BAZINUL OSOS FEMININ

DATE ANATOMO-FUNCȚIONALE
CURS 3
Pelvisul
Îndeplinește la om mai multe roluri:
 transmite greutatea corpului de la coloană spre membrele inferioare
 protejează organele interne de la acest nivel
 oferă locuri de inserție puternice pentru musculatura articulației șoldului, care la om
permit stațiunea bipedă
Este împărțit de un plan imaginar, care trece prin linea terminalis (sau linia nenumită) în 2:
1. pelvisul mare – conține organele abdomenului inferior (intestinul subțire și gros – fară
rect)
2. pelvisul mic = obstetrical
-de el depinde mecanica nașterii
-conține organele micului bazin (rectul, vezica urinară,uterul, ovarele, vaginul și respectiv
prostata la bărbați
Bazinul osos sau pelvisul se compune din:
 2 oase coxale;
Osul coxal este format la adult prin sinostoza oaselor:
ilion
ischion
pubis
-la copil, până la vârsta de ~ 14 ani, cele 3 oase sunt separate prin cartilaj hialin
-toate cele 3 oase participă la formarea cavității acetabulare
-prin osul coxal se transmite greutatea trunchiului de la sacru spre femur, din acest motiv osul
este îngroșat pornind de la promontoriu (sacru) spre cavitatea acetabulară
- prezintă pe suprafața interioară un relief osos circular - linia terminală sau linia nenumită
→ ea delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului
→ delimitează bazinul mare de cel mic
-prezintă spre sacru fața articulară auriculară
-prezintă îngroșări, excreșcențe și margini care servesc drept origini pentru mușchi și tendoane:
marginea crestei iliace, spina iliacă anterosuperioară, tuberozitatea ischiatică etc.
  osul sacru + coccisul
Osul sacru este format din sudarea celor 5 vertebre sacrale și prezintă o convexitate orientată
posterior (cifoza sacrală)
Marginea anterioară a primei vertebre, care se găsește le nivelul liniei terminale proemină
spre micul bazin, îngustându-l (promontoriu)
Coccisul este format din 4-5 vertebre sudate și se deplasează posterior în timpul nașterii mărind
diametrul sagital al strâmtorii inferioare
 2 amfiartroze (sacroiliace)

Articulația sacroiliacă
-între fețele auriculare ale sacrului și osului iliac - unite prin ligamentele sacroiliace interosoase
-capsula este întărită de ligamentele sacroiliace anterioare și posterioare, ligamentele sacro-
spinos și sacro-tuberos
-au loc mișcări foarte reduse de basculare înainte și înapoi - importante în naștere, modificând
diametrele pelvisului
 1 sincondroză (sinfiza pubiană)
Simfiza pubiană este articulația dintre fețele articulare ale pubisului. Ele sunt acoperite de
cartilaj hialin și între ele se interpune un fibrocartilaj în interiorul căruia se găsește o cavitate
articulară a cărei dimensiune variază în funcție de vârstă.
Sunt posibile mici mișcări de forfecare
Capsula este întărită de lig. pubian superior și lig. arcuat al pubelui – datorită relaxării lor
în sarcină poate să apară disfuncția simfizei pubiene (durere → diastaza simfizei).
Bazinul osos – în ansamblu
Bazinul osos are forma unui trunchi de con, orientat cu baza mare superior și prezintă:
 circumferinţa superioară (baza mare);
 suprafaţa exterioară;
 suprafaţa interioară;
 circumferinţa inferioară (baza mică numită şi strâmtoarea inferioară).
Dimensiunile bazinului + forma acestuia se determină prin:
pelvimetrie
ecografie, alte metode imagistice
 Pelvimetria măsoară distanța dintre puncte fixe convenționale situate pe:
 fața externă = pelvimetrie externă
- Se realizează cu ajutorul pelvimetrului (compas)
1. Diametrul bicret (transversal maxim)sau conjugata transversă a marelui bazin
 distantia cristarum
 ~ 28 cm
 între iliocristalia / iliocristalia
2. Diametrul bispinos = conjugata transversă a micului bazin
 distantia spinarum
 24-25 cm
 între iliospinale anterior (spinele iliace anterosuperioare)
 între 1. şi 2. trebuie să fie o diferenţă de peste 2 cm → altfel: bazin plat rahitic
3. Diametrul bitrohanterian
 distantia trochanterica
 31-32 cm
 se măsoară cu coapsele adduse şi rotaţie externă
 se presează uşor compasul
4. Diametrul antero-posterior
 conjugata externa (Baudeloque)
 19-20 cm
 se măsoară de la symfision (marginea superioară a simfizei pubiene) la foseta lombară
mediană superioară
 dacă este: <18 cm → bazin îngust
5. Diametrul biischiatic
 11 – 12,5 cm
 între ischiadicale (tuberozitățile ischiatice) în poziţie ginecologică
 mai greu de determinat
 aparţine micului bazin
Suprafaţa exterioară a bazinului– prezintă elementele anatomice de pe feţele laterale ale celor
două oase coxale şi de pe feţele dorsale ale sacrului şi coccisului
fața dorsală: mușchii fesieri (extensori ai coapsei)
pe marginea caudală a micului bazin, în semicerc se întind spre coapsă mușchi adductori,
flexori și extensori ai coapsei
Suprafaţa interioară prezintă un relief osos circular- linia terminală sau linia nenumită
→ delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului
Este căptușită de mușchii iliopsoas:
-care contribuie la menținerea lordozei lombare
-este cel mai puternic flexor al coapsei, fiind considerat mușchiul care este responsabil de mers și
urcatul treptelor și care alături de dreptul femural determină lungimea pasului.
STRÂMTOAREA SUPERIOARĂ prezintă diametre sagitale, transversale şi oblice.
Diametrele sagitale
-promonto-suprapubian (conjugata anatomică)-de la promontoriu până la marginea superioară a
simfizei pubiene = 11 cm;
 micşorarea lui este patologică → factor de risc în mecanica naşterii;
 nu poate fi măsurat direct (prin tuşeu vaginal), ci numai prin examen radiologic,
rezonanță magnetică, eco.
-promonto-retropubian (conjugata vera, conjugata obstetricală, diametrul util al lui Pinard) - de la
promontoriu la faţa posterioară a simfizei pubiene:
 =10,5 cm
 reprezintă cea mai îngustă zonă a strâmtorii superioare
 nu poate fi măsurat direct
-promonto-subpubian – de la promontoriu la marginea inferioară a simfizei pubiene
 12 cm
 poate fi măsurat direct (pelvimetrie internă) - prin tuşeu vaginal
 Diametrele transversale
-transversal maxim – uneşte punctele cele mai îndepărtate ale liniei arcuate = 13,5 cm.
-transversal clinic – întretaie diametrul promonto-retropubian la mijlocul lui
 13 cm
 este utilizat de ovoidul fetal* în timpul naşterii
(*ovoid fetal = forma fătului în uter; lungimea lui este aprox. ½ din lungimea totală a fătului)
Diametrele oblice
-drept şi stâng
-se întind de la articulaţia sacroiliacă dintr-o parte la eminenţa iliopubiană de partea opusă;
-măsoară 12 cm
-constituie diametrul de intrare (angajare) a ovoidului fetal în pelvisul mic

