Domnitorii

Moderni
Altomi Alexandru Nicolae
Cazacu Claudia Mihaela
Diplomație și conflict la
începutul Epocii
moderne
Context introductiv
Situația Țărilor Române în a doua jumătate a secolului al
XVII-lea a fost influențată de înfrângerea Imperiului
Otoman la Viena în 1683 și de ascensiunea Rusiei și
Imperiului Habsburgic. Țările Române au dus o politică de
echilibru, alternând conflictele militare cu relații
diplomatice, semnarea tratatelor de pe poziții de deplină
egalitate sau de supunere.
 Tara Românească

Domnitorul Țării Românești, Şerban

Cantacuzino (1678-1688), s-a
apropiat în politica externă de Imperiul
Habsburgic, dorind obținerea
autonomiei și militând pentru
îmbunătățirea situației creștinilor din
Imperiul Otoman. A stabilit relații
bune cu Rusia pentru a nu schimba
dominația otomană cu cea
habsburgică.
Moldova
În Moldova, domnitorul Dimitrie Cantemir
(1710-1711) s-a aliat în 1711 cu țarul Rusiei Petru cel
Mare, care promitea eliberarea tuturor ortodocșilor
de sub dominația otomană. A semnat în aprilie 1711
la Luţk un tratat cu Rusia, în speranța eliberării
Moldovei de sub dominația otomană și precizând
integritatea granițelor țării. Țarul și Domnul
Moldovei au fost învinși de turci în bătălia de la
Stănileşti, pe Prut, în 1711. Domnitorul român și
familia sa s-au refugiat la curtea țarului.
Tara Românească
În Țara Românească, Constantin Brâncoveanu
(1688-1714) a reușit să mențină o politică de
echilibru între Imperiul Otoman căruia îi era
vasal și Imperiul Habsburgic, a cărui
expansiune ajunsese după 1699 până la
granițele țării. Domnitorul a încheiat mai multe
tratate secrete cu habsburgii și a reluat
legăturile diplomatice cu Polonia și Rusia.
 În condițiile înfrângerii turcilor sub porțile
Vienei și a contraofensivei care i-a alungat pe
aceștia dincolo de Dunăre, speranțele
domnitorilor români de la sfârșitul sec.XVII și
începutul sec.XVIII, de a scăpa de dominația
otomană aveau acum un context favorabil.
Domnitorii români amintiți mai sus, au fost
prudenți pt. a nu-și trăda adevăratele intenții
în fața sultanului.
 Având exemplul Transilvaniei, care fusese
ocupată de austrieci, domnii români au avut
grija să nu cadă sub dominația altor puteri din
zonă. De exemplu, Constantin Brâncoveanu a
învins la Zărneşti trupele austriece care
intraseră în țară și rechiziționau hrană, furaje,
animale.
 Brâncoveanu s-a implicat în negocieri
anti-otomane, obţinând în anul
1701 protecţia împăratului Leopold de
Habsburg. Brâncoveanu a făcut propuneri
Rusiei pentru un război anti-otoman în 1698.
După victoria de la Zenta din 1697 contra
turcilor,presiunea austriecilor a sporit, astfel că
domnul Țării Românești a căutat o
contrapondere în Rusia și Polonia. În 1714
Constantin Brâncoveanu a fost executat la
Istanbul, împreună cu cei 4 fii ai săi.
 Domnitorii români de la sfârșitul secolului XVII,
începutul sec.XVIII au încercat să mențină o
politică de echilibru între puterea suzerană-
Imp.Otoman și puterile rivale vecine Rusia si
Austria. După “trădările” domnitorilor români,
turcii au decis înlocuirea lor cu domnitorii
fanarioți care s-au instaurat în 1711 în Moldova și
1716 în Țara Românescă.
Războaiele ruso-austro-turce au fost determinate
și de dorința Rusiei de a deveni protectoarea
creștinilor din Balcani, extinzându-și astfel
Influența.
Războiul din 1716-1718, desfașurat între habsburgi
și otomani, s-a încheiat cu victoria Austriei, care
prin pacea de la Passarowitz (1718)
obținea Oltenia și Banatul. În 1739, prin pacea de
la Belgrad, Oltenia revenea Țării Românești.
 În 1774, prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, Rusia
devenea protectoarea creștinilor din Imp.Otoman,
ocupa hanatul Crimeei și teritoriul dintre Bug si
Nistru. Prin aceasta pace se instaura, de facto,
protectoratul rusesc asupra
principatelor, ce va dura până în 1856.
În 1775 Imp. Habsburgic va anexa Bucovina(“ţara
codrilor de fagi”). Intre 1806-1812 are loc un nou
război ruso-otoman, încheiat cu pacea de la
București. În urma acestei păci (1812) Rusia va
anexa Basarabia.
Principalele tratate și convenții încheiate pe fondul conflictelor ruso-
turce, au fost:
Convenția de la Akkerman (Cetatea Alba) din 1826 prevedea:
● limitarea posibilității sultanului de a se amesteca în Principate
● accentuarea amestecului Rusiei în treburile interne
● domnitorii erau aleși dintre boierii pământeni pe o perioada de 7 ani
● Nerespectarea convenției a dus la izbucnirea unui nou
conflict(1828-1829), în urma căruia Principatele au fost ocupate de
ruși (între 1829-1834).
Tratatul de la Adrianopol încheiat în 1829, prevedea:
● Imp.Otoman recunoștea oficial protectoratul rus asupra
Țărilor Române menținea suzeranitatea otomană
● se desființa monopolul otoman asupra comerțului
● erau eliberate raialele Turnu, Giurgiu, Brăila
 Regulamentele Organice au fost introduse cu acordul Rusiei, în
1831 în Țara Românească și 1832 în Moldova (au rămas în vigoare până
în 1858). Ele aveau rol de constituție pt.Principate, asigurând o oarecare
modernizare, dar menținând monopolul politic al marilor boieri.
Regulamentele au introdus principiul separarii puterilor în stat.
Astfel, puterea executivă aparținea domnitorului ajutat de un sfat
administrativ format din 6-8 miniștri. Puterea legislativă era deținută de
Adunarea Obştească, alcatuită din boieri aleși pe 5 ani. Puterea
judecătorească era deținută de instanțe tribunale județene, instanțe de
apel, instanța supremă era Înaltul Divan Domnesc.