Munteanu Gabriela

Conditia femeii in opera Alexandru Lapusneanu

Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache

Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara",
inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput
de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei.
Doamna Ruxanda, personaj secundar al nuvelei istorice "Alexandru Lapusneanul" de
Costache Negruzzi, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru Rares", asadar eroina are
atestare istorica. Componenta istorica a eroinei, insusirile exceptionale rezultate din fictiunea
naratorului contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana. Doamna
Ruxanda este inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, care ocupase pentru
a doua oara tronul Moldovei (1564-1569) cu scopul de a se razbuna pe boierii tradatori din
prima domnie. In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza dintre blandetea,
delicatetea Doamnei Ruxanda si cruzimea, violenta sotului sau, domnitorul Alexandru
Lapusneanul, procedeu romantic folosit pentru amplificarea emotiei si intensificarea trairilor
naratarului .
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei. Fire sensibila si
miloasa, ea il roaga pe domnitor sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile: "- Vreau sa
nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiete, ca sare inima din mine".
Ruxanda este puternic impresionata de cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de
voda, care o amenintase, "Ai sa dai sama, doamna!", pentru ca "barbatul tau ne taie parintii,
barbatii si fratii". Cu profunda credinta in Dumnezeu, sotia incearca sa-l convinga dandu-i
argumente religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante cinstea si omenia,
deoarece "cu manastirile nu se rascumpara sangele, ci mai ales ispitesti si infrunti pre
Dumnezeu, socotind ca facand biserici il poti impaca".
Faţa de Doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza direct
printr-un epitet, "gingasa Ruxanda", ce exprima nobletea si delicatetea ei sufleteasca.
Destinul doamnei Ruxanda fusese, asadar, dramatic, pentru ca "vazuse murind pre parintii
sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis". Naratorul o caracterizeaza, in
mod direct, printr-un epitet dublu, "trista si tanjitoare", iar prin comparatia "ca floarea expusa
arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca", sugereaza, indirect, sensibilitatea si sufletul
chinuit al Ruxandei. Casatorita prin viclenie cu Alexandru Lapusneanul, "gingasa Ruxanda" ar fi
fost dispusa acum "sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire omeneasca".
 Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda le
profereaza la adresa ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru ca este
silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o indeamna si Spancioc: "alege intre barbat si intre
fiu". Eroina isi strange "cu furie copilul la san", cere sfatul mitropolitului Teofan cu privire la
decizia pe care urmeaza sa o ia si, cu binecuvantarea acestuia, accepta sa puna otrava in pahar
si sa-i dea sotului bolnav s-o bea. Dusmanii domnitorului, Spancioc si Stroici, o silesc sa-l
otraveasca motivand ca "viata mariei-tale si a copilului acestui este in primejdie". Ruxanda
traieste un acut conflict interior, stare sugerata, indirect, de narator printr-un epitet dublu,
"tremuranda si galbana". Pacatul savarsit o ingrozeste si, cu lacrimi in ochi, le spune celor doi
boieri veniti sa se răzbune pe voda: "- Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu [...], ca voi m-ati
facut sa fac acest pacat".
Principalul procedeu artistic de caracterizare a doamnei Ruxanda ramane insa antiteza cu
Lapusneanul, prin care naratorul scoate in relief blandetea si delicatetea femeii in contradictie
cu sadismul si inversunarea vindicativa a domnitorului.
In "Istoria literaturii romane", editata de Academia Romana, se afirma ca scriitorul
Costache Negruzzi "a adus o contributie esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si literaturii
romane din perioada pasoptista", mai ales prin nuvela "Alexandru Lapusneanul" care "va
ramane totdeauna un model perfect de stil, de limba frumoasa de creatie dramatica si de o
necontestata originalitate".