1.

Dreptul roman:
a) cuprinde totalitatea normelor de conduită, instituite sau sancţionate de statul roman şi
constituie un sistem extrem de vast şi de complex, format dintr-o multitudine de ramuri şi
instituţii juridice.
b) se confunda cu jurisprudenta
c) reglementeaza relatiile dintre cetati
2. Istoria dreptului roman începe:
a) in secolul al VIII-lea i. Hr.;
b) in 27 i. Hr.;
c) la jumatatea secolului al VI-lea I. Hr.
3. Romanii:
a) au facut confuzia intre drept, morala si religie pe parcursul existentei Romei;
b) stravechea confuzie se regasea in unele texte din epoca clasica
c) au depasit confuzia intre drept, morala si religie
4. Romanii desemnau normele religioase prin termenul:
a) ius
b) fas
c) iuris
5. Jurisprudenta:
a) este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi nedrept
b) presupune a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său
c) este arta binelui şi a echităţii
6. Desi romanii delimitasera in practica dreptul de morala si de religie, stravechea
confuzie continua in plan teoretic. Aceasta se datoreaza faptului ca:
a) romanii nu erau conservatori;
b) desi erau un popor pragmatic, romanii preluau definiţiile pe baza unor elemente
neprelucrate din filosofia greacă.
c) dreptul nu se poate delimita complet de morala si de religie.
7. In secolul al VII-lea a fost infiintata o scoala de drept roman la:
a) Ravenna
b) Pavia
c) Roma
8. In secolul al XI-lea a fost infiintata la Bologna:
a) scoala glosatorilor
b) scoala postglosatorilor
c) scoala istorica a dreptului
9. Membrii scolii glosatorilor:
a) cunosteau opera legislativa a imparatului Justinian
b) extrageau din textele clasice principii, pe care le aplicau in practica
c) foloseau metoda exegetica
10. Membrii scolii postglosatorilor utilizau in studiile lor:
a) metoda dogmatica
b) metoda dialectica
c) metoda exegetica
11. “Usus modernus pandectarum”:
a) se aplica in Franta
b) dreptul modernizat al Digestelor
c) se aplica in Germania
12. Noua scoala istorica a dreptului a fost fondata de:
a) profesorul Bartolus, in Franta
b) profesorul Andre Alciat, in Franta
c) profesorul Savigny, in Germania

1
 13. In opinia reprezentantilor noii scoli istorice a dreptului:
a) că organele statului nu sunt îndreptăţite să creeze drept, dreptul fiind produsul
spiritului naţional, aşa încât normele de drept nu pot îmbrăca forma legii, ci forma cutumei, a
tradiţiei juridice.
b) trebuie studiate atât izvoarele dreptului, cât şi cele istorice, literare si filosofice
c) în studierea dreptului roman trebuia utilizata metoda exegetica
14. Dreptul privat roman:
a) este arta binelui si a echitabilului
b) se refera la interesele fiecaruia
c) reprezinta ansamblul normelor juridice, instituite sau sanctionate de statul roman, ce
reglementează conditia juridica a persoanelor, relatiile cu caracter patrimonial si organizarea
proceselor private
15. Distinctia intre dreptul public si cel privat se face cu ajutorul:
a) intereselor generale
b) intereselor particulare
c) sferei de reglementare
16. Problema studierii dreptului roman:
a) se datorează faptului că romanii au creat vocabularul juridic
b) se datorează faptului ca vitalitatea dreptului privat roman trebuie pusă în legătură cu
faptul că este expresia juridică şi abstractă a unei societăţi bazată pe proprietatea privată şi pe
producţia de mărfuri.
c) se datorează faptului ca dreptul roman este un element izolat
17. Problema studierii dreptului roman:
a) s-a pus încă din epoca modernă
b) se datoreaza faptului că a influenţat evoluţia dreptului românesc doar în momentul
adoptării dreptului scris
c) se datorează faptului că dreptul roman este un câmp de verificare a tezelor teoretice cu
privire la originea şi evoluţia dreptului.
18. Dreptul roman a influenţat evoluţia dreptului românesc:
a) doar în momentul formării dreptului feudal românesc nescris
b) în momentul elaborării legiuirilor româneşti feudale scrise, după modelul dreptului
roman aplicat în Occident
c) în momentul elaborării operei legislative a lui Alexandru Ioan Cuza
19. În Dacia, provincie romană:
a) s-a format dreptul daco-roman, în fizionomia căruia elementele dreptului roman au
dobândit funcţii şi finalităţi noi.
b) dreptul roman a funcţionat în permanenţă în paralel cu dreptul local
c) s-a aplicat doar dreptul local
20. Diviziunile dreptului roman sunt:
a) dreptul public
b) dreptul ginţilor
c) dreptul natural
21. Dreptul civil roman:
a) reglementa relaţiile dintre quiriţi
b) este arta binelui şi a echitabilului
c) este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi drept
22. Dreptul civil roman:
a) se confundă cu întregul drept privat roman
b) are caracter exclusivist
c) are caracter formalist
23. Dreptul ginţilor:
a) reglementa relaţiile dintre cetăţi

2
 b) se confunda cu jurisprudenţa
c) se confunda cu dreptul natural
24. Dreptul natural:
a) se aplica în toate timpurile şi în toate societăţile, fiind cunoscut chiar şi de animale
b) reglementa relaţiile dintre peregrini
c) cuprinde ansamblul normelor juridice, instituite sau sancţionate de stat, ce reglementa
relaţiile dintre stat şi cetăţeni
25. Roma a fost fondată de trei triburi, numite şi triburi fondatoare:
a) latinii, proletarii si nobilii
b) cavalerii, etruscii și latinii
c) latinii, sabinii și etruscii
26. În epoca prestatală, populaţia era împărţită în două mari grupuri sociale:
a) patricienii şi plebeii.
b) potentiores și humiliores
c) sabinii și plebeii
27. Plebea era formată din:
a) populaţiile vecine supuse de către romani, la care, cu timpul, se adaugă şi comercianţii şi
meseriaşii primitivi veniţi la Roma.
b) proletari
c) coloni și oamenii liberi cu o condiție juridică
28. Factorii de conducere socială din epoca regalității în formă prestatală au fost în
număr de trei:
a) Comitia curiata, regele și Senatul.
b) Comitia centuriata, regele și magistrații
c) Concilium plebis, regele și Senatul
29. În epoca regalității în forma prestatală, Comitia curiata:
a) ratifica legile
b) avea rol consultativ
c) soluționa cele mai importante probleme din viața cetății.
30. În epoca regalității în forma prestatală, Senatul:
a) convoca Adunarea poporului
b) soluţiona eventualele conflicte ce se puteau declanşa între ginţi.
c) îl sfătuia pe rege
31. Regele Servius Tullius
a) a creat Comitia tributa
b) a împărţită populaţia Romei, fără a se mai ţine seama de distincţia dintre patricieni şi
plebei, în două categorii sociale
c) a împărţit teritoriul Romei în cartiere, numite şi triburi
32. În epoca regalității în formă statală, conflictul dintre patricieni și plebei s-a manifestat:
a) în plan politic, deoarece toate pământurile cucerite de la duşmani treceau în
proprietatea statului cu titlu de ager publicus şi erau date spre folosinţă numai patricienilor.
b) în plan economic, deoarece plebeii au obţinut accesul la lucrările Comitiei centuriata
c) în plan juridic, deoarece normele de drept roman erau aplicabile numai în forma
obiceiului juridic (forma nescrisă), dar acele obiceiuri juridice erau ţinute în secret de către
pontifi (preoţii păgâni romani), care erau aleşi numai dintre patricieni.
33. În epoca regalității în formă statală, erau menționate mai multe clase sociale:
a) patricienii
b) proletarii
c) sclavii
34. În epoca regalității în formă statală, Roma a fost condusă de trei factori
constituţionali:
a) Comitia centuriata, Senatul si regele

