Caracterizare de personaj: Victor Petrini din opera lui

Marin preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”

Romanul profund realist, “Cel mai iubit dintre pământeni”, înfățișează

societatea românească din epoca stalinist-comunistă. Romanul dezvăluie
frământările interioare ale conștiinței umane care a luptat împotriva dogmei
comuniste și contra absurdului socio-moral aferent acesteia.

În romanul său, Marin Preda plămădește un chip masculin - Victor Petrini,

care reprezintă tipul intelectualului lucid. Încadrarea în această tipologie este
justificată de statutul ocupat în societate, și anume asistent universitar și profesor
de filosofie. Petrini, spirit lucid și sincer pînă la durere, își analiza viața, încercând
să-și descopere greșelile pentru a da un sens existenței sale cu ajutorul tuturor celor
desprinse din filozofie.

Profilul moral al protagonistului este marcat de duritatea și turbulența care

vin încă din adolescență, datorită gândirii sale tranșante. Aceste calități se observă
în timpul comunicării cu mama sa pe temele religioase. În același timp, remarcăm
sinceritatea care era pentru el o formă de comunicare despre sine, mai ales atunci
cînd se afla la o încercare grea.

Atitudinea Căprioarei față de Petrini este una de adorare („‘Dar cine ți-a spus
că ești urât?’ Am râs sadornic, s-o îndepărtez de mine, dar ea a stat liniștită și m-a
privit cu ochii ei languroși, fără să clipească și a adăugat: ‘Ești un bărbat bine, să-ți
scoți din cap că ești cum ai zis.’”).

Consider că secvența „Moartea e un fenomen simplu în natruă, numai

oamenii îl fac înspăimântător.” reprezintă fundamental personalitatea lui Victor,
care nu împărtășește credința mamei sale în forțele divine și tinde să explice fiecare
acțiune prin modalități logice, științifice.

Natura etică a personajului favorizează asocierea eroului cu Ștefan

Gheorghidiu, personaj din opera lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război”. În comparație cu Petrini, care analizează acțiunile sale și a
celor din jur, Gheorghidiu compune, filtrează și organizează toate evenimentele
fixate din propria perspectivă. E un erou însetat de absolut, de ideal, reprezentând,
de fapt, tipul intelectualului inadaptat, cel care încearcă să aplice propria lume pe
care și-o compune.
 Prin urmare, pot afirma că eroul contemplat de Marin Preda întruchipează o
realitate, pe care Victor dorea să o explice logic. Începînd cu o lungă reflecție
asupra morții, romanul se încheie cu ideea: ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. În
acest sens, consider că aceste ultime rînduri ale cărții, de fapt, proliferează ceea ce
a căutat Petrini până a ajunge în detenție. Dacă Preda ar fi dat șansă existenței
dragostei pe deplin în viața eroului său, poate că acesta nu ajungea în temniță.