.....

Venise vremea să renunţăm măcar la o parte din egoismul nostru şi să începem

să-i dăm puţin din ceea ce ne aparţine. Şi am început cu TIMPUL: măcar un ceas Isus să
nu mai fie singur.
Şi nu am avut de pierdut, deoarece fiecare a regăsit acolo, în faţa Lui, ceva din ceea
ce pierduse iremediabil în altă parte: bucuria, încrederea, liniştea, speranţa, şi
poate.....iertarea.
S-a născut în fiecare din noi marea dorinţă: TOT MAI APROAPE DE ISUS.
Şi, pentru asta, toţi am descoperit câte o cale pe care să ne apropiem: prin cântece
compuse special pentru El, prin rugăciuni şi meditaţii minunate şi mai ales sincere.
Aşa au început „ audienţele noastre” la VEŞNICUL UITAT, pentru a face din EL
VEŞNICUL ADORAT.
De fapt încercam să împlinim dorinţa Mântuitorului din ajunul Patimii sale:
„rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine”. Mt. 26,38.
Oferim toate acestea Mântuitorului ca recunoştinţă pentru Sacramentul Iubirii sale,
ca mulţumire pentru harurile dobândite, şi ca o rugăciune de cerere. Caut cu privirea spre
infinit, umanul nu mă mulţumeşte. Caut să disting „vocea” care încearcă să răzbată printre
zgomotele lumii. E o voce anume.....Nu pot să-mi dau seama. Toată eternitatea din mine
tresaltă la auzul ei.
Caut, caut mereu.... Încerc să aflu lăcaşul unde se află tainica voce. Unde, unde să o
mai caut? Merg prin deşertul lumii... O oază îmi iese în cale. e templul, locul spre care mă
îndrept e Biserica. Vocea e tot mai puternică....
„Iată-mă de când te aştept!”
„Eu eram ACELA care..... VOCEA MEA este TĂCEREA”
Vai, Doamne, ce tăcere fericită!
În sfârşit, am ajuns la poarta casei tale, a tabernacolului....... îmi plec genunchi şi
aştept, având întipărită în mine liniştea unei ninsori. ştiu, Doamne, am venit târziu. Tu mă
aşteptai mai demult. Recunosc că ni merit să-mi vorbeşti. dar voi sta la uşa ta până când
vei deschide.
Nu simt nimic când stau în faţa ta, pentru că sunt piatră, dar, că să-ţi dovedesc că
vreau să mă transformi, eu rămân aici ca o statuie, cu privirea ta caldă încălzind ochii mei
reci. Ştiu că eşti singur, doamne, de aceea stau. Acum când încep să revin la viaţă, te
rog,.... poate e prea îndrăzneţ să-ţi cer.
Îţi cer, VEŞNICULE UITAT, să deschizi portiţa „casei” tale, să mă laşi să intru şi
să sufăr cu tine, în singurătate. Transformă-mă şi pe mine într-o voce care să strige
oamenilor: Isus nu trebuie să fie veşnicul uitat ci veşnicul adorat. voi lupta împreună cu
maria pentru ca singurătatea din tabernacol să ia sfârşit. Am pornit, Isuse, să cuceresc
cerul! ce fericire va fi!
Caut, caut mereu să găsesc calea spre cer..... Vocea am găsit-o. Ea mă va călăuzi.....
 CRISTOS—CALEA, ADEVĂRUL, VIAŢA, IUBIREA

„Faţa ta o căutăm......”(cântec)

Dacă nu mă opresc, dacă nu ştiu să fac tăcere în jurul meu şi înăuntrul meu, nu voi
reuşi niciodată să mă rog. De multe ori mie frică de faptul că rugăciunea ar fi pierdere de
timp, un obstacol în faţa atâtor lucruri de făcut, şi alerg, alerg cu riscul de a mă simţii gol,
fără elan.
Doamne, sunt aici pentru a mă adresa ţie, dar nu reuşesc, nu ştiu să mă rog, astăzi
când rugăciunea este considerată un obicei depăşit, nu am puterea de a mă ruga, chiar dacă
pentru mine rugăciunea este viaţă, căutarea dreptăţii, e un surâs pe faţa fraţilor. Totuşi,
Doamne, simt că mi se întâmplă ceva, că este un gol în mine: poate e incapacitatea de a
tăcea, de a mă opri, de a asculta.
Doamne, fă-mă capabil de a asculta cuvântul tău în tăcere! Pentru a-ţi spune
acestea, Doamne, am folosit câteva minute. Oare aceste momente vor fi adevărata mea
rugăciune?.... Sper, Doamne, din tot sufletul meu!
Dar nu uita că acestea vor să fie cuvintele fiecăruia dintre noi, prezenţi aici, lângă
tine. Priveşte spre noi şi învăluie-ne cu blândeţea ta! Doamne, suntem tineri şi ni se pare că
toate râd în jurul nostru. Încoronăm în raze şi făurim în visuri nehotărâte viitorul. Dar
tinereţea e ca o undă pe mare, frumuseţea ca lumina unui fulger iar viaţa noastră se
aseamănă cu o floare care, fiind tăiată, să ofileşte adesea înainte de amiază. Învaţă-ne să te
căutăm!
Isuse, cine eşti tu?
(Moment de tăcere)

Cel flămând îşi închipuie că după pâine trebuie să alerge, când colo e flămând de
tine. Cel însetat, crede că are nevoie de apă, dar e însetat după tine. Cel bolnav doreşte
sănătatea, dar boala lui este că tu eşti departe de el. Cel ce caută frumosul în lume, te caută
pe tine în mod conştient, căci ti eşti frumuseţea totală şi cea mai perfectă. Cel ce în
gândurile sale caută adevărul, fără să vrea, te doreşte pe tine care eşti singurul adevăr care
merită să fie cunoscut. Cel ce se străduieşte să facă pace, pe tine te caută, singura pace, în
care şi cele mai hărţuite suflete găsesc linişte.
(Moment de tăcere)

„EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”!

Cuvinte scurte, dar care cuprind un sublim program de viaţă!
Cristos este Calea!
(Moment de tăcere)

Poate eşti prea tânăr prietene, şi nu ai avut încă ocazia să vezi cu ochii deschişi
dezordinea vieţii morale şi sociale de azi. Însă vei putea constata din an în an tot mai mult
cum totul clocoteşte şi se agită în jurul tău, cum oamenii de azi caută o soluţie. În această
căutare de forme noi de viaţă, luminează, ca un fulger în noapte, cuvintele Domnului: „Eu
sunt calea, adevărul şi viaţa”!
„EU SUNT CALEA”!
Primul om, înainte de căderea în păcat, mergea singur pe căile Domnului. După
păcat, nu mai are această capacitate şi ajunge pe căi greşite. Rătăcirile vieţii morale în care
au căzut chiar primele popoare civilizate, sunt o tristă dovadă, care arată unde ajunge
sufletul omenesc, dacă trăieşte fără Dumnezeu.
Dar această tristă constatare nu se referă doar la popoarele din antichitate. Din
nefericire nu! Viaţa morală a unei părţi din lumea de azi, cu toate progresele ştiinţei, cu
toate descoperirile, nu se deosebeşte cu nimic de aceea a popoarelor dinaintea naşterii lui
Cristos.
Legat de pământ, şi omul de azi aleargă după „fericire”. Dar pentru că prin
„fericire” înţelege numai bogăţii, viaţă elegantă şi plăceri senzuale, nu o găseşte niciodată.
În cel mai bun caz, află numai o plăcere trecătoare, şi devine pesimist.
Tinere, în vâltoarea vieţii nu-ţi astupa urechile la cuvintele lui Isus: „Eu sunt Calea”
, deoarece numai această „cale” duce la adevărata fericire a vieţii, deşi, câteodată e îngustă
şi anevoioasă. Niciodată să nu uiţi cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt lumina lumii. Cine
mă urmează pe mine, nu umblă în întuneric, dar va avea lumina vieţii”.
Cristos este „Calea”, iar tu , nu-i aşa, vei merge pe această cale?
Isuse, tu eşti calea noastră......(cântec)

CRISTOS ESTE ADEVĂRUL!

(Moment de reculegere)

„Eu sunt adevărul”! Cine ar fi putut spune despre sine aceasta, afară de Fiul lui
Dumnezeu?
Iar Isus a mai făcut încă odată această declaraţie, când stătea legat în faţa lui Pilat,
când a spus: „Pentru aceasta m-am născut şi pentru acesta am venit în lume, ca să dau
mărturie despre adevăr”.
„Ce este adevărul”? Pilat nu-şi dă seama că răspunsul este cuprins deja în întrebare,
cu singura diferenţă că trebuie să schimbe literele: „E omul din faţa ta”!
Şi totuşi, Pilat nu ştia aceasta! exclamaţia sceptică a romanului cult, este şi
concepţia unui mare număr de oameni culţi din zilele noastre. Ei ştiu prea bine că toată
ştiinţa şi filozofia lumii, în tot decursul istoriei universale, nu a descoperit încă un adevăr
sigur şi negreşelnic. Dacă vrei să ai adevărul curat, şi nu numai un adevăr izolat, care are
trecere numai din când în când, tinere, alătură-te aceluia a cărui misiune istorică şi unică a
fost aceea de a da lumii mărturie despre adevăr.
„Isuse, calea ta........”(cântec)

CRISTOS ESTE VIAŢA!

(Moment de tăcere)
„Eu sunt viaţa”! Ce a voit Isus să spună cu aceste cuvinte?
Că Dumnezeu însuşi e plenitudinea vieţii, de la care izvorăşte orice viaţă.
Dumnezeu nu este o linişte amorţită, o nemişcare şi inactivitate, ci o activitate continuă:
VIAŢA.
Dragă tinere! vrei să-ţi modelezi viaţa după adevărata frumuseţe? Nu uita: Cristos
este viaţa! Trăieşte, aşadar , prin el! Respiră-l prin rugăciune, încrede-te prin el printr-o
credinţă tare! El te va vindeca prin Sf. Spovadă şi te va hrăni prin Sf. Împărtăşanie! Te va
face părtaş de viaţa veşnică, deoarece se realizează în tine cuvântul său: „Eu sunt învierea
şi viaţa. Cine crede în mine, chiar dacă moare va trăi”!
„Domnul este lumina”.......(cântec)

Ce adâncuri minunate ale inimii iubitoare a lui Isus ne deschid cuvintele sale:
„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi uşura”!
Tinere! Poate ai aflat încă foarte puţin despre perfidia lumii. părinţii tăi te îngrijesc,
primeşti de la dânşii locuinţă, îmbrăcăminte, hrană; profesorii tăi se ostenesc să te treacă
dintr-o clasă în alta, prietenii te iubesc....încă nici nu bănuieşti ce luptă aspră e viaţa.
Roagă-te lui Isus, spune-i lui grijile tale şi ţi se va uşura inima. Şi dacă încă din anii
tinereţii te desprinzi ca la orice nevoie sufletească, la orice mâhnire apăsătoare să alergi la
Isus, aceasta îţi va fi de mare folos.
da, tinere, viaţa nu e un joc, si cu atât mai puţin nu va fi pentru tineretul din care
faci parte şi tu. Multe nădejdii distruse, planuri nereuşite, dezamăgiri dureroase te vor
însoţi în decursul vieţii! Deseori te vei înşela şi în privinţa celor mai buni prieteni.
Ce vrei să faci acum?
„Veniţi la mine toţi”! Care om din lume ar fi cutezat să spună despre sine acestea,
şi să şi o realizeze?
De două mii de ani pe pământ, figura regească a lui Cristos, e prezentă şi atrage la
sine milioane de inimi omeneşti. De două mii de ani, sufletul omenesc caută drumul spre
Cristos, şi e plin de fericire atunci când la găsit.
Aş dorii ca unii tineri născuţi în religia catolică, să poată arunca o privire în sufletul
fericit al acelor oameni care nu s-au născut catolici, dar care, după lungi cercetări şi studii
pline de zel, au îmbrăţişat Biserica Catolică şi pe Cristos care trăieşte mai departe în ea În
ce bucurie şi reculegere plină de fericire trăiesc sufletele lor!
Şi tu tinere?
Tu te-ai născut catolic; simţi şi tu acest avantaj? Trăieşti aşa cum îl cere numele tău
de „catolic”? Ferice de tânărul care a învăţat de timpuriu să aibă deplină încredere în
Dumnezeu, atât în zilele fericite cât şi în cele nefericite, şi care are mereu aceeaşi încredere
de nezdruncinat!
Dar dacă ai uitat de multe ori să cinsteşti numele Lui, gândeşte-te că încă nu este
prea târziu pentru a reveni. Întoarce-te! dumnezeu nu-ţi va aşterne totdeauna flori pe cale.
Totuşi, tu trebuie să ai încredere în El, căci te va scoate din noroi!
Nu simţi că Dumnezeu e iubire?
(Moment de tăcere)

„Cât sunt pe lume.......” (cântec)

Simţi nevoia de a vedea şi de a înţelege?
Cristos e lumina lumii!
Simţi dorinţa de dreptate şi libertate?
Cristos e eliberatorul din cătuşele care fac din omul sclavul idolatriei, al bogăţiei, al
orgoliului.
Simţi nevoia de iubire?
Cristos e supremul donator al iubirii pentru oameni şi printre oameni.
Te îndoieşti că te iubesc?
Opreşte-te şi priveşte: ÎN TRUPUL MEU E SCULPTATĂ IUBIREA!
Iubirea lui Isus e o iubire statornică, fidelă, el nu ne părăseşte chiar atunci când noi îl
părăsim.
Despre această fidelitate în iubire, ne vorbeşte prezenţa lui ne-întreruptă din tabernacol,
chiar dacă noi uităm adesea să-i facem o vizită. Dumnezeu are nevoie de noi pentru a ne
iubi. El va rămâne fidel până la sfârşit întâlnirii pe care o dă omului în materia creată: vinul
şi pâinea. De vine sau nu cineva, el a acolo.
Cristos nu iubeşte pe fiecare personal, căci el îşi cunoaşte fiecare „oiţă” în parte, ca şi cum
am fi singuri în lume. De aceea:
Cred în iubire,
Cred dă toţi suntem chemaţi la iubire.
Cred că toate vocaţiile se întâlnesc în iubire, în iubirea cea adevărată, pe care Cristos ne-a
învăţat-o şi poruncit-o.
Cred că iubirea e revărsată în inimile noastre de Duhul Sfânt.
Cred că iubirea care trece prin cruce, care nu e numai sentiment dar e: atenţie, respect,
înţelegere, slujire, dăruire, responsabilitate, încredere.
Cred că această iubire este forţa cea mai mare a lumii.
Nu cred în ură.
Nu cred în egoism, în toate manifestările lui şi de aceea,
Nu cred în orgoliu, în avariţie, în erotism, scop în sine.
Egoismul este „păcatul” rădăcina tuturor păcatelor, cauza tuturor nedreptăţilor, izvorul
tuturor suferinţelor, falimentul omului.
Împotriva lui vreau să lupt cu toate forţele fără oboseală.
Cred că toţi suntem şi vom fi în continuu judecaţi despre iubire!
Doamne, la lumina Fiului tău, noi vedem păcatul lumii, vedem până unde poate duce
împietrirea inimilor noastre, când uităm de iubire. Te rugăm re-înnoieşte sufletele noastre
şi condu-ne spre Fiul tău, ca să nu mai întoarcem răul pentru rău, dar să construim pacea şi
să trăim adevărul.
Învaţă-ne, Doamne, să vedem în semenii noştri pe Cristos, care aşteaptă ajutorul,
afecţiunea şi iubirea noastră sinceră!

„Noaptea e stăpână-n vale.......”(cântec)

 CALEA MÂNTUIRII – SUFERINŢA!

„Vino cu mine în casa Domnului”! (cântec)

„Voi vorbi cu Domnul meu, deşi sunt praf şi cenuşă”.

Dacă mă voi socoti mai mult, iată că tu te ridici împotriva mea, iar nelegiuirile mele
mărturisesc adevărul şi nu pot spune nimic împotrivă. Dacă, însă, mă voi înjosi şi mă voi
reduce la nimic, dacă mă voi despuia de mine însumi şi mă voi preface în praf, ceea ce şi
sunt, harul tău îmi va fi binevoitor, iar lumina ta va fi aproape de inima mea; atunci orice
stimă, oricât de însemnată, se va scufunda în adâncul nimicului meu şi va pieri pentru
totdeauna. Acolo îmi vei arăta şi mă vei face să simt ceea ce sunt, ceea ce am fost şi am
ajuns. „sunt nimic, deşi n-am ştiut”.

„Faţa ta o căutăm........”(cântec)

De ce te ascunzi, Doamne, când ai putea atât de uşor să te arăţi? De ce păstrezi tăcerea,

când ai putea să vorbeşti şi să te faci înţeles? De ce te porţi ca şi cum ai fi departe, când tu
eşti atât de aproape? De ce acest văl de nepătruns şi acest
întuneric în care se închide lumina ta? De ce te laşi căutat când ar fi atât de uşor, pentru
tine, să vi spre mine? Aş putea să continui ci atâţia „de ce”, dar ajută-mă să accept
misterul. Cu cât te ascunzi mai mult de ochii şi simţurile mele, cu atât mai mult mă chemi
la credinţă.
Învaţă-mă să te ascult în tăcere, să te găsesc în noapte. Ceea ce lipseşte simţurilor
mele, e prezent în credinţa mea. Fă-mă să am o credinţă vie, şi atunci, tot ceea ce tu îmi
ascunzi, va fi vizibil pentru mine.
Ajută-mă să descopăr, prin credinţă, fiinţa ta ascunsă şi fă-mă să pătrund în
intimitatea ei.
Iată-mă, Doamne!
Iată-mă, fiindcă m-ai chemat. Lacrimile tale şi dorinţa sufletului meu, smerenia ta
şi părerea de rău a sufletului meu, m-au înduplecat şi m-au adus la tine.
„Fiule, lasă-mă să fac cu tine ceea ce vreau, căci eu ştiu ce ţi se cuvine. Tu gândeşti
ca oamenii, în multe lucruri judeci cum te sfătuieşte pornirea omenească”.
Doamne, adevărat este ce spui. Grija ta pentru mine este mai mare decât orice grijă
pe care aş putea-o avea pentru mine. Cel care nu lasă toată grija lui în seama ta, se află în
primejdie să cadă.
Doamne, fă cu mine tot ce vrei, numai să rămână voinţa mea sinceră şi statornică,
îndreptată spre tine. Căci, orice ai face cu mine, doamne, nu poate fi decât bine. De vrei să
rămân în întuneric, să fii binecuvântat, de vrei să umblu în lumină, la fel să fii
binecuvântat; de vrei să mă mângâi, să fi binecuvântat, iar de vrei să mă încerci cu
suferinţa, de asemenea să fă binecuvântat în veci.
Fiule, fi, deci, aşa cum se cuvine, dacă vrei să umbli împreună cu mine. Trebuie să
fi sărac şi nevoiaş cu aceeaşi plăcere pe care o simţi când eşti îndestulat şi bogat. Fi deci,
pregătit în luptă, dacă vrei să câştigi izbânda. fără luptă nu poţi ajunge la cununa răbdării.
Dacă nu vrei să suferi, renunţi să fi încununat. Iar dacă vrei să fi încununat, luptă-te
bărbăteşte şi îndură cu răbdare. Nu se ajunge la odihnă fără muncă şi nici nu se dobândeşte
victorie fără luptă.
 Fă, Doamne, să-mi fie cu putinţă, prin harul tău, ceea ce ni se pare cu neputinţă
pentru fiinţa mea. Tu şti că pot să îndur puţin, şi că atât de uşor mă abat când apare cea mai
mică greutate. Facă-mi-se pentru numele tău, plăcută şi dorită, orice greutate, încercare şi
suferinţă, căci a suferi şi a fi prigonit pentru tine, este foarte mântuitor pentru sufletul meu.
Roagă-te, roagă-te! Aşa mi-ai spus, Doamne.

Se va recita Sf. Rozariu.

În primul mister de durere ne vom ruga pentru preoţii parohiei noastre.
În al doilea mister de durere ne vom ruga pentru toţi seminarişti noştri.
În al treilea mister de durere ne vom ruga pentru cei care trebuie să lupte ca să fie prezenţi
la această oră de adoraţie.
În al patrulea mister de durere ne vom ruga pentru cei care suferă.
În al cincelea mister de durere ne vom ruga pentru a primii orice suferinţă.

„Stătea Maica-ndurerată.......” (cântec)

„Fiule nu te lăsa abătut de muncile care le-ai luat asupra ta, din dragoste pentru mine, şi nu
te descuraja din pricina necazurilor, dar în toate întâmplările să te întărească şi să te
mângâie făgăduinţa mea. Eu sunt în stare să te răsplătesc pentru orice aşteptare şi efort. Nu
vei muncii multă vreme aici şi nici nu te vor apăsa totdeauna durerile. Aşteaptă puţin, şi vei
vedea sfârşitul necazurilor tale. Va veni un ceas când va înceta toată munca şi neliniştea.
Tot ce aparţine timpului este puţin şi de scurtă durată.
Fă bine tot ceea ce faci! Lucrează cu credinţă în via mea şi Eu voi fi răsplata ta, Scrie,
citeşte, cântă, suspină, taci, roagă-te şi îndură cu bărbăţie contradicţiile, căci viaţa cea
veşnică este vrednică de toate aceste lupte, ba chiar şi de mai mult. Va veni pacea în ziua
pa care numai dumnezeu o ştie, şi atunci nu va mai fi noapte ca acum, ci lumină veşnică,
strălucire nesfârşită, linişte statornică şi odihnă sigură.
Atunci nu vei spune: ”cine mă va scăpa de acest trup muritor”?, şi nici nu vei striga: „vai
mie, că sa prelungit surghiunul meu2!, căci moartea va fi nimicită şi mântuirea desăvârşită;
nu va fi nici o frică, ci bucurie plină de farmec.
O, dacă ai fi văzut în cer cununile cele veşnice ale sfinţilor, slava de care se bucură toţi cei
care au fost dispreţuiţi de lume şi socotiţi nevrednici de viaţă, desigur că te-ai înjosi cu
smerenie până la pământ şi ai dori, mai degrabă, să fi supus tuturor decât să fi peste unul
singur.
O, dacă ai gusta aceste adevăruri şi s-ar întipării adânc în inima ta, cum ai mai îndrăzni să
te vaieţi şi să te plângi măcar o singură dată? Oare pentru viaţa veşnică nu trebuie să înduri
toate ostenelile?
Nu e lucru mic a pierde sau a câştiga Împărăţia lui Dumnezeu! Ridică, deci privirea către
cer! Iată, aici sunt Eu, şi cu mine, sunt toţi sfinţii mei care au îndurat lupte aşa de mari în
viaţa aceasta, dar acum se bucură, acum sunt mângâiaţi, acum se odihnesc şi vor rămâne în
veci, cu mine, în Împărăţia Tatălui meu.
Cât de folositoare este sufletului suferinţa şi încercarea! Acestea sunt haruri pe care le
rezervi prietenului tău, ca să sufere şi să se chinuie în lumea aceasta, din dragoste către
tine, ori de câte ori îngădui. Fără planul tău nu se întâmplă nimic pe pământ.
Bine mi-ai făcut, doamne, că ma-ai umilit, ca să învăţ dreptăţile tale şi să mă lepăd de orice
mândrie şi îngâmfare lăuntrică. Mi-ai acoperit faţa de ruşine, ca să nu caut mângâieri la
oameni, ci numai la tine. Din aceasta, am mai învăţat să mă cutremur de judecata ta şi să
mă pregătesc pentru ea.
Iată-mă iubite Părinte, mă aflu în mâinile tale şi mă plec sub varga corecţiei tale. Loveşte
spatele şi grumazul meu, ca să mă plec în faţa voinţei tale. Fă-mă un ucenic evlavios şi
smerit, ca să-mi orânduiesc purtarea, cu totul, după voinţa ta, Fă cu mine după dorinţa ta şi
bunul tău plac. Iartă-mi, viaţa păcătoasă pe care nimeni n-o cunoaşte mai bine şi mai
lămurit decât tu singur.
O, când se vor sfârşii aceste rele? Când voi scăpa de ticăloasa robie a patimilor? Când mă
voi gândi, Doamne, numai la tine? Când voi trăi în adevărata libertate, Fără nici o piedică,
Fără nici o povară trupească şi sufletească? Când va fi pace adevărată şi sigură, Pace
lăuntrică şi exterioară, pace statornică în toate privinţele? O, bune Isuse, când voi ajunge să
te pot vedea? Când voi contempla slava împărăţiei tale? Când vei fi pentru mine totul în
toate?
Am rămas sărac şi surghiunit în ţara duşmănoasă, unde zilnic sunt războaie şi cele mai
mari nenorociri.
Mângâie-mă, în surghiunul meu, alină durerea mea, căci spre tine suspină toată dorinţa
mea. Tot ce-mi dă lumea spre mângâiere, e pentru mine o povară. Doresc să mă bucur de
iubirea intimă cu tine, dar nu pot ajunge la aceasta. vreau să mă înalţi la cele cereşti, dar
lucrurile vremelnice şi poftele neorânduite mă doboară. Cu duhul, vreau să fiu deasupra
tuturor lucrurilor, iar trupeşte sunt constrâns să fiu supus lor.
Astfel, eu, fiinţă nenorocită, mă lupt cu mine însumi şi am ajuns să-mi fiu însumi o povară,
fiindcă sufletul meu mă trage sus, iar trupul jos.
„Doamne, bucuria mea.....”! (cântec)
 TRUPUL LUI ISUS,
HRANA SUFLETELOR NOASTRE

Totul pentru Cristos! Totul pentru victorie!

Isuse, ne-am adunat în această seară, la această oră nocturnă, ca să-ţi spunem din
nou că te iubim. Am venit să-ţi dăruim aceste clipe în care mulţi dorm, iar alţii sunt departe
de tine, săvârşind păcate. Isuse, îţi cerem iertare şi pentru noi şi pentru ei, căci prea des te-
am mâniat prin păcatele noastre. Caută în rugăciunile noastre nu frumuseţea, ci esenţa lor,
prin care noi, cu murmur tremurând, îţi repetă mereu: „ISUSE,TE IUBIM”!
„Cu bucurie......” (cântec)

Doamne Isuse Cristoase, Mântuitorul nostru, tu locuieşti zi şi noapte în Taina

Sfântă a altarului, chemându-ne la tine. ne aştepţi cu mâinile întinse, gata oricând a ne
prinde de mână. pas cu pas străbatem acest drum al vieţii noastre, drum care începe în chip
metaforic în Grădina Măslinilor şi se termină pe Calvar. Ai venit pe lume ca să ne
răscumperi de păcatele noastre, mântuindu-ne, dar cu un preţ atât de mare: CALEA
CRUCII.
Odată cu tine, o Isuse, străbatem şi noi „calea crucii”, dar rămânem puţin
impresionaţi de suferinţele tale. admirăm, în tăcere, puterea ta de a suferi, iar tu, privindu-
ne, încerci să ne convingi că avem aşa mare nevoie de tine.
În ciuda răceli noastre, tu ne inviţi să mergem la tine: „Veniţi la mine, căci cine
mănâncă Trupul meu şi bea sângele meu.... rămâne în mine şi eu în el”.
Isuse, iubirea ta ne-o arăţi nu numai pe „calea crucii”, dar mai ales în Sf. Euharistie,
unde ni te dai ca hrană. Locuinţa ta simplă este tabernacolul, acest seif în care inima ta
locuieşte, arzând de iubire. Căutăm cu înverşunare cifrul pentru a ajunge la inima ta, o
bune Isuse, dar nu-l putem găsi decât în IUBIRE.
Doamne, ajută-ne ca această căutare a noastră, să nu fie zadarnică, ci să te găsim
mai repede, căci „neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine”.
Rugăciune către părintele milostivirilor: pag. 360, Imitaţiunea lui Cristos, Iaşi,
1980.
„Isuse blând......” (cântec)
Rugăciune evlavioasă pentru Isus. Imitaţiunea..... pag. 381.

Iată, izvorul dragostei, măreţia bunătăţii tale! câtă mulţumire şi slavă ţi se cuvine
pentru toate acestea!
O, cât de folositor şi mântuitor a fost planul la întemeierea acestui sfânt ospăţ! O,
cât de minunată este lucrarea ta, doamne, Cât de mare este puterea ta, şi cât de nepătruns e
adevărul tău! Tu spui, şi toate se fac. E un lucru extraordinar, că tu, Dumnezeu de
necuprins, eşti întreg sub chipul smerit al pâinii şi al vinului, lăsându-te ca hrană pentru toţi
cei înfometaţi.
Tu, stăpânul tuturor lucrărilor, care nu ai nevoie de nimeni, ai voit să locuieşti în
noi şi cu noi, prin Sfânta Taină. Dă-mi-te mie, şi-mi este de ajuns. Fără de tine nu sunt în
stare de nimic. Fără de tine, eu nu pot trăi.
De aceea, trebuie să mă apropii deseori de tine şi să te primesc în inima mea cât
mai vrednic. dacă nu fac acest lucru, am să cad pe drum, murind de foame. Tu însuţi mă
îndemni la acest lucru: „Nu vreau să-i las să plece flămânzi, ca nu cumva să leşine pe
drum”.
Hrăneşte-mă, cu veşnicia ta din Taina Sfântă!
„În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Şi cu povaţa ta-nţeleaptă
În veci spre cei rămaşi în urmă
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă”.
„Rugăciune” Octavian Goga.

