REFERAT

TEMA :

RENUNȚAREA LA APLICAREA PEDEPSEI

Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei – art. 80 Noul
Cod penal
Avertismentul – art. 81 Noul Cod penal
Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei –
art. 82 Noul Cod penal

Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei

1
 Renunțarea la aplicarea pedepsei este una dintre măsurile de individualizare a
pedepselor și constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea
și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, pentru
resocializarea căreia, ținând seama de gravitatea infracțiunii, de persoana infractorului și de
conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicarea unui
avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse este considerată
inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea supra persoanei sale.
Condițiile în care se poate dispune renunțarea la pedeapsă sunt următoarele:
a) Condiții cu privire la fapta săvârșită – pentru ca instanța să poată decide renunțarea
la pedeapsă, trebuie să existe două tipuri de condiții pozitive, ce se referă la pedeapsă și la
persoana infractorului, caracterizate prin gravitatea redusă a infracțiunii și este necesar să se aibă
în vedere următoarele: natura infracțiunii, întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite la
săvârșirea infracțiunii, modul și împrejurările comiterii faptei, motivul și scopul urmărit.
b) Condiții cu privire la făptuitor – se stabilește pentru renunțarea la pedeapsă,
condiția ca persoana infractorului să fi avut o conduită bună, care împreună cu gravitatea redusă
a faptei, să creeze instanței convingerea că se poate renunța la pedeapsă.
Prin exprimarea regretului pentru comiterea faptei, conștientizarea gravității și ilegalității
faptei, depunerea eforturilor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, se
înțelege că persoana condamnată dorește să se îndrepte, cunoaște constrângerea pedepsei chiar și
fără executarea ei concretă, astfel încât nu mai este necesară aplicarea și executarea pedepsei
corespunzătoare faptei comise. Dacă infractorul a mai fost condamnat sau a mai executat
pedepse, se poate constitui o condiție restrictivă privind aplicarea acestei instituții de
individualizare.
c) Convingerea instanței că infractorul se poate îndrepta și fără aplicarea unei
pedepse – renunțarea la aplicarea unei pedepse nu este un drept al infractorului, ci un drept al
instanței de judecată, aceasta poate să aplice o pedeapsă sau să renunțe la aplicarea ei, având
convingerea că inculpatul nu prezintă încredere ori, dimpotrivă, că acesta a înțeles să nu mai
comită infracțiuni.
Situații în prezența cărora instanța nu poate dispune măsura renunțării la pedeapsă –
acestea țin de persoana infractorului și de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea
săvârșită. Conduita negativă avută anterior săvârșirii faptei poate fi considerată incompatibilă cu

2
renunțarea la pedeapsă, chiar dacă este vorba de una singură, nu cumulate, poate să descalifice
infractorul și nu se poate aplica renunțarea la pedeapsă.
Situații în care nu se poate dispune acest mijloc de individualizare :
a) Infractorul a mai suferit anterior o condamnare – cu excepția cazurilor prevăzute în art.
42 lit. a) – faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală și lit. b) – infracțiunile amnistiate sau
pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. În celelalte cazuri se
aplică o pedeapsă, rațiunea fiind aceea că pedeapsa anterioară nu a contribuit la resocializarea sa,
condamnatul nefiind în stare să aibă o bună conduită în societate.
b) S-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei pentru același infractor în ultimii doi ani
anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat. Timpul relativ scurt de la
neaplicarea altei pedepse nu a avut eficiență, drept pentru care acesta nu mai poate beneficia de o
nouă astfel de măsură.
c) Infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului sau a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
d) Pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea pe o perioadă
mai mare de 5 ani. Depășirea acestei limite presupune săvârșirea unei infracțiuni căreia îi este
aplicată o pedeapsă de lungă durată, nu se poate aplica un regim semideschis, limita pedepsei
fiind de la unu la trei ani închisoare.
Aceste situații negative stabilite prin lege limitează posibilitatea instanței de judecată de a
avea încredere în persoane care au mai suferit o condamnare sau care au mai beneficiat de
asemenea măsură în ultimii 2 ani anteriori infracțiunii pentru care sunt judecate.
Renunțarea la aplicarea pedepsei este cunoscută ca o instituție a dreptului penal în unele
țări membre ale Uniunii Europene, instanța de judecată are dreptul de a putea renunța definitiv la
stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei
infracțiuni. În acest sens, pentru resocializarea condamnatului, ținând seama de infracțiunea cu
grad scăzut de gravitate și de periculozitatea infractorului care prezintă garanția îndreptării, prin
aceea că a avut o conduită bună anterioară și ulterioară comiterii infracțiunii, este posibilă
renunțarea la aplicarea pedepsei, considerându-se că aceasta ar provoca mai mult rău, dacă ar
trebui executată, și nu ar fi eficientă.
Avertismentul
Când instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, aceasta aplică infractorului un
avertisment. Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat
renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a
consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.
Avertismentul este un drept și o obligație a instanței de judecată.

