ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC

Din copilărie și până la cei treizeci de ani ai săi, Robert Ciubotaru trăise doar implicat în bătăi, furturi, și
scandaluri. Pe când era minor fusese câțiva ani și la o școală de corecție. Dacă cineva i-ar fi spus că viața
ar putea fi trăită și altfel, i-ar fi râs în față, pentru că el era ferm convins că cei din lumea lui erau cei mai
grozavi pentru că știau să fie șmecheri și să se bată. Se născuse într-un cartier predominat în mare parte
de țigani, de altfel și el era țigan. De mic copil căutase să-i imite pe cei mai mari ce erau buni la bătaie,
despre care ceilalți copii vorbeau cu respect pentru că știau să se impună în mediul lor prin violență. Și
așa se formase și el din copilărie și până în adolescență devenind un tânăr violent.

Avea o gașcă cu care uneori făcea unele incursiuni pentru a fura sau a bate pe cineva. De altfel, el cu
banda lui erau implicați și în traficul de droguri, se mișcau pe lângă alți furnizori mai mari și câștigau
uneori destul de mult. Locuia într-o casă bătrânească pe care o moșteniseră de la bunici cu mama și sora
sa ce se numea Crina ce era măritată și avea patru copii. Pe tatăl lui nu îl cunoscuse niciodată pentrucă
acesta o părăsise pe mama sa pe când era însărcinată cu el, iar sora lui nu avea decât opt ani, pe ei îi
crescuseră bunicii lor din partea mamei. Cumnatul său se numea Grigore Crețu ce era un țigan de
patruzeci de ani, și care muncea din greu ca brutar la o fabrică de pâine. Și pentru asta Robert îl
disprețuia pe Grigore pentru că nu știa să trăiască ca el, înțelegând viața ca o aventură în care puteai face
doar ceea ce îți convine.

Uneori îl vedea seara pe Grigore istovit și plin de făină stând cu o bere în față, iar pe cei patru copiii
roind în jurul său, și avea ferma convingere că cumnatul său era un om nenorocit de tot. Și că nu se mai
putea face nimic pentru a remedia viața acestuia. Fiind odată într-un bar la o masă cu Grigore, îi propuse
acestuia să lase aceea muncă de sclav și să intre cu el în traficul de droguri, asigurându-l că va câștiga cu
mult mai mult. Grigore după ce cumpăni puțin situația îi spuse:

- Robert eu sunt cu zece ani mai mare ca tine și am o oarecare experiență de viață și înțeleg perfect ceea
ce tu îmi propui. După cum știi, sora ta lucrează la curățenie pe străzile orașului, iar eu ca brutar la
fabrica de pâine. La o primă vedere, sunt două munci umile, dar să nu uiți faptul că eu sunt un om liber,
nu trăiesc cu frica în spate că poliția într-o zi mă va aresta și îmi voi sfârși zilele în pușcărie. Ba chiar am și
bucurii în viața mea, mai ales seara când vin de la muncă și îi văd pe cei mai mici roind pe lângă mine, iar
eu deschid geanta și le dau cozonac proaspăt, și pâine caldă, pentru că patronii mei îmi dau câte o geantă
de bunătăți seară de seară pentru copii. Și numai văzând bucuria lor mă bucur și eu, și uit de toată
osteneala muncii mele. De asemenea, mă bucur că cei doi mai mari merg la școală și au note bune. Eu îi
învăț să meargă pe căile cinstei pentru că așa este mai bine în viață. Iar acum revenind la ceea ce tu îmi
propui, pot să-ți spun că nu este altceva decât să mă unesc cu tine la distrugerea societății. Oare câți
tineri în urma activității voastre rămân nenorociți poate pe toată viața? Eu am sentimentul că sunt util
societății pentru că fac pâine pentru oameni și mă gândesc câți oameni vor mânca din pâinea făcută de
mine și mă bucur. Oamenii mă respectă acolo la muncă, nu trebuie să-mi impun respectul nimănui prin
forța pumnilor, pe mine lumea mă respectă pentru ceea ce sunt ca om. Mă scol în fiecare zi și plec la
lucru având gândul că fiecare zi o închin în slujba oamenilor. Iar Crina, împreună cu aceea echipă formată
din români și țigani, face curățenie pe străzile orașului, iar oamenii în urma lor pășesc pe străzile curate.
Vezi tu, asta înseamnă să trăiești cu adevărat, adică să faci ceva pentru ceilalți. Asta este de fapt și
învățătura ce doresc să o împărtășesc și copiilor mei. Bineînțeles că ei trebuie să aspire la mai mult în
viață decât ceea ce noi facem acum.

