Sunteți pe pagina 1din 10

Ultima noapte de dragoste,

♥ Întaia noapte de razboi

♥ Romanul a aparut în anul 1930. Despre elaborarea romanului, autorul însusi spune
ca: "A fost o ardere continua, mistuitoare, în care rândurile se chemau unele pe altele,
fara nici un fel de ragaz, sfârsita dupa luni si luni de truda a condeiului, odata cu
caderea ultimelor frunze în baltoacele ploilor de toamna, lasându-l pe autor bolnav în
pat pentru multa vreme".

♥ Criticul G. Calinescu, întelegând cel mai profund noutatea romanului îl


caracterizeaza drept "... o proza superioara".

♥ Stari de constiinta legate de razboi si personaje de front, abia schitate în Ciclul


mortii, sunt reluate, în dimensiuni mai ample, în romanul Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de razboi, în care gasim precizarea ca: "drama razboiului nu e numai
amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, cât aceasta permanenta verificare
sufleteasca, acest continuu conflict al eului tau, care cunoaste astfel ceea ce cunostea
într-un anumit fel." Tinând sa ajunga la maximum de veridicitate si autenticitate, C.
Petrescu sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei. Exprimarea
adevarului, fie el cât de crud, devine o norma morala fundamentala.

♥ Romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte. Prima carte cuprinde
monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant în viata
sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu. Nu este o analiza de psihologie generala, ci
analiza sentimentului trait de personaj în conditii date, cele ale unei societati cuprinse
de febra afacerilor prilejuite de pregatirea intrarii în razboi si de participarea la razboi.
A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului împrumutat eroului
din roman. Integrarea acestui jurnal în roman i-a schimbat caracterul de notari
zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experiente
dramatice, în care eroul a dobândit întelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale
chinurilor din constiinta lui stapânita de gelozie.

♥ Cele doua carti se îmbina într-o unitate de compozitie de larga viziune structurala;
ele sunt doua parti care se alatura cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o
sudura organica în care problema primei parti se rezolva prin experienta din a doua
carte, ca un triumf moral al personajului principal.

♥ Aceasta unitate compozitionala o releva si titlul romanului, care subliniaza ca


ultima noapte de dragoste este si întâia noapte de razboi. E noaptea punctului de
sudura care unifica consubstantial cele doua parti.

♥ Asadar în structura romanului distingem doua nervuri fundamentale: una sociala


si una psihologica si ele apartin celor doua planuri: unul subiectiv care vizeaza
descrierea monografica a unei iubiri, în toate fazele ei, de geneza, de stabilizare si de
acord al afectului cu spiritul la cote superioare si de declin, si un plan obiectiv care
vizeaza fundamentul pe care se desfasoara o lume, un întreg univers în care se
consuma experiente. Cele doua planuri se dezvolta paralel si uneori se si interfereaza.

♥ În planul subiectiv ca si la Proust, memoria reînvie întâmplari trecute, dar la


Camil Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte care vor contribui la dezvaluirea
adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte care vor conduce la optiunea
finala. Eroul principal, Stefan Gheorghidiu, se aseamana cu eroii lui Stendhal, pentru
ca si acesta îsi înzestra personajele cu energie, virilitate si loialitate.

♥ În constiinta sa se deruleaza, într-o rememorare dramatica, viata lui interioara,


supusa unei autoanalize, pentru a discerne adevarul iubirii lui. E o iubire pura, ideala
si absoluta care este patata de infidelitatea sotiei sale Ela?

♥ Stefan Gheorghidiu se casatorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea


studenta la Litere - o dragoste care aducea în viata lui de student sarac unica bogatie
spirituala pe care o nazuia. Dar o mostenire neasteptata, lasata lui de Tache
Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, îi transforma viata. Atrasa în lumea marii
burghezii, Ela se adapteaza la morala acesteia. Noua sa conditie sociala o conduce la
mondenitate si cochetarie erotica. Dragostea pentru sotul ei cade în conformism
conjugal, folosit cu iscusinta ca sa se apere. În psihologia lui Stefan Gheorghidiu
explodeaza gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant si-l tortureaza. De la nevoia
de dragoste absoluta la gelozia chinuitoare - iata procesul sufletesc al lui Gheorghidiu.