3
 Motivele de fapt ce sunt arătate de instanță în hotărârea sa sunt cele care au legătură cu
fapta și persoana infractorului, aceasta trebuie să menționeze gravitatea redusă a infracțiunii,
natura și întinderea nesemnificativă a urmărilor produse prin acțiunea sau inacțiunea
infractorului, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, motivul și
scopul urmărit. Motivele care se referă la persoana infractorului sunt legate de conduita pozitivă
anterioară săvârșirii faptei, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
acesteia, dar și posibilitățile sale intelectuale și materiale de îndreptare.
Atunci când renunțarea la aplicarea unei pedepse se realizează în cazul concursului de
infracțiuni se va aplica un singur avertisment și se va analiza posibilitatea renunțării la aplicarea
pedepsei pentru fiecare infracțiune ce se află în concurs, după care se aplică avertismentul.
Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei
Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă nici unei
decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.
Renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de
siguranță și a obligațiilor civile prevăzute de hotărâre.
Dacă în termen de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana față de care s-a luat această măsură
săvârșește anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o
pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se
stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei,
aplicându-se apoi, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
Renunțarea la aplicare pedepsei ajută la reluarea vieții cetățenești obișnuite prin
executarea hotărârii instanței de judecată. Infractorul, deși vinovat de săvârșirea unei infracțiuni,
este scutit de răspunderea penală, de vreo urmare specială, cum ar fi o decădere din drepturile
sale, o interdicție sau o incapacitate, astfel încât infractorul își va relua locul între cetățenii cu
statut liber, cu drepturi și obligații depline. Deși nu se pune problema unor interdicții sau efecte
ale aplicării unei norme penale, se poate pune problema unor efecte morale, unele profesii fiind
condiționate de o conduită morală exemplară. Considerăm că o excludere din profesia de avocat,
notar, executor judecătoresc, ofițer de servicii secrete, ofițer de poliție și alte asemenea profesii
nu trebuie să se producă, legiuitorul pronunțându-se explicit cu privire la inexistența vreunei
decăderi, interdicții sau incapacități.
După aplicarea avertismentului, infractorul va ști care sunt limitele conduitei viitoare și
va putea să acționeze în limitele drepturilor și obligațiilor cetățenești, fără a mai fi controlat
instituțional, este atenționat cu privire la activitatea viitoare prin avertisment, dar nu stabilește o
răspundere suplimentară, în cazul în care infractorul ar săvârși o nouă infracțiune. Renunțarea la
pedeapsă nu duce la înscrierea în cazierul judiciar a comiterii unei infracțiuni. Aceasta nu este
urmată de un termen de supraveghere, de executarea unei măsuri sau a unei obligații, infractorul
având posibilitatea de a-și relua activitatea fără nici o restricție.

4
 În cazul în care infractorul a ascuns situația comiterii unei alte infracțiuni anterior
rămânerii definitive a hotărârii asupra măsurii de renunțare la pedeapsă, instanța de judecată
procedează astfel :
- Constată că în termen de doi ani de la aplicarea hotărârii cu privire la renunțarea la
pedeapsă s-a descoperit că infractorul mai săvârșise anterior o infracțiune despre care instanța nu
luase cunoștință ;
- Infracțiunea anterioară a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii cu
privire la renunțarea la pedeapsă pentru infracțiunea comisă ;
- Hotărârea cu privire la renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește
pedeapsa pentru care s-a dispus inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, chiar dacă termenul de
doi ani a trecut ;
- Se aplică dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
Exigența instanței de judecată a anula și stabili o pedeapsă în timp de doi ani de la
renunțarea la aplicarea pedepsei stabilește un efect în timp a acestei instituții, ce ține de conduita
nesinceră a condamnatului, iar acesta va trebui să suporte răspunderea pentru toate faptele
anterioare.i

5
i
Noul Cod penal comentat – Partea generală, Ilie Pașcu, Traian Dima, Costică Păun, Mirela Gorunescu, Vasile Dobrinoiu,
Mihai Adrian Hotca, Ioan Chiș, Maxim Dobrinoiu, Universul Juridic, București, 2016.

