EREZII ANTITRINITARE

PROCES ȘI RECEPȚIE CRITICĂ ISTORICO-DOCTRINARĂ

Key: Taina Sfântei Treimi - recepția diferită în plan istoric.

A. Istoria ereziilor antitrinitare - perioade:

1. De la Cerint până la Arie;
2. De la Arie până la Socinus;
3. De la Socinus până astăzi.

I. PRIMA PERIOADĂ: DE LA CERINT PÂNĂ LA ARIE.

Această primă perioadă se caracterizează prin dorința ereticilor de a rămâne monoteiști și prin
respingerea oricărei pluralități personale.

1. Învățătura lui Cerint, care era de origine evreu, contemporan al Sf. Ioan
Evanghelistul:
„Mai presus de toate există Dumnezeul suprem. Lumea a fost creată de demiurg.
Aceasta este o putere cu totul despărțită și depărtată de Dumnezeul suprem, care știe de El.
Iisus nu este născut din Fecioară, ci este fiul lui Iosif și al Mariei, născut ca și ceilalți
oameni, pe care îi depășește în dreptate, înțelepciune și rațiune. Peste el, după botez, trimis
de la Dumnezeul suprem, coboară Hristosul în chip de porumbel. Atunci el a primit putere să-
l descopere pe Tatăl cel suprem, necunoscut, și să facă minuni. Însă, într-un final, Hristos
fiind o ființă duhovnicească și nepătimitoare, l-a lăsat pe Iisus, așadar Iisus a pătimit și a
înviat singur” (Sf. Irineu al Lyonului, Contra ereziilor, I, 25, 1).
Tot Cerint afirma că Dumnezeul evreilor n-a fost Domn, ci înger.

2. Ebioniții, de asemenea, afirmă:

• Un singur Dumnezeu creator și stăpân al lumii;
• Hristos – om obișnuit născut din Iosif și din Maria;
• Prin îndeplinirea fidelă a legii Iisus devine Hristos, ceea ce poate deveni oricine;
• tăierea împrejur, plinirea poruncilor și obiceiurilor V.T. sunt indispensabile pentru mântuire;

3. Teodot afirmă că:

- atunci când s-a lepădat de Iisus Hristos nu s-a lepădat de Dumnezeu, ci de om;
- Iisus Hristos este om, născut din fecioară, care a trăit mai cuviincios decât ceilalți oameni;
- peste Iisus a coborât la botez Hristos în chip de porumbel și i-a dat putere pentru a-și
îndeplini misiunea, dar acest lucru nu l-a făcut Iisus să fie Dumnezeu.
 4. Gnosticismul transformă creștinismul într-o filozofie religioasă.
Pentru gnostici, Iisus:
• nu este nici Dumnezeu, nici om, ci o ființă intermediară.
• este o emanație a Dumnezeului suprem, fiind după fire inferior izvorului său.
• fiind emanație nu putea lua formă materială, adică trup real => Iisus fie a fost un om
obișnuit peste care s-a coborât Hristos la botez, fie a avut un trup aparent;
• este un om foarte înduhovnicit, unit doar pentru un timp cu răscumpărătorul ceresc,
care este în fond despărțit și diferit de Iisus cel istoric;
• este învățătorul divin, care a predat apostolilor tainele [γνώσις], de care firea
omenească se împărtășește.

5. Marcion își bazează învățătura pe principii gnostice, având la baza dualismul:

▪ există doi dumnezei: unul al V.T. – creator al lumii, sever, aspru,
nestatornic, drept, puternic și care provoacă suferințele omenirii;
▪ unul al N.T. – bun, blând, milostiv, plin de compătimire,
descoperit de Iisus.
▪ chiar dacă lumea nu l-a luat în seamă, deoarece nu a fost zidită de el,
din milă, a dorit s-o ajute.
▪ Precum sunt doi dumnezei sunt și doi Hristoși;
▪ Iisus Hristos nu are nimic în comun cu Mesia din V.T.;
▪ Iisus Hristos este Duhul mântuitor prin care se descoperă și Dumnezeu
cel suprem;
▪ Iisus Hristos nu s-a născut, ci a coborât din cer, având un trup aparent;
▪ El n-a împrumutat nimic din făptura demiurgică, până și învățătura sa
prezentând un antagonism cu legea V.T., motiv pentru care a fost prins
și răstignit de către demiurg și urmași ai acestuia.
▪ Răstignirea și viața sa până la acel moment au caracter mântuitor
pentru oameni
▪ Hristos a coborât la iad pentru a propovădui și acolo Evanghelia și a
descoperit mântuirea.
Deoarece nu a fost de acord cu învățătura creștină despre un Dumnezeu întreit în
Persoane, Marcion a fost caterisit.

