UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DUMITRU STĂNILOAE

SFÂNTUL ANDREI CRITEANUL ȘI

CANONUL CEL MARE. PERSPECTIVA
ASUPRA POCĂINȚEI
- LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA
PATROLOGIE ȘI LITERATURĂ POSTPATRISTICĂ -

COORDONATOR:
ASIST. DR. ALEXANDRU PRELIPCEAN

SUSȚINĂTOR:
RUSU NARCIS
RUSU BOGDAN

IAȘI
2020
 Cuprins

Viața...................................................................................................3

Opera................................... ..............................................................5

Pocăința în Canonul cel Mare............................................................6

Perspectiva Sfântului Andrei asupra pocăinței.......................................6

Logica troparelor...............................................................................9

Concluzii.............................................................................................13

Bibliografie.........................................................................................14

Listă de abrevieri................................................................................14

2
 Andrei Criteanul este considerat a fi unul dintre cei mai mari imnografi ai Bisericii din
Răsărit. În cele ce urmează vom arăta prin ce s-a remarcat acest sfânt, prezentându-i mai întâi
viața, apoi generalități despre opera sa, urmând ca la final să punem în discuție perspectiva
acestuia despre tema pocăinței întâlnită în Canonul cel Mare.

Viaţa1
Sfântul Andrei s-a născut în Damasc in jurul anului 660 d.Hr , unul dintre cele mai vechi
şi mari oraşe ale Răsăritului. În acest oraș s-a botezat și s-a convertit “Apostolul
neamurilor”,Sfantul Apostol Pavel unde de asemenea a rostit si primele sale predici. Si precum
remarcă Makarios Makris, Apostolul Pavel i-a acordat o mare cinste lui Andrei căci el „a fost
bărbat cinstit şi învăţător deplin al Bisericii lui Hristos”.

Părinții săi evalvioși Gheorghe şi Grigoria, l-au oferit pe Andrei încă din pruncie în slujba
Bisericii. Însă până la vârsta de opt ani acesta nu putea vorbi dar într-o duminică când împreună
cu părinții lui participa la Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu preacuratul Trup şi Sânge al
Domnului, limba lui, în chip minunat, s-a dezlegat şi a început să vorbească, fără multă greutate.2

După dezlegarea limbii acesta se dedică cu totul cursurilor gimaziale din Damasc până la
vârsta de 15 ani iar apoi merge cu părinții lui în Ierusalim.Pe atunci patriarhul Teodor l-a luat sub
protecția și sprijinul său iar apoi la vârsta de 18 ani patriarhul văzându-i virtuțile sale alese l-a
tuns în monahism.

Aici în Ierusalim Andrei aprofundează studiile dar se dedică si unei asceze .severe.
Patriarhul Teodor văvând smerenia si îngăduința față de toți îl promovează pe acesta ca demnitar
la curtea patriarhală și oferindu-i un post de notar. În acelaşi timp, lui Teodor, iconomul
patriarhal, i se recomandă să-l consulte în administraţie pe Andrei. Tânarul cleric se arată și
foarte folositor in lucrarea filantropică în orașul Ierusalim. Drept pentru care acesta fiind și tuns
în monahism în Ierusalim acesta a primit numele de Ierusalimiteanul.

Sfantul Andrei a fost trimis reprezentant al patriarhului de la Ierusalim în Constantinopol,

la Sidondul al VI-lea Ecumenic (680-681) iar acesta la sfârsitul misiunii sale se pare că nu s-a

1
Capitol elaborat de Narcis Rusu
2
Pr. Teodor ZISIS, “SFÂNTUL ANDREI CRETANUL, IERUSALIMITEANUL (660-740). DESPRE VIAŢA ŞI
OPERA SA”, Teologie și Viață,2013,p 226

3
mai întors în Ierusalim. În anul în care a murit Constantin al IV-lea Pogonatul, şi l-a urmat fiul
său, Iustinian al II-lea. Hotărârile Sfântului Sidon au fost trimise în toate Bisericile pentru a nu fi
o contestare împotriva acestora. Iar în Ierusalim după ce au fost citite hotărârile în adunarea
specială „a bărbaţilor sfinţi şi de Dumnezeu iubitori” Andrei a fost desemnat în ciuda vârstei sale
fragede să înmâneze împăratului mărturisirea de credinţă scrisă cu privire la hotărârile Sinodului.
Delegatia era compusă de încă doi clerici evalvioși iar după încheierea misiunii acești doi clerici
s-au întors în Ierusalim pe când Andrei a rămas în Constatinopol.

