Mărculescu Tudor

12.03.2018

Tema și viziunea despre lume în opera „Enigma Otiliei” scrisă de G. Călinescu

George Călinescu a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român,
personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici,
clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai
importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen
Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită
în perioada interbelică.

Opera literară „Enigma Otiliei” de G. Călinescu este un roman realist de tip balzacian, cu
elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. De asemenea este un roman social și citadin.
Proza moderă cunoaște definitiv spațiul literar, iar G. Călinescu era unul dintre cei mai buni
cunoscători ai mecanismelor ei de formare. Înzestrat cu acest simț al limbii și cu talent creează
un roman pentru care alege deliberat formula balzaciană.

Tema romanului este una socială, deoarece autorul zugrăvește o lume contemporană
socială, o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, prezentată în aspectele ei
esențiale, sub determinare social-economică, imaginea societății constituie fundalul pe care se
proiectează formarea tânărului Felix. Acesta trăiește experiența iubirii și a relațiilor în familie
înainte de a începe o carieră. Astfel, o altă temă a romanului este iubirea. De asemenea, tema
banului este prezentă în această operă, deoarece toate personajele sunt organizate în jurul
banului, acesta ghidându-le viața.

Titlul operei a fost initial „Părinții Otiliei” ce evidenția dorința tuturor personajelor de a
obțina averea prin Otilia și era ales în tradiție Balzaciană, apoi schimbându-se în „Enigma
Otiliei”. Enigma reprezintă misterul ce se susține în raport cu personajul eponim. Acțiuni cum ar
fi: declarația lui Felix: „pentru mine, Otilia, ai început să devii o enigmă” și utilizare de către
Pascalopol, în epilog, tot a termenului „enigmă” descriu și confirmă existența misterului ce o
invăluie pe Otilia.

Din punct de vedere compozițional, romanul este unul sferic, pentru că finalul copiază
elemente din incipit. Opera începe cu descrierea străzii Antim și cea a casei lui Giurgiuveanu cu
precizarea coordonatelor spațio-temporale în stil balzacian. Aceasta este urmată de momentul
întâlnirii lui Felix cu unchiul său, când se folosește celebra replică „nu stă nimeni aici”. Ea
demonstrează faptul că textul este unul absurd. Personajele sunt prezentate, apoi, în jurul mesei
în casa lui Costache Giurgiuveanu, masa susținând apartenența la romanul realist. În final,
replică prezentată mai sus este folosită din nou, însă sub altă formă: „aici nu stă nimeni”. Finalul
este alcătuit din două secvențe: deznodământul sau sfârșitul diegetic în care Felix este abandonat,
dar primește o explicație de la Otilia, menită să dezlege misterul și epilogul care oferă lectorului
inocent justificarea gestului Otiliei: avea să facă o carieră strălucită neincomodată de o dragoste
nestrălucită”. Așadar, interesul autorului este mai mare pentru elementul absurd, Costache,
repetiția cuvântului nimeni din final și incipit anticipând destinul casei și al protagonistului.