- Grigore tu chiar mă uimești! Stau și te ascult doar pentru că ești cumnatul meu, dacă altul în locul tău
mi-ar fi debitat asemenea nerozii l-aș fi zdrobit în bătaie. Oare cum poți gândi asemenea prostii? Tu vrei
să rămâi toată viața ta doar un rob pe lumea asta, te-ai gândit cum trăiesc patronii tăi pentru care tu
trudești zi de zi, du-te și vezi în ce vilă sunt instalați și ce mașini au. Eu vreau să te ajut și tu începi să mă
acuzi pe mine. Dar mai bine să ne oprim că ai reușit să mă superi cu ideile tale de doi bani.

Grigore nu îi mai răspunse nimic și discuția lor se opri în acel punct.

Robert avea o prietenă pe nume Silvana, ce era o țigancă de douăzeci și cinci de ani frumoasă, ce
atrăgea mereu o mulțime de bărbați în jurul ei. Însă Robert știa să-i țină pe toți la distanță folosindu-și
forța pumnilor. De altfel, nimeni din cei ce-l cunoșteau nu s-ar fi încumetat să se înfrunte cu el și gașca sa.
Avea în anturajul său câțiva țigani foarte periculoși certați cu legea, care pentru bani erau în stare de
orice. De la un timp, Robert o vedea pe Silvana tot mai schimbată în raporturile dintre ei, ba observă că
mereu avea câte ceva nou în vetimentația ei. Și înțelesese că avea legături cu un alt bărbat, însă ea nega
acest lucru, spunându-i că nu are pe nimeni și că toate lucrurile noi ce le are le primește cadou de la
prietenele ei.

Robert îi încredință unuia dintre oamenii săi de încredere, sarcina de a o urmări pe Silvana, pentru a
vedea cu cine se întâlnește pe ascuns. După două săptămâni, omul său îi mărturisi că Silvana are legături
cu un bărbat de cinzeci de ani pe nume Sorin Ignat, ce împreună cu frații săi are o firmă de construcții ce
le aduce un bun profit. De asemenea, omul său îi mărturisi că Silvana era amanta acelui bărbat. La auzul
acelor vești, Robert, cuprins de furie și gelozie, o zdrobi pe Silvana în bătaie. După acea bătaie, Silvana
trebui să se interneze în spital pentru că avea câteva coaste rupte și alte complicații. De teamă ca Robert
să nu îi facă și mai mult rău, nu îndrăzni să-l denunțe poliției.

De asemenea, Robert, plin de dorința de a se răzbuna pe Sorin, își puse oamenii pe urmele lui. La
început, îi ținu chiar el calea și îi spuse lui Sorin că datorită faptului că profitase de naivitatea Silvanei
ademenind-o cu bani și cadouri și pentru a o seduce trebuia să-i plătească lui o sumă considerabilă de
bani. Sorin îi râse în față și îi spuse că în momentul când va reuși să o convingă pe Silvana să declare
contra lui îl va denunța pentru acel act de violență, ce îl comise împotriva Silvanei ce fusese lipsită de
apărare în fața unui huligan ca el. Robert, după ce ascultă toate amenințările lui Sorin, plecă fără a-i mai
spune nimic și începu să se sfătuiască cu oamenii lui pentru a vedea cum să se răzbune pe Sorin. Întreaga
gașcă a lui Robert căzu de acord că Sorin trebuia să primească o lecție pe care să nu o uite toată viața.
Silvana primi noi amenințări precum că, dacă colaborează cu Sorin pentru a-l da pe Robert pe mâna
poliției, va avea de suferit ea și familia ei urmări grave. Silvana promise că va ține totul sub tăcere și îl
rugă pe Robert să nu se atingă de familia ei, ba mai mult de atât îl rugă să nu îi facă ceva rău lui Sorin,
pentru că odată cu ieșirea ei din spital îl va convinge pe Sorin să îi plătească suma cerută. Pe de altă
parte, Sorin îi plăti spitalizarea Silvanei și căuta să o convingă pe toate căile să îl denunțe pe Robert.
Silvana îl avertiză pe Sorin de primejdia în care se găsea, acesta însă nu se temea deloc, ba mai mult își
continuă viața sa de distracții, neluându-și nici o măsură de precauție.
Într-o noapte, pe la orele două, pe când Sorin ieșea dintr-un club, în parcarea pustie unde își lăsase
mașina, îi apăru deodată Robert în față.