3
 b) Comitia curiata, Senatul si regele
c) Comitia curiata, Comitia centuriata, Senatul și regele
35. În epoca republicii, populația Romei era împărțită în următoarele clase sociale:
a) patricieni si plebei
b) humiliores si honestiores
c) proletari si potentiores
36. În epoca republicii, populația Romei era împărțită în următoarele clase sociale:
a) nobili si cavaleri
b) potentiores si coloni servi
c) proletari si sclavi
37. În epoca republicii, unul dintre factorii constituţionali era:
a) Adunarea poporului;
b) regele
c) Senatul.
38. În epoca republicii, Adunările populare au fost:
a) Comitia centuriata, Comitia curiata, Concilium plebis si Comitia tributa.
b) Comitia tributa si Comitia centuriata
c) Concilium plebis si Comitia curiata
39. Senatul:
a) dirija politica externă si administra provinciile
b) adopta legi, administra tezaurul public, asigura respectarea tradiţiilor şi moravurilor
poporului roman.
c) iniţial, adopta hotărâri obligatorii numai pentru plebei
40. Magistraţii
a) erau înalţi demnitari ai statului, învestiţi doar cu atribuţii militare
b) erau înalţi demnitari ai statului, învestiţi şi cu atribuţii administrative
c) erau înalţi demnitari ai statului, învestiţi doar cu atribuţii judiciare
41. Imperium reprezenta:
a) dreptul de a comanda armata
b) dreptul de a convoca poporul în adunări, precum şi puterea judecătorească (civilă,
penală, administrativă).
c) dreptul de a administra.
42. De potestas se bucurau:
a) questorii, cenzorii şi consulii
b) edilii, tribunii plebei și pretorii.
c) cenzorii, questorii și edilii
43. Magistraturile prezintă unele trăsături comune:
a) sunt eligibile
b) nu sunt onorifice
c) sunt viagere
44. Consulii:
a) au preluat toate atribuţiile laice ale foştilor regi
b) exercitau dreptul de veto sau ius auxilii et intercessionis
c) puteau convoca Adunările poporului
45. Cenzorii:
a) organizau procesele izvorâte din actele juridice încheiate în târguri și piețe
b) sub conducerea Senatului, supravegheau respectarea tradiţiilor şi moravurilor de către
cetăţeni.
c) convocau Adunările poporului.
46. Pretorii urbani
a) organizau judecarea proceselor dintre cetățenii romani
b) organizau judecarea proceselor dintre cetățenii romani și peregrini

4
 c) efectuau recensămintele
47. Questorii:
a) organizau procesele dintre peregrini
b) începând din anul 312 î. Hr., îi puteau numi și revoca pe senatori
c) administrau tezaurul public şi arhivele statului sub supravegherea Senatului
48. Tribunii plebei:
a) convocau lucrările comitiei centuriata
b) se ocupau de lucrările edilitare
c) exercitau dreptul de veto
49. Edilii:
a) exercitau jurisdicția grațioasă
b) împuterniciţi să organizeze vânzarea bunurilor statului roman către persoane particulare
c) asigurau aprovizionarea Romei
50. Dictatura se caracteriza prin:
a) faptul că titularul ei era ales pe termen limitat, de regulă un an
b) pe durata mandatului său, celelalte magistraturi erau suspendate
c) dacă pericolul, intern sau extern, persista, mandatul său putea fi reânnoit
51. Împăratul Octavian deținea următoarele titluri:
a) era consul pe viață
b) imperator, Caesar, Augustus
c) divus
52. Caesar însemna:
a) comandant glorios al legiunilor romane
b) sfânt, demn de a fi venerat
c) urmaș demn al lui Caius Iulius Caesar
53. Pe plan social, textele romane menționau în epoca Principatului existența unor
clase sociale precum:
a) potentiores, sclavi, coloni servi
b) honestiores, humiliores, coloni siliţi
c) patricieni, plebei, sclavi
54. Pe plan social, textele romane menționau în epoca Principatului existența unor
clase sociale precum:
a) nobili, cavaleri, proletari
b) patricieni, plebei, coloni voluntari
c) coloni servi, sclavi, honestiores
55. Colonii siliţi proveneau din rândul:
a) oamenilor liberi care luau în arendă pământuri de la marii latifundiari pentru a le
exploata, plătind în schimb, anual, fie o sumă de bani, fie o parte din recoltă, de regulă, o treime
b) prizonierilor de război, care nu mai erau transformaţi în sclavi
c) colonilor care erau legaţi de glie
56. Pe plan politic, epoca principatului se caracterizează prin existenţa următorilor
factori constituţionali:
a) împăratul, Comitia curiata şi Senatul
b) magistraţii, ai căror titulari erau numiţi de împărat şi se aflau în subordinea acestuia,
Senatul şi împăratul
c) împăratul, magistraţii şi Senatul
57. Pe plan social, textele romane menționau în epoca dominatului existența unor
clase sociale precum:
a) potentiores, humiliores, sclavii, colonii siliţi
b) honestiores, sclavii, colonii voluntari
c) potentiores, humiliores, sclavii, colonii servi

