REFERAT

TEMA :

Egalitatea ca valoare, drept și obiectiv existențial

Egalitatea de gen în sfera educației,

1
 formării și pieței muncii

Egalitatea de gen și respectarea drepturilor femeilor sunt percepute în prezent ca

premise pentru o dezvoltare durabilă și echitabilă.
În momentul de față, chiar dacă mentalitățile specifice societăților de tip tradițional au
suferit modificări, totuși „aşteptările diferenţiale de rol de sex sunt atât de adânc imprimate în
mentalitatea cotidiană, încât afectează în mod hotărâtor şi percepţia imediată” (Iluţ, 2000,
p.184).
Criteriul de gen a reprezentat un aspect esențial în domeniul educației, formării și
integrării pe piața muncii, începând cu primele forme de instrucție în familie și în comunitate,
până la sistemele de învățământ, integrare profesională din societatea contemporană.
În contexte social-economice și culturale diferite, atât la nivel european, cât și
național a existat o preocupare intensă din partea specialiștilor asupra studierii și cercetării
subiectelor care aduc în discuție diferențele de gen. Cei mai mulți dintre aceștia pun în
legătură egalitatea de gen cu incluziunea pe piața muncii. În acest context, societatea
europeană traversează o perioadă de schimbări profunde la nivel social, dar și educațional din
perspectiva nevoii de a asigura sisteme de formare inițială și continuă înalt calitative. Scopul
asumat este transformarea spațiului comunitar european în cea mai competitivă și dinamică
economie bazată pe cunoaștere la nivel mondial.
În ultimii ani, la nivel european, milioane de indivizi au rămas fără locuri de muncă,
factor care a contribuit major la sărăcie și excluziune socială. Această stare de fapt a
determinat Comisia Europeană și statele membre să adopte o serie de reforme și măsuri
pentru a contribui la îmbunătățirea situației.
Integrarea României în Uniunea Europeană a însemnat pentru țara noastră eforturi
pentru alinierea la standarde europene inclusiv în domeniul ocupării forței de muncă și a
incluziunii sociale, elaborându-se în acest sens o serie de documente programatice
corespondente la nivel național și regional cu cele din Uniunea Europeană.
La modul general, noțiunea de gen face referire la diferențele sociale între bărbați și
femei. Aceasta se referă la setul de reguli care reglementează relațiile bărbați/femei oferindu-
le activități, responsabilități și obligații distincte.
Egalitatea de gen urmărește să valorizeze în mod egal aspirațiile, nevoile și conduitele
bărbaților și ale femeilor, încercând să elimine orice tip de discriminare.

2
 Percepțiile și ideile referitoare la masculinitate şi feminitate sunt adânc înrădăcinate.
Încă de la vârste mici, băieții sunt în general educaţi pentru a respecta rolurile de gen
proiectate de societate pentru a conferi putere şi control bărbaților. Încă de la naştere fetele
sunt diferite de băieți, sexul fiind cel care determină această diferență. O dată cu creşterea în
vârstă apar diferenţe în ceea ce priveşte interesele lor, pragul senzorial, capacitatea fizică,
reacțiile emoționale. (Rotar, Neagu, Dorcea, Dumitrașcu, Tudor A., Tudor V., 2014).

Stereotipurile de gen perpetuează diferențele dintre sexe cu privire la capacitățile și

personalitățile diferite ale bărbaților comparativ cu femeile. Acestea apar ca urmare a
concepțiilor dominante care există la nivelul unei societăți referitoare la caracteristicile
diferite ale bărbaților și femeilor.

În general, diferenţele de gen persistă în multe domenii. Pe piaţa muncii, femeile sunt
încă suprareprezentate în sectoarele plătite mai prost şi subreprezentate în funcţiile de decizie,
în timp ce rolul de mamă menţine rata de ocupare a femeilor la un nivel scăzut, iar femeile
continuă să muncească mai multe ore neplătite în gospodărie decât bărbaţii. Acest fapt ar
putea avea cauze generate din valorizarea societății față de trăsăturile asociate genului
masculin. În cazul acesta problematica având legătură cu ierarhia valorică a societății și nu de
faptul că bărbații sunt mai predominanți comparativ cu femeile.

