CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI
Opera literară “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă a fost publicată în anul 1877 în revista ”Convorbiri
literare”. Această se încadrează basmului cult, întrucât este o creație epică cu autor cunoscut și transmisă pe cale
scrisă în care sunt înfățișate întâmplări imaginare la care participă personaje înzestrate cu puteri supranaturale ce
reprezintă lupta dintre bine și rău finalizată cu victoria binelui.
Acest basm cult aparține realismului, deoarece Creangă reușește să îmbine supranaturalul popular cu
evocarea realistă a satului moldovenesc. Comportamentul personajelor și relațiile dintre acestea ilustreaza viața de
zi cu zi din lumea satului. Astfel, miraculosul și fantasticul sunt estompate în favoarea verosimilității. DE asemenea,
realismul creației este ilustrat și prin tipologizarea personajelor, din moment ce Sfânta Duminică este văzută ca tipul
pedagogului bun, iar Spânul ca rău necesar în formarea eroului.
Tema basmului este reprezentată de lupta dintre bine şi rãu. Aceastã confruntare determinã maturizarea
eroului care parcurge un drum iniţiatic, simbolizat prin cãlãtoria sa.
Incipitul prin formula inițială specifică basmelor ”Amu cică era odată” plasează acțiunea într-un timp
nedeterminat și într-un spațiu neprecizat ” într-o țară , un craiu”.
Personajul principal al basmului este Harap-Alb. Din punct de vedere social eroul este fiul cel mai mic al
craiului, care ajunge sluga spânului. Psihologic acesta este impulsiv, lipsit de maturitate, iar moral este cinstit,
prietenos și curajos. În opinia lui George Călinescu, este un personaj real şi nu fabulos pentru că nu are nicio
calitate supranaturală. Mai mult, criticul îl aseamănă cu un flăcău de la ţară, un ins slab în faţa deciziilor. Astfel,
feciorul de crai, este destoinic şi curajos, dar rămâne în zona umanului, ca un flăcău din Humuleşti.
Trăsături personajului reies atât din caracterizare indirectă, cât și din caracterizare directă, de pildă, din
ceea ce alte personaje spun despre el. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere a flăcăului
în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să şi-o întemeieze.
Prin caracterizare directă naratorul obiectiv îl prezintă ca lipsit de experiență și naiv ”boboc în felul lui la
trebi de aieste”. O secvență reprezentativă pentru aceste trăsături ale eroului este cea în care îl acceptă pe spân
drept călăuză. Credul, mezinul încalcă interdicția formulată de tatăl său. Spânul îl ademenește în fântână și îl
obligă, sub amenințarea cu moartea, să-i dezvăluie cine este, de unde vine și încotro se duce. Prin jurământul depus,
feciorul de crai își schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă Spânului, primind numele dev
Harap-Alb. Chiar dacă are de suferit, crăișorul își asumă vina și își respectă cuvântul dat, devenind loial
asupritorului său. Cinstit din fire, nu-l trădează pe Spân și se supune probelor pe care acesta i le impune din dorința
de a-l pierde. Aceste încercări au menirea de a-l obișnui pe flăcău cu greutățile vieții. El se teme, se plânge de soartă
și cere ajutorul celor în care are încredere, adică Sfântei Duminici și calului.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele lui Harap-Alb, din propriile vorbe şi gânduri. Acesta este un
personaj care evoluează în text. La început reacţionează impulsiv, nu vorbeşte la supărare. O secvență din care reies
aceste trăsături este cea în care o întâlnește pentru prima dată pe Sfânta Duminică. Tânărul nu miluieşte bătrâna pe
care o judecă după aparenţe, o respinge şi nu bănuieşte că puterea şi înţelepciunea ei vor fi de o mare importanţă în
succesul său final şi în triumful binelui. Datorită sfaturilor acesteia reușește să-l convingă pe tatăl său să-l lase să-și
încerce și el norocul. Ajutat de aceasta feciorul îşi alege calul, armele şi hainele, pe care le avuse tatăl său când
fusese mire și reuşeşte să treacă proba prin care acesta încerca curajul fiilor săi, îmbrâcăndu-se într-o blană de
urs.
De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească şi să le
ajute atunci când le întâlneşte în drumul său spre curtea împăratului Roș, chiar dacă pentru asta trebuie să treacă
prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost, fiind sigur că binele pe care îl face se va întoarce atunci
când el însuşi se va afla în impas. Ființele himerice pe care le întâlnește sunt tratate cu înțelegere, pentru că mezinul
învățase deja că orice ființă oricât de neînsemnată sau de ciudată ar părea poate fi de folos. Probele de la curtea fetei
de împărat fac trimitere la ritual pețitului și Harap - Alb le trece cu ajutorul noilor să prieteni.
Așadar, Harap-Alb, protagonistul operei, parcurge o perioadă de formare a personalității în care manifestă
slăbiciuni omenești, trăiește momente de disperare sau de satisfacție ce conduc treptat la desăvârșirea sa. Acesta este
un tânăr naiv, cinstit, altruist, ascultător și perseverent care demonstrează capacitate de adaptare.
