Biletul 1

1.Vertebrele lombare
corp vuluminos, orificiu vertebral de forma triunghiulara, apofiza spinoasa patrulatera,
apofize articulare situate in plan sagital.
2.Baza externă a craniului
are trei zone: anterioara( cea faciala, este mascata de viscerocraniu); zona mediala(medial:
portiunea bazilara a occipitalului, lateral: tuberculul temporalului, procesul
mastoidian,procesul pterigoidian si condilul occipital; contine orificiul acustic extern,gaura
spinoasa, gaura rotunda,ovala,jugulara,canalul hipoglosului) zona posterioara(gaura
occipitala,condilii occipitali,linnile nucale si mastoida)
4.Muschii abdomenului

Denumire Origine Insertie Specific

Anteriori
Drept Pe fata anterioara a Osul pubis si Intretaiat de 3-4 intersectii tendinoase,
abdominal cartilajelor coastelor 5-7 simfiza concrescute cu foita anterioara a tecii muschiului
si apofiza xifoida pubiana drept abdominal=> majorarea fortei acestuia
Piramidal Intre simfiza pubiana si linia alba, Rudimentar
anterior de abdominalul drept
Laterali
Oblic Fata externa a La marginea abdominalului drept Fasciculele aponevrozei formeaza
abdominal ultimelor 7-8 trece in aponevroza, marginea pedunculi:
extern coaste inferioara a ei formeaza • lateral-insertie pe
ligamentul inghinal ( de la spina tuberculul pubian
iliaca sup pina la tuberculul • medial- insertie pe fata
pubian). anterioara a simfizei
pubiene
Oblic Fascia toracolombara, Fasciculele posterioare- pe marginea inferioara Acoperit de oblic
abdominal creasta iliaca si a ultimelor 3-4 coaste extern
intern treimea laterala a lig. Celelalte trec intr-o aponevroza larga, care se
inghinal imparte in 2 de-a lungul abdominalului drept
participind la formarea teacii acestuia. Sub
ombilic trec anterior de muschiul drept.
Transvers Fata interna coaste 6-12 , In apropierea marginii Profund de oblic
abdominal pe fascia toracolombara, crista iliaca si laterale a abdominalului intern
treimea laterala a muschiului drept drept trece in aponevroza
abdominal curba (linia semilunara).
Posteriori
Patrat lombar Intre creasta iliaca si coasta 12 Formeaza peretele
2 portiuni: posterior al
• ventrala- uneste creasta iliaca cu coasta 12 abdomenului
 • dorsala- originea pe creasta iliaca si insertia pe apofizele
transverse ale vertebrelor lombare

3.Articulația cotului
Uneste oasele antebratului ,radiusul si ulna-cu humerusul.Este formată din 3
articulatii,chirurgical si anatomic descriu o singura articulatie.Articulatia humeroulnara-
trohleara,articulatia humroradiala-sferoida,articulatia radioulnara proximala-trohoida.

5.Canalul adductor(canalul femuropopliteu/Gunter)

Uneste regiunea anterioara a coapsei cu fosa poplitee,prin care trece artera si vena
femurala si nervul safen.Canalul reprezinta o continuare asantului femoral anterior si are 3
pereti:medial-muschiul adductor mare;lateral-de vastul medial si anterior de lamina
vastoadductoria.Canalul are si 3 orificii:1-superior sau de intrare in canal,2-inferior sau de
iesire numit hiatus tendinous,3-orificiul anterior aflat pe lamella fibroasa.

6.Papilele limbii
Sunt 5 grupe:1-filiforme si conice,raspandite pe fata dorsala a limbii,pe margini sip e apex,nu
percep gust.
2-fungiforme,localizate in regiunea apicala si marginile limbii
3-foliate,situate pe marginile limbii,sunt despartite prin santuri in care se gasesc mugurii
receptorilor gustative.
4-valate,situate paralel si inaintea santului terminal.

7.Segmetele intestinului gros,raportul cu peritoneul

-Colonul ascendant
-Colonul transvers
-Colonul descendent -Colonul sigmoid
Raportul cu peritoneul:Cecul cu apendicele vermiform-intraperitoneal
C.ascendent-mezoperitoneal
C.transvers-intraperitoneal
C.descendent-mezoperitoneal
C.sigmoid-intraperitoneal
8.Radacina plamanului si elementele ei
Vene pulmonare,artera pulmonara,bronhia principal
Plamanul stang:ABV
Plamanul drept:BAV

9.Scheletotopia inimii
Marginea superioara-cartilajul coastei 3, 1,5 cm medial de la linia medioclaviculara
Limita dreapta:cartilajul coastei 3 pana la cartilajul coastei 5
Limita stanga:pana la spatial intercostal 5
Limita inferioara:cartilajul coastei 5 partea dreapta pana la spatial intercostal 5 din stanga
10.Ureterul si portiunile lui
Ureterul-un conduct tubular lung continua bazinetul si se deschide in vezica
urinara.Deosebim 4 portiuni:abdominala,pelviana,intramurala(ce penetreaza peretele
vezicii urinare) intravezicala(se afla in cavitatea vezicii si trece sub tunica mucoasa)

Biletul 2
1.Oasele centurii scapulare
Clavicula si omoplatul

2.Portiunile maxilei
Corpul(fata nazala,antarioarasi infratemporala); procesul palatin; procesul frontal; procesul
alveolar; procesul zigomatic.

3.Ligamentele articulatiei genunchiului

Ventral:ligamentul patelei
Medial si lateral:retinaculele patelare,liigamentul collateral tibial,ligamentul colateral fibular
Partea posterioara:lig.popliteu oblic,lig.popliteu arcuate,lig cruciforme
Lig.cruciat anterior,lig cruciat posterior

4.Locurile slabe ale peretelui anterior al abdomenului

Punctul colecistic,punctul pancreatic-linia umbilicoaxilara
Punctul appendicular (Mc. Burney)-linia umbilicoiliaca
Punctul appendicular(Lanz)-linia bispinoiliaca

5.Fosa cubitala
Pe tegument fosa cubitală are o formă rombică şi a delimitată infero-lateral de brahioradial,
medial de pronator rotund, superior de brahial. De o parte şi al muşchiului brahial pot fi
observate şanţurile cubitale anterioare medial şi lateral, unite proximal cu şanţurile
bicipitale medial şi lateral, iar distal – cu şanţurile ulnar şi radial din regiunea antebraţului.
Pielea din regiunea fosei cubitale formează plicele cubitale transversale. În această regiune
sun accentuate reliefurile venelor superficiale, în care se fac injecţii intravenoase sau se
recoltează sângele analize de laborator.
In flexie maxima – trigonul cubital (Hueter) ( olecranon si cei 2 epicondili)
In extensie maxima – linia cubitata (Hueter)

6.Triunghiurile gatului
Triunghiul cervical lateral,triunghiul omotrapezoid,triunghiul omoclavicular,triunghiul
medial al gatului,triunghiul omotraheal,triunghiul carotid,triunghiul submandibular(Pirogov)

7.Etajele faringelui
Nazofaringe
Orofaringe
Laringofaringe

8.Portiunile pancreasului
Capul,corpul,coada
9.Recesurile pleurale
In locurile de trecere a pleurei parietale dintr-o regiune în alta se formează recesuri
pleurale.
La trecerea pleurei costale în cea diafragmatică se formează recesul costodiafragmal.
La trecerea pleurei diafragmatice în cea mediastinală se formează recesul
frenicomediastinal.Recesul costomediastinal, la fel este slab dezvoltat şi se formează la
trecerea pleurei costale în cea mediastinală, mai adânc din stânga.

10.Uterul
Are urmatoarele parti principale: fund,corp si col.Fundul constituie portiunea superioara
mai bombata,lateral continua cu coarnele uterine.Corpul are o fata anterioara plana si o fata
posterioara usor bombata si doua margini-dreapta si stanga.Colul uterin are 2 portiuni:1-
inferioara,portiunea vaginala si 2-superioara sau supravaginala.
Biletul nr. 3
1. Exemple de oase tubulare
oase tubular lungi: scheletul bratului, antebratului, coapsei si gambei ; si tubular scurte :
falangele degetelor, oasele metacarpiene si metatarsiene
2. Sinusurile paranazale
Cavități pneumtice situate în oasele craniului facial și cerebral,ce comunică cu cavitatea
nazală. Rol de izolator termic și ezonator al sunetelor. Sinusurile sunt captușite cu o tunică
mucoasă ce concrește cu periostul.
Sinusul maxilar-situat în corpul maxilei, pe bază se gasește orificiul de deschidere a
sinusului,hiatul maxilar.Peretele posterior corespunde fosei canine.Peretele posterior este
apropiat de celulele etmoidale posterioare și sinusul sfenoid. Peretele superior formează
planșeul orbitei. Pe el se află canalul infraorbital.Peretele inferior, format din apofiza
alveolară a maxilei, ce corespunde premolarului 2 și 1
Sinusul frontal- situat in osul frontal,peretele anterior cel mai gros. Peretele inferior conține
partea nazală și orbitală. Peretele inferior se găsește în orificiu care continuă cu canalul
nazofrontal și prin infindibulul etmoidal se deschide in meatul nazal mijlociu. Acest sinus
reprezintă două cavități asimetrice despărțite printr-un sept.
Sinusul sfenoidal- situat in corpul sfenoidului. Peretele superios în raport cu șaua turcească.
Peretele inferior contribuie la formarea bolții rinofaringelui. Peretele posterior în raport cu
clivusul occipitalului
Celule etmoidale- deosebim celule aanterioare, medii și posterioare. Cele anterioare și medii
se deschid în meatul nazal mijlociu, iar cele posterioare în meatul nazal superior.
3. Ligamentele coloanei vertebrale
intre arcurile vertebrale se gasesc o serie de lig,precum:ligamente galbene-care unesc lamele
a 2 vertebre vecine,ligamente interspinoase-asigura legatura intre apofizile spinoase ale
vertebrelor alaturate,ligament supraspinos-se intinde peste varfurile apofizelor spinoase,de la
v.C7 pana la osul sacral,ligamente intertransversale-asigura legatura intre apofizele
transverse ale vertebrelor alaturate,ligament cervical posterior-se intinde de la protuberanta
occipitala ext. ,pana la a 7 apofiza spinoasa cervicala,unde se continua cu lig.supraspinos
4. Diafragma și porțiunile ei
Difragma reprezintă un mușchi plat, situat la frontiera a două cavități toracică și abdominală,
fiind un mușchii voluntar. Deosebim 2 porțiuni : verticală( vertebrolombară) și orizontală (
sternocondrocostală)
5. Triunghiul femural
Delimitari: sus– lig. inghinal
lateral – muschul croitor
medial – muschiul adductor lung
2 santuri – fasciculul vasculonervos al coapsei

6. Articulațiile oaselor gambei

 art.talocrurala
7. Inelul limfoepitelial Waldeyer-Pirogov

În regiunea vestibulului faringian, la limita dintre cavitatea bucală şi faringe, sunt localizate
amigdalele faringiană, linguală (impare), palatine, tubare (pare). Ele intră în componenţa
inelului limfoid faringian Waldeyer-Pirogov.

8. Cecul

Porțiunea inițială a intestinului gros și este situate în fosa iliacă dreaptă. Este alacătuit din:
fund, corp și teniile ce determină formarea haustrelor. Anterior este în raport direct cu
peretele anterior al abdomenului , posterior cu mușchiul iliopsos, lateral cu mușchiul medial,
cu ansele terminale ale ilionului. Pe fața medial a lumenului cecal se găsețte comunicarea
dintre ilion și intestinal gros , reprezentată de ostiunul ileal, labia iliocolică sau superioară și
labia iliocecală sau inferioară.

9. Poziția anatomică a inimii

10. Ovarul și ligamentele lui

Ovarul este glanda sexuală feminine, ce produce hormoni ca foliculina și progesteronul.

Ovarul fiind așezat în caviatatea micului bazin, lateral de uter. Pezintă două fețe medial și
laterală, ele fiind despărțite prin 2 margini mezovarică și cea liberă.
Ligamentul popriu al ovarului atașează extremitatea uterină a ovarului la uter. De peretele
micului bazin ovarul este fixat prin ligamentul suspensor al ovarului.

Biletul nr. 4

1. Oasele piciorului

Reprezinta 26 de oase, dispuse in trei grupe, tars, metatars si oasele degetelor.

Oasele tarsiene: sapte oase, dispuse in doua rinduri, posterior( talus sus si calcaneu jos) si un rind
anterior( navicular, cuboid, si trei oase cuneiforme lateral, intermediar si medial).
2. Fosa pterigopalatină
Fosa pterigopalatina:delimitata anterior de maxila, posterior de apofiza pterigoida, medial de
lama perpendiculara a osului palatin.
Comunicarile fosei pterigopalatine: prin fisura pterigomaxilara cu fosa infratemporala; prin
orificiul rotund cu fosa craniana madie; prin orificiul sfenopalatin cu cavitatea nazala; prin fisura
orbitala cu orbita; prin canalul palatin mare cu cavitatea bucala; prin canalul pterigoid cu baza
craniului.
3. Suturile craniului
Reprezintă un strat ingust de tesut conjunctiv fibros ce se afla intre oasele craniului.Conform
formei lor se disting suturi:scuamoase si plane.Ele reprezinta zona de creestere a oaselor
craniului indeplinind functia de amortizare,protejeaza encefalul si organele senzoriale.
4. Pereții cavității axilare
• anterior – mușchii pectoral mare și mic, fascia clavipectorală
• posterior – mușchii lat al spatelui, rotund mare și subscapular. Prezintă orificiile trilater și
patrulater
• medial – m. serratus anterior
• lateral - capul scurt al bicepsului brahial și m. Coracobrahial.
5. Grupele de mușchii ale gâtului
Muşchii superficiali ai gâtului: a) m. pielos sau platysma b) m. sternocleidomastoidian
Mușchii suprahioidieni: a) m. digastric b) m. stilohioidian c) m. milohioidian d) m. geniohioidian
Mușchii infrahioidieni: a) m. omohioidian b) m. sternohioidian c) m. sternotiroidian d) m.
tirohioidian
Muşchii profunzi ai gâtului:
I. Grupul lateral: a) m. scalen anterior b) m. scalen mediu c) m. scalen posterior
II. Grupul de muşchi prevertebrali: a) m. lung al gâtului b) m. lung al capului c) m. drept
anterior al capului d) m. drept lateral al capului

6. Organele care fac parte din sistemul digestive

Cavitatea orală, faringe, esofag, stomac, ficat, pancreas ,bila , intestin subțire/ gros .

7. Porțiunile stomacului
Locul de trecere a esofagului în stomac, numit orificiu cardic, porțiunea adiacentă a căreia se
numește partea cardiac. Între esofag și peretele stomacului se formează incizura cardiac.
Orificiul cardic este înzestrat cu o plică numită valvula cardioesofagiană sau valva Gubacev. În
stânga de cardie se află fuhndul stomacului. Locul de ieșire din stomac este numit pilor, iar
porțiunea învecinată- partea pilorică. Porțiunea dinre boltă și partea pilorică- corpul stomacului.
Porțiunea pilorică: antrul pyloric și canalul pyloric.

8. Glanda Tiroidă
Formată din 2 lobi și porțiunea mijlocie este istmul glandei tiroide. Secretă hormonii tiroxina și
tironina care reglează concentrația de Ca și P din organism.

9. Aparatul valvular al inimii

Atriul drept comunică cu ventriculul drept prin orificiul atrioventricular drept unde se află valva
tricuspidală . Ăntre ventriculul drept și trunchiul pulmonar se afla valvele semilunare. Atriul
stâng comunică cu ventriculul stâng prin valva mitrală (bicuspidală). Între ventriculul stâng și
aortă se află valva semilunară aortală.

10. Vezicula seminala

Reprezintă un diverticul glandular al canalului deferent, este localizată lateral de ampula
canalului deferent, între fu ndul vezicii urinare și rect, superior de prostată. Distingem partea
superioară dilatată, numită bază, partea mijlocie- corpul și inferioară- ductul excretor. Peretele
este alcatuit din tunică adventițială, o tunică musculară (intern-circular, extern- longitudinal) și
tunica mucoasă ce formează pliuri longitudinale. Veziculele seminale secretă și prostaglandine,
care influențează activitatea musculaturii netede, acestea fiind glande sexuale anexe.
Biletul nr 5
1. Oasele gambei: tibia, cel mai voluminos os, situata medial si fibula mai subtire situata lateral.

2.Peretii orbitei si oasele ce o formeaza: superior e alcatuita de partea orbitala a frontalului;

posterior de aripa mica a sfenoidului; medial de osul lacrimal,lama orbitala a etmoidului;lateral de fata
orbitala a osului zigomaticsi aripile mari a sfenoidului; iar inferior de fetele orbitale ale maxilei.

3.Articulația temporamandibulară elipsoidala,combinata si complexa; prezinta unirea intre

capul mandibulei-cavitatea glenoidala-tuberculul articular al osului temporal. Unirea are loc printr-un
disc articular care imparte articulatia in doua etaje(supradiscal si infradiscal) Ligamentele sunt
urmatoarele: ligamentul lateral, ligamentul sfenomandibular, si ligamentul stilomandibular; articulatia
face trei tipuri de miscari: coborire-ridicare, proiectie inainte-inapoi si miscari de lateralitate.

4. Fosa poplitee.
Posterior de articulatia genunchiului
Delimitari: inferior –capetele gastrocnemianului
planseul- art. genunchi
posterior-acoperita de fascia proprie
Contine:vase, nervi, ganglioni limfatici

5.Muşchii dorsali ai piciorului.

Denumire Origine Insertie Functie
Extensor scurt al Fata dorsala a 3 fascicule Extensia degetelor
degetelor calcaneului Baza falangelor medii si distale
2-4

6.Amigdalele palatine.
Între arcurile palatului moale se formează fosa tonsilară, ocupată de amigdalele palatine-formațiuni cu
structură limfoepitelială.

7.Esofagul
Localizare situat între laringe și stomac. Limita superioară corespunde vertebrelor C6-C7 și marginea
inferioară a procesului cricoid, iar limita inferioară la nivelul vertebrelor TX-XII.
Porțiunile esofagului: cervicală, toracică, abdominală.
Strâmtorile esofagului:
Superioară – numtă faringiană sau cricoidiană, situată la nivelul orificiului său superior ce corespunde
cartilajului cricoid și discului dintre C6-C7.
Mijlocie-numită brohnoaortică, vine în raport arcul aortei și cu bronhia principală stângă la nivelul
vertebrelor T4-T5.
Inferioară-numită diafragmatică la nivelu hiatusului diafragmului prin care trece esofagul, ce
corecpunde T10-T11.
Îngustările fiziologice(prin investigații radiologice): aortală și cardială.
Aortală coorespunde vertebrei T3, unde esofagul aderă la arcul aortei; cardială corespunde zonei de
trecere din esofag în stomac, la nivelul vertebrei T11.
Formațiuni morfologice ce preîntîmpină refluxul gastroesofagian:
1)Sfincterul inferior al esofagului
2)Pedunculul diafragmului
3)Unghiul His
4)2-3 pliuri ale tunicii mucoase din regiunea acestui unghi(funcție de valvă)
5)particularitățile tunicii mucoase a porțiunii abdominale a esofagului(rețea venoasă bogată, menține
ermetizarea esofagului)
6)presiuniea intraabdominală.
Tunicile esofagului:mucoasa, submucoasa, musculara, advenicea.

8.Rectul -el prelungeşte porţiunea pelviană a sigmoidului, descinde în bazinul mic, străbate perineul
şi se deschide în exterior prin orificiul anal.
Prezintă două curburi în plan sagital: una cu concavitatea anterioară, numită flexura sacrală, care
urmează faţa anterioară a sacrului, şi alta cu concavitatea posterioară, situată în regiunea perineului -
flexura perineală, care se continuă în jos şi înapoi străbătând perineul până la orificiul anal.
Flexurile în plan frontal, nu sunt constante şi apar ca urmare a unor depresiuni transversale de pe
feţele laterale ale ampulei rectale,conferindu-i rectului forma literei “S”
Se disting două porţiuni:- ampula rectală, care reprezintă segmentul pelvin, mai larg şi
mai lung situat în concavitatea sacrului, cuprins între vertebra S4 şi inserţia muşchilor ridicători anali;
- canalul anal, segmentul perineal străbate diafragmul pelvina, este mai scurt şi mai strâmt, cuprins
între ridicătorii anali şi linia anocutanată.
Excavațiile:la bărbați rectovezicală;la femei excavaţia rectouterină; rectovezicală.
Structura rectului – 4 tunici
Treimea superioară a rectului este acoperită din toate părţile de peritoneu (poziţie intraperitoneală) ce
posedă mezou, mezorectum; în treimea medie rectul este acoperit de peritoneu din trei părţi (poziţie
mezoperitoneală); în treimea inferioară nu este acoperit de peritoneu, tunica externă fiind reprezentată
de adventice de ţesut conjunctiv fibros.
Stratul muscular- plici longitudinale și circulare.Stratul muscular circular este situat profund, sub
stratul longitudinal, şila nivelul canalului anal formează sfincterul anal intern,involuntary.
Sfincterul anal extern, voluntar, format din ţesut muscular striat, este aşezat în formă de inel sub
tegumentele ce mărginesc anusul.
Tunica submucoasa- În grosimea acestei tunici se află plexul venos hemoroidal a cărui
dilatare varicoasă generează apariţia nodulilor hemoroidali.
Tunica mucoasă a ampulei rectale are capacitate absorbantă, fiind constituită dintr-un epiteliu cilindric
cu celule absorbante şi caliciforme, precum şi numeroase glande intestinale şi noduli limfoizi solitari;
ea formează pliuri transversale şi longitudinale.

În canalul anal, cu 1,5 cm superior de orificiul anal, mucoasa formează 8 - 10 pliuri longitudinale,
numite coloane anale,permanente. Între extremităţile inferioare ale columnelor anale mucoasa
formează nişte proeminenţe semilunare, numite valvule anale. Între valvule şi peretele anal rectal,
împreună cu depresiunile dintre columnele anal, se formează sinusurile anale.Sinusurile anale
reprezintă porţiunea inferioară, închisă în fund de sac, a depresiunii dintre coloanele anale. Ele
contribuie la continenţa gazelor şi materiei fecale.

9.Structura pereților inimii.

Peretele cordului este constituit din trei straturi: un strat intern sau endocardul; stratul mijlociu sau
miocardul; stratul extern, seros, numit epicard.
Endocardul căptușește toate compatimentele inimii din interior, acoperă mușchii papilari,pectinati si
coardele tendinoase, si se continuã cu intima arterelor si venelor
Miocardul reprezintã cel mai bine dezvoltat strat al cordului. Are o structurã polimorfä constituitä din
test muscular cardiac striat (cardiomiocite tipice), test conjunctiv fibros,cardiomiocite atipice(cellule
ale sistemului conductil),vase și nervi.Miocardu alcătuiește pereții ventriculelor și atriilor având o
arhitectură perfect adaptată funcțiilor lor.
Epicardul, este stratul de la exterior ce aderã intim la miocard si constituie foita visceral a
pericardului seros , o membrane seroasă, el este alcătuit dintr-o lamelă fină de țesut conjunctiv,
tapetatã cu mezoteliu. Epicardul acoperã si portiunile initiale ale aortei si trunchiului pulmonar,
portiunile terminale ale venelor cave si pulmonare, unde tree in foita parietal a pericardului seros.