„Doamne, bucuria mea.....” (cântec)

Isuse, multe haruri ai dat şi dai necontenit, prin această Taină, tuturor celor care se
împărtăşesc cu evlavie din ea. Fă ca împărtăşaniile mele să fie făcute din credinţă şi din
iubire. Nu lăsa să mă depărtez de tine, ci vino, bate în uşa inimii mele, iar eu voi încerca să
ţi-o deschid.
„Isuse veşnic călător......” (cântec)

Rozariul de durere.
În primul mister de durere ne rugăm pentru toţi cei care şi-au închinat viaţa lui
Cristos: episcopi, preoţi, religioşi.
În al doilea mister de durere ne rugăm pentru orfani şi săraci.
Al treilea mister de durere: Fă, Doamne, ca Sângele tău să ne fie băutură spirituală
pentru sufletele noastre.
În al patrulea mister de durere ne rugăm pentru toţi tinerii comunităţii noastre.
În al cincilea mister de durere ne rugăm pentru reuşita lucrărilor la Biserica noastră.
Marie, cred şi mărturisesc Sfânta şi Neprihănita zămislire a ta. Ajută-mă să rămân
şi eu curat toată viaţa mea şi să te pot admira în cerul Fiului tău.
Adu-ţi aminte......
Rugăciuni către Isus Euharisticul, luate din imitaţiunea lui Cristos, pag. 415, Iaşi,
1980.....
Doamne, aş vrea să-ţi cânt prezenţa ta în mijlocul nostru!
„Când Domnul e cu noi.......” (cântec)

Doamne, acum te lăsăm în singurătatea tabernacolului, dar promitem că mâine te

vom vizita din nou şi te vom adora.
În liniştea care se lasă, după terminarea rugăciunilor noastre, fiecare dintre noi îţi
va spune o taină a inimii.
(Moment de tăcere)
Cântec.
 JOIA SFÂNTĂ
„IUBIREA TREBIUE IUBITĂ”

Isuse, din altar,

Rugăm ca să ne duci
Cu gândul la Calvar
Pe calea sfintei cruci.
Prezenţi suntem, Isuse,
Să mergem către cruce.

Pilat, un om ca noi,
Pe care l-ai creat,
A zis: „Luaţi-l voi
Pe mâini eu m-am spălat”.
Ca tine-acum Isuse,
Pornim la drum sub cruce!

Isuse-acum primeşti
Umil, al crucii lemn,
Prin el ne prevesteşti
Al mântuirii semn.
Învaţă-ne Isuse,
Cum să primim o cruce!

Păcatu nostru-l porţi,

Prin el cazi la pământ,
Dar ta ridici cum poţi,
O, miel tăcut şi blând.
Ridică-ne Isuse,
Când am căzut sub cruce.
Iar mama ta ştiind
De marea jertfă-a ta,
Cu tine suferind
Calvaru-urcă el.
Pe drumul crucii grele,
Asistă-ne, Marie!

Un frate dintre noi

Te-ajută, e silit,
Dar tu, lumină-i dai,
Şi el e convertit.
Alege-ne, Isuse,
Să ducem a ta cruce.

Iar una din femei,

Mai curajoasă, ea,
Scoţând marama ei
Îţi şterge faţa ta.
Chemarea ta, Isuse,
Ne dă curaj sub cruce.

Acum o palme sfinte,

Piroane vă străpung.
Acum, picioare sfinte,
Şiroaie din voi curg.
Cu braţele deschise,
Primeşte-ne, Isuse!

E mort acum Cristos,

Mult sânge pe Calvar.
Un Dumnezeu milos
Ca jertfă pe altar.
Învaţă-ne, Isuse,
Ca să murim pe cruce!

Eşti pus într-un mormânt,

Închis cu piatră grea,
Din umbră, din mormânt,
Curând vei învia.
Isuse blând, dorim,
Ca tine să murim!

AVE MARIA

„Haideţi, copii, la Maria”! (cântec)

Să vii azi cu iubire în faţa Sfintei Fecioare, să priveşti în ochii ei, să sorbi
frumuseţea curăţiei şi seva dătătoare de viaţă!
Veniţi cu grăbire, simţiţi şi trăiţi cu noi bucuria! Fiţi astăzi senini şi cu sufletele
pline de viaţă!
Bucuraţi-vă!
„În suflet cu iubire......” (cântec)

„În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş din
Galileea, numit Nazaret, la o fecioară logodită cu nu bărbat numit Iosif, din viţa lui David,
iar numele fecioarei era Maria. El intră la ea şi-i zise: „Bucură-te cea plină de har! Domnul
este cu tine”! Ea se tulbură la acest cuvânt şi se întreba ce poate să însemne acest salut.
Atunci îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei
zămisli şi vei naşte un fiu şi-i vei pune numele de Isus. El va fi mare şi se va chema Fiul
Celui Prea Înalt. Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi va domni peste
casa lui Iacob de-a pururi, iar domnia lui nu va avea sfârşit”.
Maria îi zise îngerului: „Cum se va întâmpla aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de
bărbat”?
 Îngerul i-a răspuns: ”Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt
te va umbri. De aceea, sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Iată, ruda ta Elisabeta a zămislit şi ea un fiu, la bătrâneţea ei, iar cea numită stearpă este
acum în luna a şasea, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”.
Atunci Maria a zis: „Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”!
Şi îngerul a plecat de la ea
Lc.1, 26-38

Magnificat. (se recită sau se cântă)

„Îngerii se revoltă! „De ce-i iubeşti, Doamne? S-au lepădat de tine, te-au uitat... tu, de ce
nu-i poţi abandona? Renunţi la demnitatea ta de rege, pentru slugi necredincioase? Am
putea înţelege această periculoasă iubire? Lumina se coboară în întuneric, Creatorul vieţii
să moară pentru creaturile sale? sfinţenia să se cufunde cu păcatul? vrie să nimiceşti cerul?
Sau să înalţi pământul? Puternic Dumnezeu, Primul dezechilibru s-a produs, te părăsim,
„non serviam”!”

„Eu, Dumnezeul lor, le-am promis protecţie şi ajutor. Vreau să înţeleagă cât de mult îi
iubesc, iar ei să mă adore....
Ah, dacă ar ştii.... glasurile lor ar deveni mai puternice în cântări de laudă, decât glasurile
îngerilor mei”!

„IATĂ ROABA DOMNULUI”!

„În tine creatură desăvârşită, Fiul meu va locui, rupt din cerul său, dintre îngerii săi. Tu
singură eşti capabilă să-l întâmpini cu înţelegere, să-l fereşti de frig şi foame, de răutate,
să-l hrăneşti cu iubirea şi blândeţea ta, să-l creşti ca un miel sortit jertfei.... Înţelegi?... Ţi-l
încredinţez pe Fiul mie”!
„Fecioarei îngerul i-a zis.....”(cântec)

O, Marie! Stăpânul întregului univers te-a oferit prin acceptarea ta, ca jertfă de iubire
pentru lumea întreagă. Tu, plină de încredere, ţi-ai plecat fiinţa în faţa voinţei divine: „Fie
mie după cuvântul tău”!
Măreaţă acceptare!
Refuzul meu, al meu, şi-al meu.... al nostru, este compensat de această totală supunere.
„La Nazaret e lină pace
Sub vraja lunii argintii
Deasupra-i, bolta blând desface
Podoaba sfintelor făclii.
O, lună, ştii tu-n a ta cale
Ce sărbătoare-i jos în vale?

Fecioarei îngerul îi spune:

La tine Domnul m-a trimis
Ca să-ţi vestesc aceea minune
Ce-ncântă întregul paradis;
 O, tu, Fecioare-ntre fecioare,
De Dumnezeu eşti născătoare”!

Maria sta nedumerită,

Scrutând se uită înspre el:
O, nu te teme, prea slăvită,
Eu sunt din ceruri Gabriel,
Când Domnul cerului te cheamă,
Nu şovăi ca să-i fi mamă!

Ea-nclină capul umilită,

Să facă Domnul cum o vrea,
Căci viaţa mea e lui jertfită
Şi pururi fi-voi sluga sa.
Plăcerea lui neîntinată
Să fie veşnic adorată!

Şi taina sfântă se-mplineşte

Isus coboară pe pământ,
Maria blândă îl primeşte
Pe Domnul cerului prea sfânt.
Iar îngerul smerit se-nclină
Spre maica lui Isus, divină.

La Nazaret e plină pace....

Sub vraja lunii argintii,
Deasupra-i bolta blând desface
Podoaba sfintelor făclii....

„O roză-ntre îngeri......” (cântec)

Marie, e atâta nevoie de tine în lume! Noi, credincioşii care căutăm să ne

cristalizăm chemarea, ridicăm ochii spre soarele nostru sufletesc, spre Maica noastră
protectoare, ca asemenea ei, să răspundem „DA”, invitaţiei cereşti.
Marie, tu niciodată nu ai întărziat la întălnirea ta cu divinitatea. cât suntem de
slabi!... Dacă am spune: „O, Doamne, eu sunt micul tău rob al slujitoarei tale!”, şi dacă am
repeta cu ea: „Iată, robul Domnului fie mie după cuvântul tău”, Câtă pace ar fi în inima
noastră care se zbuciumă de atâtea lucruri nefolositoare.
Vrem să facem binele! Să-l facem totdeauna cu exactitate, cu veselie, cu linişte,
fără prea mare grabă, cât mai bine şi din dragoste către Isus şi Neprihănita, fără gălăgie şi
zgomot. Binele nu face gălăgie. Dacă am şti să tăcem asemenea ţie, Marie, ce mult ne-ar
folosi! Dar noi, fie în reuşită, fie în eşec, nu ne putem înfrâna limba. Ne lăudăm sau ne
plângem, fără să ne plecăm capul, şi să spunem: „Fie voia ta, Doamne”!
Dulce Marie
Sfântă-n vecie
Spre cer suspin să vin!
O bună Mamă
Sub paza-ţi, ia-mă,
Tu eşti sprijin deplin.

Bună mamă, Maica Bunului sfat, fi mereu alături de noi şi luminează-ne ca să

putem găsi totdeauna drumul cel drept, drumul cel adevărat, la capătul căruia să te
întâlnim. Oamenii surâd la auzul cuvântului „Feciorie”, pentru că ei nu o mai iau în serios.
Maria, nu este modernă, zis unii, căci e fecioară. Maria nu este acceptată de mulţi, pentru
că ea, fără gesturi celebre, fără vărsare de sânge, fără mândrie, dar numai cu acel „DA”
spus din toată fiinţa ei lui Dumnezeu, L-a dăruit pe Cristos şi cu el a mântuit lumea.
În secolul înfloritor al electronicii, al automatizării, al mersului pe lună, Maria îţi
aminteşte infinita putere a darului curat, al prezenţei în iubire, a disponibilităţii interioare, a
tăcerii Acel „DA” al Mariei este dublu: este consimţământ pentru INTRUPARE şi
consimţământul pentru RĂSCUMPĂRARE.
Locuitoarea cerului, sufletul, inima şi trupul ei au introdus acolo sus, puţin din
carnea şi sângele nostru, puţin din această materie, care îşi aşteaptă ridicarea la cer. Cea
mai mare dintre surorile noastre, ne aşteaptă, ne atrage. Dacă lupţi în iubire pentru mai
multă pace, mai multă dreptate, Maria susţine eforturile tale, căci ea este totdeauna acolo
unde Fiul ei trebuie să dea viaţă.
Maria trebuie să fie însoţitoare în lupta ta, căci niciodată nu vei progresa în iubire şi
în viaţă, fără munca ei maternă. Pentru ce nu o recunoşti pe Sf. Fecioară? Ea este în primul
rând cea care face să răzbaţi prin viaţă, urmându-l pe Cristos. Prin ea omenirea înaintează
în iubire. prin ea întreaga creaţie avansează spre glorificarea ei finală, în Cristos.
Nu o recunoşti, deoarece astăzi, în istoria oamenilor, ca şi ieri în istoria Fiului ei, ea
trece neobservată, tăcută..... Ea tace, dar este prezentă. Spune-i în fiecare zi, la fiecare pas
din viaţa ta , cel mai simplu posibil: AVE AVE MARIA!
Maica mea, ascultă ruga ce se-nalţă
La tronul tău slăvit cu dor,
La tine Maică Prea Curată.
În linişte, sub ocrotirea puterii tale,
Nu pierim nici dacă mii de duşmani cu ură
În luptă-nverşunată vin!
„Răsai asupra mea...”(cântec)

Numai sub steagul Mariei vom reuşi să clădim o lume mai nouă, bazată pe
dragoste, înţelegere şi umilinţă. într-o lume indiferentă, noi, copiii Mariei, vom fi stropul
de iubire care va îndulcii inimile şi va usca lacrimile nefericiţilor.
Sunt atâtea lucruri de făcut, însă fără ajutorul Reginei noastre, nici măcar începutul
nu se va putea mişca. Cu Maria, vom dispune de forţe nebănuite, iubirea ei ne va invada ca
torentele primăverii, dătătoare de viaţă. Bezna se va dizolva când Maria ne va conduce pe
drumul ce duce sigur la Isus.
Înrolaţi în armata ei, jurăm Mariei credinţă până la moarte.
„Voi, toţi cei din suflet......” (cântec)

O, Marie, nume frumos, azi cântecele tale răsună în lumea întreagă, înconjurând
pământul cu o haină de sunete: Maria, Isus, Iosif, Maria, Iosif, Isus, Maria.....
„O, Marie al tău Nume......” (cântec)
Pacea ce leagă întreaga fire, îmi pătrunde în suflet, scăldându-mi simţirea de o
neînţeleasă duioşie. Privirea-mi ţi-a furat chipul tău blând. Iubită mamă a chemării sfinte,
cum altfel te-aş putea să te numesc azi?
Cât de mult mi-ai dat! Alunecă uşor......petalele anilor pe care i-am trăit ocrotită de
tine. Şi poate, noi petale vor aluneca.... Visez să-mi îngrop obrajii în foile lor, chiar de nu
ar fi mereu catifelate, să-i respir îndelung, să-mi amuţesc gândurile şi să simt viaţa lor,
topindu-se într-a mea..... să gust cu nesaţ îndelunga lor armonie parfumată..... Uitată să fiu,
dar nu de tine, Marie! Să simt cum sunt mereu ocrotită de tine. Nu mă lipsi de mângâierea
ta!
Sub privirea ta de mamă, trăindu-mi credinţa, păşesc spre cer....
„Voi merge într-o zi......(cântec)

Caut cu privirea spre infinit, umanul nu mă mulţumeşte. Caut să disting vocea care
încearcă să răzbată printre lucrurile deşarte. E o voce anume. Nu pot să-mi dau seama.
Toată eternitatea din mine tresaltă la auzul ei. Caut, caut mereu! Încerc aflu lăcaşul unde se
află tainica VOCE.
Unde, unde să o mai caut?
Merg prin deşertul lumii.... O oază îmi iese în cale. e templul, e locul spre care mă
îndrept, e biserica.
VOCEA e tot mai puternică....”Iată-mă de când te aştept. Doamne ce tăcere
fericită! În sfârşit am ajuns la poarta casei tale, a tabernacolului. Îmi plec genunchi şi
aştept... Ştiu că am venit târziu.... tu mă aşteptai mai demult. recunosc că nu merit să-mi
vorbeşti. Însă voi sta la uşa ta, până când vei deschide. Nu simt nimic când stau înaintea ta,
pentru că sunt piatră, dar, pentru ca să-ţi dovedesc că vreau să mă transformi, eu rămân aici
ca o statuie, cu privirea ta caldă, încălzind ochii mei reci.
Acum, când încep să reînvii la viaţă, te rog ceva, poate e prea îndrăzneţ ce-ţi cer....
Îţi cer Veşnicule uitat, să deschizi portiţa ta şi să mă laşi să intru alături de tine, să sufăr cu
tine, în singurătate, să nu mă abată din drum ce-i rău, să nu mă oprească piedicile, să nu
obosesc....
Am nevoie de prietenia ta! Am pornit Isuse, să-mi câştig cerul! Ce fericire va fi!
Caut mereu, caut să găsesc calea spre cer! Vocea am găsit-o, ea mă va călăuzi. Şi dincolo
de această voce, va fi mereu MAMA!
„Astăzi cu iubire şi candoare....” (cântec)

„Consfinţire la inima Neprihănită a Mariei.....”

 „ADU-ŢI AMINTE, OMULE CĂ PĂMÂNT EŞTI
ŞI ÎN PĂMÂNT TE VEI ÎNTOARCE”!

„Şi a zis Dumnezeu. „Să facem om, după chipul şi asemănarea noastră, care să aibă
stăpânire peste peşti mării şi peste tot pământul, peste toate vieţuitoarele care se târăsc pe
pământ.....
Atunci a zidit Domnul Dumnezeu pe om din ţărâna pământului şi a suflat în nările
lui suflare de viaţă, şi s-a făcut Adam fiinţă vie....
.......Pentru că ai ascultat de îndemnul femeii tale şi ai mâncat din pomul di care ţi-
am poruncit să nu mănânci, blestemat să fie pământul din pricina ta! Cu trudă să te hrăneşti
din el, în toate zilele vieţii tale!
Spini şi pălămidă să-ţi producă, şi să nu mănânci buruienile câmpului
În sudoarea frunţii tale să mănânci pâine, până când te vei întoarce în pământ, căci
din el ai fost luat. Căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”!
n. 1,26; 2,7; 3, 17-20

Deci sunt rupt din pământ şi inimă dumnezeiască, plămădit din cuvânt şi lumină.
Sunt veşnic, sau nimic!
Port în mine o inimă care bate doar pentru a face zgomot, port un trup a cărei lege
este uitarea, îmi port eu-l egoism care refuză dumnezeirea.
Doamne, nu te lepăda de mine! Trezeşte-mă din visul meu ameţitor! Noaptea a fost
lungă e timpul să vină lumina. Încredinţează-mi încă odată torţa şi voi APRINDE TOT!
Pământul întreg, surprins de flăcări, va izbucni ca o floare. Universul va veni; Iată
lumina lui Cristos. De aceea te rog ai încredere în mine Doamne .
„Doamne fă din mine.......” (cântec)

RUGĂCIUNE PENTRU DESĂVÂRŞIREA VIEŢII.

* Cred, Doamne, dar fă să cred cu mai multă tărie. Sper, Doamne, dar fă să sper cu
mai multă siguranţă. Te iubesc, Doamne, dar fă să te iubesc cu mai multă înflăcărare. Mă
căiesc, Doamne, dar fă să am o căinţă mai desăvârşită.
Te ador ca pe Creatorul meu, te doresc ca pe ultimul meu scop, te laud ca pe
binefăcătorul meu veşnic şi te chem ca pe apărătorul meu cel mai milostiv.
Condu-mă cu înţelepciunea ta, stăpâneşte-mă cu dreptatea ta, mângâie-mă cu
îndurarea ta şi apără-mă cu puterea ta.

* Îţi ofer, Doamne, gândurile mele ca să fie îndreptate spre tine. Îţi ofer cuvintele
mele, ca să fie despre tine. Îţi ofer faptele mele, ca să le săvârşesc după voinţa ta. Îşi ofer şi
suferinţele mele, ca să le îndrept spre mărirea ta.
Voiesc, Doamne, ceea ce voieşti tu; voiesc pentru că voieşti tu; voiesc cum voieşti
tu şi voiesc cât timp voieşti tu.

* Te rog, Doamne, să-mi luminezi mintea, să-mi înflăcărezi voinţa, să-mi cureţi
trupul şi să-mi sfinţeşti sufletul. Nu lăsa, Doamne, să fiu pătat de îngâmfare, cuprins de
linguşire şi bârfă, înşelat de lume sau învins de diavol.
Dă-mi, Doamne harul să-mi înfrânez limba, să-mi păzesc ochii şi să-mi stăpânesc
simţurile.
Fă să deplâng fărădelegile trecute, să resping ispitele viitoare, să îndrept înclinările
vicioase şi să cultiv virtuţile creştine.

* Dă-mi, Doamne, iubire faţă de tine, ură pentru păcatele mele, zel pentru mântuirea
aproapelui şi dispreţ faţă de duhul lumii.
Fă, Doamne, ca să fiu ascultător faţă de superiori şi semeni, să ajut pe aproapele, să
sfătuiesc pe prieteni şi să-i iert pe duşmani. Vreau să-mi aduc aminte, o, Isuse, de poruncile
şi pildele tale; vreau să-i iubesc pe duşmani, să sufăr nedreptăţile, să fac bine celor ce mă
persecută şi să mă rog pentru cei ce mă calomniază.

* Doamne, ajută-mă să înving plăcerea prin cumpătare, zgârcenia prin dărnicie,

mânia prin blândeţe şi lâncezeala prin evlavie. Fă-mă, Doamne, înţelept în sfaturi, statornic
în primejdii, răbdător în necazuri şi smerit când îmi merge bine.
Ajută-mă, Doamne să fiu atent la rugăciune, cumpătat în mâncare şi băutură,
sârguincios în îndeplinirea datoriilor, om de caracter în făgăduinţe. Ajută-mă să am
nevinovăţia în suflet, modestia în purtare, convorbirea să fie demnă de urmat şi viaţa bine
orânduită.

* Doamne, ajută-mă să-mi înfrânez firea, să fiu supus şoaptelor harului, să păzesc
poruncile tale şi să mă îngrijesc de mântuire. Fă să învăţ de la tine, cât de şubrede sunt cele
pământeşti, cât de preţioase sunt cele cereşti, cât de scurte sunt cele vremelnice şi cât de
durabile sunt cele veşnice.
Fă să mă consfinţesc necontenit prin mărturisirea sinceră a păcatelor mele, prin
primirea cu vrednicie a Prea Sfântului tău Trup şi Sânge, prin reculegerea continuă a minţii
şi prin intenţia bună.
Dă-mi, Doamne, harul să mă pregătesc de moarte, să mă tem de judecată, să fug de
iad şi să dobândesc cerul. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

„Adu-ţi aminte, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”!

Ah, cuvinte grele ce doborâţi nimicul meu, egoismul meu!
Doamne, tu mă cauţi pe drumul meu, şi eu aş vrea să te întâlnesc. Vreau să rămân
cu tine!
Mamă, dă-mi tărie să-i pot primi chipul însângerat, să-mi privesc păcatul!

Rozariul.
La primul mister: Isus asudă sânge în grădina Măslinilor.
Pământule, nu te-ai săturat de sânge? Au curs sudori reci de groază, milă şi iubire,
iar tu, pământule, le-ai supt indiferent şi rece. mărăcinii pătrundeau în carnea lui şi tu ai
lăsat ca sângele lui să-ţi pătrundă până în adâncuri. Tu ai fost singurul martor al unei scene
dramatice. De ce nu dormeai? De ce, cufundat în noapte şi tăcere, lipsit fiind din naştere de
simţire, ai tăinuit comoara acelor creaturi ce se numeau oameni?! Acum îţi cer mărturia.
Dă-le dovada unei iubiri refuzate! Dă-le sângele!
Creştinule, primeşte întotdeauna cu recunoştinţă darurile Mântuitorului! Nu le lăsa
să zacă într-un lăcaş nesimţitor, ci ia-le în inima ta caldă!
„Doamne, nu uita.....”(cântec – prima strofă)

La al doilea mister: Isus este biciuit până la sânge în curtea lui Pilat.
Una, două, ah, nu se mai opresc? Trupul se chirceşte şi rabdă. Odată va trebui să
înceteze. Hai, creştinule, termină! Nu asta aşteaptă Domnul de la tine. Tu porţi în suflet
ceva minunat, ceva cu care trebuie să lucrezi. Nu-ţi chinui trupul şi mintea cu lucruri
neînsemnate! Mântuitorul aşteaptă din partea ta un singur cuvânt: „Da”, ca apoi să înceapă
lucrarea. Tu însă îl chinui în aşteptări îndelungate, refuzi. Cât timp nu vei primi sfintele
daruri? Ele sunt un „da „spus în faţa lui Isus, un „nu” spus păcatului.
(o strofă dintr-un cântec)

La al treilea mister: Isus este încoronat.

Curaj, priveşte-i chipul! recunoşti spinii? Ai rupt trandafirii dar spinii i-ai aruncat în
drum. Ceilalţi i-au cules şi i-au înfipt în tâmplele lui. Din nou sângerează. Vinovatul eşti
tot tu! Tu ai pus în mâna altora spinii! Acum, plecă-ţi genunchii şi cere-ţi iertare!
„De ce, Isuse, aşa coroană......”? (cântec)

La al patrulea mister: Isus este condamnat la moarte şi i se pune crucea grea pe

umeri.
Eşti condamnat la moarte prin păcatul Evei. Isus îţi dă o şansă, îţi dă o cruce, îţi
arată calvarul şi Golgota. Acolo trebuie să ajungi!
Mergi! Praf, pietre mărăcini, lovituri.....asta vei întâlni. Nu-ţi fă idei! D drumul tău
nu te poţi desprinde1 Crucea îţi va apăsa mereu umerii spre pământ. Pământ eşti şi în
pământ te vei întoarce! dar nu eşti singur! în faţa ta merge un om încovoiat: e Isus ce-şi
poartă crucea!
„De ce, Isuse, aşa o cruce.......”

La al cincelea mister: Isus este răstignit pe cruce, de faţă fiind şi prea mâhnita sa mamă.
Unde este locul tău ? În dreapta sau în stânga lui? Eşti prea mândru să-ţi cer iertare, să
pleci genunchiul? Atunci, vei pieri!
Isus îţi va accepta încă odată păcatele. Pentru ultima dată, nu refuza să i le dai. dacă aceasta
ar fi ultima ta rugăciune ce i-ai spune? (moment de tăcere)
„De ce, Isuse, aşa o moarte?”
 DAR CÂND VA VENI FIUL OMULUI,
OARE VA GĂSI EL CREDINŢĂ PE PĂMÂNT

„Adevăr, adevăr vă spun; dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune
acestui minte: „Mută-te de aici”, şi se va muta, şi nimic nu var fi cu neputinţă”.
Mt. 17,20

„Cu credinţă şi iubire......”(cântec)

Rugăciune pentru desăvârşirea vieţii.....

Bucură-te, Marie, în speranţa, iubirea, credinţa mea! În fiul tău îngenunchiat, revarsă-ţi
bucuria! Marie, blândă, Marie, în sânul tău s-a născut mântuirea pentru fiii tăi. Bucură-te!
Rozariul.....
La primul mister:
O, Inimă de foc, înlănţuită într-o lume rece! Isuse, tu de acum eşti prada lor; te vor rupe, iar
tu vei spune: „Mâncaţi-mă”!, te vor uita, iar tu vei implora: ”Iubiţi-mă”!
În timp ce sângele tău se scurgea în ţărână pământul zăcea amorţit, cufundat în întuneric.
Când primeşti jertfa supremă, trezeşte-ţi până şi cea mai mică şi neînsemnată rămăşiţă de
iubire, credinţă din inima ta! Pregăteşte un lăcaş plăcut Răscumpărătorului tău!
Mamă, e greu să-ţi pleci capul, să spui Amin?
Litania Preasfintului Sânge a lui Isus.....
Poate acum se varsă ultima picătură de sânge dăruită mie..... Se va scurge şi
aceasta, fără ca eu să bag de seamă? O, Inimă de foc, înlănţuită într-o lume rece!

