Caracterizare Harap-Alb
Harap-Alb este personajul eponim și principal al basmului Povestea lui
Harap-Alb. Potrivit tipologiei basmului, el este protagonistul, neofitul care străbate
un parcurs inițiatic presărat cu obstacole pentru a se desăvârși ca viitor împărat,
demn urmaș al unchiului său. Chiar dacă păstrează simbolistica și tipologia
personajului din basmul popular, Harap-Alb se îndepărtează de model fiind
individualizat prin nume, comportament și limbaj. Astfel, cel mai mic dintre fiii
craiului nu mai este un model de frumusețe fizică și morală, dotat cu puteri
supranaturale, confirmate pe parcursul drumului. Din potrivă, autorul prezintă un
personaj în formare, cu trăiri și reacții normale, umane, care pe măsură ce
depășește probele, se maturizează.
Eroul însumează calități excepționale umane dar nu supraumane, fiind
construit pe o schemă realistă. Prin urmare, Ion Creangă antropomorfizează
fantasticul, iar absența calităților supranaturale este suplinită de ajutoare și
donatori.
Însușirile realiste ale personajului reies din caracterizarea directă făcută de
narator sau de celelalte personaje, fiul de crai fiind considerat “boboc în felul său
la trebi de aiestea”, “slab de înger”, “mai fricos ca o femeie”, “uneori mânios”.
Sfânta Duminică i se adresează cu admirație și respect “admirate crăișor”, în timp
ce spânul îl numește cu dispreț sluga vicleană.
La finalul drumului său, personajul trece într-un plan superior al existenței.
Statutul inițial este cel de neinițiat iar fiul cel mic, crescut în umbra fraților, are
ocazia de a-și dovedi superioritatea. El trăiește într-un orizont al inocenței,
justificat prin tinerețe și lipsa de experiență. Calitățile și le descoperă prin
intermediul probelor la care este supus. Prima probă, cea a milosteniei, dezvăluie
disponibilitatea pentru statutul imperial.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele sale, din vorbe, din atitudinea sa
față de ceilalți și din limbaj.
Inocența se manifestă la alegerea calului. Dacă la început feciorul îl tratează
cu dispreț și violență, răsplata ia forma unei lecții de viață.
O scenă semnificativă pentru conturarea portretului eroului este proba de la
pod, unde își arată curajul și este acceptat în casta războinică din care face parte
craiul și fiii săi. Semn al accederi la acest parcurs este oferirea pielii de urs.
Novice fiind, este păcălit într-un moment de cumpănă de către spân, care îl
transformă în slugă. Rolul acestuia este foarte important în desăvârșirea
personajului. El este antagonistul sau răul necesar. Acceptarea spânului are drept
consecință o moarte simbolică și pierderea identității. Noul nume este construit
pe baza unui oximoron ce sugerează etapa intermediară de formare în care el se
află. În această nouă calitate, tânărul își asumă probele și le trece cu bine. Latura
sa umană se dezvăluie prin lamentații curajul, perseverența și ajutoarele îl fac să
reușească a depășii obstacolele.
O secvență semnificativă este cea în care, nevoit să aducă pielea și capul
cerbului, eroul se află față-n față cu Sfânta Duminică. El acceptă acum că binele și
răul sunt date spre desăvârșirea sinelui. Finalul este de asemenea simbolic. Furios
că a fost deconspirat de fata Împăratului Roș, spânul îi taie capul. Acestei morți
simbolice, îi urmează o nouă înviere la o alta identitate, aceea de împărat.
În relația cu celelalte personaje, eroul își arată latura prietenoasă, amabilă și
sociabilă: îi acceptă pe cei 5 în ciuda defectelor lor, le ajută pe furnci și albine,
devenind deopotrivă stăpânul macrocosmosului și a microcosmosului.
Harap-Alb este un personaj simbolic care excelează prin puterile lui umane,
prin firescul farmecului său, prin slăbiciunile dar și prin vrednicia sa.