10.Testiculul și epididimul.
Testiculul organ par, producător de spermatozoizi şi, în acelaşi timp, glandă endocrină care
elaborează hormonii androgeni.
Prezintă două extremităţi:superioară şi inferioară; două feţe - laterală şi medială, şi două
margini - anterioară şi posterioară.
La exterior parenchimul testicular este acoperit de o membrană fibroasă densă de culoare alburie,
numită tunica albuginee, tunica albuginea.
La marginea postero-superioară a testiculului albugineea se îngroaşă şi dă naştere unei formaţiuni
conjunctive de formă piramidală, numită mediastinul testiculului. De la mediastin pleacă radiar
numeroase septuri conjunctive, septula testis, care separă parenchimul în lobuli testiculari. Fiecare
lobul cuprinde 2-3 canalicule seminifere contorte. Printre canaliculele seminifere contorte se află
celulele interstiţiale Leydig, celule endocrine grupate în jurul canaliculelor seminifere şi care secretă
hormoni androgeni.Spermatozoizii se formează în canaliculele seminifere contorte din celulele
germinale primitive - spermatogonii.
La vârful fiecărui lobul, în apropiere de mediastin, tuburile contorte confluează formând canaliculele
seminifere recte, care apoi pătrund în mediastin, unde formează reţeaua testiculară sau Haller. Din
această reţea pornesc 10-15 ducturi testiculare eferente,ce se deschid în canalul epididimului.

Epididimul
Porţiuni: cap,corp,coadă.
Pe capul epididimului se observă apendicele epididimului.
In regiunea superioară şi caudală a epididimului se pot observa nişte canale terminate cecal -
canaliculele aberante.
Epididimul este acoperit de o tunică fibroasă, de la care în regiunea capului trimite septuri
conjunctive, ce delimitează lobulii epididimului , în număr de 12-15. In fiecare lobul din mediastin
pătrund canaliculele testiculare eferente ce se deschid în canalul epididimului.
La extremitatea inferioară canalul se îngustează, se incurbează brusc şi continuă pe un traiect
ascendent, cu canalul deferent. Epididimul stochează spermatozoizii produşi în tuburile seminifere
contorte şi secretă o mare parte a lichidului seminal, care activează spermatozoizii stocaţi.

Canalul deferent.
Canalul deferent, reprezintă o continuare a canalului epididimului, traversează canalul inghinal şi se
termină prin confluenţa cu canalul excretor al veziculelor seminale.
Porțiuni: scrotală, funiculară, inghinală şi pelviană.
În apropierea prostatei porţiunea distală a canalului deferent se dilată, formând ampula canalului
deferent. În porţiunea sa inferioară ampula se îngustează şi la nivelul marginii superioare a prostatei se
uneşte cu canalul excretor al vezicii seminale, formând canalul ejaculator.
Tunici: tunica adventiţială, tunica musculară, la care stratul mijlociu este circular, iar cel extern şi
intern longitudinal;tunica mucoasă, care formează pliuri longitudinale.
Funiculul spermatic
Funiculul spermatic, se formează la nivelul testiculului şi epididimului, trece prin canalul inghinal şi se
termină la nivelul inelului profund al acestuia.
Porțiuni: scrotală (până a pătrunde în canal) şi inghinală (ce se află în canal).
În constituţia sa intră:
1) canalul deferent;
2) artera ductului deferent;
3) artera testiculară;
4) plexul venos pampiniform;
5) plexuri nervoase - deferenţial şi testicular;
6) vase limfatice;
7) vestigiu al procesului
vaginal peritoneal;
8) ţesut muscular neted;
9) ţesut conjunctiv lax cu o cantitate mare de fibre elastice;
10) formaţiuni rudimentare, precum
paradidimul.

Biletul 6
1. Parti componente ale vertebrelor: in partea anterioara este un cilindru plin numit Corpul
vetebrei, si posterior este Arcul vertebrei. Arcul este legat de Corp prin doua mici punti numite
pediculii arcului vertebral. Arcul vertebrei are un Proces Spinos, doua Procese Transversare si patru
Procese Articulare. Toate ele delimiteaza Gaura Vertebrei.

2. Oasele craniului cerebral: osul frontal, parietal, occipital, osul sfenoid, temporal, etmoid.
3. Fetele articulare ale articulatiei talocrurale-este reprezentata de fata articulara inferioara
a tibiei si fetele articulare de pe maleolele mediala(a tibiei)si laterala (a fibulei) si de trohleea talusului
cu fata articulara superioara si fetele articulare maleolare mediala si laterala.

4.Muşchii braţului.
Denumire Origine Insertie Functie
Anteriori
Biceps brahial Scapula prin 2 capete: Tuberozitatea Flexor al antebratului pe brat
• Lung- pe radiala In pozitie de pronatie- supinator
tuberculul supraglenoidal a Capul lung- adductie, capul scurt-
scapulei abductie
• Scurt – apofiza coracoida a
omoplatului
Brahial Fata anterioara a treimii medii Tuberozitatea Flexor al antebratului pe brat
si inferioare a humerusului, ulnei Tensor al capsulei articulatiei
septele intermusculare a cotului
bratului(intre inserii deltoid si
coracobrahial)
Coracobrahial Procesul coracoid al scapulei Humerus, Flexor si adductor al bratului
inferior de
creasta
tubercului
mic
 Posteriori
Triceps 3 capete: Olecranon Extensor si adductor al bratului
brahial • Lung –de pe tuberculul
infraglenoidal al scapulei, se insera
pe olecranon
• Lateral – de pe fata posterolaterala a
humerusului, intre tuberculul mare si
marginea superioara a santului
nervului radial. Fasciculele lui
transforma santul nervului radial in
canal prin care trec nervul radial,
artera brahiala profunda si cele 2
vene satelice.
• Medial – de pe fata posterioara a
humerusului, inferior de santul
nervului radial
Anconeu Epicondilul lateral al humerusului Partea Extensor al antebratului
superioara a Stabilizeaza rotatia ulnei
ulnei, capsula
articulatiei
cotului,
fascia
antebratului

5.Canalul cruropopliteu (Gruber).

Delimitat:anterior – muschiul tibial posterior
posterior –muschiul solear
Contine: nervul tibial, artera si venele tibiale posterioare

6.Epiplonul mare
Epiplonul mare – de la curbura mare a stomacului , anterior de ansele intestinului subtire.
El este alcătuit din 4 foiţe: primele două se continuă de pe stomac, iar celelalte două de pe colonul
transvers. Primele două se alipesc pe faţa superioară a colonului transvers printr-un proces de
coalescenţă, închizând astfel în jos bursa omentală. Porţiunea dintre curbura mare a
stomacului şi colonul transvers se numeşte ligamentul gastrocolic.
Epiploonul mare joacă un rol important în protecţia peritoneului împotriva proceselor 1
patologice şi este utilizat des în acest sens în practica chirurgicală.

7.Structura dinţilor
În interiorul dintelui se află o cavitate, cavitas dentis. Porţiunea acesteia ce corespunde coroanei se
numeşte cavitas coronae. Ea se prelungeşte în rădăcina dintelui unde formează canalul rădăcinii
dintelui. Cavitatea dintelui este căptuşită cu pulpa dintelui, pulpa dentis, ce reprezintă o formaţiune
conjunctivo-mezenchimală bogată în vase şi nervi. Topografic pulpei i se descriu două zone: pulpa
coronară, şi pulpa radiculară.
Cavitatea dentară în întregime este învelită de dentină, care reprezintă substanţa de bază din care este
format dintele.
La nivelul coroanei dentina este acoperită de smalţ. Colul şi rădăcina dintelui sunt acoperite de
cement.
8.Duodenul
Duodenul –prima porțiune aintestinului subțire.
Porţiuni: superioară, descendentă, orizontală şi ascendentă.
Porțiunea superioară -de la pilorul stomacului orientată spre dreapta,în sus și înapoi,formând flexura
duodenală superioară.Posterior de porțiunea superioară se află vena porta, ductul biliar comun, față
superioară la lobul pătrat al ficatului și vezica biliară iar inferior vine raport cu capul pancreasul
Porțiune inițială ampulă sau bulb.
Porțiunea descendentă -verticală și coboară pe flancul drept al coloanei vertebrale de la colul vezicii
biliare și până la marginea inferioară a capului pancreasului.
Partea orizontală-de partea stângă a coloanei vertebrale pornește în sus și continuă cu partea
ascendentă.
Partea ascendentă se termină cu flexura duodenojejunal și se continuă cu porțiunea mezenterică a
intestinului subțire.
Duodenul este alcătuit din cele patru tunici caracteristice tubului digestiv: mucoasă, submucoasă,
musculară şi adventiţia sau seroasă.
Tunica mucoasă
Porțiunea superioară- pliuri longitudinale
Porțiune descendentă- pliuri longitudinale + pliuri circulare
Porțiunea orizontală –pliuri circulare
Porțiunea ascendentă-pliuri circulare
La extremitatea inferioară a pliului se află o proeminenţă - papila duodenală mare,(ampula lui Vater),
unde printr-un orificiu comun se deschid ductul biliar comun şi ductul pancreasului.
Superior de papila mare se găseşte papila duodenală mică, unde se deschide ductul pancreatic accesor.
În tunica submucoasă se află glandele duodenale, caracteristice pentru acest segment al intestinului.
Tunica musculară este alcătuită din fibre musculare netede dispuse într-un strat longitudinal extern şi
unul circular intern.
Tunica seroasă este reprezentată de peritoneu care acoperă duodenul pe faţa sa anterioară. Excepţie
face ampula sau bulbul duodenului, care are un înveliş peritoneal şi un mezou. Peritoneul care acoperă
bulbul continuă în sus cu ligamentul hepatoduodenal, lig. hepatoduodenale. Intraperitoneal este situat
şi segmentul distal al duodenului în regiunea flexurii duodenojejunale. Suprafaţa duodenului lipsită de
tunica seroasă este acoperită de adventiţie.

9.Pleura
Pleura, reprezintă o membrană seroasă ce acoperă plămânii şi pereţii cavităţii toracice. Ea are rolul de
a facilita mişcările de alunecare ale plămânilor în timpul respiraţiei. Pleura este formată din două foiţe
închise în formă de sac: pleura viscerală şi pleura parietală.
Pleura viscerală, acoperă din toate părţile plămânii, este foarte aderentă la parenchim, pătrunde în
fisurile dintre lobii plămânilor. În regiunea rădăcinii plămânilor pleura viscerală se prelungeşte
nemijlocit în pleura parietală formând ligamentul pulmonar. Acest ligament este pereche şi se întinde
de la rădăcina plă mânului în jos până aproape de diafragm.
Pleura parietală, înveleşte pereţii cavităţii toracice din interior. Conform localizării deosebim pleura
costală, diafragmală şi mediastinală.
Pleura costală, tapetează faţa internă a coastelor şi muşchilor intercostali, aderând nemijlocit la
fascia endotoracică; este mai groasă decât în celelalte regiuni şi poate fi desprinsă relativ uşor, datorită
prezenţei de ţesut conjunctiv lax.
Pleura diafragmatică,este porţiunea care înveleşte faţa superioară a diafragmului, cu excepţia porţiunii
centrale, unde la diafragm concreşte pericardul.
Pleura mediastinală, este adiacentă la organele mediastinului, concreşte cu pericardul, fiind dispusă
între faţa internă a sternului şi faţa laterală a coloanei vertebrale.

10.Rinichiul.
Rinichiul prezintă: două feţe - una anterioară, şi alta posterioară;două margini - una laterală, convexă,
şi cealaltă medială, concavă în care se găseşte hilul renal, hilus renalis; doi poli - unul superior, mai
bombat, şi altul inferior , rotunjit.
Prin hil în rinichi pătrund artera renală şi nervii, şi ies ureterul, vena renală şi vase limfatice care în
ansamblu constituie pedunculul renal.
La exterior rinichiul este acoperit de o capsulă fibroasă.Exterior de această capsulă se află capsula
adipoasă, capsula adiposa, care prin hilul renal pătrunde în sinusul renal. Ea este mai bine dezvoltată
pe faţa posterioară a organului, unde formează corpul adipos pararenal.
Topografie
Rinichii sunt situaţi retroperitoneal în regiunea lombară, bilateral de coloana vertebrală, în loja renală
delimitată lateral de muşchiul transvers al abdomenului, posterior - de muşchiul pătrat lombar, medial -
de muşchiul psoas şi superior - de diafragm. În raport cu vertebrele, rinichiul stâng se află de la nivelul
vertebrelor toracale XI-XII până la nivelul primelor două vertebre lombare; rinichiul drept este situat
mai inferior şi corespunde nivelului vertebrelor lombare I-III.În raport cu coasta a XII-a, faţa
posterioară a rinichiului este traversată pe la jumătatea ei la rinichiul stâng şi către polul superior la cel
drept.
Raporturile feţei anterioare sunt deosebite la cei doi rinichi: rinichiul drept este în raport cu faţa
viscerală a lobului drept al ficatului,cu flexura colică dreaptă, cu colonul ascendent şi cu porţiunea
descendentă a duodenului; faţa anterioară a rinichiului stâng este traversată de mezocolonul transvers,
porţiunea sa superioară este în raport cu splina,cu pancreasul, cu faţa posterioară a stomacului, iar cea
inferioară – cu ansele jejunului. Marginea laterală a rinichiului stâng este adiacentă la splină şi la
flexura stângă a colonului.
Rinichiul este fixat în cavitatea abdominală prin: loja renală musculară, pedunculul renal, fascia renală,
capsula adipoasă; un rol deosebit revine presiunii intraabdominale.
Rinichiul stâng este mai bine fixat,iar cel drept mai mobil din cauza presiunii ficatului. Peritoneul
parietal formează ligamentele hepatorenal, duodenorenal, lienorenal care împreună cu celelalte
formaţiuni contribuie la fixarea rinichilor.
Structura rinichiului
Sub capsula fibroasă a rinichiului se află parenchimul renal.În secţiune frontală acesta prezintă două
straturi: un strat periferic cu o grosime de 7-8 mm, de culoare brună-gălbuie, care constituie substanţa
corticală, cortex renalis, şi o zonă situată în interior, de culoare roşu-închis, numită substanţa medulară,
medulla renalis. Substanţa medulară este constituită din nişte formaţiuni în formă de piramide, în
număr de 10-20, mai frecvent în număr de 12.
Piramidele renale (Malpighi),pyramides renales (Malpighi), în secţiu
ne frontală au o formă triunghiulară cu baza orientată spre corticală, iar cu vârful spre sinusul renal.
La nivelul sinusului renal piramidele se termină cu o suprafaţă convexă, numită papilă, papilla renalis,
perforată de 15-20 orificii papilare, foramina papillaria. Datorită prezenţei acestor orificii,
papilele renale formează o structură ciuruită, numită arie cribroasă, area cribrosa. Intre piramide
pătrunde substanţa corticală formând columnele renale, columnae renales. Astfel, sinusul renal este
delimitat de substanţa~ ~ 5 medulară prin papilele renale şi substanţa corticală prin columnele renale.
 Bilet nr 7
1.Pozitia anatomica a coxalului
2.Fosele craniului facial:
Fosa temporala: delimitata superior de linia infratemporala; inferior de creasta infratemporala a
aripilor mari a sfenoidului
Fosa infratemporala: delimitata de fosa temporala prin creasta infratemporala; superior delimitata de
osul temporal; medial de lamela laterala a apofizei pterigoide; anterior de tuberozitatea maxilei si osul
zigomatic; lateral de ramurile mandibulei

Fosa pterigopalatina:delimitata anterior de maxila, posterior de apofiza pterigoida, medial de lama

perpendiculara a osului palatin.

3.Elementele principale ale unei articulatii

Fete articulare,capsula artuculara,cavitate articulra

4. Muşchii superficiali ai spatelui

Denumire Origine Insertie Functie

Protuberanta Extremitat • Partea superioara descendenta– ridica umarul,
occipitala externa, ea deplaseaza unghiul inferior al omoplatului lateral
linia nuca acromiala • Partea transversala– trage omoplatul inapoi
superioara, a • Partea ascendenta coboara umarul
Trapez ligamentul nucal, claviculei, • Contractie simultana – apropiere omoplati si umeri
apofizele acromion, de CV
spinoase T1-12 spina • Contractia bilaterala – extinderea CV si a capului
scapulei • Contractia unilaterala – inclinare CV si cap in
aceeasi parte
Treimea In L aponevrozele Adductor al bratului
Dorsal posterioara a lor formeaza rombul Roteste bratul interior
mare crestei iliace, lombar Ridica trunchiul (bara fixa)
apofizele Creasta tuberculului Participa la inspiratie
spinoase a L1-5 si mic al humerusului
Th 6-12
Romboid Apofizele Marginea mediala a Apropie si ridica scapula spre CV
spinoase C4-6 si scapulei (sub spina)
Th1-4
Ridicator Apofizele Unghiul superior al Ridica omoplatul spre CV
al scapulei transverse C1-4 scapulei Inclina capul si gitul in aceeasi parte
Prin contractie bilaterala extinde gitul si capul
Dintat posterior Apofize spinoase C4-6 Fata externa a coastelor Ridica coastele la
superior si Th1-3 2-5 inspiratie
Dintat Apofizele spinoase Th11-12 si Coastele 9-12 (prin 4 Coboara ultimele coaste al
posterior L1-2 digitatii) expiratie
inferior (prin aponeroza aderenta la cea Punct de sprijin pentru
lombo-dorsala) diafragm

5.Canalul carpal

6.Vestibulul faringian

Faringele este delimitat de cavitatea bucală prin baza limbii, amigdale, arcul palatin (Arcus
palatoglossus), iar spre cavitatea nazală delimitarea este realizată de coanele nazale. Ieșirea
postero-ventrală din faringe se realizează pe de o parte prin laringe continuat cu traheea, iar
pe de altă parte prin esofag. Faringele este subîmpărțit astfel:

• în zona nazală sau nazofaringe: coane

• zona orală sau orofaringe (La nivelul C3): istmul faringian 1.superior: palat moale

2.inf:radacina limbii

3. lateral: arcurile palatine

• zona laringiană sau laringofaringe

• zona esofagiană
• cu urechea: orificiu faringian al tubei auditive
Faringele comunică cu cavitatea nazală și cu urechea medie prin Ostium pharyngeum tubae
auditivae sau „trompa lui Eustachio”. Faringele oral este despărțit de cel nazal prin vălul
palatin (Palatum molle sau Velum palatinum).

Superior:baza craniului ,partea bazilara a occipitalului

Inferior:C6-C7 mcu esofagul

✓ nervul glosofaringian cel mai apropiat

✓ cele 3 orificii suntincongurate de noduli limfoizi ce form. Tonsila palatine
✓ tesut muscular striat: 3 musvhi constrictori, 2 musvhi radicali(longitudinali)
✓ inelul Walder-Pirogov: 2 amigdale palatine. a. faringiana,a.tubara(in spatele torus tubar),
a.linguala

7.Stomacul
9.Sinusurile paranazale

1. Sinusul frontal, este situat în osul frontal

2. Sinusul sfenoidal, este situat în corpul sfeno- idului.
3. Sinusul maxilar, cel mai voluminos, este situat în corpul maxilei,

10.Rinichiul in sectiune
 Biletul 9

1.Curburile coloanei vertebrale

Curburile coloanei vertebrale: are lordoze cervicala si lombara (cu convexitatea inainte) ; si
cifozele toracala si sacrala( cu convexitatea inapoi)

2.Fosele endobazei craniului

Fosele endobazei craniului:

Fosa anterioara(constituita de portiunile orbitale a frontalului, lama ciuruita a etmoidului
corpul si aripile mici a sfenoidului)
Fosa mijlocie(constituita din saua turceasca, aripile mari ale sfenoidului, solzul temporalului)
Fosa posterioara(constituita din stinca temporalului si occipitalul)

3.Articulația genunchiului

Fetele articulare ale articulatiei genunchiului-condilii feemurului,fata articulara superioara

a tibiei,fata posterioara a rotulei si fata rotuliana a femurului .
Functiile articulatiei genunchiului-flexia-extensia gambei
Este o articulație bicondilară.

4.Mușchii mâinii

1. Grupele de muşchi ai mâinii.

Laterali (eminenta tenara): abductor scurt al policelui, opozant al policelui, flexor scurt al
policelui, adductor al policelui
Mediani (eminenta hipotenara): palmar scurt, abductor al degetului mic, flexor scurt al
degetului mic, opozant al degetului mic
Mijlocie: lumbricali, interososi (interososi palmari, interososi dorsali)

2. Muşchii palmari ai mâinii.

Denumire Origine Origine Functie
Eminenta tenara
Abductor scurt Tuberculul scafoidului, Partea laterala a falangei Abducere si
al policelui portiunea laterala a retinaculului proximale a policelui rotire
flexorilor laterala a
policelui
Opozant al Osul trapez si retinaculul flexorilor Marginea radiala si fata Opozitia
policelui anterioara metacarp1 policelui
Flexor 2 capete: Falanga Flexia falangei
scurt al • Superficial -retinaculul flexorilor proximala a proximale si a
policelui • Profund –trapez, trapezoid si policelui policelui in
metacarp 2 ansamblu
 Adductor 2 fascicule: Falanga proximala a Adductia si
al policelui • Oblic – osul capitat, baza metacarp policelui flexia
2-3 policelui
Transversal – fata palmara a metacarp 3
Eminenta hipotenara
Palmar scurt Retinaculul flexor Fata profunda a dermului Pliseaza
pielea
eminentei
hipotenare
Abductor al Osul piziform si retinaculul Marginea mediala a falangei Abductor si
degetului mic flexorilor proximale a degetului mic flexor al
degetului
mic
Flexor scurt al Retinaculul flexorilor, cirliul Falanga proximala a Flexia
degetului mic osului hamat degetului mic degetului
mic
Opozant al Retinaculul flexorilor, cirligul Marginea mediala a metacarp Opozitia
degetului mic osului hamat 5 degetului
mic catre
policele
Regiunea palmara mijlocie
Lumbricali Sub aponevroza Fata dorsala a Flexori ai falangei proximale
palmara falangelor proximael si extensori slabi al falangelor
2-5 medii si distale 2-5
Interososi Fetele laterale metacarp Fata dorsala falangele proximale Adductia
palmari 2,4,5 2,4,5 degetelor
2,4,5 catre 3

3. Muşchii dorsali ai mâinii.

Denumire Origine Origine Functie
Interososi Prin 2 capete de la fetele Falangele Abduc degetele 2-5, indepartindu-
dorsali contrapuse a metacarpilor 1- proximale a le de 3
5 degetelor 2-5

5.Lacunele musculară și vasculară.