6. Monarhismul – apare la sf. sec. II

• Recunoaște doar o singură persoană în Dumnezeu sau vede diferite moduri de
manifestare ale uneia și aceleiași persoane dumnezeiești.
 • Accentuau unitatea lui Dumnezeu: Dumnezeu este unul singur, și în El nu poate
exista pluralitatea.
• Vorbesc de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt = puteri ale uneia și aceleiași Persoane
dumnezeiești.
• Numirea de monarhianiști este data de Tertulian, Logosul nu este o persoană
particulară, ci față a lui Dumnezeu. (Au fost condamnați de Biserică, adepți
considerați nebotezați. Primirea lor în Biserică se face prin botez).
• Monarhianismul neagă caracterul teofaniilor și distincția dintre teologie și iconomie,
între Dumnezeu și manifestarea lui în istorie.
Există două tipuri de monarhism: a) dinamic și b) modalist

• monarhianism dinamic: (Paul de Samosata):

• Fiul lui Dumnezeu nu este o persoană aparte de Dumnezeu Tatăl. Logosul face parte
din ființa Tatălui. Fiul este o putere (δύναµη) a lui Dumnezeu și nu o persoană.
• Îl consideră pe Hristos ca fiind un om obișnuit, înzestrat este cu har, cu înțelepciune,
cu putere dumnezeiască mai mult decât au fost proorocii.
• Premergători ai monarhismului dinamic sunt alogii (αλόγοι), care tăgăduiau veșnica
existență a lui Hristos ca Logos și îl considerau om care poartă în sine dumnezeirea
Tatălui.
Promotori: Teodot, Teodot zaraful, Artemon, Asclepiade și Apolonid.

• monarhismul modalist /sabelieni (Sabelie)

