În acest basm personajele sunt unele plate și altele rotunde fiind totodată și atipice:personajul

principal ,fata împ.Rosu, cei cinci uriași,Spanul-răul necesar ce instruiește si educă.În basmul popular
personajele sunt structurate pe criteriul etic bine-rău ori pe cel estetic (frumos-urât).Ion Creanga
iese din tiparul acesta rigid prin personajul principal ,un adolescent obișnuit initial, prin fata
împăratului Roșu(„farmazoana” care are atribute malefice ,dar se metamorfozează prin iubire si
devine personaj justițiar și apoi Eros salvator ), prin cei cinci uriasi care sunt urâți , dar sunt prieteni
de nadejde si il ajuta pe Harap-Alb sa treaca probele la care îl supune imparatul Rosu(urati, dar
buni!).Harap-Alb este întelegator si tolerant cu acestia,si chiar Spanul,care, desi e personaj
negativ ,intruchipeaza Raul necesar cu rol educativ(dupa cum il avertizeaza el insusi pe H-Alb:”Si
atata timp ai a mă sluji, până cand îi muri și iar îi învie”).

Personajele din basmul cult „Povestea lui Harap Alb” (oameni, ființe himerice cu
comportament omenesc) sunt purtătoare ale unori valori simbolice: binele și răul în diversele lor
ipostaze, umanizându-se majoritatea personajelor, deoarece Harap-Alb nu are însușiri supranaturale
ci se comportă ca un adolescent obișnuit. Spânul reprezintă Răul care instruiește și educă, uriașii se
comportă ca niște țărani din Moldova( primele două probe ale împăratului Roșu amintesc de
etapele pețirii fetei în spațiul rural). Așadar, Harap-Alb este un personaj atipic ,fiind un tânăr
neexperimentat supus maturizării și inițierii în viață pentru a ajunge un împărat demn de o împărăție
mare ca cea a împaratului Verde.

Statutul inițial al lui Harap-Alb este cel de tânăr naiv, neinițiat, trăind într-un orizont al
inocenței justificat prin tinerețea și lipsa de experiență a vieții. Personajul este o creație originală
construit prin asocierea a două modele: antieroul și eroul canonic al basmelor, învestit cu toate
calitățile fizice și morale. Deși are insușiri umane deosebite, acestea nu sunt actualizate de la
început, ci și le descoperă prin intermediul probelor la care este supus. Ceea ce îi lipsește însă fiului
mezin al Craiului lipsit de intuiții și de ceea ce nu se poate căpăta decât prin experiență este
cunoașterea de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparență sau de a distinge între bine și
rău, puterea de a discerne între ceea ce este sinceritate și ceea ce este prefăcătorie în faptele, în
înfățișarea și în vorbele celorlalți, între adevăr și minciună. Inocența și credulitatea nu sunt defecte
ci doar caracteristici psihice ale tânărului neexperimentat.

Traiectoria socială a fiului de împărat evoluează de la statutul de prinț, fiu mezin al Craiului
dotat cu îndrăzneală, curaj, încredere în forțele proprii și cu reale calități morale, la cel de slugă
supus unor etape dure de inițiere în viața celor mulți și umili, a truditorilor imparăției(intruchipati
de albine si furnici).El învată toleranta, valoarea prieteniei, a camaraderiei si a altruismului, stie să-
si domine instinctele, să fie profund in gandire si in simtire, și să aprecieze Erosul ca valoare
suprema a vietii.În final, in urma morții ritualice, își redobândește identitatea initială de print , dar,
de data aceasta, initiat in toate tainele vietii si ale mortii, cu o bogata experienta de viață, ajungand
la statutul de imparat luminat, „iubit, slavit si puternic”, asa cum prezisese Sfanta Duminica.Aceasta
îi explicase faptul ca „milostenia” este o trasătura fundamentală care ajută mult omului in viata,
alaturi de” steaua norocoasă”, caci lui Harap-Alb „i-a fost scris de sus sa-i fie data aceasta cinste”.El
este alesul destinului,ceea ce releva mentalitatea populara legata de importanta soartei in viata
omului, asa cum apărea si in „Moara cu noroc”, prin intermediul bătrânei, soacra lui Ghita.

Din punct de vedere psihologic, Harap-Alb se maturizeaza treptat.La inceput ,el pare un
tanar fricos(„mai fricos ca o femeie”, remarca Sfanta Duminica), manifestand teama fata de
necunoscut, trasatură fireasca la tanarul care nu cunoaste viata si pericolele ei( caci fiul de imparat
este puternic umanizat de Ion Creanga, apropiind astfel fabulosul de real).Odata cu trecerea
probelor și ajutat de Sf. Duminică el dobandeste curaj in fata greutatilor vietii, asumându-si chiar si
perspectiva Raului necesar(„Rău cu rău, dar mai rău fara rău.”).Învață ce este umilința,
răbdarea(pusă la incercare de probele dificile ale Spânului), iscusința si agerimea, tenacitatea,
întelegerea, grija și dragostea fata de semenii săi, invată să-si domine instinctele in proba casei
inrosite in foc sau a ospatului ritualic, să distingă intre bine si rău, intre aparență si esență, învață sa
prețuiască iubirea si să-și respecte ființa iubită, care il va recompensa din plin, ajutandu-l să-si
recupereze identitatea reală si să revină la viata, oferindu-i o iubire exigenta, dar sinceră și
profundă.