Lacuna musculara – prin ea trec muschiul iliopsoas si nervul femural

Delimitata: anterior- lig. inghinal
posterior – marginea anterioara a ilionului
medial – arcul iliopectineu
Lacuna vasculara – prin ea trec artera si vena femurala, vasele limfatice
Delimitata: anterior- lig. inghinal
lateral – arcul iliopectineu
medial – lig. lacunar
postero-inferior – lig. Pectineal

6.Mușchii limbii
 Se împart în intrinseci și extrinseci.

Intrinseci : Transvers al limbii

Vertical al limbii
Longitudional superior si inferior

Extrinseci :Genioglos hioglos stiloglos.

7.Conformația externă a ficatului.

Învelit in 2 membrane –1. Peritoneu (acoperă ficatul cu excepția arei nude+formează

ligamente trecând pe organele învecinate)
2.Tunica fibroasă (capsulă fibroasă care aderă puternic la peritoneu)

8.Bronhiile principale

Bronhia dreapta ( lumenul e mai larg si este ca o directa continuare a traheei ) se

deosebeste de bronhia stinga ( lumenul mai ingust si are o pozitie mai orizontala ce se
datoreaza cordului ) Aceste sunt socotite bronhiile principale – bronhii de ordinal 1

9.Vase sangvine ce se scurg in atrii

Atriul drept – vena cava inferioara si 2 vene pulmonare

Atriul sting – 2 artere pulmonare

10.Ligament lat și rotund al uterului.

Ligament rotund---

Ligamentul rotund al uterului, lig. teres uteri, reprezintă un cordon fibromuscular par,
care porneşte de la unghiul lateral al uterului, infe rior de salpinge, pătrunde în canalul
inghinal şi se termină la nivelul labiei mari. Uneori ovarul poate migra de-a lungul
acestui ligament şi ajunge în pelvis sau, rareori, în labia mare.

Ligamentul lat---

Marginile laterale ale uterului se fixează la pereţii laterali ai micului bazin prin ligamentele
late ale uterului, ligamenta lata uteri. Acestea sunt aşezate transversal (în plan frontal) şi se
formează la unirea foiţelor peritoneale ce acoperă feţele vezicală şi intestinală ale uterului.
Deoa rece între lamelele acestui ligament trec vase şi nervi, înconjurate de ţesut conjunctiv,
ca funcţie ele îndeplinesc rolul de mezou al uterului, mesometrium. Pe marginea superioară,
între foiţele ligamentului lat, se află salpingele, iar inferior aceste foiţe continuă cu peritoneul
parietal al micului bazin.
Biletul nr.10

1. Poziția anatomică a sacrului

2. Oasele craniului facial

maxila, osul palatin, osul nazal, lacrimal, vomer, zigomatic, mandibula, osul hioid.

3. Exemple de articulații complexe

art.sternoclaviculara,genunchiului

4. Locurile slabe ale diafragmei

Trigonul lumbcostal și trigonul sternocostal. Aici ăn caz de majorare excesivă a presiunii
abdominale, sunt posibile hernia diafragmale.

5. Canalul Pirogov
Delimitat: anterior - flexorul profund al degetelor si flexorul lung al policelui
posterior- membrana interosoasa si pronatorul patrat
Sediul supuratiilor dupa panariciu al policelui sau V, incomplet sau tardiv tratate

6. Porțiunile esofagului

Porțiunea cervicală situate posterior de trahee și anterior de coloanal vertebrală. Porțiunea

toracică se află între apertura toracică superioară și diafragmă. Porțiunea abdominală , situate sub
hiatul esofagian al diafragmului.

7. Valvula pilorică

Se formează la nivelul trecerii stomacului în duoden care la contracția sfincterului piloric pe

deplin separă cavitatea stomacului de cea a dudodenului.

8. Componentele lig. Hepatoduodenal

Ligamentul hepatoduodenal este porțiunea omentumului inferior care se extinde între porta
hepatis a ficatului și partea superioară a duodenului. În interiorul acestuia se află următoarele
structuri cunoscute colectiv sub numele de triada portalului: arteră hepatică adecvată ,venă porta,
duct biliar comun.

9. Bifurcația traheei

Are loc la nivelul vertebrelor toracale 4-5 în 2 bronhii principale ( sting și drept). Cel drept este
scurt și gros, iar cel stâng este lung și subțire. La nivelul bifurcației se afla carena traheei care se
vede doar în interior.

10. Salpingele și porțiunile lui

Salpingele reprezintă 4 porțiuni , 1- partea uterină 2-istmul (mai apropiată de uter) 3- ampula
salpingelui și 4- pavilionul salpingelui ( orientat spre ovar și înzrstrat cu fimbrii.
 Biletul nr 11
1.Demostrati vertebrele cervicale I si II.
Vertebrele cervicale I si II: Vertebra cervicala I - atlas, nu are corp vertebral, e format din doua
mase laterale unite printr-un arc anterior si posterior, de pe ele pleacaprocesele transversare.
Vertebra II- axis, are un dinte pe fata superioara a lui, care prezinta o fara articulara anterioara
destinata arcului anterior a atlasului.
2.Oasele tarsiene
Oasele tarsiene: sapte oase, dispuse in doua rinduri, posterior( talus sus si calcaneu jos) si un rind
anterior ( navicular, cuboid, si trei oase cuneiforme lateral, intermediar si medial)
3.Sinartroze exemple
Reprzinta uniri ale oaselor rin intermediul a diferitor tipuri de tesut conjunctiv.Astfel
distingem:sinfibroze(ligament ,fontanele,suture), sincondroze-unirea oaselor prin tesut
cartilaginous halin(coastele cu sternull,partea bazilara a occipitalului cu corpul sfenoidului).
Sinostoze(uniri immobile prin intermediul tesutului osos)
4.Muschii toracelui

Denumire Origine Insertie Functie

Pectoral mare • Partea claviculara -2/3 mediale a Fasciculele Rotatia mediala a
claviculei converg lateral bratului- pronator
• Partea sternocostala – fata Printr-un tendon Bratul dispus
anterioara a sternului si cartilajele lung se insera pe orizontal=> coborirea
coastlor 2-7 creasta – adductor
• Partea abdominala- partea tuberculului mare Ridicarea toracelui
anterioara a tecii muschiului drept al humerusului Inspirator auxiliar
abdominal
Petoral mic Fata externa a Apofiza coracoida Trage scapula inainte si in jos
coastelor 2-7 a scapulei Ridica coastele
Inspirator auxiliar( in inspiratie fortata)
Subclavicular Clavicula Prima coasta Trage clvicula in jos
Ridica prima coasta
Inspirator auxiliar
Dintat Fata externa Prin 2 dinti pe Largeste diametrul transvers al cutiei toracice
anterior coasta 1-9 marginea mediala a Inspiratie fortata( inspirator auxiliar)
scapulei Fixeaza scapula de trunchi( cu romboizi si trapezi
Prin 7 dinti pe unghiul impreuna)
inferior al scapulei Roteste unghiu inferior al scapulei in timpul
abductiei
membrului superior ( portiunea inferioara a
muschiului)
Intercostali Se prind de Se intind de-a lungul spatiului intercostal Inspiratori
externi marginile sup si inf Pe partea anterolaterala orientati oblic in jos,
(11 perechi) a coastelor anterior si medial
adiacente Pe partea dorsala oblic in jos lateral
Intercostali Sub cei externi Intre marginile coastelor Expiratori
interni De la marginea sternului pina la adiacente cu directii opuse celor
unghiul coastei externi
Subcostali Pe fata interna a portiunii inferioare a Oblicitate ca si intercostali interni Inspiratori
toracelui,la nivelul unghiului costal
Transversal Pe apofiza xifoida Pe cartilajele coastelor 2-6 expirator
al toracelui Pe fata posterioara a corpului Orientarea fasciculelor sus si
sternului si cartilajele coastelor 2-7 lateral

5.Orificiile supra si infrapiriform

Pe peretele lateral al proeminentei laringiene se afla recesul piriform,delimitat medial de peretele
lateral al laringelui,iar lateral de peretele lateral al faringelui.
6.Amigdala linguala
Mucoasa radacinii limbii nu contine papile,insa este dotata cu conglomarari de tesut lmfoid,care
formeaza amigdala linlinguala .Grupuri (serosae)-inconjoara papilele volate si foliate (mucosae)-
sunt dispuse in 3 grupuri(posterior,marginale,intramuscular)
7. Elementele pediculului hepatic
Vena porta artera hepatica propriu zisa si nervi,toate sut situate intre foitele ligamentuui
hepatic,precum si a celui hepatogastric
8.Cavitatea laringelui
Laringele are o intrare care este delimitate de epiglota plice,arii epiglotice și incizura
interaritenoida , iar cavitatea laringelui este impartita in 3 compartimente – superior-vestibulul
laringian ,mijlociu ventriculul ,și cavitatea infraglotica pina la 1 semi inel cartilaginos al traheei,
sau la nivelul vertebrei cervicale 6.
9.Conformatia externa a inimi
Cordul dispune de baza si apex,2 atrii si auricule cu 2 ventricole.Distinge 4 fete si 2 margini
Fata:sterno-costala,diafragmala pulmonara dr si stanga .Marginea:dreapta,stanga.
10.Portiunile vizicii urinare
In alcatuirea vizicii distingem urmatoarele portiuni:varful-care continua cu ligamenul
ombelical,portiunea inferioara dilatata fundul, si corp,locul trecerii de la vizica in uretra se
numeste colul vizicii.

Biletul 12
1.Pozitia anatomica a humerusului
Superior capul humerusului, orientat medial siputin posterior; anterior santul profund situat
superior; si dital fosa coronoida cu trohleea, capitul si santul intermediar situat intre ele.
2.Portiunile osului temporal
portiunea solzoaza(pars scuamosa- fata temporala si ceacerebrala); portiunea timpanica(procesul
stiloidian, meatul acustic extern); portiunea pietroasa(procesul mastoidian)
 3.Articulatiile pelvisului-art.sacroiliaca,simfiza pubiana

4.Muschii antebratului
1. Muşchii anteriori ai antebraţului.
Denumire Origine Insertie Functie
Pronator 2 fascicule: Partea mijlocie a Pronator al antebratului si al
rotund • Humeral- de pe epicondilul fetei laterale a minii
medial al humerusului si radiusului Flexia antebratului in articulatia
septul intramuscular medial cotului
al bratului
• Coronoidian – apofiza
coronoida a ulnei
Flexor Epicondilul medial al humerusului, Baza metacarp 2 Flexor al minii pe antebrat
radial al fascia antebratului Abductor al minii
carpului
Palmar Epicondilul medial Trece deasupra retinaculului Flexor slab al minii
lung al humerusului flexor pina la aponevroza Intinde aponevroza palmara
palmara
Flexor 2 capete: Inglobeaza Flexor si adductor al minii
ulnar al • Humeral – epicondilul piziformu si se
carpului medial al humerusului si insera pe baza
fascia antebratului metacarp 2 si
• Ulnar – olecranon si treimea cirligul hamatului
superioara a marginii
posterioare a ulnei
Flexor 2 capete: 4 tendoane Flexia falangei medii pe cea
superficial • Humeroulnar- epicondilul La baza proximala, celei proximale pe
al medial al humerusului, falangelor medii metacarp si a minii pe antebrat
degetelor fascia antebratului, lig 2-5 Adductor al minii
colateral ulnar, apofiza La mijloc se
coronara a ulnei bifurca pt a forma
• Radial – 2/3 superioare a incrucisari
marginii anterioare a tendinoase
radiusului
Flexor 2/3 proximale a ulnei, membrana 4 tendoane Flexia falangelor distale,
profund interosoasa a antebratului Fata anterioara a degetelor si minii
al falangelor distale
degetelor 2-5
Flexor Fata anterioara a radusului, Prin canalul Flexia falangei distale
lung al membrana interosoasa carpal pe baza Flexia policelui
policelui falangei distale a Flexia minii
policelui

2. Muşchii posteriori ai antebraţului.

Denumire Origine Insertie Functie
Extensor al Epicondilul 4 tendoane Extensia degete 2-5
degetelor lateral, Fata dorsala a degetelor Si a minii in art/ radiocarpiana
 fascia Se imparte in 3=> 1 pe fata dorsala a
antebratului 1 falange, 2 pe baza falangei distale
(lateral)
Extensor al Epicondilul lateral Baza falangelor medii Extensor al degetului mic si al
degetului mic si distale a degetului minii
mic
Extensor ulnar Epicondilul lateral, fascia Baza metacarp 5 Extensor si adductor al minii
al carpului antebratului, capsula art.
cotului
Abductor lung Fata dorsala a radiusului, Baza metacarp 1 Abduce policele si mina
al policelui membrana interosoasa si ulna
Extensor scurt Fata dorsala a radiusului, Baza falangei Extensia falangei proximale
al policelui membrana interosoasa si ulna proximale a Abduce policele
policelui
Extensor lung Fata posterioara a ulnei, Baza falangei Extensia policelui
al policelui membrana interosoasa a distale a policelui Cind policele e abdus,
antebratului contribuie la adductie
Extensor al Fata posterioara a Falanga proximala Extensia indicelui si a minii
indicelui ulnei(treimea distala) a indicelui
Membrana interosoasa

5.Canalul inghinal- delimitat de 4 pereti

Pertele anterior(apnevroza m.oblic extern)
Peretele posterior(fascia transversal)
Peretele inferior(jgheabul pe care il alcatuieste lagamentul inghinal)
Peretele superior(marginea inferioara a m.oblic intern si trasvers)

6.Comunicarile faringelui
Cu cav nazala prin-coanele
Cu urechea medie prin orticiul faringian al tubei auditive
Cav orala cu istmul orofaringian

7.Segmentel intestinului subtire;DUODEN JEJUN,ILEON

8.Cartilajele laringelui 3 IMPARE,4 PARE

Impar:Cartilajul tiroic,crocoid epoglota
Pare: arytenoid,corniiculat,cuneiform, titrice
9.Timusul functiile:rol in hematopoieza prin formarea T limfocitelor si functie endocrina prin
elaborarea hormonulu timozina. Prezinta doi lobi drep si stang ce se unesc rintrun istm.
10.Elementele pedicului renal
Raporturile:bazinelui si portiunea initial a uretrei sunt asezate posterior,anterior de el e afla
artera renala,mai anterior vena renala(VAU)
 Biletul 13:
1 Exemple de oase plate: oasele boltii craniene, coxalul si omoplatul
2 Pelvisul mare: este format posterior din corpul vertebrei V lombare; lateral din aripile
oaselor iliace. Anterior nu are pereti ososi. Cilinic si topografic el apartine cavitatii
abdominale.
3 Articulatia radiocarpiana: Ea se numeşte radiocarpiană deoarece din cele două oase
ale antebraţului numai radiusul se articulează direct cu carpul. Este o diartroză compusă,
elipsoidală, formată de faţa articulară carpiană a radiusului, discul articular şi de feţele
articulare superioare ale scafoidului, semilunarului şi tricvetrului. Acesta din urmă se va
articula cu discul articular.
4 Teaca muschiului drept abdominal: Constituita din aponevrozele celor 3 muschi lati
abdominali.
Este impartita in 3 segmente:
• Superior – la nivelul cartilajelor 5-8, peretele anterior e format din
aponevroza oblicului extern al abdomenului, iar posterior de cartilajele acestor coaste.
• Mijlociu – de la cartilajul 8 pina la linia orizontala (2-5 cm mai jos de
ombilic) peretele anterior e format din aponevroza oblicului extern si lamela anterioara a
aponevrozei oblicului intern, posterior de lamela posterioara a oblicului intern si
aponevroza muschiului transvers.
• Inferior – (2-5 cm mai jos de ombilic pina la simfiza pubiana) aponevrozele
celor 3 abdominali trec pe fata anterioara a dreptului abdominal, posterior fiind numai
fascia transversa.
o Peretele anterior – unit cu intersectiile aponevrotice a muschilor,impiedica
alunecarile laterale ale acestora in inclinatia trunchiului
o Peretele posterior (superior – cartilaginos, mijlociu – aponevrotic, inferior –
fascial) – nu adera la intersectiile dreptului abdominal => procesul inflamator nu poate
descinde din partea superioara spre simfiza pubiana.

5 Muschii din regiunea fesiera:

Denumire Origine Insertie Functie
Superficiali
Gluteu mare Creasta ilionului, fata dorsala Tuberozitatea Extensor al coapsei, rotator
a sacrului si coccisului, gluteala si linia lateral si abductor al
ligamentul sacrotuberal, fascia aspra a femurului membrului inferior
toracolombara
Tensor al Spina iliaca antero-superioara Condilul lateral al Extensor al gambei
fasciei late tibiei Abductor si rotator medial al
coapsei
Medii
 Gluteu Fata externa a ilionului Trohanterul mare Abductor si rotator lateral al
mijlociu ,creasta ilionului, fascia lata coapsei
Profunzi
Gluteu mic Fata externa a ilionului, Trohanterul mare Abductor si rotator medial al
marginea incizurii ischiadice coapsei
mari
Gemen Spina ischiadica Fosa trohanterica Rotator lateral al coapsei
superior
Gemen Tuberozitatea ischiadica Fosa trohanterica Rotator lateral al coapsei
inferior
Obturator Fata externa a pubisului, Fosa trohanterica Rotator lateral al coapsei
extern ischionului si a membranei Mentine capul femural in
obturatoare articulatie
Patrat Tuberozitatea ischionului Creasta Rotator lateral si adductor al
femural intertrohantetica a coapsei
femurului

6 Glandele salivare mari:

* Glanda parotida- cu secret seros , după structură alveolară compusă, situată în fosa
retromandibulară, unde ocupă o lojă anatomică - loja glandei parotide. Glanda are o
structură lobulară, constând din 5 - 7 lobuli, şi este înfăşurată de o lamă conjunctivă ce
constituie fascia parotidiană care, ramificându-se în două lamele, încapsulează glanda.
Canalul excretor al glandei parotide, ductus parotideus (Stenoni), ia naştere din conflu
enţa canaliculelor excretoare acinoase, iese de la marginea anterioară a glandei,
traversează faţa externă a m. maseter şi trecând prin ţesutul adipos al obrazului
penetrează m. buccinator. Canalul se deschide pe tunica mucoasă a vestibulului cavităţii
bucale la nivelul molarului II al maxilei.

* Glanda Submandibulara- este o glandă alveolar - tubulară compusă cu secret de tip

mixt (sero-mucoasă). Este situată în trigonul submandibular delimitat de ramurile
mandibulei şi cele două ventere ale muşchiului digastric. Glanda este învelită de o
capsulă fină fibro-elastică, de la care se desprind septe conjunctivo-vasculare, ce separă
parenchimul în lobi şi lobuli. Faţa inferioară a glandei apare de sub marginea inferioară a
mandibulei, fiind acoperită de piele, m. platisma şi de fascia proprie a gâtului. Canalul
excretor, ductus submandibularis, porneşte de la partea anterioară a glandei sublinguale şi
se deschide în cavitatea bucală, la baza frâului limbii, în caruncula sublinguală, caruncula
sublingualis. În traiectul lui, canalul este încrucişat de nervul lingual. Glanda
submandibulară are raporturi cu artera şi vena facială, cu nervul hipoglos şi vena
linguală.

*Glanda Sublinguala- după structură este alveolo-tubulară, după secreţie - de tip mixt,
însă predomină componenta mucoasă. Ea este situată pe planşeul bucal format de
muşchiul milohioidian, sub mucoasa bucală, de o parte şi alta a frâului limbii. Mucoasa în
această regiune formează plica sublingualis. Glanda sublinguală are o formă ovoidă şi
este constituită din mai mulţi lobuli. unul dintre aceştea este mai mare şi constituie glanda
sublinguală principală, situată medial, care se deschide în cavitatea bucală prin ductul
sublingual mare împreună cu ductul secretor al glandei submandibulare în caruncula
sublinguală; ceilalţi lobuli constituie glande sublinguale mici sau accesorii, care prin
ductele sublinguale mici, se deschid printr-o serie de orificii dispuse linear de-a lungul
plicei sublinguale. Ea are raporturi cu fosa sublinguală a corpului mandibulei, cu muşchii
genio- şi hioglos, cu nervul lingual, ramuri ale nervului hipoglos.

7 Mezourile intestinului subtire si gros:

*Intestinul subtire-Jejunul şi ileonul în raport cu peritoneul sunt situ- ate
intraperitoneal, comportă un mezou bine pronunţat, numit partea mezenterică a
intestinului subţire, şi constituie segmentul mobil al intestinului subţire.
*Intestinul gros:
Colonul ascendent-Colonul ascendent anterior şi bilateral este acoperit de peritoneu,
deci are o poziţie mezoperitoneală. Uneori poate avea mezou, mesocolon ascendens.
Colonul Transvers- Colonul transvers este acoperit din toate părţile de peritoneu, deci
are poziţie intraperitoneală şi posedă mezou, mesocolon transversum. Mobilitatea acestui
segment se datorează mezoului său - mezocolonului transvers, formaţiune peritoneală
care îl uneşte cu peretele posterior al abdomenului. Colonului transvers se descriu două
porţiuni - una dreaptă cu mezou scurt mai fix şi una stângă mai lungă şi mai mobilă,
reprezentată de restul mezocolonului transvers.
Colonul descendent-În raport cu peritoneul are o poziţie mezoperitoneală, anterobilateral
este acoperit de peritoneu. Are raporturi: posterior cu peretele posterior al cavităţii
abdominale şi rini chiul stâng, anterior şi medial cu ansele intestinului subţire, iar lateral
cu peretele abdominal stâng
Colonul Sigmoid- Sigmoidul este acoperit din toate părţile de peritoneu, deci este situat
intraperitoneal, deţine un mezou lung datorită căruia posedă o mare mobilitate -
proprietate importantă din punct de vedere chirurgical pentru efectuarea colectomiilor.
Rectul-Treimea superioară a rectului este acoperită din toate părţile de peritoneu (poziţie
intraperitoneală) ce posedă mezou, mezorectum; în treimea medie rectul este acoperit de
peritoneu din trei părţi (poziţie mezoperitoneală); în treimea inferioară nu este acoperit de
peritoneu, tunica externă fiind reprezentată de adventice de ţesut conjunctiv fibros.
8 Coardele vocale:
 Coardele vocale sunt două pliuri simetrice ale mucoasei laringelui, ridicate
de ligamentele vocale astfel: ligamentele vocale se întind între procesul vocal al
cartilajului aritenoid și cartilajul tiroid. Ele sunt legate prin membrana
cricovocală de arcul cartilaginos cricoidian. Ligamentele vocale și membranele
cricovocale sunt învelite de mucoasa laringiană.
În timpul respirației coardele vocale sunt depărtate. În timpul fonației, asupra cartilajelor
aritenoide acționează mușchii cricotiroidieni, aritenoidieni și cricoaritenoidieni laterali și
posteriori. Prin modificarea poziției cartilajelor aritenoide coardele vocale pot fi astfel
ridicate, coborâte, apropiate, depărtate, întinse sau destinse. Vibrațiile coardelor vocale
sunt produse de acțiunea aerului expirat asupra marginilor lor și modulate de acțiunea
mușchilor, prin gradele diferite de întindere.

