Particularitățile de construcție a personajului- „Harap-Alb”, Ion Creangă

Introducere: „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult

publicat la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare". La o prima vedere,
opera pare un basm asemenea celor populare, care respectă fidel trăsăturile
speciei prin temă (triumful binelui asupra răului), motive narative specifice
(superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, încercarea puterii
prin trei probe, pedeapsa, căsătoria), personaje specifice (Craiul, Împăratul
Verde, imparatul Roș, Spânul), ajutoarele eroului (Gerilă, Setilă, Flămânzilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Sfânta Duminică, calul, regina furnicilor, regina
albinelor, turturica), elemente magice (apa vie, apa moartă, cele trei smicele).
Dar, la o lectură de profunzime, ies în evidență particularitățile specifice lui Ion
Creangă. Acestea se referă, pe de o parte, la arta narativă și la umanizarea
fabulosului și, pe de altă parte, la nota comică și oralitatea stilului.
În „Povestea lui Harap-Alb”, întâmplările sunt prezentate într-un ritm rapid,
iar acțiunea este dramatizată prin dialog. Dacă în basmul popular, fabulosul este
umanizat într-un mod abstract, convențional, la Creangă, eroii fabuloși parcă
sunt desprinși din satul copilăriei, se comportă ca niște țărani și vorbesc
moldovenește. De asemenea, personajul principal evoluează de la „boboc în felul
său”, deci naiv, la împăratul iubit de toți. Făt-Frumos, personajul principal al
basmului popular, este static, trăsăturile sale de caracter rămânând neschimbate
pe tot parcursul desfășurării acțiunii.În comparație cu eroul din basmul popular,
personajul creat de I. Creangă este un antierou.
Statutul personajului: Așa cum reiese și din firul epic, eroul este, ca de
obicei, mezinul. El apare de la început ca un tânăr fără ambiții, rușinos, naiv. Se
hotărăște să își încerce norocul, nu pentru că vrea să devină împărat, ci pentru
că frații mai mari l-au dezamăgit pe tatăl lor; deci din dorința de a spăla rușinea
acestora. Odată ce eroul pornește în această călătorie, el intră de fapt într-un
traseu inițiatic în urma căruia își va modifica statutul social, devenind un
adevărat împărat. De aici provine caracterul de bildungsroman al basmului. Între
statutul inițial de fiu de crai și cel final de împărat, eroul parcurge un stadiu
intermediar, cel în care este sluga Spânului, poartă numele de Harap-Alb și este
supus la cele trei probe de la curtea Împăratului Verde.
În acest context este de luat în discuție relația eroului cu Spânul. Acesta i-
ar fi putut tăia capul atunci când l-a scos din fântână. Nu o face, preferând să-l
transforme în slugă. Atitudinea Spânului este atipică pentru un personaj negativ.
Rolul său este acela de a-l determina pe Harap-Alb să-și evidențieze latențele,
pentru a deveni împărat. Ca și Craiul, Sfânta Duminică și calul, Spânul știe că lui
Harap-Alb i-a fost scris să devină împărat. Ca orice tânăr inocent, și Harap-Alb
are nevoie de un dascăl care să-l inițieze și să-l determine să arate ce poate. De
altfel, fiecare probă la care îl supune Spânul poate fi considerată o lecție de viață
de care are nevoie orice viitor împărat. Spânul este un părinte spiritual, în
măsura în care îi atribuie eroului o identitate. O lectură atentă a basmului
evidențiază că până la coborârea în fântână eroul era numit doar „mezinul".
Prețul ieșirii din fântână este dobandirea unei identități, dar și pierderea
temporară a statutului social. Vocația pedagogică a lui I. Creangă se insinuează
și în acest basm. Deducem că nu poți deveni împărat „iubit", dacă nu faci
experiența celor mulți și necăjiți, dacă nu te deprinzi cu capcanele pe care viața
ți le poate întinde. În relație cu Spânul, Harap-Alb dovedește supunere și
onestitate, oricât de greu i-ar fi.
Două trăsături (+secvențe): În călătoria pe care o face, Harap-Alb
dovedește, astfel, generozitate. Acesta este și motivul pentru care este ajutat,
lucru reliefat în numeroase secvențe. Sfânta Duminică este prima pe care o
miluiește și care îl va răsplăti pentru bunătatea sa. Crăiasa furnicilor și crăiasa
albinelor îi vin în ajutor, întrucât eroul a evitat să le facă vreun rău atunci când se
îndrepta către Roș Împărat. Datorită ajutorului primit de la ele, Harap-Alb duce la
bun sfârșit și cea mai dificilă probă la care l-a supus Spânul.
O altă trăsătură a lui Harap-Alb este onoarea. În secvența în care Spânul îi
fură identitatea și îl transformă în sluga sa, eroul tace și îndură toate umilințele
la care este supus, dar își respectă cuvântul dat acestuia, moment ce îi
evidențiază atributul pozitiv menționat. El nu spune nimănui că este adevăratul
nepot al Împăratului Verde. Cea care dezvăluie cine este Harap-Alb cu adevărat
este fata Împăratului Roș. Scena în care Spânul îi taie capul eroului, iar fata îl
readuce la viață recurgând la practici magice simbolizează dezlegarea de
jurământ și renașterea unui alt erou care are toate trăsăturile caracteristice unui
împărat, căci a căpătat suficientă experiență de viață. Probele pe care le duce la
bun sfârșit ajutat de Sfânta Duminică, de cal, de Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă
și Păsări-Lăți-Lungilă, de crăiasa furnicilor și de regina albinelor au valoare
inițiatică și formativă. Acesta este și motivul pentru care „Povestea lui Harap-Alb”
a fost analizată și ca un roman al formării, al devenirii.