 fața internă = pelvimetrie internă

- Se efectuează prin:
o Examen ecografic
o Tușeu vaginal manual
o Rezonanță magnetică (contraindicație relativă la gravide)

Circumferinţa superioară are formă ovală; reprezintă planul de angajare al fătului și este
formată de:
baza sacrului;
creasta iliacă;
marginea anterioară a coxalului;
marginea superioară a simfizei pubiene.
 STRÂMTOAREA INFERIOARĂ (circumferinţa inferioară sau baza mică a pelvisului osos)
-marginea inferioară a simfizei pubiene – anterior;
-vârful coccisului – posterior;
-2 tuberozităţi ischiatice – lateral
- prezintă diametre sagitale, transversale şi oblice:
Diametrele sagitale:
-cocci-subpubian – uneşte vârful coccisului cu marginea inferioară a simfizei pubiene
 9,5 cm.
 în timpul expulziei fătului – datorită mişcării de nutaţie – se măreşte până la 12,5 cm.
Diametrele transversale:
-biischiatic (vezi pelvimetria externă)
Diametrele oblice (2)
-unesc mijlocul ligamentului sacro-spinos cu mijlocul ramurii ischio-pubiene de partea opusă
-11-12 cm.
DIAFRAGMA PELVI-PERINEALĂ (PERINEUL)
DATE ANATOMO-FUNCŢIONALE
Diafragma pelvi-perineală
o pelvisul este închis în partea inferioară de diafragma pelviperineală, care are o formă de
pâlnie răsturnată
o mușchii perineului sunt niște mușchi de susținere, care nu deservesc nicio articulație
o cavitatea abdominală se continuă cu cea pelviană, ea fiind delimitată numai virtual printr-
un plan imaginar care trece prin strâmtoarea superioară
o susține în ortostatism parțial organele interne abdominale și din micul bazin. Ele sunt
susținute
 primar de forțele de adeziune transmise ficatului și stomacului de tracțiunea
diafragmului de către structura elastică a plamânului
 de musculatura abdominală
o în timpul nașterii, capul fetal comprimă și deplasează mușchii perineali unul față de
celălalt.
o în cazul unor nașteri succesive care nu permit refacerea musculaturii, aceasta nu-și mai
poate îndeplini rolul de susținere a organelor din bazin ceea ce poate determina prolaps
anal sau de uter, incontinență urinară ulterioară
 o cea mai bună profilaxie a acestor complicații este tonifierea acestor mușchi înainte de
sarcină/naștere (ex. după Arnold Kegel și altele- yoga, Pilates, masaj)
PERINEUL este o formaţiune musculo-aponevrotică romboidală, delimitată topografic de patru
puncte (repere osoase) după cum urmează:
- 1 dorsal (posterior) - vârful coccisului;
- 1 ventral (anterior) - simfiza pubiană;
- 2 puncte laterale-tuberozităţile ischiatice
Prin unirea punctelor laterale, se delimitează două triunghiuri perineale:
o triunghiul posterior = regiunea anală, străbătută de rect;
o triunghiul anterior = regiunea urogenitală, străbătută de uretră și vagin.
Muşchii perineului sunt dispuşi în două planuri:
superficial
o prezent numai în regiunea uro-genitală
o numit diafragma sau trigonul urogenital
Diafragma urogenitală
mușchi profunzi:
 m. transvers al perineului-contribuie la formarea unui rafeu fibros median – numit centru
tendinos al perineului
 m. sfincter al uretrei membranoase.
muşchii superficiali:
 m. bulbo-spongios
 m. ischio-cavernos
 m. transvers superficial al perineului
 m. sfincter al vaginului
profund
o închide cu adevărat caudal pelvisul
o numit diafragma pelvină
Diafragma pelviană
-muşchiul ridicător anal
-muşchiul coccigian
-mușchiul sfincter anal extern
 În timpul naşterii – se pot produce rupturi ale muşchilor care alcătuiesc planşeul pelvian,
muşchiului ridicător anal creşte această ruptură şi, ca urmare, se poate produce un prolaps* grav
uterin. În cazuri mai grave, se poate produce chiar prolapsul ovarelor, vezicii urinare şi rectului
*Prolaps=căderea, deplasarea în jos a unui organ
1. Prolapsul vezicii urinare = cistocel
2. Prolapsul rectului = rectocel
3. Frecvent coexistă = cisto-rectocel.
Pentru a evita aceste complicaţii se provoacă lărgirea canalului naşterii printr-o incizie a
peretelui posterior sau postero-lateral al vaginului şi a peretelui adiacent = epiziotomie
(perineotomie)