9 Camerele inimii:
Atriul drept, atrium dextrum, are formă de cub neregulat care anterior se prelungeşte cu
auricula dreaptă, auricula dextra, cameră mică cu aspect de reţea în interior
Ventriculul drept, ventriculus dexter are forma unei piramide triunghiulare cu vârful
orientat în jos, iar cu baza - în sus
Atriul stâng, atrium sinistrum are o formă cuboidă imperfectă şi anterior continuă cu
auriculul stâng, auricula sinistra. Este delimitat de atriul drept prin septul interatrial.
Ventriculul stâng, ventriculus sinister ca şi cel drept, are o formă de piramidă
triunghiulară. Pereţii sunt de trei ori mai groşi decât ai celui drept, atingând 10-15 mm,
ceea ce ţine de funcţia pe care o îndeplineşte - propulsarea sângelui în aortă.

10 Glanda tiroida:
Glanda tiroidă este situată în partea antero-laterală a gâtului, înaintea laringelui şi a
porţiunii superioare a traheei. Forma ei se aseamănă cu cea a literei “H” Se compune din
două mase glandulare, numite lobi, lobus dexter et sinister glandulae thyroideae, şi dintr-
o porţiune glandulară care leagă ca o punte cei doi lobi, numită istm, isthmus gl.
thyroideae (fig. 254). Istmul glandei tiroide se află la nivelul cartilajelor 2 - 3 ale traheei,
iar în unele cazuri chiar şi la nivelul arcului cartilajului cricoid.
Glanda tiroidă este învelită de o fascie conjunctivă, derivată a fasciei cervicale mijlocii,
numită capsula fibroasă, capsula fibrosa, care o fixează de organele vecine - laringele şi
traheea.
Ţesutul glandular este alcătuit din foliculi - formaţiuni veziculare de formă sferică în
cavitatea cărora se acumulează coloid - produs secretor al celulelor epiteliale care
tapetează din interior pereţii foliculilor. Foliculii sunt consideraţi unitate morfo-
funcţională a glandei tiroide, epiteliul cărora posedă o capacitate selectivă de acumulare a
iodului, necesar în biosinteza hormonilor tiroizi.
Hormonii principali ai glandei tiroide sunt tiroxina sau tetraiodtironina, şi triiodtironina
secretaţi de celulele epiteliale ale foliculilor. Celulele parafoliculare, situate, îndeosebi, în
septele perifoliculare, secretă hormonul tirocalcitonina. Hormonii tiroidieni reglează
metabolismul oxidativ şi energetic, procesele de creştere, diferenţiere şi dezvoltare,
stimulează activitatea sistemului nervos central, acţionează asupra sistemului nervos
vegetativ, stimulează maturizarea sexuală, activitatea glandelor mamare, suprarenale şi
celor sexuale.
Calcitonina coboară nivelul de calciu din sânge, intensifică depozitarea acestui element în
ţesutul osos, stimulând astfel osteogeneza. El este privit ca antagonist al parathormonului
care mobilizează calciul din oase.
Dereglarea activităţii glandei tiroide se manifestă prin reducerea secreţiei de hormoni,
numită hipotiroidism, sau prin majorarea secreţiei de hormoni, numita hipertiroidism.
Hipofuncţia glandei tiroide la copii dezvoltă o maladie, numită cretinism, care se
manifestă prin inhibarea dezvoltării fizice, sexuale şi psihice, dereglarea proporţiilor
corpului. La adult ea conduce la dezvoltarea mixedemului, care se manifestă prin edemul
mucos al ţesuturilor, starea de apatie generală, hipotermie, activitate intelectual-nervoasă
deficitară, dereglarea metabolismului proteinelor şi edemul pronunţat al ţesuturilor. În
hiperfuncţia glandei tiroide se dezvoltă boala Basedow caracterizată prin exoftalmie,
hiperexcitabilitate nervoasă, tahicardie, scăderea masei corpului etc.

Biletul 14

1 Pozitia anatomica a vertebrelor: corpul situat posterior, apofiza spinoasa

anterior,incisura vertebrala(mai adinca) inferior, iar cea mai mica superior.
2 Elelemnte descriptive ale tibiei: coprul prezinta doua usoare curburi, este prismatic si
are trei fete si trei margini. Fata mediala este plana si neteda, fata laterala are un sant pe
care se isnera muschiul tibial anterior, fata posterioara are o linie oblica( linia pentru
isertia muschiului solear), deasupra liniei se insera munschiul popliteu, iar sub linie-
muschiul flexor lung al falangelor. Tot aici se afla gaura nutritiva. Marginea anterioara
este cea mai ascutita fiind creasta tibiei, se incepe de la tuberozitatea tibiei si se termina
cu maleola mediala. Epifiza superioara e formata din doi condili(medial si lateral), intre
ei fiind eminenta intercondilara. Epifiza inferioara are forma cuboida si prezinta o fata
articulara inferioara si o maleola mediala.
3 Articulaţia scapulohumerală sau articulaţia umărului (articulatio humeri) este o
articulaţie sferoidă, care uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidă a scapulei. Deoarece
capul humerusului este mai mare decât cavitatea glenoidală, articulaţia prezintă o
formaţiune acomodatoare, care măreşte cavitatea de recepţie, numită labrum glenoidian
(labrum glenoidale). Bureletul glenoidal este un inel fibro-cartilaginos care se inseră pe
conturul cavităţii glenoide. Chiar mărită cu bureletul glenoidal, cavitatea glenoidă nu
cuprinde în totalitate capul humeral.
Capsula articulară destul de subţire şi cu o mare laxitate se fixează pe faţa externă a
bureletului articular, dar nu perfect circular. În partea superioară se întinde până la baza
coracoidului, trecând peste tuberculul supraglenoidian şi de aceea inserţia capului lung al
bicepsului este intraarticulară, în timp ce în partea inferioară inserţia capului lung al
tricepsului rămâne extraarticulară. Inserţia humerală are loc la nivelul colului anatomic,
deci la periferia cartilajului hialin, lăsând liberi cei doi tuberculi ai epifizei proximale a
humerusului.

4 Orificiile trilater şi patrulater.

Trilater – superior – rotund mic, subscapular
inferior – rotund mare
lateral – capul lung al tricepsului brahial
Patrulater –superior – rotund mic, subscapular
inferior – rotund mare
medial – capul lung al tricepsului brahial
lateral – colul chirurgical al humerusului

5 Canalul obturator.
Santul obbturator al pubisului + membrana obturatoare+ muschiul obturator intern
Contine:vasele si nervii omonimi

6 Regiunile abdomenului:
Epigastru - medial superior (sub stern si supraombilical)
- Mezogastru - medial central (periombilical)
- Hipogastru - medial inferior (subombilical)
- Hipocondru drept - dreapta superior, sub coaste
- Hipocondru stang - stanga superior, sub coaste
- Flanc drept - dreapta central
- Flanc stang - stanga central
- Fosa iliaca dreapta - dreapta inferior
- Fosa iliaca stanga - stanga inferior

7 Semnele distinctive ale intestinului gros:

Bandeletele colonului, 3 benzi musculare situate de-a lungul colonului. La colon:
- Tenia libera- Ascendent
- Tenia omentala- Transvers
- Tenia mescocolica- Descendent

Haustrele colonului, portiuni bombate spre exterior de peretii intestinului gros separate
prin santuri transversale adanci.

Apendicele epiploice, formatiuni cu aspect de ciucuri de culoare galbena, constituite

dintr-un invelis peritoneal care inglobeaza tesut adipos.

8 Omentul mare:
*Coboara de la mare curbura a stomacului in forma de sant, anterior de ansele intestinului
subtire
*alcatuit din 4 foite: primele 2 se continua de pe stomac, celelalte 2 de pe colonul
transvers
* portiunea dintre curbura stomacului si colonul transvers se numeste ligamentul
gastrocolic.

9 Mediastinul, mediastinum (fig. 102), reprezintă regiunea mediană a toracelui,

delimitată de sacii pleurali drept şi stâng, care conţine un complex de organe ce aparţin
diferitelor sisteme, vase şi nervi. El corespunde spaţiului dintre stern şi porţiunea toracică
a coloanei vertebrale, în sens antero-posterior şi între apertura toracală superioară şi
diafragm, în sens supero-inferior
În mediastinul superior, mediastinum superius, se află timusul, venele brahiocefalice,
porţiunea superioară a venei cave superioare, arcul aortei şi arterele ce deviază de la el,
porţiunea superioară a esofagului, traheea, porţiunile respective ale canalului limfatic
toracic, ale trunchiurilor simpatice, ale nervilor vagi şi diafragmatici.
Mediastinul inferior, mediastinum inferius, este subdivizat în trei compartimente:
anterior, mijlociu şi posterior.
Mediastinul anterior, mediastinum anterius, delimitat de faţa posterioară a sternului şi
faţa anterioară a pericardului, conţine ganglioni limfatici, ramuri ale arterei toracale
interne, ţesut conjunctiv şi adipos.
Mediastinul mijlociu, mediastinum medium, este mai voluminos şi se întinde între
planul prepericardic şi cel pretraheal. Conţine inima cu pericardul, porţiunea inferioară a
venei cave superioare, bronhiile principale, aorta ascendentă, trunchiul pulmonar, arterele
şi venele pulmonare, nervii diafragmatici, ganglioni limfatici.
 Mediastinul posterior, mediastinum posterius, este delimitat anterior de pericard, iar
posterior de vertebrele toracale V - XII şi I - H lombare. În mediastinul posterior se află
porţiunea toracică a aortei descendente, venele azigos şi hemiazigos, ductul toracic,
trunchiul simpatic, nervii vagi, esofagul, ganglionii limfatici mediastinali posteriori şi
prevertebrali

10 canalele de evacuare a spermei:

Scorotala-furmiculara-inghinala-pelviana.
 Biletul nr. 15
1. Unghiul sternal

Unghiul sternal: prezintă unirea manubriului cu corpul sternului. Pe părțile laterale are incizura costală
II, pentru insertia coastei a II , ceea ce prezinta un reper bun in timpul operatiior hirurgicale, numararea
coastelor se face anume de aici.

2. Comunicările orbitei

Orbita comunică cu: cavitatea craniului prin canalul optic, fisura orbitală superioară şi orificiile
etmoidale anterioare; cu cavitatea nazală prin canalul nazolacrimal (canalis nasolacrimalis) şi orificiile
etmoidale posterioare; cu fosa infratemporală şi pterigopalatină prin fisura orbitală inferioară; prin
canalul şi orificiul infraorbital comunică cu suprafaţa anterioară a maxilei; prin orificiul
zigomaticoorbital, de pe peretele lateral al orbitei, ce continuă într-un canal (pentru nervul zigomatic),
orbita comunică cu faţa laterală a osului zigomatic.

3. Ligamentele articulației coxofemurale

• La nivelul incizurii acetabulului bureletul trece ca o punte transformând-o într-un orificiu.
Această porţiune a labrumului este denumită ligament transvers al acetabulului (lig. transversum
acetabuli).
• Capsula este formată din două feluri de fibre: fibre longitudinale superficiale întinse de la osul
coxal la femur, net distincte pe faţa anterioară a capsulei; fibre circulare profunde care prezintă o
condensare spre partea mijlocie a capsulei, formând zona orbiculară (zona orbicularis) sau
ligamentul inelar. În componenţa acestei formaţiuni continuă fasciculele din ligamentele
iliofemural, pubofemural şi ischiofemural.
• În interiorul cavităţii articulare e situat şi ligamentul capului femurului (lig. capitis femoris),
care se întinde de la foseta capului femurului până la nivelul incizurii acetabulare şi ligamentul
transvers al acetabulului. Ligamentul este înconjurat de sinovială, mărind în felul acesta suprafaţa
de secreţie a acestei membrane. Exterior capsula articulară este întărită antero-medial şi posterior
prin trei ligamente care asigură o soliditate articulaţiei atât în mers cât şi în poziţie statică.
• Ligamentul iliofemural (lig. iliofemorale, Bertini) este cel mai puternic ligament al articulaţiei.
Acest ligament pleacă de la spina iliacă antero-inferioară şi se inseră pe toată întinderea liniei
intertrohanteriene. El se opune mai ales unei extensii exagerate şi mişcării de abducţie. Acestei
mişcări se opune şi ligamentul pubofemural.
 • Ligamentul pubofemural (lig. pubofemorale) începe pe ramura superioară a pubisului şi pe
corpul ileonului şi se inseră pe trohanterul mic şi linia intertrohanterică.
• Ligamentul ischiofemural (lig. ischiofemurale) este situat pe faţa postero-inferioară a
articulaţiei. Porneşte de pe corpul ischionului şi se inseră pe trohanterul mare, frânând mişcările
de rotaţie medială şi adducţie.
4. Pereții și orificiile canalului inghinal

Canalul inghinal este delimitat de patru pereţi şi două orificii:

- peretele anterior, format de aponevroza oblicului extern;

- peretele posterior, de fascia transversală;

- peretele superior este reprezentat de marginea inferioară a muşchilor oblic intern şi transvers;

- peretele inferior este format de jgheabul pe care-l alcătuieşte ligamentul inghinal.

• Inelul inghinal superficial – delimitat de 3 fascicule ale aponevrozei muschiului oblic abdominal
extern, superior – de pedunculul medial, inferior- de pedunculul lateral, lateral- de fibrele intercrurale
care unesc pedunculii medial si lateral, medial –ligamentul reflex.
• Inelul inghinal profund – in regiunea peretelui posterior al canlului inghinal. Fascia transversala in
acest loc este subtire, la marginile inelului continua pe funiculu spermatic si testicul formind fascia
spermatica interna. Marginea mediala a inelului este fortificata de ligamentul interfoveolar(Hesselbachii)
si ligamentul Henle.
5. Grupele de mușchi ai gambei
Muşchii gambei se împart în trei grupe: anterioară, laterală şi posterioară. Aceste grupe musculare sunt
separate prin scheletul gambei, membrana interosoasă şi septurile musculare anterior şi lateral.
Muşchii anteriori ai gambei.
Denumire Origine Insertie Functie
Tibial anterior Condilul lateral si fataFata medioplantara a Flexor dorsal al
laterala a tibiei,
cuneiformului medial si piciorului
membrana interosoasa partea infero-mediala a Supinatia
si fascia gambei bazei primului
metatarsian
Extensor lung al Mijocul fetei anterioare Falanga distala a Extensia halucelui
halucelui a fibulei si membrana halucelui Flexia dorsala a
interosoasa piciorului
Extensor lung al Condilul lateral al 4 tendoane Rotatia mediala a
degetelor tibiei, 2/3 superioare a piciorului
 fibulei, superiorul La baza falangelor Extensor al degetelor
membranei osoase si medii 2-5
fascia gambei Fasciculul peroneul
tertius – metatars 5

Muşchii laterali ai gambei.

Denumire Origine Insertie Functie (comuna)

Peronier lung Capul fibulei, treimea Osul cuneiform medial

proximala a fibulei, si metatars 1 • Flexia plantara
fascia si septurile • Pronatia
intermusculare ale piciorului
gambei • Abducerea
Peronier scurt 2/3 inferioare a fibulei, Tuberozitatea metatars piciorului
septurile 5 • Cresterea
intermusculare si fascia concavitatii
gambei boltii piciorului
• Intaresc si
sustin bolta
piciorului

Muşchii posteriori ai gambei

Denumire Origine Insertie Functie

Superficiali (triceps sural) Extensor(flexor plantar)

Gastrocnemian 2 capete: Prin tendonul lui Achille

•Medial–epicondilul (comun cu solear)
medial Tuberozitatea calcaneul
•Lateral–epicodilul Rotatia gambei
lateral
Solear Capul si treimea Prin tendonul lui Achille
superioara a corpului pe
fibulei si linia tuberozitatea
solearului tibiei calcaneului
Plantar Pe condilul lateral al Rudimentar, intre solear Tensor al capsulei
femurului si gastrocnemian articulatiei
genunchiului
Profunzi
Popliteu Condilul lateral al Buza superioara a liniei Flexia gambei pe
femurului si capsula solearului coapsa
articulara pronatia
Flexor lung al degetelor Partea proximala a 4 tendoane Flexor al
fetei posterioare a degetelor
 tibiei, 1/3 mijlocie a Baza falangelor distale Flexia piciorului
fasciei gambei 2-5 Rotirea exterioara
a piciorului
Sustinera boltii
Flexor lung al halucelui 2/3 inferioare a Falanga distala a Flexia halucelui
fibulei si septul halucelui Supinatia si
intermuscular adductia
posterior piciorului
Mentinerea boltii
plantare
Tibial posterior Membrana Tuberozitatea osului Cel mai puternic
interosoasa (intre cei navicular supinator si
2 flexori) adductor
Sustine bolta
piciorului

Muşchii, care efectuează flexia gambei.

•Triceps sural
•Tibial posterior
•Flexor lung al degetelor
•Flexor lung al halucelui
•Peroneu lung
•Peroneu scurt
6. Formațiuni limfoide ale intestinului subțire
De-a lungul marginii mezenterice în mucoasa intestinului subţire sunt dispersaţi nodulii limfoizi solitari,
noduli lymphoidei solitari, iar pe marginea liberă a ileonului se determină aglomerări de ţesut limfoid -
noduli limfoizi agregaţi, noduli lymphoidei aggregati, sau plăcile Peyer.

7. Căile biliare extrahepatice.

Sistemul canaliculilor din ductul hepatic comun și ductul coledoc, și o cale accesorie reprezentată de vezica
biliară cu ductul cistic.
8. Lobii plămânului drept și stâng
Lobii pulmonari reprezintă totalitatea parenchimului şi stromei care se organizează în jurul unei bronhii
lobare şi a ramurilor ei. Plămânul drept este alcătuit din trei lobi: superior, mijlociu şi inferior, iar cel
stâng din doi lobi: superior şi inferior.
9. Pericardul și sinusurile lui
Pericardul este o membrană seroasă ce acoperă inima şi rădăcinile vaselor mari, formând un spaţiu închis,
numit cavitatea pericardiacă, cavitas pericardiaca, unde se află o cantitate mică de lichid seros. Este
alcătuit din două straturi: extern fibros şi intern seros.
• Pericardul fibros, la nivelul vaselor mari, continuă cu adventiţia vaselor. La pericard distingem
trei porţiuni: sternocostală, diafragmală şi mediastinală - dreaptă şi stângă. Raporturile
pericardului fibros sunt identice cu ale inimii, deoarece aceasta, fiind învelită de el, are raporturile
sale chiar prin intermediul pericardului.
• Pericardul seros are o structură asemănătoare cu pleura şi peritoneul, deci reprezintă o variantă a
tunicilor seroase. La el deosebim două foiţe: parietală, laminaparietalis, care tapetează din interior
pericardul fibros, şi viscerală, lamina visceralis, sau epicardul, care acoperă nemijlocit miocardul.
• Între foiţa viscerală şi parietală se formează un spaţiu capilar - cavitatea pericardiacă.
• În cavitatea pericardiacă deosebim două sinusuri: unul situat la baza cordului, delimitat anterior
de aortă şi trunchiul pulmonar, iar posterior de faţa anterioară a atriului drept şi vena cavă
superioară, numit sinus transvers al pericardului. Celălalt se află pe faţa diafragmală a inimii
între venele pulmonare stângi de sus şi vena cavă inferioară de jos şi din dreapta, numit sinusul
oblic al pericardului.
10. Ductul deferent
Canalul deferent, ductus deferens, reprezintă o continuare a canalului epididimului, traversează canalul
inghinal şi se termină prin confluenţa cu canalul excretor al veziculelor seminale. Conform regiunilor pe
care le străbate, canalul deferent prezintă următoarele porţiuni: scrotală, funiculară, inghinală şi
pelviană.
➢ Partea scrotală, pars scrotalis, este cea mai scurtă. Se întinde de la coada epididimului, se
îndreaptă în sus pe marginea posterioară a testiculului, fiind despărţit de epididim prin venele
plexului pampiniform.
➢ Partea inghinală, pars inguinalis, este situată în canalul inghinal de la orificiul superficial până la
cel profund, la nivelul căruia pătrunde în cavitatea micului bazin. În această porţiune canalul,
trece în componenţa funiculului spermatic.
➢ Partea pelviană, pars pelvica, începe la nivelul inelului profund al canalului inghinal, unde
elementele funiculului spermatic se separă. Trecând între vezica urinară şi rect, la nivelul fundului
vezicii urinare, ambele canale se apropie mult. În apropierea prostatei porţiunea distală a canalului
deferent se dilată, formând ampula canalului deferent. În porţiunea sa inferioară ampula se
 îngustează şi la nivelul marginii superioare a prostatei se uneşte cu canalul excretor al vezicii
seminale, formând canalul ejaculator.
- Peretele canalului deferent este constituit din trei tunici: tunica adventiţială, tunica musculară, la
care stratul mijlociu este circular, iar cel extern şi intern longitudinal;tunica mucoasă, care
formează pliuri longitudinale.
Biletul nr. 16
1. Exemple de oase spongioase
Distingem oase spongioase lungi: coastele si sternul și oase spongioase scurte: vertebrele, oasele
carpiene, tarsiene si sesamoide.
2. Porțiunile osului sfenoid
• un corp cubic (sella turcica, procesele clinoide, cornetul sfenoidului); aripile mari(cele trei
orificii), aripile mici (canalul optic, fisura orbitala superioara) si procesele pterigoidiene(lama
laterala si mediala)
3. Funcțiile articulației genunchiului.
Prezintă două mişcări principale: flexia şi extensia cu amplitudinea medie de 150 grade. Aceste
mişcări sunt însoţite de altele secundare, de rotaţie medială şi laterală, posibile în poziţia de flexie a
genunchiului, când ligamentele colaterale sunt relaxate. Mişcările de flexie şi extensie au loc în etajul
superior al cavităţii articulaţiei genunchiului, între condilii femurului şi faţa superioară a meniscurilor,
iar mişcările de rotaţie în cel inferior, delimitat de suprafaţa inferioară a meniscurilor şi suprafaţa
articulară a condililor tibiei. Ligamentele cruciate frânează mişcările de flexie, extensie şi de rotaţie
medială şi se relaxează la rotaţia laterală.
4. Trigonul lombar
Delimitari: inferior – creasta ilionului
lateral – muschiul oblic abdominal extern
medial – marginea laterala a muschiului dorsal mare
Importanta:la efectuarea unui drenaj in caz de interventii chirurgicale in spatiul retroperitoneal
5. Mușchii inserați pe osul hiod
I. Mușchii suprahioidieni:
a) m. Digastric (venter posterior, venter anterior)
b) m. stilohioidian
c) m. milohioidian
d) m. geniohioidian
II. Mușchii infrahioidieni:
a) m. omohioidian
b) m. sternohioidian
c) m. sternotiroidian
d) m. tirohioidian
- Muşchii suprahioidieni formează planşeul bucal.
- Participă la masticaţie, deglutiţie şi vorbire.
6. Curburile stomacului.
În alcătuirea stomacului se conturează doi pereţi: peretele anterior, priveşte înainte şi puţin în sus unde
parţial aderă la peretele toracic şi parţial cel abdominal; peretele posterior, priveşte înapoi şi puţin în jos.
La frontiera superioară şi inferioară dintre aceşti pereţi se formează două curburi: curbura mică, cu
orientare dextrosuperioară, şi curbura mare, cu orientare sinistroinferioară.
7. Organele intraperitoneale.
Unele organe sunt învelite aproape în totalitate de peritoneu şi se numesc organe intraperitoneale
(stomacul, intestinul subţire, cecul cu apendicele vermiform, colonul transvers şi sigmoid, treimea
superioară a rectului, pancreasul ( coada), ficatul, splina și trompele uterine).
8. Cornetele și coanele nazale
Cavitatea nazală, prin septul nazal este împărţită în două jumătăţi care comunică cu: sinusurile
paranazale, situate în jurul ei; anterior, prin două nări, cu exteriorul; posterior, prin coane cu
rinofaringele.
Majorarea suprafeţei cavităţii nazale se datorează septului nazal şi cornetelor nazale, trei la număr, care
împart cavitatea nazală în două compartimente şi meaturi nazale: meatul nazal comun, drept şi stâng,
ce reprezintă spaţiul delimitat medial de septul nazal şi lateral de marginile libere ale cornetelor nazale,
meatul nazofaringean - o fâşie verticală posterior de cozile cornetelor nazale, şi câte trei meaturi de
fiecare parte a cavităţii nazale: meatul nazal superior, mediu şi inferior, care comunică cu sinusurile
paranazale.
9. Căile urinare
Sunt formațiuni membranoase tubulare;
Se împart în intra- și extrarenale;
Căile intrarenale: - calice mici; - calice mari; - bazinet (pelvis renal), cu 2 porțiuni: intra- și extrarenală.
Căile extrarenale: - uretere; - vezica urinară; - uretra.
10. Salpingele și porțiunile lui
Tubele uterine sau oviductele reprezintă două canale musculomembranoase prin care ovocitul este
condus din cavitatea peritoneală în cavitatea uterului. Trompele uterine sunt situate în cavitatea micului
bazin, la marginea superioară a ligamentelor late ale uterului, care aici au rolul de mezou; acoperind
oviductele cu peritoneu (intraperitoneal). Salpingele se întinde de la unghiul uterului până la ovar.
Trompa uterină comunică cu cavitatea uterului prin orificiul numit ostiul uterin, ostium uterinum tubae,
iar prin ostiul abdominal, ostium abdominale tubae uterinae, se deschide în cavitatea peritoneală.
Salpingele prezintă patru porţiuni: 1 - partea uterină, care penetrează peretele uterului şi se deschide în
unghiul superior al cavităţii uterine; 2 - istmul, isthmus tubae uterinae, partea cei mai îngustă şi mai
apropiată de uter; 3 - ampula salpingelui, ampulla tubae uterinae, care reprezintă două treimi din
lungimea tubei, este mai dilatată, cu lumenul de 4 - 6 mm; 4 - pavilionul salpingelui, infundibulum tubae
uterinae, orientat spre ovar şi înzestrat cu fimbrii fimbriae tubae, ce se resfiră în evantai peste polul
ovarului, acoperindul ca o pâlnie
Biletul nr 19
Intrebarea 1 Portiunile oaselor tubulare lungi
Sunt formate din : corp sau diafiză, 2 extremitați sau epifize,
metafize și apofize.
Intrebarea 2 Portiunile os frontal
Este alcătuit din scuama frontalului (squama frontalis), partea orbitală (pars orbitalis)
şi partea nazală (pars nasalis)
Intrebarea 3 Articulatiile minii
Articulatia carpometacarpiana, articulatia intermetacarpiana, articulatiile
metacarpofalangiene, articulatie interfalangiana
Intrebarea 4 Elemente auxiliare articulatii
ligamentele; • discurile; • meniscurile; • oasele sesamoide; • burelete
fibrocartilaginoase; • bursele sinoviale
Intrebarea 5 Canal radial si ulnar al carpului
Canalul ulnar- Situat medial de canalul carpian , între retinaculum flexorum și
ligamentul carpian palmar. Este delimitat de osul pisiform si osul hamat. Conține
nervul ulnar si artera ulnară
Canalul radial- Limite Posterior: oasele carpiene Medial: osul pisiform si cârligul
osului hamat Lateral: tuberculul trapezului si tuberculul scafoidului Anterior:
retinaculul flexorilor ce se întinde între cele patru proeminenț
Intrebarea 6 Pereti vestibul bucal
P.superior{palat moale palat dur}
,P.inferior{m.milohioidian},P.laterali{obrajii},P.anterior{dintii alevole dentare}