În România, relaţiile de gen par a fi rămas închistate la nivelul ideii

de patriarhat şi a predestinării femeii pentru posturi de execuţie şi rareori de conducere.
(Stănculescu, 2009, p. 4)

Conform unei cercetări calitative, realizată de către Institutul European pentru

Egalitatea de Gen în cele 27 de State Membre, cu privire la percepţiile de gen, se
demonstrează existența stereotipurilor nu numai în sfera publică, ci şi în cea privată. În acord
cu concluziile cercetărilor şi în ceea ce priveşte piaţa muncii, oamenii tind să asocieze
anumite profesii cu femeile şi altele cu bărbaţii, pe baza personalităţii, aptitudinilor şi
trăsăturilor fizice ale acestora. Bărbaţii sunt consideraţi puternici din punct de vedere fizic,
sugerând faptul că sunt mai potriviţi pentru munca „brută” şi „grea”, având posibilităţi de
angajare şi salarii mai bune decât femeile. Pe de altă parte, femeile par slabe şi vulnerabile,
având forţe fizice şi capacităţi mai slabe decât bărbaţii. În plus, femeile nu au aceleaşi
posibilităţi de angajare comparativ cu bărbaţii, deoarece angajatorii pot considera că rolul
acestora de „mame” şi „gospodine” poate afecta devotamentul lor pentru responsabilităţile
postului. Mai mult, se pare că femeile care deţin funcţii cheie tind să imite aspectul sau

3
trăsăturile fizice ale bărbaţilor, astfel încât să nu fie percepute ca fiind slabe, nedemne de
încredere şi inadecvate pentru post.

Conform aceleași cercetări, în ceea ce priveşte educaţia, este de menționat faptul că

stereotipurile de gen au un impact semnificativ asupra opţiunilor educaţionale, atât în termeni
de orientare, cât şi în termeni de durată a studiilor. Ţinând seama de natura stereotipurilor,
anumite studii şi profesii par mai adecvate pentru femei decât pentru bărbaţi, şi invers, ceea
ce duce la segregarea de gen atât în instituţiile de învăţământ, cât şi la locul de muncă.

Referitor la sfera privată, este de subliniat faptul că, în mod tradiţional, bărbaţii au
fost priviţi ca „cei care câştigă o pâine”, în timp ce femeile sunt percepute ca gospodine şi
casnice. Deşi această concepţie este mai înrădăcinată în rândul persoanelor în vârstă decât
printre tineri, este încă foarte comună, arătând nu numai rolul femeilor în societate, ci şi ceea
ce se aşteaptă de la acestea din punctul de vedere al normelor sociale. În ciuda faptului că
modelul „bărbatului care câştigă pâinea” este supus revizuirii şi schimbării, în condiţiile în
care ambii membri ai unui cuplu obţin venituri iar treburile gospodăreşti sunt împărţite egal,
acesta este încă prezent.

Demersurile privind problematica de gen au căpătat coerenţă o dată cu conturarea

unui context legislativ specific. Astfel, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între
bărbaţi şi femei funcţionează în vederea eliminării discriminării directe şi indirecte după
criteriul sex, în toate sferele vieţii publice. Reglementările legislative definesc egalitatea de
şanse între femei şi bărbaţi, ca luarea în considerare a capacităţilor, a nevoilor şi a aspiraţiilor
diferite ale persoanelor de sex feminin şi, respectiv, masculin, şi tratamentul egal al acestora.
(UNICEF, 2004).

