Marin Sorescu IONA

Nascut in 1936, in comuna Bulzesti, Dolj, a debutat in anul 1964 cu volumul Singur
printre poeti (parodii). A scris: trilogia dramatica Setea muntelui de sare (care contine cele trei
piese Iona, Paracliserul, Matca), Raceala, A treia teapa, volume de poezii: Poeme,
Moartea ceasului, La lilieci, Descntecoteca, Tuii, Ap vie, ap moart, romane
Viziunea vizuinii, Trei dini din fa. Opera de critic si teoretician, istoric literar: Insomnii,
Usor cu pianul pe scari, Tratat de inspiratie. I s-au acordat urmatoarele premii nationale si
internationale: Premiul de Poezie a Uniunii Scriitorilor Romani (1965), Premiul de Dramaturgie
a Uniunii Scriitorilor (1968), pentru drama Iona, Premiul Mondial de Poezie (Madrid 1983).
TEATRUL MODERN
Tragedia este o specie a genului dramatic care prezint personaje puternice, angajate n
lupt cu un destin potrivnic sau cu propriile sentimente, conflictul soluionndu-se cu nfrngerea
sau moartea eroului.
Parabola este o povestire alegoric avnd un cuprins religios sau moral.
Trsturile teatrului modern :
renunarea la regulile teatrului clasic ;
renunarea la distinciile ntre specii ;
preferina pentru teatrul-parabol i teatrul absurdului ;
mbinarea comicului i a tragicului ;
inserarea liricului n text: metaforele-simbol, numeroase imagini cu ncrctur liric ;
valorificarea miturilor ;
apariia personajului-idee ;
lipsa conflictului ;
nclcarea succesiunii temporale a evenimentelor .
Iona, subintitulata tragedie in patru acte si publicata in 1968 in revista Luceafarul,
piesa face parte din trilogia dramatica intitulata Setea muntelui de sare. Metafora din titlu
traduce setea fara limite de Absolut a omului.
Geneza: Piesa are la origine mitul biblic al lui Iona. Fiu al lui Amitai, Iona propovaduia
cuvantul Domnului in cetatea Ninive deoarece faradelegile omului ajunsesera pana la cer. Cu
ajutorul unei corabii fuge la Tarsis, dar Dumnezeu il pedepseste pentru neascultare. Trimite un
vant ceresc care rascoleste marea si corabierii, pentru a potoli urgia il arunca pe Iona in valuri.
Un monstru marin il inghite, din porunca divina. Dupa trei zile si trei nopti in pantecele pestelui,
Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat.
Iona este protagonistul unei calatorii initiatice, care presupune trecerea cu succes a mai
multor probe. Astfel, Iona are consecutiv experienta infernului, a labirintului, fiind inghitit de
catre peste. Pestele care il inghite pe Iona este la randul lui inghitit de un alt peste si, urmand o
lege inexorabila, pestele din urma e inghitit de un al treilea. Ni se sugereaza existenta care se
inchide in alta existenta, ca un cerc intr-un cerc mai mare sau o capcana intr-un sir neintrerupt de
capcane. Iona spinteca si al doilea si al treiea peste peste, convinsi ca, in cele din urma, o scoate
la capat (Ies eu la liman), capatul fiind o grota pustie, intr-un loc nisipos, murdar de alge.
Tema piesei este singurtatea, stare n care omul ncearc s se regseasc pe sine, dei nu tie
care este drumul spre aceast cunoatere. Alturi de aceast tem, se adaug problema omului
care se revolt n faa destinului, care sufer din cauza lipsei de libertate i de comunicare.

Dei autorul i-a intitulat piesa tragedie n patru tablouri, aceasta este de fapt o
parabol dramatic, alctuit sub forma unui monolog i care conine elemente lirice, cum ar fi
metafora i alegoria.
Din punctul de vedere al compoziiei, piesa este alctuit din patru tablouri. Cele
patru tablouri sunt n relaie de simetrie, n primul i n ultimul tablou Iona este afar, n al doilea
i al treilea se afl nuntru. Fiecare dintre acestea prezint un alt context n care se afl
personajul. Rolul didascaliilor (al indicaiilor scenice) este de a ajuta la clarificarea
semnificaiilor simbolice i de a oferi cititorului posibilitatea de a nelege textul. Fiind o pies a
teatrului modern, se renun la regulile clasice, chiar i la folosirea dialogului. Iona are n centru
un singur personaj, folosindu-se astfel monologul. Dei aparent pare un dialog ntre dou
persoane, n realitate Iona se dedubleaz, vorbete cu sine ca i cum n pies ar fi vorba despre
dou persoane: Ca orice om foarte singur, Iona vorbete tare cu sine nsui, i pune ntrebri i
i rspunde, se comport tot timpul, ca i cnd n scen ar fi dou personaje. Se dedubleaz i
se strnge dup cerinele vieii sale interioare i trebuinele scenice. Acest fapt are drept
consecin anularea conflictului, a intrigii i plasarea aciunii n planul parabolei. Prin urmare, tot
ce se ntmpl n pies trebuie interpretat n plan simbolic, nu real.
Dintre explicatiile simbolice oferite de dramaturgul insusi:
Captivitatea individului in burta chitului, ca o posibila calatorie intr-un cosmos
inchis;
Singuratatea fatului care se dezvolta miraculos in cavitatea intrauterina;
Constaterea lucida ca dintr-un om nu ramane nimic, nici macar ecoul fiintei ui
intregi;
Absurditatea vietii fragmentarizate in lumea contemporana;
Resemnificarea absurdului intr-un tot coerent.
Parabola soresciana se transforma dintr-un cantec despre deznadejdea in fata desertaciunii
lumesti, intr-un nobil si salvator semn de incredere in motivul crestin al Renvierii.
Personajul IONA
Iona este un personaj-simbol care reprezint omul prins fr voia sa ntr-o capcan din
care ncearc s scape. Motivul central al pisei este labirintul care simbolizeaz drumul
cunoaterii de sine. Iona intr n labirint accidental i aceast intrarea echivaleaz cu spargerea
ghinionului, forarea norocului (Iona sfideaz norocul pescuind n acvariu), dar i cu instituirea
unui ghinion permanent, consumat zilnic. Dar contientizarea propriei condiii i, drept urmare,
gndul c trebuie s gseasc o soluie de salvare nu vin de la sine. Iniial, faptul c se afl izolat
nu i strnete panic, ntmplarea fiind considerat fireasc, urmat de o ncercare de adaptare.
Dar, treptat, Iona devine contient de rostul su i trece de la starea de incontien la un demers
lucid: Un sfert de via l pierdem fcnd legturi. Tot felul de legturi ntre idei, fluturi, ntre
lucruri i praf. Totul curge aa de repede i noi tot mai facem legturi ntre subiect i predicat.
Iona vorbete cu sine, se strig, se ipostaziaz n Iona cel fr noroc la pescuit i
Iona cu noroc la nori i se ntreab: Dac sunt geamn?, Sunt ochii mei aceia care m
privesc?. El i creeaz un nsoitor de drum pentru c, suferind de singurtate i ncercnd
s o depeasc, triete iluzia comunicrii. Vorbete fr s i se rspund cu cei doi pescari,
scrie o scrisoare pe care nu o citete nimeni. Aceasta este condiia omului ntr-o lume a mueniei
universale i a surzeniei: Pe omenire o doare-n fund de soarta ta.Dei este singur, multe din
gndurile lui se ndreapt spre ceilali. Unul dintre visurile pescarului Iona era s instaleze o

