În Roma Antică, nu există egalitate, societatea fiind divizată între oameni liber și sclavi.

Nu toți oamenii
liberi aveau drepturi politice deoarece numai aristocrația putea conduce. Legea celor 12 table a fost prima lege
scrisă din Roma Antică și a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni și plebei. Acest conflict pentru egalitate
politică și pentru egalitate în drepturi între patricieni (nobilimea) și plebei (oamenii de rând) a durat aproximativ
200 de ani. În zorii Republicii Române, puterea era deținută de patricieni. Până la adoptarea legii celor 12 table,
dreptul nu era scris, ci era bazat pe cutumă (obicei). Deoarece dreptul nu era scris, plebeii erau nemulțumiți că nu
își cunoșteau drepturile și că legea era aplicată în mod arbitrar și discriminatoriu, așadar în anul 462 î.e.n., aceștia
au solicitat că dreptul cutumiar să fie scris și făcut public. În acea perioadă dreptul era nescris și cunoscut doar de
către patricieni. Având în vedere că magistrații erau formați în exclusivitate din patricieni, acuzațiile plebeilor cu
privire la aplicarea arbitrară a legii puteau fi considerate întemeiate.

În cele din urmă, patriciatul a fost de acord să desemneze o comisie însărcinată cu elabora dreptului scris.
Plebea a protestat deoarece în comisie nu a fost inclus nici un plebeu, așadar a fost instituită o nouă comisie în
care au fost incluși și cinci plebei, iar această comisie a publicat, în anul 449 î.e.n., o nouă lege, pe douăsprezece
table de bronz. Textul nu mai există astăzi deoarece tablele de bronz au fost distruse în anul 390 î.e.n, an în care
Roma a fost incendiată de către gâli.

Legea celor 12 table a reflectat viața unei comunități primitive de agricultori români. Legea a fost
considerată un adevărat cod, iar cele douăsprezece table de bronz reglementau diverse materii precum
organizarea familiei, succesiuni, proprietatea privată, drept penal, norme de procedură. Legea celor 12 table a
codificat și cutumă, cum ar fi interdicția mariajului între patricieni și plebei. Legile erau dure și primitive
reflectând, de exemplu, dreptul creditorului de a-și vinde debitorii insolvenți că sclavi sau de a-i ucide (Tablă III)
sau puterea absolută a capului de familie (pater familias) asupra soției, copiilor și nepoților din fii . Tablă VII
conținea prevederi cu privire la dreptul de proprietate: fructele care cădeau din copac pe proprietatea vecinului
aparțineau proprietarului copacului, reguli cu privire la întreținerea drumurilor etc. Dreptul penal (Tablă VIII) era
crud și primitiv, existând pedepse corporale și pedeapsa cu moartea. Tot în Tablă VIII erau incluse și reguli cu
privire la răspunderea civilă delictuală, precum plata de despăgubiri victimei sau răspunderea civilă pentru fapta
animalului sau fapta sclavului. Cu privire la pedeapsa cu moartea, Tablă IX prevedea în mod expres faptul că
nimeni nu poate fi condamnat la moarte decât în urmă unui proces și a unei sentințe. Cu toate acestea, prevederile
de drept public nu erau numeroase, cele mai multe prevederi reglementau dreptul civil (e.g. drepturile reale,
succesiuni, răspunderea civilă, inclusiv răspunderea civilă a proprietarului unui sclav pentru fapta sclavului,
obligații, regulile bunei-vecinătăți).

Normele juridice erau transmise pe cale orală, erau cunoscute doar de pontifi și erau aplicate de ei în mod
arbitrar. În secolul al V-lea i.e.n. plângerile și agitația plebeilor, clasa de mijloc, împotriva nobilimii, au dus la
redarea în scris a obiceiurilor juridice existente și la adăugarea unor noi principii necunoscute legii de până
atunci. Primul pas în direcția dreptului scris, și totodată a secularizării dreptului, a fost făcut odată cu
înregistrarea cutumelor, a dreptului consuetudinar, în 451 i.e.n. În același an 'Legile celor XII Table' au fost
compilate de către o comisie de zece membri (decemviri, inițial numai patricieni, apoi și plebei, câte 5) și
acceptate de adunarea poporului.