5
 58. Pe plan politic, textele romane menționau în epoca dominatului existența unor
factori constituţionali precum:
a) magistraţii, Senatul, Concilium plebis
b) Consistorium principis, regele, Senatul
c) Consistorium principis, împăratul
59. În epoca dominatului, împăratul:
a) era considerat zeu
b) era ajutat de un consiliu restrâns, care îi urma directivele
c) era consul şi tribun pe viaţă
60. Epoca veche a dreptului privat roman corespundea:
a) regalităţii în formă statală şi republicii;
b) principatului;
c) dominatului.
61. Noţiunea de izvor de drept în sens formal:
a) desemnează totalitatea relaţiilor materiale de existenţă ce determină într-o societate
dată o anumită reglementare juridică;
b) desemnează documentele în baza cărora puteam cunoaşte normele şi instituţiile specifice
unui sistem de drept;
c) desemnează acele forme de exprimare ale dreptului, în virtutea cărora normele de conduită
capătă valoare de normă juridică şi devin astfel obligatorii.
62. Obiceiul
a) este constituit din acele reguli nescrise care se aplică instantaneu și capătă forţă juridică.
b) este cel mai vechi izvor de drept şi s-a format în procesul trecerii de la societatea
gentilică la cea organizată politic în stat, exprimând interesele tuturor membrilor societăţii şi
fiind respectat de bună-voie.
c) timp de un secol de la fondarea statului roman, obiceiul a reprezentat singurul izvor de drept.
63. Obiceiurile juridice:
a) erau ţinute în secret de către pontifi, care erau aleși inclusiv dintre plebei
b) reprezentau voinţa comună a poporului şi că aveau o funcţie abrogatoare, conform
afirmaţiilor jurisconsultului Salvius Iulianus.
c) nu se mai aplicau în epoca postclasică.
64. Prin cuvântul “lex” (lege) romanii:
a) desemnau o convenţie facultativă între părţi.
b) desemnau un contract, atunci când convenţia intervenea între două persoane
c) desemnau un izvor de drept în sens formal când intervenea între magistrat şi popor
65. În cadrul procedurii de adoptare a legilor romane:
a) în primă etapă, poporul, întrunit în adunări ad-hoc, dezbătea acest proiect;
b) proiectul de lege era votat de către Senat
c) legea producea efecte dacă era ratificată de către Senat
66. Dacă poporul era de acord cu proiectul de lege, pronunţa:
a) uti rogas
b) spondeo
c) antiquo.
67. Legea cuprindea trei părţi:
a) praescriptio, rogatio, sanctio
b) respondere, cavere, agere
c) respondere, rogatio, agere
68. În praescriptio
a) se trecea numele magistratului care a elaborat legea, numele comiţiilor care au votat
legea, data şi locul votării.
b) cuprindea textul propriu-zis al legii, împărţit în capitole şi paragrafe.
c) cuprindea consecinţele nerespectării dispoziţiilor legii.

6
 69. Leges perfectae erau acele legi care:
a) prevedeau în sanctio că orice act făcut în contra dispoziţiilor din rogatio va fi anulat.
b) conţineau anumite dispoziţii, în virtutea cărora actul întocmit în contra legii rămânea
valabil, dar autorul său urma a fi pedepsit, de regulă, cu o amendă.
c) nu prevedeau nici o sancţiune pentru încălcarea dispoziţiilor din rogatio.
70. Legea celor XII Table:
a) a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni şi proletari
b) cuprindea codificarea vechiului drept cutumiar.
c) conţinea doar dispoziții din domeniul dreptului privat
71. Legea celor XII Table:
a) reprezintă izvorul tuturor legilor, potrivit spuselor lui Cicero.
b) reglementa în amănunt material obligațiilor
c) nu constituia o lecţie obligatorie pentru elevi
72. Legea celor XII Table:
a) a fost inspirată după dreptul grec
b) nu a fost niciodată abrogată
c) a devenit inaplicabilă în epoca dominatului
73. Ius edicendi :
a) era dreptul magistratului de a publica un edict
b) era dreptul Senatului de a publica un edict
c) era dreptul Adunării Poporului de a publica un edict
74. Magistrații publicau:
a) edictul perpetuu
b) edictul ocazional
c) edictum novum
75. Edictele perpetue:
a) erau valabile pe întreaga durată a magistraturii
b) erau valabile cu ocazia sărbatorilor
c) cuprindeau doar dispozițiile care treceau de la un pretor la altul
76. Pretorul aveau un rol creator:
a) în procedura formulară
b) în epoca clasică
c) în epoca postclasică
77. Edictul pretorului cuprindea:
a) o parte veche
b) o parte veche și o parte nouă
c) respondere, cavere, agere
78. În opinia lui Otto Lenel, care a arătat că edictul perpetuu cuprindea și dispoziții
referitoare la:
a) organizarea proceselor
b) mijloacele procedurale de drept al ginților
c) mijloacele procedurale de drept natural
79. Jurisconsulţii:
a) erau oameni de ştiinţă, cercetători ai dreptului, care printr-o ingenioasă interpretare a
vechilor idei ajungeau la rezultate diferite faţă de cele avute în vedere de acele legi, iar în unele
cazuri chiar la rezultate opuse
b) nu erau funcţionari publici, deoarece proveneau din rândul plebeilor
c) erau simpli particulari, care dintr-un imbold intern se dedicau cercetării normelor de drept.
80. Spre sfârșitul epocii vechi, jurisprudența:
a) a dobândit caracter științific
b) avea caracter empiric
c) avea caracter religios

7
 81. Jurisprudența a dobândit caracter laic
a) în momentul publicării Legii celor XII Table
b) în epoca Principatului
c) în momentul publicării în Forum a dreptului procesual
82. Respondere desemna:
a) consultaţiile juridice oferite în orice problemă de drept
b) consultaţii pe care jurisconsulţii le ofereau în legătură cu forma actelor juridice
c) consultaţiile pe care jurisconsulţii le ofereau judecătorilor
83. Ius publice respondendi:
a) desemna posibilitatea judecătorilor de a folosi lucrările a cinci jurisconsulți clasici;
b) desemna consultaţii întărite cu autoritatea principelui, obligatorii pentru judecători, dar numai
pentru speţa respectivă
c) începând din vremea lui Hadrian, desemna consultaţiile obligatorii atât pentru speţa în care
au fost solicitate, cât şi pentru cazurile asemănătoare.
84. Legea citațiunilor:
a) a fost adoptată în epoca clasică
b) era, de fapt, un senatusconsult emis în epoca postclasică
c) era o constituțiune imperială în virtutea căreia părţile puteau cita în faţa judecătorilor
texte din lucrările lui Papinian, Paul, Ulpian, Gaius şi Modestin.
85. Senatusconsultele:
a) reprezentau actul prin care Senatul ratifica legile;
b) aveau putere de lege în epoca Republicii
c) au devenit izvor de drept în sens formal în vremea împăratului Hadrian
86. Edicta:
a) cuprindeau norme juridice de maximă generalitate atât în domeniul dreptului public,
cât şi în domeniul dreptului privat.
b) adresate înalţilor funcţionari ai statului, în mod deosebit guvernatorilor de provincii.
c) erau consultaţii juridice oferite de către împărat în calitate de jurisconsult
87. Codul lui Justinian:
a) era o culegere de constituţiuni imperiale date între epoca lui Hadrian şi anul 529 e. n.,
care a ajuns până la noi
b) era sistematizat în 12 cărţi, care erau împărţite în titluri, constituţiuni şi paragrafe.
c) cuprindea constituţiuni imperiale aflate în vigoare
88. Digestele lui Justinian:
a) era o culegere de fragmente din lucrările jurisconsulţilor postclasici.
b) cuprindeau constituţiuni imperiale în vigoare
c) erau sistematizate în cărţi, titluri, fragmente şi paragrafe
89. Institutele:
a) erau un manual adresat studenţilor în drept.
b) nu aveau putere de lege
c) cuprind constituţiunile imperiale date de către împăratul Justinian din anul 534 până în
anul 565
90. Procedura legisacţiunilor se aplica:
a) în epoca veche;
b) în epoca clasică;
c) în epoca postclasică.
91. În procedura legisacţiunilor:
a) faza in iudicio se desfăşura în faţa magistratului
b) magistratul avea un rol creator, în sensul că putea sancţiona noi drepturi subiective
c) magistratul avea un rol rigid, în sensul că verifica rostirea corectă de către părţi a
formulelor solemne

