Sunteți pe pagina 1din 4

. Bazinul feminin în aspect obstetrica!

Pelvisul osos sau bazinul este format de cele două coxale, sacrum şi coccige. El
este situat cu aproximaţie la mijlocul corpului adultului. Conformaţie generală. Are
forma unui trunchi de con, cu baza mare superior şi cu baza mică inferior. Pelvisul
osos prezintă o circumferinţă superioară şi alta inferioară, o suprafaţă exterioară
(exopelvină) şi o suprafaţă interioară (endopelvină). Circumferinţa superioară sau
baza mare a pelvisului osos este formată, la rândul ei, de: baza sacrului, creasta
iliacă, marginea anterioară a coxalului şi marginea superioară a simfizei pubiene.
Diametrele care interesează această circumferinţă sunt următoarele: 1. Diametrul
biiliac superior (bispinos anterior), cuprins între spinele iliace anterosuperioare;
măsoară 25-26 cm. 2. Diametrul transversal maxim (bicrest), situat între punctele
cele mai îndepărtate ale crestei iliace; măsoară 28-29 cm. 3. Diametrul
bitrohanteric (distantia trohanterica) dintre punctele cele mai proeminente ale
trohanterilor mari, de circa 32 cm. 4. Conjugata externa - 20 cm de la marginea
superioară a simfizei pubiene până la apofiza spinoasă a L5 (sau foseta
suprasacrată) . Bazinul feminin în aspect obstetrica! Pelvisul osos sau bazinul este
format de cele două coxale, sacrum şi coccige. El este situat cu aproximaţie la
mijlocul corpului adultului. Conformaţie generală. Are forma unui trunchi de con,
cu baza mare superior şi cu baza mică inferior. Pelvisul osos prezintă o
circumferinţă superioară şi alta inferioară, o suprafaţă exterioară (exopelvină) şi o
suprafaţă interioară (endopelvină). Circumferinţa superioară sau baza mare a
pelvisului osos este formată, la rândul ei, de: baza sacrului, creasta iliacă, marginea
anterioară a coxalului şi marginea superioară a simfizei pubiene. Diametrele care
interesează această circumferinţă sunt următoarele: 1. Diametrul biiliac superior
(bispinos anterior), cuprins între spinele iliace anterosuperioare; măsoară 25-26
cm. 2. Diametrul transversal maxim (bicrest), situat între punctele cele mai
îndepărtate ale crestei iliace; măsoară 28-29 cm. 3. Diametrul bitrohanteric
(distantia trohanterica) dintre punctele cele mai proeminente ale trohanterilor mari,
de circa 32 cm. 4. Conjugata externa - 20 cm de la marginea superioară a simfizei
pubiene până la apofiza spinoasă a L5 (sau foseta suprasacrată)
Aceste diametre sunt importante pentru obstetrician. Evaluarea lor la femeia
gravidă face parte dintr-o metodă obstetricală cunoscută sub numele de pelvimetrie
externă. Suprafaţa exterioară (exopelvină) prezintă elementele anatomice de pe
feţele laterale ale celor două coxale şi de pe feţele dorsale ale sacrului şi
coccigelui: - anterior - faţa anterioară a simfizei pubiene situată pe linia mediană,
lateral de care se găsesc unghiurile pubisului şi găurile obturate cu cadrele osoase
de care ele sunt mărginite; - posterior - feţele dorsale ale sacrului şi coccigelui,
precum şi marginile posterioare ale oaselor coxale; între sacru şi coccige, pe de o
parte, şi marginile posterioare ale coxalelor, pe de altă parte, se delimitează
scobiturile sacroischiatice; - lateral - feţele laterale ale coxalelor cu faţa gluteală,
acetabulul şi tuberozitatea ischiatică; de asemenea se găseşte şi o parte din
excavaţie sacroischiatică ce aparţine atât feţei dorsale, cât şi feţei laterale a
pelvisului osos. Suprafaţa interioară (endopelvină) se caracterizează printr-un relief
osos circular numit linia terminală, care delimitează strâmtoarea superioară a
pelvisului. Strâmtoarea superioară împarte suprafaţa interioară în două porţiuni:
una situată deasupra şi alta dedesubtul ei. Porţiunea superioară sau pelvisul mare
{pelvis major) aparţine topografic abdomenului. Ea este formată de cele două fose
iliace ale coxalelor şi de aripioarele sacrului, fiind mărginită superior de
circumferinţa superioară, iar inferior de strâmtoarea superioară a bazinului.
Pelvisul mare prezintă o excavaţie dorsală, în care pătrunde coloana lombară, şi
alta anterioară, închisă de muşchii peretelui abdominal anterior. Cele două
strâmtori şi pelvisul mic au o deosebită importanţă obstetricală. Bazinul mic.
Bazinul mic reprezintă partea canalului osos, situată mai jos de linia terminală.
Pereţii bazinului mic sunt formaţi posterior de către suprafaţa internă a osului
sacru, lateral de către suprafeţele interne ale oaselor coxale. Forma şi dimensiunile
bazinului mic au importanţă majoră în obstetrica practică. Cavitatea bazinului mic
este divizată în următoarele planuri: - planul strâmtorii superioare; - planul
porţiunii late a cavităţii bazinului mic; - planul porţiunii înguste a cavităţii
bazinului mic; - planul strâmtorii inferioare; Strâmtoarea superioară delimitează,
împreună cu circumferinţa inferioară sau baza mică a pelvusului osos (numită şi
strâmtoarea inferioară a pelvisului), o excavaţie ce poartă numele de pelvis mic sau
bazinul obstetrical. Strâmtoarea superioară a pelvisului (apertura pelvis superior)
are forma unui oval neregulat, comparat cu un “as de cupă”. Ea este delimitată de
linia terminală, alcătuită astfel: posterior de promontoriu şi marginea anterioară a
aripioarelor sacrului; lateral de liniile arcuate ale celor două coxale, prelungite prin
crestele pectineale; anterior de marginea superioară a simfizei pubiene care
continuă crestele pectineale. 24 Fig. 1. Diametrele bazinului (vedere superioară): 1
- conjugata vera; 2 - diameter transversa; 3 - diameter obliqua sinistra; 4 - diameter
obliqua dextra. Strâmtoarea superioară prezintă mai multe diametre cu im portanţa
anatom ică şi obstetricală (fig. 1). 1. Diametrul promontosuprapubian (conjugata
anatomică) se întinde de la promontoriu la marginea superioară a simfizei pubiene;
măsoară 11,5 cm. Micşorarea lui patologică devine o piedică importantă în
mecanismul naşterii. 2. Diametrul promontoretropubian (conjugata obstetricală)
sau vera se întinde de la promontoriu la faţa posterioară superioară a simfizei
pubiene; la acest nivel simfiză pubiană este proeminentă în pelvis. Acest diametru
măsoară 11 cm. 3. Diametrul transversal maxim sau anatomic uneşte punctele cele
mai îndepărtate .ale liniei arcuate şi măsoară 13,5 cm; el întretaie diam etrul
promontoretropubian la unirea celor două treimi anterioare cu treimea posterioară.
4. Diametrul transversal clinic, median sau obstetrical întretaie pe cel promonto-
retropubian la mijlocul lui şi măsoară 13 cm. El este utilizat de ovoidul fetal în
timpul naşterii, motiv pentru care se mai numeşte şi diametrul util. 5. Diametrele
oblice, în număr de două, se întind de la articulaţia sacroiliacă dintr-o parte la
eminenţa iliopubiană de partea opusă; ele măsoară 12 cm şi constituie în marea
majoritate a cazurilor diametrul de intrare (angajare) a ovoidului fetal în bazinul
mic. Partea lată a cavităţii bazinului mic este porţiunea situată mai jos de
strâmtoarea superioară, mai exact - în spatele planului strâmtorii inferioare. Partea
respectivă ocupă suprafaţa limitată anterior de suprafaţa mediană internă a
simfizei, posterior de articulaţia vertebrelor sacrale II şi III, lateral de mijlocul
planşeului cavităţilor cotiloide (lamina acetabuli). Linia care uneşte toate
formaţiunile enumerate, reprezintă circumferinţa, - corespunzătoare planului părţii
