EXPLORÂND ORIZONTURI

De mic copil am fost fascinat de o priveliște a naturii, și anume mi-a plăcut să ies
la câmp în locurile unde sunt spații deschise și să privesc în zare admirând
întinderea orizontului ce mi se deschidea în față. Interesant cu trecerea timpului
această plăcere a mea a sporit, s-a intensificat, simt și acum o nespusă plăcere să
privesc acea linie a orizontului unde ai impresia că pământul și cerul se unesc.
Contemplarea acestui tablou plin de culori naturale cu acel contrast de culori
între albastru, negru, verde, îmi produce o reală fericire. Cu scurgerea timpului,
în viață am descoperit că poți rămâne fascinat și de alte orizonturi mai diferite
dar mult mai grandioase pentru explorarea cărora a trebuit să-mi angrenez toate
forțele intelectuale și spirituale. Am simțit din totdeauna o adevărată pasiune
pentru cunoașterea naturii umane, analizând omul am înțeles că indiferent de
țară, cultură, religie, oamenii plâng la fel, se bucură la fel, însă este adevărat că
fiecare om este un unicat, având caracteristicile propriei sale persoane.
 Am un deosebit interes pentru psihologia comportamentală, am fost mereu
interesat să știu care este filozofia după care anumiți oameni acționează într-un
fel sau altul. Cărțile m-au ajutat până la o anumită limită să înțeleg
comportamentul uman, însă cel mai mult am putut să înțeleg din întâlniri și
discuții cu oameni din culturi și țări diferite. Analizând omul am înțeles de ce
Dostoievski a zis: ,,Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina
zilei, și dacă am să-mi dedic toata viața acestui țel, n-am să consider că am
pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau
să fiu om.” Mi s-a deschis un orizont al cunoașterii grandios în fața căruia am
început să mă simt ca atunci când eram copil și mergeam la țară în vacanțele de
vară admirând la câmp orizontul care mă făcea să mă simt atât de mic.
 Unul din filmele clasice care mi-a plăcut se numește ,,Senderos de Gloria” într-o
scenă a acestui film din partea finală, o tânără germană îmbrăcată decent,
frumoasă, (cred că era cântăreață) fiind prizonieră este adusă în fața unor soldați
francezi pentru a le cânta, ai înveseli puțin înainte de a porni la o nouă bătălie.
Tânăra foarte emoționată și speriată, apare în fața acelor bărbați care încep să
fluiere, cel care o aduce îi face o prezentare destul de indecentă, în timp ce
soldații fluierau, comentau lucruri indecente. Erau acolo în sală cam în jur de o
sută de soldați bărbați, între douăzeci și cinzeci de ani unii aveau familii, trăiseră
în mod cinstit în societate, cei mai mulți dintre ei acum însă în război văzuseră
atâtea orori, moarte la tot pasul, fuseseră puși în situația de a scoate mereu tot ce
era mai rău din ființa lor. Iar acum acționând după psihologia maselor au
început să dea frâu liber acelor părți josnice din ființa lor, acelor laturi
întunecate. Iar tânăra începe să cânte un cântec despre pace, despre faptul că
războiul nu reprezintă standardul de viață pentru oameni și încet, încet, soldații
încep să se oprească din fluierat chiar să cânte cu ea. Ceva începe să se întâmple
în ființele lor, acea parte întunecată începe să fie învinsă de ceea ce se numește
conștiință și raționament uman. Fredonând cântarea împreună cu acea tânără,
acei soldați încep să aibă lacrimi în ochi pentru că în inima lor s-a născut o
întrebare: ,,De ce ne comportăm cu atâta ticăloșie față de o femeie neajutorată?”
Oare cine nu a simțit realitatea acestei lupte dintre bine și rău ce străbate mintea
și viața fiecărui om?
 Cunoașterea oamenilor înseamnă încercarea de a pătrunde în interiorul ființei
umane, a căuta să înțelegi slăbiciunea naturii umane, dar cred că totul începe cu
cunoașterea propriei tale persoane și vieți. Există o parte a binelui în ființa
noastră, mă refer la sensibilitatea conștiinței, apoi cunoștințele despre adevăr
înmagazinate în minte, iar mai mult decât atât cu toții avem momente de
iluminare divină. Însă există și cealaltă parte, mă refer la urmarea legilor
ereditare, tendințele și înclinațiile spre rău moștenite sau cultivate, însă omul în
inima căruia a început procesul convertirii este conștient de toată această
panoramă și luptă cu el însuși și cu forțele răului cel asediază. Prin puterea
acestui minunat har despre care Noul Testament ne vorbește atât de frumos.