8
 92. Procedura legisacţiunilor:
a) avea caracter judiciar, în sensul că legisacţiunile erau create prin legi, iar părţile
foloseau termenii luaţi din legea pe care se întemeia legisacţiunea respectivă
b) avea caracter legal, în sensul că părţile erau obligate să se prezinte în faţa magistratului
şi să pronunţe anumiţi termeni solemni, numiţi formulele legisacţiunilor.
c) aveau caracte formalist, în sensul că formulele solemne trebuiau să fie pronunţate
riguros exact atât de către părţi, cât şi de către magistrat
93. În procedura legisacţiunilor:
a) faza in iure se desfăşura în faţa magistratului;
b) faza in iudicio se desfăşura în faţa judecătorului.
c) procesul se desfăşura de la început până la sfârşit în faţa magistratului
94. În procedura legisacţiunilor, faza in iure:
a) avea caracter consensual, în sensul că prezenţa părţilor era obligatorie în faţa
magistratului
b) presupunea utilizarea limbajului comun de către părţi
c) se putea desfăşura şi în lipsa pârâtului, conform regulii că cine fuge de proces nu are
dreptate
95. In ius vocatio:
a) consta în chemarea pârâtului în faţa magistratului, prin pronunţarea unor cuvinte
solemne
b) era o convenţie prin care părţile se înţelegeau să se prezinte la o anumită dată în faţa
magistratului.
c) era somaţia prin care reclamantul îl chema în faţa magistratului pe pârâtul peregrin.
96. În faţa magistratului, pârâtul :
a) recunoştea pretenţiile reclamantului, fapt ce ducea la trecerea procesului în faţa judecătorului
b) nu se apăra în mod corespunzător, în sensul că pârâtul nu rostea corect formulele solemne
c) nega pretenţiilor reclamantului, fapt ce conducea la trecerea în faza a doua a procesului.
97. Prin cuvântul do:
a) magistratul confirma judecătorul ales de către părţi.
b) magistratul atribuia obiectul litigios, cu titlu provizoriu, uneia dintre părţi.
c) magistratul ratifica declaraţia unei părţi.
98. Jurisdicţia revenea:
a) pretorului urban, pentru organizarea proceselor dintre cetăţeni şi peregrini.
b) edililor curuli, pentru procesele din Italia
c) guvenatorilor de provincii, pentru procedele organizate în provincii.
99. Stipulaţiunile pretoriene:
a) sunt contracte verbale încheiate din ordinul pretorului prin întrebare şi răspuns
b) sunt ordinele adresate de către pretor fie uneia dintre părţi, fie ambelor părţi în
vederea întocmirii unui act juridic sau să nu facă un anumit act
c) reprezintă ordinele prin care pretorul desfiinţa actele păgubitoare pentru reclamant
100. În faţa judecătorului:
a) părţile foloseau limbajul solemn.
b) avocaţii nu puteau veni în sprijinul părţilor
c) procesul se putea desfăşura şi în lipsa unei singure părţi.
101. În epoca veche, judecătorii:
a) proveneau doar din rândul senatorilor
b) puteau fi aleşi şi din rândul cavalerilor
c) nu erau simpli particulari
102. Tribunalele nepermanente:
a) se compuneau dintr-un număr nepereche de judecători (recuperatores), care judecau
procesele dintre cetăţeni şi peregrini.
b) judecau procesele cu privire la libertate

9
 c) judecau procesele cu privire la proprietate şi la moştenire.
103. Formula:
a) era un mic program de judecată prin care pretorul arăta judecătorului cum să
soluţioneze litigiul
b) era un mijloc de procedură prin care recunoaște un drept subiectiv
c) era un mijloc de procedură prin care se valorifică un drept subiectiv
104. Sunt părți principale ale formulei:
a) intentio
b) excepțiunile
c) demonstratio
105. Sunt părți accesorii ale formulei:
a) excepţiunile
b) condemnatio
c) prescripţiunile
106. Intentio era acea parte a formulei în care:
a) se precizau pretenţiile reclamantului.
b) se stabileau elementele reale și cele personale ale procesului
c) erau afirmații făcute de pretor în sprijinul reclamantului
107. Demonstratio:
a) precizau pretenţiile reclamantului
b) era partea principală a formulei în care se preciza care este actul juridic din care izvorau
pretenţiile reclamantului.
c) un mic program de judecată prin care magistratul îi arăta judecătorului cum să judece
procesul
108. Adiudicatio:
a) era partea formulei prin care magistratul îl învestea pe judecător să pronunţe ieşirea din
indiviziune, atribuind celor aflaţi în proces dreptul de proprietate asupra părţii ce le revenea.
b) reprezenta afirmațiile făcute de pretor în favoarea reclamantuluiAdiudicatio figura
numai în formula acţiunilor în partaj. Romanii au cunoscut numai două asemenea acţiuni: actio
comuni dividundo şi actio familiae herciscunde.
c) era acea parte a formulei prin are magistratul îl învestea pe judecător cu dreptul de a
pronunţa o sentinţă de condamnare sau de absolvire.
109. Prescripţiunile:
a) erau anumite precizări făcute în fruntea formulei, precizări prin care se venea fie în
sprijinul reclamantului, fie în sprijinul pârâtului.
b) procedeeele administrative prin care pretorul repunea părțile în situația anterioară
c) erau mijloace de apărare puse la îndemâna pârâtului, mijloace prin care pârâtul nu nega
pretenţiile reclamantului, dar invoca anumite fapte de natură a paraliza acele pretenţii
110. Litis contestatio în procedură formulară:
a) reprezenta luarea de martori, după care procesul trecea în faza în iudicio
b) consta din remiterea unei copii de pe formulă sau dictarea ei de către reclamant
pârâtului.
c) ordinul prin care magistratul impunea părților să încheie un act juridic.
111. Efectul extinctiv al lui litis contestatio presupunea:
a) că dreptul pe care reclamantul l-a dedus în justiţie se stinge
b) că în locul dreptului iniţial, care s-a stins, se năştea un drept nou, care purta invariabil
asupra unei sume de bani, şi anume acea sumă de bani la care judecătorul îl condamna pe pârât.
c) că în momentul lui litis contestatio se fixează definitiv elementele reale şi elementele
personale ale procesului.
112. Elementele personale ale procesului sunt:
a) pretenţiile formulate de către reclamant în faţa magistratului
b) identitatea judecătorului