ORGANELE GENITALE FEMININE, OVOIMPLANTAŢIA, PLACENTA

DATE ANATOMO-FUNCŢIONALE
CURS 4
ORGANELE GENITALE INTERNE FEMININE
1. Ovare
-sunt glandele genitale feminine
-dimensiunile ovarului = 3/2/1 cm
-G = 6-8g
-determină caracterele sexuale primare
-localizare:
 situate în pelvis
 intraperitoneal
 sub bifurcaţia arterei iliace comune
-formă: ovoidă
-prezintă:
două feţe – laterală şi medială
Faţa laterală → priveşte spre peretele pelvisului şi vine în raport cu mănunchiul vasculo-
nervos obturator.
Inflamaţiile ovarului pot comprima nervul obturator şi pacienta acuză dureri pe faţa medială
a coapsei.
Faţa medială sau faţa tubară este acoperită de tuba uterină
-este în raport cu:
anse intestinale
colonul sigmoidian în stânga
cecul şi apendicele în dreapta → posibilitatea confuziei unei apendicite cu o anexită*
Numită și boală inflamatorie pelviană (BIP) = o infecţie a organelor de reproducere feminine
localizate în pelvis. Ea poate afecta: colul uterin (cauzând cervicită), uterul (endometrită),
trompele uterine (salpingită) şi mai rar ovarele (ooforită).
doi poli – superior şi inferior
Polul superior vine în raport cu:
ligamentul suspensor al ovarului (ligament lombo-ovarian)
ligamentul tubo-ovarian
franjul sau fimbria ovariană.
Polul inferior este legat de uter prin ligamentul utero-ovarian sau ligamentul propriu al
ovarului
două margini – posterioară şi anterioară
Marginea posterioară sau liberă vine în raport cu ansele intestinale.
Marginea anterioară a ovarului-de ea se inseră mezoovarul (plica peritoneala care se întinde
de la marginea anterioară a ovarului și până la fața posterioară a ligamentului larg al uterului)
Structură
Ovarul este acoperit de un epiteliu germinativ sub care se află două zone:
- zona corticală - în care se găsesc formațiuni veziculare numite foliculi ovarieni în
diferite faze de evoluţie, corpul galben şi ţesut conjunctiv
 reprezintă zona funcțională (intervine în funcția sexuală, de reproducere și
menstruală)
Zona corticală →foliculii ovarieni conţin
-celule foliculare care secretă:
 estrona sau foliculina (hormon estrogen ce imprimă caracterele sexuale secundare
feminine)
-celula de reproducere feminină: ovulul
Foliculii ovarieni (ovulele și celulele foliculare) suferă transformări succesive până la
eliberarea unui ovul matur din foliculul matur → ovulaţie
 Ovulaţia se produce ciclic ~ în ziua a 14-a a ciclului menstrual
-durează 30 ore
-se caracterizează printr-un vârf al secreției de hormoni estrogeni
-perioada ovulației se determină prin măsurarea temperaturii bazale (crește cu 0,4 - 0,5°C)
-începe după instalarea pubertăţii şi dispare înainte de menopauză
-absenţa ovulaţiei → cicluri anovulatorii
După ovulaţie în cavitatea foliculară apare corpul galben, a cărui evoluţie diferă după
cum ovulul a fost sau nu fecundat:
1. dacă ovulul a fost fecundat se formează corpul galben de sarcină (gestativ), care se dezvoltă
până în luna a III-a după care involuează, funcţiile lui fiind preluate de placentă
2. dacă ovulul nu a fost fecundat se formează corpul galben periodic. Acesta are o evoluţie de
10-12 zile, perioadă în care secretă progesteron şi estrogeni după care regresează, se fibrozează
formând corpul albicans
Concluzii
1. Atât foliculul ovarian cât şi corpul galben au o importantă funcţie endocrină:
foliculul ovarian are dublă funcţie: producerea
ovulelor
hormonilor sexuali feminini: estrona (foliculina), estradiol, estriol din colesterol
 corpul galben are numai funcţie endocrină: produce progesteronul = ”hormonul
maternităţii” → are rol în pregătirea uterului pentru nidaţie
2. Dezvoltarea şi maturarea foliculilor ovarieni urmată de formarea corpilor galbeni, sunt
procese:
 ritmice, periodice
se desfăşoară la un interval de 28 zile = ciclul ovarian
- zona medulară - formată din ţesut conjunctiv, vase, nervi etc.
 fără importanță funcțională
Funcţiile ovarului
Se realizează sub influenţa hormonilor hipofizari şi pot fi sistematizate în:
ovulatorie
gametogenă
steroidogenetică - producerea de hormoni steroizi reprezentaţi: estrogeni şi progesteron
 2. căi genitale
 tubele uterine (trompele uterine sau salpingele)
-sunt 2 conducte musculo-membranoase, peristaltice
-lungime:10-12 cm
-se întind de la coarnele uterine până la ovare
-localizare: intraperitoneal
- sunt formate din patru segmente:
infundibulul tubei (pavilionul sau extremitatea laterală)
-este segmentul incipient al trompei uterine
-are forma unei pâlnii cu marginea festonată, formată din 10-15 franjuri, între care se află unul
mai lung numit fimbria ovariană care ajunge până la polul superior al ovarului de care aderă
porţiunea ampulară
-este segmentul cel mai lung ~ 5 cm
-este mai largă spre infundibul şi se îngustează spre istm
istmul
-îngust, consistenţă fermă
-pătrunde în cornul uterului.
porţiunea uterină sau interstițială
- străbate peretele uterului
-se deschide în cavitatea uterină prin ostiul uterin
Trompele uterine au 2 orificii:
ostium* abdominal - în centrul infundibulului şi se deschide în cavitatea peritoneală
 ostium uterin - prin care trompa uterină are comunicare cu uterul
*ostium = lat. Orificiu
Funcțiile trompelor uterine:
-captarea ovulului
-fertilizarea (fecundarea) ovulului
-transportul oului
→ captarea ovulului este realizată de fimbria ovarica
→ fecundarea - se produce în ⅓ laterală a trompei uterine, unde se produc primele diviziuni ale
oului.
→ epiteliul trompelor-prevăzut cu cili – transportă oul spre cavitatea uterină → ovoimplantația
 uterul
-organ cavitar
-nepereche
-situat median
-de consistența cartilajului vârfului nasului (în afara sarcinii)
-acoperit, pe ambele feţe, de peritoneu (extraperitoneal)
-are formă de pară care stă pe codiță
Se descriu următoarele părți:
 extremitatea superioară: fundul uterului (7,5/5 cm)
 extremitatea inferioară,mai strâmtă: colul uterin (cervixul), pe care se inseră vagina
 între cele 2 extremităţi: corpul uterin
 formă triunghiulară
 grosimea pereţilor: 1-2 cm
Structura uterului
Se descriu următoarele tunici:
1. seroasă
2. musculară = miometrul
3. mucoasă = endometrul- transformări ciclice cu fiecare ovulaţie:
 dacă ovulul nu a fost fecundat: mucoasa se elimină constituind menstra (menstruație)
 dacă ovulul a fost fecundat: crește grosimea mucoasei→ se numește deciduă
Dimensiunile uterului
-sunt mai mari la multipare decât la nulipare* (*femei care nu au născut)
-lungimea medie: 7,5 cm
-lăţimea: 5 cm
-grosimea: 1-2 cm
Axele uterului
-între axele longitudinale ale corpului şi colului uterin →unghi de flexie, deschis spre simfiza
pubiană, cu valoare de: 100-110º→ uter în anteflexie
-între axele longitudinale ale colului uterin şi vaginei → unghi deschis tot anterior, numit unghi
de versiune: 90-100º →uterul în anteversie
În mod normal uterul trebuie să fie mobil şi în poziţie de anteflexie-anteversie
Uter normal : 1) uter 2) vagin 3) vezica urinara 4) col uterin

