Noţiuni Introductive

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1. Adunările poporului roman au fo

a) comitia centuriata;
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
d) concilium plebis.
2. Plebeii făceau parte din:
b) comitia curiata;
c) comitia tribuia;
3. Patricienii făceau parte din:
b) comitia curiata/
c) comitia tributa;
4. Erau alcătuite numai din plebei:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
5. Erau alcătuite numai din patricieni:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
6. Erau alcătuite din plebei şi patricieni:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
7. Purtau şi numele de comitia calota:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
8. Se întruneau de două ori pe an pentru aprobarea
testamentele i
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
d) concilium plebis,
9. în timpul Republicii aprobarea adrogaţiunilor se făcea în:
b) comitia curiata;
c) comitia tribala;
10. în timpul Republicii judecarea apelurilor introduse împotriva
condamnărilor la pedeapsa cu moartea sau exilul se făcea de:
b) comitia curiata;
c) comitia tribute;
11. în timpul lui Servjus Tullius funcţionau:
b) comitia curiata;
c) comitia tribute;
12. în timpul lui Servius Tullius au fost create:
b) comitia curiata;
c) comitia tiibuta;
13. în urma secesiunii de pe Muntele Sacru (493 î.Hr.) s-a creat:
b) comitia curiata;
c) comitia tribute;
14. La sfârşitul Republicii (27 î.Hr.), în Roma funcţionau:
b) comitia curiata;
c) comitia tribute;
15. Plebiscitele puteau fi adoptate în:
b) comitia curiata;
c) comitia tribute;
16. în timpul Regalităţii plebiscitele puteau fi adoptate în:
a) comitia centuriata";
b) comitia curiata;
c) comitia tiibuta;
17. La sfârşitul Republicii (27 Î.Hr.) plebiscitele puteau fi adoptate
în:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
18. în timpul Republicii în procesele penale de o gravitate mai mică
apelul era judecat de:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
19. în timpul Republicii au devenit cele mai importante adunări ale
poporului:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
20. în timpul Principatului au continuat să funcţioneze numai de formă:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
21. în periodizarea dreptului roman faptul că unicul izvor formal al
dreptului îi constituie dreptul nescris caracterizează:
a) epoca clasică;
b) epoca postclasică;
c) epoca preclasică;
d) epoca veche.
22. Corespunde formei de guvernământ a regalităţii:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
23. în periodizarea dreptului roman regalităţii ti corespund:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
24. în periodizarea dreptului roman Republicii îi corespund:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
11
25. In periodizarea dreptului roman imperiului li corespund:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
26. în periodizarea dreptului roman republicii aristocratice îi
corespund:
a) epoca clasică;
b) epoca postclasică;.
d) epoca veche.
27. în periodizarea dreptului roman republicii democratice li
corespunde:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
28. în periodizarea dreptului roman sfîrşitiilui republicii îi
corespunde:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
29. In periodizarea dreptului roman principatului îi corespunde:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
30. în periodizarea dreptului roman dominatului îi corespunde:
a) epoca clasică;
d) epoca vecbe.
31. în periodizarea dreptului roman epoca iustiiuană este conside-
rată ca o perioadă distinctă în:
a) epoca clasică;
c) epbca preclasică;
d) epoca veche.
32. Constituţiile imperiale devin principalul izvor de drept în:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
12
33. Crearea dreptului pretorian şi înlocuirea procedurii formulare
cu procedura extraordinară caracterizează:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
34. Legile devin principalul izvor de drept şi jurisprudenţa atinge
apogeul în:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
35. Introducerea procedurii formulare caracterizează:
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
36. Odată cu moartea împăratului lustinian ia sfârşit
a) epoca clasică;
d) epoca veche.
37. în periodizarea dreptului roman republicii aristocratice îi
cpraspţţndr
a) epoca clasică;
d) epoca străveche.
38. In perKxlizarea dreptului roman repubHdi democratice îi
corespunde:
a) epoca clasică;
39. lus non scriptum caracterizează:
a) epoca clasică;
40. Afirmarea dreptului scris prin publicarea legii celor XII
Table se produce în:
a) epoca clasică;
■1 IZVOARELE DREPTULUI ROMAN
Obiceiul 41. In condiţiile vieţii materiale ale societăţii care determină o

anumită reglementare juridică intră:
a) obiceiul;
b) consuetudo;
c) mos maiorum;
d) formele de manifestare a voinţei de stat care gene-
rează dreptul.
42. Sunt izvoare de drept în sens formal:
/*9 obiceiul; yS)
consuetudo; gPmos
maiorum;
/'ăjyformele de manifestare a voinţei de stat care gene-
rează dreptul.
43. Sunt izvoare de drept în sens material:
a) obiceiul;
b) consuetudo;
c) mos maiorum;
d) formele de manifestare a voinţei de sţat care gene-
rează dreptul.
44. Expresia de ce s-a născut norma de drept poate indica:
a) obiceiul;
b) consuetudo;
c) mos maiorum;
d) formele de manifestare a voinţei de stat care generează dreptul. -■ ■ ■
45. Expresia//rin ce s-a născut norma de drept poate indica: Legea
(%)
obiceiul;
■*Jb) consuetudo;
(ş&rnos maiorum;
Î/formele de manifestare a voinţei de stat care generează
dreptul.
46. Constituie cel mai vechi izvor al dreptului:
®) obiceiul;
Ir) consuetudo;
6) mos maiorum;
d) formele de manifestare a voinţei de stat care generează
dreptul.
47. Voluntas populi rebus et factis declarata defineşte:
C&f obiceiul.;
(b) consuetudo;
14
e) mas maiorum;
rează dreptul.
48. Numeîe de nrfas putea să semnifice:
a) obiceiul;
b) consuetudo;
c) mas maiorum;
rează dreptul
49. Sunt izvoare ale dreptului roman in sens formal:
S) decretele; b) edictele
imperiale; o}1 edictele
magistraţilor,
<y) legea.
50. Sunt izvoare ale dreptului roman în sens material:
a) decretele;
b) edictele imperiale;
c) edictele magistraţilor;
d) legea.
51. Sunt izvoare ale dreptului roman în sens formal:
^jurispnidenţa;
constituţiile imperiale;
^ tescriptele imperiale;
(ti) senatusconsultele.
52. Sunt izvoare ale dreptului roman în sens material:
a) jurisprudenţa;
b) constituţiile imperiale;
c) rescriptele imperiale;
d) senatusconsultele.
Legea 53. Prin lege romanii înţelegeau:
"1Ş convenţie obligatorie între părţi; ţj acord
de voinţă între două persoane; dezacord de
voinţă între popor şi magistrat;
d) acord de voinţă între popor şi senat
54. Lex avea sensul de act normativ când era vorba de un acord de
voinţă intervenit între:
a) popor şi comitia centuriata:
b) popor şi comitia cariata;
' c) popor şi comitia tributa;
d) popor şi condlium plebis.
55. Lex avea sensul de act normativ când era vorba de un acord de
voinţă care intervenea între
a) popor şi un magistrat superior care deţinea
imperium; (b/popor şi un magistrat superior care deţinea
numai potestas;
15
c) popor şi senat;
d) popor şi un dictator.
56. Când acordul de voinţă intervenea între două persoane, cuvântul
lex avea sensul de:
a) act normativ; '
/b)1 contract;
clauză contractuală;
H) intercesiune.
57. Gaius defineşte legea:
a) volumaş populi Romani rebus et factis declarata;
b) quodpopuli Romani placuit, legis habet vigorem;
nzVquodpopulus Romanus iubeţ atque constituit;
d) voxpopuli Romani suprema lex est.
58. Legea este o hotărâre luată în:
/ţft comitia centuriata;
b) comitia curtata;
i 6) comitia tributa;
d) senat.
59. Puteau avea iniţiativă legislativă:
tS) magistraţii superiori care deţineau imperium; ^magistraţii
superiori care deţineau numai potestas;
c) senatorii; tribunii
poporului.
60. Până la LexPapiria (131 î.Hr.) proiectul dc lege:
a) putea fi modificat în cursul dezbaterilor;
'b) nu putea fi modificat în cursul dezbaterilor,
(c) era adoptat sau respins prin vot deschis;
d) era adoptat sau respins prin vot secret,
61. Până la lex Caecilia Didia (98 î,Hr.) proiectul de lege:
putea fi modificat în cursul dezbaterilor;
$}nu putea fi modificat în cursul dezbaterilor;
c) era adoptat sau respins prin vot deschis; era
adoptat sau respins prin vot secret.
62. Promulgatio era:
^■aj afişarea în for a proiectului de lege înainte de în-
ceperea dezbaterilor;
b) afişarea în for a legii după ce a fost adoptată;
c) actul prin care proiectul de lege era supus dezbaterilor
discuţiilor în senat;
d) actul prin care proiectul de lege era supus dezbaterilor
discuţiilor în adunarea poporului.
63. Interdicţia de se a introduce în acelaşi proiect de lege dispoziţii care
nu aveau legătură între ele a fost adoptată de:
a) Legea celor XH Table;
b) Lex Papiria;
ti) Lex Caecilia Didia; d)
Lex Aelia Sentia.
64. Adoptarea legilor prin vot secret a fost decisă de:
a) Legea celor XII Table;
b) Lex Papiria;
c) Lex Caecilia Didia;
d) Lex Aelia Sentia.
65. Pentru adoptarea unei legi era necesar ca în favoare să se
pronunţe jumătate plus unul din numărul:
ă) centuriilor care au votat;
b) curiilor care au votat;
c) triburilor care au votat;
d) cetăţenilor care au votat. .
66. Un proiect de lege putea să fie:
5) admis în întregime, sau bj
admis cu amendamente, sau
c) respins total, sau
d) respins parţial.
67. în adunările poporului, în cadrul dezbaterilor pe marginea
proiectului de lege, se da cuvântul mai întâi:
^cetăţenilor obişnuiţi;
b) iniţiatorului proiectului;
c) plebeilor;
d) patricienilor.
68. Votarea legilor avea loc:
a) la Roma;
b) în Italia;
c) în coloniile şi municipiile din provincii;
d) în toate localităţile statului Toman.
69. Legea purta numele:
a) consulului care a propus-o;
<ţj) consulului care nu a propus-o;
c) pretorului care a propus-o;
d) pretorului care nu a propus-o.
70. Legea intra în vigoare:
ă) imediat după ce era votată;
b) după ce era afişată în for;
c) la 17 zile după ce era votată;
d) la data stabilită de lege.
17
71. Abrogarea totală a unei legi purta numele de:
.âbrogare;
b) derogare;
c) exrogare;
d) subrogare.
72. Abrogarea parţială a unei legi purta numele de:
a) abrogare;
$5) derogare;
exrogare;
d) subrogare.
73. Modificarea unei dispoziţii dintr-o lege printr-o dispoziţie adiţională
purta numele de:
a) abrogare;
b) derogare;
c) exrogare;
@ subrogare.
74. După organul de la care emana legile pot fi:
a) datae, când sunt adoptate într-una din adunările
poporului;
{bj) datae, când provin de la magistrat In baza unei delegaţii
legislative;
/'© rogatae, când sunt adoptate într-una din adunările
poporului;
d) rogatae, când provin de la magistrat în bâza unei
delegaţii legislative.
75. Leges datae puteau să fie:
a) legi calate;
b) legi centuriate;
------ —> c) legi curiate;
d) legi tribute,
76. Leges rogatae puteau să fie:
a) legi calate;
b) legi centuriate;
legi curiate;
a} legi tribute.
77. Legea a încetat sa mai fie un izvor al dreptului roman începând
cu domnia împăratului:
a) Nerva;
Q Traian;
c) Hadrian;
d) Diocleţian.
78. Din punctul de vedere al structurii leges datae cuprind.’
a) datio;
A5) praescriptlo;
18
($) r o ga
tio; sanctio.
79. Din punct de vedere al structurii ieges rogatae cuprind:
a) datio; praescrtptio;
<c) rogatio;
d) sanctio.
80. Din punct de vedere al structurii legii praescriptio cuprinde:
(a);numele magistratului care a propus legea;
locul votării;
ie) data
votării;
d) textul propriu-zis, cu prescripţiile concrete.
81.. Din punct de vedere âl structurii legii rogatio cuprinde.
a) numele magistratului care a Scut propunerea (rogatio)',
b) locul votării;
£5) textul propriu-zis al legii; d) consecinţele ce
decurg împotriva celor care violează, legea.
82. Din punct de vedere al sancţiunii, legile care permit să se
focă ceva pot fi:
a) complete;
b) incomplete;
c) perfecte;
d) imperfecte.
83. Din punct de vedere al sancţiunii, legile care opresc să se
facă ceva pot fi:
a) complete;
b) incomplete;
^perfecte;
imperfecte.
84. LexAelia Sentia făcea parte din:
a) complete;
b) incomplete;
€) perfecte;
d) imperfecte.
85. Legea care anula orice act făcut împotriva dispoziţiilor sale
făcea parte din categoria legilor:
a) complete;
b) incomplete;
{^perfecte;
d) imperfecte.
86. Legea care, fara să anuleze actele contrare dispoziţiilor
sale, le penaliza cu o amendă sau altă sancţiune făcea parte
19
din categoria legilor:
a) complete;
b) incomplete;
c) perfecte;
d) imperfecte.
87. Legea care nu prevedea nicio sancţiune în cazul încălcării
prevederilor sale făcea parte din categoria legilor.
a) complete;
b) incomplete;
c) perfecţe;
d) mai puţin perfecte.
88. Lex Furia tesţamentaria făcea parte din categoria legilor.
a) complete;
b) incomplete;
c) perfecte;
d) mai puţin perfecte..
89. Lex Cufcia de dorite et muneribus. făcea parte din
categoria legilor:
a) complete;
b) incomplete;
c) perfecte;
d) mai puţin perfecte.
90. Lex Cincia de dorite et muneribus interzicea;
a) dezrobirile în paguba creditorilor,
b) legatele mai mari de o mie de aşi;
c) căsătoria văduvei în timpul anului de doliu;
d) donaţiile mai mari de un anumit cuantum.
91. Dispoziţiile unei legi imperfecte erau:
a) lipsite total de eficacitate; bj
lipsite parţial de eficacitate;
c)respectate în mod direct pe calea unei acţiuni în
justiţie împotriva celui care încălca legea;
d) respectate în mod indirect pe calea unei excepţii
fcr ridicată de pârât în apărarea sa.
92. Legea celor XII Table prevedea:
a) posibilitatea căsătoriei între plebei şi patricieni; o)
imposibilitatea căsătoriei între plebei şi patricieni; (cjţ
egalitatea între plebei şi patricieni în cazul executării
debitorului pentru datorii civile; d) inegalitatea între
plebei şi patricieni în cazul executării debitorului
pentru datorii civile.
20
93. Legea celor XII Table reglementa:
a) proprietatea bonitară;
b) proprietatea cviritară;
c) proprietatea pretoriană;
d) proprietatea provincială.
94. în privinţa şefului familiei, legea celor XII Table consacra o
putere:
â) nelimitată;
b) limitată;
e) asupra soţiei şi
copiilor; d)' asupra
bunurilor.
95. Din cuprinsul Legii celor XII Table rezultă că Roma era un
stat
a) de agricultori;
b) de războinici;
c) în care tranzacţiile comerciale erau foarte
numeroase; ri) în care tranzacţiile comerciale erau puţin
numeroase.
96. Legea celor XII Table conţinea dispoziţii referitoare la:
a) contractul de arendă;
b) contractul de vânzare-
cumpârare 0 întreţinerea drumurilor;
ă) hotărnicia câmpului.
97. Legea celor XII Table conţinea dispoziţii referitoare ia:
/^reglementarea scurgerii apelor;
b) dobândirea fructelor căzute pe terenul vecinului;
c) arendarea terenurilor necultivate;
d) dobândirea fructelor de către posesorul de bună-
credinţă.
98. Legea celor XII Table conţinea dispoziţii referitoare în special la:
a) proprietatea asupra pământului;
b) proprietatea asupra clădirilor,
c) obligaţii, în general;
d) garantarea obligaţiilor.
99. & cazul debitorului insolvabil legea celor XEf Table prevedea:
a) atribuirea temporară către creditor a debitorului
pentru ca acesta să muncească în contul datoriei;
b) vânzarea silită a bunurilor debitorului;
c) vânzarea ca sclav a debitorului;
/3) uciderea debitorului.
100. Legea celor XII Table conţinea dispoziţii de:
a) dreptul ginţilor;
b) drept pretorian;
drept privat;
-- d) drept public.
Edictele 101. Edictele magistraţilor erau emise:
magistraţilor a) de toţi magistraţii;
“ ------------------------------ (§) numai de magistraţii superiori;
<C) care dispuneau de imperium;
d) care dispuneau numai de potestas.
102. Magistraţii superiori emiteau întotdeauna un edict:
a) înainte de intrarea în funcţie;
(5) la intrarea în funcţie;
c) în cursul anului în care îşi exercitau funcţia;
d) la ieşirea din funcţie.
103. Până când a avut loc laicizarea dreptului, edictul a fost un program
al magistratului:
a) prin care arăta modul cum înţelege să organizeze
instanţele;
ţ6) prin care arăta modul cum înţelege să rezolve litigiile
dintre cetăţeni;
$ emis în formă orala;
a) emis în formă scrisă.
104. La început edictul era:
(Sforăi;
b) scris;
c) afişat pe o tablă albă;
d) afişat pe o tablă roşie.
105. Se numea edict perpetuu:
â) edictul afişat în for timp de un an;
b) edictul preluat de succesorul magistratului;
c) edictul emis pentru soluţionarea unor situaţii ex-
cepţionale;
<0) edictul sistematizat în timpul lui Hadrian.
106. Pretorii ulteriori nu se mai puteau abate de la:
a) edictul afişat în for timp de un an;
b) edictul preluat de succesorul magistratului;
\/ c) edictul emis pentru soluţionarea unor situaţii excepţionale;
edictul sistematizat în timpul lui Hadrian.
107. Părţile unui edict se numeau:
a) edictum novum;
b) edictum repentinum;
(p) edictum vetus;
$) edictum translaticium
108. Partea veche a unui edict se numea:
a) edictum novum;
b) edictum repentinwn;
<$) edictum vetus;
d) edictum translaticium.
109. Normele care treceau dintr-un edict In altul alcătuiau:
a) edictum novum;
edictum vetus;
<$ edictum translaticium.
110. Edictul valabil timp de un an se numea:
a) edictum novum;
___ c) edictum vetus;
111. Contribuţia originală a unui pretor în conceperea unui edict
alcătuia:
edictum novum;
b) edictum perpetuum;
c) edictum praetorius;
112. Pentru dreptul roman o semnificaţie deosebită o prezintă:
a) edictum novum;
b) edictum perpetuum;
$ edictum praetorius; d)
edictum translaticium.
113. Pentru dreptul roman o semnificaţie deosebita o prezintă edictele
emise de:
a) consuli;
(mpretoml urban;
c) pretorul peregrin;
d) cenzori.
114. Rolul pretorului în dreptul roman a crescut în mod vădit după:
a) adoptarea legii celor XTI Table;
(0 adoptarea legii Aebutia,
c) laicizarea dreptului;
d) sistematizarea edictului pretorului.
115. Procedeele şi regulile noi introduse de pretor au contribuit la
formarea:
dreptului civil;
o) dreptul onorar;
© dreptului pretorian;
d)jurisprudenţci.
23
136. Rolul pretorului atinge apogeul:
a) după instaurarea principatului;
Tb) după instaurarea dominatului;
"6) în timpul domniei lui Hadrian; d)
în timpul domniei lui Diocleţian.
117. Edictul pretorului a fost sistematizat într-o formă definitivă de
jurisconsultul:
a) Publius Mucius Scaevola;
b) Quintus Mucius Scaevola;
—c) Marcus lunius Brutus
d) Aqoilius Găllus.
118. Edictul, pretorului a fost sistematizat într-o formă definitivă de
jurisconsultul:
a) Massurius Sabinus;
•tŞ Salvius Iulianus;
c) Sextus Pomponius;
d) Gaius.
119. Edictul pretorului a fost sistematizat într-o formă definitivă
de jurisconsultul:
a) Aemilius Papinianus;
b) Iulius Paulus;
— ■ c) Domitius Ulpianus;
d) Herennius Modestinus.
120. Edictul pretorului sistematizat într-o formă definitivă a fost
confirmat de împăratul Hadrian:
a) printr-o constituţie imperială.;
. b) prmtr-im rescript;
c) printr-o lege;
(3) printr-un senatusconsult.
121. După sistematizarea edictului, pretorii:
/alşi-au menţinut ius edicendi;
b) au pierdut ius edicendi;
c) au putut să deroge de la dispoziţiile edictului;. 0
n-au mai putut să deroge de la dispoziţiile edictului.
122. După sistematizarea edictului, pretorii:
a) au putut crea instituţii juridice noi; fo)
n-au mai putut crea instituţii juridice noi; au
putut să explice conţinutul edictului;
d) n-au putut să explice conţinutul edictului.
123. Edicul perpetuu sistematizat cuprinde:
а) o parte principală;
б) un apendice;
c) trei părţi principale;
d) trei apendice.
124. Partea principală a edictului perpetuu sistematizat conţine:
a) formulele acţiunilor privitoare la sesizarea
instanţei; £) formulei e acţiunilor referitoare la
executarea sentinţei;
c) formulele interdictelor,
d) stipulaţiunile pretoriene.
125. Apendicele edictului perpetuu sistematizat conţin:
(a) formulele interdictelor;
b) formulele acţiunilor pri vitoare la sesizarea
instanţei; (§) stipulaţiunile pretoriene;
- • - ---- d) excepţii.
Senatusconsulte 126. Scnatuseonsultele erau izvoare de drept in timpul:
a) regalităţii;
b) Republicii;
c) principatului;
d) dominatului.
127. în timpul Republicii senatul era competent
а) să adopte legi;
б) să interpreteze legile;
"&) să avizeze legile;
să declare legile nule şi neaplicabile.
128. în timpul Republicii sentusconsultele deveneau izvoare de
drept:
a) în mod direct;
&) în mod indirect;
,.<5 când erau introduse în edictele magistraţilor;
d) când erau introduse în rescripte.
129. în epoca principatului sunt izvoare de drept:
a) toate hotărârile senatului;
Vbûnele hotărâri ale senatului;
c) hotărârile senatului votate la propunerea unui
consul; <3J) hotărârile senatului votate la propunerea
împăratului.
130. în epoca dominatului sunt izvoare de drept;
a) toate hotărârile senatului;
b) unele hotărâri ale senatului;
c) hotărârile senatului votate la propunerea unui consul;
d) hotărârile senatului votate la
propunerea împăratului.
131. Propunerea împăratului de adoptare a unui senatuscopsult
era precedată de:
â) expunere de motive;
b) praescriptio;
25
c) oratio;
d) rogatio.
26
132. In timpul Republicii hotărârile senatului se mai numeau: 14
a) orationes;
0 senatus consulta;
c) edicte senatoriale;
d) legi senatoriale.
133. In epoca principatului hotărârile senatului se mai numeau;
fSSt orationes;
ti) senatus consulta; 1
c) edicte senatoriale;
d) legi senatoriale.
134. Senatusconsultul purta nomen gentilicium al propunătorului,
care putea fi:
&■) împărat;
h) un consul;
c) un pretor urban;
d) un pretor peregrin.
135. Senatusconsultum Macedonianum şi-a luat numele de la:
a) împăratul;
b) un consul;
c) un pretor urban;
d) un pretor peregrin.
Constituţiile 136. în perioada principatului constituţiile imperiale erau:
im în*riale a) legi fundamentale ale statului roman;
(^dispoziţii luate de împărat;
^redactate de consiliul imperial; d)
redactate de membrii consistoriului.
137. In perioada dominatului constituţiile imperiale erau:
a) legi fundamentale ale statului roman;
_ 0 dispoziţii luate de împărat,
c) redactate de consiliul imperial;
^redactate de membrii consistoriului.
138. Sunt constituţii imperiale:
ej decretele:
fba edictele;
mandatele;
d) rescriptele.
139. Edictele imperiale sunt:
a) instrucţiuni cu caracter administrativ trimise de
împărat magistraţilor superiori; ţo) dispoziţii juridice
cu caracter general date de împărat în calitate de
veritabil legiuitor,
c) hotărâri date de împărat în calitate de judecător;
d) consultaţii juridice date de împărat.
27
140. Novelele sunt:
a) instrucţiuni cu caracter administrativ trimise de
împărat magistraţilor superiori;
b) dispoziţii juridice cu caracter general date de îm-
părat in calitate de veritabil legiuitor;
c) hotărâri date de Împărat în calitate de judecător;
141. Mandatele sunt:
a) 1 instrucţiuni cu caracter administrativ trimise de
părat în calitate de veritabil legiuitor;
c) hotărâri date de împărat în calitate de judecător,
142. Decretele sunt:
a) instrucţiuni cu caracter administrativ trimise dc
părat în calitate de veritabil legiuitor,
^hotărâri date de împărat în calitate dc judecător;
143. Rescriptele sunt:
a) instrucţiuni cu caractejt administrativ trimise de
împărat magistraţilor sîiperiori;
b) dispoziţii juridice cu onracter general date de îm-
părat în calitate de veijtebil legiuitor;
c) hotărâri date de împărafe hi calitate de judecător;
(SjTconsultaţii juridice date de împărat
144. Edicteleimperiale sunt, de k Hadrian, dispoziţii juridice
generale:
a) date de împărat în virtutea lui ius edicendi;
date de împărat în calitate de veritabil legiuitor;
c) valabile numai pe timpul domniei împăratului;
/Öj valabile şi după moartea împăratului.
145. Edictele imperiale sunt, până la Hadrian, dispoziţii juridice generale:
ffidate de împărat în virtutea lui ius edicendi;
b) date dc împărat în calitate de veritabil legiuitor;
c) valabile numai pe timpul domniei
împăratului; q} valabile şi după moartea
împăratului.
146. Din punct de vedere formal, Constiîutio Antoniniam de civi-
tateperegrinis danda (212 d.Hr.) facca parte din:
<â} constituţiile imperiale;
b) decret
21
e; cj edicte;
d) mandate.
]47. Legile edictale faceau parte din:
a) constituţiile imperiale;
b) decrete;
^3) edicte;
d) mandate.
148. Novelele făceau parte din:
,€)$ constituţiile imperiale;
b) decrete;
0 edicte; d)
mandate.
149. în timpul dominatului, „legile noi” faceau parte din:
^'constituţiile imperiale; b)
decrete;
(0 edicte; d)
mandate.
150. Din punct de vedere formal, „Edictul de la Milano” (313 &Hr.)
făcea parte din:
^constituţiile imperiale;
b) decrete;
c) edicte;
SB mandate.
151. Din punct de vedere formal, actul normativ emis de împăratul
Marcus Aurelius prin care erau reprimate faptele celor care încercau
să-şi facă singuri dreptate făcea parte din:
(n) constituţiile imperiale;
^decrete;
c) edicte;
d) mandate.
152. Din punct de vedere formal, actul normativ emis de Diocleţian prin
care se stabileau preţuri maximale făcea parte din;
✓a) constituţiile imperiale;
b) decrete;
(€} edicte;
d) mandate.
153. Actul normativ emis de împăratul Traian privitor la simplificarea
testamentului pentru militari făcea parte din:
• b) decrete; c)
edicte; mandate.
154. în epoca postcîasicâ cele mai importante izvoare de drept făceau
parte din:
b) decrete;
d) edicte;
d) mandate.
155.Actul normativ care stabilea interdicţia pentru funcţionari de a se
căsători cu femei din provincia pe care o guvernau făcea parte din:
b) decrete;
c) edicte;
d) mandate.
156. Oratio Severi relativ la alienarea bunurilor minorilor, propus de
împăratul Scptimius Severus. făcea parte din:
b) decrete;
c) edicte;
d) mandate.
157. Oratio Antonini, referitor la donaţiile între soţi, propus de
împăratul Caracalla, făcea parte din:
b) decrete;
c) edicte;
d) mandate.
158. In epoca dominatului au dispărut aproape complet:
a) decretele; .
b) edictele;
cŞ mandatele;
a) rescriptele.
159. Rescriptele, ca izvoare de drept, sunt consultaţii juridice:
a) date de împărat; t>) Ia
solicitarea magistraţilor; p) Ia
solicitarea funcţionarilor; ăj la
solicitarea unor particulari.
160. Rescriptele, sub forma unor scrisori separate, sunt consultaţii
juridice:
fi) date de împărat;
b) la solicitarea magistraţilor;
(9 Ia solicitarea funcţionarilor;
d) la solicitarea unor particulari.
161. Rescriptele, sub forma unor rezoluţii trecute pe cereri, sunt
consultaţii juridice:
ă) date de împărat;
b) la solicitarea magistraţilor;
c) la solicitarea funcţionarilor;
d) Ia solicitarea unor particulari.
29
162. împiedicarea celor care solicitau consultaţia să separe răspunsul de
cerere spre a fi folosit în alte scopuri privea consultaţiile juridice:
'a^date de împărat; o) la
solicitarea magistraţilor; cî la
solicitarea funcţionarilor;
- .......... Wria solicitarea unor particulari.
Jurisprudenţa 163. în sens juridic roman, termenul de jurisprudenţă desemnează: sacrală
a) doctrina jurisconsulţilor;
b) practica judiciara a instanţelor.
c) ştiinţa dreptului;
d) un concept diferit, de cei actual.
164. Juriştii romani au fost creatori ai dreptului în perioada cuprinsă
între:
a) începutul secolului al H-lea Î.Hr.;
b) sfârşitul secolului al Q-lea î.Hr.;
c) primele trei decenii ale secolului al lll-lea d.Hr.;
d) ultimele trei decenii ale secolului al IlI-lca d.Hr.;
165. Jurisprudenţa sacrală corespunde:
a) epocii preclasice;
b) epocii clasice;
c) epocii postclasice;
d) perioadei creştine a dreptului roman.
166. Jurisprudenţa sacrală corespunde:
a) regalităţii;
b) ultimelor două secole ale regalităţii;
c) primelor două secole ale Republicii;
d) ultimelor două secole ale Republicii;
167. Jurisprudenţa sacrală a încetat când Cnaeus Flavius a publicat
a) calendarul cu zilele când se puteau intenta acţiunile;
b) formulele solemne ale legisacţiunilor;
c) formulele acţiunilor referitoare la executarea
sentinţei;
d) formulele interdictelor.
168. în evoluţia jurisprudenţei, jurisprudenţa sacrală este o etapă:
a) primitivă;
b) tranzitorie;
c) înfloritoare;
d) de regres.
169. în. evoluţia jurisprudenţei romane, jurisprudenţa din epoca
poşteiasică este o etapă:
a) primitivă;
b) tranzitorie;
c) înfloritoare;
d) de regres.
30
170. în evoluţia jurisprudenţei romane, jurisprudenţa laici din
epocile veche şi preclasici este o etapă:
a) primitivă;
b) tranzitorie;
c) înfloritoare;
d) de regres.
171. în evoluţia jurisprudenţei romane, jurisprudenţa din perioada
clasică este o etapă:
a) primitivă;
b) tranzitorie;
c) înfloritoare;
d) de regres.
172. In jurisprudenţa sacrală interpretarea dreptului era îndeplinită de:
a) avocaţi;
b) jurisconsulţi;
c) magistraţi;
d) senat.
173. în jurisprudenţa sacrală, pentru rezolvarea problemelor juridice
părţile erau obligate să se adreseze la:
a) colegiul pontifical;
b) colegiul jurisconsulţilor,
c) consilium principis;
d) consistorium sacrunt.
174. în jurisprudenţa sacrală pontifii răspundeau la întrebările şefilor
de familie în legătură cu:
a) formele necesare pentru constituirea unor persoane
juridice cu scop cucernic;
b) formele necesare pentru întocmirea unui testament;
c) formele necesare pentru întocmirea unui fideicomis de
familie
d) formele necesare pentru realizarea unui împrumut.
de familie în legătură cu condiţiile cerute pentru:
a) achiziţionarea unor res mancipi;
b) achiziţionarea unor res nec mancipi;
c) înstrăinarea unor res mancipi;
d) înstrăinarea unor res nec mancipi;
de familie în legătură cu:
a) efectele patrimoniale ale desfacerii căsătoriei fara manus;
b) efectele nepatrimoniale ale desfacerii căsătoriei fără
manus;
31
»
t
c) efectele patrimoniale ale legitimării; junspriideâu
d) efectele nepatrimoniale ale legitimării. laică ta
epocile
1T7. In jurisprudenţa sacrală pontifii răspundeau la întrebările veche ţi
prcdască
şefilor de familie în legătură cu: ' ■—
—
a) efectele patrimoniale ale adopţiei cu efecte res-
trânse;
b) efectele nepatrimoniale ale adopţiei cu efecte res-
trânse;
c) efectele patrimoniale ale modificării raporturilor de
rudenie;
d) efectele nepatrimoniale ale modificării raporturilor
do rudenie
178. ti jurisprudenţa sacrală pontifii răspunsurile la întrebările
şefilor de familie:
a) trebuiau motivate;
b) nu trebuiau motivate;
c) apăreau ca o manifestare a unor persoane iniţiate;
d) apăreau ca o manifestare a unor persoane nemiţiate.
179. Se crede că ar fi opera jurisprudenţei sacrale instituţii juri-
dice, precum:
a) adopţia;
b) emanciparea;
c) curateîa;
d) legitimarea.
dice, precum:
a) testamentul per holographam scripturam;
b) testamentul per aes et libram;
c) testamentul pretorian;
d) testamentul mistic.
181. Se crede că ar fi opera jurisprudenţei sacrale:
a) datio in solutum necessaria;
b) datio in solutum voluntaria;
c) intercessio;
d) in iure cessio.
dice importante ale dreptului roman, precum:
a) garanţiile reale; -
b) contractul de erafiteoză;
c) contractul de vânzare;
32
d) donaţia.
33
Jurisprndenţa 183. Dreptul divulgat în anul 304 LHr. prin publicarea formulelor laică
fia epocile solemne ale legisac{iunilor s-a numit: vedic ŞL preclasică a) ius A
elianum;
b) iut Flavianum;
c) ius Marcianum:
d) ius Papirianum.
184.Complexul normelor şi dispoziţiilor juridice extrase din opera
primului mare jurisconsult din istoria dreptului roman s-a numit:
a) ius Aelianum;
b) ius Flavianum;
c) ius Marcianum:
d) ius Papirianum.
185.Jurisprndenţa a încetat să mai fie un monopol al pontifilor după
ce a apărut:
a) ius Aelianum;
b) ius Flavianum;
c) ius Marcianum:
d) ius Papirianum.
186. Faza laică a jurisprudenţei a început din momentul în care a
apărut:
a) ius A elianum;
b) ius Flavianum;
c) ius Marcianum:
d) ius Papirianum.)
187.Dreptul devine o ştiinţă accesibilă - teoretic - oricărei per-
soane din momentul în care a apărut:
a) ius Aelianum;
b) ius Flavianum;
c) ius Marcianum:
d) ius Papirianum.
188. Potrivit lui Cicero, activitatea jurisconsultului constă în:
a) agere;
b) cavere;
c) defendere;
d) respondere.
189. Potrivit lui Cicero, acordarea de către jurisconsult de con-
sultaţii juridice gratuite cetăţenilor corespunde termenului;
a) agere;
b) cavere;
c) defendere;
d) respondere.
190. Potrivit lui Cicero, activitatea jurisconsultului constând din
îndrumare în redactarea actelor corespunde termenului:
a) agere; 191
b) cavere;
c) defendere;
d) respondere.
191. Potrivit lui Cicero, activitatea jurisconsultului constând din
asistarea clientului în justiţie corespunde termenului; 19
a) agere;
b) cavere’,
c) defendere;
d) respondere.
192. Principalii jurisconsulţi din epocile veche şi preclasică erau 2
numiţi de cei clasici: <
a) antecessores;
b) fundatores iuris civile;
c) ius parentibus;
d) veteres.
193. Primul mare jurisconsult din istoria dreptului roman a fost: 2
c) Sextus Aelius Petus Calus;
d) Sextus Pomponius.
194. Potrivit lui Sextus Pomponius, bazele dreptului civil au fost puse Jurisprudents 2 în
de: perioada clasică
c) Sextus Aelius Petus Catus;
d) Aquilius Gallus.
195. Potrivit lui Sextus Pomponius, bazele dreptului civil au fost
puse de:
c) Sextus Aelius Petus Calus;
d) Marcus Iunius Brutus.
196. A fost unul din maeştrii Iui Cicero:
197. A scris un comentariu al legii celor XII Table:
34
c) Sextus Aelius Pctus Catus;
198. Este creatorul acţiunii de doi:
199. A scris un liber singularis, cuprinzând definiţiile unor termeni
juridici:
200. Potrivit lui Sextus Pomponius, bazele dreptului civil au fost puse de:
a) Alfenus Varus;
b) Aquüius Gallus;
c) Marcellus;
d) Manilius.
201. A scris o lucrare în 40 de cărţi intitulată Digester.
a) Alfenus Varus;
b) Aquilius Gallus;
c) Marcellus;
_ ______ ____ d) Manilius..
Jurisprudenţa 202. In perioada clasică au fost fondate;
In perioada a) şcoala cassiană;
clasică b)şcoala constantinopolitană;
c) şcoala proculiană;
d) şcoala sabiniană.
203. Caius Ateius Capito a întemeiat:
a) şcoala cassiană;
b) şcoala constantinopolitană*-
204. Massurius Sabinus a făcut parte din;
b) şcoala constantinopolitană;
d) şcoala sabiniană,
205. Massurius Sabinus a întemeiat:
35
206.Cassius Longinus a întemeiat:
c) şcoala procolianS;
d) şcoala sabini ană.
207. Marcuş Antistius Labeo a Întemeiat:
d) şcoala sabini ană.
208. Proculus a întemeiat:
c) şcoală proculiană;
209. A avut o tendinţă în general empiristă:
210. Şcoala sabiniană a fost o şcoală:
a) conservatoare;
b) novatoare;
c) progresistă;
d) tradiţionalistă.
211. Şcoala proculiană a fost o şcoală:
a) conservatoare;
b) novatoare;
c) progresistă;
d) tradiţionalistă.
212. A fost adepta primatului conceptelor şi categoriilor în raport cu
datele experienţei sociale:
213. în perioada clasică a dreptului roman:
a) au trăit cei mai mari jurisconsulţi;
b) s-au realizat culegeri de texte din operele celor mai
valoroşi jurişti clasici;
c) s-au realizat culegeri dc constituţii imperiale;
d) dreptul începe să devină o ştiinţă accesibilă ori-
cărei persoane;
214. în perioada poslclasică a dreptului roman;
b) s-au realizat culegeri de texte din operele celor mai
valoroşi jurişti clasici;
c) s-au realizat culegeri de constituţii imperiale;
d) dreptul începe să devină o ştiinţă accesibilă
oricărei persoane;
215. în perioada clasică a dreptului roman;
b) a crescut autoritatea jurisconsulţilor clasici;
c) a fost creat dreptul de a acorda consultaţii oficial;
d) a fost emisă celebra „lege a citaţiilor’*.
216. în perioada postclasica a dreptului roman:
b) a crescut autoritatea jurisconsulţilor clasici;
c) a fost creat dreptul de a acorda consultaţii oficial;
d) a fost emisă celebra „lege a citaţiilor”.
217. In perioada clasică a dreptului roman:
a) activitatea ştiinţifică atinge culmea strălucirii;
b) jurisprudenţa rezolva diferite probleme, de la caz la
caz;
c) jurisprudenţa avea un caracter empiric;
d) sunt foimulate diferite principii sau reguli de drept
218. Caius Ateius Capito a publicat comentarii asupra:
a) legii celor XII Table;
b) edictelor pretoruluiurban;
c) edictelor pretorului peregrin;
d) dreptului pontifical.
219. Marcus Antistius Labeo a publicat comentarii asupra:
b) edictelor pretorului urban;
c) edictelor pretorului peregrin;
d) dreptului pontifical.
220.Primul jurisconsult căruia i s-a acordat ius publice respondendi
a fost;
a) Iulius Paulus;
b) Sextus Pomponius;
c) Domitiuş Ulpianus;
d) Massurius Sabinus.
221. Comentarii intitulate Ad Sabinum au fost scrise de:
a) Iulius Paulus;
c) Domitiuş Ulpianus;
d) Massurius Sabiuus.
37
222. Tranziţia între jurisconsulţii şcolilor sabini ană şi proculiană şi marii
jurisconsulţi ai epocii clasice a fost făcută de:
a) Iulius Paulus;
c) Domitius Ulpianus;
223. Comentarii asupra edictului provincial (treizeci de cărţi) au fost scrise
de:
a) Iulius Paulus;
224. Comentarii asupra edictului pretorului au fost scrise de:
a) Iulius Paulus;
225. A fost succesorul lui Capito:
a) Iulius Paulus;
b) Sextu* Pomponius;
226. Cel mai productiv dintre jurisconsulţi a fost:
a) Iulius Paulus;
227. Jurisconsultul roman cel mai frecvent citat în ultimii 200 de ani este:
a) Iulius Paulus;
o) Domitius Ulpianus;
228. Cel mai mare jurisconsult roman este considerat:
a) Iulius Paulus;
229. Jurisconsultul cel mai mult utilizat de comisarii lui Iustini an a fost
a) Iulius Paulus;
38
230. Ultimul mare jurisconsult clasic este considerat
a) lulius Paulus;
231. A publicat mai multe monografii scrise fie în limba greacă,
1 fie în limba latină:
a) lulius Paulus;
232. Massurius Sabinus a scris o operă celebră intitulată:
a) Digestele;
b) Institutiones;
c) Libri tres iuris civilis;
d) Liber singularis enchiridii.
233. Principala operă a lui Salvius Inii anus este:
a) Digestele;
b) Institutiones;
234. Sextus Pomponius a scris:
a) Digestele;
b) Institutiones;
235. Gaiusascris:
^ a) Digestele;
b) Institutiones;
236. Aemilius Papinianus a scris:
a) Digestele;
b) Institutiones;
237. O lucrare importantă pentru cunoaşterea istoriei dreptului
româneşte:
a) Digestele;
b) Institutiones;
39
jMftV
238- Gaius a scris comentarii asupra:
a) Legii celor XII Table;
b) Legii Aelia Sentia;
c) Legii Iulia Papia;
d) Legii Iulia iudiciaria.
239. Gaius a scris comentarii asupra:
a) edictului cenzorilor;
b) edictului edililor curuli;
c) edictului pretorului;
d) edictului provincial.
240. Gaius a scris:
a) Quaestiones;
b) Regulae;
c) Res cottidianae;
d) Responsa.
241. Aemilius Papinianus a scris:
a) Quaestiones;
b) Regulae;
c) Res cottidianae;
d) Responsa.
242. Iulius Paulus a scris:
a) Quaestiones;
b) Regulae;
c) Res cottidianae;
d) Responsa.
243. Domitius Ulpianus a scris:
a) Quaestiones;
b) Regulae;
c) Res cottidianae;
d) Responsa,
244. Funcţia de praefectus praetorio a fost îndeplinita de:
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.
245. Funcţia de praefectus vigilum a fost îndeplinită de:
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.)
246. Cel mai mare jurisconsult roman este;
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.)
247. Jurisconsultul roman cel mai frecvent citat în ultimii 200 de ani
este:
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.
248. Aproape două treimi din Digestele lui Iustiman au fost alcătuite
din opera Iui;
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.
249. Ultimul mare jurisconsult clasic este considerat
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.
250. A publicat mai multe monografii scrise fie în limba greacă, fie în
limba latină:
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.
251. Primul jurisconsult căruia i s-a acordat ius publice respondendi a
fost:
a) Gaius;
b) Modestinus;
c) Papinianus;
d) Ulpianus.
252. Herennius Modestinus a elaborat monografii în materiile:
a) matrimonială;
b) succesorală;
c) a pedepselor;
d) a prescripţiei.
253. Im publice respondendi a fost creat de împăratul:
a) Octavian;
b) Hadrian;
c) Valcntinian al IH-lea;
d) lustinian.
41
254. Hotărârea ca opiniile jurisconsulţilor învestiţi cu ius publice
respondendi să fie obligatorii pentru judecători în toate
cazurile similare a fost luată de împăratul:
a) Octavian;
b) Hadrian;
c) Valentinian al HI-le a;
d) Ius tini an.
255. Ius publice respondendi a fost creat:
a) din cauză că jurisprudenţa clasică era imensă;
b) din cauză că judecătorii nu puteau cunoaşte în
amănunt toate textele juridice originale;
c) pentru supravegherea modului de creare a
dreptului;
d) pentru atragerea jurisconsulţilor de partea regimului
monarhic.
256. Ius publice respondendi reprezintă un privilegiu:
a) acordat jurisconsulţilor;
b) acordat magistraţilor;
c) de a acorda consultaţii în mod oficial;
d) de a acorda consultaţii în numele
împăratului.
257. Consultaţiile date de cei care se bucurau de ius publice
respondendi trebuiau.'
a) să fie publice;
b) să fie scrise;
c) să poarte sigiliul jurisconsultului;
d) să poarte sigiliul împăratului pentru a se garanta
autenticitatea.
258. Faţă de jurisconsulţii care nu se bucurau dc acest privilegiu,
ius publice respondendi:
a) le-a luat dreptul de a acorda consultaţii;
b) nu le-a luat dreptul de a acorda consultaţii;
c) a stabilit că valoarea răspunsurilor era aceeaşi cu cea
dala de cei ce se bucurau dc privilegiu; Jurisprudenţa
d) a stabilit că valoarea răspunsurilor nu în epoca
era aceeaşi. postclasică
259. Până la Hadrian, răspunsurile date de jurisconsulţii care se
bucurau dc ius publice respondendi erau:
a) obligatorii numai în speţa în care au fost date;
b) obligatorii în toate speţele similare.
c) facultative în toate speţele;
d) facultative în sppţe similare.
260. Erau manuale elementare de drept destinate studenţilor şi
începătorilor:
a) Definitionos;
b) Enchiridia;
c) Institutiones;
d) Regulae.
261. Erau culegeri de speţe şi consultaţii, cazuri teoâdisajIalBmşcoali
a) Definitiones;
b) Enchiridia;
c) Institutiones;
d) Regulae.
262. Erau cuiegeri de speţe şi consultaţii, cazuri teoretice discutate în
şcoala;
a) Definitiones;
b) Dispulationes;
c) Quaestioncs;
d) Responsa.
263. Erau lucrări mai simple, destinate începătorilor:
a) Definitiones;
b) Dispulationes;
c) Quaestiones;
d) Responsa.
264. Erau repertorii de drept destinate mai mult practicienilor:
a) Digesta;
b) Quaestiones;
c) Opiniones;
d) Sententiae.
265. Erau lucrări cu caracter enciclopedic:
a) Digesta;
b) Quaestiones;
c) Opiniones;
d) Sententiae.
266. Libri ad edictwn erau lucrări:
a) de drept civil;
b) cu caracter enciclopedic;
c) conţinând comentarii asupra edictelor pretorului;
d) conţinând comentarii asupra edictelor edililor curuii.
Jurisprudcnţa în 267. Constituţia cunoscută sub numele de „legea citaţiilor” a fost emisă de
epoca împăratul:
postclasică a) Octavian;
b) Hadrian;
c) Valentinian al IH-lea;
d) Iusrinian.
268. „Legea citaţiilor” a fost emisă din cauză că:
a) jurisprudenţa decăzuse foarte mult;
b) existau numai practicieni;
c) judecătorii nu puteau cunoaşte în amănunt operele
jurisconsulţilor clasici;
43
d) exista riscul citării unor texte falsificate.
44
269. Potrivit „legii citaţiilor”, puteau fi citaţi direct în faţa judecătorilor
jurisconsulţii:
a) Papinian;
b) Paul;
c) Labeo;
d) Gaius.
jurisconsulţii :
a) Salvius Julianus;
b) Capito;
c) Modestin;
d) Ulpian.
271. Potrivit „legii citaţiilor”, puteau fi invocate în faţa instanţelor, cu
condiţia ca lucrările lor să fie citate de unul din cei cinci jurisconsulţi
autorizaţi, opiniile altor jurisconsulţi, precum:
a) Salvius Iulianus;
b) Capito;
c) Modestin;
d) Ulpian.
condiţia ca lucrările lor să fie citate de unul din cei cinci jurisconsulţi
autorizaţi, opiniile altor jurisconsulţi, precum:
a) Gaius;
b) Massuiius Sabinus;
c) Sextus Pomponius;
d) Aquilius Gallus.
condiţia ca lucrările lor să fie citate de unul din cei cinci
jurisconsulţi autorizaţi, opiniile altor jurisconsulţi, precum:
a) Papinian;
b) Paul;
c) Gaius;
d) Ulpian.
jurisconsulţii:
a) Papinian;
b) Paul;
c) Gaius;
d) Ulpian.
275. In caz de divergenţă între cei cinci jurisconsulţi autorizaţi de „legea
citaţiilor”:
a) decidea majoritatea;
b) prevala opinia lui Papinian;
c) prevala opinia lui Ulpian;
d) judecătorul era liber să aleagă una din opiniile exprimate.
276. în caz de divergenţă între jurisconsulţii autorizaţi de „legea
citaţiilor”, la paritate, pentru adoptarea hotărârii:
b) prevala opinia lui Papinian;
citaţiilor”, dacă Papinian nu se pronunţase, pentru adoptarea
hotărârii:
b) prevala opinia lui Gaiuş;
c) prevala opinia Iui Ulpian;
citaţiilor”, la paritate, dacă Papinian nu se pronunţase, pentru
adoptarea hotărârii;
■ b) prevala opinia lui Gaius;
c) prevala opinia Iui Ulpian;
d) judecătorul era liber să aleagă una din opiniile
exprimate. 279. în caz de divergenţă între jurisconsulţii autorizaţi de
„legea
citaţiilor”, Ia paritate, dacă Papinian nu se pronunţase;
b) prevala opinia lui Gaius;
d) judecătorul era liber să adopte orice hotărâre, indife-
rent de opiniile exprimate.
280. Constituţia din anul 426 („legea citaţiilor”) a fost inclusă în;
a) Codul Gregorian;
b) Codul Hermogeniau;
c) Codul Thcodosian;
d) Codul lui Iustinian.
281. Din iniţiative private s-au realizat:
a) Codul Gregorian;
b) Codul Hermogeniau;
c) Codul Theodosian;
282 Confine numai constituţii emise de împăratul Hadrian şi succesorii săi,
până la Constantin cel Mare:
a) Codul Gregorian;
b) Codul Hermogenian;
d) Codul lui Iustini an.
283. Conţine constituţii emise până în anul 365:
a) Codul Gregorian;
d) Codul lui Justinian.
284. Culegerea comparată de legi evreieşti şi romane a fost inclusă în:
Codul Gregorian;
a)
o) Codul Theodosian;
285. Culegerea Fragmenta Vaticana a fost inclusă în:
a) Codul Gregorian;
286. Culegerea Pauli Sententiae a fost inclusă în:
a) Codul Gregorian;
287. Culegerea Tituli ex corpore Ulpiani a fost inclusă în:
a) Codul Gregorian;
288. O comisie de jurisconsulţi în frunte cu Antiochius a realizat:
a) Codul Gregorian;
289. Prima tentativă de reunificare pe plan legislativ a constituit-o:
a) Codul Gregorian;
290. Conţine constituţii imperiale emise de împăraţii creştini, divizate
în 16 cărţi:
46
a) Codul Gregorian;
291. în anul 429 împăratul Theodosiu al ET-lea a recunoscut:
a) Codul Gregorian;
292. La începutul secolului al IV-lea au fost realizare:
a) Culegerea comparată de legi evreieşti şi romane;
b) Fragmenta Vaticana;
c) Pauli Sententiae;
d) Tituli ex corpore Ulpiani.
293. în urma constituţiilor emise de împăratul Constantin cel Mare s-a
conferit o valoare legală completă pentru:
294. Extrase din lucrările lui Gaius se găsesc în:
d) Tituli ex corpore Ulpiani
295. Extrase din lucrările lui Pomponius se găsesc în:
296. Extrase din operele lui Paul se găsesc în:
a) Culegerea comparata de legi evreieşti şi romane;
297. Extrase din operele lui lEpian se găsesc în:
47
*»•>-
298. Extrase din operele lui Modestiei se găsesc în:
299. Fragtnenta Vaticana este o culegere de texte extrase din
operele lui:
a) Papinian;
b) Paul;
c) Gaius;
d) Ulpian.
300. Tituli ex corpore Ulpiani este o culegere sub formă de maxime
extrase din operele lui:
a) Papinian;
b) Paul;
c) Gaius;
--- ------ ;— d) Ulpian.
Opera legislativă301. Opera legislativă a împăratului Iustini an
cuprinde: a lai lustinian a) Codul;
b) Digestele;
c) Instituţiunile;
d) Novelele.
302. Au fost alcătuite între anii 528-534:
a) Codul;
b) Digestele;
c) Instituţiunile;
d) Novelele.
303. Din Corpus iuris civilis fac parte:
a) Codul;
b) Digestele;
c) Instituţiunile;
d) Novelele.
304. Din Corpus iuris canonici fac parte:
a) Codul;
b) Digestele;
c) Instituţiunile;
d) Novelele.
305. Prima ediţie a Codului lui lustinian a fost alcătuită de
o comisie în frunte cu:
a) Tribonian;
b) Dorotheu;
c) Leontin;
d) Theopbdl.
48
306. A doua ediţie a Codului lui lustinian a fost alcătuită de o
comisie in frunte cu;
a) Tribonian;
b) Dorotheu;
c) Leontin;
d) TheophiL
307. A doua ediţie a Codului lui lustinian cuprinde materii:
a) de drept privat;
b) de drept public;
c) sub forma unor constituţii imperiale;
d) sub forma unor fragmente extrase din operele ju-
risconsulţilor clasici.
308. Materia Codului lui lustinian este structurată în:
a) patru cărţi;
b) douăsprezece cărţi;
c) şaisprezece cărţi;
d) cincizeci de cărţi.
309. Materia Digestclor lui lustinian este structurată în:
a) patru cărţi;
310. Materia Instituţiunilor lui lustinian este structurata în:
a) patra cărţi;
311. Materia Novelelor lui lustinian este structurată în:
a) patra cărţi;
312. Materia Codului lui lustinian este structurată în:
a) cărţi;
b) fragmente;
c) paragrafe;
d) titluri.
3 J 3. MaTeria Digestelor lui lustinian este structurată în:
a) căiţi;
b) fragmente;
c) paragrafe;
d) titluri.
49
314. Materia Instituţiunilor lui Iustinian este structurată în:
a) cărţi;
b) fragmente;
c) paragrafe;
d) titluri.
315. Materia Novelelor lui Iustinian este structurată îtu
a) cărţi;
b) fragmente;
c) paragrafe;
d) titluri.
316. Citarea unui text din Codului lui Iustinian se face din patru cifre ce
indică in ordine:
a) cartea, fragmentul, titlul, paragraful;
b) Cartea, titlul, fragmentul, paragraful;
o) titlul, cartea, fragmentul, paragraful;
d) titlul, cartea, paragraful, fragmentul.
317. Citarea unui text din Digestele lui Iustinian se face din patru cifre
ce indică în ordine:
a) cartea, fragmentul, titlul, paragraful;
b) cartea, titlul, fragmentul, paragraful;
c) titlul, cartea, fragmentul, paragraful;
d) titlul, cartea, paragraful, fragmentul.
318. Citarea unui text din Insttiuţiunile lui Iustinian se face din trei cifre
ce indică în ordine:
a) cartea, titlul, paragraful;
b) cartea, titlul, fragmentul;
c) titlul, cartea, paragraful;
d) titlul, cartea, fragmentul.
319. Constituie cea mai importantă operă a lui Iustinian:
a) Codul;
b) Digestele;
c) Instituţiunile;
d) Novelele.
320. Digestele lui Iustinian mai sunt cunoscute sub numele de:
a) Pandectae;
b) Quaestiones;
c) Regulae;
d) Sententiae.
321. Din punct de vedere semantic:
a) Digesta înseamnă Ceea ce cuprinde totul;
b) Digesta înseamnă ceea ce este pus în ordine ;
c) Pandectae înseamnă ceea ce cuprinde totul;
d) Pandectae înseamnă ceea ce este pus în ordine.
322. Din comisia care a redactat Digestele lui Justinian au făcut parte
50
profesori de la:
a) Atena;
b) Beirut;
c) Constantinopol;
d) Roma.
323. După autori şi operele din care au fost extrase, fragmentele din
Digestele lui Justinian au fost împărţite ÎQ:
a) masa pauliana;
b) masa papiniană;
c) masa ulpiană;
d) apendice.
324. După autorii şi operele din care au fost extrase, fragmentele din
Digestele lui Justinian au fost împărţite în:
a) apendice;
b) masa edictală;
c) masa dccretală;
d) masa sabini ană.
325. După autorii şi operele din care au fost extrase, fragmentele din
Digestele lui Justinian, în fiecare titlu, au fost prezentate în
următoarea ordine:
a) masa edictală, masa papiniană, masa sabiniană,
apendicele;
b) masa papiniană, masa edictală, masa sabiniană,
apendicele;
c) masa sabiniană, masa papiniană, masa edictală,
apendicele;
d) masa sabiniană, masa edictală, masa papiniană,
apendicele.
326. Din lucrările lui Papinian, fragmentele care alcătuiesc masa
papiniană în Digestele lui Justinian au fost extrase din:
a) Definitiones;
b) De adulteriis;
c) Quaestiones;
d) Responsa.
327. Fragmentele care alcătuiesc masa sabiniană în Digestele lui
Justinian au fost extrase din:
a) Libri ad Sabinum;
b) Liber singuîaris enchiridii a lui Sextus Pomponius;
c) Regulae a lui Gaius;
d) Digestele lui Salvius Iulianus.
328. Jnstituţiunile lui Justinian au fost redactate în paralel cu:
a) Digestele lui Justinian;
b) Novelele lui Justinian;
51
c) prima ediţie a Codului lui Iustinian;
d) a doua ediţie a ediţie a Codului lui Iustinian.
329. Institufiunile lui Iustinian au fost redactate de:
a) Tribonian;
b) Dorotheu;
c) Leontin;
d) Theophil.
330. Institufiunile lui Iustinian cuprind în primul rând fragmente
extrase din;
a) constituţii imperiale;
b) edicte ale pretorului;
c) manuale elaborate în perioada clasică;
d) diverse lucrări ale jurisconsulţilor clasici.
331. Novelele lui Iustinian sunt constituţii date de împărat
după publicarea:
a) primei ediţii a Codului;
b) celei de-a doua ediţii a Codului;
c) Digestelor;
d) Instituţiunilor.
332. Altemţiile textelor care alcătuiesc opera legislativă a
împăratului Iustinian se numesc:
a) glose;
b) interpolaţii;
c) emblemata Triboniani;
d) tribonianisme.
333. Modificările cu intenţie ale textelor care alcătuiesc opera
legislativă a împăratului Iustinian se numesc:
a) glose;
b) interpolaţii;
d) tribonianisme.
334. Modificările făcute din greşeală cu ocazia transcrierii ma-
nuscriselor jurisconsulţilor clasici cu ocazia redactării operei
legislative a împăratului Iustinian se numesc:
a) glose;
b) interpolaţii;
d) tribonianisme.
DREPTUL PERSOANELOR ŞI AL FAMILIEI
Capacitatea 335. La început, potrivit dreptului roman, erau considerate persoane:

juridici a cetăţenii;
persoanelor b) sclavii;
--------- ----- -- c) străinii;
d) toate fiinţele umane.
336. Termenul roman persona este de origine:
a) cartaginezi;
fb) etruscă;
o) grecească; d)
latină.
337. Iniţial, termenul persona avea sensul de:
S) mască de teatru;
b) personaj de teatru;
c) subiect de drepturi;
d) subiect de obligaţii.
338.Pentru ca un om să fie parte intr-un raport juridic trebuia să
aibă:
a) personalitate;
'$) capacitate juridică;
c) ccţpitis deminutio;
4))caput.
339. Caput desemnează aptitudinea:
<£) de a avea drepturi;
<bjâe a avea obligaţii;
c) de a se bucura de onorabilitate;
d) de a se bucura de stima publică.
340. O personalitate completă, printre altele, presupunea:
ajcalitatea de cetăţean;
b) onorabilitatea;
C) inexistenţa incapacităţilor care atingeau posibili-
tatea de a avea drepturi;
d) inexistenţa incapacităţilor care atingeau posibili-
tatea de a aveaobligaţii.
( aj calitatea de membru al unei familii agnatice;
4?) calitatea de şef al unei familii agnatice;
^ inexistenţa unor incapacităţi de drept;
d) ’ inexistenţa unor incapacităţi de fapt.
a) calitatea dc magistrat;
b) calitatea de patrician;
53
calitatea de senator, calitatea de om
c)
liber.
Status libertatis;
status civitatis;
ef inexistenţa incapacităţilor care atingeau capacitatea
persoanei de a-şi asuma obligaţii; inexistenţa
incapacităţilor care atingeau posibilitatea de a avea
drepturi.
344. Incapaciţăţile de drept atingeau:
d») posibilitatea de a avea drepturi;
b) capacitatea de exercitare a drepturilor;
<Etf posibilitatea dc a avea obligaţii;
a) capacitatea de asumare a obligaţiilor.
345. Incapaciţăţile de fapt atingeau:
4} posibilitatea de a avea drepturi;
^capacitatea de exercitare a drepturilor;
c) posibilitatea de a avea obligaţii;
«^capacitatea de asumare a obligaţiilor.
346. Erau incapacităţi de drept:
$ capitis deminutio:
b) infamia;
c) tutela;
d) turpitudo.
347. Erau incapacităţi de fapt:
a) capitis deminutio:
b) infamia;
©}tutela;
d) turpitudo.
348. Cea mai importantă incapacitate de drept era:
fäycapitis deminutio:
d) infamia;
c) tutela;
d) turpitudo.
349. Capitis deminutio înseamnă:
a) decadenţa morală a unei persoane; b/ pierderea
uneia dintre calităţile individului;
pierderea stimei publice a individului;
V d) modificarea statutului juridic al unei persoane.
350. Capitis deminutio putea să fie:
a) perfecta;
b) imperfecta;
■£î maxima;
vîpminima.
54
351. Infamia putea să fie:
a) perfecta;
b) imperfecta;
c) maxima;
d) minima.
352. Capitis deminutio perfecta consta în:
a) pierderea cetăţeniei;
b) pierderea drepturilor de familie;
c) pierderea libertăţii;
d) căderea în sclavie.
353. Capitis deminutio maxima înseamnă:
•^pierderea libertăţii;
a) căderea în sclavie.
354. Capitis deminutio maxima presupunea în mod direct sau indirect:
^pierderea libertăţii;
355. Capitis deminutio media înseamnă:
$fpierderea cetăţeniei;
356. Capitis deminutio media presupunea în mod direct sau indirect:
i pierderea cetăţeniei;
357. Capitis deminutio minima înseamnă:
al pierderea cetăţeniei;
/furpierderca drepturilor de familie;
cjfpierderea libertăţii; d) căderea în
sclavie.
358. Capitis deminutio maxima avea loc în cazul condamnării:
a) la deportatio in insulam;
b) în acţiunea delictuala adio iniuriarum; (®4iberţflor
pentru ingratitudine faţă de patroni.
d) cetăţenilor pentru comiterea unor delicte publice foarte
grave.
55
f
359. Capitis deminutio minima avea loc în cazul condamnării:
b) în acţiunea delictuală actio iniuriarum;
c) liberţilor pentru ingratitudine faţă de patroni.
grave.
360. Capitis deminutio media avea loc în cazul condamnării:
b) în acţiunea delictuală actio iniuriarum;
c) liberţilor pentru ingratitudine faţă de patroni.
grave.
361. Capitis deminutio minima se producea în caz dc:
a) adoptio;
b) r adrogatio;
ojemancipatio;
d) matrimonium sine mânu.
362. Capitis deminutio minima se producea în caz de:
a) concubinat;
b) legitiniatio;
c) matrimonium cum mânu;
d) matrimonium sine mânu.
363. Sufereau capitis deminutio:
a) cei care pierduseră calitatea de senator;
b) cei cărora li se înrăutăţise statutul social;
c) cei care erau condamnaţi în unele acţiuni civile delictuale.
d) cei care erau condamnaţi în unele acţiuni bazate pe buna-
credinţă.
364. Erau lovite de infamia persoanele:
a) condamnate în unele acţiuni delictuale;
b) condamnate pentru delicte publice foarte grave;
c) condamnate în unele acţiuni bazate pe buna-credinţă;
djcare exercitau profesii considerate dezonorante.
365. Erau persoane lovite de infamia:
a) Mctorii de teatru;
b) gladiatorii;
c) proxeneţii;
d) prostituatele.
366. Erau persoane lovite dc turpitudine:
a) actorii de teatru;
b) gladiatorii;
c) proxeneţii;
d) prostituatele.
367.Erau persoane lovite de infamia:
a) femeia adulteră surprinsă în flagrant;
b) văduva care se căsătorise în timpul anului de doliu;
c) martorii care participaseră la efectuarea unui act juridic
per aes et libram şi refuzau să depună mărturie în
proces;
d) libripens care participase la efectuarea unui act juridic
per aes et libram şi refuza să depună mărturie la proces.
368. Erau persoane lovite de turpitudo:
a) femeia adulteră surprinsă în flagrant;
b) văduva care se căsătorise în timpul anului de doliu;
c) martorii care participaseră la efectuarea unui act juridic
per aes et libram şi refuzau să depună mărturie în
proces;
d) libripens care participase la efectuarea unui act
juridic per aes et libram şi refuza să depună mărturie la
proces.
369. Erau sancţionate cu infamia persoanele condamnate in unele
acţiuni delictuale, precum:
a) actio de dolo malo;
b) actio furti;
ffjuctio iniuriarum;
dj actio vi bonorum raptorum.
370. Erau sancţionate cu infamia persoanele condamnate în unele
acţiuni bazate de buna-credinţă, precum:
a) actio arbitraria;
b) actio depositi;
c) actio mandati;
d) actio pro socio.
371. Persoanele sancţionate cu infamia pierdeau:
a) ius commercii;
b) ius conubii;
c) ius honorum
d) ius sujfragii.
372. Persoanele sancţionate cu infamia nu puteau fi reprezentate In
justiţie printr-un:
a) cognitor;
b) curator;
c) procurator;
d) tutore.
373. Persoanele sancţionate cu infamia, pierdeau:
a) dreptul de a culege o moştenire ca moştenitor legal;
b) dreptul de a culege o moştenire ca moştenitor testamentar;
57
c) dreptul dc introduce în nume propriu acţiuni în justiţie;
d) dreptul de a interveni Injustiţie pentru altul.
374. în dreptul roman personalitatea putea să înceapă:
' a)-înainte de naşterea persoanei;
b) odată cu naşterea persoanei;
c) după naşterea persoanei;
d> la moartea civilă a persoanei fizice.
375. Principiul infans concep tus pro nat o habetur... este o excepţie de la
regula conform căreia personalitatea:
a) începe înainte de naşterea persoanei;
b) începe odată cu naşterea persoanei;
c) se termină odată cu moartea civilă a persoanei;
d) se termină odată cu moartea fizică a
persoanei.
376. Principiul hereditas iacenspersonam defuncţi sustiret este
o excepţie de la regula conform căreia personalitatea:
d) se termină odată cu moartea fizică a persoanei. 377. Ficlio
legis Corneliae este o excepţie de la regula conform
căreia personalitatea;
d) se termină odată cu moartea fizică a persoanei.
378. Persoana concepută (nasciturus) era capabilă să dobândească:
anumite drepturi civile:
b) orice drept civil;
c) anumite drepturi politice;
d) orice drept politic.
379. Copilul conceput {nasciturus) putea fi reprezentat în justiţie deun:
d^cognitur;
SŞfcurator;
c) procurator;
d) tutore.
380. Pentru a fi considerat persoană, copilul conceput trebuia să se nască:
a) viabi
l; bjviu;
c>cu înfăţişare umană;
d) dintr-o femeie.
381. în dreptul roman personalitatea putea să înceteze:
a) înainte de moartea fizică a persoanei;
b) după moartea fizică a persoanei;
c) odată cu moartea fizică a persoanei; d}
Odată cu moartea civilă a persoanei.
382. Principiul hereditas iacens personam defuncţi sustinel presupune că
personalitatea înceta:
c) odată cu moartea fizică a persoanei;
d) odată cu moartea civilă a persoanei.
383. Fictio legis Comeliae presupune că personalitatea înceta:
384. Principiul infans conceptus pro nato kabetur... presupune că personalitatea
înceta:
385. Moartea civilă se putea produce prin:.
'a) capitis deminutio minima;
b) capitis deminutio media:
c) capitis deminutio maxima;
/ d) căderea în sclavie.
386. Principiul hereditas iacens personam defuncţi sustinet înseamnă:
a) moştenirea cât timp a fost acceptată;
, ţjjlnoşteiiirea cât timp nu a fost acceptată;
c) susţine persoana defunctului;
d) nu susţine persoana defunctului;
387. Principiul hereditas iacens personam defuncţi sustinet presupune că
personalitatea defunctului este prelungită:
interesul moştenitorilor;
b) în interesul defunctului;
c) până la deschiderea succesiunii;
d) până la acceptarea succesiunii.
388. Principiul infans conceptus pro nato habetur quotiens de cammodis eius
agitur înseamnă:
a) copilul conceput sc consideră născut;
b) copilul conceput se consideră nenăscut încă;
59
IUrs-
c) ari de.câte ari aceasta este în interesul său;
d) ori de câte ori aceasta este interpretarea mai
comodă.
389. Fictio legis Comeliae se referă la:
a) cetăţeanul roman;
b) sclavul roman;
c) mort în captivitate; Scîa\
d) mort în libertate.
390. Prin fictio legis Corneliae se considera că decesul s-a întâmplat:
a) mai curând decât în realitate;
b) mai târziu decât în realitate;
c) în momentul căderii în prizonierat;
d) odată cu capitis deminutio maxima.
391. Prinfictio legis Corneliae se urmărea evitarea:
a) revocării testamentului;
b) modificării frauduloase a testamentului;
c) acceptării condiţionale a testamentului;
d) caducităţii testamentului.
392. Inspostliminii se referă la dreptul cetăţeanului roman:
a) aflat în captivitate Ia inamic;
b) scăpat din captivitatea de la inamic;
c) de a i se păstra neştirbită averea până la întoarcerea sa în
patrie;
d) să redobândească toate drepturile pe care le avusese în
momentul în care fusese declarat mort prin fictio legis
Comeliae.
393. Comorienţiisunt persoane care au decedat:
a) în aceeaşi împrejurare;
b) în împrejurări diferite;
c) cunoscându-se ordinea în care au decedat;
d) necunoscându-se ordinea în care au decedat;
394. IQ cazul corn ori. enţil or părinţi şi copii se consideră că:
a) copilul puber a murit înaintea părinţilor;
b) copilul puber a murit după părinţi;
c) copilul impuber a murit înaintea părinţilor;
d) copilul impuber a murit după părinţi;
395. în cazul în care comorienţii erau donatorul şi beneficiarul donaţiei ce putea fi
oricând revocată în cursul vieţii donatorului, se considera că:
a) donatarul a murit înaintea donatorului;
b) donatarul a murit după donator;
c) donatorul a murit înaintea donatarului;
d) donatorul a murit după donatar.
/in
396. Regulile privitoare la comorienţii donator şi donatar înfir-o donaţie
ce putea fi oricând revocată se aplicau în cazul donaţiei:
a) între vii obişnuită;
b) înainte de căsătorie;
• c) între soţi;
- d) pentru cauză de moarte.
397. Potrivit jurisconsultului Florentinus, sclavia este o ixurti-
Sclavii
• tuţie do-drept:
a) al ginţilor;
T>) natural;
c) prin care un om este supus conform naturii stăpânirii
altuia;
d) prin care un om este supus contra naturii stăpâni- v
rii altuia;
398. Iniţial, sclavii:
erau supuşi unui tratament aspru;
~b) erau supuşi unui tratament.mai puţin aspru;
c) participau la cultul familial al stăpânului;
d) îşi aveau şi practicau propria religie.
399. Iniţial, sclavii erau:
aj prizonieri de război de origine italică;
b) prizonieri de război din afara Italiei; x)
oameni săraci, cumpăraţi de la familiile lor;
$ oameni săraci care nu puteau fi răscumpăraţi de
familiile Ion
400. Până aproape de epoca sfârşitului Republicii:
a) numele sclavului era acordat după capriciul stă-
pânului;
b) deriva din prenumele stăpânului său;
c) regimul juridic al sclavilor se deosebea în mod radical
de cel al persoanelor libere aflate sub autoritatea unui
pater familias;
d) regimul juridic.al sclavilor nu se deosebea în mod
radical de cel al persoanelor libere aflate sub autoritatea
unui pater familias;
401. Până aproape de epoca sfârşitului Republicii cei mai mulţi sclavi
trăiesc:
a) în casa stăpânului;
b) în afara casei stăpânului;
c) pe domeniile care se formaseră;
d) în adăposturile amenajate pentru gladiatori.
402. In timpul principatului cei mai mulţi sclavi trăiesc:
a) în casa stăpânului;
b) în afara casei stăpânului;
61
c) pe domeniile care se formaseră;
d) în adăposturile amenajate pentru gladiatori.
403. în timpul principatului sclavii poartă un nume individual:
a) acordat după capriciul stăpânului;
flj) ce desemnează o particularitate fizică;
c) ce desemnează ţara de origine;
d) ce desemnează numele indigen.
404. Izvoarele sclaviei au fost reglementate de normele:
a) dreptului civil;
b) dreptului ginţilor;
c) dreptului natural;
d) dreptului pretorian.
405. Războiul a constituit izvorul, sclaviei potrivit normelor:
a) dreptului civil;
406. Naşterea a constituit izvorul sclaviei potrivit normelor:
a) dreptului civil;
407. Sancţiunea a constituit izvor al sclaviei potrivit normelor.
a) dreptului civil;
408. Adopţia a constituit izvor al sclaviei potrivit normelor:
a) dreptului civil;
c) dreptului natural;.
409. Războiul a constituit principalul izvor al sclaviei în:
a) epoca veche;
b) epoca preclasică;
c) epoca clasică;
d) epoca postclasică.
410. Duşmanii capturaţi deveneau sclavi:
a) direct ai statului'roman;
b) direct ai militarilor romani care reuşiseră sări captureze;
c) ai particularilor care îi cumpărau de la statul roman;
d) ai particularilor care îi cumpărau de la statul duşman;
411. Duşmanii capturaţi erau vânduţi ca sclavi particularilor prin
intermediul:
a) consulilor;
b) pretorului urban;
c) pretorului peregrin;
d) edililor curuli.
412. Copilul se năştea sclav dacă:
a) mama era sclavă în momentul concepţiei;
b) ambii părinţi erau sclavi în momentul concepţiei;
c) mama era sclavă în momentul naşterii;
d) ambii părinţi erau sclavi în momentul naşterii;
413. Copilul se năştea sclav dacă:
a) tatăl era liber în momentul concepţiei;
b) tatăl era om liber în momentul concepţiei, dar sclav în
momentul.naşterii;
c) tatăl era sclav în momentul concepţiei, dar om liber în
momentul naşterii;
d) tatăl era sclav atât în momentul concepţiei, cât şi în
momentul naşterii.
414. Datorită efectelor principiului infans conceptus pro nalo liabetur
quotiens de commodis eius agitur copilul avea statut de om liber dacă:
a) mama era sclavă în momentul concepţiei şi liberă în
momentul naşterii;
/£pmama era liberă în momentul concepţiei şi sclavă ^ in
momentul naşterii;
c) тятя era sclavă în momentul concepţiei şi în cei al naşterii
şi liberă după naştere;
d) тятя era sclavă în momentul concepţiei şi în cel al naşterii
şi liberă între momentul concepţiei şi cel al naşterii.
415. Potrivit dreptului civil, în vechiul drept roman deveneau sclavi:
a) cei care nu se prezentau ta cens;
b) debitorii insolvabili;
6) dezertorii;
îi) hoţi prinşi în flagrant delict
416. Potrivit dreptului ginţilor, în vechiul drept roman deveneau sclavi;
a) cei care nu se prezentau la cens;
b) debitorii insolvabili;
c) dezertorii;
d) boţi prinşi în flagrant delict.
63
417. Potrivit dreptului civil, în vechiul drept roman deveneau
r sclavi:
[ b) cei condamnaţi la muncă silnică în mine;
■
c) cei condamnaţi la deporta tio in insul am;
d) cei care erau predaţi statului străin pe
care îl ofensaseră.
418. în dreptul clasic deveneau sclavi:
b) cei condamnaţi la muncă silnică în mine;
c) cei condamnaţi la deportatio in insulam;
d) cei care erau predaţi statului străin pe
care îl ofensaseră.
419. în epoca poştelasică deveneau sclavi:
Şa) copiii vânduţi de tatăl lor;
c) liberţii pedepsiţi pentru ingratitudine;
d) femeia liberă care întreţinea relaţii sexuale cu sclavul
altuia contrar voinţei stăpânului acestuia.
420. în dreptul clasic deveneau sclavi:
a) copiii vânduţi de tatăl lor;
d) femeia liberă care întreţinea relaţii sexuale cu sclavul
421. In vechiul drept roman deveneau sclavi:
a) copiii vânduţi de tatăl lor;
d) femeia liberi care întreţinea relaţii sexuale cu sclavul
422. In dreptul clasic deveneau sclavi:
a) cei condamnaţi la deportatio in insulam;
c) cci care erau predaţi statului străin pe care îl ofensaseră.
d) cei care cu rea-credinţă se lăsau vânduţi
ca sclavi.
423. In epoca postclasică deveneau sclavi:
a) cei condamnaţi la deportatio in insulam;
c) cei care erau predaţi statului străin pe care îl ofensaseră.
d) cei care cu rea-credinţă se lăsau vânduţi ca
sclavi.
424. Sclavul era considerat:
a) de fado, un simplu lucru;
b) de fado, un om cu personalitate restrânsă;
c) de iure, un simplu lucru;
d) de iure, un om cu personalitate restrânsă.
425. Puterea stăpânului asupra sclavului ста:
a) absolută până în dreptul clasic;
b) absolută începând din dreptul clasic;
c) limitată până în dreptul clasic;
d) limitată începând din dreptul clasic.
426. Limitarea puterii stăpânului asupra sclavului s-a datorat;
a) influenţei unor filosofi;
b) influenţei creştinismului;
c) intervenţiei împăratului;
d) intervenţiei magistraţilor, în special a pretorilor.
427. Din dreptul clasic sclavul supus la rele tratamente din partea
stăpânului se putea plânge;
a) împăratului;
b) edililor cumli;
c) prefectului Romei;
d) guvernatorului provinciei.
428. Până în dreptul clasic sclavul supus la rele tratamente din partea
stăpânului se putea plânge;
a) împăratului;
b) edililor cumli;
c) prefectului Romei;
d) guvernatorului provinciei.
429. Din dreptul clasic sclavul supus la rele tratamente din partea
stăpânului se putea plânge pentru ca stăpânul să fie silit;
a) sâ înceteze maltratările;
b) să-l elibereze;
c) să suporte o pedeapsă pecuniară;
d) să-l vândă către un alt stăpân mai omenos.
430. Până în dreptul clasic copiii sclavi;
a) aparţineau stăpânului;
b) aparţineau mamei;
cj puteau fi vânduţi separat de părinţi;
d) puteau fi vânduţi numai împreună cu mama.
431. în dreptul clasic copiii sclavi:
c) puteau fi vânduţi separat de părinţi;
d) puteau fi vânduţi numai împreună cu
mama, 432. In timpul Iui lustinian copiii sclavi:
c) puteau fi vânduţi separat de părinţi;
d) puteau fi vânduţi numai împreună cu marna.
65
433. In scopul protejării sclavilor Împotriva abuzurilor stăpânilor in
dreptul clasic s-a decis:
a) eliberarea sclavilor abandonaţi pentru cft erau b olnavi;
b) interzicerea uciderii unui sclav pe motivul că era
incapabilele muncă; ^
c) interzicerea despărţirii de mamă a copiilor ei sclavi;
d) interzicerea expunerii sclavilor în arenă pentru a se
lupta cu fiarele sălbatice, dacă nu se făcuseră vinovaţi
de comiterea unor infracţiuni grave.
434. In scopul protejării sclavilor împotriva abuzurilor stăpânilor în dreptul imperial s-a decis: 44Q ţ
<a) eliberarea sclavilor abandonaţi pentru că erau bolnavi;
b) interzicerea uciderii unui sclav pe motivul că era
incapabil,de muncă;
^ interzicerea despărţirii de mamă a copiilor ei sclavi;
d) interzicerea expunerii sclavilor în arenă pentru a 441
se lupta cu fiarele sălbatice, dacă nu se făcuseră
vinovaţi de comiterea unor infracţiuni grave.
435. Filosofi precum Seneca şi Dio Chrisostomos îi considerau pe
sclavi inferiori din punct de vedere:
a) juridic;
b) natural;
c) social; 442,
d) uman.
436. Măsuri de o extremă cruzime împotriva sclavilor au fost decise prin:
&)Senatusconsultum Silanianum;
b) Oratio Mărci Aurelii de servis;
c) Lex Petronia de servis; 44!
d) Rescriptul împăratului Antooinus Pius.
437. Dispoziţiile aberante luate împotriva sclavilor au fost îm-
blânzite prin:
a) Senatusconsultum Silanianum;
b) Oratio Mărci Aurelii de servis;
c) Lex Petronia de servis;
d) Rescriptul împăratului Antoninus Pius. 4
438. Dispoziţiile aberante luate împotriva sclavilor în prima
jumătate a sec. I d.Iir. în_ cazul asasinării unui stăpân de
sclavi stabileau că trebuie:
a) cercetaţi sub tortură toţi sclavii victimei;
b) cercetaţi sub tortură toţi sclavii care locuiau. în
aceeaşi casă cu victima;
66
c) ucişi toţi sclavii care locuiau în aceeaşi casă cu victima
dacă nu se descoperea autorul;
d) ucişi toţi sclavii victimei bănuiţi că ar fi putut comite
asasinatul, dacă nu se descoperea autorul.
439. Potrivit dreptului roman, un sclav:
a) putea să încheie orice act juridic în nume propriu;
b) putea sâ încheie orice act juridic ca reprezentant al
stăpânului;
c) putea să încheie anumite acte juridice în nume
propriu;
@*nu putea să încheie niciun act juridic.
440. în ceea ce priveşte participarea în justiţie, sclavul:
a) putea să fie pârât în orice cauză;
b) putea să fie pârât în anumite cauze;
c) putea să fie martor în orice cauză;
d) putea să fie martor numai în anumite cauze.
441. în ceea ce priveşte calitatea de martor împotriva stăpânului,
sclavul:
a) putea să fie cu consimţământul stăpânului, martor
în orice cauză;
b) putea să fie martor în mod excepţional;
c) putea să fie martor în cauze de divorţ;
d) nu putea să fie martor.
442. Împotriva stăpânului, sclavul putea să fie martor în cauze
privitoare la;
a) adulter;
b) crima de laesae maiestatis;
c) incest;
d) falsificarea testamentului.
443. Dacă sclavul era lovit sau suferea o vătămare;
a) se putea plânge Injustiţie;
b) nu se putea plânge în justiţie;
c) acţiunea împotriva autorului delictului
aparţinea numai stăpânului;
d) acţiunea împotriva autorului delictului
aparţinea extra ordinem unui magistrat.
444. Suportarea pagubei produsă prin comiterea unui delict de
către sclav era în sarcina:
a) sclavului;
b) sclavului, după ce era dezrobit;
c) stăpânului, obligat la despăgubiri;
d) stăpânului, prin abandonarea sclavului în favoa-
rea victimei.
67
f 445. In privinţă averii, sclavul;
a) avea un patrimoniu;
b) nu avea patrimoniu;
c) putea să lase testament;
d) nu putea să lase testament.
446. în privinţa averii, sclavii publici;
a) aveau un patrimoniu;
b) nu aveau un patrimoniu;
c) puteau să lase testament pentru toată averea;
d) puteau dispune numai de jumătate din avere.
447. In privinţa căsătoriei, sclavii:
a) erau liberi să încheie o căsătorie;
b) puteau să încheie o căsătorie numai cu aprobarea,
stăpânului;
c) puteau să încheie o căsătorie numai între ei;
d) nu puteau să încheie o căsătorie.
448. Uniunile stabile dintre sclavi constituiau stări de fept, numite şi:
a) concubinatus;
b) contubernium;
c) care produceau consecinţe juridice;
d) care nu produceau consecinţe juridice.
449. în epoca veche s-a admis prmtr-o ficţiune:
a) conform căreia sclavul împrumuta (primeşte) per-
sonalitatea stăpânului;
b) conform căreia stăpânul împrumută (primeşte) per-
sonalitatea sclavului;
c) că sclavul poate încheia acte juridice prin care stăpânul
devine creditor;
d) că sclavul poate încheia acte juridice prin care stăpânul
devine debitor.
450. După apariţia contractelor sinalagmatice s-a admis printr-o ficţiune:
a) conform căreia sclavul împrumută (primeşte) per-
Cetăţenii
sonalitatea stăpânului;
b) conform căreia stăpânul împrumută (primeşte) per-
sonalitatea sclavului;
c) că sclavul poate încheia acte juridice prin care
stăpânul devine creditor;
d) că sclavul poate încheia acte juridice prin care
stăpânul devine debitor.
451. După apariţia contractelor^ sinalagmatice s-a admis că
sclavul poate încheia acte juridice prin care stăpânul este obli-
. gat potrivit:
a) dreptului civil;
d) dreptului pretorian,
452. După apariţia contractelor sirmlagmaticc ş-a admis că sclavul
poate încheia acte juridice prin care era obligat potrivit:
a) dreptului civil;
453. în cazul în care l-a însărcinat pe sclav cu conducerea unei
corăbii, stăpânul era obligai potrivit:
a) dreptului natural;
b) dreptului pretorian;
c) acţiunilor cu caracter alăturat;
d) acţiunilor civile.
454. în cazul în care l-a însărcinat pe sclav cu o activitate co-
mercială, stăpânul era obligat potrivit:
455. în cazul în care a aderat la actul sclavului, stăpânul era obligat
potrivit:
456. în cazul actelor comerciale încheiate de sclav în legătură cu
peculiul său, stăpânul era obligat
a) în limita bunurilor cuprinse în peculiu;
b) în limitele îmbogăţirii;
c) dacă stăpânul s-a îmbogăţit în limita peculiului;
— ------- d) dacă stăpânul s-a îmbogăţit peste valoarea peculiului.
etăţenii 457. în dreptul roman, cea mai importantă clasificare a oameni-
-------- lor a fost cea care făcea distincţie între:
a) oameni liberi şi sclavi;
b) cetăţeni şi necetăţeni;
c) ingenui şi dezrobiţi;
d) cetăţeni şi oameni liberi cu condiţie juridică
specială. 458. La început romanii au considerat că:
a) numai oamenii liberi erau persoane; iţ)j un
om putea fi persoană fără a fi în acelaşi timp . şi
un om liber;
C c) libertatea se confunda cu cetăţenia;
d) o persoană putea fi om liber fără a fi în acelaşi
timp şi cetăţean.
69
459. Cu timpul, romanii au considerat că: 467
a) numai oamenii liberi erau persoane;
b) un om putea fi persoană fără a fi în acelaşi timp şi om
liber;
c) libertatea se confunda cu cetăţenia;
d) o persoană putea fi om liber fără a fi in acelaşi
timp şi cetăţean.
4
6
460. Libertatea se dobândea prin:
/ă^naştere; o)
beneficiul legii; ci
naturalizare;
, d) dezrobire.
461. Calitatea de cetăţean se putea dobândi prin: 4
naştere;
beneficiul legii;
Jet naturalizare;
d) dezrobire.:
462. Calitat$a de cetăţean se putea dobândi prin: 4
adopţie;
b) emancipare;
c) legitimare;
d) căsătorie.
463. Condiţia juridică a oamenilor era:
a} _unitară, în cazul oamenilor liberi; cb)
Unitară, în cazul sclavilor;
■ c) foarte diferită, în cazul oamenilor liberi;
d) foarte diferită, fii cazul sclavilor.
464. Oamenii liberi era clasificaţi în:
•fol ingenui;
© liberţi;
c) semiliberi;
id) oameni liberi cu condiţie juridică specială.
465. Coldnii făceau parte din categoria:
a) ingenui;
b) liberţi;
^Jsemiliberi;
d) oameni liberi cu condiţie juridică specială.
466. Oamenii liberi care s-au născut din părinţi liberi făceau parte din
categoria:
.(a) ingenui;
b) liberţi;
c) semiliberi;
70
467. în timpul lui Iustinian s-a stabilit ca oamenii liberi născuţi din
dezrobiţi să facă parte din categoria:
a) ingenui;
b) libcrţi;
c) semiliberi;
468. Oamenii liberi care fuseseră dezrobiţi făceau parte din categoria:
a) ingenui;
b) libcrţi;
c) semiliberi;
469. Persoanele in mancipio erau sau puteau să fie:
a) ingenui;
b) 'liberţi;
c) semiliberi;
470. Addicti erau sau puteau să fie:
a) ingenui;
b) liberţi;
c) semiliberi;
d) oameni liberi cu condiţie juridica specială.
471. Auctorati erau sau puteau să fie:
( â) ingenui;
b7 liberţi;
c) semiliberi;
472. Redempti erau sau puteau sa fie:
a) ingenui;
b) liberţi;
c) semiliberi;
473. Cei ce tăceau parte din familia rustica erau incluşi în cate-
goria:
a) ingenui;
b) liberţi;
c) semiliberi;
474. Ingenuii puteau să fie:
a) cetăţeni;
b) nccetăţeni;
c) latini;
d) peregrini.
475. Liberfii puteau să fie:
a) cetăţeni;
b) nccetăţcni;
c) latini;
d) peregrini.
476. Copilul se năştea cetăţean dacă:
a) 'ambii părinţi, necăsătoriţi, erau cetăţeni;
ambii părinţi, căsătoriţi, erau cetăţeni;
c) mama necăsătorită, era cetăţeanâ în momentui
concepţiei; cij mama, necăsătorită, era cetăţcană în
mamaiiul naşterii
477. Copilul născut dintr-o căsătorie în care tatăl era necetaţean,
dobândea cetăţenia dacă mama era cetăţcană:
a) înainte de momentul concepţiei;
b) în momentul concepţiei;
c) între momentul concepţiei şi cel al naşterii;
d) în momentul naşterii,
478. Dobândeau cetăţenia romană peregrinii care:
a) fiind rebeli se predaseră;
b) luptaseră în armata romană;
c) domiciliau la Roma;
d) erau decurioni într-o colonie.
479. Dobândeau cetăţenia prin beneficiul legii:
“ay latini prisci;
b) latini Juniani;
c) domiciliaţi la Roma;
d) care erau decurioni într-o colonie.
480. Dobândeau cetăţenia prin beneficiul legii:
a) latini colonialii;
b) latini Aeliăni;
/c}1 domiciliaţi la Roma;
~d) care erau decurioni într-o colonie învestită cu
maius Latium.
481. Dobândeau cetăţenia prin naturalizare:
a) latini coloniarii;
b) latini Aeliani;
c) domiciliaţi la Roma;
d) care erau decurioni într-o colonie.
482. Naturalizarea presupunea acordarea cetăţeniei;
a) în mod individual;
b) în mod colectiv;
c) printr-o lege dată de poporul roman;
d) printr-o lege data de un delegat al poporului
roman.
483. Cetăţenia prin naturalizare era acordată străinilor:
a) cei mai loiali;
b) cei mai merituoşi;
c) aflaţi la Roma;
d) aflaţi în provinciile romane.
484. Lex Julia din anul 90 îJrir. a acordat cetăţenia:
a) tuturor aliaţilor domiciliaţi în Italia;
b) latinilor;
c) aliaţilor rămaşi credincioşi Romei;
d) rebelilor oare se predaseră.
485. Legea Plautia Papiria (89 î.Hr.) a acordat cetăţenia:
a) tuturor aliaţilor domiciliaţi în Italia;
b) latinilor;
c) aliaţilor rămaşi credincioşi Romei;
d) rebelilor care se predaseră.
486. în timpul imperiului, cetăţenia era acordată de împărat;
a) printr-un rescript, în mod individual;
b) printr-un rescript, în mod colectiv;
c) printr-un edict, în mod individual;
d) printr-un edict, în mod colectiv.
487. în timpul imperiului, cetăţenia era acordată de împărat:
a) printr-un mandat, în mod individual;
b) printr-un mandat, în mod colectiv;
c) printr-un decret, în mod individual;
d) printr-un decret, în mod colectiv,
488.Prin edictul împăratului Caracalla din 212 î.Hr. a fost acordată
cetăţenia romană:
a) latinilor fictivi;
b) latinilor iuniani;
c) peregrinilor obişnuiţi;
d) peregrinilor dcditicii.
489. Potrivit legii Aelia Scntia, pentru dobândirea cetăţeniei de
către sclavul dezrobit, printre altele, trebuia:
a) sclavul să fie mai mare de 30 de ani;
b) stăpânul să fie mai mare de 30 de ani;
c) sclavul să fi aparţinut stăpânului conform dreptului
cviritar.
d) sclavul să fi aparţinut stăpânului conform dreptului
ginţilor.
490. Până la adoptarea legii Aelia Sentia sclavul dezrobit devenea
cetăţean roman dacă:
a) stăpânul era cetăţean;
b) sclavul era mai mic sau mai mare de 30 de ani;
73
c) sclavul fusese dezrobit printr-o formă solemnă;
d) sclavul fusese dezrobit printr-o formă nesolemnă.
491. După adoptarea legii Aelia Sentia sclavul dezrobit devenea cetăţean dacă,
printre altele:
d) sclavul fiisese dezrobit printr-o forma nesol erană.
492. Potrivit legii Aelia Sentia, sclavul dezrobit devenea cetăţean dacă, printre
altele, fusese dezrobit:
a) cu ocazia recensământului;
b) prin scrisoare;
c) prin testament;
d) vindicta.
493. în timpul lui Iustini an sclavul dezrobit devenea cetăţean daca:
d) sclavul fusese dezrobit printr-o formă nesolemnă.
494. In mod excepţional, legea Aelia Sentia prevedea ca sclavii eliberaţi sub
Vârsta de 30 de ani deveneau cetăţeni romani daca:
a) exista o justă-cauză a eliberării;
b) sclavul era eliberat vindicta;
c) sclavul era eliberat prin recensământ;
d) sclavul era eliberat prin testament.
495. Justa-cauză a eliberării din sclavie era stabilita de o comisie alcătuită
din:
a) magistraţi;
b) înalţi funcţionari;
c) recuperatori;
d) senatori şi cavaleri.
496. Justă-cauză a eliberării din sclavie sub vârsta de 30 de ani putea fi
considerată:
a) eliberarea unui copil natural;
b) eliberarea unui frate natural;
c) eliberarea unui sclav pentru a fi pus în fruntea unei afaceri;
d) eliberarea unei sclave pentru a fi luată în
căsătorie.
497. Sistemul tria no mina a fost creat şi dezvoltat în epoca:
a) străveche;
b) republicană;
c) principatului;
d) dominatului.
498. Sistemul tria nomina a căzut în desuetudine în epoca:
a) străveche;
b) republicană;
c) principatului;
d) dominatului
499. Sistemul tria nomina era alcătuit, în ordine, din:
a) numele persoanei;
b) numele tatălui la genitiv;
c) numele soţului la genitiv;
â) cuvântul filius saufilia.
500. Fetele purtau de obicei:
a) numele de gintă al tatălui;
b) numele de gintă al mamei;
o) la feminin;
d) la genitiv.
501. Agnomen este:
a) o formă specială de cognomen;
b) o formă specială de praenomen;
c) o formă specială de nomen gentilicium;
d) un supranume acordat pentru întrunirea unor înalte
calităţi morale.
502. în sistemul tria nomina, după cognomen se obişnuia să se adauge:
a) numele tatălui la genitiv;
b) numele soţului la genitiv;
c) urmat de nomen gentilicium;
d) urmat de cuvântul filius şi tribul din care făcea parte
cetăţeanul.
503. Drepturile civile ale cetăţenilor romani constau în*.
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
504. Drepturile politice ale cetăţenilor romani constau în:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
505. Ius honorarium este acelaşi lucru cu:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
75
506. Dreptul de a încheia acte juridice per cieset librom face parte din:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercit;
d) ius suffragii.
507. Capacitatea de a închei a o căsătorie cu alţi cetăţeni romani este
inclusă în noţiunea de:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius sufragii.
508. Realizarea unei mancipatio constituie o prerogativă ce ţine de:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
509. Dreptul de a face parte din ordinul decurionilor este o pre-
rogativă ce ţine de:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
510. Realizarea unui nexum constituie o prerogativă ce ţine de:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) iussuffi‘agii.
511. Dreptul de ä vota în adunările poporului (comitia) este o prerogativă
ce ţine de:
a) ius honorum;
b) ius conubii; Latinii
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
512. Realizarea unei solutio per aes et libram constituie o prero-
gativă ce ţine de:
a) ius honorum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragii.
513. Un civisoptimo iure se tiucura de:
d) ius honorum;
b) ius conubii;
cj .ius commercii;
d) ius suffragii)
514. Un civis minuto iure se bucura de:
arte din: a) ius ho no rum;
b) ius conubii;
c) ius commercii;
d) ius suffragti.
. 515. Cetăţenia se putea pierde pzin:
jmsin a) capitis deminutio maxima;
b) capitis deminutio minima;
c) capitis deminutio media;
d) adopţie, dacă adoptantul nu era cetăţean.
516. Cetăţenia se putea pierde prin:
de: a) autoexilare;
b) condamnarea Ia deportatio in ittsulam;
c) predarea cetăţeanului roman care a ofensat un stat
străin către statul ofensat;
d) predarea cetăţeanului roman care a ofensat un stat
e_ străin către statul ofensat şi refuzul acelui stat de
a-1 primi.
517. Cetăţenia se putea pierde prin:
a) renunţarea la cetăţenia romană;
b) dobândirea cetăţeniei unui stat străin;
c) condamnarea la pedeapsa exilului;
d) condamnarea la o pedeapsă infamantă.
518. în privinţa dublei cetăţenii, potrivit dreptului roman:
a) era admisă pentru oricine;
b) era admisă pentru locuitorii cetăţilor latine;
c) era admisă pentru locuitorii cetăţilor din Italia;
d) era admisă pentru locuitorii statului roman
stabiliţi m
_______ colonii şi municipii care se bucurau de ius Italicwn.
Lăţimi 519. Latinii erau o categorie de persoane intermediară între:
------------ a) cetăţeni şi necetaţeni;
b) cetăţeni şi peregrini;
c) cetăţeni şi libertini;
d) cetăţeni şi ingenui.
520. Iniţial latinii au fost locuitorii:
a) cetăţilor latine;
b) care au fondat Roma;
c) care faceau parte din liga latină;
d) care au format o confederaţie cu Roma.
521. Treptat, termenul de latin:
a) a dobândit un sens etnic;
77
b) a dobândit un sens juridic;
78
c) a desemnat o persoană cu o situaţie mai bună de-
cât cea a unui peregrin obişnuit;
d) a desemnat o persoană cu o situaţie mai
bună decât cea a unui peregrin dediticiu.
522. Latinii puteau să fie:
a) coloniari;
b) municipali;
c) rustici;
d) urbani.
523. Latinii puteau să fie:
a) fictivi;
b) prisci;
c) veteres;
d) voluntari.
524. Treptat, termenul de latin:
a) a pierdut sensul etnic;
b) a pierdut sensul juridic;
c) a desemnat o situaţie mai bună decât cea a unui
cetăţean;
d) a desemnat o persoană cu o situaţie mai proasta
decât cea a unui cetăţean.
525. Latini prisci erau:
a) vechii locuitori ai Latiumului;
b) locuitorii coloniilor fondate de romani anterior
anului 338 Î.Hr.;
c) aceiaşi cu latini veteres;
d) aceiaşi cu latini coloniariL
526. Latini coloniarii erau:
a) vechii locuitori ai Latiiunului;
b) locuitorii coloniilor fondate de romani anterior anului
338 Î.Hr.;
c) locuitorii coloniilor fondate de romani după anul 338
î.Hr.;
d) aceiaşi cu latini fictivi.
527. Latinii fictivi erau locuitorii:
a) provinciilor,
b) coloniilor;
c) care primeau în mod individual condiţia juridică a
latinilor coloniari;
d) care primeau în mod colectiv condiţia juridică a
latinilor coloniari
528. In categoria latinilor iuniani intrau:
a) sclavii dezrobiţi printr-o formă solemnă;
b) sclavii dezrobiţi cu vârsta sub 30 de ani;
c) sclavii abandonaţi de stăpâni deveniţi liberi conform
edictului împăratului Claudiu;
d) sclavii dezrobiţi prin testament.
529. Latini prisci nu puteau dobândi:
a) ius commercii;
b) ius conubii:
c) ius honorum;
d) ius suffragii.
530. Latini coloniarii nu puteau dobândi:
a) ius commercii;
b) ius conubiij
c) ius honorum;
d) ius suffragii.
531. Latinii fictivi nu puteau dobândi:
a) ius commercii;
b) ius conubii;
c) ius honorum;
d) ius suffragii.
532. Potrivit Iui ius suffragii, latini prisci puteau vota în:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
533. Potrivit lui ius suffragii, latinii iuniani puteau să voteze în:
b) comitia curiata;
c) comitia tributa;
534. Se bucurau de un ius commercii foarte limitat:
b) latini fictivi;
c) latini Iuniani;
d) latini veteres.
535. Nu avea dreptul să fie desemnaţi tutori prin testament:
b) latinifictivi;
c) latini Iuniani;
d) latini veteres.
536. Latini Iuniani aveau dreptul:
a) de a vinde prin acte per aes ei libram;
b) de a cumpăra prin acte per aes et libram;
c) să moştenească;
d) să lase averea descendenţilor.
79
537. Vivunt quasi ingenui, moriuntur ut servi:
b) latini fictivi;
c) latini Iuniani;
d) latini vet er es.
538. Categoria latinilor mniani a fost creată prin:
a) Legea Fufia Caninia;
b) Legea Aelia Sentia
c) Legea Papia Poppaea;
d) Lexlulia de civitatis Latinis danda.
539. Condiţia juridică a latinilor iuniani presupunea ca:
a) se transmitea descendenţilor;
b) nu Se transmitea descendenţilor;
c) descendenţii lor erau asimilaţi cu latini veteres;
d) descendenţii lor erau asimilaţi cu latinii fictivi.
540. Au dispărut ca efect al Legii Iulia din 90 î.Hr.:
b) latini fictivi;
c) latini Iuniani;
d) latini prisci.
541. Au dispărut în mare măsura ca efect al edictului împăratului
Caracalla din 212 d.Hr:
b) latini fictivi;
c) latini Iuniani;
d) latini prisci.
542. După reformele împăratului Iustinian, au continuat să existe:
a) latini
coloniarii; fB) latini
fictivi;
c) latini Iuniani;
----- — d) latini prisci.
Peregrinii 543. Peregrinii erau locuitori liberi ai statului roman care:
a) erau cetăţeni;
'b)nu erau cetăţeni;
c) erau latini;
,u)jnu erau latini.
544. Din categoria peregrinilor făceau parte:
a) barbarii;
b) duşmanii poporului roman;
m străinii care aveau relaţii cu statul roman;
d) străinii a căror situaţie a fost recunoscută de statul
roman.
545. Puteau fi făcuţi sclavi:
a) barbarii;
b) duşmanii poporului roman;
c) străinii care aveau relaţii cu statul roman;
d) străinii a căror situaţie a fost recunoscuta de statul
roman.
546. Din categoria peregrinilor făceau parte:
a) barbarii;
b) dediticii Aeliani;
c) peregrinii dediticii;
d) peregrinii obişnuiţi.
547. O categorie inferioară de peregrini o alcătuiau:
a) barbarii;
548. Hospites erau:
a) barbarii;
549. Locuitorii unor state cu care Roma întreţinea relaţii internaţionale
erau incluşi în categoria:
a) barbarilor;
b) dediticilor Aeliani;
x) peregrinilor dediticii;
(d) peregrinilor obişnuiţi.
550. ffostes erau incluşi în categoria:
a) barbarilor;
c) peregrinilor dediticii;
d) peregrinilor obişnuiţi.
551. Străinii care s-au predat şi al căror stat a fost desfiinţat făceau parte
din categoria:
a) barbarilor;
b) dediticilor Aeliani; t)
peregrinilor dediticii; d)
peregrinilor obişnuiţi.
552. Străinii care nu aveau nicio legătură cu lumea romană făceau parte
din categoria:
a) barbarilor;
81
553. Străinii aparţinând unei cetăţi, care după cucerirea romană îşi
exercitau in continuare dreptul lor naţional, făceau parte din
categoria:
a) barbarilor;
c} peregrinilor dediticii;
^peregrinilor obişnuiţi.
554. Sclavii dezrobiţi care luptaseră ca gladiatori făceau parte din
categoria:
a) barbarilor,
d) peregrinilor obişnuiţi. Liberţii
555. Cetăţenii care luptaseră ca gladiatori făceau parte din categoria:
a) barbarilor;
556. Proviricrâlîfintrau îii'categoria:
a) barbarilor;
c) peregrinilor
dediticii; fS) peregrinilor
obişnuiţi.
557. Dezrobiţii care suferiseră o pedeapsă gravă în timpul scla-
viei făceau parte din categoria:
a) barbarilor;
/b) dediticilor Aeliani;
558. Nu aveau dreptul Să locuiască la Roma persoanele care in-
trau în categoria:
a) barbarilor; fr)
dediticilor Aeliani;
7c) peregrinilor dediticii;
a) peregrinilor obişnuiţi.
559. Cetăţenii care îşi pierduseră cetăţenia în urma unei condamnări
făceau parte din categoria:
a) barbarilor;
560. Erau vânduţi ca sclavi dacă încalcau interdicţia de a locui la
Roma cei care făceau parte din categoria:
а) barbarilor;
б) dediticilor Aeliani;
82
c) peregrinilor
dediticii; cî) peregrinilor
obişnuiţi.
561. Nu puteau dobândi cetăţenia persoanele care intrau în categoria:
a) barbarilor;
b) dediticilor Aeliani; Q)
peregrinilor dediticii;
562. în urma reformelor întreprinse de Iustinian, a dispărut categoria:
a) barbarilor;
Liberţii 563. Dezrobirea este actul prin care:
ţa) stăpânul renunţa voluntar la dreptul său asupra sclavului,
transformat în om liber;
b) stăpânul renunţă silit la dreptul său asupra sclavului,
transformat în om liber;
c) sclavul urmând să capete, în principiu, statutul juridic al
fostului stăpân;
d) sclavul urmând să capete alt statut juridic decât cel al
fostului stăpân.
564. După dezrobire, sclavul eliberat purta numele de:
a) libertinitas;
b) libertinus;
(o) libertus;
'd) libertus orcinus.
565. Persoana care elibera un sclav se numea:
a) libertinitas;
b) libertinus;
c) libertus;
d) libertus orcinus.
566. Iniţial, subordonarea dezrobitului faţă de patron era desemnată prin
termmenul:
a) libertinitas;
(b) libertinus;
cj libertus;
567. Iniţial, sclavul eliberat prin manumissio iusta ac legitima era desemnat
prin termenul:
a) libertinitas;
b) libertin
us; ic}
libertus;
83
a) libertus orcinus.
84
568. JJezroDiuu care avea un patron purta numele de:
a) libertinitas;
b) îibertinus;
c) libertus;
$69. Dezrobitul care nu avea un patron purta numele de;
a) libertinitas;
b) îibertinus;
c)libertus;
d)libertus orcinus.
570. Dezrobirea se putea face:
a) potrivit lui ius civile;
b) potrivit dreptului pretorian (manumissio iure praetorio);
c) prin forme solemne;
d) prin forme nesolemne.
571- Dezrobirea vindicta se făcea:
b) potrivit dreptului pretorian;
572. Dezrobirea inter amicos (între prieteni) se făcea:
a) potrivit Iui ius civile;
573. Dezrobirea post mensam (după masă) se făcea:
prin forme solemne;
574. Dezrobirea prin recensământ (manumissio censu) se făcea:
‘c) prin forme solemne;
575. Dezrobirea prin testament se făcea:
a) potrivit iui ius civile;
576. - Dezrobirea per epistulam (prin scrisoare) se făcea:
577. Dezrobirea în biserică (manumissio in sacrosanctă ecclesiis) se făcea:
578. Dezrobirea vindicta consta, printre altele, într-o declaraţie:
a) făcută de stăpân în faţa magistratului;
b) făcută de stăpân în prezenţa episcopului;
c) ratificată de magistrat prin cuvântul dico;
d) consemnată în registrele bisericii.
579. Atingerea sclavului cu o nuia constituia o condiţie esenţia- lă în
cazul în care dezrobirea se făcea:
(c) prin forme solemne;
580. Dezrobirea prin recensământ se făcea:
a) în tot statul roman;
b) numai în Italia;
c) numai la Roma;
d) ,prin înscrierea sclavului în registrul de recensământ
în coloana rezervată oamenilor liberi.
581. Dezrobirea prin testament putea fi făcută:
a) direct de către stăpân prin testamentul său; o)
indirect;
(cfyperfideicQmmissum;
d) prin însăr cinarea moştenitorului de a dezrobi un anumit
sclav.
582. Sclavul avea un patron în cazul în care dezrobirea prin testament se
făcea:
a) direct de către stăpân prin testamentul său;
TJ) indirect;
c) perfideicommissum;
d) prin însărcinarea moştenitorului de a dezrobi un anumit
sclav.
85
583. Dezrobirea indirectă prin testament presupunea ca:
a) sclavul să fie dezrobit printr-un act inter vivos;
b) sclavul să fie dezrobit printr-un act morţiş causa;
c) sclavul să devină libertul fostului stăpân;
a) sclavul să devină libertul moştenitorului fostului
stăpân;
584. Formele nesolemne de dezrobire presupuneau ca element
esenţial:
a) un înscris;
b) o declaraţie orală;
c) voinţa sclavului;
ti) voinţa stăpânului.
585. Dezrobirea post mensam consta în voinţa stăpânului manifestată:
a) printr-o scrisoare;
\b) printr-o declaraţie orală;
c) în prezenţa prietenilor;
d) în prezenţa comesenilor, la sfârşitul unui banchet.
586. Deveneau latini iuniani, chiar dacă patronii erau cetăţeni, sclavii
dezrobiţi:
a) în biserică;
b) prin recensământ;
c) prin testament;
d) vindicta..
587. Deveneau latini iuniani, chiar dacă patronii erau cetăţeni, sclavi
dezrobiţi:
a) potrivit lui ins civile;
c) prin scrisoare;
a) între prieteni.
588- Deveneau latini iuniani, chiar dacă patronii erau cetăţeni, sclavii
dezrobiţi:
a) directis verbis;
b) post mensam;
c) per fideicommissum;
d) prin mamunissiones iustae ac legitimae.
589. Dezrobirea în biserică a fost introdusă:
a) sub influenţa creştinismului;
d) sub influenţa unor filosofi;
|6) de împăratul Constantin cel Mare;
d) dc împăratul Iustini an.
590. După dezrobire, libertul poartă numele de sclav sub formă de:
a) agnomen;
(bl cognomen;
86
c) nomen gentilicium;
d) praenomen.
591. întria nomina pe care-1 poartă după dezrobire, libertul-cetâţean
împrumută de la fostul stăpân:
a) agnomen;
b) cognomen;
c) nomen gentilicium;
d) praenomen.
592. Din iura patronatus făceau parte:
a) bona; nft
obsequium;
c) operae fabriles;
d) operae officiales.
593. Bona desemnează dreptul patronului, în raport cu libertul:
a) de a i se datora respect;
b) de a i se presta servicii obişnuite, neevaluabile în bani;
c) de a i se p esta servicii ce presupuneau o anumită ca-
lificare profesională;
/3) de a dispune total sau parţial de averea libertului.
594. Obsequium desemnează dreptul patronului, în raport cu libertul:
ăl de a i se datora respect;
c) de a i se presta servicii ce presupuneau o anumită ca-
d) de a dispune total sau parţial dc averea libertului.
595. Operae desemnează dreptul patronului, în raport cu libertul:
e) de a i se presta servicii ce presupuneau o anumită ca-
d) de a dispune total sau parţial de averea libertului.
596. Operae fabriles desemnează dreptul patronului, în raport cu
libertul:
n) de a i se presta servicii ce presupuneau o anumita ca- J
597. Operae officiales desemnează dreptul patronului, în raport cu
libertul:
b| de a i se presta servicii obişnuite, necvafuabile în bani;
87
c) de a i se presta servicii ce presupuneau o anumită ca-
f lificare profesională;
598. In dreptul pretori an, în cazul libertului mort fără să fi lăsat ca moştenitori
copii naturali, patronului îi revenea:
a) jumătate din averea libertului;
b) întreaga avere a libertului;
c) dacă libertul murise fără testament;
d) dacă libertul murise eu testament;
599. Potrivit Legii celor XII Table, în cazul libertului mort iară să fi lăsat ca
moştenitori copii naturali, patronului îi revenea:
a) jumătate din averea libertului;
b) întreaga avere a libertului;
Ic) dacă libertul murise fără testament;
d) dacă libertul murise cu testament;
600. împotriva patronului libertul putea introduce:
a) acţiuni criminale;
b) acţiuni infamante;
c) cu autorizaţia magistratului; dj
fără autorizaţia magistratului.
60 L Până la împăratul Constantin cel Mare, împotriva libertului care
manifestase o gravă ingratitudine, patronul putea să ceară:
a) cu autorizarea magistratului;
b) fără autorizarea magistratului;
c) pedepsirea libertului printr-o acţiune penală;
d) revocarea dezrobirii.
602. De la împăratul Constantin, cel Mare, împotriva libertului care
manifestase o gravă ingratitudine, patronul putea să ceară:
a) cu autorizarea magistratului;
b) fără autorizarea magistratului; Oame
c) pedepsirea libertului printr-o acţiune penală; cu o c
d) revocarea dezrobirii. juridic
603, In privinţa drepturilor civile, libertul-cetăţean avea:
a) un ius commercii deplin;
b) un ius commercii limitat;
c) un ius conubii deplin;
d) un ius conubii limitat.
604. h privinţa căsătoriei, liberta:
a) se putea căsători cu orice cetăţean roman;
b) nu se putea căsători cu o persoana din ordinul senatorial;
c) dacă era divorţată de patron, era liberă să se recăsătorească;
dj dacă era divorţată de patron se putea recăsători numai cu
acordul patronului.
r*r
605. Din punct dc vedere al dreptului public, libertul dezrobit t ca"
printr-o formă solemnă era:
a) un civis optim o ture;
b) un civis minuto iure;
c) lipsit de mr honorum;
d) lipsit de suffragii.
606. Restrângerea dreptului stăpânilor de a-şi elibera sclavii a fost
decisă de:
a) LexAelia Senlia;
I b) Lex Fufia Caninio;
c) Lex funia Norbana;
d) Lex Papia Poppaea.
607. Legea Fufia Canini» a prevăzut:
a) anularea dezrobirilor în paguba creditorilor,
b) - limitarea dreptului de eliberare a sclavilor prin
testament;
c) interzicerea dezrobirilor în cazurile în care vârsta
stăpânului era mai mică de 20 de ani;
d) interzicerea dezrobirilor în cazurile în care vârsta
sclavului era mai mică de 20 de ani.
608. Legea Aelia Sentia a prevăzut:
a) anularea dezrobirilor în paguba creditorilor;
b) limitarea dreptului de eliberare a sclavilor prin
testament;
; c)/interzicerea dezrobirilor în cazurile în care vârsta stăpânului era
mai mică de 20 de ani;
d) interzicerea dezrobirilor în cazurile în care vârsta
------------- sclavului era mai mică de 20 de ani.
Oameni liberi 609. Oamenii liberi cu o condiţie juridică specială sunt persoane care:
cu o condiţie a) în drept, îşi păstrau libertatea;
juridică specială b) în fapt, îşi păstrau libertatea;
—— —— ----- c) în drept, aveau o situaţie de cvasisclavie;
d) în fapt, aveau o situaţie de cvasisclavie.
6 1 0 . Oameniniberi cu o condiţie juridica specială sunt persoane care:
aj) în drept, îşi păstrau cetăţenia;
b) m fapt, îşi păstrau cetăţenia;
c) în drept, aveau o situaţie de cvasisclavie;
d) în fapt, aveau o situaţie de cvasisclavie.
6 1 1 . Erau oameni liberi, cu o condiţie juridică specială:
a) addicti;
b) auctorati;
c) personae in mancipio;
d) redempti.
89
6 1 2 . Fiii şi fiicele de familie înstrăinaţi pe teritoriul statului roman altui şef de
familie făceau parte din categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
d) redempti.
6 1 3 . Debitorii insolvabili atribuiţi de magistrat creditorilor făceau parte din
categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
d) redempti,
6 1 4 . Persoanele care se angajau printr-un jurământ faţă de un antreprenor de
spectacole publice să lupte ca gladiatori făceau parte din categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
d) redempti.
6 1 5 . Persoanele răscumpărate de la duşmani ramase sub puterea celui care
i-a răscumpărat până la restituirea suinei plătite duşmanilor făceau
parte din categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
cî) redempti
6 1 6 . Descendenţii lui pater familias înstrăinaţi pe teritoriul statului roman altui
şef de familie faceau parte din categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
d) redempti.
617, Copiii abandonaţi noxal de către pater familias în contul datoriei faceau parte
din categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
<y personae in mancipio;
a) redempti.
618. Interzicerea jocurilor de gladiatori a presupus dispariţia categoriei de persoane:
a) addicti;
b) auctorati;
4) redempti.
619- Erau excluşi de la decurionat şi notaţi cu infamia cei care făceau
parte din categoria:
a) addicti;
b) auctorati;
d) redempti.
620. Desfiinţarea abandonului noxal a dus la dispariţia categoriei de
persoane:
a) addicti;
b) auctorati;
c) personae m mancipio;
a) redempti.
621. Din punct de vedere al duratei, situaţia persoanelor in mancipio se
prezenta astfel:
a) era permanentă;
b) era temporară;
c) dura maxim cinci ani;
d) nu se putea depăşi intervalul de timp în care erau efectuate
recensămintele.
622. Din punct de vedere al duratei, situaţia persoanelor din categoria
redempti se prezenta astfel:
a) era permanentă;
H) era temporară;
(ţ) dura maxim cinci ani;
d) nu se putea depăşi intervalul de timp în care erau efectuate
recensămintele.
623. Pierdeau cetăţenia:
a) addicti iudicati;
b) addicti nexi;
c) auctorati;
d) redempti.
624. Debitorii trimişi după manus iniectio timp de şaizeci de zile la
închisoarea creditorului erau:
/(Ch addicti iudicati;
o) addicti nexi;
c) auctorati;
d) redempti.
625. Debitorii insolvabili care rncheiau de bunăvoie o convenţie cu
creditorul prin care se obligau să muncească un anumit număr de zile
în contul datoriei erau:
a) addicti
iudicati; byaddicti
nexi;
c) auctorati;
d) redempti.
»1
T~
626. Oamenii liberi care închciau de bunăvoie o convenţie prin care arendau o
bucată de pământ erau:
a) addicii indicaţi;
b) addicti nexi;
c) auctorati;
-- d) redempti.
Oamenii 627. Colonul făcea parte din categoria de oameni: semiliberi a) lipsiţi de libertate
{servi);
' b) liberi;
c) liberi cu o condiţie juridică specială;
d) semiliberi.
628. Colonatiil era un contract:
a) de arendă pe timp de cinci ani;
b) de arendă pe veci;
c) de arendă pe termen lung (peste o sută de ani);
d) de arendă pe termen de 10-20 de ani.
629. Primii coloni au fost:
a) .colonii voluntari;
b) colonii involuntari;
c) colonii terţiari;
d) servi terrae.
630. Sclavii rurali (familia rustica) dc pe întinsele domenii făceau parte
din:
a) colonii voluntari;
d) servi terrae.
631. Cei care se obligau să plătească în produse, cu o parte din recoltă, făceau
parte din:
d) servi terrae.
632. Prizonierii de război atribuiţi spre sfârşitul secolului al Hl-lea d.Hr.
marilor proprietari de pământ făceau parte din:
d) servi terrae.
633. Cei care se obligau să plătească arenda în bani erau:
T~
d) servi terrae.
634.Izvoarele colonatului au fost*
^nn A) naşterea;
b) adopţia,
c) prizonieratul;
d) beneficiul legii.
635. Izvoarele colonatului au fost;
a) prescripţia achizitivă de 3 ani;
b) prescripţia achizitivă de 10-20 de ani;
c) prescripţia achizitivă de 30 de ani;
d) prescripţia achizitivă de 40 de ani;
636. Izvoarele colonatului au fost:
a) cu titlu de sancţiune pentru hoţi;
b) cu titlu de sancţiune pentru cerşetori;
c) cu titlu de sancţiune pentru ingratitudinea libertului faţă
de patron;
d) cu titlu de sancţiune pentru atrox iniuria.
637. împăratul Iusliniatt a desfiinţat cauza colonatului referitoare la:
a) naştere;
b) prizonierat;
c) convenţia prin care un om liber se vindea în calitate de
colon;
d) aplicarea cu titlu de sancţiune.
638. Colonul era:
a) un sclav;
b) o persoană;
c) un cvasisclav;
d) un sclav al pământului.
639. Din punct de vedere al capacităţii juridice, colonul:
a) avea dreptul să fie proprietar;
b) nu avea dreptul să fie proprietar;
c) avea dreptul să părăsească terenul;
d) nu avea dreptul să părăsească terenul.
640. Din punct de vedere al capacităţii juridice, colonul avea dreptul;
a) să încheie acte juridice în nume propriu;
b) să încheie acte juridice prin ficţiunea conform căreia
colonul împrumuta personalitatea proprietarului;
c) să încheie o căsătorie valabilă;
d) să lase averea sa moştenire.
641. în raporturile cu colonul, proprietarul avea:
a) drept la alimente din partea colonului, în caz de
nevoie;
b) drept de corecţie asupra colonului;
93
c) dreptul să moştenească întreaga avere a colonului, dacă
acesta murea fără testament şi fără moştenitori legali;
d) dreptul să moştenească jumătate din averea colo-
—- nulul, dacă acesta nu avea copii naturali.
Paterfamilias 642. în epoca veche paterfamilias exercita o putere neiimita'lă asupra:
(a) descendenţilor;
ÎF) lucrurilor;
sclavilor;
soţiei.
643. Manus era puterea pe care paterfamilias o exercita asupra:
a) descendenţilor;
b) lucrurilor;
c) sclavilor;
3) soţiei.
644. Patria potestas era. puterea pe care pater familias o exercita
asupra:
descendenţilor;
b) lucrurilor; .
c) sclavilor;
d) soţiei.
645. Dominica potestas era puterea pe care pater familias Q exercita.
asupra:
a) descendenţilor;
b) lucrurilor;
avilor;
a) soţiei.
646. Dominium era puterea pe care pater familias o exercita asupra:
a) descendenţilor;
(l5JJucrurilor;
c) sclavilor;
d) soţiei.
647. Mancipium era puterea pe care pater familias o exercita asupra:
a) descendenţilor;
b) lucrurilor;
— ----- c) sclavilor;
d) soţiei.
648. Iu dreptul roman, termenul latin familia desemna:
a) bunurile supuse puterii lui pater familias;
b) căsătoria;
c) sclavii;
ûn grup de rude.
94
i
649. Se numeau nepoţi de familie:
a) toţi nepoţii născuţi din fiii lui pater famitias;
b) toţi nepoţii născuţi din fiicele lui pater familias;
c) toţi nepoţii născuţi din fraţii lui pater familias;
d) toţi nepoţii născuţi din surorile lui pater familias.
650. Se numeau nepoţi de familie copiii născuţi din:
a) fiii nelegitimi ai lui pater familias;
b) fiii de familie cate îi supravieţuiseră lui
paterfamilias;
c) fiicele de familie căsătorite cu manus;
d) fiicele de familie căsătorite fără manus.
651. Se numeau fii de familie copiii născuţi din:
@ fii de familie;
b) fiice de familie;
care au suferit o capitis deminutio;
Sf care au decedat înaintea lui pater familias.
652. Se numeau fii de familie:
a) toţi fiii lui pater familias;
b) fii emancipaţi ai lui pater familias; fii
neemancipaţi ai lui pater familias;
: d) rezultaţi din căsătorie.
653. Se numeau fiice de familie fetele \m pater familias:
a) căsătorite cu manus;
căsătorite fără manus;
necăsătorite;
(d? rezultate dintr-o căsătorie.
654. Pater familias înseamnă:
f'a^capul familiei;
b) părintele familiei;
@ şeful familiei;
d) tatăl familiei.
655. Paterfamilias putea să fie un bărbat:
a) alieni
iuris; svi
iuris;
^»cetăţean;
18/fetăpân al unui patrimoniu.
656. Pater familias putea să fie un bărbat:
căsătorit;
^necăsătorit;
M cu copii;
d) fără
copii.
657. Pentru ă fi pater familias bărbatul trebuia:
a) să aibă cel puţin şapte ani;
b) să aibă cel puţin paisprezece ani;
c) să aibă cel puţin optsprezece ani;
d) să aibă cel puţin douăzeci şi cinci de ani.
658. Pater familias dispunea asupra persoanelor aflate sub puterea sa
de o jurisdicţie:
a) contencioasfi;
b) graţioasă;
<c) domestică;
familială.
659. Pater familias nu se afla sub puterea altei persoane din punctul de
vedere al dreptului:
a) civil;
b) ginţilor;
(^privat;
d) public.
660. Persoanele alierii iuris erau:
n) bărbaţi;
6) femei;
care se aflau sub puterea altei persoane;
ci) care nu se aflau sub puterea altei persoane;
661. Erau alieni iuris:
^soţia căsătorită cu manus;
b) soţia căsătorită fără manus;
c) copiii emancipaţi; tfr
copiii neemancipaţi;
662. Erau alieni iuris:
(§)nepoţii din fii;
b) nepoţii din fiice;
© soţiile descendenţilor pe linie masculină emancipaţi
căsătoriţi cu manus;
d) soţiile descendenţilor pe linie masculină emancipaţi
căsătoriţi fără manus;
663. La moartea lui pater familias deveneau sui iuris:
a) fiii emancipaţi şi neemancipaţi;
b) fiicele căsătorite şi necăsătorite;
c) nepoţii şi nepoatele din fii;
d) nepoţii şi nepoatele din fiice.
664. La moartea lui pater familias deveneau sui iuris;
$ fiii de familie;
^/fiicele de familie;
/^nepoţii de familie;
(2) soţia căsătorită cu manus.
665. La moartea lui pater familias deveneau alieni iuris:
a) fiii de familie;
„ ___ b) fiicele de familie;
c) nepoţii de familie;
d) soţia căsătorită cu manus.
Rudenia 666. Principalele forme de rudenie la romani au fost:
itc sub pu- a) afinitatea
; bl
agnaţiunea;
c) cognaţiunea;
d) gentilitatea.
667. Singura formă de rudenie care producea efecte în epoca veche
îoaoe din a fost
âfinitatea;
b) agnaţiunea;
c) cognaţiunea;
d) gentilitatea.
668. Sunt forme ale rudeniei civile:
a) afinitatea;
b) agnaţiunea;
c) cognaţiunea;
d) genialitatea.
669. O formă de rudenie care unea persoane cu o origine comună,
dar care nu puteau dovedi cu certitudine că se trag din acelaşi
pater familias a fost:
a) afinitatea;
b) agnaţiunea;
c) cognaţiune
a; rîj
gentilitatea.
670. Era rudenie rezultată din căsătorie:
a) afinitatea;
cipaţi
b) agnaţiunea;
îipaţi c) cognaţiunea;
d) gentilitatea.
671. Era rudenie spirituală întemeiată pe botez:
a) afinitatea;
b) agnaţiunea;
c) cognaţiunea;
d) gentilitatea.
672. Rudenia de sânge stabilită prin faptul naşterii, indiferent de linia
masculină sau feminină era:
a) afinitatea;
b) agnaţiunea
; cjicognaţiunea;
d) gentilitatea.
673. Forma de rudenie care unea în linie masculină pe toţi cei care ar
fi putut să fie sub puterea aceluiaşi pater familias a fost:
a) afinitatea;
b) agnaţiunea;
97
c) cognaţiunea;
d) gentilitatea.
98
674. Erau rude agnatice:
^ a)'fcoţia căsătorită cu manus;
c) fiicele căsătorite fără manus;
d) fiicele necăsătorite.
675* Erau rude agnatice:
a) fiii de familie;
b) fiicele de familie;
c) copiii fiilor de familie;
d) copiii fiicelor de familie.
(ăŞ soţiile fiilor de familie căsătoriţi, cu manus;
b) soţiile fiilor de familie căsătoriţi fără manus:
c) soţii fiicelor căsătorite cu manus;
d) soţii fiicelor căsătorite fara manus.
a) fraţii emancipaţi născuţi din aceeaşi mama şi acelaşi
tată;
b) fraţii emancipaţi născuţi din aceeaşi mamă şi alt tată;
c) fraţii neemancipaţi născuţi din aceeaşi mamă şi alt tată;
d) fraţii emancipaţi născuţi din acelaşi tată şi altă mamă.
/â) fraţii născuţi din aceeaşi mamă şi acelaşi tetă;
b) fraţii născuţi din aceeaşi mamă şi alt tată:
c) fraţii născuţi din părinţi concubini;
d) fraţii născuţi din acelaşi tată şi altă mamă.
/a) fraţii şi surorile necăsătorite născuţi din părinţi „ căsătoriţi
cu manus;
€o) fraţii şi surorile necăsătorite născuţi din părinţi căsătoriţi
fqră manus;
c) fraţii şi surorile necăsătorite născuţi din părinţi necăsătoriţi;
d) fraţii şi surorile căsătorite cu manus născuţi din părinţi
căsătoriţi cu manus.
a) fraţii şi surorile căsătorite cu manus născuţi din părinţi
b) fraţii şi surorile căsătorite fără manus născuţi din părinţi
căsătoriţi cu manus;
c) fraţii şi surorile căsătorite fără manus născuţi din părinţi
d) fraţii şi surorile căsătorite fără nianus născuţi din acelaşi tată
şi altă mamă.
a) surorile tatălui necăsătorite; ti)
surorile mamei necăsătorite;
c) fraţii tatălui necăsătoriţi;
d) fraţii mamei necăsătoriţi.
a) surorile tatălui căsătorite cu manus;
b) surorile mamei căsătorite cu manus;
c) fraţii tatălui căsătoriţi cu manus;
d) fraţii maniei căsătoriţi cu manus.
a) surorile tatălui căsătorite fără manus;
b) surorile mamei căsătorite fără manus
c) fraţii tatălui căsătoriţi fără manus;
d) fraţii mamei căsătoriţi fără manus.
a) copiii fratelui uterin;
b) copiii sorei uterine;
c) copiii fratelui german emancipat;
d) copiii sorei germane căsătorită fără manus.
a) băieţii fratelui consanguin;
b) fetele fratelui consanguin;
c) băieţii sorei consanguine;
d) fetele sorei consanguine.
a.) verii — băieţi a căror mamă era o mătuşă paternă căsătorită cu
manus;
b) verii — fete al căror tată era un unchi patern necăsătorit;
c) verii — fete a căror mamă era o mătuşă paternă căsătorită fără
manus;
d) verii — băieţi al căror tată era un unchi patern emancipat căsătorit
cu manus.
a) verii — băieţi al căror tată era un unchi patern căsătorit cu manus;
b) verii - fete al căror tată era un unchi patern căsătorit cu manus;
c) verii — băieţi al căror tată era un unchi patern căsătorit fără manus;
d) verii — fete al căror tata era un unchi patern căsătorit fără manus.
99
688. Eraurude agnaticc: (
a) verii - fete căsătorite cu manus al căror tată era un
unchi patern căsătorit cu manus;
b) verii - fete căsătorite cu manus al căror tată era un unchi
patern căsătorit tară manus;
c) verii - fete căsătorite fără manus al căror tată era un unchi
patern căsătorit cu manus;
d) verii - fete căsătorite fără manus al căror tata era un unchi
căsătorit fără manus.
689. Erau iude agnatice;
a) verii - băieţi a căror mamă era o mătuşă paternă
necăsătorită;
b) verii — băieţi a căror mamă era o mătuşă paternă
căsătorită fără manus;
c) verii — băieţi a căror mamă era o mătuşă maternă
necăsătorită;
d) verii - băieţi a căror mamă era o mătuşă maternă căsătorită
fără manus.
690. Rudenia agnatică, în cazul descendenţilor, se crea prin:
a) naştere dintr-o căsătorie cu manus;
b) naştere dintr-o căsătorie fără manus;
c) adopţie;
d) adrogaţie.
691. Rudenia agnatică, în cazul soţiei, se crea prin:
a) căsătorie cu manus;
b) căsătorie fără manus;
c) concubinat;
d) legitimare.
692. Rudenia agnatică;putea să înceteze prin:
a) adrogaţie;
b) capitis deminutio maxima;
c) capitis deminutio minima;
d) capitis deminutio media.
693. Rudenia agnatică putea să înceteze prin desfacerea căsăto-
riei cu manus în cazul:
a) fiicelor;
b) nepoatelor;
c) nurorilor;
d) soţiei.
694. Rudenia, agnatică putea să înceteze prin căsătoria cu manus
în cazul:
a) fiicelor;
b) nepoatelor;
c) nurorilor;
d) soţiei.
695. Rudenia agnatică putea să înceteze prin emanciparea în cazul:
a) fiicelor;
b) nepoatelor;
c) fiilor;
d) nepoţilor.
696. Gentilii erau rude:
a) civile;
b) de sânge;
c) al căror grad de rudenie se cunoştea;
d) al căror grad de rudenie nu se cunoştea.
697. în lipsa, agnaţilor, gentililor le revenea:
a) curatela;
b) moştenirea;
c) patria potestas;
d) tutela.
698. Gentilitatea a căzut în desuetudine în:
a) epoca veche;
c) epoca clasică;
699. Forma de rudenie care s-a impus definitiv în timpul împăratului
Iustinian a fost:
a) afinitatea;
b) agnaţiunea;
c) cognaţiunea;
d) gentilitatea.
700. Novela 118 a lui Iustinian a stabilit:
a) deosebirea dintre rudenia civilă şi rudenia de sânge;
b)eliminarea deosebirilor între rudenia civilă şi rudenia de
sânge;
c) modificarea principiilor dreptului persoanelor;
d) modificarea principiilor dreptului succesoral.
701. Cognaţiunea avea într-o măsură foarte redusă unele efecte în materia
dreptului la moştenire în timpul:
a) epocii arhaice;
b) epocii vechi;
c) epocii preclasice;
d) epocii clasice.
702. Impedimentele la căsătorie constituiau principalele efecte ale cognaţiuîiii
în timpul:
a) epocii arhaice;
b) epocii vechi;
d) epocii clasice.
703. Preferarea cognaţilor faţă de străini în exercitarea tutelei dative a fost
rinul din principalele efecte ale rudeniei de sânge în timpul:
a) epocii arhaice;
b) epocii vechi;
d) epocii clasice.
704. Unele efecte ale cognaţiunii în materia dreptului la moştenire s-au
amplificat în timpul:
a) epocii arhaice;
b) epocii vechi;
d) epocii clasice.
705. Posibilitatea donaţiilor între cognaţi ca excepţie dc la Legea Cincia de
donis et muneribus a fost unul din principalele efecte ale rudeniei de
sânge în timpul:
a) epocii arhaice;
b) epocii vechi;
d) epocii clasice. Patr
706. Stabilirea drepturilor succesorale ale copiilor naturali ca moştenitori
extraordinari a fost unul din principalele efecte ale cognaţiunii în timpul:
a) epocii arhaice;
b) epocii vechi;
d) epocii clasice.
707. Gradele de rudenie se stabilesc:
a) în linie colaterală;
b) în linie directă:
c) în sens ascendent;
d) în acest sens descendent.
708. Străbunicii sunt rude:
b) în linie directă;
709. Nepoţii şi nepoatele din fii sau din fiice sunt rude:
102
r*
710. Nepoţii din fraţi sau din surori sunt iude:

