JOCUL IELELOR

de CAMIL PETRESCU
Camil Petrescu este un reprezentant important al literaturii interbelice
(perioada dintre cele două războaie mondiale) românești.

În centrul operelor sale se situează problema existențială, de raportare la

viață a intelectualului excepțional și autentic, caracterizat de moralitate
înaltă și de păstrarea conștiințe curate, în opoziție cu o societate pentru care
sunt mai importante valorile materiale decât principiile morale.

Piesa ,,Jocul ielelor’’este o dramă ce conține în principal elemente tragice

referitoare la moralitatea umană și expune aspectele existenței într-o lume
imperfectă.

Tema piesei ne prezintă intelectualul care, slujind ideea de justiție absolută,

intră în conflict cu el însuși și cu lumea.
Pentru personaj, conștiința și intelectualitatea sunt motive generatoare ale
întregii vieți sufletești.

Titlul piesei ,,Jocul ielelor” reprezintă o metaforă care exprimă iluzia

dorințelor materiale și decăderea umană adusă de acestea.
În folclor, ielele sunt niște fete foarte frumoase care dansează la miezul
nopții la răscruce pentru a seduce tinerii. Odată ce îi cuceresc, îi ucid.

Structurată în trei acte și douăsprezece tablouri, piesa urmărește evoluția lui

Gelu Ruscanu, pesonajul principal al operei. Director al unui ziar, acesta
duce o campanie de presă aprigă împotriva lui Saru-Sinești, ministrul
Justiției, căruia îi cere să demisioneze, deoarece își ucisese o mătușă pentru a
îi moșteni averea.

Pentru a nu publica scrisoarea care dovedește crima, Ruscanu este șantajat

atât emoțional cât și în planul ideilor politice în care crede.
Gelu Ruscanu se supune hotărârii partidului socialist din care face parte și
renunță la publicarea scrisorii incriminatoare.
Acest gest îi provoacă însă o profundă criză de conștiință și într-un final se
sinucide.

Gelu Ruscanu este tipul intelectualului ghidat de un sistem superior de valori

morale, situate dincolo de timp și realitatea cotidiană.
Prima scenă importantă este întâlnirea dintre Gelu Ruscanu și Irena, mătuşa
care l-a crescut. De la acestea Ruscanu află că tatăl lui, Grigore, fusese un
infractor pe care ministrul justiției îl ajutase să scape nepedepsit.
Este spulberată astfel ideea că tatăl lui fusese o persoană perfectă, un erou.
Deși este profund dezamăgit de ceea ce aude, Ruscanu nu renunță la ideea
de a publica scrisoarea.

Confruntarea de idei dintre Ruscanu și Praida din actul al III-lea reprezintă

baza conceptuală a întregii piese.
Cei doi vor să se facă dreptate, însă în mod diferit.
Pentru Ruscanu justiția funcționează dincolo de realitatea concretă, imediată,
în timp ce Praida consideră că dreptatea trebuie să țină cont de realitatea
politică și socială a momentului în care este înfăptuită.

O altă scenă importantă a piesei este întâlnirea dintre Gelu Ruscanu şi

Şerban Saru-Sineşti. Ministrul justiției îi reproșează lui Ruscanu faptul că
este la rândul lui imoral, deoarece fusese amantul soției sale.
Publicarea scrisorii ar fi afectat și reputația Mariei, fosta amantă a lui
Ruscanu și soția ministrului.

Cazul Boruga, un militant socialist întemniţat în condiții grele, bolnav şi

abandonat de familia sa, îl tulbură cel mai mult pe Ruscanu şi-l determină,
prin hotărârea colegilor de partid, să înceteze campania în schimbul
eliberării deţinutului.

În iubire, personajul lui Camil Petrescu trăiește absolutul. Pentru a exista cu

adevărat, dragostea nu trebuie supusă nici unui compromis. Iubirea trăită
astfel transformă individul, ducându-l de la statutul de om la condiția de
supra om.

Cu aceeași măsură absolută personajul apreciază și dreptatea. Ca și iubirea,

pentru a se înfăptui cu adevărat aceasta nu poate fi aplicată cu jumătăți de
măsură.

Personajul principal nu suferă de o mare complexitate de caracter,

verticalitatea sa morala impunându-i o atitudine constantă.

