Povestea lui Harap-Alb – Creangă

-particularități-
Context:
- = basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”, 1877

Curent + trăsături:
- basmul cult = specie narativă pluriepisodică – implică fabulosul, cu
numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice – întruchipează
binele + răul în diversele lor ipostaze; acțiunea basmului înfățișează
parcurgerea drumului maturizării de către erou; conflictul dintre bine +
rău se încheie prin victoria forțelor binelui, dar aici, unele trăsături ale
basmului sunt abordate în manieră realistă de autor
- o I trăsătură a basmului = aceea că personajele implicate în conflict
îndeplinesc, prin raportare la protagonist, o serie de funcții (antagonistul,
ajutoarele, donatorii)
- o altă trăsătură = prezența unor elemente de compoziție tipice: clișee
compoziționale/formule specifice, procedeul triplicării, la rândul lor,
abordate original, cu elemente realiste
- clișeele compoziționale/formulele tipice = convenții care marchează
intrarea + ieșirea din fabulos; fuziunea dintre real + fabulos se realizează
de la început, pt. că naratorul inovează formula inițială + pune povestea pe
seama spuselor altcuiva: „Amu cică era odată”
- sunt prezente numerele magice, simbolice: 3, 12, 24 + obiecte miraculoase,
unele fiind grupate câte 3 („trei smicele”); eroul = sprijinit de ajutoare +
donatori: ființe cu însușiri supranaturale (Sf. Duminică), animale fabuloase
(calul năzdrăvan), făpturi himerice (cei 5 tovarăși) sau obiecte miraculoase
(aripile crăieselor) + se confruntă cu antagonistul (Spânul)

Subiect + temă:
- titlul sugerează tema basmului: călătoria de maturizare a mezinului
craiului; numele personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă – Harap
de origine nobilă – Alb
- Subiectul urmărește modul în care personajul principal, Harap-Alb,
parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia devine împărat, adică trece
într-un plan superior de existență, care înseamnă modificarea statutului
său social + spiritual (caracterul de Bildungsroman al basmului)
- cele 3 ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compozițional, unor
părți narative, etape ale drumului inițiatic: etapa inițială, de pregătire –
„fiul craiului” (naivul); parcurgerea drumului inițiatic – Harap-Alb
(novicele); răsplata – împăratul (inițiatul)
- acțiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea episoadelor +
respectă modelul structural stereotip + ciclic al basmului; motive narative
 specifice, prezente și în „Povestea lui Harap-Alb”, sunt: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea
răufăcătorului, pdeapsa, căsătoria
- coborârea fiului de crai în fântână = o I secvență narativă importantă,
întrucât înșelătoria declanșează conflictul; naivitatea = sancționată prin
pierderea însemnelor originii + a dreptului de a deveni împărat; spânul îl
transformă în rob, îi dă numele de Harap-Alb + îi trasează proiectul
existențial, spunându-i că va trebui să moară + să învie ca să-și recapete
identitatea (jurământul din fântână)
- lichidarea înșelătoriei + acțiunea reparatorie (punctul culminant) se petrec
la curtea lui Verde-Împărat, unde Harap-Alb se întoarce cu fata
Împăratului Roș - dezvăluie adevărata lui identitate; încercarea Spânului
de a-l ucide pe Harap-Alb = ratată, acesta fiind lichidat de calul năzdrăvan
și nu de erou, ca în basmul popular; episodul care cuprinde scena tăierii
capului personajului principal + a reînvierii lui de către fata de împăratului,
cu ajutorul obiectelor magice, are semnificația morții inițiatice
- deznodământul – refacerea echilibrului + răsplata eroului; el reintră în
posesia paloșului + primește recompensa: pe fata Împăratului Roș +
împărăția, ceea ce confirmă maturizarea

Componente de structură:
- conflictul, lupta dintre bine + rău, se încheie prin victoria forțelor binelui;
eroul se confruntă cu 2 antagoniști: mai întâi spânul, om viclean, îi răpește
identitatea flăcăului, îl supune la 3 probe, iar la curtea Împăratului Roș,
eroul va avea de trecut mai multe serii de probe, fiind sprijinit de făpturi
imaginare cu puteri supranaturale
- personajele = purtătoare ale unor valori simbolice, reprezentând binele +
răul în diversele lor ipostaze; totuși eroul + antagoniștii nu au puteri
supranaturale, ci = realizați în plan realist, pe opoziția supus harnic +
cinstit vs. stăpân nedrept + viclean; stilul + limbajul dau basmului marca
realistă; astfel, limbajul naratorului + al personajelor se caracterizează
prin umor (diminutive cu valoare augumentativă – „buzișoare”) și oralitate,
proverbe, zicătoare (introduse prin experesia: „vorba ceea”)
- modalitățile de caracterizare sunt directe (de către narator, alte
personaje, autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, gânduri, relații cu
alte personaje, nume); de exemplu, naratorul surprinde lipsa de experiență
a tânărului, prin caracterizare directă, în scena supunerii prin vicleșug