♥ Analiza psihologica, pe care o urmareste autorul, atinge profunzimi neexplorate si


ea poarta amprenta autenticitatii, pentru ca este o introspectie ascutita a personajului.

♥ De fapt, gelozia lui Stefan Gheorghidiu apare ca o alta fata, în fond fireasca, a
intensitatii sentimentului sau de dragoste, a setei sale dupa dragostea absoluta.

♥ Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobesti,


organizat de Anisoara, care avea mania excursiilor "în banda". Femeia de lume, Ela,
face în asa fel încât sa-l aiba alaturi în masina pe G., "dansatorul abia cunoscut cu
doua saptamâni înainte". Gândurile lui Gheorghidiu devin amare, si sufletul lui
începe sa fiarba înabusit. Excursia astfel devine o tortura pentru Gheorghidiu. Fiecare
gest al sotiei sale lua proportii de cataclism al geloziei în constiinta lui.

♥ Despartirea a devenit iminenta, altfel risca desfiintarea lui ca personalitate. A fost


o despartire chinuitoare, cu cautari îndelungi, cu momente de nepasari partiale, cu
intentii de împacare, cu hotarâri întrerupte, cu aruncari orbesti în mocirle instinctuale
pentru a se razbuna. Noua lui experienta nu-i scoate din suflet totusi dragostea pentru
Ela; ea devenise parte componenta, din fiinta lui. Împacarea a fost "o betie de dureri
amare, transformata în bucurii tari, cum se schimba drojdiile zacatorilor în alcool.
Totul, trecutul îmi aparea acum clar, mai ales dupa noi explicatii, mai ales dupa
fericirea ei, acum nestapânita".

♥ Dar "fericirea" e scurta: concentrat la Dâmbovicioara, Gheorghidiu si-aduce


sotia la Câmpulung ca sa-i fie mai aproape. Aici traieste însa "ultima noapte de
dragoste" zvârcolindu-se din nou în apele tulburi, ale geloziei. Începe însa "întâia
noapte de razboi". C. Petrescu a transpus în paginile romanului, razboiul autentic,
concret, fara idealizare romantica si fara grotescul naturalist, razboiul crud si inutil,
blamat de cei care îl duc efectiv, exploatat de cei care îl provoaca. Scenele prezentate
sunt de un profund realism si ele par a fi notate la fata locului. Starile sufletesti ce
preced prima lupta denota o prospetime rascolitoare. Pe front, se întretaie ordine
contradictorii, tragicul întâlnindu-se cu absurdul; eroismul alterneaza cu panica.
Împreuna cu oamenii din plutonul sau, St. Gheorghidiu, în retragerea din
Transilvania, trebuie sa asigure retragerea batalionului, iar acesta a diviziei. Dar tirul
artileriei dusmane rastoarna planul retragerii organizate. Capitolul Ne-a acoperit
pamântul lui Dumnezeu înregistreaza situatii dramatice, fiind o ilustrare exceptionala,
de înalta realizare artistica, a unei psihologii a groazei si a panicii. Cu aceasta
experienta tragica, la care se adauga altele, ulterior, St. Gheorghidiu acumuleaza o
cunoastere exacta a razboiului si a realitatii în general, încât constiinta lui se
limpezeste de framântarile minore care îi umplusera sufletul de veninul geloziei.
Înapoiat acasa dupa zilele de spital, în care si-a vindecat rana dobândita în razboi, St.
Gheorghidiu este cuprins de o liniste caracteristica. Un bilet anonim îi dezvaluie ca
nevasta-sa îl înseala "cu un individ Grigoriade, care e la cenzura, vezi bine". Când
aceasta vine acasa, îi arata scrisoarea "zâmbind". La protestele si explicatiile ei cu
"platitudini încalecate", îi spune cu acelasi zâmbet binevoitor :"- Asculta, fata draga,
ce-ai zice tu daca ne-am desparti?".

