CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI

Opera literară “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă a fost publicată în anul 1877 în revista
”Convorbiri literare”. Această se încadrează basmului cult, întrucât este o creație epică cu autor cunoscut și
transmisă pe cale scrisă în care sunt înfățișate întâmplări imaginare la care participă personaje înzestrate cu
puteri supranaturale ce reprezintă lupta dintre bine și rău finalizată cu victoria binelui.

Acest basm cult aparține realismului, deoarece Creangă reușește să îmbine supranaturalul popular cu
evocarea realistă a satului moldovenesc. Astfel, miraculosul și fantasticul sunt estompate în favoarea
verosimilității. Realismul creației este ilustrat atât prin obiectivitatea descrierilor, cât și prin tipologizarea
personajelor, din moment ce Sfânta Duminică este văzută ca tipul pedagogului bun, iar Spânul ca rău necesar
în formarea eroului.

Tema basmului este reprezentată de lupta dintre bine şi rãu. Aceastã confruntare determinã
maturizarea eroului care parcurge un drum iniţiatic, simbolizat prin cãlãtoria sa.
Incipitul prin formula inițială specifică basmelor ”Amu cică era odată” plasează acțiunea într-un timp
nedeterminat și într-un spațiu neprecizat ” într-o țară , un craiu”.
Personajul principal al basmului este Harap-Alb. Din punct de vedere social eroul este fiul cel mai mic
al craiului, care ajunge sluga spânului. Psihologic acesta este impulsiv, lipsit de maturitate, iar moral este
cinstit, prietenos și curajos. În opinia lui George Călinescu, este un personaj real şi nu fabulos pentru că nu are
nicio calitate supranaturală. Mai mult, criticul îl aseamănă cu un flăcău de la ţară, un ins slab în faţa deciziilor.
Astfel, feciorul de crai, este destoinic şi curajos, dar rămâne în zona umanului, ca un flăcău din Humuleşti.

Trăsături personajului reies atât din caracterizare indirectă, cât și din caracterizare directă, de
pildă, din ceea ce alte personaje spun despre el. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere
a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să şi-o
întemeieze.
Prin caracterizare directă naratorul obiectiv îl prezintă ca lipsit de experiență și naiv ”boboc în felul lui
la trebi de aieste”. Credul, mezinul încalcă interdicția formulată de tatăl său și își schimbă statutul din nepot al
împăratului Verde în acela de slugă Spânului. Chiar dacă are de suferit, crăișorul își asumă vina și își respectă
cuvântul dat, devenind loial asupritorului său. Cinstit din fire, nu-l trădează pe Spân și se supune probelor pe
care acesta i le impune din dorința de a-l pierde. Aceste încercări au menirea de a-l obișnui pe flăcău cu
greutățile vieții. El se teme, se plânge de soartă și cere ajutorul celor în care are încredere, adică Sfântei
Duminici și calului.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele Lui Hasrap-Alb, din propriile vorbe şi gânduri. Acesta este
un personaj care evoluează în text. La început reacţionează impulsiv, nu vorbeşte la supărare şi nici nu
miluieşte bătrâna pe care o judecă după aparenţe, o respinge şi nu bănuieşte că puterea şi înţelepciunea ei vor
fi de o mare importanţă în succesul său final şi în triumful binelui. Cu timpul el învaţă să fie precaut, să nu mai
judece după aparenţe (deşi ajutoarele sale inspiră teamă iniţial), să aprecieze totul, inclusiv înţelepciunea celor
în vârstă.
De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le ocrotească şi să
le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său spre curtea împăratului Roș, chiar dacă pentru asta trebuie să
treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost, fiind sigur că binele pe care îl face se va
întoarce atunci când el însuşi se va afla în impas. Ființele himerice pe care le întâlnește sunt tratate cu
înțelegere, pentru că mezinul învățase deja că orice ființă oricât de neînsemnată sau de ciudată ar părea poate
fi de folos. Probele de la curtea fetei de împărat fac trimitere la ritual pețitului și Harap - Alb le trece cu
ajutorul noilor să prieteni.
Așadar, Harap-Alb, protagonistul operei, parcurge o perioadă de formare a personalității în care
manifestă slăbiciuni omenești, trăiește momente de disperare sau de satisfacție ce conduc treptat la
desăvârșirea sa. Acesta este un tânăr naiv, cinstit, altruist, ascultător și perseverent care demonstrează
capacitate de adaptare