1
 c) identitatea reclamantului şi a pârâtului
113. Prin intermediul acţiunilor in rem:
a) erau sancţionate drepturile reale
b) erau sancţionate drepturile personale
c) părâile erau condamnate la plata unei amenzi
114. Acţiunile civile:
a) îşi au originea în legisacţiuni, cu toate că formula lor este redactată tot de către magistrat.
b) aveau formula cu transpozițiune
c) își aveau originea în procedeele administrative prin care pretorul putea soluționa anumite procese
115. Acţiunile in factum
a) se caracterizau prin faptul că în intentio a formulei nou create pretorul descria faptele
în amănunt şi îi arăta judecătorului cum trebuie interpretate acele fapte.
b) cuprindeau o ficțiune în cadrul formulei
c) se caracterizau prin faptul că în intentio a formulei figura un nume, pe când în
condemnatio figura alt nume.
116. Acţiunile directe:
a) au fost create în vederea sancţionării anumitor cazuri.
b) erau acţiunile directe extinse de la cazul pentru care au fost create la cazuri similare.
c) formula lor cuprindea ficțiuni
117. Acţiunile populare:
a) au contribuit la atenuarea principiului condamnării pecuniare
b) au fost create pentru ocrotirea unor interese generale şi puteau fi intentate de către
oricine.
c) s-au născut în vederea protejării unor interese individuale şi puteau fi intentate numai de către
titularii unor drepturi subiective.
118. Acţiunile de drept strict:
a) au contribuit la consacrarea principiului condamnării în natură
b) erau acţiunile prin care actul pe care se întemeiau pretenţiile reclamantului erau
interpretate literal.
c) erau acele acţiuni în virtutea cărora actul juridic era interpretat cu bună credinţă,
judecătorul trecând dincolo de litera actului în scopul stabilirii voinţei reale a părţilor.
119. Forţa executorie a sentinţei
a) a purtat doar asupra persoanei
b) în epoca veche, a purtat doar asupra bunurilor
c) în epoca veche, purta doar asupra persoanei
120. În epoca clasică, forţa juridică a sentinţei se realiza:
a) cu ajutorul regulii conform căreia nu pot fi acordate două legisacţiuni pentru valorificarea
aceluiaşi drept).
b) inițial, în virtutea efectului extinctiv al lui litis contestatio.
c) prin aplicarea principiului conform căruia lucrul judecat se consideră a fi adevărat
121. În epoca clasică:
a) sentința purta doar asupra lucrului
b) sentința putea purta asupra lucrului
c) sentința de condamnare nu avea niciodată ca obiect o sumă de bani
122. Erau consideraţi ingenui:
a) cei care s-au născut din părinţi care au fost întotdeauna liberi,
b) persoanele născute din părinţi care au fost cândva sclavi, dar apoi au fost dezrobiţi.
c) sclavii eliberaţi de către stăpânii lor.
123. Status libertatis reprezenta:
a) calitatea de om liber
b) calitatea de cetăţean roman
c) calitatea de şef al unei familii civile romane

1
 124. Personalitatea începe:
a) doar în momentul naşterii
b) doar în virtutea regulii conform căreia copilul conceput se consideră a fi născut ori de
câte ori este vorba de interesele sale
c) în momentul dezrobirii
125. Cetățenii romani exercitau următoare drepturi civile:
a) dreptul de a încheia acte juridice în conformitate cu dreptul civil roman;
b) dreptul de a încheia o căsătorie civilă romană;
c) dreptul de a fi ales magistrat.
126. Tria nomina cuprindea:
a) prenomen, nomen gentilicium și porecla
b) denumirea cartierului în care locuia cetățeanul roman
c) prenumele tatălui la genitiv
127. Noul născut:
a) dobândea condiţia juridică a tatălui din momentul conceperii
b) dobândea condiţia juridică a mamei din momentul conceperii
c) dobândea condiţia juridică a tatălui din momentul naşterii
128. Prin naturalizare
a) una sau mai multe persoane determinate puteau dobândi cetăţenia romană.
b) o anumită persoană dobândea cetăţenia romană dacă îndeplinea condiţiile cerute de o lege
c) sclavul dezrobit devenea şi el cetăţean roman.
129. Latinii veteres exercitau următoarele drepturi:
a) ius suffragii, ius connubii
b) ius suffragii, ius connubii, ius commercii
c) ius militiae
130. Latinii coloniari:
a) erau locuitorii cetăţilor fondate în Italia după anul 268 î. e. n. Se bucurau numai de ius
commercii.
b) erau vechii locuitori ai Latiumului (regiune din jurul Romei), rude de sânge cu
romanii, dar şi locuitorii cetăţilor fondate în Italia până în anul 268 î. e. n
c) erau sclavii dezrobiţi fără respectarea formelor solemne.
131. Peregrinii obişnuiţi:
a) erau locuitorii liberi din provincii, care se bucurau doar de ius commercii
b) erau locuitorii cetăţilor care încheiaseră un tratat de alianţă cu Roma
c) erau locuitorii acelor cetăţi care s-au opus prin luptă pretenţiilor de dominaţie ale Romei
132. În textele romane, cuvântul “familia” avea trei sensuri:
a) totalitatea bunurilor şi sclavilor aflaţi în proprietatea unei persoane;
b) totalitatea persoanelor aflate sub puterea aceluiaşi pater familias;
c) totalitatea persoanelor şi bunurilor care se află sub puterea aceluiaşi pater familias.
133. În faza evoluată a dreptului vechi, în Legea celor XII Table, cuvântul “manus”
desemna:
a) puterea bărbatului asupra femeii;
b) puterea asupra descendenţilor;
c) puterea asupra sclavilor
134. Dominium desemna:
a) puterea exercitată iniţial de pater familias;
b) puterea asupra altor bunuri decât sclavii;
c) puterea exercitată asupra fiului de familie cumpărat.
135. Poate fi sui iuris:
a) o persoană aflată sub puterea cuiva
b) un dezrobit
c) şeful unei familii romane