Uter retrovers : 1) uter 2) vagin 3) vezica urinara 4) col uterin ~15 % dintre femei au
uterul retrovers congenital – în general fară semnificație patologică

Poziția normală a uterului și malpoziții ale uterului (retroversie și retroflexie)

 vaginul
 Este un canal cilindric musculo-membranos (lungime: 6-9cm), extensibil şi elastic cu rol de:
copulare (depunere a spermatozoizilor în apropierea colului uterin)
trecere a fătului şi anexelor sale în timpul naşterii→ se transformă în “canal de naştere”
(diametru 10 cm)
Vagina prezintă
 un perete anterior: în raport cu vezica urinară şi uretra
 un perete posterior: în raport cu rectul
 extremitate superioară prin care se inseră de colul uterin - determină funduri de sac
unde se depozitează sperma
 extremitate inferioară (porţiunea perineală) - se termină cu orificiul vaginal, care se
deschide în vestibulul vaginei (spaţiul dintre labiile mici
Orificiul vaginal este acoperit de o membrană transversală, care îl închide incomplet =
himen. Prin contact sexual sau uneori abia după prima naştere, himenul este sfâşiat, iar resturile
lui nodulare alcătuiesc “carunculele himeniale”
Fecundația
Se produce la nivelul tubei uterine în porţiunea ampulară sau la joncţiunea ampulo-
istmică
În urma fecundaţiei rezultă zigotul- după 24 ore începe diviziunea mitotică
Zigotul suferă şi fenomenul de migraţie (transport) - până în cavitatea uterină (durează ~
5 zile)
În ziua a 6-a zigotul (care a suferit între timp multiple diviziuni mitotice) pătrunde în
cavitatea uterină și în 24 ore se produce implantaţia (ovoimplantaţia, nidaţia)
OVOIMPLANTAŢIA (NIDAȚIA)
Ovoimplantaţia = totalitatea proceselor biologice (morfostructurale şi biochimice) care
stau la baza:
 pătrunderii şi fixării zigotului în endometrul uterin
 acoperirea zonei de pătrundere şi
 stabilirea primelor conexiuni circulatorii feto-materne.
Ovoimplantaţia se încheie după 12-13 zile de la fecundaţie
Nidația patologică – cauze:
anomalii genetice ale zigotului
modificări calitative ale endometrului
modificări topografice
 Modificări topografice - când nidaţia se poate produce:
În cavitatea uterină, dar excentric, respectiv:
în apropierea orificiului uterin cervical intern, când se realizează condiţii pentru dezvoltarea
placentei praevia;
sub orificiul intern al colului = sarcină cervicală → avort
În afara cavităţii uterine = sarcină ectopică sau extrauterină
în cavitatea abdominală
pe ovar
în orice porţiune a tubei uterine
PLACENTA
Organ tranzitoriu al gestaţiei ce asigură interfaţa dintre mamă şi făt şi favorizează
schimbul de substanţe între cele două sisteme circulatorii (matern şi fetal).
Este constituită din:
elemente de origine ovulară,care se transformă în vilozităţi placentare care vin în contact
direct cu sângele matern
elemente provenite din transformarea endometrului
Este complet formată la sfârşitul lunii a IV-a de sarcină.
La termen are aspectul unui organ cărnos, de formă circular-ovoidală, cu o grosime de 3 -
6 cm şi cu o greutate medie de circa 1/6 din greutatea fătului (aproximativ 500 g).
Prezintă două feţe:
fetală netedă, căptuşită de amnios, care delimitează cavitatea amniotică în care se
dezvoltă fătul
maternă, care prezintă o serie de şanţuri ce delimitează lobi
amniosul este una dintre membranele fetale. Acestea participă activ la procesele de
transfer dintre mamă-făt şi placentă, schimburi realizate prin vasele ombilicale situate sub
amnios.
Cordonul ombilical
Este format dintr-o venă şi două artere ombilicale. Are un diametru de 0,8 - 2cm și o
lungime medie de 55 cm;
când lungimea este ≤ 35 cm (cordon scurt)→pericol de rupere în timpul naşterii în
prezentaţiile pelviene
 prea lung peste 70 cm → circulară de cordon, prolaps de cordon, noduri.
Cavitatea amniotică este plină cu lichid amniotic secretat de:
membranele fetale
placentă
Rolul lichidului amniotic:
-asigură protecţia mecanică şi termică a fătului,
-asigură nutriţia fătului
-favorizează progresia fătului în canalul naşterii, în momentul travaliului
Secreţia de lichid are o evoluţie ondulantă:
-creşte treptat în primele două trimestre de sarcină,
-creştere rapid (la circa 20 săptămâni)
-scade la termen → volumul mediu 300-800 ml.
Analiza lichidului amniotic (recoltat prin amniocenteză) furnizează informaţii
privind creşterea şi dezvoltarea fetală.
Funcțiile placentei
 metabolic-energetică
 respiratorie fetală
 nutriţie şi excreţie
 secreţie hormonală
 protecţie imunologică (prin anticorpi materni)
 barieră şi transfer (noxe,microbi,medicamente)
Este traversată de:
virusuri (al rubeolei,HIV)
anumite medicamente
alcool → malformaţii fetale (efect teratogen)
vitamine
anticorpi anti Rh, care produc izoimunizare fetală cu anemie hemolitică
ORGANELE GENITALE EXTERNE FEMININE
1. Vulva
-situată la capătul extern al vaginei.
-delimitată lateral de două cute mari de grăsime acoperite de tegument (care conţine foliculi
piloşi, glande sebacee şi sudoripare) numite labii mari şi superior de muntele Venus.
-intern de labiile mari se găsesc alte două cute mai mici, numite labii mici
2. Clitorisul
-este organul erectil al femeii, similar penisului, dar de dimensiuni reduse (măsoară circa 2-3
cm).
-este situat anterior meatului uretral
SARCINA (GESTAȚIA)
DIAGNOSTICUL DE SARCINĂ
CURS 5