- Ei barosane, iar ai petrecut și asta este bine. Dar ce nu înțelegi tu este faptul că în viață mai trebuie să
și plătești pentru că distracția costă uneori cam scump, însă ținând cont de buzunarul tău nu ar fi o
problemă...

- Acum chiar am un motiv pentru a te denunța poliției fără a mai avea nevoie de declarația Silvanei. Am
să te bag în pușcărie pentru că acolo îți este locul, oameni ca tine nu au ce căuta în libertate.

- Serios! Uite despre ce este vorba, ai ultima ta șansă acum, să-mi dai banii pe care mi-i datorezi, îmi
plătești și poți să-ți urmezi calea ta, nu îmi plătești vei avea de suferit consecințe teribile.

- Pleacă din fața mea nenorocitule... spuse Sorin, scoțând telefonul și încercând să sune la poliție.

Însă nu fu cu putință, pentru că imediat Robert îi smunci telefonul din mână și din doi pumni îl doborî pe
Sorin la pământ și apoi începu să-l lovească cu picioarele. Din întuneric, apărură alți doi oameni ai lui
Robert și începură și ei să-l lovească pe Sorin cu picioarele, unul din ei avea în mână un par cu care îl lovi
de câteva ori pe Sorin. După câteva minute, Robert îi opri și le spuse:

- Destul că îl omorâm...

După ce rosti acele cuvinte, Robert și oamenii lui se pierdură în noapte.

Nu există nici un act de cruzime săvârșit împotriva semenilor noștri a căror consecințe să nu ne ajungă în
viață. Așa se întâmplă și cu Robert, fu arestat pentru că împreună cu prietenii săi îl bătuseră cu
bestialitate pe Sorin. În acea noapte, după ce îl lăsaseră întins pe jos cu capul spart pe Sorin, acesta zăcu
așa inconștient câteva ore pierzând sânge. După ce fu găsit și transportat la spital, zăcu în comă mai
multe zile apoi muri. Robert fu judecat și condamnat la douăzeci de ani de pușcărie, de asemenea
prietenii săi împărtășiră aceeași soartă ca și el. În pușcărie Robert fu izolat de ceilalți deținuți pentru că
era considerat periculos.

La începutul detenției sale, Robert nu putea să creadă că totul se sfârșise atât de dramatic pentru el.
Uneori, de furie, se plimba agitat prin celulă și în acele momente ar fi dorit să aibă o putere cu care să
sfărâme zidurile și gratiile pușcăriei, și să se întoarcă înapoi la viața lui de odinioară. Se gândea uneori la
Silvana pentru că în felul lui o iubea, deși o considera vinovata principală pentru tot ceea ce se
întâmplase. Avea și momente când era mai calm și atunci își dădea seama că procedase greșit.

