Tema 10

Înțelegerea duhovnicească a vieții și a misiunii

Unul dintre adevărurile fundamentale ale credinței noastre afirma că Dumnezeu este de
neînțeles și inaccesibil în ființa Lui. Revelația biblică ne învață faptul că, deși Dumnezeu rămâne
de neînțeles, cu toate acestea, prezența Sa este văzută în lume prin manifestarea slavei Sale.
Când Dumnezeu se revelează în diferite teofanii, nu se revelează în esența Sa, ci Slava Sa
este cea care devine vizibilă, pentru că omul, în poziția sa limitată este în situația de a înțelege
doar slava lui Dumnezeu.
Slava lui Dumnezeu Treimic îmbrățișează întreg universul. Tot ce cunoaștem despre
mesajul evanghelic al mântuirii omului, are legătură, în profunzime, cu descoperirea slavei lui
Dumnezeu.
Punctul de plecare al experienței creștine și fundamentul optimismului este realizarea
faptului că Slava lui Dumnezeu se răsfrânge asupra întregii lumi. Pe cât de inaccesibilă este ființa
lui Dumnezeu, pe atât energiile dumnezeiești îmbrățișează universul:
-Cerurile spun slava lui Dumnezeu (Psalmi 19,1)
-Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de
slava Lui (Isaia 6,3)
Tragedia lumii începe când, prin folosirea egoistă a libertății ființelor raționale, slava lui
Dumnezeu s-a ascuns. Păcatul s-a interpus ca o ceață poluată între realitatea slavei lui Dumnezeu
și conștiința umană, care este încununarea creației. Această neputință perturbă existența umană:
Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23).
Oamenii sunt incapabili să se bucure de prezența lui: pentru că, cunoscând pe Dumnezeu,
nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima
lor cea nesocotită s-a întunecat (Romani 1, 21).
O nouă fază decisivă a manifestării slavei lui Dumnezeu se realizează prin revelația lui
Hristos:
Nașterea: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui,
slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1,14)
Nașterea aduce: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între
oameni bunăvoire! (Luca 2, 14)
Începutul activității: Nunta din Cana: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în
Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa (Ioan 2, 11)
Patimile, moartea și învierea înseamnă o ședere a lui Hristos în slavă de-a dreapta
Tatălui: Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?(Luca 24,26).
După Cincizecime Apostolii îi cheamă pe oameni să ducă o viață vrednică de slava lui
Dumnezeu, Care ne-a chemat pe toți în împărăția și slava Sa (1 Tesaloniceni 2: 11-12)
Stălpul mesajului apostolic rămâne proclamarea bogăției slavei acestei taine între
neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei (Coloseni 1, 27).
Tema 10

În cadrul acestei perspective doxologice, misiunea nu este înțeleasă ca o metodă de

prozelitism, ci ca o manifestare a slavei lui Dumnezeu în Biserică de către fiecare credincios
slăvitor, având drept scop fundamental:
a) Întreaga umanitate să își asume să răspândească slava lui Dumnezeu
b) Mobilitatea întregii umanități spre un demers comun în spațiul luminat de slava lui
Dumnezeu și contribuirea la întoarcerea întregii creații la ritmul ei doxologic.