Starea de gestație (sarcina)= ”totalitatea fenomenelor biologice care cooperează în

cadrul organismului matern la realizarea unui echilibru funcțional corespunzător
acceptării, creșterii și dezvoltării oului.”
Diagnosticul de sarcină se stabilește pe baza unor:
1.simptome
2.semne clinice
3.examene de laborator
Durata sarcinii- se exprimă în:
-săptămâni de sarcină- intervalul între fecundaţie şi naştere (39 săptămâni)
-săptămâni de amenoree
numărul săptămânilor de la ultima menstră
durata este cu 2 săptămâni mai mare decât termenul în săptămâni de sarcină (41
săptămâni de amenoree corespund celor 39 săptămâni de sarcină la care se adaugă 2
săptămâni, interval cuprins între prima zi a menstrei şi fecundaţie)
-luni de sarcină (9)- divizate în trei perioade de câte 3 luni numite trimestre
-Zile
267 zile p.c.- post conceptionem
281 zile p.m.- post menstruationem (de la prima zi a ultimei menstruații la o menstră de
28 zile)
 DIN MOTIVE CONVENŢIONALE EXPRIMAREA SE FACE ÎN SĂPTĂMÂNI DE
AMENOREE
Corespondenţa duratelor sarcinii normale
Săpt. amenoree Săpt. sarcină Luni
6 4 1
10 8 2
15 13 3
19 17 4
23 21 5
28 26 6
32 30 7
36 34 8
41 39 9
Stabilirea vârstei sarcinii și a datei probabile a nașterii (DPN)
Se face prin:
istoricul menstrual – prima zi a ultimei menstruații (UM)
ecografie
Istoricul menstrual – această metodă poate fi inexactă deoarece:
multe femei nu-și cunosc data ultimei menstruații
ovulația nu apare întotdeauna în a 14-a zi a ciclului menstrual, mai ales în ciclurile mai lungi
sau mai scurte de 28 zile
DPN poate fi calculată după formula lui Naegele: se adaugă 1 an și 7 zile de la UM și se scad 3
luni
aprox. 40% dintre femei vor naște în termen de 5 zile de la DPN și 2/3 în decurs de 10 zile; 11-
42% din estimări pot fi inexacte
Sarcina rezultată din fertilizarea in vitro poate fi datată cu ajutorul datei embriotransferului
Ecografia
facută între săptamâna 8-13 săptămâni evaluează cel mai exact vârsta gestațională și pe baza
acesteia se poate calcula DPN
vârsta gestațională se apreciază pe baza lungimii femurului și a lungimii cranio-caudale
1. Simptome
Stabilesc un diagnostic probabil de sarcină, sunt neconcludente
greţuri
congestie mamară
senzaţie de oboseală inexplicabilă
greutate în membrele inferioare
Trebuie corelate cu semne clinice de sarcină
2. Semne clinice
Sunt grupate după posibilitatea de a stabili un diagnostic corect, în:
prezumtive
A. Semne prezumtive
 Amenoreea = neconcludentă (poate apare şi în tulburări de ciclu de cauză hormonală:
insuficienţă ovariană sau tiroidiană etc.)
 Creşterea temperaturii > 37°C şi menţinerea ei timp de 16 zile (după ovulaţie
temperatura scade sub 37°C)
 Vărsături şi greţuri
 matinale
 provocate de anumite mirosuri / alimente
 mai frecvente la primigeste sub 35 de ani
 dispar în trimestrul II de sarcină (săptămânile 12-24 de amenoree), dar în unele
cazuri se accentuează
 Modificările la nivelul sânilor
 mărirea de volum
 hiperpigmentarea mameloanelor şi areolelor mamare
 formarea areolei secundare (prin pigmentarea tegumentului din jurul areolei principale)
 apariţia reţelei venoase superficiale (Haller)
 apariția tuberculilor Montgomery (= glande sudoripare modificate)
 apariția secreţiei de colostru (lichid gălbui la exprimarea sânilor)
Modificări de coloraţie ale tegumentului şi mucoaselor
 pigmentarea tegumentului feţei = “mască de sarcină” sau cloasma
-apare din luna a 3-a la 50-70% dintre femei
-pete pigmentare simetrice pe frunte, tâmple, pomeţi, obraji
-dispare la câteva luni după naştere
-apare datorită creșterii bruște a nivelului de estrogeni, care stimulează o producție excesivă de
melanină
 pigmentarea liniei albe, a vulvei şi vaginului
Creşterea constantă în greutate
 surplus ponderal de 10-12 kg la termen, repartizat astfel:
  2 kg în primul trimestru
 câte 4-5 kg în trimestrul II și III
 variații individuale
 ↓ ponderală în cazul gravidelor care prezintă vărsături frecvente la începutul sarcinii
Tulburări de micţiune
 polakiurie= urinări frecvente cu scăderea cantității de urină/micțiune (datorită compresiei
exercitate de distensia uterină)
Apariţia contracţiilor uterine din săptămâna a 6-a de sarcină
Perceperea mişcărilor fătului în săptămânile 16-18 de sarcină
 ultimele două semne prezumtive pot fi considerate şi simptome
de probabilitate
Mărirea de volum a abdomenului
Variază în funcţie de:
-vârsta sarcinii
-cantitatea de lichid amniotic
-numărul feţilor (sarcină unică sau multiplă) și greutatea acestora etc.
-se apreciază prin măsurarea perimetrului abdominal
Medicul specialist obstetrician poate susţine diagnosticul de sarcină şi prin alte semne:
-modificări de formă, consistenţă şi mărime a uterului
-balotarea fetală (senzatie de balotare care survine la palparea uterului gravid sau prin tuseu
vaginal)
de certitudine
Detectarea şi numărarea bătăilor cordului fetal (BCF)
este posibilă de la sfârşitul trimestrului II→ focarul de maximă auscultaţie: deasupra simfizei
pubiene
din trimestrul III localizarea focarului de auscultaţie este variabilă (depinde de poziţia fătului în
uter)
Ritmul cardiac fetal: 120-150 bătăi/minut
Bătăile cordului fetal
Se pot urmări prin testul fetal non-stres (NST) care este un test neinvaziv efectuat in timpul
sarcinii, dupa săptămâna 28.
 Este cunoscut si sub denumirea de test de monitorizare a bătăilor cordului fetal sau
cardiotocograma.
Se monitorizează mișcările fetale, frecvența cardiacă fetală si modificarea ritmului cardiac in
timpul mișcărilor fetale.
Acest test este recomandat săptămânal sau bisăptămânal în sarcinile cu risc precum:
 sarcina multiplă cu complicații
 afecțiuni medicale ale mamei: diabet, hipertensiune arteriala, tulburari de coagulare, boli
autoimune (lupus), afectiuni tiroidiene, boala renală sau cardiacă
 sarcină prelungită, care a depășit cu două săptămâni data probabila a nașterii
 avort repetat în antecedente
 mișcări fetale diminuate sau tulburări de creștere (determinate cel mai frecvent de funcția
placentara deficitară)
 prea mult lichid amniotic (polihidramnios) sau prea putin (oligohidramnios)
 imunizarea Rh
Cardiotocograful (CTG) = aparat care monitorizează activitatea cardiacă a fătului, utilizând
ultrasunetele si efectul Doppler.
Perceperea mişcărilor fătului prin palparea peretelui abdominal este posibilă începând cu a 26-
a săptămână de sarcină.
Creşterea înălţimii fundului uterului
Se apreciază în raport cu simfiza pubiană.
Din luna a 2-a, înălţimea uterului creşte în medie cu cca. 4 cm/lună
 la 12 săptămâni fundul uterin este la nivelul simfizei pubiene
 la 20 de săptămâni ajunge la ombilic
 la termen ~ 32 cm de la simfiza pubiană
Ecografia uterină – stabilește:
 diagnosticul de sarcină în primele 6-8 săptămâni
 dimensiunile embrionului/fătului (lungime, diametre, circumferinţe)
 tipul prezentaţiei
 localizarea placentei
 numărul feților
 aspecte patologice ale sarcinii (moarte fetală, malformaţii, prezentaţii distocice)
* distocie: ansamblul dificultăților care împiedică derularea normală a nașterii (pot fi de natură
maternă sau fetală).
 MODIFICĂRILE PRODUSE DE SARCINĂ ASUPRA ORGANISMULUI MATERN
CURS 6
Sarcina produce multiple modificări
anatomice
fiziologice
biochimice
psihologice
Scopul acestor modificări este:
de a proteja mama pe parcursul sarcinii și nașterii
de a determina creșterea fătului (facilitează transferul de gaze – O₂/CO₂ - și nutrienți de la
mamă la făt)
MODIFICĂRI NEURO-PSIHICE
 iritabilitate, labilitate, anxietate
 tulburări de comportament alimentar: poftă sau aversiune față de anumite alimente
 tulburări ale somnului: insomnie sau hipersomnie, somn agitat cu coșmaruri
 reducerea abilităților cognitive, amnezii
 unii autori au demonstrat, că în cursul sarcinii, creierul suferă o micșorare a
dimensiunilor (Holdcroft 1997, Oatrige et. al. 2002)
 aceste tulburări emoționale, cognitive și senzoriale nu pot fi explicate, dar se presupune
că sunt mediate hormonal
 în ultimul trimestru de sarcină apare predominanţa subcorticală, care pare să intervină în
declanşarea travaliului
 la sfârşitul sarcinii creşte pragul dureros datorită creşterii producţiei de neuropeptide
analgetice (endorfine şi enkefaline)
 din punct de vedere al sistemului neuro-vegetativ, în primele două trimestre de sarcină
predomină componenta vagală, în timp ce în ultimul trimestru devine predominantă
componenta simpatică (devine dominantă starea de simpaticotonie).

