Rogoz, reportaj – episodul 2

Prezentare
Promo:
Reportaj:

Comentariu:
Nu cu mult timp în urmă, vă invitam în satul Rogoz sau Rogos cum figura el în actele de
atestare de la 1488, pentru a vizita împreună Biserica de lemn, cu hramul Sfinţilor Arhangheli
Mihail şi Gavriil, ctitorită la 1633, după ce invadatorii tătari arseseră lăcaşul preexistent.
Am vorbit cu Părintele Ioan, Parohul comunităţii rogozene, am depănat legenda cailor şi am
admirat împreună unicitatea arhitecturală a sfântului lăcaş. Am promis însă, că vom reveni
pentru a deschide sipetul comorii din interiorul bisericii. Şi ne referim la pictura datată din 1785,
cu adaosurile din 1834, dar şi la întreaga teologie pedagogică din care au învăţat sutele de
generaţii de enoriaşi care i-au călcat pragul la Liturghii şi sărbători de-a lungul sutelor de ani de
existenţă ale lăcaşului.
Sincron:
CA - 8’16” Să vorbim despre pictura din biserică. De când datează, cum este realizată şi cum s-
a întâmplat miracolul că a fost conservată?
PI - 8’28” Pictura s-a executat mult mai târziu ca şi construcţia efectivă a bisericii. Datează de
la lanul 1785 şi este o pictură naivă, este adevărat, dar plină de însemnătate. Realizată de un
pictor local, dintr-un sat vecin, din Ungureni, Radu Munteanu, şi este aplicată direct pe lemn.
Acesta este unul dintre motivele pentru care se păstrează aşa de bine. Din 1663 până în 1785
au trecut câţiva ani în care lemnul de ulm din care este construită biserica s-a uscat, nu a mai
suportat alte transformări. Aplicând-o direct pe lemn, multă parte din pigmenţii naturali din care
este făcută, au fost absorbiţi. Şi se păstrează foarte bine. Un alt motiv pentru care este aşa de
bine conservată pictura este faptul că nu este multă lumină înăuntru. Are bisericuţa geamuri,
dar sunt foarte mici ca dimensiune. Şi atunci, lumina soarelui nu a extras seva, să spunem, din
aceste culori. Şi un alt lucru, de asemenea aparte şi plin de însemnătate, este acela că biserica
dispune de un sistem de ventilaţie foarte bine pus la punct. Sunt mici găuri de o parte şi de alta
a pereţilor, care comunică cu exteriorul. Unele sunt dreptunghiulare, altele sunt rotunde... altele
sunt pătrate, cazul cum este pe iconostas şi pe altar şi atunci aerul totdeauna circulă. Circulând,
când intri înăuntru simţi mirosul de vechi, nu că nu-l simţi, dar nu se simte mirosul de umezeală.
Pentru că circulaţia aerului face ca umezeala să nu stea înăuntru. Şi-atuncea, pictura chiar că
este perfectă.10’28”
CA - 10’28” Am observat şi o să povestim în interiorul bisericii, nişte registre narative, nişte
poveşti, spuse în culoare şi în personaje absolut inedite. Puteţi să ne enumeraţi câteva
asemenea tablouri? 10’51”
PI - 10’51” Unul dintre aceste registre aşa, aparte, este drumul pe care omul îl face în această
viaţă. De la naştere până ajunge – fie să bată la poarta Sfântului Petru să-l poftească în sânul
lui Avraam şi Iacob, fie s-o ia pe cealaltă parte care nu este aşa de plăcută, răsplata pentru
faptele pe care le facem.
+