Intrebarea 7 Flexura duodenojejunala

Peritoneul acopera bulbul continua in sus cu ligamentul
hepatoduodenal.Intraperitonial este situat si segmentul distal al duodenului in regiunea
flexurii duodenojejunale
Intrebare 8 Partile nas extern
Rădăcina (Radix nasi)
Dosul nasului (Dorsum nasi)
Nările sau aripile nasului (Naras)
Intrebare 9 Ingustari dilatari uretra masculina
Calibrul uretrei este neuniform şi prezintă patru zone de îngustare:la nivelul orificiului
extern, o îngustare lungă cilindrică în corpul spongios, la nivelul diafragmului
urogenital, la nivelul orificiului intern. Zonele îngustate alternează cu zonele dilatate:
în porţiunea prostatică, la
nivelul bulbului uretral şi în porţiunea terminală - fosa naviculară.Porţiunile cele mai
înguste au un diametru de 8 mm, iar cea mai dilatată de 10-12 mm. De existenţa
acestor particularităţi trebuie să se ţină cont la efectuarea sondajelor uretrale.
Intrebarea 10 Uter portiuni
La uter distingem următoarele părţi principale: fundul, corpul şi colul.
 Biletul nr 20
Intrebarea 1 Oasele minii
Scheletul mâinii este format din 27 oase (fig. 59) subdivizate în oasele carpului (ossa
carpi), oasele metacarpului (ossa metacarpi) şi oasele degetelor mâinii (ossa
digitorum manus).
Intrebarea 2 Pozitia anatomica a femurului

Intrebarea 3 Discuri intervertebrate

Un disc intervertebral (sau fibrocartilaj intervertebral) se află între vertebre
adiacente în coloana vertebrală. Fiecare disc formează o articulație
fibrocartilaginoasă (o simfiză), pentru a permite o ușoară mișcare a vertebrelor,
pentru a acționa ca un ligament care să țină vertebrele împreună și să funcționeze ca
un amortizor pentru coloana vertebrală.
Intrebarea 4 Santurile biciptale
Pe braţ din partea lui medială din fosa axilară continuă şanţul bicipital medial, în
partea proximală a căruia se văd contururile pachetului vasculonervos, iar în partea
distală – ale venei bazilice. Din partea laterală pe braţ se remarcă şanţul bicipital
lateral conţinând vena cefalică. Proximal acest şanţ continuă cu şanţul deltopectoral,
iar distal trece în fosa cubitală
Intrebarea 5 Elementele musculare ale memb.inferior
Elementele articulatie membrului inferior palpabile pe viu-PELVIS:rombul lobosacral
posterior(Michaelis),creasta iliaca,spinele iliace anterioara superioara si
inferiioara,simfiza pubiana,tuberozitatea ischiadica,FEMUR:cap,col,trohanterul
mare,condilii, epicondilii,rotula,GAMBA:tuberozitatea tibiei,maleola
mediala/laterala,capul fibulei,fata mediala,PICIOR-capul
astragalului/navicularului,osul cuneiform 1,bazele falangelor proximale,apofiza
laterala a calcaneului.
Intrebarea 6 Omentul mare
Se extinde de la curbura mai mare a stomacului, trecând în fața intestinelor subțiri și
se dublează înapoi pentru a urca în colonul transvers înainte de a ajunge la peretele
abdominal postrior. Jejunul şi ileonul anterior se află în raport cu peretele abdominal
anterior, de care sunt separate prin omentul mare.
Intrebarea 7 Curburile stomacului
Curbura mica , curbura mare
Intrebarea 8 Lobii plaminului drept si sting
Drept:superior mijlociu inferior
Sting:superior inferior
Intrebarea 9 Aparatul valvular al inimii
Valvele inimii sunt structuri cardiace membranoase ce permit circulația
dirijată a sângelui între cavitațile inimii. Poziția și funcționarea celor patru
valve în inima mamiferelor și omului determină calea de circulație a sângelui
prin inimă.
Intrebarea 10 Conformatia externa a rinichiului
Conformația externă a rinichiului: - au o lungime de 11 cm; - o lățime de 6 cm; - o
grosime de 3 cm; - o greutate de 120 - 200 grame.
Biletul nr 21
1. Arcul costal
Formatiune din componenta cutiei toracice ce este alcatuita din fuziunea cartilajelelor coastelor
false (8-10) care care se unesc cu cartilajul coastei a VII prin intermediul unei lamele cartilaginoase
comune.
2. Baza externa a craniului
Reprezinta fata externa a bazei craniului si este impartita in trei etaje anterior, mediu şi
posterior prin două linii convenţionale – una prin marginea posterioară a palatului osos şi a doua
prin marginea anterioară a orificiului occipital mare. Ea prezinta urmatoarele formatiuni: 1-
palatum durum; 2 – vomer; 3 – choana; 4 – fissura orbitalis inferior; 5 – for. lacerum; 6 – for.
ovale; 7 – for. spinosum; 8 – tuberculum articulare; 9 – fossa mandibularis; 10 – porus acusticus
externus; 11 – processus styloideus; 12 – for. stylomastoideum; 13 – for. jugulare; 14 – condylus
occipitalis; 15 – for. magnum; 16 – for. caroticum externum; 17 – tuberculum pharyngeum; 18 –
processus mastoideus; 19 – processus pterygoideus.
3. Ligamentele articulatiei talocrurale
Articulaţia talocrurală (articulatio talocruralis), numită şi articulaţia gleznei, uneşte cele două
oase ale gambei cu talusul şi constituie o articulaţie trohleară tipică. Pe părţile laterale capsula
articulara este îngroşată de către ligamentele colaterale medial şi lateral.
Ligamentul medial (deltoid), ligamentum mediale (deltoideum), este gros şi puternic, de formă
triunghiulară, începe pe maleola medială şi cu baza se inseră pe oasele navicular, astragal şi
calcaneu. Este constituit din patru fascicule: tibiotalar anterior, tibionavicular, tibiocalcanean şi
tibiotalar posterior. Ligamentul colateral lateral este radiar şi se întinde de la maleola fibulară la
talus şi calcaneu, fiind constituit din trei fascicule distincte, denumite în raport cu dispoziţia lor:
ligamentul talofibular anterior, ligamentul calcaneofibular şi talofibular posterior.

4. Muschii abdomenului
Muşchii abdomenului sunt muşchi laţi şi participă la formarea pereţilor antero-laterali şi
posteriori ai abdomenului. Se impart in muschi anteriori, laterali si posteriori.
Anteriori:
• rectus abdominis- lung, fascicule vertical, situate in teaca fibroasa form. Din aponeurozele
m. lati abdominali. Or- faţa anterioară a cartilajelor coastelor V-VII şi pe apofiza xifoidă,
Ins.- pe osul pubis şi simfiza pubiană. Prezinta 3-4 intersectii tendinoase.
• m. pyramidalis, reprezintă un muşchi rudimentar, situat anterior porţiunii inferioare a
muşchiului drept, între simfiza pubiană şi linia albă.

5. Vers. 1. Hiatul safen (fosa ovala)

este o deschidere ovală în partea de mijloc superioară a fascia lata a coapsei, prin care trece
vena safenă mare pentru a se vărsa în vena femurală. Porţiunea fasciei lata, care acoperă hiatul
safen, se numeşte fascia cribroasă, fascia cribrosa, deoarece este perforată de multiple vase
sangvine şi limfatice.
 Vers. 2. Canalul adductor
uneşte regiunea anterioară a coapsei cu fosa poplitee, prin care trece artera şi vena femurală şi
nervul safen. Canalul reprezintă o continuare a şanţului femural anterior şi posedă trei pereţi:
medial, format de muşchiul adductor mare; lateral – de vastul medial, şi anterior de lamina
vastoadductoria, intercalată între aceşti doi muşchi. În canalul adductor deosebim trei orificii: 1 –
superior sau de intrare în canal, delimitat de elementele ce formează canalul; 2 – inferior sau de
ieşire, numit hiatus tendineus, deoarece trece printre fasciculele muşchiului adductor mare; 3 –
orificiul anterior, aflat pe lamela fibroasă, prin care trec nervul safen, artera şi vena descendentă a
genunchiului.

6. Vezica biliara si portiunile ei

Vezica biliară reprezintă un organ de depozit şi concentrare a bilei. Se cunoaşte că secreţia
biliară a ficatului este continuă, însă evacuarea ei în intestin este ritmată de perioadele digestive.
În perioadele dintre digestii bila este depozitată în vezica biliară, unde se concentrează de aproape
20 de ori prin absorbţia apei şi a sărurilor minerale. Astfel, volumul de bilă secretată pe o perioadă
de timp este adaptat capacităţii reduse a vezicii. . În alcătuirea ei se disting următoarele porţiuni:
fundul, corpul, colul.
Fundul vezicii biliare proemină puţin faţă de marginea anterioară a ficatului şi vine în
contact cu peretele anterior al abdomenului pe care se proiectează la marginea laterală a muşchiului
drept abdominal, unde se intersectează cu arcul costal drept.
Corpul vezicii biliare este situat de-a lungul şanţului sagital stâng, are o faţă superioară
aderentă la parenchimul hepatic prin intermediul unei lame de ţesut conjunctiv, rezultată din
condensarea capsulei conjunctive a ficatului. Prin faţa inferioară corpul vezicii este în raport cu
colonul transvers, de care uneori poate fi unit prin ligamentul cistico-colic. În porţiunea posterioară
corpul se îngustează în pâlnie, alcătuind infundibulul vezicii biliare.
Colul este orientat înapoi şi spre stânga, este liber, nu aderă la ficat, fiind suspendat de el
printr-o prelungire a omentului mic. Colul vezicii continuă cu canalul cistic, ductus cysticus, ce
are o lungime de 3 - 4 cm care ulterior se uneşte cu ductul hepatic comun, formand ductul coledoc.

7. Structura peretilor inimii

Peretele cordului este constituit din trei straturi: un strat intern sau endocardul; stratul mijlociu
sau miocardul; stratul extern, seros, numit epicard.
Endocardul, căptuşeşte toate compartimentele inimii din interior, acoperă muşchii papilari,
pectinaţi şi coardele tendinoase, şi se continuă cu intima arterelor şi venelor. Toate cuspidele
reprezintă nişte duplicaturi de endocard între lamelele cărora se află o foiţă subţire de ţesut
conjunctiv. Endocardul atriilor este mai gros decât al ventriculelor, mai bine pronunţat pe septul
interventricular şi la nivelul ostiurilor aortale şi al trunchiului pulmonar.
Miocardul, morfologic şi funcţional reprezintă cel mai bine dezvoltat strat al cordului. Are
o structură polimorfă constituită din ţesut muscular cardiac striat (cardiomiocite tipice), ţesut
conjunctiv fibros, cardiomiocite atipice (celule ale sistemului conductil), vase şi nervi. Miocardul
atriilor este alcătuit din două straturi: superficial, constituit din fascicule transversale, comun
pentru ambele atrii, şi profund, separat pentru fiecare atrium în parte. Ultimul conţine fascicule
musculare longitudinale cu originea pe inelele fibroase ale orificiilor atrio-ventriculare, şi fascicule
circulare localizate în jurul orificiilor de deschidere ale venelor cave şi pulmonare. Miocardul
ventriculelor dispune de trei straturi musculare: superficial, mediu şi intern sau profund. Stratul
superficial este comun pentru ambii ventriculi, porneşte de la inelele fibroase, fiind orientate oblic
în jos spre apexul inimii unde formează un vârtej, numit vortex cordis.
Epicardul, este stratul de la exterior ce aderă intim la miocard şi constituie foiţa viscerală a
pericardului seros, lamina visceralis pericardii serosi. Reprezentând o membrană seroasă, el este
alcătuit dintr-o lamelă fină de ţesut conjunctiv, tapetată cu mezoteliu. Epicardul acoperă şi
porţiunile iniţiale ale aortei şi trunchiului pulmonar, porţiunile terminale ale venelor cave şi
pulmonare, unde trece în foiţa parietală a pericardului seros.

8. Cartilajele laringelui
Scheletul cartilaginos este compus de trei cartilaje impare şi patru pare.
Cartilajul tiroid, este hialinic, impar, cel mai mare, vizibil şi palpabil uşor în regiunea
anterioară şi mediană a gâtului, unde unghiul sau poartă numele popular de “mărul lui Adam”.
Cartilajul cricoid, este hialinic, impar. Are forma unui inel cu pecetea situată posterior şi arcul
anterior, arcus cartilaginis cricoideae; arcul este uşor palpabil inferior de cartilajul tiroid.
Epiglota, cartilaj impar, format din cartilaj elastic. Are forma unei frunze, cu partea lată
orientată superior, şi peţiolul sau coada, petiolus epiglottidis, inferior.
Cartilajul aritenoid, este hialin, par. Are forma unei piramide triunghiulare.
Cartilajul corniculat, prezintă două mici cartilaje situate deasupra aritenoidelor în plica
aritenoepiglotică.
Cartilajul cuneiform, este par, elastic, aşezat lateral de cartilajul corniculat, în plica
aritenoepiglotică.
Cartilajele tritice, în formă de bob de grâu, sunt două cartilaje mici situate în grosimea
ligamentului tirohioidian.

9. Aparatul de fixare a ficatului.

Alc din lig. coronarium; lig. triangulare dextrum et sinistrum; lig. falciforme hepatis;
lig.hepatoduodenal; lig hepatogastric; hepatoduodenal; lig hepatocolic.

10. Veziculele seminale

diverticul glandular al canalului deferent, este localizată lateral de ampula canalului
deferent, între fundul vezicii urinare şi rect, superior de prostate. secretul veziculelor seminale
serveşte pentru diluarea spermatozoizilor aflaţi în ampulele canalului deferent, pentru crearea
condiţiilor optimale a mediului în care ei se găsesc şi pentru realizarea proceselor trofice.
Veziculele seminale secretă şi prostaglandine, care influenţează activitatea musculaturii
netede.
Biletul 22

1. Pozitia anatomica a oaselor centurii scapulare

Clavicula (clavicula) este orientată transversal, la limita dintre gât şi torace. Prezintă un
corp, două extremităţi şi două curburi inegale, care îi dau forma litere “S” culcat.
Scapula- Aşezat la partea posterioară a toracelui, între primul spaţiu intercostal, la nivelul
căruia se află baza, şi coasta a VII – VIII-a, la nivelul căreia se află vârful.
2. Fosele endobazei craniului: anterioară, medie şi posterioară

3. Ligamentele pelvisului si orificiile sciatice

foramen ischiadicum majus; foramen ischiadicum minus; lig. sacrospinale; lig.
sacrotuberale; 5 – ligamentum sacroiliacum dorsale; ligg. sacroiliaca interossea; symphysis
pubis; lig. arcuatum pubis; lig. sacroiliaca ventralia.

4. Diafragma si portiunile ei
reprezintă un muşchi plat de forma unei cupole situat la frontiera a două cavităţi (fig. 120,132),
care funcţionează în regimuri de presiune diferite: negativă în cavitatea toracelui şi pozitivă în cea
abdominală. Datorită superiorităţii presiunii intraabdominale, diafragmul dobândeşte forma boltită
spre torace.
Respectiv poziţiei, la diafragm deosebim două porţiuni: verticală – vertebrolombară, şi
orizontală – sternocondrocostală.
Conform particularităţilor morfologice, la diafragm deosebim o parte periferică musculară, , şi
una centrală aponevrotică, numită centrul tendinous.
În conformitate cu originea fasciculelor musculare, la diafragm se disting următoarele porţiuni:
lombară, costală şi sternală.

5. Triunghiul femural
se află pe partea anterioară a coapsei şi este delimitat: sus - ligamentul inghinal, lateral – muşchiul
croitor; medial – muşchiul adductor lung. În limitele acestui triunghi se observă două şanţuri: 1 –
şanţul iliopectineu, delimitat lateral de muşchiul iliopsoas şi medial de muşchiul pectinat; 2 –
şanţul femural anterior, o prelungire a şanţului iliopectineu, mărginit medial de muşchii adductori
lung şi mare, lateral de muşchiul vast medial. Planşeul triunghiului, numit şi fossa iliopectinea,
este format de muşchii iliopsoas şi pectinat. Prin aceste şanţuri trece fasciculul vasculo-nervos al
coapsei. În regiunea triunghiului femural, în caz de prolabare a herniilor femurale, se formează
canalul femural, canalis femoralis, care în normă lipseşte. În canalul femural distingem trei pereţi:
anterior, format de ligamentul inghinal şi cornul superior al marginii falciforme a fasciei lata;
lateral, format de vena femurală, şi posterior – fascia pectinata, ce reprezintă lamina profundă a
fasciei lata. Orificiul intern al canalului este inelul femural, descris mai sus, iar orificiul extern
corespunde hiatului safen delimitat lateral de marginea falciformă; superior de cornul superior al
marginei falciforme; inferior – de cornul inferior şi medial de fascia pectinată.
 6. Amigdalele palatine: formaţiune cu structură limfoepitelială localizata in fosa tonsilara.

7. Cecul si apendicele vermiform

Cecul reprezintă porţiunea iniţială a intestinului gros şi este situat în fosa iliacă dreaptă. El are
pereţii cei mai subţiri, continuă în sus cu colonul ascendent, iar pe faţa lui medială se inseră
apendicele vermiform. De la rădăcina apendicelui pleacă cele trei tenii musculare. In alcătuirea
cecului se distinge fundul, situat în partea cea mai coborâtă, corpul care prezintă şanţuri
transversale, şi teniile ce determină formarea haustre- 3 lor. Lungimea cecului este de 7 - 8 cm, iar
diametrul de circa 6 - 7 cm. Cecul este un organ mobil acoperit de peritoneu pe toată întinderea sa.
Uneori are un mezou. Când procesul de coalescenţă interesează şi peretele său posterior, cecul
devine fix. Este menţinut în poziţia sa prin două ligamente: unul superior, ligamentul parietocolic,
care-l leagă de peretele posterior, şi altul inferior, format de prelungirea mezenterului. Poziţia
cecului e foarte variabilă: în 70 - 80% din cazuri el este aşezat în fosa iliacă dreaptă; în 1 - 2%
cazuri se întâlneşte poziţia înaltă, când cecul ajunge în regiunea lombară, prerenal sau chiar până
sub ficat; poziţia joasă a cecului sau pelviană se întâlneşte în 20 - 30% cazuri.
Apendicele vermiform, reprezintă un tub cilindric detaşat din porţiunea fundică a cecului, cu
baza la locul de confluenţă a celor trei tenii musculare de pe cec. Are o lungime de 6 - 12 cm şi un
diametru de 4 - 8 mm. Apendicele are o porţiune scurtă fixată la cec şi o porţiune lungă mobilă.
Ultima este fixata de porţiunea terminală a ileonului printr-un mezou de formă triunghiulară -
mezoapendice, mesoappendix, care îi permite o mobilitate sporită. Uneori, la femei, se determină
o prelungire peritoneală de la apendice la ovar, formând ligamentul apendiculoovarian, care
explică simptomatologia comună apendiculoovariană.