late a cavităţii bazinului mic. în acest plan se determină următoarele diametre: 1.
Diametrul anteroposterior - de la marginea superioară a vertebrei sacrale III până la
mijlocul suprafeţei interne a simfizei. în normă diametrul anteroposterior este egal
cu 12,5 cm; 2. Diametrul transversal - între punctele mediane ale cavităţii cotiloide
(lamina acetabuli). Diametrul transversal constituie 12,5 cm. în practica
obstetricală diametrele oblice în porţiunea respectivă se acceptă doar convenţional
(13 cm). Partea îngustă a cavităţii bazinului mic reprezintă spaţiul dintre planul
părţii late a cavităţii bazinului mic şi planul strâmtorii inferioare. Punctele de reper
ale acestei părţi sunt: anterior - marginea inferioară a simfizei pubiene; posterior -
articulaţia sacrococcigiană; lateral - spinele sciatice (spina ischii).
Linia care uneşte form aţiunile m enţionate reprezintă circum ferinţa
corespunzătoare planului părţii înguste a cavităţii bazinului mic. Planul respectiv
are următoarele diametre: 1. Diametrul anteroposterior - de la apexul articulaţiei
sacrococcigiene până la marginea inferioară a simfizei pubiene. în normă diametrul
anteroposterior constituie 11,5 cm; 2. Diametrul transversal - linia care uneşte
spinele sciatice. Diametrul transversal este egal cu 10,5 cm. Strâmtoarea inferioară
a pelvisului (apertura pelvis inferior) sau baza mică a pelvisului osos este formată
anterior de marginea inferioară a simfizei pubiene, posterior de vârful coccisului şi
lateral de cele două tuberozităţi ischiatice. Tuberozităţile ischiatice sunt legate
anterior de simfiza pubiană prin ramurile ischiopubiene, iar posterior de sacrum şi
coccis, prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase. Cele două ramuri
ischiopubiene alcătuiesc împreună un arc osos al cărui vârf este situat la nivelul
marginii inferioare a simfizei pubiene. Acest arc se numeşte arcul pubian (arcus
pubis) şi delimitează un spaţiu numit unghiul subpubian (angulus subpubicus).
Atât arcul pubian, cât şi unghiul subpubian au o deosebită importanţă obstetricală.
Diametrele strâmtorii inferioare (fig. 2): 1. Diametrul anteroposterior sau
coccisubpubian uneşte vârful coccisului cu marginea inferioară a simfizei pubiene
şi măsoară 9,5 cm, în timpul naşterii (expulsiei fătului) el se măreşte, ajungând
până la 11,5 cm. Creşterea diametrului se datoreşte mobilizării posterioare a
coccisului în articulaţia sacrococcigiană. 2. Diametrul transversal sau biischiatic
uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi ischiatice; măsoară 11 cm. 3.
Diametrele oblice, în număr de două, unesc mijlocul ligamentului sacrospinos cu
mijlocul ramurii ischiopubiene de partea opusă. Importanţa lor este redusă;
măsoară 11 cm. Planurile şi diametrele micului bazin vezi tab. 1. Pe lângă
diametrele celor patru strâmtori, în obstetrică se mai utilizează un diametru al
excavaţiei pelviene, ce poate fi măsurat pe viu (la femeie): este diametrul
promontosubpubian ce se întinde de la prom ontoriu la marginea inferioară a sim
fizei pubiene. Acest diam etru se măsoară prin tact vaginal şi are în condiţii
normale 13 cm. Pe faţa posterioară a pelvisului se poate delimita rombul
lombosacral posterior Michaelis, care permite să se aprecieze sim etria şi
dezvoltarea dim ensională a bazinului. Rombul este delimitat superior de procesul
spinos al celei de a cince

vertebre lombare, inferior de extremitatea superioară a pliului interfesier, iar lateral


de două puncte simetrice reprezentate de spinele iliace posterosuperioare.
Diametrul transversal împarte rombul în două triunghiuri: superior, cu înălţimea de
4 cm, şi inferior, cu înălţimea de 7 cm

S-ar putea să vă placă și