Caracterizarea personajului principal dintr-un basm cult

Ion Creangă face parte din epoca marilor clasici, alături de: Mihai Eminescu- poetul, Ion
Luca Caragiale, dramaturgul, Ioan Slavici, nuvelistul șiTitu Maiorescu, criticul literar. A scris povești,
povestiri, basme și un roman autobiografic ”Amintiri din copilărie”. Opera literară ”Povestea lui
Harap-Alb” a fost publicată în revista ”Convorbiri literare” la 1 august 1877. Personajul principal și
eponim din această operă este Harap-Alb, deoarece participă la toate momentele acțiunii. Construirea
personajului se realizează prin elemente de structură și compoziție, mijloace de caracterizare, conflicte,
relațiile cu celelalte personaje.

Titlul basmului și tema operei sunt în relație cu personajul principal. Titlul operei este alcătuit
din două substantive: cel comun ”povestea” ne introduce în lumea ficțională a operei, reprezentând o
invitație adresată cititorului, iar cel propriu se constituie într-un oximoron: Harap înseamnă rob/slugă,
iar Alb se referă la originea nobilă a fiului de crai. Tema operei este lupta dintre bine și rău, dar și tema
formării personalității lui Harap-Alb, opera fiind un bildungsroman. Înainte de a deveni împărat, fiul
craiului trebuie să cunoască și statutul de slugă pentru a învăța să-și înțeleagă supușii și să-și exercite
puterea.
O scenă semnificativă pentru naivitatea fiului de crai este cea de la fântână când el, naiv, imatur,
este păcălit de viclenia Spânului și este transformat în slugă. Aici are loc un botez simbolic, mezinul
devine Harap-Alb, el va trece prin mai multe probe pe parcursul operei, iar la final va deveni împărat.
O altă scenă importantă în caracterizarea personajului este cea din final, când se termină
inițierea acestuia. Aici Spânul îl omoară pe Harap-Alb. Este momentul când s-a terminat maturizarea
fiului de crai, el moare pentru a învia ca împărat. Cea care îi dă viață este fiica împăratului Roș, care îl
învie cu ajutorul obiectelor magice (cele 3 smicele de măr dulce/apa vie /apa moartă).
Eroul basmului este caracterizat direct, de către narator, care-i stabilește statutul social: cel mai
mic fiu al craiului, mezinul; de către Sfânta Duminică, personajul este numit ”luminate crăișor”, ”slab
de înger”, iar calul îl consideră ”fricos”. Statutul psihologic și moral se creionează pe parcursul întregii
opere prin intermediul caracterizării indirecte. Aceasta rezultă din fapte, gânduri, limbaj, atitudine,
comportament, relația cu celelalte personaje.
La început, personajul este naiv, incapabil de a distinge adevărul de minciună, de a vedea
caracterul unui om dincolo de aparențe. Se deosebește de frații săi prin bunătate, calitate răsplătită de
sfaturile Sf. Duminici, după ce o miluiește cu un ban. Ca orice personaj de basm, mezinul trebuie să
plece într-o călătorie de inițiere pentru a se maturiza. Pătrunde în pădurea labirint, se rătăcește și
neascultător al sfatului părintesc (să se ferească de Spân și de omul Roș) își ia drept călăuză un spân
viclean. Naivitatea, lipsa de experiență sunt redate de către narator: ”fiul craiului, boboc în felul său la
trebi de aieste se potrivește Spânului și se bagă în fântână”. În acest moment primește numele de
Harap-Alb și devine robul Spânului, apa din fântână în care este băgat fiind un botez simbolic.
Harap-Alb este supus de către Spân la mai multe probe în urma cărora capătă noi trăsături. Cu
cât încercările sunt mai grele, cu atât eroul dovedește calități morale care conturează portretul viitorului
împărat: ”așa de iubit, de slăvit și puternic”. Spânul îi cere să aducă ”sălăți’ din Grădina Ursului, pielea
cu pietrele prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata Împăratului Roș. Harap-Alb își demonstrează
curajul și destoinicia în trecerea primelor două probe cu ajutorul Sf. Duminici, a obiectelor magice și a
calului năzdrăvan care-l încurajează. Pentru aducerea fetei Împaratului Roș este sprijinit de ajutoare și
donatori. Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă îl ajută pe erou, deoarece el și-a
arătat prietenia, spiritul de comunicare față de ei, a fost sociabil. Donatorii, albinele și furnicile îl ajută
pe Hrap-Alb, pentru că el a fost generos și bun cu ele, a arătat curaj și spirit de sacrificiu, dar și
îndemănare. Pentru erou aducerea fetei Împăratului Roș la Spân presupune mai multe probe și este cea
mai dificilă, deoarece se îndrăgostește de fată pe drum. Onest(cinstit) își respectă jurământul făcut și
nu-i mărturisește adevărata sa identitate. La curtea Împăratului Verde are loc demascarea Spânului de
către fiica Împăratului Roș și pedepsirea lui de către calul năzdrăvan. Înainte însă Harap-Alb a fost
decapitat de către Spân: din slugă/rob a devenit împărat. A fost înviat cu obiectele magice de către fată,
acum era capabil de a conduce o împărăție. Sf. Duminică îi prorocise ”când vei ajunge și tu odată mare
și tare, îi caută să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum
ce e necazul”. Pentru vrednica lui primește răsplată: nunta și împărăția.
Un alt personaj cu care eroul intră în relație, este Spânul, antagonistul, reprezintă întruchiparea
răului, dar are şi rolul iniţiatorului, fiind astfel „un rău necesar”: „Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe
lume câteodată ...”. De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să fie încheiată.
Specific basmului cult este modul cum personajele sunt individualizate. Prin portretele fizice ale celor
cinci tovarăşi ai eroului, se ironizează defecte umane, dar aspectul lor grotesc ascunde calităţi sufleteşti.
Particularitățile de construcție a personajului principal sunt evidențiate și prin intermediul
conflictului. Eroul şi ajutoarele sale reprezintă forţele binelui, iar Spânul şi Roşu-Împărat, forţele
răului, din a căror confruntare ies învingătoare forţele binelui. Umanizarea fantasticului este frapantă
în cazul lui Harap-Alb, care nu mai seamănă cu eroul popular, fiind realizat în manieră realistă, având
atât calități, cât și defecte.
În concluzie, Harap-Alb este un erou atipic, el nu se transformă, nu are puteri supranaturale ca
Făt-Frumos, ci învinge prin calitățile umane: bunătatea, cinstea, mila, prietenia, hărnicia, toleranța,
capacitatea de a media un conflict, adică acele calități ale ”omului de soi bun”.