La nivel european s-au realizat progrese semnificative în ultimele decenii în

promovarea egalității între femei și bărbați, cu toate acestea în continuare există inegalități
din acest punct de vedere. Progresele se datorează, în principal, legislației în domeniul
nediscriminării, integrării dimensiunii egalității de gen și măsurilor specifice pentru
avansarea femeilor în toate sferele. Aceste aspecte vizează accesul la ocuparea forței de
muncă, egalitatea salarială, protecția maternității, concediul parental, măsuri de asigurări
sociale, securitatea socială, sarcina probei în cazurile de discriminare și de autoocupare a
forței de muncă.

4
 La nivel național, Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi pentru perioada 2006 – 2009 s-a axat predominant pe măsuri de informare şi
conştientizare.

Strategia naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru

perioada 2010 – 2012 a extins aria de intervenţie şi a stabilit măsuri de intervenție în domenii
stabilite ca prioritare : educaţia (favorabilă egalităţii de şanse), piaţa muncii (reducerea
diferenţelor salariale dintre bărbaţi şi femei), societate (celebrarea unor evenimente
importante din istoria luptei pentru drepturile femeii : România a participat ca membru
UNFPA la organizarea Observatorului de Gen din România), roluri, stereotipuri de gen
(mesaje transmise de mass media), participarea la procesul de decizie (analize, statistici). În
contextul reorganizării şi desfiinţării unor instituţii o parte din obiective nu au fost atinse.

Strategia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru

perioada 2014-2017 are la bază strategia la nivel european pentru 2010 – 2015. În
introducerea documentului se precizează faptul că diferențele de gen s-au diminuat în ultimii
ani, dar nu suficient. De asemenea se subliniază ca Legea 202/2002 a permis armonizarea
legislaţiei româneşti cu cea comunitară.

Direcţiile de acţiune 2014 – 2017 au fost stabilite prin programul de guvernare 2013 –
2016.

La capitolul „Muncă” a fost luată în considerare dimensiunea egalităţii de şanse:

- Susţinerea egalităţii de şanse;

- Eliminarea diferenţelor salariale dintre bărbaţi şi femei;
- Includerea principiilor coeziunii sociale şi egalității de gen în toate politicile publice;
- Întărirea capacităţilor de monitorizare.
La capitolul „Educaţie”:

- Garantarea egalităţii de şanse indiferent de statutul social;

- Eliminarea formelor de discriminare.
Pentru perioada 2014 – 2017 strategia îşi propune restrângerea domeniilor de
intervenţie din raţiuni pragmatice şi financiare. Strategia 2014 – 2017 a identificat
următoarele arii de acţiune : educaţia, piaţa muncii, participarea echilibrată a femeilor şi
bărbaţilor la procesul de decizie, abordarea integratoare de gen, violenţa de gen.

5
 De asemenea, conform Documentului Comun de Evaluare, aprobat de Comisia
Europeană precum și de Guvernul României sunt recunoscute un set de priorități în ceea ce
privește politica de ocupare și piața forței de muncă pentru România, printre care:
- Promovarea unui mediu propice care să favorizeze ocuparea;
- Dezvoltarea resurselor umane – conexiunea cu piața muncii;
- Promovarea de politici active pe piața muncii și Serviciul Public de Ocupare;
- Asigurarea accesului egal pe piața muncii pentru toți cetățenii.
În punerea în practică a acestor priorități cu caracter strategic, la nivel național s-a luat
în calcul consolidarea sistemului legislativ și instituțional în ceea ce privește piața forței de
muncă în următoarele domenii: continuarea eforturilor în scopul asigurării de flexibilitate
relațiilor de muncă, diminuare costurilor fiscale asupra locului de muncă, facilitarea integrării
absolvenților în câmpul muncii și îmbunătățirea calității muncii prin mijloace de încurajare a
educației și formării profesionale pe durata întregii vieți, adaptarea la schimbările continue,
inclusiv a șomerilor.
În România, Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are ca obiectiv
stimularea eforturilor de a atinge ținta de ocupare stabilită de România pentru anul 2020, mai
concret o rată de ocupare de 70% pentru populația cu vârstă cuprinsă între 20-64 ani.
Planul de acțiuni al Strategiei de Ocupare a Forței de Muncă 2013-2020 cuprinde
prevederi care vizează creșterea participării femeilor pe piața munci, inclusiv prin măsuri
suport de reconciliere a vieții profesionale cu cea de familie. Câteva dintre acestea sunt:
o editarea unui ghid cu modele de conciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională
şi cu prevederi legislative care să fie distribuite la nivel naţional;
o activităţi menite să reducă diferenţele de gen în salarizare prin organizarea de
conferinţe naţionale în care să fie implicaţi partenerii sociali, reprezentanţi ai
Guvernului, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri si elaborarea şi editarea
de materiale promoţionale şi informative;
o încurajarea femeilor pentru revenirea pe piaţa muncii ca urmare a întreruperii sau
finalizării concediului pentru creşterea copilului/copiilor, inclusiv prin
aranjamente flexibile de lucru;
o dezvoltarea infrastructurii pentru a asigura facilităţi de îngrijire a copiilor în toate
comunităţile şi accesul la acest tip de servicii;