8. Bifurcatia traheei: Traheea se imparte in cele 2 bronhii principale la niv. T5.

9. Sceletopia inimii:
Limita superioară corespunde liniei care uneşte marginile superioare ale cartilajelor coastelor trei
din dreapta şi din stânga sternului. Ea corespunde peretelui superior al atriilor. Limita dreaptă trece
cu 1 - 1,5 cm spre dreapta de la marginea dreaptă a sternului, ocupând spaţiul dintre cartilajul
coastelor III - V, şi corespunde peretelui atriului drept. Limita stângă începe de la cartilajul coastei
III pe linia parasternală stângă şi continuă până la punctul ce marchează apexul inimii. Ea
corespunde peretelui ventriculului stâng. Limita inferioară corespunde peretelui ventriculului drept
şi trece orizontal pe linia de proiecţie a cartilajului V costal din dreapta prin baza apofizei xifoide
până la apexul inimii. Apexul inimii (şocul apexian) se determină în spaţiul intercostal V din stânga
cu 1 - 1,5 cm spre interior de linia medioclaviculară stângă. Pe coloana vertebrală inima
corespunde vertebrelor T4 - T8.

10. Ovarul si ligamentele lui

Ovarul, ovarium, este glandă sexuală feminină, care produce celulele sexuale, ovulele, şi hormonii
sexuali feminini - foliculina şi progesteronul. Ovarul este un organ pereche, aşezat în cavitatea
micului bazin, lateral de uter. El este atasat de uter prin lig prorpiu al ovarului si de peretele micului
bazin de lig, suspensor al ovarului. Ovarul mai este fixat şi pe foiţa posterioară a ligamentului lat
al uterului printr-o duplicatură a peritoneului, numită mesovarium.
Bilet 23
1.Oasele antebrațului.
radius situat lateral si ulna medial
Fiecare os e constituit din corp (diafiză ) și 2 extremități (epifize proximală și distală)
și 3 fețe și 3 margini ,fața posterioara,anterioară și laterală a radiusuilui și medială a ulnei,
Din cele 3 margini cea intreptata catre membrana interosoasa e numita marginea interosoasa

2.Oasele metatarsiene și falangele degetelor.

Metatarsul este format din cinci oase tubulare scurte, care se compun din corp (corpus), o bază (basis) şi
un cap (caput). Corpul are o formă prismatică triunghiulară şi prezintă o faţă dorsală, una medială şi alta
laterală. Baza este înzestrată cu feţe articulare, care servesc la articulaţia metatarsienelor între ele şi cu
oasele tarsiene. Capul are o suprafaţă articulară convexă care se articulează cu falanga proximală. Capul
metatarsianului I pe partea plantară este înzestrat cu două feţe articulare pentru unirea cu oasele
sesamoide.
Scheletul degetelor de la picior se aseamănă cu falangele degetelor de la mână numai că sunt mai scurte.
Degetul I se numeşte haluce (hallux), iar degetul V – deget mic (digitus minimus). Cu excepţia halucelui,
care are numai două falange – una proximală şi una distală, fiecare deget are câte trei falange – proximală
(phalanx proximalis), medie (phalanx media) şi distală (phalanx distalis). Falangele sunt oase tubulare
scurte şi prezintă un corp (corpus phalangis), un cap (caput phalangis) şi o bază (basis phalangis). Capul
şi baza sunt înzestrate cu feţe articulare pentru unirea cu oasele metatarsiene şi a falangelor între ele.
Fiecare falangă distală se termină cu o tuberozitate (tuberositas phalangis distalis). În regiunea
articulaţiilor metatarsofalangiene I şi V şi în articulaţia interfalangiană a halucelui constant se determină
oase sesamoide.

3.Articulațiile coloanei vertebrale

• Articulaţii propriu-zise, numite şi articulaţii intrinseci: a) artt. corpurilor vertebrale, b) artt. arcurilor
vertebrale, proceselor transversale și spinoase, c) artt. Proceselor articulare
Articulaţii ale coloanei cu oasele învecinate sau articulaţii extrinseci: a) în sus cu craniul, b) înainte cu
coastele, c) în jos pe ambele laturi cu oasele coxale.
Art corpurilor vertebrelor-sincondroza(a 24 de discuri fibro-cartilaginoase intervertebrale )şi al
sinfibroze-(ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi posterior). Primul disc se află între axis şi cea
de-a 3-a vertebră cervicală, iar ultimul între corpul celei de-a 5-a vertebre lombare şi baza sacrului.
Înălţimea discurilor este diferită de la o regiune la alta a coloanei: 5 – 6 mm pentru cea cervicală, 2 – 3
mm pentru cea toracală şi 10 – 18 mm pentru cea lombară, constituind un indicator direct proporţional al
mobilităţii coloanei vertebrale în diferite segmente. În regiunile cervicală şi lombară, discurile
intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară, iar în cea toracală în partea posterioară, fapt important
în formarea curburilor coloanei. Forma şi funcţionalitatea discului intervertebral influenţează
perfomanţele funcţionale ale coloanei vertebrale. Discul intervertebral, (discus intervertebralis) este
compus din patru părţi (fig. 67): porţiunea centrală (nucleul pulpos); inelul fibros.
ARTT. ARCURILOR VERTEBRALE, PROCESELOR TRANSVERSALE ȘI SPINOASE • Joncțiuni
fibroase = sindesmoze: a) ligg. galbene, b) ligg. intertransversare, c) ligg. interspinoase, d) lig.
supraspinos și lig. nucal.
ARTT. PROCESELOR ARTICULARE (GR. ZYGAPOPHYSES) • Joncțiuni sinoviale = diartroze =
articulații a) artt. zigapofizare (artt. zyapophysiales) – artt. plane, cu mișcări reduse, artt. combinate.
ARTT. COLOANEI CU CRANIUL a) Art. atlanto-occipitală – art. elipsoidală, art. biaxială (flexie,
extensie, mișcarea de lateralitate) b) Art. atlanto-axială laterală – art. plană, art. pluriaxială. c) Art.
atlanto-axială mediană – art. trocoidă, art. uniaxială (mișcări de rotație).
4.Muschii bratului
Anterior-Muşchiul biceps brahial, are originea pe scapulă prin două capete, unul lung şi altul scurt.
Capul lung, , porneşte de la tuberculul supraglenoidal al scapulei, pătrunde prin capsula articulară şi
străbate articulaţia umărului, trece prin şanţul intertubercular al humerusului şi la nivelul porţiunii medii a
braţului se uneşte cu capul scurt, , care vine de pe apofiza coracoidă a omoplatului. Printr-un tendon
comun muşchiul se inseră pe tuberozitatea radială. Din partea medială a acestui tendon se desprinde o
lamelă fibroasă – aponevroza muşchiului biceps brahial, care se inseră pe fascia antebraţului. Sub el îşi au
traiectul nervul median şi artera brahială. Acţiune. Este un flexor al antebraţului pe braţ. În poziţie de
pronaţie a antebraţului are funcţie de supinator. Trecând peste articulaţia scapulohumerală, capul lung
contribuie la mişcarea de adducţie şi flexie a braţului, iar cel scurt la abducţia braţului.
Muşchiul brahial, m. brahialis, este situat sub biceps, având originea pe faţa anterioară a treimii medii
şi inferioare a humerusului şi de la septele intermusculare ale braţului, între inserţiile muşchilor deltoid şi
coracobrahial şi se inseră pe tuberozitatea ulnei. Fasciculele profunde ale muşchiului se implică în capsula
articulaţiei cotului. Acţiune. Este un puternic flexor al antebraţului pe braţ şi un tensor al capsulei
articulaţiei cotului.
Muşchiul coracobrahial, este situat la partea superioară şi medială a braţului, cu originea pe procesul
coracoid al scapulei, comună cu capul scurt al bicepsului şi se inseră pe humerus, inferior de creasta
tuberculului mic. Acţiune. Este flexor şi adductor al braţului.
Posterior-Muşchiul triceps brahial, , ocupă partea posterioară a braţului şi are trei capete de origine,
unul pe scapulă şi două pe humerus. Capul lung, caput longum, se inseră pe tuberculul infraglenoidal al
scapulei, trece printre rotundul mic şi mare şi se inseră printr-un tendon plat pe olecranon. Capul lateral,
caput laterale, are originea pe faţa postero-laterală a humerusului, între tuberculul mare şi marginea
superioară a şanţului nervului radial şi septul intermuscular lateral. Fasciculele musculare, trecând oblic
peste şanţul nervului radial, îl transformă într-un canal osteo-muscular prin care trec: nervul radial, artera
brahială profundă şi cele două vene satelite. – 306 – – 307 – Capul medial, caput mediale, are originea pe
faţa posterioară a humerusului situată inferior de şanţul nervului radial şi de la ambele septe
intermusculare. Toate cele trei capete la nivelul treimii medii a humerusului în urma fuzionării se inseră
printr-un tendon comun pe olecranon. Acţiune. Este extensor al antebraţului, iar prin capul lung este
extensor şi adductor al braţului.
Muşchiul anconeu, m. anconeus, este un muşchi mic, triunghiular, situat pe faţa posterioară a cotului cu
originea pe epicondilul lateral al humerusului şi inserţia la partea superioară a ulnei, capsula articulaţiei
cotului şi fascia antebraţului. Acţiune. Este un extensor al antebraţului şi un stabilizator al rotaţiei ulnei.

5.Canalele osteofibroase de sub retinacolul extensorilor

Retinaculul extensor, retinaculum extensorum, este situat pe faţa dorsală a carpului, inserându-se lateral
pe radius, iar medial pe ulnă, piramidal şi pisiform. Pe faţa profundă a retinaculului se desprind lame de
ţesut fibros, care se inseră pe crestele osoase şi separă şase canale osteofibroase. Prin ele trec tendoanele
extensorilor degetelor dotate cu teci sinoviale. Dinspre lateral spre medial aceste canale sunt (fig. 128 ):
prin canalul I trec tendoanele abductorului lung şi extensorului scurt al policelui; prin canalul II –
tendoanele extensorilor radiali lung şi scurt – 320 – – 321 – ai carpului; prin canalul III – tendonul
extensorului lung al policelui; prin canalul IV – tendoanele extensorului degetelor şi extensorului
indicelui; prin canalul V – tendonul extensorului degetului mic; prin canalul VI – tendonul extensorului
ulnar al carpului

6.Glandele salivare mari

glande salivare mari - glanda parotidă, glanda submandibulară şi glanda sublinguală
Glanda parotidă, este o glandă de tip seros, după structură alveolară compusă, situată în fosa
retromandibulară, unde ocupă o lojă anatomică - loja glandei parotide. Glanda are o structură lobulară,
constând din 5 - 7 lobuli, şi este înfăşurată de o lamă conjunctivă ce constituie fascia parotidiană care,
ramificându-se în două lamele, încapsulează glanda. Canalul excretor al glandei parotide, ductus
parotideus (Stenoni), ia naştere din conflu enţa canaliculelor excretoare acinoase, iese de la marginea
anterioară a glandei, traversează faţa externă a m. maseter şi trecând prin ţesutul adipos al obrazului
penetrează m. buccinator. Canalul se deschide pe tunica mucoasă a vestibulului cavităţii bucale la nivelul
molarului II al maxilei. Uneori, lângă ductul parotid, pe muşchiul maseter se întâlneşte o glandă parotidă
accesorie, glandula parotis accessoria.
Glanda submandibulară, glandula submandibularis), este o glandă alveolar - tubulară compusă cu secret
de tip mixt (sero-mucoasă). Ea produce 75 - 80% din toată cantitatea de salivă. Este situată în trigonul
submandibular delimitat de ramurile mandibulei şi cele două ventere ale muşchiului digastric
Canalul excretor, ductus submandibularis, porneşte de la partea anterioară a glandei sublinguale şi se
deschide în cavitatea bucală, la baza frâului limbii, în caruncula sublinguală
Glanda sublinguală, după structură este alveolo-tubulară, după secreţie - de tip mixt, însă predomină
componenta mucoasă. Ea este situată pe planşeul bucal format de muşchiul milohioidian, sub mucoasa
bucală, de o parte şi alta a frâului limbii.
Glanda sublinguală are o formă ovoidă şi este constituită din mai mulţi lobuli. unul dintre aceştea este mai
mare şi constituie glanda sublinguală principală, situată medial, care se deschide în cavitatea bucală prin
ductul sublingual mare, ductus sublingualis major, împreună cu ductul secretor al glandei submandibulare
în caruncula sublinguală; ceilalţi lobuli constituie glande sublinguale mici sau accesorii, care prin ductele
sublinguale mici, ductus sublinguales minores se deschid printr-o serie de orificii dispuse linear de-a
lungul plicei sublinguale

7.Mezourile intestinului subțire și gros

Porţiunea mezenterică a intestinului subţire, constituită din jejun şi ileon, este cuprinsă între flexura
duodenojejunală şi unghiul ileocecal, ce corespunde valvulei ileocecale. Este fixată de peretele abdominal
posterior prin mezenter.
Cecul este un organ mobil acoperit de peritoneu pe toată întinderea sa. Uneori are un mezou
Apendicele are o porţiune scurtă fixată la cec şi o porţiune lungă mobilă. Ultima este fixata de porţiunea
terminală a ileonului printr-un mezou de formă triunghiulară – mezoapendice.
Colonul transvers este acoperit din toate părţile de peritoneu, deci are poziţie intraperitoneală şi posedă
mezou, mesocolon transversum. Mobilitatea acestui segment se datorează mezoului său - mezocolonului
transvers
Sigmoidul este acoperit din toate părţile de peritoneu, deci este situat intraperitoneal, deţine un mezou
lung datorită căruia posedă o mare mobilitate - proprietate importantă din punct de vedere chirurgical
pentru efectuarea colectomiilor.
Colonul ascendent anterior şi bilateral este acoperit de peritoneu, deci are o poziţie mezoperitoneală.
Uneori poate avea mezou

8.Recesurile pleurale
În locurile de trecere a pleurei parietale dintr-o regiune în alta se formează recesuri pleurale,. Prin
urmare, recesul pleural reprezintă o parte componentă a cavităţii pleurale delimitată de două foiţe ale
pleurei parietale, constituind nişte spaţii de rezervă pentru aceste cavităţi; în caz de pleurite, când are loc
dereglarea procesului de formare şi absorbţie a lichidului seros, el se acumulează în aceste sinusuri. La
trecerea pleurei costale în cea diafragmatică se formează recesul costodiafragmal,. Acesta este cel mai
pronunţat şi pe linia axilară medie adâncimea lui ajunge la 9 cm. La trecerea pleurei diafragmatice în cea
mediastinală se formează recesul frenicomediastinal, mai puţin pronunţat, orientat sagital. Recesul
costomediastinal, la fel este slab dezvoltat şi se formează la trecerea pleurei costale în cea mediastinală,
mai adânc din stânga. Recesul vertebromediastinal, recessus vertebromediastinalis, este format la trece
rea pleurei costale în cea mediastinală, în partea posterioară, situat la nivelul unghiului costovertebral.

9.Vasele sanguine cu origie în ventriculii inimii.

Din ventricolul drept porneste Trunchiul pulmonary
Din ventricolul drept porneste aorta
10.Ureterul și porțiunile lui.
Uretra la barbate-În raport cu regiunile pe care le străbate, uretra se împarte în patru porţiuni:
intramurală, de la baza vezicii urinare, care străbate peretele vezical; prostatică, membranoasă şi
spongioasă
Uretra la femei-serveşte exclusiv la eliminarea urinei şi este mai scurtă şi mai largă decât la bărbat. Are o
lungime de 3 5 cm şi un diametru de 8-10 mm. Începe de la vezica urinară cu orificiul intern al uretrei, şi
se termină cu orificiul extern, , care se deschide în vestibulul vaginului la 2 cm inferior de clitor. Peretele
anterior al uretrei se află posterior de simfiza pubiană şi aderă la plexul venos al vezicii urinare. Peretele
posterior concreşte cu peretele anterior al vaginului. Îndreptându-se în sens inferior, uretra penetrează
diafragmul urogenital, unde fasciculele musculare formează sfincterul voluntar din ţesut muscular striat,
m. sphincter urethrae

Bilet 24
1.Oasele pelvisului
prezinta coxalul, un os plan, voluminos si neregulat. Format din trei piese: ilion, pubele si
ischionul, care se sudeaza la virsta da 12-18 ani.
Pozitia anatomica a coxalului: anterior marginea prevazuta spina iliaca anterioara superioara si
inferioara si crista pubica; lateral acetabulul.
Portiunile coxalului: Ilionul este constituit dintr-un corp care participa la formarea aceabulului,
si aripa ilionului; superior are creasta iliaca pe care se vad trei linii pentru insertia muschilor
abdomenului; anterior ilinoul se termina cu spina iliaca antero-superioara si inferioara; iar
posterior cu spina iliaca postero-superioara si inferioara;Pubisul are un corp, si doua ramuri; care
se termin cu o fata pubiana, care formeaza simfiza pubiana. Ischionul cuprinde portiunea
postero-inferioara a osului; el e format din corp si o ramura, intre ele fiind tuberozitatea
ischiadica, superior de tuberozitate se afla spina ischiadica. Ramura ischionului se uneste cu
ramura pubisului si formeaza foramen obturatorum.
Pozitia anatomica a pelvisului: se afla in pozitie verticala, superioe se afla baza mare, iar
inferior baza mica, planul aperturii superioare este orientat de inapoi inainte si de sus in jos.
Astfel planul aperturii superioare formeaza un unghi de 60 grade cu orizontala. Apertura
inferioara are un unghi doar de 10 grade cu orizontala.

2.Sinusurile paranazale
Sinusurile paranazale, , reprezintă nişte cavităţi pneumatice situate în oasele craniului facial şi cerebral, ce
comunică cu cavitatea nazală Ele au rol de izolator termic şi rezonator al sunetelor. Sinusurile sunt
căptuşite cu o tunică mucoasă subţire ce concreşte cu periostul; în ea lipsesc plexurile cavernoase. La
nou-născut este dezvoltat numai sinusul maxilar; celelalte sinusuri diferenţiindu-se mai târziu. Sinusul
frontal apare la vârsta de 2 ani, cel sfenoidal la 3 ani, iar celulele etmoidale la 3-6 ani
Sinusul maxilar, cel mai voluminos, este situat în corpul maxilei, în formă de piramidă cu vârful
îndreptat spre tuberozitatea maxilei, se mărgineşte cu fosa pterigopalatină.
. Peretele anterior corespunde fosei canine. În acest loc peretele sinusului este cel mai subţire, fiind
utilizat în caz de deschidere a sinusului. Peretele posterior al sinusului este apropiat de celulele etmoidale
posterioare şi sinusul sfenoid, fiind în raport cu fosa infratemporală şi pterigopalatină. Peretele superior al
sinusului, la fel subţire, formează planşeul orbitei. Pe el se află canalul şi şanţul infraorbital prin care trece
fasciculul vasculonervos infraorbital.
Sinusul frontal, este situat în osul frontal, are forma unei piramide cu baza îndreptată în jos şi cu vârful
în sus. Deosebim trei pereţi ai acestuia: anterior, posterior şi inferior. Cel mai gros este peretele anterior,
îndeosebi la nivelul arcului superciliar. Peretele posterior este cel mai subţire. Peretelui inferior i se
descriu partea nazală şi orbitală. Partea orbitală, datorită pătrunderii celulelor etmoidale, la fel este
subţire. Pe peretele inferior (baza) se găseşte un orificiu care continuă cu canalul nazofrontal şi prin
infundibulul etmoidal se deschide în meatul nazal mijlociu.
Sinusul sfenoidal, este situat în corpul sfenoidului. Prezintă şase pereţi: superior, inferior, anterior,
posterior şi doi laterali. Peretele superior este subţire, fiind în raport cu şaua turcească, unde este
adăpostită hipofiza. Peretele inferior este mai gros (8-10 mm) şi contribuie la formarea bolţii
rinofaringelui. Peretele posterior este bine pronunţat fiind în raport cu clivusul occipitalului. Grosimea
pereţilor laterali nu depăşeşte 1-2 mmCavitatea sinusului printr-un sept este împărţită în două jumătăţi
asime- trice. Fiecare jumătate, la rândul său, printr-un orificiu, apertura sinus sphenoidalis, de pe peretele
anterior se deschide în recesul sfeno-etmoidal, localizat posterior de cornetul nazal superior. În 75 %
cazuri cavitatea sinusului sfenoidal creşte, aderând la celulele etmoidale posterioare.
Labirintul etmoidal este format de 7-12 cavităţi neregulate, numite celule etmoidale,. Deosebim celule
etmoidale anterioare, medii şi posterioare. Cele anterioare şi medii se deschid în meatul nazal
mijlociu, iar cele posterioare în meatul nazal superior. Secreţia nazală este de obicei asociată cu infecţii
acute ale căilor respiratorii superioare. Datorită raporturilor şi particularităţilor morfofuncţionale, nasul
face parte din “triunghiul periculos al feţei: nas, ochi, buza superioară”, deoarece infecţiile componentelor
cavităţii nazale se pot propaga în: 1) fosa craniană anterioară prin lama ciuruită a osului etmoid; 2)
nazofaringe şi ţesuturile moi retrofaringiene; 3) urechea medie prin canalul auditiv; 4) sinusurile
paranazale; 5) aparatul lacrimal; 6) rar întâlnită, dar foarte periculoasă, extinderea infecţiei de la nas şi
sinusurile paranazale la meninge; 7) prin conexiunile dintre venele faciale şi cele oftalmice infecţiile de la
pielea nasului, care conţine multe glande sebacee, se poate extinde la sinusul cavernos; 8) ca urmare a
unui traumatism craniocerebral însoţit de fracturi ale lamelei ciuruite şi rupturi ale meningelor are loc
scurgerea de lichid cefalorahidian prin meaturile cavităţii nazale.