Asumarea și răspândirea slavei sunt două mișcări continue. Viața în Hristos nu înseamnă
o simplă acceptare a câtorva afirmații de credință. Scopul vieții este însușirea slavei lui
Dumnezeu, în Hristos, prin Duhul Sfânt
Vederea slavei lui Dumnezeu urmează ca și o consecință a credinței vii: Nu ți-am spus că
dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu ? (Ioan 11,40).
Toate eforturile și activitățile credincioșilor trebuie relaționate cu slava lui Dumnezeu:
Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (1 Corinteni
6,20).
În Pateric se face referire la un detaliu important din viața unui sfânt. Avva Ioan Kolovos
a spus că un părinte duhovnicesc s-a făcut sihastru și a devenit cunoscut în oraș, având multă
slavă. Acesta a fost înștiințat că unul dintre frați este pe moarte și ca acesta să-și ia rămas bun de
la el. Acest părinte duhovnicesc s-a gândit că dacă va ieși în timpul zilei, oamenii vor alerga în
jurul lui și va pierde pacea. Așa că s-a gândit să meargă pe timp de noapte. Noaptea Dumnezeu i-
a trimis doi îngeri cu candelă ca s-i facă lumină. Astfel, întrege orașul a alergat spre el, vâzându-i
slava. Și cu cât se gândea mai mult să își ascundă slava, cu atât mai mult era slăvit.
Cei care devin primitori ai slavei răsfrâng în jur o radiere transfiguratoare. Doar cei
slăviți de harul lui Dumnezeu pot cu adevărat să îl slăvească pe Dumnezeu, fiind ei înșiși
purtători ai slavei lui Dumnezeu.

Această manifestare doxologică nu poate să rămână un act personal, ci ea trebuie să se

răspândească pe întregul pământ: Înalță-te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pământul slava
Ta (Psalmi 107: 5).
Cântarea doxologică trebuie să cuprindă întreaga umanitate: Vestiți între neamuri slava
Lui, între toate popoarele minunile Lui (Psalmi 95, 3).
Toate manifestările creației umane sunt chemați să participe la mișcarea doxologică.
Această creație se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui
Dumnezeu (Romani 8, 21)

Doxologia Bisericii este o prevestire a vremii din urmă, în timpul căreia universul va fi
transfigurat, în cadrul ultimei manifestări a slavei lui Dumnezeu. Această perspectivă doxologică
Biserica o sintetizeazî și o păstrează în definițiile ei dogmatice și manifestările liturgice.
Tema 10

Reflexia teologică este în primul rând doxologică: Căci chiar și cel care, în cuvânt de
înțelepciune teologhisește, aduce slavă lui Dumnezeu (Origen).
Orice concepție falsă care dă credință despre Dumnezeu alterează și ascunde slava Lui.
De aceea, în Tradiția ortodoxă, neliniștea și interesul fașă de corectitudinea dogmei merge mână
în mână cu dorința după dreapta slăvire a lui Dumnezeu.
Călătoria spre slava lui Dumnezeu se realizează în Hristos, în Biserică. De aceea scopul
întemeierii unei Biserici locale care prin săvârșirea Tainelor și întreaga ei existență doxologică
proclamă slava lui Dumnezeu.
Biserica este realitatea tainei slavei lui Dumnezeu, unde are loc crearea noii vieți în
comuniunea prin participarea la această slavă (N. Nissiotis)
Viața liturgică a Bisericii se cultivă și culminează în cult. În adunarea liturgică stăm în
mod existențial în fața slavei lui Dumnezeu. Atitudinea doxologică a fost aleasă încî dintru
început de către Biserică prin instituirea comunității euharistice, care să proclame și să
prăznuiască Evanghelia slavei lui Dumnezeu.
Orice faptă și orice rugăciune din cultul ortodox este completată și încununată cu o
exaltare de slavă cu anunțarea insistentă și proclamarea slavei lui Dumnezeu. Adesea, una dintre
cele mai des repetate fraze este: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Toate ecfonisele
Liturghiei revin și încununează cu tema slavei: Că a Ta este stăpânirea și puterea și slava... Că
sfânt esti Dumnezeul nostru și ție slavă îți înălțăm.

Atitudinea doxologică nu înlocuiește celelalte dimensiuni ale experienței și vieții creștine.

