Sunteți pe pagina 1din 1

Mary Anning (n. 21 mai 1799,[1][2][3][4][5] Lyme Regis, Regatul Marii Britanii[6] – d.

9
martie 1847,[1][2][3][7][4][5] Lyme Regis, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[8]) a fost o paleontologă
și geologă britanică, dar și o colecționară și comerciantă de fosile, care a devenit celebră în toată
lumea pentru importantele [10] ei descoperiri efectuate în straturile fosile marine jurasice din
orașul Lyme Regis, Dorset, Anglia, localitate în care a trăit. [11] Activitatea ei a contribuit considerabil
la schimbări fundamentale în gândirea științifică referitoare la viața preistorică și istoria Pământului.
Anning căuta fosile în zona stâncilor Blue Lias⁠(en), în special în lunile de iarnă când alunecările de
teren scoteau la iveală noi fosile ce trebuia să fie strânse rapid, înainte de a se pierde în mare. Era o
muncă periculoasă, ce era să se soldeze cu moartea ei în 1833 într-o alunecare de teren. Între
descoperirile ei se numără primul schelet de ihtiozaur identificat în mod corect, pe care l-a găsit
împreună cu fratele ei Joseph când avea doar doisprezece ani; primele două schelete
de plesiozaur⁠(en) găsite vreodată; primul schelet de pterozaur găsit în afara Germaniei; și importante
fosile de pești. Observațiile ei au jucat un rol esențial în descoperirea faptului că coprolitele⁠(en),
denumite la acea vreme „pietre bezoar”, erau de fapt fecale fosilizate. Ea a descoperit și că fosilele
de belemnite⁠(en) conțineau săculeți de cerneală⁠(en) similari cu cei de la cefalopodele moderne. Când
geologul Henry De la Beche⁠(en) a pictat Duria Antiquior⁠(en), prima reprezentare picturală de largă
circulație a unei scene din viața preistorică, pornind de la reconstrucțiile de fosile, el s-a folosit în
principal de fosilele găsite de Anning, și a vândut copii ale ilustrației în folosul ei.
Genul, convingerile religioase și originea socială au împiedicat-o să participe pe deplin la activitățile
comunității științifice din Anglia secolului al XIX-lea, formată preponderent din bărbați bogați de rit
anglican. S-a luptat mare parte din viață cu dificultăți financiare. Familia ei era săracă și, ca disidenți
religioși⁠(en), erau supuși discriminărilor legale. Tatăl ei, meșter tâmplar producător de mobilă, a murit
când Mary avea unsprezece ani.
A devenit cunoscută în cercurile geologilor din Regatul Unit, Europa și America, fiind consultată în
probleme de anatomie, dar și referitoare la colectarea de fosile. Cu toate acestea, fiind femeie, nu
era eligibilă pentru Societatea Geologică din Londra și nu a beneficiat întotdeauna de recunoașterea
contribuțiilor ei științifice. Ea scria într-o scrisoare: „Lumea s-a folosit de mine cu atâta cruzime, încât
mă tem că m-a făcut să fiu bănuitoare cu oricine.” [12] Singura dintre scrierile ei științifice publicată în
timpul vieții a apărut în Magazine of Natural History⁠(en) din 1839, fiind un extras dintr-o scrisoare pe
care Anning o adresase redactorului revistei și în care îi punea la îndoială una din afirmații.[13]
După moartea ei în 1847, neobișnuita poveste a vieții ei a atras din ce în ce mai mult
interes. Charles Dickens scria despre ea în 1865 că „fata de tâmplar și-a făcut un renume și a
meritat să-l dobândească”.[12] În 2010, la o sută șaizeci de ani de la moartea ei, Royal Society a
inclus-o pe Anning într-o listă de zece femei britanice care au influențat cel mai mult istoria științei.[14]

S-ar putea să vă placă și