6
 o identificarea nevoii de servicii de îngrijire, precum şi dezvoltarea de programe de
formare şi motivare a participării îngrijitorilor pe piaţa muncii, concomitent cu
dezvoltarea şi promovarea accesului persoanelor dependente la servicii de îngrijire
Contextul românesc actual scoate în evidență faptul că discriminarea pe criteriu de
gen există încă în sfera provocărilor care caracterizează societatea în ansamblu, fiind prezente
o serie de diferențe evidente referitoare la accesul, participarea și implicarea femeilor și a
bărbaților la nivelul vieții sociale, politice, economice, inclusiv al pieței muncii.
În acord cu prevederile europene, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și
tratament între femei și bărbați „reglementează măsurile pentru promovarea egalității de
șanse și de tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de
discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România.” (Cap. I,
Art.1)
Conform Art. 2 al Legii nr. 202/2002, măsurile pentru promovarea egalității de șanse
și tratament între femei și bărbați în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare
fundamentate pe criteriul de sex au aplicabilitate în domeniul ocupării, educației, sănătății,
culturii, informării, participării la decizie, furnizării și accesului la bunuri și servicii, dar și în
alte domenii reglementate prin legi specifice.
Activităţile cu un pronunţat grad de feminizare a populaţiei ocupate civile în anul
2013 au fost cele de : sănătate şi asistenţă socială (79,6%), intermedieri financiare şi asigurări
(75,1%), învăţământ (69,3%), hoteluri şi restaurante (58,6%), administraţie publică şi apărare
(57,8%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (55,4%) şi agricultură, silvicultură şi
pescuit (54,3%).
Bărbaţii ocupaţi au predominat în toate celelalte activităţi economice, deţinând
proporţii covârşitoare în activităţile transport şi depozitare (84,5%), construcţii (83,5%) şi de
industrie extractivă (83,1%).
În România, au un loc de muncă 56,3 % dintre femei și 71,4% dintre bărbați, iar pe
posturi de conducere se află numai 7,8 % reprezentante de sex feminin.
Un studiu realizat la cererea Comisiei Europene de Ministerul Muncii în 2011, arată
că în România, ponderea femeilor care ocupă poziţii de decizie este mai mare în ministere,
decât în unităţile deconcentrate ale acestora de la nivel local, instituţiile aflate în subordinea
acestora şi alte organe de specialitate.
În general, femeile dețin o pondere mai mare în ramuri mai slab remunerate. De
exemplu, conform INSSE, în iunie 2009 salariul mediu net era de 1.553 lei în învățământ,
2.003 lei în administrație și de 1.113 lei în comerț, în timp ce în ramurile dominate de bărbați
7
veniturile erau superioare (2.515 lei în industria de prelucrare a țițeiului, 2.192 lei în industria
de fabricare a produselor farmaceutice). Diferențele dintre salariile realizate de femei și cele
ale bărbaților sunt determinate de diferențe de nivel de calificare și de poziția ierarhică la
locul de muncă. Datele Eurostat arată că femeile câștigă în medie cu 13% mai puțin decât
bărbații în condiții egale de muncă.
În sectorul privat, potrivit Eurostat, femeile ocupă doar 27,1% din pozițiile de