711. Fraţii bunicului sunt rude:
712. Soţul şi soţia sunt rude:
713. Primul grad. de rudenie cuprinde numai rude:
_ ___________ d) în acest sens descendent.
Patria potestas 714. Patria potestas este un drept specific:
altuturor oamenilor liberi;
C^nuraai cetăţenilor;
c) bărbaţilor JM/ iureş;
d) bărbaţilor alierii iuris.
715. Patria potestas consta într-o putere exercitată asupra unui om:
|Sliber;
®*aflat în stare de sclavie;
iuris;
ffialieni iuris.
716. Sub patria potestas se aflau:
a) ascendenţi;
<t)/ descendenţi;
c) rude colaterale;
d) soţia căsătorită cu manus,
711. Patria potestas se putea dobândi prin:
*£) naştere dintr-o căsătorie cu manus;
naştere dintr-o căsătorie fără manus/
(c) adopţie;
/3) legitimare.
718. în cazul copiilor şi descendenţilor legitimi patria potestas se putea
dobândi prin:
*»«>
c) adopţie;
d) legitimare.
719. In cazul copiilor naturali patria potestas se putea dobândi prin:
c) adopţie;
d) legitimare.
720. Patria potestas se putea dobândi asupra unui paterfamilias prin:
b) naştere dintr-o căsătorie fără manus; cO
adopţie;
d) legitimare.
721. Patria potestas putea să înceteze prin:
va}moarte naturală;
;b) moarte civilă;
lui pater familias;
AS} a personei alieni iuris.
722. Patria potestas putea să înceteze prin pierderea drepturilor de familie
ale lui paterfamilias prin: al adopţie;
/E) adrogaţie;
c) emancipare;
d) căsătorie cu manus.
723. Patria potestas putea să înceteze prin pierderea drepturilor de familie ale
persoanei alieni iuris prin:
(a) adopţie;
b) adrogaţie;
© emancipare;
d) căsătorie cu manus.
724- în cazul unui bărbat alieni iuris, patria potestas putea sa înceteze prin:
a) adopţie;
b) adrogaţie;
c) emancipare;
d) căsătorie cu manus
725. Patria potestas avea un caracter:
fa) absolut;
*o) exclusiv;
,*c) peretuu;
d) temporar.
726. Patria potestas putea fi exercitata:
a) de ambii părinţi;
fo) numai de pater familias;
c) de mamă (mater familias), dacă pater familias era decedat
sau suferea capitis deminutio;
d) de magistrat, dacă pater familias era absent sau dispărut
727. In principiu, patria potestas se menţinea:
a) pe durata vieţii Iui pater familias;
b) până când fiicele de familie se căsătoreau cu manus sau
fără manus;
c) până când fiii de familie împlineau vârsta de douăzeci şi
cinci de ani;
d) până când un fiu de familie devenea senator sau
magistrat superior.
728. Caracterul absolut presupus de patria potestas consta, pentru
paterfamilias, în:
a) dreptul de a nu împărţi puterea sa asupra descendenţilor
alieni iuris cu un alt pater familias;
b) dreptul de a exercita pe toată durata vieţii sale puterea ce-
o avea asupra descendenţilor alieni iuris;
c) dreptul de a exercita în mod nelimitat puterea sa asupra
persoanei descendenţilor alieni iuris;
d)dreptul de a exercita în mod nelimitat puterea sa asupra
bunurilor dobândit© de descendenţii alieni iuris.
729. Patria potestas presupunea pentru un paterfamilias:
a) ius exponendi;
b) ius noxae dandi;
c) ius vendendi;
d) ius vitae ac necis.
730. Posibilitatea lui pater familias de a-1 abandona pe nou-născut
constituia o prerogativă ce ţinea de:
a) ius exponendi;
b) ius noxae dandi;
c) ius vendendi;
731. Dreptul lui pater familias de a-1 atribui victimei pe copilul vinovat de
săvârşirea unui delict constituia o prerogativă ce finea de;
a) ius exponendi;
b) ius noxae dandi;
c) ius vendendi;
732. Dreptul lui pater familias în cadrul jurisdicţiei familiale de a-şi ucide
descendenţii alieni iuris constituia o prerogativă ce ţinea de;
a) ius exponendi;
b) ius noxae dandi;
105
!
c) ius vendendi;
<fţ) ius vitae ac necis.
733. în timpul împăratului Hadrian, dintre prerogativele lui paterfamilias ce
ţineau de patria potestas, a dispărut:
a) ius exponendi;
b) ius noxae dandi;
c) ius vendendi;
734. Sub influenţa creştinismului, printr-o constituţie a împăratului
Valentinian I, a dispărui: al ius exponendi;
b) ius noxae dandi;
c) ius vendendi;
735. Până la împăratul Octavian, bunurile dobândite de descendenţii alieni iuris
aparţineau lui pater familias:
a) fară ni ci o excepţie;
b) cu excepţia bunurilor dobândite în cadrul serviciului militar;
c) cu excepţia bunurilor moştenite de la soţie de către un
veteran;
d) cu excepţia bunurilor dobândite în urma exercitării unor
profesii liberale.
736. In perioada clasică a dreptului roman bunurile dobândite de
descendenţii alieni iuris aparţineau lui pater familias:
a) fără nicio excepţie;
bj) cu excepţia bunurilor dobândite în cadrul serviciului
militar;
veteran;
d) ou excepţia bunurilor dobândite în urma exercitării unor
profesii liberale.
737. De la împăratul Constantin cel Mare bunurile dobândite de descendenţii
alieni iuris aparţineau lui pater familias:
a) fără nicio excepţie;
b) cu excepţia bunurilor dobândite în cadrul serviciului
militar;
veteran;
, n) cu excepţia bunurilor dobândite în urma exercitării unor
profesii liberale.
738. Bunurile pe care un pater familias le încredinţa spre administrare unui
fiu de familie alcătuiau:
T
I
a) peculium adventicium;
b) peculium castrense;
c) peculium quasi castrense;
d) peculium profecticium.
e lui pa- 739. în timpul împăratului Octavian a fost creat:
a) peculium adventicium; by
peculium castrense;
740. în timpul împăratului Iustinian a fost creat:
îrapăra- a) peculium adventichm
741. în timpul împăratului Constantin cel Mare a fost creat
descen- b) peculium castrense; typeculium
quasi castrense;
îrviciuhii 742. Bunurile dobândite de fiii de familie în cadrul serviciului militar
alcătuiau:
de către a) peculium adventicium;
peculium castrense;
xcr citării c) peculium quasi castrense;
îbândite 743. Paterfamilias avea un drept de uzufruct legal asupra bunurilor
lias: care alcătuiau:
(a) peculium adventicium;
viciului
: către d) peculium profecticium.
744. Bunurile primite moştenire de la soţie de către un veteran
citării alcătuiau:
ite de bypeculium castrense; '
âului 745. Bunurile pe care fiii de familie le dobândeau în urma exercitării
unor funcţii publice alcătuiau:
Urc
vii
c) 'peculium quasi castrense;
ni-
107
746. Paterfamilias, era proprietar asupra bunurilor care alcătuiau:
(0} peculium profecticium.
747. FiuJ de familie avea nuda proprietate asupra bunurilor care
alcătuiau:
'peculium adventicium;
743. Bunurile pe care fiii de familie le dobândeau în urma exer-
citării unor funcţii ecleziastice alcătuiau:
ffipeculium quasi castrense;
749. Bunurile pe care fiii de familie le dobândeau în proprietate în urma
exercitării unor activităţi comerciale alcătuiau:
a) peculium adventicium:
750. Bunurile pe care fiii de familie le dobândeau în proprietate în urma
exercitării imor jucofesii liberale alcătuiau:
<5peculium quasi castrense;
751. Aveau un regim juridic identic bunurile care alcătuiau:
b] peculium castrense;
(c)peculium quasi castrense;
752. Proprietatea revenea fiuiui ieşit de sub patria potestas prin
emancipare, tara ca paterfamilias să-i fi. retras peculiul, în
cazul unui:
jffpeculium quasi
Castrense;
<0peculium profecticium.
753. Aşa-numitele bunuri suplimentare alcătuiau:
c) peculium qucisi castrense;
754. Pater familias putea fi urmărit de creditori printr-o actio de peculio
et de in rem verso pentru datoriile contractate de fiul de familie
în legătură cu:
c) peculium qtiasi castrense;
"djpeculium profecticium.
755. Bona materna şi bona materni generis alcătuiau împreună: (f)peculium
adventicium; o) peculium castrense;
756. Pater familias care şi-a emancipat fiul avea dreptul la o treime din
bunurile pare alcătuiau:
tŞfpeculium adventicium;
757. Fiul de familie putea înstrăina numai cu titlu oneros bunuri care
făceau parte din:
o) peculium quasi castrense;
758. Fiul de familie avea un drept deplin de proprietate asupra
bunurilor care alcătuiau:
V) pecuiiwn castrense;
759. Până la împăratul lustinian fiii de familie erau proprietari asupra
bunurilor care alcătuiau:
19 peculium castrense; cjpeculium
quasi castrense;
760. Fiul de familie putea să dispună prin testament de bunurile care
alcătuiau:
6}peculium castrense; cjpeculium
quasi cas treme; d) peculium
profecticium.
761. în cazul în care fiul de familie decedase fără testament, lui pater familias
îi reveneau, în temeiul lui ins peculii, bunurile care alcătuiau:
45) peculium castrense;
762. Bunurile care reveneau în proprietate fiilor de familie prin moştenire de
la mama lor alcătuiau:
{ â) bona materna;
b) bona materni generis;
c) bona adventicia;
d) peculium adventicium.
763. Bunurile ce reveneau în proprietate fiilor de familie prin moştenire de la
ascendenţii pe linie maternă alcătuiau
a) bona materna;
bona materni generis; Căsătoria
c) bona adventicia;
d) peculium adventicium.
764. Bunurile ce reveneau în proprietate fiilor de familie prin moştenire de
la mamă şi de la ascendenţii pe linie maternă alcătuiau împreună:
a) bona materna;
b) bona materni generis;
c) bona adventicia;
<£))peculium adventicium.
765. In dreptul lui Iustinian s-a stabilit ca, în principiu, le dobândesc pentru ei
bunurile obţinute de copii care sunt: ă) băieţi;
b) fete;
d) alieni iuris;
'tj) sui iuris.
766. Sub influenţa creştinismului s-a stabilit:
limitarea puterii lui pater familias la un drept de corecţie asupra
descendenţilor alierii iuris;
b) pedepsirea cu deportarea a tatălui care îşi ucidea fiul;
c) emanciparea silită a fiului pe care pater familias ÎL maltratase:
^dobândirea statutului de om liber a nou-născutului
abandonat.
110 i
I
767. In cazul comiterii de către descendentul alierii iuris a unor lapte grave paterfamihas,
acesta, în dreptul hii Iustmian, avea:
a) un drept de corecţie asupra descendentului;
b) dreptul de a-1 ucide;
c) dreptul de a se adresa magistratului pentru ca acesta să pronunţe o pedeapsă;
d) 'dreptul de a se adresa magistratului pentru ca acesta, după consultarea cu pater
famitias, să pronunţe o pedeapsă corespunzătoare.
768. în dreptul lui Iustini an, în cazul comiterii unor fapte mărunte de către un
descendent alieni iuris contra Iui pater familias, acesta din urmă avea:
vaj>un drept de corecţie asupra descendentului;
b) dreptul de a-1 ucide;
c) dreptul de a se adresa magistratului pentru ca acesta sa pronunţe o pedeapsă;
d) dreptul de a se adresa magistratului pentru ca acesta, după consultarea cu pater
familias, să pronunţe o pedeapsă corespunzătoare.
769. Ca forme de căsătorie, romanii au cunoscut:
a) căsătoria cu manus t generalizată în dreptul clasic; căsătoria fără manus, generalizată
în dreptul clasic; căsătoria cu manus, practicată cu precădere în epoca veche;
d) căsătoria fără manus, practicată cu precădere în epoca veche.
770. Căsătoria fără manus se caracteriza prin:
a) exercitarea puterii soţului, persoană alieni iuris, asupra soţiei;
b) exercitarea puterii soţului, persoană sui iuris, asupra soţiei;
Căsătoria c) exercitarea puterii socrului, pater familias al soţului, asupra
nurorii;
înexistenţa vreunei puteri asupra femeii, persoană alieni iuris
sau sui iuris, în legătura cu calitatea sa de soţie.
771. Căsătoria cu manus se caracteriza prin:
a) exercitarea puterii soţului, persoană alieni iuris, asupra soţiei;
b) exercitarea puterii soţului, persoană sui iuris, asupra soţiei;
0) exercitarea puterii socrului, pater familias al soţului, asupra
nurorii;
I
111
4»v
r
d) inexistenţa vreunei puteri asupra femeii, persoană al ierţi iuris sau
sui iuris, m legătură cu calitatea sa de soţie.
772. Căsătoria cu manus şi căsătoria flră martus:
a) aveau aceeaşi valoare juridici;
d) nu aveau aceeaşi valoare juridici;
c) produceau aceleaşi efecte;
d) nu produceau aceleaşi efecte.
773. Căsătoria cu manus se încheia prin:
a) confarreatio;
b) deducţia uxoris in donrum măriţi.,
c) coemptio;
3} usus.
11 A. Căsătoria rezervată exclusiv patricienilor era: r. a)
confarreatio;
b) deducţia uxoris in domum moriti\
c) coemptio;
d) usus.
775. Forma de căsătorie rezervată exclusiv plebeilor era:
a) confarreatio;
b) deductio uxoris in domum măriţi
c) coemptio;
d) usus.
776. Forma de căsătorie încheiată, printr-o ceremonie religioasă era:
a) confarreatio;
b) deductio uxoris in domum măriţi;
c) coemptio;
d) usus.
777. Forma de căsătorie încheiată prin coabitarea neîntreruptă a femeii cu
bărbatul era:
a) confarreatio;
c) coemptio;
O usus.
778. Trinoctii usurpatio era o condiţie pentru încheierea căsătoriei în forma:
a) confarreatio;
c) coemptio;
d) usus.
119. 0 aplicaţie a lui mancipatio în materia căsătoriei era forma de
căsătorie:
a) confarreatio;
112
c) coemptio;
d) USUS.
780. O aplicaţie a principiului accessorivm sequitur principale în materia căsătoriei
era forma de căsătorie:
a) confarreatio;
b) deducţia uxoris in domum măriţi;
c) coemptio;
d) ustts.
781. O aplicaţie a uzucapiunii în materia căsătoriei era forma de căsătorie:
a) con/arteatio;
c) coemptio;
d) usus.
782. O aplicaţie a lui commixtio în materia căsătoriei era forma de
căsătorie:
a) confarreatio;
c) coemptio;
d) usus.
783. O aplicaţie a modurilor de drept civil de dobândire a proprietăţii în materia
căsătoriei se întâmpla la:
a) confarreatio;
c) coemptio;
d) usus.
784. Forma de căsătorie care consta într-o vânzare fictivă a femeii către
viitorul soţ era:
a) confarreatio;
c) coemptio;
d) usus.
785. Formele de căsătorie cu manus care s-au practicat în perioada creştină a
dreptului roman au fost:
a) confarreatio;
c) coemptio;
d) usus.
786. Formele căsătoriei cu manus care s-au practicat numai în epoca
veche au fost:
a) confarreatio;
c) coemptio;
{ă)usus.
I
787. Dintre formele căsătoriei fără manus, a supravieţuit până la sfârşitul

epocii clasice:
a) confarreatio;
(SPcoemptio;
d) usus.
788. Nerealizarea căsătoriei era efectul lui trinoctii usurpatio în cazul formei de
căsătorie:
a) confarreatio;
c) coemptio;
G) usus.
789. Forma de căsătorie ce presupunea, printre altele, oferirea unei lipii în
onoarea lui Jupiter era: confarreatio;
b) deductio uxoris in domum marili;
c) coemptio;
d) usus.
790. Căsătoria fără manus presupunea:
a) confarreatio;
c) coemptio;
d) usus.
791. O festivitate specială (festivitas nuptiarum) precedat
a) confarreatio;
c) coemptio;
rfS) usus.
792. Condiţiile de fond ale căsătoriei:
(aV au suferit modificări în conţinut;
b) nu au suferit modificări în conţinut;
c) erau aceleaşi pentru căsătoria cu manus şi căsătoria fără
manus;
d) erau specifice pentru fiecare formă de
căsătorie.
793. Condiţiile de fond specifice căsătoriei cu manus au fost:
a) consimţământul;
b) conubium;
c) deosebirea de sex;
d) vârsta matrimonială.
794. Condiţiile de fond specifice căsătoriei fără manus au fost:
b) conubium;
^ c) deosebirea de sex;
114
795. Condiţiile de fond ale căsătoriei romane au fost:
b) conubium;
796. Condiţiile de formă ale căsătoriei romane au fost:
b) conubium;
797. Trinoctii usurpatio constituia un procedeu de realizare a
formei de căsătorie:
a) cu maniLs;
fără manus;
c) usus;
d) coemptio.
798. Condiţiile de formă ale căsătoriei fără manus presupuneau:
,â> o festivitate specială;
^{»instalarea femeii in casa bărbatului;
redactarea unui înscris (instrumentam dotale)\
d) deosebirea de sex între soţi.
799. Deosebirea de sex între soţi era o condiţie ce aparţinea:
/ aj dreptului natural;
1)) dreptului ginţilor;
" c) dreptului civil;
800. Aveau conubium:
/ajhcetăţenii;
V) latinii coloniari;
c) latinii fictivi;
d) latinii prisci
80J. Aveau conubium:
a) latinii iuniani;
b) în general, peregrinii;
(c) în mod excepţional, peregrinii; d)
sclavii.
802. Limitări ale lui ius conubii au existat în cazul cetăţenilor romani din
considerente:
a) morale;
(p) sociale;
c) juridice;
d) politice.
1J5
g03. în dreptul roman au existat interdicţii privitoare la căsătoria
Intre;
'a) plebei şi patricieni;
Î6)plebei şi senatori;
c) 4îberţi şi ingenui;
d) liberţi şi membrii clasei senatoriale.
804. Lex Canuîeia a ridicat interdicţia căsătoriei între:
â) plebei şi patricieni;
b) plebei şi senatori;
c) liberţi şi ingenui;
805. Până în timpul împăratului Augustus a fost interzisă căsătoria
între:
a) plebei şi patricieni;
liberţi şi ingenui;
806. Un senatusconsult din timpul împăraţilor Marcus Aureiius şi
Commodus a interzis căsătoria între:
807. împăratul Iustinian a ridicat interdicţia căsătoriei între:
808. împăratul Augustus a ridicat interdicţia căsătoriei între:
809. Erau membri ai clasei senatoriale:
a) senatorii;
b) descendenţii de gradul I;
c) descendenţii de gradul al II-lea;
' d) descendenţii de gradul al EC-lea.
810. Interzicerea contractării unei noi căsătorii atâta timp cât căsătoria
anterioară nu fusese desfăcută privea:
ă) pe bărbat;
b) pe femeie;
c) numai pe bărbat;
d) numai pe femeie.
116
811. Interzicerea contractfirii unei noi căsătorii atâta timp cât căsătoria
anterioară nu fusese desfăcută era mai puternică pentru:
a) cetăţeni;
b) latinii prisci;
c) bărbaţi;
d) femei.
812. Potrivit Legii Iulia şi Papia Poppaea, femeia nu se putea recăsători:
a) la mai puţin de zece luni;
b) la mai puţin de un an;
c) de la decesul soţului;
d) de la divorţ.
813. in perioada creştină femeia nu se putea recăsători:
a) la mai puţin de zece luni;
b) la mai puţin de un an;
c) de la decesul soţului;
d) dc la divorţ.
814. Nerespectarea de către femeie a termenului de viourtate implica:
a) anularea noii căsătorii;
b) menţinerea noii căsătorii;
c) infamia;
d) diverse sancţiuni în materia dreptului
succesoral.
815. Era interzisă căsătoria între:
a) creştini şi evrei;
b) răpitor şi victima răpirii;
c) senatori şi persoanele care practicau arte de
agrement; dj membrii familiilor senatoriale şi persoanele
care
practicau arte de agrement.
816. în timpul împăratului Augustus a fost interzisă căsătoria între:
a) creştini şi evrei;
b) răpitor şi victima Tăpirii;
c) senatori şi persoanele care practicau arte de agrement;
d) membrii familiilor senatoriale şi persoanele care practicau
arte de agrement.
817. Lex Iulia de maritandis ordinibus a interzis căsătoria intre:
a) senatori şi părinţii persoanelor care exercitaseră arte de
agrement;
b) membrii familiilor senatoriale şi părinţii persoanelor care
exercitaseră arte de agrement;
c) membrii clasei senatoriale şi liberţi;
d) adulter şi complicele său.
U7
818. Un senatua consult din timpul împăraţilor Marcus Aurelius şi
Commodus a interzis căsătoria între: pupilă şi fiul tutorelui;
b) pupil şi fiica tutorelui;
c) pupilă şi tutore;
d) pupil şi tuto are.
819. După scnatusconsultul împăraţilor Marcus Aurelius şi Commodus,
tutorele se putea căsători cu pupila sa:
a) după încetarea tutelei;
b) după darea socotelilor,
c) înainte de încetarea tutelei;
d) înainte de darea socotelilor.
820. Era interzisă căsătoria:
a) militarilor;
b) persoanelor sancţionate pentru comiterea delictului de
adulter;
c) guvernatorilor de provincii cu femei domiciliate în provincia
respectivă;
înalţilor funcţionari cu femei domiciliate în provincia în
care ei îşi desfăşurau activitatea.
821. Lex Iulia de dăulteriis coercendis interzicea căsătoria:
a) militarilor;
(^persoanelor sancţionate pentru comiterea delictului de adulter;
c) guvernatorilor de provincii cu femei domiciliate în
provincia respectivă;
d) înalţilor funcţionari cu femei domiciliate în provincia
în care ei îşi desfăşurau activitatea.
822. împăratul Septimius Severus a ridicat interdicţia privitoare la.
căsătoria:
(Ja) militarilor;
o) persoanelor sancţionate pentru comiterea delictului de
adulter;
c) guvernatorilor de provincii cu femei domiciliate în
provincia respectivă;
d) înalţilor funcţionari cu femei domiciliate în provincia în
care ei îşi desfăşurau activitatea.
823. Rudenia în linie directa a constituit un impediment la căsătorie:
a) până la gradul al ÎHlea;
b) până la gradul al IV-lea;
(c) până la gradul al Vl-lea;
d) indiferent de grad
118
824. La Început, rudenia în linie colaterală a constituit un impediment la
c&s&torie:
a) până la gradul al Hl-lea;
c) până la gradul al VT-iea,
d) indiferent de grad.
825. în timpul Republicii, rudenia în Linie colaterală a constituit un
impediment la căsătorie:
a) până la gradul al III-lca;
c) până la gradul al VMca;
826. în timpul lui Iustini an, rudenia în linie colaterală a constituit un
a) până la gradul al III-lea;
c) până la gradul al Vl-lea;
827. La început, rudenia din căsătorie constituia un impediment la căsătorie:
ajîn linie directă;
b) în linie colaterală;
c) între socru/ soacră şi noră/ ginere;
d) între cumnaţi şi cumnate.
828. Noile impedimente la căsătorie care au apărut sub influenţa
creştinismului au fost cele prin care se interzicea căsătoria;
a) în linie directă;
l5J1n linie colaterala;
c) între socru/ soacră şi noră/ ginere;
dintre cumnaţi şi cumnate.
829. în perioada creştină, rudenia din căsătorie constituia un impediment la
căsătorie:
a) în linie directă;
b) în linie colaterală;
c) între socru/ soacra şi noră/ ginere;
- , J0 între cumnaţi şi cumnate.
830. Rudenia în linie directă a constituit un impediment la căsătorie în cazul
în care era o rudenie:
a) prin adopţie;
b) civilă;
d) naturală;
d) de sânge.
119
831. Rudenia spirituală a constituit, sub influenţa creştinismului, un
a) între fin şi naşă;
b) între fină şi naş;
c) de la împăiatul Constantin cel Mare;
d) de la împăratul Iustinian.
832. Căsătoria încheiată cu nesocotirea impedimentelor:
a) nu producea efecte în privinţa soţilor;
b) nu producea efecte în privinţa copiilor rezultaţi dini-a astfel de
căsătorie;
c) producea efectele unei căsătorii legitime îu privinţa soţilor;
d) producea efectele unei căsătorii legitime în privinţa copiilor
rezultaţi dint-o astfel de căsătorie.
S33. Căsătoria încheiată cu nesocotirea impedimentelor şi a in- capacităţilor era
putativă dacă unul dintre soţi:
a) cunoscuse impedimentul;
b) nu cunoscuse impedimentul; o)
cunoscuse incapacitatea;
d) nu cunoscuse incapacitatea.
834. După descoperirea erorii, în cazul căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă
trebuia:
a) să ceară desfacerea căsătoriei dacă impedimentul era foarte
puternic;
b) să ceară desfacerea căsătoriei chiar dacă impedimentul nu era foarte
puternic;
c) să ceară o dispensă, dacă impedimentul era foarte puternic;
d) să ceară o dispensă dacă impedimentul nu era foarte puternic;
835. In cazul unei căsătorii putative:
a) căsătoria nu producea efecte în privinţa soţului de rea-
credinţă;
b) copiii rezultaţi nu erau consideraţi legitimi;
c) copiii rezultaţi erau consideraţi legitimi;
d) soţul de bună-credinţă dobândea drepturile unui so{ legitim.
836. Consimţământul la căsătorie este:
jt) un element esenţial al căsătoriei;
(£$ acelaşi lucru cu Offectio măritalis;
c) altceva decât affectio maritaJis;
d) ; intenţia viitorilor soţi de a se conforma condiţiilor ce- - -
uite de lege pentru încheierea valabila a căsătoriei
837. Dacă viitorii soţi erau persoane sul iuris, consimţământul la căsătorie
trebuia dat de:
a) viitorul soţ; b}
viitoarea soţie;
c) cei doi şefi de familie (patres familiarum) ai viitorilor soţi;
d) tutorele femeii.
838. Dacă viitorii soţi erau persoane alierii iuris, în epoca veche în mod
expres consimţământul trebuia să fie dat de:
a) viitorul soţ;
b) viitoarea soţie;
c) /cci doi şefi de familie (patres familiarum) ai vii
torilor soţi;
d) tutorele femeii.
839. Dacă viitorii soţi erau persoane alierii iuris» în perioada clasică
consimţământul trebuia să fie dat de:
a) viitorul soţ;
b) viitoarea soţie;
C) cei doi şefi de familie (patres familiarum) ai viitorului soţ;
d) tutorele femeii.
840. Refuzul nejustificat al unui pater familias de a-şi da consimţământul la
căsătoria unei persoane alierii iuris aflată sub puterea sa:
a) putea fi suplinit la Roma de unul din cei doi consuli;
b) putea fi suplinit la Roma de un pretor;
6) putea fi suplinit în provincie de către guvernator;
d) nu putea fi suplinit de niciun magistrat
841. în mod excepţional, consimţământul Ia căsătorie putea să fie dat: â)
în absenţa bărbatului;
b) în absenţa femeii;
'X) printr-un mandatar; d)
prinţi-o scrisoare.
842. Era nulă căsătoria încheiată de o persoană:
lipsită de discernământ şi cu consimţământul ridat;
b) lipsită de discernământ şi cu consimţământul neviciat;
c) cu discernământ şi cu consimţământul viciat;
d) cu discernământ şi cu consimţământul neviciat.
843.în epoca arhaică vârsta matrimonială era:
a) de 12 ani pentru fete;
b) de 14 ani pentru băieţi;
c) o chestiune de fapt lăsata la aprecierea părinţilor care
decideau în urma examinării corporale a tetei;
d) o chestiune de fapt lăsata la aprecierea părinţi'or care
844. decideau tn urma examinării corporale a biiatului-

tn epoca preclasici vârsta matrimoniali era:
a) de 12 ani pentru fete;
c) o chestiune de fapt lăsată la aprecierea părinţilor care
decideau în urma examinării corporale a fetei:
d) o chestiune de fapt lisată la aprecierea părinţilor care
845. decideau tn urma examinării corporale a bâtatalui.

Pe la începutul imperiului vârsta matrimonială era:
a) ! de 12 ani pentru fete;
c) o chestiune de fapt lăsată la aprecierea părinţilor care
decideau in urma examinării corporale a fetei;
d) o chestiune de fapt lăsată la aprecierea părinţilor care
846. decideau în urma examinării corporale a baiai ilui.

Potrivitjproculieniior, vârsta matrimonială trebuia să fie:
/alde 12 ani pentru fete;
;<ţ)^ de 14 ani pentru băieţi;
x) o chestiune de fapt lăsată la aprecierea părinţilor care
decideau în urma examinării corporale a fetei; d) o chestiune
de fapt lăsată la aprecierea părinţilor care decideau îh urma
847. examinării corporale a băiatului.

Printr-o constituţie a împăratului lustinian s-a decis ca
vârsta matrimonială să fie de:
a) 14 ani pentru fete;
b) 15 ani pentru fete;
c) 16 ani pentru băieţi;
848. d)
se referă la:
17 ani pentru băieţi.
Efectele generale nepatrimoniale ale încheierii căsătoriei
căsătoria cu manus;
0)' căsătoria fără martus;
c) numai la căsătoria cu martus;
849. d) numai la căsătoria fără manus.

Stabilirea prezumţiei de paternitate a copilului născut din
căsătorie este un efect:
a) al căsătoriei cu manus, dar nu specific; bjal
căsătoriei fără manus, dar nu specific;
c) specific căsătoriei cu manus;
850.
d) specific căsătoriei fără manus.
Trecereâ femeii sub puterea soţului alieni iuris este un
efect:
a) al căsătoriei cu manus, dar nu specific;
r . ,
b) ti clsâtond fîW marna, car ou specific;
c) specific căsătoriei
cu mama;
d) specific căsătoriei
fibră mama.
851.Fipiui că, din puod de vedere sl rodenid
agnabcc, femeia este străină
faţă de proprii copii rezultaţi din
căsătorie esle uo efect:
a) al căsătoriei cu
manust dar nu specific;
b) al căsătoriei fără
mama, dar nu specific;
cu mama;
fără mama.
852.Situarea copilului
născut din câsitone sub
patria potesua a tatălui sui iuris este
un efect'
manus, dar nu specific.
manus, dar nu specific,
cu mama;
fără manus.
853.Trecerea femeii sui iuris sub
puterea soţului suiiun. este un efect
manus, dar nu specific,
manus, dar nu specific;
cu manus;
fără manus.
854.Afinitatea este un
123
efect;
cu manus;
fără manus.
855.Interzicerea
donaţiilor între soţi este
un efect:
cu manus;
fără manus.
856.Rămânerea femeii în
situaţia juridica pe
care o avea înainte de
căsătorie este un
efect:
cu manus;
d) 'specific
căsătoriei fără manus.
857.încetarea, în cazul
femeii, a rudeniei
124
agnatice cu familia de
origine este un efect:
cu manus;
fără manus.
858. încetarea, în cazul bărbatului, a rudeniei agnatice cu familia de origine
este un efect:
a) al căsătoriei cu marna, dor nu specific;
b) al căsătoriei fără mărită, dar nu specific;
d) specific căsătoriei fără mama.
859. încetarea, în cazul femeii, a rudeniei cognatice cu familia de origine
este un efect:
b) al căsătoriei fără manus, dar nu specific;
860. Considerarea femeii, din punct de vedere juridic, ca o fiică faţă de soţul
sui iuris este un efect:
b) al căsătoriei fără mama, dar nu specific;
861. Interzicerea introducerii de acţiuui infamante din partea unui soţ contra
celuilalt este un efect:
b) al căsătoriei fără manta, dar nu specific;
862. Considerarea femeii, din punct de vedere juridic, ca o sora faţă de proprii
copii, este un efect:
c) specific căsătoriei, cu manus;
d) specific căsătoriei f&ră. manus.
863. Considerarea femeii, din punct de vedere juridic, ca o nepoată (loco
neptis) faţă de soţul alierii iurisis, este un efect: ă) al căsătoriei cu manus, dar
nu specific;
b) al căsătoriei fără manus, dar m specific;
864. Considerarea femeii, din punct de vedere juridic, ca o nepoată (loco
neptis) faţă de tatăl soţului alieni iuris este un efect:
b) al căsătoriei fărămanus, dar nu specific;
: c) specific căsătoriei cu manus;
865. Aplicabilitatea normelor referitoare la săvârşirea delictului de adulierium
este un efect:
866. Pierderea de către femeie a dreptului de moştenire testamentară în familia
de origine este un efect:
cŢspecific căsătoriei cu manus;
857. Pierderea de către femeie a dreptului de moştenire ah intestat în familia de
b) al căsătoriei fără manus, dar nu specific; c}
specific căsătoriei cu manus;
868, Dobândirea de către femeie a calităţii de agnată în familia soţului este un
efect
869, Faptul că, din punct de vedere al rudeniei agnatice, femeia este străină
faţă de soţ este un efect:
p) specific căsătoriei cu manus;
1 d) specific căsătoriei fără manus.
870. Îndatoririle soţilor de fidelitate reciprocă sunt uri efect:
"b) al căsătoriei fără manus% dar nu specific,
87 î, îndatoririle soţilor de a suporta în comun necazurile celuilalt sunt
un efect:
a) al căsătoriei cu manust dar nu specific;
872. Obligaţia soţiei de a-şi stabili domiciliul la cel al soţului este uu efect
873. Trecerea femeii sui iuris sub puterea lui pater familias al soţului alieni
iuris este un efect:
874. Preluare de către soţie a numelui soţului este un efect:
a) al căsătoriei cu manus, dar nu specific; al
875. Inexistenţa pentru femeie a unui drept de moştenire testamentară în
familia soţului este un efect:
a) al căsătoriei cu manus, dar nu specific:
876. Inexistenţa pentru femeie a unui drept de moştenire legală în familia
soţului este im efect:
a) al căsătoriei cu manus> dar nu specific;
877. Dreptul de corecţie al soţului asupra soţiei este un efect:
878. Posibilitatea tatălui femeii alieni iuris căsătorită de a o cere înapoi
printr-un interdictum de liberis exkibendis este un efect:
b) al căsătoriei fără manus, dar nu specific; o)
specific căsătoriei cu manus;
(o) specific căsătoriei fără manus.
879. Posibilitatea tatălui femeii sui iuris căsătorită de a o cere înapoi printr-
un interdictum de liberis exkibendis este un efect
a) al căsătoriei cu manus, dar nespecific;
b) al căsătoriei fără manus, dar nespecific;
880. Dreptul soţului de a-i coc soţiei supunere şi respect este un efect
881. Copilul născut din căsătorie era un copil legitim ca efect:
882. Dreptul soţului de a o reprezenta pe soţie în justiţie în calitate de
procurator este un efect:
ă) al căsătoriei cu manus, dar nu specific;
' c) specific căsătoriei cu manus;
883. Păstrarea de către femeie a dreptului de moştenire legală în familia de
a) ai căsătoriei cu manus, dar nu specific;
884. Faptul că tatăl, sau, după caz, bunicul exercită în continuare
jurisdicţia familială asupra femeii aliaţi iuris este un efect
/^Specific căsătoriei fără manus.
885. Dreptul soţiei de a-i cere soţului sprijin şi protecţie este uu efect:
ă) al căsătoriei cu manus, dar nu specific; bj al
886. Adagiul pater is est quern nuptiae demonstrant este un efect:
''a) al căsătoriei cu manus, dar nu specific;
Q al căsătoriei fără manus, dar nu specific;
887. Afinitatea era o legătură de rudenie;
a) Intre cei doi soţi;
127
.JNto» *
b) între un soţ şi rudele celuilalt;
c) temporară în privinţa impedimentelor la căsătorie
pentru că dura atâta timp cât dura căsătoria;
d) perpetuă în privinţa impedimentelor la căsătorie pentru
că dura şi după moartea unuia dintre soţi.
888. Căsătoria putea să înceteze:
a) numai în mod silit;
b) numai în mod voluntar,
c) prin divorţ;
d) prin repudin.
889. Căsătoria putea să înceteze în mod silii prin:
" a) moartea unuia dintre soţi;
b) divorţ;
c) xepudiu;
d) pierderea Lui ius conubii.
890. Căsătoria putea să înceteze în mod voluntar prin:
a) moartea unuia dintre soţi;
'hy divorţ;
c) repudiu;
d) pierderea lui ius conubii.
891. Căsătoria putea să înceteze în mod silit prin:
a) capitis deminutio minima;
b) capitis deminutio media;
c) capitis deminutio maxima;
d) pierderea lui ius commercii.
892. Normele privitoare la încetarea căsătoriei erau:
a) aceleaşi pentru toate formele de căsătorie In cazul
încetării silite;
b) diferite în cazul încetării silite;
c) aceleaşi pentru toate formele de căsătorie în ca- N
zul încetării voluntare;
d) diferite în cazul. încetării voluntare.
893, Căsătoria cu manus putea fi desfăcută la iniţiativa:
(a) bărbatului sui iuris;
b) bărbatului aîieni iuris;
c) femeii;
d) lui pater familias sub puterea căruia se
afla soţia.
894. Căsătoria cu manus putea fi desfăcută pentru motive:
a) autorizate de lege;
b) autorizate de cutumă;
c) stabilite de Romuîus;
d) stabilite de împăratul Constantin cel Mare.
895. Motive care justificau desfacerea căsătoriei cu manus puteau fi:
a) adulterul;
b) avortul;
c) otrăvirea;
d) proxenetismul.
a) omuciderea;
b) vrăjitoria;
c) substituirea de copii;
d) falsificarea cheilor de la pivniţa în care
era păstrat vinul.
a) maltratările;
b) injuriile grave;
c) profanarea unui mormânt;
d) demenţa.
ăj'âduiterul;
sterilitatea în primii trei ani de căsătorie;
c) întreţinerea unei concubine în casa comună;
d) votul de castitate.
899. Desfacerea căsătoriei cu manus (ieşirea soţiei de sub manus) se făcea
prin:
a) mancipaţiune;
b) speciflcaţiiute;
c) uzucapiune;
d) pact de fîducie.
900. Desfacerea căsătoriei cu manus încheiată sub forma confarreatio se făcea:
a) printr-un actus contrarius;
b) printr-un actus legitimi;
c) prin diffarreatio;
ci) printr-o ceremonie religioasă.
901. Efectele repudierii soţiei căsătorită cu manus pentru alte motive decât cele
prevăzute de lege erau:
a) menţinerea căsătoriei;
b) desfacerea căsătoriei;
/€/ sancţionarea bărbatului cu pierderea averii;
d) sancţionarea bărbatului cu deportarea într-o insulă. 902.
Căsătoria fără manus putea fi desfăcută:
a) la cererea soţului;
b) la cererea soţiei;
c) la cererea liberiei căsătorită cu patronul; d}
prin consensul soţilor.
903. Divorţul prin consensul soţilor a fost interzis:
a) de împăratul Constantin cel
Mare; b} de împăratul lustinian;
c) cu excepţia cazului de prizonierat al soţului pen-
tru o perioadă mai mare de cinci ani;
d) cu excepţia cazului de impotenţă sau sterilitate în
primii trei ani de căsătorie.
904. Desfacerea căsătoriei fără manus prin voinţa unuia din soţi
c) epoca clasică;
(£)' epoca postclasică.
905. In căsătoria fără manus dreptul de repudiu era nelimitat în:
a) epoca veche;
epoca veche;
b) epoca
a) preclasică;
epoca preclasică;
c) epoca
b) clasică;
epoca clasică;
d) epoca
c) postclasică.
906. Posibilitatea exercitării
d) epoca dreptului de repudiu a fost limitată în:
postclasică.
907. Condiţiile de formă ale repudiului în cazul căsătoriei fără
(repudium) a fost supusă unor reguli mai severe In:
a) epoca veche;
manus au fost:
a) obligativitatea notificării repudierii;
b) notificarea repudierii printr-o scrisoare specială;
c) expedierea cărţii de despărţire printr-un libert;
d) prezenţa a şapte martori.
,908. Condiţiile de formă ale repudiului în cazul căsătoriei fără manus
în epoca preclasică au fost:
909. Lex Iulia de maritaridis ordinibus a prevăzut:
910. în privinţa condiţiilor de formă ale repudiului, în secolul al H-
lca d.Hr. s-a mai prevăzut:
911. Stabilirea exhaustivă a cauzelor care constituie motive jus
tificate pentru exercitarea dreptului de repudiu s-a făcut
a) sub influenţa unor filosofi;
b) sub influenţa creştinismului;
c) de împăratul Constantin cel Mare;
d) de împăratul Justinian.
912. Până la Iustinian, repudierea soţului de către soţie se putea face în
mod justificat pentru:
a) adulter;
b) omucidere;
c) complotul contra împăratului;
d) întreţinerea de către soţ a unei concubine în casa
comună.
a) injurii grave;
b) maltratări;
c) prizonierat pentru o perioadă mai mare de cinci ani;
d) profanarea unui mormânt
a) demenţă;
b) tâlhărie;
c) impotenţa în primii trei ani de căsătorie;
d) votul de castitate în cazul călugăririi.
915. Până la Iustinian, soţia putea fi repudiată în mod justificat pentru:
a) avort;
b) adulter;
c) sterilitate în primii trei ani de căsătorie;
d) participarea la o petrecem fără încuviinţarea soţului.
916. Până la Iustinian, soţia putea fi repudiată în mod justificat pentru:
a) otrăvire;
b) omucidere;
c) injurii grave;
d) votul de castitate.
917. Până Ia Iustinian. sofiaputea fi repudiată în mod justificat pentru:
a) demenţă;
b) profanarea unui mormânt;
c) proxenetism;
d) complot contra împăratului.
131
r
918. Până la Iustini an, repudierea soţiei fără o cauză întemeiată 1 era
sancţionată cu:
a) pierderea dotei;
b) restituirea dotei;
c) deportarea într-o insulă;
d) interdicţia de a se recăsători.
919. Până la Iustinian, repudierea soţului fără o cauză întemeia* tă
era sancţionată cu:
a) pierderea dotei;
b) restituirea dotei;
c) deportarea într-o insulă;
d) interdicţia de a se recăsători.
920. In dreptul Iustinian, repudierea fără un motiv justificat era
sancţionată cu:
a) pierderea drepturilor asupra dotei;
b) pierderea drepturilor asupra donaţiilor propter
nuptias;
c) închiderea bărbatului adulter într-o mănăstire;
d) închiderea femeii adultere într-o mănăstire.
921. Dtvortium ex iusta causa consta în desfacerea căsătoriei:
a) prin voinţa unuia dintre soţi;
b) prin voinţa ambilor soţi;
c) pentru, motive imputabile soţului repudiat;
d) pentiu motive legitime, darneimputnbile soţului
repudiat
922. Divortium ex bona gratia consta în desfacerea căsătoriei:
c) pentru motive imputabile soţului repudiat;
d) pentru motive legitime, dar nestoputabile soţului repudiat
923. Divortium commurti consensu consta în desfacerea căsătoriei:
d) pentru motive legitime, darneimpuiabile soţului repudiat
924. Divortium sine iusta causa consta în desfacerea căsătoriei:
d) pentru motive legitime, dar neimputabile soţului repudiat
925. Căsătoria se desfăcea prin divortium ex iusta causa pentru:
a) adulterul soţiei;
b) adulterul soţului;
c) demenţa unuia dintre soţi;
d) avortul provocat dc soţie.
926. Căsătoria se desfăcea prin divortium sine iusta causa pentru:
c) demenţa unuia dintre soţi;
d) avortul provocat de soţie.
927. Căsătoria se desfăcea prin diwrtium ex bona gratia pentru:
c) demenţa soţiei;
d) demenţa soţului.
a) omucidere;
b) tâlhărie;
c) complot contra împăratului;
d) votul de castitate în cazul celor care se călugăreau. 929. Căsătoria se
desfăcea prin divortium ex bona gratia pentru:
a) omucidere;
b) tâlhărie;
d) votul de castitate în cazul celor care se călugăreau,
930. Căsătoria se desfăcea prin divortium sine iusta causa pentru:
a) omucidere;
b) tâlhărie;
d) votul de castitate în cazul celor care se călugăreau.
a) impotenţa în primii trei ani de căsătorie;
b) sterilitatea în primi trei ani de căsătorie;
c) injurii grave;
d) maltratări.
932. Căsătoria se desfăcea prin divortium ex bona gratia pentru:
a) impotenţa în primii trei ani de căsătorie;
b) sterilitatea în primi trei ani de căsătorie;
c) injurii grave;
d) maltratări.
a) profanarea mormintelor;
b)prizonieratul soţului pentru o perioadă mai mare de trei ani;
c) prizonieratul soţului pentru o perioadă mai mare de cinci ani;
133
d) participarea soţiei ia un spectacol fără încuviinţa- ! rea. soţului.
934. Căsătoria se desfăcea prin divortium ex bona gratia pentru:
a) profanarea mormintelor;
b) prizonieratul soţului pentru o perioadă mai mare de trei ani;
c) prizonieratul soţului pentru o perioadă mai mare de cinci ani;
d) participarea soţiei Ia un spectacol fără încuviinţarea soţului.
935. Căsătoria se desfăcea prin divortium ex iusta causa pentru săvârşirea unor delicte
grave precum:
a) furtul;
b) dam num iniuria clatum;
c) fraus creditorum;
d) damnum in navi aut caupona aut stabtdo datum.
936» Soţul repudiat era sancţionat când desfacerea căsătoriei se
făcea prin:
a) divortium communi consensu;
b) divortium ex bona gratia;
c) divortium ex iusta causa;
d) divortium sine iusta causa.
>37. Soţul repudiator era sancţionat când desfacerea căsătoriei se făcea prin:
a) divortium communi consensu;
b) divortium ex bona gratia;
c) divortium ex iusta causa;
-. d) divortium sine iusta causa.
Concubinatul 938» Concubinatul este uniunea dintre un bărbat şi o femeie ce *
------- se caracterizează prin:
a) stabilitate;
b) instabilitate;
c) intenţia partenerilor de a se con$idera soţ şi soţie;
d) lipsa intenţiei partenerilor de a se considera soţ şi soţie.
939. Instituţia concubinatului a fost recunoscută din punct de vedere juridic în timpul
împăratului:
a) Augustus;
b) Hadrian;
c) Constantin cel Mare;
d) Iustinian.
940. La început concubinatul constituia o uniune de fapt:
a) recunoscută de dreptul civil;
b) n ©recunoscută de dreptul civil;
c) tolerată de dreptul penal;
d) netolerată de dreptul penal.
941. Concubinatul presupunea la început:
a) existenta obligaţiilor de fidelitate între parteneri;
b) inexistenţa obligaţiilor de fidelitate între parteneri;
c) stabilirea unui raport juridic între tată şi copiii născuţi din
concubina!;
d) inexistenţa vreunui raport juridic între tată şi copiii născuţi din
concubina!
942. La început, legătura dintre bărbat şi femeie nu era interzisă in caz de:
a) adulterium;
b) concubinatus; cj
lenocinium;
d) stuprum.
943. In privinţa copiilor, concubinatul presupunea:
a) oarecare certitudine asupra paternităţii;
b) incertitudine asupra paternităţii;
; c)' statutul de sui iuris;
d) statutul de alierii.iuris.
944. în privinţa copiilor, concubinatul presupunea:
a) incertitudine asupra filiaţiei;.
b) oarecare certitudine asupra filiaţiei;
c) statutul de persoane aflate sub patria potestas;
d) statutul de persoane care nu se aflau sub patria potestas.
945. Sub influenţa creştinismului concubinatul era considerat:
a) o simplă uniune de fapt;
b) o formă de căsătorie cu efecte asemănătoare căsătoriei cu manus;
c) o formă de căsătorie cu efecte asemănătoare căsătoriei fără
manus;
dy o căsătorie de rang inferior.
946. Sub influenţa creştinismului concubinatul producea anumite efecte în
planul dreptului:
ajcivil;
6) penal;
c) provincial;
d) ginţilor.
947. în perioada creştini a dreptului roman concubinatul prcsu- 1 punea ci:
T
a) între parteneri existau obligaţii dc sprijin şi de ii- > delitate;
b) între parteneri nu existau obligaţii de sprijin şi de •
fidelitate;
c) copiii născuţi din concubinat erau copii legitimi: cf)
copiii născuţi din concubinat erau copii nelegitimi.
948. în perioada creştină a dreptului roman situaţia copiilor născuţi din
concubinat era mai bună decât cea a copiilor născuţi:
a) dintr-o căsătorie cu manus;
b) dintr-o căsătorie fără. manus;
c) din relaţii întâmplătoare;
d) din relaţii prohibite.
949. în perioada creştină a dreptului roman situaţia copiilor născuţi din
concubinat era aceeaşi cu cea a copiilor născuţi:
a) dintr-o căsătorie cu manus;
b) dintr-o căsătorie fără manus;
950. In perioada creştină a dreptului roman situaţia copiilor născuţi . din
concubinat era mai proasta decât cea a copiilor născuţi:
aj dintr-o căsătorie cu manus;
1?) dintr-o căsătorie fără manus;
951. In perioada creştină a dreptului roman, în privinţa raporturilor între tată şi
copiii născuţi din concubinat:
a) ‘tatăl trebuia să asigure întreţinerea copiilor;
b) tatăl nu avea obligaţia de întreţinere faţă de copii;
c) exista un drept de succesiune abiniestat deplin,'
â) exista un dn^de suoceriimeab inicy/urmpraporţii reduse.
952. în perioada creştină a dreptului roman, în privinţa dreptului de
succesiune ab infestat în cazul copiilor născuţi din concubinat: ,
a) era deplin între copii şi mamă;
b) era în proporţii reduse între copii şi mamă;
c) era deplin între copiii naturali şi rudele mamei;
era în proporţii reduse între copiii naturali şi rudele mamei; "
Adopţia 953. Adopţia este un act:
~a) consensual;
b) solemn;
136
c) prin care unei persoane i se acordă calitatea de im sau
de fiică;
d) prin care unei persoane i se acordă calitatea de ''
nepot sau nepoată.
954. Formele adopţiei sunt:
a) adopţia propriu-zisă sau adopţia în sens restrâns;
b) adopţia propriu-zisă sau adopţia în sens larg;
c) adrogaţiunea;
d) adrogaţiunea propriu-zisă sau adopţia în sens
larg.
955. Actul prin care un pater famUias trece sub puterea altui
pater familias constituie;
c) adrogaţiunea;
larg.
956. Actul prin care o persoană alierii iuris trece de sub puterea unui pater
familias sub puterea altui pater familias constituie:
c) adrogaţiunea;
larg.
957. Adopţia cu efecte restrânse este o formă de:
a) adopţie propriu-zisă sau adopţie în sens restrâns;
b) adopţie propriu-zisă sau adopţie în sens larg;
c) adrogaţiune;
d) adrogaţiune propriu-zisă sau adopţie în sens
larg.
958. Adopţia cu efecte depline este o formă de:
'â) adopţie propriu-zisă sau adopţie în sens restrâns;
b) adopţie propriu-zisă sau adopţie în sens larg;
c) adrogaţiune;
d) adrogaţiune propriu-zisă sau adopţie în sens
larg.
959. Adopţia este cu efecte restrânse când adoptatorul, in raport
cu adoptatul, era:
a) , o rudă colaterală;
b) un ascendent care nu avea patria po test as asupra
descendentului alierii iuris;
c) un ascendent care avea patria potestas asupra descendentului
alierii iuris;
ă) o persoană care nu era rudă cu adoptatul.
137
960. Adopţia este cu efecte depline când adoptatorul, în raport cu
adoptatul, era:
a) o rudă colaterală;
r
I
b) un ascendent care nu avea patria potestes asupra
c) un ascendent care avea patria potestas asupra
d) o persoană care nu era rudă cu adoptatul
961. Adopţia în sens larg cuprinde:
aţ adrogaţiunea;
b) adopţia stricto sensu;
c) da ti o in adoptioncm;
d) adopţia propriu-zisă.
962. Forma excepţională de adopţie efectuată de către o femeie a fost creată
printr-o constituţie imperială emisă de:
a) Constantin cel Mare;
b) Diocleţian;
@>Iustinian;
d) Maximian.
963. Adopţia efectuată de femeie putea fi admisă:
a) printr-un rescript;
b) printr-un edict;
c) în cazul femeii care nu putea avea copii;
d) ' în cazul femeii căreia îi muriseră toţi copiii.
964. Adopţia în sens larg presupune respectarea:
a) principiului apărării bunei-credinţe;
b) principiului consensualismului;
c) principiului fonnalismului;
d) principiului solemnităţii.
965. Adopţia în sens larg presupune respectarea:
&> principiului adopţia imită natura;
principiului prevalării interesului persoanei adoptate;
c) principiului prevalării interesului adoptatorului;
d) principiul îmbinării intereselor persoanei adoptate cu cele
ale adoptatorului.
966. Adopţia.putea avea loc între persoane între care:
/
a) în mod obligatoriu, ar putea exista legături naturale de
filiaţie;
b) nu s-ar putea în mod obligatoriu să existe legături naturale de
filiaţie;
c)
vârsta adoptatorului
139 ar fi irelevantâ; ;
• d) vârsta adoptatorului să fie mai mare decât cea a j
adoptatului. « \
967. în timpul lui lustinian s-a stabilit ca diferenţa de vârstă în- } tre adoptator
şi adoptat să fie de cel puţin:
a) 12 ani;
b) 14 ani;
c) 18 ani;
d) 25 de ani.
968. în conformitate cu principiul adoptio naturam imitatur
a) era posibilă adopţia Intre fraţi;
. b) nu era posibilă adopţia între fraţi;
c) se putea adopta o persoană pentru un timp limitat;
d) era posibilă repetarea adopţiei de către acelaşi
adoptator după ce persoana adoptată iniţial fusese
emancipată.
969. în cazul în care intre adoptator şi adoptat existau interese
divergente trebuia să se ţină seama:
a) în aprecierea oportunităţii încuviinţării adopţiei,
b) în aprecierea oportunităţii încetării adopţiei:
^ c) de interesul adoptatului;
d) de interesul adoptatorului.
970. Principiul prevalării interesului persoanei adoptate a funcţionat în cazul:
. a) adrogaţiunii;
1?) adopţiei stricto sensu;
c) adopţiei cu efecte depline;
d) adopţiei cu efecte restrânse, îndeplinirea
971. principiului prevalării interesului persoanei adoptate era
asigurată în epoca veche de:
a) senatusconsulte;
b) constituţii imperiale;
c) jurisprudenţa sacrală;
d) jurisprudenţa laică.
972. îrt epoca veche adrogaţiunea era încuviinţată printr-o lege:
a) centuriată;
b) curiată;
c) tribută;
d) provenind de la magistrat în baza unei delegaţii
legislative acordată de poporul roman.
973. In epoca veche adrogaţiunea era încuviinţată cu avizul favorabil:
a) al colegiului pontifical;
b) al senatului;
c) în urma unei anchete efectuată de comitia centuriata;
d) în urma unei anchete efectuate de comitia curiata.
974. Condiţiile care garantau respectarea principiului conform căruia
adrogaţiunea se făcea numai în interesul impuberului au fost
fixate în detaliu:
a) sub influenţa unor filosofi, precum Seneca şi Dio
Chrisostomos;
b) sub influenţa creştinismului;
c) în epoca clasică;
d) £n epoca postclasică.
975. Referitor la adrogaţie, împăratul Antoninrus Pius cerea:
a) pontifilor;
b) magistraţilor,
c) să se verifice dacă motivul adrogaţiei era justificat;
d) să se verifice dacă adrogantul avea calitatea de
paterfamilias.
976. Potrivit legislaţiei lui Iustmian, înainte de realizarea
adrogaţiei. trebuia să se verifice:
a) conduita adrogantul ui;
b) conduita copilului;
c) mijloacele materiale ale adrogantuiui;
d) mijloacele materiale ale copilului.
977. Legislaţia lui Iustmian a prevăzut că adrogaţia poate fi
permisă:
a) numai după o cercetare prealabilă;
b) şi în mod direct prin rescript imperial, fără o cer-
cetare prealabilă;
cjj dacă este în interesul adrogantuiui;
d) dacă este în interesul pupilului.
978. Potrivit legislaţiei lui Iustmian^ trebuia să se verifice dacă
între persoanele implicate m adrogaţiune există:
а) relaţii de rudenie apropiată;
б) relaţii de rudenie naturală;
( c)sentimente de afecţiune;
d) sentimentul de temere reverenţioasă.
979.Potrivit legislaţiei lui Iustinian, adoptatorul putea sa fie mai
sărac decât persoana adoptată:
a) în mod obişnuit;
b) în mod excepţional;
"c^ dacă modul său de viaţă era cumpătat;
d) dacă dovedea o sincera afecţiune faţă de copil.
980. Adrogaţiunea putea să înceteze la cererea adrogatului:
a) puber;
$) impuber;
c) dacă dovedea că este în interesul său să fie
emancipat;
d) dacă dovedea că este în interesul său să iasă de
sub puterea tatălui adoptiv,
981. în privinţa adopţiei în sens restrâns, normele speciale în
favoarea persoanelor adoptate au fost emise de împăratul:
a) Hadrian;
b) Antoninus Pius;
c) Constantin cel Mare;
d) Iustin ian.
982.. în privinţa adopţiei în sens restrâns, se considera că:
a) autoritatea publică poate limita puterea absolută a lui pater
familias asupra membrilor familiei sale;
b) autoritatea publică nu poate limita puterea absolută a lui
pater familias asupra membrilor familiei sale;
c) autoritatea publică este în măsură să aprecieze care sunt
interesele copilului dat în adopţie;
d) numai pater familias care îşi dă copilul în adopţie este în
măsură sp aprecieze interesele copilului.
983. Principiul consensualismului în cazul adopţiei presupune că pentru
validitatea adopţiilor era necesar:
a) o simplă manifestare de voinţă, indiferent de forma pe care
o îţnbrăca;
b) consimţământul tuturor persoanelor care participau la actul
adopţiei;
c) consimţământul persoanelor sui iuris care participau la
actul adopţiei;
d) consimţământul persoanelor alieni iuris care participau
la adopţie.
984, în privinţa consimţământului, în cazul adrogaţiunii:
a) trebuia să existe consimţământului adrogantului;
b) nu trebuia să existe consimţământului adrogantului;
c) trebuia să existe consimţământului persoanei adrogate;
d) nu trebuia să existe consimţământului
persoanei adrogate.
985. în cazul adrogaţiei unui impuber se cerea consimţământul:
a) adrogantului;
b) tutorelui impuberului;
c) celor mai apropiate rude ale impuberului;
d) lui pater familias al impuberului.
986. în privinţa consimţământului, în cazul adopţiei în sens restrâns:
a) trebuia dat de adoptator;
b) trebuia dat de pater familias al copilului dat în adopţie;
c) se obişnuia sa se ia acordul copilului alieni iuris dat în
adopţie;
d) nu se obişnuia să se ia acordul copilului alieni iuris
dat în. adopţie;
987. Când o persoană era adoptată direct în calitate de nepot,
nf>ngirriţământnl la adopţie trebuia dat în mod obligatonu dc:
a) adoptator;
b) fiul de familie al adoptatorului;
141
c) pater familias al copilului dat în adopţie;
d) persoana adoptată.
988. Principiul consensualismului în materia adrogăxii presupunea:
a) posibilitatea adrogfirii unei persoane absente;
b) posibilitatea adrogării unei persoane care se opunea
adrogării;
c) imposibilitatea adrogării unei persoane absente;
d) imposibilitatea adrogării unei persoane care se opunea
adrogării.
989. Principiul consensualismului In materia adopţiei presupunea:
a) posibilitatea unei persoane absente de a adopta;
b) imposibilitatea unei persoane absente de a adopta;
c) posibilitatea unei persoane absente de a adopta prin
persoane interpuse;
d) imposibilitatea unei persoane absente de a adopta prin
persoane interpuse.
990. în epoca veche adrogaţiunea se realiza:
/ a) îh comitia curiata;
b) în faţa a treizeci de lictori;
c) pe baza avizului favorabil dat de colegiul augural;
d) pe baza avizului favorabil dat de colegiul pontifical.
991. în sec. I d.Hr. adrogaţiunea se realiza:
a) w comitia curiata;
992. fei epoca târzie a imperiului adrogaţiunea se realiza:
a) în comitia curiata;
993. în epoca veche adrogaţiunea se realiza:
a) printr-o lege centuriată;
b) printr-o lege curiata;
c) printr-un edict;
d) printr-un rescript imperial.
994. In epoca târzie a imperiului adrogaţiunea se realiza:
a) prinţi -o lege centuriată;
, printr-o lege curiata;
c) printr-un edict;
d) printr-un rescript imperial.
995. în epoca veche persoanele adrogate puteau să fie:
a) bărbaţi;
b) femei;
o) sui iuris; «
d) alieni iuris.
996. în epoca târzie a imperiului persoanele adrogate puteau să fie:
a) bărba(i;
b) femei;
c) sui iuris;
d) alierii iuris.
997. Adrogantul trebuia să fie un bărbat:
a) pater familias;
^ŞjfÎGU vârsta de cel puţin 60 dc ani,
c) ca vârsta de cel puţin 18 ani;
d) mai mare cu cel puţin 18 ani decât a drogatul.
998. Adrogaţiunea implica acordarea unei cauţiuni:
a) date de adrogant;
b) date de adrogat;
c) în eventualitatea decesului adrogantului;
d) în eventualitatea decesului adrogatului
999. Adrogantul trebuia să restituie averea adrogatului:
a) dacă adrogatul deceda înainte de a fi ajuns puber;
b) dacă adrogatul deceda după ce ajungea puber;
c) celor mai apropiaţi moştenitori ai adrogatului;
d) persoanei prevăzută în substituţia pupilară.
1000. JPână la lustinian adrogantul devenea:
a) proprietar al bunurilor adrogatului;
b) beneficiar al unui drept de folosinţă asupra bunu-
rilor adrogatului;
c) răspunzător de obligaţiile asumate de adrogat
înainte de adrogaţiune;
d) răspunzător de obligaţiile asumate de adrogat
după adrogaţiune.
1001. In timpul Iui lustinian adrogantul devenea:
a) proprietar al bunurilor adrogatului;
b) beneficiar al unui drept de folosinţa asupra bunu-
rilor adrogatului;
c) răspunzător de obligaţiile asumate de adrogat
înainte de adrogaţiune;
d) răspunzător de obligaţiile asumate de adrogat
după adrogaţiune;
1002. în urma adrogaţiunii:
a) adrogatul devenea alieni iuris;
b) adrogatul devenea sui iuris;
143
c) se stingea din punct de vedere juridic familia ■ adrogatului;
d) se stingea din punct de vedere juridic familia i
adrogantuluL ;
1003. fii urma adrogaţhmii, persoanele aflate sub puterea adrogatului:
a) rămâneau sub puterea adrogatului;
b) treceau sub puterea adrogantului;
c) deveneau sui iutii;
d) fiii şi fiicele de familie deveneau sui iuris. iar celelalte
persoane rămâneau alierii iuris.
1004. Până la lustinian, prima fază a adopţiei propriu-zise presupunea, printre
altele:
a) stingerea puterii părinteşti a tatălui firesc;
b) crearea unei noi patria potestas în persoana tatălui
adoptiv;
c) un proces fictiv în faţa magistratului;
d) vânzarea persoanei dată în adopţie.
1005. Până la lustinian, a doua fază a adopţiei propriu-zise, printre altele,
presupunea:
b) crearea unei noi patria potestas în persoana tată- •
lui adoptiv; ;
1006.în dreptul lui lustinian prima fază a adopţiei presupunea;
b) crearea unei noi patria potestas în persoana tată- j lui
adoptiv;
1007. Vânzarea persoanei dată în adopţie se făcea:
a) o singură dată, în cazul fiului de familie;
b) o singură dată, în cazul fiicei de familie;
c) de două ori, m cazul fiului de familie;
*
d) de două ori, în cazul fiicei de familie.
1008. Vânzarea persoanei dată în adopţie se făcea;
a) de două ori, în cazul nepotului de familie;
b) de două ori, în cazul nepoatei de familie:
c) de trei ori, în cazul nepotului de familie;
d) de trei ori, în cazul nepoatei de familie. i
1009. In prima fază a adopţiei propriu-zise fiul de familie era |
dezrobit:
144
a) după pruna vânzare;
b) după a doua vânzare;
c) după a treia vânzare;
d) după a patra vânzare.
1010. în prima fază a adopţiei propriu-zise fiul de familie ieşea
definitiv de sub puterea tatălui;
a) după prima vânzare;
b) după a doua vânzare;
c) după a treia vânzare;
d) după a patra vânzare.
1011. lira suficientă o singură vânzare pentru a se stinge patria
potestas 2n cazul:
a) fiului de familie;
b) fiicei de familie;
c) nepotului de familie;
d) nepoatei de familie.
3012. In procesul fictiv desfăşurat pentru realizarea adopţiei pro-
priu-zise participau;
a) adoptantul;
b) persoana adoptată;
c) pater familias al persoanei dată în adopţie;
d) cumpărătorul din prima fază a adopţiei.
1013. în procesul fictiv desfăşurat pentru realizarea adopţiei pro-
priu-zise simula calitatea de reclamant;
a) adoptantul;
d) cumpărătorul din prima faza a adopţiei.
priu-zise avea calitatea de pârât;
a) adoptantul;
priu-zise pretenţiile reclamantului erau respinse de:
a) adoptantul;
c) paterfamilias al persoanei data în adopţie;
priu-zise nu nega pretenţiile reclamantului:
las
a) adoptantul;
o) pater familiar al persoanei dată în adopţie;
1017. Patria potestas asupra copilului dat în adopţie se năştea prin
ratificarea declaraţiei:
a) tatălui adoptiv;
b) tatălui firesc al persoanei dată în adopţie:
c) de către consul, la Roma;
d) de către guvernator, într-o provincie.
1018. în dreptul lui Iustinian adopţia propriu-zisă se realiza printr-o
declaraţie dată tn faţa unui reprezentant ai autorităţii de:
a) adoptant;
1019. în adopţia propriu-zisă adoptantul trebuia:
a) să fie pater familias;
b) să aibă vârsta de cel puţin 60 de ani;
c) să aibă vârsta de cel puţin 18 ani;
d) să fie cu cel puţin 18 ani mai mare decât persoana
adoptată.
1020. în adopţia cu efecte depline, adoptatul:
a) pierde drepturile succesorale în familia de origine;
b) îşi păstrează drepturile succesorale în familia de
origine; # j
c) stabileşte legături de rudenie cu familia adoptivă; j
d) dobândeşte drepturi succesorale în familia adoptivă '
1021. în adopţia cu efecte restrânse, adoptatul:
a) pierde drepturile succesorale în familia de origine;
b) îşi păstrează drepturile succesorale în familia de
origine;
c) stabileşte legături de rudenie cu familia adoptivă;
_________ d) dobândeşte drepturi succesorale în familia adoptivă j
Legitimarea 1022. Legitimarea este actul ce constă în asimilarea cu statutul j
juridic al copiilor legitimi a copiilor:
jaţjnascuţi din concubinat;
b) născuţi din relaţii interzise;
c) nâscuţi din relaţii întâmplătoare;
^'naturali.
1023. Puteau fî legitimaţi:
a) copii legitimi;
/b) copii nelegitimi
146
c) copii adulterini;
d) copii incestuoşi.
1024. în toate cazurile de legitimare era necesar consimţământul:
a) mamei;
b) tatălui;
c) copilului puber;
d) copilului impuber.
1025. Legitimarea se putea produce prin:
b) căsătorie subsecventă;
Lr i w prezentare la curie;
a) rescript imperial.
1026. împăratul Constantin cel Mare a permis în mod excepţional
legitimarea prin:
c) prezentare la curie;
d) rescript imperial.
1027. împăiatul Zenon a reintrodus în mod temporar legitimarea prin:
1028. împăratul Iustinian a introdus legitimarea prin:
b) căsătorie subsecventa;
1029. împăratul Iustinian a reglementat în mod definitiv legitimarea prin:
^căsătorie subsecventă;
1030. împăraţii Tbeodosiu al II-lea şi Valenţinian al III-lea au introdus
legitimarea prin:
103 L Cele mai largi efecte erau produse de legitimarea prin: aVcăsătorie
cu manus;
(bj.căsătorie subsecventă; c)
prezentare la curie;
'33) rescript imperial.
1032. Raporturile juridice se stabileau numai între copilul legitimat şi
tată în cazul în care legitimarea se producea prin:
d) rescript imperial.)
• 1033. Din motive fiscale a fot introdusă legitimarea prin:
1034. Copiii trebuiau înzestraţi cu cel puţin 25 iugăre de pământ în
cazul în care legitimarea se făcea prin:
c) prezentare Ia curie;
1035. Legitimarea prin rescript imperial putea fi admisă:
a) în cazul nedemnitâţii concubinului;
b) în cazul nedemnitâţii concubinei;
ç) în cazul călugăririi concubinului; ci)
în cazul călugăririi concubinei.
1036. Legitimarea prin rescript imperial putea fi admisă în cazul în care:
a) concubinul murise;
b) concubin murise;
c) concubinul nu mai avea copii legitimi;
d) concubina nu mai avea copii legitimi.
1037. Legitimarea prin rescript imperial putea fi admisă la cererea:
a) concubinului; '
b) concubinei;
c) copilului ce dorea să fie legitimat;
d) unui magistrat.
1038. In urma legitimării copilul devenea:
a) din sui iuris, aiieni iuris;
b) din aiieni iuris, sui iuris;
c) din copil adultérin, copil natural;
d) din copil adulterin, copil legitim.
1039. Prin legitimare copilul natural suferea:
a) o capitis deminutio maxima;
b) o capitis deminutio media;
c) o capitis deminutio minima;
d) o emancipare.
1040. Ca efect al legitimării:
a) sc instituia tutela asupra copilului;
b) înceta tutela asupra copilului;
c) sc instituia curatela asupra copilului;
. ci) înceta curatela asupra copilului.
Emanciparea 1041. Emanciparea este un act juridic:
" a) consensual;
b) solemn;
c) unilateral;
d) bilateral.
1042. Prin emancipare o persoană:
a) devenea sui iuris;
b) devenea alieni iuris;
c) în timpul vieţii lui pater familias;
d) la moartea lui paterfamilias.
1043. In principiu, emanciparea:
a) presupunea consimţământul lui paterfamilias;
b) nu presupunea consimţământul lui paterfamilias;
c) presupunea consimţământul emancipatului;
d) nu presupunea consimţământul emancipatului.
1044. Pater familias era forţat să-şi emancipeze fiul dacă:
a) îl maltrata;
b) fiului i se acordase demnitatea de patrician;
c) impuberui adrogat ceruse — justificat - emanciparea
după ce devenise puber.
d) acceptase un legat cu condiţia
emancipării fiului.
1045. împăratul Iustinian a stabilit ca fiul de familie să fie emancipat
împotriva voinţei Iui pater familias dacă:
a) îl maltrata;
b) fiului f se acordase demnitatea de patrician;
c) impuberui adrogat ceruse - justificat - emanciparea după
ce devenise puber.
d) paterfamilias acceptase un legat cu condiţia
enmuâpani fiului .
1046. &£ig^vechi,prirmlâzăaei3iaLiC5)Msed^şuiabfelca|)omtifto
a) a adrogaţiunii;
b) a curatelei;
c) a legitimării;
d) a tutelei.
1047. Iu dreptul vechi, în cazul fiului de familie, prima fază a emancipării
consta în:
a) o vânzare şi o dezrobire;
b) două vânzări şi o dezrobire;
c) două vânzări şi două dezrobiri;
d) trei vânzări şi trei dezrobiri.
1048. în dreptul vechi, în cazul fiicei de familie, prima fază a
emancipării consta în:
a) o vânzare;
b) două vânzări;
c) trei vânzări;
d) patru vânzări.
1049. In dreptul vechi, în cazul fiului de familie, prima fază a
emancipării presupunea, printre altele:
a) două vânzări fictive;
b) două mancipaţiuni;
c) trei vânzări fictive;
d) trei mancipaţiuni.
1050. în dreptul vechi, în cazul fiului de familie, prima fază a
emancipării presupunea, printre altele:
a) o dezrobire;
b) două dezrobiri;
c) trei dezrobiri;
d) patru dezrobiri.
1051. In dreptul vechi, în cazul fiului de familie, a doua faza. a emancipării
consta din:
a) o dezrobire;
b) două dezrobiri;
c) trei dezrobiri;
d)
patru dezrobiri. I
1052. în dreptul vechi, în cazul fiicei de familie, a doua fază a j
emancipării consta din: |
a)
o dezrobire; I
b) două dezrobiri;
c)
trei dezrobiri; ?
d) patru dezrobiri.
1053. în dreptul vechi, în a doua fază a emancipării, dezrobirea trebuia să se
facă:
a) censu;
b) per epistulam;
c) testamento;
d) vindicta.
3 054. în secolul al Vl-lea d.Hr., modalităţile prin care avea loc emanciparea
au fost:
a) per epistulam;
b) perfideicommissum;
c) per rescriptum principis;
d) per tabulas.
150
1055. împăratul Constantin cel Mare a introdus emanciparea:
a) per epistulam;
b) per fideicommisswn;
d) per tabulas.
1056. împăratul Anastasiu a introdus emanciparea:
a) per epistulam;
b) perJideicommissum;
d) per tabulas.
1057. împăratul Iustini an a introdus emanciparea:
a) per epistulam;
d) per tabulas.
1058. Consta dintr-un act redactat în faţa magistratului forma de emancipare
numită:
a) per epistulam;
d) per tabulas.
1059. Emanciparea fiduciară era emanciparea realizată sub forma:
a) per epistulam;
b) per Jideicommissum;
d) per tabulas.
1060. în dreptul vechi, emanciparea presupunea:
a) menţinerea legăturilor agnatice cu familia de origine;
b) ruperea legăturilor agnatice cu familia de origine;
c) menţinerea drepturilor succesorale în familia de origine;
d) pierderea drepturilor succesorale In familia de origine.
1061. în dreptul pretorian, emanciparea presupunea:
a) menţinerea legăturilor agnatice cu familia de origine;
b) ruperea legăturilor agnatice cu familia de origine;
c) menţinerea drepturilor succesorale în familia de origine;
d) pierderea drepturilor succesorale în familia de origine.
1062. Emanciparea avea un caracter sancţionator în:
a) epoca veche;
c) epoca clasică;
1063. Emanciparea nu avea caracter sancţionator în:
a) epoca veche;
151
c) epoca clasică;
] 054. Emanciparea era un act;
a) revocabil;
b) irevocabil;
c) în epoca veche;
d) in epoca preclasică.
1065. Efectele emancipării, aşa cum au fost stabilite prin edictul i
pretorului, au fost aceleaşi în;
a) epoca veche;
c) epoca clasică;
1066. Asupra averii fiului emancipat fostul pater familias deţinea
aceleaşi drepturi pe care le avea;
,
a) adrogantul asupra averii adrogatului;
b) patronul asupra averii libertului;
c) soţul asupra averii soţiei căsătorită cu manus;
d) stăpânul asupra peculiutui sclavului.
1067. Fostul pater familias exercita asupra fiului emancipat:
a) tutela, dacă fiul era puber;
b) tutela, dacă fiul era impuber;
c) curatela, dacă fiul era puber;
d) curatela, dacă fiul era impuber.
1068. Emanciparea putea fi revocată pentru ingratitudinea copilului
emancipat faţă de părinte în:
a) epoca veche;
b) epoca preclasica;
c) epoca clasică;
1069. Emanciparea era irevocabilă m:
a) epoca veche; bj
epoca preclasică;
c) epoca clasică;
Tutelă I
1070. Iniţial, tutela a fost o instituţie de apărare a intereselor:
!
a) patrimoniale ale rudelor agnatice;
b) nepalrimoniale ale rudelor agnatice;
c) patrimoniale ale persoanelor incapabile;
d) nepatrimoniale ale persoanelor incapabile.
1071. Tutela a fost o măsură de ocrotire a persoanelor care nu se
puteau apăra singure din cauza:
a) absenţei;
b) bolii;
c) sexului;
d) vârstei.
1072. Tutela era o măsură de ocrotire ce consta în:
a) puterea exercitată de tutore;
b) dreptul exercitat de tutore;
c) asupra unei persoane alieni iuris;
d) asupra unei persoane sui iuris.
1073. Până la Iustinian putea fi numit tutore:
a) un pater familias;
b) un alieni iuris;
c) mamă pupilului;
d) bunica pupilului.
1074. în dreptul lui Iustinian putea fi numit tutore:
a) un pater familias;
b) un alieni iuris;
c) mama pupilului;
d) bunica pupilului.
1075. Puteau fi tutori:
a) cetăţenii;
b) latinii prisci;
c) latinii coloniari;
d) peregrinii.
a) bărbaţii;
b) femeile, dar numai împreună cu soţul;
c) în vârstă de cel puţin 18 ani;
d) cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât pupilul.
1077. Nu puteau fi tutori:
a) duşmanii pupilului;
b) duşmanii tatălui pupilului;
c) creditorii pupilului;
d) debitorii pupilului.
a) liberţii;
b) călugării;
c) militarii în timpul serviciului militar;
. d) militarii în afara serviciului militar.
1079. Nu puteau fi tutori:
a) cei declaraţi risipitori;
b) episcopii;
c) muţii;
d) surzii.
153
1080. Tutela era o sarcină:
a) privată;
b) publică;
c) interesată;
d) dezinteresată.
1081. în principiu, tutela era o sarcină:
a) care putea fi refuzată;
b) care nu putea fi refuzată;
c) care putea fi refuzată numai de mama pupilului;
d) care putea fi refuzată şi de bunica pupilului.
1082. Cei care locuiau la Roma puteau fi scutiţi de sarcina tutelei dacă aveau
în viaţă cel puţin:
a) doi copii legitimi;
b) trei copii legitimi;
c) patru copii legitimi;
d) cinci copii legitimi.
1083. Cei care locuiau în Italia puteau fi scutiţi de sarcina tutelei dacă aveau
în viaţă cel puţin:
1084. Cei care locuiau într-o provincie puteau fi scutiţi de sarcina tutelei dacă
aveau în viaţă cel puţin:
1085. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care ocupau:
a)
funcţii publice.; J
b) înalte funcţii publice;
c) funcţii ecleziastice;
d) înalte funcţii ecleziastice.
1086. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care împliniseră vârsta j de cel puţin:
a)
60 de ani; j
b) 65 de ani;
c) 70 de ani;
d) 75 de ani.
1087. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei:
a) avocaţii;
b) medicii;
154
c) profesorii publici de arte liberale;
d) cei care exercitau artele de agrement.
155
î 088. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care:
a) absentau din cauza exercitării unei funcţii in interesul
statului;
b) nu aveau domiciliul în localitatea în care a fost instituită
tutela;
c) fuseseră instituiţi cu rea-voinţă tutori testamentari;
d) fuseseră desemnaţi cu rea-voinţă tutori dativi.
1089. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care mai exercitau, fără să fi
solicitat:
a) o tutela sau
b) o curatelă;
c) două tutele sau
d) două curatele.
1090. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care mai exercitau, fără să fi solicitat
a) o tutelă sau curatelă;
b) alte doua tutele sau curatele;
c) alte trei tutele sau curatele;
d) alte patru tutele sau curatele*
1091. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care, în urma solicitărilor, mai
exercitau:
a) o tutelă sau curatelă;
b) alte două tutele sau curatele;
c) alte trei tutele sau curatele;
d) alte patru tutele sau curatele.
1092. Putea fi scutiţi de sarcina tutelei cei care nu puteau să facă faţa sarcinilor
tutelei din cauza;
a) nepriceperii;
b) bolii;
c) unei infirmităţi grave.
d) sărăciei.
1093. După modalitatea de constituire, tutela putea fi instituită prin:
a) lege;
b) ordinul magistratului;
c) rescript imperial;
d) testament
1094. Tutorele testamentar putea fi numit de:
a) paterfamilias;
b) ful de familie care aveapeculium castrense;
c) fiul de familie care avea peculium quasi castrense;
d) orice persoană sui iuris.
1095. Pater familias putea indica un tutore testamentar pentm;
a) copiii puberi;
b) copiii impuberi;
156
c) nepoţii de familie puberi;
d) nepoţii de familie impuberi.
1096. Pater familia* putea indica un tutore testamentar pentru:
a) soţia căsătorită cu mamis;
c) copiii postumi născuţi din căsătoria cu manus;
d) copiii postumi născuţi din căsătoria fără manus;
1097. Pater familias putea indica un tutore testamentar pentru:
ă) nurorile din căsătoria cu manus;
b) nurorile din căsătoria fără manus;
c) nurorile din concubinat;
d) copiii din concubinat.
1098. Pater familias putea indica un tutore testamentar pentru acele
persoane care deveneau sui iuris când pater familias:
a) deceda;
b) suferea o capitis deminutio maxima;
c) suferea o capitis deminutio media;
d) suferea o capitis deminutio minima.
1099. Numirea tutorelui testamentar se putea face:
a) de la un anumit termen;
b) până la un anumit termen;
c) sub condiţie;
d) pur şi simplu.
1100. Tutorele testamentar dobândea drepturile şi obligaţiile ce decurgeau
din tutelă:
a) ipso iure;
b) din momentul deschiderii succesiunii;
c) din momentul acceptării testamentului;
d) din momentul în care era confirmat de magistrat.
1101. Tutela legitimă avea un caracter subsidiar în raport cu:
a) tutela dativă;
b) tutela femeii;
c) tutela impuberului;
d) tutela testamentară.
1102. Tutela legitimă era reglementată de:
a) cutumă;
b) constituţii imperiale;
c) edictele magistraţilor;
d) jurisprudenţă.
1103. în tutela legitimă tutorele, era:
a) cel mai apropiat agnat;
b) cel mai apropiat cognat;
c) persoana desemnată de magistrat;
d) persoana desemnată de pater familias al
157
pupilului.
158
1104. în cazul tutelei legitime, dacă existau mai multe persoane care îndeplineau
condiţia de cea mai apropiata rudă agna- tică, tutela revenea:
a) agnatului cel mai în vârstă;
b) agnatului desemnat de magistrat;
c) agnatului care era în acelaşi timp şi cel mai apropiat
cognat;
d) tuturor agnaţilor care îndeplineau condiţia.
1105. In cazul în care copilul era un dezrobii, tutela legitima revenea:
a) celui mai apropiat agnat;
b) celui mai apropiat cognat;
c) patronului libertului;
d) copiilor patronului libertului.
1106. m dreptul lui Iustiuian tutela legitimă a impuberului, dacă era primită,
revenea:
a) mamei pupilului, deşi nu erau rude agnatice;
b) bunicii copilului, deşi nu erau rude agnatice;
c) agnaţilor colaterali de gradul al doilea ai pupilului;
d) agnaţilor colaterali de gradul al treilea ai pupilului. 1107.
Tutorii legitimi dobândeau tutela:
a) din momentul în care erau confirmaţi de autoritatea publică;
b) din momentul deschiderii succesiunii;
c) ipso iure;
d) la fel ca în cazul tutorilor dativi.
1108. Tutela daţi vă are un caracter subsidiar în raport cu:
a) tutela fiduciară;
b) tutela impuberului;
c) tutela legitimă;
d) tutela testamentară.
1 109. Tutela testamentară avea un caracter subsidiar în raport cu:
a) tutela fiduciară;
b) tutela impuberului;
c) tutela dativă;
d) tutela legitimă.
1 1 1 0 . în tutela dativă magistratul instituia un tutore pupilului:
a) bărbat;
b) femeie;
c) fără rude agnatice;
d) fără rude cognatice.
1111. în tutela dativă pupilul primea de obicei ca tutore:
a) agnatul cel mai apropiat;
b) cognatul cel mai apropiat;
c) gentilul cel mai apropiat;
d) persoana indicată de pater familiar in testament.
159
1112. La Roma, în cazul tutelei dative, tutorele era desemnat de:
a) consuli;
b) pretorul urban;
c) prefectul oraşului;
d) tribunii plebei.
1113. La Roma, în cazul tutelei dative, tutorele era desemnat în timpul
Republicii de:
a) consuli;
b) pretorul urban;
d) tribunii plebei.
1114. La Roma, în cazul tutelei dative, tutorele era desemnat în timpul
imperiului de:
a) consuli;
b) pretorul urban;
d) tribunii plebei.
1115. în provincii, în cazul tutelei dative, tutorele era desemnat de:
a) consuli;
b) pretorul urban;
d) tribunii plebei.
1116. în provincii, în cazul tutelei dative, tutorele era desemnat în timpul
imperiului de:
a) qpiscopul oraşului;
b) guvernatorul provinciei;
c) locţiitorul guvernatorului;
d) magistraţii municipali.
1117. în provincii, în cazul tutelei dative, dacă averea pupilului era de până la cinci
sute de solizi sau aurei, tutorele era desemnat în timpul împăratului Iustinian
de:
a) episcopul oraşului;
b) guvernatorul provinciei;
c) locţiitorul guvernatorului;
d) magistraţii municipali.
1118. După persoanele ocrotite, tutela era:
a) tutela bolnavului mintal;
b) tutela femeii;
c) tutela impuberului;
d) tutela risipitorului.
1J19. Impuberul era băiatul care nu a împlinit vârsta de:
a) 12 ani;
b) 14 ani;
c) 18 ani;
d) 25 de ani.
160
1120. Tutela era instituită pentru impuberii:
a) emancipaţi;
b) neemancipaţi;
c) aflaţi sub patria potestas;
d) neaflaţi sub patria potestas.
1121; Până la împăratul August, tutela s-a aplicat tuturor femeilor.
a) alierii iuris;
b) sui iuris;
c) ou excepţia vestalelor;
d) cu excepţia celor care se bucurau dc tus liberorum.
1122. în timpul împăratului August, tutela s-a aplicai tuturor
femeilor.
a) alieni iuris;
b) sui iuris;
c) .cu excepţia vestalelor,
d) cu excepţia celor care se bucurau de ius liberorum.
1123- Ius liberorum se aplica:
a) liberiei cu cel puţin doi copii;
b) libertei cu cel puţin trei copii;
c) libertei cu cel mult doi copii;
d) libertei cu cel mult trei copii.
1124. Ius liberorum se aplica;
a) libertei cu cel puţin trei copii;
b) libertei cu cel puţin patru copii;
c) ingenuei cu cel puţin trei copii;
d) ingenuei cu cel puţin patru copii.
1125. Tutela pentru toate femeile care împliniseră vârsta de doisprezece
ani a fost desfiinţată de;
a) împăratul August;
b) împăratul Honoriu;
c) împăratul Iustinian;
d) împăratul Theodosiu al Iî-lea.
1126. Tutela era administrată prin:
a) autorizaţie;
b) acordarea lui auctoritas;
c) gestiunea de afaceri;
d) mandat.
1127. Gestiunea de afaceri era procedeul prin care era administrat
patrimoniul impuberului:
a) infans;
b) absent;
c) mai mare de şapte ani;
d) mai mare de paisprezece ani.
161
1128. Acordarea lui auctoritas era procedeul de administrare a tutelei în
cazul în care persoana ocrotită era:
a) o femeie;
1
b) un impuber mai mic de şapte ani (infans);
c) un impuber mai mare de şapte ani;
d) un impuber absent
1129. Tutorele putea face orice acte cu privire la averea pupilu- j lui în cazul
în care persoana ocrotită era:
a) o femeie;,
b) un impuber mai mic dc şapte ani (infans)\
d) un impuber absent
1130. Tutorele completa capacitatea persoanei ce se afla sub tutelă în cazul
în care pupilul era:
a) o femeie;
b) un impuber mai mic de şapte ani (infans')\
d) un impuber absent.
1131. în administrarea tutelei, actele se încheiau în numele tutorelui când
impuberul era:
a) o femeie;
b) un impuber mai mic de şapte ani (infans);
d) un impuber absent.
1132. Acordarea lui auctoritas era necesară pentru efectuarea:
a) oricărui act de dispoziţie;
b) oricărui act de administrare;
c) actelor de administrare mai deosebite;
d) tuturor actelor juridice.
a) înstrăinării lucrurilor mancipi;
b) înstrăinării lucrurilor nec mancipi;
c) acceptării unei donaţii;
d) contractării unor obligaţii.
a) actelor de gestiune;
b) dezrobirilor;
c) actelor per aes et iibram;
d) actelor de dobândire a unor drepturi,
1135. în administrarea tutelei prin acordarea lui auctoritas:
a) tutorele asista la încheierea actelor juridice;
b) tutorele participa direct la încheierea actelor juridice;
162
c) efectele actelor se produceau asupra pupilului;
d) efectele actelor se produceau asupra tutorelui.
1136. In administrarea tutelei prin acordarea lui auctoritcis, per- . soaneie
aflate sub tutelă:
a) erau obligate să încheie actul în prezenţa tutorelui;
b) nu erau obligate să încheie actul în prezenţa tutorelui;
c) erau obligate să ţină seama de părerea tutorelui;
d) nu erau obligate să ţină seama de părerea tutorelui. H37.
La deschiderea tutelei, era obligat să dea o cauţiune pentru
a garanta păstrarea intactă a patrimoniului pupilului:
a) tutorele dativ;
b) tutor honorarius;
c) tutorele legal;
d) tutorele testamentar.
1138. Se considera că onorabilitatea tutorilor a fost verificata hra- inte dc
deschiderea tutelei sau de desemnare în cazul în care era vorba de:
a) tutorele dativ;
c) tutorele legal;
1139. Se ocupa de supravegherea modului în .care tutorele se îngrijeşte de
educaţia şi întreţinerea pupilului:
a) tutorele dativ;
c) tutorele legal;
1140. Obligaţia de a întocmi un inventar cu bunurile pupilului la deschiderea
tutelei privea pe:
a) tutorele dativ;
c) tutorele legal;
1 1 4 1 , Obligaţia de a presta un jurământ referitor la administrarea cu bună-
credinţă a intereselor pupilului privea pe:
a) tutorele dativ;
c) tutorele legal;
1142. In cursul tutelei, obligaţiile tutorelui priveau:
a) administrarea patrimoniului pupilului;
b) persoana pupilului;
1143.
c)
d)
modalităţile de administrare a tutelei;
procedeele de administrare a tutelei.
Tutor honorartus supraveghea modul în care tutorii se
r
îngrijesc de educaţia şi întreţinerea pupilului împreună cu;
a) consulii;
b) pretorii;
c) edilii curuli;
d) guvernatorii de provincii.
1144. Fixau suma de bani pe care o poate folosi tutorele pentru întreţinerea
şi educarea pupilului:
a) consulii;
b) pretorii;
c) edilii curuli;
1145. In privinţa administrării partrimoiMmpiûhii,tulaelecia obligat
a) să valorifice bunurile mobile perisabile;
b) să valorifice bunurile mobile neperisabile;
c) să valorifice bunurile imobile perisabile;
d) să valorifice bunurile imobile neperisabile;
1146. în privinţa administrării patrimoniului pupilului, tutorele putea să
înstrăineze bunuri:
a) mobile folositoare;
b) imobile;
c) dacă aprecia că înstrăinarea este profitabilă;
d) numai pentru achitarea unor datorii urgente.
1147. în privinţa administrării patrimoniuluipupilului, tutorele era obligat j
a) să efectueze anumite acte folositoare bunei administrări;
b) să efectueze orice acte folositoare bunei administrări;
c) să se comporte cu aceeaşi grijă pe care o manifestă pentru
propriile lucruri;
d) sa aibă comportamentul obişnuit al unui bun gospodar în
propriile afaceri (diligens pater familias). \
1148. în privinţa administrării patrimoniului pupilului, tutorele era obligat
să obţină aprobarea prealabilă a autorităţii în cazul înstrăinării:
a) bunurilor mobile perisabile;
b) bunurilor mobile neperisabile;
c) bunurilor mobile nefolositoare;
d) bunurilor imobile.
1149. Din tutelă se năşteau obligaţii:
a) quasi ex contractu;
b) quasi ex delicto;
c) în sarcina tutorelui;
d) în sarcina pupilului.
162
1 ISO. Din tutelă se năşteau întotdeauna obligaţii:
a) quasi ex contractu;
b) quasi ex delicto;
c) în sarcina tutorelui;
d) în sarcina pupilului.
1151. Interesele pupilului erau apărate prin:
a) actio tutelae directa;
b) actio tutelae contraria;
c) actio redhibitoria;
d) actio de distrahendis rationibus.
1152. Repararea prejudiciului provocat pupilului prin gestionarea n
ecorespunzătoare a tutelei era asigurată prin:
1153. Tutorele care sustrăgea din bunurile pupilului putea fi urmărit prin:
1154. Interesele tutorelui puteau fi apărate prin:
d) actio de distrahendis rationibus,
1155. Tutorele putea fi constrâns să îşi execute obligaţiile referitoare la
administrarea bunurilor pupilului prin:
1156. Tutorele era obligat să restituie in quadruplum ceea cc sus- trăsese
prin:
1157. Tutorele era obligat să restituie in duplum ceea ce sustră- sese prin:
163
1158. Tutorele putea solicita restituirea sumelor de bani cheltuite din
propriile bunuri în avantajul pupilului prim
1159. în dreptul lui Iustinian tutorele era răspunzător pentru:
a) culpa levis in abstracto;
b) culpa levis in contrahendo;
c) culpa levis in eligendo;
d) culpa levis in vigilando.
1160. Tutela putea înceta:
a) ipso iure;
b) pe cale judiciară;
c) pe cale convenţională;
d) de plin drept.
1161. Ajungerea pupilului impuber la vârsta de 14 ani constituia un motiv de
încetare a tutelei:
a) ipso iure;
d) de plin drept.
1162. Moartea tutorelui constituia un motiv de încetare a tutelei:
a) ipso iure;
d) de plin drept.
1163. Numai prin voinţa pupilului tutela înceta:
a) ipso iure;
d) de plin drept.
1164. Până la Iustinian, tutela înceta de plin drept prin:
a) capitis deminutio a tutorelui;
b) capitis deminutio a pupilului;
c) recăsătorirea mamei pupilului, desemnată tutoare;
d) recăsătorirea bunicii pupilului, desemnata tutoare.
1165. în dreptul lui Iustinian, tutela înceta de plin drept prin:
d) recăsătorirea bunicii pupilului, desemnată tutoare.
164
1166. în dreptul lui Iustinian, tutela înceta pe cale juridiciară prin:
a) capi tis deminutio a tutorelui;
c) recăsătorirea mamei pupilului» desemnată tutoare;
1167. în dreptul lui Iustinian, tutela înceta pe cale convenţională prin:
1168. Tutela înceta de plin drept:
a) dacă se dovedea că tutorele nu îşi îndeplineşte în mod
evident îndatoririle;
b) dacă se dervedea că pupilul nu îşi îndeplineşte cu fidelitate
îndatoririle;
c) prin dobândirea de către pupilă a lui fus liberorum:
d) prin dobândirea de către pupilă a calităţii de vestală.
1169. Tutela înceta pe cale judiciară:
a) dacă Se dovedea că tutorele nu îşi îndeplineşte în mod
evident îndatoririle;
b) daca se dovedea că pupilul nu îşi îndeplineşte cu fidelitate
îndatoririle;
c) prin dobândirea de către pupilă a lui ius liberorum;
d) prin dobândirea de către pupilă a calităţii
de vestală.
1170. Tutela înceta de plin drept dacă:
a) tutorele îşi schimbase domiciliul;
b) tutorele se îmbolnăvise grav;
c) se împlinise termenul până la care fusese numit tutorele dativ;
d) se împlinise condiţia până la care fusese numit tutorele dativ.
J 171. Tutela înceta pe cale judiciară dacă:
a) tutorele îşi schimbase domiciliul;
b) tutorele se îmbolnăvise grav;
c) sc împlinise termenul până ia caic fusese numit tutorele dativ;
d) se împlinise condiţia până la care fusese numit tutorele
dativ.
1172. Tutela înceta de plin drept dacă:
a) pupilul îşi schimbase domiciliul;
b) pupilul se îmbolnăvise sau suferise o infirmitate gravă; o)
sc împlinise termenul până la care fusese numit
tutorele testamentar;
d) se îndeplinise condiţia până la care fusese numit tutorele
testamentar.
165
1173. Tutela înceta pe cale judiciară, dacă:
a) pupilul îşi schimbase domiciliul;
b) pupilul se îmbolnăvise sau suferise o infirmitate gravă;
c) se împlinise termenul până la care fusese numit tutorele
testamentar,
d) se îndeplinise condiţia până la care fusese numit tutorele
testamentar.
1174. La încetarea tutelei, tutorele trebuia să dea un raport asupra 1
modului în care a administrat patrimoniul pupilului în cazul:
a) tutelei dative;
b) tutelei legitime;
c) tutelei testamentare;
d) tutelei impuberului.
Curatela
1175. Curatela exista ori de câte ori se constata o incapacitate:
a) de drept;
b) de fapt; \
c) pentru care era organizată o tutelă; I

d) pentru care nu exista organizată o tutelă.
1176. Curatorul administra patrimoniul unei persoane:
a) sui iuris;
b) alierii iuris;
c) care avea capacitatea de exerciţiu;
d) lipsită de capacitatea de exerciţiu.
1177. Legea celor XII Table reglementa:
a) curatela bolnavului mintal;
b) curatela celor mai mici de 25 de ani;
c) curatela pupilului;
d) curatela risipitorului.
1178. Curatela bolnavului mintal a fost instituită în cazul tuturor
persoanelor suferinde de o boală mintală care le afecta
discernământul în:
a) dreptul vechi;
b) dreptul preclasic;
c) dreptul clasic;
d) dreptul postclasic.
1179. Potrivit Legii celor XII Table, curatorul bolnavului mintal era:
a) ruda agnatică cea mai apropiată;
b) ruda cognatică cea mai apropiată;
d) persoana desemnată de testator.
1180. Curatorul risipitorului era:
a) ruda agnatică cea mai apropiată;
b) ruda cognatică cea mai apropiată;
d) persoana desemnata de testator.
166
1181. Iniţial a fost considerat risipitor cd care îşi risipea averea dobândită:
a) prin orice act inter vivos;
b) prin orice act morţiş causa;
c) prin moştenire ab infestat;
d) prin moştenire testamentară.
1182. Curatela celor mai mici de 25 de ani a fost introdusă de:
a) Legea celor XH Table;
b) Legea Laetoria;
c) Legea Plaetoria;
d) o constituţie a împăratului Marcuş Aureiiu.
1183. Curatela celor mai mici de 25 de ani a fost generalizata in cazul tuturor
bărbaţilor de:
b) Legea Laetoria;
c) Legea Plaetoria;
d) o constituţie a împăratului Marcus Aureiiu.
1184. Curatela celor mai mici de 25 de ani a fost extinsă şi Ia femeile cu
vârsta cuprinsă între 12-25 de ani de:
b) Legea Laetoria;
c) Legea Plaetoria;
d) o constituţie a împăratului Marcus Aureiiu.
1185. Curatela. celor mai mici de 25 de ani a fost introdusă iniţial pentru:
a) absenţă;
b) demenţa;
c) des frâu;
d) dispariţie.
1186. în mod excepţional, curatela celor mai mici de 25 de ani putea fi
înlăturată printr-o dispensă în cazul băieţilor:
a) mai mari de 12 ani;
b) mai mari de 14 ani;
c) mai mari de 18 ani;
d) mai mari de 20 dc ani.
1187. In mod excepţional, curatela celor mai mici de 25 de ani putea fi
înlăturată printr-o dispensă în cazul fetelor:
a) mai mari de 12 ani;
b) mai mari de 14 ani;
c) mai mari de 18 ani;
d) mai mari de 20 de ani.
1188. Instituirea curatelei pupilului se impunea când tutorele:
a) se afla in proces cu pupilul;
b) se afla în proces cu rudele agnatiee ale pupilului;
167
m.
c) se afla în proces cu rudele cognatice ale pupilului;
d) se afla în proces cu tatăl natural al pupilului.
1189. Instituirea curatelei pupilului se impunea când tutorele:
a) era împiedicat în mod definitiv să-şi exercite atribuţiile;
b) era împiedicat temporar să-şi exercite atribuţiile;
c) era acuzat de complot împotriva împăratului;
d) era acuzat că nu îşi îndeplineşte îndatoririle cu | fidelitate.
1190. Instituirea curatelei pupilului se impunea când:
a) tutorele încheia un act juridic cu pupilul;
b) curatorul încheia un act juridic cu pupilul;
c) tatăl deceda înainte de naşterea copilului conceput; ;
d) existau interese contrarii între pupil şi tutore.
1191. Curatela putea fi instituită pentru:
a) militari; j
b) muţi;
c) surzi; j
d) persoane suferind de boli grave care le împiedi- J cau sâ-şi
administreze bunurile.
1192. Curatela putea fi instituită pentru:
a) copilul conceput (nasciturus) dacă tatăl deceda înainte de naşterea
copilului;
b) Copilul născut dapă moartea tatălui (postumus);
c) administrarea bunurilor unei persoane absente;
d) administrarea bunurilor unei persoane dispărute.
1193. Curatela putea să fie:
a) dativa;
b) fiduciara;
c) legitimă;
d) testamentară. ]
1194. Administrarea curatelei se făcea prin:
a) auctoriîas inteipositio;
b) mandat;
c) negotium alienum;
d) negotiorum gestio.
mele 1195. Termenul modem de persoană juridică cunoaşte în dreptul roman formele:
’C
a) universitates facti;
b) universitas iuris;
c) universitates personantm;
d) patrimoniile cu afectaţiune specială.
i l96. Statui roman făcea parte din:
a) universitate* facti;
b) Universitas iuris;
c) universitates personarum;
1197. Entităţile teritoriale ale statului roman făceau parte din:
b) Universitas iuris:
1198. Pia causa făcea parte din:
1199. Corporaţiile făceau parte din:
1200. Denumirea oficială a statului roman a fost:
a) populus Romanus;
b) populus Romanus Quirites;
c) populus Romanus Quiritium;
d) senatus populusque Romanus.
1201. în relaţiile financiare statul roman era desemnat prin:
a) termenul aerarium;
b) termenul fiscus;
c) sigla SPQR;
d) sintagma fiscus Caesaris.
1202. în relaţiile financiare, în timpul Republicii, statul roman era desemnat
prin:
b) termenul fiscus;
c) sigla SPQR;
1203. în relaţiile financiare statui roman era desemnat cu sensul de patrimoniu
public prin:
b) termenul fiscus;
c) sigla SPQR;
1204. In relaţiile financiare, în cursul principatului, sta ul roman 5 era
r
desemnai cu sensul de patrimoniu public san patrimo- { nin
semipublic prin:
b) termenul fiscus;
c) sigla SPQR;
1205. In relaţiile financiare, în dreptul postclasie, statul roman era
desemnat prin:
a) termenul aerarium,
b) termenul fiscus;
c) sigla SPQR,
1206. Din civitates Romanae făceau parte:
a) coloniile;
b) corporaţiile;
c) municipiile;
d) statul roman.
1207.Principalele instrumente de administrare a teritoriilor cucerite au fost:
a) coloniile;
b) corporaţiile;
c) municipiile;
d) statul roman.
1208. Entităţile teritoriale constituite prin fondarea unor ooi localităţi pe un
teritoriu ce mi fusese organizat într-un oraş-stal alcătuiau: •
a) coloniile;
b) corporaţiile;
c) municipiile;
d) statul roman.
1209. Entităţile teritoriale cărora li se tolera în timpul Republicii ! vechea lor
organizare au fost:
a) coloniile;
b) corporaţiile;
c) municipiile;
d) statul roman.
1210. Grupările de persoane cuprindeau:
a) asociaţii;
b) corporaţii;
c) entităţi teritoriale;
d) statul roman.
170
1211. Asociaţia cuprinde mai multe persoane care urmăresc realizarea unui
scop:
a) individual;
b) comun;
c) permanent;
d) pentru o durată limitată de timp.
1212. Asociaţiile puteau să fie:
a) de drept privat;
b) de drept public;
c) de drept civil;
d) de drept al ginţilor.
1213. Coloniile erau asociaţii:
a) de drept privat;
b) de drept public;
c) de drept civil;
1214. Asociaţiile pentru cultul împăraţilor.erau:
a) de drept privat;
b) de drept public;
c) de drept civil;
1215. Asociaţiile micilor funcţionari erau asociaţii:
a) de drept privat;
b) de drept public;
c) de. drept civil;
1216. Colegiile preoţilor erau asociaţii:
a) de drept privat;
b) de drept public;
c) de drept civil;
3 217. Pia causa era o asociaţie:
a) dc drept privat;
b) de drept public;
c) de drept civil;
1218. Erau asociaţii de drept privat:
a) colegiile decurionilor;
b) municipiile;
c) breslele de meseriaşi;
d) asociaţiile de întrajutorare în caz de deces.
1219. Erau asociaţii de drept public:
a) colegiile decurionilor;
171
b) municipiile;
c) breslele de meseriaşi;
1220. Erau asociaţii de drept privat:
a) legiunile;
b) societăţile de publicam;
c) civitates Romanae;
d) asociaţiile oamenilor săraci.
1221. Erau asociaţii de drept public:
a) legiunile;
b) societăţile de publicam;
c) civitates Romanae;
d) asociaţiile oamenilor săraci.
1222. O libertate cvasitotală de asociere a fost recunoscută de:
a) vechiul drept roman;
b) dreptul preclasic roman;
c) dreptul clasic roman;
d) dreptul postclasic roman.
1223. Condiţia, pentru constituirea unei persoane juridice ca statutul ei să nu încalce
ordinea publica, era suficientă în:
a) vechiul drept roman;
b) dreptul preclasic roman;
c) dreptul clasic roman;
d) dreptul postclasic.
1224. La începutul Imperiului era necesară o autorizaţie a Senatului în cazul
asociaţiilor ce urmau să funcţioneze:
a) la Roma;
b) în Italia;
c) în provinciile senatoriale;
d) în provinciile imperiale.
1225. La începutul Imperiului era necesară o concesiune acordată de împărat în cazul
a) la Roma;
b) în Italia;
1226. Spre sfârşitul Imperiului era necesară o autorizaţie acordată de împărat în cazul
asociaţiilor ce urmau sa funcţioneze:
a) la Roma;
b) în Italia;
172
1227. Spre sfârşitul Imperiului era necesară o autorizaţie a senatului în cazul
a) la Roma;
b) în Italia;
î 228. în timpul Imperiului se puteau constitui, dacă nu urmăreau un scop ilicit,
fără alte formalităţi:
a) asociaţiile oamenilor săraci;
b) asociaţiile religioase;
c) asociaţiile micilor funcţionari:
1229. In prima jumătate a secolului al H-lea d.Hr. pentru valabilitatea
constituirii unei asociaţii se cerea să existe cel puţin:
a) doi membri;
b) trei membri;
c) cinci membri;
d) zece membri {decemviri),
1230. In timpul împăratului lustinian pentru valabilitatea constituirii unei
asociaţii se cerea să existe cel puţin:
a) doi membri;
b) trei membri;
c) cinci membri;
d) zece membri {decemviri).
1231. Pentru valabilitatea constituirii imdpib comise caca sa esustecelpuţcr
a) doi membri;
b) trei membri;
c) cinci membri;
d) zece membri {decemviri).
1232. Pia causa era o persoană juridică:
a) sub forma unei asociaţii religioase;
b) sub fonna unui patrimoniu cu personalitate juridică:
c) cu scop de binefacere;
d) cu scop cucernic.
1233. Noţiunea romană de pia causa corespunde în dreptul modem celei de:
a) asociaţie;
b) colegiu;
c) fundaţie;
d) patrimoniu.
1234. Primele aşezăminte cu scop de binefacere au fost întemeiate de:
b) împăratul Trai an;
173
c) împăratul Hadrian;
d) împăratul Marcuş Aurelius.
1235. Cel mai cunoscut aşezământ cu scop de binefacere a fost cel
constituit de:
b) împăratul Traian;
c) împăratul Hadrian;
d) împăratul Marcus Aurelius.
1236. Patrimoniul primelor aşezăminte cu scop de binefac ere:
a) aparţinea aşezămintelor respective;
b) era proprietatea împăraţilor;
c) era înfăptuit printr-o donaţie pentru cauza de moarte;
d) era înfăptuit printr-o donaţie cu sarcini către o anumită
persoană fizică.
1237. Primele aşezăminte cusccpctebineta^mtem^
a) erau persoane juridice;
b) nu erau persoane juridice propriu-zise;
c) erau înzestrate cu un patrimoniu propriu;
d) erau subiecte distincte de drept
1238. în secolul al IV-leapiae causae erau:
a) subiecte distincte de drept;
b) lipsite de capacitate juridică;
c) înzestrate cu capacitate juridică;
d) capabile să participe în raporturi juridice.
1239. Reglementarea juridică a aşezămintelor de binefacere a fost
desăvârşită de:
a) împăratul Constantin cel Mare;
b) împăratul Theodosie al II-lea;
c) împăratul Leon;
d) împăratul Zenon.
1240. Dreptul Bisericii de a primi liberalităţi a fost acordat de;
1241. Capacitatea juridică a aşezămintelor de binefacere de a primi
liberalităţi a fost recunoscută printr-o constituţie dată de:
b) împăratul Theodosie al H-lea;
1242. Autonomia juridică a aşezămintelor de binefacere a fost confirmată de
constituţiile date de:
c) împăratul Lcon;
1243. Colegiul dendroforilor a fost desfiinţat printr-o constituţie dată de:
1244. Pia causa se putea constitui printr-un act de voinţă aJ unei persoane care
afecta bunuri:
a) în timpul vieţii;
b) pentru cauză de moarte;
c) ce urmau să servească unui scop lucrativ;
d) ce urmau să servească unui scop profitabil.
1245. O pia causa putea avea ca scop:
a) apărarea intereselor micilor funcţionari;
b) răspândirea cultului împăraţilor;
c) răspândirea artelor;
d) ajutorarea persoanelor nevoiaşe.
1246. Pentru integritatea bunurilor afectate fundaţiei {pia causa) răspundeau
din ziua deschiderii testamentului:
a) ctitorul;
b) moştenitorii fondatorului;
c) fideicomisarii instituiţi prin testament;
d) legatarii instituiţi prin testament
1247. Erau constrânşi să plătească in duplum pentru nerespectarea obligaţiilor
privitoare la asigurarea integrităţii bunurilor afectate fundaţiei (pia
causa):
a) ctitorul;
b) moştenitorii fondatorului;
c) fideicomisarii instituiţi prin testament;
d) legatarii instituiţi prin testament.
1248. Autoritatea de a constrânge pe cei obligaţi să asigure integritatea
bunurilor afectate fundaţiei (pia causa) revenea:
a) curatorului fundaţiei;
b) episcopului locului în care fiinţa fundaţia;
c) guvernatorului provinciei în care fiinţa fundaţia;
d) magistraţilor municipali ai locului în cate fiinţa fundaţia.
1249. în general persoanele juridice dispuneau de:
a) ius commercii;
b) ius conubii;
c) ius suffragii;
d) ius honorum.
1250. Raportat la drepturile unui cetăţean roman, ridice persoanele ju-
deţineau în general:
a) toate drepturile civile;
b) drepturile private;
c) drepturile de familie;
d) drepturile politice.
1251. Persoanele juridice aveau dreptul:
a) să deţină orice bun;
b) să deţină numai bunuri aflate în circuitul civil;
c) să dezrobească sclavi;
d) de patronat asupra liberţilor.
1252. Persoanele juridice puteau fi titulare de:
a) servituţi;
b) drept de uzufruct;
c) dezmembrăminte ale dreptului de proprietate;
d) superficie.
1253. Persoana juridică putea să beneficieze de uzufruct:
a) maxim treizeci de ani;
b) maxim nouăzeci şi noua de ani;
c) maxim o sută de ani;
d) pe toată durata fiinţării sale.
1254. Dreptul de a dobândi liberalitâţi a fost recunoscut pentru:
a) Biserică;
b) civitates;
c) piae causae;
d) stat.
1255.Iniţial dreptul de a dobândi liberalitâţi a fost recunoscut j . numai pentru:
a) Biserică;
b) civitates;
c) piae causae;
d) stat.
1256. Persoanele juridice erau administrate de:
a) actor;
b) curator;
c) episcop;
d) syndicus.
3257, Fundaţiile caritabile erau administrate de obicei de:
a) actor;
b) curator;
c) episcop;
d) syndicus.
1258. Când fondatorul funda(iei caritabile rezervase pentru moşteni-
torii săi dreptul de administrare fundaţia era administrată de:
a) actor;
b) curator;
c) episcop;
d) syndicus.
1259. Persoana juridică îşi înceta existenţa:
a) în mod voluntar;
b) în mod silit;
c) în cazul nidqplinirii scopului pentru care fusese
înfiinţată;
d) când scopul pentru care fiisese înfiinţată devenise
imposibil de îndeplinit.
1260. In cazul unei desfiinţări voluntare, patrimoniul persoanei juridice
se împărţea:
a) între membri;
b) astfel cum se prevăzuse în statut;
c) astfel cum se prevăzuse în actul de desfiinţare;
d) astfel cum decidea autoritatea publică.
PROCEDURA ROMANĂ
Procedura 1261. Romanii numeau procedura:

