceni? Învățații bibliști
spun că în anii 50 sau 51. Ei, bine, în ce an învățătura teologică a Sfântului Grigorie Palama
a fost acceptată de Biserică în mod definitiv? În anul 1351, la Sinodul care s-a ținut la
Palatul Vlaherne din Constantinopol. Deci, de la anul 51, de când a fost scrisă Epistola
către Tesaloniceni, până la anul 1351 – 1300 de ani – a fost trăirea isihastă în rugăciune.
Dar, cel care a formulat în modul cel mai clar lucrarea harului prin rugăciunea neîncetată a
fost tocmai Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama. 

Deci, Sfântul Pavel le-a spus tesalonicenilor: «Rugați-vă neîncetat!» și, peste 1300 de ani,
Arhiepiscopul Tesalonicului a devenit teologul harului și al rugăciunii neîncetate. Aici
vedem cum Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră
mântuire. Amin!

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe

Române, la ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor)