GIURCULETE ALEXANDRA, CLASA A XI-A C

GELU RUCSCANU
- CARACTERIZARE -

„Jocul ielelor” este o dramă de idei sau dramă absolută prin faptul că cea mai mare
parte a conflictului se desfășoară în plan interior, în conștiința personajului principal. Geneza
primei creații dramatice a lui Camil Petrescu, publicată în 1946, presupune conexiunea cu o
revelație a autorului însuși în legătură cu existența într-o lume imperfectă (după propriile
mărturisiri).
Titlul este echivalent cu sintagma „jocul ielelor”, o metaforă ce face trimitere la
mitologia românească, mai exact la dansul fascinant și halucinant al acelor făpturi fantastice
care pedepsesc orice ființă omenească ce îndrăznește să le trădeze identitatea și să le tulbure
intimitatea. Astfel, în sens conotativ, „jocul ielelor” este jocul ideilor pure, abstracte, absolute
în care a fost prins protagonistul devenit „neom”. În acest context, melancolia din privirea lui
Gelu se explică prin faptul că el tânjește după reiterarea acestei experiențe inedite, a revelației
absolutului sub forma ideii de dreptate. Pedeapsa „ielelor” echivalează, în acest caz, cu
incapacitatea lui Gelu de a se adapta din punct de vedere social, de a consimți la regulile
impuse în numele partidului, de a trăi având conștiința maculată de compromis.
Tematica operei surprinde drama intelectualului care, slujind ideea de dreptate
absolută, intră în conflict cu sine și cu realitatea din jur. Structural, piesa este organizată în 3
acte și XII tablouri care urmăresc traseul conștiinței traumatizate a lui Gelu Ruscanu,
personajul principal.
La actiune participa, in afara de personajul principal si alte personaje, cum ar fi: Maria
Sinești, Șerban Saru Sinești, Praida, Penciulescu.
Gelu Ruscanu este personajul principal al operei, care ilustreaza perfect problematica
intelectualului de exceptie. Este director al ziarului “ Drepatatea sociala” si membru al
miscarii socialiste. Acesta ilustreaza tipul idealistului, al inadaptatului orgolios, aflat in
cautarea absolutului, de aceea rupe orice legatura cu trecutul personal, cu credinta in iubirea
absoluta, de parca ar face parte dintr-o alta viata. . Ca și Ștefan Gheorghidiu sau George
Demetru Ladima, Gelu Ruscanu este, în fond, un alter ego al autorului însuși.
Acesta este caracterizat direct de catre autor „... un bărbat de 27-28 de ani, de o
frumusețe mai curând feminină, cu un soi de melancolie în privire, chiar când face acte de
energie. Are nervozitatea instabilă a animalelor de rasă. Privește totdeauna drept în ochi pe cel
cu care vorbește și asta-i dă o autoritate deosebită. Destul de elegant îmbrăcat, deși fără
preocupări anume.” , din acest pasaj reiese atat portretul fizic cat si cel moral. De asemenea
este caracterizat direct prin tehnica pluriperspectivismului, astfel pentru Maria este omul lucid
si superior – ”Ah, între inima mea și inima ta simt mereu lama rece a minții tale.”; pentru
Serban Saru Sinesti este un adevarat idealist ”Cine e de vină că iei fumurile dumitale drept
realitate?” , dar pentru Praida si Penciulescu este “Saint-Just”, “omul care vede idei”, “ingerul
dreptatii”. Este prezenta si autocaracterizarea ”Mi-a murit credința în mine însumi... Azi nu
mai sunt decât o biată epavă... Toate resorturile sunt rupte în mine...” din care reiese faptul ca
Ruscanu nu poate trai cu constiinta patata.
Este caracterizat indirect prin fapte si gesturi, dar mai ales din zbuciumul sufletesc si
trairile interioare. Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana
nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri, este un învins, fiind macinat pe
interior de propriile idealuri ce nu puteau fi concretizate in realitatea sociala. Existenta lui este
ordonata de un sistem superior de valori morale, situate in zona esentelor pure, absolute „Noi
GIURCULETE ALEXANDRA, CLASA A XI-A C

urmărim legea pură și ideea de dreptate însăși... Legea este în noi... Dreptatea este deasupra
noastră și este una pentru toată lumea și pentru toate timpurile.”, astfel consecintele unei
asemenea convingeri fac ca dreptatea sa devina “inumana”, asa cum “cine a vazut ielele
devine un neom”, potrivit spuselor lui Penciulescu, astfel mai concret spus, asa cum reiese si
din semnificatia titlului, “jocul ielelor” este jocul idelilor abstracte, absolute in care a fost
prins protagonistul. - astfel, el nu poate trăi într-o lume care nu te acceptă dacă nu consimți la
regulile ei.
De asemenea o scena semnificativa in acest sens este scena in care Gelu Ruscanu ii
explica fostei sale iubite, Maria, schimbarea lui de atitudine si renuntarea la iubirea pe care i-o
purta, Gelu are o credinta in alt absolut, cel al iubirii, pe cand Maria socoteste iubirea un act
incarcat de relativism, de altfel Gelu are convingere asupra imperfectiunii condamnabile a
fiintei umane. O alta scena semnificativa este scena finala a sinuciderii, acest gest este preluat
de la tatal sau, astfel figura paterna se transforma intr-un veritabil model de conduita, fiind
singura reactie posibila pe care o mai putea avea Gelu in raport cu absurdul existentei. .
Constatând cu amărăciune – ”Câtă luciditate, atâta existență și deci atâta dramă.” – Ruscanu
se sinucide, considerând acest act ca o ”demonstrație de forță”.
Pe de alta parte si relatia dintre Gelu Ruscanu si Serban Saru Sinesti ajuta la
caracterizarea protagonistului, astfel situati pe pozitii diferite vizavi de idea de justitie, de
dreptate absoluta si adevar, relatia celor doua personaje este una foarte stransa, o relatie
cauza-efect cu urmari fatale pentru erou. Sinesti este cauza, pionul care declanseaza criza
existentiala a lui Ruscanu.
In concluzie, Gelu Ruscanu, personajul principal al operei “Jocul ielelor” de Camil
Petrescu este un om captiv in lumea ideilor, un intelectual ce devine prizonier al propriului
ideal.