Moromeţii, ediţia din 1970, Mihai Gafiţa scria,: „Ilie Moromete nu va fi triumfător în planul social – cum e mai întotdeauna cunoscutul erou popular, simbol al înţelepciunii ţărăneşti - , mânuind însă, cu aceeaşi adresă, viclenia, nu doar inteligenţa sa nativă, spontaneitatea în aflarea soluţiei fără greş, adesea cu iz de farsă.[. . .] Străduinţa lui Moromete are în vedere apărarea trudnică a demnităţii umane şi a formulei sale de existenţă socială. [. . .] Este un ultim mohican al competiţiei individualiste cu societatea”. Ilie Moromete ţăran mijlocaş, cu o familie numeroasă, trăind în limita normalităţii: are pământ care le asigură traiul, casă cu acareturi, oi şi cai. Dar nu acest ţăran „înscris” în viaţa comună interesează, ci acela care se deosebeşte de ceilalţi prin complexitate sufletească, prin gândire superioară, prin spiritul contemplativ, prin harul vorbei care-l unicizează. Ca exponent al lumii ţărăneşti, protagonistul ilustrează, prin destinul său, soarta unei societăţi agrare fixate într-o civilizaţie arhaică ce nu rezistă schimbărilor, fiind sortită dispariţiei. Aceste argumente il determina pe Moromete sa fie un invins.Totodata faptul ca, proprii copiii il abanddoneaza si pleaca la Bucuresti il termina psihic, ramane doar cu sotia , acestia plecand sa studieze pentru a avea o viata mai buna , lasandu-l singur la batranete fara un sprijin pe care se poate baza.