Nu există indicii pentru o stabilire cronologică exactă dar Sfantul Andrei ar fi trebuit să
fie instalat în tronul arhiepiscopiei Cretei între anii 700-710. În Creta ca arhiereu, Andrei și-a
făcut simțită prezența nu numai prin smerenia și comunicarea frecventă cu credinsioșii ci și prin
ridicarea de noi biserici ,reconstituirea și reîmpodobirea bisericilor celor ruinate și organizarea
asezămintelor pentru săraci și pentru străini pe care el le-a înființat. De aceea, s-a închis
împreună cu poporul în cetatea Drimeos şi de acolo a dirijat apărarea cretanilor, întărindu-i în
acelaşi timp prin rugăciuni şi prin slujbe.

Sfantul Andrei a avut o interpunere dureroasă în viața sa atunci când împăratul

monotelist Filipikos Bardanes de a colabora la Sinodul din 712, care a condamnat al VI-lea
Sinod Ecumenic şi a ars actele sale. Sinaxarele și biografiile sale nu vorbesc despre colaborarea
sa la acest Sidon doar numai o informație provine de la Teofan Mărturisitorul aceea că : Sfântul
Andrei a semnat deciziile acelui fals Sinod eretic împreună cu prietenul său Sfântul Gherman. În
orice caz, realitatea că cei doi au renegat falsul sinod şi semnăturile lor după căderea lui Filipikos
arată că poziţia lor nu emana dintr-un consimţământ lăuntric.

În deplasarea ulterioară la Constantinopol, în timp ce se pregătea să se întoarcă în Creta,

şi-a prevăzut moartea. Într-adevăr, după acostarea navei în Mitilene, în portul din Eressos,
Andrei moare acolo, iar moaştele sale au fost depuse în Biserica „Sfânta Anastasia”. Moartea sa
a avut loc în 740, şi nu în 720, precum se credea în vechime. Este pomenit în data de 4 iulie, însă
există şi o tradiţie de celebrare pentru 4 mai şi 4 iunie.

4
Opera3
Opera Sfantului Andrei Cretanul se limiteaza doar la omilii si imne eceziastice ,dar pe
baza acestora el a fost clasificat în rândul celor mai importanţi omileţi şi imnografi ai Bisericii.

A redactat un număr de aproximativ 50 de cuvântări la sărbători , care se disting prin

eleganţa exprimării, prin ritmicitate şi dinamism. Se referă la sărbătorile împărăteşti, la cele
închinate Maicii Domnului, sfinţilor, şi câteva la sărbătorile din ciclul Triodului şi al
Penticostarului . În mod particular a lăudat-o pe Născătoarea de Dumnezeu într-o serie de omilii
cu rol catehetic. Dintre aceste 50 de omilii, în ediţia lui Migne sunt cuprinse 21.

Se păstrează multe canoane de-ale sale la diferite sărbători; cel mai cunoscut însă, care
transferă şi păstrează amintirea vie a numelui său între generaţiile creştinilor ortodocşi, este
celebrul Canon cel Mare.

Este constituit din 250 de tropare; dacă la acestea introducem şi irmoasele, care la unele
cântări sunt duble, avem numărul de 261 de tropare. Se cântă de două ori în perioada Postului
Mare; divizat în patru părţi în primele patru zile ale primei săptămâni din Postul cel Mare, iar
întreg se cântă miercuri seara, la Utrenia din joia săptămânii a cincea a Postului. Cuprinsul său se
adaptează în mod perfect atmosferei duhovniceşti a Marelui Post şi poate că a fost scris de
Andrei tocmai pentru această perioadă. El relatează drama, extrem de elocventă, poziţiei
păcătoase a omenirii din vremea protopărinţilor, dar şi a sufletului poetului, care vorbeşte din
partea fiecărui credincios.

