Particularități de construcție a unui

personaj

Gelu Ruscanu este personajul principal al dramei Jocul

ielelor de Camil Petrescu, iar pentru a te ajuta să îi realizezi
caracterizare îţi punem la dispoziţie informaţii legate de
metodele pe care le folosește autorul pentru a-i construi
portretul, însoţite de citate relevante din text. Totodată,
citind această pagină vei ști cum să răspunzi la cerinţa de a
scrie un eseu în care să prezinţi particularităţile de
construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic studiat,
aparţinând unuia dintre autorii canonici: I.L. Caragiale,
Camil Petrescu sau Marin Sorescu”, regăsită în subiectul de
la Bacalaureatul din data de 27.06.2011, pentru profilul
uman.
Prima dramă scrisă de Camil Petrescu, o „operă deschisă”,
„Jocul ielelor” este o dramă de idei, psihologică și
de conștiință, aparţinând modernismului interbelic, ce
tratează problema adaptării intelectualului la condiţiile
mediocre ale societăţii. Camil Petrescu inovează prin
abordarea unor probleme de actualitate (căutarea
absolutului, inadaptarea la realitatea degradată,
neacceptarea valorilor imorale etc.) într-o manieră inedită.
Întrucât pune accentul pe construirea personajelor cu
puternice frământări și idealuri utopice, autorul își
conturează viziunea conform căreia intelectualii nu
pot aplica în realitatea concretă experiențele din
lumea ideilor pure.

Gelu Ruscanu este personajul principal, masculin și

complex prin problematica pe care o expune. El este
caracterizat în mod direct, de autor și de celelalte
personaje, dar și indirect, trăsăturile sale fiind astfel
deduse din relaţia cu celelalte personaje sau chiar din
comportamentul său. Un alt procedeu de caracterizare
prezent în text este autocaracterizarea, prin care aflăm
modul în care se consideră personajul însuși.

Trăsăturile fizice ale personajului sunt prezentate încă

de la începutul dramei, prin caracterizarea directă, notată în
didascalii: „Gelu e un bărbat ca de 27-28 de ani, de o
frumuseţe mai curând feminină, cu un soi de melancolie în
privire, chiar când face acte de energie”. Detaliile
vestimentare ne prezintă un om „destul de elegant
îmbrăcat, deși fără preocupări anume”, capabil să înfrunte
orice privire: „Privește totdeauna drept în ochi pe cel cu care
vorbește, și asta îi dă o autoritate deosebită”.

De asemenea, părerea celorlalte personaje, expusă în

mod direct ne ajută să îl cunoaștem mai bine pe Gelu, acesta
având în ochii celorlalţi un statut superior, fiind un
„intelectual”. Viziunea modernă a autorului este probată,
astfel, prin construcţia personajului, tehnica oglinzilor
paralele stând la baza reliefării trăsăturilor acestuia.
Această tehnică modernă presupune construirea
personajului pornind de la impresiile – uneori
divergente – ale celorlalte personaje. Astfel, pentru
Praida, Gelu e „omul care vede idei”. Maria Sinești îl vede pe
Gelu un om inteligent, demn de toată admiraţia, un om pe
care îl iubește: „Ah, între inima ta și inima mea simt mereu,
mereu lama rece a minţii tale...”. Sinești îl vede pe Gelu un
exagerat în ceea ce privește principiile sale, însetate de
absolut: „Cine e de vină că iei fumurile dumitale drept
realitate?”.

Prin caracterizare indirectă, pornind de la gesturi,

comportament, relațiile cu celelalte personaje, sunt
reliefate și alte trăsături de personalitate. Cu un spirit de
observație puternic dezvoltat, Gelu se dovedește a fi un
personaj mereu în căutarea valorilor absolute.
Pentru el, iubirea poate exista doar la modul absolut, fiind
convins că „O iubire care nu este eternă nu este nimic”.
Sufletul personajului este zdruncinat de comportamentul
Mariei Sinești, pe care o vede alături de un bărbat oarecare,
însă găsește forţa necesară pentru a merge mai departe: „am
înţeles că totul e trecător în iubire... că mă cheamă o viaţă
nouă... altă viaţă... un ideal care nu te înșală ca o simplă
pereche de buze...”. În urma eșecului în iubire îi mai rămâne
ideea de dreptate, care se va nărui și ea. O nouă dezvăluire
zdruncină sufletul lui Gelu Ruscanu, și anume faptul că
membrii din comitetul de redacţie acceptă falsificarea
adevărului și își dau acordul să nu publice scrisoarea în
schimbul eliberării lui Petre Boruga. În aceste condiţii,
personajul constată cu dezamăgire în suflet că singurul
adevăr este acela al morţii. Dacă iubirea e relativă,
dreptatea, de asemenea, e pusă sub semnul întrebării. Nu
există altă scăpare pentru personaj decât confundarea
destinului său cu cel al tatălui, ajungând la gestul sinuciderii
cu pistolul adus de Maria Sinești.

Experienţele redate sunt cele interioare, existente în

conștiinţa proprie: „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana
I”. Tocmai de aceea, acţiunea dramei este redusă, faptele
sunt irelevante în faţa trăirilor lăuntrice, conflictul interior
având loc în conștiinţa personajului principal. Faptul că
avem de-a face cu un personaj conștient și lucid poate fi
dedus și din autocaracterizarea acestuia, care scoate în
evidenţă sinceritate și transparenţă: „Am putut greși, dar
mască nu am purtat niciodată”.
Consider că Gelu Ruscanu oglindește ideea de justiție
absolută, care intră în conflict cu societatea degradată.
Personajul constată cu dezamăgire că lumea nu e așa cum și-
o imaginează el, iar ideile și sentimentele nu există la modul
absolut. Astfel, putem spune că personajul lui Petrescu este
omul pentru care eșecul concepţiilor sale despre dreptate îi
ruinează complet viaţa.

Concluzionând, putem spune că toate elementele

compoziţionale ale textului, de la titlu până la limbaj pun în
lumină tema omului care nu mai poate trăi atâta timp cât
valorile morale sunt încălcate. Personajul principal
întruchipează drama intelectualului care nu poate accepta
compromisul într-o lume mediocră. În fond, personajele lui
Camil Petrescu sunt individualităţi puternice, căci „o dramă
nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe
personalităţi puternice”.