La al doilea mister: trupul se zbate, lovit, sfârtecat....tu te apropii şi plin de interes, ridici
mâna pentru a mă lovi o dată. Mai rezistă?
Isus, adunându-şi puterile, ridică capul, te întreabă din priviri: „Doreşti să mă
dobori? Deşi braţul tău e slab, totuşi, biciul tău a fost cel care m-a învins, mi-a atins un
punct sensibil şi eu cad răpus de indiferenţă.
Ochii îndureraţi ai Mariei mă fixează cu milă, iar acum se îndreaptă spre tine.
„Călăul meu, îi poţi suporta privirile”?
„Când Isus a fost lovit.....” (cântec)

La al treilea mister: dacă ti-ai strânge degetele, în realitate de neobservat, dar atât
de pătrunzătoare, de ascuţite, ce coroană apăsătoare vei înfige în fruntea lui Isus!
O, măreţe Rege al universului, cu câtă spaimă n-ai aşteptat coroana aceasta: dar
tocmai din mâinile mele?
Mama ta te priveşte şi te roagă: „O, accept-o, în mumele dureri mele, şi mai suferă
încă odată şi pentru acest sărman păcătos”!
Marie, fi călăuza mea în suferinţe şi bucurii!
„Aminteşte-ţi, blândă mamă.....”(cântec)

La al patrulea mister: Porneşte purtând pe umerii săi răniţi Crucea de Mântuitor. Îl

priveşti şi auzi vorbindu-se despre el: „E Mesia”!
În mulţimea deslânţuită, îl zăreşti pe condamnat: Creatorul vieţii osândit la moarte,
Dumnezeu căzut în faţa adoratorilor săi..... Acum are nevoie de tine, de credinţa şi iubirea
ta. L-ai biciuit, încoronat, pălmuit, şi îl vrei fără răni, fără sânge? A trecut prin faţa ta, gata
să mai îndure o batjocură. Îţi recunoşti părintele, sub chipul de om desfigurat, îţi întâlneşti
pe Dumnezeul tău?
Maria l-a întâmpinat cu chip îndurerat; Veronica i-a şters faţa cu adâncă
compătimire şi credinţă; Simon din Cirene l-a ajutat să-şi ducă crucea şi l-a înţeles...
Credinţa mea, mă va ajuta să înţeleg misterul suferinţei? Cum să o folosesc pentru
a-ţi veni în ajutor?
Departe de tine, retras în această mulţime doritoare de sânge, voi putea spune doar
atât: „E Isus Mesia”! Dar acolo, alături de pieptul tău, sub cruce, voi obţine dulcea
învăţătură a suferinţei.
Vino, şi tu lângă el, şi sub privirea lui, vei descoperi iubirea, fericirea în suferinţă.
Maria e îndurerată, Cristos îndură toate, iar tu să dezertezi?
Locul tău nu este alături de poporul crud sau de filozofii lumii moderne! Ei văd, dar
nu cred!
Doamne, dă-mi putere de a accepta ce nu pot schimba, curajul de a schimba ce pot,
şi înţelepciune de a pricepe ce pot şi ce nu pot.
„Când Domnul e cu noi......” (cântec)

La al cincilea mister: „Mamă, privirea ta, chipul tău, l-au mângâiat pe Cristos, atât
în viaţa lui ascunsă de 30 de ani cât şi în cea publică, mai ales la purtarea crucii.
De la tine, cer şi eu un strop de bunătate, pentru a-l putea urma pe Cristos.
Încălzeşte credinţa mea care este mai mică decât un bob de muştar, prin căldura dragostei
tale de Mamă.
Mamă a Mântuitorului, Duhul sfânt a găsit în tine iubire, speranţă şi credinţă. Şi
sufletul meu te găseşte „plină de har”, pentru care te preamăreşte şi-ţi cere ajutorul şi
mângâierea ta. Iubirea ta faţă de fiul tău îmi dă speranţă că rugăciunea mea va fi ascultată.

„Marie eu sunt fiul tău, iar tu eşti mama mea în veci”!

„Marie, tu eşti Mama noastră......”(cântec)

 Adevăr, adevăr îţi spun dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea
sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi In. 6,53.

Moment de reculegere....... Fiecare să-şi fixeze intenţia pentru această oră de adoraţie.
Reculege-ţi-vă, puneţi-vă în prezenţa lui Dumnezeu! Încercaţi să vă abandonaţi, să
acceptaţi tot ceea ce veţi primi de la dumnezeu. Dacă harul vă va mişca, luaţi-vă şi câteva
hotărâri! Fiţi pătrunşi de sinceritate, de dorinţa de a vă schimba viaţa! Iar acum ridicaţi-vă
privirea! Uitaţi-vă la tabernacol Cristos aşteaptă ofranda inimilor voastre.....

Să-l rugăm împreună pe Duhul Sfânt, ca să ne ajute cu lumina sa şi să se roage El însuşi lui
dumnezeu cu suspine negrăite, pentru sfinţirea sufletelor noastre.
Vino, Duhule Sfânt,
Umple inimile credincioşilor tăi,
Şi aprinde în ele focul iubirii tale:
De 7 ori slavă Tatălui......

„Vorbeşte, Doamne, căci sluga ta ascultă”!

Liturgia Cuvântului:
1 Cor. 13.
„E viu, e viu......” (cântec)
In. 6, 30-59.

Doamne, ţi-am ascultat cuvântul şi am auzit din nou greutatea afirmaţiilor tale: „Adevăr,
adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi Trupul Fiului Omului şi nu beţi Sângele lui, nu veţi avea
viaţă în voi”!
Ce mare dar este viaţa, Doamne. O iubim, o preţuim, facem totul pentru ea.... dar uităm
esenţialul: ”Adevăr, adevăr vă spun.......
Câţi dintre noi înţelegem acest „adevăr”? Prea puţin, Doamne! Vrem să avem viaţă, dar
fără de tine! Vrem să te iubim şi să fim iubiţi, dar fără de tine iubire încarnată ! Ne
hrănim, dar nu cu tine! Bem şi niciodată nu ne săturăm. Vrem să înviem şi dorim din suflet
această înviere, dar facem prea puţin pentru ea.
În aceste clipe sfinte, te rugăm, Doamne, repetă-ne des: „Eu sunt învierea şi viaţa! Eu, şi nu
altul! Fătă de mine nimic nu puteţi face! Adevăr, adevăr vă spun: Cine mănâncă Trupul
meu şi bea Sângele meu, acela are viaţă veşnică, şi eu îl voi învia în viaţa de apoi. Căci
Trupul meu este adevărată hrană şi Sângele meu adevărată băutură. Cine mănâncă Trupul
meu şi bea Sângele meu, acela rămâne în mine şi eu în el!
In. 6,53-37.
Doamne, unde-mi este promisiunea de la Prima Sfântă Împărtăşanie? Câte nu ţi-am promis
în aceea zi!!
Mă apucă nostalgia acelei zile unice, care pe drept cuvânt trebuie şi ar trebui să se spună că
e cea mai frumoasă zi a vieţii mele.
O, Doamne, ajută-mă să regăsesc drumul copilăriei mele! Oare câţi dintre noi îl mai ştiu?
O, arată-mi calea de întoarcere, calea spre ţara fericită a copilăriei mele!
„Răsai asupra mea.....” (cântec)
Doamne, regăsind această cale, te-am regăsit pe tine. Eşti acelaşi, eşti neschimbătorul, eşti
veşnicul, eşti extraordinarul! Şi pentru această fidelitate a ta, eu te ador, te ador......
Nu ştiu să mă rog, dar în ciuda acestei neputinţe, permite-mi să-ţi înalţ o mică rugă:
„Doamne, Dumnezeul meu, îţi dăruiesc inimă pentru inimă, dragoste pentru dragoste. Îţi
dăruiesc, tot ceea ce-ţi spun, tot ceea ce simt, tot ceea ce doresc, şi toate acestea până la
sfârşitul vieţii mele. Ţie ţi le dăruiesc şi nu altcuiva.
„Când Domnul e cu noi.........” (cântec)

Două lucruri sunt frumoase în viaţă, Doamne: A te împărtăşii şi a suferii.

Doamne, de mii de ori, ba mai mult, o viaţă întreagă ar trebui să-ţi mulţumesc pentru
aceste două lucruri. Primele noastre gânduri de dimineaţă şi ultimile de seară ar trebui să
fie îndreptate nu mai către tine. Peste zi, sufletul nostru ar trebui să zboare, asemenea unui
porumbel alb, mereu spre tine, într-o continuă cursă, spre a te adora şi a-ţi spune dorul ţie
marele prizonier al dragostei. El ar trebui să fie solia noastră, care să-ţi ofere ramura verde
a speranţei noastre, în care să curgă neîncetat seva iubirii tale.
Doamne, noi nu ne folosim însă nici de această posibilitate. Ne zboară gândul dar nu spre
tine..... Vai, Doamne, cât de uşor te-am putea vizita, cât de uşor am putea trăi prezenţa ta!
Dar n-o facem, Doamne! Suntem stânci şi pietre grele. Ne place strada şi nu lăcaşul tău!
Ne place să fim căutaţi de oameni şi bine văzuţi, dar nu ne place să-i îndreptăm spre tine.
Aşa suntem noi, Doamne, egoişti şi reci ca moartea!
Nu ne dăm seama de necesitatea acestor vizite. Nu ne dăm seama, căci avem puţină
credinţă şi mul mai puţină dragoste. Cine se sacrifică dintre noi pentru tine? Vai, cât de
generoşi suntem cu noi şi cât de duri cu tine!!..
„De-aţi avea credinţă în voi, cât un grăunte de muştar, aţi muta munţii din loc”. Şi munţii
sunt în noi şi nu în Carpaţi.... Ne ascundem în spatele lor, cu speranţa că tu nu vei avea
curajul să urci acest munte din noi şi să ne priveşti. Crezând în această neputinţă a ta, te
socotim departe.... Lăsăm să ni se stingă candelele şi ne culcăm.
dar, doamne, tu nu eşti departe că locuieşti foarte aproape. Eşti în faţa noastră. Ne costă nu
câţiva Km. ci doar câţiva paşi. Ne costă nu zile, ci doar câteva clipe. pentru câteva clipe de
iubire voi a-ţi putea să-mi furaţi veşnicia. Pentru câţiva paşi, făcuţi în credinţă şi iubire, voi
a-ţi putea păţi în Paradis. Pentru acest furt de veşnicie eu nu v-aş condamna niciodată.
Deseori glumiţi, râdeţi, cântaţi.... E bun acest lucru şi vă simţiţi bine. Dar cu mine de ce nu
vreţi să vorbiţi?! Pe stradă, vă salutaţi, vă oferiţi zâmbete şi flori.... Dar pe mine de ce nu
mă salutaţi? Nu credeţi că aş putea şi eu să vă vorbesc, să vă zâmbesc să vă ofer chiar
flori? Nu credeţi că vă pot spune şi eu ceva, să vă ajut cu ceva, să fiu lângă voi? În tăcerea
şi neputinţa tabernacolului, credeţi că nu mai sunt Dumnezeu? Aştept rugăciunile voastre.
Priviţi la Sf. Alois Gonzaga! El nu putea să se despartă de mine şi trebuia să fie constrâns
ca să plece din faţa mea.
Priviţi la mica mea Tereză, şi ascultaţi-o fiţi atenţi la ce vă spune ea: „Nu, Isus nu coboară
în fiecare zi di cer pentru a locui în potire de aur, ci pentru a-şi găsi un alt cer în inimile
voastre. Tabernacolul nu este ultima staţie, ci una intermediară. Ultima staţia este inima
voastră, cerul lui Isus pe pământ”.
De la cine a învăţat, mica Tereza, aceste lucruri? De la părinţii ei care în fiecare dimineaţă
erau la Sf. Liturghie. Câţi dintre voi o imitaţi pe ea? Câţi dintre voi rupeţi din somnul
vostru pentru a veni dimineaţa la Liturghie? Număraţi-vă acum! Aşa că sunteţi mulţi!?!
Priviţi la atâţia sfinţi, care ani de zile s-au hrănit cu mine. Priviţi-vă pe voi înşivă, şi dacă
aveţi curaj şi vă abandonaţi, vă voi face sfinţi! Dacă nu mă puteţi vizita şi mă primi zilnic
în Sf. împărtăşanie, gândiţi-vă la mine, acolo unde sunteţi, şi salutaţi-mă: „Lăudat să fie
Isus Cristos”! Rugaţi-vă zilnic pentru păstrarea celor trei mari daruri ale lui Dumnezeu:
Pentru păstrarea luminii ochilor,
Pentru păstrarea luminii minţii,
Pentru păstrarea luminii credinţei.
Rugaţi-vă pentru lumina ochilor ca să vedeţi cu ei pericolele, care în mii de
feluri, pândesc şi ameninţă viaţa voastră.
Rugaţi-vă pentru lumina minţii pentru ca să puteţi întrevede cum dragostea mea din
Prea Sf. Sacrament este pentru voi cel mai bun ajutor împotriva acestor pericole.
Rugaţi-vă şi cu mai mult foc pentru lumina credinţei, a unei credinţe profunde şi
vii, a unei credinţe ce escaladează orice, a unei credinţe ce arde şi schimbă o lume întreagă.
Doamne, am spus multe în faţa Ta. Te-am adorat, ţi-am cântat, ne-am rugat. Dacă
ne-ai mişcat cu harul Tău, fă-ne să fim tari în hotărâri. Schimbă-ne viaţa, fă-ne mai
fervoroşi pentru mântuirea sufletului nostru! Scrie-ne în inimă cu flacăra iubirii Tale
această hotărâre a noastră: NICI O ZI FĂRĂ SFÂNTA LITURGHIE, NICI O LITURGHIE
FĂRĂ SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE!
Si acum Doamne am vrea să repetăm cu toţii această hotărâre.
( In cor: Nici o zi.....)

„Viitorul meu.....” (cântec)

-3-

„Foc am venit să aduc pe pământ, şi ce altceva aş dori decât ca

el să se aprindă!” (Lc.12,49)
Doamne Isuse Cristoase, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, mereu prezent în Prea
Sf. Sacrament al altarului, prin glasul Tău tainic, ne chemi să te adorăm, să-ţi cântăm, să-ţi
arătăm credinţa şi iubirea noastră. Tu vrei să ne aprinzi inimile noastre de dragostea ta;
mereu vrei să ne comunici ceva; eşti mereu în aşteptare, mereu stai la fereastra casei tale,
uitându-te după aceea creatură care este capodopera creaţiei tale; eşti Marele uitat, deşi
atotputernicia te caracterizează. Nu încetezi niciodată să chemi:” Veniţi la mine, veniţi,
căci eu vă aştept, căci EU SUNT DUMNEZEUL VOSTRU, EU SUNT MÂNTUITORUL
VOSTRU, EU SUNT IUBIREA VOASTRĂ, EU SUNT SPERANŢA VOASTRĂ, EU
SUNT VIITORUL VOSTRU, EU SUNT VEŞNICIA CARE VĂ AŞTEAPTĂ !”
Dar, vai Doamne, în ciuda acestei chemări continue din partea ta, în ciuda dorinţei
tale de a ne aprinde şi de a arde de iubirea ta, noi rezistăm, greu ne mişcăm şi nu dorim din
toată inima ca să fim aprinşi şi să ardem de focul tău. Ne temem că ne vom arde prea
degrabă şi ne vom sfârşi.....Uităm că „cine-şi va păstra viaţa, o va pierde, iar cine o va
pierde o va câştiga”.
De fapt, în faţa ta, încercăm un sentiment ce greu îl putem exprima:
Doamne, suntem trişti şi ne temem. Suntem trişti, căci nu suntem sfinţi. Dorim acest lucru,
dar nu din toată inima, din care cauză, ne lăsăm dominaţi
de insuccese. Dar pe lângă tristeţe, ne e şi teamă, Doamne. Ne este teamă ca nu cumva să
ajungem sfinţi, ca nu cumva să ardem de focul tău. Iar de foc noi ne temem.
Ce paradox, Doamne! Dar aşa suntem noi. Fără de o intervenţie de a ta, directă şi
puternică, nu ne vom elibera niciodată de aceste două sentimente: tristeţea de a nu fi sfinţi
şi teama de a fi sfinţi.
Doamne, a venit luna Inimii tale preasfinte, o lună atât de frumoasă ca şi luna mai,
o lună în care ar trebui să ta ascultăm mai mult pe tine, o lună în care să ta iubim mai mult,
o lună în care să simţim mai mult că avem INIMĂ, o lună în care să alergăm mai mult la
tine. Dar tocmai acum nu avem timp de tine. Avem atâtea de făcut şi ne zbatem, dar nu
împreună cu tine şi pentru slava ta. Avem senzaţia că în luna trecută, am dat totul pentru
Dumnezeu, totul pentru Maria, şi astfel, am încheiat conturile sufletului nostru, pentru care
ne odihnim sufletele, fără a recunoaşte că la bază stă teama de a nu face prea mult pentru
sufletul nostru, sfinţindu-l atât de grabă.
Spunându-ţi acestea, Doamne, vrem să-ţi arătăm ce este în noi. Tu ne şti foarte
bine, ne cunoşti. Ştii câtă credinţă avem, cât te iubim şi cât de sinceri suntem, şi cu toate
acestea ne spui mereu: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.
Iată, pentru ce, în această seară vrem să cerem, să batem, să căutăm. Vrem să
dispară tristeţea de a nu fi sfinţi şi teama de a fi.

Consfinţirea la Inima lui Isus.........

Cum aş putea, Doamne, să te ador, fără să mă gândesc puţin şi la Maica ta şi a

noastră! De aceea să ne rugăm câteva decade din rozariu....

Rugându-ne litania Inimii tale, Doamne, am vrea să ne dăruieşti doar câteva scântei
din focul iubiri tale, pentru ca să ardem şi noi măcar câteva minute pentru tine......
 DE CE AI VENIT LA ORA ASTA ÎN BISERICĂ?

Doamne, am venit aici, în faţa ta, pentru ca razele ochilor tăi să-mi lumineze inima,
să-mi dea o şansă de a mă susţine în această viaţă.
Sufletele noastre sunt pline de păcate, pline de ură şi egoism, pline de amărăciune şi
tristeţe.... Cu greu reuşim să păstrăm pentru tine nu colţişor, cu această lipsă de spaţiu şi
timp.
Am venit totuşi şi acum stăm în genunchi şi vorbim cu tine. Ne plecăm capul cu
respect şi recunoştinţă în faţa tristeţii care încă nu-ţi părăseşte chipul. Ne vezi aici cu
trupul, dar inimile unde le-am lăsat? Câţi dintre cei prezenţi şi-au adus şi sufletele? Câţi
dintre ei, căci văd o mare de oameni? Câţi îşi dau seama că tu eşti singur, că ai nevoie să fi
vizitat?
O, Doamne, am să-i întreb de ce au venit, ce i-a chemat! Acum se cuvine să te
slăvim pe TINE, REGE ŞI DUMNEZEU.
„Când Domnul e cu noi.......” (cântec)
De ce ai venit la ora asta în biserică?
Am venit pentru că am simţit o chemare, un îndemn.
Bănuieşti cine te chiamă?
Da, mă chiamă Isus, INIMA LUI . Nu pol să-l refuz. E o chemare atât de duioasă şi caldă.
Aş fi nefericit dacă nu aş asculta-o.
Ce înseamnă Isus pentru tine?
Isus, pentru mine, cred că Isus este tot ceea ce simt, tot ceea ce văd, tot ceea ce aud. Nimic
nu este fără el.
Prima mea bătaie de inimă, primul meu zâmbet, prima mea carte, toate
acestea sunt pentru Isus. Coloritul cerului, al dimineţii, al nopţii, prin el le văd.
Solemnitatea clipei morţii prin el o trăiesc.
Prima erupţie de raze ce-mi mângâie ochii plin de vise, primul gest de mulţumire şi
de rugă, toate le percep prin el, alături de el. Nenumăratele răni pricinuite de căderile mele
de pa scara ce duce la cer, toate au fost văzute de Isus.
Sinceritatea mea, bucuria mea, nădejdea mea, iubirea mea, credinţa mea, toate
aparţin lui Isus. Isus e-n soare, e-n lună, Isus e-n stele, Isus e pe pământ, e lângă mine, e
lângă tine, e în mine, e şi va fi pentru mine, pentru tine, pentru noi toţi.
Colegul meu e un Isus, acel om ce trece grăbit spre casă la copii ce-l aşteaptă e un
Isus, copilul ce se joacă, acel copil cu ochi mari şi verzi e un Isus, băiatul ce poartă cu el
prima dragoste nevinovată e un Isus.
Şi mama mea e un Isus, şi tatăl meu e un Isus. Şi orice aud şi orice văd şi orice
simt, sunt semne că Dumnezeu e aproape cu mila şi harul său, dar mai ales cu bunătatea
Fiului său Isus.
Simt că ISUS e VIITORUL MEU,
ISUS trebuie să fie VIAŢA MEA,
ISUS e ÎNŢELESUL tuturor lucrurilor.
Deci, pentru tine, ISUS E TOTUL?
Da, ISUS E TOTUL!
„Ce plăcut e Doamne sfinte......”(cântec)

Tu, de ce ai venit?
Am venit pentru că eu îl cunosc pe Isus. De nenumărate ori am auzit cum
spune: „Veniţi copiii mei. Sunt atât de singur. Pe voi vă fură valurile vieţii şi pe mine mă
lăsaţi într-o singurătate fără margini. De atâtea ori vă chem şi nu-mi răspunde decât ecoul
tăios al pereţilor de marmură. Veniţi şi staţi cu mine măcar un ceas de deslipire de lume.
Ea vă înghite dacă nu-mi ascultaţi glasul.
Glasul lui Isus te-a convins?
Da.
Ce i-au spus lui Isus când ai intrat în biserică?
I-am spus: Nădăjduiesc Doamne, că-mi vei dărui cu bunătate iertare
păcatelor, harul de a nu mai păcătui şi fericirea veşnică, pentru că tu ai promis şi eşti
nesfârşit de credincios în făgăduinţele tale.
Ce înseamnă Isus pentru tine?
Isus este iubire infinită care se dăruieşte total şi nu primeşte nimic. Este cel
fără egal. Este Regele Universului. Este întruchiparea supremă a binelui şi a iubirii, a
puterii şi a umilinţei, a dreptăţii....E ADEVĂRUL. Ştiu că la sfârşit la judecată, când ne
vom întâlni. În ochi lui nu va fi altceva decât ADEVĂRUL!
„Dacă două mâini rebele.......” (cântec)
Care este idealul tău?
Vreau să mă mântuiesc! Să mă dezlipesc de lumea trecătoare. Să vă spun şi
vouă : „NU VĂ PUNEŢI ÎNCREDEREA ÎN CEI PUTERNICI, ÎN FIII OAMENILOR
CARE NU POT SĂ MÂNTUIASCĂ! SUFLAREA LOR TRECE, IAR EI SE ÎNTORC ÎN
TĂRÂNĂ, ÎN ACEASTĂ ZI SE DESTRAMĂ ŞI PLANURILE LOR!

*****

De ce ai venit la Isus?
A trebuit să vin.....pentru că.....simţeam nevoia că nu mai pot.
M-a obosit viaţa. Sunt dezgustat de toate. Mă apasă păcatele şi sunt strivit
de greutăţi. Sunt sigur că Isus mă va ajuta, de aceea am venit. El îi cheamă pe cei obosiţi şi
împovăraţi.

Simţi că îţi regăseşti liniştea?

Da, simt cum coboară pacea asupra sufletului meu când ador Inima lui
Isus, când ador transportul de iubire veşnică ce l-a făcut să se ofere ca victimă pentru
păcatele noastre, pentru răscumpărarea noastră, când ador iubirea ce la făcut să se nască la
Betleem, iubirea care-l ţine zi şi noapte pe altarele noastre şi care se răspândeşte în valuri
peste inimi.
Ce i-ai spus lui Isus când ai intrat în Biserică ?
Doamne Dumnezeule, te iubesc din toată inima mea, din tot sufletul meu
şi din toate puterile mele şi mai presus de orice, pentru că eşti nesfârşit de bun şi vrednic de
iubire. Iubesc şi pe aproapele meu ca pe mine însumi, din dragoste faţă de tine şi iert din
toată inima pe toţi aceia care mi-au greşit. Doamne fă să te iubesc din ce în ce mai mult !

„ Veniţi la mine.....24,50”

*****
De ce ai venit?
Am venit să-i cer iertare. Am fost tare departe de El. L-am supărat cu păcatele mele. Am
stat departe de El şi El mă chema. Si eu îmi astupam urechile şi ochii, ca să nu-i mai aud
chemarea, să nu-i văd chipul plin de iubire faţă de mine.

„ La picioarele Crucii tale.....” (cântec).

Si totuşi ce anume te-a întors?

Mama lui Isus. I-am simţit fără să vreau întrebarea în suflet:” Ce anume ţi-a făcut Fiul
meu? De ce eşti atât de înverşunat împotriva Lui? Lovind în El şi torturându-l, crezi că-ţi
vei regăsi fericirea? Cine te crezi? Nu-ţi dai seama că trebuie să te întorci? Gândeşte-te că
trebuie să treci prin moarte. Şi moartea nu e o farsă, nici o glumă după care să te joci după
bunul tău plac. După moarte vei da seamă pentru toate faptele tale. Vei sta singur în faţa
judecăţii fără nici un apărător. Vei fi acuzat chiar de către păcatele tale, păcate pe care tu
le-ai săvârşit. Deci te vei acuza singur. Dacă mai continui aşa, încă în viaţă fiind, nu faci
altceva decât să-ţi pregăteşti propria ta osândă. Pe drumul pe care ai pornit şi pe care mergi
acum, te aşteaptă osânda, osânda, osânda.....

„ O Fecioară Sfântă.....” (cântec)

- Regreţi răul pe care l-ai săvârşit?

- Aş vrea ca Sfânta Fecioară să mă apere toată viaţa, să mă ferească de nenorocirea de A-L
mai părăsi pe Dumnezeu.
-Îţi dai seama că tu singur hotărăşti dacă vrei sau nu să fii fericit după
moarte?
-Sunt convins că de ceea ce fac pe pământ, depinde viitorul meu veşnic.
-De ce ai venit la Isus?
-Am venit să-i spun: Isuse, te iubesc!
-Care este idealul tău?
-Idealul meu e să fac voinţa lui Dumnezeu. Să răspândesc în jurul meu bucuria, să-l ador
pe Cristos în orice om ce-mi iese în cale. Să-l slujesc pe Cristos prin dragoste şi jertfă.
Doamne, doresc atât de mult , ca tot ceea ce-mi ceri să pot face cu iubire.

Primul mister.
Ne rugăm pentru toţi aceia care aud chemarea lui Dumnezeu, ca să aibă puterea de a o
urma şi de a atrage şi pe alţii pe drumul iubirii lui Dumnezeu.

Al doilea mister.
Ne rugăm pentru oamenii săraci, lipsiţi, care se luptă cu necazurile. Ne rugăm pentru ei ca
Dumnezeu să-i ajute.
Al treilea mister.
Ne rugăm pentru cei slabi în credinţă, ca Dumnezeu să-i întărească în credinţă cu harul şi
iubirea sa.

Al patrulea mister.
Ne rugăm pentru ca Dumnezeu să reverse asupra oamenilor harul umilinţei, al pocăinţei şi
al întoarcerii pe calea adevărului.

Al cincilea mister.
Ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne dea sinceritate şi entuziasm în mărturisirea iubirii
sale.
Preaiubite Isuse, îţi cer permisiunea să mă îndrept către tine ca să-ţi dovedesc recunoştinţa
mea pentru darul ce mi l-ai făcut dăruindu-mă preasfintei tale mame, prin deprinderea de
rob al ei, ca ea să fie mijlocitoarea mea înaintea feţei tale şi ajutorul meu universal în
marea mea călătorie.
Vai, Doamne, eu sunt atât de cufundat în păcate încât, fără această preabună mamă, aş fi
fost pierdut cu siguranţă.
Da Maria îmi este de trebuinţă înaintea feţei tale şi în locul tău. ea este necesar pentru a
împăca dreapta ta mânie, eu fiind cel ce te-am vătămat şi te vatăm peste măsură de mult.
Ea este necesară pentru a opri pedepsele veşnice ale dreptăţii tale de care m-am făcut
vrednic; ea e necesară pentru a-ţi fi pe plac, e necesară pentru mântuirea sufletului meu şi
al altora. Într-un cuvânt, e necesară ca să fac totdeauna voinţa ta cea sfântă şi să lucrez în
toate spre mai mare slavă a ta.
De ce nu pot să vestesc în toată lumea mila pe care o ai faţă de mine? De ce nu pot să-i
conving pe oameni că fără maria acum aş fi osândit? De ce nu pot să-ţi aduc o vrednică
mulţumire pentru o atât de mare binefacere?
Maria este în mine, ce comoară! Şi eu să nu aparţin cu totul ei?
Mântuitorul meu iubit, trimite-mi mai bine moartea decât să laşi ca o asemenea nefericire
să mi se întâmple, căci eu degrabă vreau să mor decât să trăiesc fără a fi cu totul al tău prin
Maria.
De mii de ori am ales-o pe ea drept binele meu, stând la picioarele crucii cu Sfântul Ioan
Evanghelistul şi tot de atâtea ori m-am încredinţat ei. Dar dacă n-am făcut-o bine aceasta
până acum, aşa cum ai fi dorit tu, Isuse Preaiubit, o fac acuma aşa cum o doreşti tu.
Dacă vezi ceva în trupul sau în sufletul meu ce nu aparţine acestei măreţe stăpâne, te rog să
smulgi aceasta din mine şi s-o arunci departe, deoarece toate ce nu aparţin Mariei, nu sunt
vrednice de tine.
Duhule Sfânt, dăruieşte-mi toate aceste haruri, sădeşte, udă şi cultivă în sufletul meu pe
preaiubita Maria, acest arbore al adevăratei vieţi, ca el să crească, să înflorească şi să aducă
rod de viaţă îmbelşugată.
Duhule Sfânt, dăruite-mi o mare evlavie şi o mare atracţie către Maria, mireasa ta
dumnezeiască, încredere în iubirea ei de mamă, o necontenită alergare la milostivirea ei de
mamă, ca prin ea să formezi în mine pe Isus Cristos, mai fidel, mare şi puternic, până la
îndeplinirea virtuţii sale desăvârşite şi în mine. Amin!
 MARIA A VIZITAT PĂMÂNTUL
13 MAI FATIMA

Imnul de la Fatima.......(cântec)

Maria a vizita pământul!

