Resursele Agricole si utilizarea terenurilor in

Romania si in lume

Europa este unul din continentele cele mai intensiv utilizate,

cu cea mai mare proporţie de terenuri (până la 80%) folosite
pentru aşezări, sisteme de producţie (inclusiv agricultură şi
silvicultură) şi infrastructură. Adesea apar cerinţe
contradictorii privind folosirea terenurilor, fiind necesare
decizii care vor implica soluţii de compromis dificile. Există
câteva forţe motrice importante pentru folosirea terenurilor
în Europa: cererea crescândă de spaţiu de locuit pe persoană
şi legătura dintre activitatea economică, mobilitatea crescută
şi creşterea infrastructurii de transport duc de obicei la
ocuparea de terenuri. Solurile sunt o resursă finită: modul în
care este folosit reprezintă una din cauzele principale ale
schimbările de mediu, cu impact semnificativ asupra calității
vieţii şi a ecosistemelor, precum şi asupra gestionării
infrastructurii.

Europa este un mozaic de peisaje, ce reflectă modelul evolutiv

al schimbărilor pe care le-a suferit în trecut folosirea
terenurilor. Schimbările continuă să ne modifice în prezent
peisajele şi mediul, lăsând amprente mari şi adesea
ireversibile asupra folosirii terenurilor.  Aproape peste tot
apar tensiuni între nevoia societăţii de resurse şi spaţiu şi
capacitatea pământului de a susţine şi a prelua aceste nevoi.
Această situaţie duce la utilizarea excesivă şi la degradarea
fără precedent a peisajelor, ecosistemelor şi mediului. Prin
urmare, este necesară o perspectivă de gestionare pe termen
lung.
Având o suprafață agricolă de 14.741 milioane de hectare (sau
61,8% din suprafața totală a țării) în anul 2005, România dispune
de resurse agricole importante în Europa Centrală și de
Est [14] Deși zone semnificative din suprafața agricolă utilizată
sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condițiile pedologice
sunt deosebit de favorabile activităților agricole de producție în
regiunile de sud și de vest ale țării[14].
În iulie 2011, suprafața agricolă a României era de 14,7 milioane
de hectare, dintre care 9,4 milioane hectare teren arabil (63,9%),
3,3 milioane hectare pășuni (22,4%), 1,5 milioane
hectare fânețe (10,2%), 218.000 hectare vii (1,5%) și 206.000
hectare livezi și pepiniere (1,4%)[15][14].
În 2013, suprafața agricolă a României era de 13,9 milioane de
hectare, dintre care 8,2 milioane hectare teren arabil. [16]
Suprafața agricolă a României a scăzut ușor de la un an la
altul[14]. Transferul suprafețelor de teren către sectorul forestier și
al construcțiilor a constituit cauza principală a reducerii
suprafețelor agricole în ultimii douăzeci de ani [14]. Reducerea
suprafețelor de teren, prin includerea acestora în zona urbană,
reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai
mare, în timp ce schimbarea categoriei de folosință a terenului
agricol în cel forestier apare, în special, în zonele defavorizate [14].
Pădurile acoperă o suprafață importantă, însă se situează încă
sub potențial[14].
Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare
cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia și 110.000 hectare
cu rapiță. În anul 2009, România a cultivat cereale pe o suprafață
de 5,3 milioane hectare, în creștere cu 145.000 ha[17]. În anul
2008, la nivel național, suprafața destinată cerealelor și
plantelor tehnice a crescut cu 15% față de anul 2007, de la 5,6
milioane de hectare la 6,6 milioane de hectare[18].
Suprafața dedicată pomiculturii s-a diminuat după Revoluție.
[19]
 Astfel, suprafața de livezi a scăzut de la 239,5 mii hectare
în anul 1989, la 196 mii de hectare în 2001[19] și 50 mii de
hectare în 2011.[20][21]