Nașterea personajului

Vreau să încep prin definirea separată a celor două termene și o să încep cu definiția
găsită în dicționarul explicativ român:
 Personaj: fiecare persoană care figurează ca erou într-o operă literară, erou într-o
literatură muzicală, cinematografică sau plastică.
 Naștere: aducerea sau venirea pe lume a unei ființe, a da viață unui copil.
Și acum dacă ne gândim la modul figurativ al cuvântului naștere care înseamnă creare,
plăsmuire, producere, formare și combinăm cele doua cuvinte, ne este foarte ușor să ne
dăm seama că este vorba despre conceperea cuiva, înfăptuirea unui lucru.
Când eram în anul I de facultate și auzeam sintagma „să intri în pielea personajului” nu
mă deranja pentru că eu chiar credeam că acest lucru este realizabil însă acum după cinci
ani de școlarizare în ale teatrului, dacă mă pot exprima așa, această expresie mă zgârie
fonetic. Cum să intri în altă piele ? Te dezbraci de a ta și îmbraci o alta? M-am lămurit
puțin mai târziu de semnificația reală a acelor cuvinte. Acum pot spune că „să intri în
pielea personajului” pentru mine are semnificația de a înțelege personajul cât mai bine,
de a-l iubi, de a-l inspira prin toți porii și de a-l explica celorlalți prin ceea ce faci pe
scenă. Tot eu sunt pe scenă, evident, dar sunt eu, sau mai bine zis ceva din mine, și tot ce
am reușit să găsesc despre personaj, ambele combinate. Doar că primează personajul, eul
meu se micește și eul personajului strălucește. Ca acest eu al personajului să stralucească
înseamnă că eu trebuie să cercetez acest personaj și prin urmare datorită tuturor
acțiunilor mele de descoperire și de cercetare ia naștere personajul.
Cum ia naștere personajul? Primești un text după care se face distribuția și afli care este
rolul tău. Se face lectură la masă , pui întrebări să afli viziunea regizorului cu care lucrezi
asupra personajului și după acest timp de lectura urmează partea cea mai frumoasă adică
punerea în scenă a textului, pe scurt se trece la acțiune. Nu cred că spectacolul propriu
zis adică produsul finit îmi place cel mai mult ci toată acestă căutare, aceste repetiții
aceste piese de puzzle care reușesc să se unească în ceva fantastic până la final mă atrag
cel mai mult. Cred că nașterea pesonajului este ca o pictură care prima dată este sub
formă de schiță iar treptat adaugi forme și culoare până ce tabloul este un produs finit.
Poate fi o capodoperă sau nu așa este și cu personajul poate fi ceva fantastic sau poate
nu.
Pot spune doar că este nevoie de multă muncă psihică și fizică. Nu rămân niciodată doar
cu ce primesc ca și informație de la regizor ci îmi place să fac cercetare și acasă. Caut
informații despre perioada în care se desfășoară acțiunea, despre comportamentul
oamenilor din acea perioadă, despre politica vremii, vestimentație, cultură, etc. Caut în
text tot felul de relații cu alte personaje, subtexte, îl analizez la microscop. Toate aceste
informații, treptat, conturează personajul. Nu cred în ideea de a intra intr-o anumită stare
de transă când ești pe scenă doar din simplu motiv că trebuie sa fi extrem de atent la
ceilalți actori și la acțiunile pe care ei le fac pentru a le putea răspunde în mod real,
autentic. Cred totuși în ideea că nu poate să-ți placă un personaj pe care trebuie să-l
interpretezi dar cu timpul să-l adori. Și cu cât se joacă spectacolul mai des cu atât
personajul devine mai iubit și mai autentic. Există în „Antropologia structurală” de C.
Levi-Strauss un text care vorbește despre un om care a fost acuzat pe nedrept de
vrăjitorie și care risca pedeapsa capitală. Acuzatul și-a dat seama că nu are nicio șansă să
scape motivând că este nevinovat așa că a abordat diferit situația susținând că este
vinovat. În timp ce el își prezenta motivele pentru care a comis fapta, pe parcursul a
câțiva ani, acesta a reușit să fie atât de credibil încât audiența era impresionată de ceea ce
făcuse și spuse iar el reuși în acest fel să scape de pedeapsa capitală. Putem trage de aici
concluzia că trebuie să crezi suficient de tare în ceea ce faci și atunci și ceilalți te vor
crede.
Totul este posibil dacă crezi cu toată ființa ta în acel lucru.