Particularităţile unei opere care aparţine lui Liviu Rebreanu

,,Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii
române interbelice. Lovinescu consideră ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii
române’’, care înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza
sămănătoristă. Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare ,,Zestrea’’ şi ,,Rusinea’’, iar
sursele de inspiraţie sunt trei experienţe de viaţă ale autorului receptate artistic. Punctul de
plecare este biografic. Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul Prislop-satul părinţilor
autorului , se lasă sedusă de cel mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de
asemenea, inspirat de o figură reală, un ţăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care
autorul l-a întâlnit.
Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe
planuri, cu un conflict complex, persoanaje numeroase şi realizarea unei imagini ample
asupra vieţii. Este un roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaşat,
impersonal), al naraţiunii (la persoana a III-a) şi al relaţiei narator-personaj (naratorul
omniscient, omniprezent, deoarece dirijează destinul lui Ion). Fiind un roman realist,
Rebreanu creează tipologii de personaje: Ion este tipul ţăranului sărac, arivistului fără
scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul intelectualului: preotul şi
învăţătorul, dar şi Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate antitetic: pământul
(Ana) şi iubirea (Florica). De asemenea, simetria romanului, dată de relaţia incipit-final,
începe cu descrierea drumului, care duce spre Pripas şi se termină cu sfinţirea noii biserici şi
cu ieşirea din sat, dar şi prin verosimilitatea întâmplărilor.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de
tradiţionalişti, dar într-o manieră modernă, propunând o abordare realist-obiectivă salutată
de critica vremii ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă din literatura română ” ( Eugen
Lovinescu). Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor luptei sale pentru pământ, determinat
social şi economic de posesiunea acestuia şi suportând consecinţele actelor sale
reprobabile, în condiţiile satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Tema
centrală-problematica pământului- este dublată de tema iubirii şi a familiei. Tema principală
susţine în subsidiar şi convingerea autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar cei care
încearcă să o facă devin personaje tragice, Ion fiind considerat, de asemenea, un roman al
destinului.
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei
din debutul romanului. Scriere cu caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii
rurale transilvane, cu evenimentele sale – repere ale unui calendar sempitern: naşterea,
moartea, nunta, hora, botezul, obiceiurile, dar şi cu relaţiile de familie, economice, culturale,
relaţiile cu autoritatea austro-ungară, etc. Departe de concepţia unificatoare idilică
semănătoristă, în proza lui Rebreanu apare de la început stratificarea socială cu ierarhiile
sale clare . Ţăranii prezenţi la hora de duminică sunt organizaţi în grupuri distincte, conform
normelor mentalităţii colective: în centru, perechile tinere care joacă cu pasiune Someşana,
viitoarele familii; pe margine, fetele care au rămas nepoftite, care râd silit, cu câte-o nevastă
mai tânără care aşteaptă să-i vină chef bărbatului să joace; mai la o parte, nevestele şi
babele, admirându-şi odraslele; printre ei, copiii care aleargă. Bărbaţii sunt mai departe,
neinteresaţi de pasiunea jucătorilor, în grupuri distincte: primarul, chiaburii şi bătrânii fruntaşi,
separat; ţăranii mijlocaşi în jurul dascălului Simion Butunoiu, pe prispă. Pe de lături, ,,ca un
câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea şi Alexandru Glanetaşu, ţăran bogat prin zestrea
soţiei, dar sărăcit prin nechibzuinţă, dornic să se amestece în vorbă, dar sfiindu-se de
bogătaşi. Abia după încheierea jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia
învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor. Amestecul e
privit cu reticenţă, Laura e indignată de invitaţia la joc a lui George, iar Maria Herdelea, deşi
fiică de ţărani, pentru că a umblat mereu în straie nemţeşti şi s-a căsătorit cu un învăţător, se
simte mult deasupra norodului, privindu-l ,,cu o milă cam dispreţuitoare”. Prietenia lui Titu cu
Ion arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă, el sugerându-i, de fapt, planul de a-l
sili pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana prin înşelăciune. De asemenea, ajutorul dat mai târziu
de învăţător lui Ion în scrierea plângerii împotriva judecătorului se întoarce asupra celui
dintâi cu repercusiuni dureroase.
O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în capitolul
Sărutarea. Ea ilustrează patima ţăranului văduvit prin naştere de obiectul existenţei sale
pentru pământul redobândit cu greu. Ion primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E
primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că ,,dragostea lui avea nevoie de inima
moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă ,,animă”. În mijlocul delniţei, Ion îl
sărută ,,cu voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”. Împlinit,
personajul îşi vede puterile hiperbolizate: ,,Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din
basme”, iar personajul htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui, învins.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură îl constituie titlul, care este dat de numele personajului
principal, care devine exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat,
însă prin modul în care îl obţine. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria ,,sărăntocului’’
cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea în
acelaşi fel, ci comportamentul său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar
apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită nevasta lui George. Titlurile celor două părţi ale
romanului evidenţiază simetria compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale
personajului principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’. Titlurile celor 13 capitole
(număr simbolic nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un ,,Începutul’’ şi un
,,Sfârsitul’’. În prima parte apar capitolele: ,, Începutul’’, ,,Zvârcolirea’’, ,,Iubirea’’, ,,Noaptea’’,
,,Rusinea’’, ,,Nunta’’, iar în cea de-a doua ,,Vasile’’, ,,Copilul’’, ,,Sărutarea’’, ,,Streangul’’,
,,Blestemul’’, ,,George’’, ,,Sfârsitul’’.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat, omniscient şi omniprezent,
relatând întâmplările la persoana a III-a.