♥ A doua zi se muta la hotel si-i lasa "absolut tot ce e în casa, de la obiecte de pret,
la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul."

♥ Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfasoara drama lui Stefan
Gheorghidiu, fundal concentrat pe doua realitati: mostenirea si razboiul. Apoi
mostenirea genereaza conflictul cu o seama de personaje: mai întâi cu familia. Apoi la
masa de la unchiul Tache, îl va înfrunta pe batrânul avar si pe Nae Gheorghidiu, într-
o scema si decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie:
"casa veche, mare cât o cazarma". Unchiul Tache este si el un personaj balzacian:
ursuz, avar, batrân. Locuia într-o singura camera, care-i servea de sufragerie, birou,
dormitor. Un alt personaj balzacian, doar schitat, pe care Gheorghidiu reuseste sa-l
cunoasca tot datorita mostenirii, este Vasilescu Lumânararu, milionarul analfabet.

♥ O lume de negustori îi înfatiseaza lui Gheorghidiu viata ca pe un imens hipodrom,


în care toti joaca la întâmplare si câstiga la întâmplare.

♥ Personaj balzacian este si Nae Gheorghidiu, îmbogatit prin zestre, ahtiat de a face
cât mai multa avere, un Stanica Ratiu ajuns în stadiul de a fi considerat "unul din cei
mai destepti si mai periculosi oameni din tara româneasca". Împrejurarile mostenirii
i-o dezvaluie pentru prima data pe Ela într-o alta lumina. Interventia acesteia i-o
releveaza vulgara.

♥ Problema razboiului, a intrarii în razboi, apare, în prima parte a cartii, în gura


proprietarului, a avocatului, latrator si demagog. Problema razboiului este dezbatuta
în tren, la Camera, în ziarele vremii, Discutia din tren, ca si cele de la Camera, reînvie
spiritul lui Caragiale atât prin personaje cât si prin atmosfera.

♥ În prima parte a cartii, problema razboiului este dezbatuta astfel, încât sa justifice
psihologic numeroasele motive si detalii care vor interveni în "jurnalul de front", cum
a fost considerata cea de-a doua parte.

♥ Subiectul romanului analizeaza deci ascutit tema casniciei nerealizate, devenita


calvar pentru cei doi soti care, neputând comunica în mod esential, traiesc într-un
climat de suspiciune, gelozie si minciuna. Este o poveste de dragoste cu accese
dramatice de gelozie, interpolata în povestea, traita aievea, a unui fragment din primul
razboi mondial. Tragismul razboiului schimba optica eroului asupra lumii si a
sensurilor ei.

♥ Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul


rând, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din
speculatiile filozofice mediul fundamental în care se misca cu dexteritate. Faptul
acesta îi da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este,
propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare într-o lume
în care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gândi o alta orânduiala. În
aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de
contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui.
Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care
spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care îl fac sa se zbata
între certitudini si îndoieli.

♥ Stefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea constiintei


sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Elei, si framântarile din constiinta sa.
Singurul adevar pe care îl stie, este ca o iubeste pe Ela; aceasta iubire îi da cosmarul
geloziei, desi neaga ca ar fi gelos. Când "certitudinile" sale îl apropie de adevar si
hotaraste despartirea, o face totusi sub rezerva unui îndoieli; este motivul ce va
determina împacarea ulterioara, dar si motivul care, spulberându-se, va pecetlui
definitiva despartire.

♥ Si-a cunoscut St. Gheorghidiu sotia, în esenta feminitatii sale? Desigur. Dar a
socotit ca o poate aduce în sfera unei puritati a iubirii, care sa înfrânga obisnuitul,
comunul, din relatiile sociale curente. Sotia sa însa a ramas înauntrul acestor relatii,
adaptându-se perfect.