 Există și cealaltă categorie de oameni care încă nu au experimentat convertirea
și trăiesc într-un fel de carnaval, de distracții înăbușind tot ce este bun în ființa
lor. Alții însă își dau seama că pe fibrele ființei lor încă mai sunt scrise perceptele
legii morale, iar de asemenea educația primită cândva, nu le dă pace să facă răul
cu o totală plăcere și de aici se naște în inima lor o adevărată luptă din care se
poate ajunge la o înviere morală, îmi place cum Lev Tolstoi a descris acest proces
în cartea „Învierea”. În final noi toți alegem fie să ne afundăm în miasmele
otrăvitoare ale lumii acesteia, s-au celălalt drum al renașterii prin har, la o viață
nouă spirituală. Vestea bună este că nu suntem lăsați să luptăm singuri și să fim
învinși de Satana, ci putem să ne unim cu apostolul Pavel în acel strigăt al său de
victorie, de ușurare, după toată agonia luptei sale interioare descrisă în Romani
capitolul 7:14-25: ,,O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de
moarte? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul
nostru!...”
 Un alt orizont pe care timp de douăzeci de ani l-am explorat și despre care pot
afirma că este infinit, este cunoașterea Lui Dumnezeu. Pentru a descrie
experiența mea în urma acestei cunoașteri doresc să o fac prin intermediul a
două ilustrații. Citeam într-o carte de astronomie o afirmație a unui om de
știință: ,,Universul este imens, iar noi cunoaștem atât de puțin despre univers,
însă acest puțin pe care îl cunoaștem este atât de minunat. Dorința mea este să
pot știi ce a fost în mintea Creatorului atunci când a gândit crearea universului,
aș vrea să cunosc gândurile Lui din acele momente.” De câte ori contemplu
frumusețea spirituală a Lui Dumnezeu pe undeva trăiesc câte ceva din afirmațiile
acestui om, mă simt atât de finit în fața imensității divine. Un tânăr student la
teologie îmi spunea: ,,Dacă mănânci o felie dintr-un tort îți dai seama că este bun,
nu trebuie să mănânci tot tortul pentru a firma că este bun. Tot așa este și cu ceea
ce noi cunoaștem despre Dumnezeu, este puțin în comparație cu imensitatea și
maiestatea Sa, însă prin intermediul acestei cunoașteri ne dăm seama că El este
bun.” Pentru a defini mai bine ceea ce vreau să exprim am să încerc cu ajutorul
unui verset biblic: ,,Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se
încrede în El! (Psalmul 34:8 )
 De-a lungul anilor am experimentat acest adevăr care mi-a adus mângâiere și
speranță de asemenea forțe proaspete pentru a lupta de partea binelui. Personal
nu cred că cineva în această viață va epuiza de explorat acest orizont al
cunoașterii divine oricât vom aprofunda, mereu în fața noastră se va întinde un
vast câmp al cunoașterii. Nici cel mai mare teolog al tuturor timpurilor, apostolul
Pavel după ce a explicat atât de profund mareția Lui Hristos a exclamat: ,,Și fără
îndoială, mare este taina evlaviei…,,Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit
neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a
fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.” (1Timotei 3:16) Lev Tolstoi folosea
următoarea ilustrație pentru a explica cum înțelege el viața spirituală a unui
creștin: ,,Un om călătorește noaptea pe un drum având un felinar în mână, iar pe
măsură ce merge lumina care o are îi descoperă de-a lungul drumului lucruri
noi.” Sunt pe deplin conștient că eternitatea va însemna o urcare pe treptele
cunoașterii în orice domeniu, dar mai ales cred că dimensiunile vaste ale Planului
de Mântuire se vor deschide în fața celor răscumpărați care vor fi umpluți de
uimire și admirație. ,,Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar
atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște
deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.” (2 Corinteni 13:12 )
 ,,Și viața veșnică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu
adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Evanghelia dupa Ioan 17:3)