EGALITATEA DE SANSE IN ROMANIA

NUME: CRUCEANU DIANA

RESURSE UMANE

Egalitatea între femei și bărbați reprezintă un drept fundamental, o valoare comună

a Uniunii Europene și o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creștere,
ocupare a forței de muncă și coeziune socială la nivelul UE. Deși există încă o serie de
inegalități între femei și bărbați, în ultimele decenii s-au făcut progrese semnificative
pentru ca femeile și bărbații să beneficieze de șanse egale în toate domeniile de
activitate. Acest lucru se datorează, în primul rând, legislației privind tratamentul egal,
măsurilor destinate să integreze principiul egalității de șanse în toate politicile
comunitare și măsurilor specifice privind promovarea femeilor. În medie, în Uniunea
Europeană, femeile câștigă cu 2 euro mai puțin pe oră decât bărbații.
Legislație națională în domeniul egalității de șanse

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei și

bărbați, cu modificările și completările ulterioare, reglementează măsurile pentru
promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în vederea
eliminării tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate sferele vieţii
publice din România.

Măsurile pentru promovarea egalității de șanse si de tratament între femei și bărbați

și pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică
în sectorul public și privat, în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii si informării,
politicii, participării la decizie, furnizării și accesului la bunuri și servicii, cu privire la
constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea
oricărei alte forme de activitate,independența, precum și în alte domenii reglementate
prin legi speciale.Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind egalitatea de
șanse între femei și bărbați, publicat în data de 8 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a
Femeii, arată că deși au fost efectuate progrese în domeniu, acestea sunt insuficiente.
În ce privește diferența de remunerare, România este statul membru în care aceasta
înregistrează cel mai scăzut nivel (5,2%), în timp ce media europeană s-a stabilizat de
mai mulți ani la 16%.

Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat: „Egalitatea

de gen reprezintă o prioritate pe agenda noastră, însă progresele pe teren sunt încă
lente. Pentru ca situația să se schimbe în mod real pentru femei, trebuie să
transformăm sensibilizarea și intențiile în acțiuni. Aceasta înseamnă adoptarea noii
legislații propuse de Comisie privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată,
aderarea la Convenția de la Istanbul și punerea în aplicare a politicilor convenite deja
pentru a soluționa diferența de remunerare între femei și bărbați și pentru a combate
violența împotriva femeilor.”

În România, în termeni de rată de ocupare a forței de muncă, aceasta este de doar

57,4% în rândul femeilor (65,3% media UE), în timp ce în rândul bărbaților urcă la
73,1% (76,9% media UE). De asemenea, doar 11% dintre membrii consiliilor de
conducere ale marilor companii sunt femei, față de 25,3% media europeană, această
categorie înregistrând și cea mai mare scădere comparativ cu media europeană (cu
peste 20%). O reprezentare slabă a fost înregistrată și în politică, acolo unde 21,3%
dintre membrii Parlamentului României sunt femei, în timp ce media UE este de 29,3%.
Violența este în continuare extrem de larg răspândită. Potrivit celor mai recente date
disponibile (din 2012), la nivelul României, circa 30% dintre femei s-au confruntat cu
diferite forme de violență fizică și/sau sexuală de la vârsta de 15 ani, în timp ce media
UE este de 33%

EGALITATEA DE SANSE IN SISTEMUL EDUCATIONAL ROMANESC

Egalitatea de şanse are la baza asigurarea participării depline a fiecărei persoane la

viața economică și socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă,
dizabilități etc. Şcoala este leagănul copilăriei în care toate speranţele pot deveni
realitate dacă cei care iau parte la activităţile de învăţare, pofesori şi elevi,
conştientizează diversitatea şi complexitatea naturii umane şi valorifică fiecare talent
sau latură creativă dăruită de Dumnezeu.

În categoria copiilor defavorizaţi îi putem include pe cei proveniţi din familii

monoparentale sau orfani de ambii părinţi, copiii ai căror părinţi sunt şomeri, au grave
probleme de sănătate sau un comportament imoral, copiii care locuiesc în zone izolate
sau îndepărtate şi a căror şcolarizare depinde de existenţa unui mijloc de transport şi
copiii de etnie rromă care se integrează cu greutate în colectivul clasei de elevi.

Cea mai bună soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor
elevilor se dovedeşte a fi educaţia incluzivă, caracterizată prin următoarele principii:
dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi
exclus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie,
sex, limbaj, dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor; diferenţele individuale
între elevi constituie o sursă de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă. Şcoala incluzivă
are la bază un curriculum adaptat în raport cu nevoile copiilor.

Şcoala românească trebuie să construiască diverse strategii pentro o tratare pluralistă a

diversităţii culturale, cum ar fi: aprecierea patrimoniului cultural pe care îl aduc cu ei
elevii şi utilizarea acestuia pentru a ajuta profesorii şi directorii să înveţe culturile
elevilor; utilizarea conflictelor etnice pentru producerea unor schimburi culturale şi
sociale pozitive; crearea unui mediu de cooperare între elevi, profesori şi familiile
elevilor; facilitarea succesului tuturor prin asigurarea accesului egal şi eficient la
instituţia şcolară; înlăturarea prejudecăţilor legate de rasă, clasă socială sau etnie;
eliminarea unor practici care dezavantajează persoane şi grupuri de elevi.

In concluzie, egalitatea şanselor de instruire este teoretic garantată în aproape toate

ţările lumii, dar realizarea practică a acestui principiu generos continuă să rămână una
din cauzele de importanţă majoră ale reformelor. Conceptul de „egalitate“ înseamnă
astăzi ceva mai mult decât drepturile egale pe care democraţii secolului trecut le
revendicau cu entuziasm pentru toţi cetăţenii; ea înseamnă o egalitate reală a şanselor
individuale de promovare socială, iar educaţia este instrumentul cel mai important în
dezvoltarea la maximum a acestor şanse. Specia umană se conformează şi ea acelui
principiu director al evoluţiei speciilor – variabilitatea; indiferent de numărul indivizilor,
educaţia lor trebuie să fie diferenţiată şi specializată, în funcţie de „echipamentul
natural-genetic“ al fiecăruia, de aptitudinile şi interesele fiecărei persoane, corelate cu
nevoile de cadre competente ale societăţii.