♥ Pe St. Gheorghidiu mostenirea însa nu l-a integrat în societatea burgheza a


timpului sau, ca pe sotia sa; a ramas un neadaptat, un inadaptat superior pentru ca
revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara
curajul adevarului. Este, deci, St.Gheorghidiu un învins? Este un învins în cadrul
societatii burgheze pe care o detesta si deasupra careia se ridica. Dar el se desparte de
sotia sa- si implicit de anturajul acesteia - lasându-i "tot trecutul". Face acesta cu
convingerea ca nu poate apartine unei asemenea lumi. Moraliceste, eroul nu este un
învins. El a învins sentimentul geloziei, care îl dezumanizeaza; i-a nimicit
dimensiunile, pe care le socotea "enorme"; a pus într-un raport just framântarile din
constiinta cu framântarile obiective ale vietii sociale, cele din urma cântarind mai greu
în balanta constiintei. Într-un cuvânt si-a învins trecutul si si-a salvat astfel
personalitatea morala.

♥ Ela, sotia lui Gheorghidiu, nu întelege valoarea morala a acestuia. Este o


instinctiva pentru care dragostea este un joc de societate, în conditiile prielnice ale
bogatiei materiale. Nu sensul dragostei sotului ei o intereseaza, în fond, ci averea
acestuia, ca platforma pentru cochetaria ei erotica. Luxul în care traieste trebuie sa
aiba pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea. St. Gheorghidiu îi dezvaluie
lacomia si vulgaritatea si i le alimenteaza lasându-i cu marinimie si dispret suveran, o
buna parte din avere. În gestul lui e o razbunare, dar si o eliberare morala.

♥ Tanase- Vasilescu- Lumânararu si Nae Gheorghidiu sunt personaje prin crearea


carora Camil Petrescu paraseste problemele de constiinta, ramânând în planul social.
Observatia subtila si exacta releva tablouri demne de o larga fresca sociala.
Lumânararu îl concureaza pe Nae Gheorghidiu la cumpararea unei fabrici de
metalurgie, iar Nae Gheorghidiu. printr-o stratagema bancara, îl anihileaza pe
Lumânararu si-l scoate din concurenta, umilindu-l. Asociatia lor, este o asociatie
banditeasca, pusa sub egida "desteptaciunii" politice a lui Gheorghidiu. În curând
devin rechini ai razboiului, facând afaceri necurate cu dusmanul, în defavoarea tarii.
Cei doi asociati sunt tipuri balzaciene, pe care însa a utorul nu le dezvolta pâna la
capat, dar le reia în romanul Patul lui Procust.

♥ În literaratura româna, Camil Petrescu este un înnoitor. Întreaga sa creatie sta


sub semnul luciditatii si nazuieste sa întruneasca atributele autenticitatii, ca rezultat
al unei minutioase analize psihologice, dar si a unei profunde cunoasteri a
complexelor probleme sociale. Poeziile sale, cu tendinte intelectuale, afiseaza o
pozitie antisimbolistica si mai ales antitraditionalista. Romanele si dramaturgia sa,
fundamentate pe aceeasi filozofie a cautarii absolutului, sunt construite modern.
Opera lui Camil Petrescu, oricât de variata ar parea, prezinta o exceptionala
unitate, sub trei aspecte: al problematicii, al spiritului polemic si al facturii artistice.
Primul autor remarcabil de proza subiectiva, promotor în dramaturgie al
conflictelor de idei, eseist percutant, gândurilor modern, înzestrat cu fervoarea
speculatiei filozofice, si poet livresc, Camil Petrescu ramâne un caz exceptional de
unitate organica a spiritului omului cu opera sa. Experientele lui au fost transpuse,
cu un minim de fictiune si abia disimulate, în creatiile sale. Pentru a afisa creatiile si
într-o lumina dramatica, autorul utilizeaza din plin imaginatia creativa. În prima
faza recurge la analizarea minutioasa a starilor de constiinta izvorâte din
întâmplarile traite individual sau colectiv asumate de eroi. A doua sursa majora a
dramatismului o reprezinta trairea intensa a timpului, marcata de discontinuitatea
între durata interioara a vietii omului si cea exterioara, având un mod relativ
autonom de procesiune una fata de cealalta.
Prin natura geniului, romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi"
aduce o raportare mai extinsa a problematicii la social. El surpride conditionarea
vietii intelectualului în lumea româneasca de la începutul secolului nostru sub un
aspect fundamental epocii. Romanul înfatiseaza esecul experientei lui Stefan
Gheorghidiu. Socotelile lui sunt..a victime si atrocitati, îsi schimba parerea despre
conceptia vietii. Arta narativa folosita este favorabila actiunii, totul dând dovada de
o dinamica anume.
Stefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, aplicând asupra dragostei imaginea
procustiana faurita de propria-i sete de ideal, recompunând continuu si zadarnic,
pâna la istovire, din cioburile realitatii, o lume care nu se vrea si nici nu poate
vreodata sa fie rotunda. Iar efectul se întoarce dureros asupra eroului.