Două elemente de structură: Acțiunea basmului se petrece într-un spațiu și
într-un timp nedeterminat, ce țin de domeniul fabulosului. Întâmplările respectă
în bună măsură convenția basmului: situația inițială de echilibru (expoziția) este
stricată de un eveniment (intriga), care produce acumularea de întâmplări-
probele la care este supus eroul, apariția ajutoarelor (desfășurarea acțiunii și
punctul culminant)- pentru ca la final să se restabilească echilibrul și eroul să își
primească răsplata.
Pe scurt, acțiunea basmului se prezintă astfel: un crai care avea trei feciori
primește de la fratele sau, Împăratul Verde, o scrisoare prin care îi cere să îi
trimită pe cel mai destoinic fecior al său ca să-i moștenească împărăția. După ce
trece de proba ursului, menită să testeze curajul fiilor de crai, probă la care primii
doi feciori eșueaza, mezinul primește binecuvântarea tatălui și totodată un sfat
(interdicția): „să te ferești de omul roș, iar mai ales de omul spân, cât îi putea, să
n-ai de-a face cu dânșii că sunt foarte șugubeți". Rătăcind prin pădurea-labirint,
eroul se vede nevoit să-l tocmeascã pe Spân dept slugă, fără să bănuiască
adevăratele intenții ale acestuia. Odată cu coborârea în fântână, eroul intră în
inițierea spirituală în care Spânul îl va călăuzi. Din fiu de crai, personajul devine
Harap-Alb și va fi supus de către stăpânul său la trei probe, după ce ajung la
curtea Împăratului Verde: aducerea sălăților din Grădina Ursului, aducerea pielii
cerbului cu nestemate și aducerea fetei Împăratului Roș pentru căsătoria
Spânului. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, iar la a treia va
avea ajutoare fabuloase: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă,
crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor. La curtea împăratului Roș, eroul este supus
la alte șase probe: cămara de foc- trecută cu ajutorul lui Gerilă, proba ospățului-
ajutat de Setilă și Flămânzilă, alegerea macului de nisip- ajutoare i-au fost
furnicile, păzirea nocturnă a fetei de impărat- trecută cu ajutorul lui Ochilă și al
lui Păsări-Lăți-Lungilă, ghicitul fetei adevărate dintre cele două gemene- ajutat
de albină și proba propusă de fata de împărat în care turturica ei și calul lui
Harap-Alb trebuie să aducă „trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă de
unde se bat munții în capete". Trecând cu bine de toate probele, Harap-Alb se
întoarce la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân, care îi taie capul
eroului, semn că inițierea s-a încheiat. Înviat de farmazoană, cu ajutorul
obiectelor magice, eroul își primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și
împărăția.
În realizarea personajului, procedeele caracterizării directe se imbină cu
cele ale caracterizării indirecte. Sfânta Duminică îi spune „luminate crăișor”,
Spânul îi spune la cea de-a treia întâlnire „fecior de om viclean” și „pui de
viperă”, în timp ce naratorul îl caracterizează ca fiind „,boboc în felul său”. Din
faptele personajului, din modul său de a se comporta în relație cu celelalte
personaje, din limbaj se desprind însă și alte trăsături de caracter (generozitate,
onoare, prietenie, naivitate, răbdare). În acest sens, o modalitate de
caracterizare indirectă a personajului este și numele pe care i-l dă Spânul.
„Harap-Alb” este o construcție oximoronică. Primul nume, „harap”, înseamnă
„om cu părul și pielea de culoare neagră”, iar cel de-al doilea, „alb”, are conotații
morale și înseamna „pur”, „inocent”, „naiv”.
Concluzie: Evolutița personajului central de la un simplu fiu de crai, „boboc
în felul său”, la statutul de împărat se înscrie în tema principală a basmului-
triumful binelui asupra răului. Eroul, deși nu dispune de puteri supranaturale și
nici de însușiri excepționale, reușește să învingă răul și să capete, în urma
probelor la care este supus, o serie de calități- bunătate, prietenie, milă, curaj,
care îi vor fi necesare ca viitor împărat. De remarcat este faptul că personajul
care întruchipează răul- Spânul, nu este chiar atât de rău, pentru ca el are rolul
de inițiator pentru Harap-Alb, este cel care îl ajută în formarea sa spirituală. În
concluzie, prin Harap-Alb, Creangă a reușit sa creeze un personaj fascinant, care
amintește mai degrabă de Nică a lu' Ștefan a Petrei decât de Fât-Frumos, care ne
atrage de partea lui în drumul inițiatic pe care-l parcurge, amintindu-ne de
drumul pe care noi înșine l-am parcurs sau suntem pe cale să o facem.