Speță : La data de 05.03.2020, în jurul orei 16:40, un echipaj de poliție, a identificat în trafic pe
strada N. N. din B. pe numitul R.M. în vârstă de 23 ani, în timp ce conducea autoturismul marca
Chevrolet Kalos, proprietatea sa, înmatriculat cu numărul XX-XX-XXX, fără a poseda permis de
conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Întrucât fapta prezentată întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui
vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută
și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal.
În cauză, prin Ordonanța din 05.03.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale In –rem privind
săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Pe parcursul cercetărilor s-a constatat că persoana în cauză nu deține permis de conducere
pentru nici o categorie de vehicule, fiind indicii temeinice că numitul R.M. a săvârșit infracțiunea de
„Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, s-a confirmat prin Ordonanță punerea în
mișcare a acțiunii penale față de suspectul R.M., iar ulterior s-a dispus prin Ordonanță, efectuarea în
continuare a acțiunii penale față de inculpatul R.M., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii
de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin.
1 Cod penal.
Fiind cercetat de Organele de urmărire penală inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost
pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.
Inculpatul R.M. a fost dedus judecății prin Rechizitoriul nr. XXX/P/2020 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria X pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de
conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal.
Prin Sentința penală nr. XXX/2021 pronunțată de Judecătoria X în baza art. 396 alin. 3 Cod
procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de
inculpatul R.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul
fără a poseda permis de conducere prevăzută la art. 335 alin. 1 Cod penal.
Pentru a pronunța Hotărârea în cauză, Instanța de fond a avut în vedere următoarele
considerente : inculpatul a optat pentru judecarea cauzei conform procedurii simplificate, în baza
probelor administrate în cursul urmării penale, recunoscând acuzația ce i-a fost adusă, cererea fiindu-i
admisă pe considerentul că infracțiunea imputată nu se pedepsește cu închisoarea mai mare de 5 ani.
Din coroborarea probelor administrate în cursul urmării penale Instanța de fond a constatat că
fapta imputată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Astfel, s-a observat că
potrivit art. 396 alin. 1 Cod procedură penală instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului,
pronunțând după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei,
achitarea sau încetarea procesului penal.
În acest sens, față de prevederile art. 80 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, Instanța de fond a reținut
că infracțiunea prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse,
precum și conduita infractorului, iar condiția obiectivă a limitelor de pedeapsă fiind cu închisoare de la
1 an la 5 ani.
 De asemenea, s-a avut în vedere prevederile art. 81 alin. 1 și 2 Cod penal, dispunându-se
renunțarea la aplicarea pedepsei. Instanța a aplicat infractorului un avertisment. Avertismentul constă în
prezentarea motivelor de fapt care au determinat la renunțarea aplicării pedepsei și atenționarea
infractorului asupra conduitei sale viitoare și la consecințele la care se expune dacă va mai comite
infracțiuni.
Sentința penală nr. XXX/2021 pronunțată de Judecătoria X a fost atacată de către unitatea de
Parchet pentru nelegalitate și netemeinicie, Instanța superioară a constatat apelul ca fiind fondat, iar în
rejudecare a dispus condamnarea inculpatului.
Pentru pronunțarea hotărârii, Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 396 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, instanța hotărăște asupra
învinuirii aduse inculpatului, pronunțând după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei,
amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Renunțarea la aplicarea pedepsei
se pronunță dacă instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie
infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80-82 Cod penal.
Renunțarea la aplicarea pedepsei, reglementată de art. 80 alin. 1 și 2 Cod penal presupune
îndeplinirea a două condiții cumulative, și anume : o condiție privitoare la faptă și una referitoare la
persoana inculpatului.
În privința celei referitoare la faptă, dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. a) stabilește că prezintă
gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și
împrejurările unde a fost comisă, motivul și scopul urmărit.
Condiția privitoare la persoana infractorului, dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. b) stabilește că
conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau
diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că
aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei
acestuia.
Instanța superioară a observat că inculpatul a fost dedus judecății pentru comiterea unei
infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, pin aceea că inculpatul a condus pe drumurile
publice un autoturism fără a deține permis de conducere, fapt pentru care s-a apreciat că nu a prezentat
o gravitate redusă, atâta timp cât inexistența permisiunii de conducere ar fi putut produce consecințe
vătămătoare pentru persoane sau bunuri.
În mod constat, jurisprudența instanțelor naționale, au evidențiat faptul că infracțiunile de
încălcare a normelor legale de circulație pe drumurile publice prezintă infracțiuni de pericol, condiții
prin care aceste fapte sunt pericol concret avut în vedere la incriminarea faptei, astfel încât nu s-ar
putea susține că aceste infracțiuni au o gravitate redusă.
În urma admiterii apelului de rejudecare s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 80 Cod penal și
s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru
fapta din 05.03.2020 de conducere a unui vehicul fără permis de conducere la pedeapsa de 8 luni
închisoare, stabilindu-se pedeapsa rezultată de 8 (opt) luni. S-a dispus suspendarea condiționată a
executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, și s-a atras atenția
inculpatului asupra dispozițiilor art. 91 alin. 1 lit. a) Cod penal privind condițiile suspendării executării
pedepsei sub supraveghere.