În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul și Noul Testament,
o urcare și o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare a troparelor vetero
și neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlinește decât în Noul
Testament și, prin urmare, omul se întregește în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea
de legătură reprezintă profeții, prezentați adesea ca fiind cei care au trezit din nou conștiința
venirii unui Răscumpărător și au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla
observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit
Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.4

3
Capitol elaborat de Narcis Rusu
4
https://basilica.ro/i-canonul-sfantului-andrei-criteanul/ (24,10,2020)

5
 Pocăința în Canonul cel Mare5

Sfânta Scriptură conține un puternic îndemn adresat neamului omenesc ce petrecea în fapte
rele, de a se întoarce, asemenea fiului risipitor la Casa Părintească (cf. Lc. 15, 11-32), la viața în
comuniune cu Dumnezeu din care căzuse din pricina păcatului. În opera sa, Andrei Criteanul
prezintă exemplele grăitoare despre pocăință atât din Vechiul, cât și din Noul Testament, unind
în chip strălucit teologia celor două părți cu scopul de a face trecerea de la omul vechi la cel
nou, de la omul cel păcătos și înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă. 6 În continuare vom
vedea care este perspectiva autorului asupra penitenței și cum se poate realiza aceasta. Apoi, ne
vom axa pe unele particularități ale troparelor din Canonul cel Mare pentru a înțelege logica
înlănțuirii imnelor și direcția care o indică acestea.

Perspectiva Sfântului Andrei asupra pocăinței

Deși este redactat în special ca un dialog al Sfântului Andrei cu sine însuși, totuși, Canonul cel
Mare se adresează tuturor oamenilor, urmărind transformarea lor, conștientizarea că sunt
păcătoși și că doresc într-adevăr întoarcerea la Dumnezeu 7. Nu întâmplător Sfântul Andrei își
începe opera cu două tropare introductive ce au rolul de a prezenta ce înseamnă pocăința în
viziunea sa, explicând etapele și finalitatea acestei Sfinte Taine:

De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei

ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei
tânguiri de acum? Ci, ca un milostiv, dă-mi iertare
greșelilor.8

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te

mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de

5
Capitol elaborat de Bogdan Rusu
6
Alexandru PRELIPCEAN, “O evaluare a imnografiei creștine: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau
Despre Biblia în miniatură”, în: Mitropolia Olteniei, LXI (2009) 1.4, p. 209
7
Alexandru PRELIPCEAN, “O evaluare a imnografiei creștine…”, p. 210
8
CM C1 tr. 2

6
 acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu
lacrimi de pocăință.9

În viziunea autorului, pocăința este un proces complex care se desfășoară în mai multe etape.
Asemenea fiului risipitor din Evanghelie, omul care odinioară a petrecut în țara depărtată de
Harul lui Dumnezeu, risipindu-și averea moștenită de la Părintele său Ceresc (Lc. 15, 13),
pierzându-și demnitatea de mai înainte, acum conștientizează cu părere de rău starea în care se
află: De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? 10 Pentru Andrei Criteanul,
păcatul este echivalentul nebuniei, căci nu există un motiv întemeiat pentru care acesta este
săvârșit, ci dorințele rele întunecă rațiunea omului făcându-i mult rău:

Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu,

pentru lipsa minții, suferind a lucra întru tine patimile,
ca și acela pe feciorii cei fără de lege.11

Mărturisesc Ție, Mântuitorule, păcatele pe care le-

am făcut, și rănile sufletului și ale trupului meu, pe
care tâlhărește le-au pus înlăutrul meu gândurile cele
ucigătoare.12

Dând o interpretare alegorică a Pildei Samarineanului Milostiv, penitentul se identifică cu

omul ce cobora de la Ierusalim la Ierihon (Lc 10, 30), cel ce se depărta de Har și sporea în
calea răutății sale, fiind chinuit de gândurile cele ucigătoare asociate tâlharilor din parabolă.
Putem merge încă și mai departe, preluând afirmația lui Derek Krueger referitoare la
omuciderea lui Andrei care este reflexivă; el și-a întreținut gândurile cele trupești și, astfel, s-
a ucis pe sine spiritual13. Deși are dorința de îndreptare, omul își dă seama că de unul singur nu
se poate ridica din păcat, ci are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a primi

9
CM C1 tr. 3
10
CM C1 tr. 2
11
CM C6 tr. 30
12
CM C1 tr. 12
13
Derek KRUEGER, “Biblia penitențială și Canonul cel Mare al lui Andrei Criteanul”, în: Imnografia Liturgică
Bizantină. Perspective critice, ed. Alexandru Ioniță, trad. de Alexandru Prelipcean, coll. Studia Oecumenica 13,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2019, p. 128