Oricât de incredibil ar fi, e adevărat. Maria a coborât în valea de plângeri şi astăzi noi îi
cinstim apariţia, pentru că ne-a deschis şi nouă o speranţă.
După ce luminase pământul cu prezenţa ei la Lourdes, Regina universului revine la Fatima
cu mesajele cerului. Ne-a cerut să ne oferim lui Dumnezeu, să primim toate suferinţele pe
care ni le va trimite, drept reparare a nenumăratelor păcate prin care se vatămă
dumnezeiasca mărire a lui Isus, spre în toarcerea păcătoşilor şi spre vrednica ispăşire a
umilinţelor ce le suferă Inima ei Neprihănită.
Glasul ei, trecând prin nevinovăţia celor trei copii, a răzbit peste ţări şi mări, dând
mângâiere şi lumină unei lumi frământate de crize, dintre care cea mai gravă e războiul.
Maria ne-a învăţat să nu rugăm pentru pace, pentru ca oamenii să nu mai moară în ororile
războiului. Să ne rugăm Sf. Fecioare Maria ca să se înlăture perspectivele oricărui război.
(Primul mister de bucurie sau rugăciunea: Bucură-te Regină....)
Maria, prin arătările ei, a confirmat existenţa iadului şi ne-a spus, dacă Isus continuă să fie
vătămat, dreptatea dumnezeiască va cere noi pedepse. Însă dacă lumea se va converti şi se
va consfinţii Inimii sale Neprihănite, multe suflete se vor mântui şi va fi pace.
Consfinţirea la Inima Neprihănită a Mariei...............
Să ne rugăm pentru cei păcătoşi pentru că Maria ne-a spus că multe suflete merg în iad căci
nu e nimeni să se roage şi să se jertfească pentru ele.
(Al doilea mister...........sau Adu-ţi aminte)

Să nu ne mirăm că Maria i-a ales ca mesageri pe copii. Copiii, prin, natura lor sunt deschişi
sufleteşte. Sinceritatea le caracterizează vârsta. Când copiii ajung sfinţi, atunci se
adeveresc cuvintele Domnului că sfinţenia e răsad ceresc pe spiritul copilăriei, o întoarcere
a duhului spre copilărie.
Copiii nu se opresc la bucurii mărunte. Ei merg în linie dreaptă, pe verticală, spre esenţă.
Ei nu tăgăduiesc nimic, ci se încred fără murmur. Nu-L iau la întrebări pe Dumnezeu, ci îl
urmează privindu-l, încrezându-se total în El. Generozitatea lor e firească, asemenea
răsuflării parfumate a florilor. Şi plânsul lor e atât de nevinovat, tânguirea lor atât de lipsită
de învinuire, cum a fost plânsul şi tânguirea lui Isus în Grădina Măslinilor şi pe trunchiul
crucii.
Să redevenim pentru puţin timp copii şi să-i cerem iertare lui Isus, cel umilit în Sfântul
Sacrament.

„ Act de ispăşire.....”

Cine-i tainica lumină, cu răsfrângeri viorii,

Ce răsare din genunea de-ntuneric din pustii?
Cine-i flacăra ce arde, tot mai plină de viaţă,
Pe tărâmul ce de veacuri, zace-n cripta lui de gheaţă?
Cine-i cea care se-nalţă ca un revărsat de zori,
Prin văzduh împrăştiindu-şi, nestematele splendori?
Şi pe bolta lumii aprinse, luminiţe şi făclii,
Şi sub umbra morţii cheamă, roiuri albe de stihii?
Îndrăzneaţă şi tăcută, ca o oaste în război,
Smulge fulgerele sorţii, judecăţii de apoi?
Şi zdrobeşte cu putere ţeasta şarpelui viclean,
Devenind de-acum Stăpână, pe tot globul pământean.
Cât de sprintenă se urcă în abisurile-adânci,
Peste margini de prăpăstii, peste stânci şi peste stânci...
Şi călcând cu repezime, de pe-un pisc pe celălalt,
Dă năvală să cuprindă, culmea cerului înalt.
Toată har şi frumuseţe, toată spirit şi viaţă,
În oglinda feţei sale, paradisul se răsfaţă.
Cât de mult vă lasă-n urmă, o serafice soboare,
Cu făptura ei de graţii, şi cu chipu-i rupt din soare.
Ca un munte de tămâie şi de scumpe mirodenii,
Împrejur îşi varsă harul, feciorelnice-i sfinţenii.
Şi-mpânzeşte tot cuprinsul cu mireasmă de fecioară,
De-ar părea că universul se clădeşte-a doua oară.
Sub privirea Ei cea caldă, iarna lumii se topeşte,
Primăvara se coboară, pe meleaguri şi-nfloreşte.
Bucuriile din lume se preschimbă-n flori de crin,
În furtuna răzvrătirii, în zefir de seară, lin...
Cu încrederea ce mută, munţi de stânci din locul lor,
Ea loveşte-n poarta slavei, cu-al ei deget rugător.
Cerul boltele-şi deschide fulgerând de bucurie,
Şi se scutură şi plouă, în pustiuri apă vie...
Şi văzându-i mai aproape strălucirea ei de har,
Stelele încremenite, pe orbita lor tresar.
Şi privind nedumerite, îşi pun semnul întrebării:
Cine-i stelelor, ACEASTA? Nu e oare steaua mării?!
Numai zorile cutează, pe deasupra ei să zboare,
Scuturându-i peste creştet, flori de har mirositoare.
Şi-naintea ei, aprinse de splendoarea feţei sale,
Curcubeele-şi înalţă nimb cu arcuri triumfale.
Şi trecând Neprihănita peste ele-nvingătoare,
În văzduhurile-nalte, se îmbracă toată-n soare.
Luna-i cade la picioare, iar luceferii se-adună,
Împrejurul feţei sale, împletindu-i o cunună.
Ca o roză uriaşă, cu petale de topaz,
Ea contemplă lumea slavei, fermecată în extaz.
Ea, din nou cu nostalgie, îşi întoarce-n jos privirea,
Şi în ochii ei e mila, iar în milă e iubirea.
Din mărirea ei revarsă un potop de străluciri,
Care cade-n ropot tainic, peste faţa-ntregii firi.
Şi se-aşterne-n lungul vremii peste văi şi peste dealuri,
Şi deschide lumii zare, spre eterne idealuri.
Cine-i tainica lumină, cu răsfrângeri viorii,
Ce răsare din genunea, de-ntuneric din pustii?
Tot se-ntreabă şi se miră, îngerii privind în zări,
Aşteptând să li se spună, tâlcul sfintei arătări.
În sfârşit, trimis de Tatăl, din adâncul nepătruns,
Un arhanghel, cu solia veştii Bune, a ajuns.
Şi cu ochii strălucindu-şi, pretutindeni bucuria,
Închinându-se le zice:” DAŢI-I CINSTE, E MARIA!!

O lună a florilor, cred că Dumnezeu te-a creat gândindu-se la Maria!

O lună, plină de mireasma naturii care renaşte! Care poate fi motivul creării tale, decât să o
slăveşti pe Maria prin frumuseţea şi gingăşia ta?
O lună binecuvântată! Cât poţi să fii de fericită că îţi deschizi florile pentru Regina Cerului,
că păsările îşi unesc trilurile în mii şi mii de limbi necunoscute nouă, ca să-i cânte Mariei:
AVE, AVE MARIA!
O lună frumoasă! Nopţile tale sunt luminate de stelele ce-şi adoră Regina, pe Ea, care e
Steaua Mării!
O lună care pregăteşti recoltele! Cât de mult te bucuri dăruindu-le Mariei! Cu câtă dragoste
îţi picuri ploile şi roua! Cu câtă gingăşie îţi reverşi zorile şi răsăritul de soare, pentru ca
oamenii să se bucure, pentru că e LUNA MARIEI!
Câtă linişte şi pace! Câtă frumuseţe şi puritate! Şi câtă dragoste! Da, dragostea naturii
pentru Creatorul său.
E vremea renaşterii noastre spirituale. Sufletul nostru să renască iar, prin iubirea pentru
Dumnezeu şi pentru oameni.
Lăsaţi-vă sufletul să înflorească! Curăţaţi-l de mizeria ce s-a adunat în el! Lăsaţi-l liber,
condus numai de Dumnezeu şi veţi vedea că vă va duce spre scaunul de Spovadă. Acesta
va fi primul drum pe care îl va face. Sufletul e mereu însetat de Dumnezeu. De ce nu-l
lăsaţi să se ducă, să se unească cu el? De ce îl încătuşaţi, torturându-l şi ţinându-l însetat
chiar lângă izvor?
Cu siguranţă, sufletul vostru ar vrea să fie zilnic prezent la Sf. Liturghie. Şi n-ar dori numai
să stea în faţa altarului rece, ci s-ar simţi atras de Isus. Şi s-ar hrăni cu El, împărtăşindu-se.
Urmaţi aşadar îndemnul sufletului şi primiţi-l cât mai des pe Isus: NICI O ZI FĂRĂ
SF.LITURGHIE, NICI O SF. LITURGHIR FĂRĂ SF. ÎMPĂRTĂŞANIE!

Esenţa cuvântului „Maria”, este „iubire”. Noi credem în Maria, crezând în iubire. Credem
că toţi suntem chemaţi la iubire. Credem că toate vocaţiile se întâlnesc în iubire, în iubirea
cea adevărată, pe care Cristos ne-a învăţat-o şi ne-a poruncit-o. Credem că iubirea e
revărsată în inimile noastre de Duhul Sfânt. Credem în iubirea care trece prin Cruce, în
iubirea care nu e numai sentiment în sine, ci este: atenţie, respect, înţelegere, slujire,
dăruire, responsabilitate, încredere.
Credem că această iubire este forţa cea mai mare a lumii. Credem că toţi vom fi şi suntem
în mod continuu judecaţi despre iubire. Credem în frumuseţea şi posibilitatea iubirii
conjugale creştine, în iubirea care a unit pe vremuri Sfânta Familie. Credem în Maria
Fecioara, Mama lui Cristos. Ea este sora, mama, şi modelul nostru, al Bisericii. Pe Ea,
FEMEIA CEA NOUĂ, vrem să o păstrăm, pentru a ne construi idealul de feminitate. La
Ea vom alerga întotdeauna cu sinceritate şi încredere.

„ Haideţi copii la Maria.....( cântec )”

Cât suntem de cufundaţi în grijile zilnice, în grijile viitorului, în tot ceea ce poate privi
persoana noastră! Suntem atât de preţioşi în proprii noştri ochi!
„ Trupul mai presus de toate! Mai încolo cu sufletul căci mai este vreme...Când vom fi şi
noi bătrâni, vom veni zilnic la Biserică, însă până atunci mai este.....
Însă oare Maria, s-a arătat unor bătrâni? Nu i-a preferat pe cei trei copilaşi? Nu ne-a arătat
că este ocrotitoarea copiilor? Nu ne-a dat Ea de înţeles că-i cheamă pe tineri sub paza ei,
pentru ca destinele lor să fie rodnice în bine?
O, Marie, dacă am înţelege toţi cât de mult ne iubeşti! Dacă am înţelege că ţi-ai jertfit Fiul
pentru noi! O, cât de recunoscători ar trebui să fim...!
Însă, câţi dintre tineri stau azi la picioarele altarului tău? Îi poţi număra, sunt mereu aceiaşi.
Ceilalţi au fost furaţi de lume, cine ştie pe unde rătăcesc înfometaţi, fără ca măcar să ştie pe
unde sunt şi de ce au ajuns în această stare...
O, tineri, care păreţi fericiţi, când vă veţi întoarce la iubirea lui Dumnezeu?
Când oare va veni clipa când vom putea spune.” Doamne, tinerii lumii sunt cu tine, sunt ai
tăi, se unesc pentru veşnicie cu tine!”
Să ne rugăm pentru toţi tinerii care astăzi nu sunt cu noi, pentru cei care au plecat şi nu mai
găsesc calea de întoarcere.

( Al treilea şi al patrulea mister )

În luna Mai vreau să fiu zilnic cu Isus, prin Sf. Împărtăşanie. Astfel o laud şi o cinstesc pe
Maria, pentru că aceasta e marea ei bucurie: să vadă că Fiul ei e iubit cu dragoste de tineri,
să vadă că tinerii refuză să alerge după bucurii vremelnice şi vin în rând, unul după altul,
cu zâmbetul pe faţă, să se împărtăşească cu Isus, adevărata PÂINE A VIEŢII. Când ne
vede dornici de a-l primi pe Isus, Maria ne spune:” Copiii mei, mă bucur că înţelegeţi
singurătatea Fiului meu. Împărtăşaniile îmi şterg lacrimile. O, cât mă bucur că mai este
câte un tânăr, care să mă mângâie, adorându-l pe Isus, veghindu-i chinul.....E frumos că-mi
împodobiţi altarele cu flori. Însă florile se usucă atât de curând. Încercaţi să-mi dăruiţi flori
durabile, florile sufletului vostru. Totul e frumos în voi. Acum e vârsta la care sufletul
înmugureşte. Şi cele dintâi flori sunt totdeauna cele mai frumoase. Căutaţi şi oferiţi lui
Isus, primele flori rodite de sufletul vostru”.

( Al cincilea mister )

O Marie, Turn al lui David, eu mă bucur cu tine, care eşti aşa de puternică încât pe drept
eşti numită „Apărătoarea acelora care se luptă”.
O, Maica mea, priveşte la atacurile pe care fără încetare le îndreaptă către mine duşmanii
mei sufleteşti, voind să-mi răpească harul lui Dumnezeu şi să mă îndepărteze de ocrotirea
ta. Pentru că tu eşti apărătoarea celor ce nădăjduiesc în tine, iată că eu mă pun cu totul sub
ocrotirea ta. Viitorul meu încredinţat lui Dumnezeu, se clădeşte pe nenumăratele lupte cu
lumea, lupte cu mine însumi. Ajută-mă să le înving pe toate. În tine îmi pun toată speranţa
mântuirii mele şi de la tine cer adevărata dragoste către Isus Cristos. Sper de asemenea că-
mi vei rezerva o moarte bună. Maica mea, nu mă lăsa până nu mă vei vedea mântuit în cer,
spre a te binecuvânta şi a cânta îndurările tale pentru toată veşnicia. AMIN.

¤+¤
 „ Cele mai alese sentimente, Scumpului Isus”

Isuse, suntem aici, în faţa ta, pentru a-ţi vorbi, pentru a te asculta, pentru a te iubi.
Vrem Isuse ca în această oră de adoraţie, să-ţi aparţinem numai ţie. Am lăsat afară toate:
grijile noastre, somnul, distracţiile, vorbele nefolositoare, bârfele.....Vom privi doar la tine,
la tabernacol, casa tăcerii tale. Noi îţi aducem îndestulare pentru nepăsarea, răceala, şi
uitarea de care dau dovadă prietenii tăi, care se interesează numai de ei, fiind prea comozi
în cele ale credinţei şi ale iubirii.
Îţi ţinem prietenie, Isuse drag, pentru a învăţa să iubim cu adevărat, pentru a fi
prietenii tăi. Nu vrem ca prin faptele noastre nesăbuite, prin neatenţia noastră, acum, la
această oră să te facem să plângi.
Te ascultăm, Isuse, spune-ne durerea ta. De astăzi înainte te vom asculta mai des,
deoarece până acum am vorbit numai noi. Spune-ţi tot amarul, Isuse, şi noi vom încerca să
fim alături de tine, cu inima noastră slabă, dar plină de părere de rău şi gata de a strânge
lacrimile tale pentru a le revărsa, prin apostolat, asupra acelora care se zbat în întuneric şi
pe care tu îi vrei alături de tine.
- „Vorbeşte Isuse, sluga ta ascultă.....”

„Eu v-am ales din oameni.....( cântec)”

„ V-am iubit până a ajunge la iesle, până a mă face Euharistie. V-am iubit fără nici
o vrednicie din partea voastră, cu toate nevredniciile voastre...cu toate căderile voastre...ba
chiar pentru nevredniciile voastre. V-am iubit cu o iubire mai presus de toate. Am lăsat pe
Tatăl meu, pe Îngerii mei, pentru a veni în mijlocul vostru. Am dispreţuit comorile
pământului şi m-am născut într-un staul sărac.
V-am iubit mai mult decât viaţa mea, căci mi-am dat-o pentru voi, şi când îţi dai viaţa dai
totul. Tatăl meu trebuia să facă dreptate.....
Am voit să fiu eu victimă de ispăşire şi m-am aruncat între mânia Lui şi voi.
Am ţinut mai mult la voi decât la maiestatea şi cinstea mea. Gândiţi-vă ce insulte am
răbdat pentru voi: palme, spini, haină de nebun, biciuiri, cruce.....toate le-am îndurat pentru
voi, din iubire faţă de voi.
Vă iubesc mereu, mai mult decât slava mea, căci această slavă am acoperit-o în
întregime în sacramentul iubirii mele şi la cât dispreţ nu am expus-o!
V-am iubit.....vă iubesc.....! Dar voi? Mă iubiţi voi? Nu voi m-aţi iubit mai întâi, ci
eu v-am iubit din veşnicie. Voi, cât mă iubiţi? Mă iubiţi voi peste toate? Mai mult decât
lucrurile voastre, plăcerile voastre, planurile voastre, prietenii voştri şi mai mult decât chiar
pe voi înşivă?

„ O, Isuse bune.....” ( 32.19 )

Vai! Isus a bătut la inima noastră.....Isus bate încă.....El cere iubire şi nu primeşte
decât acest răspuns: „Doamne, aşteaptă un moment.....am atâtea de făcut.....viitorul meu,
interesele mele, averea, distracţiile.....mai aşteaptă!”
Şi Isus aşteaptă, aşteaptă. A venit sau n-a venit averea dorită, El bate iarăşi:
- Acum se poate?
- Mai aşteaptă puţin, am atâtea griji: trebuie să-mi îngrijesc sănătatea şi
ceea ce mai am, peste puţin timp voi ajunge şi eu la starea mult visată, la fericire!
Aşteaptă încă puţin!
Şi Isus, dumnezeiescul cerşetor, plin de iubire, aşteaptă la uşă ca un sărac. El
întinde mâna.....şi această dumnezeiască mână străpunsă pentru noi, adeseori, prea adeseori
e silit să şi-o retragă goală.
Isus aşteaptă de mult timp. Au trecut sau nu necazurile, altele le-au luat locul, şi
iată aşa, dezamăgirile s-au înmulţit. Poate va fi primit acum. El bate din nou şi zice:”
Astăzi mă primeşti? Sunt doar Mângâietorul, Prietenul tău de zile grele.....mă primeşti?”
„Astăzi, astăzi să văd încă ce vor zice, ce vor gândi alţii despre mine.....aşa că
aşteaptă, aşteaptă Doamne.....”
Şi El Dumnezeu, care nu are trebuinţă de nimeni, Stăpânul a toate, aşteaptă să
binevoiască A-L primi o făptură atât de mică şi slabă, care are nevoie de toate, şi mai ales
de Dânsul; o făptură pe care a copleşit-o cu binefaceri, dar de la care nu a primit decât
insulte, nerecunoştinţă şi dispreţ.
Unde ajunge dumnezeiasca răbdare a iubirii! Iată, Inima sa! Iată şi trista poveste a
slabei noastre inimi.....
El ar putea să deschidă cu forţa această uşă care nu i se deschide, ar putea face un
act de autoritate, de Stăpân. Dar El nu vrea o cinstire silită, vrea darul liber şi spontan al
inimii: IUBIREA.
El care împarte iubirea cu atâta dărnicie, nu este iubit!
Vai, Isus nu este iubit! Nu este iubit nici chiar de aceia care se cred prietenii lui!
Ce-ar mai fi putut să facă pentru noi ca să ne câştige inima?
Oare s-a făcut om, a murit pe cruce şi s-a ascuns sub vălul Euharistiei, numai
pentru a i se purta frica?
Pentru a se face temut, El avea la îndemână atotputernicia şi dreptatea sa, dar nu le-
a folosit. Şi inima omenească să nu aibă oare alt răspuns în schimbul acestei iubiri
dumnezeieşti decât frica sau mai bine zis nepăsarea?
Isuse, vrem să ne schimbăm, ajută-ne!

„ Isuse, veşnic călător.....”

Abisul cheamă abisul. Abisul slăbiciunilor, stricăciunii şi al relelor noastre, au adus

abisul milei, bunătăţii şi iubirii divine. Betleemul nu e decât un simbol, o poezie alături de
înfiorătoarea realitate care este mizeria acestei iesle conştiente: inima noastră.
Când vine la noi prin Sf. Împărtăşanie, nu găseşte oare o locuinţă mai urâtă decât
staulul? Şi totuşi câtă sete are de a ni se da nouă! Cu câtă căldură ne cere, ne porunceşte ca
să-l primim!
Vorbiţi-i acum lui Isus din inimă, cu simplicitatea unui copil! Nu ştiţi cum? E
timpul să vă schimbaţi, căci:” De nu vă veţi face ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia lui
Dumnezeu!”
Isus iubeşte sufletele simple. El nu le poate refuza nimic. El este în tabernacol, El
ne aşteaptă.....Da, Domnul nostru Isus Cristos, este foarte aproape de sărmanele noastre
suflete. Rana sa mereu deschisă îi vorbeşte de pământ şi-l face să se aplece încet şi să-l
asculte, pe lângă cântecele din cer, plângerile dureroase ale exilului nostru. El se coboară
până în abisul nimicniciei noastre, deoarece e însetat de sufletele noastre, iar noi să ne
apropiem de abisul Inimii sale, până la fericita stare de a ne pierde în El. El arde de dorinţa
de a se vedea înconjurat în această Taină.

„ Cerul e dorul meu.....”

Spini ai Inimii Preasfinte a lui Isus, încununaţi şi inima noastră! Suferinţe ale Inimii
lui Isus, astâmpăraţi setea noastră de iubire şi de fericire. Cruce binecuvântată şi flăcări ale
Inimii lui Isus, răstigniţi mândria şi patimile noastre trupeşti. Rană însângerată a Inimii lui
Isus, lasă-ne să intrăm şi noi în această grădină a agoniei, sanctuarul frumoasei iubiri şi al
sfinţeniei.

( Se va recita Rozariul Sfintelor Răni ale D.N.I.C.)

¤¤¤+¤¤¤
 - 2 - „De cine avem nevoie?”

De cine avem nevoie?

De tine Doamne! De Cristos cu seriozitatea sa, care a fost gata de orice jertfă până
la moarte.
Da, o Isuse, de tine avem nevoie pentru a înţelege şi rezolva marile probleme ale
timpului nostru. De tine avem nevoie, căci trebuie să luptăm cu curaj şi statornicie
împotriva a tot ceea ce este fals.
E atât de greu să ne menţinem Doamne, dar Tu eşti cu noi! Braţul Tău puternic
susţine slăbiciunea noastră, care uită atât de des să-ţi ceară ajutorul.
Totul e plin de tine. Toată realitatea înconjurătoare vorbeşte de marea-ţi
înţelepciune, şi străluceşte de frumuseţea creatoare cu care ai înzestrat-o. Numai noi
oamenii nu ştim, sau poate, nu voim să te recunoaştem în toate.
Ce nepăsători suntem! Credinţa noastră ar trebui să recunoască acest lucru, dar e
atât de slabă!
Şi totuşi, Tu ne dai zilnic o şansă, căci fiecare zi poate fi un nou început, iar pentru
tine, nimic nu este cu neputinţă. Faci mereu uitate infidelităţile noastre şi vrei cu tot
dinadinsul să revenim. Dar acest lucru îl poţi face doar Tu.
Prin fericirea pe care ne-o oferi, fiind de faţă, la această oră de adoraţie, cu prezenţa
Ta tainică, nu faci altceva decât să ne redai încrederea în noi înşine, făcând în acelaşi timp
să triumfe în noi harul tău.
Poate fi vorba de o fericire mai mare? Inima Ta plină de iubire gratuită ne ridică la
un destin pe care nu-l merităm şi nici nu-l putem trăi departe de tine.
În faţa Ta fiind acum, dorim încă odată să ne reînnoim credinţa în tine, prin atenţia
şi rugăciunea sinceră pe care ne-o inspiră iubirea şi nemărginita-ţi bunătate.
O, Isuse, trezeşte în noi dorul după tine!

„ Cerul e dorul meu.....”

Dumnezeu, în iubirea sa veşnică şi creatoare ne-a plăsmuit pe toţi de la început şi

de atunci nu-şi mai întoarce privirea de la noi. Trebuie să descoperim în fraţii noştri chipul
şi gândirea lui Dumnezeu, să-i acceptăm pe semenii noştri şi prin ei să dăm cinste cuvenită
Creatorului.
Mă gândesc deseori, Doamne, că tu ne cunoşti pe fiecare. De ani de zile nu-l pierzi
din vedere pe acest om, te gândeşti necontenit la noi. Şi asta, nu de ieri ci din veşnicie,
înainte ca noi să fi existat.
Cu mult înainte de a se fi născut lumea, tu te gândeai la unul fiecare din noi. Tu ne
iubeai! Nici nu puteai altfel, căci Tu eşti IUBIRE. Tu ne iubeşti cu această iubire veşnică,
cum am putea sta departe de tine, ne-iubindu-te?
Dragostea ta ne-a plăsmuit ca exemple unice, entităţi distincte. Aşa e, Doamne, ai
dat vieţii noastre o destinaţie originală, ne-ai stabilit o unică şi în acelaşi timp veşnică
direcţie, un minunat destin pe care l-ai purtat închis în inimă, acolo de unde porneşte
iubirea.
Poate deseori eşti trist, căci prea uşor ne retragem sau ne abatem de pe drumul
stabilit şi ne vii în ajutor dacă ne poticnim sau chiar cădem. Trebuie doar să ne întărim
voinţa şi apoi forţele pentru a ne ridica. Dar chiar şi atunci, tot tu eşti primul care întinde
mâna.
O, fericit cel ce se prinde cu încredere şi la timp de această mână! Cu siguranţă, nu
va pieri!
Tu eşti tăcerea infinită şi totuşi cuvântul tău a creat lumea. Zi de zi descoperi
omului măreţia ta, iar el, în nimicnicia sa, nu-şi dă seama că planul tău continuă şi în viaţa
lui. Dăruindu-te mereu, tu îl atragi spre tine. Viaţa pe care ne-o dai şi pe care o trăim din
bunătatea ta, fă să o întâmpinăm cu seriozitate şi mult spirit de credinţă!
Şi deoarece toţi semenii sunt fii tăi, ajută-ne pe unul fiecare din noi să-l iubim pe
aproapele nostru, să vedem în cei cunoscuţi şi necunoscuţi chipul şi fiinţa ta. Şi căzând în
genunchi, să adorăm în ei nesfârşitul mister al dragostei tale creatoare, iar când cădem în
păcat, să avem curajul de a ne cere iertare.
Nu este viaţa mea, a ta şi a tuturor, cel mai frumos dar pe care l-ar fi putut oferi
vreodată Dumnezeu oamenilor?
O, Doamne, noi nu te rugăm să binecuvântezi ceea ce am decis noi în viaţa noastră,
dar ca să ne dau putere ca să ştim să discernem şi să trăim măcar de acum înainte aşa cum
ne-ai voit Tu!

„ Dacă două mâini rebele......” (cântec)

Doamne, îmi vei refuza sprijinul în cele ceţi voi cere?

Iată, sunt aceste clipe de cea mai adâncă seriozitate, clipe când simt, nu ştiu pentru
a câta oară, că nimic nu se poate fără tine. Ştiu că toţi sunt convinşi de acest lucru. Şi totuşi
greşesc....... Ce făptură tainică e omul!! De abia sa înfiripat în viaţă, şi iată, repede alungă
din gândul său veşnicia. Se încrede prea mult în bucuria de moment, fără să-şi dea seama
că ea durează atât de puţin. Rănit şi însângerat, se întoarce către tine, Doamne.
La cine să mergem, Doamne?
Treziţi-vă la viaţă! Acum e momentul!
Îmi place să-ţi adresez cuvinte simple, pentru că atunci simt ce mult doreşte sufletul
prezenţa şi iubirea ta. Când sunt aproape de tine, simt că depind de tine în adâncul fiinţei
mele. Privesc în urmă iluziile distruse ale unei vieţi când nu încercam, nu luptam, şi nu-ţi
dădeam totul şi uneori chiar te neglijam.
Vreau să pornesc pe un drum nou, să nu contenesc pe acest drum a face bine. Şi
ştiu că acelaşi lucru îl doresc toţi cei de faţă. De fapt, fiecare zi trebuie să fie un nou
început.