3.Articulatiile piciorului
Articulaţia talocrurală (articulatio talocruralis), numită şi articulaţia gleznei, uneşte cele două oase ale
gambei cu talusul şi constituie o articulaţie trohleară tipică. Este o articulaţie compusă, formată de feţele
articulare ale epifizelor distale ale tibiei şi fibulei cu feţele articulare ale astragalului (fig. 93). Tibia şi
fibula, unite prin sindesmoza tibiofibulară, formează o scoabă alungită transversal, în care pătrunde
corpul talusului.
Articulaţia talocalcaneonaviculară localizată anterior de articulaţia subtalară, formată de capul
astragalului, faţa posterioară concavă a navicularului, faţa superioară a calcaneului şi ligamentul
calcaneonavicular plantar (lig. calcaneonaviculare plantare), care conţine în porţiunea dintre sustentacul şi
marginea posterioară a navicularului un strat de cartilaj fibros. pului. Capsula articulară se inseră pe
marginea feţelor articulare şi este fortificată de ligamente. Ligamentul talonavicular, lig. talonaviculare,
fortifică partea superioară a articulaţiei; de părţile laterale articulaţia este întărită de ligamentul
talocalcaneal lateral, lig. talocalcaneum laterale şi ligamentul talocalcaneal medial.
Articulaţia calcaneocuboidiană, este formată de faţa articulară cuboidală a calcaneului şi faţa articulară
posterioară a cuboidului. Articulaţia e siliformă, feţele articulare sunt maximal congruente, mişcările sunt
limitate. Capsula articulară se inseră la periferia cartilajului hialin, fiind mai laxă lateral decât medial.
Partea plantară a capsulei e fortificată de ligamentul calcaneocuboid plantar, lig. calcaneocuboideum
plantare, şi ligamentul plantar lung, lig. plantare longum, cel mai puternic din ligamentele piciorului.
Acest ligament începe pe faţa inferioară a calcaneului şi se inseră pe bazele oaselor II – V metatarsiene.
Articulaţia transversă a tarsului, sau articulaţia lui Chopart (fig. 93), este formată din articulaţia
talonaviculară şi articulaţia calcaneocuboidiană. Interliniul articular este dispus transversal, având forma
literei “S” culcat. Pentru această articulaţie este specific prezenţa unui ligament comun pentru ambele
articulaţii, numit bifurcat, lig.bifurcatum, denumit “cheia articulaţiei”. Această denumire este justificată
deoarece pentru dezarticulare este absolut necesară secţionarea sa. Posterior se inseră pe marginea
superioară a calcaneului şi se împarte în două fascicule: unul medial, ligamentul calcaneonavicular, care
este mai gros şi se inseră pe toată lungimea marginii posterolaterale a navicularului; celălalt fascicul,
lateral, ligamentul calcaneocuboidian, se inseră pe faţa dorsală a osului cuboid.
Articulaţia cuneonaviculară, este planiformă, reprezentată de unirea navicularului cu cele trei oase
cuneiforme. Capsula articulară se inseră pe marginea cartilajului hialin, fiind întărită de ligamentele
cuneonaviculare dorsale şi plantare, ligg. cuneonavicularia plantaria et dorsalia, de ligamentele
intercuneiforme interosoase, , şi de ligamentele intercuneiforme dorsale şi plantare.
Articulaţia subtalară (articulatio subtalaris) uneşte talusul şi calcaneul prin două articulaţii: una
anterioară şi cealaltă posterioară, separate prin sinus tarsi. Este formată de faţa articulară anterioară şi
posterioară calcaneală de pe suprafaţa inferioară a astragalului şi de feţele articulare de pe faţa superioară
a calcaneului. Feţele articulare sunt absolut congruente.
Articulaţiile interfalangiene ale piciorului, articulationes interphalangeae pedis. Cu excepţia halucelui,
care posedă o singură articulaţie, toate celelalte degete au două articulaţii interfalangiene. Ele fac parte
din articulaţii trohleare (ginglime). Fiecare articulaţie este întărită de două ligamente colaterale, ligg.
collateralia; şi un ligament plantar, lig. plantare. Mişcările principale sunt flexia şi extensia, precum şi
mişcări accesorii de abducţie, adducţie şi rotaţie.
Articulaţiile metatarsofalangiene, articulationes metatarsophalangeae, sunt formate de capetele oaselor
metatarsiene şi bazele falangelor proximale ale degetelor. Capsula este fină şi laxă, fortificată din partea
laterală şi medială de ligamentele colaterale, ligg. collateralia; inferior de ligamentele plantare, ligg.
plantaria; ligamentul metatarsian ,transvers profund, lig. metatarseum transversum profundum, care leagă
capetele metatarsienelor de la I până la al V-lea
Articulaţiile intermetatarsiene, sunt planiforme şi se formează la unirea oaselor metatarsiene la nivelul
bazei, iar la nivelul capetelor prin ligamentul metatarsian transvers profund. Capsulele acestor articulaţii
sunt întărite de ligamentul metatarsian dorsal, lig. metatarseum dorsale; ligamentul metatarsian plantar,
lig. metatarseum plantare şi ligamentul metatarsian interosos, lig. metatarseum interosseum. Aceste
articulaţii prezintă numai mişcări limitate de alunecare. Între cele cinci oase metatarsiene se delimitează
patru spaţii interosoase metatarsiene,

4.Peretii cavitatii axilare

Peretele anterior este constituit din doi muşchi pectorali – mare şi mic; peretele posterior de muşchii –
dorsal mare, rotund mare şi subscapular; peretele medial – de muşchiul dinţat anterior, iar cel lateral – de
muşchii biceps brahial şi coracobrahial.

5.Orificiile trilater si patrulater

Trilater – superior – rotund mic, subscapular
inferior – rotund mare
lateral – capul lung al tricepsului brahial
Patrulater –superior – rotund mic, subscapular
inferior – rotund mare
medial – capul lung al tricepsului brahial
lateral – colul chirurgical al humerusului

6.Inelul femoral
De partea medială a lacunei vasculare este localizat inelul femural intern, (anulus femoralis), care conţine
ţesut conjunctiv, septul femural, septum femorale, care nu-i altceva decât o porţiune a fasciei
endoabdominale, laxă în acest loc.
Inferior la acest inel aderă un ganglion limfatic (Pirogov), iar din partea cavităţii abdominale este acoperit
de peritoneu şi fascia transversală. Inelul femural este delimitat: anterior – de ligamentul inghinal;
posterior – de ligamentul pectineal; medial – de ligamentul lacunar; lateral – de vena femurală.

7.Inelul limfoepitelial pirogov-waldeyer

e. Cele două tonsile palatine, împreună cu tonsilele tubare, tonsila faringiană şi linguală constituie inelul
limfoepitelial perifaringian Waldeyer-Pirogov, căruia i se atribuie un rol însemnat în reacţia de protecţie a
organismului contra infecţiilor. Tunica mucoasă a peretelui posterior al faringelui poate fi examinată prin
istmul faringian, gura fiind larg deschisă şi rădăcina limbii coborâtă.
8.Valvula pilorica
La nivelul trecerii stomacului în duoden mucoasa formează valvula pilorică, care la contracţia sfincterului
piloric pe deplin separă cavitatea stomacului de cea a duodenului.,tunica musculara a stomacului la acest
nivel formeaza sfincterul pyloric.

9.Coardele vocale
Coardele vocale sunt două pliuri simetrice ale mucoasei laringelui, ridicate de ligamentele vocale astfel:
ligamentele vocale se întind între procesul vocal al cartilajului aritenoid și cartilajul tiroid. Ele sunt legate
prin membrana cricovocală de arcul cartilaginos cricoidian.
Pliurile vocale, , delimitează cea mai îngustă parte a cavităţii laringelui - glota sau fanta glotică, rima
glottidis (rima vocalis). Pliurile vocale reprezintă o duplicatură a tunicii mucoase, în componenţa căreia
deosebim ligamentul vocal, ligamentum vocale, şi muşchiul vocal, m. vocalis. F

10.Camerele inimii
2 atrii,2 ventricule,2 auricule
Biletul 25
Ex1. Porţiunile coxalului
Generalităţi:
•Coxalul (os coxae) este un os plat, din trei oase: ilionul,ischionul, , şi pubisul .
•Ele se sudează definitiv între 12 – 16 ani la fete şi 13 – 18 ani la băieţi .
Cavitatea acetabulară:
•Corpurile acestor oase formează cavitatea acetabulară (acetabulum), care se află pe
faţa exterioară a coxalului, care se articulează cu capul femurului. Acetabulul este o
cavitate profundă, delimitată de o margine ascuţită, care în partea inferioară este
întreruptă de incizura acetabulului (incisura acetabuli). Suprafaţa interioară a
acetabulului prezintă:
-suprafaţa semilunară (facies lunata), care este articulară,
-şi fosa acetabulului (fossa acetabuli), nearticulară.
• Ilionul (os ilium) este constituit din:
- corp , care participă la formarea acetabulului
-şi porţiunea superioară mai lată – aripa ilionului (ala ossis ilii).
Pe partea de sus aripa se termină cu o margine, numită creasta iliacă (crista iliaca), pe
care se evidenţiază trei linii rugoase pentru inserţia muşchilor abdomenului. În partea
anterioară creasta iliacă se termină cu spina iliacă antero-superioară, iar posterior cu
spina iliacă postero-superioară. Mai jos de ele, pe marginea anterioară şi posterioară a
aripei iliace, se află spina iliacă antero-inferioară şi spina iliacă postero-inferioară.
Faţa externă a aripii ilionului este străbătută de trei linii numite linii gluteale. Faţa
internă a aripii este umită fosa iliacă delimitată de corpul ilionului prin linia arcuată
care continuă anterior cu eminenţa iliopubică . Postero-inferior de fosa iliacă se află o
suprafaţă articulară- faţa auriculară Superior de faţa auriculară se află o rugozitate –
tuberozitatea iliacă pentru inserţiei ligamentelor articulaţiei sacroiliace.
•Pubisul (os pubis) reprezintă porţiunea antero-inferioară a coxalului. În alcătuirea lui
distingem un corp şi două ramuri – ramura superioară şi ramura inferioară. . La acest
nivel de trecere a ramurii
superioare în cea inferioară, se află faţa pubiană sau simfizară care se
articulează cu suprafaţa similară a pubisului de partea opusă, formând
simfiza pubiană. Cu 2 cm mai lateral se află tuberculul pubian de la care
continuă creasta pubică ce se termină cu eminenţa iliopubică.
Pe faţa inferioară a ramurii superioare trece şanţul obturator.
• Ischionul (os ischii) cuprinde porţiunea postero-inferioară a osului.
El este format din:
- corp şi
- o ramură
La limita dintre corp şi ramură se găseşte tuberozitatea ischiadică . Superior de se
află spina ischiadică ce desparte două incisuri: inferioară – incisura ischiadică mică şi
incisura ischiadică mare .
Ramura ischionului unindu-se cu ramura inferioară a pubisului, delimitează gaura
obturată.
Ex2. Comunicările fosei pterigopalatine
• Cu fosa infratemporală- prin fisura pterigomaxilară;
• cu fosa craniană medie- prin orificiul rotund ;
• cu cavitatea nazală- prin orificiul sfenopalatin ;
• cu orbita- prin fisura orbitală inferioară ;
• cu cavitatea bucală - prin canalul palatin mare ;
• cu baza craniului în regiunea orificiului lacerat- prin canalul pterigoid .
Ex3. Articulațiile coastelor cu vertebrele
Articulaţiile costovertebrale sunt alcătuite din două articulaţii:
•articulaţia capului coastei cu corpurile vertebrale şi
• între tuberculul costal şi apofiza transversală (lipseşte la perechile XI şi XII de
coaste).
Articulaţiile capului coastei
- diartroze plane combinate uniaxiale
- între faţa articulară a capului coastelor şi feţele costale de pe corpul a două
vertebre alăturate.
- Ele au o capsulă articulară şi ligamente.
Ligamente:
• Creasta capului costal pătrunde în spaţiul dintre vertebre şi este legată de discul
intervertebral prin ligamentul capului coastei (lig. capitis costae).
• În exterior capsula este întărită de ligamentul radiat al capului costal (lig. capitis
costae radiatum).
Articulaţiile costotransversale (articulationes costotransversaria)
 - sunt diartroze, uniaxiale, combinate
- dintre faţa articulară a tuberculilor costali ai primelor 10 perechi de coaste şi
faţa costală de pe apofizele transversale ale primelor 10 vertebre toracale.
Ligamente:
• Capsula articulară este întărită de ligamentul costo-transversal (lig.
Costotransversarium
Ex 4. Spaţiul celular Paron- Pitogov
-În treimea inferioară a antebraţului se află spaţiul celular Pirogov-Parona, delimitat
anterior de flexorul profund al degetelor şi flexorul lung al policelui, iar posterior de
membrana interosoasă şi pronatorul pătrat.
-Spaţiul Pirogov-Parona este sediul supuraţiilor după panariciu a policelui sau
degetului V, incomplet sau tardiv tratate.
Ex 5. Lacunele musculară şi vasculară
Generalităţi:
Cavitatea bazinului mare comunică cu regiunea anterioară a coapsei prin intermediul a
două lacune, aşezate posterior de ligamentul inghinal . Ele sunt despărţite prin arcul
iliopectineu (arcus iliopectineus), care trece de-a lungul marginii mediale a muşchiului
iliopsoas şi se termină pe eminenţa iliopectinee.
Lacuna musculară:
Lateral de acest arc se află lacuna musculară, lacuna musculorum, prin care din
cavitatea bazinului mare pe regiunea anterioară a coapsei trece muşchiul iliopsoas şi
nervul femural. Lacuna musculară este delimitată de ligamentul inghinal situat
anterior, marginea anterioară a ilionului situată posterior şi arcul iliopectineu dispus
medial.
Lacuna vasculară:
De partea medială a arcului iliopectineu se află lacuna vasculară, lacuna vasorum, prin
care trec artera şi vena femurală, vasele limfatice. Ea este limitată anterior de
ligamentul inghinal; lateral de arcul iliopectineal; medial de ligamentul lacunar;
postero-inferior de ligamentul pectineal, care acoperă faţa superioară a ramurii
superioare a pubisului.
Ex 6. Papilele limbii
Deosebim cinci grupe de papile:
1 - papile filiforme şi conice, - răspândite pe toată faţa dorsală a limbii, pe margini şi
pe apex; lor li se datorează aspectul catifelat al mucoasei, au rol mecanic şi tactil; nu
contribuie la perceperea gustului;
2 - papile fungiforme, asemănătoare ciupercilor, pot fi observate cu ochiul liber, sunt
localizate în regiunile apicală şi marginale ale limbii; conţin elemente senzoriale care
recepţionează excitaţii gustative şi tactile;
3 - papile foliate, papillae foliatae, situate pe marginile limbii, mai bine vizibile pe
partea posterioară. Au forma unor pliuri, perpendiculare pe marginile limbii,
despărţite prin şănţuleţe în care se găsesc mugurii receptorilor gustativi;
4 - papile valate, papillae vallatae, situate paralel şi înaintea şanţului terminal, în
număr de 7 - 12, sunt cele mai voluminoase şi vizibile cu ochiul liber.
Ex 7. Semnele distinctive ale intestinului gros
- bandeletele colonului, teniae coli, trei benzi musculare situate de-a lungul colonului.
Ele rezultă din condensarea fasciculelor musculare din stratul longitudinal.
•La colonul ascendent şi descendent una din tenii - tenia libera, este situată anterior,
fiind vizibilă prin transparenţa tunicii seroase; pe ea nu se inseră nici una din
formaţiunile peritoneale. ( pe celelalte segmente se afla posterior)
•A doua tenie corespunde inserţiei omentului mare pe colonul transvers - tenia
omentalis, şi continuă pe celelalte porţiuni ale intestinului gros.
• iar a treia - teniamesocolica, corespunde locului de fixare pe colonul transvers şi
sigmoid ale mezourilor lor şi liniei de fixare a colonului ascendent şi descendent la
peretele abdominal posterior.
- haustrele colonului, haustrae coli, porţiuni bombate spre exterior ale
peretelui intestinului gros, separate prin şanţuri transversale adânci. Ele se
formează din cauza necoincidenţei dintre lungimea teniilor şi a colonului
(teniile fiind mai scurte). sunt mai mari la nivelul cecului şi diminuează către
colonul sigmoid.
- apendicele epiploice, appendices epiploicae, formaţiuni , constituite dintr-un înveliş
peritoneal care înglobează ţesut adipos. Sunt suspendate de-a lungul bandeletelor
liberă şi omentală ale colonului. Cei mai numeroşi se află pe colonul descendent şi pe
colonul sigmoid;
Ex 8. Bronhiile principale
Bronhiile principale, dreaptă şi stângă, bronchiprincipales dexter et sinister, rezultă
din bifurcarea traheei la nivelul discului intervertebral dintre vertebrele IV şi V
toracale.
Proiecţie
Proiectate pe peretele anterior al toracelui, bronhia dreaptă corespunde coastei a VI-a
şi spaţiului al VII-lea intercostal, iar cea stângă,spaţiului a VI-lea intercostal.
Dimensiuni
Bronhia dreaptă este mai scurtă (3 cm),mai largă, are un traiect mai vertical şi prezintă
o prelungire a traheei,fapt care explică de ce corpii străini aspiraţi pătrund mai
frecvent în ea.Bronhia principală stângă are un traiect mai orizontal, este mai subţire şi
mai lungă (5 cm).
Raporturi
Bronhia stângă superior este încrucişată de cârja aortei, iar posterior este în raport cu
aorta descendentă, esofagul şi nervul vag stâng;
bronhia dreaptă este încrucişată de vena azigos, iar posterior de ea se
află nervul vag.
Structura
Structura bronhiilor este asemănătoare cu cea a traheei. Scheletulbronhiei din dreapta
are 6 - 8 semiinele cartilaginoase, iar a celei dinstânga 9 - 12; din exterior sunt
acoperite cu adventiţie.
9. Pericardul şi sinusurile lui
Pericardul, este o membrană seroasă ce acoperă inima şi rădăcinile vaselor mari.
Este alcătuit din două straturi:
•extern fibros,
• intern seros,
La pericard distingem trei porţiuni: sternocostală, diafragmală şi mediastinală -
dreaptă şi stângă.
Partea sternocostală aderă nemijlocit la corpul sternului şi la cartilajele coastelor IV, V
şi VI,
Partea diafragmală este concrescută cu centrul tendinos al diafragmului. Partea
mediastinală, printr-un ţesut conjunctiv poros, este unită cu pleura mediastinală.
-Pericardul seros
La el deosebim două foiţe: parietală, care tapetează din interior pericardul
fibros, şi viscerală, sau epicardul, care acoperă miocardul.
Între foiţa viscerală şi parietală se formează un spaţiu capilar - cavitatea pericardiacă,
cavum pericardiaca. Aici se află o mică cantitate de lichid care uşurează alunecarea.
Sinusurile
În cavitatea pericardiacă deosebim două sinusuri:
 • unul situat la baza cordului, delimitat anterior de aortă şi trunchiul pulmonar, iar
posterior de faţa anterioară a atriului drept şi vena cavă superioară, numit sinus
transvers al pericardului,.
•Celălalt se află pe faţa diafragmală a inimii între venele pulmonare stângi de sus şi
vena cavă inferioară de jos şi din dreapta, numit sinusul oblic al pericardului.
10.Ligamentele uterului
•ligamentele late ale uterului -fixează marginile laterale ale uterului la pereţii
laterali ai micului bazin Acestea îndeplinesc rolul de mezou al uterului,
mesometrium. poate fi împărţit în trei porţiuni:
1 - una superioară, mezoul salpingelui, mesosalpinx, delimitat inferior de ovar, şi
ligamentul propriu al ovarului, şi superior - de salpinge; mezoul salpingelui conţine
formaţiuni rudimentare - epoophron, paroophoron şi appendices vesiculosae;
2 - o porţiune a foiţei posterioare a ligamentului, constituie pe marginea mezovarică a
ovarului - mezoul ovarului, mesovarium;
3 - mezoul uterului, mesometrium, conţine între foiţele seroase ţesut conjunctiv
adipos, lax numit parametriu, parametrium, mai bine pronunţat de partea anterioară şi
laterală ale colului uterin.
• ligamentul propriu al ovarului -între lamelele ligamentului lat al uterului, mai
inferior de salpinge.
•Ligamentul anterior este format de pliurile vezicouterine,
•ligamentul posterior - de pliurile rectouterine ale peritoneului.
• Ligamentele sacro-uterine se extind de la suprafaţa postero-laterală a colului pe
faţa anterioară a sacrului, conţin o cantitate considerabilăde ţesut fibros şi fibre
musculare striate şi sunt acoperite de pliurile sacrouterine ale peritoneului.
•Ligamentul rotund al uterului, lig. teres uteri, reprezintă un cordon fibromuscular
par, care porneşte de la unghiul lateral al uterului, inferior de salpinge, pătrunde în
canalul inghinal şi se termină la nivelul labiei mari.
• Ligamentul cardinal, lig. cardinale, sau ligamentele transversale ale colului uterin,
lig. transversum cervicis, sunt constituite din ţesut fibros şimuşchi netezi ce se extind
între colul uterin şi pereţii laterali ai bazinului.
Biletul 26
Ex1. Oasele antebraţului
Antebraţul este constituit din două oase tubulare lungi:
-ulna situat medial
- şi radius de partea laterală.
Fiecare os este constituit din corp şi două extremităţi.
Feţe: faţa posterioară (facies posterior), faţa anterioară (facies anterior) şi faţa laterală a
radiusului (facies lateralis), iar la ulnă faţa medială (facies medialis). Margini, marginea
orientată în spaţiul interosos este numită margine interosoasă (margo interossea).
•Ulna (ulna). Epifiza proximală este formată din 2 apofize:
- una posterioară, proces olecranian (olecranon) şi
- alta anterioară, numită proces coronoidian (processus coronoideus).
Între aceste apofize se află incizura trohleară (incisura trochlearis) . Faţa laterală a apofizei
coronoide prezintă o suprafaţa articulară, numită incizura radială . Mai jos de apofiza
coronoidă se află tuberozitatea ulnei (tuberositas ulnae).
Extremitatea inferioară a ulnei prezintă două formaţiuni:
-capul (caput ulnae) cu circumferinţa articulară şi
- procesul stiloidian (processus styloideus), situat în partea medială a capului.
● Radiusul (radius) . Epifiza superioară este compusă din trei
elemente:
- Capul (caput radium) cu o depresiune pe faţa lui superioară, numită foseta capului
radial (fovea articularis)şi circumferinţa capului
- colul (collum radii), porţiunea îngustă dintre cap şi corp;
- tuberozitatea radiusului (tuberositas radii) situată mai jos de col, locul de inserţie al
muşchiului biceps brahial.
Epifiza distală: Pe partea medială a epifizei distale se află incizura ulnară (incisura
ulnaris). Faţa laterală se prelungeşte cu o proeminenţă osoasă, numită apofiza stiloidă
(processus stiloideus).
Ex 2. Porţiunile maxilei
Maxila (maxilla) este formată din :corp şi patru apofize: frontală, zigomatică, alveolară şi
palatină .
• Corpul maxilei (corpus maxillae). În profunzimea corpului se află o cavitate
pneumatică, numită sinus maxilar (sinus maxillaris), care prin hiatul maxilar (hiatus
maxillaris) comunică cu cavitatea nazală (meatul nazal mediu).
Pe corp deosebim patru feţe:
 1) anterioară (facies anterior), cu marginea infraorbitală (margo infraorbitalis), inferior
de care se află orificiul infraorbital (foramen infraorbitale);
2) infratemporală (facies infratemporalis), care prezintă tuberozitatea maxilei (tuber
maxillae)
3) orbitală (facies orbitalis) prezintă şanţul infraorbital (sulcus infraorbitalis), care
anterior se transformă în canalul infraorbital (canalis infraorbitalis),
4) nazală (faciesnasalis), pe care se observă hiatul maxilar, şanţul lacrimal.
● Apofiza frontală (processus frontalis) este situată anterosuperior şi articulează cu osul
frontal; pe faţa medială se află creasta etmoidă (crista ethmoidalis), iar pe marginea
posterioară şanţul lacrimal (sulcus lacrimalis).
• Apofiza zigomatică (processus zygomaticus) se îndreptă spre lateral pentru a se articula
cu osul zigomatic.
• Apofiza alveolară (processus alveolaris) prezintă pe marginea inferioară, arcus
alveolaris, alveolele dentare (alveoli dentales), despărţite prin septurile interalveolare
(septa interalveolaria).
• Apofiza palatină (processus palatinus) este o lamă osoasă cu direcţie orizontală, care
pleacă de pe faţa nazală a maxilei şi se suturează pe linia mediană cu cea de pe osul opus.
3.Articulaţiile coloanei vertebrale
în structura coloanei vertebrale deosebim câteva tipuri de uniri :
1) sindesmoze – ligamentele lungi şi scurte;
2) sinelastoze – ligamentele galbene;
3) sincondroze – discurile intervertebrale;
4) sinostoze – dintre vertebrele sacrale;
5) simfize – dintre sacru şi coccis;
6) diartroze – dintre apofizele articulare.
•Corpurile vertebrelor adiacente sunt unite prin intermediul a 24 de discuri fibro-
cartilaginoase intervertebrale şi al ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi
posterior. Primul disc se află între axis şi cea de-a 3-a vertebră cervicală, iar ultimul între
corpul celei de-a 5-a vertebre lombare şi baza sacrului. Discul intervertebral, (discus
intervertebralis) este compus din patru părţi ): porţiunea centrală (nucleul pulpos); inelul
fibros sau lamelar; două plăci terminale cartilaginoase.
• Ligamentul longitudinal anterior (lig. longitudinale anterius) se întinde pe faţa anterioară
a coloanei vertebrale până la vertebra a II-a sacrală.
• Ligamentul longitudinal posterior (lig. longitudinale posterius) se întinde pe faţa
posterioară a corpurilor vertebrelor.
• Articulaţiile proceselor articulare, articulaţiile zigapofizale (articulationes
zygapophysiales)
-articulaţiile plane, combinate, pluriaxiale, puţin mobile.
• Articulaţia lombosacrală (articulatia lumbosacralis)
-uneşte apofizele articulare inferioare ale vertebrei a V-a lombară cu apofizele articulare
superioare ale sacrului.
-Este de tip trohoid
• Articulaţia sacrococcigiană (articulatia sacrococcygea) este constituită după tipul
simfizelor şi uneşte vârful sacrului cu prima vertebră coccigiană.
• Arcurile vertebrale sunt unite între ele prin ligamente – sinfibroze şi sinelastoze.
Sinfibrozele sunt reprezentate de ligamentele intertransversale, interspinoase şi supraspinos.
În regiunea cervicală ligamentul supraspinos este mai dezvoltat, fiind numit ligament
nucaa.În regiunea cervicală ligamentele intertransversale lipsesc. Ligamentul supraspinos.
Sinelastozele sunt ligamente galbene (ligg. flava) care unesc arcurile vertebrale.
• Articulaţiile uncovertebrale sau articulaţiile laterale ale corpului vertebrelor cervicale, ce
se formează între apofizele unciforme şi scobiturile de pe faţa inferioară a corpurilor vertebrei
supraadiacente.
Ex 4. Funcţiile articulaţiei genunchiului
După forma feţelor articulare articulaţia genunchiului este condilară, uniaxială şi prezintă
două mişcări principale: flexia şi extensia cu amplitudinea medie de 1500. Aceste mişcări
sunt însoţite de altele secundare, de rotaţie medială şi laterală, posibile în poziţia de flexie a
genunchiului, când ligamentele colaterale sunt relaxate. Mişcările de flexie şi extensie au loc
în etajul superior al cavităţii articulaţiei genunchiului, între condilii femurului şi faţa
superioară a meniscurilor, iar mişcările de rotaţie în cel inferior, delimitat de suprafaţa
inferioară a meniscurilor şi suprafaţa articulară a condililor tibiei. Ligamentele cruciate
frânează mişcările de flexie, extensie şi de rotaţie medială şi se relaxează la rotaţia laterală
Ex5. Diafragma şi porţiunile ei
Diafragmul, diaphragma (m.phrenicus), reprezintă un muşchi plat de forma unei
cupole situat la frontiera a două cavităţi Punctul superior al cupolei diafragmului din
dreapta se află la nivelul unirii cartilajului coastei V pe stern, iar din stânga, inferior –
la nivelul articulaţiei sternocostale VI.
Conform particularităţilor morfologice, la diafragm deosebim
-o parte periferică musculară, pars muscularis, şi una centrală aponevrotică, numită centrul
tendinos, centrum tendineum.
În conformitate cu originea fasciculelor musculare, la diafragm se disting următoarele
porţiuni:
- lombară, costală şi sternală.
* Partea lombară, pars lumbalis, este localizată în regiunea primelor
patru vertebre lombare şi perechii a XII-a de coaste. Ea este formată
din doi pedunculi: drept şi stâng La nivelul primei vertebre lombare fasciculele musculare
ale acestor doi pedunculi se încrucişează, delimitând hiatul aortal, hiatus aorticus, prin care
trece aorta şi ductul toracic. Superior şi în stânga de
hiatul aortal fasciculele musculare ale acestor doi pedunculi formează hiatul esofagian, hiatus
esophageus, prin care trece esofagul împreună cu nervii vagi.
• Partea costală originea pe faţa internă a ultimelor şase coaste
• Partea sternala Între porţiunile lombară şi costală, la fel şi între cea costală şi
sternală, se formează nişte sectoare triunghiulare lipsite de fascicule musculare, unde
numai lamelele subţiri ale fasciilor endotoracice şi endoabdominale, pleura şi
peritoneul despart cavitatea abdominală de cea toracică. Aceste sectoare reprezintă
locuri slabe ale diafragmului şi sunt numite corespunzător – trigon lumbocostal şi
trigon sternocostal. Aici, în caz de majorare excesivă a presiunii abdominale, sunt
posibile hernii diafragmale. Centrul tendinos reprezintă o formaţiune aponevrotică
constituită din încrucişările fasciculelor aponevrotice ale porţiunilor musculare ale
diafragmului, în centrul căreia se află orificiul venei cave inferioare, foramen venae
cavae.
Ex.6 Triunghiul femoral
Triunghiul femural, trigonum femorale (sau Scarpe), se află pe partea anterioară a coapsei şi
este delimitat:
sus - ligamentul inghinal,
lateral – muşchiul croitor;
medial – muşchiul adductor lung.
În limitele acestui triunghi se observă două şanţuri:
1 – şanţul iliopectineu, sulcus iliopectineus, delimitat lateral de muşchiul iliopsoas şi medial
de muşchiul pectinat;
2 – şanţul femural anterior, sulcus femoralis anterior, o prelungire a şanţului iliopectineu,
mărginit medial de muşchii adductori lung şi mare, lateral de muşchiul vast medial. vasculo-
nervos al coapsei. În regiunea triunghiului femural, în caz de prolabare a herniilor feemurale,
se formează canalul femoral. În canalul femural distingem trei pereţi: anterior, format de
ligamentul inghinal şi cornul superior al marginii falciforme a fasciei lata; lateral, format de
vena femurală, şi posterior – fascia pectinata, ce reprezintă lamina profundă a fasciei lata.
Ex 7. Organele care fac parte din sistemul digestive
• Tubul digestive: Cavitatea bucala, faringe, esofag, stomac, intestine subtire, intestine
gros.
• Glandele anexe: Ficatul cu vezica biliara, pancreas, glande salivare
Ex8. Vezica biliară și porțiunile ei
Vezica biliară reprezintă un organ de depozit şi concentrare a bilei.
În alcătuirea ei se disting următoarele porţiuni:
-fundul, fundus vesicae felleae, corpul,
-corpus vesicae felleae,
- colul, collum vesicae felleae
Fundul vezicii biliare proemină puţin faţă de marginea anterioară a ficatului şi vine în
contact cu peretele anterior al abdomenului .
Corpul vezicii biliare are o faţă superioară aderentă la parenchimul hepatic. c. În
porţiunea posterioară corpul se îngustează în pâlnie, alcătuind infundibulul vezicii
biliare
Raport cu peritoneu
în raport cu peritoneul vezica biliară este situată mezoperitoneal. Uneori ea poate fi
înconjurată în întregime de peritoneu, care formează un mezou, iar alteori este
îngropată în parenchimul hepatic. Prin faţa inferioară corpul vezicii este în raport cu
colonul transvers, de care uneori poate fi unit prin ligamentul cistico-colic.
Colul este orientat înapoi şi spre stânga, este liber, nu aderă la ficat, fiind suspendat
de el printr-o prelungire a omentului mic.
Colul este în raport: posterior cu ramura dreaptă a venei porte, iar inferior cu bulbul
duodenului. Colul vezicii continuă cu canalul cystic.
Ex 9.Duodenul și porțiunile lui
Duodenul, duodenum, este prima porţiune a intestinului subţire Traiectul descris de
duoden are forma unei potcoave şi prezintă patru porţiuni:
superioară,
descendentă,
orizontală şi
ascendentă
Partea superioară, pars superior, începe de la pilorul stomacului, ce corespunde
vertebrelor Th12 sau L1, Porţiunea iniţială a duodenului, numită ampula sau bulb,
ampulla sau bulbus, delimitat proximal de valva pilorică, iar distal de prima plică
circulară a mucoasei. În această porţiune mucoasa formează pliuri longitudinale.
Partea descendentă, pars descendens, este verticală şi coboară la nivelul L1 - L3, de
la colul vezicii biliare şi până la marginea inferioară a capului pancreasului, unde
formează a doua flexură - flexura duodenală inferioară, flexura duodeni inferior,
Partea orizontală, la nivelul vertebrei L3 de partea stângă a coloanei vertebrale,
porneşte în sus şi continuă cu partea ascendentă, pars ascendens.
 Partea ascendentă ajunge până la marginea stângă a corpului vertebrei L2, unde se
termină cu flexura duodeno-jejunală, flexura duode- nojejunalis, şi se continuă cu
porţiunea mezenterică a intestinului subţire. Flexura este fixată pe stâlpul stâng al
diafragmului prin muşchiul suspensor al duodenului, m. suspensorius duodeni
seroasă,
Ex 10 Căile urinare
Căile urinare sau de eliminare a urinei se împart în intrarenale, ce se află în
parenchimul renal, şi extrarenale localizate în afara lui.
-Cele intrarenale sunt canalele colectoare şi cele papilare.
-Extrarenale: calicele mici, calicele mari, bazinetul renal, ureteral, vezica urinară,
uretra.
Fiecare papilă renală, în vârful piramidei, cuprinde un calice renal mic, calyx
renalis minor, la care deosebim fornicele, fornix, ce înconjură papila renală, porţiunea
îngustată, numită colul, collum, şi caliciul propriu-zis.
Într-un calice renal mic se pot conţine 2-3 papile renale. La unirea a 2-3 calice renale
mici se formează un calice renal mare, calicyx renalis major. În structura rinichiului
deosebim 6-12 calice mici, la unirea cărora se formează trei calice mari: calicele
superior, calyx superior, calicele mediu, calyx medius, şi calicele inferior, calyx
inferior.
Prin confluenţa calicelor mari se formează bazinetul renal, pelvis renalis, la care, în
raport cu hilul renal, deosebim o porţiune intrarenală sau sinusală, şi o porţiune
extrarenală, care se îngustează şi continuă cu ureterul.
Structura cailor extrarenale
În structura calicelor mici şi mari a bazinetului renal se conturează trei tunici –
mucoasă,
musculară şi
adventiţia.
-Fibrele musculare netede ale fornicelui formează doi muşchi
* ridicător al fornicelui, m. levator fornicis, şi
* constrictor al fornicelui, m. sphincter fornicis.
În pereţii calicelui mic deosebim
*m. longitudinalis calycis şi
*m. spyralis calycis
. Muşchii levator al fornicelui şi longitudinal al calicelui dilată calicele, contribuind la
acumularea urinei, iar muşchii sfincter al fornicelui şi spiralat al calicelui îngustează
calicele, golindu-le de urină.
Biletul 27
1. Pelvisul mic
Oasele pelvisului: prezinta coxalul, un os plan, voluminos si neregulat. Format
din trei piese: ilion, pubele si ischionul, care se sudeaza la virsta da 12-18 ani.
Pozitia anatomica a coxalului: anterior marginea prevazuta spina iliaca
anterioara superioara si inferioara si crista pubica; lateral acetabulul.
Pozitia anatomica a pelvisului: se afla in pozitie verticala, superioe se afla baza
mare, iar inferior baza mica, planul aperturii superioare este orientat de inapoi
inainte si de sus in jos. Astfel planul aperturii superioare formeaza un unghi de
60 grade cu orizontala. Apertura inferioara are un unghi doar de 10 grade cu
orizontala.
Pelvisul mic: format posterior de fata anterioara a sacrului si coccigelui; lateral
de acetabul si membrana obturatoare; anterior de simfiza pubiana.
2. Comunicările orbitei
Comunicarile orbitei: prin canalul optic cu cavitatea craniului; prin canalul
nazolacrimal cu cavitatea nazala; prin fisura orbitala cu fosa infratemporala si
pterigopalatina; prin canalul infraorbital cu maxila.
3. Articulația sternoclaviculară
Articulatia sternoclaviculara-(art.sinoviala si complexa),este singurul punct de
sprijin al centurii scapulare si al umarului pe torace.Se realizeaza intre fata
articulara sternala a claviculei si incizura claviculara a sternului.Este
consolidata de lig.sternoclaviculara ant. Si post.,lig.interclavicular si
costoclavicular.Sunt posibile miscari de ridicare-coborare,inainte-
inapoi,rotatie,circumductie in jurul mai multor axe
4. Triunghiul lombar
Triunghiul lombar (Petit).
Delimitari: inferior – creasta ilionului
lateral – muschiul oblic abdominal extern
medial – marginea laterala a muschiului dorsal mare
Importanta:la efectuarea unui drenaj in caz de interventii chirurgicale in
spatiul retroperitoneal
5. Grupele de mușchi ai coapsei
Grupele de muşchi ai coapsei.
Anteriori: cvadriceps femural (drept femural, vast lateral, vast medial, vast
intermediar), croitor
Mediali: pectineu, adductor lung, adductor scurt, adductor mare, gracilis
Posteriori: semitendinos, semimembranos, biceps femural
6. Amigdala linguală
7. Bursele hepatică, pregastrică, omentală