Autenticitatea este asociata cu ilustrarea realitatii prin propria constiinta, scriitorul insusi
marturisind: „Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele,
continutul meu psihologic”.
Un alt concept promovat de catre Camil Petrescu este substantialismul, conform caruia
literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, mandria ranita,
orgoliul umilit, cunoasterea, dreptatea, adevarul, demnitatea, acele categorii morale
absolute.
In conceptia lui Camil Petrescu, noul roman trebuie scris prin armonizarea desavarsita a
literaturii cu filosofia si psihologia epocii, intrucat actul de creatie este un act de
cunoastere, de descoperire si nu de inventie: „nu putem cunoaste nimic absolut, decat
rasfrangandu-ne in noi insine.” Personajele lui Camil Petrescu au ca trasatura dominanta
luciditatea, acestea fiind in special intelectuali analitici si autointrospectivi, hipersensibili,
intransigenti si inflexibili moral. Luciditatea „nu omoara voluptatea reala, ci o sporeste”,
„cata luciditatea atata constiinta si deci atata drama”.
Naratiunea se face la persoana I, scriitorul folosind timpul subiectiv care aduce in prezent
ganduri, indoieli, fapte trecute; totul este, deci, subordonat memoriei involuntare,
romanul insemnand, asadar, experienta interioara: „sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea
ce aud, ceea ce inregistreaza simtirile mele, ceea ce gandesc eu, ... din mine insumi nu pot
iesi a…i, eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai”.
Pluriperspectivismul, un alt element care sta la baza conceptiei lui Camil Petrescu despre
roman, reiese din multitudinea punctelor de vedere in jurul aceluiasi obiect, concept,
norme morale. Scriitorul se declara impotriva scrisului frumos de unde reiese
anticalofilismul, preferand si sustinand formula literara a jurnalului, a confesiunii, ce se
noteaza precis, exact, „ca intr-un proces verbal”.
Romanul este scris la persoana I, constituindu-se intr-un monolog liric deoarece eroul se
destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre incertitudine si certitudine,
atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand oamenii se afla la granita
dintre viata si moarte.
Alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, romanul este unul in care timpul obiectiv
evolueaza paralel cu timpul subiectiv. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in
cautare certitudini privind sentimentul de iubire, care isi pierde din intensitate in fata unei
drame complexe, aceea a razboiului.
Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar
intre personajele lui Camil Petrescu si cele ale lui Stendhal se poate constate o apropiere,
din punctul de vedere al inzestrarii acestora cu energie, forta interioara si loialitate: „A
trai, in sensul de a simti ca traiesti, inseamna a incerca senzatii puternice”.
Romanul incepe cu prezentarea personajului principal, Stefan Gheorghidiu, proaspat
locotenent, in vara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea
Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest prim capitol, intitulat „La Piatra
Craiului, in munte”, personajul narator se refera cu ironie la incompetenta sistemului de
aparare militara a tarii, in preajma implicarii Romaniei in primul razboi mondial. Apoi, la
popota, incepe o discutie aprinsa in legatura cu un articol din presa, privind anchetarea de
catre tribunal a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in fragrant delict de adulter.
Autorul stapaneste arata portretistica, pentru ca fiecare opinie in ce priveste acest caz este
corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului parerii respective. Ca modalitate
estetica moderna a prozei romanesti, aceasta discutie in contradictoriu ilustreaza