legisacţiunilor a) ius actionum;
b) ius commune;
c) ius prohibendi;
d) ius publicum.
1262. Procedura legisac{iunilor s-a aplicat în:
a) epoca veche;
c) epoca clasică;
1263. Procedura formulară s-a aplicat cu precădere în:
a) epoca veche;
c) 'epoca clasică;
1264. Procedura extraordinară s-a aplicat în:
a) epoca veche;
c) epoca clasica;
dyepoca postclasică.
1265. Procesul se desfăşura în două faze în:
f aWspoca veche;
.bvepoca preclasică;
( c) epoca clasică;
1266. Judecata între particulari {ordo iudiciorumprivatorum) cuprindea:
fa) procedura legisacţiunilor;
d) procedura extraordinară;
^cj'faza in iure;
< d) faza apud iudicem.
1267. Procedura legisacţiunilor se desfăşura:
a) într-o singură faza;
'o; în două faze;
c) apud
iudicem; ujî/i
iure.
1268. Procedura formulară se desfăşura:
a) îutr-o singura fază;
^bwn două faze;
SJeBbpud iudicem; dy tn iure.
178
1269. Procedura extraordinară se desfăşura:
a) într-0 singură fază;
b) în două faze;
c) apud iudicem;
d) in iure.
1270. Fazele procesului în ordo iudiciorum privatorum au fost:
Qapud iudicem;
(byin iure;
c>în faţa judecătorului;
, d) în faţa magistratului.
1271. Punerea în discuţie a dreptului reclamantului de a intenta
acţiunea se facea:
a) apud iudicem;
b) in iure;
c) în faţa judecătorului;
/SJ în faţa magistratului.
1272. Stabilirea pretenţiilor contradictorii ale părţilor sc făcea:
a) apud iudicem ;
b) in iure;
d) în faţa magistratului.
1273. Organizarea instanţei de judecată se facea:
a) apud iudicem;
' in iure;
1274. Prima rază în ordo iudiciorum privatorum era:
a) apud iudicem;
b) in iure;
1275. Procesul în ordo iudiciorum privatorum se desfăşura în. pre-
zenţa unei persoane particulare însărcinată cu soluţionarea
chestiunii dc fapt:
a) apud iudicem ;
b) Jn iure;
6) în faţa judecătorului;
1276. A doua fază în ordo iudiciorum privatorum. era:
a) apud iudicem;
b) in iure;
179
1277. Formulele iegisacţhinilor erau:
a) cuvintele solemne rostite de magistrat;
b) termeni pronunţaţi de părţi în faţa judecătorului;
c) termeni pronunţaţi de părţi In faţa magistratului;
d) programul redactat de părţi împreună cu magistratul.
1278. Un drept recunoscut de lege putea fi valorificat prin:
a) legis actio per damnationem;
W legis actio per iudicis arbitrive postulationem;
0
c) legis actio per manus iniectionem;
d) legis actio per praeceptionem.
Î 279. Un drept recunoscut de lege putea fi valorificat prin:
■' a) legis actio per condictionem;
fb) legis actio per pignoris capionem;
c) legis actio per sacramentum;
d) legis actio per vindicationem.
1280. Erau legisacţiuni de judecată:
a) legis actio per condictionem; b\legis
actio per pignoris capionem;
d) legis actio per vindicationem.
1281. PotrivitMGaius,legisacţiuml2prezentauimiă6Qaidecauictercgmerak
a) formalism;
b) caracter judiciar;
c) caracter legal;
d) oralitate.
1282. Pignoris capio prezenta următoarele caractere generale:
' a) formalism;
b) caracter judiciar;
caracter legal;
d) oralitate.
1283. Legisacţiunilc izvorau din:
a) edictele magistraţilor,
b) legea celor XII Table;
c) legea Calpumia;
d) legea Silia.
1284. Obligaţia ca părţile să se prezinte în faţa magistraţilor era o condiţie
de valabilitate pentru:
a) legis actio per condictionem;
b) legis actio per manus iniectionem;
d) legis actio per pignoris capionem.
1285. Caracterul formalist al legisacţiunilor presupunea:
a) redactarea unui înscris;
/6) rostirea anumitor cuvinte de către magistrat;
180
. c) rostirea anumitor cuvinte de către părţi;
d) folosirea unor gesturi sacramentale.
1286. In procedura legisacţiunilor pârâtul putea fi citat prin:
a) condictio;
b)
litis
denuntiatio; cj in ius
vocatio; d)
vadimonium.
1287. Procedeul de citare care purta urme vizibile ale justiţiei private din
epoca gentili că a fost:
a)
condictio;
b)
litis denuntiatio;
c)
in ius vocatio;
d)
vadimonium.
1288. In ordo iudiciorum privatorum faza. in iure începea prin:
alegerea judecătorului de către părţi;
a)
confirmarea judecătorului de către magistraţi;
b)
c)
citarea reclamantului;
d)
citarea pârâtului.
1289. In ordo iudiciorum privatorum sarcina citării pârâtului revenea:
a) autorităţii publice;
b) judecătorului;
cj magistratului;
d) reclamantului.
1290. în ordo iudiciorum privatorum pârâtul putea fi citat:
a) pe stradă;
b) Ia domiciliu;
c) la. teatru;
d) la baia publică.
1291. Pârâtul putea fi adus cu forţa (torto collo) în faţa. magistratului, dacă
încerca să fugă, în procedeul de citare:
a) condictio;
b) litis denuntiatio;
€) in tuş vocatio;
a) vadimonium.
1292. Invitaţia solemnă de a se prezenta în faţa magistratului făcută de
reclamanîpârâtului constituia procedeul dc citare:
a) condictio;
c) in ius vocatio;
d) vadimonium.
1293. Pârâtul putea să dea un garant (vindex) care să-l substituie în cazul
procedeului de citare;
a) condictio;
rcn in ius
yocatio; d)
vadimonium.
1294. Somaţia prin care pârâtul peregrin era chemat în faţa magistratului
constituia procedeul de citare:
a) condictio;
b) litis denwitiatio;
c) in ius vocatio;
d) vadimonium.
1295. Notificarea autorizată de magistrat şi adresată de reclamant
pârâtului constituia procedeul de citare:
a) condictio;
c) in ius vocatio;
d) vadimonium.
1296. Magistratul acorda reclamantului o missio in possessionem,
dacă pârâtul se ascundea pentru a evita procesul, în procedeul
de citare:
a) condictio;
c) in ius vocatio;
d) vadimonium.
1297. Promisiunea pârâtului, printr-o stipulaţia, de a plăti o sumă
de bani reclamantului în cazul în care nu se va prezenta în faţa
magistratului se întâlneşte în cazul procedeului de citare:
a) condictio;
c) in ius vocatio;
d) vadimonium.
1298. în procedura legisacţiunilor, în faza in iure, procesul se putea
judeca:
sa) numai în prezenţa ambelor
părţi; o) în lipsa părţilor;
c) numai în prezenţa martorilor;
d) numai în prezenţa pârâtului.
1299. Faţa de pretenţiile reclamantului, în procedura legisacţiunilor
în faza in iure, pârâtul putea:
a) să le recunoască;
b) să le recunoască parţial;
c) să nu le recunoască;
d) să nu se apere cum trebuie.
1300. în procedura legisacţiunilor, în faza in iure, pârâtul era
asimilat cu cel condamnat dacă:
recunoştea pretenţiile reclamantului; o)
182
recunoştea parţial pretenţiile reclamantului;
183
c) nu recunoştea pretenţiile;
d) nu se apăra cum trebuie.
1301. în procedura legisacţiunilor, în faza in iure, magistratul
numea judecătorul ales de părţi dacă pârâtul:
a) recunoştea pretenţiile reclamantului;
. b) recunoştea parţial pretenţiile reclamantului;
c) nu recunoştea pretenţiile;
d) nu se apăra cum trebuie.
1302. Magistraţii judiciari erau acei magistraţi care:
fa) judecau m iure;
d) judecau apud iudicern;
c) aveau putere judiciară;
d) aveau competenţa să administreze justiţia.
1303. în timpul Republicii puterea judiciară era exercitată la Roma
de:
consuli;
/ b)| edilii curuli;
| cjfpretorul urban; v
d) pretorul peregrin.
1304. După anul 367 Î.Hr. jurisdicţia civilă contencioasă era exer-
citată la Roma de:
a) consuli;
b) edilii curuli;
c) pretorul
urban; djpretorul
peregrin.
1305. După anul 367îHh jurisdicţia civilă graţioasă era exercitată la
Roma de:
^consuli;
b) edilii curuli;
c) pretorul urban;
d) pretorul peregrin.
1306. După anul 367 î.Hr. jurisdicţia civilă contencioasă era exer-
citată într-o mai mică măsură de:
a) consuli;
edilii curuli;
c) pretorul urban;
d) pretorul peregrin,
1307. în timpul Republicii, în localităţile din Italia, administrarea
justiţiei a fost realizată de:
a) iuridici;
b) legaţi iuridici;
cjmagistraţi municipali;
d) praefecti iure dicundo.
1308. în. epoca imperială, In Italia, justiţia era administrată dc: ă)
iuridici; b) legaţi iuridici;
c) magistraţi municipali;
d) praefecti iure dicundo.
1309. Magistraţii judiciari superiori dispuneau de:
a) auctoritas;
. b) imperium;
; cj iurisdictio;
d) potestas.
13 .10. Magistraţii judiciari inferiori dispuneau de:
a) auctoritas;
b) imperium;
c) iurisdictio;
d) potestas.
1311. Rolul magistratului in iure constituia:
a) auctoritas;
b) imperium; -—-
■ c) iurisdictio;
d) potestas.
1312. Puterea unui magistrat de a interzice anumite acte constituia:
a) auctoritas;
b) imperium;
c) iurisdictio;
d) potestas.
1313. Prerogativa magistratului de. a participa la îndeplinirea formelor
unei legisacţiuni constituia:
a) auctoritas;
b) imperium;
\'c) iurisdictio;
d) potestas.
1314. Puterea de comanda a magistratului era desemnată prin termenul:
a) auctoritas;
b) imperium;
c) iurisdictio;
d) potestas.
1315. Jurisdicţia putea să fie:
fc) contencioasă;
^graţioasă;
c) mixtă;
d) voluntară.
1316. Când procesul se termina cu pronunţarea unei sentinţe jurisdicţia
era:
a) contencioasă;
b) graţioasă;
184
c) mixtă;
d) voluntară.
^ 317. Magistratul participa la realizarea unui act juridic în forma de
jurisdicţie:
a) contencioasă;
b) graţioasă;
c) mixtă;
vd) voluntară.
1318. Jurisdicţia care putea fi exercitată valabil numai în
anumite locuri era:
(a) contencioasă;
b) graţioasă;
c) mixtă;
d) voluntară.
1319. Jurisdicţia care putea fi exercitată valabil oriunde era:
a) contencioasă;
b) graţioasă;
c) mixtă;
■ d) voluntară.
1320. Când interesele părţilor nu erau opuse, jurisdicţia era:
a) contencioasă;
b) graţioasă;
c) mixtă;
d) voluntară.
1321. Ţine au dc jurisdicţia contencioasă procesele privitoare la:
a) adopţii;
b) eliberări de sclavi;
c) emancipări;
d) in iure cesio.
1322. Ţineau de jurisdicţia graţioasă procesele privitoare la:
a) adopţii;
c) emancipări;
d) in iure cesio.
1323. Ţineau de jurisdicţia voluntară procesele privitoare la;
a) adopţii;
cj emancipări;
d) in iure cesio.
1324. Ţineau de jurisdicţia graţioasa procesele privitoare la;
a) adopţii;
, b) eliberări de sclavi;
185
c) emancipări;
d) in iure cesio .
IA sens larg imperium cuprindea:
1325.
a) auctoriias;
b) iurisdictio;
c) mancipium;
d) potes tas.
Imperium putea să fie:
a) contenciosum;
1326.
b) merum;
c) mixtum;
d) gratiosum.
Dreptul de a aplica
justiţia criminală era
1327.
inclus în Imperium:
a) contenciosum;
b) merum;
c) mixtum;
d) gratiosum.
Dreptul de a comanda o
armată era inclus în imperium:
1328.
a) contenciosum;
b) merum;
c) mixtum;
gratiosum.
Dreptul de a organiza
d)
instanţa era inclus In imperiu

1329.
n:
a) contenciosum;
b) menim;
c) mixtum;
d) gratiosum.
Dreptul de a pedepsi pe
răufăcători era inclus în
1330.
imperium:
a) contenciosum;
b) merum;
c) mixtum;
d) gratiosum.
Dreptul de a aplica
justiţia civilă era
1331.
inclus în imperium:
a) contenciosum;
b) merum;
186
c) mixtum;
d) gratiosum.
Beneficiau de imperium:
consulii;
1332.
dictatorii;
a)
çj
b)
guvernator
ii de
provincii;
d)
pretorii.
187
H7"
1333. Addico era cuvântul prin care magistratul:

a) atribuia posesia provizorie a lucrului litigios uneia dintre
părţi;
;b) ratifica declaraţia uneia dintre părţi;
c) desemna judecătorul;
d) recunoştea dreptul uneia dintre părţi.
1334. Dico era cuvântul prin care magistratul:
a) atribuia posesia provizorie a lucrului litigios uneia dintre
părţi;
b) ratifica declaraţia uneia dintre părţi;
c) desemna judecătorul;
1335. Do era cuvântul prin care magistratul:
a) atribuia posesia provizorie a lucrului litigios uneja dintre
părţi;
b) ratifica declaraţia uneia dintre părţi;
<t) desemna j udecătorul;
1336. Mijloacele pretoriene de soluţionare a unor litigii în faza in iure au
fost:
8) interdictele;
b) stipulaţiunile pretoriene;
c) repunerea în situaţia anterioară;
â) trimiterea în posesiunea lucrurilor.
1337. Stipulaţiunile pretoriene erau contracte:
a) scrise;
m verbale;
fc) încheiate în virtutea lui imperium; ct)
încheiate în virtutea lui potestas.
'1338. Stipulaţiunile pretoriene erau contracte încheiate la ordinul pretorului: /a } ia
cererea reclamantului;
b) la cererea pârâtului;
c) în scopul garantării reparării unui prejudiciu care ^ s-a
produs;
f d}m scopul garantării reparării unui prejudiciu care nu s-a
produs încă.
1339. Interdictele erau:
a) contracte încheiate de urgenţă;
b) ordine emise de urgenţa;
\c) de rezolvare pe cale administrativă a unor litigii;
d) de rezolvare pe cale judecătorească a unor litigii
188
1340. După obiect, interdictele puteau să fie:
a) exhibitorii;
b) prohibitorii;
'(c) restitutorii;
d) simple şi duble.
1341. Interdictele prin care pretorul dispunea efectuarea unui act erau interdicte:
a) exhibitorii;
b) prohibitorii;
• c) restitutorii;
1342. Interdictele prin care pretorul obliga pe pârât să prezinte lucrul pe care îl
ţinea ascuns erau interdicte:
’a) exhibitorii;
b) prohibitorii;
c) restitutorii;
1343. Interdictele prin care se interzicea efectuarea unui act erau interdicte:
a) exhibitorii;
U/prohibitorii;
c) restitutorii;
1344. Interdictele recuperandaepossessionis causa erau interdicte:
a) exhibitorii;
b) prohibitorii;
-'cpresti tutorii;
d) simple şi duble,
1345. în raport de persoanele cărora le erau destinate, interdictele erau:
a) exhibitorii;
b) prohibitorii;
c) . restitutorii;
d) . simple şi duble.
1346. Interdictul utipossidetis făcea parte din categoria interdictelor:
a) exhibitorii; bj
prohibitorii; cj
restitutorii; d) simple
şi duble.
1347. Interdictele puteau să fie:
a) simpl
e; ţ>)
duble;
c) recuperandae possessionis causa; ă)
retinendae possessionis causa.
189
1348. Interdictul utipossidetis facea parte din categoria interdictelor: a} şinele;
1b) duble;
c) recuperandae possessionis causa; t d)
1349. Interdictul prin care pretorul oprea să se facă ceva făcea parte din
categoria interdictelor: a} simple;
b) duble;
c) recuperandae possessionis causa;
d) retinendae possessionis causa.
1350. Toate interdictele exhibitorii erau interdicte:
a) simple;
b) duble;
1351. Interdictul utrubi facea parte din categoria interdictelor:
a) simple;
b) duble;
d) retinendae possessionis causa,
1352. Interdictul quod vi aut clam facea parte din categoria interdictelor a}
simple;
b) duble;
(Q) recuperandae possessionis' causa;
1353. Când pretorul adresa ordinul numai uneia dintre părţi, interdictul era sau
putea să fie: va; simplu;
b) dublu;
( o) exhibitoriu;
(d): rcs litutoriu.
1354. Când pretorul adresa ordinul ambelor părţi, interdictul ora şau putea să fie:
a) simplu;
b) dublu;
c) exhibitoriu;
d) restitutoriu.
1355. Fiecare parte era atât reclamant cât şi pârât în căzni unui interdict:
a) simplu;
b) dublu;
c) exhibitoriu;
d) restitutoriu.
1356. Fiecare parte era numai reclamant sau numai pârât h cazul unui
interdict
a) simplu;
b) dublu;
c) exhibitoriu;
d) restitutoriu.
1357. Interdictele prohibitorii puteau să fie:
a) simple;
b) duble;
c) exhibitorii;
d) restitutorii.
1358. La început, consecinţele nerespectării interdictului constau în:
a) amendă;
b) missio in possessionem;
c) restitutio in integrum;
d) soluţionarea litigiului printr-un proces.
1359. Missio pi possessionem era:
a) un mijloc de constrângere contra persoanelor care căutau să
împiedice realizarea uuor drepturi;
b) un ordin emis de urgenţă pentru rezolvarea pe cale
administrativă a unor litigii;
c) un oidinprin care se anula actul păgubitor pentru reclamant;
d) un ordin prin care părţile sunt puse în situaţia avută înainte de
efectuarea actului păgubitor pentru reclamant.
1360. Restitutio in integrum era:
a) un mijloc de constrângere contra persoanelor care căutau să
împiedice realizarea unor drepturi;
b) un ordin emis de urgenţă pentru rezolvarea pe cale
administrativă a unor litigii;
c) un oidin plin care se anula actul păgubitor pentru rec
lamant; ăy un ordin prin care părţile sunt puse în situaţia avută
înainte
de efectuarea actului păgubitor pentru reclamant.
1361. împotriva pârâtului care refuza să se prezinte în faţa magistratului,
pretorul putea dispune:
al emiterea unui interdict;
b) o missio in possessionem;
c) o restitutio in integrum;
d) încheierea unei stipulaţiuni pretoriene.
1362. Reclamantul avea posibilitatea sa intenteze o acţiune în vederea
valorificării dreptului pierdut în urma unui act păgubitor dacă
pretorul dispunea:
a) emiterea unui interdict;
190
b) o missio in possessionem;
191
-M*.
c) o restitutio in integrum;
d) încheierea unei stipulaţiuni pretori ene.
1363. Prin restitutio in integrum era repus în situaţia anterioară“
a) reclamantul;
b) pârâtul;
c) în drept;
d) în fapt.
1364. Restitutio in integrum putea fi acordată pentru:
a) culpă delictuală;
b) înşelăciune;
c) eroare;
d) motiv de garanţie.
1365. Restitutio in integrum putea fi acordată pentru:
â) absenţă;
b) dispariţie;
c) violenţă;
— d}'motiv de vârsta.
f 1366) în ordcLiudiciorum privatorum judecătorul era:
( a) o persoană particulară;
b) o persoană oficială;
c) un funcţionar;
d) un magistrat.
1367. în ordo iudiciorum privatorum judecătorul era:
n) ales de părţi;
/b)desemnat prin tragere la sorţi;
c) numit de magistrat;
(cjyconfirmat, de magistrat.
1368. Juratul unic (iudex unus) judeca litigiile referitoare la;
<a)’ existenţa dreptului;
d) întinderea dreptului;
c) partaj;
d) stabilirea hotarelor.
1369. Arbitrul (arbiter) judeca litigiile referitoare la:
a) existenţa dreptului; fi)
întinderea dreptului;
b) partaj;
d) stabilirea hotarelor.
1370. Recuperatores judecau cauze referitoare la:
a) libertate;
b) moşteniri;
c) proprietate;
jTj litigii între cetăţeni şi peregrini.
192
1371. Tribunalul decemvirilor judeca procese referitoare la:
.a) libertate;
b) moşteniri;
c) proprietate;
d) litigii între cetăţeni şi peregrini.
1372. Până al reformele lui Augustus tribunalul centumvirilor judeca
procese referitoare la:
a) libertate;
b) moşteniri;
c) proprietate;
1373. După reformele lui Augustus tribunalul centumvirilor judeca
procese referitoare la:
a) libertate;
b) moşteniri;
*cj proprietate;
1374. Din categoria tribunalelor permanente făceau parte:
a) recuperatores;
b) tribunalul centumvirilor;
c) tribunalul decemvirilor;
d) tribunalul landei.
1375. Din categoria tribunalelor nepermanente făceau parte:
a) recuperatores;
b) tribunalul centumvirilor;
d) tribunalul lănci ei.
1376. Până în secolul al TH-lea d.Hr. procedura legisacţiunilor s-a folosit la:
a) recuperatores; bj tribunalul
centumvirilor;
d) tribunalul lancîei.
1377. în procedura legisacţiunilor* în faza apud iudicem, dacă una dintre părţi
lipsea:
a) procesul se amâna, partea absentă urmând să fie amendată;
b) procesul se amâna fără aplicarea unei amenzi;
c) procesul se amâna şi după trei somaţii succesive pârâtul era
judecat în lipsă (< contumax);
193
d) se aştepta până la amiază şi apoi se da câştig de cauză, fără
-M*.
dezbateri, părţii prezente.
1378. tu procedura legi s&cţi unilor, în faza apuci iudicem:
a) exista o ierarhie a probelor,
b) nu exista o ierarhie a probelor;
c) un înscris putea fi combătut cu martori;
d) un înscris nu putea fi combătut cu martori, f
1379. Legis actio per sacramentian era o procedură:
a) de drept comun;
b) excepţională;
c) folosită când legea o prevedea în mod expres;
d) folosită când legea nu indica o alta acţiune.
13 80. Legis actio per hidicis arbitrive postulationem era o procedură:
a) de drept comun;
b) excepţională;
d) folosită când legea nu indica o altă acţiune.
1 3 8 1 . Legis actio per condictionem era o procedură:
a) de drept comun;
b) excepţională;
d) folosită când legea nu indica o altă acţiune.
1382. Legis actio per sacramentum putea sâ fie:
a) ex stipulaţii;
b) in factum;
c) in
personam; ă) in
rem.
1383. Uri drept real asupra unui lucru sau dreptul de proprietate putea fi
valorificat printr-o legis actio per sacramentum:
a) ex stipulatu;
b) in factum;
c) in personam;
r
d) in rem.
1384. Un drept de creanţă putea fi valorificat, printr-o legis actio per
sacramentum:
a) ex stipulatu;
b) in factum;
c) in personam;
d) in rem.
1385. înfăptuirea unui sacramentum in personam;
a) presupunea prezenţa lucrului litigios in iure;
b) nn presupunea prezenţa lucrului litigios in iure;
fo) presupunea folosirea unor gesturi rituale;
d) nu presupunea folosirea unor gesturi rituale.
1386. înfăptuirea unui sacramentum in rem: W
a) presupunea prezenţa lucrului litigios in iure;
b) nu presupunea prezenţa lucrului litigios in iure;
c) presupunea folosirea unor gesturi rituale;
d) nu presupunea folosirea unor gesturi riturile
1387. în exemplul de sacramentum in rem dat de Gaius:
a) reclamantul afirma că lucrul litigios pe care îl revendică
este al său după dreptul cviriţiior;
b) reclamantul atingea lucrul cu o nuia;
c) pârâtul nega pretenţiile reclamantului în mo J direcţ
d) pârâtul repeta identic declaraţiile şi gesturile re-
clamantului.
1388. La sacramentum in rem părţile se provocau reciproc la un pariu
(sacramentum) de:
a) 50 de aşi;
b) 500 de aşi;
c) 1000 de aşi;
d) 10.000 de aşi.
1389. Suma pariată la sacramentum in rem varia după cum obiectul litigiului
valora mai mult sau mai puţin de:
a) 50 de aşi;
b) 500 de aşi;
c) 1000 de aşi;
d) 10.000 de aşi.
1390. La sacramentum in personam părţile se provocau reciproc la un pariu
(sacramentum) de:
50 de aşi;
n) 500 de aşi;
c) 1000 de aşi;
d) 10.000 de aşi.
1391. Suma pariata la sacramentum in personam varia după cum creanţa
pretinsă de reclamant era mai mare sau mai mică de:
a) 50 de aşi;
b) 500 de aşi;
c) 1000 de aşi;
d) 10.000 de aşi.
1392. La sacramentum in retn, la sfârşitul fazei m iur& obiectul litigios:
a) rămânea, până la pronunţarea sentinţei, în posesia
pârâtului;
b) era păstrat, până la pronunţarea sentinţei, la tezaurul
public (aerarium);
c) era atribuit în mod provizoriu de către magistrat unui
custode;
•% era atribuit în mod provizoriu de către magistrat uneia
din părţi.
194
1393. în legis adio per sacramentum, praedcs sacramenti garantau:
a) plata sumei pariată şi depusă la tezaurul public
(aemrium),
b) plata suinei pariata şi promisă a fi plătită de partea
care pierdea procesul;
c) restituirea lucrului litigios;
d) restituirea fructelor produse de lucrul litigios în cursul
procesului.
1394. La sacramentum in remfpraedes litis ei vindiciamn garantau:
a) plata sumei pariată şi depusă la tezaum] public (aeramon);
b) plata sumei pariată şi promisă a fi plătită de partea care
pierdea procesul;
c) restituirea lucrului litigios;
4): restituirea fructelor produse de lucrul litigios in
cursul procesului.
1395. La sacramentum in personam, praedes litis ef v&diciarum garantau:
a) plata sumei pariată şi depusă la tezaurul public (aerariwn),
b) plata sumei pariată şi promisă a fi plătită de partea care
pierdea procesul;
—.— c) restituirea lucrului litigios;
d) restituirea fructelor produse de lucrul litigios în cursul
procesului.
1396. în faza apud iudicem la sacramentum in rem judecătorul se pronunţa
asupra fondului procesului:
a) direct;
i) indirect;
d) spunând cine a câştigat procesul; jd)
nespunând cine a câştigat procesul.
1397. în faza apud iudicem la sacramentum in personam judecătorul se
pronunţa:
a) direct;
îndirect;
c) spunând cine a câştigat procesul;
d) nespunând cine a câştigat procesul
1398. La jsacrainenLum in rem consecinţele declarării de către judecător ca
injust a sacramentului reclamantului căruia în faza in iure i se atribuise
posesia provizorie a lucrului litigios erau:
(rijpierderea sumei pariată dacă sacramentul pârâtului fusese
declarat just;
fS) pierderea sumei pariata daca sacramentul pârâtului ' fusese
declarat injust;
■ c) restituirea lucrului litigios dacă sacramentul pârâtului
fusese declarat just;
d) restituirea lucrului litigios dacă sacramentul pârâtului
fusese declarat injust.
195
1399. Dacă obiectul procesului consta într-o sumă de bani, partea care câştigase
procesul la sacramentum in personam trebuia să recurgă la:
a) o procedură de evaluare;
b) un arbitraj pentru estimarea lucruhu litigios;
£) o fegir actio per manus iniectionem;
d) o legis actio per iudicis arbitrive postulationem.
1400. Dacă obiectul procesului consta într-un anumit lucru, partea care
câştigase procesul la sacramentum in personam trebuia să
recurgă la:
a) o procedură de evaluare;
b) un arbitraj pentru estimarea lucrului litigios;
c) o legis actio per manus iniectionem;
d) o legis actio per iudicis arbitrive postulationem.
1401. Legis actio per iudicis arbitrive postulationem era o legisacţiune:
a) de judecată;
b) de executare;
tî^ ce consta într-o cerere adresată magistratului în vederea
numirii unui judecător;
d) ce consta într-o somaţie adresată debitorului de a se prezenta
în termen de 30 de zile în faţa magistratului pentru alegerea
judecătorului.
1402. Legis actio per condictionem era o legisacţiune:
a) de judecată;
b) de executare;
c) ce consta într-o cerere adresată magistratului în vederea
djce consta într-o somaţie adresată debitorului de a se prezenta
judecătorului.
1403. Legis actio per manus iniectionem era o legisacţiune:
a} de judecată;
b) de executare;
Cj ce consta într-o cerere adresata magistratului în vederea
d) ce consta într-o somaţie adresată debitorului de a se prezenta
judecătorului.
1404. Legis actio per iudicis arbitrive postulationem a fost introdusa prin:
t a) legea celor XII Table;
b) legea Licinia;
c) legea Calpumia;
d) legea Silia.
196
1405. Legis actio per iudicis arbitrive postula tionem a fost < regie- meritat#!
de;
--- ---- f legea celor XII Table;
, {6T legea Licinia;
c) legea Calpumia;
d) legea Silia.
1406. Legis actio per condictionem a fost introdusă prin:
a) legea celor XH Table;
b) legea Licinia;
c) legea
Calpumia; dj legea
Silia.
1407. Legis actio per condictionem a fost reglementată de:
a) legea celor XII Table;
b) legea Licinia;
c) legea Calpumia;
d) legea Silia«
1408. Legis actio per iudicis arbitrive postulationem sc aplica:
a) în procese de grăniţuire;
b) în procese de partaj;
c) intr-o stipulaţie;
d) când trebuia să se facă o evaluare a unei creanţe.
1409. în iudicisjDOstulatîo; dacă pârâtul pierdea procesul, trebuia:
a) să plătească ceea ce datora;
b) să plătească o sumă fixă de bani cu titlu de pedeapsă;
c) să plătească o sumăvariabilă de bani cu titlu de
pedeapsă;
d) v să nu plătească nicio sumă variabilă de bani cu
titlu de pedeapsă.
1410. în legis actio per condictionem pârâtul care pierdea
procesultrebuia:
b) să plătească o sumă fixă de bani ou titlu de
pedeapsă; ‘c) să plătească o sumă variabilă de bani cu
titlu dc pedeapsă;
d) să nu plătească nicio sumă variabilă de bani cu
titlu de pedeapsă.
1411. în legis actio per condictionem reclamantul care pierdea procesul
trebuia:
b) să plătească o sumă fixă de bani cu titlu de pedeapsa;
<c) sa plătească o sumă variabilă de bani cu titlu de
pedeapsă; d) să nu plătească nicio sumă variabila de bani
cu
197
titlu de pedeapsă.
1412. în procedura legisacţiimilor sentinţa de condamnare;
a) atrăgea executarea sa imediată; ib)
nu atrăgea executarea sa imediată;
c) presupunea executarea sa la ordinul judecătorului care a
pronunţat-o;
. â) presupunea executarea sa la ordinul magistralului.
1413. Legis actioper mama iniectionem se aplica fa cazul paratului:
a) condamnat la o sumă de bani fa faza apud iuăcem;
b) care recunoscuse pretenţiile reclamantului în faza n iure;
c) care nu plătise fa termen de treizeci de zile de la pronunţarea
sentinţei sau de la recunoaştere.
d) care nu plătise fa termen de şaizeci de zile de la pronunţarea
sentinţei sau de la recunoaştere.
1414. Legis actio per manus iniectionem presupunea:
a) prezenţa magistratului;
b) prezenţa judecătorului;
c) gestul solemn al atingerii debitorului cu nuiaua (festuca)',
d) gestul solemn al punerii mâinii pe debitor.
1415. în legis actio per manus iniectionem, după rostirea cuvintelor solemne de
către creditor, urma:
a) ratificarea de către magistrat a declaraţiei creditorului;
b) trecerea la faza apud indicam;
C)' trimiterea debitorului pentru 60 de zile la incbi- soarea
creditorului;
d) închiderea debitorului timp de 60 de zile într-o închisoare a
statului.
1416. în legis actio per manus iniectionem, după expirarea celor 60 de zile, daca
datoria nu fusese achitată:
a) se trecea la executarea silita a bunurilor debitorului; bY
debitorul putea fi vândut ca sclav;
'^debitorul putea fi ucis;
d) debitorul rămânea sa muncească pentru creditor fa contul
datoriei fa calitate dc addictus.
1417. în legis actio per manus iniectionem, după expirarea celor 60 de zile, dacă
datoria nu fusese achitată, conform legii PoeteJia Fapiria:
a) se trecea la executarea silită a bunurilor debitorului;
b) debitorul putea fi vândut ca sclav;
c) . debitorul putea fi ucis;
d) debitorul rămânea să muncească pentru creditor ~ fa contul
datoriei fa calitate de addictus.
1418. în legis actio per manus iniectionem, dacă nu plătea, debitorul putea să evite
executarea constituind:
a) fa faţa magistratului;
b) fa faţa judecătorului;
c) un praedis litis et vindiciarum;
d) un vindex.
1419. Vindex era o persoană care contesta pretenţiile reclamantului:
199
' a) în nume propriu;
b) în numele debitorului;
c) obligându-se s& plătească singur dublul sumei la care fusese
obligat iniţial debitorul dacă se constata că nu avusese dreptate;
d) obligându-se să plătească în solidar cu debitorul dublul sumei
la care fusese obligat iniţial debitorul dacă sc constata că nu
avusese dreptate.
1420. Mânut irtiectio putea să fie:
• a) indicaţi; bypro
indicata,;
c) rei iudicatae;
d) pura.
1421. Era subsecventă unui proces manus iniectio:
a) indicaţi;
b) pro iudicato;
c) rei iudicatae;
d) pura.
1422. Nu presupunea un proces prealabil manus iniectio:
a) iudicati;
bypro iudicato;
c) rei iudicatae;
3) pura.
1423. Debitorul devenea propriul său vindex, cu toate consecinţele, în cazul
unei manus iniectio:
a) indicaţi;
b) pro iudicato;
cl rei iudicatae;
6)pura.
1424. în cazul creanţei care se năştea din nexum creditorul beneficia de o manus
iniectio:
a) iudicati;
b) pro iudicato;
c) rei iudicatae;
d) pura.
1425. bi cazul în care pârâtul a recunoscut in iure pretenţiile reclamantului sau
a fost condamnat apud iudicem la plata unei stime de bani în temeiul unei
sentinţe, executarea se laccaprintr-o manus iniectio:
tfjiudicati;
b) pro iudicato
200 ;
c) rei iudicatae;
d) pura.
1426. O lege Vallia a iacul regula din manus iniectio:
a) iudicati;
b) pro iudicato;
c) rei iudicatae;
d) pura.
1427. Garantul {sponsor) care a plătit pentru debitorul principal şi care nu era
despăgubit în termen de şase luni de la efectuarea plăţii beneficia de o
manus iniectio:
a) iudicati;
b) pro iudicato;
c) rei iudicatae;
d) pura.
1428. Legis actio perpignoris capionem presupunea:
a) prezenţa magistratului;
b) prezenţa judecătorului;
c) prezenţa debitorului;
d) existenţa unei sentinţe de condamnare.
1429. Legis actio per pignoris capionem era o legisacţiune:
a) de judecată;
b) de executare;
c) cu caracter judiciar;
d) cu caracter extrajudiciar.
1430. Legis actio per pignoris capionem avea loc în:
a) dies fasti;
b) dies nefasti;
c) în prezenţa creditorilor;
d) în prezenţa martorilor.
1431. Legis actio per pignoris capionem consta în luarea de către creditor, de la
debitor, a unor bunuri:
a) mobile;
b) imobile;
c) cu pronunţarea unor cuvinte solemne;
d) cu efectuarea unor gesturi solemne.
1432. Creditorul, în legis actio per pignoris capionem, în privinţa bunurilor
luate de la debitor:
a) se putea folosi de ele;
(b) nu se putea folosi de ele;
c^ putea să le înstrăineze;
d) putea să le păstreze până când debitorul plătea datoria.
1433. în legătură cu bunurile luate în gaj în legis actio per pignoris capionem,
creditorul putea:
â) să le distrugă dacă debitorul nu plătea datoria;
b) să le vândă daca era sigur că debitorul nu poate plăti
datoria;
I c) să le distrugi dacă debitorul nu intenta un proces
pentru a se stabili dacă s-a procedat just sau nu la luarea
de gaj;
d) si le vândă dacă debitorul nu intenta un proces. H34.
Depignoris capio puteau beneficia în calitate de creditori:
a) persoana care a vândut un animal destinat sacri ficiului
religios;
b) societăţile de publicani;
c) ostaşii care nu şi-au primit solda de la persoanele care
aveau obligaţia să suporte această sarcină;
d) ostaşii care nu şi-au primit banii necesari cumpăraţii
calului sau plăţii nutreţului calului de la persoanele
--------------- care aveau obligaţia să suporte această sarcină.
Procedura 1435. Procedura formulară a fost introdusă prin: formi.Iară a) lexAelia
Sentia;
b) lex Aebutia;
c) lex Sulta iudiciorum privatorum;
d) lex Iulia iudiciorum publicorum.
1436. Procedura legisacţiunilor a fost abrogată în mod expres prin;
a) lexAelia Sentia;
b) lex Aebutia;
c) lex lulia iudiciorum privatorum;
1437. Se putea opta între procedură formulară şi procedura extraordinară după
cc a fost adoptată:
a) lex Aelia Sentia;
b) lex Aebutia;
c) lex Iulia iudiciorum privatorum;
1438. Se putea opta între procedura legisacţiunilor şi procedura formulară
până când a fost adoptată:
a) lexAelia Sentia;
b) lex Aebutia;
c) lex Iulia iudiciorum privatorum;
1439. Lex lulia iudiciorum privatorum a abrogat procedura legi-
sacţiunilor, exceptând:
ă) damnum infectum;
b) damnum iniuria datum;
c) in iure cessio;
d) in ius vocatio.
1440. Lex Iulia iudiciorum privatorum a abrogat procedura legi-
sacţiunilor, exceptând acţiunile judecate de;
a) centumviri;
b) decemviri legibus scribundis,
c) decemviri litibus iudicandis,
d) quattuorviri iure dicundo.
1441. în procedura formulară, in faţa magistratului {in iure) părţile erau
obligate:
a) să se exprime prin cuvinte solemne;
b) să facă unele gesturi rituale;
c) să redacteze formula împreună cu magistratul;
d) să redacteze un rezumat ai dezbaterilor Împreună cu
magistratul.
1442. Formula era un mic program:
a) redactat în faza in iure;
b) redactat în faza apud iudicem;
c) conţinând instrucţiuni pentru judecător;
d) conţinând instrucţiuni pentru magistrat
1443. Formula începea întotdeauna cu numirea:
a) judecătorului unic;
b) magistratului;
Recuperatorilor;
d) reclamantului.
1444. Părţile principale ale formulei trebuiau:
a) să existe în orice formulă; bjtsă existe întotdeauna în
formulele aceluiaşi tip de acţiune;
c) să fie introduse la cererea reclamantului;
d) să fie introduse la cererea pârâtului.
1445. Părţile accesorii ale formulei trebuiau:
a) să existe în. orice formulă;
b) să existe întotdeauna în formulele aceluiaşi tip de acţiune;
(cSkă fie introduse la cererea reclamantului;
d) să fie introduse ia cererea pârâtului.
1446. Părţileprincipale ale formulei erau:
făt inientio;
<b) condemnatio;
c) praescriptiopro actore;
d) praescriptio pro reo.
1447. Părţile accesorii ale formulei erau:
a) intentio;
b) condemnatio;
202
(cppraescriptio pro actore; v d) praescriptio pro reo.
1448. Erau părţi principale ale formulei:
C âdiudicatio;
b) exceptio;
(t) demonstratio;
d) replicatio.
1449. Erau părţi accesorii ale formulei:
a) adiudicatio;
ţtfţjfxceptio;
c) demonstrati
o; fipreplicatio.
1450. Dintr-o formulă puteau să lipsească:
v 'apudiudicatio;
<45}
condamnatio;
efodemonstratio
; a) intentio.
1451. Dintr-o formulă puteau să lipsească:
: a) duplicatio; hy
exceptio;
cypraescriptio;
Jtytrip licatio.
1452. Adiudicatio este acea parte a formulei:
a) care cuprinde cauza juridică;
b) în care reclamantul afirmă dreptul său;
(gSJprin care se dă judecătorului puterea să împartă un }
bun mai multor persoane;
d) prin care se da judecătorului dreptul de a4 absolvi pe pârât
1453. Condemnatio este acea parte a formulei:
b) in care reclamantul afirmă dreptul său;
c) prin care se dă judecătorului puterea să împartă un
<f) £rin care se dă judecătorului dreptul dc a4 absolvi pe pârât
1454. Demonstwtia este acea parte a formulei:
a) «Care cuprinde cauza juridi ca; >
16) în care reclamantul afirmă dreptul său;
c) prin care se dă judecătorului puterea să împartă un
d) prin care se dăjudecălonM dreptul dea-1 absolvi pe pârât
1455. Duplicatio este acea parte a formulei:
a) caro cuprinde cauza juridica;.
203
c) prin care se dă judecătorului puterea să împartă un bun
mai multor persoane;
d) princare se dă judecătoniy dreptul de a-î absolvi pe pârât
1456. Exceptio este acea parte a formulei:
d) prin care se dăjuctecătorului dreptul de a-1 absolvi pe
pârât
1457. Intentio este acea parte a formulei:
b^în care reclamantul afirmă dreptul său;
c) prin care se dă judecătorului puterea sä împartă un bun
d) prin care se dă judecătorului dreptul de a-1 absolvi pe
pârât
1458. Praescriptio este acea parte a formulei:
c) prin care se da judecătorului puterea să împartă un bun
d) prin care se dă judecătorului dreptul de a-1 absolvi pe
pârât
1459. Replicătio este acea parte a formulei:
d) princare se dă judecătorului dreptul de a-1 absolvi pe
pârât
1460. Actul sau faptul juridic pe care reclamantul îşi întemeia' pretenţiile
sale într-o formulă era cuprins în:
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1461. Expunerea pretenţiei reclamantului într-o formulă era cuprinsă în:
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio
; dfintentio.
1462. Partea din formulă întâlnită numai la acţiunile divizorli era:
5} adiudicatio;
204
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
205
Partea din formulă în
care reclamantul
1463.
atrăgea atenţia ju-

decătorului efi îşi
limitează întinderea
dreptului său dedus
în justiţie era:
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1464. Putea să fie determinată (certa):
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1465. Putea să fie incerta cum taxatione:
a) adiudicatio;
b) 7 condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1 466. Putea să fie nedete minată (incerta)
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
$ intentio.
1467. Putea să fie certa cum taxatione:
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1468. Partea din formulă inserată imediat după numirea judecătorului
era;
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1469 Partea de formulă inserata înainte de numirea judecătorului era:
a) adiudicatio;
- - ----- b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1470. Partea finală a formulei era:
a) adiudicatio;
bj condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1471. Partea din formulă care se întâlnea intr-o acţiune în hotărnicie era:
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1472. In exemplul din formulă: ^Judecătoriile, condamne-l pe
Numenus Negidius către Aldus Agerius până la suma de
10.000 de sesterţi, dacă nu socoţi, absolvă-l”, era vorba de:
a) intentio certa;
b) intentio incerta;
c) condemnatio certa;
d) condemnatio incerta.
1473. în exemplul din formulă: tJudecătonilet condamnă-l pe
Numerius Negidius către Aulus Agerius la cât va fi acel
lucru, dacă nu ţi se pare, să-l absolvi'\ era vorba de:
a) intentio certa;
Svbondemnatio incerta.
1474. în exemplul din formulă:,fiindcă Aulus Agerius l-a vândut pe
sclavul Stichus lui Numerius Negidius ”, era vorba de:
a) intentio certa;
1475. în exemplul jiin formulă: „Dacă se constată că Numerius
Negidius ţrebuie ~să-i dea lui Aulus Agerius 10.000 de
ses- terţi” era.vorBade:
a) intentio certa;
1476. Prescripţiuuile (praescriptiones) erau părţi ale formulei:
ăj accesorii;
b) principale;
'cj)puse înaintea lui demonstratio;
d) puse după demonstratio
1477. Prescripţiimile (praescriptiones) erau părţi ale formulei:
a) principale;
/
D/*secundare;
d) *puse înaintea lui intentio;
d) puse după206 intentio.
1478. Prescripţiunile puteau să fie în favoarea:
a) creditorului;
b) debitorului;
c) pârâtului;
• d)"reclamantului.
1479. Prescripţiunile (praescriptiones) puteau să fie:
a) pro actore;
ty'proreo; ,
c) pro soluto;
d) pro solvendo.
1480. Prescripţiunile în favoarea reclamantului se întâlneau h: cazul'
a) obligaţiilor cu executare una iclu;
\ bl obligaţiilor cu executare periodica;
c) în care reclamantul atrăgea atenţia judecătorului că . v
îşi valorifică în întregime dreptul dedus în justiţie;
d) în care reclamantul atrăgea atenţia judecătorului că îşi
limitează întinderea dreptului dedus injustiţie.
1481. în exemplul din formulă: ,JSăfie adusă în discuţie numai prestaţia
care a ajuns la scadenţă ”, era vorba de o prescripţiune:
: a fpro actore; v
b) pro reo; -m p'
c) pro soluto;
d) pro solvendo.
1482. In exemplul din formulă: ,JSă fie discutatfaptul dacă prin procesul
acesta nu se aduce vreun prejudiciu succesiunii", era vorba de o
prescripţiune:
a) pro actore; iŞfpro reo;
c) pro soluto;
d) pro solvendo.
1483. Au fost înlocuite plin excepţii (exceptiones) prescripţiunile:
a) pro actore;
(jyjpro reo;'* ^ p c 11 T
c) pro soluto;
d) pro solvendo.
1484. Prescripţiunile pro reo erau prescripţiuni:
aJXntroduse la cererea pârâtului;
b) introduse Ia cererea reclamantului;
' c) >Care trebuiau judecate înainte de a se intra în dezbaterea
fondului chestiunii;
d) care trebuiau judecate după ce se intra în dezbaterea
fondului chestiunii.
1485. Excepţiile (exceptiones) erau mijloace procedurale prin care:
a) reclamantul respingea în mod direct apărarea pârâtului;
207
b) reclamantul respingea înmod indirect apărarea
pârâtului;
c) pârâtul nega în mod direct pretenţiile reclamantului;
d) pârâtul nega în mod indirect pretenţiile reclamantului.
1486. Excepţia se insera în formulă:
a) înainte de intentio;
b) după intentio;
c) înainte de condemnatio;
d) după condemnatio.
1487. Reclamantul putea să insereze în formuiă:
a) o excepţie;
b) ' o replică;
c) o duplică;
d) o triplică.
1488. Pârâtul putea să insereze în formulă:
a) \o
excepţie; bj o
replică; cj o
duplică;
d) o triplică.
1489. Excepţiile au fost introduse în dreptul roman după adoptarea:
b) legii Aebutia;
c) legii Aelia Sentia;
d) legii Iulia iudiciaria.
1490. Judecătorul era obligat să verifice atât afirmaţiile reclamantului, cât
şi cele ale pârâtului în:
anpxcepţie;
b) Replică;
c) îduplică;
d/triplică.
1491. Pârâtul era asimilat reclamantului care a intiodus acţiunea în:
a) excepţie;
b) replica;
c) dup!ică;
d) triplică.
1492. Principiul unităţii de chestiune presupunea:
a) introducerea unei excepţii;
b) verificarea afirmaţiilor pârâtului;
cjverificarea afirmaţiilor reclamantului;
d) asimilarea pârâtului cu reclamantul.
1493. Erau excepţii pretoriene:
a) excepţia de doi;
b) Excepţia de teamă;
208
c) exceptio inadimpleti contractus/
■*exceptio rei venditae et trâditae.
1494. Excepţiile puteau să fie:
a) dilatorii (dilatoriae);
bj^peremptorii peremptoriae);
c) peipetue (perpetuae);
d) temporare (lemporales).
J 495. Puteau fi oricând invocate excepţiile:
a) dilatorii;
b) peremptorii;
c) peipetue;
d) temporare.
1496. Puteau fi invocate numai faţă de anumite persoane excepţiile:
a) mlatorii;
b) peremptorii;
c) peipetue;
d) temporare.
1497. Exceptio doli facea parte din categoria excepţiilor:
a) dilatorii;
b) peremptorii;
c) perpetue;
d) temporare.
1498. Excepţia bazată pe un pactum de non petendo prin care
creditorul se obligase să nu ceară plata o anumită perioada de
timp de la data scadenţei făcea parte din categoria excepţiilor:
a) dilatorii;
b) peremptorii;
c) peipetue;
d) temporare.
1499. Excepţia lucrului judecat facea parte din categoria excepţiilor,
a)dilatorii;
peremptorii;
^c55>eipetue;
d) temporare.
1500. In procedura formulară admiterea unei excepţii presupunea:
a) caracterul absolutoriu al excepţiei;
b) caracterul minutoriu al excepţiei;
c) obligarea pârâtului la o sumă mai mica decât cea pretinsă
de reclamant dacă pârâtul dovedea că datorează mai puţin;
d) absolvirea pârâtului de orice plată dacă dovedea că da-
torează mai puţin decât suma pretinsă de reclamant
1501. Cu ocazia redactării formulei era posibilă comiterea unor erori în:
a) adiudicatio;
b) condemnatio;
c) demonstratio;
d) intentio.
1502. în cazul unei formule care conţinea erori de redactare, judecătorul:
a) putea să rectifice erorile;
b) nu putea să rectifice erorile;
c) trebuia să ceară magistratului să rectifice erorile;
d) trebuia să dea sentinţa luând în considerare cuprinsul
formulei redactată eronat,
1503. ' O plus petiţie comisă într-o intentio certa presupunea:
a) admiterea în parte a acţiunii;
b) admiterea integrala a acţiunii;
ifcjfrespingerea integrală a acţiunii;
d) reiterarea acţiunii pentru corectarea erorii.
1504. O minuspetitio comisă într-o intentio certa presupunea:
a) respingerea totală a acţiunii;
b) respingerea parţială a acţiunii;
c) -adtni.terea integrală a acţiunii astfel cum rezulta
din formula redactată eronat;
d) /reiterarea unei noi acţiuni pentru corectarea erorii.
1505. Plus petitio putea să fie:
Şucausa;
ovloco;
7@-e;
/a)Jempore.
1506. Daca reclamantul pretindea mai mult decât i se datora, comitea o plus
petitio:
a) causa;
b) loco;
(&fre;
d) tempore.
1507. Dacă reclamantul cerca datoria înainte de scadenţă* comitea o plus
petitio:
,a) causa;
b) loco;
c) re;
210 tempore.
1508. Dacă reclamantul cerea datoria înainte de îndeplinirea condiţiei,
comitea o plus petitio:
a) causa;
b) loco;
cVre;
d) tempore.
1509. Dacă reclamantul cerea plata datoriei în alt loc decât cel convenit
iniţial, comitea o plus petitio:
a) cau
sa;
hy>loco;
c) re;
d) tempore.
1510. Dacă reclamantul cerea un lucru anumit, deşi debitorul avea dreptul
la alegere, comitea o plus petitio:
•«5* causa;
b) loco;
c) re;
d) tempore.
1511. Dacă reclamantul cerea mai puţin decât i se datora, comitea o plus
petitio:
a) causa;
b) loco;
c) re;
d) tempore.
1512. Dacă reclamantul cerea să-i fie dat numai sclavul Stichus, deşi
debitorul era obligat să-l dea fie pe Stichus, fie suma de zece mii
de sesterţi, comitea o plus.petitio:
tS))causa;
b) loco;
c) re;
d) tempore.
1513. în procedura formulară magistraţii care organizau instanţele erau:
a^cenzorii;
consulii;
c) cvestorii;
d) dictatorii.
15 J 4. hi procedura, formulară magistraţii care organizau instanţele erau:
/iS edilii curuli;
^magistraţii municipali;
^pretorii;
/^guvernatorii de provincii.
1515. Magistraţii trebuiau să judece numai în:
a) dies dominicus;
/6$ dies fasii;
c) dies nefasti;
d) dies veniens.
211
1516. în procedura formulară competenţa magistratului se determina conform
principiului:
a) reus in exceptione actor est;
b) actor sequiturforum ret;
c) actore non probante, reus absoMtur;
d) actori incumbit onus probandi.
1517. La romani, în privinţa domiciliului:
a) pârâtul putea avea un singur domiciliu;
/Ь) pârâtul putea avea mai multe domicilii;
c) era posibil un conflict pozitiv de competenţă;
d) era posibil un conflict negativ de competenţă.
1518. în cazul ivirii unui conflict pozitiv de competenţă, competenţa revenea
în primul rând instanţei de ia locul:
fâjbaşterii reclamantului;
b) reşedinţei efective a reclamantului;
c) încheierii contractului;
d) unde s-a comis delictul.
1519. După domiciliul pârâtului, competenţa magistratului putea să fie cea de
la:
a^locul de naştere al pârâtului;
o/reşedinţa efectivă a pârâtului;
c) Roma;
d) locul unde se găsea imobilul.
1520. în cazul ivirii unui conflict pozitiv de competenţă, competenţa revenea
în primul rând instanţei de la:
â) locul de naştere al pârâtului;
b) reşedinţa efectivă a pârâtului;
c) Roma;
d) locul unde se găsea imobilul.
1521. în procedura formulară pârâtul care refuza să se prezinte la proces
putea să fie:
a) adus cu forţa de reclamant {torto collo)]
b) adus cu forţa de către autorităţi (mânu militari)]
(c) sancţionat cu amendă;
cf) sancţionat cu vânzarea bunurilor sale prin procedura
venditio bonorum.
1522. în procedura formulară pârâtul care se ascundea pentru a nu fi citat
putea să fie:
a) adus cu forţa de reclamant {torto collo)]
b) adus cu forţa de Către autorităţi {mânu militaţi)]
c) sancţionat cu amendă;
x
3) sancţionat cu vânzarea bunurilor sale prin procedura
venditio bonorum.
212
1523. In procedura formulară puteau fi chemaţi în judecată:
a) consulii;
b) pretorii;
c) proconsulii;
d) prefecţii.
1524. în procedura formulară puteau fi chemaţi în judecată numai cu
permisiunea pretorului:
/ â) părinţii de către copii;
b) copiii de către părinţi;
c) patronul de către liberţi;
d) ascendenţii patronului de către libert.
1525. Modalitatea obişnuită de citare în procedura formulară era-
a) condictio;
b) denuntiatio;
c) in ius
vocatio; fU)
vadimonium.
1526. în procedura formulară, în faza in iure, părţile;
a) erau obligate să se ptezinte personal; f?>nu
erau obligate să se prezinte personal;
puteau fi reprezentate printr-un cognitor;
4} puteau fi reprezentate printr-un procurator.
1527. în procedura formulară, în faza in ture, reclamantul începea
procesul printr-o;
Up cerere orala adresată magistratului;
b) cerere scrisă adresată magistratului;
c) inlerrogatio in
iure; d5 postulatio.
.1528. în procedura formulară reclamantul putea să nu mai solicite formula
şi să tranşeze procesul print-un jurământ în cauze care aveau ca
obiect:
a) un bun mobil determinat;
b) un bun imobil determinat;
c) A) sumă de bani determinată;
d) o sumă de lucruri fungibile determinată,
1529. In procedura formulară procesul putea fi tranşat:
a) în faza in iure;
b) în faza apud iudicem;
■X) printr-un iusiurandum necessarium;
d) printr-un iusiurandum voluntarium.
1530. în procedura formulară procesul putea fi tranşat:
a) printr-un iusiurandum necessarium;
printr-un iusiurandum voluntarium; g)
deferit pârâtului;
d) referit reclamantului.
213
recunoştea
1531. în procedura formulară pârâtul era condamnat în faza in iure daci:
pretenţiile
a)
reclamantului;
reclamantul
b) refuza s& depună
iusiurandum necessarium;
refuza să depună
c)
iusiurandum necessarium
referit;
reclamantul
d)
depunea iusiurandum
necessarium referit de
pârât
1532. în procedura formulară, în caz de infitatio se trecea la faza apud
iudicem dacă magistratul:
a) aprecia că dezbateri le justificau acordarea unei acţiuni;
b) proceda la redactarea formulei; cj
proceda la o denegare actionum; d)
proceda la o denegare iudicium.
1533. Ultimul act în faţa magistratului, în cazul în care se redacta formula,
era:
a) litis aestimatio;
b) litis contestatio;
c) litis denuntiatio;
d) litis vindicatio.
1534. în procedura formulară sintagma litis contestatio semnifica:
aciuarea de martori care să constate acordul părţilor de a se
judeca;
b) schimbul de declaraţii contradictorii între reclamant şi
pârât;
c) remiterea unei copii de pe formulă pârâtului;
d) dictarea formulei de către reclamant pârâtului.
1535. Efectele produse de litis contestatio au fost:
creator;
ki) extinctiv;
fixator,
d) judiciar.
1536. în procedura formulară, după litis contestatio, reluarea procesului
între aceleaşi părţi era împiedicată ca urmare a efectului:
214
a) creator,
/6J>extmctiv;
c) fixator,
d) judiciar.
1537. în procedura formulară, după litis contestatio, în favoarea
reclamantului se năştea un nou drept în locul celui stins ca urmarea
efectului:
creator,
b) extinctiv;
215
Ш
IliiiiiiyPl
Ш va i:è ФЛ Ж
mm
c) având ca obiect o suma de bani;