MODIFICĂRI HORMONALE

Majoritatea glandelor endocrine suferă modificări morfologice dublate de modificări

funcţionale, care:
 nu induc efecte negative asupra gravidei
 asigură menţinerea şi dezvoltarea produsului de concepţie în cavitatea uterină
Cele mai importante modificări se produc la nivelul:
  hipofizei
 corticosuprarenalei
 + apariția corpului galben de sarcină şi a placentei = organe endocrine proprii sarcinii
Hipofiza
Lobul anterior creşte cu circa 50%:
a) → hipersecreţie de STH (somatotropina), TSH, ACTH (corticotropina)
 hipersecreţia de TSH (tireotropina) va stimula sinteza de tiroxină → glanda tiroidă se
măreşte cu 50%.
b) crește secreţia de prolactină care acționează asupra glandei mamare și are:
 acțiune lactogenică (declanşarea secreţiei lactate)
 acțiune galactopoietică (menţinerea producţiei de lapte)
 pe parcursul sarcinii nivelul prolactinei creşte sub influenţa valorilor crescute de
estrogeni şi a producţiei de progesteron. Acţiunea de stimulare a glandei mamare va
determina postpartum lactaţia
c) scade secreţia de FSH şi LH (hormoni hipofizari care nu mai stimulează ovarul să secrete
hormoni estrogeni, practic încetează maturarea foliculilor ovarieni și producerea
ovulației)
Lobul posterior (neurohipofiza)

A. Ocitocina (oxitocina)-OTC
 acționează asupra motilitații uterine și asupra ejecției laptelui
 nu este un factor declanșator al nașterii, OTC intervine după declanșarea travaliului când,
printr-un un mecanism de feedback pozitiv, se eliberează ocitocina datorită distensiei
canalului genital, aceasta grăbind evacuarea uterină
 acționează asupra fibrelor miometriale
 deși se consideră că nu este un factor declanșator al travaliului în mod natural,
administrarea OTC de către obstetrician poate iniția travaliul
 este utilizată și pentru reducerea sângerărilor uterine post-partum
 nivelul de ocitocină a fost măsurat în perioada de sarcină și naștere, în mai multe studii,
dar rezultatele au fost contradictorii (timpul de înjumătățire scurt al OTC și secreția ei
variabilă face ca determinările ei să fie inexacte)

B. Corticosuprarenala
 creşte în greutate
 îşi intensifică şi secreţia de aldosteron şi hidrocortizon
 spre sfârşitul sarcinii, aldosteronul creşte de 2-3 ori şi alături de estrogeni va determina
reţinerea de sodiu şi apă =edemele
 estrogenii (secretați în cantități mici de suprarenale):
  în primele săptămâni de sarcină sunt produși și de corpul galben, iar după săptămâna
a 6-a de placentă.
 progesteronul (este secretat de ovar în a doua jumătate a ciclului menstrual și în cantități
mici de suprarenale)
 în sarcina incipientă este produs de corpul galben, iar după săptămâna a 8-a sinteza
lui este preluată de placentă.
PLACENTA