Acest cod de legi a inaugurat reguli convenabile unei comunități agrare; a stabilit egalitatea plebeilor și a
patricienilor în față legilor și urmă să fie prețuit de români, fiind sursă legii publice și private. Sistemul legal
înființat sub acest cod, și corpul de legi care s-a format în jurul acestuia, s-a aplicat exclusiv cetățenilor români și
era cunoscut sub numele de jus civile. Aceste legi au rămas, timp de trei sau patru secole, singurul izvor scris al
dreptului român; ceea ce a fost posibil datorită fapului că prevederile acestora erau erau modificate și dezvoltate,
adaptându-se la noile condiții. Locul central în 'Legile celor XII Table' îl ocupau prevederile referitoare la
organizarea familiei (era interzisă căsătoria dintre patricieni și plebei; era declarată autoritatea nelimitată a
părintelui), la proprietate (furtul în timpul zilei era sancționat cu amenzi mari și cel din timpul nopții era pedepsit
cu moartea) și la succesiune (era declarată libertatea de a lasă moștenire).
 Textul original al "Legii celor XII Table"- gravat pe 12 table de bronz, expuse în For, distruse în timpul
incendierii Romei de către gâli în 387 i.e.n.- a fost reconstituit pe baza scrierilor unor juriști români și a
dispozițiilor juridice ulterioare.Din izvoare scrise aflăm că, în școli, chiar după patru secole de la publicarea lor,
elevii erau obligați să învețe pe de rost textul acestui monument juridic, care se consideră că în acest fel
contribuie în mod fundamental la educația cetățenească a tineretului.

În a două perioada a Republicii (sec. ÎI-I i.e.n.), datorită noilor cuceriri militare au avut loc o serie de
schimbări importante în dreptul român. În primul rând se separă dreptul civil (jus civile) de "dreptul popoarelor"
(jus gentium), valabil pt. țările supuse. Totodată s-a stabilit o distincție clară între posesiune și proprietate, s-a
introdus clauză "bunei credințe" (bonă fides), autoritatea tatălui a scăzut și s-a înregistrat o emancipare a femeii,
divorțul devenind posibil nu numai dacă ambii soți erau de acord, ci și prin hotărârea unilaterală a unuia dintre ei.
În această perioada Roma a adoptat uneori și elemente din sistemele juridice ale altor popoare.

O altă schimbare importantă a avut loc în plan juridic- jurisprudența, ansamblul soluțiilor date de judecător
într-o anumită chestiune, iese de sub competență pontifilor pentru a fi transformată într-o disciplină specială,
aplicată de magistrați.

Unul dintre cele mai mari merite ale acestei legi rezidă în faptul că a realizat o reglementare de principiu al
relațiilor sociale tipice acelei perioade, o expunere publică a normelor, expunere ”sui generis”, având în vedere
că până în acea perioadă normele de drept erau ținute în secret și tălmăcite de către pontifi, care erau aleși
exclusiv dintre patricieni, dar pe lângă toate acestea, a realizat o reglementare destul de vastă a principalelor
probleme ale societății romane incipiente.

În concluzie, deși textul Legii celor XII Table nu ne-a parvenit, ea a fost reconstituita în general datorită
operelor jurisconsulților și a tradiției de a se transmite pe cale orală în cadrul învațămîntului juridic. Tradițiunea
orală a avut un rol deosebit în asigurarea cunoașterii lor, căci în timpul lui Cicero romanii obișnuiau să pună
copii să învețe textul legii pe dinafară, precum și să înlocuiască termenii arhaici prin alții noi , ceea ?ce a dus la
denaturarea sensului exact al unor dispoziții, iar alteori păstrarea unor expresiuni străvechi care, devenind
neînțelese, dateră loc la interpretațiuni eronate