Slăvirea lui Dumnezeu nu este ceva care se face din mintea umană și din voința umană,
în mod autonom, ea se realizează prin puterea și suflarea Duhului în Biserică.
Descoperirea slavei lui Dumnezeu, în Hristos se realizează în smerenia și iubirea
răstignită.
În manifestarea slavei lui Dumnezeu se observă smerenia Sa: Ci S-a deşertat pe Sine,
chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a
smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. (Filipeni 2, 7-8).
Cine vrea să trăiască întru El e dator să participe neîncetat la smerenia dumnezeiască a lui Iisus.
De aceea în Răsărit se pune accent pe rugăciunea lui Iisus. Doar când ne golim în interior este
posibil în chip existențial să devenim primitori ai harului.
Iubirea față de slava oamenilor stă în opoziție cu iubirea față de slava lui Dumnezeu
(Ioan 12, 43).
Citim în Pateric un exemplu în acest fel: Avva Pamvo timp de 3 ani s-a rugat lui
Dumnezeu spunând să nu-l slăvească pe pământ. Și atât de mult l-a slăvit Dumnezeu încât nu
putea nimeni să îl privească în față din pricina slavei care strălucea pe chipul lui.
Timpul prin excelență al slavei lui Dumnezeu este timpul acceptării libere a Patimilor.
Sensul jertfei Sale: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului și Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, și Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El și îndată Îl va
preaslăvi (Ioan 13, 31-32).
Tema 10

În nici un alt context, în afara celui al iubirii răstignite nu se poate trăi și descoperi slava
lui Dumnezeu. Aceasta o spunea Sf Simeon Noul Teolog: „Trebuie sârguință să facem aceleași
lucruri, ca prin ele, Care a binevoit să fie numit Tată și să fie slăvit de către El, prin salva lui
Iisus, care era cu Tatăl înainte de crearea lumii. Aceste lucruri sunt crucea, adică, moartea față
de tot ceea ce este lumesc, întristările, ispitele, și orice alte suferințe ale lui Hristos. Îndurând
acestea cu multă răbdare, ne asemănăm suferințelor lui Hristos, și îl slăvim prin ele, pe Tatăl și
Dumnezeul nostru, ca fii prin har și comoștenitori cu Hristos”.

Mișcarea doxologică a credinciosului și a Bisericii, se află într-o evoluție dinamică

neîntreruptă. E un mers continuu din slavă în slavă: Iar noi toți, privind ca în oglindă, cu fața
descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul
Domnului (II Corinteni 3, 18).
Sf Grigorie de Nyssa: Să se schimbe așadar credinciosul în orice situație, spre mai
bine, transfigurându-se din slavă în slavă, prin creșterea zilnică, pentru a fi întotdeauna mai
bine și întotdeauna să se desăvârșească și niciodată să ajungă la capătul desăvârșirii.
Limita va rămâne, în mod clar, ființa dumnezeiască. Pe aceasta omul nu urmează să o
atingă. Nu participă la ființa lui Dumnezeu, ci se înalță și se îndumnezeiește prin radierea slavei
lui Dumnezeu, a energiilor dumnezeiești. Ceea ce numim îndumnezeire, este participarea la
energia (harul), slava, și nu la ființa lui Dumnezeu.
Fiecare zi a credinciosului trebuie să fie o călătorie înspre scopul de a fi împreună slăvit
cu Hristos, prin trăirea transfigurării interioare prin rugăciune, asceză, prin concentrarea asupra
persoanei iubire și asupra tainei smereniei și răstignirii, care este poarta spre comuniunea cu
Dumnezeu, trăind nevoința extinderii radierii slavei Lui în inimile altor oameni.

Concluzie: înțelegerea duhovnicească a vieții și a misiunii și cea mai clară exprimare a

acestei dispoziții doxologice în reflecțiile noastre misionare, nu înseamnă aclamații expresive
spre slava lui Dumnezeu, nici limitarea activităților noastre la sinaxe de cult, imnologice, ci mai
degrabă cuprinderea și includerea noastră într-un demers de articulare și sinteză. Slava lui
Dumnezeu s-a descoperit deja, în Hristos, iar noi, creștinii, suntem chemați la o experiență
continuă și activă și la manifestarea acestei slave, care este identificată în terminologie biblică cu
Împărăția lui Dumnezeu.

Tinctura de rozmarin si tinctura de urzici dar cu glicerina