d) cu alta cauză juridici.
1545. Dacă dreptul iniţial al reclamantului izvora dintr-un delict, în cazul
decesului debitorului (pârâtului), reclamantul, în raport cu
moştenitorii autorului delictului:
a) putea să-i urmărească dacă decesul s-a produs înainte
de litis contestatio;
; b) putea să-i urmărească dacă decesul s-a produs după
litis contestatio;
c) nu putea să-i urmărească dacă decesul s-a produs
înainte de litis contestatio;
d) nu putea să-i urmărească dacă decesul s-a produs după
de litis contestatio.
1546. Ca urmare a efectului fixator al lui litis contestatio, în urma
schimbărilor intervenite în elementele formulei, magistratul putea
să modifice:
a) afirmaţiile părţilor;
b) numele judecătorului;
numele pârâtului;
d) numele reclamantului.
1547. în procedura legis acţiuni lor reprezentarea în justiţie era admisă
în mod excepţional în cauze privitoare ia:
a) apărarea libertăţii unei persoane;
b) apărarea proprietăţii unei persoane;
c) tutelă;
d) interesul poporului.
1548. în procedura formulară reprezentarea în justiţie:
a) era admisă;
b) nu era admisă;
c) era admisă în mod excepţional;
d) era admisă numai în interesul poporului.
1549. în procedura formulară erau reprezentanţi în justiţie:
a) actor;
fycognitor;
Q) procurator;
d) ţutor.
1550. în procedura formulară reprezentanţii privaSf în justiţie erau:
a) actor;
b) cognitor;
o)
procurator;
d) tutor. ——Z
1551. In procedura formulară reprezentanţii legali în justiţie erau:
fSf.actor;
216
b) cognitor;
217
c) procurator;
d) tutor.
1552. Cel mai vechi reprezentant judiciar a fost:
a) actor;
tŞfjtognitor; cj
procurator;
d) tutor.
1553. Reprezentantul judiciar al unui municipiu purta numele
de;
(Tractor: o)
cognitor;
c) procurator;
d) tutor.
1554. Cel care susţinea interesele unei persoane în justiţie fără sâ ti
primit din partea acesteia vreo însărcinare purta numele de:
a) actor;
b) cognitor;
c) procurator;
d) tutor.
1555. Un reprezentant judiciar constituit în absenţa adversarului şi
care a apărut în dreptul clasic a fost;
a) actor;
b) cognitor;
; Cj procurator;
d) tutor.
1556. Erau persoane care pledau pentru altul:
a) actor;
b) cognitor;
c) procurator;
d) tutor.
1557. Cognitor era un reprezentant judiciar constituit în prezenţa:
ă) adversarului;
6) magistratului;
® reprezentatu lui;
d) reprezentantului.
1558. Cognitor era un reprezentant judiciar constituit:
a) prin pronunţarea unor cuvinte solemne;
b) fără forme solemne;
c) în prezenţa adversarului;
d) în absenţa adversarului.
1559. Procurator era un reprezentant judiciar constituit:
a) prin pronunţarea unor cuvinte solemne;
S) fără forme218 solemne;
c) în prezenţa adversarului;
. < d) în absenţa adversarului
1560. Procurator ad litem este acelaşi lucru cu:
a) advocatus;
b) defensor;
tcj mandatar ad litem;
d) persoanele care pledează pentru altul.
1561. Erau asimilaţi procuratorului:
(a) actor;
b) defensor; cj patronus
causam; dytutor.
1562. în dreptul roman reprezentarea:
a) era perfectă; fty nu
era perfectă;
cVproducea efectele asupra persoanei reprezentantului; d)
producea efectele asupra persoanei reprezentatulii.
1563. Efectele hotărârii judecătoreşti în care figura reprezertan- tul puteau fi
transferate asupra reprezentatului prii.tr-o formulă cu transpoziţiune în
care:
a) în intentio figura numele reprezentantului; bţîn
intentio figura numele reprezentatului;
’'Q în condemnatio era numele reprezentantului; d) în
condemnatio era numele reprezentatului.
1564. Pârâtul avea dreptul să refuze judecata cu un procurator al
reclamantului dacă procuratorul nu constituia:
a) cautio ex operis novi nunciatione;
b) cautio iudicio sîsti;
c) icautio pro expensis;
••aYcautio ratam rem dominum habiturum.
1565. în drepjul clasic acţiunea (adio) era desemnată prin:
aj condictio;
iudicium;
d) petitio;
ăj vindicatio.
1566. în dreptul postclasic. s-a generalizat termenul de:
a) condictio;
b) iudicium;
c) petitio;
d) vindicatio.
1567-0 persoană putea să fie în acelaşi timp reclamant şi pârât în:
a) acţiunile divizorii;
b) adio finium regundorum;
c) actio iniuriarum aestimaioria;
d) iudicia duplicia.
1568. O persoană putea să fie în acelaşi timp reclamant şi pârât în:
a) actio certae creditae pecuniae;
b) actio communi dividundo;
c) actio de in rem verso;
d) actio familiae erciscundae.
1569. Cea mai veche şi cea mai importantă clasificare a acţiunilor în
dreptul roman este cea care se referă la:
a) acţiuni in ius;
b) acţiuni in factum;
j3jcţiuni de buna-credmţă;
(ficţiuni de drept strict.
1570. Cea mai veche şi cea mai importanta clasificare a acţiunilor în
dreptul roman este cea care se referă la:
facţiuni in rem; hj acţiuni in
personam;
c) acţiuni civile;
d) acţiuni penale.
1571. Acţiunile care sancţionează drepturi în temeiul cărora titularii îşi
exercită prerogativele asupra unor lucruri sunt
'ă) acţiuni in rem;
b) acţiuni in personam;
c) acţiuni civile;
d) acţiuni penale.
1572. Acţiunile care îşi aveau originea într-o lege sau senatusconsult erau:
a) acţiuni in rem;
b) acţiuni in personam;
/âcţiuni civile;
d) acţiuni penale.
1573. în dreptul clasic şi postclasic termenul de condictiones era similar cu:
a) acţiuni in rem; acţiuni
in personam;
c) acţiuni civile;
d) acţiuni penale.
1574. Acţiunea în revendicare făcea parte din categoria de:
^ââcp'uni in rem; b)
acţiuni in personam;
facţiuni civile; d) acţiuni
penale.
219
1575. Erau acţiuni in rent:
a) actio furti;
b) actio ex stipulatu;
'S) actio negatoria;
d) ocfio confessoria.
1576. 1?« vindicatio este sinonim cu:
a) flcfzo furti;
c) actio negatoria;
d) actio confessoria.
1577. Vindicatio servitutis este sinonim cu:
a) actio furti;
(A actio negatoria;
1578. Dreptul de servitute era apărat prin:
a) actio furti;
£) actio negatoria;
1579. Titularul unui drept real putea respinge pretenţiile unei persoane ce
susţinea că ar avea un drept de servitute asupra lucrului său prin:
a) actio furti;
c) actio negatoria;
1580. Erau acţiuni in personam:
mjactio furti; o$
actio ex stipulatu;
c) actio negatoria;
1581. Un drept de creanţă ce se năştea dintr-un centracttta* con- /
tractu) putea fi sancţionat prin:
V—, "'a) actio furti;
b) actio ex
stipulatu; ty actio
negatoria; d) actio
confessoria.
1582. Un drept de creanţă rezultând dintr-un delict (tex delicto) putea fi
Sancţionat prin:
fi) actio furti;
c) actio negatoria;
220
2583. Erau acţiuni in rent:
a) actio empti;
bjactio legisAquiliae;
cjrei vindicatio;
-d) vindicatio servitutis.
1584. Dreptul de proprietate era sancţionat prin:
a) actio empti;
b) actio legis Aquiliae;
c) rei vindicatio;
vindicatio servitutis.
a) )actio empti;
B) actio legis Aquiliae; i)
rei vindicatio;
d) vindicatio servitutis. ■
1586. Un drept de creanţă ce rezulta din neîndeplinirea unei obiigaţii
născută dintr-un contract (ex contractu) putea fi sancţionat prin: a) actio
empti;
(fi}actio legis Aquiliae;
c) rei vindicatio;
d) vindicatio servitutis.
1587. Un drept de creanţa ce se năştea din neîndeplinirea unei obligaţii
născută dintr-un delict (ex delicto) putea fi sancţionat prin: Z&pactio empti;
if) actio legis Aquiliae;
c) rei vindicatio;
d) vindicatio servitutis.
1588. Titularul unui drept real putea respinge pretenţiile unei persoane ce
susţinea că ar avea un drept de servitute asupra lucrului său prin:
a) actio empti;
b) actio legis Aquiliae;
c) rei vindicatio;
(^vindicatio servitutis.
1589. JErau acţiuni in personam:
a) actio hypotecaria;
___ actio commodati;
actio depositi; d)
actio quasi Serviana.
1590. Un drept de creanţă ce se năştea din neîndeplinirea unei obligaţii
născută dintr-un delict (ex delicto) putea ü sancţionat prin:
b) actio commodati;
c) actio depositi;
d) actio quasi Serviana.
221
] 591. Un drept de creanţă ce rezulta din neîndeplinirea unei obligaţii născută
dmtr-un contract (er contractu) putea fi sancţionat prim
a) actio
hypotecaria; by
actio commodati;
c) actio depositi;
d) actio quasi Sennana
1592. Erau acţiuni ficticii:
b) actio commodati;
----- c) actio depositi;
d) actio quasi Servians.
1593. De regulă, numele pârâtului:
a) era trecut în intentio în acţiunile in rent; bjou
era trecut în intentio în acţiunile in rem;
_ cêra trecut în intentio în acţiunile in personam; d) nu
era trecut în intentio în acţiunile in personam.
a) acţiunile in rem scriptae;
b) actio ad
exhibendum; jd) äctio
quod metus causa;
ăfcondictio indebiti.
1595. Erau acţiuni in rem:
b) actio ad exhibendum;
c) actio quod metus causa;
d) condictio indebiti,
1596. Nu se trecea numele pârâtului în intentio la:
b) actio ad exhibendum;
c) actio quod metus causa;
d) condictio indebiti.
1597. Acţiunile honorarii au fost create de:
a) consu
li; vb)
pretori;
/epeââxL curuli;
1598. Acţiunile civile puteau fi intentate:
('âybricând;
b) de regulă, în termen de un an;
c) cu încuviinţarea magistratului;
C dViară încuviinţarea magistratului.
] 599. Acţiunile honorarii puteau fi intentate:
a) oricând;222
rbPţle regulă, în termen de un an;
223
c) cu încuviinţarea magistratului;
d) fără încuviinţarea magistratului.
1600. Dintre acţiunile honorarii erau imprescriptibile:
a) actio aestimatoria;
b) actio furti;
d) acţiunile exercitate de moştenitorii pretoricni
1601. Acţiunile honorarii puteau să fie:
a} acţiuni in ius;
b) acţiuni in factum; t)
acţiuni ficticii;
. d) acţiuni ce cuprindeau formule cu transpoziţie.
1602. Formula nu cuprindea intentio în cazul unor:
a) acţiuni in ius;
(b)'acţiuni in factum;
c) acţiuni ficticii;
d) acţiuni ce cuprindeau formule cu transpoziţie.
1603. Formula nu cuprindea demonstraţia în cazul unor:
a) acţiuni in ius;
fracţiuni in factum;
b) acţiuni ficticii;
1604. Formula nu cuprindea condemnatio în cazul unor:
a) acţiuni in ius;
b) a cţiuni in factum;
1605. Acţiunile a căror formulă indica în intentio un nume şi în condemnatio alt
пшпе erau:
a) acţiuni in ius;
. dicţiuni ce cuprindeau formule cu transpoziţie.
1606. Acţiunile cu. caracter alăturat (actiones adiecticiae qualitatis) acordate
creditorilor în cazul obligaţiilor asumate de sclavi erau:
a) acţiuni in ius;
{Sâcţnmi ficticii;
• fipkcţhmi ce cuprindeau formule cu transpoziţie.
1607. Acţiunea pubiiciană făcea parte din categoria de:
a) acţiuni in ius;
facţiuni ce cuprindeau formule cu transpoziţie.
1608. în cazul reprezentării injustiţie se întrebuinţau:
224
a) acţiuni in ius;
0) acţiuni ce cuprindeau formule cu transpoziţie.
1609. Acţiunile ficticii aveau o formulă:
6) redactată după dreptul civil;
b) redactată după dreptul pretorian;
c) în care uneia dintre părţi i se atribuia o calitate pe care în
realitate nu o avea;
dj în care uneia dintre părţi i se atribuia un drept pe care în
realitate nu îl avea.
1610. In cazul unui peregrin acţiunea de furt era acordată:
а) în favoarea peregrinului;
б) în contra peregrinului;
c) cu ficţiunea dacă ar fi om liber (fictio si liber esset); vd)
cu ficţiunea dacă ar fi cetăţean roman (si civis Romanus
esset).
1611. Acţiunile populare puteau fi intentate de:
a) edilii curul i;
b) pretor;
c) numai de partea lezată;
*"d) orice cetăţean.
1612. Acţiunije populare puteau fi:
a) acţiuni populare în sens restrâns;
b) acţiuni populare în sens larg;
c) acţiuni populare propriu-zise;
d) acţiuni populare procuratorii.
1613. Reclamantului i se acorda o parte din amendă în cazul unor:
â) acţiuni populare în sens restrâns;
✓dicţiuni populare propriu-zise;
~d) acţiuni populare procuratorii.
1614. Reclamantului i se acorda dreptul dc a încasa integral amenda
perceputa de la persoana condamnată în cazul unor:
ficţiuni populare în sens restrâns;
p) acţiuni populare în sens larg;
dj'acţiuni populare propriu-zise;
d) acţiuni populare procuratorii.
1615. Acţiunile pretorienc şi penale făceau parte, în general, din
categoria:
a) acţiuni populare în sens restrâns;
225
c) acţiuni populare propriu-zise;
( d) Acţiuni populare procuratorii-
1616. Acţiunile utile erau acţiuni:
a) directe;
tybivile;
> c) honorarii;
d) pretoriene.
1617. Acţiunile populare includeau:
a) acţiunile divizorii;
b) acţiunea publici anii;
c) acţiunile cu caracter alăturat;
inacţiunea referitoare la strămutarea pietrelor de hotar.
1618. Acţiunile populare includeau:
&)actio de effusis et deiectis;
b) ac ti o de in rem verşo;
c\actio depositi;
d) pctio de posito vel suspensum.
) 619. Acţiunile penale aveau ca scop condamnarea pârâtului la: aâmendă;
b) o sancţiune privativă de libertate;
c) repararea pagubei sau restituirea lucrului;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi restituirea obiectului.
1620. Acţiunile rei persecutoriae aveau ca scop condamnarea
pârâtului la;
a) amendă;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi restituirea obiectului. .1621.
Acţiunile mixte aveau ca scop condamnarea pârâtului la:
a) amendă;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi instituirea obiectului.
1622. Acţiunile introduse pentru furt aveau ca scop condamnarea
pârâtului la;
a) 'amendă;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi
restituirea obiectului.
1623. Acţiunea pentru executarea sentinţei (actio iudicati) avea
ca scop condamnarea pârâtului la:
a) amendă;
b) o sancţiune privativa de libertate;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi restituirea obiectului:
1624. Acţiunea de reparare a daunelor provocate pe nedrept ( actio iniuriae
daţi) avea ca scop condamnarea pârâtului la:
a) amendă;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi restituirea obiectului
1625. Acţiunile in personam născute din contracte aveau ca scop
condamnarea pârâtului la:
a) amendă;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi restituirea obiectului.
1626. Acţiunile introduse pentru bunurile smulse cu forţa aveau ca scop
condamnarea pârâtului la:
’SJ)amendă;
15) o sancţiune privativă de libertate;
d) aplicarea unei pedepse pecuniare şi restituirea obiectului
1627. Acţiunile de drept strict erau acţiuni:
a) in rem;
bj in personam;
. c) a căror formulă conţinea o intentio certa;
d) a căror formulă conţinea o intentio incerta.
1628. Acţiunile de bună-credinţă erau acţiuni:
^ in rem;
b) in personam;
c) a căror formulă conţinea o intentio certa; djte
căror formulă conţinea o intentio incerta.
1629. Judecătorul avea o putere foarte mare de apreciere în:
a) cazul acţiunilor de drept strict; b/cazul acţiunilor
de bună-credinţă; cl faza in iure;
d) faza apud iudicem.
1630. Acţiunile de drept strict includeau:
a) adio commodati;
b) adio praescriptis verbis;
/£7 adio ex stipulata;
ă) adio ex testamento.
1631. Acţiunile dc bună-credinţă includeau:
adio commodati; ffiactio
praescriptis verbis;
226
c) actio ex stipulata;
d) actio ex testamento.
1632. Acţiunile de drept strict includeau:
<J a) condictio indebiti;
b) actio commuai dividundo;
c) actio familiae erciscundae;
d) actio finium regundonan.
1633. Acţiunile de bună-credinţă includeau:
a) condictio indebiti; bjjactio
commuai dividundo;
€)jictio familiae erciscundae: ăj
qctio finium regundorum.
1634. Acţiunile dfc drept strict includeau pe cele privitoare la contractul
de:
a) depozit;
b) locaţiune;
c) mandat;
d) vânzare-cumpărare.
1635. Acţiunile de bună-credinţă includeau pe cele privitoare Ia
contractul de:
) a) depozit;
; b) locaţiune;
c) mandat;
dfvânzare-cumpărare.
] 636. Acţiunile arbitrale puteau fi acţiuni:
<S) Xn rem; c b) in
personam;
c) dq care judecătorul apărea mai întâi în calitate de arbitru
şi apoi de judecător;
d) în care judecătorul apărea mai întâi în calitate de
judecător şi apoi de arbitru.
1637. Într-Q acţiune arbitrală pârâtul:
proptea fi obligat să satisfacă pretenţia reclamantului la
ordinul judecătorului;
b) nu putea fi obb’gat să satisfacă pretenţia reclamantului la
ordinul judecătorului;
c) putea fi condamnat la o sumă de bani determinată de
magistrat în intentio;
(^djputea fi condamnat la o sumă de bani stabilită de către
reclamant sub prestare de jurământ.
1638. în procedura formulară sentinţa pronunţata de judecător era: (a/drală;
b) scrisă; c^motivată;
d) -$emotivată.
227
1639. Efectele sentinţei în procedura formulară au fost:
a) forţa juridică, dacă sentinţa era de condamnare;
b) forţa juridică, dacă sentinţa era de absolvire;
cj forţa executorie, dacă sentinţa era de condamnare;
d) forţa executorie, dacă sentinţa era de absolvire;
1640. Forţa juridică a sentinţei presupunea că nu se mai putea repune în
discuţie ceea ce a făcut obiectul unei judecăţi:
a) după sentinţa de condamnare a pârâtului;
b) ~după sentinţa de absolvire a pârâtului;
c) exceptând procesele referitoare la libertate;
d) exceptând procesele referitoare ia proprietate.
1641. Principiul autorităţii lucrului judecat era asigurat prin regula bis de
eadem re ne sit adio:
â) în procedura legisacţiunilor;
b) în procedura formulară;
XŢ^faţă de reclamant;
d) faţă de pârât.
1642. Principiul autorităţii lucrului judecat era asigurat prin regula res iudicata
pro veritate accipitur:
a) în procedura legisacţiunilor;
bjftn procedura formulară;
< cj faţâ de reclamant;
.*6) faţă de pârât.
1643. Principiul autorităţii lucrului judecat era asigurat prin efectul extinctiv al
lui litis contesiatio:
a) în procedura legisacţiunilor;
b) 5n procedura formulară;
/ c/raţă de reclamant;
Q) faţă de pârât.
1644. Autoritatea lucrului judecat era asigurat prin excepţia lucrului judecat
(exceptio rei iudicatae):
a) în procedura legisacţiunilor; b^în
procedura formulară;
•cî faţa de reclamant;
Cfl/faţă de pârât.
1645. Pentru ca o sentinţă să dea naştere la excepţia lucrului judecat trebuia:
/a}-6ă existe identitatea de obiect; g^ă existe aceleaşi persoane cu
aceleaşi calităţi procesuale; (zt să existe aceleaşi persoane cu
calităţi procesuale diferite; (d/noul proces să repună în discuţie o
chestiune care fusese judecată.
1646. în procpfţipB fh» mulară fhrţa executorie a sentinţei era asigurata de:
; ji) ' actio indicaţi;
b) exceptio rei iudicatae;
c) regula res iudicata pro veritate accipitur;
d) efectul extinctiv al lui litis contestatio.
1647. în procedura formulară manus iniectio iudicati a fost înlocuita de:
^ a)'* actio iudicati;
b) exceptio rei iudicatae;
c) regula res iudicata pro veritate accipitur;
d) efectul extinctiv al lui litis contestatio.
1648. în procedura formulară dacă debitorul nu plătea în termen de treizeci de
zile de la pronunţarea sentinţei, magistratul da un decret de executare
asupra:
a) bunurilor debitorului, sistem preluat din procedura ___
legisa c ţiuni lor;
(bJ^Dunurile debitorului, sistem introdus dc pretor în __ cadrul
procedurii formulare;
/c)/persoanei debitorului, sistem preluat din proce- ^ dura
Jegisacţiunilor;
d) persoanei debitorului, sistem introdus de pretor în cadrul
procedurii formulare.
1649. în procedura formulară, executarea asupra persoanei putea duce la:
a) uciderea debitorului;
b) vânzarea debitorului ca sclav; cVîncarcerarea
Intr-o închisoare a statului;
/a)/obligarea debitorului de a munci o perioadă de ^ timp la
închisoarea creditorului.
1650. în procedura formulară, executarea asupra bunurilor debitorului
constituia o procedură:
a) normală;
fSpexcepţionaiă;
/cTVealizata sub forma distracţia bonorum; unrealizată sub
forma venditio bonorum.
1651. Procedura de executare venditio bonorum a cunoscut, următoarele faze:
a) cessio bonorum;
b) distractio bonorum;
(*€)[venditio bonomm propriu-zisa;
âŢinissio in bona.
1652. Prima fază a procedurii dc executare venditio
bonomm a fost;
a) cessio bonomm;
c) venditio bonorum propriu-zisă;
( d) miss io in bona.
1653. Debitorul care devenise insolvabil din motive de forţă majoră putea să
scape de executarea asupra persoanei prin:
' a) cessio bonorum;
d) missio in bona.
1654. Trimiterea creditorilor în detenţiunea întregului patrimoniu al
debitorului se făcea prin:
a) cessio bonorum;
d) missio in bona.
1655. Un curator bonorum era numit în cazul unei:
a) cessio bonorum;
ci venditio bonorum propriu-zisă; ci)
nmsio in bona.
1656. Un mâgister bonorum era numit în:
a) cessio bonorum;
b) distractio bonorum; fc^venditio
bonorum propriu-zisă;
d) missio in bona.
1657. Un bonorum emptor era ales în:
a) cessio bonorum;
bydistractio bonorum;
0)<venditio bonorum propriu-zisă; d)
missio in bona.
1658. Un bonorum sector era ales în:
a) cessio bonorum;
d) missio in bona.
1659. în cazul în care debitorul insolvabil era o persoană de rang senatorial se
folosea:
a) cessio bonorum; bj
distractio bonorum;
d) missio in bona.
1660. Devenea infam debitorul executat prin:
a) cessio bonorum; *
ôfyvendüio bonorum propriu-zisă;
’ d) missio in bona.
230
1661. Odată cu generalizarea procedurii extraordinare a ieşit din uz:
a) cessio bonorum;
tâpmissio in bona.
1662. Debitorul insolvabil putea să abandoneze bunurile în favoarea
creditorilor săi printr-o:
cessio bonorum;
d) missio in bona.
1663. Prima fază a procedurii de executare venditio bonorum presupunea;
a) trimiterea creditorilor ^posesia patrimoniului debitorului; 6/
trimiterea creditorilor fia detenţia patrimoniului debitorului; cj păstrarea
de către debitor a calităţii de posesor al
propriului patrimoniu;
r’d) păstrarea de către debitor a calităţii de proprietar al
propriului patrimoniu.
1664. A doua fază a procedurii de executare venditio bonoruin presupunea;
*&) Trimiterea creditorilor în posesia patrimoniului debitorului;
b) trimiterea creditorilor în detenţia patrimoniului debitorului;
c) păstrarea de către debitor a calităţii de posesor al propriului
patrimoniu;
d) păstrarea de către debitor a calităţii de proprietar al
propriului patrimoniu.
1665. în procedura de executare venditio bonorum se trecea la cea de a doua
fază în cazul în care datoriile nu erau plătite în termen de:
a) 10
zile; b^l5
zile;
c) 30 de zile;
d) 60 de zile.
1666. în procedura de executare venditio honorum} curator bonorum avea
sarcina:
ri,să-l supravegheze pe debitor în scopul evitării măririi
insolvabilităţii;
b) să inventarieze bunurile debitorului;
c) să publice anunţul de vânzare a bunurilor debitorului;
d) să vândă în bloc bunurile debitorului.
1667. în procedura de executare venditio bonoivm. bonorum emptor avea
sarcina:
a) să-l supravegheze pe debitor în scopul evitării măririi
insolvabilităţii;
231
• «ic

d) să yândă în bloc bunurile debitorului.
1668. în procedura de executare venditio bonorum> magister bononm avea
sarcina:
a) să-l supravegheze pe debitor în scopul evitării măririi
insolvabilităţii;
;<xf^â vândă în bloc bunurile debitorului.
1669. în procedura de executare venditio bonorum, cumpărătorul bunurilor
[bononm emptor) dobândea:
a) ’întregul patrimoniu al debitorului;
b) numai bunurile corporale şi creanţele debitorului;
c) asemenea unui moştenitor cu titlu particular, Q)
asemenea unui moştenitor cu titlu universal.
1670. Distractio bonorum constituia o forma de vânzare a bunurilor
debitorului insolvabil:
a) voluntară;
silita;
clînbloc;
'd^cu amănuntul.
1671. Distracţia bonorum era o procedură de executare:
a) infamanta;
b) aplicabilă unui impuber;
c) aplicabilă unui pupil;
dj' aplicabilă unei persoane lipsită de discernământ.
1672. Cessio bonorum era o procedură de executare:
al silită;
(b/voluutară;
c) care atrăgea infamia;
d) care nu atrăgea infamia;
1673. Cessio bonorum presupunea:
a) insolvabilitatea debitorului din motive imputabile;
b) insolvabilitatea debitorului din motive neimputabile; (^
abandonarea bunurilor debitorului;
d) o declaraţie a creditorilor în faţa magistratului.
1674. în procedura de executare cessio bonorum debitorului in solvabil i
se acorda:
a) beneficium abstinendi;
, b) beneficium competentiae;
c) beneficium excussionis;
d) beneficium inventării
232
1675. Daci motivele invocate în cererea debitorului erau temeinice, aplicarea
lui cessio bonorum:
a) era obligatorie;
$) nu era obligatorie;
cjiămâoea la aprecierea magistratului;
, --------- ... ■ , d) depindea de acceptarea creditorilor.
Procedura 1676. Procedura extraordinară a apărut:
extraordinară aÎa începutul epocii clasice;
v b) la sfârşitul epocii clasice;
c) la începutul epocii postclasice;
d) la sfârşitul epocii postclasice.
1677. Procedura extraordinară a fost generalizată:
a) la începutul epocii clasice;
b) la sfârşitul epocii clasice;
c) la începutul epocii postclasice;
d) la sfârşitul epocii postclasice.
1678. Procedura extraordinară a apărut mai întâi:
provincii;
b) in Italia;
c) în Latium;
d) la Roma.
1679. Procedura extraordinară a fost generalizată printr-o constituţie imperială
emisă de:
a) August;
b) Diocleţian;
c) Hadrian;
d) Iustinian.
1680. împăratul obişnuia să soluţioneze diverse litigii între particulari;
a} cu respectarea normelor de procedură existente; bifară
respectarea normelor de procedură existente; cj încredinţând
cauzele diverşilor funcţionari imperiali;
d) fără a le încredinţa spre soluţionare diverşilor funcţionari
imperiali.
1681. Prefectul oraşului (praejectus urbi) judeca litigiile care aveau ca obiect;
a) abateri comise de chiriaşi;
( b) deposedări violente;
c) furturi mărunte;
â) fraude comise de curatori în dauna persoanelor aflate în
îngrijirea lor;
1682. Prefectul paznicilor de noapte (praefecius vigilum) judeca litigiile care
aveau ca obiect:
a) abateri comise de chiriaşi;
b) deposedări violente;
( o) furturi mărunte;
d) fraude comise de curatori în dauna persoanelor aflate
în îngrijirea lor,
1683. Prefectul oraşului (praefectus urbi) judeca:
ii) plângerile patronilor contra liberţilor;
0) plângerile pentru rele tratamente aplicate sclavilor,
р) fraude comise de tutori în dauna pupililor;
d) litigiile cele mai complexe. «■* > P'
1684. Prefectul pretoriului (praefectus praetorio) judeca:
a) plângerile patronilor contra liberţilor,
b) plângerile pentru rele tratamente aplicate sclavilor,
с) fraude comise de tutori în dauna pupililor,
cele mai complexe.
1685. în judecarea litigiilor înalţii funcţionari imperiali (prafceti):
aj cercetau cauza extra ordinem;
b) nu cercetau cauza extra ordinem;
c) sc supuneau normelor prevăzute de ordo iudiciorum
privatonm',
d) nu se supuneau nomelor prevăzute de ordo iudidonm
privatorum.
1686. In procedura extraordinară, spre deosebire de procedura
formulară:
a) judecătorul se manifesta mai activ;
b) rolul judecătorului este mult mai limitat;
c) părţile joacă un rol
determinant; dj părţile joacă un rol
secundar.
1687. în procedura extraordinară procesul se desfăşura:
ajFîntr-o singură fază;
b) in iure şi apud iudicem;
c) în faţa unui judecător privat,
/ d^în faţa unui funcţionar imperial.
1688. în procedura extraordinară procesul sc desfăşura:
a) oral;
f'b^în scris;
c) gratuit;
d) în prezenţa publicului.
1689. în procedura extraordinară procesul se desfăşura numai în
prezenţa:
a) părţilor;
b) judecătorului;
âvocaţilor;
d) flincţionarilor judecătoreşti.
234
1690. în procedura extraordinară, la Roma şi Constantin opol, pro-
cesele erau judecate de:
a) prefectul oraşului;
b) prefecţii pretoriului;
c) vicari;
d) guvernatori.
1691. în procedura extraordinară cauzele minore erau judecate de:
a) prefecţii oraşului;
b) prefecţii pretoriului;
c) vicari;
d) guvernatori.
1692. în procedura extraordinară,-.panăla împăratul Constantin cel Mare,
procesele puteau fi judecate:
jOnumai în zilele faste (diesfoşti);
b) .tn orice zi a anului;-
c) în orice zi a anului, cu excepţia zilelor de duminică;
d) în orice zi a anului, cu accepţia sărbătorilor creştine,
1693. în procedura extraordinară, sub domnia împăratului Constantin cel
Mare, procesele puteau fi judecate:
a) numai în zilele faste ('dies foşti);
b) în orice zi a anului;
VeJm orice zi a anului, cu excepţia zilelor de duminică;
d) în orice zi a anului, cu excepţia sărbătorilor creştine.
1694. în procedura extraordinară, după interzicerea cultelor necreştine,
procesele puteau fi judecate;
a) numai în zilele faste (diesfasti);
b) în orice zi a anului; •
c) în orice zi a anului, cu excepţia zilelor de duminică;
orice zi a anului, cu excepţia sărbătorilor creştine.
1695. In procedura extraordinară, sub domnia împăratului Constantin cel
Mare, cauzele referitoare la emancipări şi dezrobiri puteau fi judecate:
a) numai în zilele faste [diesfasti);
/o) w orice zi a anului;
c) în orice zi a anului, cu excepţia zilelor de duminică:
d) în orice zi a anului, cu excepţia sărbătorilor creştine.
1696. Formele procedurii extraordinare îţrperioada clasică au fost:
i afpSocedura. prin denuntianB;
b) procedura prin libel;
c) procedura prin litis denuntiatio;
afplocedura prin rescript.
1697. Formele procedurii extraordinare în-epoca postclasică atf fost:
procedura prin denuntiatio; i
b/^rocedura prm libel;
235
' «if
fcj procedura prin litis denuntiatio;

d) procedura prin rescript
1698. Formele normale ale procedurii extraordinare au fost:
a) procedura prin denuntiatio;
te) procedura prin litis denuntiatio; u
d) procedura prin rescript.
1699. Reclamantul se putea adresa direct împăratului în:
c) .procedura prin litis denuntiatio;
fd)procedura prin rescript.
1700. Părţile trebuiau sâ se prezinte în faţa tribunalului^ termen de patru
luni de la înmânarea citaţiei în:
'cj procedura prin litis denuntiatio; '
1701. Reclamantul îi adresa pârâtului o notificare autorizată de magistrat
în:
a) procedura prin denuntiatio;i
Л. Printr-o constituţie din anul 322 a împăratului Constantin cel Mare
a fost reglementată:
*cj procedura prin litis denuntiatio;
1703. Procesul se putea judeca în lipsa (contumacia) în:
1704. Citarea se făcea de către un funcţionar inferior sau de către un
agent judiciar în:
1705. Citarea se făcea de către un agent judiciar numit viator în:
236
c) procedura prin litis dcnuntiatio;
d) procedura prin rescri.pt
1706. Citarea se făcea de către un exsecutor în: a)
procedura prin denuntiatio;
C ti^procedura prin libel;
1707. Pârâtului i se acorda iniţial un termen de zece zile de la primirea citaţiei
pentru a răspunde printr-o întâmpinare în: aXprocedura prin denuntiatio;
§ § § §
d) procedura prin libel;
1708. Proceduraprin libel a înlocuit la mijlocul secolului al V-lea:
b) procedura prin litis denuntiatio;
c) procedura prin quaestiones perpetuae;
1709. în notificarea adresată pârâtului prin procedura prin denuntiatio reclamantul
preciza:
a) pretenţiile sale;
b) numele acţiunii intentate;
c) temeiul juridic al pretenţiilor şi aî acţiunii;
(d) ziua când sa se prezinte în faţa magistratului.
1710. Se putea folosi forţa pentru a-1 constrânge pe pârât sa se prezinte la tribunal
în:
procedura prin libel;
1711, Libellus conventionis cuprindea:
a) pretenţiile reclamantului;
b) întâmpinarea pârâtului;
c) numele acţiunii intentate;
d) solicitarea adresată judecătorului de a permite citarea
pârâtului.
1712, Libellus contradictionis cuprindea: a)
pretenţiile reclamantului;
< b) întâmpinarea pârâtului;
c) numele acţiunii intentate;
d) solicitarea adresată judecătorului de a permite citarea
pârâtului.
237
1713. în procedura prin libel, în cazul în care lipsea de la proces după ce
fusese citat, pârâtul era:
a) judecat in lipsi la primul termen stabilit în ci: aţie;
b) judecat în lipsi după două somaţii succesive;
c) judecat în lipsa după trei somaţii succesive;
d) condamnat fără administrarea vreunei probe.
1714. în procedura extraordinară hotărârea judecătorească de condamnare a
pârâtului putea avea ca obiect:
a) numai obligarea la o sumă de bani;
b) restituirea lucrului;
cj obligaţia de a nu face ceva;
djiobligaţia de a suferi ceva.1
1715. în procedura extraordinară ca urmare a noului caracter al excepţiilor:
a) care devin absolutorii; b/
care devin minutorii;
c) pârâtul putea fi condamnat la o sumă mai mică decât cea
pretinsă de reclamant;
d) pârâtul nu putea fi condamnat la o sumă mai mică decât
cea pretinsă de reclamant
1716. în procedura extraordinară comiterea de către reclamant a unei plus
petitio:
a) presupunea aceleaşi consecinţe precum cele prevăzute în
presupunea alte consecinţe decât cele prevăzute in
c) presupunea pierderea definitivă a procesului;
'dfmi presupunea pierderea definitivă a procesului.
1717. Reclamantul era obligat în dreptul lui Iustinian să plătească triplul
sumei de bani pe care o cheltuise pârâtul din cauza comiterii de către
reclamant a unei plus petitio:
r â'hbausa;
^q^loco; ^
^c)re;
d) tempore.
J 718. In procedura extraordinară, în cazul comiterii unei plus petitio tenjppre,
reclamantul era sancţionat cu:
f a) amânarea introducerii unei noi acţiuni la. un termen dublu
faţă de cel prevăzut iniţial;
b) amânarea introducerii unei noi acţinni la un termen triplu
faţă de cel prevăzut iniţial;
£j)dbligaţia de a plăti pârâtului triplul sumei de bani ^ cheltuită
cu ocazia procesului; d) pierderea definitivă a procesului.
238
în procedura
extraordinară
1719.
executarea sentinţei
se făcea;
a) de magistrat;
b) de creditor,
c) funcţionari de
d) prin
imperiali (apparitores);
folosirea, la
nevoie, a forţei
(mânu militari).
în procedura
extraordinară
1720.
executarea silită a
sentinţei de
condamnare se putea
face;
a) asupra
bunurilor
debitorului;
b) asupra
persoanei
debitorului:
c) în închisori private:
d) în închisori
ale statului.
1721. în procedura extraordinară erau absolviţi de închisoare debitorii insolvabili
care:
a) dovedeau că insolvabilitatea nu le este imputabilă;
b) dovedeau că insolvabilitatea era cauzată de motive de forţă
majoră;
c) procedau la o cessio bonorum;
d) procedau la o venditio bonorum.
1722. în procedura extraordinară până la Iustini ar. ac putea face apel împotriva
sentinţei:
fapral; )
r'p^în scris;
239
termen de două sau trei zile;
d) în termen de zece zile.
1723. în procedura extraordinară, în dreptul lui lustinian, se putea face apel
împotriva sentinţei:
Imoral; b}'
în scris;
c) în termen de două sau trei zile;
d) în termen de zece zile.
j 724. în procedura extraordinară apelul era: a)
Revolutiv;
jbYsbspensiv de executare;
CcXdfepus la judecătorul care pronunţase sentinţa; d) depus la
judecătorul care urma să judece apelul.
1725. In procedura extraordinară împrejurarea că a doua instanţă trebuia să
cerceteze din nou fondul procesului constituie o consecinţă a faptului
că apelul era:
a) devolutiv;
b) suspensiv de executare;
c) depus la judecătorul, care pronunţase sentinţa;
d) depus la judecătorul care urma să judece apelul.
240
«*
1726. In procedura extraordinară« cu ocazia judecării apelului:

a) se puteau face noi cereri;
b) nu se puteau face noi cereri;
c) puteau fi audiaţi noi martori;
d) nu puteau fi audiaţi noi martori.
1727. în procedura extraordinară, în apel, pârâtul:
a) putea ridica mai multe excepţii;
b) nu putea să ridice noi excepţii;
c) putea să aducă în apărare noi probe;
d) nu putea să aducă în apărare noi probe.
1728. In procedura extraordinară apelantul căruia i se respinsese apelul:
a) era sancţionat cu o amendă fixă;
I3) era sancţionat cu o amendă lăsată la aprecierea
judecătorului;
c) era obligat in duplum faţă de suma la care fusese
condamnat iniţial;
d) nu primea vreo sancţiune.
1729. în procedura extraordinară, cu ocazia judecării apelului:
( ă) prima sentinţă putea fi modificată in peius;
b) prima sentinţă nu putea fi modificată in peius;
. c) se putea agrava situaţia în propria cale de atac;
d) nu şe putea agrava situaţia în propria cale de atac.
* în procedura extraordinară hotărârea pronunţată în apel (a doua sentinţă)
era:
a) în mod normal, atacabilă;
b) în mod normal, inatacabilă;
'c) îp. mod excepţional, atacabilă cu un recurs special
adresat împăratului;
d) în mod excepţional, atacabilă cu un recurs special adresat
prefectului pretoriului.
T
RĂSPUNSURI
Nr. Png.* Nr. Pat Nr. 1 *£
NOŢIUNI 34. *d 26 66. ac 33

INTRODUCTIV*' 35. € 26 67% a 33
L abed 18,19 36. b 26 68. a 33
2* aed 18. 20 37. 26 69. abc
3, abc 18-20 38, 26 ?0. a
4, d 20 39. d *6 71% a 33
98*6
5. b 18 40. 26 #% W bc 33
6. ac 19,20 IZVOARELE 73. d 33
7* b 18 DREPTULUI 74% be 34
8. b 18 ROMAN 75% 34
9. b 19 41. 31 76. bed 34
10. a 20 42. abed 31 77% b 34
11. ab 19 43. 31 78% bed 34
44. 31 79. bed 34
12. a 19
45. abed 31 80. abc 34
13. d 20
14. abc 20 46. abc 31 81% c 34
15. cd 20,23 47. abc 31 82% _ 34
—
48. — 31 83. cd 34
16. 20 49. abed 31,38
17. c 20 84. c 34
50. 31,38 85. c 34
18. c 20 51. abed 31,38 86. — 34
19. c 20 — —
52. 31,38 87. 34
20. ac 20-25
—
53. abc 32 88. d 34
21. 21, 26 54. 32
22. — 22, 26 — 89. 34
55. bd 21,32 90. d 34
23. -r 23,26 56. bc 32
24. cd 24, 26 91. bd 34,3S
57. c 32 92. bc 35
25. ab 25, 26
58. abc 32 93. b 35
26. d 26 59. abd 32
27. d 26 94. acd 35
60. bc 32,33 95. ad 35
28. c 26 61. bd 32,32 96. cd 35
29. a 26 62. a 32
30. b 26 97, ab 35
63. c 32 98. a 35
31. b 26 64. b 33
32. b 26 99. cd 35
33. bc 26 65. abc 33 100. cd 35
* Numerele indică paginile din manualul Imtiluţii drept roman. Editura Sitech. Ctaiova, 2009,2013
347
&
DREPTURILE REALE
Lucrurile 1731. Potrivit lui Gaius, clasificarea fundamentală a lucrurilor ( summa

rerum divis io) era cea care deosebea între:
res principales şi res accessoriae;
res humani iuris şi res divini iuris;
res communes şi res publicae;
res in patrimonio şi res extra paţrimonium.
Sintagma res in patrimonio este sinonimă cu:
res privatae; r'15) res in
commercio;
c) lucru susceptibil să constituie obiect de raporturi juridice
private;
0lucru care se află în circuitul civil.
Sintagma res extra paţrimonium este. sinonima cu:
res privatae;
res in commercio;
lucru susceptibil să constituie obiect dc raporturi juridice private;
lucru care se află în circuitul civil.
Sintagma res extra patjimoniwn este sinonima cu:
res in patrimonio;
res in commercio;
res extra commercium;
lucru care nu poate forma obiectul unor raporturi juridice private.
Categoria res in patrimonio includea:
res communes omnium;
res corporales;
res divisibiles;
res frugiferae.
Categoria res extra paţrimonium includea:
res corporales;
res divisibiles;
res frugiferae.
Categoria res humani iuris includea:
res corporales;
res divisibiles;
res frugiferae.
347
DREPTURILE
REALE
Lucrurile Potrivit lui Gaius, clasificarea fundamentală a lucrurilor (summa rerum
divisio)era cea care deosebea între:
res principales şi
res hutnani iurisşi res divini iuris;
res communes şi res
res in patrimonio şi res exira
Sintagma res in patrimonio este sinonimă cu:
res privatae;
res in comrnereio;
lucru susceptibil să constituie obiect de raporturi juridice private;
lucru care se află în circuitul civil.
Sintagma res extra patrimonium este. sinonimă cu:
res privatae;
res in cemmercic;
lucru susceptibil să constituie obiect do raporturi juridice private;
lucru care se află în circuitul, civil.
Sintagma res extra patrimonium este sinonimă cu:
res in patrimonio;
res in commercio;
res extra commercium;
lucru care nu poate forma obiectul unor raporturi juridice private.
res corporales;
res divisibiles;
res frugiferae.
Categoria res extra patrimonium includea:
res corporales;
res divisibiles;
res frugiferae.
res corporales;
res divisibiles;
res frugiferae.
241
Categoria res in commercio includea:
res corporales;
res divisibiles;
res Jrugiferae.
res fungibiles;
res immobiles;
res incorporales;
res indivisibiles.
res fungibiles;
res immobiles;
res incorporales;
res indivisibiles.
Categoria res extra commercium includea:
res fungibiles;
res immobiles;
res incorpo7‘dles;
res indivisibiles.
res mancipi;
res mâbiles;
res publicae;
res religiosae.
Categoria res extra patiimonium includea:
res mancipi;
res mâbiles;
res publicae;
res religiosae.
res mancipi;
res mâbiles;
jtSfrespublicae;
d) res religiosae.
Categoria res divini iuris includea:
res mancipi;
res mâbiles;
res publicae;
res religiosae.
res sacrae;
res sanctae;
г res universitatis;
res quae pondere, numéro, mensura consistunt. 1741.
res sacrae;
res sanctae;
res universitatis;
res quae pondere, numéro, mensura consistunt.
res sacrae;
res sanctae; pires
universitatis;
Categoria res divini iuris includea:
d^res sacrae;
Jàjres sanctae;
res universitatis;
Categoria res in pattimonîo includea:
к) fes accessoriae;
fes infugiferae;
yes nec mancipi;
fes quae usu consumuntur.
Cea mai importantă clasificare a lucrurilor in patrimonio până în epoca
postclasică a fost cea între:
res mobiles şi res immobiles; bj res
mancipi şi res nec mancipi;
res corporales şi res incorporales;
res principales şi res accessoriae.
Categoria res mancipi includea terenurile situate:
£t la Roma;
în Italia;
în provincii, dacă se bucurau de ius Itaiicum;
în provincii, dacă nu se bucurau dc ius Itaiicum.
Categoria res nec mancipi includea terenurile situate:
la Roma;
în Italia;
în provincii, dacă se bucurau de ius Itaiicum; d^în provincii,
daca nu se bucurau dc ius Itaiicum.
Categoria res mancipi includea:
/a) servitutea apeductului;
243
servitutea de canalizare; cjf servitutea
de a nu supraînălţa;
servituţile de trecere.
244
mjtţ
Categoria resnec mancipi includea:

servitutea apeductului;
servitutea de canalizare;
servitutea de a nu supraînălţa;
servituţile de trecere.
servitutea ferestrei;
servitutea de a purta o greutate;
servitutea de a nu împiedica lumina;
servituţile de scurgere a apelor naturale.
Categoria res nec mancipi includea:
servitutea ferestrei;
servitutea de a nu împiedica lumina;
Categoria res mancipi includea servituţile:
adus;
yfyiîer;
sîiUicidii;
(dj'via.
Categoria res nec mancipi includea servituţile:
actus;
M iter;
(cf stillicidii;
via,
/a) servituţile prediale rurale;
servituţile prediale urbane;
colonii;
sclavii.
servituţile prediale rurale;
servituţile prediale urbane;
colonii;
sclavii.
245
caii;
catârii;
caprele;
cămilele.
caii;
catârii;
246
- i» opnetate, spre deoscf»v-
n lucniritnr ~ -
( c) caprele;
dycămilele.
elefanţii;
oile;
măgarii;
’ d) vitele.
elefanţii;
S bjT oile;
măgarii;
vitele.
banii;
dreptul de abitaţie;
dreptul de uz;
dreptul de uzufruct.
banii;
S) dreptul de abitaţie;
‘dreptul de uz;
Lucrurile din categoria mancipi se puteau transmite prin:
< ay.in hire cessio;

mancipatio;
traditio;
traditio fleta.
Lucrurile nec mancipi se puteau transmite prin:
in iure cessio\
mancipatio;
traditio;
traditio ficta.
Diferenţa dintre res mancipi şi res nec mancipi a început să-şi piardă din
importanţă:
în dreptul cviritar;
în dreptul pretorian;
odată cu posibilitatea transmiterii lucrurilor mancipi prin
traditio şi dobândirea dreptului dc proprietate cviritară
prin usucapio;
odată cu posibilitatea transmiterii lucrurilor nec mancipi prin
traditio şi dobândirea dreptului de proprietate cviritară
247
prin usucapio.
248
R*s corporales erau:
lucrurile quae tangi possunt;
lucrurile quae tangi non possunt;
drepturile patrimoniale;
drepturile nepatrimoniale.
Res incorporales erau:
lucrurile quae tangi possunt;
^ lucrurile quae tangi non possunt; '
c) drepturile patrimoniale; d) drepturile
nepatrimonîale.
Categoria res corporales includea:
creanţele;
dreptul de proprietate;
dreptul de moştenire;
Categoria res incorporales includea:
â)s creanţele;
dreptul de proprietate;
‘ dreptul de moştenire;
^dreptul de uzufruct.
Categoria res corporales includea:
metale; bj^terenuri;
sclavi;
servituţi.
Categoria res incorporales includea:
metale;
terenuri;
sclavi;
âVfeervituţi.
Praedia rustica includeau terenuri:
jal cu construcţii;
Jb)tfară construcţii;
cîtuatc la ţară; v d)
Situate la oraş.
Praedia urbana includeau terenuri:
cu construcţii;
fără construcţii;
situate la ţară;
situate la oraş.
Res immdbiles includeau:
praedia rustica;
praedia urbna;
lucrurile încorporate cu pământul în mod natural;
lucrurile încorporate cu pământul în mod artificial.
ajfcrborii înrădăcinaţi;
arborii dezrădăcinaţi;
'fructele atârnând în pom;
fructele desprinse de pom.
Res mobiles includeau:
arborii înrădăcinaţi;
arborii dezrădăcinaţi;
fructele atârnând în pom;
fructele desprinse de pom.
res soli;
bj lucrurile corporale imobile;
c) lucrurile incorporate imobile;
d^lucrurile destinate să servească perpetuu un imobil.
res soli;
lucrurile corporale mobile;
lucrurile incoiporale mobile;
lucrurile destinate să servească în. mod perpetuu un
imobil.
bazine;
canale;
\ c) fântâni;
d) conducte de apă.
bazine;
canale;
fântâni;
conducte de apă.
Aveau ca obiect numai lucruri imobile:
depozitul;
(' b) emfiteoza;
cigajul;
"3) supcrficia.
Aveau ca obiect numai lucruri mobile:
'a) depozitul;
'"c) gajul;
Wemfiteoza;
<5 superficia.
«Muyi Si
___ .«»Bi* pnmitivă, aşa cum era cea a Romei
anenurile cu toate coastmcfiile situate în Italia daca

localităţile unrU *»*•’
1788. Categoria de lucruri genera includea:
lucruri
Stichus;precum sclavul
lucruri precum un sclav;
lucruri determinate prin calităţi individuale;

lucruri determinate prin caracterele grupului din care făceau parte.
1789. Categoria de lucruri species includea:
lucruri precum un sclav;
lucruri precum sclavul Stichus;
Lucruri determinate prin calităţi individuale;
lucruri determinate prin caracterele grupului din care făceau
parte.
1790. Clasificarea lucrurilor în genera şi species prezenta importanţă:
*în materia riscurilor;
în cazul dobândirii proprietăţii prin adiudicatio;
în cazul accesiunii;
în cazul pierii fortuite a lucrului care constituia obiectul
obligaţiei.
1791. Clasificarea lucrurilor în res divisibiles şi res indivisibiîes prezenta
importanţă:
în materia riscurilor;
obligaţiei.
1792. Clasificarea lucrurilor în lucruri consumptibile şi lucruri neconsumptibile
prezenta importanţă:
obligaţiei.
1793. Clasificarea lucrurilor în res principales şi res accessoriae prezenta
importanţă:
în cazul dobândirii proprietăţii prin adiudicatio; ^6/în cazul
accesiunii;
d) în cazul pierii fortuite a lucrului care constituia obiectul
obligaţiei.
1794. Principiul genera non pereunt se aplica:
în cazul dobândirii proprietăţii prin adiudicatio; £)în cazul
accesiunii;
d) în cazul pierii fortuite a lucrului care constituia obiectul
obligaţiei.
248
1
Principiul genera non pereunt se aplica în cazul lucrurilor: \
accesorii; i
de gen;
"c) individual determinate;
principale. v
Conform principiului genera non pereunt, debitorul continua să fie obligat în
cazul pieirii fortuite a lucrurilor:
accesorii;
de gen;
V
individual determinate;
principale.
Conform principiului genera non pereunt, debitorul era exonerat de răspundere
în cazul pieirii fortuite a lucrurilor.
accesorii;
de gen;
individual determinate; I
principale.
Res quae pondere, numéro, mensiira consistant erau lucrurile:
-aîungibile; V
care se puteau cântări;
Æj care se puteau număra;
care se puteau măsura.
Lucrurile frugifere sunt lucrurile:
/0 care produc în mod periodic alte lucruri materiale;
care îşi păstrează intacta substanţa materială;
care îşi păstrează destinaţia economică; I
^ d) din care s-au dedus cheltuielile ocazionate de pro-»
ducerea fructelor.
Fructele naturale sunt fructe produse:
prin munca omului;
fără munca omului; I
pe calea unor acte civile;
prin forţa naturii.
] 801. Fructele industriale sunt fructe produse: шдргш
munca omului; 1
fără munca omului;
pe calea unor acte civile;
prin forţa naturii.
1802. Erau fructe naturale:
prăsi la animalelor domestice;
recolta obţinută prin cultivarea pământului;
copilul sclavei;
şerviciilc sclavilor (operae servorum).
Erau fructe industriale:
prăsila animalelor domestice;
copilul sclavei;
serviciile sclavilor (operae servorwri).
Erau fructe civile:
prăsila animalelor domestice;
copilul sclavei;
serviciile sclavilor (operae servoruni).
Dreptul de proprietate asupra fructelor produse de bunurile frugifere
prevenea:
proprietarului bunului;
nudului proprietar al bunului;
( cjr; arendaşului pe termen lung al bunului;
Arendaşului pe termen scurt al bunului.
Dreptul de proprietate asupra fructelor revenea:
al emfiteotului;
' t&uzufructuarului;
posesorului de bună-credinţă;
posesorului dc rea-credinţă, prin separare sau prin
percepere.
Clasificarea lucrurilor în frugifere şi nefrugifere prezenta importantă în
cazul:
coproprietari;
dobândirii proprietăţii prin adiudicatio; ^posesie de
bună sau de rea-credinţă;
•^d) uzufructului.
Clasificarea lucrurilor în divizibile şi indivizibile prezenta importanţă
în cazul:
/a)£oproprietăţii;
" dobândirii proprietăţii prin adiudicatio;
posesie de bună sau de rea-credinţă;
uzufructului.
Clasificarea lucrurilor în consumptibile şi neconsumptibile prezenta
importanţă în cazul:
coproprietăţii;
dobândirii proprietăţii prin adiudicatio;
posesie de bună sau de rea-credinţă;
Categorialucrundivizibikincludea:
un sclav;
dreptul de proprietate asupra unui sclav;
dreptul de uzufruct;
drepturile de familie.
Categoria de lucruri indivizibile includea:
un sclav;
dreptul de proprietate asupra unui sclav;
dreptul de uzufruct;
drepturile de familie.
Plata sultei putea fi făcută în cazul lucrurilor:
de gen;
divizibile;
fungibile;
djîndi
vizibile.
Res quae usu consumuntur erau lucruri:
* onsumptibil e;
- b; neconsumptibile;
creare se consumau după prima întrebuinţare;
care se consumau treptat printr-o întrebuinţare normală.
Diferenţierea între lucrurile consumptibile şi neconsumptibile
prezenta interes în cazul:
a) obligaţiilor cu pluralitate de subiecte;
of comodatului;
cj împrumutului de consumaţie (mutuuni);
obligaţiei de a plăti sulta.
In dreptul roman era considerat lucru principal;
*cel care avea un regim juridic independent;
cel care servea la folosirea altui lucru;
^ cel care avea o valoare economică mai mare; d}‘
pământul.
In dreptul roman era considerat lucru accesoriu:
cel care avea un regim juridic independent;
fTfcel care servea la folosirea altui lucru;
cel care avea o valoare economică mai mare;
pământul.
Aplicarea principiului accessorium sequitur principale prezenta
interes în cazul distincţiei între:
lucrurile coiporale şi cele incorporale;
lucrurile mobile şi cele imobile;
lucrurile consumptibile şi cele neconsumptibile;
lucrurile de gen şi cele individual determinate.
Aerul era inclus în categoria:
( a) res communcs omnium;
res humani iuris;
res publicae;
res universitatis.
dejcn'i ****
H-Miic cu toate construcţiile situate în fi Cilii fi, . ** Cra 11»^.- *
incii, dacă localifăi»!*
Litoralul mării era inclus în categoria;

rer comfnunes omnium;
res humani iuris;
res publicat;
res universitatis.
Sclavii proprietatea statului roman erau incluşi în categoria:
res communes omnium; ţ>) res
humani iuris;
res publicae;
res universitatis.
Sclavii proprietatea unui municipiu erau incluşi în categoria:
res humani iuris;
jes publicae;
C d) res universitatis.
Sumele provenite din impozite erau incluse în categoria:
£bjy&g humani iuris;
Jq) res publicae;
res universitatis.
Apele curgătoare erau incluse în categoria:
res humani iuris;
res publicae;
res universitatis.
Lucrurile scoase din circuitul civil şi destinate uzului comun cuprineau:
/a) res communes omnium;
1 b) res humani iuris;
Ac) res publicae; d) res
universitatis.
Stadioanele erau sau puteau fi incluse în categoria:
. bYres humani iuris;
' c).res publicae; fd) res
universitatis.
Minele şi carierele erau incluse în categoria:
. a) res communes omnium;
res humani iuris;
{cj'res publicae;
d) res universitatis.
Apa mării era inclusă în categoria:
252
res humani iuris;
15
res publicae;
res universitatis.
Cimitirele dintr-un municipiu sau dintr-o colonie erau incluse în categoria:
^ _ b) res humani iuris;

res publicae;
res universitatis.
Teatrele erau sau puteau fi incluse în categoria:
a\res communes omnium;
Ofi i-es humani iuris;
(jcJ'res publicae; v ăŢ'res universitatis.

Porturile erau incluse în categoria:
res communes omnium; f
lfrres humani iuris;
. ~c) res publicae;

res universitatis.
Puteau fi apropriate prin occupatio9 devenind res privatae, fracţiuni din:
( a) res communes omnium;

res humani iuris;
res publicae;
res universitatis.
Avea dreptul la o actio iniuriarum persoana împiedicată sa se folosească de:
, b) res humani iuris;
fcy>res publicae;
res universitatis.
O persoană, fizică sau juridică, nu avea dreptul să-şi rezerve folosinţa
exclusivă a unui lucru din categoria:
C a) res communes omnium;

res humani iuris;
res publicae;
res universitatis.
Agerpublicus făcea parte din:
domeniul public ai statului roman;
/
b) domeniul privat al statului roman;
c) res divini iuris;
/ * dj res humani iuris.

Drumurile făceau parte din:
Y^ a) domeniul public al statului roman; h)
domeniul privat al statului
1в.н
i
i
I
я
И И id ,1
T
ţd
ЦНН. II м 8 у L' у* к Ri
и ч,| ($) у
fftf
3
»1
m
И Й1
«I
f
t
_t
Q
i;
4П
J
I Vi M
I r -1 ГЦ
M
in» a
Г-1
\
r 1844» Lucrurile neînchmate zeilor dar socotite ca atare prin punerea sub
protecţia zeilor făceau parte din:
ras religiosae;
nts sacrae
res sanctae;
ras divini iuris,
Templele făceau parte din:
res religiosae;
ras sacrae;
ras sanctae;
dj >as divini iuris.