Pe măsură ce zilele se scurgeau una după alta începu să se gândească tot mai mult la Sorin și să aibă
chiar unele remușcări. Aflase în timpul procesului că deși Sorin dusese o viață închinată distracțiilor, avea
doi copiii cărora lună de lună le trimitea bani chiar dacă era divorțat de soția sa. Uneori noaptea îl visa pe
Sorin, și se trezea ca dintr-un coșmar, îl vedea în vis pe Sorin plin de sânge întins pe jos în noapte. Robert
începu să înțeleagă un lucru și anume, că ceea ce făcuse era total diferit de tot ceea ce făcuse până
atunci în viață. Nu era vorba de o simplă bătaie, nu îi dăduse câțiva pumni unui om ca să-l învețe o lecție,
nu dimpotrivă, făcuse un lucru extrem de grav, și anume, ucisese un om. Revedea uneori cu ochii minții
acea noapte. Sorin îi apărea așa cum îl văzuse atunci când ieșise de la club, cu hainele sale scumpe cu
acea expresie întipărită pe față a omului mulțumit de viață și de faptul că petrecuse bine în acea noapte.
Și modul cum el împreună cu ceilalți doi îl zdrobiseră în bătaie lăsându-l însângerat în acea parcare.
Măcar dacă ar fi anunțat ei salvarea, și apoi să fugă cel puțin așa poate că nu ar fi murit Sorin. Dar toate
acele regrete erau prea târzii, și până la urmă cel mai bine ar fi fost dacă l-ar fi lăsat în pace pe Sorin.

Dar nu putuse din cauza orgoliului său și a faptului că se gândise ce vor zice cei din anturajul său despre
faptul că cineva i-a luat prietena, și el nu făcuse absolut nimic pentru a-l pedepsi pe acel om. Începu să
simtă greutatea actului său necugetat ca o povară imensă pe suflet ce uneori avea impresia că îl va
zdrobi. Nu știuse că a ucide un om este un lucru atât de îngrozitor. Mereu se tot întreba: ,,Oare cum vor
trece cei douăzeci de ani, și în ce mod mă vor afecta? Ce fel de om voi mai ieși din pușcărie, și ce viață voi
mai putea duce eu după atâta timp petrecut în detenție?”

Robert zi de zi era tot mai abătut, nu se putea împăca cu acea realitate ce îl zdrobea. Fața sa tânără, și
ochii săi negri, erau mai mereu cuprinși de întristare, inima și-o simțea grea ca încărcată cu plumb. Și
numai găsea nici o bucurie în viața sa. Măcar dacă ar fi scos din acel regim de izolare, și ar fi putut să
trăiască laolaltă cu ceilalți deținuți tot ar fi fost altceva. Dar așa tot timpul singur cu gândurile sale negre
și cu acele remușcări ce îl striveau sufletește, cel mai mult îl îndurera pierderea libertății sale. Se scurseră
astfel câteva luni chinuitoare pentru el.

Observase că unul din gardienii ce erau mai mereu prin preajma celulei lui și uneori îi aducea masa era
foarte amabil cu el. Odată acel gardian îi spuse:

- Robert, eu am cerut permisiunea directorului închisorii și ți-am adus Noul Testament. Vreau de
asemenea să te mai învăț ceva, dacă ai să te comporți bine vei fi transladat într-o celulă cu mai mulți
deținuți, și vei putea participa și la alte activități...

- Lasă-mă în pace, nu te amesteca în viața mea...spuse Robert.

Răspunsul său fu ca un reflex a ceea ce fusese el odată, dar imediat își dădu seama că greșise și îi spuse
din nou acelui gardian:

- Scuză-mă sunt foarte supărat...

- Nu face nimic, te înțeleg, și nu uita ce ți-am spus, noi gardienii ducem anumite rapoarte directorului
închisorii, și dacă te porți bine ai să dispui de anumite privilegii. Eu mă risc mult spunându-ți toate aceste
lucruri dar știu că este în interesul tău să nu mă trădezi.