Placenta secretă:estrogeni, progesteron, relaxina

Estrogenii - efecte
 creșterea uterului și glandelor mamare
 cresc nivelul de prolactină pregătind lactația
 influențează metabolismul calciului
 potențeză acțiunea relaxinei
 crește retenția hidrică și pe cea de sodiu
 nivelurile crescute determină creșterea glicogenului vaginal predispunând la micoze
vaginale
PROGESTERONUL - EFECTE
 reduce tonusul musculaturii netede (scade peristaltica intestinală, evacuarea gastrică,
determină stază urinară, incontinență urinară de stress, reduce tonusul vascular cu dilatare
vasculară consecutivă și scăderea presiunii vasculare diastolice)
 crește temperatura corpului cu 0,5-1°C
 scade PCO2 la nivel alveolar și arterial, hiperventilație
 dezvoltarea glandelor mamare (celulele alveolare și glandulare producătoare de lapte)
 crește depozitele de grăsime
RELAXINA - EFECTE
 vârful de secreţie este între săptămâna 12-14, hormon implicat în:
 relaxarea ligamentelor pelviene, a simfizei pubiene şi colului uterin în timpul
naşterii
 inhibarea motilităţii uterului gravid alături de progesteron. Inhibă activitatea
miometrului până în săptamâna 28, când femeia începe să resimtă contracții
uterine ( contracțiile Braxton Hicks)
 “înmuierea” tuturor articulaţiilor şi ligamentelor favorizând astfel apariţia unor
modificări de postură specifice sarcinii
 înlocuiește progresiv colagenul din țesuturile țintă (articulațiile pelvisului, capsule
articulare, col uterin) cu unul modificat care are o extensibilitate și pliabilitate mai
mare. Sinteza de colagen este mai mare decât degradarea lui, iar conținutul lui în
apă crește ceea ce determină și o creștere a volumului acestuia
  relaxează musculatura planșeului pelvin
 gonadotropina corionică umană (HCG), poate fi numit și hormon de sarcină
 este sintetizat începând din ziua a 5-a de sarcină de celule ale blastocistului* apoi
de placentă
 favorizează nidația oului (ovoimplantația)
 stimulează corpul galben să secrete progesteron
 testele de sarcină semnalizează prezența hormonului în urină
Blastocistul* corespunde unui stadiu de dezvoltare ce precede embrionul - faza initiala de
dezvoltare (intre 5 si 7 zile de la momentul conceptiei). Blastocistul este format dintr-o masa de
celule interne – embrioblastul, din care se va dezvolta embrionul si un strat extern – trofoblastul,
din care se va forma placenta) ** sac yolk= sac vitelin

Blastocist*

Migrația tubară a oului și dezvoltarea sa pană la nidație (ovoimplantație)

 MODIFICĂRILE METABOLICE
Interesează toate metabolismele:
hidroelectrolitic
proteic
glucidic
lipidic
Aceste modificări sunt secundare noului tablou endocrin indus de starea de gestaţie şi au ca
scop integrarea noului sistem metabolic (utero-feto-placentar) apărut
Metabolismul bazal înregistrează creşteri cu aproximativ 5% în fiecare trimestru, datorită:
dezvoltării uterului
hiperfuncţiei glandei tiroide
hiperfuncției glandei corticosuprarenale
creşterii travaliului cardiac
creșterii funcţiei aparatului respirator
 APARATUL CARDIOVASCULAR
 este cel mai solicitat
 cordul gravidei suferă modificări de poziţie, care constau în orizontalizare, secundară
ascensionării diafragmului de către uterul gravid
 frecvența cardiacă creşte progresiv începând cu săptămânile 8-10 de sarcină → valoarea
maximă în săptămânile 32-34
o creşterea medie = 15% (de la 60-70 bătăi/minut la 80-90 bătăi/minut)
 ↑ debitul cardiac - valori maxime în săptămânile 20-30 (cu peste 30-40 % faţă de normal)
 ↑ volumul sanguin cu 1-2 litri, din care se pierd ¼ în momentul naşterii
Variaţiile circadiene ale frecvenţei cardiace (FC)

 ↓ TA cu cca. 6-10 mmHg (cea mai mare scădere se înregistrează între săptămânile 20-
24); spre sfârşitul sarcinii tensiunea arterială creşte, revenind practic la valorile anterioare
concepţiei
 Presiunea arterială sistolică normală în sarcină nu va depăşi 140 mmHg, iar
diastolica va atinge cel mult 90 mm Hg
 ↑ presiunea la nivelul venei cave inferioare şi venelor din bazin din cauza:
 compresiei exercitate de uterul gravid (mai ales în decubit dorsal)+ scăderea tonusului
pereţilor venoși favorizează apariția varicelor de la nivelul membrelor inferioare (mai
ales stâng) → factor de risc pentru producerea tromboemboliilor. Se observă încă din
primul trimestru de sarcină şi au tendinţă evolutivă pe parcursul sarcinii, după care
regresează progresiv şi chiar dispar în cca. 2 luni după naştere.
APARATUL RESPIRATOR
A. Ascensionarea diafragmului cu cca. 4 cm la sfârșitul sarcinii conduce la:
apariţia unor modificări adaptative ale cutiei toracice care pot provoca:
dureri la nivelul omoplaţilor care iradiază pe faţa anterioară a toracelui
creşterea diametrelor toracelui
orizontalizarea coastelor
B. Modificări funcționale:
 creşterea frecvenţei respiratorii cu circa 10%
apare o uşoară insuficienţă respiratorie care impune învăţarea şi aplicarea tehnicilor
speciale de respiraţie în timpul naşterii
APARATUL RENAL
Modificările funcţiei renale sunt consecinţa:
impregnării hormonale (progesteronul şi relaxina au efect relaxant asupra musculaturii
ureterale)
compresiei exercitate de uterul gravid
constau în:
creşterea diurezei (1500-1800 ml/zi)
uterul gravid determină stază urinară urmată de infecţii urinare, mai ales după
luna a V-a de sarcină
creşterea filtrării glomerulare în primele două trimestre de sarcină
APARATUL DIGESTIV
Simptome:
 modificări ale gustului şi mirosului (chiar perturbarea lor; gust metalic uneori)
 sialoree (hipersecreţie de salivă)
 creşterea apetitului (pofte anormale, dorinţe pentru anumite mâncăruri şi băuturi; apetit
capricios)
 pirozis (arsuri epigastrice)
 hipertrofii gingivale (în 85% din cazuri) şi carii dentare multiple
 scăderea secreţiei gastrice, a motilității şi tonusului gastric
 pareză generalizată la nivelul intestinelor cu tendinţă la constipaţie, încă din primele
săptămâni de sarcină. Constipaţia este secundară atât modificărilor endocrine, cât şi
fenomenelor mecanice, compresive, exercitate de uterul gravid asupra rectului, care
explică şi apariţia hemoroizilor de sarcină. Sunt incriminate şi erori dietetice agravate de
sarcină
 creşterea activităţii hepatice, mărirea de volum a vezicii biliare şi activitate hipokinetică
(scade golirea ei)
APARATUL LOCOMOTOR
În ortostatism centrul principal de greutate al corpului se deplasează anterior datorită:
 greutăţii uterului şi
 relaxării articulaţiilor intervertebrale şi sacroiliace
→ compensare printr-o lordozare progresivă a coloanei lombare urmată de o cifozare a coloanei
dorsale
→suprasolicitare musculo-ligamentară → dureri la nivelul coloanei cervicale și lombare
ADAPTAREA FILOGENETICĂ A COLOANEI LOMBARE LA FEMEIE (STUDIU
ANTROPOLOGIC A UNIVERSITĂȚII DIN TEXAS)
La femeie spre deosebire de bărbați:
 vertebrele au o suprafață totală mai mare
 la lordoză participă mai multe vertebre decât la bărbați (ultimele 3 față de ultimele 2 la
bărbați)
 articulațiile intervertebrale sunt mai mari și mai distanțate (să evite uzura)
La primate nu există diferențe între sexe
Dacă nu s-ar fi produs aceste modificări sarcina ar fi determinat:
 dureri lombare mari
 imposibilitatea ortostatismului; pozițiile posibile: decubit, patrupedie