1
( + FILMAREA 2)
PI - 0’51 - ”Totul se începe de aici, de deasupra uşii care face legătura dintre pronaos şi naos,
unde se află o balanţă. În balanţa care este înclinată spre partea nordică, se află un mic om, un
mic sufleţel. Pentru că acel mic om înseamnă sufletul nostru când venim în această lume.
Fiecare om, conform credinţei creştine, are suflet. Sufletul acesta, omul după ce se naşte în
lume, primeşte un înger păzitor. Iar îngerul păzitor, vedem, întotdeauna ne ia de mână şi ne
însoţeşte cât călătorim pe acest pământ. Întotdeauna. 1’38”
+
1’56” Călătorind în această viaţă, omul ajunge la un râu. Râul reprezintă momentul trecerii de
aici spre veşnicie. Dar îngerul nu ne părăseşte în acel moment când se încheie viaţa noastră
pământească şi ne ducem dincolo. Şi ne mai însoţeşte 40 de zile în care sufletul călătoreşte
sau revizitează locurile pe care le-a străbătut cât a trăit pe acest pământ. 2’27” doar în
momentul final, ultima scenă, secvenţă apare omul aşa, împins de înger. Îngerul este în spate, îl
împinge şi îi zice oarecum, du-te. Du-te, de ce? Pentru că ajungem la poarta raiului, unde
Sfântul Apostol Petru, cu cheile de la poarta raiului, în mână, ne pofteşte în sânul lui Avraam,
Isac şi Iacov, cei trei patriarhi ai vechiului testament, care vedeţi, cât de frumos au grijă de
sufletele bune care ajung în împărăţia lui Dumnezeu. 3’04” Şi nu întâmplător această scenă
este aşezată pe peretele nordic. Pentru că oamenii, când intrau în biserică, li se deschidea
frumuseţea raiului.3’17”
Comentariu:
Dacă ar fi fost atât, poate că oamenii s-ar fi bucurat simplu şi ar fi plecat spre casele lor,
încredinţaţi că prezenţa la Liturghie le poate asigura un loc sigur în rai. Dar pedagogia, probabil
nu cea modernă, trebuie să arate şi reversul medaliei. Astfel încât suntem avertizaţi că există:
Sincron: (FILMAREA 2)
PI - 4’02” Nu doar raiul. Deci, există. Raiul şi iadul există. Şi atuncea, oarecum, dacă la uşa de
ieşire era aşezată scena cu iadul, era oarecum o atenţionare. Ai grijă, ce vrei să faci? Când intri
în biserică, să ajungi în rai, când ieşi din biserică, dacă nu faci lucrurile bune, vezi ce te poate
aştepta. Şi acolo, în iad, sunt reprezentaţi câţiva domni mai aparte. Să spunem domni, sau
personaje. este moartea, căreia eu îi spun „moartea româniească” pentru că este reprezentată
cu mătura şi cu coasa, în fiecare mână are câte un instrument, avem „lenea” care stă pe scaun
şi îşi face părul, avem „ciuma”, cu secera, de asemenea, sunt câţiva diavoli care dispun de
anumite activităţi pe care le fac acolo, în iad, şi, de asemenea, este acel peşte mare, balaur,
cum vreţi să îi spunem fiecare dintre noi, care e cu gura mare, scuipă râul de foc şi în acelaşi
timp îi înghite pe păcătoşii care au ales să facă în viaţa de zi cu zi lucrurile cum au vrut, fără să
aibă ruşine de om şi de Dumnezeu, şi acum îşi primesc răsplata binemeritată.5’28”
Comentariu:
Desigur, mergând la Rogoz veţi descoperi singuri scenele Genezei, a tăierii capului Sfântului
Ioan Botezătorul, pilda samarineanului milostiv, scena chemării sufletelor la judecată de către
cei 4 îngeri cu trâmbiţele şi câte altele... Vrem, însă, să vă atragem atenţia asupra unui alt
element de originalitate aflat în acest sfânt lăcaş. Iconostasul.
Sincron:
PI - 12’12” Iconostasul face parte integrantă din structura de rezistenţă a bisericii. Deci, nu este
doar ataşat. Este, efectiv, legat de biserică. A fost pictat şi el în totalitate 12’25”
+

2
12’45” Mântuitorul Hristos cu cei 12 apostoli: 6 de-o parte, 6 de alta, iar deasupra acestei
imagini a celor 12 apostoli, apare scena răstignirii. În care nu apare doar Hristos cu Maica
Domnului şi cu ucenicul iubit, de-o parte şi de alta, cu Ioan, ci apare în scena aceasta... apar şi
femeile mironosiţe, apare şi soldatul care a afirmat „cu adevărat a fost Fiul lui Dumnezeu” şi
apare inclusiv, soarele şi luna, cei doi luminători, care străjuiesc şi ştim că la... răstrignire a fost
şi ziuă, a fost şi noapte au fost toate 13’31”
Comentariu:
Veţi mai putea admira neobişnuitul şi de două ori centenarul candelabru care închipuie pomul
din mijlocul raiului. Structurat pe mai multe trepte, bogat ornamentat în registrul inferior, inundat
de lujeri de viţa de vie, presărat cu îngeri şi cu păsări plutind în această grădină a raiului el se
înalţă într-o austeritate progresivă, în treptele doi şi trei, spre aspiraţia unirii cu Dumnezeu Tatăl.
Iar acolo se poate ajunge doar cu ajutor. Acesta vine de la Duhul Sfânt, imaginat aici ca o
pasăre cu două capete.
Sincron:
PI 15’17” - are două capete din două motive. Întâi de toate reprezintă cele două legi: Noul
Testament şi Vechiul Testament şi în al doilea rând reprezintă Liberul arbitru. Sau dualitatea.
Omul totdeauna, poate să aleagă. Ce-i bine, ce-i rău, ce-i frumos, ce-i urît, poate alege. De el
depinde unde se situează în această alegere. 15’41”
Comentariu:
Şi, înainte de a încheia, încă o sugestie. Înainte de a ieşi din biserică, ridicaţi fruntea. Veţi vedea
o scară frumoasă care conduce spre un balcon pictat, un amvon sui-generis. Construit mai
târziu, în 1834, dar integrat perfect în arhitectura biseicii. Acolo stăteau copiii şi de acolo, la
slujbe, răspundea corul. Atunci şi, nu mereu, dar - uneori acum. Pentru că o biserică trebuie să
rămână lucrătoare în Duh.
Sincron:
PI - 17’34” Sfânta Liturghie nu o mai săvârşim înăuntru tocmai pentru a proteja pictura, pentru
că pictura este cea care are de suferit cel mai mult şi oamenii, noi spunem mulţimea oamenilor
care vin la biserică ar duce la agravarea sau degradarea picturii în timp. Dar, ca să rămână,
cum aţi spus, o biserică vie, lucrătoare, nu este scoasă din uz. În 2013 Preasfinţitul Iustin al
Maramureşului şi Sătmarului, a resfinţit biserica. 18’12”
Comentariu:
Aici punem nu punct, ci puncte, puncte. Pentru că am mai putea să vă spunem multe, dar şi mai
multe, sperăm că v-am convins, veţi descoperi singuri, dacă ne veţi urma îndemnul: mergeţi şi
vedeţi cu ochii dumneavoastră!