Apoi acel gardian plecă de lângă celula sa. Robert rămase mut de uimire pentru că o ființă umană în tot
acel infern al detenției îi vorbea și lui cu omenie. Și era atât de mult timp de când cineva nu îi mai vorbise
așa. Se întoarse și privi acea ediție a Noului Testament, era o carte cu coperți negre având o cruce
galbenă gravată pe una din coperți. Nu citise niciodată acea carte pentru că niciodată nu căutase să
înțeleagă religia. ,,Înseamnă că în tot acest infern, cineva mă socotește și pe mine om și îmi dăruiește o
astfel de carte. Și eu care am crezut că toți aici în acest infern nu văd în mine decât un animal periculos,
ce trebuie să fie izolat pentru a nu-i sfâșia pe ceilalți.”
Într-o zi, după ce se plimbă puțin prin celulă apăsat de gânduri tulburătoare, luă Noul Testament
încercând să citească ceva. Începu cu Evanghelia după Matei dar totul era confuz, o înșiruire de nume, o
întreagă genealogie ce se întindea în prologul acelei cărți. Nu înțelegea nimic, închise cartea și începu să
se plimbe prin celulă: ,,Deci religia este foarte confuză și nu o poate înțelege oricine, mai ales cei ce nu
au prea multă școală precum eu. Și totuși, am auzit mai demult că oameni simpli ce au pornit pe calea
credinței citeau Biblia și puteau explica și altora multe lucruri. Dar uite că eu am încercat și nu merge,
înseamnă deci că lumea minte, pentru că eu am o minte ageră și dacă cartea asta ar putea fi înțeleasă aș
înțelege și eu câte ceva”, gândi Robert.

Se mai plimbă puțin prin celulă, apoi luă din nou cartea, ce nu înțelegea nici el de ce îl atrăgea. Deschise
din nou Evanghelia după Matei, și începu să citească de la capitolul doi. Citi mai mult timp, unele lucruri
le înțelegea de astă dată pe când altele în schimb nu le putea pricepe, era ca și cum mintea lui ar fi fost
încețoșată și oricât s-ar fi străduit nu putea pricepe nimic mai mult. Înțelesese câte ceva despre nașterea
lui Iisus și alte întâmplări ce erau consemnate pe paginile Evangheliei, dar totul foarte greu, avea
impresia că îi scăpau lucruri importante. Însă în fiecare zi mai mult din plictiseală deschidea cartea și
citea, se ambiționă și începu să recitească unele pasaje pentru că dorea să înțeleagă mesajul cărții.
Robert se chinui așa timp de mai multe săptămâni buchisind Evangheliile.

Într-o seară se rugă în gând: ,,Doamne Iisuse ajută-mă să înțeleg ce scrie în cartea Ta.” Zilele se scurgeau
una după alta, iar el continua să facă incursiuni prin cele patru Evanghelii, observă că de câte ori citea
inima i se ușura. Se mai întâmplă și un lucru ce oarecum îi mai îndulci șederea lui acolo. Deși nu îi era
îngăduit să-i vadă pe ai săi, primea pachete de la Crina și Grigore, și rămase surprins datorită faptului că
în acele pachete erau mai multe produse de patiserie pe care știa că Grigore le aducea de la fabrica de
pâine. Rămase uimit, el care îl disprețuise pe Grigore pentru munca sa, acum mânca din munca acestuia.
Se simți enorm de umilit și începu să plângă, numai plânsese de mult, viața îl învățase să fie dur, însă
acum ceva se rupsese în el și mai mult de atât se simțea foarte neajutorat.

Într-o zi citi din cele patru Evanghelii despre răstignirea, moartea, și învierea, lui Iisus. Din toate acele
tablouri ale răstignirii frumos redate în cuvinte de scriitorii Noului Testament, reciti de câteva ori un pasaj
ce i se părea că oarecum se aseamănă foarte mult cu experiența vieții sale: ,,Unul din tâlharii răstigniți Îl
batjocorea, și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți, și mântuiește-ne și pe noi!” Dar
celălalt l-a înfruntat, și i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești supt aceeaș osândă? Pentru noi
este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre, dar omul acesta n-a făcut nici un
rău.” Și a zis lui Iisus: ,,Doamne, aduȚi aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!” Iisus a
răspuns: ,,Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”(Evanghelia după Luca 23: 39-43) Robert
înțelese că istoria acelui tâlhar fusese consemnată pe paginile Evangheliei pentru oameni ca el. Cu
adevărat putea spune că cunoștea abisul din care se ridicase acel tâlhar pentru a veni la Iisus, știa că cine
nu a trăit o experiență asemănătoare nu avea cum să înțeleagă adâncimea întunericului în care se
zbătuse el.