1
 136. Sunt agnaţi:
a) cei nu s-au aflat niciodată sub puterea aceleiași pater familias și nu s-ar fi aflat chiar
dacă acesta ar fi trăit în momentul nașterii lor
b) cei care au fost în trecut sub puterea aceluiaşi pater familias, dar care apoi au devenit
persoane sui iuris (spre exemplu, fraţii şi surorile după moartea tatălui lor);
c) cei care s-ar fi aflat sub aceeaşi putere dacă pater familias ar mai fi trăit în momentul naşterii lor
(spre exemplu, verii primari care se nasc după moartea bunicului).
137. Caracterul perpetuu al puterii părinteşti:
a) presupune că aceasta se exercită până în momentul morţii lui pater familias.
b) se caracterizează prin dreptul de viaţă şi de moarte
c) poartă asupra bunurilor fiului de familie
138. Confarreatio:
a) era accesibilă doar patricienilor
b) consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soţi, iar, după expirarea termenului de
un an, femeia trecea automat sub puterea bărbatului
c) se realiza printr-o autovânzare fictivă a viitoarei soţii către viitorul soţ.
139. Sunt condiţii de fond ale căsătoriei:
a) connubium şi consimţământul;
b) condiţia socială şi rudenia
c) alianţa şi vârsta
140. Connubium în sens obiectiv:
a) aptitudinea unei persoane de a contracta o căsătorie civilă;
b) aptitudinea unei persoane de a trăi în concubinaj
c) posibilitatea unor persoane determinate de a se căsători între ele
141. Erau piedici la căsătorie:
a) rudenia de sânge în linie directă;
b) rudenia de sânge în linie colaterală de gradul cinci.
c) alianţa în linie colaterală
142. Căsătoria cu manus produce următoarele efecte
a) soţia trecea sub puterea bărbatului, fiind considerată fiică a acestuia
b) femeia căsătorită cu manus nu venea la moştenire în familia de origine.
c) femeia rămâne rudă cu membrii familiei de origine.
143. Adopţiunea:
a) a fost creată prin senatusconsulte
b) se realiza prin trei vânzări şi două dezrobiri succesive
c) avea ca efect trecere unei persoane sui iuris sub puterea altei persoane sui iuris
144. Cea de a doua fază a adopţiunii se realiza prin rostirea de către magistrat a cuvântului:
a) do
b) dico
c) addico
145. Oblaţiunea la curie, ca formă de realizare a legitimării, se realiza prin:
a) o ofertă făcută Senatului municipal, în virtutea căreia fiul natural era ridicat de către tatăl
natural la rangul de decurion (membru al Senatului municipal) şi i se atribuia o suprafaţă de pământ.
b) căsătoria părinţilor
c) rescript imperial.
146. Emanciparea:
a) este o modalitate de încetare a puterii părinteşti pe cale naturală
b) presupunea trei vânzări şi două dezrobiri succesive
c) conducea la dobândirea calităţii de persoană sui iuris de către emancipat
147. Sufereau de incapacități naturale, firești:
a) copiii între 14 şi 25 de ani;
b) nebunii şi risipitorii

1
 c) femeile
148. Din punct de vedere al persoanelor puse sub protecţie, tutela este de două feluri:
a) tutela impuberului alieni iuris;
b) tutela femeii sui iuris.
c) tutela femeii alieni iuris
149. Tutela legitimă:
a) a fost creată prin dispoziţiile Legii celor XII Table
b) se constituie printr-o clauză inclusă în testament;
c) era deferită de către pretor în situaţiile în care incapabilul nu avea agnaţi şi nici nu i se
numise un tutore prin testament.
150. În material tutelei, auctoritatis interpositio este procedeul care se aplica:
a) copilului mai mare de şapte ani, dar mai mic de 14 ani
b) femeii
c) copilului mai mic de şapte ani
151. Curatela
a) putea fi instituită prin lege
b) nu putea fi instituită şi prin ordinul pretorului
c) putea fi instituită pe cale testamentară.
152. Sunt lucruri nepatrimoniale:
a) lucrurile mancipii
b) lucrurile nec mancipii
c) l ucrurile care nu pot deveni obiect de proprietate privată
153. Erau considerate res mancipii:
a) cele legate de practicarea agriculturii
b) obiectele de artă
c) banii
154. Sunt lucruri mobile:
a) cele care se pot mişca prin putere proprie
b) cele care pot fi mişcate printr-o forţă exterioară lor, fără a-şi pierde identitatea
c) cele care îşi schimbă forma dacă sunt mutate.
155. Lucrurile corporale:
a) au o fomă materială, pot fi atinse cu mână
b) se identifică prin trăsături ce aparţineau categoriei din care făceau parte
c) se identifică prin trăsături ce aparţineau numai lor
156. Posesiunea presupunea întrunirea a două elemente:
a) intentio, corpus
b) prescriptio, rogatio
c) animus, corpus
157. Possessio ad uzucapionem:
a) are ca efect dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, adică prin îndelunga folosinţă,
dacă, în afara posesiunii, sunt întrunite şi celelate condiţii ale uzucapiunii.
b) dă dreptul la protecţie juridică prin efectul interdictelor posesorii.
c) era o posesiune vicioasă
158. În virtutea posesiunii:
a) posesorul se bucură de protecţie juridică prin intermediul interdictelor;
b) posesorul nu are posibilitatea de a deveni proprietar prin uzucapiune;
c) în cazul unui proces în revendicare, posesorul are calitatea avantajoasă de pârât
159. Pentru redobândirea posesiunii pierdute, trebuia folosit:
a) interdictul utrubi
b) interdictul uti possidetis
c) interdictul de precario

1
 160. Posesiunea se putea păstra cu ajutorul:
a) interdictului unde vi (interdictul privind violenţa);
b) intedictul de clandestina possessione (cu privire la posesiunea clandestină)
c) interdictul utrubi
161. Interdictele unde vi:
a) erau eliberate aceluia care a fost deposedat prin violenţă armată
b) erau acordate în cazul deposedării prin violenţă obişnuită.
c) se acordau împotriva aceluia care avea obligaţia de a restitui lucrul la cererea posesorului
162. Interdictul utrubi:
a) se elibera în materia bunurilor mobile celui care făcea dovada că a posedat obiectul
litigios un interval de timp mai îndelungat înăuntrul anului anterior eliberării acelui interdict.
b) se dădea împotriva celui care intra în stăpânirea unui lucru pe ascuns, fără ştirea proprietarului.
c) se aplica în cazul imobilelor şi se acorda părţii care poseda lucrul în momentul
eliberării interdictului
163.În sens obiectiv, dreptul de proprietate desemnează:
a) totalitatea normelor juridice care reglementează repartizarea bunurilor între persoane.
b) posibilitatea unei persoane de a stăpâni un bun prin putere proprie şi în interes propriu.
c) intenţia unei persoane de a stăpâni lucrul nu pentru sine, ci pentru adevăratul proprietar.
164. Ius utendi desemna:
a) dreptul de a folosi bunul;
b) dreptul de a culege fructele;
c) dreptul de a dispune de lucru.
165. Proprietatea colectivă a ginţii:
a) se exercita asupra pământului Romei, împărţit, potrivit afirmaţiilor unor autori, între
cele 3 triburi fondatoare
b) se exercita asupra pământului Romei, împărţit, potrivit afirmaţiilor unor autori, în 30
de loturi, fiecare curie primind o suprafaţă de pământ.
c) asupra loturilor atribuite familiilor romane cu destinaţia de loc de casă şi grădină
166. Proprietatea familială are caracter:
a) exclusiv
b) absolut
c) indivizibil
167. Proprietatea quiritară are:
a) caracter inalienabil
b) caracter de coproprietate
c) caracter perpetuu
168. Proprietatea quiritară are caracter exclusiv, deoarece:
a) se exercita şi asupra lucrurilor romane;
b) putea fi exercitată numai de către cetăţeni romani;
c) putea fi sancţionată juridiceşte numai prin acţiuni pretoriene.
169. Proprietatea pretoriană:
a) a luat naştere cu ocazia transmiterii unui lucru mancipii prin tradiţiune.
b) luat naştere cu ocazia transmiterii unui lucru nec mancipii prin tradiţiune
c) a luat naştere cu ocazia transmiterii unui lucru mancipii prin in iure cessio
170. Proprietatea provincială
a) era dreptul de folosinţă pe care îl exercitau locuitorii din provincii asupra pământurilor statului
b) era dreptul de proprietate exercitat asupra lui ager publicus de către statul roman
c) era exercitată de către peregrini asupra construcţiilor şi bunurilor mobile.
171. Ocupaţiunea este un mod de dobândire a proprietăţii asupra:
a) lucrurile fără stăpân
b) lucrurile extrapatrimoniale
c) lucrurile dobândite de la duşmani