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior dintre Ion şi Vasile Baciu,
care nu vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc,
conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale momentele acţiunii. În
plan secundar, există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de
pământ, între Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi
dispută autoritatea în sat, şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există
un conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal, dar şi un
conflict simbolic, dintre voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului- stihie. Acest ultim
conflict aminteşte de tragediile greceşti, unde mândria nemăsurată a individului,
supraaprecierea în confruntarea cu destinul-hybris– determină căderea personajului în final.
Relaţia incipit-final susţine specificul realist-obiectiv al operei şi întăreşte ideea de viaţă ce
se desfăşoară ciclic. Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se
ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la Cluj, din care
se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul
urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi cotește brusc pe
sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea
în sat, „te întâmpină (…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de
ploi și cu o cuniniță de flori veștede agățată de picioare“. Prezenţa acestei cruci este
premonitorie, conform regulii autorului omniscient care poate anticipa sfârşitul dramatic al
personajelor. Imaginea drumului este reluată simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena
licitației la care se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al
Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea,
Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc. La sfârşitul romanului, drumul iese ,,bătătorit”
din sat- ,,câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul”, şi se pierde în ,,şoseaua cea mare şi
fără început”. Roman sferic, cu structură echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi
metaforă a drumului vieţii.
Tehnicile narative folosite slujesc zugrăvirii complexe, pe mai multe planuri. Prin tehnica
planurilor paralele este prezentată simultan viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Vieţile
se desfăşoară în paralel, amestecul este dezaprobat. Trecerea de la un plan narativ la altul
se realizează prin alternanţă, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin
înlănţuire. Apar, de asemenea, tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel
cu a Anei, conflictul dintre Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul dintre Herdelea şi
preotul Belciug. Stilul indirect liber este folosit pentru revelarea psihologiei personajelor,
atunci când e vorba de Ion sau de Ana, dar şi pentru a ironiza cu duioşie comportamentul
acestora, atunci când e vorba de familia Herdelea. Însă tehnica ce le surclasează pe toate
celelalte, care plasează naraţiunea în subconştientul personajului, unde totul capătă o
mecanică proprie, vitală, poate fi ,,viziunea în abis”.
Subiectul romanului
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la
horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Se descrie jocul tradiţional, someşana,
dansul tinerilor, cântecul lăutarilor şi portul popular. Oamenii sunt aşezaţi în funcţie de
statutul social. Este prezentă şi Savista, oloaga satului, piaza rea. Intelectualii satului,
preotul Belciug şi familia învăţătorului Herdelea vin să privească fără a se amesteca în joc.
Ion este hotărât să o ia pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea săracă, iar
venirea lui Vasile Baciu declanşează intriga şi conflictul, tatăl fetei îl confruntă verbal,
numindu-l ,,hoț’’, ,,tâlhar’’ şi ,,sărăntoc’’, Ana fiindu-i promisă lui George Bulbuc. Bătaia de la
cârciumă, pentru plata lăutarilor se încheie cu victoria lui Ion asupra lui George, scena fiind
construită în simetrie cu aceea de la sfârşitul romanului, când George îl ucide pe Ion,
lovindu-l cu sapa. Ion se va răzbuna, o va lăsa pe Ana însărcinată, întrucât îl va determina
pe tatăl acesteia să accepte nunta. La nuntă, Ion nu cere acte pentru pământul ce urmează
să-i revină ca zestre, apoi se simte înşelat şi începe să o bată pe Ana, femeia fiind alungată,
pe rând, din casa soţului şi din cea a tatălui. Preotul Belciug încearcă să medieze conflictul
dintre cei doi, însă Ana alege să se sinucidă, apoi Petrişor, fiul lor, moare şi nu-i trezeşte lui
Ion regrete sau conştiinţa vinovăţiei, deoarece nu vedea decât garanţia proprietăţii asupra
pământurilor. În cele din urmă, Ion alege să o caute pe Florica, însă George îl surprinde în
flagrant şi îl ucide, cu instrumentul ce i-a fost drag, sapa, iar averea lui Ion rămâne bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător, pentru autoritatea în sat este
defavorabilă celui din urmă. El are familie/soţie, un băiat (poetul visător Titu) şi două fete de
măritat, dar fără zestre, Laura şi Ghighi. În plus, casa învăţătorului era construită pe
pământul bisericii, însă cum relaţiile dintre ei se degradează, învăţătorul se simte ameninţat
cu izgonirea din casă. Preotul are un caracter tare şi rămas văduv se dedică comunităţii,
ajungând să construiască o nouă biserică, iar romanul se încheie cu sărbătoarea prilejuită
de sfinţirea noii biserici.
Concluzia
După cum se observă din cele relatate până aici, se constată că temele întâlnite în roman
sunt de natură socială și că sentimentul de iubire este raportat și el la elementele de natură
socială, întrucât este condiționat de ierarhia socială a partenerilor în cadrul colectivității.
Totodată, romanul, prin dezvoltarea acestor teme aduce în fața cititorului o frescă socială
amplă și profundă, o monografie a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, iar
personajele care participă la acțiune sunt tipice și ilustrează diferite categorii sociale
prezente în lumea satului. Toate aceste aspecte referitoare la temă, la conținut și la
personaje formează o imagine reprezentativă a satului ardelenesc, prezentată cu mijloacele
proprii naratorului omniscient și omniprezent care exprimă un punct de vedere obiectiv, ceea
ce face din ,,Ion’’ tipul de creație realist-obiectivă cu temă socială.
Prin toate aceste trăsături ale conținutului, ale personajelor și ale tehnicii narative, romanul
,,Ion’’ ilustrează tipul de creație realist-obiectivă cu temă socială. În acest roman, Liviu
Rebreanu încearcă și reușește, în mod magistral, să înfățișeze o imagine reprezentativă,
amplă și profundă a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, cu mijloacele
proprii naratorului omniscient care exprimă un punct de vedere obiectiv.