pluriperspectivismul. Desi aceste opiniii erau sustinute cu argumente rationale,
interventia lui Stefan Gheorghidiu este una exploziva si surprinzatoare pentru ceilalti,
confirmandu-se astfel principiul estetic conform caruia poti vorbi sincer numai despre
tine, despre trairile si receptarile proprii. Gheorghidiu isi dezvaluie propriile trairi si
conceptii despre iubire, care este „mai curand un proces de autosugestie”, sfarsind prin:
„Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.”
Aceste discutii despre iubire minimalizeaza intensitatea si superioritatea sentimentului in
conceptia eroului si ii declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita
cu intensitate si dominata de incertitudini, in numele careia incearca din rasputeri sa
obtina o permisia ca sa plece la Campulung pentru a se intalni cu sotia. Fiindu-i refuzata
cererea, acesta se hotaraste brusc: „Daca maine seara nu-mi dau drumul pentru doua zile,
dezertez”.
Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza
retrospectiv faptele in jurnal, aducand in prezent (in timp subiectiv) experienta sa erotica:
„Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
insala.” Iubirea lor se naste si din orgoliul lui Gheorghidiu, intrucat Ela, sotia sa, era o
fata foarte frumoasa, studenta la litere, si toata lumea il admira pentru ca era iubit de
aceasta fata, el simtindu-se astfel magulit: „cred ca si acest orgoliu a constituit baza
viitoarei mele iubiri.”
La inceput casatoria merge bine, desi duceau o existenta modesta, iubirea era ceea ce
conta. La moartea unchiului lui Stefan, Tache, el primeste o insemnata mostenire de la
acesta. Viata cuplului se schimba, iar pentru Ela viata mondena capata o mare importanta.
Incep astfel sa apara primele probleme in casnicie, Stefan Gheorghidiu suferind o criza de
gelozie la plecarea la Odobesti, cand acestuia i se pare ca Ela cocheteaza cu domnul G,
un barbat monden. Din acest momet in sufletul si mintea eroului se duce o lupta intre
certitudini si incertitudini. Totul culmina cu lipsa Elei de acasa pentru o noapte, noapte in
care Gheorghidiu ar fi trebui sa fie plecat, dar se intoarce mai devreme si pentru ca nu o
gaseste acasa iii cere divortul, cand aceasta apare, insa fara a-i cere nici o explicatie,
confirmandu-si astfel banuielile in legatura cu infidelitatea Elei.
Desi divorteaza de ea, Stefan nu inceteaza sa o iubeasca, cauta orice prilej pentru a fi in
preajma ei si pana la urma teoria lui cu privire la infidelitatea sotiei sale nu se mai
bazeaza pe fapte concrete, Gheorghidiu cautand sa se impace cu ea, astfel ca aranjeaza ca
ea sa petreaca vara la Campulung, el fiind aproape, concentrat in armata la
Dambovicioara. Aici primeste un bilet de la ea, prin care il cheama la Campulung, el
primeste cu greu invoire, ajunge la Campulung pentru a-si vedea fosta sotie. Astfel se
incheie cartea intai, cu capitolul intitulat „Ultima noapte de dragoste”.
La inceputul intalnirii dintre cei doi totul merge bine, pana cand acesta il vede in oras pe
domnul G si din nou i se certifica banuiala conform careia cei doi erau amanti si se
hotaraste sa-i omoare pe amandoi, doar ca nu-si pune planul in aplicare pentru ca este
chemat de urgenta in armata. Pleaca cu locotenent-colonelul, care ii relateaza acestuia
diferite intamplari despre Grigoriade, pe care il prezinta drept un „dandy cu reputatie
usuratica”.A doua zi Romania intra in primul razboi mondial, alaturi de fortele aliate si
Gheorghidiu este numit „varful avangardei” ce urma sa intre in lupta.
„Cartea a doua„ a romanului incepe cu capitolul „Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza
o imagine de groaza a militarilor, care erau total dezorganizati pentru ca nimeni, de fapt,
nu credea ca Romania va mai intra in razboiul care incepuse cu doi ani in urma. Pentru o