o Πρόσωπον – mască, chip, mod de înfățișare.
o exagerau prezența lui Dumnezeu în lume, manifestată în trei
moduri.
o Persoana este modul de înfățișare, de apariție și de manifestare
exterioară.
o Există o singură persoană care a creat lumea, aceea s-a și
întrupat, a pătimit și a murit pe Cruce. (Patripasieni) afirmă că
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei moduri de manifestare a
unicului Dumnezeu;
b.1 Patripasianismul – prima formă de manifestare a modalismului
Reprezentanți: Praxeas, Noet, Veron, Beryl;
– Tatăl S-a făcut pe Sine Fiul Său. Tatăl este cel care S-a născut, a pătimit și a murit;
b.2.Sf. Ipolit spune despre Noet: „El afirmă că Însuși Hristos este Tatăl și că
Tatăl însuși S-a născut, a pătimit și a murit”.
b.3 Praxeas afirmă că Dumnezeul cel nevăzut, nenăscut, nepătimitor se
numește Tată, iar cel văzut, născut, pătimitor, se numește Fiu.
b.4 Sabelie – transformă modalismul într-un sistem filosofic. Astfel:
• Dumnezeu este monadă pură și nedespărțită
 • Dumnezeu este o singură persoană numită Υιοπάτωρ = fiu-tatăl.
• Acesta se arată în trei moduri diferite: în V.T. apare ca Tată, în N.T. ca Fiu, iar ca Duh
Sfânt sfințește sufletele;
• Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei manifestări consecutive, trei moduri, trei măști, prin
care monada dumnezeiască se descoperă în lume, fără ca să existe vreo diferență
personală.
• Trei chipuri ale revelației unui singur Dumnezeu: în chipul Tatălui lucrează ca ziditor
și legiuitor, în chipul Fiului, de la întrupare până la răstignire, ca răscumpărător și în
chipul Duhului Sfânt, de la înălțare până astăzi, ca sfințitor.
• După fiecare Revelație fiecare se întoarce în monadă.
• La sfârșitul veacurilor, după ce toți se vor sfinți și Duhul Sfânt se va întoarce în
monadă, ca Dumnezeu să fie totul în toate.
b.6 Pavel de Samosata – cel mai importat reprezentant al modalismului – fost
episcop de Antiohia, caterisit în anul 268.
El afirma:
• În Dumnezeu există o singură persoană, în care se pot observa rațiunea (λόγος) și
înțelepciunea (σοφία), care sunt însușiri obișnuite.
• Logosul este impersonal, rostit din veci de Dumnezeu, fiind cel care a grăit în Moise,
în prooroci, dar mai ales în Iisus Hristos;
• Iisus Hristos este născut din fecioara Maria, dar este doar om;
• El a fost inspirat de Logos cu care s-a unit;
• Unitatea sa cu Dumnezeu constă în faptul că a avut aceeași voință cu Dumnezeu;
• Datorită acestei uniri, Iisus a devenit o ființă unică și excepțională;
• La Botez, Iisus atinge desăvârșirea morală – iubirea pentru Dumnezeu este fără
slăbiciune; voința fără prihană; slava sa este suprafirească => Dumnezeu îi dă puterea
să facă minuni, să biruie păcatul, nu numai în sine, ci și în noi.
• El ne răscumpără și ne mântuiește;
• El este judecătorul celor vii și al celor morți;
• Se poate discuta despre o preexistență a lui Iisus, care deși n-a existat într-un mod
personal substanțial și personal înainte de nașterea lui, a fost prevăzut și predestinat de
Dumnezeu, prevăzut și prevestit de prooroci.

II. A DOUA PERIOADA: DE LA ARIE PÂNĂ LA SOCINUS;

1. Arianismul – prima și cea mai puternică erezie care a atacat biserica, punctul de
plecare al tuturor celorlalte erezii;
– promotor – Arie – preot ortodox, caterisit și condamnat ca eretic la Sinodul I Ecumenic de
la Niceea (325);
Învățătura lui Arie:
• Dumnezeu este unul, singurul nenăscut, fără de început, veșnic, negrăit,
incomprehensibil și de neegalat de nimeni;
• El nu poate împărți din ființa sa și altora, deoarece ar însemna că este compus, împărțit
și schimbabil;
• Nu poate da ființa sa necreată celor create;
• Expresiile care presupun unitate și naștere trebuie condamnate;
• Dumnezeu n-a fost Tată totdeauna, ci a fost un timp când El era singur, devenind Tată
mai târziu;
• Pentru a putea crea lumea, Dumnezeu a făcut mai întâi Logos-ul, o ființă superioară,
spirituală, care se mai numește și „Înțelepciune, Fiu, Chip”;
• Logosul nu este veșnic și nici împreună veșnic cu Dumnezeu, deoarece a fost creat din
nimic;
• Dacă este creat de Dumnezeu, El este originea lui, dar nu este din firea lui Dumnezeu;
• Logosul nu are aceeași fire cu Tatăl, nici aceleași însușiri, căci dacă ar fi la fel, atunci
ar exista doi dumnezei.
• Logosul este Fiul lui Dumnezeu după har, nu după fire – născutul, s-a născut,
născându-se;
• Dumnezeu l-a făcut Fiul Său prevăzând calitățile lui;
• Logosul nu este Dumnezeu adevărat;
• El se numește „Logos” și „Înțelepciune”, dar aceste calități le are în măsura în care le
primește de la Înțelepciunea cea necreată și de la Logosul care sunt în Dumnezeu;
• Logosul este, de fapt, una din multele puteri de care se folosește Dumnezeu după voia
Sa;
• Cunoașterea Logosului este nedesăvârșită;
• După fire este schimbabil ca și ceilalți oameni, însă, deși este o făptură, totuși nu este
ca și celelalte;
• El este făptura cea desăvârșită a lui Dumnezeu;
• Dumnezeu poate zidi făptură identică Logosului, dar nu mai mare decât el;
• Prin desăvârșire morală, prin lucrarea harului, Hristos a devenit ceea ce a fost, așadar
se poate numi Dumnezeu cel puternic, care s-a învrednicit de slavă, de cinste și de
numele de Dumnezeu, pe care Tatăl și Biserica i l-au atribuit;
• Îndumnezeirea s-a făcut prin har, de aceea este numit și Dumnezeu, lucru posibil și
celorlalți oameni care se îndumnezeiesc prin har;
• Întruparea și umanitatea Logosului sunt reale, așa cum sunt prezentate în Sfânta
Scriptură și Sfânta Tradiție;
• El a avut un trup real;
• Afectele arată că El nu este Dumnezeu deplin, ci o ființă supusă pătimirii
• Duhul Sfânt este o ființă de sine stătătoare;
 • Împreună cu Tatăl și cu Fiul constituie o treime, însă Duhul este infinit depărtat,
despărțit de celelalte două persoane;
• Duhul le este străin după fire, neavând nici aceeași slavă;
• Fiul l-a creat pe Duhul și Acesta Îi este subordonat;