Accentuarea lordozei lombare şi anteversia bazinului → discopatie L5-S1 → dureri lombare

(lombalgii) bilaterale, care se accentuează la mers→ contracturi musculare paravertebrale
→ se pot asocia sciatalgii, care pot persista şi după naştere
Relaxarea articulaţiilor bazinului - simfiza pubiană devine dureroasă →“sindrom de simfiză”;
durerea este calmată de repaus
Decalcifieri: pentru satisfacerea necesarului fătului→ scăderea rezistenţei ţesutului osos →
predispoziţie pentru fracturi
Aplatizarea bolţii plantare
 Sindromul aperturii toracice (sindromul de traversare toracobrahial) – engl. thoracic outlet
syndrome TOS = manifestări clinice diverse care rezultă din compresia plexului brahial și a
vaselor subclaviculare ce trec prin defileul toraco – brahial: dureri la nivelul membrelor
superioare (brațe,mână, degetele IV, V; gât, retroclavicular, decolorarea mâinii, scăderea forței
musculare) – tratament: kinetoterapie.
SINDROMUL APERTURII TORACICE (SINDROMUL DE TRAVERSARE
TORACOBRAHIAL)

TEGUMENTELE ȘI ȚESUTUL CELULAR SUBCUTANAT

Hiperpigmentaţie
Vergeturi
 localizate pe abdomen, sâni, coapse
 datorită: modificărilor hormonale (hipersecreție de corticoizi), creşterii bruşte în greutate
şi distensiei rapide a peretelui abdominal
 ruperea fibrelor elastice şi de colagen din derm;
 culoare violacee la început şi albă-sidefie mai târziu
 sunt definitive
 nu există tratament profilactic eficient
Unii autori (J.Lansac, 2003) consideră că sunt consecinţa unui factor familial predispozant.
Ele nu apar la toate gravidele
 Hiperactivitatea glandelor anexe ale pielii (sebacee şi sudoripare) → transpiraţii abundente;
pilozitatea se accentuează
Infiltraţia edematoasă a dermului şi ţesutului celular subcutanat care conferă tegumentului un
aspect lucios, catifelat.
SISTEMUL MUSCULAR
Pe măsură ce sarcina creşte, linia albă (punct de minimă rezistenţă a muşchilor) cedează
producându-se separarea stânga-dreapta a musculaturii peretelui abdominal, realizând diastazis
Printr-un program corect de exerciţii, diastazis-ul se rezolvă, de obicei, în 6-8 săptămâni, fără
a necesita corecţie chirurgicală
IGIENA SARCINII
CURSUL 7
Se înscrie în cadrul măsurilor profilactice prin care sunt protejaţi atât fătul, cât şi gravida
Igiena corporală şi vestimentară
A) vestimentaţie
 lejeră
 corespunzătoare cu temperatura mediului
 să evite compresia abdominală
B) încălţăminte comodă, fără toc sau cu un toc lat, de înălţime moderată
Igiena sânului
 purtarea sutienului
 masajul mamelonului
Igiena dentară
 spălarea pe dinţi după fiecare masă principală
 masarea gingiilor cel puţin 2-3 minute/zi pentru fiecare arcadă dentară
Evacuarea ritmică a colonului
 constipaţia cronică sau de sarcină predispune la apariţia infecţiilor urinare
 se recomandă consumul zilnic de alimente bogate în fibre vegetale şi ingestia a cca 2 litri
lichide/zi
Viaţa sexulă:
 activitatea sexuală decurge normal în primele două trimestre
 se reduce mult în trimestrul III
 în ultimele 2 luni este indicat să fie complet evitată
În cazul unor antecedente obstetricale se recomandă încetarea activităţii sexuale începând cu
trimestrul II de sarcină
 Călătoriile:
 se evită călătoriile lungi cu maşina, mai ales în ultimele două luni de sarcină, datorită
menţinerii prelungite a poziţiei aşezat (limitează mişcările diafragmului)
 nu este contraindicată centura de siguranţă cu condiţia ca aceasta să nu fie aplicată peste
abdomen, ci peste coapse sau pe sub abdomen
 sunt permise deplasările cu trenul, vaporul şi zborurile, dar se recomandă evitarea
acestora în ultimele săptămâni de sarcină
 zborul la o sarcină normală teoretic este permis până în săptamâna 36, dar unele companii
nu mai acceptă pasagere cu sarcină de peste 28 săpt. datorită riscului de naștere
prematură sau se solicită adeverință de la medic
Alte indicaţii:
 se evită aglomeraţiile datorită riscului crescut de contagiune pentru boli infecțioase
 gravida trebuie menajată de stres, emoţii care au ca efect stimularea contractilităţii uterine
 este permisă cura heliomarină, inclusiv băile în apa de mare (apa să nu fie rece)
 înotul în piscină încălzită este indicat; dacă efortul nu va depăşi capacitatea cardiacă şi nu
va produce dureri articulare, efectul este relaxant
 înotul face parte din pregătirea naşterii