,,Cum a fost posibil așa ceva? L-au răstignit între doi tâlhari, pe Cel ce îi iubise atât de mult pe oameni și
le făcuse numai bine. Și tâlharii un timp l-au batjocorit amândoi, apoi unul din ei a recunoscut că este un
criminal ca mine și primește doar ceea ce merită pentru fărădelegile sale. Pe când celălalt tâlhar a
continuat să-l batjocorească pe Iisus până la ultima suflare de viață. Ce minunat s-a rugat acel tâlhar! Și
cât de frumos i-a răspuns Iisus. Dar de ce Iisus nu îl condamnă pe acest tâlhar pentru toate fărădelegile
sale? Nici un cuvânt de mustrare, numai bunătate și iubire, da totul este mai presus de gândirea mea. Și
deci există o împărăție a lui Hristos, înseamnă că nu totul se termină în această viață. Dar mai important
decât orice altceva mi se pare faptul că oamenii care își mărturisesc păcatele, chiar dacă au vândut
droguri sau au înfăptuit crime oribile, precum eu, sunt iertați. Deci acest Iisus ce oamenii l-au răstignit, a
înviat și va revenii pentru a întemeia împărăția Sa pe pământ. Esențialul este deci să vin la El asemenea
tâlharului convertit la cruce, și să pot începe o viață nouă în Hristos.”

După ce monologă așa, Robert simți cum inima sa împovărată fu cuprinsă de un val de căldură, și simți
inconfundabila prezență a harului lui Hristos în ființa sa. Din acea zi viața sa se schimbă total, începu să-și
ghideze viața după învățăturile lui Iisus revelate atât de clar în predica de pe muntele fericirilor. Fu
schimbat de la regimul de izolare într-o celulă mai mare cu alți deținuți, și pretutindeni viața lui
răspândea o mireasmă creștină. În acel timp începu să primească vizite din partea lui Grigore și Crina.
Într-o ocazie le povesti despre faptul că începuse o nouă viață. Grigore după ce îl ascultă cu atenție îi
spuse:

- Ai început să devii om cu adevărat, este un drum minunat pe care ai pornit. Nu trebuie să te sperii de
anii de pușcărie pe care îi ai în față, pentru că vor trece și tu vei ieși din pușcărie un om nou. Apoi te vei
însura și vei începe o nouă viață. Mă bucur că începi să înveți ce înseamnă să trăiești cu adevărat. Păcat
că a trebuit să treci prin toată această experiență îngrozitoare ca să înveți, și că s-a frânt o viață de om
pentru asta. Dar nu mai putem întoarce nimic înapoi, acum trebuie să privești înainte să rabzi și să speri
că în final lucrurile vor ieși bine pentru tine.

Despre Silvana află că plecase în Italia. Acea veste îl întristă pentru că sperase ca ea să-l viziteze și să-i
împărtășească și ei despre noua sa viață. Înțelegea prea bine faptul că ea îl considera un om periculos și
fugea de el. Robert ar fi dorit ca măcar față de ea să repare cumva tot răul ce il făcuse, dar nu mai era cu
putință. Un timp gândise și sperase că Silvana va dori să fie aproape de el în timpul detenției sale, și apoi
în viața civilă să fie din nou împreună. Dar înțelesese că acest lucru nu mai era posibil. Tot ce conta era
să-și ispășească în linște anii de pușcărie ce îi mai avea și apoi va vedea cum se va mai derula viața sa.

Acolo în pușcărie începu să participe la anumite munci, învăță chiar și meseria de sudor. După
cinsprezece ani de pușcărie, datorită marilor schimbări ce le făcuse și a unui comportament exemplar, fu
eliberat. Păși în viața civilă ca un om cu adevărat liber pentru că în pușcărie îl cunoscuse pe Marele
Eliberator care îl ridicase din umbra morții, învățându-l să trăiască o viață nouă prin har. Era decis ca în
viața civilă să-și caute un loc de muncă și să muncească cinstit și să ducă o viață decentă. Fără a mai
comite atrocități împotriva semenilor săi. Viața în libertate îi surâdea lui Robert, oferindu-i posibilități
minunate de a trăi ca un om cu adevărat liber.

Viața unor oameni se desfășoară între întuneric și lumină, dar binecuvântați sunt toți aceia ce se decid să
pășească spre lumină.