„La picioarele crucii tale...”

De ce oare nu se poate alcătui viaţa după chipul sufletului atât de sublim

înrădăcinată de tine în noi? E prea greu? Nu, merită să duci această luptă cu propriaţi fiinţă,
chiar şi o viaţă întreagă?
Cred că tu eşti iubirea şi că te apleci spre noi pentru a ne împărtăşi perfecţiunea ta.
Atunci de ce ne-am teme să năzuim culmile?
Trezeşte-ne la realitate, la viaţă!
Puterea ta, Doamne, e mai mare decât voinţa noastră. Ajută-ne, căci ştim că poţi
face acest lucru, iar noi, cei prezenţi la această oră de adoraţie, dorim să fim mai buni. Şi
fă, ca acolo unde a fost întuneric şi amărăciune, desnădejde, să răsară din nou soarele, să
fie lumină şi numai iubire.
Isuse, am vrea să te cunoaştem mai bine în tot omul, dar mai presus de toate să te
iubim şi să-ţi slujim cu mai multă dăruire.
Am vrea ca inimile noastre să ardă pururea şi să se mistuiască de focul dragostei
tale. Şi fiindcă fără harul tău nu suntem în stare de nimic, prin meritele tale, dă-ne harul de
a te iubi.
O, Dumnezeule, tu ai murit pentru duşmanii tăi şi vei tăgădui ajutorul tău celor
care-ţi cer harul de a te iubi?
Ştii că te-am ales “viitorul nostru”?

“ Viitorul meu.....”

Dar mai înainte de a face primul pas, să începem prin a deschide ochii mari şi să ne
întindem braţele către altar. Aici să ne adăpostim în orice clipă bună sau rea. Celui care
neândoielnic este în tabernacol, să-i consacrăm, din acest moment, cele mai întinse cute ale
inimii noastre. Şi în orice timp, glasul său ne va chema, să-i răspundem: PREZENT!
Apelul lui sufletesc să trezească şi să cheme prin noi o mulţime cât mai numeroasă ân faţa
acestui altar, unde, chiar şi cel mai sărman păcătos, poate găsi alinare.
O, Dumnezele necunoscut, noi vrem să te cunoaştem şi să-ţi mulţumim! Iubirea lui
Dumnezeu este cea mai mare forţă de mişcare. Aprinde-ne şi pe noi, Doamne, de ea!
Vreau să te iubesc, tăria mea,
Vreau să te iubesc, podoaba mea!
Vreau să te iubesc cu fapta
Şi cu o râvnă mereu crescândă.
Vreau să te iubesc, cea mai frumoasă lumină,
Până mi se vor închide ochii de moarte,
Păstrează-mă pe cărările tale
Şi nu mă lăsa să rătăcesc!
Îndreaptă piciarele mele pe căile tale
Să nu mă poticnesc sau să stau pe loc,
Luminează-mi pe deplin trupul şi sufletul
Tu, puternica lumină a cerului.
Vreau să te iubesc, coroana mea,
Vreau să te iubesc, Dumnezeul meu,
Vreau să te iubesc fără răsplată
Chiar în necazul cel mai mare.

“ În faţa ta Isus iubit.....”

În Sfântul sacrament al altarului te-ai lipsit, o, Isuse, de strălucirea vizibilă pentru

ca noi să înţelegem mai bine iubirea ta. Luminează ochii sufletelor noastre ca să putem
înţelege tot mai mult Taina Preasfântă.
O, Doamne, dacă e o mare nenorocire de a fi orb trupeşte, e şi mai mare starea de a
fi orb sufleteşte. Tu ai redat orbiloe vederea, răsplătind astfel credinţa lor. Cu aceeaşi
încredere alergăm la tine, spunăndu-ţi: “Isuse, ai milă de noi! Fă-ne să vedem”!
 Să vedem, Doamne, greşelile noastre multe şi mari, pentru ca să le plângem şi să ne
îndreptăm de ele. Să vedem deşertăciunea plăcerilor pământeşti pentru ca să le părăsim cu
generozitate. Să vedem frumuseţea învăţăturilor tale, pentru ca să nu dăm crezare
cuvintelor înşelătoare şi înveninate ale lumii.
....O, fericită singurătate a tabernacolului....! Cât de bine se simte sufletul care se
odihneşte la umbra tabernacolului, la picioarele lui Isus Euharisticul, lumina lumii!
Să părăsim pentru o oră lumea, cu tota ale ei, şi să intrăm în paradisul plăcut al
Inimii lui Isus. El ne cheamă, ne aşteaptă cu atâta dor! Să-l rugăm să-şi închidă ochii
asupra greşelilor noastre, şi în timpul acestei adoraţii, să ne deschidă rana Inimii sale, care
mântuieşte pe păcătoşi, sfinţeşte sufletele, îndulceşte amărăciunile inimilor şi alină toate
suferinţele şi nenorocirile.
Doamne Isuse, vrem să te însoţim în agonia ta din Grădina Măslinilor şi din
Tabernacol, să te mângâiem şi să-ţi arătăm iubirea noastră.
Glasurile amuţesc şi îngerii se cutremură văzându-te pe tine care plângi de iubire
faţă de oameni. Şi vai! Cei mai mulţi dintre oameni nici nu cuniosc acest plâns de iubire al
tău, iar din cei ce-l cunosc, atât de puţin îl iau în seamă!
Doamne Isuse, alături de Sfânta Fecioară şi de îngerii care te adoră, venim şi noi în
unire cu toţi sfinţii şi sufletele bune de pe pământ casă te adorăm şi să te iubim.
Dacă fiecare lacrimă a ta ar cuceri un suflet pentru iubirea ta, şi dacă fiecare suspin
al Inimii tale ar întoarce o familie pentru cauza ta, cu siguranţă, altfel ar arăta faţa lumii!
O, Isuse, văzând suferinţele, mâhnirea ta şi uitarea în care te-au lăsat oamenii în
grădina măslinilor şi în Sf. Euharistie, iată-ne în faţa ta, ca să-ţi cerem harul de a grăbi
sosirea Împărăţiei tale în toate inimile de pe pământ.
Îţi cerem iertare pentru toate păcatele noastre, pentru toate crimele comunităţii
noastre, dar îţi cerem şi partea noastră de suferinţă şi măhnire în agonia Inimii tale
preasfinte. Deschide-ne Inima ta, şi intraţi fiind cu toţii în ea, lasă-ne să-ţi dăm partea
noastră de mângâiere, de iubire şi de recunoştinţă.
Doamne Isuse, te privim cum te rogi în Grădina Măslinilor ca şi în Sf. Euharistie,
Tatălui ceresc. Aproape mereu eşti singur: duşmanii tăi îţi pregătesc moartea, cei
indiferenţi faţă de tine te străpung cu nepăsarea şi răceala lor, majoritatea sunt însetaţi după
plăceri şi bunuri pământeşti, iar pe tine te dau uitării ca şi cum nu ar avea nevoie de tine.
O, cât de părăsit eşti pe altarele noastre! Primeşte, bune Isuse, viaţa noastră întreagă
ca mulţumire pentru tot ceea ce ai făcut pentru mântuirea noastră.
În faţa nepăsării oamenilor, strigi ca şi odinioară, Părintelui ceresc: “Tată, iartă-I,
căci nu ştiu ce fac”!

“Tată, am păcătuit......”(cântec)

Să ne apropiem de Isus şi să-l privim în clipa în care Pilat la prezentat poporului

care striga: “Răstigneşte-l”! Isus din Sf. Euharistie, vrea să ne spună şi nouă ceva:
“Sufletelor care mă iubiţi, priviţi-mi fruntea! Fiecare om, prin fiecare păcat săvârşit,
a pronunţat pentru mine, Stăpânul universului, sentinţa morţii...Iubirea mea însă este
nemărginită, pe când a voastră este lâncedă. Şi această sentinţă de osândă, voi aţi
pronunţat-o de atâtea ori.....şi încă chiar voi, cei care vă numiţi prietenii mei, apostolii
Inimii mele!
Priviţi mâinile mele legate de cei care iubesc o libertate fără frâu! De câte ori şi voi
nu mi-ţi legat aceste mâini sfinte prin păcatele voastre, silindu-mă astfel să nu vă mai
bunecuvântez şi să nu le mai ridic spre tatăl ceresc pentru rugăciune....Şi aceasta, n-au
făcut-o păcătoşii şi nici cei care m-au părăsit, ci voi tocmai voi care sunteţi prietenii iubiţi
ai Inimii mele!
Dacă mă iubiţi, pentru ce vreţi să mă omorâţi, să-mi legaţi mâinile, să-mi
străpungeţi Inima prin păcatele voastre? Vreau să vă vorbesc deschis, pe faţă: uitaţi-vă bine
la mâinile mele, la aceste lanţuri care mă strâng atât de amar, voi mi le-aţi pus, voi prietenii
mei.....!
De ce mă împiedicaţi să vă binecuvântez şi să vă împărtăşesc harurile mele,
legându-mi mâinile prin păcatele voastre? Fiii mei iubiţi, treziţi-vă şi uitaţi-vă bine la mine,
căci m-aţi legat şi tot voi trebuie să mă dezlegaţi prin pocăinţă şi o viaţă sfântă.
Priviţi-mă, îmbrăcat în haina de nebun! Atât de mult v-am iubit şi vă iubesc şi vă
voi mai iubi, iar voi mă acuzaţi de nebunie? Din veşnicie v-am iubit şi vă iubesc, şi din
iubirea mea am rămas în Sf. Sacrament al altarului până la sfârşitul veacurilor, ca să vă
întăresc, să vă tămăduiesc, să vă sfinţesc şi să vă mântuiesc!
Eu nu m-am ruşinat să rămân pe acest pământ, şi atunci, voi cum îndrăzniţi să vă
ruşinaţi de mine? Cum de îndrăzniţi să mă părăsiţi şi să mă daţi uitării?
Priviţi şi vedeţi cât sunt de ofensat deoarece am voit să dau pace lumii! Priviţi în ce
stare de părăsire sunt lăsat, şi de ar fi numai atât...! După ce m-au încoronat cu milioane de
înjurături, lepădări şi sacrilegii, după ce mi-au străpuns Inima cu cele mai îngrozitoare
crime, acum mă alungă din suflete, din familii, ba chiar şi din biserici.
O, voi prietenii mei, măcar, voi să nu mai contribuiţi la suferinţele mele!
În Sf. Euharistie, EU SUNT PRIETENUL VOSTRU! Aveţi toată încrederea şi
iubiţi-mă! Doar sunt acelaşi Isus care a întors-o pe Magdalena, acelaşi Isus care a iertat-o
pe femeia păcătoasă, mereu acelaşi..... Credeţi în mine, iubiţi-mă, faceţi-mă cunoscut şi
altora prin cuvintele, faptele şi viaţa voastră sfântă!
Spuneţi-mi, mă veţi m-ai părăsi? Îmi veţi mai fi înfideli şi lipsiţi de încredere şi
iubire? Mă veţi mai răni prin păcatele voastre? Vreau să vă dau în această clipă sărutul
păcii şi al iertării! Răspundeţi-mi!.....(tăcere)

O, Isuse, ce avem noi pe care să nu le fi primit? Ce lucru avem pe care să nu ţi-l

dăm înapoi? Ce suntem noi dacă nu suntem uniţi cu tine?
Iartă-ne păcatele cu care te-am supărat! Tu ne-ai făcut din nimic fără ca noi să
merităm, răscumpărându-mă cu preţul vieţii tale. Ai făcut atât de mult, răscumpărându-ne!
Tot ceea ce ai făcut nu este spre folosul îngerilor care te laudă neîncetat, ci spre folosul
nostru, al păcătoşilor, al celor care te supără aproape continuu.
Dacă ne-am lepădat de tine, Doamne, lasă-ne, acum, să-ţi arătăm dorinţa noastră!
Dacă te-am supărat, dă-ne voie să-ţi cerem iertare! Amin.
“La picioarele crucii tale......” (cântec)

“Mă numiţi Domn şi Învăţător, şi bine spuneţi, căci sunt! Totuşi, în Tabernacol mă
simt fericitul sclav al omului, din iubire faţă de omul nerecunoscător. Mă simt fericit de a
vă chema la picioarele altarului meu, de a vă cere iubirea voastră şi de a mă dărui vouă. Eu
sunt Stăpânul Regele cerului şi al pământului, şi-mi găsesc satisfacţia , mângâierea şi
fericirea în mijlocul vostru, flori ale câmpului şi boabe de nisip ale pustiului. Eu vă iubesc
atât de mult, da, atât de mult încât mi-am făcut o trebuinţă divină din voi. Fără de voi care
m-aţi vătămat, fără de voi care m-aţi părăsit şi m-aţi uitat..... fără de voi care m-aţi pus mai
jos decât praful acestei lumi, fără de voi, fii rătăciţi şi risipitori ai casei mele, Eu Isus nu aş
putea trăi..... Fără de voi, răscumpăraţi cu preţul vieţii mele şi spălaţi cu sângele meu, cerul
ar avea mai puţine coroane de flori de pe pământ.
O, cât de mult vă iubesc! Dacă aţi şti, dacă aţi înţelege, aţi muri! Aşa de mult aţi
valorat încât, numai unul dintre voi, valorează cât sângele şi viaţa mea.
Recunoaşteţi cel puţin voi, iubiţii turmei mele, recunoaşteţi stăpânirea Inimii mele
asupra inimilor voastre! Spuneţi-mi că primiţi coroana Inimi mele spre mărirea Tatălui
ceresc, pentru triumful şi slava mea, fiindcă eu Isus, Dumnezeul tabernacolului, am creat
inimile oamenilor ca să mă odihnesc în ele şi să le transform în paradisul bucuriilor. Sunt
Dumnezeul veşniciei şi inima mea are nevoie de voi, ca de nişte fraţi de pe pământ cu care
să trăiesc în iubire.
Sunt obosit, trist şi îndurerat de atâta aşteptare! Nu mai întârziaţi! Veniţi cu o mare
iubire şi oferiţi-mi, cu o mare credinţă, inimile voastre pline de iubire şi recunoştinţă, drept
locuinţa mea. Vorbiţi-mi, întrebaţi-mă, destăinuiţi-vă, iubiţi-mă fără măsură!
Am căutat toată noaptea o locuinţă pentru ca să-mi plec capul, dar zadarnic! M-am
rugat ca să fiu primit ca cel din urmă călător, oferind în schimb pacea mea, dar am fost
respins pe motiv! „Nu am nevoie de tine”! Am întâlnit numai răceală şi dispreţ!

„Isuse veşnic călător.......”

 AVEM NEVOIE DE TINE, NUMAI DE TINE

Avem nevoie de tine, numai de tine, doamne! Numai tu care ne iubeşti, poţi să
simţi faţă de noi toţi care suferim acea milă pe care fiecare dintre noi o simte faţă de sine
însuşi. Numai tu poţi să simţi ce mare nevoie e de tine în lume, în ora aceasta a lumii.
Nimeni altul, nimeni dintre milioanele ce trăiesc, dintre cei care au murit, nimeni nu ne
poate da acel „bine” care ne mântuieşte, în afară de tine Doamne.
Fiecare are nevoie de tine , şi cei ce te recunosc de Dumnezeu şi Mântuitor, cât şi
cei care îţi neagă existenţa şi rolul tău mântuitor.
Pentru că toţi avem nevoie de tine, iar tu răspunzi cu prezenţa ta la această dorinţă a
noastră, ne exprimăm bucuria ajutorului tău:

„Când în mine este Duhul Sfânt..........”

Dacă am şti să ascultăm de glasul tău, cu siguranţă am auzi cuvintele pe care ni le

adresezi, deoarece tu eşti un Dumnezeu care vorbeşti. Ai vorbit deja în Vechiul Testament
prin patriarhi, profeţi şi, oameni sfinţi. Ne vorbeşti prin glasul cuvântului tău din
Evanghelii, prin viaţa de fiecare zi, ale cărei pagini le scriem noi zi de zi, dar prea rar le
înţelegem mesajul, deoarece suntem slabi în credinţă, iar viaţa noastră se găseşte doar la
începutul prieteniei cu tine, Doamne.
Acum, în acest moment, am vrea să facem puţină linişte ca să-ţi auzim glasul, iar
tu, cu mâna ta puternică să scrie o pagină de „evanghelie” în inima noastră.
( Moment de reculegere )

„Isuse blând, doresc mereu...”

Dacă am privi viaţa noastră cu ochii tăi, Doamne, am observa că în ea şi în lume,

nu e nimic în totalitate profan, ba dimpotrivă, într-un mod oarecare, toate iau parte la
zidirea Împărăţiei tale. Astfel, Doamne, pentru mine „a crede” ,nu înseamnă numai să-mi
fixezi privirea către tine, să mă pierd în contemplare ci să analizez şi să preţuiesc această
viaţă pământească prin prisma ta.
Dacă toată fiinţa noastră va fi pătrunsă de tine, de Duhul şi spiritul tău, dacă
privirea noastră se va purifica în lumina ta, lumea nu va mai constitui pentru noi o piedică
în calea desăvârşirii sufleteşti, dar va fi un apel veşnic spre înnoire: să facem toate actele
noastre aşa cum vrea Tatăl şi să ne străduim să realizăm Împărăţia lui Dumnezeu precum
în cer aşa şi pe pământ.

„Ce n-ai da tu...”

Misterele de slavă!

Primul mister: Învierea glorioasă a lui Isus Cristos.

Ce ai fi putut face mai mult de atât?
Ne-ai dat dovadă, încă o dată, că tu nu te laşi întrecut niciodată de oameni, în dragoste.

Al doilea mister: Înălţarea la cer.

Ce poate fi aceasta, dacă nu o invitaţie la spiritualizare?
Ridică-ne, Doamne, din nimicnicia noastră!

Al treilea mister: Coborârea Duhului Sfânt

Cum ne vom putea oare ridica, dacă nu întăriţi de belşugul harurilor tale?
Întăriţi de forţa ta, ne vom putea menţine de-a lungul vieţii noastre terestre, în credinţă şi
iubire.
Al patrulea mister: Ridicarea la cer a Preasfintei Fecioare Maria.
Maria, Mama mea, a murit, spune Domnul.
Înălţându-mă la cer, îmi era dor de ea şi pentru că şi ei îi era dor de mine, am înălţato cu
trupul şi sufletul la mine.
Nu putem face altfel! Aşa se cuvenea, aşa trebuia să fac!
Se putea ca degetele care-l atinseseră pe Dumnezeu să înţepenească? Ochii care-l priviseră
să se fi închide pentru totdeauna? Buzele care-l dezmierdară cu atâtea sărutări cereşti, să se
fi răcit? Cel mai curat trup, care a dăruit Fiului lui Dumnezeu trup omenesc, nu se cuvenea
să cunoască stricăciunea, să se fi amestecat cu praful, acestui pământ.
Al cincilea mister: Încoronarea Mariei.
Mama şi-a văzut Fiul!
Fiul şi-a văzut iar Mama şi a proclamat-o Regină. De acum sunt alături pe vecie!
O, de-ar bănuii oamenii frumuseţea acestui mister! Dacă oamenii ar fi puţini mai înţelepţi,
ar şti mult mai bine cum să profite de acest mister şi favor.
Mama şi Fiul stau faţă în faţă pentru vecie. O, ce fericire!

Mi-ar place, Doamne, să mă înalţi cât mai sus.

Vreau să mă ridic deasupra oraşului, deasupra lumii, deasupra timpului!
Mi-ar place să am văzul ca o apă cristalină şi să-mi împrumuţi privirea ta. Atunci aş vedea
universul, omenirea şi istoria aşa cum le vede Tatăl.
În minunata transformare a materiei, în izvorul nesecat al vieţii, aş vedea trupul tău imens
care se naşte din sufletul Duhului tău; aş vedea ideea iubirii veşnice a Tatălui, care se
realizează treptat, treptat.
Aş cuprinde în timp tot cea ce se petrece în cer şi pe pământ.
Aş înţelege că ziua de azi, ca şi ziua de ieri, că fiecare obiect, ia parte la opera ta.
Aş vedea cea mai mică pulsaţie a viţii latente.
Ura şi IUBIREA,
Păcatul şi HARUL
M-aş cutremura văzând cum se derulează în faţa ochilor mei aventura ta de iubire începută
în aurora Lumii...
(Moment de tăcere..)
Aş înţelege atunci, că toate formează un tot. Că acest tot nu este altceva decât
imensa mişcare a omenirii şi a Universului care se îndreaptă spre Sfânta Treime, în tine şi
prin tine, Doamne.
Aş înţelege că viaţa mea, e o suflare atât de mică în Trupul imens şi desăvârşit, dar
este şi o comoară indispensabilă în planul Tatălui.
 Atunci, Doamne, căzând în genunchi, aş admira misterul, acestei lumi.
Lume, care în pofida numeroaselor păcate, rămâne bătaia unei răsunătoarei inimi care
cuprinde în ea iubire.
Mi-ar place, Doamne, să mă înalţ cât mai sus, să mă ridic deasupra Oraşului,
deasupra Lumii, deasupra Timpului.
Mi-ar place să am văzul ca o apă cristalină şi să-mi împrumuţi privirea ta...
....................................................................................................
De-am putea înţelege fluxul viţii, întreaga noastră existenţă ar deveni un adevărat
SEMN.
Dacă am privi viaţa cu ochiul lui Dumnezeu, întreaga noastră existenţă ar deveni un
semn, în care am vedea nenumăratele manifestări ale Iubirii Creatorului, manifestări care
au menirea de a câştiga aderanţa şi dragostea sinceră a CREATURII.
Tatăl ne-a aşezat în lume nu cu intenţia de a umbla cu ochii ţintuiţi în pământ, dar ca să
înaintăm pe urmele lui şi să-l căutăm în lucruri, persoane şi în toate evenimentele
timpului, căci Dumnezeu este peste tot. Toate proclamă prezenţa lui Dumnezeu.
Nu-I nevoie de rugăciuni nesfârşite pentru ca să-I putem surâde lui Isus Cristos în
fiecare clipă a vieţii!
 UN MIJLOCITOR, UN OCROTITOR...

Dacă Maria a fost aleasă să fie Mama Celui Preaânalt, în Ea fiind plinătatea
harului, alături de ea nu poate fi decât acela care a înţeles şi a ascultat cu supunere
GLASUL DIVIN.
Acest GLAS Tu îl faci auzit mereu. Dar cine să te asculte?...
Doamne, e noapte!
E noapte în lume, în suflete şi în căminele noastre.
Dar iată, în bezna nopţii, în acest pustiu părăsit, te faci văzut şi nu ne laşi singuri.....
Ne trimiţi o lumină, un ocrotitor: E IOSIF!
.....Suntem aici!
Ridicăm mâinile împreunate pentru rugă, asemenea unei lumini, unei flăcări, a unei
tânguiri tragice.
E dorinţa nestinsă a unor suflete care ar vrea, aşa de mult să supravieţuiască
noroiului. Din toate părţile ne asaltă mizeria, alcoolul, necurăţia, cântecele imorale, ura,
discordia...
Ştim, Doamne, această mizerie, această ură şi necurăţie urcă la tine, până la Inima
ta rănită.
O, Doamne, ştim că eşti singur în faţa răului şi ai nevoie de noi, de inimi curate. De
aceea, ne chemi din bezna acestei lumi la lumina IUBIRII TALE.

„Doamne, bucuria mea” !(cântec)

La tine alergăm, o Sfinte Iosife, eu admir fericirea ta, dar mă întristez că nu am

iubirea ta. Oare de ce? Oare nu-l am pe acelaşi Isus, preabun, prea gingaş, prea vrednic de
iubire, care vine în suflet prin sfânta Împărtăşanie? Tu te bucurai de prezenţa lui văzându-l
copil şi tânăr, eu îl văd ascuns sub vălul Sf. Sacrament, plin de iubire faţă de noi.
Cu toate acestea, în inima mea, nu este acea dragoste pe care o cere de la mine.
Sfinte, Iosife, minune a iubirii cereşti, ţie nu-ţi poate refuza nimic Isus! Dobândeşte-mi, te
rog, o dragoste sinceră şi înflăcărată faţă de Isus!
Sf. Iosife, tu ai fost atât de asemănător cu Isus şi Maria în umilinţă!..
Tu te-ai socotit atât de mic în ochii tăi şi I oamenilor, dar Dumnezeu te-a înălţat în
faţa sa.
Învaţă-mă să fiu mic şi smerit cu inima, ca şi tine! Ajută-mă, să iubesc, asemenea
ţie, tăcerea şi viaţa ascunsă, fiind resemnat când sunt dispreţuit şi uitat de oameni. Umilirea
şi crucea lui Isus să fie idealul meu, aşa cum a fost şi pentru tine. Imitându-te, voi câştiga şi
eu cerul.
„Cerul e dorul meu...”

Sfinte Iosife, din fragedă copilărie, ai iubit virtutea îngerească a curăţiei. Pilda ta, să
înflăcăreze şi sufletul meu, de dragoste faţă de CRINUL NEVINOVĂŢIEI.
Sfinte Iosife căruia Isus şi Maria nu-I pot refuza nimic, dobândeşte-mi acea
supunere totală la voinţa lui Dumnezeu, care nu urmăreşte decât mântuirea mea.
Dobândeşte-mi acea nădejde statornică, pe care nimeni n-o poate clinti, acea nădejde plină
de dragoste care mişcă Inima lui Dumnezeu şi-l obligă să ne ajute.
Sfinte Iosife, curăţă, luminează şi sfinţeşte sufletul meu! Condu-mă în sanctuarul
vieţi interioare! Scoate-mă din nepăsare, dobândeşte-mi reculegerea sufletească, duhul
meditaţiei, al rugăciunii şi evlaviei.
În faţa lumii, mi-am descoperit egoismul, mândria, umilinţa, neputinţa, prin cuvinte
şi gesturi, iar acum sosesc în faţa ta, Dumnezeul meu, gol, plin de tăcere. Aş vrea să-ţi
vorbesc, dar cuvintele mele au dispărut în lumea deşărtăciunilor, să meditez dar
gândurile, sentimentele au fost închinate unui ideal mărunt, iar tu repeţi cu ardoare „Mi-e
sete”! Mi-a rămas doar atât: tăcerea!
Cum voi putea satisface această arzătoare sete prin nimicul meu?
Doamne, aş dori ca în această tăcere să găseşti umilinţă, căinţă, iubire.
Inima ta tăcută, Sfinte Iosife, a fost un izvor de tăcere şi mângâiere pentru Pruncul
Isus. Te rog, dă-mi curajul de a unii dorinţa mea de desăvârşire cu setea de iubire a Fiului
tău.
Isus iubeşte în tăcere! Ştiu că sunt mic, dar o micime creată de tine. Tu care ştii şi
printru-n fir de iarbă să îmbogăţeşti frumuseţea câmpului, din veşnicie, ai găsit şi pentru
mine un loc în planul iubirii tale. Dă-mi tăria şi harurile necesare ca să ocup acest loc!

„Litania Sfântului Iosif”.

 „LOCUL MEU E ÎN CER”!
DE SĂRBĂTOAREA ÎNĂLŢĂRII.

Ce caut eu în această lume?

Isuse, ridică-mă spre cer! Eşti puternic,.... O, necunoscut de puternic, iar eu mă zbat
neputincios pe pământ. Lumea râde când vorbesc de tine, de cer... de fericire! Da, în faţa
lor sunt ca un nebun, un nebun care vrea să îmbrăţişeze cerul, să cânte, să iubească... Mă
lovesc zâmbetele lor de ironie, dar mă las sfâşiat de vorbe, împărţit, dar niciodată sfârşit.
Rănile sunt podoabele iubirii mele. De c să resping necontenit durerea, să ţi-o arunc asupra
trupului tău însângerat?
Doamne, din acest moment, vreau să fiu ca o stavilă în faţa loviturilor şi să
mă las mistuită de iubire. Da, cu această hotărâre întâmpin ÎNÂLŢAREA TA.
Lacrimi arzând, se preling pe obraz...de durere sau iubire? Oamenii mă resping, mă
izolează. Îţi mulţumesc! Pot să sufăr fără revoltă, pot să iubesc fără mângâiere..
Duhule Sfânt, coboară asupra celor care au uitat să iubească, să lupte, iar
acum se lasă cuceriţi, învăluiţi de întuneric, nimiciţi.
Doamne, sărăcia şi neputinţa mea cheamă bogăţia şi puterea ta!
De 7 ori Slavă Tatălui...