Concluzie:
- basmul = „o oglindire...a vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu);
„Povestea lui Harap-Alb” = un basm cult ce are ca particularități
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umorul
+ oralitatea
 Povestea lui Harap-Alb – Creangă
-personaj-
Context:
- = basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”, 1877

Statutul social:
- Harap-Alb = protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un
erou atipic de basm, deoarece = lipsit de însușiri supranaturale, el =
construit realist, ca o ființă complexă, care învață din greșeli +
progresează; iese din stereotipia superiorității mezinului + = personaj
rotund
- statutul inițial al eroului = cel de neinițiat; mezinul craiului = naiv, nu știe
să distingă adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de
aparențe; are nevoie de experiența vieții spre a dobândi înțelepciune; se
deosebește de frații săi încă de la început prin bunătate; deși are
calitățile necesare unui viitor împărat, în viziunea autorului, acestea nu
sunt evidențiate de la început, ci sunt descoperite prin intermediul
probelor la care este supus, când dovedește generozitate, prietenie,
respectarea jurământului, curaj, responsabilitate
- numele de Harap-Alb = sclav alb, rob de origine nobilă, dar și condiția de
învățăcel, faptul de a fi supus inițierii, transformării

Trăsături + secvențe:
- eroul este văzut în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, pe când
celălalte personaje au o trăsătură dominantă; potrivit concepției
scriitorului, calitățile necesare unui împărat „mare și tare” = înțelepciunea,
bunătatea + cinstea, calități dovedite de „omul de soi bun” pe parcursul
unor probe dificile
- primele întâlniri cu inițiatorii săi, Sf. Duminică, apoi calul năzdrăvan +
Spânul, pun în lumină naivitatea, incapacitatea de a distinge adevărul de
aparențe; dar întâmplarea care declanșează conflictul = întâlnirea cu
Spânul
- după ce iese din împărăția tatălui său, crăișorul se rătăcește în pădurea-
labirint; încalcă sfatul dat de tată + își ia drept călăuză un spân viclean; în
episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde lipsa de experiență a
tânărului prin caracterizare directă – naivitatea tânărului face posibilă
supunerea prin vicleșug; spânul îl transformă în rob, îi dă numele de Harap-
Alb + îi trasează proiectul existențial, spunându-i că va trebui să moară +
să învie ca să-și recapete identitatea (jurământul din fântână)
- lichidarea înșelătoriei + acțiunea reparatorie (punctul culminant) se petrec
la curtea lui Verde-Împărat, unde Harap-Alb se întoarce cu fata
Împăratului Roș - dezvăluie adevărata lui identitate; încercarea Spânului
 de a-l ucide pe Harap-Alb = ratată, acesta fiind lichidat de calul năzdrăvan
și nu de erou, ca în basmul popular; episodul care cuprinde scena tăierii
capului personajului principal + a reînvierii lui de către fata împăratului, cu
ajutorul obiectelor magice, are semnificația morții inițiatice – învierea = o
trecere la o altă identitate: aceea de împărat „iubit, slăvit + puternic”
- deznodământul – refacerea echilibrului + răsplata eroului; el reintră în
posesia paloșului + primește recompensa: pe fata Împăratului Roș +
împărăția, ceea ce confirmă maturizarea

Componente de structură:
- conflictul, lupta dintre bine + rău, se încheie prin victoria forțelor binelui;
eroul se confruntă cu 2 antagoniști: mai întâi spânul, om viclean, îi răpește
identitatea flăcăului, îl supune la 3 probe, iar la curtea Împăratului Roș,
eroul va avea de trecut mai multe serii de probe, fiind sprijinit de făpturi
imaginare cu puteri supranaturale
- personajele = purtătoare ale unor valori simbolice, reprezentând binele +
răul în diversele lor ipostaze; totuși eroul + antagoniștii nu au puteri
supranaturale, ci = realizați în plan realist, pe opoziția supus harnic +
cinstit vs. stăpân nedrept + viclean; stilul + limbajul dau basmului marca
realistă; astfel, limbajul naratorului + al personajelor se caracterizează
prin umor (diminutive cu valoare augumentativă – „buzișoare”) și oralitate,
proverbe, zicătoare (introduse prin experesia: „vorba ceea”)
- modalitățile de caracterizare sunt directe (de către narator, alte
personaje, autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, gânduri, relații cu
alte personaje, nume); de exemplu, naratorul surprinde lipsa de experiență
a tânărului, prin caracterizare directă, în scena supunerii prin vicleșug
- titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului – parcurge o
aventură eroică imaginară, pt. dobândirea unor valori morale + etice, pt. ca
la final să devină împărat

Concluzie:
- în concluzie, deși = un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul
voinicului, ca Făt-Frumos din basmele populare, ci este și un „om de soi
bun”, eroul „vrednic” care traversează o serie de probe, se maturizează +
devine împărat
 Povestea lui Harap-Alb – Creangă
-relația dintre 2 personaje-
Context:
- = basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”, 1877