2. Semiarienii sunt cei care au căutat o cale de mijloc între arianism și ortodoxie,
înlocuind termenul οµοούσιος (deoființă) din Simbolul Niceo-Constantinopolitan cu
οµιούσιος, astfel, ei mărturiseau că firea Fiului este asemănătoare cu cea a Tătălui,
deosebindu-se de ea doar prin faptul că nu este identică cu ea. El este adevăratul Fiu, născut
înaintea timpului și mai înainte de toți vecii, asemănător cu Tatăl după fire și după
dumnezeire.
Marcel, Episcop de Ancira, un puternic susținător al lui οµoιούσιος, scriind împotriva
arienilor, a căzut el însuși în erezie, afirmând următoarele:
• Triada izvorăște dintr-o monadă, căci este imposibil ca trei persoane să fie reduse la
unime;
• Dumnezeu este o monadă nedespărțită, o persoană, nu trei;
• În Dumnezeu există Logosul care a fost la început, existând în Tatăl într-un mod
potențial, ca o putere;
• Logosul a fost în Dumnezeu în mod real ca energie, și le-a făcut pe toate singur;
• Logosul a fost Dumnezeu pentru a arăta că Dumnezeu este nedespărțit, Logosul a fost
în Dumnezeu și Dumnezeu în Logos;
• Logosul este veșnic și deoființă cu Dumnezeu;
• Logosul este puterea în Dumnezeu, care s-a manifestat ca o lucrare ziditoare la facerea
lumii, dar în mod văzut prin întrupare;
• Marcel folosește termenul de „Fiu, Hristos, Iisus” etc. doar cu referire la Logosul
întrupat;
• Hristos este Logosul devenit persoană și Fiu al lui Dumnezeu, cel Întâi născut și
împăratul;
• Hristos recapitulează întreaga făptură, iar omul cel păcătos, a cărui fire s-a unit cu
Logosul, a fost înfiat de Dumnezeu, Cel nestricăcios și nemuritor;
• Trupul Logosului se aseamănă cu Dumnezeu. Prin înviere primește nemurirea, dar
aceasta nu îl face mai vrednic de Dumnezeu, care este mai presus de nemurire, motiv
pentru care, la a doua venire, Logosul își va lăsa omenirea și se va întoarce la
Dumnezeu, așa precum a fost înainte de facerea lumii;
• Triada se va rezuma la monadă, iar Dumnezeu va fi totul în toate;
• Până la Pogorârea peste apostoli, Duhului Sfânt era parte din Logos și din Tatăl, însă
la momentul Pogorârii, monada s-a lărgit în triada;
3. Macedonie, Episcopul Constantinopolului, a dezvoltat o erezie proprie asemănătoare
arianismului, dar care privește persoana Duhului Sfânt și care se numește macedonianism sau
pnevmatomahism, condamnată la Sinodul II Ecumenic. Astfel:
• Duhul Sfânt este făptura Fiului, inferior Tatălui și Fiului;
• Dacă n-ar fi fost o făptură, ar fi fost al doilea Fiu al lui Dumnezeu sau nepotul Lui;
• Duhul Sfânt nu este doar o făptură, ci este ceea ce sunt și îngerii, deosebindu-se de ei
doar prin demnitate, ceea ce-i permite să se numească Dumnezeu;
4.Subordinaţionismul
▪ Accentuau faptul că Dumnezeu este mai presus de lume; este absolut
transcendent, fapt pentru care creează Logosul, căruia îi lasă sarcina de a crea
lumea. Logosul și Duhul Sfânt sunt numai niște puteri dumnezeiești prin care
Dumnezeu se manifestă
▪ De subordinaționism au fost acuzați: Ipolit, Origen, Atenagora, Teofil,
Tertulian.
▪ Ca erezie: arianism și macedonianism.
▪ Subordinaționiști: semiarieni, acacieni (Fiul icoană a Tatălui).