Doamne Isuse Cristoase, glorificat azi de Tatăl ceresc, transformă fiinţele noastre în
lăcaşuri de credinţă, speranţă şi iubire.
Lumină lină şi izvor de iubire, Sfinte Duh, coboară asupra mea şi iradiază-mi
interiorul cu toate darurile tale transformatoare. Tu ştii cât de mult doresc să acţionez, să
mă rog şi să te ador sub influenţa razelor tale binefăcătoare! Prin focul iubiri tale, inundă
viaţa mea pentru ca să devin un adevărat adorator al Treimii şi al Sfintei Euharistii. Fă să te
vadă, în trăirea mea, roadele prezenţei tale creatoare! Vreau să rămân sub scutul tău. Amin.
„Duhule sfinte...”

Acum, Doamne, după ce am cerut ajutorul Duhului Sfânt, vreau să te ador, să

contemplu dumnezeirea ta!
Doamne, ce aş putea să fac ca să mă ridic?
Lângă altar, tinereţea mea prinde forţe, inima bate sub impulsul iubirii tale. Cu
ochii ţintă spre tine, în rugăciune, îmi descopăr vocaţia şi modelul de adorare.
O, Dumnezeul meu cât de mult aş vrea să intru, întru toate, în vederile tale!
Dar, pământul mă atrage spre el şi mă încearcă cu toată forţa lui de dezagregare.
Tu, expresia rugăciunii, expresia adorării desăvârşite, ridică-mă la nivelul vieţii
spirituale pe care o aştepţi de la mine. Sunt gata să mă las purtat şi înălţat!
Mâinile împreunate par aripi pregătite de zbor
Dar inima-mi, o corabie uitată-ntre valuri,
Iar privirile par prăpăstii adânci ce înghit oaze de lumină.
Acum sa sfărâmat egoismul josnic ce încingea lumea. Valuri de rugăciuni ce înalţă,
pe drumul deschis de Isus, asaltând cerul. Între aceste cuvinte, rătăceşte arzătoarea mea
rugăciune: VREAU SĂ ÎNVING!
Tac....tăcerea deschide porţile sufletului; tăcerea este rugăciunea celui sărac, arid;
tăcerea este rugăciunea mea!
Citirea întregului cap. 24 din Luca.

Aceste cuvinte par un îndemn. Privesc lung şi adânc spre tabernacol. Sunt în
adorare...dar sunt un nimic! Trebuie să recunosc: nimicul trebuie să rămână nimic; nimicul
nu se plânge de nimic; pe nimic, nu-l vatămă nimic; nimicul nu pretinde nimic; nimicul se
mulţumeşte cu nimic....
Ce pot eu să-ţi ofer? Cerul te întâmpină încărcat cu splendoare, îngerii îţi cântă cu
însufleţire :”Cristos sa înălţat”!
El vrea să cuprindă în înălţarea sa tot pământul, toate inimile. Vrea să triumfe, ca
un Rege blând, vrea să se bucure, vrea să domnească în inimi...
O, nu simţi un îndemn.... Să adori, să adori neîncetat... privind cerul?
Isus vrea să-ţi ofere ceva... de ce nu întinzi mâna? El e stăpân, priveşte tabernacolul
cu încredere: e tronul Creatorului vieţii. El îţi aminteşte de cer de fericire. Prezintă-te cu
sinceritate în faţa lui: Lasă-te cucerit, format de această idee: TREBUIE SĂ CUCERESC
CERUL!
Pentru aceasta, adună putere în fiinţa ta. Da... sper! Speranţa este scutul meu,
speranţa este arma mea!
Mamă, cu ajutorul tău voi triumfa: Sunt copil... Braţele tale vor să mă îmbrăţişeze,
să mă adăpostească. Însă, mic şi îndărătnic, resping iubirea ta prin indiferenţă.
Tu, Mamă, nu mă lăsa niciodată singur! Ca să fiu sigur de ajutorul tău, voi avea
mereu pe buze cuvântul: MARIA!

Câteva mistere din Rozariu...

La sfârşit: Cerul e dorul meu!

 ÎNVIEREA:CHEMAREA SPRE DESĂVÂRŞIRE.

Pământul stă de veghe!

Teii înălţaţi ca lumânări albe îşi împletesc, cu înfrigurare, crengile zvelte în
întunericul rece. Lumina albă devine lividă, şi din ce în ce mai mult se pierde numărând
clipe intrate în uitare. Bezna pare să sufoce pământul într-o dureroasă îmbrăţişare. În
aşteptare, visul zbuciumat înfioară adieri... Stelele s-au aruncat în Univers. Cerul a rămas
gol, aşteptând...LUCEAFĂRUL. Pământul stă de veghe....
Mâinile mele împreunate în rugăciune sunt reci, mai reci decât piatra mormântului,
iar inima mi-e gheaţă... Caut gândul, iubirea căzută în amorţire. Rămân aşa, cu ochii
deschişi spre... nimic. Pământul stă de veghe...
„MARANATHA, MARANATHA”!

Undeva,... o inimă, în ritm cadenţat, bate strivind tăcerea. Privirea Mariei secată de
lacrimi, capătă culori vii. Suflarea pământului s-a cuibărit în ea. Inima ei arde ca o candelă
a speranţei... Arde şi se va mistui aşteptând. Cerul e atât de aproape încât tresare...cerul e
aproape!
Adu-ţi aminte,.....
Bucură-te, Regină.....

CRISTOS A ÎNVIAT! CRISTOS A ÎNVIAT!

„Creştinii s-adună, creştinii s-adună...”

Lumină... splendoare..... măreţie.

Am căzut. Mă prind, cu ambele mâini, de pământ. Cerul, pământul ard cuprinse în
zvârcolirile unei naşteri cumplite. Mistuit de flacăra curată, unică şi măreaţă, mă împrăştii
în infinit. Nu văd, nu aud, nu pipăi... dar simt. Pământul e cutremurat de viaţă. Mâinile
mele sa-u desprins din crâncena lor încleştare, îmbrăţişare, se întind spre cer... Înfing
degetele în cer pentru a smulge bucuria. Sunt un stop, un mic stop de bucurie ce se prelinge
pe faţa aspră a pământului. Cu toate acestea, mă dăruiesc viitorului.
Maria îl stânge la piept. Era normal ca Fiul să-I ofere o lume vie, clocotind de viaţă,
ca să iubească nu o piatră ci o fiinţă vie.... Să se simtă iubită. Era normal ca în braţele ei să
aibă loc acel mister de nepătruns. Maria ne strânge şi pe noi la pieptul ei.... Suntem fi, ai ei,
ai cerului.
„Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu”...
Inima ta îndurerată deschide o nouă rană de iubire în cer, dar nu te teme... împreună
vom învinge, vom sparge inima lor de gheaţă, îi vom chema...
Pe cine căutaţi? Un Dumnezeu învins, un trup descompus? Şi dacă voi credeţi în
victoria mea, unde mă căutaţi, să mă ascultaţi, să mă iubiţi. Te-m creat om întreg... şi tu?
„Rabonii”! Cum tu erai în preajma mea, îmi vorbeai, mă priveai şi eu... căutam.
Spune-le că am ieşit din închisoarea iubirii mele.
Am nevoie de iubirea, credinţa ta pentru a pregătii reîntoarcerea mea între oameni.
Îţi strig numele, te strig pentru ca să-mi răspunzi. Mă voi lovi din nou prin aşteptare?
„Te-am ales, Doamne. Tu eşti viitorul meu”!
„Viitorul meu...”
Rugăciune pentru desăvârşirea vieţii..
 ISUSE, FĂ INIMA NOASTRĂ ASEMENEA CU INIMA TA!

Slăvită să fie Preasfânta Inimă a lui Isus pentru nemărginita milostivire pe care a
avut-o faţă de noi, cei adunaţi aici ca şi faţă de cei care, în spirit de credinţă, se pregătesc
pentru a sărbătorii împreună cu tine, misterul răscumpărării noastre.
În faţa altarului tău, vrem să aducem îndestulare pentru nerecunoştinţa oamenilor.
Suntem copleşiţi, Doamne Isuse, de onoarea de a te vedea pe tine binecuvântând pe
credincioşii parohiei noaste, familiile noastre, pe noi şi pe cei care ne fac bine în numele
tău. Pe de o parte, ne place Cuvântul tău şi am dori mereu să trăim cu sufletul curat, dar pe
de altă parte ne temem să-ţi dăruim iubirea noastră ca nu cumva să pierdem cele
pământeşti de care suntem aşa de legaţi. Spune-ne şi nouă, Doamne Isuse, ca şi odinioară
ucenicilor tăi, că cei care te iubesc şi te ascultă, răsplată mare vor primii, şi aici pe pământ
şi în veşnicie. Iartă-ne, Doamne, de toate îndoielile şi ajută-ne să ne rugăm!
Te adorăm în tăcere şi ne bucurăm văzând că tu împarţi cu noi oboseala şi odihna,
decepţiile şi bucuriile nevinovate. E adevărat că noi nu suntem vrednici să intri sub
acoperişul nostru sărac, dar ne încredem în cuvântul tău: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi
împovăraţi şi Eu vă voi uşura”!
Însufleţiţi de o credinţă vie şi împăcaţi cu Tatăl, ne jertfim ţie, care eşti viaţa
nepieritoare.
Rămâi în mijlocul nostru, o, Inimă, de trei ori sfântă, că-ci simţim nevoia adâncă de
a te iubii pe tine, singurul „foc” ce trebuie să aprindă lumea ca s-o purifice.
Răspunzând dorinţei tale: „Lăsa-ţi pe copii să vină la mine” , am venit şi noi
aproape de tine, ca de azi să fi: REGELE NOSTRU IUBIT, sub sceptrul căruia, noi să te
căutăm a te cunoaşte mai bine, a te iubii mai mult, a-ţi oferii inimile noastre tinere şi a
deveni sfinţi, după dorinţa inimii tale.
După exemplul tău şi ajuta-ţi de tine, vrem să creştem şi noi în vârstă în pietate şi în
înţelepciune, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Rămâi cu noi, tu, care ai iubit atât de mult pe copii şi pe tineri fereşte-ne de
primejdiile şi iluziile lumii.
Noi vrem să fim numai ai tăi, pentru că numai tu eşti CALEA, ADEVĂRUL ŞI
VIAŢA.
Iubită, binecuvântată şi preamărită să fie mereu. Prea Sfânta Inimă a lui Isus!
Vie împărăţia ta! Amin.

Isuse, cred.....

Doamne Isuse, fiind prezenţi în faţa ta, dorim să ne lăsăm în voia Inimii tale şi să-ţi
zicem: Facă-se voia ta”!
„Iubiţii mei adoratori, astăzi vă deschid Inima mea dumnezeiască care în IUBIRE,
întrece orice mamă, fie ea oricât de blândă şi plină de dragoste. Inima mea va zămislit în
chipuri îngrozitoare. Veţi înţelege voi vreodată iubirea mea arzătoare? Nu, voi nu veţi
pricepe niciodată cât aţi costat Inimii mele...
Iată, Inima care a iubit atât de mult! Priviţi-o! Ea n-a cruţat nimic, ci din dragostea-i
prea mare s-a jertfit pentru oameni. Ea e inima săturată de ocări, chinuită de dureri,
străpunsă de suliţă. Simţiţi voi acest lucru?”

Scumpul meu Mântuitor, mi-ar trebui compătimirea Mamei mele şi dragostea

martirilor, ca să răspund cu vrednicie chemării tale. În faţa Inimii tale Dumnezeieşti, îmi
recunosc vina, o deplâng şi-ţi cer iertare. Nu te uita la păcatele mele ci la bună voinţa cu
care vreau să te slujesc de acum înainte, schimbându-mi radical viaţa. Vreau să te iubesc
din toată inima mea, şi dacă am să am nefericirea de a mai cădea în păcate, voi alerga din
nou la IUBIREA Ta, iar tu mă vei ierta.

O, Dumnezeule, care din iubire ai acceptat să rămâi atât de părăsit, de ce nu ai găsit

o modalitate de a o lăsa şi pe Maria printre noi?
Pentru că am vrut s-o găsesc în tine! Am vrut să primesc din mâinile tale mângâiere
de Mamă, iubire şi dăruire maternă. Chiar dacă până acum nu ai făcut-o iar sufletul tău a
fost mereu o piatră rece pe care a trebuit să-mi odihnesc capul când am venit la tine, totuşi
aştept să găsesc în sufletul tău o locuinţă plăcută unde să mă simt tot aşa cum mă simţeam
în căsuţa din Nazaret. Sper şi aştept mereu că vei fi şi tu ca Maria, Mama mea dar şi a ta.
Doamne, mulţumim pentru invitaţia ta de a ne strădui a ţine locul Mamei tale. Nu
vom reuşi prea mult dar ne rugăm ei să ne schimbe inimile şi să pregătească în ele o
locuinţă plăcută şi curată. Pentru aceasta, ne rugăm Rozariul ei...
O Doamne vino!

Mă încred, Doamne în mine şi mai puţin în tine! Cred că pot străbate pustiul acestei
lumi, singur, fără ajutorul nimănui. Cât sunt de încrezător în forţele mele!
Însă când ridic privirea spre tine şi simt toată măreţia ta, toată forţa iubirii tale, mă
consider ceea ce într-adevăr sunt: nestatornic şi nerecunoscător.
O, Suflete al meu, măcar de n-ar adormi cu totul în tine dorinţa de a te ridica
mereu! Fericit este sufletul care poate trăi într-o prietenie intimă, familiară, cu tine,
Doamne!
Aş, vrea, Doamne, să îngenunchez adesea în faţa ta pentru a-ţi adânci în sufletul
meu farmecul meu ceresc, cât şi iubirea mea înflăcărată!
Priveşte spre noi, Doamne, cei care te căutăm. Suntem tineri şi ni se pare că totul ne
aparţine. Căutăm prea mult în jurul nostru şi prea puţin în noi. Ne e teamă să ne privim,
căci în noi eşti TU şi, încetul cu încetul, ajung să descopăr că Tu nu te uiţi numai la
exteriorul faptelor mele, ci la motivul intern care m-a decis să le săvârşesc. În această
privire pătrunzătoare a ta, găsesc şansa pe care mi-o acorzi de a mă ridica, cât şi puterea de
a-mi înălţa ochii spre tine.
Doamne, pătrunde-mă cu razele tale de iubire şi luminează-mi viaţa, acum când un
nou anotimp a venit şi care vrea să ne convingă de frumuseţea ta cerească.
„Cu bucurie...”

În dorinţa noastră după bucurie, după ceea ce este curat, nou, proaspăt, nu trebuie
să te uităm niciodată pe tine, care eşti adevărul izvor al bucuriei şi al reînnoirii spirituale.
Cu acest anotimp al primăverii, vrem şi noi, Doamne, să începem a creşte, a ne
înfrumuseţa cu virtuţile tale, a învinge orice piedică ce ne stă în cale şi astfel să îmbogăţim
rândurile celor care te iubesc cu adevărat şi se jertfesc pentru tine.
Ştim, Doamne, că în cea mai ticăloasă inimă omenească există cel puţin o mică
scânteie şi în inimile celor reci şi indiferenţi faţă de tine, ca şi ei să poată să ardă şi să-I
lumineze pe alţii.
Viaţa noastă este aspră, Doamne şi grea de cele mai multe ori. Suntem tineri şi nu
ne dăm prea bine seama de acest lucru. Avem mult curaj de a o înfrunta, dar nu fără tine.
Ştim că tinereţea înseamnă o luare la întrecere cu curentul vieţii, un vârtej în lumina aurie a
soarelui, un asalt victorios împotriva piedicilor. Totul e frumos în exprimare, dar şi în
realitate. Pentru a nu ne poticni fi mereu alături de noi.
Când Domnul e cu noi...

Ne vom ruga Rozariul, Doamne, şi vom cere ajutorul tău, prin Maica ta şi a noastră,
pentru ca să trezeşti toate sufletele amorţite din comunitatea noastră la primăvara
spirituală, pentru ca împreună să mergem pe calea mântuirii, cale trasată şi trecută prima
dată de tine.
...................

Întotdeauna când înfloresc pomii, când florile sorb ultimele picături de zăpadă,
atunci înfloresc şi sufletele. Un suflet pur, în lumina primăverii, e aidoma unei păsări albe,
venită din infinit, în lumina suavă a soarelui de dimineaţă.
-Ce poate fi o inimă tânără?
-O primăvară în răsărit de stele.
-Ce poate fi o primăvară?
-Un suflet pur în zâmbetul sidefat al luminii.
Primăvara sufletului este tinereţea, iar tinereţea este o floare sărutată de razele
viitorului.
Doamne deschide--ne spre tine: Deschide ferestrele inimi pentru a putea intra
lumina şi dragostea
Isus este ţărmul mării, noi suntem valurile mării. Uneori valurile nu ajung până la
ţărm, aşa cum nici faptele noastre nu ajung până la Isus. Alteori, valurile ajung la ţărm, şi-l
inundă, aşa cum sufletele noaste sunt inundate de iubirea către Isus. Şi aşa cum valurile
sunt mişcătoare, aşa suntem şi noi: nestatornici în credinţă .Prin fiecare faptă, noi ne
includem intr-un val. Dacă fapta a fost pornită din gând sincer şi inimă fierbinte, valul va
ajunge la ţărm.
Aş vrea, Doamne, să fiu un val care mereu să ajungă la ţărmurile iubirii tale!
 CE-AM FĂCUT CU IUBIREA TA, DOAMNE?

Dumnezeule Preabun, Tu ne-ai iubit din veşnicie cu o iubire suprafirească. Tu

cunoşti slăbiciunea, neputinţa noastră de a pătrunde, de a căuta, de a înţelege cele cereşti.
Şti că suntem pământ şi că înţelegem şi căutăm numai cele pământeşti!
Tocmai de aceea ne arăţi focul ce mistuie fiinţa ta externă în imagini pământeşti,
revărsând peste oameni torente de iubire...
Omul când se deschide în faţa acestei iubiri, întreaga sa fiinţă e cuprins de acest foc
care-l mistuie. Iar focul de unde s-a încins această văpaie şi mereu alimentat, eşti Tu,
Doamne, e INIMA TA!
Deschide, Doamne, inimile noastre pentru ca să te putem primii ca Mântuitor! Lasă
ca iubirea ta să se prelingă încet în sufletele noastre pentru a supravieţuii.

Dă-mi a ta iertare!

Mulţimea păcatelor în care ne-am înglodat ne apasă greu pe umeri, încât ne vine
greu să ne apropiem de tine „Chipul Dumnezeului nevăzut”.
Deşi, inima este comoara cea mai scumpă din noi, de atâtea ori, prea bune Isuse,
am neglijat-o asaltată de tot felul de patimi şi păcate...
Doamne Isuse, inimile noastre sunt măcinate de iubire şi totuşi nu găsesc pacea,
pentru că de atâtea ori caută fericirea afară de tine, acolo unde, de fapt, nu se află. Ne
dăruim cu atâta înflăcărare oricui, iubim orice, dar uităm de tine, care cu Inima ta
înflăcărată de iubire ne oferi dragostea ta.
O Isuse, Inima ta prea iubitoare ne vorbeşte de atâtea ori şi ne cheamă la iubire. Cu
toate acestea noi rămânem atât de reci şi nu ne mişcă nicidecum chemarea stăruitoare a
Inimii tale.
Iartă-ne, Isuse, iartă-ne! Am greşit împotriva cerului şi am ajuns aproape de
prăpăstiile iadului!
Iartă-ne, Părinte bun! Şi aşa cum Tu te-ai urcat la cer, tot aşa şi credinţa noastră să
urce şi să ajungă la tine!
Înălţat pe cruce, tu atragi la tine pe toţi oamenii, antrenând credinţa noastră în
mişcarea înălţării tale.
Ajută-ne, Doamne, să ne ridicăm dincolo de orice evidenţă a acestei lumi, pentru ca
singurul nostru sprijin şi ajutor să fi numai Tu.
Ajută-ne credinţa să atingă domeniul tău spiritual pentru ca ea să descopere
strălucirea feţei tale!
Ridică-ne gândurile din bezna acestei lumi, într-un elan spre adevărata lumină! Fă-
le să-şi mărească puterea de înălţare cu fiecare Jertfă Euharistică, să descopere chipul tău şi
cu tine să ajungă la Tatăl!
Dă-I un avânt mai mare în rugăciune, iar strigătul nostru, înălţându-se spre tine, să
fie un strigăt de credinţă!
Susţine credinţa noastră printr-un progres continuu şi nu o lăsa să lenevească!
Înalţă credinţa noastră până la tine ca să aibă forţa şi curajul tău!
 „Cu credinţă şi iubire”...

După atâtea decepţii, Doamne, ce-mi mai rămâne din credinţă?

Deseori am fost decepţionat de cei în care îmi pusesem încrederea şi speranţa. Şi

mai des am fost decepţionat de mine însumi, gândind mereu inferior voinţei şi dorinţei
mele atât de departe de ideal.
Uneori îţi reproşam că mă decepţionezi atunci când crucea îmi părea atât de grea şi
când mă apăsau greutăţile existenţei omeneşti.
Cu toate acestea, tu eşti singurul care nu poţi cauza decepţii. Credinţa mea ar trebuii
să recunoască acest lucru, dar e atât de slabă!
Cu siguranţă, eu te-am decepţionat, dar tu n-ai ţinut cont de aceasta, ai uitat repede
şi mi-ia răspuns umplându-mi inima de bucurie.
O licărire din sufletul tău a căzut în inima mea şi m-a ascuns într-o rană de-a ta!
O, preţuită rană, aruncă-mă în lacul de sânge ce s-a scurs din tine!
Un abis de patimi învăluie sufletul meu, nu ştiu unde să mă duc. Dacă merg în faţă,
mai am un pas şi cad; dacă fac un pas în spate, sunt aproape să mă rostogolesc; dacă fac un
pas spre stânga; încep să strig căci mă mai ţin de o buruiană; dacă fac ţi ultimul pas spre
dreapta am căzut deja şi m-am trezit în braţele patimilor de azi.
Isuse, e iarnă grea în sufletul meu!
Doamne, credinţa mea în tine nu poate să mă ducă în gol, ci la plenitudine. Tu îmi
redai încrederea în mine şi în alţii, făcând să triumfe în noi harul tău.
Ce rugăciune să-ţi oferim Isuse?
Isuse, ia-mă în palma ta! Acoperă-mă cu strălucirea frumuseţii tale ! Ia sufletul
meu şi ascunde-l într-un ungher al inimii tale!
Uite, Doamne,! Îţi dăruiesc această floare în care îmi pun toată iubirea, o iubire
care cuprinde întreaga fiinţă-mi slabă şi scăldată-n întunericul nopţii!
Cum să-mi arăt dragostea faţă de tine?
Răspunde, Doamne, la această întrebare! Uite ,eu aştept, aştept răspunsul tău!
...............................

Unde am pierdut iubirea ta? Spune-mi, Doamne, ca să o caut! Unde, Doamne?!

Nu cumva am uitat-o într-o vază de flori când am schimbat apa? Sau am închis-o
într-o carte după care învăţ şi o deschid mai rar?
Mă tem să nu fi aruncat-o!
Doamne, dacă am aruncat-o, îndreaptă-mă spre acel loc ca s-o găsesc!
Crezi că e pe soare?
Du-mă, acolo, Doamne, deşi ştiu că o să mă topesc înainte de a ajunge la ea!
Crezi că e pe lună?
Du-mă acolo, Doamne, deşi ştiu că mă voi pierde în întuneric!
„Faţa ta, Doamne, o căutăm..”!

Acum soarele nu mai bate cu aceiaşi intensitate cu care bătea în vară în ochii mei
scăldaţi de câteva raze de iubire...!
Inima mea nu-şi mai dăruieşte cu atâta ardoare suspinele sale de iubire şi durere, nu
mai contemplă imensitatea ta eternă şi chipul tău animat de suferinţele zilnice...!
E iarnă! Inima mea e împietrită....
Dar nu, nu e posibil ca acest frumos anotimp să învingă de tot căldura inimii mele!
Inimă prea Sfântă a lui Isus, tu ai înţeles cel mai bine că lucrurile pământeşti sunt
pentru a sluji sufletul, nu pentru cele trecătoare ci pentru cele veşnice.
Prin puterea ta divină ai întemeiat Împărăţia nouă a harului şi a iubirii pe care o
însufleţeşti cu atâta pasiune şi azi în inimile credincioşilor tăi.
Dă-ne puterea de a nu fi niciodată subjugaţi de poftele şi interesele pământeşti, dar
să căutăm totdeauna slava lui Dumnezeu, pentru ca astfel să merităm ajutor în toate de la
Tatăl ceresc.
Tatăl nostru...
Bucură-te Marie..
Slavă Tatălui...

Tatăl care se apleacă cu atâta grijă asupra florilor şi asupra tuturor

supravieţuitoarelor, nu va avea mai multă grijă de noi, puţini credincioşilor!?
Aveţi prea puţină credinţă....nu în proporţie cu forţele voastre omeneşti, ci în faţa
imensităţii puterii şi iubirii mele!
Creşteţi în credinţă pentru că mărinimia bunătăţii şi iubirii Tatălui să găsească în
sufletul vostru o mai bună primire.
Credinţa ar trebuii să crească în voi la infinit, pentru că ea e o adeziune faţă de
Fiinţa infinită.
Puţin credincioşilor!
Ridicaţi-vă într-un elan de credinţă şi ieşiţi în fiecare zi mai mult din temniţa
neîncrederii, a prudenţei exagerate, a cauzelor inventate şi neadevărate!
Pentru tine, Doamne, m-ai făcut! Scopul vieţii mele este a te îmbrăţişa prin
credinţă, de a te iubii, cinsti şi astfel să-mi dobândesc mântuirea veşnică. Tu mi te dăruieşti
şi-mi ceri doar atât: să las ca iubirea ta să-mi străpungă inima!
Într-un efort de descoperire a persoanei tale sper să te îmbrăţişez, prin duh, ca să-ţi
dovedesc ataşamentul iubirii mele faţă de gratuitatea cu care m-ai iubit şi m-ai mântuit.
Învinge, Mântuitorul meu iubit, cu flacără divinei tale Inimi, gheţarul din inima
mea! Topeşte corola ce-mi strânge trupul şi-mi macină simţurile!
Aprinde în privirea mea dorinţa de a fi cu tine! Picură-ţi sângele cald peste buzele
mele uscate de greutatea păcatelor! Şterge răutatea încrustată în mine şi fă ca dorinţele
mele să fie izvor nesecat de laudă şi mărire!
Trezeşte conştiinţa mea din somnul iluziilor pierdute şi îndepărtează ispitele ce mă
împresoară ca nişte limbi uriaşe de foc.
Ajută-mă, Isuse, să iubesc veşnicia ta, să privesc cu acelaşi calm sufletesc atât
norocul cât şi neşansa, bogăţia sau sărăcia, mângâierea şi durerea....
Ajută-mă să mă simt bine doar atunci când sunt liber, când gândurile mele aparţin
cu totul ţie. Vreau să-ţi arăt iubirea ce clocoteşte în sufletul meu îngust, în toate momentele
de încercare!
Dă-mi, tu, cerească auroră a vieţii mele, puterea de a trăda păcatul cu un surâs
sincer, prelungit, care să-mi scalde chipul şi să-mi odihnească sufletul şi care să-mi
şoptească că eu, o biată creatură nu am aşteptat în zadar mângâierea Domnului meu !
Spune-mi Părinte drag, că Inima copilului Isus s-a văzut şi în inima mea! Spune-mi
că păcatul a fost dezarmat şi că orice ghimpe al lui a fost zdrobit!
Străpunge-mă, Isuse! Trimite suliţa să-mi străpungă inima, mâinile şi picioarele ca
să pot înţelege adevărata dragoste!
Fiinţa mea întreagă îşi pune speranţa numai în tine, Domnul meu, şi pe care te
răstignesc în orice clipă şi de care totuşi nu mă pot despărţii.
„Te iubesc, Doamne”! Sunt cuvinte ce-mi ung buzele ca mierea... Dar de câte ori
nu le-am dat nici o importanţă? Şi atunci, mă întreb:” Mai rezişti, Doamne, prigoanelor
mele „?
Isuse veşnic călător....

Mă vei face să înţeleg adevărata iubire?

Nu te pot iubi, Doamne, dacă nu-l iubesc pe fratele meu, nu pot înţelege iubirea
acolo unde nu e dăruită, acolo unde oamenii refuză să te cunoască, acolo unde te exclud,
protestând că ai stă în calea fericirii lor...
Voi ajunge vreodată să te pot înţelege?
Nu te pot înţelege, Doamne, dacă nu te caut din toată inima şi cu toată sinceritatea.
Nu pot să te iubesc dacă nu mă gândesc la tine, dacă nu mă întâlnesc cu tine prin Euharistie
şi atunci când îmi ierţi păcatele...
Marie, Maica mea cea bună, ajută-mă să ajung la Fiul tău!
„Mamă de iubire plină...”

Rozariul Inimii Mariei.