7
 “balsamul”tămăduirii care este pocăința14. De aceea înalță rugăciune către Cel Milostiv 15,
Singurul care îl poate elibera de robia păcatului, precum odinioară Petru striga către Domnul
a-l ridica din apele învolburate (Mt 14, 30-31):

Precum ai izbăvit pe Petru, cel ce a strigat: Scapă-

mă! așa apucând înainte, Mântuitorule, izbăvește-mă și
pe mine de fiară, întinzându-ți mâna Ta, și mă scoate
din adâncul păcatului.16

Nădejdea în bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu îi dă un impuls omului păcătos a se

înfățișa înaintea Stăpânului cu îndrăzneală, mărturisindu-și greșelile. Acest îndemn al
troparului: Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău de te mărturisește la Ziditorul tău 17
reiterează drumul de întoarcere făcut de fiul pierdut către Părintele său, implicând atât sufletul
cât și trupul în actul penitenței. În completarea celui de-al doilea tropar și explicitarea modului
în care omul se întoarce la Dumnezeu, Sfântul Andrei îndeamnă sufletul ce vine către Hristos:

Râvnește așadar, drepților, iar de păcătoși te leapădă

și înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul,
cu curăția și cu smerenia.18

Având ajutorul lui Dumnezeu și nădejdea în El, sufletul omului trebuie să fie în permanentă
luptă cu sine însuși pentru despătimire, depărtându-se de nebunia cea mai dinainte19. Această
curățire de păcate este preînchipuită de înfrângerea popoarelor idolatre de către Iosua:

Ridică-te și împotrivește-te patimilor trupești, ca

Iosua asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile
cele înșelătoare, ca și pe gavaoniți.20

14
Alexandru PRELIPCEAN, “O evaluare a imnografiei creștine...”, p. 213
15
CM C1 tr. 2
16
CM C6 tr. 14
17
CM C1 tr. 3
18
CM C9 tr. 5
19
CM C1 tr. 3
20
CM C6 tr. 12

8
 Finalitatea actului penitențial o constituie iertarea păcatelor și moștenirea vieții celei
veșnice în comuniune cu Dumnezeu, nădejde ce o insuflă întregul Canon: te fă moștenitor
pământului aceluia al făgăduinței, suflete, Dumnezeu poruncește 21. Astfel, ne este indicat că
Stăpânul nu voiește moartea păcătosului ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să
fie viu (Iez. 33, 11). Interesantă este relația dintre verbele a milui și a ierta, căci prin
iertarea păcatelor se primește milostivirea lui Dumnezeu și mântuirea22

În general, putem observa o dramatizare a sfântului Andrei Criteanul cu privire la

recunoașterea sinelui23 și la greutatea păcatelor, probabil pentru a-i ajuta pe ascultători să
conștientizeze mai bine consecințele dezastruase ale depărtării de Harul lui Dumnezeu,
conferindu-le mai multă râvnă în lucrarea de pocăință:

Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit

ție…24

Logica troparelor

Este important să menționăm că evenimentele biblice prezente în Marele Poem

penitențial25sunt consemnate de către Sfântul Andrei, cu mici excepții, în ordine
cronologică, parcurgând de la un capăt la altul întreaga istorie a neamului omenesc, așa
cum este redată de Sfânta Scriptură, de la căderea protopărinților până la răscumpărarea
prin Iisus Hristos.

El utilizează un limbaj simplu, comun ascultătorilor săi, limitându-se, în general, doar la

elementele povestirii narate în textul biblic 26, dându-le un sens spiritual. Motivul
prezentării schematice a evenimentelor este de a îndemna la pocăință pe ascultători,
punându-le înainte diverse modele ale celor ce au căzut fie în păcate grele și au reușit să se
ridice, fie antiteze între persoanele biblice plăcute lui Dumnezeu ce ar fi trebuit urmate în

21
CM C6 tr. 13
22
Alexandru PRELIPCEAN, “O evaluare a imnografiei creștine...”, p. 208 ; a se vedea și CM C1 tr. 2
23
Derek KRUEGER, “Biblia penitențială...”, p. 132
24
CM C2 c1 tr. 4
25
Derek KRUEGER, “Biblia penitențială... ”, P. 124
26
Derek KRUEGER, “Biblia penitențială...”, p. 127