clipa, Gheorghidiu intentioneaza sa fuga la Campulung sa-i ceara explicatii Elei, dar
constientizeaza faptul ca poate muri in noaptea aceea pe front, asa ca „ce importanta mai
au pentru mine lamuririle ei?”.
Adevarate deprindere din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea unei
experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidiu participa
efectiv, luptand pentru eliberarea Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare.
Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu atacuri vitejesti, nu strigate neinfricate
de eroism, ci ordine date anapoda de catre conducatorii militari, marsuri istovitoare,
foamete si, mai ales, iminenta permanenta a mortii, cu care oamenii se afla fata in fata in
fiecare clipa.
Notatiile din jurnalul de campanie reflecta acum o experienta trita direct, in timpul
obiectiv al petrecerii faptelor.
Camil Petrescu creeaza pagini antologice prin imaginile de apocalips, ca acelea din
capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Serviciul de recunoastere este
mediocru, iar incapacitatea conducerii militare „ignoreaza un principiu esential al
razboiului: niciodata nu trebuie sa desfasori in campul tactic mai multe trupe decat
inamicul”. Exploziile se succed organizat, romanii fug la intamplare, nu exista nicaieri o
cale de scapare de sub ploaia de gloante, care cade cu inversunare peste ei. Un soldat,
spune intr-una, „silabisind taraganat, ca un blestem, de la inceput « Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu ...»”.
In conditiile frontului, timpul exterior (obiectiv) si cel interior (subiectiv) coincid,
razboiul ocupa definitiv planul constiintei eroului, care se simte acum detasat parca de
sine si de tot ce a fost intre el si Ela: „Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia
daca firul de ata al gandului intamplator”.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu, se intoarce la Bucuresti, unde este primit de Ela cu „o
serie de demonstratii, care altadata m-ar fi innebunit de emotie si de placere”, aratandu-se
excesiv de grijulie. In corespondenta Stefan gaseste o scrisoare anonima care-l
avertizeaza ca nevasta lui il insala cu Grigoriade, doar ca acum totul ii este indiferent, nu-
i pasa daca Ela are sau nu o relatie cu acesta. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi
putut „gasi alta la fel”. El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, „absolut tot ce e
in casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot
trecutul”.
Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului, reprezentand ripul
intelectualului lucid, analitic, cu o constiinta unica, insetat de absolut, de adevar, de
certitudini.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii. El sesizeaza la
un moment dat schimbare in comportament a Elei si fiind o fire reflexiva si pasionala, el
diseca si analizeaza cu luciditate acest nou comportament al Elei, cantarind fiecare vorba,
fiecare gest. Gheorghidiu sufera nu numai din orgoliu, deziluzie si neputinta, dar si ca se
sileste sa-si ascunde chinurile, se dedlubeaza: „Ma chinuiam launtric ca sa pot sa par
vesel...Si eu ma simteam imbecil si ridicol, fara simtul realitatii si naiv ca un predestinat
«coarnelor»”
Ca toate personajele camilpetresciene, Stefan Gheorghidiu este intelectualul inadaptat
superior, care nu se potriveste cu societatea mediocra, necinstita in care incearca sa se
implice, fara sa reuseasca. Gheorghidiu are o fire onesta, inflexibila, este hipersensibil,
fiind impresionat doar de bine, frumos si adevar.
El traieste drama singuratatii, intelectualului lucid, analitic si reflexiv, care devine
constient ca „o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie”. El traieste, asadar, in
lumea ideilor pure, caci vede idei.