S. Inimă îndurerată şi neprihănită a Mariei!

P. Roagă-te pentru noi care alergăm la tine!
S. Maică Sfântă, scapă-ne prin flacăra de iubirii a Inimii tale Neprihănite.
Când auzi ciripitul vesel al păsărelelor, când priveşti copacul împodobit în culori
multicolore, când se ridică sfios primul vestitor al primăverii sau răsună cristalin zâmbetul
unui copil, simţi puterea unei făpturi sincere, iubitoare, auzi respiraţia ordonată a unei
mame, primeşti căldura unei inimi, atunci trăieşti prin MARIA!
Îţi mulţumesc, Isuse, pentru existenţa mea şi pentru iubirea pe care tu mi-o
dovedeşte!
Îţi mulţumesc, Isuse, pentru bunătatea ta, bunătatea care se purifică într-un elan al
inimii..
Îţi mulţumesc, Isuse, pentru existenţa părinţilor mei, a fraţilor mei...
Îţi mulţumesc, Isuse, că mi-ai dat mâini ca să pot sădi o floare în inima ta, floare pe
care mi-o doresc albă, curată, nevinovată.
Îţi mulţumesc, Isuse, pentru soarele frumos în care pot vedea chipul tău, chipul
inimii tale!
Îţi mulţumesc, Isuse, şi spun acest lucru, dintr-o inimă sinceră şi săracă, dar în care
este revărsat din belşug harul tău!
Îţi mulţumesc, Isuse, că te-am putut adora în această oră cu aceşti tineri de vârsta
mea!
Îţi mulţumesc, Isuse!
 O CLIPĂ ALĂTURI DE PRUNCUŞOR

A sosit Crăciunul mult aşteptat! E Sărbătoare! E timpul să privim la Isus, care în

această noapte îşi întinde mânuţele sale, din iesle, pentru a ne îmbrăţişa pentru a-l lua în
braţe, pentru a fi cu toţii ai lui. Nu ne vrea somnoroşi, cu gândul la grijile de acasă, la cei
pe care I-am lăsat încuiaţi în casă...
E o noapte minunată! Biserica este pregătită pentru a primi pe Cel de mult aşteptat,
în podoabele sale cele mai de preţ.
Doamne Isuse Cristoase, Prunc ceresc, te privesc culcat în iesle şi vreau să-ţi aud
cuvintele tale pline de gingăşie.
„Îmi este atât de rece în iesle!” Am nevoie ca voi să mă înconjuraţi cu privirile
voastre calde. Fiţi alături de Maria, Mama mea, şi învăţaţi de la ea cum trebuie să mă
iubiţi. Ea este cea care mă încălzeşte cel mai mult prin iubirea sa gingaşă. Şi acest lucru,
pentru că ea e desăvârşită, fără urmă de păcat, fără răceală”.
Ne ceri, Doamne, să te încălzim cu privirile noastre calde, cu inima noastră plină de
iubire....dar...
Cum vor putea ochii noştri întunecaţi de ură şi duşmănie faţă de părinţi, fraţi şi
semeni, să te privească senin? Cum va putea inima noastră, doritoare de atâtea plăceri, să
se apropie de tine, şi să te încălzească cu iubirea sa. Vai, ce „iubire”! Şi totuşi, tu rezişti şi
nu pleci dintre noi. Aşa ai fost mereu, căci eşti din veşnicie. Dacă te-ai fi luat după răceala
din inimile noastre, niciodată nu ai fi venit.
Astăzi, prin naşterea ta, ne ceri să ne schimbăm, să ne împăcăm între noi, pentru a-
ţi face plăcere şi a învăţa să te iubim. Vrei să ne spui tuturor: Acest Crăciun, să fie o
adevărată naştere pentru voi”!
Seninătatea ochilor tăi, Isuse, străpunge adâncul nostru, rupe lanţul inimii care este
atât de zgârcită în dragoste adevărată.
Ne mulţumim cu o dragoste de suprafaţă, în faţa căreia tu îţi întorci faţa şi ne spui:
„Dragoste de formă voi întâlni tot timpul vieţi mele pământeşti: la farizei, la cărturari...
Dar acum când sunt mic, vreau să mă alintaţi şi să mă răsfăţaţi cu dragostea pe care o aveţi
faţă de copii voştri. Ce credeţi, eu n-am nevoie, ca şi ei, de voi, de gingăşia voastră? Daţi-
mi dragostea voastră simplă, aşa cum o daţi celor mici. Ei se plictisesc în faţa oamenilor
mândri şi prefăcuţi în sentimente... Iar eu, mă uit directând inima voastră. Oare nu mă
plictisesc de ceea ce văd acolo?”
„Oare nu ştiţi că păstorii au fost primii care au aflat de naşterea mea? Pentru ce I-
am ales pe ei? Pentru că erau simpli. Fiind simpli, au mers imediat la peşteră, după ce au
primit vestea îngerilor. Pentru că erau mici în ochii oamenilor, ei au crezut, iar pentru
credinţa lor, I-am răsplătit.
Dacă îngerii var fi apărut vouă, celor de azi, oameni mândri şi „atotştiutori”, ce-aţi
fi zis, ce-aţi fi făcut? I-aţi fi crezut? Cu toţii aţi fi spus:” E o halucinaţie! Noi nu mai
credem în povestea cu îngerii! Am mai auzit de nişte extratereştri şi nu ştim în cine să
credem?!”
Din acest motiv, I-am ales pe păstori, pe aceşti oameni simpli, buni şi legaţi de
Dumnezeu prin legătura lor apropiată faţă de natură şi animale.
Credeţi că nu-I iubesc pe cei învăţaţi? Cu siguranţă, da, căci ei vorbesc de
înţelepciunea mea, de adevărul meu, de veşnicia şi atotştiinţa mea. Ei sunt conştienţi că
totul li s-a dat de sus. Nu-I iubesc pe aceia care, în numele ştiinţei şi a culturii, nu recunosc
providenţa şi existenţa mea, încrezându-se în puterea descoperirilor lor. Sunt cei mai
înşelaţi oameni ai pământului!
Şi pentru că aceştia lipsesc de la ieslea mea, m-am înconjurat de cei care simt
puterea fiinţei mele: animalele din peşteră. Şi aşa va rămâne viacuri de-a rândul căci
oamenii refuză să stea alături de mine. Locul vostru de lângă iesle este gol sau ocupat de
altcineva...
Cum, Doamne, alţii să ne ia locul? Ai venit pentru noi, iar acum să ne respingi?
Ieslea este prezentă în faţa voastră, în chip simbolic, dar adevărată iesle e-n inima
fiecăruia dintre voi.
Ia întrebaţi-vă: „Oare în ieslea sufletului meu, Isus e fericit, are tot ce-I trebuie? Am
făcut eu căldură înainte de al primii? Sau mai bine zis: am făcut eu o spovadă bună pentru
a găsi Copilul divin lumină şi nu întuneric”?
Cât întuneric nu este în sufletul multora dintre voi care cu greu se hotărăsc să
meargă spre lumină! În inimile lor simt mai multă răceală decât am simţit la Betleem.
Betleemul din trecut este doar un simbol în comparaţie cu sărăcia pe care o găsesc în multe
inimi „creştine” dar nu credincioase.
Nu vă descurajaţi! Eu voi veni în fiecare an la Crăciun. Ba mai mult, sunt cu voi în
toate zilele vieţii voastre. Trebuie doar să mă căutaţi, căci eu doar vă invit: veniţi la mine!
Mă primiţi ori de câte ori vă iubiţi unul pe altul, ori de câte ori faceţi faptele voastre
din dragoste, ori de câte ori rezistaţi păcatului, ispitei, ori de câte ori vă învingeţi pornirile
voastre de mândrie şi necurăţie.
Dacă voi nu mă refuzaţi şi mă primiţi în inimile voastre, eu voi fi temelia dragostei
voastre şi viitorului vostru.
Nu vă daţi seama cât de mult doresc acest lucru, cu inima mea de copil?
De ce mă refuzaţi?...
Eu nu vă mai înţeleg!
Ţi-am vorbit, simplu, Doamne, dar sincer. În faţa ta, Copil divin, nici n-aş îndrăzni
să vorbesc altfel, căci tu nu-I asculţi pe cei mândri.
Schimbă mult mai mult şi inima mea, ca să te pot înţelege şi iubi cu adevărat1
Rămâi la noi şi cu noi Isuse!
Să nu te descurajezi de slăbiciunile noastre!
Vom veni şi mâine să te vizităm!

„...IAR NOI AM VĂZUT MĂREŢIA LUI”!

„Doamne-n iesle”...

Se va citi rar şi chiar cu prologul Sf. Ioan Evanghelistul. Se vor accentua cuvintele cheie
din acest prolog. După ce se va lectura, să se facă un moment de reculegere. Fiecare să se
gândească la aceste cuvinte: „Şi cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”! Deci, Cristos
s-a născut pentru mine!
In. 1,1-18.
Dumnezeule atotputernic, trimiţându-ţi Fiul pe pământ, ne-ai arătat cea mai mare
bunătate şi iubire posibilă.
Întra-adevăr, în Treimea-ţi nepătrunsă, ai fi avut şi alte modalităţi de a ne
răscumpăra. Puteai s-o faci printr-un singur act al milostivirii tale, spunând doar atât:” V-
am iertat”! Puteai să creezi un alt om nevinovat din care să se tragă toţi oamenii; puteai să
trimiţi un înger ca să împlinească opera de răscumpărare a oamenilor, după un plan stabilit
de tine. Dar n-ai făcut aşa! Ai ales modalitatea cea mai perfectă şi eficace întrecând orice
aşteptare a noastră: L-ai trimis pe Fiul tău care se face om, intră în istoria noastră, îşi oferă
viaţa ca jertfă de ispăşire pentru răscumpărarea noastră de păcat. Te-ai smerit peste măsură,
ca noi să devenim fii ai tăi şi moştenitori ai împărăţiei tale.
Dumnezeule, tu care eşti Incomparabilul, Teribilul, Infinitul, Necunoscutul,
Atotputernicul, Atotştiutorul, ai devenit Om! Ce curaj pentru un Stăpân care se face
asemenea slugii sale!
La naşterea ta, Isuse, au asistat doar două persoane: Iosif şi Maria, apoi cei anunţaţi
de îngeri şi de stea: păstorii şi magii. Oare nu meritai mai mult?...
Iosif şi Maria au fost singurele persoane care s-au sacrificat pentru tine: Maria prin
iubirea sa extraordinară de mamă şi Iosif prin ascultarea sa faţă de tine.
Noi de ce, Doamne, nu ştim să ne sacrificăm? De ce am uitat jertfele din viaţa
noastră. Dacă tu ai ales suferinţa pentru a ne mântui, oare noi vom merge pe altă cale?
„Emanuel, Emanuel...”

Eu m-am făcut pentru tine om, ca tu să devii Dumnezeu. Ai avea umilinţa de a te

ascunde într-o bucăţică de pâine şi în puţin vin? Eu am făcut acest lucru, nu o dată, şi
mereu de la naşterea mea.
Aş dori ca potirul meu să conţină o picătură de apă, care să fi tu, amestecată cu vin,
care sunt Eu. Mă vei refuza?
Totul depinde de privirea ta. Priveşte-mă întruchipat într-un Prunc, care este numai
Iubire, şi vei găsi nenumărate feluri de a mă iubii...
Arată-mi iubirea ta şi o voi primi cu atâta bucurie ca şi cum n-ar exista pe lume
decât un singur suflet, sufletul tău. Fiecărui suflet îi ofer această sărbătoare d iubire; fiecare
suflet poate să creadă că e singurul ales al iubirii mele. Acesta este miracolul Inimii mele:
sunt al tuturor şi al fiecăruia în parte.
Scurte rugăciuni către Pruncul Isus, urmate de cântece de Crăciun.

Toţi avem de spus câte ceva unui copilaş. Să-I spunem şi lui Isus, măcar atât: „vai,
cât eşti de frumos”!
Laudă şi mulţumire să-I fie în orice moment,
Prea Sfântului şi dumnezeiescului sacrament!
Rugăciune de închinare...”În audienţă”

ROZARIU DE BUCURIE

Primul mister: Vestirea arhanghelului Gabriel.

Ce demnă de urmat este Maria! Ea a ascultat glasul îngerului şi a crezut.

De câte ori ne cheamă şi pe noi Isus, dar nu găseşte aproape pe nimeni ca să-l
înţeleagă. În fiecare, el caută un prieten. Fiecăruia vrea să-I spună o vorbă bună.
Şi noi, Doamne ce facem?
Intrăm în biserica ta: admirăm construcţia, picturile, statuile, şuşotim câteva cuvinte
prietenului, după care ieşim foarte repede, pentru a ne apuca de vorbit de cele văzute. Dar,
Doamne, de prea puţine ori ne-am gândit că am putea vorbi şi cu tine....
Atunci, când ne vezi intrând î biserică, îţi spui: „Ce bine, am şi eu cu cine să mai
schimb o vorbă, ce bine că mi-au venit prietenii!”
Dar vai, staţi, nu plecaţi! Eu sunt aici! M-aţi uitat? Staţi, nu plecaţi! Cu ce v-am
greşit? Iertaţi-mă! Vreau să vorbiţi cu mine...
În loc să-ţi cerem iertare, Doamne, ieşim mai vinovaţi de cum am intrat în biserică.
Pe viitor, Isuse, îţi promitem că nu te vom mai uita, nu ne vor distrage din dialogul
cu tine, nici frumuseţea florilor de la altar, nici picturile captivante, nici graba prietenului şi
colegului nostru. Toate acestea trebuie să fie, Împreună cu noi spre lauda ta şi nu spre
uitarea ta.
„Ceea ce am zis iudeilor”

Al doilea mister: Vizita Prea Sfintei Fecioare Maria la verişoara ei Elisabeta.

La vederea Mariei, Elisabeta o salută şi o binecuvântează. Pentru prima dată pe

acest pământ, Cristos este adorat şi recunoscut ca Domn.
Noi ştim că Isus e prezent în Sf, Taină nu de la înger şi nici de la Elisabeta, ci chiar
de la el: „Acesta este trupul meu! Acesta este sângele meu”!, şi totuşi, nu-I dăm adoraţia
cuvenită.
Maria, tu te întristezi de părăsirea în care trăieşte Fiul tău iubit. Nu poţi suporta
această cruce continuă şi vii din cer prin atâtea arătări, pentru a ne îndemna să ne
întoarcem la Dumnezeu şi să-l adorăm pe Fiul tău ca Domn şi Judecător al nostru.
Vrem, Doamne, să te simţim alături de noi, stând în genunchi cu noi, rugându-te cu
noi

Al treilea mister: Naşterea lui Isus.

E timpul hotărârii, Doamne! E timpul să ne schimbăm, să ne naştem din nou, să

terminăm cu păcatul.
Isuse, tu eşti culegătorul de inimi! Aştepţi inima noastră pentru a o poseda. N-ai
vrea să facem un schimb de inimi?
„Isuse, ştiu....”

Al patrulea mister: Prezentarea în templu.

Isuse, pentru această prezentare a ta în templu, te rugăm să dai mamelor tăria şi

harul de a aduce la lumină pe toţi copii daţi de tine, ca toţi cei ce se nasc să fie botezaţi cu
botezul tău.
Isuse, limineză-I pe toţi acei părinţi care nu vor să-şi boteze copiii şi fă-ş conştienţi
de vocaţia lor.
„Isuse, o dulce Isuse,...”

Al patrulea mister: Pierderea şi regăsirea lui Isus.

Isuse, ajută-ne să nu te pierdem niciodată prin păcatul de moarte. Şi dacă s-a

întâmplat aceasta, noi o rugăm pe Maria, să ne dea acea speranţă şi tărie pe care a avut-o ea
când te-a pierdut.
Al cincilea mister: Pierderea şi regăsirea lui Isus.

Isuse, ajută-ne să nu te pierdem niciodată prin păcatul de moarte. Şi dacă s-a

întâmplat aceasta, noi o rugăm pe Maria, să ne dea acea speranţă şi tărie pe care a avut-o ea
când te-a pierdut.
Noi te vom regăsi, Isuse, la spovadă, care este spitalul sufletului şi care ni te va
reda.
Isuse, nu ne vom mulţumi până nu vom fi alţi oameni! Dragostea ta pentru noi e
formidabilă!
Doamne, pentru ce ne-ai creat?
Pentru ca să vă mântuiesc.
Dar pentru ce vrei să ne mântuieşti?
Pentru că vă iubesc!

„Mamă de iubire plină...”

Consfinţire la Inima Neprihănită a Mariei...

Litania lauretană cântată...
 LAUDA!

Te ador, Isuse al meu, Dumnezeul meu şi iubirea mea! Mă închin ţie cu cea mai
adâncă smerenie. Te ador cu gingăşia slabei mele iubiri să primeşti această vizită şi
adoraţie, ca şi cum te-aş căuta şi adora în toate bisericile unde tu locuieşti singuratic şi
părăsit.
Primeşte de la mine, te rog, împărtăşaniile mele sufleteşti, actele mele de iubire şi
toate faptele bune câte le pot face, pentru ca să-ţi mângâie preadulcea Inimă, atât de
părăsită în Sfânta Euharistie.
Te ador, Isuse, în toate chivoturile din lume şi mai ales acolo unde, afară de preoţi,
nici un suflet nu te primeşte, nici o mână nu împodobeşte biserica ta, unde nici un ochi nu
te caută şi unde nici o inimă nu te doreşte.
Da, acolo lasă-mă să mă îndrept cu sufletul, acolo să mă odihnesc la picioarele tale,
acolo să-mi aduc faptele de iubire, acolo să mă refugiez din lumea aceasta plină de dureri,
din lumea care nu ştie nimic despre tine, iubitul meu Mântuitor!
Isuse, unica iubire a sufletului meu, ţie-ţi închin viaţa şi moartea mea. Primeşte mi
inima la picioarele altarului tău, căci acolo aflu adevărata odihnă a sufletului meu. Amin.

„Mă smeresc, Isuse...”!

1Tatăl nostru,
5Bucură-te Marie,
1 Bucură-te Regină,
1 Adu-ţi aminte..
1Isuse, Marie, Iosife.

„Dacă două mâini rebele..”

Prea bunule Isuse, taină de pace şi de iubire, cred cu tărie că eşti de faţă aici, în
Preasfânta Euharistie. De la tine, o, Pâine a vieţii, aştept toate harurile, raiul şi învierea
glorioasă a trupului meu.
Te iubesc, Preabunul meu Mântuitor, care eşti zilnic pentru mine pe altare! De
aceea, îţi ofer, prin mâinile Mariei, sărmana mea inimă.
„Iubesc pe Dumnezeu...”

Să ador pe Dumnezeu prezent în mine şi să mă umilesc în faţa lui!

O, Doamne, Stăpânul meu, cred că eşti prezent la ora noastră de adoraţie şi că
locuieşti în inima mea, că pătrunzi în adâncul sufletului meu şi străbaţi gândurile mele.
Cu simţămintele cele mai adânci ale smereniei, mă închin ţie şi recunosc că sunt
numai praf şi cenuşă şi un nimic.
Mă închin maiestăţii tale nesfârşite, şi-ţi aduc, din adâncul inimii mele, închinarea
pe care o datorează o sărmană făptură, Ziditorul ei, Stăpânul ei preaînalt.
1. Tatăl nostru,
 5. Bucură-te Marie,
1. Bucură-te Regină,
1. Adu-ţi aminte,
1. Isuse, Marie Iosife..

„Ce plăcut e Doamne Sfinte...”

Isuse al meu aş vrea ca viaţa mea să fie o jertfă de iubire pentru tine, iar
această jertfă să fie destul de mare pentru a putea să-ţi vindece rănile şi să le facă să
nu mai sângereze nicicând. Sunt convins că numai o iubire mare şi apropiată de
perfecţiune poate tămădui. Şi atunci, înainte de toate, îţi ofer, Dumnezeul meu,
iubirea mea. Întăreşte-o şi fă-o curată, statornică şi veşnică.
Ajută-ne, Doamne, să putem lucra spre slava ta, pentru răspândirea iubirii
tale, pentru creşterea evlaviei către Inima ta Preasfântă. Vrem să fim apostolii tăi,
mesagerii iubirii tale. Înlesneşte-ne munca, iar suferinţa încununează-ne-o cu
zâmbetul care I-a însoţit mereu pe tinerii sfinţi.
Dă-ne să strigăm peste tot:
PENTRU BUNUL ISUS
VOM CÂNTA-N ORICE LOC
VOM CHEMA LA IUBIRE PĂMÂNTUL!
PENTRU BUNUL ISUS
VOM TRIMITE SPRE TOŢI
UN MESAJ DE IUBIRE ŞI CINSTE!

1. Tatăl nostru,
2. Bucură-te Marie
1. Bucură-te Regină
1. Adu-ţi aminte,
1. Isuse, Marie, Iosife.
O, Doamna mea, o maica mea preabună, mă ofer cu totul ţie şi, ca să-mi arăt încrederea
faţă de tine, îţi ofer ochii, urechile, vorbele şi inima mea şi pe mine însumi. Fiind deci cu
totul al tău, Preasfântă Fecioară, păstrează-mă şi mă ocroteşte ca pe fiul tău. Amin
„Mamă de iubire plină...”
Doamne Isuse, fă ca prin apostolatul preoţilor, să se stabilească Împărăţia Inimii
tale: împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia harului şi a sfinţeniei, împărăţia dreptăţii, a
iubirii şi a păcii!
1. Tatăl nostru,
5. Bucură-te Marie,
1. Bucură-te Regină,
1. Adu-ţi aminte,
1.Isuse, Marie, Iosife.

Mă rog ţie, Doamne, iartă-mi păcatele şi fă-mă părtaş la Cina ta de Taină. Căci nu
voi spune duşmanilor taina ta, nici sărutare nu-ţi voi da, ca Iuda, ci ca tălharul de pe cruce
voi striga: „Aminteşte-ţi de mine Doamne, când vei fi în împărăţia ta”!
Doresc din suflet să mă unesc cu tine, Doamne, tu, Dumnezeul şi iubirea mea, tot
binele şi fericirea mea nesfârşită. Aş vrea să te primesc cu dorinţa cea mai arzătoare şi cu
respectul cel mai adânc pe care l-a avut vreodată un suflet de pe acest pământ.
Vino, Isuse, în sărmana mea inimă, adeseori abătută, chinuită şi învinsă de
uneltirile duşmane. Sfinţeşte-o prin venirea ta ca să am parte de vederea dumnezeirii tale.
Vino şi fă din pieptul meu, altarul preacuratului tău Trup şi Sânge. Vino, şi voi împodobi
acest altar cu florile credinţei, ale iubirii, ascultării, evlaviei, bunătăţii, umilinţei şi cu
crinul curăţiei. Vino dar, Isuse, în inima mea şi rămâi la mine totdeauna, căci îmi este bine
a te primi pe tine, Dumnezeul meu şi a pune în tine nădejdea mântuirii mele.
„Ştiţi pe cine îl iubesc...”

Rămâi cu mine, Doamne, căci se face seară şi ziua s-a întunecat, iar în miez de
noapte duşmanii vor căuta sufletul meu. Rămâi cu mine, Doamne, căci în revărsatul
zorilor, chemându-te în ajutor, şi venit la mine, şi astfel, când duşmanii s-au aruncat asupra
mea, nu m-au găsit, pentru că mă aflam sub paza ta, dar au ţinut atât ca să mă piardă de
îndată ce va cădea noaptea.
Rămâi cu mine, Doamne, să nu mă laşi de ruşine, căci în tine nădăjduiesc şi viaţa
mea ţie ţi-am jertfit-o şi de vei fi cu mine în noaptea aceasta, se vor risipii duşmanii mei şi
sufletul meu va fi salvat.
Rămâi cu mine Doamne!
Primeşte-n fericirea ta, toate sufletele ce în această noapte sau mâime vor trece
pragul veşniciei. Ai milă de ele şi fi îndurător la judecată cu ele, căci au crezut în tine.
Amin.
1. Tatăl nostru
5. Bucură-te Marie,
1. Bucură-te Regină,
1.Adu-ţi aminte,
1. Isuse, Marie, Iosife.

Binecuvântează-ne, Doamne!
 IUBIREA TREBUIE IUBITĂ!

„Doamne, bucuria mea”!

Isuse, ne-am adunat în această seară, la picioarele altarului tău să-ţi dovedim
iubirea noastră, statornicia în credinţă şi suntem gata de a lupta pentru cauza ta. În aceste
clipe de adoraţie, poate mulţi de vârsta noastră săvârşesc păcate de moarte şi sunt vrednici
de pedeapsa veşnică a iadului. Iartă-I, Doamne, căci nu ştiu ce fac!
Isuse, tu suferi pentru aceştia. Mâinile şi picioarele tale sângerează adânc. Ochii tăi
trădează tristeţe, iar privirea ta cu greu desluşeşte inima noastră dornică de a te iubii şi
adora.
Dă-ne, Doamne, pentru noi şi pentru toţi aceştia, iertarea Inimii tele milostive!
„Dă-mi a ta iertare, Părinte”!

Priviţi tabernacolul!
.....Dacă în loc de lumină, s-ar face auzit glasul lui Isus, oare ce-ar simţii sufletele
noastre: bucurie sau tristeţe şi groază?!
E tăcere în jur, Doamne! Doar o lumină îţi mai atestă prezenţa în mijlocul nostru. E
semn că o INIMĂ mai pulsează iubire.
De ce te ascunzi, Doamne?
Oare pentru ca să nu-ţi vedem rănile cu care şi astăzi ţi-am străpuns inima?
De ce te ascunzi, Doamne, când ai putea să vorbeşti, să te faci înţeles, înlăturând
această tăcere fără margini?
De ce te porţi ca şi cum ai fi departe sau chiar vinovat? De ce oare acest văl de
nepătruns şi acest întuneric în care îţi închizi LUMINA TA?
De ce?
Poţi atât de uşor să afli răspunsul. Pentru că dacă m-ai vedea acum, ai muri! Cum să
nu tac când relele pe care zilnic le faci îmi răpesc cuvintele de iubire! Numai iubirea aş
vrea să-mi răspândească cuvintele mele tainice. Dar tu mă împiedici, îmi îngheţi inima cu
păcatele tale, mă forţezi să tac şi să rabd în întuneric şi uitare.
Şi dacă m-aş face acum înţeles, oare nu te-aş răni EU însumi? Poate altceva nu aş
putea spune decât: „Nu te cunosc! Pleacă de la mine”!
De ce crezi tu că este întuneric?
Nu, EU SIMT MEREU LUMINA, dar tu nu ţi-ai deschis încă ochii. Am înviat şi tu
tot mort mă crezi. M-am înălţat la cer dar în zadar, căci sufletul tău tot pentru pământ
lucrează.
Aşa se întâmplă când rămâi la vechile tale greşeli şi răutăţi. Nu ai înţeles că trebuie
să trăieşti şi că o inimă nouă trebuie să bată în inima ta, în pieptul tău?
Nu vreau să răspândesc mânia!
EU SUNT IUBIREA!
Dar înţelege odată! De ce abuzezi de iubirea şi bunătatea mea? Crezi că nu mă dor
căderile tale repetate?
Vei avea tăria să deschizi cu adevărat fereastra sufletului tău ca să pătrundă acolo
razele iubirii mele?
Eu sunt DUMNEZEU şi cea mai mare răsplată ce o pot da unui suflet este de a-l
face victima iubirii mele. Mă vei refuza şi acum?
 Mă doare că multe suflete se pierd, dar mai tare îmi rănesc inima sufletele voastre,
ale acelora care veniţi la biserică şi care nu vă dăruiţi în întregime, ci totdeauna vă mai
rezervaţi un colţişor din ele.
Credeţi că e bine ce faceţi?
Eu am dat totul. Daţi-mi şi voi toată iubirea voastră, toate bătăile inimii voastre. Nu
mai am altă dorinţă!
Mângâierea ce mi-o dă un suflet ce mă iubeşte, compensează amărăciunea ce mi-o
pricinuiesc atâtea suflete reci şi indiferente. Când veţi simţii durere în inimă, nu vă temeţi!
EU SUNT CU VOI ÎN TOATE ZILELE!
Pretutindeni, în toate greutăţile, în toate încercările, voi vă aflaţi în Împărăţia iubirii
mele. În toate lucrurile să nu căutaţi decât iubirea mea.
Dacă Eu sunt cu voi, mă veţi vedea pretutindeni... în toate.... Dar mai ales în crucile
mele.... Şi ale voastre.
Nu vă temeţi, EU SUNT TĂRIA ÎNSĂŞI...!
Priviţi rănile mele! Simţiţi cine mi le-a făcut?
Numai IUBIREA1
Voi nu veţi fi în stare să-mi daţi măcar o lacrimă de iubire! Nici de durere?
Vă mai spun acum: „ LĂSAŢI-VĂ ÎN VOIA MEA!
Inima mea e un abis de iubire. Oare sacrificiu duce la iubire, sau iubirea la
sacrificiu? IUBIREA E TOTUL!
Sacrificiul este un mijloc pentru a-ţi dovedi iubirea.
Sunteţi slabi? Nimic să nu vă împiedice, nici chiar păcatele voastre de a implora
iubirea mea, căci eu nu pot refuza nimic sufletului care aşteaptă totul de la mine.
Sufletele nu ştiu cât de mult doresc să le ajut şi cât de mult mă preamăresc prin
încrederea şi abandonarea lor.
Mulţi cred în mine, dar puţini cred în iubirea mea, iar dintre cei care cred în iubirea
mea, puţin cred şi în mine.
Eu nu vă cer ceea ce nu aveţi, dar vreau să-mi daţi tot ce aveţi, căci TOTUL e al
meu. Dacă n-aveţi altceva de dat decât mizerii, slăbiciuni şi greşeli, daţimi-le pe acestea.
Daţi-mi totul şi nu vă rezervaşi decât încrederea şi iubirea mea. Vă iert, vă iubesc
vă voi sfinţii eu însumi.
Daţi-mi inimile voastre goale şi eu le voi umple?
Daţi-mi inimile voastre deşarte şi eu le voi împodobi?
EU SUNT ÎMPLINIREA VOASTRĂ!
Către tine se îndreaptă ochii mei, în tine mă încred Dumnezeul meu, Părintele
milostivirilor.
Binecuvântează şi sfinţeşte sufletul meu cu binecuvântarea cerească ca să fie o
locuinţă sfântă pentru tine, un locaş în care să-ţi găseşti liniştea. Apără şi păstrează inima
mea în mijlocul atâtor primejdii ale vieţii muritoare! Condu-o pe calea păcii la patria lumii
veşnice.
„Isuse blând, doresc...”