1
 172. Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii:
a) care presupune îndelunga folosinţă a unui lucru.
b) unui lucru confecţionat din materialele altuia
c) asupra bunurilor ce făceau obiectul proprietăţii provinciale
173. Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune necesită îndeplinirea unor
condiții precum:
a) remiterea materială a lucrurilor şi justa cauză
b) prezenţa a cel puţin 5 martori şi a cantaragiului
c) posesiunea, termenul şi buna-credinţă
174. Lucrul susceptibil de uzucapiune trebuie:
a) să nu fie un lucru patrimonial
b) să fie dobândit prin violenţă
c) să nu fie stăpânit cu titlu precar sau în mod clandestin.
175. Mancipaţiunea este un mod de dobândire a proprietăţii asupra:
a) lucrurilor mancipii
b) lucrurilor nec mancipii
c) lucrurilor fără stăpân
176. Mancipaţiunea presupune îndeplinirea unor condiţii precum:
a) remiterea materială a lucrurilor şi justa cauză
b) prezenţa cantaragiului, a unei balanţe de aramă şi rostirea unor formule solemne
c) posesiunea, justa cauză
177. In iure cessio:
a) este un exemplu de aplicare a jurisdicţiei graţioase, întrucât părţile simulează un proces
cu ştiinţa magistratului, în scopul obţinerii unor efecte juridice.
b) este un mod de dobândire a lucrurilor fără stăpân
c) este un mod de dobândire a proprietăţii ce presupune unirea lucrului accesor cu cel
principal, fără ca acesta din urmă să îşi piardă individualitatea
178. Prin traditio longa manu (tradiţiunea de mână lungă):
a) se transmite proprietatea asupra unui fond de pământ, fără însă a se mai parcurge
terenul ce urma a fi transmis, întrucâz era indicat prin repere;
b) se transmitea proprietatea unei locuinţe fără a se mai vizita camerele, fiind suficientă
înmânarea cheilor;
c) chiriaşul cumpără casa în care locuieşte, nefiind necesară remiterea materială a lucrului;
179. Cuvântul “dare” desemnează:
a) obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru sau de a constitui un
drept real ori de a plăti o sumă de bani.
b) obligaţia debitorului de a face ceva pentru creditor (spre exemplu, o prestare de
servicii) sau de a nu face.
c) obligaţia de a procura folosinţa unui lucru fără a constitui un drept real (spre exemplu,
remiterea posesiunii unui lucru)
180. Obiectul obligaţiei:
a) trebuie să fie licit, adică în conformitate cu cerinţele normelor de drept şi cu cerinţele moralei;
b) trebuie să fie posibil din punct de vedere fizic şi din punct de vedere juridic;
c) nu trebuie să prezinte interes pentru creditor
181. Obligaţiile se clasifică, în funcţie de izvoare, în:
a) obligaţii contractuale şi obligaţii delictuale
b) obligaţii conjuncte şi obligaţii coreale
c) obligaţii civile şi obligaţii naturale
182. Potrivit lui Gaius, obligaţiile:
a) sunt contractuale sau delictuale
b) izvorăsc fie din contracte, fie din delicte, fie din alte izvoare de obligaţii ( variae
causarum figurae).

1
 c) izvorăsc din contracte, quasicontracte, delicte şi quasidelicte.
183. În funcţie de modul de formare, contractele se clasifică în:
a) contracte de drept strict şi de bună-credinţă
b) contracte unilaterale şi contracte bilaterale
c) contracte solemne şi contracte nesolemne
184. Contractele reale:
a) se formează prin convenţia părţilor însoţită de remiterea materială a lucrului.
b) se formează prin simpla manifestare de voinţă a părţilor.
c) se formează prin convenţia părţilor urmată de executarea obligaţiei de către una dintre părţi.
185. Obligaţii delictuale:
a) produc efecte juridice asemănătoare cu cele ale contractelor.
b) sunt fapte potrivnice legii, cauzatoare de prejudicii, care dau naştere obligaţiei
delincventului de a repara prejudiciul cauzat sau de a plăti o amendă.
c) sunt fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care provoacă efecte similare delictelor
186. Obligaţiile civile:
a) sunt cele sancţionate printr-o acţiune pusă la îndemâna creditorului
b) nu sunt sancţionate pe cale de acţiune, ci pe cale de excepţiune.
c) sunt definite ca fiind obligaţiile ce produc efecte juridice asemănătoare cu cele ale contractelor
187. În funcţie de numărul participanţilor la raportul juridic obligaţional, obligaţiile pot fi:
a) obligaţii în care părţile se află pe picior de egalitate;
b) obligaţii în care părţile se află pe picior de egalitate;
c) obligaţii civile şi naturale
188. Obligaţiile conjuncte:
a) constituie regula raportului juridic cu pluralitate de subiecte, întrucât sunt guvernate
de principiul divizibilităţii creanţelor şi datoriilor
b) constituie o excepţie de la principiul divizibilităţii creanţelor şi datoriilor, deoarece, dacă
sunt mai mulţi creditori, oricare dintre ei va putea valorifica întreaga creanţă
c) se caracterizează prin faptul că părţile nu se află pe picior de egalitate
189. Sunt elemente esenţiale ale contractelor:
a) obiectul şi capacitatea
b) termenul şi consimţământul
c) termenul şi condiţia
190. Obiectul contractului:
a) se confundă cu efectele contractului
b) nu se confundă cu efectele contractului
c) nu se confundă cu obiectul obligaţiei, în sensul că va consta din dare, facere sau prestare
191. Cauzele care distrug consimţământul sunt:
a) neseriozitatea şi violenţa psihică;
b) eroarea;
c) violenţa fizică.
192.Eroarea:
a) apare atunci când consimţământul a fost dat în glumă sau când a fost dat în împrejurări
care atestă indubitabil că partea nu a intenţionat să se
b) este înţelegerea greşită a unor împrejurări.
c) distrugea consimţământul, deoarece victima nici măcar nu-şi putea exprima voinţa
193.Eroarea cu privire la natura juridică a contractului:
a) apare atunci când una dintre părţi a intenţionat să încheie un anumit contract, iar cealaltă parte a
crezut că este vorba despre un alt contract.
b) apare atunci când Primus intenţionează să încheie un contract cu Secundus şi, în
realitate, contractul este încheiat cu Tertius.
c) apare atunci când o parte intenţionează să transmită un lucru, iar partea cealaltă crede
că primeşte un alt lucru