În schimb, Maria Sinesti este o ființă duală, chiar bipolară, care oscilează
între viața materială și chemarea iubirii.
Atrasă și ea de forța absolută a dragostei reușește pentru un moment să
treacă dincolo de cotidian și îi propune lui Ruscanu să fugă împreună în
lume pentru a își trăi povestea de amor.

Șerban Saru-Sinești este politicianul versat, ancorat puternic în realitate.

Știe să își domine adversarii și să iasă basma curată din orice situație.
Este personajul care se descurcă cel mai bine în acest „Joc al ielelor“.

Scriitorul construiește o gradare coerentă a evenimentelor care conduc spre

un deznodământ firesc, folosind tonul grav și creșterea constantă a tensiunii
interioare pe care o experimentează personajul principal.
Prin urmare, arhitectura de ansamblu a piesei este echilibrată, armonioasă,
lipsită de fastuos, dar și de monotonie, cu ridicări și coborâri de tonuri, cu
accente brutale, dar și lirice.
Camil Petrescu neagă absolutul ca manifestare mistică sau ca aspirație către
eternitate în plan exterior, afirmând însă existența unui singur absolut, oferit
de propria conștiință.
Cu alte cuvinte, pentru a evolua individul nu trebuie să se raporteze la un
sistem extern de valori (religioase sau morale) ci să nu compromită valorile
absolute deja existente în el (iubirea, dreptatea ș.a.)

Relația dintre două personaje

Gelu Ruscanu și Șerban Saru-Sinești reprezintă contradicția eternă dintre
ideal și realitate. Portretul fizic îi definește de la începu pe cei doi. Gelu e un
bărbat de circa 30 de ani, de o frumusețe mai curând feminină, cu privire
melancolică.
În antiteză, Sinești este ,,un bărbat aprig“, un om matur, la apogeul forței
fizice și morale, cu profil de învingător, sigur pe sine și conștient de puterea
pe care o deține.

Conflictul dintre cei doi are drept sursă scrisoarea cu care Gelu amenință
poziția socială și politică a lui Sinești, scrisoare de dragoste a Mariei Sinești,
în care aceasta îi dezvăluise fostului său iubit un asasinat al cărui autor este
soțul ei, actualul ministru al Justiției.

În relația cu Șerban Saru-Sinești, Gelu dezaprobă puternic modul în care

acesta percepe lumea. Din înfruntarea de orgolii, reiese însă pragmatismul
omului politic și idealismul jurnalistului.
Superior în planul realității, Sinești nu poate accede la superioritatea
spirituală din lumea utopică a lui Ruscanu, dar se mulțumește cu micile
victorii ale existenței sale viciate.

Gelu Ruscanu îl desconsideră aproape în totalitate. Îl apreciază însă, în mod

tacit, pentru gestul de a-i ajuta tatăl, care însă, din nefericire, aparține
aceluiași cerc vicios al compromisului, ca și ministrul Justiției.

Camil Petrescu, dramaturg de mare originalitate, a deschis prin ,,Jocul

ielelor’’ scena românească spre ,,teatrul de cunoastere’’.
De fapt, piesa descrie un traseu descendent al cunoașterii, căci Gelu
Ruscanu, plecând de la principiile superioare ale dreptății absolute, se va
vedea nevoit să coboare la nivelul celorlalți și se va sinucide.
Aspecte teoretice :
DRAMA :
 specia cea mai răspândită a genului dramatic,
 cu un conținut grav, profund,
 cu elemente tragice uneori,
 reflectă aspecte variate, sociale, istorice, mitice, psihologice, morale;
 este supusă convențiilor, fiind în relație cu lumea reală, cu societatea;
 personajele sunt individualizate, chiar tipice,
 limbajul solemn alternează cu registrul familiar, ilustrând diferite
straturi sociale și tipuri umane;
 implică acțiune, întîntâmplări, fapte susținute printr-un conflict
important, prin care se conturează personalitatile eroilor ;
-în literatura română, se disting :
 drama istorica ( B.P. Hasdeu, ,,Răzvan și Vidra’’),
 drama de idei (C. Petrescu, ,,Jocul ielelor’’),
 drama de inspirație mitologică ( L. Blaga, ,,Meșterul Manole’’),
 drama socială (Aurel Baranga),
 parabola cu accente dramatice (Marin Sorescu).