Te laud, Dumnezeul meu şi te preamăresc în veci. Mă dispreţuiesc pe mine însumi

şi mă supun ţie, scufundându-mă în abisul nimicniciei mele.
Iată, tu eşti Sfântul sfinţilor, iar eu lepădătura păcătoşilor. Te apleci spre mine
însumi care nu sunt vrednic să ridic ochii spre tine. Tu vi la mine, vrei să fi cu mine, mă
inviţi la ospăţul tău pregătit de tine, oferindu-te pe tine.
Iată izvorul dragostei, măreţia bunătăţii tale! Pentru toate acestea ţi se cuvine
mulţumire şi slavă.
O, cât de minunată este lucrarea ta, Doamne, cât de mare este puterea ta şi cât de
nespus este adevărul tău! Căci tu ai spus şi s-au făcut toate!
Tu, Stăpânul tuturor lucrurilor, care n-ai nevoie de nimeni, ai voit să locuieşti în noi
prin Sfânta Taină. Păstrează sufletul şi trupul meu nepătat pentru ca deseori să mă pot hrăni
cu tine.
Dă-mi-te mie, şi-mi este de ajuns, căci fără tine nici o mângâiere n-are valoare.
„În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă
În veci spre cei rămaşi în urmă
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă”!

Isuse bate cu înverşunare la poarta inimilor noastre, aşteptând să I-o deschidem.

Dacă nu-I răspundem, El va stărui, rămânând trist, dar aşteptând.
Rugăciunea din „În audienţă”
Litania preasfântului Sacrament

Rămâi cu noi, Doamne!

 EU SUNT ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL!

Doamne Dumnezeule, tu mi-ai dat un suflet mare, nemărginit în dorinţe, care nu

poate fi umplut decât de un bine tot atât de mare ca tine. Sufletul meu e nobil, în stare să
facă orice bine, însă fără de tine, nu e capabil de nimic. El îşi caută fericirea, dar numai tu
îl poţi mulţumii pe deplin. E drept, că pe pământ nu poate avea fericirea pe deplin, dar
poate dobândi cât îi este de trebuinţă prin harul tău, prin jertfe, rugăciuni şi fapte bune. Şi
pentru că de la tine, Doamne, vine toată bucuria, tot binele, toată fericirea, spre tine trebuie
să mă îndrept mereu, să mă gândesc şi să te caut în lungimea vieţii mele. Să sufăr şi să
muncesc, căci nu se află bucurie fără suferinţă, nici răsplată fără de efort şi trudă.
Suflete al meu, tu vrei să fi fericit înainte de a suferii, să te odihneşti înainte de a
muncii... Tocmai de aceia cauţi şi nu afli, fără bucurie accepţi suferinţele tale, lucrezi fără
să ai odihnă.
Acum e timpul să te gândeşti, să îndrepţi totul!
Fiind atât de mare sufletul meu, nu poate fi mulţumit de făpturi, căci ele sunt prea
mici în ele însele; o picătură de apă nu poate umple o groapă mare. La fel şi făpturile, fiind
nişte picături mici, nu pot mulţumii inima noastră, acest abis de dorinţe. Numai un bine
nesfârşit poate mulţumii inima noastră! Şi cine e acest bine dacă nu tu, Doamne.
Apoi făpturile sunt prea slabe în puterea pe care o au asupra noastră. Ele ating doar
simţurile şi nu pot intra în inimă. Frumuseţea lor ne bucură ochii, sunetele lor ne linguşesc
urechile, dulceaţa lor ne mulţumeşte gustul, bogăţiile îmbracă trupul... dar inima o lasă
goală. Nimic din ceea ce a creat nu e veşnic, ci intră în sfârşenia şi şubrezenia lucrurilor
trecătoare. Abia le vedem, le auzim, le gustăm.... Şi dispar ca parfumul. Grijile teama de
ale pierde ne fac nefericiţi, trişti, dezorientaţi... Numai tu, Doamne Isuse, rămâi veşnic şi
eşti capabil să ne îndestulezi inima noastră.
Dragostea făpturilor este înşelătoare, căci ne trădează atunci când nu ne aşteptăm,
se îndepărtează când avem mai mare nevoie de prezenţa lor şi nu ne rămâne decât părerea
de rău căci pentru ele te-am supărat, te-am neglijat, te-am răstignit.
Suflete al meu, căieşte-te pentru trecutul şi îndreaptă-te spre viitor, acest VIITOR
care e Isus, Mântuitor tău.
Deci, numai tu, Doamne, poţi umple golul inimii mele, căci eşti scopul meu, pentru
tine am fost creat, iar lumea cu totul ce are ea, nu e decât un mijloc de a mă îndrepta spre
tine.
Oricine se lipeşte de o făptură, se opreşte în drum şi nu ajunge niciodată la scop.
Dar eu trebuie să ajung la tine, Doamne, pentru că numai tu eşti binele nemărginit în
lungime, lăţime, înălţime şi adâncime. Înălţimea e nesfârşită pentru că are în sine toată
frumuseţea şi tot binele. Adâncimea mulţumeşte sufletul meu până în cele mai tainice
ascunzişuri, cu pacea pe care nimeni nu mi-o poate lua. Lungimea e de neîntrecut, căci
cuprinde toate tine timpurile, cu toate mişcările şi dorinţele sufletului meu, iar lăţimea e
necuprinsă, imensă, căci se află oriunde.
Astfel, tu Doamne, eşti izvorul oricărui bine. Tu eşti mulţumit în tine însuţi şi mă
poţi mulţumii oricând oriunde cu toate, şi în cel mai mare grad. Nu numai eu doresc acest
lucru, ci şi tu? Dumnezeul meu, căci mi te dăruieşti, eşti prezent cu noi şi eşti gata de
fiecare dată să începi din nou.
Te aleg pe tine, Isuse, drept centru al inimii mele, drept foc al inimii mele şi unicul
susţinător al vieţii mele!
Şi dacă nici aşa nu voi fi fericit, cine este de vină?
Păcatul! El mă desparte de tine şi-mi ucide orice putere de a mă apropia de tine.
Păcatul mă leagă de făpturi atât de tare încât cu greu mă pot libera, sau altfel zis, nu mă pot
libera dacă tu nu mă susţii cu forţa harului tău.
Vino, Isuse, şi ia în stăpânire inima mea şi nu o lăsa vreodată în stăpânirea
păcatului! Dacă din nefericire voi cădea, tu ridică-mă din nou! Oare aş putea să-ţi cer mai
mult?...
Vom parcurge, Doamne Calea crucii tale. Vrem să ne însoţeşti şi să ne înveţi să ne
purtăm crucea!

Staţiunea I. Isus este condamnat la moarte.

Judecătorul lumii stă în faţa judecăţii oamenilor. Plină de ură, mulţimea cere
moartea lui. De frica oamenilor, Pilat rosteşte sentinţa nedreaptă, sentinţă ce va fi repetată
de atâtea ori...
Isuse însă stă legat şi tace. Nu a blestemat când a fost defăimat şi nu a ameninţat
când l-au batjocorât. S-a lăsat în seama celui ce l-a condamnat pe nedrept. A fost jertfit
pentru că el însuşi a voit. Gura nu şi-a deschis-o!
De câte ori şi noi astăzi îl tragem la răspundere pe Dumnezeu, deoarece gândurile
lui nu sunt gândurile noastre iar căile lui nu sunt căile noastre?!
Doamne Isuse, pentru a ne mântui şi accepta sentinţa de moarte rostită de Pilat.
Umileşte-ne şi umple-ne cu tăcerea ta atunci când suntem judecaţi şi discutaţi.

Staţiunea II. Isus ia crucea pe umeri.

Cristos Domnul, fără a fi păcătuit, şi-a purtat crucea sa pe umeri, nevinovat a

pătimit pentru noi.
Când suntem acuzaţi pe nedrept, să ne aducem aminte de pilda Domnului Cristos ,
dar şi de faptul că noi suferim nu pe nedrept ci pentru că am vătămat bunătatea şi iubirea
lui Dumnezeu prin atâtea păcate.
Fie oricât de obositoare şi grea viaţa, cu suflet liniştit şi cu încredere în Dumnezeu,
să ne purtăm crucea necazurilor şi suferinţelor; ochii să ne fie îndreptaţi spre „ începătorul
şi plinătorul credinţei”, care în locul bucuriei a acceptat crucea, suferinţa, moartea.
El însuşi ne spune: „Dacă vrea cineva să vină la mine, , să se lepede de sine, să-şi ia
crucea zilnic şi să mă urmeze”:
Isuse, dă-mi harul să preţuiesc şi să iubesc crucea ta, precum şi suferinţele ce mi le
trimiţi!

Staţiunea III. Isus cade întâia oară sub povara crucii.

Povara este grea, drumul pietros şi stâncos, Domnul este istovit. Se clatină şi cade.
Nu este lăsat aşa, ci e brâncit, lovit şi silit să meargă mai departe.
„Noi l-am considerat însemnat, bătut de Dumnezeu şi înfrânt. El a fost străpuns de
nelegiuirile noastre, zdrobit pentru păcatele noastre. Nu avea nici chip, nici frumuseţe. Un
om obişnuit cu durerile şi boala”.
De câte ori, noi oamenii, nu refuzăm îndeplinirea îndatoririlor noastre? Pentru
acestea, Dumnezeu ne iubeşte! El vrea ca să mergem până la capătul drumului.
Doamne Isuse, tu te-ai ridicat după prima ta cădere şi ţi-ai dus povara mai departe.
Învaţă-mă şi pe mine să-mi port crucea!

Staţiunea IV. Isus întâlneşte pe Maica sa îndurerată.

Deodată, prin mulţime îşi face loc o femeie, cu faţa ruptă de durere, ce vrea să
ajungă lângă cel ce-şi purta crucea. „Sărmana femeie” , şi-au zis celelalte femei când au
văzut-o pe Maria.
Oare ce-a simţit Maria când şi-a văzut Fiul sub povara crucii? Dar Fiul, ce-a simţit
văzând-o pe mama sa?
Această întâlnire a fost ca o săgeată ce a străpuns inimile amândurora. Isuse, dă-mi
iubirea cea mai curată şi devotată faţă de Maria!

Staţiunea V. Simon din Cirene ajută pe Isus să-şi ducă crucea.

Domnul nu mai poate duce greutatea crucii. Atunci ostaşii silesc pe un bărbat care
venea de la câmp, pentru a-l ajuta pe cel Atotputernic.
„Cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după mine, nu poate fi ucenicul meu”.
Unul trebuie să ducă povara celuilalt. Astfel veţi împlini porunca iubirii.
Oamenii se tem de suferinţă. Chiar Petru, piatra pe care Cristos şi-a aşezat Biserica
sa, s-a retras din faţa ei.
Şi totuşi, numai prin suferinţă ne putem mântui!
Doamne Isuse, tu l-ai acceptat pe Simon din Cirene ca ajutor, pentru a-ţi duce
crucea. Acceptă-mă şi pe mine, aşa cum sunt, să-mi port crucea cu tine!

Staţiunea VI. Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă.

Veronica vede suferinţa lui Isus şi cruzimea soldaţilor. Ea nu se întreabă, ce vor

gândi oamenii. Curajoasă, pătrunde prin mulţime şi-I oferă Domnului marama pe care El î-
şi întipăreşte faţa.
„Ţie-ţi vorbeşte inima mea! Caut faţa ta! Arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi! Nu-ţi
ascunde faţa de la noi”!
Te mişcă oare durerea celuilalt? Vedem noi faţa zdrobită a lui Cristos în oamenii
noştri care suferă?
Doamne Isuse, plin de bunătate, ţi-ai întipărit chipul pe marama Veronicăi. Pentru
mine n-ai putea face acelaşi lucru?

Staţiunea VII. Isus cade a doua oară sub povara crucii.

Isus cade a doua oară o cădere mai chinuitoare decât cea dintâi. Cu mare efort, El
se ridică pentru a desăvârşii jertfa sa.
„Eu sunt vierme şi nu om. Batjocura oamenilor şi dispreţul poporului. Toţi care mă
văd, îşi bat joc de mine. Buzele lor mă ironizează şi dau din cap când trec pe lângă mine”.
Mai şti de câte ori ai căzut în vechile tale păcate şi greşeli? De ce nu eşti
perseverent în bine?
Doamne Isuse, ajută-mă să mă ridic în continuu....

Staţiunea VIII. Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng.

Femeile din Ierusalim, mişcate adânc de cel ce-şi purta crucea cu atâta supunere şi
suferinţă, vărsau lacrimi de milă şi compătimire. Isus, adresându-se lor, le-a zis: „Fiicele
Ierusalimului nu mă plângeţi pe mine ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri. Că iată, vor
venii zile în care se vor zice: Fericite cele sterpe şi cele care n-au născut. Atunci vor zice
munţilor: cădeţi peste noi, şi dealurilor: acoperiţi-ne! Că de fac aceasta în lemnul cel verde
în cel uscat ce va fi”?
De multe ori vedem numai durerea exterioară şi nu nenorocirea adâncă ce provine
din păcat. Simţim numai durerea proprie şi nu vedem suferinţele celorlalţi.
Doamne Isuse, în toiul durerii tale, te-ai gândit la necazurile care din pricina
păcatelor vor veni asupra mamelor şi copiilor poporului tău. Fă ca toate mamele să-şi
îndeplinească cu sfinţenie menirea lor!

Staţiunea IX. Isus cade a treia oară sub povara crucii.

Cristos istovit fiind, se prăbuşeşte a treia oară sub povara crucii. Cu ultimele puteri
se ridică pentru a-şi îndeplini până la capăt misiunea pe care I-a încredinţat-o Tatăl.
„Sufletul meu este umilit în ţărână. Trupul meu este culcat la pământ. Păcatul
oamenilor s-a adunat asupra mea. El mă apasă ca o povară grea”.
Nici noi nu ne-am ajuns încă ţinta, suntem pe drum, adeseori singuri şi părăsiţi. Şi
pentru noi poate venii ceasul când totul ne va părăsi.
Doamne Isuse, tu te-ai prăbuşit la pământ sub greutatea păcatelor noastre şi ţi-ai
adunat puterile, ridicându-te din nou. O, de-aş putea să-mi adun şi eu puterile ca să mă pot
ridica din păcate!

Staţiunea X. Isus este despuiat de hainele sale.

Isus este despuiat de hainele sale şi din rănile trupului său curg şiroaie de sânge.
Maria îi urmăreşte cu privirea pe călăii Fiului ei, care, ca nişte lupi flămânzi se
aruncă asupra mielului lui Dumnezeu sfâşiindu-I trupul.
Cu ochi înlăcrimaţi, Maria îşi înalţă sufletul spre Tatăl ceresc oferind suferinţele
sale cu cele ale Fiului ei.
Oare ce a zis Preacurata când a văzut că soldaţii dau la sorţi cămaşa Fiului ei?
Isuse, tu ai fost despuiat de hainele tale pentru a mă îmbrăca pe mine cu splendorile
harurilor tale. Nu permite ca vreodată să mă revolt împotriva ta şi să-mi lepăd haina pe
care o întreţii mereu curată.

Staţiunea XI. Isus este răstignit.

Să-l privim pe mântuitorul atârnând pe cruce! Mâinile şi picioarele sale sunt

pironite pe lemnul crucii, şi din ele se scurge încetul cu încetul sângele, dătătorul nostru de
viaţă.
Oare e atât de grav păcatul încât trebuia o astfel de ispăşire, o astfel de cruzime?
Cu Isus, este pironită şi inima Mariei. Fiul şi mama suferă pentru un al treilea copil.
Nu cumva îl cunoşti şi tu?
Doamne, oare de ce fug eu de răstignire? Ţine-mă sub cruce şi stropeşte-mă cu
sângele tău mântuitor! Astfel pătat, mă voi putea prezenta în faţa maiestăţii tale.

Staţiunea XII. Isus moare pe cruce.

Dacă omul nu s-a cutremurat de moartea creatorului, a făcut-o, în schimb, întregul

univers, imitând-o pe Maria şi exprimându-şi uimirea... „S-a făcut întuneric mare...”
„Iar prin sufletul tău va trece o sabie”.
„O, voi toţi care treceţi pe drum, priviţi dacă este durere ca a mea”!
Nici chiar moartea lui Cristos nu te înduioşează? Tu nu ai o lacrimă pentru această
moarte?
Doamne Isuse Cristoase, mort din iubire câtre mine, învaţă-mă să mor pentru păcat,
pentru lume şi din spirit de iubire, pentru aproapele meu!

Staţiunea XIII. Isus este coborât de pe cruce.

Iubirea Mariei nu a încetat nici sub cruce. Prin inima ei de mamă, simţea că trebuie
să-l îmbrăţişeze pe Fiul ei, deşii durerea-I era de nedescris. Ţinându-l în braţe, Maria îl
oferă Tatălui ca jertfă de ispăşire. E plinirea gestului pe care l-a început prin vizita
arhanghelului Gabriel.
Maria oferă, şi se oferă....
Învaţă-mă, Doamne, să mă ofer şi eu!
Singurul regret e că nu m-am dăruit mai mult...
Staţiunea XIV. Isus este înmormântat.

Isus este aşezat în mormânt dar moartea nu-l poate robii. Din mormânt se naşte
viaţă; noua creaţie s-a sfârşit. „Dacă bobul de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne
singur. Dar dacă moare, aduce mult rod”. „Cum mor toţi în Adam, toţi vor învia în
Cristos”.
Doamne Isuse, tu ai împărtăşit soarta noastră până la mormânt. Învie şi sufletele
noastre şi fă ca să trăim numai pentru tine.

„Nu este mântuire în nimeni altul afară de Isus”!

Isus este Dumnezeu şi în el e totul, pentru că e Dumnezeu. În el se află orice dar,
pentru că e OM-DUMNEZEU!
„Dumnezeul meu şi totul meu”!
O, Doamne, fă-mă să înţeleg acest adevăr!
 CHEMĂRILE INIMII LUI ISUS

Isuse, e rândul tău să vorbeşti. Eu voi asculta chemările Inimii tale.

„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi”! Veniţi la mine toţi, veniţi la Inima
mea! Copii, veniţi la mine! Eu mi-am împărtăşit sentimentele mele de iubire faţă de copii
iudeilor, dar prin ei eu v-am chemat pe voi. Am şi pentru voi dragoste, binecuvântări şi
mângâieri... Cea mai iubitoare mamă din lume nu simte niciodată care să se apropie cât de
cât de focul ce-mi mistuie Inima pentru voi. Veniţi, veniţi, căci eu vă iubesc!
Isuse, ştiu că pentru a se putea apropia cineva de tine, trebuie să aibă o inimă căită
şi curată. Nu eşti Tu Dumnezeul sfinţeniei? Nu pe tine te cântă serafimii în ceruri,
trimiţându-şi unul altuia aceste cuvinte: sfânt, sfânt, sfânt e Domnul Sabaot? Şi atunci?....
cum să vin în faţa ta, cum să-ţi accept chemarea?
„Nu am venit pentru cei sănătoşi ci pentru cei bolnavi”!
„Aveţi încredere, eu am învins lumea”!
Tineri, veniţi şi voi la Inima mea! Fiul văduvei din Naim vă va spune că eu pot învia
sufletele voastre la viaţa harului. Sfântul Ioan, apostolul meu iubit vă va spune dragostea şi
mângâierile pe care le împart eu inimilor curate
Tânărul din Evanghelie vă va spune de privirile de iubire cu care învălui eu viaţa
voastră şi dorinţele înfocate pe care le are Inima mea pentru viitorul vostru...
Tinerilor, veniţi la Inima mea! Maria, Magdalena şi Veronica cât şi celelalte femei
din Evanghelie, vă vor vorbi de dragostea mea pentru cele ce ştiu să se jertfească din iubire
faţă de mine.
Părinţilor, veniţi cu copiii voştri la Inima mea! Oferiţi-mi toate necazurile voastre,
toate greutăţile şi bucuriile pe care le aveţi din partea copiilor voştri. Consfinţiţi-mi familia
voastră! Întronaţi în familia voastră Inima mea!
Păcătoşilor, ah, voi păcătoşii mei, veniţi, veniţi la Inima mea. Pentru voi a fost
deschisă această inimă pe cruce. Pentru voi a curs sânge şi apă din ea. Chiar dacă ar fi
păcatele voastre cât un munte, eu le voi topii şi voi albii sufletele voastre, căci acolo unde a
prisosit nedreptatea, şi păcatul acolo va prisosi şi mai mult.

Eu Dumnezeul vostru...

Misterele de durere

La primul mister

Împreună cu apostolii tăi, fără Iuda, ai intrat în grădina Măslinilor pentru a te ruga.
Ai luat cu tine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, şi le-a zis: Întristat este sufletul meu până la
moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi cu mine. Apoi depărtându-te de ei, ca la o aruncătură
de piatră, ai căzut în genunchi şi cu faţa la pământ ai zis: „Părinte dacă este cu putinţă să
treacă paharul acesta de la mine. Dar nu voia mea ci a ta să fie”.
 Ai venit apoi să cauţi mângâiere la apostolii tăi, dar, vai, ei dormeau. Te-ai întors
de trei ori la ei, dar I-ai găsit de fiecare dată dormind. Un înger a venit din cer, nu ca să te
scape de suferinţă ci ca să te întărească. Ai suferit în acele momente o crudă agonie:
sângele ieşindu-ţi din trup, picură pe pământ. Au fost chinurile trupului tău. Iuda deja
venise cu ai săi şi prin sărutul său trădător îţi deschide Calvarul.
Ne rugăm pentru toţi cei părăsiţi şi nemângâiaţi...

„Ruga mea să fie, Doamne...”

La al doilea mister.

O Isuse, prietenul şi Mântuitorul tuturor păcătoşilor, adu-ţi aminte de suferinţele şi

groaza trăită de tine înainte de patima ta de pe cruce, de transpiraţia de sânge, de trădarea
lui Iuda. Prins de poporul tău pe care trebuia să-l mântuieşti, eşti acuzat pe nedrept,
condamnat de judecătorii oraşului tău preferat, îmbrăcat în haina nebunului, lovit cu
pumnii şi biciul de soldaţii lui Pilat.
Funii ce l-aţi legat pe Isus, strângeţi-mă şi pe mine ca să nu mă mai pot despărţii
niciodată de el prin păcate.
Ne rugăm pentru sufletele din purgator.
Odihna veşnică dă-le-o lor Doamne....

La al treilea mister.

Isuse, după ce ai fost biciuit, ai fost îmbrăcat cu o haină de purpură, iar pe cap ţi s-a
pus o cunună împletită de spini, şi toţi cei care au vrut, şi-au bătut joc de tine, lovindu-te, şi
batjocorindu-te şi scuipându-te.
Ah, reaminteşte-mi neîncetat cât ai pătimit pentru mine, ca să nu uit niciodată să te
iubesc.
Spini ce I-aţi fost coroana lui Isus, răniţi-mă şi pe mine cu IUBIREA lui!
Ne rugăm pentru întoarcerea păcătoşilor.
La al patrulea mister.

Isuse, 33 de ani ai suferit în tăcerea Nazaretului, aşteptând clipa hotărâtă de tatăl

pentru îndeplinirea misiunii tale. Când a sosit ceasul, n-ai cruţat nimic din ceea ce ai fi
putut da. Şi cu toate acestea, oamenii nu te iubesc, deşii tu ai făcut totul din iubire.
Ai luat asupra ta toate păcatele lumii, toate crimele de pe acest pământ scăldat
numai în sânge de la primul păcat şi până la ultimul om ce va exista, şi te-ai prezentat
înaintea Tatălui drept şi penitent universal.
Convinge-mă şi pe mine că trebuie să-mi ispăşesc păcatele mele şi ale aproapelui
meu.
Ne rugăm pentru cei împietriţi la inimă

La al cincilea mister.

Ajuns la marea clipă când duhul se desparte de trup, la clipa prin care noi toţi vom
trece. Isus şi-a păstrat încredinţarea neclintită, arătând că prin moarte nu se termină totul.
 Cuie care l-aţi străpuns pe Isus, pironiţi-mă şi pe mine pe crucea lui Isus, ca să
trăiesc numai pentru el şi să mor în unire cu el.
Sânge al lui Isus, spală-mă de păcatele mele.
Doamne, prin moartea ta, învaţă-mă să accept moartea mea ca un ultim act de
iubire şi recunoştinţă faţă de tine, moment al împlinirii mele pământeşti.
Marie, ce ai stat sub crucea lui Isus, fi apărătoarea mea în valurile zbuciumate ale
vieţii.
Ne rugăm pentru cei care mor în aceste clipe şi pentru harul statorniciei.

La sfârşitul adoraţiei şi pot cânta chiar câteva cântece de Paşti.

 VORBEŞTE DOAMNE!

Isuse, stând astăzi în faţa ta pentru a ne refugia în dulcea şi întăritoarea tăcere a

Tabernacolului.
Cuvintele noastre sunt simple dar poartă în ele arzătoarea dorinţă de a comunica cu
tine, de a spune neputincios şi fierbinte suferinţa clipelor ce ne despart de cer şi fericire.
Aşteptăm....cântându-ţi imnuri de laudă, şi ridicând spre tine mâini frământate de
sudoare, inimi pline de bucurie şi....dorinţă. Dorinţă de mântuire....Mântuire pentru noi
care suntem prezenţi acum înaintea ta, dar şi pentru cei care şi-au pus încrederea în ei
înşişi, speranţa în idealuri mărunte.
Sunt cei care trăim, sunt cei pentru care ne rugăm, pe care ne-ai poruncit să-I iubim...
Nu-I dispreţui...
Vrem acum să-ţi înălţăm un imn de laudă care să umple Inima ta însângerată de
bucurie, care să umple de culoare ochii tăi tulburaţi de tristeţe.
Doamne, suntem înaintea ta! Primeşte-ne!
Sunt robul tău, Doamne! Te rugăm să ne dai umilinţă pentru ca mereu să putem
repeta: „Vorbeşte, Doamne, sluga ta ascultă”!, ca mereu să te recunoaştem drept Stăpânul
şi Împăratul nostru, să-ţi slujim şi să te lăudăm.
Doamne, tu care ai uitat pe farizei spunându-le că poţi dărâma şi reclădi în trei zile
Templul din Ierusalim, întinde braţul tău puternic şi asupra inimii mele pentru a dărâma
din ea egoismul şi răutatea. Această inimă doreşte să te adore, să-ţi slujească, dar e încă
supusă unor legi ridicole, neînduplecate ce nu acceptă umilinţa şi iubirea. Ajută-mă să mă
desprind de mine însumi, să caut Frumuseţea risipită în uitare, să te găsesc şi să te ador.
Te laud pe tine, Veşnica căutată şi pribeagule Căutător. Lauda mea este atât de
fragilă....dar fiindcă există, vreau să fac din ea un imn al purităţii, al suferinţei şi al iubirii.
Fiindcă fiinţa mea tresare sub impulsul ei sensibil, vreau să-ţi cânt şi să te rog...te rog:
Priveşte-mă!
În acest templu ridicat de mâna ta, vreau să te întâlnesc pe tine, stăpânul meu,
înălţat pe tronul iubirii tale şi încoronat cu coroana suferinţelor...