9
 modul de viețuire și cele care au fost osândite, al căror model trebuie evitat sau părăsit.
Scopul acesta este evidențiat într-un tropar din ultima cântare:

Adusu-ți-am aminte, suflete, de la Moise facerea

lumii și toată Scriptura cea așezată de acela; care îți
spune ție de cei drepți și de cei nedrepți; din care celor
de al doilea, adică celor nedrepți, ai urmat, o, suflete,
păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.27

Canonul începe, cu păcatul protopărinților și consecințele acestuia. Aici, Adam și Eva

sunt doar niște tipuri pentru omul păcătos, cel ce a nesocotit poruncile Domnului și a căzut
din bunătățile Acestuia:
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am
cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu și de
împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru
păcatele mele.28

Acest tropar dă startul înșiruirii celorlalte imagini biblice, care evidențiază drama
neamului omenesc, ca o consecință a dezbrăcării de Dumnezeu. Când omul devine
conștient de existența lui există posibilitatea ca el să nu găsească în sine și în jurul lui
decât vidul29. Această conștientizare a golirii de Har, îi dă nostalgia Casei Părintești,
stârnindu-i dorința de a reveni la viața dinainte, căutându-L pe Cel ce umple toate:

Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, pe care mi l-ai

țesut mie, Ziditorule, dintru început; și, pentru aceasta,
zac acum gol 30

Chiar Domnul, înainte de a-l alunga pe om din Rai, îl caută și îl strigă: Adame, unde
ești? (Fac. 3, 9) nu fiindcă nu ar fi știut, ci pentru a-l ajuta să-și conștientizeze starea.
Această strigare a Glasului dumnezeiesc răsună de-a lungul întregului Canon al lui

27
CM C9 tr. 3
28
CM C1 tr. 4
29
Panayotis NELLAS, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, studiu introductiv și
traducere de diac. Ioan Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 42009, p. 188
30
CM C2 c1 tr. 8

10
 Andrei Criteanul, conferind o direcție și un scop înșiruirii următoarelor tropare din cele
nouă cântări. Mai mult, pentru a-l întoarce pe om la pocăință, nu este de ajuns doar
strigătul conștiinței umane, ci în locul veșmântului cel dintâi referatul biblic spune că a
făcut Domnul Dumnezeu lui Adam și femeii lui îmbrăcăminte de piele și i-a îmbrăcat
(Fac. 3, 21):
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a
țesut-o mie șarpele cu sfătuirea, și mă rușinez31

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de

haina cea dintâi țesută de Dumnezeu32
Pătat-am haina trupului meu, și am întinat cu totul
podoaba cea după chipul și după asemănarea Ta,
Mântuitorule.33

O perspectivă interesantă asupra hainei de piele o are Panayotis Nellas, indicând

faptul că omul ce a fost îmbrăcat cu ea coincide cu faptul că a îmbrăcat natura
irațională, că de acum el trăiește viața ei și se caracterizează prin însușirile ei. 34. De
aici rezultă că omul a moștenit și înclinația spre păcat. Astfel, finalitatea pocăinței
constă în redobândirea veșmântului celui dintâi – Harul lui Dumnezeu.

Alternarea în cântările Canonului cel Mare a troparelor ce fac referire la Vechiul

Testament cu cele nou testamentare exprimă tocmai această nădejde a omului din
vechime și implicit a celui păcătos, că la un moment dat va redobândi bucuria de a fi
împreună cu Domnul. Înlocuirea integrală a celor referitoare la perioada Legii Vechi cu
imaginile Noului Testament în ultima parte ne este explicată de însuși Andrei Criteanul.
Astfel, precum în Pilda Samarineanului Milostiv (Lc 10, 30 -37), atât preotul cât și
levitul – simboluri ale Legii Vechi – nu au reușit să-l tămăduiască pe om de
consecințele păcatului, ci a fost nevoie de intervenția directă a Fiului lui Dumnezeu, la
fel și cântarea a IX-a induce ideea mântuirii prin Harul lui Iisus Hristos:
31
CM C2 c1 tr. 9
32
CM C2 c1 tr. 13: Aici, deși Scriptura spune că Dumnezeu a țesut hainele de piele iar troparul afirmă că păcatul a
făcut aceasta, nu există o contradicție. Ci hainele de piele date omului de către Domnul reprezintă o consecință a
păcatului, iar haina cea dintâi se referă la Harul dumnezeiesc
33
CM C2 c1 tr. 15
34
Panayotis NELLAS, “Omul – animal îndumnezeit...”, p. 81