4. Alte erezii trinitare:

a. Fotin, Episcopul Sirmiumului, ucenic al lui Marcel, afirma că Dumnezeu este un
singur ipostas care conține în sine și Logosul său (λογοπάτωρ). Logosul devine Fiu după
întrupare. Dacă acest Logos este lăuntric, el este mintal, imanent, iar dacă este lucrător, el
devine exprimat, exteriorizat. Această exteriorizare constituie prima extensie, iar cea de-a
doua o reprezintă Duhul Sfânt.
b. Aetius și Eunomie au dat naștere unei erezii a cărei susținători erau numiți aețieni,
eunomieni, anomieni, heterousiaști. Ei au depășit pe arieni și semiarieni prin negativitatea
învățăturii lor. Ei învățau următoarele:
• Dumnezeu este o ființă unică și simplă, nenăscut după fire, rațional și inteligibil;
• Dacă Dumnezeu este nenăscut, atunci tot ceea ce e născut sau făcut nu poate fi
Dumnezeu οµοούσιον, nici οµoιούσιον, nici chiar όµοιον cu Dumnezeu, existența
datorându-se unei alte firi, ετεροούσιον, care trebuie să fie neasemănătoare ανόµιον.
• Întrucât Fiul este născut, făcut, este asemănător Tatălui în sens moral, nu ființial;
• Este ființa cea mai apropiată de Dumnezeu, pe când celelalte făpturi, inclusiv Duhul
Sfânt, sunt lucrarea Fiului;
• Fiul este făptura celui nefăcut, nu una dintre făpturi. Ioan Filipon (sec. VI) dezvoltă
erezia triteistă conform căreia Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei persoane
dumnezeiești, deosebite și despărțite, care au trei firi dumnezeiești deosebite și
despărțite.
Pornind de la erezia triteistă s-a dezvoltat cea tetrateistă, având ca promotor pe
patriarhul monofizit Damian, care afirma că în Treime există trei persoane dumnezeiești
deosebite, iar în spatele lor și despărțit de ele există firea dumnezeiască din care ele își trag
dumnezeirea.

