CRESTINISMUL IN ROMA

ANTICA
BUNDIS RUXANDRA
BABAU IASMINA
 BISERICA ÎN IMPERIUL ROMAN
Creștinismul a luat naștere în Imperiul Roman, în
secolul I e.n. în timpul orânduirii sclavagiste.
Această religie ne este cunoscută de la origini și
până în prezent datorită discipolilor lui Iisus
Hristos, prin scrierile primilor generații de creștini.
Cele patru Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca și
Ioan prezintă vorbele, faptele, moartea și învierea,
deci viața lui Iisus Hristos. Acestea alcătuiesc Noul
Testament pe care creștinii îl recunosc ca "Sfânta
Scriptură". Noul Testament împreună cu Vechiul
Testament pe care îl au în comun cu evreii,
alcătuiesc "Biblia Creștină". Creștinismul se
dovedește ca o religie revelată "...pentru că
Dumnezeu s-a făcut el însuși cunoscut oamenilor și
le-a dezvăluit promisiunile de legământ pe care el le
propune pentru fericirea lor.Biblia este Cuvântul lui
Dumnezeu pentru credincioși". . Încă de la
începutul misiunii sale, Iisus a adunat mulțimi, a
atras apostoli. Aceștia continuă opera lui Hristos
întemeind comunități creștine în Siria, Asia Mică,
Grecia, ajungând până la Roma.
In primele două secole d.Hr.
creștinismul era o sectă minusculă,
de aceea ea nu a făcut mari griji
împăraților. Biserica nu era
angajată într-o luptă pentru
existență în primele ei
secole, înainte ca Imperiul Roman
s-o adopte drept religie națională.
Persecuțiile contra creștinilor erau
sporadice și doar evenimente locale.
De fapt, cea mai mare parte a
timpului cei care guvernau se
opuneau violențelor maselor contra
creștinilor.
Faptul că creștinii se întâlneau pe
întuneric, înainte de ivirea zorilor,
sărutându-se pe gură și numindu-se
„frate” și „soră” a dat naștere
zvonului că creștinii se țin de orgii
incestuoase. Faptul că ei mâncau
carnea fiului și beau sângele lui a
dat naștere zvonului că creștinii
sunt canibali de copii.
Creştinismul este una dintre cele mai
importante şi răspâdite religii de pe Glob.
Această credinţă religioasă a fost secole de-
a rândul politică de stat, iar oamenii ei
principala putere în special a Europei.
Începuturile acestei religii au fost marcate
însă de violenţă şi suferinţă. Au fost
vremuri când creştinismul era o doctrină
religioasă condamnată la moarte, iar
susţinătorii ei vânaţi ca răufăcători. 
Acest lucru se întâmpla în primele secole
după Hristos, în Imperiul Roman, care se
întindea din nordul Angliei până la Tigru
şi Eufrat, cuprinzând lumea civilizată şi
cunoscută. Mulţi împăraţi romani şi-au
făcut o adevărată politică de stat din
prigoana adoratorilor lui Hristos,
urmărind ştergerea creştinismului de pe
faţa pământului. A fost de fapt epoca
martirilor creştini.
 ””

Pentru a pune capăt zvonurilor că a dat foc Romei,

împăratul Nero a aruncat vina, pe nedrept, şi i-a supus
celor mai cumplite torturi, pe cei care-şi spunea creştini şi
care în mod general erau pizmuiţi pentru enormiotăţile pe
care le susţineau„, preciza Tacitus în Annale. A urmat o
prigoană în toată regula,.

Pentru a pune capăt zvonurilor că a dat foc Romei, împăratul Nero a

aruncat vina, pe nedrept, şi i-a supus celor mai cumplite torturi, pe cei
care-şi spunea creştini şi care în mod general erau pizmuiţi pentru
enormiotăţile pe care le susţineau„, preciza Tacitus în Annale. A urmat
o prigoană în toată regula, arată autorul latin. Cei care mărturiseau că
sunt creştini, erau prinşi şi condamnaţi nu numai fiindcă au dat foc
Romei dar şi fiindcă ”urau rasa umană„. Mai mult decât atât a urmat
un val de teroare. Toţi cei bănuiţi de legături cu aceşti creştini erau
prinşi şi condamnaţi.

NERO SI
Modul în care sfârşeau creştini erau teatral, public şi îngrozitor,
MODUL DE aşa cum îşi imaginase Nero, sfârşitul acestora. Erau fie, aşa cum
arată scrierile antice, îmbrăcaţi în piei de animale şi sfâşiaţi de
PERSECUTII câini, fie aruncaţi în arenă cu animale sălbatice în văzul tuturor.
Mai erau şi alte metode. 
Erau crucificaţi sau arşi de vii pe cruci.