Lucrurile destinate cultului morţilor făceau parte din:
res religiosae;
ras sacrae;
ros sanctae;
res divini iuris.
Altarele făceau parte din:
res religiosae; b>
res sacrae; cj res
sanctae;
res divini iuris.
Mormintele făceau parte din:
ras religiosae;
res sacrae;
ras sanctae;
res divini iuris.
Porturile făceau parte din:
res religiosae;
res sacrae;
res sanctae;
res divini iuris.
Porţile cetăţilor făceau parte din:
res religiosae;
res sacrae;
res sanctae;
res divini iuris.
Lucrurile consacrate iui Dumnezeu făceau parte din:
res religiosae;
res sacrae;
res sanctae;
res divini iuris.
Lucrurile destinate zeilor Mani făceau parte din:
res religiosae;
res sacrae;
255
w ou înnr*
■
res sanctae;
res' cf/vim’ iuris.
Inventarul templelor şi bisericilor făcea
parte din:
res religiosae;
res sacrae;
res sanctae;
Lucrurile consacrate iniţial printr-o lege

res divini iuris.
sau printr-un senatusconsult

făceau parte din:
res religiosae;
res sacrae; yJk*
res sanctae;
res divini iuris.
Lucrurile consacrate printr-o constituţie imperială făceau parte din:
res religiosae;
res sacrae;
res sanctae;
res divini iuris.
Inventarul mormintelor făcea parte din:
res religiosae;
res sacrae;
res sanctae;
res divini iuris.
Prin consecratio sau dedicatio un lucru devenea:
res religiosae;
res sacrae;
6) res sanctae;
/a) res divini iuris.
Prin pirofanatio un lucru înceta să mai fie:
res religiosae; i b) res
sacrae;
res sanctae; să) res
divini iuris.
Sintagmă lucruri inviolabile este sinonimă cu: i
res religiosae;
res sacrae; i
res sanctae;
res divini iuris.
Lucrurile excluse din circuitul civil din motive religioase includeau:
res religiosae;
res sacrae;
25 6
%
Posesia cj res sanctae; d) res divini iuris.
Posesia este o stăpânire:
a} de fapt asupra unui lucru;
de drept asupra unui luciu;
care se bucură de protecţie juridică numai atunci când
stăpânirea este legitimă;
care se bucură de protecţie juridică inclusiv când
stăpânirea este nelegitimă.
în legea celor XII Table posesia era desemnată prin termenul:
detentio;
possessio;
precarium;
usus.
Termenul de possessio a apărut mai întâi:
a) în cadrul dreptului privat; ■
/bjln cadrul dreptului public; .
/15) în legătură cu atribuirea în beneficiul patricienilor a
unor loturi din ager publicus; d) în legătură cu atribuirea
în beneficiul plebeilor a unor loturi din ager publicus.
Atribuirea loturilor (possessiones) din ager publicus se făcea:
cu titlu oneros;
\b)'cu titlu gratuit;
pe timp determinat;
pe timp nedetenninat.
Iniţial," posesia asupra loturilor atribuite din ager publicus era:
( aXrevocabilă;
irevocabilă;
apărată prin mijloace juridice puse la dispoziţia
posesorilor;
fă) apărată prin mijloace specifice dc care dispunea statul
roman în calitate de proprietar.
Iniţial, parcelele din ager publicus stăpânite de posesorii care nu erau
proprietari:
( a) puteau fi înstrăinate prin acte inter vivos;
nu puteau fi înstrăinate prin acte inter vivos;
puteau fi înstrăinate prin acte morţiş causa;
nu puteau fi înstrăinate prin acte morţiş causa.
Primul mijloc juridic de apărare pus la dispoziţia posesorilor care nu
erau proprietari a fost;
interdictul uti possidetis;
interdictul utrubi;
957
interdictul de clandestina possessione;
acţiunea In revendicare.
începând cu a doua jumătate a secolului al Hl-lea î.Hr. noţiunea de
possessio:
desemna o parcelă din ager publicus ocupată de patricieni;
desemna o parcelă din ager publicus ocupată de optimaţi;
a fost adaptată la o serie de raporturi de drept public;
a fost adaptată la o serie de raporturi de drept privat
Până în a doua jumătate a secolului al IlI-lea î.Hr. noţiunea de possessio:
| a) desemna o parcelă din ager publicus ocupată de
patricieni;
desemna o parcelă din ager publicus ocupată de optimaţi;
a fost adaptată la o serie de raporturi de drept public;
a fost adaptată la o serie de raporturi de drept privat
Din a doua jumătate a secolului al Hl-lea î.Hr. noţiunea de possessio a fost
adaptată sub forma de posesie privată în materie de:
/a>gaj;
/ b) proprietate pretoriană; l c) sechestru; yd) uzufruct
Posesia a devenit o instituţie juridică a dreptului privat în epoca:
a} veche;
~b) preclasică;
clasică;
postclasică.
Pentru existenţa posesiei este necesar:
&)animus;
'corpus;
un element material;
un element psihologic.
în cazul posesiei, voinţa unei persoane de a stăpâni lucrul pentru sine
constituie:
animus;
corpus;
un element material; rd) un
element psihologic.
în cazul posesiei, stăpânirea de fapt a unui lucru constituie:
animus;
corpus;
0) 1iO element material;
în cazul posesiei, intenţia unei persoane de a se comporta cu lucrul ca un proprietar
constituie:
â) animus;
corpus;
un element material;
Iniţial elementul corpus al posesiei era considerat:
într-un sens mai abstract;
într-un sens strict fizic;
că ar exista numai prin contactul direct cu lucrul;
câ ar exista ori dc câte ori posesorului i se asigura posibilitatea unei
stăpâniri de lungă durată asupra lucrului.
Sub influenţa şcolii proculiene elementul corpus aJ posesiei era considerat:
într-un sens mai abstract;
într-un sens strict fizic;
că ar exista numai prin contactul direct cu lucrul;
că ar exista ori de câte ori posesorului i se asigura posibilitatea unei
stăpâniri de lungă durată asupra lucrului.
Sub influenţa şcolii proculiene se considera că există elementul corpus al posesiei:
numai atunci când lucrul mobil era luat în stăpânire prin apucare:
numai atunci când avea loc pătrunderea sau instalarea dacă lucrul
era imobil;
şi atunci când vânzătorul unui lucru îi trimitea acasă cumpărătorului,
chiar dacă lucrul nu fusese atins de cumpărător;
atunci când vânzătorul îi arăta cumpărătorului de la fereastra casei
terenul vândut, precizându-i hotarele, chiar dacă terenul nu
fusese atins de cumpărător.
Până la şcoala proculiană se considera că există elementul corpus al posesiei:
numai atunci când lucrul mobil era luat în stăpânire prin apucare:
numai atunci când avea loc pătrunderea sau instalarea dacă lucrul
era imobil;
şi atunci când vânzătorul unui lucru îl trimitea acasă
cumpărătorului, chiar dacă lucrul nu fusese atins de cumpărător;
atunci când vânzătorul îi arata cumpărătorului de la fereastra casei
terenul vândut, precizându-i hotarele, chiar dacă terenul nu
fusese atins de cumpărător.
Posesia se dobândeşte prin întrunirea:
alternativă;
cumulativă;
a elementului animus;
a elementului corpus.
Posesia se pierde prin pierderea:
En alternativă;
cumulativă;
J& elementului animus;
Posesia se menţine prin întrunirea:
alternativă;
cumulativă;
a elementului animus;
Posesia putea fi păstrată când elementul corpus era exercitat printr-un:
arendaş;
chiriaş;
comodatar;
cumpărător.
Posesia putea fi păstrată când elementul animus era exercitat printr-un:
arendaş;
chiriaş;
comodatar;
cumpărător.
Posesia putea fi păstrată când elementul corpus era exercitat printr-un:
depozitar;
donatar;
legatar;
mutuum accipicns.
Posesia putea fi păstrată când elementul animus era exercitat printr-un:
depozitar;
donatar;
legatar;
accipiens.
mutuum
Elementele posesiei erau:
possessio ad interdicta;
\
possessio civilis;
possessio iuris; \
possessio vitiosa.
în dreptul roman erau forme ale posesiei: t
- ^ b) possessio civilis; v
/ d) possessio iuris; i
/ d) possessio vitiosa.
Cvasipösesia (quasi possessio) este acelaşi lucru cu:
possessio ad interdicta; i
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Posesia contrară dreptului este acelaşi lucru cu; I
possessio civilis;
possessio iuris; 1
possessio vitiosa.
Possessio naturalis este acelaşi lucru cu:
possessio ăd interdicta;
possessio civilis; 1
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Possessio adiisucapionem este acelaşi lucru cu:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Possessio iniusta este acelaşi lucru cu:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Jurisconsulţii romani numeau pur şi simplu possessio:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Necesita numai întrunirea celor două elemente componente ale posesiei:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Ducea la dobândirea proprietăţii cviritare prin uzucapine:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Uzurpatorul unui imobil beneficia de protecţie împotriva terţilor neproprietari
care îi tulburau posesia în cazul în care deţinea o;
possessio civilis;
possessio iuris; îîj
possessio vitiosa.
Elementul corpus consta în faptul exercitării servituţii în cazul unei:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
i 899. Avea ca obiect un lucru incorporai:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
A fost creată datorită interesului statului de a reprima violenţa şi justiţia
privată:
possessio civilis;
cXpossessio iuris; î
*ti) possessio vitiosa. \
Era lipsită de protecţie juridică faţă de anumite persoane:
■ b) possessio civilis;
possessio iuris; Î
/9) possessio vitiosa.

Elementul animus consta în faptul că obiectul servituţii era exercitat ca un drept în
cazul unei:
possessio civilis; ;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Da dreptul numai la protecţie posesorie feţă de orice persoană:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Hoţul posesor avea dreptul la o protecţie prin intermediul
interdictelor împotriva terţilor neproprietari care fără
drept îi tulburau posesia în cazul în care deţinea o:
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Efectele posesiei (ius possessionis) erau;
possessio civilis;
possessio iuris;
possessio vitiosa.
Iniţial romanii au considerat că pot fi posedate numai;
drepturile;
lucrurile corporale;
lucrurile incprporale;
servituţile.
în perioada clasică romanii au admis că pot fi posedate inclusiv:
drepturile;
lucrurile corporale;
lucrurile incorporale;
‘servituţile.
Efectele posesiei includeau:
protecţie juridică prin intermediul interdictelor A '
împotriva celor care tulburau posesia;
protecţie juridică prin intemediul interdictelor împotriva
celor care 3 deposedau pe nedrept pe posesor,
calitatea de reclamant a posesorului într-un proces de
revendicare;
calitatea de pârât a posesorului într-un proces de
revendicare.
Efectele posesiei includeau posibilitatea pe care o avea posesorul ca în
anumite condiţii să devină proprietar prin;
accesiune;
ocupaţiune;
tradiţiune;
uzucapiune.
Erau interdicte posesorii;
cele destinate redobândirii posesiei pierdute;
cele destinate menţinerii posesiei;
recuperandae possessionis causa;
Interdictul de clandestina possessione făcea parte din:
Interdictul de precario făcea parte din;
retinendae possessionis cauşa.
Interdictul adipiscendae possessionis făcea parte din:
Interdictul uti possidetis făcea parte din:
cele destinate redobândirii posesiei pierdute; v b)
'd) retinendae possessionis causa.

Interdictul unde vi armata făcea parte din:
cele destinate redobândirii posesiei pierdute; bacele
destinate menţinerii posesiei;
Ic) recuperandae possessionis causa;

Interdictul unde vi cotidiana făcea parte din:
â) cele destinate redobândirii posesiei pierdute;
cele destinate menţinerii posesiei; t)
recuperandae possessionis
causa;
Interdictul utrubi făcea parte din:
;ä) retinendae possessionis causa.
Celui care împrumutând altuia un lucru, în vederea restituirii acelui
lucru, i se putea acorda interdictul:
/a) de precario;
unde vi;
uti possidetis; \
utrubL I
împotriva celui care intra pe ascuns faţă de proprietarul
lucrului în posesia acelui lucru se putea da interdictul: |
de precario;
unde vi;
uti possidetis; ]
utrubi.
împotriva deposedării prin violenţă în dreptul iustinianeu exista interdictul:
de precario;
"unde vi;
uti possidetis;
utrubL
Interdictele conservatorii includeau interdictul:
i
de precario;
unde vi;
uti possidetis;
î
utrubL
Iniţial, pentru lucrurile mobile se putea acorda interdictul conservatorul:
de precario;
unde vi; i
uti possidetis;
utrubL
Iniţial, pentru lucrurile imobile se putea acorda interdictul conservatorul:
de precario; i
unde vi;
uti possidetis;
j utrubi.
I în dreptul Ini Iustinian exista interdictul conservatoriu:
de precario;
i
unde vi;
( c) uti possidetis;
J utrubi.
Interdictul unde vi cottidîana putea fi introdus:
oricând;
S) în termen de un an de la deposedare; p) când deposedarea avusese
loc prin folosirea armelor; d) când deposedarea avusese loc prin
violenţa iară folosirea armelor.
în dreptul iustinianeu interdictul unde vi putea fi introdus:
oricând;
în termen de un an de la deposedare;
când deposedarea avusese loc prin folosirea armelor,
când deposedarea avusese loc prin violenţă fără folosirea
armelor;
Interdictul unde vi armata putea fi introdus:
oricând;
de către o persoană a cărei posesie era viciată;
de către o persoană a cărei posesie era neviciată.
Interdictul unde vi cottidiana putea fi introdus:
oricând;
de către o persoană a cărei posesie era viciată;
de către o persoană a cărei posesie era neviciată.
Interdictele retinendaepossessionis causa erau interdite:
a^conservatorii;
B) pentru păstrarea posesiei;
pentru redobândirea posesiei;
/d) prin care magistratul cerea să nu se întreprindă nimic
împotriva stării actuale a lucrurilor.
I >30. Interdictele recuperandaepossessionis causa erau interdicte:
conservatorii;
pentru păstrarea posesiei;
'c) pentru redobândirea posesiei;
prin care magistratul cerea să nu se întreprindă nimic
împotriva stării actuale a lucrurilor.
1931. Interdictul ntrubi se acorda:
' a) în cazul lucrurilor mobile;
în cazul lucrurilor imobile;
în favoarea celui care poseda lucrul în momentul , eliberării
interdictului;
f ă) în favoarea celui care a posedat mai mult în cursul
anului care a precedat eliberarea interdictului.
1932. Până la Iustinian interdictul utipossidetis se acorda:
a} în cazul lucrurilor mobile; j
în cazul lucrurilor imobile;
£Cmn favoarea celui care poseda lucrul în momentul eliberării
interdictului; ;
în favoarea celui care a posedat mai mult în cursul anului care a precedat
eliberarea interdictului.
în dreptul lui Iustinian interdictul uti possidetis se acorda:
In cazul lucrurilor imobile;
în favoarea celui care poseda lucrul în momentul eliberării
interdictului;
în favoarea celui care a posedat mai mult în cursul anului
care a precedat eliberarea interdictului.
Romanii numeau detenţiunea:
possessio coiporalis;
possessio iniusta;
possessio naturalis;
quasi possessio.
Posesia şi detenţiunea aveau în comun:
a) animus; b
yporpus;
interdictele recuperandae possessionis causa;
interdictele retinendae possessionis causa.
Erau detentori:
ârendaşul;
b^chiriaşul;
donatorul;
locatarul.
Erau detentori:
comodantul;
comodatarul;
deponentul;
depozitarul.
Erau detentori:
cumpărătorul;
vânzătorul;
uzufructuaml în raport cu terţe persoane;
uzufructuaml în raport cu nudul proprietar.
Efectele juridice ale detenţiunii constau în posibilitatea pe care o avea delentoral ca
în anumite condiţii să devină proprietar prin:
accesiune;
ocupaţiune;
traditiune;
uzucapiune.
1940. Detenţiunea putea fi apărată prin:
interdictum de precario;
interdictum de seivitutibus;
interdictum de superficiebus;
interdictum quodvi aut dam.
Dreptul de
proprietate
în epoca veche proprietatea individuală a cetăţenilor se numea: ,
proprietatea cviritară;
proprietatea peregrină;
proprietatea pretoriană;
proprietatea provincială.
în dreptul clasic formele de proprietate privată erau:
Formele de proprietate privată care au apărut în dreptul clasic au fost:
v
\ c) proprietatea pretoriană;
' d) proprietatea provincială.
în epoca postclasică au dispărut ca forme ale proprietăţii private:
In epoca postclasică proprietatea privata era ilustrată de termenul
dominiuni în care erau contopite:
proprietatea peregrină; dj’proprietatea pretoriană; d)
Proprietatea cviritară consta în:
ius ăbstinendi;
ius ctbutendi;
ius fruendi;
fus utendi.
Dreptul proprietarului unui imobil de a percepe cbiria imobilului
închiriat constituia o prerogativă care ţinea de:
ius ăbstinendi:
ius abutendi;
ius fruendi;
ius utendi.
Dreptul proprietarului de a locui în propria casă constituia o
prerogativă ce ţinea de: *
ius ăbstinendi;
ius abutendi;
, c) ius fruendi;
d) ius utendi.
*** catepnw. ~~ Vf°prietatc, spre denc^r— , [>t a
"TfWT
Dreptul proprietarului de a-şi distruge propriul lucru constituia o prerogativă ce
ţinea de:
ius abstinendi;
ius abutendi;
ius fruendi;
ius utendi.
Dreptul proprietarului de a se folosi de propriul lucru constituia o prerogativă
ce ţinea de:
ius abstinendi;
ius abutendi;
ius fruendi; df
ius utendi.
Dreptul proprietarului de a dispune în mod deplin de propriul lucru constituia o
prerogativă, ce ţinea de:
ius abstinendi;
ius abutendi;
ius fruendi;
ius utendi.
Caracterele proprietăţii cviritare erau:
ius abstinendi;
ius abutendi;
ius fruendi;
ius utendi*
Proprietatea cviritară avea un caracter:
absolut; t>X
exclusiv; fc)
perpetuu; d)
real.
Faptul că proprietatea cviritară putea aparţine numai unui cetăţean roman ţine de
| caracterul său:
absolut;
exclusiv;
perpetuu;
real.
Faptul că proprietatea cviritară nu cunoştea în principiu nicio îngrădire ţine de
caracterul său:
absolut;
exclusiv;
perpetuu;
real.
Imposibilitatea revocării proprietăţii cviritare pe motivul că s-ar fi împlinit
termenul până la care a fost transmisă ţine de caracterul său:
absolut;
exclusiv;
perpetuu;
real. .
Faptul că proprietatea cviritară nu putea avea ca obiect decât lucruri
romane ţine de caracterul său:
absolut;
exclusiv;
perpetuu;
real.
Constituiau limitări în interes public ale exercitării proprietăţii
cviritare:
interzicerea demolării caselor în vederea utilizării
materialelor;
obligaţia de a suporta scurgerea apelor de pe terenurile
superioare;
obligaţia de a lăsa în jurul câmpului, pentru drum, o
fâşie liberă de cinci paşi;
obligaţia celor învecinaţi cu un râu navigabil să suporte
utilizarea publică a acelui râu.
Constituiau limitări ale exercitării proprietăţii cviritare în interesul
privat al vecinilor:
interzicerea demolării caselor în vederea utilizării
materialelor;
obligaţia de a suporta scurgerea apelor de pe terenurile
superioare;
obligaţia de a lăsa în jurul câmpului, pentru drum, o
fâşie liberă de cinci paşi;
obligaţia celor învecinaţi cu un râu navigabil să suporte
utilizarea publică a acelui râu.
Constituiau limitări în interesul public ale exercitării proprietăţii
cviritare;
exproprierea imobilelor particulare cu despăgubirea
proprietarilor;
exproprierea imobilelor particulare fără despăgubirea
proprietarilor;
restricţii legate de exploatarea minelor;
obligaţia de a i se permite proprietarului să culeagă
fructele căzute din arborii săi pe terenul altuia.
Constituiau limitări ale exercitării proprietăţii cviritare în interesul
vecinilor:
exproprierea imobilelor particulare cu despăgubirea
proprietarilor;
exproprierea imobilelor particulare fără despăgubirea
proprietarilor,
restricţii legate de exploatarea minelor;
obligaţia de a i se permite proprietarului să culeagă fructele
căzute din arborii săi pe terenul altuia.
*in\
în dreptul roman coproprietatea era o excepţie de la caracterul:
absolut al proprietăţii cviritare;
exclusiv al proprietăţii cviritare;
perpetuu al proprietăţii cviritare;
real al proprietăţii cviritare.
Coproprietatea presupunea exercitarea dreptului de proprietate de către mai
multe persoane:
în mod alternativ;
în mod concomitent; cj asupra
aceluiaşi lucru;
d) asupra unor lucruri diferite.
în cazul în care un lucru se afla în coproprietatea mai multor moştenitori, fiecare
moştenitor avea un drept de proprietate asupra:
lucrului în întregul său;
unei cote corporale din acel lucru;
unei cote ideale din acel lucru;
unei cote materiale din acel lucru.
în cazul coproprietăţii, fiecare coproprietar avea dreptul să dispună singur:
asupra lucrului în întregul său;
(b) asupra cotei părţi ideale pe care o deţinea;
asupra unei părţi corporale determinate în funcţie de cota parte
ideală pe care o deţinea;
'încetarea stării de coproprietate.
Proporţional cu cota-parte din dreptul de proprietate fiecare coproprietar avea
dreptul, respectiv obligaţia:
sa se folosească de lucru în a>nfoimitate ai natura sa;
sa se folosească de lucru în conformitate cu destinaţia sa;
să dobândească fructele produse de lucru;
să contribuie la cheltuielile de întreţinere a lucrului.
în cazul coproprietăţii ieşirea din indiviziune se putea face printr-o:
actio aestimatoria;
actio communi diviundo;
actio familiae erciscundae;
actio finium regundortim.
Cea mai importantă clasificare a modurilor de dobândire a proprietăţii în
dreptul roman este cea care distinge între modurile de dobândire:
originare şi derivate;
asupra lucrurilor niancipi şi asupra celor nec niancipi;
de drept natural şi de drept civil;
de drept ăl ginţilor şi de drept civil.
Modurile de .dobândire a proprietăţii de drept natural sau al ginţilor
includeau:
accesiunea;
adiudicatio;
in iure cessio;
legea.
Modurile de dobândire a proprietăţii de drept civil includeau:
accesiunea;
h)adiudicatio;
in iure cessio;
legea.
Modurile de dobândire a proprietăţii asupra lucrurilor inanpipi
includeau:
accesiunea;
adiudicatio;
in iure cessio;
legea.
Modurile de dobândire a proprietăţii asupra lucrurilor nec mancipi
includeau:
accesiunea;
adiudicatio;
in iure cessio;
legea, 1
Modurile de dobândire a proprietăţii de drept natural sau al ginţilor j
includeau: i
mancipaţiunea; i
ocupaţiunea;
tradiţiunea;
uzucapiunea.
Modurile de dobândire a proprietăţii de drept civil includeau:
mancipaţiunea;
* b) ocupaţiunea;
tradiţiunea;
uzucapiunea.
Modurile de dobândire a proprietăţii asupra lucrurilor mancipi
includeau;
mancipaţiunea;
ocupaţiunea; Q)
tradiţiunea;
uzucapiunea.
Modurile de dobândire a proprietăţii asupra lucrurilor nec mancipi includeau:
ruancipaţiunea;
oCupaţiunea;
tradiţiunea;
uzucapiunea.
Speciiicaţiunea era un mod de dobândire a proprietăţii cviritare:
asupra lucrurilor mancipi; s
asupra lucrurilor nec mancipi;
de drept natural sau al ginţilor;
de drept civil.
Ocupaţiunea era un mod de dobândire a proprietăţii cviritare:
derivat;
originar;
care conferea noului proprietar drepturi în limita celor pe care le
deţinea vechiul proprietar;
care conferea o proprietate nouă şi deplină.
Tradiţiunea era un mod de dobândire a proprietăţii cviritare:
derivat;
originar;
care conferea noului proprietar drepturi în limita celor pe care le
deţinea vechiul proprietar;
care conferea o proprietate nouă şi deplină.
Modurile de dobândire a proprietăţii prin transmitere cu titlu particular presupun
transmiterea:
integrală a patrimoniului;
unei cote din patrimoniu;
unor bunuri individuale;
inclusiv a datoriilor.
Modurile de dobândir e a proprietăţii prin transmitere cu titlu universal presupun
transmiterea:
integrală a patrimoniului;
unei cote din patrimoniu;
unor bunuri individuale;
. d) inclusiv a datoriilor.
Ocupaţiunea 1982. Ocupaţiunea consta în luarea în stăpânire a unui lucru:
care nu aparţinea nimănui;
care fusese abandonat;
care alcătuia proprietatea statului duşman;
care alcătuia proprietatea cetăţenilor statului duşman.
Puteau constitui obiect al ocupaţiunii:
lucrurile mobile ce apăreau la malul mării fără să aparţină cuiva;
lucrurile mobile ce apăreau la malul mării şi care aparţineau
cuiva;
lucrurile imobile ce apăreau la malul mării fără să aparţină
cuiva;
lucrurile imobile ce apăreau la malul mării şi care aparţineau
cuiva.
animalele sălbatice cu sau fără stăpân;
lucrurile confiscate la vamă;
porţiuni din res communes omnium.
insula in Jlumine nata;
insula in mari nata;
res derelictae;
res nullius.
Modalităţile speciale de dobândire a proprietăţii cviritare prin ocupaţiune au fost:
descoperirea comorii;
implantatio;
inaedificatio;
dobândirea fructelor de către posesorul de bună- credinţă.
In concepţia romană tezaurul sau comoara era o valoare ascunsă:
care avea un stăpân;
care nu avea un stăpân;
descoperita din întâmplare;
descoperită în urma unor cercetări speciale.
în cazul în care descoperirea tezaurului sau a comorii se făcuse într-un loc care
nu aparţinea descoperitorului, proprietatea teza irului revenea integral
descoperitorului daca descoperirea avusese 1 oc:
întâmplător, înainte de constituţia împăratului Hadrian;
în urma unor cercetări speciale, înainte de constituţia
împăratului Hadrian;
întâmplător, după constituţia împăratului Hadrian;
în urma unor cercetări speciale, după constituţia împăratului
Hadrian.
nu aparţinea descoperitorului, proprietatea tezaurului revenea pe jumătate
descoperitorului dacă descoperirea avusese loc:
întâmplător, înainte de constituţia împăratului Hadrkn;
Hadrian.
în cazul în care descoperirea tezaurului sau a comorii se f&cuse într-un loc care
nu aparţinea descoperitorului, proprietatea tezaurului revenea în mod
integral proprietarului locului dacă descoperirea avusese loc:
în tâmplător, după constituţia împăratului Hadrian;
Hadrian.
în cazul în care descoperirea tezaurului sau a comorii se făcuse într-un loc care nu
aparţinea descoperitorului, proprietatea tezaurului revenea pe jumătate
proprietarului locului dacă descoperirea avusese loc:
în urma unor cercetări speciale, înainte de constituţia.
*întâmplător, după constituţia împăratului Hadrian;
" d) în urma unor cercetări speciale, după constituţia
împăratului Hadrian.
aparţinea descoperitorului, proprietatea tezaurului îi revenea pe
jumătate dacă descoperirea avusese loc:
Hadrian.
aparţinea descoperitorului, proprietatea tezaurului îi revenea integral
dacă descoperirea avusese loc:
in urma unor cercetări speciale, după constituţia împăratului
Hadrian.
în mod normal, fructele produse de bunul frugifer sunt do- bândito de:
proprietar;
arendaşul pe termen lung;
arendaşul pe termen scurt;
emfîteot.
Categoria posesorilor legitimi include pe:
proprietar;
arendaşul pe termen lung; t)
emfiteot.
Categoria detentorilor precari include pe:
proprietar;
emfiteot.
Dreptul de proprietate asupra fructelor era dobândit prin separarea
fructelor de bunul frugifer efectuată de:
proprietar;
emfiteot.
1
Q98. Dreptul de proprietate asupra fructelor era dobândit prin
perceperea fructelor efectuată de:
proprietar;
emfiteot.
Uzufructuarul în raport cu proprietarul dobândea dreptul de
proprietate asupra fructelor ca şi cum ar fi fost:
proprietar;
emfiteot.
în mod normal fructele produse de bunul frugifer sunt dobândite de:
proprietar;
nudul proprietar; cj
posesorii legitimi;
'a) detentorii precari cărora proprietarul le-a recunoscut
dreptul să dobândească fructele.
Separarea fructelor constă în:
luarea în posesie a fructelor;
desprinderea fructelor efectuată de proprietar;
276
—fUii de proprietate, sm» s în cateertn- -w2»H*£An
*-
desprinderea fructelor efectuată de o terţa persoană;

desprinderea fructelor efectuată de hoţ.
Perceperea fructelor constă în:
luarea în posesie a fructelor;
desprinderea fructelor efectuată de proprietar?
desprinderea fructelor efectuată de o terţă persoană;
desprinderea fructelor efectuată de hoţ.
Acţiunea în revendicare împotriva hoţului care a sustras fructele după separare
putea fi intentată numai de:
j coproprietar; d) uzufructuar.
1 Acţiunea în revendicare împotriva hoţului care a sustras fructele după
1 separare nu putea fi introdusă de: a) arendaşul pe termen lung; by
2004. arendaşul pe termen scurt;
proprietar;
\izufructuar,
în raport cu bunul frugifer, posesorul dc bună-credinţa este:
proprietar;
posesor legitim;
<_c) posesor nelegitim;
d) detentar precar.
în epoca veche posesorul de bună-credinţa dobândea dreptul de proprietate
asupra fructelor:
numai prin percepere;
4>rin separare;
C c) prin uzucapiune; d) numai consumate
(frucuts consumpti).
în dreptul clasic s-a admis că posesorul de bună-credinţa putea dobândi dreptul
de proprietar asupra fructelor:
prin separare;
prin uzucapiune;
numai consumate {frucuts consumpti).
împăratul lustinian a stabilit că posesorul de bună-credinţă putea dobândi dreptul
de proprietate asupra fructelor:
prin separare;
prin uzucapiune;
numai consumate (Jrucuts consumpti).
în dreptul lui lustinian posesorul dc bună-credinţă putea dobândi dreptul de
proprietate asupra fructelor:
prin separare;
prin uzucapiune;
numai consumate (fimcuts consumpti).
Posesorul dq bună-credinţă dobândea fructele precum:
<proprietarul;
arendaşul pe. termen lung;
emfiteotul.
Dacă fructele fuseseră furate înainte de a fi percepute, posesorul de bună-credinţă avea
împotriva hoţului o acţiune în revendicare precum;
proprietarul;
arendaşul, pe termen scurt;
emfiteotul.
în dreptul lui lustinian s-a stabilit că din momentul chemării In judecată posesorul de
bună-credinţă era obligat să restituie proprietarului toate fructele:
percepute;
nepercepute; cl
consumate;
neconsumate.
Cel mai important mod de dobândire a proprietăţii după dreptul natural a fost:
accesiunea;
ocupaţhmea;
specifîcaţiunea;
d^tradiţiunea.
Tradiţiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, era accesibilă:
âTcetăţenilor;
bniatiiiilor;
(peregrinărilor;
sclavilor.
Tradiţiunea presupunea următoarele condiţii:
obiectul să fi eres mancipi;
bVlucrul să se afle în proprietatea transmiţătorului;
5
c)|să existe o iusta causa traditionls; dj transmiţătorul să aibă
intenţia de a înstrăina lucrul şi dobânditorul de a-1 dobândi.
Iusta causa traditionls era:
un act juridic;
un fapt juridic;
caro preceda remiterea lucrului;
care succeda remiterii lucrului.
Putea să fie o iusta causa traditionis: :
constituirea de dotă;
împrumutul de consumaţie;
împrumutul de folosinţă;
vânzarea-cumpărarea.
In epoca veche tradiţiunea fictivă a lucrurilor mobile se făcea prin:
constitutum possessiorum;
traditio brevi manu;
traditio longa manu;
traditio symbolica.
în dreptul clasic tradiţiunea fictivă se putea realiza prin:
traditio symbolica.
Principala formă de tradiţiune fictivă a fost:
traditio longa manu; f3ţ
traditio symbolica.
Transmiterea unui teren prin indicarea de către vânzător de pe o înălţime a limitelor
terenului pe care îl înstrăina constituia un caz de:
( cjtraditio longa manu;

traditio symbolica.
Transmiterea proprietăţii asupra unor mărfuri aflate într-o magazie prin predarea
cheilor de la magazia respectivă constituia un caz de:
traditio symbolica,
Transmiterea dreptului de proprietate asupra unei case prin predarea către cumpărător
a cheilor casei vândute constituia un caz de:
' traditio longa mânu;
traditio symbolica.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra unui lucru care se afla deja în detenţia
dobânditorului constituia un caz de:
&&
traditio brevi mânu;
traditio longa mânu;
traditio symbolica.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil în condiţiile în care fostul proprietar
continua să rămână în imobil în calitate de chiriaş constituia cazul de:
o) constitutum possessiorum;
traditio brevi mânu;
traditio longa mânu;
traditio symbolica.
în epoca lui Iustinian modul general de dobândire a proprietăţii a fost:
accesiunea;
Accesiunea mancipaţiunea;-
ocupaţiunea;
uzucapiunea.
Dobândirea de către proprietarul lucrului principal şi a dreptului de proprietate asupra lucrului
accesoriu defineşte:
accesiunea;
mancipaţiimea; cj ocupaţiunea; d) uzucapiunea.
După cum lucrul principal era un mobil sau un imobil, putea să fie mobiliară sau imobiliară:
accesiunea;
mancipaţiunea;
ocupaţiunea;
uzucapiunea.
O aplicaţie a principiului aceessorium sequiturprincipale este:
accesiunea;
mancipaţiunea;
ocupaţiunea;
uzucapiunea.
Erau cazuri de accesiune imobiliară naturală:
aluviunile;
amestecul;
adjuncţiunea;
avulsiunile.
2E0
Accesiunea imobiliară artificială includea:
aluviunile;
amestecul;
adjuncţiunea;
aluviunile.
Accesiunea mobiliară includea:
aluviunile;
amestecul;
"c) adjuncţiunea;
aluviunile.
Accesiunea imobiliară naturală includea:
confuziunea;
implantatio;
inaediftcatio)
insula născută în mijlocul uni râu.
Accesiunea imobiliară artificială includea:
confuziunea;
implantatio;
< c) inaediftcatio;
Accesiunea mobiliară includea:
CSJ confuziunea;
implantatio;
inaediftcatio;
I Accesiunea imobiliară includea:
I â) confuziunea;
j
I implantatio;
J inaediftcatio;
âjinsula născută în mijlocul uni râu.
Jncrementi fluviali includeau:
confuziunea;
implantatio;
inaediftcatio;
'*3) insula născută în mijlocul uni râu.
Jncrementi fluviali includeau:
"ă) aluviunile;
amestecul;
adjuncţiunea;
avulsiunile.
Aluviunile sunt:
creşteri imperceptibile ale malurilor;
bucăţialtui
alipite *de pământ;
teren; *•1
în urma unor fenomene naturale.
Avulsiunile simt:
creşteri imperceptibile ale malurilor;
bucăţi de
pământ;
cjjalipite
altui teren;
în urma unor fenomene naturale. \
Proprietatea asupra noului teren revenea:
| a) în mod necondiţionat proprietarului al cărui teren ; s-a
mărit prin aluviune; «
în mod necondiţionat proprietarului al cărui teren s-a
mărit prin avulsiune;
proprietarului iniţial al terenului de la care proveneau
aluviunile dacă alipirea nu a fost completă;
proprietarului iniţial de la care provenea bucata smulsă
;
prin avulsiune dacă alipirea nu a fost completă. \
Insula născută în mijlocul unui râu intra în proprietatea:
domeniului public al statului;
domeniului privat al statului;
comună a proprietarilor terenurilor riverane ambelor maluri
t
ale râului din dreptul insulei; j

comună a proprietarilor terenurilor riverane din
dreptul malului râului cu care se învecina insula,
dacă ea nu se afla la mijlocul râului.
1 Principiul superficies solo cedit era aplicabil în cazul în care
i
accesiunea se producea prin:
t aluviune;
avulsiune;
implanîatio;
(
-a) inaedificatio.
Proprietatea asupra construcţiei sau plantaţiei pe terenul altuia revenea:
proprietarului terenului în cazul constructorului ^ de bună-
credinţă;
proprietarului terenului în cazul constructorului , de rea-
credinţă;
i < c) proprietarului terenului dacă cel care a plantat era de rea-

credinţă;
celui care a plantat, dacă fusese de bună-credinţă.
Constructorul de bună-credinţă pe terenul altuia avea:
i
dreptul la despăgubiri corespunzător contravalo-
yr rii materialului întrebuinţat;
u) dreptul la despăgubiri corespunzător manoperei;
dreptul să demolez» construcţia şi să ridic© materialele;
un drept de retenţie până la primirea despăgubirilor de la
proprietarul terenului.
Constructorul de rea-credinţă pe terenul altuia avea:
dreptul la despăgubiri corespunzător contravalorii
materialului întrebuinţat;
dreptul la despăgubiri corespunzător manoperei;
dreptul să demoleze construcţia şi să ridice materialele;
un drept de retenţie până la primirea despăgubirilor de la
proprietarul terenului.
în cazul dobândirii proprietăţii prin adjuncţiune criteriul distincţiei între
lucrul principal şi cel accesoriu îl constituia:
dimensiunea lucrurilor;
greutatea lucrurilor;
natura lucrurilor;
valoarea lucrurilor.
în cazul dobândirii proprietăţii prin adjuncţiune lucrul principal era
considerat:
cel mai voluminos;
cel mai valoros;
cel pentru a cărui completare s-a folosit celălalt lucru;
cel pentru a cărui oroare s-a folosit celălalt lucru.
Adjuncţiunea includea:
ferruminatio;
pictura;
scriptura;
textura.
Conform regulilor adjuncţrunii, proprietatea noului lucru revenea:
<"a) proprietarului veşmântului în care au fost ţesute firele de
purpură;
proprietarului firelor de purpură care valorau mai mult
decât veşmântul;
'proprietarului papirusului pe care a fost scris manuscrisul;
persoanei care a scris manuscrisul.
Conform regulilor adjuncţiunii, proprietatea noului lucru revenea, în
timpul lui Iustinian:
proprietarului pergamentului pe care a fost realizat
manuscrisul;
autorului care a realizat manuscrisul întrebuinţând litere de
aur pe pergamentul ce aparţinea altei persoane;
.proprietarului pânzei pe care a fost pictat tabloul;
pictorului care a pictat tabloul pe pânza care aparţinea altei
persoane.
în cazul în care un pictor realizase un tablou pe pânza, care .
aparţinea altei persoane, proprietatea tabloului revenea:
proprietarului pânzei, conform prqculienilor;
pictorului, conform proculienilor;
pictorului, conform sabinienilor;
proprietarului pânzei, conform sabinienilor.
Adjuncţiunea constituia un caz propriu-zis de accesiune atunci când
cele două lucruri:
aparţineau aceluiaşi proprietar;
aparţineau unor proprietari diferiţi;
puteau n separate fara distrugerea noului lucru;
nu puteau fi separate fără distrugerea noului lucru.
Dacă adjuncţiunea fusese realizată cu bună-credinţă de
proprietarul lucrului principal, el datora proprietarului lu-
crului accesoriu:
contravaloarea lucrului accesoriu;
contravaloarea manoperei;
repararea integrală a prejudiciului;
rdj echivalentul valorii cu care s-a îmbogăţit.
în cazul adjuncţiunii realizată de proprietarul lucrului principal,
dacă fusese de rea-credinţă el datora proprietarului lucrului
accesoriu:
rf) echivalentul valorii cu care s-a îmbogăţit.
Dacă adjuncţiunea fusese realizată cu bună-credinţă de
proprietarul lucrului accesoriu şi noul lucru se afla în posesia
sa, proprietarul lucrului principal îi datora:
echivalentul valorii cu care s-a îmbogăţit.
Dacă adjuncţiunea fusese realizată cu rea-credinţa de proprietarul
lucrului accesoriu şi noul lucru se afla în posesia sa,
proprietarul lucrului principal îi datora:
Dacă adjuncţiunea fusese realizată cu rea-credinţă de proprietarul
lucrului accesoriu şi noul lucru nu se afla în posesia sa,
Dacă adjuncţiunea fusese realizată cu bună-credinţă de proprietarul
lucrului accesoriu şi noul lucru nu se mai găsea în posesia sa,
în cazul adjunejiumi, proprietarul lucrului accesoriu se putea îndrepta
împotriva proprietarului lucrului principal printr-o adio ad
exhibendum când:
era posibilă, fără deteriorări, separarea celor două
lucruri;
nu era posibilă, fără deteriorări, separarea celor două
lucruri;
proprietarul lucrului principal era de rea-credinţă;
proprietarul lucrului accesoriu era de bună-credinţă şi
lucrul se afla în posesia sa.
în cazul adjuncţiunii, proprietarul lucrului accesoriu avea un drept de
retenţie asupra noului lucru când:
era posibilă, fără deteriorări, separarea celor două lucruri;
lucruri;
proprietarul lucrului principal era de rea-credinţa;
proprietarul lucrului accesoriu era de bună-credinţă şi lucrul
se afla în posesia sa.
în cazul adjuncţiunii, proprietarul lucrului accesoriu se putea îndrepta
împotriva proprietarului lucrului principal cu o acţiune în
revendicare când:
lucruri;
proprietarul lucrului accesoriu era de bună-credinţă şi lucrul
în cazul adjuncţiunii, proprietarul lucrului accesoriu se putea îndrepta
împotriva proprietarului lucrului principal printr-o adio furti când;
nu era posibilă, fără deteriorări, separarea celor două lucruri;
proprietarul lucrului accesoriu era de bună-crediaţă şi lucrul
în cazul adjuncţiunii, proprietarul lucrului accesoriu avea la dispoziţie o
excepţia doli împotriva proprietarului lucrului principal când:
era posibilă, fără deteriorări, separarea celor două , lucruri;
nu era posibilă, fără deteriorări, separarea celor două lucruri;
proprietarul lucrului accesoriu era de bună-credmţa şi lucrul
Amestecul, ca formă a accesiunii, constă în unirea într-o masă unică a mai
multor coxpuri:
de acelaşi fel;
de natură diferită;
‘ c) aparţinând aceluiaşi proprietar;
aparţinând unor proprietari diferiţi.
. în cazul amestecului ca forma a accesiunii fiecare proprietar al uneia
din materiile componente îşi păstra dreptul de proprietate asupra
propriului lucru dacă:
materiile componente puteau fi individualizate;
materiile componente nu mai puteau fi individualizate;
amestecul s-a produs cu consimţământul proprietarilor,
amestecul s-a produs fără consimţământul proprietarilor.
2067. în cazul amestecului ca forma a accesiunii proprietarii fiecărei
materii componente deveneau coproprietari ai noului lucru dacă:
materiile componente puteau fi individualizate;
materiile componente nu mai puteau fi individualizate; \
c)Jamestecul s-a produs cu consimţământul proprietarilor,
„ ___________ d) amestecul s-a produs fără consimţământul proprietarilor.
Specifkaţitmea 2068. Până la lusrinian, proprietatea noului lucru produs prin
specificafiune revenea:
specificatorului, conform proculienilor;
specificatorului, conform sabinienilor;
proprietarului materiei prime, conform proculienilor, 'cf)
proprietarului materiei prime, conform sabinienilor.
în dreptul lui Iustinian proprietatea noului lucru produs prin specificaţiune
revenea:
286
specificatorului, dacă noul lucru putea fi readus la starea
iniţială a materiei prime;
specificatorului, dacă noul lucru nu mai putea fi readus la
starea iniţială a materiei prime;
proprietarului materiei prime, daca noul lucru putea fi
readus la starea iniţială a materiei prime;
proprietarului materiei prime, dacă noul lucru nu mai putea
fi readus la starea iniţială a materiei prime.
Specificaţiunea este perfectă atunci când proprietatea noului lucru
revenea:
specificatorului, dacă noul lucru putea fi readus la starea
'specificatorului, dacă noul lucru nu mai putea fi readus la
proprietarului materiei prime, daca noul lucru putea fi readus
la starea iniţială a materiei prime;
proprietarului materiei prime, dacă noul lucru nu mai putea fi
readus la starea iniţială a materiei prime.
Specificaţiunea este imperfectă atunci când proprietatea noului lucru
revenea:
specificatorului, dacă noul lucru putea fî readus la starea
specificatorului, dacă noul lucru nu mai putea fi readus la
proprietarului materiei prime, dacă noul lucru putea fi readus
la starea iniţială a materiei prime;
proprietarului materiei prime, daca noul lucru nu mai
_____________ putea fi readus la starea iniţială a materiei prime.
ancipaţiunca 2072. în mancipaţiune, persoana care înstrăina lucrul se numea: a)
mancipant;
accipiens;
dans;
libripens.
In mancipaţiune, persoana care dobândea lucrul se numea:
mancipant;
accipiens;
dans;
libripens.
Părţile care particiau la ritualul mancipaţiunii se numeau:
mancipant;
accipiens;
cfdans;
d) libripens.
Persoana care în cursul desfăşurării ritualului mancipaţiunii rostea o anumită
formulă şi lovea balanţa cu o bucată de aramă se numea:
mancipant;
accipiens;
dans;
libripens.
La ritualul mancipaţiunii participau cel puţin:
doi martori;
trei martori;
cinci martori;
şapte martori.
La început, în ritualul de desfăşurare a mancipaţiunii bucata de aramă era
cântărită de:
mancipant;
accipiens;
dans;
libripens.
în desfăşurarea ritualului mancipaţiunii, în privinţa lucrului care era
înstrăinat, era necesară prezenţa:
lucrului mobil;
lucrului imobil;
a unei porţiuni simbolice din lucrul mobil;
a unei porţiuni simbolice din lucrul imobil.
Când părţile urmăreau să realizeze un act cu titlu gratuit utilizau:
mancipatio a nan domino;
mancipatio numrno uno;
mancipatio servitus;
mancipaţiunea fiduciară.
Pentru garantarea unei datorii părţile recurgeau la:
mancipatio a non domino;
mancipatio nummo uno;
mancipaţiunea fiduciară.
Cântărirea aramei era înlocuită cu lovirea balanţei cu o bucată de arama
şi plata unei singure monede la:
а) mancipatio a non domino;
б) mancipatio nummo uno;

dj mancipaţiunea fidifeiară.
288
în timpul lui Gaius mancipaţiunea era accesibilă:
cetăţenilor;
latinilor coloniari;
289
latinilor iunieni;
accesibilă:
peregrinilor cărora li se acordase ius commercii.
La mijlocul secolului al IH-lea cLHr. mancipaţtunea era
cetăţenilor;
latinilor coloniali;
n
latinilor iunieni;
peregrinilor cărora li se acordase ius commercii. N
Mancipaţiunea a dispărut în:
epoca veche;
epoca preclasică; I
1
epoca clasică;
. d)' epoca postclasică.
In rare cessio 2085. In iure cessio era un mod de dobândire a proprietăţii apli-
cabile lucrurilor:
mancipi;
S) nec mancipi;
y corporale; I
I
j d) incorporabiie.
2086. In iure cessio consta într-un proces:
contradictoriu;
j trt fictiv;
I
purtat în faţa magistratului;
purtat în faţa judecătorului.
2087. In cadrul procesului desfăşurat pentru transmiterea proprie
tăţii prin in iure cessio comportamentul părţilor era următorul:
I
persoana care înstrăina proprietatea afirma că lucrul este al
său;
persoana care înstrăina proprietatea tăcea; fc)
dobânditorul declara că lucrul este al său;
dobânditorul tăcea.
Procesul desfăşurat pentru transmiterea proprietăţii prin in iure cessio se
finalizase prin:
alegerea judecătorului;
rostirea de către magistrat a cuvântului do;
rostirea de către magistrat a cuvântului dico;
rostirea de către magistrat a cuvântului addico;
In iure cessio implica prezenţa în faţa magistratului a luciului:
mobil;
imobil;
a unei porţiuni din lucrul mobil;
a unei porţiuni simbolice din lucrul imobil.
In iure cessio a căzut în desuetudine:
înainte de'dispariţia mancipaţiunii;
‘ . bX după dispariţia mancipaţiunii;
înainte de dispariţia uzucapiunii;
după dispariţia uzucapiunii.
tfzucapiunea 2091. Potrivit lui Modestinus, uzucapiunea este un mod de a do- — —
bândi proprietatea prin posesia:
/frt neîntreruptă; .
în termenul prevăzut de lege;
exercitata cu bună-credinţă;
în baza unui just titlu.
în dreptul clasic condiţiile cerute pentru realizarea uzucapiunii au fost:
buna-credinţă şi justul-titlu;
^'posesie;
/îy termen;
un lucru susceptibil de a fi uzucapat.
Pentru realizarea uzucapiunii posesia trebuia să fie:
discontinuă;
efectivă;
^ci neîntreruptă;
^neviciată.
în privinţa întreruperii uzucapiunii, dreptul clasic a cunoscut
întreruperea:
artificială;
• b) naturală;
o) civilă;
pretoriană.
întreruperea naturală a uzucapiunii era o consecinţă a:
pierderii posesiei;
chemării în judecata a posesorului;
stării de minoritate a posesorului;
stării dc incapacitate a posesorului.
Pieirea materială a lucrului constituia un caz de întrerupere a
uzucapiunii:
artificială;
naturală;
civilă;
pretoriană.
Vânzarea lucrului constituia un caz de întrerupere a uzucapiunii:
artificială;
naturală;
civilă;
pretoriană.
Uzucapiune* putea fi întreruptă civil prin:
abandonarea lucrului;
dCposedaifea posesorului de către un terţ;
deposedarea posesorului de către adevăratul proprietar,
deposedarea posesorului de către titularul altui drept
real asupra lucrului.
Uzucapiunea putea întreruptă natural prin: â)
deposedarea posesorului de către un terţ;
deposedarea posesorului de către adevăratul proprietar,
4) deposedarea posesorului de către titularul altui
drept real asupra lucrului.
2îd0. Efectul întreruperii uzucapiunii consta în faptul că pentru a
uzucapa posesorul:
a.) trebuia să reînceapă o noua posesie;
nu trebuia să reînceapă o nouă posesie;
ţinând cont de timpul în care a posedat anterior întreruperii
posesiei;
rara a se ţine cont de timpul în care a posedat lucrul
anterior întreruperii posesiei.
2301. Pentru realizarea uzucapiunii trebuia ca posesorul să reînceapă
o noua posesie în cazul m care uzucapiunea fusese întreruptă
prin;
pieirea materială a lucrului;
deposedarea posesorului de către un terţ;
deposedarea posesorului de către adevăratul proprietar.
2102. b dreptul clasic, uzucapiunea putea fi realizată prin joncţiunea
posesiilor transmisă:
inter vivos;
ti) morţiş căusa;
în cazul lucrurilor mobile;
în cazul lucrurilor imobile.
MOB. Praescriptio longi tempotis putea fi realizată prin joncţiunea
posesiilor când posesia era transmisă:
inter vivos; sfej
morţiş causa;
104. Praescriptio longissimi temporis putea 5 realizată prin joncţiunea
posesiilor când posesia era transmisă:
inter vivos; t>)
morţiş causa;
h cazul lucrurilor mobile;
to cazul lucrurilor imobile.
După reformele lui Iustinian uzucapiunea putea fi realizată prin
joncţiunea posesiilor când posesia era transmisă:
inter vivos;
morţiş causa;
Joncţiunea posesiilor morţiş causa presupunea că uzucapiunea putea fi
realizată de un moştenitor:
Q intestăt;
testamentar;
beneficiind de timpul în care lucrul a fost posedat de
persoana de la care a primit moştenirea;
fără a se folosi de timpul în care lucrul a fost posedat de
persoana de la care a primit moştenirea.
Pentru realizarea joncţiunii posesiilor în dreptul clasic trebuiau
îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
posesorul iniţial (autorul) să fi avut just-titlu;
autorul să fi fost de bună-credinţă;
moştenitorul să fi fost de bună-credinţă;
să nu existe o întrerupere naturală între posesia autorului
şi cea a moştenitorului.
Potrivit legii celor XII Table, termenul pentru realizarea uzucapiunii în
cazul lucrurilor mobile a fost de:
li) un an;
doi ani;
trei ani;
zece ani.
Potrivit legii celor XII Table, termenul pentru realizarea uzucapiunii în
cazul lucrurilor imobile a fost de:
un an;
doi ani;
trei ani;
zece ani.
După reformele lui Iustinian, termenul pentru realizarea uzucapiunii în
cazul lucrurilor mobile a fost de:
un an;
doi ani;
' c) trei ani;
zece ani.
După reformele lui Iustinian, termenul pentru realizarea uzucapiunii în
cazul lucrurilor imobile a fost de:
un an;
doi ani;
trei ani;
zece ani;
Erau susceptibile de a fi uzucapate:
res in patrimonio;
rex extra patrimonium;
res derelictae;
res vi possessae.
Nu erau susceptibile de a fi uzucapate:
res in patrimonio;
rex extra patrimonium;
res derelictae;
res vi posşessae.
Erau susceptibile de a fi uzucapate:
lucrurile furate;
terenurile din provincii;
terenurile din provincii care se bucurau de ins Italici;
lucrurile mancipi înstrăinate de femeia sui iuris fara
auctoritas tutorului.
Nu erau susceptibile de a fi uzucapate:
lucrurile furate;
terenurile din provincii;
terenurile din provincii care se bucurau de ius Italici;
lucrurile mancipi înstrăinate de femeia sui iuris fără
auctoritas tutorului.
Justul-titlu este:
un act juridic;
un fapt juridic;
care justifică luarea în posesie a lucrului de către un
proprietar;
neproprietar.
Justa-cauză este:
un act juridic;
un fapt juridic;
proprietar;
neproprietar.
Exista just-titlu când posesia asupra lucrului uzucapabil era transmisă de:
proprietar printr-un mod legal de transmitere a proprietăţii;
proprietar printr-un mod care nu putea transfera proprietatea;
cj neproprietar printr-un mod legal de transmitere
a proprietăţii;
d) neproprietar printr-un mod care nu putea
transfera proprietatea.
Exista just-titlu când posesia asupra lucrului uzucapabil era
transmisă de un proprietar:
lipsit de discernământ;
cu capacitate să transmită dreptul de proprietate;
fără capacitate să transmită dreptul de proprietate;
“ printr-o modalitate legală de transmitere a drep
tului de proprietate.
Exista just-titlu când proprietarul transmitea:
un lucru mancipl prin mancipaţiune;
>un lucru mancipl prin tradiţiune;
un lucru mancipl prin in iure cessio\
un lucru nec mancipi prin tradiţiune.
Exista just-titlu când bunul uzucapabil fusese dobândit de la un
neproprietar:
a) prin cumpărare;
Ş) prin donaţie;
dotă;
plin împrumut.
?}22. Exista just-titlu când bunul uzucapabil fusese dobândit
de la un proprietar:
prin cumpărare;
prin donaţie;
—"T c) ca dotă;
d) prin împrumut.
2123. Biina-onedinţă în materie de uzucapiune este eroarea în care se află:
proprietarul;
uzucapantul;
care crede, contrar realităţii, că a transmis propri-
etatea lucrului;
OM care crede, contrai* realităţii, că i s-a transmis
proprietatea asupra lucrului,
2124. Uzucapantul era de bună-credintă atunci când nu a cunoscut
că lucrul a fost dobândit de la:
adevăratul proprietar;
adevăratul proprietar; care era lipsit de discernământ;
adevăratul proprietar care nu avea dreptul să înstrăineze;
o persoană care nu era proprietar.
Pentru a.uzucapa, buna-eredinţă trebuia să existe:
numai în momentul intrării în posesia lucrului uzucapahil;
până m momentul lui litis contestatio;
până în momentul chemării în judecată a uzucapantului de către
până în irxxnentul Meplinirii tamemhii pentru uzucapiune.
Principiul mala fides superveniens non impedit usucapionem priveşte
cerinţa conform căreia pentru a uzucapa era necesar ca buna-credinţă a
uzucapantului să existe:
numai în momentul imârii îh posesia lucrului uzuc^pabil;
până în momentul lui lilis contestatio;
până în momentul chemării în judecata a uzucapantului de către
până înmomentul îndepIirM teoneoiiliii pentru uzucapiune.
Praescriptio longi temporis a fost destinată să suplinească lacunele:
mancipaţiunii;
uzucapiunii;
în materia bunurilor mobile;
în materia bunurilor imobile.
Uzucapiunea era o instituţie:
de drept civil; bj de
drept pretorian;
aplicabilă pământurilor italice;
aplicabilă pământurilor provinciale.
Praescriptio longi temporis era o instituţie:
de drept civil;
de drept pretorian;
aplicabilă pământurilor italice;
aplicabilă pământurilor provinciale.
Praescriptio longi temporis presupunea aceleaşi condiţii ca şi uzucapiunea,
exceptând:
posesia; bj)
termenul;
justa-cauză;
buna-credinţă.
Praescriptio longissimi temporis presupunea aceleaşi condiţii ca şi
uzucapiunea, exceptând:
posesia;
termenul;
justa-cauză;
buna-credinţă.
295
Când posesorul şi adevăratul proprietar locuiau în aceeaşi pro-
vincie, termenul pentrupraescriptio longi temporis a fost
de: *
zece ani;
douăzeci de ani;
treizeci de ani;
patruzeci de ani.
Când posesorul şi adevăratul proprietar nu locuiau în aceeaşi
provincie, termenul pentru praescriptio longi temporis a
fost de:
zece ani;
douăzeci de ani;
treizeci de ani;
patruzeci de ani.
Când posesorul şi adevăratul proprietar locuiau în aceeaşi
provincie, până la constituţia din 424 a împăratului
Theodosie ai II-îea termenul pentru praescriptio
longissimi temporis a fost.de:
zece ani;
douăzeci dc ani;
cj treizeci de ani;
f/Sk patruzeci de ani.
provincie, pană la constituţia din 424 a împăratului
Theodosie al H-lea termenul pentru praescriptio
longissimi temporis a fost de:
zece ani;
douăzeci de ani;
cj treizeci de ani;
/d»patruzeci de ani.
Când posesorul şi adevăratul proprietar locuiau în aceeaşi
provincie, după constituţia din 424 a împăratului
Theodosie al II-îea termenul pentru praescriptio
zece ani;
douăzeci de ani;
treizeci de ani;
d) patruzeci de ani.
provincie, după constituţia din 424 a împăratului
Theodosie al II-lea termenul pentru praescriptio
zece ani;
296
douăzeci de ani;
(c) treizeci de ani;
d) patruzeci de ani.
297
Când adevăratul proprietar a locuit un timp în provincia în care se afla
imobilul şi alt timp în altă provincie, termenul pentru
praescriptio longi temporis era de:
zece ani;
douăzeci de ani;
treizeci de ani;
patruzeci de ani.
Când adevăratul proprietar a locuit un timp în provincia în care se afla
imobilul şi alt timp în altă provincie, termenul pentru
praescriptio longi temporis era de:
între zece şi douăzeci de ani;
între douăzeci şi treizeci de ani; cf
între treizeci şi patruzeci de ani;
d) calculat astfel încât un an de prezenţă hi provincia în
care se afla imobilul echivala cu doi ani de absenţă.
Până la reformele lui Iustinian, praescriptio longi temporis era:
un mod de dobândire a proprietăţii;
acelaşi lucru ca şi uzucapiunea în privinţa efectelor;
un mijloc de acţiune la dispoziţia proprietarului
neposesor împotriva pârâtului posesor;
un mijloc de apărare acordat pârâtului posesor împotriva
proprietarului care îşi revendica lucrul.
După reformele lui Iustinian, praescriptio longi temporis era:
un mijloc de acţiune la dispoziţia, proprietarului _
Până la reformele lui Iustinian, praescriptio longissimî temporis era:
acelaşi lucru ca şi uzucapiunea în privinţa efectelor,
un mijloc de acţiune la dispoziţia proprietarului
După reformele lui Iustinian, praesaiptio longissimî temporis era:
un mijloc de acţiune la dispoziţia proprietarului neposesor
împotriva pârâtului posesor;
298
299
Praescriptio longi temporis avea ca efect:
admiterea acţiunii în revendicare;
respingerea acţiunii în revendicare;
paralizarea acţiunii în revendicare;
stingerea dreptului de proprietate.
Praescriptio longissimi temporis avea ca efect:
admiterea acţiunii în revendicare;
respingerea acţiunii în revendicare;
paralizarea acţiunii în revendicare;
stingerea dreptului de proprietate.
Praescriptio longi temporis putea fi întrerupta:
civil;
natural;
fi) prin chemarea în judecată a posesorului;
prin pierderea în mod efectiv a posesiei.
Praescriptio longi temporis putea fi realizată prin joncţiunea
posesiilor când posesia era transmisă prin:
donaţie; ti)
dotă;
schimb; dj
vânzare.
Până la reformele lui Iustinian uzucapiunea putea fi suspendată faţă de:
funcţionari;
militari;
minorii sub 25 de ani;
persoanele incapabile.
După reformele lui Iustinian uzucapiunea putea fi suspendată faţă de:
funcţionari; militari;
ojkninorii sub 25 de ani;
a/)persoanele incapabile.
Praescriptio longi temporis putea fi suspendată faţă de:
â) funcţionari;
militari;
minorii sub 25 de ani;
persoanele incapabile.
Praescriptio longi temporis:
putea fi suspendată;
nu putea fi suspendată;
faţă de orice persoane;
faţă de anumite persoane.
Efectul suspendării prescripţiei de lungă durată consta în faptul că pentru a se îndeplini
prescripţia:
trebuia să reînceapă o nouă posesie;
nu trebuia să reînceapă o nouă posesie;
se ştagea timpul scurs înaintea ivirii cauzei de suspendare;
nu se ştergea timpul scurs înaintea ivirii cauzei de suspendare.
Praescriptio longi temporis a apărut în:
epoca veche;
epoca preclasică;
epoca clasică;
epoca postclasică.
Praescriptio longissimi temporis a apărut în:
epoca veche;
epoca preclasică;
epoca clasică;
epoca postclasică.
Praescriptio longissimi temporis putea fi întreruptă:
0) civil;
natural;
prin chemarea în judecată;
prin pieirea materială a lucrului,
Prin uzucapiune nu puteau fi dobândite bunuri aparţinând:
A bisericilor;
fiscului;
împăratului;
particularilor.
Prin praescriptio longi temporis nu puteau fi dobândite bunuri aparţinând:
fa| bisericilor;
;fiscului;
C> împăratului; d)
particularilor.
Prin praescriptio longissimi temporis nu puteau fi dobândite bunuri aparţinând:
bisericilor;
fiscului;
împăratului;
particularilor.
Prescripţia celei mai lungi durate se putea aplica bunurilor aparţinând:
bisericilor;
fiscului;
împăratului; d)
particularilor.
2160; După reformele lui Iustinian, sub aspectul terminologic, s-au folosit:
cuvântul praescriptio pentru lucrurile mobile;
cuvântul praescriptio pentru lucrurile imobile;
cuvântul usucapio pentru lucrurile mobile;
cuvântul usucapio pentru lucrurile imobile
Unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei s-a datorat suprimării diferenţei
care exista între:
lucrurile mancipi şi cele nec manipi;
lucrurile mobile şi cele imobile;
fondurile italice şi cele provinciale;
fondurile din provinciile senatoriale şi cele din provinciile imperiale.
După unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei:
s-a făcut în continuare distincţie între praescriptio ' longi
temporis şi praescriptio longissimi tempoiis;
nu s-a mai făcut distincţie între praescriptio longi temporis şi
praescriptio longissimi temporis;
s-a fixat pentru ambele un termen de 10 sau 20 de ani;
s-a fixat pentru ambele un termen de 30 de ani.
După unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei, j
termenele pentru lucrurile imobile au fost fixate la:
zece ani; j
/6$ douăzeci de ani; j
djtreizeci de ani; |
d) patruzeci de ani. \
După unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei, praescriptio longi
temporis presupunea:
a} bună-credinţă; ;
bljust-titlu; i
termen de zece sau douăzeci de ani;
termen de treizeci de ani.
După unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei, praescriptio longissimi
temporis presupunea:
^ bună-credinţă;
just-titlu; >
p) termen de zece sau douăzeci de ani;
. germen de treizeci de ani. ;
După reformele lui Iustinian, împrejurarea că părţile locuiau sau nu în
aceeaşi provincip era irelevantă pentru:
ûzucapiune; ;
'bjjucrurile mobile;
praescriptio longi temporis;
^praescriptio longissimi temporis.