Elemente ale artei narative sunt echilibrul si simetria compozitiei, romanul estre
structurat in doua „carti”, „cartea intaia” si „cartea a doua”, prima carte fiind alcatuita din
6 capitole, iar a doua din 7.
Un alt element de arta narativa este naratiunea la persoana I, scriitorul considerand scrisul
ca pe un act de eliberare existentiala, prin care spiritul se descopera si se marturiseste:
„Un roman de adancire a sentimentelor metafizice se lucreaza cu atentia si rabdarea unui
* de pret”.
Maniera proustiana a fluxului memoriei, constiinta, este reflectata prin selectionarea acele
fapte care vor aduce la optiunea finala, astfel ca din intreaga poveste de dragoste au fost
selectionate mostenirea primita de Gheorghidiu, criza de gelozie de la plecarea la
Odobesti, cochetariile Elei cu domnul G, lipsa Elei pentru o noapte de acasa, biletelul
gasit abia peste cateva luni, intalnirile de dupa divort si alte evenimente semnificative.
Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare asupra
existentei lui individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta permanenta) este un alt
element specific prozei de analiza psihologica.
Claritatea limbajului analitic, faptul ca limbajul este remarcabil prin imaginile
intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti sunt caracteristice jurnalului si se regasesc
foarte bine in textul romanului. Un alt aspect este faptul ca figurile de stil de rezuma la
comparatii si epitete, dar „fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara
caligrafie”.
Stilul lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si
nervoasa, este analitic si intelectualizat, ilustrand foarte bine conceptia teoretica despre
roman a autorului.
Desi despre Camil Petrescu s-a scris enorm, suntem inca departe de o intelegere exacta a
operei sale si a rolului pe care acest scriitor l-a jucat in literatura noastra si in cultura
nationala. Camil Petrescu este unul dintre acei mari scriitori, care au avut o conceptie
proprie despre lume si viata o Weltanschauung, si credem ca o comprehensiune
superioara a operei sale este locul substantialismului in filozofiaroma neasca si
universala in linii mari, substantialismul lui Camil Petrescu este o replica la
fenomenologia husserliana. Mai precis, ganditorul nostru si-a propus sa corecteze
fenomenologia pe terenul concretului, unde aceasta se arata vulnerabila. Conceptul de
"substanta", pe care Camil Petrescu il asaza in centrul sistemului sau filozofic, il
inlocuieste pe acela de "esenta", din fenomenologia husserliana.Pe Camil Petrescu nu 1-a
preocupat "esenta" abstracta ("eidos"), ca pe Husserl, ci "esenta" concreta incorporata
organic, in materialitatea lumii. Acesta este sensul de baza al termenului de "substanta",
din filozofia camilpetresciana Dar, dincolo de filozofia teoretica opera literara a lui Camil
Petrescu contine ea insasi, in sine, o filozofie, pe care o putem decripta si extrage.
Aceasta filozofie a operei literare nu este mai putin importanta Prin opera sa literara
Camil Petrescu se dovedeste un "existentialist", mai mult chiar, un precursor al literaturii
existentialiste, al lui Jean-Paul Sartre si Albert Camus.

Astfel incat a spune ca avem de a face cu un scriitor "sincronic" este prea putin In cazul
sau, mai potrivit este termenul de "protocronism", lansat de Edgar Papu si folosit uneori,
in mod abuziv. Fara nici o exagerare, Camil Petrescu este unul dintre putinii scriitori
"protocronici" ai literaturii noastre, un inovator, caruia ii apartine initiativa unor
experimente inedite, la data respectiva in domeniul literaturii. Conceptul fundamental, in
jurul caruia graviteaza intreagaliteratura a lui Camil Petrescu, este acela de autenticitate,
concept central si in filozofia si literatura existentialista