conducere. Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanță Mercer, domeniile cu
ponderea cea mai mare a femeilor în poziții de top sunt : relațiile publice (80%), resursele
umane (70%) și marketingul (59%). În ceea ce privește reprezentarea femeilor în funcții de
conducere, la nivel guvernamental, aceasta este sub media înregistrată în UE, unde 25%
dintre femei dețin funcții de conducere. Potrivit altui studiu ANES, în 2009, doar 3 dintre
miniștri erau femei (15% din numărul total al acestor funcții), iar în 12 dintre cele 19
ministere existente, femeile nu erau reprezentate deloc la nivel de conducere. La nivelul
administrației publice locale dezechilibrele sunt și mai mari.
Problematica participării femeilor şi bărbaţilor la procesul de decizie şi a distribuţiei
de gen în structurile de reprezentare publică a constituit şi în România un domeniu de studiu.
Participarea echilibrată pe piaţa muncii atât a femeilor cât şi a bărbaţilor - în termeni
de ocupare, salarizare, promovare şi participare la formare continuă - este strâns legată de
contextul familial (de aici politicile pentru concilierea vieţii profesionale cu cea familială şi
cea privată), contextul socio-cultural (în cadrul căruia sunt perpetuate stereotipuri sexiste care
cel mai adesea limitează accesul femeilor la sfere ale vieţii sociale, spre exemplu anumite arii
profesionale considerate a fi „natural masculine”) precum şi de modul în care puterea
economică şi politică este distribuită în societate.
Este cunoscut faptul că structura familiei în funcție de numărul de copii influențează
sensibil rata de ocupare, într-o măsură mai mare la femei comparativ cu bărbații, acest aspect
putând fi explicat prin implicarea într-o măsură mai mică a bărbaților în îngrijirea familiei.
Principalele concluzii ale sondajului de opinie „Percepţii şi atitudini privind
discriminarea în România”, realizat de TNS CSOP România, la solicitarea Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării, au reliefat că 49% dintre români afirmă că
fenomenul discriminării este des întâlnit în România. Raportul anual al CNCD pe 2012 atrage
atenţia că în ceea ce priveşte tipurile de discriminare, cazurile de discriminare pe piaţa muncii
au cunoscut o dinamică în creştere, astfel condiţia femeilor în ocuparea şi păstrarea muncii
prezintă o serie de probleme, în special în ceea ce priveşte disponibilizările pe caz de
maternitate.
8
 Schimbările economice din ultimii ani au conturat mai clar rolul femeilor în
economie, precum şi determinarea lor de a juca un rol mai important pe piaţa muncii. Femeile
reprezintă astăzi o parte a forţei de muncă în creştere care participă la piaţa muncii din UE.
Acestea devin, de asemenea, din ce în ce mai mult, cele care susţin financiar propriile
familii. Noile cercetări la nivel european confirmă câştigul pentru economii atunci când se
încurajează participarea egală la piaţa muncii.
Abordarea problematicii egalităţii de gen în materie de ocupare a forței de muncă
evidenţiază necesitatea promovării în mod egal a bărbaților și femeilor pe piaţa muncii
precum și în ocuparea posturilor de conducere, ca şi garanţie a asigurării echității sociale şi
performanței economice care să conducă la creşterea participării sociale a femeilor la toate
nivelurile.

