ROMAN

» INTERBELIC
» REALIST, OBIECTIV
» TRADIȚIONAL
» MONOGRAFIC
» ARHETIPAL (=construit pe mituri)

Romanul – Demonstrație

Baltagul
Mihail Sadoveanu

Publicat în anul 1930, romanul "Baltagul" este o operă de maturitate artistică, în care s-a
cristalizat întreg geniul sadovenian.
Roman al oierilor și al transhumanței, „Baltagul” este o excepțională monografie a lumii
pastorale, prin evocarea unor scene din viața cotidiană, a gospodăriei țărănești, a marilor evenimente
(botez, nuntă, înmormântare, praznic), a credințelor și a practicilor magice.

O trăsătură distinctivă a acestei capodopere sadoveniene este dubla structură, care confirmă
apartenența ei la realismul mitic. Este vorba de o structură de suprafață (realist-monografică) și de o
structură de adâncime (mitico-simbolică, arhetipală).
Structura de adâncime evidențiază un substrat mitic de mare profunzime: mitul mioritic, mitul
egipteanului Osiris (biruitorul morții), mitul marii călătorii sau mitul crengii de aur, al cărei corespondent,
în roman, este baltagul purtat de Gheorghiță.

La nivelul ambelor structuri regăsim marile teme sadoveniene: viața pastorală (transhumanța),
natura, iubirea, moartea, călătoria ca experiență inițiatică, căutarea și descoperirea adevărului.

În mod surprinzător, titlul romanului nu este reprezentat de numele unui personaj sau al unui
sentiment, ci de al unui obiect, înzestrat cu semnificații profunde. Topor cu două tăișuri, este ,în același
timp, și unealtă magică și armă, semnificând viața și moartea.
Baltagul sfințit de preot, pe care îl poartă Gheorghiță la inițiativa Vitoriei, are valoarea unui
obiect magic cu funcție protectoare, un simbol al înțelepciunii reunite cu puterea. Privegherea tatălui în
râpă, în prezența acestui baltag, se transformă într-o probă de inițiere virilă, într-un examen de
maturitate. Celălalt baltag este un obiect profan, armă a crimei, dar și armă cu care se înfăptuiește, în
final, dreptatea.

Romanul preia nucleul epic al baladei "Miorița", pe care îl dezvoltă într-o narațiune densă,
structurată în 3 părți și 16 capitole, ce surprind așteptarea și pregătirea, călătoria și înfăptuirea justiției.
Primul capitol are valoarea unui prolog. Romanul debutează într-o tonalitate biblică, asemenea
unei cărți a genezei, prin reproducerea unei legende despre facerea lumii. Acest incipit are rolul de a
introduce personajul absent al cărții.

Incipitul are un rol esențial și în conturarea viziunii despre lume, o viziune clară asupra lumii
tradiționale, o lume în care domnește ordinea (adică rânduiala) și semnificația.

În plan real, este narată o întâmplare petrecută într-un spațiu montan. Nechifor Lipan, oier din
Măgura Tarcăului, pleacă la Dorna să cumpere oi. Timpul trece fără ca el să se întoarcă acasă sau să
dea vreun semn. Neliniștită, soția sa, Vitoria, pleacă în căutarea lui Nechifor, însoțită de fiul ei,
Gheorghiță. După un drum lung, femeia găsește osemintele bărbatului ei risipite într-o râpă și îi
demască pe cei doi ucigași (Calistrat Bogza și Ilie Cuțui), în timpul praznicului, după înmormântare.

În ceea ce privește reperele spațio-temporale, eroii sadovenieni sunt surprinși într-un spațiu
geografic real (de la Măgura Tarcăului până la ținutul Dornelor) și într-o durată reală, din toamnă până
în primăvară.

Construcția epică este specifică romanului tradițional: perspectiva narativă obiectivă,

heterodiegetică, narator omniscient, demiurgic. Narațiunea - ca mod principal de expunere- este însoțită
de secvențe descriptive funcționale, deoarece fixează cadrul și conturează portretele. Modalitățile
narării sunt relatarea obiectivă și reprezentarea (dialog, monolog interior).
În ceea ce privește construcția subiectului, "Baltagul" preia schema epică a romanului polițist,
grefată pe un substrat mitic: crima, ancheta, descoperirea criminalilor, reconstituirea și pedepsirea lor .
Personajele îndeplinesc diferite funcții: victima, ucigașii, detectivul, martorii- câinele Lupu, călăuză a
sufletului în lumea de dincolo.

În centrul romanului se află tema căutării și a descoperirii adevărului, pe fundalul unei

călătorii cu valoare inițiatică și justițiară. Vitoria Lipan este învestită cu un „mandat etic” (Nicolae
Manolescu). Personaj tragic, dar în primul rand justițiar, ea trebuie să descopere și să elimine ucigașul,
pentru că a încălcat normele morale ale colectivității.
Echilibrul distrus al lumii, prin uciderea lui Nechifor Lipan, trebuia restabilit, iar celui dispărut
trebuie sa i se ofere un mormânt.
Iubirea pe care i-o poartă lui Nechifor, reprezintă mobilul ascuns, bine disimulat, al acțiunilor
sale. În vederea călătoriei, femeia se supune unui ritual de purificare, necesar trecerii la o existență
spirituală.

Pentru Gheorghiță, călătoria este una inițiatică, formativă. El iese brusc din copilărie pentru a
intra în lumea adulților. Priveghind osemintele tatălui său, risipite într-o râpă, Gheorghiță suportă o
adevărată probă de inițiere virilă. Coborârea în râpă echivalează cu o coborâre în Infern, unde tânărul se
inițiază în misterul morții, eliberându-se de spaime. Este punctul culminant al formării lui, care se încheie
cu lovitură de baltag aplicată ucigașului.
Odată încheiată inițierea, tânărul este vrednic să preia atributele tatălui său dispărut. Viața
merge înainte, din moment ce ordinea lumii a fost restabilită.

Așadar, roman cu o dublă structură ( realistă și mitică ), "Baltagul" fixează o viziune asupra lumii
tradiționale, reprezentând o coordonată fundamentală a felului nostru de a reacționa în fața vieții și a
morții.