scndur n mijlocul mrii, simbol al statorniciei n jocul neobosit al apelor, popas pe care s se
odihneasc pescruii sau vntul: Dac a avea mijloace, n-a face nimic altceva dect o banc
de lemn n mijlocul mrii. Construcie grandioas de stejar geluit, s respire pe ea, n timpul
furtunii, pescruii mai lai. E destul de istovitor s tot mpingi din spate valul, dndu-i oarecare
nebunie, vntul, el mai degrab s-ar putea aeza acolo, din cnd n cnd. i s zic aa,
gndindu-se la mine: N-a fcut nimic bun n viaa lui dect aceast banc de lemn, punndu-i
de jur mprejur marea. M-am gndit bine, lucrul sta l-a face cu drag inim. Ar fi ca un
lca de stat cu capul n mini n mijlocul sufleteului.
Totui, ideea cutrii unei soluii se insinueaz treptat n mintea lui. Primele sale
aciuni sunt mai degrab rodul unor impulsuri de moment dect nite acte raionale: prins n
capcan, el doar ncearc s scape. Iona spintec burta petelui care l-a nghiit i se trezete n
burta altuia, mai mare dect a primului. Burile sunt o metafor pentru limitele existenei umane:
aciunea de ncercare de eliberare rmne zadarnic pentru c ieirea dintr-un pete nseamn
intrarea n alt pete, eliberarea dintr-un cerc al existenei este nchiderea n altul, ntr-o
succesiune nesfrit de pntece concentrice de peti. Totdeauna, ieirea din limite vechi
nseamn intrarea n limite noi, dup cum observ cu luciditate i Iona: Toate lucrurile sunt
peti. Trim i noi cum putem nuntru. Va repeta gestul de mai multe ori, dar de fiecare dat cu
acelai rezultat, cci voina de a se salva nu este suficicient: Doamne, ci peti unul ntraltul! Cnd au avut timp s se aeze attea straturi?
nelegerea i gsirea soluiei se va produce abia n final. Eroul alesese un drum
greit, care ducea n afar. Calea cea adevrat, singura posibil, se afl nluntrul
nostru: Trebuia s-o ia n partea cealalt. [...] E invers. Totul e invers. Aceast evoluie de la
starea de incontien a lui Iona (st n gura chitului i nu se gndete nicio clip c va fi nghiit)
la cea de luciditate din final reprezint un drum al cunoaterii. Ieit n sfrit la lumin, dei
mbtrnit, din spintectura ultimului pete, pe o plaj pustie, orizontul care i se arat l
nspimnt din nou pentru c i acesta este alctuit dintr-un alt ir nesfrit de buri de pete.
Iona nu e un caracter, ci un personaj generic, un personaj-idee. Scopul su este acela de a iei
din labirint, de a se nate din nou spre a deveni alt Iona, spre a-i asuma destinul, spre a afla
mereu o alt ans. Cuvntul care marcheaz clipa descoperirii propriei identiti este eu: Eu
sunt Iona!. Tot mai lucid, Iona realizeaz c nu e liber i c drumul adevrat este cel invers,
spre centru, adic spre spirit.Vrnd s-i prezic trecutul, el rememoreaz propria existen,
eliberndu-se astfel de aciunea timpului. Iona afl o definiie a vieii: drcia aceea frumoas i
minunat i nenorocit i caraghioas, format din ani pe care am trit-o eu, caut un nume
pentru sine: Cum m numeam eu?, i descoper identitatea: Mi-am adus aminte: Iona. Eu
sunt Iona! i nelege c a greit drumul. i strig numele din deprtarea n care rtcise i, n
loc de a mai tia buri de pete, n sperana unei liberti iluzorii, i spintec propriul abdomen,
cu sentimentul de a fi gsit nu n afar, ci n sine deplina libertate: Totul e invers. Dar nu m
las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce conteaz dac ai sau nu noroc? E greu s
fii singur. (Scoate cuitul.) Gata, Iona? (i spintec burta.) Rzbim noi cumva la
lumin. Gestul de a-i spinteca burta nu trebuie neles ca o sinucidere, ci tot simbolic: omul a
gsit calea, iar aceasta se afl n sine. O nou natere este posibil numai prin eliberare total,
prin moarte. Singura soluie, sinuciderea, este unica posibilitate de a iei din labirint. Prin
iluminarea final Iona nelege c trebuie s-i gseasc propriul drum. Mitul labirintului i
metafora luminii din final (Rzbim noi cumva la lumin.) susin semnificaia simbolic a
piesei.

Mijloacele de caracterizare sunt specifice personajului dramatic: este caracterizat direct

de ctre autor prin intermediul didascaliilor, i indirect prin limbaj, gesturi, aciuni simbolice,
redate prin intermediul monologului. In text regasim si procedee moderne de caracterizare
precum introspectia si monologul interior. Piesa Iona de Marin Sorescu aduce o innoire radicala
in teatrul romanesc. Lipsa precizarii pecizarii perioadei istorice, situarea in atemporal,
demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern.
Iona gaseste calea spre lumina si adevar in propria sa interioritate. Are revelatia unitatii
propriei fiinte, percepand-o ca realitate, identitate, armonizand eul exterior, social, eul cel
profund. Noul Iona renaste din propria-i moarte, dialogheaza in permanenta cu sine, gasindu-si
salvarea in Logos. Simte nevoia de comunicare, are nevoie de Dumnezeu, de un semn al
Divinului, care sa-i cerifice existenta: As vrea sa treaca Dumnezeu pe aici.
Iona refuza o lume desacralizata, in deriva, in care individul nu se poate simti decat alienat,
sfasiat launtric. El rememoreaza rand pe rand obiectele ce tin de universul sau intim, de lumea
copilariei. Procesul de rememorare culmineaza cu amintirea propriului nume, moment de
iluminare spirituala in care se naste un Iona initiat, purificat prin suferinta.: Eu sunt Iona.
Spintecand-si burta, Iona repune in circulatie dictonul socratic Cunoate-te pe tine insuti! si
pe cel eminescian Ca sa pot muri linistit, pe mine/Mie reda-ma!
Iona, Lazar si Isus au stat trei zile in casamortii lor initiatice si renasterii intru spirit.
Opera isi are punctul de plecare in ideile marilor apologeti ai singuratatii Fr. Nietzche, A.
Camus, J.P. Sartre. Autorul insa, trebuind sa explice opera, ramane in ambiguitate:
Nu pot sa va raspund nimic. Totul mi se incurca in memorie. Stiu numai ca am vrut sa scriu
ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.
Obsesia spatiului inchis in care omul e condamnat sa fie un etern prizonier apare si in drama
Matca, ideea casei amenintate de potop, si in Paracliserul, catedrala in care nu vine nimeni.