Concluzii

Egalitatea între femei şi bărbați este un drept fundamental, o valoare comună a

Uniunii Europene și a României și o condiție necesară pentru realizarea obiectivelor europene
și naționale de creștere economică, ocupare a forței de muncă și a coeziunii sociale.
Elementele-cheie în garantarea egalităţii de şanse și de gen sunt ocuparea forţei de
muncă şi condiţiile de muncă. Ele contribuie puternic la deplina participare a cetăţenilor la
viaţa economică, culturală şi socială, precum şi la dezvoltarea potenţialului lor.
În inserţia femeilor în anumite sectoare de producţie şi în anumite posturi existenţa
stereotipurilor în funcţie de sex are un rol determinant, fiind vorba despre ceea ce numim
segregare profesională orizontală şi respectiv verticală. De aceea, acţionând pentru eliminarea
stereotipurilor de gen, acţionăm pentru egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei.
Concluzionând și analizând datele existente, se poate remarca faptul că segregarea
profesională pe criteriu de sex încă persistă. Există anumite domenii de activitate economică
în care sunt implicate în mare parte femei (domenii cum ar fi : sănătatea, educația,
administrația publică, etc.), în timp ce alte domenii sunt preponderent ocupate de bărbați
(domenii care sunt specifice industriei grele, armata, etc.). Această segregare profesională
determină diferenţieri de remunerare între femei şi bărbaţi, avându-se în vedere că domeniile
puternic feminizate sunt mai prost plătite decât domeniile preponderent masculine.
Evoluţiile demografice, modificările structurale şi de volum ale resurselor de muncă
din România din ultimii 10 ani au determinat un context general mai puţin favorabil pentru

9
implementarea cu succes a cadrului strategic anterior care a avut ca principal obiectiv
realizarea unei ocupări depline, de calitate, durabile şi inclusive.
În perioada 2000-2012 România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de
ocupare a populaţiei în vârstă de muncă 20 – 64 de ani, 8,7 puncte procentuale din rata de
ocupare a forţei de muncă vârstnice 55 – 64 de ani şi 6,9 puncte procentuale din rata de
ocupare feminină de 20-64 ani.
Impactul crizei economice reliefează faptul că realitățile economice la nivel european,
național și regional evoluează mai rapid decât politicile publice. În ultimii ani, la nivel
național și regional, milioane de oameni au rămas fără locuri de muncă, fiind în felul acesta
afectați de sărăcie și excluziune socială. Din analiza principalilor indicatori economici se
poate observa sensibilitatea economiei românești la şocurile externe, induse de evenimentele
globale majore din perioada crizei financiare și economice.

BIBLIOGRAFIE

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. (2012). Raport de activitate 2012.

Preluat de pe: http://www.cncd.org.ro/files/file/Raport%20de%20activitate%20CNCD
%202012.pdf
Iluț, P., (2000), Iluzia localismului şi localismul iluziei, Editura Polirom, Iaşi
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, (2011), studiu:
Situația femeilor și bărbaților în poziții de decizie în administrația publică centrală,
Preluat de pe: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-
presa/2052-ref-studiu-situatia-femeilor-si-a-barbatilor-in-pozitii-de-decizie-in-
administratia-publica-centrala
Ministerul Muncii. Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și
bărbați. Preluată de pe:
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L202-
2002_rep.pdf;
Rotar, M., Neagu, M., Dorcea, D., Dumitrașcu, P.,Tudor, A.,Tudor, V., (2014), Strategie
privind combaterea stereotipurilor de gen în cadrul proiectului „Egalitate de șanse și
incluziune pe piața muncii pentru femei în regiunea București-Ilfov, Programul
Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Fondul Social
European;
Stănculescu, E., (2009), Stereotipurile de gen din perspectiva cogniției sociale, Rev. Psih.,
t.55, nr.3-4, București, iulie – decembrie 2009
Universitatea Spiru Haret (2012), Studiu privind segregarea de gen pe piața muncii, preluat
de pe

10
http://www.profeminantrep.ro/uploads/STUDIU_PRIVIND_SEGREGAREA_DE_G
EN_PE_PIATA_MUNCII.pdf

11