11
 Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată
Scriptura în tine nu este luată în seamă; profeții au
slăbit și tot cuvântul Celui Drept. Și rănile tale, o,
suflete, s-au înmulțit, nefiind doctor care să te
vindece.35

Pildele Scripturii celei noi îți aduc ție, ca să te ducă

pe tine, suflete, spre umilință; râvnește, așadar,
drepților, iar de păcătoși te leapădă și înduplecă pe
Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăția și cu
smerenia.36

Opera Sfântului se încheie cu un tropar ce face referire la Parusie aducând înaintea

ascultătorului Judecata Finală, când se vor încheia toate socotelile, nemaifiind loc de
pocăință. Așadar, încă o dată autorul face îndemn la a nu amâna pocăința, ci încă de pe
acum trebuie să punem început bun și să nu ne lenevim:

Judecătorul meu și cunoscătorule, Cel ce va să vii

iarăși cu îngerii să judeci lumea toată; atunci,
văzându-mă cu ochiul tău cel blând, să te milostivești și
să mă miluiești, Iisuse, pe mine care am greșit mai mult
decât toată firea omenească.37

Concluzii
În concluzie, prin dragostea Sfântului Andrei față de Hristos si de Biserică acesta a dat
dovadă de smerenie și de dragoste față de oameni prin activitatea lui filantropică atât ca
arhipăstor al Cretei dar și ca slujitor în tinerețe.

În concluzie opera Sfântului Andrei s-a remarcat si prin omiliile la diferitele sărbători din
decursul anului dar mai ales opera lui pune accent pe partea duhovniceasca a sufletului pentru
a-l conduce de la păcate către pocăință
35
CN C9 tr. 4
36
CN C9 tr. 5
37
CN C9 tr. 26

12
 Întreagul Canon al sfântului Andrei Criteanul are în vedere pocăința omului. Mesajul transmis
ne îndeamnă a ne înfățișa pe noi înșine, ca jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu (Rm 12,
1), prin pocăință, pentru a primi Harul Său. Prin participarea la Canonul cel Mare, retrăim
“istoria duhovnicească a lumii” adusă înaintea noastră de către imnograf și suntem îndemnați să
ne identificăm, rând pe rând cu personajele biblice38, luându-le fie ca model de virtute spre care
ar trebui să tindem, fie ca persoane a căror mod de viețuire trebuie părăsit și evitat.

Bibliografie
1. Izvoare:
- ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, București, 2013
- Sf. Andrei Criteanul, Canonul cel Mare, Editura Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, București, 2011
2. Literatură secundară:
- KRUEGER, Derek , “Biblia penitențială și Canonul cel Mare al lui Andrei Criteanul”,
în: Imnografia Liturgică Bizantină. Perspective critice, ed. Alexandru Ioniță, trad. de
Alexandru Prelipcean, coll. Studia Oecumenica 13, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2019, p. 128

38
Alexandru PRELIPCEAN, “Creația ca Euharistie în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul”, în: Teologie și
Viață, p. 108

13
 - NELLAS, Panayotis , Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie
ortodoxă, studiu introductiv și traducere de diac. Ioan Ică jr., Editura Deisis, Sibiu,
4
2009, p. 188
- PRELIPCEAN, Alexandru, “Creația ca Euharistie în Canonul cel Mare al Sfântului
Andrei Criteanul”, în: Teologie și Viață, p. 108
- PRELIPCEAN, Alexandru, “O evaluare a imnografiei creștine: Canonul cel Mare al
Sfântului Andrei Criteanul sau Despre Biblia în miniatură”, în: Mitropolia Olteniei,
LXI (2009) 1-4, p. 209
- ZISIS, Teodor , “SFÂNTUL ANDREI CRETANUL, IERUSALIMITEANUL (660-
740). DESPRE VIAŢA ŞI OPERA SA”, Teologie și Viață,2013,p 226

Listă de abrevieri
CM – Canonul cel Mare
C – cântarea
c – canonul
tr. - tropar

14