Statutul social:
- Harap-Alb = protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un
erou atipic de basm, deoarece = lipsit de însușiri supranaturale, el =
construit realist, ca o ființă complexă, care învață din greșeli +
progresează; iese din stereotipia superiorității mezinului + = personaj
rotund
- statutul inițial al eroului = cel de neinițiat; mezinul craiului = naiv, nu știe
să distingă adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de
aparențe; are nevoie de experiența vieții spre a dobândi înțelepciune; se
deosebește de frații săi încă de la început prin bunătate; deși are
calitățile necesare unui viitor împărat, în viziunea autorului, acestea nu
sunt evidențiate de la început, ci sunt descoperite prin intermediul
probelor la care este supus, când dovedește generozitate, prietenie,
respectarea jurământului, curaj, responsabilitate
- nici antagonistul (Spânul) nu = unul tipic, întrucât nici el nu are atribute
spectaculoase; dimpotrivă, construcția realistă a personajului reflectă
concepția populară despre omul rău care = „însemnat”; în plus, deoarece
„răutatea” lui îl pune pe tânăr în situația de a-și dovedi calitățile, Spânul
are rolul unui „pedagog rău” în scenariul inițierii lui Harap-Alb
- numele de Harap-Alb = sclav alb, rob de origine nobilă, dar și condiția de
învățăcel, faptul de a fi supus inițierii, transformării

Trăsături + secvențe:
- eroul este văzut în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, pe când
celălalte personaje au o trăsătură dominantă; potrivit concepției
scriitorului, calitățile necesare unui împărat „mare și tare” = înțelepciunea,
bunătatea + cinstea, calități dovedite de „omul de soi bun” pe parcursul
unor probe dificile
- primele întâlniri cu inițiatorii săi, Sf. Duminică, apoi calul năzdrăvan +
Spânul, pun în lumină naivitatea, incapacitatea de a distinge adevărul de
aparențe; dar întâmplarea care declanșează conflictul = întâlnirea cu
Spânul
- după ce iese din împărăția tatălui său, crăișorul se rătăcește în pădurea-
labirint; încalcă sfatul dat de tată + își ia drept călăuză un spân viclean; în
episodul coborârii fântână, naratorul surprinde lipsa de experiență a
tânărului prin caracterizare directă – naivitatea tânărului face posibilă
supunerea prin vicleșug; spânul îl transformă în rob, îi dă numele de Harap-
 Alb + îi trasează proiectul existențial, spunându-i că va trebui să moară +
să învie ca să-și recapete identitatea (jurământul din fântână)
- lichidarea înșelătoriei + acțiunea reparatorie (punctul culminant) se petrec
la curtea lui Verde-Împărat, unde Harap-Alb se întoarce cu fata
Împăratului Roș - dezvăluie adevărata lui identitate; încercarea Spânului
de a-l ucide pe Harap-Alb = ratată, acesta fiind lichidat de calul năzdrăvan
și nu de erou, ca în basmul popular; episodul care cuprinde scena tăierii
capului personajului principal + a reînvierii lui de către fata de împăratului,
cu ajutorul obiectelor magice, are semnificația morții inițiatice – învierea =
o trecere la o altă identitate: aceea de împărat „iubit, slăvit + puternic”
- deznodământul – refacerea echilibrului + răsplata eroului; el reintră în
posesia paloșului + primește recompensa: pe fata Împăratului Roș +
împărăția, ceea ce confirmă maturizarea

Componente de structură:
- conflictul, lupta dintre bine + rău, se încheie prin victoria forțelor binelui;
eroul se confruntă cu 2 antagoniști: mai întâi spânul, om viclean, îi răpește
identitatea flăcăului, îl supune la 3 probe, iar la curtea Împăratului Roș,
eroul va avea de trecut mai multe serii de probe, fiind sprijinit de făpturi
imaginare cu puteri supranaturale
- personajele = purtătoare ale unor valori simbolice, reprezentând binele +
răul în diversele lor ipostaze; totuși eroul + antagoniștii nu au puteri
supranaturale, ci = realizați în plan realist, pe opoziția supus harnic +
cinstit vs. stăpân nedrept + viclean; stilul + limbajul dau basmului marca
realistă; astfel, limbajul naratorului + al personajelor se caracterizează
prin umor (diminutive cu valoare augumentativă – „buzișoare”) și oralitate,
proverbe, zicătoare (introduse prin experesia: „vorba ceea”)
- modalitățile de caracterizare sunt directe (de către narator, alte
personaje, autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, gânduri, relații cu
alte personaje, nume); de exemplu, naratorul surprinde lipsa de experiență
a tânărului, prin caracterizare directă, în scena supunerii prin vicleșug
- titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului – parcurge o
aventură eroică imaginară, pt. dobândirea unor valori morale + etice, pt. ca
la final să devină împărat

Concluzie:
- prin urmare, perechea antagonist – protagonist, specifică basmului, se
concretizează în „povestea” lui I. Creangă în opoziția de ordin moral
viclenie – naivitate, dar + de ordin social om de rând/slugă mincinoasă – fiu
de crai/prinț, iar la nivelul simbolic al călătoriei inițiatice în raportul
mentor – învățăcel