După reformele lui Iustinian, dacă posesorul nu era de bu- nă-credinţă
putea:
dobândi dreptul la proprietate;
respinge acţiunea în revendicare a proprietarului;
prin praescriptio longi temporis;
prin praescriptio longissimi temporis.
După unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei a fost
admisă:
suspendarea uzucapiunii sau a prescripţiei;
întreruperea naturală sau civilă a uzucapiunii şi
prescripţiei;
cj^în cazul lucrurilor mobile uzucapabile;
în cazul lucrurilor imobile uzucapabile.
După unificarea instituţiei uzucapiunii cu cea a prescripţiei a fost
admisă joncţiunea posesiilor:
inter vivos;
morţiş causa;
în cazul lucrurilor mobile uzucapabile;
- id) în cazul lucrurilor imobile uzucapabile.
Idiudîcafio 2170. Adiudicatio constituia un mod de dobândire a proprietăţii ''
realizat:
â4 de judecător;
o) de magistrat;
printr-o hotărâre judecătorească;
printr-un procedeu pretorian de soluţionare a litigiilor în
faza in iure.
Adiudicatio se întâlnea în mod obişnuit în procesele:
ă) de împărţire a moştenirii;
de ieşire din indiviziune;
de ieşire dintr-o societate;
purtate pentru delimitarea hotarelor.
I
Adiudicatio se întâlnea în mod excepţional în procesele:
de împărţire a moştenirii;
de ieşire din indiviziune; i
i
de ieşire dintr-o societate; dûrtate pentru
delimitarea hotarelor.
Sulta se putea plăti în procesele:
purtate pentru delimitarea hotarelor. i
în cazul atribuirii dreptului de proprietate prin adiudicatio se puteau acorda
despăgubiri uneia dintre părţi în procesele:
purtate pentru delimitarea hotarelor.
Legea ca mod de dobândire a proprietăţii a fost menţionată pentru prima dată
de jurisconsultul:
Gaius;
Papinian;
Salvius Iulianus;
cÛlpian.
în sens restrâns, legea este un mod excepţional de dobândire a proprietăţii în
cazuri particulare:
de cele mai multe ori cu un scop recompensatoriu; b j de
cele mai multe ori cu un scop sancţionator;
care se încadrau în modurile generale consacrate de dreptul
civil;
care se încadrau în modurile generale consacrate de dreptul
ginţilor.
Legea ca mod de dobândire a proprietăţii includea:
â) caducum vel ereptorium;

legatum per damnationem;
legatum per praeceptionem;
legaium per vindicationem.
Potrivit legii şi contrar voinţei testatorului, părţi din moştenire erau atribuite
în proprietate altor moştenitori care aveau copii în cazul unui:
^fSydaducum vel ereptorium;

legatum per vindicationem.
Potrivit legii celor XII Table proprietatea legatului era dobândită direct de
către legatar în cazul unui:
caducum vel ereptorium;
legatum per damnationem; ci
-legatum per vindicationem.
Potrivit legii, părţi din moştenire care ar fi revenit prin testament anumitor
persoane erau confiscate, revenind fiscului, în cazul unui;
f/£jpcaducum vel ereptorium; ti)

legatum per vindicationem.
Potriviţ legii deveneau proprietatea fiscului:
bunurile confiscate la vamă;
lucrul pe care proprietarul încercase să-l recupereze cu violenţă
fără a recurge la un proces;
partea coproprietarului care nu plătise cota sa din cheltuielile
ocazionate de reparaţia lucrului aflat în indiviziune;
terenul lăsat în paragină.
Potrivit legii deveneau proprietatea publicanilor:
Legea constituia un mod de dobândire a proprietăţii după dreptul civil pentru:
b} lucrul pe care proprietarul încercase să-l recupereze cu
violenţă fără a recurge la un proces;
(A partea coproprietarului care nu plătise cota sa din '
cheltuielile ocazionate de reparaţia lucrului aflat în
indiviziune;
,terenul lăsat în paragină.
Posesorul devenea, potrivit legii, proprietar pentru:
^bunurile confiscate la vamă;
Coproprietarul care a făcut reparaţii lucrului comun devenea proprietar şi
asupra părţii coproprietarului care nu plătise cota sa din cheltuielile
ocazionate de reparaţie prin:
accesiune;
adiudicatio;
lege;
specificaţiune.
Persoana care cultiva un teren lăsat în paragina devenea după un timp
proprietarul terenului prin:
accesiune;
ocupaţiune;
lege; •
uzucapiune.
Sancţiunea Erau mijloace specifice de apărare a proprietăţii cviritare:
proprietăţii actio furii;
cviritare actio legis Aquiliae;
actio vi bonorum rptonim;
folosirea forţei în legitimă apărare.
Erau mijloace nespecifice de apărare a proprietăţii cviritare:
actio furti;
actio legis Aquiliae;
Cel mai vechi mijloc nespecific de apărare a proprietăţii cviritare a fost:
actio furti;
Atât dreptul civil cât şi dreptul ginţilor recunoşteau ca mijloc de apărare
a proprietăţii cviritare:
actio furti;
■ d) folosirea forţei în legitimă apărare.
Erau mijloace specifice de apărare a proprietăţii cviritare:
/a) actio negatoria;

interdictele posesorii retinendae;
interdictele posesorii recuperandae;
fS))rei vindicatio.
Erau mijloace nespecifice de apărare a proprietăţii cviritare:
actio negatoria;
\cj; interdictele posesorii recuperandae;
rei vindicatio.
Acţiunile petitorii includeau:
actio negatoria;
interdictele posesorii recuperandae;
'S) rei vindicatio.

Acţiunile petitorii sunt mijloace:
'a) specifice de apărare a proprietăţii cviritare;
ncspecifice de apărare a proprietăţii cviritare
care pun în discuţie existenţa dreptului;
care pun în discuţie întinderea dreptului.
Proprietatea cviritară putea să fie apărată:
direct, prin mijloace specifice;
direct, prin mijloace nespecifice;
indirect, prin mijloace specifice;
indirect, prin mijloace nespecifice.
2] 96, Acţiunea în revendicare este acţiunea:
personală;
reală;
exercitată de proprietarul neposesor împotriva po- *
sesorului nelegitim;
exercitată de posesorul legitim împotriva proprietarului
neposesor.
Acţiunea în revendicare se introducea şi sub fortna:
unei tegis actio per sacramentum in personam:
.b) unei legis actio per sacramentum in rem;

cjperformulam petitoriam, în procedura formulară;
per sponsionem, în procedura formulară.
Pentru a putea fi introdusă acţiunea în revendicare reclamantul trebuia
sau putea sa fie:
proprietar cviritar;
proprietar pretorian;
proprietar deplin;
tf^nud proprietar.
Pentru a se introduce acţiunea în revendicare pârâtul, în mod normal,
trebuia să fie:
detentor precar;
proprietar;
posesor fictiv;
posesor în momentul în care se judeca procesul.
Pentru a se introduce acţiunea în revendicare pârâtul, în mod excepţional, putea
să fie:
detentor precar;
proprietar;
posesor fictiv;
posesor în momentul în care se judeca procesul.
Pârâtul din acţiunea în revendicare putea să fie:
^detentor precar;
proprietar; p) posesor fictiv;
d)iposesor în momentul în care se judeca procesul.
în secolul al 11-lea s-a admis ca acţiunea în revendicare să poată fi îndreptată
împotriva:
а) detentorilor precari;
б) depozitarilor;
comodatarilor;
. locatarilor.
în timpul împăratului Constantin cel Mare s-a permis detentorilor precari,
pârâţi în acţiunea în revendicare, să ceară scoaterea lor din cauză
dacă:
contestau dreptul de proprietate al reclamantului;
nu contestau dreptul de proprietate al reclamantului;
indicau posesorul real;
> indicau persoana de la care deţineau lucrul.
în epoca postclasica s-a admis că acţiunea în revendicare poate să fie
introdusă şi împotriva:
(a3 pârâtului neposesor;
A>/posesorului fictiv;
:c/aceluia care cu doi a încetat să posede;
ipaceluia vare s-a oferit la un proces.
Qui liti se obtulit se afla în situaţia:
'pârâtului neposesor;
posesorului fictiv;
aceluia care cu doi a încetat sa posede;
/a)\celma vare s-a oferit la un proces.
Qui ddtîo desiit possidere se afla în situaţia:
E^pârâtuliii neposesor;
^6) posesorului fictiv;
aceluia care cu doi a încetat să posede;
aceluia vare s-a oferit la un proces.
Un fictus possessor qui liti se obtulit era persoana care:
v/§) deţinea lucrul în numele altuia;
a distrus lucrul înainte de proces;
a înstrăinat lucrul înainte de proces;
fi) a refuzat să comunice reclamantului numele adevăratului
posesor al lucrului.
Un posesor fictiv qui dollo desiit possidere era persoana care:
deţinea lucrul în numele altuia;
,:b) a distrus lucrul înainte de proces;
a înstrăinat lucrul înainte de proces;
a refuzat să comunice reclamantului numele adevăratului posesor
al lucrului.
Qui liti se obtulit era. cazul în care pârâtul:
fi) a lăsat să se creadă că este posesor;
0^ A ÎUCttAt prin utyUtavt Vtctew© sA UUU pvmette,
C) &S$$ ta\{\>ţnv* «rt .'VţlUU<v<l ÎU
rONtlHiuîr«
d) ou scopul cm tun* timp adevăratul jHvmor #â do
h&ukmseâ dreptul do proprietate ptiu urucapiunc,
Q*si fte/îo Jtstit jsmuUt* om omul do pomi© fictivă ît\ car* pârâtul:
â)A lăa&tsă $e creadă ci este posesor;b) a încetat prin
mijloace viclene să mai posede; o) şi să se introducă Shipotrivt s;t acţiunea tn
irvendicair, ă) cu scopul ca îtxtre timp adevăratul posesor să do bândcasv'ă
dreptul vie proprietate prin uaueapiune 221h Obiectul acţiunii h\ revendicare
trebuiau să fie lucruri:
din categoria mr in ţwtrimonio:
din categoria res mtm patrimonium;
considerate wf singuii;
considerate ca o universalitate de fhpt.
O tunul dc oi, ca obiect al acţiunii în revendicare* (liceu parte dintre lucrurile:
din categoria m in patrimonio;
din categoria rar extra patrimonium;
considerate ut singuli; considerate ca o
universalitate dc fapt.
După admiterea acţiunii în revendicare reclamantul era îndreptăţit s& i se
restituie:
lucrul care a făcut obiectul acţiunii;
B) accesoriile luciului;
fructele produse de lucrul frugifer;
cheltuielile efectuate în legătură cu lucrul respectiv.
După admiterea acţiunii ÎP revendicare pârâtul cm îndreptăţit să reţină:
lucrul care a făcut obiectul acţiunii;
accesoriile lucrului;
fructele produse de lucrul frugifer;
cheltuielile efectuate în legătură cu lucrul respectiv.
După admiterea acţiunii în revendicare pârâtul posesor de bunâ-credinţă era
obligat să restituie fructele:
pe care lc-a cules;
pe care trebuia să le culeagă;
din momentul lui litis contestaţia;
din momentul în care a intrat în posesia lucrului.
După admiterea acţiunii în revendicare pârâtul posesor de rea-credinfă era
obligat să restituie fructele:
307
pe care le-a cules;
pe care trebuia să le culeagă;
din momentul lui litis contestatio;
din momentul în care a intrat în posesia lucrului.
Reţinerea cheltuielilor datorate de reclamant pârâtului şi
pe care acesta le efectuase în legătură cu lucrul care a format
obiectul acţiunii în revendicare în perioada în care se aflase la
dispoziţia sa se făcea în funcţie de:
felul cheltuielilor;
buna-credinţă a reclamantului;
reaua-credinţă a reclamantului;
buna sau reaua-credinţă a pârâtului.
22 J 8. Cheltuielile efectuate de pârât în legătură cu lucrul care a
format obiectul acţiunii în revendicare puteau sa fie:
judiciare;
necesare;
/cj utile;
ă) voluptorii.
2219. Cheltuielile efectuate cu lucrul şi fără de care lucrul şi-ar fi
micşorat valoarea erau cheltuieli:
judiciare;
,t>)\necesa
re; cj utile;
voluptorii.
„220. Cheltuielile efectuate de pârât în legătura cu lucrul şi care au
sporit valoarea lucrului erau cheltuieli:
judiciare;
necesare;
inutile;
' d) voluptorii.
Cheltuielile efectuate de pârât în legătură cu lucrul, în lipsa cărora
lucrul ar fi pierit, erau cheltuieli:
judiciare;
necesare
;
utile;
voluptorii.
Cheltuielile efectuate de pârât în legătură cu lucrul având ca scop
satisfacerea gustului personal al pârâtului posesor erau
cheltuieli:
judiciare;
necesare;
utile;
ko^voluptorii.
i'J J S, pârâtul ţmmuw: \muiwAtu# ***
rt* li pfGpfi&itftd harului f4fWh#*sM^
®)
jt(tfi&lM&'f
h) m uUl$?
4) voluptorii*
Ptuifl lucrai tui GTH fafarUntt prin
Mul poMttor (1# twriâ'Crtdtrtţ& avea ut* iru

tolUtwit m turA ou cheltuielile;
necesare;
judiciare;
utile;
voluptorii,
In dreptul clasic s~a admis că pârâtul posesor de j£a-<7S*fcfâ era
îndreptăţit să primească cheltuielile:
judiciare;
necesare;
utile;
voluptorii.
Pârâtul posesor de bunărcredinţă avea dreptul jândkedrefeggfe:
judiciare;
necesare;
utile;
voluptorii.
Dacă pârâtul posesor de btxnă-credinţă fusese despăgubii prin
perceperea fructelor produse de lucru, el mm sm dreptul numai la
restituirea cheltuielilor.
judiciare;
necesare;
utile;
voluptorii.
în dreptul clasic pârâtului posesor de rea-cresimţâ i s-a acordat ius
lolendi pentru cheltuielile:
judiciare;
necesare;
utile;
voluptoriL
în epoca postciasică pârâtului posesor de rea-crediniă I s-a acordat ius
tolendi pentru cheltuielile:
judiciare;
necesare;
utile;
%) voluptorii.
Restituirea cheltuielilor în legătură cu lucrul care a format obiectul acţiunii
în revendicare era valorificabilă:
de pârâtul posesor de bună-credinţă;
de pârâtul posesor de rea-credinţă;
pe calea unei actio de dolo;
pe calea unei exceptio doli.
Pârâtul posesor de bună-credinţă avea un drept de rctenţie până la
restituirea cheltuielilor:
judiciare; b^
necesare;
utile;
voluptorii.
Pârâtul posesor de rea-credinţă avea un drept de retenţie până la restituirea
cheltuielilor:
judiciare;
. B^necesare;
utile;
voluptorii.
Acţiunea negatorie este o acţiune:
personală; br
reală;
tQ)prin care proprietarul unui lucru cere să se con- " state că
lucrul său nu este grevat de servituţi; dPprin care
proprietarul unui lucru cere să se constate că lucrul său nu
este grevat cu dezmem- bramiate ale dreptului de
proprietate.
Subiectele acţiunii negatorii sunt:
ăjproprietarul, în calitate de reclamant;
titularul unei servituţi, în calitate de reclamant; ^titularul
unei servituţi, în calitate de pârât;
posesorul, în calitate de pârât.
Pentru admiterea acţiunii negatorii reclamantul trebuia să facă dovada că:
ţaêste proprietar;
JQ) este nud pioprietar;
pârâtul exercită nelegitim servituţile;
—■ _____ ^pârâtul exercită nelegitim un alt drept real.
Proprietatea 2236. Proprietatea pretoriană este acelaşi lucru cu: pretoriană ( a)
proprietatea bonitară;
proprietatea cviritară; fe) in
bonis habere; o) possessio
vel ususfhictus.
Proprietatea pretoriană este o instituţie tipică a dreptului roman din epoca:
veche;
preclasică;
clasică;
postclasică.
în raporturile dintre proprietatea pretoriană şi proprietatea cviritara
(dominium ex iure Quiritium):
proprietatea pretoriană substituie proprietatea cviritara;
proprietatea cviritara substituie proprietatea pretoriană;
în caz de conflict între cele două forme de proprietate
prevalează proprietatea cviritara;
in caz de conflict între cele două forme de proprietate
prevalează proprietatea pretoriană.
Din punct de vedere al dreptului pretoria» proprietarul pretorian era numai
un posesor:
de bună-credinţă;
de rea-credinţă;
care spera să devină proprietar prin mancipaţiune;
care spera să devină proprietar prin uzucapiune.
Din punct de vedere al dreptului civil proprietarul pretorian era numai un
posesor:
ne bună-credinţă;
de rea-credinţă;
care spera să devină proprietar prin mancipaţiune;
care spera să devină proprietar prin uzucapiune.
Proprietarul peregrin era o persoană care:
aJse bucura de cetăţenia romană;
putea să fie peregrin;
a dobândit un lucru mancipi prin mancipaţiune.
a dobândit un lucru mancipi prin in iure cessio.
Proprietarul peregrin era cetăţeanul roman care a dobândit lucruri:
mancipiprin ocupaţiune; by
mancipi prin tradiţiune;
nec mancipi prin ocupaţiune;
nec mancipi prin tradiţiune.
Proprietarul peregrin era cetăţeanul roman care a dobândit lucrurimancipi:
de la un alt cetăţean roman;
de la un necetăţean;
printr-un mod specific de alienar e a lucrurilor mancipi;
printr-un mod neprevăzut de dreptul civil pentru alienarea
lucrurilor mancipi.
311
Proprietarul peregrin era cetăţeanul roman care a dobândit lucruri
mancipi sau nec mancipi;
de la o persoană care nu putea să le înstrăineze din
cauza stării în care se afla;
cunoscând starea în care se afla alienatorul;
necunoscând starea în care se afla alienatorul.
Proprietatea pretoriană putea fi apărată prin:
actio Publiciana;
actio Rutiliana;
actio Serviana;
acţiunea în revendicare rei vindicatio.
Actio Publiciana putea fi exercitată împotriva:
proprietarului pretorian;
proprietarului cviritar;
moştenitorilor proprietarului cviritar;
d^terţilor.
Pentru intentarea acţiunii publiciene, dintre condiţiile uzu- capiuuii,
trebuiau să existe:
posesia;
termenul;
rc)
buna-credinţă;
just-titlu.
Pentru intentarea acţiunii publiciene pretorul trebuia sa introducă în
formulă ficţiunea că:
reclamantul posedă;
reclamantul este de bună-crcdinţă;
reclamantul a dobândit cu just-titlu;
s-a împlinit termenul necesar uzucapiunii.
Acţiunea pubîiciană era o acţiune:
in personam;
in rem;
fiqticie;
opozabilă erga omnes.
Acţiunea pubîiciană proteja pe:
proprietarul cviritar;
proprietarul peregrin;
€) proprietarul pretorian;
posesorul de bună-credinţă.
Proprietatea pretoriană era:
(ăy temporară;
bjLperpetuă;
o stare de tranziţie spre proprietatea cviritarâ;
o stare de tranziţie spre dominium ex iure Quiritium.
Proprietatea 2252. In statul roman peregrinii puteau dobândi: peregrină a)
proprietate bonitara;
proprietate cviritară;
proprietate pretoriană;
dominium ex iure Quiritium.
Dreptul de proprietate al peregrinilor în statul roman a fost recunoscut de
normele iui:
ius civile;
ţ>) ius
gentium;
ius honorarium;
ius praeîorium.
Proprietatea peregrină se transmitea prin:
lege;
mancipaţiune;
tradiţiune;
uzucapiune.
Proprietatea peregrina era apărată printr-o:
acţiune ficticie;
acţiune publiciană;
acţiune populară;
acţiune redhibitorie.
Acţiunea care apăra proprietatea peregrină a fost creată după
modelul:
acţiunii publiciene (actio Publiciană);
acţiunii populare;
acţiunii redhibitorii;
acţiunii în revendicare.
Pentru intentarea acţiunii care apăra proprietatea peregrină pretorul trebuia
să introducă în formulă ficţiunea că:
reclamantul posedă;
reclamantul este de bună-credinţă;
reclamantul a dobândit cu just-titlu;
s-a împlinit termenul necesar uzucapiunii.
Proprietatea peregrină a dispărut total în timpul împăratului:
Caracalla;
Diocleţian;
Constantin cel Mare;
Theodosie al Il-lea.
Proprietatea peregrină a dispărut în mare parte în timpul împăratului:
fa) Caracalla;
Diocleţian;
Constantin cel mare;
Iustinian.
proprietatea
Proprietatea 2260.
provincială
este o a) privată;.
provincială proprietate:
- b) publică;
exercitată asupra
terenurilor
imperiale; din provinciile
exercitata din provinciile
terenurilor asupra
După senatoriale.
dreptul civil, proprietateaj
asupra terenurilor din pro-
vineri putea să file numai: 4
privată;
publică;
privată, cu excepţia celor
care beneficiau de ius Itahcum;
publică, cu excepţia celor
care beneficiau de iusltalicum
Obiectul proprietăţii provinciale
îl constituiau:
fundi stipendiaţii, situate în
provinciile senatoriale;
f undi tributarii, situate în
provinciile senatoriale;
fiindi , situate în
stipendiaţii
provinciile imperiale;
dyjundi tributarii, situate în
provinciile imperiale.
Gaius numea proprietate
provincială:
dominium
iure ex
Quiritium;
in bonis habere;
possessio;
Q ususfructus.
în fapt, regimul juridic al proprietăţii provinciale era foarte
apropiat de:
tâ dominium ex iure Quiritium;
proprietatea pretoriană.
Proprietatea provinciala era:
temporară;
^perpetuă; cj transmisibilă;
intransmisibilă.
Proprietatea provincială putea fi dobândită prin:
in iure cessio;
mancipatio;
traditio.
Erupturile acordate de proprietatea provincială erau alienabile prim
in iure cessio; „
mancipatio;
traditio.
Proprietatea provincială era apărată la început numai prin:
o acţiune în revendicare obişnuită;
o acţiune în revendicare specială;
o acţiune publiciană;
edictum provinciale.
Proprietatea provincială era apărată printr-o acţiune în revendicare specială
care în formulă conţinea:
cuvintele ex iure Quiritium;
ficţiunea că terenul beneficia de ius Italicum;
ficţiunea că peregrinul era cetăţean roman;
ficţiunea că s-ar fi împlinit termenul pentru praescriptio
longi temporis.
Proprietatea provincială putea fi apărată printr-o acţiune publiciană care
conţinea în formulă:
cuvintele ex iure Quiritium;
ficţiunea că terenul beneficia de ius Italicum;
ficţiunea că peregrinul era cetăţean roman;
ficţiunea că s-ar fi împlinit termenul pentru pra~ escriptio
longi temporis.
Proprietatea provincială a dispărut practic în mare măsură în timpul
împăratului:
Caracal] a;
Diocleţian;
lustmian.
Proprietatea provincială a dispărut total prin unificarea regimului juridic al
imobilelor în timpul împăratului:
Caracalla;
Diocleţian;
Theodosie al 13-lea.
Până la reforma fiscală a împăratului Diocleţian, regimul juridic al terenurilor
(fondurile italice şi terenurile din provincii) presupunea:
existenţa unor privilegii pentru terenurile din Italia sub aspect
fiscal;
inexistenţa vreunor privilegii fiscale pentru terenurile din
Italia;
diferenţe între modurile dc dobândire a dreptului de
proprietate;
aceleaşi norme referitoare la modurile de dobândire a
dreptului de proprietate.
în urma reformei fiscale a împăratului Diocleţian, regimul, juridic al
terenurilor (fondurile italice şi terenurile din.provincii) presupunea:
fiscal;
Italia;
diferenţe între modurile de dobândire a dreptului de
proprietate;
aceleaşi norme referitoare la modurile de dobândire a
în urma suprimării distincţiei dintre res mancipi şi res nec mancipi efectuata
de împăratul lustinian, regimul juridic al terenurilor (fondurile italice
şi terenurile din provincii) presupunea:
fiscal;
Italia;
proprietate;
/ 4) aceleaşi norme referitoare la modurile de dobândire a
în privinţa regimului juridic al terenurilor, împăratul Iusti- nian a decis:
fiscal;
Italia;
proprietate;
)aceleaşi norme referitoare )a modurile de dobân- ^ dire a
dreptului de prpprietate.
Până la reforma fiscală a împăratului Diocleţian terenurile din Italia:
erau supuse unui impozit funciar;
nu erau supuse vreunui impozit funciar;
. €) puteau fi dobândite printr-o posesie de doi ani;
puteau fi dobândite printr-o posesie de zece până la
douăzeci de ani.
După reforma fiscală a împăratului Diocleţian şi până la reformele
întreprinse de împăratul lustinian terenurile din Italia:
â) erau supuse unui impozit funciar;
nu erau supuse vreunui impozit funciar;
puteau
oputeau
posesie fi de
dobândite
doi ani; printr-
printr-o fi posesie
dobândite
dedezece
până
2279. După reformele la douăzeci ani.
întreprinse de împăratul
lustinian terenurile din
Italia:
erau supuse unui impozit
funciar;
nu erau supuse vreunui
impozit funciar;
puteau fi dobândite printr-
o posesie de doi ani;
puteau fi dobândite printr-
o posesie de zece până
— la douăzeci de ani.
2280. litra in re aliena sunt
Drepturi reale
drepturi: a) reale;
asupra lucrului
altuia f b) personale;
care au ca titular o persoană ce deţine dreptul de ^
proprietate asupra lucrului respectiv;
/ d) care au ca titular o persoana ce nu deţine şi drep-
tul de proprietate asupra lucrului respectiv.
Cele mai vechi drepturi reale asupra lucrului altuia au fost:
servituţile personale;
Cc)} servituţile prediale rustice;
servituţile prediale urbane.
în dreptul pretorian au fost create:
servituţile prediale rustice;
servituţile prediale urbane,
în epoca postclasică au fost create:
Dreptul civil a creat:
Decretul pretorian a creat;
conductio agri vectigalis;
cmfiteoza;
ipoteca;
superficia.
A apărut în epoca postclasică:
emfiteoza;
ipoteca;
superficia.
Sunt drepturi reale principale altele decât dreptul de proprietate:
, conductio agri vectigalis;
emfiteoza;
ipoteca;
superficia.
Servitutea este un drept real în temeiul căruia proprietarul lucrului aservit este
obligat;
aYsăsufere ceva;
să nu facă ceva;
C) în favoarea persoanei titularului dreptului de servitute;
în favoarea lucrului al cărui proprietar este titularul dreptului
de servitute.
Servitutea este;
un drept pentru proprietarul fondului aservit;
un drept pentru proprietarul fondului dominant;
o sarcină pentru proprietarul fondului aservit;
o sarcină pentru proprietarul fondului dominant.
Era posibil ca în momentul constituirii servituţii:
să existe fondul dominant;
să nu existe fondul dominant;
să existe fondul aservit;
să nu existe fondul aservit.
în ceea ce priveşte constituirea unei servituţi:
se putea constitui în favoarea unui lucru viitor;
nu se putea constitui în favoarea unui lucru viitor, cj?se putea
constitui în sarcina unui lucru viitor; d) nu se putea constitui în
sarcina unui lucru viitor.
Servitutea este un drept real exercitat:
. întotdeauna asupra propriului lucru;
întotdeauna asupra lucrului altuia;
uneori asupra lucrului aparţinând titularului dreptului de
servitute;
uneori asupra lucrului aparţinând altei persoane decât cea a
titularului dreptului de servitute.
Principiul nemini res sua 'sen>it presupune că dreptul de servitute se
exercită:
jritotdeauna asupra propriului lucru;
îptotdeauna asupra lucrului altuia;
uneori asupra lucrului aparţinând titularului dreptului de
servitute;
uneori asupra lucrului aparţinând altei persoane decât cea a
titularului dreptului de servitute,
Obligaţia proprietarului fondului dominant constă în:
a face ceva;
a nu face ceva;
a presta tceva;
a suferi ceva.
Obligaţia proprietarului fondului aservit constă în;
a face ceva;
a nu face ceva;
a presta ceva;
a suferi ceva.
Caracterul lucrativ al servituţilor presupune:
un avantaj în favoarea unui imobil;
un avantaj în favoarea unei persoane;
obligaţia proprietarului fondului dominant de a presta o
anumită activitate pentru întreţinerea servituţii;
obligaţia proprietarului fondului aservit de a lucra o anumită
perioadă de timp în contul datoriei pe care o are faţă de
proprietarul fond\tlui dominant.
Servituţile reglementate de dreptul civil se clasifică în:
servituţi ale legii (senntutes legis) şi servituţi neregulate;
servituţi pozitive şi servituţi negative;
servituţi prediale şi servituţi personale;
servituţi rustice şi servituţi urbane.
Servitutea în cazul căreia obligaţia proprietarului lucrului aservit constă în a
suferi ceva face parte din categoria de:
servituţi pozitive;
servituţi negative;
servituţi prediale;
servituti personale.
Servitutile de trecere fac parte din categoria de:
(cj servituţi prediale; d)
servituţi personale.
Servitutea de vedere asupra fondului aservit face parte din categoria de:
319
serviţuti. negative;
Servitutea în cazul căreia obligaţia proprietarului lucrului aservit
constă în a îngădui ceva face parte din categoria de:
Servitutea care presupune o acţiune întreprinsă de titularul
dreptului de servitute face parte din categoria de:
■o) servituţi prediale;
Servitutea care nu presupune o acţiune din partea titularului
dreptului de servitute face parte din categoria de:
'servituţi prediale;
Servitutea în cazul căreia obligaţia proprietarului fondului aservit
constă în a nu face ceva ce ar fi putut să facă dacă nu s-ar fi
obligat face parte din categoria de:
^’servituţi prediale; d)
In funcţie de beneficiarul avantajului (utilitas) pe care îl conferă,
servituţile pot să fie:
a) servituţi pozitive;
î$ servituti negative;
Sintagma servituţi reale este sinonimă cu sintagma:
servituţi negative; x)
servituţi prediale; d)
Cuvântul servituţi este sinonim cu sintagma:
320
d) servituţi personale. p
Servitutea în cazul căreia proprietarului lucrului aservit i
se cere să permită, titularului dreptului de servitute să cir-
W
R
I cule pe drumul care trece prin fondul aservit face parte din K
categoria de:
/ftffcervituţi pozitive; »J
servituţi negative; ■
^Pservituţi prediale; ™
d) servituţi personale.
Servitutea în cazul oăreia i se cere proprietarului, fondului 1
aservit să nu astupe fereastra care asigură titularului dreptului
vederea asupra fondului aservit face parte din categoria de:
‘ servituţi negative.:
/^servituţi prediale; i
d) servituţi personale.
Servituţile dc scurgere a apelor naturale fac parte din categoria de:
\
*c) servituţi prediale; d)
servituţi personale*
Servitutea de a scoate apă din. izvorul ce se afla pe terenul altuia face parte din
categoria:
servituţi po2itive;
Servitutea dreptului de acces al turmei la apă face parte din categoria de:
Servitutea de a nu supraînălţa face parte din categoria de:
servituţi negative; o)
Servitutea de a suporta introducerea unei grinzi face parte din categoria de:
servituti pozitive;
Servitutea de a construi deasupra terenului altuia face parte din categoria
de:
'servituţi pozitive; ti)
>ervituţi prediale;
Uzufructul face parte din categoria de:
Dreptul de abitaţie face parte din categoria de:
^nservituţi personale.
DreptuTae a paşte turmele pe un teren străin face parte din categoria de:
/a) servituţi pozitive;
servituţi negative:
/ c))servituţi prediale;
Dreptul de a scoate nisip de pe terenul altuia face parte din categoria de:
(g/ servituţi pozitive; b)
(g^servituţi prediale; d)
Serviciile sclavilor fac parte din categoria de:
(3) servituţi personale.
Serviciile datorate de liberţi fac parte din categoria:
Servituţile constituite în favoarea unui lucru sunt întotdeauna:
servituţi
negative;
servituţi
prediale;
Servituţile constituite în favoarea unui lucru pot sâ fie;
aj servituţi
pozitive; b)
servituţi
negative; c}
servituţi
prediale; d)
servituţi
personale,
Servituţile constituite în favoarea unei persoane sunt întotdeauna:
servituţi
personale.
Servituţile constituite în fîivoareaunei persoane pot sâ fie;
Dreptul de uz face parte din categoria de:
servituţi personale,
Servituţile prediale se subclasifică în:
Ă) servituţi pozitive;
/o] servituţi negative;
servituţi rustice; d},
servituţi urbane,
în funcţie de natura imobilului sau fondului dominant, servituţile se
clasifică în:
servituţi rustice;
servituţi urbane.
Servituţile prediale rustice sunt servituţile constituite în favoarea:
323
unei clădiri;
unui teren;
care se află la ţară;
care se află la oraş.
Servituţile prediale urbane sunt servituţile constituite în favoarea:
unei clădiri;
unui teren;
care se află la ţară;
care se află la oraş.
Caracterele specifice servituţilor prediale sunt:
caracterul inalienabil;
caracterul indivizibil;
caracterul perpetuu;
raportul de vecinătate.
Expresia latină cctusa naturalis eî perpetua privitoare la caracterele specifice
servitutilor prediale este sinonimă cu:
Imposibilitatea ca o servitute predială să fie dobândită pro parte ţine de:
' *'34. Referitor la caracterele specifice serviţuţilor prediale, împrejurarea că o servitute
se constituie întotdeauna în avantajul unui imobil sau ăl unei anumite persoane
ţine de:
Faptul că o servitute predială există cat timp există fondul dominant şi fondul aservit
ţine de:
caracterul indivizibil; fc)
d) raportul de vecinătate.
Faptul că în cazul existenţei mai multor titulari ai dreptului de servitute fiecare
exercită integral servitutea ţine de:
Referitor la caracterele specifice ale servituţilor prediale, principiul nemini res
sua servit ţine de:
325
împrejurarea că o servitute predială se suportă de toţi proprietarii care dobândesc
fondul aservit ca succesori cu titlu universal ţine de:
"d) raportul de vecinătate.
împrejurarea că o servitute predială se suportă de toţi proprietarii care dobândesc
fondul aservit ca succesori cu titlu particular ţine de:
Contiguitatea se aseamănă fără a fi însă acelaşi lucru cu:
*d) raportul de vecinătate.
Posibilitatea stabilirii anumitor intervale de timp în care să fie exercitată servitutea
predială nu exclude:
Imposibilitatea constituirii unei servituti prediale sub o condiţie rezolutorie ţine de:
în cazul servituţilor prediale urbane este mai evident:
, d) raportul de vecinătate.
Faptuî că servituţile prediale se transmit numai odată fondul aservit ţine de:
In cazul în care proprietatea fondului dominant era împărţită între mai multe
persoane, fiecare coproprietar deţinând o anumita cotă-parte, servitutea
prediaiă putea fi transmisă.
integral, odată cu fondul;
proporţional cu cota-parte, odată cu fondul;
integral, separat de fond, unor terţe persoane;
proporţional cu cota-parte şi separat de fond.
Servituţile prediale prin natura lor:
presupun un raport de vecinătate între fondul '^ dominant şi cel
aservit;
nu presupun un raport de vecinătate între fondul dominant şi cel
aservit;
presupun în mod necesar contiguitate între cele ,două fonduri;
nu presupun în mod necesar contiguitate între cele două fonduri.
Erau servituţi prediale rustice:
rftyactus;
5) aquaeductus;
/S iter;
\vm.
Erau servituţi prediale urbane:
actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Categoria servituţilor de trecere includea:
actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Servitutea care conferea titularului dreptul de a trece pe jos pe terenul altuia era:
actus;
aquaeductus;
/Te) Iter;
d) via.
Servitutea care conferea titularului dreptul de a lua apă. de la izvorul aflat pe
terenul altuia era:
actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Servitutea care conferea titularului dreptul de a lua apă de 1a izvorul aflat pe
terenul altuia includea implicit şi servitutea:
actus;
aquaeductus;
,*€Ş>iter;
via.
Servitutea care conferea titularului dreptul de a mâna animalele pe fondul aservit
era:
$Ş)actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Cea mai largă servitute de trecere era:
actus;
aquaeductus;
iter;
stihvia.
Servitutea dreptului de acces al turmei la apă includea implicit şi servitutea:
^ actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Cea mai largă servitute de trecere includea în mod implicit şi prerogativele presupuse
de:
ia) actus;
aquaeductus;
(cl iter;
via.
Servitutea care conferea titularului dreptul de a trece călare pe terenul altuia era:
actus;
328
aquaeductus;
iter;
via.
Servitutea care conferea dreptul de a folosi un drum în conformitate
cu interesul titularului servituţii era:
actus;
aquaeductus; o)
iter;
'via.
Servitutea care conferea titularului dreptul de a trece în lectică pe
terenul altuia era:
actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Dacă nu fusese convenită de părţi, un arbitru trebuia să stabilească
lărgimea presupusă de:
actus;
aquaeductus;
.c) iter;
(ri) via.
In cazul în care nu există nicio clauză expresă convenită de părţi, legea
celor XII Table stabilea dimensiunile minime ale lărgimii
drumului pentru:
actus;
aquaeductus;
xQ iter;
f jd) via.
Servitutea care da dreptul titularului să aducă apa prin tuburi care
traversau un teren străin era:
actus;
Jp) aquaeductus;
' c) iter;
via,
Servitutea care conferea titularului dreptul de a paşte turmele pe un teren
străin includea şi:
330
$y actus;
aquaeductus;
iter;
via.
Servitutea de canalizare includea şi:
actus;
aquaeductus;
iter;
via.
cemi, era f P*?'veî|® dreptul de nr . melos în cafr»o~_- -
//oui draptul-
f Disconfortul provocat proprietarului fondului trebuia să fie cât mai mic posibil
când erau trasate:
rfj) actus;
aquaeductus;
iter;
Vio.
Servitutea care da dreptul titularului de a evacua apele menajere
printr-o conductă care trecea prin terenul altui proprietar
purta numele de:
actus;
aquaeductus;
*x) iter;
d) via.
Erau servituţi referitoare la utilizarea apei:
servitutea de a scoate apă;
servitutea dreptului de acces al turmei la apă.
Categoria servituţilor prediale rustice includea:
Categoria servituţilor prediale urbane includea:
servitutea apeductului; bj
Categoria res mancîpi includea:
332
Erau servituţi prediale rustice:
cloaca;
dreptul de a arde varul şi dreptul de a scoate nisip;
333
Erau servituţi referitoare la utilizarea apei:
cloaca;■
dreptul dc a arde varul şi dreptul de a scoate nisip;
Erau servituţi prediale urbane:
cloaca;
, servitutea de canalizare;
cloaca;
bydreptul de a arde varul şi dreptul de a scoate nis: p;
aŢtloaca;
dreptul de a arde varul şi dreptul de a scoate nisip; cj
Erau servituţi care trebuiau să se limiteze la necesităţile fondului
dominant:
sXxdoaca;
Una dintre cele mai vechi servituţi urbane a fost:
şpcloaca;
bjhjservitutea de canalizare;
Nu puteau fi exercitate în scopuri comerciale:
cloaca;
. b) dreptul de a arde varul şi dreptul de a scoate nisip;
Servitutea stillicidii face parte din:
cloaca;
(^servituţile de scurgere a apelor naturale.
Servitutea flumenis recipiendi face parte din:
cloaca;
dreptul de a arde varul şi dreptul dc a scoate nisip;
o) servitutea de canalizare;
d) Servituţile dc scurgere a apelor naturale.
Servitutea care da dreptul proprietarului unei clădiri de a evacua apele menajere printr-un canal care
trecea prin terenul proprietarului vecin era:
ftWottca;
dreptul de a arde varul şi dreptul dc a scoate nisip;
t) servitutea de canalizare;
d) servituţile de scurgere a apelor naturale.
Emu servituţi prediale rustice servituţile referitoare la:
dreptul de vedere;
dreptul de a sprijini;
scurgerea apelor naturale;
utilizarea apei.
Brâu servituţi prediale urbane servituţile referitoare la:
dreptul de vedere;
utilizarea apei.
Categoria res mcmcipi includea servituţile referitoare la:
dreptul de vedere;
Utilizarea apei.
Categoria res nec mcmcipi includea servituţile referitoare la:
dreptul de vedere;
utilizarea apei.
Servitutea de a nu supraînălţa face parte din servituţile:
rustice;
urbane;
referitoare la dreptul de vedere;
referitoare la dreptul de a sprijini.
Servitutea de a construi deasupra terenului altuia face parte din servituţile:
rustice;
urbane;
Servitutea de a purta o greutate face parte din servituţile:
rustice;
urbane;
336
'*wr

Servitutea de a construi în subsolul altuia fece parte din servitutile:
rustice;
urbane;
Dreptul unei persoane de a exploata terenul altuia pentru a obţine
materiale de construcţii face parte din servituţile:
rustice;
urbane;
Dreptul de a face deschideri intr-un zid comun face parte din
servituţile:
rustice;
urbane;
Dreptul de a cere proprietarului unei clădiri sa nu o refacă peste
înălţimea avută iniţial face parte din servituţile:
rustice;
urbane;
Stiîlicidii şi flumenis recipiendi fac parte din servituţile:
rustice;
ûrbane;
referitoare la dreptul de vedere; d)
Servitutea de a nu supraînălţa Q construcţie axe acelaşi scop cu:
servitutea de a suporta introducerea unei grinzi;
servitutea de a construi deasupra terenului altuia; fty
servitutea de a nu împiedica lumina.
Servituţile referitoare la dreptul de a sprijini includ:
jsti servitutea de a purta o greutate;
im servitutea de a suporta introducerea unei grinzi;
fcj) servitutea de a construi deasupra terenului altuia;
O obligaţie de a face în sarcina proprietarului fondului aservit este
prevăzută de;
<'"8) servitutea de a purta o greutate;
337
servitutea de a construi deasupra terenului altuia;
Obligaţii în sarcina proprietarului fondului aservit de a suferi ceva sau de a nu
face ceva sunt prevăzute de:
<b) servitutea de a suporta introducerea unei grinzi;
Ccj servitutea de a construi deasupra terenului altuia;
3) servitutea de a nu împiedica lumina.
Obligaţia proprietarului fondului aservit de a repara şi întreţine zidul pe care
se sprijină construcţia proprietarului fondului dominant este
prevăzută de:
/a) servitutea de n purta o greutate;
Obligaţia proprietarului fondului aservit de a repara şi întreţine balconul
construit în prelungirea fondului dominant este prevăzută de:
Servitutea ferestrei constă în dreptul de a face ferestre sau alte deschideri în:
zidul altuia;
zidul comun;
propriul zid daca ar fi permis să se deschidă vederea spre
proprietatea vecină;
propriul zid dacă ar fi interzis să se deschidă vederea spre
proprietatea vecina.
Servitutea de a purta o greutate constă în dreptul proprietarului unei clădiri de:
a sprijini clădirea pe clădirea proprietarului fondului aservit;
a sprijini clădirea pe un zid aparţinând proprietarului fondului
aservit;
a introduce grinzi în zidul aparţinând proprietarului fondului
aservit pentru consolidarea clădirii ce constituie fondul
dominant;
de a construi în prelungirea clădirii ce constituie fondul
dominant, deasupra terenului aparţinând proprietarului
fondului aservit, acoperişuri, balcoane sau alte anexe.
In cazul servituţii de a suporta introducerea unor grinzi, grinzile deteriorate
puteau fi schimbate cu altele noi:
de proprietarul fondului aservit;
de proprietarul fondului dominant;
prin amplasarea în aceleaşi locuri în care se aflaseră vechile i
grinzi; \
prin amplasarea în locurile considerate cele mai
corespunzătoare.
Servitutea de a construi deasupra terenului sau în subsolul altuia constă în
dreptul de a construi în prelungirea fondului dominant:
acoperişuri, balcoane;
galerii;
afectând suprafaţa fondului aservit;
neafectând suprafaţa fondului aservit.
în cazul servituţii de a construi deasupra terenului sau în subsolul altuia
fondul aservit îl constituie:
clădirea vecină;
suprafaţa terenului vecin; cy
subsolul vecin;
U\ coloana de aer aflata deasupra ternului vecin.
Servitutea de scurgere a apelor naturale servitus stillicidii constă în
obligaţia proprietarului fondului aservit de a primi apa:
aj de ploaie;
5
b) rezultată din topirea zăpezii;
)care curge pe streaşină sub formă de picături;
care curge pin burlane sub formă de şuvoi.
Servitutea de scurgere a apelor naturale servitus flumenis recipiendi
constă în obligaţia proprietarului fondului aservit de a primi apa:
» de ploaie;
rezultată din topirea zăpezii;
care curge pe streaşină sub formă de picături; docare curge pin
burlane sub formă de şuvoi.
Servituţile prediale se puteau dobândi sau constitui printr-unmod:
Ci) recunoscut de ius civile;
b) recunoscut de ius gentium;
Cc)^rin care se transmitea proprietatea cviritară;
prin care se transmitea proprietatea provincială.
Servituţile prediale se puteau dobândi sau constitui prin:
accesiune;
sadiudicatio;
convenţie;
destinaţia proprietarului.
Servituţile prediale se puteau dobândi sau constitui prin:
mancipaţiune;
ocupaţiune;
testament;
in iure cessio.
Servituţile prediale urbane continue sc puteau dobândi sau constitui prin:
specificaţiune;
toleranţă;
tradiţiune;
uzucapiune.
Servituţile prediale rustice nu puteau fi dobândite prin:
ajfcpecificaţiune;
toleranţă;
tradiţiune;
uzucapiune.
Servituţile prediale rustice puteau fi dobândite prin:
specificaţiune;
6).tbleranţă;
tradiţiune; -
uzucapiune.
Servituţile prediale necontinue puteau fi dobândite prin:
specificaţiune;
Holeranţă;
tradiţiune;
uzucapiune.
Servituţile prediale necontinue nu puteau fi dobândite prin:
specificaţiune;
toleranţă; tş)
tradiţiune;
v d) uzucapi une.
Servituţile prediale continue puteau fi dobândite prin:
specificaţiune;
toleranţă;
tradiţiune;
uzucapiune.
Servituţile prediale susceptibile de o posesie continuă se puteau dobândi prin
uzucapiunea de.
un an;
doi ani;
335
d) treizeci de ani.
Servituţile prediale rustice se puteau dobândi prin uzucapiunea
de:
un an;
doi ani;
10-20 de ani;
treizeci de ani.
Servituţile prediale se puteau stinge prin:
confLiziune;
consolidare;
dispariţia lucrului;
prescripţia extinctivâ (non usus).
Servituţile prediale se puteau stinge prin:
moartea proprietarului fondului aservit;
moartea proprietarului fondului dominant;
reglementarea expresă din partea proprietarului w
fondului dominant;
d^renunţarea tacită din partea proprietarului fondu-
lui aservit.
Până în epoca postclasică servituţile prediale se puteau stinge
prin neuz timp de:
un an;
.doi ani; djlO-20
de ani; d)
treizeci de ani.
In epoca postclasică servituţile prediale se puteau stinge prin neuz
timp de:
un an;
doi ani;
S) 10-20 de
ani; d) treizeci
de ani.
Categoria servituţilor personale include:
a) dreptul de abitaţie:
' ţ>) dreptul de uz;
/fc) serviciile sclavilor;
dj uzufructul.
Cea mai importantă servitute personală o constituie:
dreptul de abitaţie;-
dreptul de uz;
serviciile sclavilor;
<i) uzufructul.
Categoria servituţilor prediale include:
dreptul de uz;
uzufructul.
în categoria drepturilor reale asupra lucrului altuia intră:

dreptul de uz;
uzufructul.
Prerogativele prevăzute de iusjruendi şi ius uiendi sunt întrunite
cumulativ de:
dreptul de uz;
^J)uzufhictuL
Ius abutendi este o prerogativă pe care o întruneşte sau o întrunesc:
dreptul de uz;
uzufructul.
2429; Erau servituti cel mult viagere:
dreptul de abitaţie;.
dreptul de uz;
.d) uzufructul.
Prerogativele prevăzute de ius fruendi şi ius abutendi sunt întrunite
cumulativ de:
dreptul de uz;
uzufructul.
Posibilitatea de a folosi lucrul altuia fără. a-i culege fructele constituie:
dreptul de uz;
uzufructul.
Era posibil să se transmită moştenitorilor:
dreptul de uz;
js) serviciile sclavilor;
uzufructul.
Sunt servituţi personale cu o sferă mai restrânsă:
337
dreptul de uz;
uzufructul.
Se sting odată cu moartea beneficiarului:
dreptul de uz;
uzufructul.
Era posibil să se cedeze altor persoane prin acte
inter vfvcs;
dreptul de uz;
serviciile sclavilor; dj
uzufructul.
Era un drept strict personal:
dreptul de abitaţie; bj
dreptul de uz;
uzufructul.
Era un drept care nu putea fi înstrăinat, ci numai închiriat
8) dreptul de uz;
uzufructul.
Nu se putea/ puteau ceda sau închiria:
dreptul de uz;
uzufructul.
Uzufructul este:
un drept real;
un drept personal;
o servitute reală;
eh o servitute personală.
Uzufructul conferă titularului său dreptul:
de a se folosi de lucru;
de a-i culege fructele;
păstrând intactă substanţa lucrului;
consumând substanţa lucrului.
Asupra lucrului care formează obiectul uzufructului îşi exercită
prerogativele:
nudul proprietar;
proprietarul deplin;
338
numai uzufiructuanxl;
uzufhictuaruL
Asupra lucrului care formează obiectul uzufructului nudul
proprietar dispune de:
ius abutendi;
ius fi-uendi;
ius possidendi;
ius utendl
Până la începutul epocii clasice obiectul uzufructului putea fi constituit din bunuri:
qbrporale;
incorporale;
consumptibile;
neconsumptibile.
Un senatusconsult de la începutul epocii clasice a stabilit că uzufructul putea fi
constituit în mod excepţional şi asupra unor lucrări:
corporale;
incorporale;
cbnsutnptibile;
neconsumptibile.
în epoca clasică uzufructul putea fi constituit asupra unor lucrun:
corporale;
incorporale;
consumptibile;
neconsumptibile.
Cvasiuzufructul se constituie asupra unor lucruri:
corporale;
incorporale;
/^consumptibile;
neconsumptibile.
Cvasiuzufructul este un drept real:
fă))având aceleaşi prerogative ca şi uzufructul; bj
mai restrâns decât uzufructul;
numit şi ususfructus repetiius;
numit şi usus sine fructu.
Dreptul de uz este un drept real:
având aceleaşi prerogative ca şi uzufructul;
numit şi ususjructus repetitus;
Dreptul de abitaţie este un drept real:
339
numit şi ususfructus repetitus;
ă) numit şi usus sine fructu.
Serviciile sclavilor constituie un drept real:
~c) numit şi ususfructus repetitus;
Cvasiuzufructuaral era obligat să dea o garanţie ca lă încheierea
uzufructului va restitui:
lucrurile care i-au fost încredinţate;
alte lucruri;
Cj de aceeaşi calitate cu cele consumate;
de aceeaşi cantitate cu cele consumate,
Prerogativa ius utendi de care dispune uzufructuarul conţine toate
acţiunile:
de întrebuinţare a lucrului;
altele decât ius fruendi;
j?) care consumă substanţa lucrului;
/ dj care nu consumă substanţa lucrului.
Titularul dreptului de uzufruct avea dreptul să perceapă fructele:
existente în momentul constituirii dreptului;
existente în momentul încetării dreptului; c^ce se
vor naşte după constituirea dreptului; â) ce se
vor naşte în cursul exercitării dreptului.
Titularul dreptului de uz avea dreptul sa perceapă fructele:
existente în momentul constituirii dreptului;
existente în momentul încetării dreptului;
ce se vor naşte după constituirea dreptului;
ce se vor naşte în cursul exercitării dreptului.
Fructele produse în cursul exercitării dreptului de uzufruct dar
nepercepute până în momentul încetării uzufructului se cuvin:
proprietarului lucrului;
uzufructuarului;
moştenitorilor legali ai uzufructuarului;
moştenitorilor testamentari ai uzufructuarului.
In exercitarea dreptului uzufructuarul era obligat:
să se comporte ca un diligens pater familias;
să se comporte ca un diligens quam in suis;
să păstreze lucrurile în bună stare;
fd))să răspundă pentru pagubele provocate lucrurilor. 2457-
Uzufructul se putea stinge prin:
moartea naturală a nudului proprietar;
340
moartea naturală a uzufiructuarului;
capitis deminutio a nudului proprietar;
capitis deminutio a uzufhictuarului.
consolidare;
neuz;
cedarea tn favoarea nudului proprietar;
împlinirea termenului pentru care a fost constituit.
Nudul proprietar dobândea proprietatea deplină asupra lucrului când
uzufructul, se stingea prin:
consolidare;
neuz;
cedarea în favoarea nudului proprietar;
Dobândirea de către uzufructuar şi a dreptului de proprietate asupra lucrului
constituie un caz de stingere a uzufructului prin:
consolidare; o)
neuz;
cedarea în favoarea nudului proprietar;
aj adiudicatio;
dispariţia lucrului;
ocupaţiune;
toleranţă.
Dreptul de abitaţie este un drept real:
temporar;
viager;
de a locui gratuit în casa altuia;
de a locui cu chirie în casa altuia,
Serviciile sclavilor (pperae seţvorum) constituie un drept:
personal;
real;
de a folosi proprii sclavi;
de a folosi sclavii altei persoane.
Principalele mijloace de apărare a servituţilorprediale au fost:
actio negatoria;
interdicte;
vindicatio servîtutis;
vindicatio ususfructus.
Servituţile personale puteau fi apărate prin:
actio negatoria;
interdicte;
vindicatio servitutis;
Principalele mijloace civile de apărare a servitutilor prediale au fost:
fy actio negatoria;
interdicte;
/€^)vindicatio servitutis;
Actio confessoria este acelaşi lucru cu:
actio negatoria;
interdicte; vindicatio
servitutis;
< Spvindicatio ususfructus.

Proprietarul fondului dominant împiedicat să execute lucrările de
întreţinere pentru normala exercitare a serviUiţii era apărat prin:
actio negatoria;
,^‘interdicte;
cyvindicatio servitutis;
vindicatio ususfructus\
Sunt locaţiuni perpetue:

b}emfiteoza;
servitutile prediale rustice;
^dj^superficia.
Sunt drepturi reale care izvorăsc din contracte:
'âXconductio agri vectigalis;

emfiteoza;
servitutile prediale rustice; x-
'tţT>uperficia.
întitnpul lui Iustinian s-au contopit:
/
a) conductio agri vectigalis;
>emfiteoza;
superfîcia.
O chirie anuala numită canon se plătea pentru:

Cb)'emfiteoza;
superfîcia.
O redevenfä anuală numită solarium se plătea pentru:
emfiteoza;
superficia.
în cazul in care redevenţa nu era plătită timp de trei «ni consecutivi înceta/
încetau:
emfiteoza;
superficia,
în cazul în care redevenţa nu era plătită timp de doi ani consecutivi înceta/
încetau:
emfiteoza;
superficia.
Dacă redevenţa numită canon nu era plătită timp de doi ani consecutivi înceta/
încetau:
emfiteoza;
superficia.
O redevenţă numită vectigal se plătea pentru:
z) conductio agri vectigalis;

emfiteoza;
superficie.
înstrăinarea dreptului fără încunoştinţarea proprietarului terenului constituia un
motiv de încetare pentru:
afr conductio agri vectigalis;

emfiteoză;
ti) servituţile prediale rustice;
superficie.
Neplata impozitelor care grevau terenul timp de trei ani consecutivi constituia un
motiv de încetare pentru:

emfiteoză;
superficie.
Dispariţia clădirii constituia un motiv de încetare pentru:
emfiteoză;
superficie.
La origine au fost arendări
perpetue sau pe termen lung:
emfîteoza;
vsuperficia.
Constituie excepţii de la normele generale ale dreptului roman
după care un drept real se năştea prin efectul unor moduri
speciale de dobândire:
emfîteoza;
superficia.
Constituie drepturi reale asupra lucrului altuia:
emfîteoza;
dXsuperfîcia.
Sunt drepturi de creanţă asupra lucrului altuia:
emfîteoza;
superficia.
în cazul emfiteozei proprietarul terenului arendat putea să fie:
o colonie;
'un municipiu;
<c) un particular;
3) împăratul/ statul.
în cazul unei conductio agri vectigalis proprietarul terenului
arendat putea să fie:
_ă) o colonie;
"b) un municipiu;
un particular;
/fi) împăratul/ statul.
Emfîteotul putea să fie:
o colonie;
un municipiu;
un particular;
f3) numai o persoană particulară.
Vectigalistul putea să fie:
o colonie;
un municipiu;
un particular;
fi) numai o persoană particulară.
Dreptul real asupra lucrului altuia avea ca obiect cultivarea unui teren în
schimbul unei redevenţe în cazul:
unei conductio agri vectigaliş;
emfiteozei;
servituţilorprediale rustice;
superficiei.
Dreptul real asupra lucrului altuia avea ca obiect exercitarea dreptului de
proprietate asupra unei construcţii ridicate pe terenul altuia în cazul:
unei conductio agri vectigalis;
emfiteozei;
servituţilor prediale rustice;
superficiei.
Asupra terenului arendat pe veci emfiteotul avea calitatea de:
detentor;
posesor;
proprietar;
coproprietar.
Vectigalistul avea calitatea de:
detentor;
posesor;
proprietar;
coproprietar.
Asupra construcţiei superficiarul avea calitatea de.
detentor;
posesor,
proprietar;
coproprietar.
Asupra terenului pe care se afla construcţia superficiarul avea calitatea de:
detentor;
posesor;
proprietar;
coproprietar.
Dreptul de emfiteoză putea să fie:
înstrăinat prin acte inter vivos;
transmis moştenitorilor;
grevat cu servituţi;.
grevat cu ipoteci.
Dreptul vectigalistului putea să fie:
a) înstrăinat prin acte inter vivos; ţ>)
transmis moştenitorilor;
grevat cu servituţi;.
I) grevat cu ipoteci.
Dreptul superficialului putea să fie:
,înstrăinat prin act vivos; brtransmis moştenitorilor;
24 grevat cu servituţi;,
grevat cu ipoteci.
Dreptul de emfiteoză putea fi apărat prin;
facţiunile utile acordate proprietarului;
acţiunile uţile acordate posesorului;
acţiunile utile acordate detentorului;
interdicte posesorii.
Dreptul vectigalistului putea fi apărat printre acţiune:
fin personam; lyjh rem;

CTppozabilă erga
d) opozabilă faţă de proprietarul terenului
Dreptul superficialului putea fi apărat de:
a) actio in personam ^ actio in rem superficiaria; jăyinter dictum desuperficiebus;

dJThterdictum de loco publico fruendo.

Noţiuni Introductive

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noţiuni Introductive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Adunările poporului roman au fo

Obiceiul 41. In condiţiile vieţii materiale ale societăţii care determină o

Capacitatea 335. La început, potrivit dreptului roman, erau considerate persoane:

710. Nepoţii din fraţi sau din surori sunt iude:

787. Dintre formele căsătoriei fără manus, a supravieţuit până la sfârşitul

844. decideau tn urma examinării corporale a biiatului-

845. decideau tn urma examinării corporale a bâtatalui.

846. decideau în urma examinării corporale a baiai ilui.

847. examinării corporale a băiatului.

849. d) numai la căsătoria fără manus.

c) pentru care era organizată o tutelă; I

Procedura 1261. Romanii numeau procedura:

instanţa era inclus In imperiu

1333. Addico era cuvântul prin care magistratul:

atrăgea atenţia ju-

c) având ca obiect o suma de bani;

c) să publice anunţul de vânzare a bunurilor debitorului;

fcj procedura prin litis denuntiatio;

1726. In procedura extraordinară« cu ocazia judecării apelului:

Nr. Png.* Nr. Pat Nr. 1 *£

NOŢIUNI 34. *d 26 66. ac 33

Lucrurile 1731. Potrivit lui Gaius, clasificarea fundamentală a lucrurilor ( summa

Categoria resnec mancipi includea:

< ay.in hire cessio;

anenurile cu toate coastmcfiile situate în Italia daca

1788. Categoria de lucruri genera includea:

lucruri determinate prin calităţi individuale;

Litoralul mării era inclus în categoria;

^ _ b) res humani iuris;

a\res communes omnium;

Ofi i-es humani iuris;

(jcJ'res publicae; v ăŢ'res universitatis.

. ~c) res publicae;

( a) res communes omnium;

, b) res humani iuris;

C a) res communes omnium;

c) res divini iuris;

/ * dj res humani iuris.

dj >as divini iuris.

Lucrurile consacrate iniţial printr-o lege

sau printr-un se- natusconsult

/9) possessio vitiosa.

'd) retinendae possessionis causa.

Ic) recuperandae possessionis causa;

desprinderea fructelor efectuată de o terţa persoană;

( cjtraditio longa manu;

ale râului din dreptul insulei; j

i < c) proprietarului terenului dacă cel care a plantat era de rea-

а) mancipatio a non domino;

б) mancipatio nummo uno;

^praescriptio longissimi temporis.

â) caducum vel ereptorium;

^fSydaducum vel ereptorium;

f/£jpcaducum vel ereptorium; ti)

/a) actio negatoria;

'S) rei vindicatio.

.b) unei legis actio per sacramentum in rem;

rt* li pfGpfi&itftd harului f4fWh#*sM^

Mul poMttor (1# twriâ'Crtdtrtţ& avea ut* iru

referitoare la dreptul de vedere;

în categoria drepturilor reale asupra lucrului altuia intră:

< Spvindicatio ususfructus.

conductio agri vectigalis;