Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TIMIŞOARA
FACULATATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE SI RECUPERARE
MEDICINA SPORTIVA
Curs- Format electronic
Dezvoltarea din ce in ce mai mare a practicii sporturilor, dorinţa sau necesitatea de a realiza
performanţe sportive mereu mai înalte, apariţia unui număr crescut de dismorfofunctii ale aparatului
locomotor, ca un corolar al dezideratelor amintite, impun un studiu atent al interrelaţiilor dintre
solicitările ambianţei şi comportamentul substratului morfologic al aparatului locomotor.
Aprofundarea aspectelor dismorfofuncţionale ale aparatului locomotor, determinate de solicitări şi
suprasolicitări, este foarte necesară, deoarece, dacă în alte activităţi ale dinamicii fizice apariţia
dismorfofuncţio-nalităţii este înlăturată prin înlăturarea cauzei, recte hiperdinamica solicitantă, în sport
această cauză reprezintă nu numai o necesitate, ci se şi tinde la argumentarea ei. Trebuie găsite atunci
căile unor terapeutici adecvate spre a menţine sau ameliora posibilităţile structurilor locomotorii de a se
perfecţiona, de a se adapta mereu necesităţilor biomecanice generate de conflictul dintre cerinţele
energetice şi posibilităţile motrice.
In acest scop, un rol important îi revine specialistului traumatolog care va ameliora în permanenţă
terapeutica sîngerîndă şi nesîngerîndă în vederea înlăturării afecţiunilor, dar în aceeaşi măsură
medicului sportiv, care trebuie să cunoască, alături de antrenor, tehnica şi tactica pregătirii, pe bazele
corelaţiei dintre posibilităţile substratului morfologic şi dinamica hipersolicitantă ce se impune.
Medicul sportiv instituie astfel prima condiţie a unui tratament preventiv, căruia i se asociază profilaxia
cauzelor externe generate de teren, sală, atmosferă, echipament, ambianţă etc, precum şi necesitatea
menţinerii substratului structural în condiţii optime printr-o alimentaţie ştiinţifică şi un control
medical adecvat.
Astfel, privind în toată complexitatea ei interrelaţia efort — organism, pe de o parte, şi complexitatea
posibilităţilor medicale de a susţine şi ameliora capacitatea de efort, pe de altă parte, s-ar putea realiza
păstrarea unor structuri adecvate, rezistente şi puternice faţă de agenţii stressori.
EXAMENUL APARATULUI LOCOMOTOR
Pentru a stabili un diagnostic real şi a realiza o terapie corectă,
eficientă, este absolut necesar să se cunoască cu precizie măcar macro-
structura, dacă nu şi microstructura aparatului locomotor. Trebuie stabi-
lite în primul rînd o anamneză precisă şi detaliată, apoi formaţiunea
sau grupul de formaţiuni anatomice lezate. Pentru această a doua cerinţă,
prin inspecţie şi palpare trebuie să se determine corect locul leziunii,
formaţiunea lezată, fie solitară, fie în asociere cu alte formaţiuni situate
în imediata vecinătate, în suprafaţă, în adâncime sau asociat.
Aparatul locomotor este format dintr-un complex morfofuncţional cu
rol de tutore susţinător, coloana vertebrală, un complex morfofuncţional
perfecţionat pentru prehensiune, agăţare şi aruncare — membrul supe-
rior şi un complex morfofuncţional perfecţionat pentru statica şi dina-
mica erectă — membrul inferior.
Complexul coloanei vertebrale este format din elemente de susţinere
şi rezistenţă, vertebrele, ale căror formă şi structură sînt proprii pentru
regiunea cervicală, toraoală şi lombară.
Primele sînt adaptate pentru o mobilitate mai mare, de unde frec-
venţa luxaţiilor este aici de asemenea mai mare, urmate de vertebrele
toracale şi apoi de lombare. Vertebrele prezintă o variată gamă de trans-
formări morfologice sub acţiunea solicitărilor. Ele sînt menţinute în
legătură prin articulaţiile dintre corpii vertebrali în care se găseşte com-
plexul discal şi prin articulaţiile interapofizare, articulaţii ou un bogat
şi variat tablou simptomatic, generat de asemenea de suprasolicitări sau
procese cronice degenerative. Pentru mişcarea coloanei în totalitate, par-
ţial sau chiar a fiecărui element component, s-a dezvoltat o muscula-
tură complexă, diferenţiată atît ca formă, eît şi ca funcţie : musculatura
lungă a spinalilor şi semispinalilor, musculatura muschilor rotatorii
lungi şi rotatorii scurţi. Parte integrantă funcţională este şi musculatura
centurii scapulare, .care, cu o inserţie pe coloană şi alta pe extremitatea
proximală a complexului membrului superior, stabileşte joncţiunea şi
dinamica dintre tutore şi membrul superior, precum şi musculatura ver-
tebro-pelvină, care stabileşte de asemenea legătura şi dinamica dintre
coloană şi elementele implantate în tutore ale membrului inferior.
Prin dinamica suprasolicitantă la care sînt supuse, toate elementele
musculare amintite pot prezenta variate manifestări clinice care trebuie
să fie considerate ca o reacţie al cărei substrat este de multe ori o gamă
variată de modificări morfologice şi biochimice (miozite reacţionale,
micro sau macroleziuni).
Examenul coloanei vertebrale se efectuează clinic prin inspecţie.
Aşezînd subiectul în lumină favorabilă, se determină corectitudinea ţinu-
tei sau eventuala atitudine antalgică. Se determină eventualele modifi-
cări ale curburilor vertebrale, fie în sens sagital, fie frontal. Se apreciază
volumele maselor musculare, eventual hipertonia vreunui grup muscu-
lar şi culoarea sau aspectul tegumentelor respective.
Palparea constituie un alt element de examen. Se pot determina prin
palpare apofizele spinoase : vertebra a 7-a cervicală, proeminenţa, ver-.
APARATUL LOCOMOTOR
tebrele a 3-a sau a 4-a toracală care sînt situate pe linia spinei
omopla tului, vertebra a 7-a toracală, care este situată în dreptul
vîrfului omo platului. şi zona lombara prin care trece linia ce uneşte
cresteleiliace.Prin palpare se pot localiza şi însemna apofizele
spinoase, iar la coloana cer vicală uneori corpii vertebrali şi
apofizele articulare.
Se mai pot aprecia consistenţa şi volumele musculare, precum şi
temperatura tegumentelor. Asociind inspecţia cu palparea, se poate
deter mina mobilitatea coloanei vertebrale. în general, fiind posibile
mici va riaţii, coloana cervicală cea mai mobilă poate efectua 70
—75° flexie, 60 extensie, înclinare 25—40° şi torsiune 70—75° ;
coloana toracală : 45—50° flexie, în jur de 55° extensie, 90—100°
lateralitate şi 40—45° tor siune, iar coloana lombară : 45° flexie, 35°
extensie, 30—35° lateralitate şi în medie 7° torsiune.
Uneori se poate evidenţia localizarea durerii şi cu ajutorul
percuţiei apofizelor spinoase. Deosebit de important este uneori
examenul radio grafie. Date necesare pot furniza tomografia,
examenele de laborator, miotonometria, termometria cutanată etc,
In cazul examenului coloanei vertebrale sînt necesare cunoştinţe
ana tomice şi clinice legate de prezenţa medulară în complexul
anatomic de care no ocupăm. De o deosebită importanţă este
determinarea localizării medulo-vertebrale a variatelor modificări
congestivo-lezionale prin sim ptomatologia la distanţă, precum şi a
reflexelor (reflexul rotulian este coordonat în L2, L3, L4, iar cel
ahilean în S1).
Membrul superior — complexul morfofuncţional adaptat
prehensiunii, agăţării şi aruncării — este ataşat şi menţinut la trunchi
şi deci la coloană prin centura scapulară. în componenţa ei intră
omoplatul, articulat cu clavicula, primul legat de cutia toracică şi
coloană prin formaţiuni mus culare specializate în a menţine
fermitatea fixării pe torace, necesară efectuării travaliilor specifice
ale restului complexului, permiţând în ace laşi timp şi mişcări ale
centurii asociate în mod coordonat acestor travalii. Este lesne de
înţeles de ce această musculatură (trapez, romboid, mare dinţat,
angular, marele dorsal) este uneori afectată şi prezintă modificări
micro sau macrostructurale : miozite, miogeloze, micro sau
macroleziuni etc. O a doua bandă dinamică menţine activ în contact
extremitatea su perioară a humerusului ou complexul, efectuând o
dinamică sinergică cu prima bandă musculară interscapulo-toracică.
Amintind şi formaţiunile diferenţiate con juneţi vale care alcătuiesc
capsulele, ligamentele şi sino- vialele ce formează articulaţiile sterno-
claviculare, acromio-claviculare şi scapulo-humerală, la rîndul lor
foarte adesea şi destul de polimorf afec tate de traume şi solicitări,
înţelegem tabloul complex al regiunii denu mite scapulo-humerală
sau umărul.
Inspecţia acestei regiuni stabileşte aspectul contururilor
proeminen ţelor oso ase ale claviculei, acromionului şi în general al
formei umăru lui. Orice raport anormal între oase schimbă aspectul
normal şi apar, de exemplu : „clapa de pian" în luxaţia acromio-
claviculară, umărul în ,,epolet" în luxaţia scapulo-humerală, ştergerea
reliefului osos şi diminuarea lungimii segmentate în fracturile
claviculei, edemul şi ştergerea reliefu-
332
lilor ce fac legătura între arcul anterior (corpul) şi cel postenior (lamelar
apofize spinoase) ale vertebrelor (fig. 48). In sport, acest lucru poate fi
determinat printr-o fisură de suprasolicitare care, ignorată şi netratată,
se pseudartrozează. Există însă şi cazuri în care această neunire pedicu-
lar.ă relevă un proces congenital evidenţiat în cazul practicării sportului.
Simptomatologia se traduce doar prin durere bine localizată, laterospinos,
de o parte sau de alta. Uneori se observă o lordoză mai mică sau mai
mare. Radiografia, caracteristică, indică prezenţa liniei de discontinuitate
a pediculului şi alunecarea mai mare sau mai mică a corpului vertebral
faţă de cel subiacent. Acest stadiu este deja avansat faţă de formele cli-
APARATUL LOCOMOTOR