II. CEA DE-A TREIA PERIOADĂ: DE LA SOCINUS PÂNĂ ASTĂZI.

1.Antitrinitarienii moderni
▪ Protestanți-Fiul (Iisus Hristos) este om simplu născut în chip
supranatural; Duhul Sfânt este o putere a lui Dumnezeu care sfințește
pe om.
▪ Adepții se numesc unitarieni sau socinieni (Faust Socinus ✠1604).
Există numai un singur Dumnezeu, adică persoana Tatălui. După ei
Sfânta Treime nu este menționată în Sfânta Scriptură.
▪ Protestantismul liberal este antitrinitarian, Iisus Hristos este conceput ca
Fiu al lui Dumnezeu în sens etic și adopțianist.
2.Triteismul
▪ Existența a trei Dumnezei. Separă persoanele și concepe ființa
reprezentată separat în cele trei Persoane.
▪ După cum oamenii au aceeași ființă și e repetată în indivizi, astfel și
ființa umană este repetată în indivizii umani despărțiți între ei.
▪ Cele trei Persoane au o unitate specifică și morală și nu o unitate
numerică a ființei.
▪ După alții mai există și ființa care are propria ei existență:tetrateism
3. Raționaliștii reformatori se remarcă Faust Socinius care sistematizează învățăturile
antitrinitare reînnoite. Dogma Sfintei Treimi este respinsă în totalitate, ca fiind neconformă cu
Sfânta Scriptură și cu rațiunea umană sănătoasă. Astfel:
• Dogma Sf. Treimi contrazice Sf. Scriptură, deoarece ei cred că în ea nu este exprimat
nicăieri că Dumnezeu este treimic (In. 17, 3; Mt. 24, 36; I Cor. 8, 6; Ef. 4, 6);
• În mod dialectic, logic, nu se poate înțelege cum trei persoane deosebite pot exista
într-o singură fire;
• După fire, Dumnezeu este o ființă simplă și necompusă, care nu se poate împărți în
persoane;
• Sf. Scriptură învață că numai Tatăl, în sensul adevărat, este Dumnezeu;
• Firea dumnezeiască nu se poate uni cu cea omenească, cel Infinit cu finitul;
• Chiar dacă s-ar presupune că Fiul lui Dumnezeu există ca persoană deosebită, totuși
este imposibil să se facă unime din două unități;
• Unitatea dintre cele două firi în persoana unică a lui Hristos este imposibilă;
• Iisus Hristos este om obișnuit, dar zămislit în Fecioară cu lucrarea lui Dumnezeu, într-
un mod miraculos, Iisus rămânând, astfel, liber de înclinarea spre păcat;
• Iisus a fost înzestrat cu o voință care a tânjit spre sfințenie după fire și care nu putea fi
amăgită sau ispitită;
• Fiind născut și înzestrat, în timpul botezului Iisus a fost uns de Duhul Sfânt;
• Duhul Sfânt nu este persoană dumnezeiască, ci puterea, energia lui Dumnezeu;
 • Înainte de a începe propovăduirea Iisus a fost înălțat pentru o vreme la cer și a primit
cunoașterea pe care urma să o descopere lumii;
• Datorită ascultării desăvârșite și vieții fără de prihană, El a fost luat din nou în ceruri și
i-a fost încredințată stăpânirea dumnezeiască a lumii, motiv pentru care se cuvine să
fie cinstit ca un Dumnezeu;
• Învierea Sa a fost exclusiv lucrarea lui Dumnezeu, o naștere din nou, prin care cu
adevărat a devenit o făptură nouă, personal liberă de moarte și de nedesăvârșire;
• Lui i-a fost încredințată cârmuirea Bisericii, de aceea se poate numi și cinsti ca un
Dumnezeu, dar nu trebuie uitat că este doar împuternicitul lui Dumnezeu;

4. Arminienii, în a doua jumătate a sec. XVI, au reînnoit arianismul, afirmau că Tatăl,

fiind principiul central al dumnezeirii, este mai presus de celelalte persoane după ordine,
putere și demnitate. Numai Tatăl are fire și desăvârșire dumnezeiască, iar Fiul și Duhul Sfânt
le primesc de la El. Tatăl care naște este mai mare decât Fiul care Se naște și decât Duhul
Sfânt care purcede.

5. Filosofii antitrinitare:
a. Filosoful Kant recunoaște un singur Dumnezeu, dar tăgăduiește Treimea, iar Iisus
Hristos este un simplu om.
b. Schelling afirmă că:
• „Cel Absolut” este în același timp și ideal și real, trece veșnic de la starea ireală la cea
reală, pururea rămânând egal sieși;
• Fiul este infinitul care apare în granițele finitului;
• Duhul Sfânt este cel care ridică cele finite către infinit;
c. La Hegel:
• Dumnezeu este o idee veșnică;
• Această idee, în formă abstractă, nerealizată este Tată, când se desparte în manifestări,
în exteriorul naturii, este Fiu, iar când manifestarea se întoarce la duhul finit și la
autocunoaștere este Duhul Sfânt;
• Fiul și Duhul nu sunt văzuți ca persoane veșnice, deosebite ale dumnezeirii.