1
 194. Cauzele care viciază consimţământul sunt:
a) violenţa psihică
b) dolul
c) violenţa fizică
195. Teama:
a) constă din ameninţarea unei părţi cu un rău pentru a o determina să încheie contractul.
b) distrugea consimţământul, deoarece victima nici măcar nu-şi putea exprima voinţa
c) constă din mijloacele viclene pe care una din părţi le utilizează, în scopul de a
determina cealaltă parte să încheie contractul
196. Aveau capacitate deplină şi puteau încheia în nume propriu acte juridice de
drept civil:
a) sclavii
b) persoanele alieni iuris
c) persoanele sui iuris
197. Aveau capacitate deplină şi puteau încheia în nume propriu acte juridice de
drept civil:
a) peregrinii dediticii
b) latinii veteres
c) sclavii
198. Aveau capacitate deplină şi puteau încheia în nume propriu acte juridice de
drept civil:
a) peregrinii obişnuiţi şi cetăţenii romani
b) latinii coloniari şi sclavii
c) latinii fictivi
199. Termenul extinctiv:
a) este un eveniment viitor şi sigur de care depinde exigibilitatea unui drept.
b) este un eveniment viitor şi sigur de care depinde stingerea unui drept
c) este un eveniment viitor şi nesigur de care depinde naşterea unui drept.
200. Condiţia suspensivă:
a) este un eveniment viitor şi nesigur de care depinde naşterea unui drept.
b) este un eveniment viitor şi nesigur de care depinde stingerea unui drept.
c) este un eveniment viitor şi sigur de care depinde exigibilitatea unui drept

1
 SINTEZE

1. Definiţi dreptul roman.

2. Definiţi dreptul public roman
3. Definiţi dreptul privat roman
4. Arătaţi momentele în care dreptul roman a influenţat evoluţia dreptului
românesc
5. Descrieţi, pe scurt, accepţiunile dreptului civil roman
6. Descrieţi, pe scurt, accepţiunile dreptului ginţilor
7. Descrieţi, pe scurt, reformele înfăptuite de regele Servius Tullius
8. Definiţi magistraţii. Arătaţi principalele caracteristice ale magistraturilor
9. Definiţi imperium şi potestas. Enumeraţi magistraţii care se bucură de
imperium şi magistraţii care se bucură de potestas.
10. Descrieţi, pe scurt, categoriile sociale existente în epoca Republicii
11. Definiţi izvoarele dreptului în sens material, izvoarele dreptului în sens
formal şi izvoarele în sensul de surse de cunoaştere a dreptului
12.Descrieţi, pe scurt, procedura adoptării legilor romane.
13. Arătaţi de ce romanii permiteau aplicarea obiceiurilor locale în provincii.
14. Definiţi legile perfecte, imperfecte şi mai puţin perfecte.
15. Explicaţi de ce magistraţii aveau un rol rigid în epoca procedurii
legisacţiunilor şi un rol creator în epoca procedurii formulare.
16. Definiţi respondere, cavere şi agere.
17. Definiţi edictele, mandatele, decretele şi rescriptele
18. Ce cuprinde Codul lui Justinian? Cum a fost structurată materia din
Cod?
19. Descrieţi, pe scurt, procedeele de citare din procedura legisacţiunilor.
20. Arătaţi, pe scurt, atitudinile pe care pârâtul le putea avea faţă de
pretenţiile reclamantului în cadrul procedurii legisacţiunilor
21. Descrieți, pe scurt, elementele principale ale formulei.
22. Descrieți, pe scurt, elementele accesorii ale formulei
23. Descrieți efectele lui litis contestatio
24. Descrieți acțiunile pretoriene, așa cum au fost consacrate în procedura
formulară.
25. Descrieți elementele personalității.
26. Descrieţi, pe scurt, drepturile de care se bucura cetăţeanul roman
27. Descrieţi, pe scurt, modurile de dobândire a cetăţeniei
28. Descrieţi, pe scurt, modurile de pierdere a cetăţeniei
29. Arătaţi categoriile de latini, precum şi drepturile de care se bucura
fiecare categorie
30. Definiţi peregrinii obişnuiţi şi peregrinii dediticii
31. Descrieţi, pe scurt, cele 3 accepţiuni ale conceptului de familie
32. Definiţi persoanele sui iuris şi persoanele alieni iuris
33. În ce consta caracterul absolut al puterii părinteşti?
34. În ce consta caracterul perpetuu al puterii părinteşti?
35. Arătaţi şi descrieţi, pe scurt, cele 3 cercuri ale agnaţiunii.
1
 36. Definiţi agnaţiunea şi cognaţiunea.
37. Definiţi connubium în sens obiectiv
38. Definiţi connubium în sens subiectiv
39. Descrieţi, pe scurt, cele 3 forme de încheiere a căsătoriei cu manus
40. Descrieţi, pe scurt, efectele căsătoriei cu manus şi efectele căsătoriei fără
manus
41. Descrieţi, pe scurt, cele două faze ale adopţiunii
42. Definiţi adopţiunea
43. Definiţi adrogaţiunea
44. Definiţi legitimarea şi descrieţi, pe scurt, cele 3 forme în care se realiza
45. Descrieţi, pe scurt, cele două faze ale emancipării
46. Definiţi tutela şi arătaţi cele două părţi ale definiţiei
47. Definiţi curatela
48. Descrieţi, pe scurt, cele 2 elemente ale posesiunii
49. Definiţi proprietatea colectivă a ginţii
50. Definiţi proprietatea familială
51. Definiţi proprietatea quiritară
52. Definiţi proprietatea pretoriană
53. Definiţi proprietatea provincială
54. Definiţi proprietatea peregrină
55. Definiţi ocupaţiunea
56. Enumeraţi şi descrieţi, pe scurt, condiţiile necesare uzucapiunii
57. Enumeraţi condiţiile necesare mancipaţiunii
58. Enumeraţi şi descrieţi, pe scurt, condiţiile necesare tradiţiunii
59. Enumeraţi şi descrieţi, pe scurt, elementele obligaţiei aşa cum rezultă din
definiţia formulată de împăratul Justinian.
60. Descrieţi, pe scurt, elementele esenţiale ale contractelor
61. Definiţi termenul suspensiv şi termenul extinctiv
62. Definiţi condiţia suspensivă şi condiţia rezolutorie