Puternic umanizat, nefiind inzestrat cu puteri supranaturale sau insușiri exceptionale,

Harap-Alb prin confruntarea cu sine și cu lumea izbândește mai ales datorită asumării sensului milei
crestine si cunoasterii pe care i-o aduce experiența vieții: „Când vei ajunge și tu odata mare si tare,
vei crede celor asupriti și necăjiti, pentru ca știi acum ce e necazul.” Conștiinta de sine a eroului se
cristalizeaza in probe cu functie evident inițiatică in planul omenescului(experienta practică:
câștigarea hranei ce înseamnă obținerea elixirului vieții în plan simbolic; experienta
cognitiva:dobândirea înțelepciunii („a pietrei filosofale”)simbolizată de smaraldul din fruntea
cerbului; experienta afectivă: câstigarea prieteniei si a iubirii autentice). În probele parcurse el
dovedeste la inceput naivitate , inocenta, contracarate de bunatate, onestitate, temeritate, curaj,
loialitate( față de Spânul căruia ii jurase credintă), prietenie, cinste, optimism, cutezanță si
stăruință.

Construit prin asocierea a doua modele, antieroul și eroul canonic al basmelor populare,
Harap-Alb trebuie să treacă prin calvarul existential la care il supune un stapân crud, nemilos, cinic,
viclean, ipocrit,arogant,întruchipare a răutatii demonice, dar care reflectă mentalitatea populara
legată de omul span, lasat așa de Dumnezeu pentru a fi recunoscut drept om rău, care trebuie evitat
si totodata, cea legata de Răul necesar, care educă si contribuie la maturizarea psihologica si
morala a personajului.

Ipostazele eroului, de naiv, novice si initiat, reliefează trei etape ce trebuie depășite de
orice om pentru a se perfecționa din punct de vedere psihologic si moral. Drumul inițierii fiului de
împărat este o călătorie înspre sine, spre a revela calitățile latente ale Ființei. Manifestarea lor se
produce in traversarea Încercărilor grele la care este supus de Span si de Împăratul Rosu. Sprijinit de
adjuvanti si donatori, Harap-Alb își dovedește generozitatea si îndemanarea, bunătatea si curajul,
caracterul întelegător si spiritul de tovărăsie, proba cea mai dificila fiind cea a aducerii fetei
împaratului Roșu, pentru că pe drum se îndrăgostește de aceasta precum Tristan de Isolda, dar,
onest, își respectă jurământul făcut și nu ii marturisește adevarata sa identitate. Salvat de fata
„farmazoană” înzestrata cu puteri supranaturale, Harap-Alb revine la statutul social inițial si este
recompensat cu impărăția si fata drept soție, pentru calitatile si vrednicia sa deosebita. Nunta si
schimbarea statutului social de slugă în împărat al unei mari împărătii, confirmă maturizarea
definitivă a eroului.

Așadar, fiind un personaj de basm cult, Harap-Alb este atipic, pentru ca el nu reprezinta
tipul lui Fat-Frumos din basmele populare, căci evoluția sa spirituala reflecta viziunea originală
asupra lumii a scriitorului, prin tratarea fabulosului în manieră realistă,autohtonizarea fantasticului,
căci personajele se „comportă țărănește și vorbesc moldovenește”(G.Călinescu). Protagonistul,
puternic umanizat, ilustreaza scopul didactic al basmului, fiind o intruchipare a” omului de
soi”(George Călinescu), care traversează o serie de probe, învață din greseli si progresează , se
maturizează prin asumarea milei creștine, prin puterea milosteniei si a cunoașterii pe care i-o aduce
experiența, pentru a merita să devină împărat luminat, iubit si slăvit de supușii săi,apreciat de
unchiul său, împăratul Verde si chiar de Spân, care-i remarcă vrednicia deosebita.

Prin caracterul de bildungsroman, basmul ilustrează etapele formării unui tânăr care va
dobândi toate calitățile necesare unui viitor împărat, un monarh luminat, apreciat pentru calitățile
sale deosebite, ilustrand totodata și idealul de adevăr, dreptate și de cinste,un model uman demn
de urmat, căci basmul lui Creangă este, așa cum remarca George Calinescu, „o oglindire a vieții in
moduri fabuloase,”basm ce a declanșat un adevărat”delir hermeneutic”(Nicolae Manolescu) în
critica românească.