8. Glanda tiroidă și lobii săi

Este o glanda endocrina care vine in adiacenta cu traheea laringele este
constituita din 2 lobi si portiunea mijlocie este istmul glandei tiroide , are
diferite forme . Ca endocrina secreta hormonii tiroxina trionina care regleaza
concentratia de calciu si fosfor in organism.
9. Zonele de auscultație a zgomotelor cardice
Auscultaţia permite aprecieri ce ţin de ritmul şi frecvenţa bătăilor
cardiace, de modificările zgomotelor cordului. Focare de auscultaţie ale
cordului sunt:
- focarul mitral - la nivelul apexului cordului;
- focarul aortic - în spaţiul II intercostal drept parasternal;
- focarul trunchiului pulmonar - în spaţiul II intercostal stâng parasternal;
- focarul tricuspidian - la nivelul joncţiunii corpului sternal cu
apendicele xifoid.
10. Testiculul și epididimul
Conformatia externa a testiculelor –pozitia anatomica, prezinta 2 fete,1 fata
mediala 1 Fata laterala , 1 margine anterioara , o marine posterioara , supero-
posterior de testicul este epididimul – prezinta capul corpul si coada ,intre
epidedicum si testicul este sinusul epididemal.Este acoperit cu tunica
albuginea sau este tesut conjunctiv fibros , este un organ parenchimatos.
Organele genitale masculine se dezvolta din ductul Wolf , iar cele feminine se
dezvolta din Muller , ce ramine la barbate din ducturile muller sunt ca
 rudimente , si dupa ramina apendicele epididemal si uneori si apendicele
testicular. Tunicile testicolului
Este o imagine in culegere – 7 la numar , la exterior pielea , dupa tunica
Dartos , fascia spermatica externa , fascia cremasterica externa , muschiul
cremaster , fascia spermatica interna si albumigeneea (seros) cu 2 foite -
lamela visecarala si parietala , intre lamele cavitatea testicolului poate fi
umplute cu lichid in conditii patologice si este numit hidrocentru.

Biletul 28
1. Vertebrele cervicale I II
Vertebrele cervicale I si II: Vertebra cervicala I – atlas, nu are corp vertebral, e
format din doua mase laterale unite printr-un arc anterior si posterior, de pe ele
pleaca procesele transversare. Vertebra II- axis, are un dinte pe fata
superioara a lui, care prezinta o fara articulara anterioara destinata arcului
anterior a atlasului.
2. Oasele craniului cerebral
Oasele craniului cerebral: osul frontal, parietal, occipital, osul sfenoid,
temporal, etmoid.
3. Exemple de articulați combinate
atlantooccipitala, atlantoaxiala,costovertebrala)
4. Mușchii toracelui
Denumire Origine Insertie Functie
Pectoral mare • Partea claviculara -2/3 Fasciculele Rotatia mediala a
mediale a claviculei converg lateral bratului- pronator
• Partea sternocostala – fata Printr-un tendon Bratul dispus
anterioara a sternului si lung se insera pe orizontal=>
cartilajele coastlor 2-7 creasta coborirea –
• Partea abdominala- partea tuberculului adductor
anterioara a tecii muschiului mare al Ridicarea
drept abdominal humerusului toracelui
Inspirator auxiliar
Petoral mic Fata externa a Apofiza Trage scapula inainte si in jos
coastelor 2-7 coracoida a Ridica coastele
scapulei Inspirator auxiliar( in inspiratie
fortata)
Subclavicular Clavicula Prima coasta Trage clvicula in jos
Ridica prima coasta
Inspirator auxiliar
Dintat Fata Prin 2 dinti pe Largeste diametrul transvers al cutiei
anterior externa marginea mediala a toracice
coasta 1-9 scapulei Inspiratie fortata( inspirator auxiliar)
Prin 7 dinti pe Fixeaza scapula de trunchi( cu romboizi si
unghiul inferior al trapezi impreuna)
scapulei Roteste unghiu inferior al scapulei in timpul
abductiei
 membrului superior ( portiunea inferioara a
muschiului)
Intercostali Se prind de Se intind de-a lungul spatiului intercostal Inspiratori
externi marginile sup si Pe partea anterolaterala orientati oblic in
(11 perechi) inf a coastelor jos, anterior si medial
adiacente Pe partea dorsala oblic in jos lateral
Intercostali Sub cei externi Intre marginile coastelor Expiratori
interni De la marginea sternului pina la adiacente cu directii opuse
unghiul coastei celor externi
Subcostali Pe fata interna a portiunii Oblicitate ca si intercostali Inspiratori
inferioare a toracelui,la nivelul interni
unghiului costal
Transversal Pe apofiza xifoida Pe cartilajele coastelor 2-6 expirator
al toracelui Pe fata posterioara a corpului Orientarea fasciculelor sus si
sternului si cartilajele coastelor lateral
2-7

5. Canalul cruropopliteu
Canalul cruropopliteu (Gruber).
Delimitat:anterior – muschiul tibial posterior
posterior –muschiul solear
Contine: nervul tibial, artera si venele tibiale posterioare
6. Îngustările anatomice ale esofagului

7. Conformația externă a ficatului

8. Mediastinul și compartimentele lui
9. Porțiunil vezicii urinare
Vezica urinară este un orga impar, cavitar, cu funcţie
de rezervor. În ea, prin uretere, se acumulează urina de la rinichi
de unde prin uretră este eliminată în exterior. La matur volumul vezicii variază
între 250-500 ml. În alcătuirea vezicii urinare se disting următoarele porţiuni:
vârful, apex vesicae, situată pe partea antero-superioară şi orientată spre
peretele anterior al abdomenului; vârful care se continuă cu ligamentul
ombilical median, lig. umbilicale medianum; porţiunea inferioară dilatată
- fundul, fundus vesicae, şi porţiunea medie dintre vârf şi fund, numi-
tă corpul vezicii, corpus vesicae. Porţiunea de trecere a vezicii în uretră
se numeşte colul vezicii, collum vesicae; în porţiunea distală a colului
vezical se află orificiul intern al uretrei, ostium urethrae internum.
Peretele vezicii este alcătuit din patru tunici: 1 - tunica externă, parţial
fibroasă şi parţial seroasă, tunica serosa; 2 - tunica musculară, tunica
muscularis, formată din trei straturi de fibre musculare netede orientate
diferit: stratul extern şi intern, dispuse longitudinal, şi stratul mijlociu
format din fibre circulare, care în jurul colului vezical şi pe porţiunea
iniţială a uretrei formează sfincterul vezicii urinare, m. sphincter vesicae.
Aceste straturi musculare continuă unul din altul, formând o unitate
 morfofuncţională, numită muşchi detrusor al vezicii urinare, m. detrusor
vesicae, rezultatul contracţiei căruia este evacuarea completă a conţinutului
vezical; 3 - tunica mucoasă, tunica mucosa, căptuşeşte în interior
vezica, fiind separată de tunica musculară prin tunica submucoasă, tela
submucosa. Când vezica este goală mucoasa formează numeroase cute
care dispar pe măsură ce vezica se umple. La nivelul fundului vezicii
există o zonă netedă de formă triunghiulară lipsită de plice, deoarece
tunica mucoasă aderă intim la cea musculară. Această zonă este numită
trigonul vezical, trigonum vesicae (Lieutaud), în unghiurile posterioare
ale căruia se află orificiile ureterale, ostia ureteres, iar în unghiul anterior,
orificiul intern al uretrei ostium urethrae internum. Baza trigonului
vezical este formată de plica interureterică, plica interureterica, a tunicii
mucoase; 4 - baza submucoasă, tela submucosa, este bine dezvoltată
pe toată suprafaţa vezicii, în afară de trigonul vezical unde în normă ea
lipseşte. În partea posterioară a orificiului uretral, la nivelul unghiului
inferior al trigonului vezical, deosebim o proeminenţă în formă de con,
numită uvula vezicală, uvula vesicae, cu rol ocluziv.
10. Mușchii perineului
Muşchii perineului după originea lor pot fi divizaţi în două grupe:
1 - muşchii porţiunii caudale a trunchiului; 2 - muşchii diferenţiaţi din
sfincterul cloacal. Prima grupă este constituită din doi muşchi: muşchiul
levator al anusului, m. levator ani, şi muşchiul coccigeu, m. coccigeus.
Cea de a doua grupă include muşchii apăruţi prin divizarea cloacei în
sinusul urogenital, sinus urogenitalis, şi anus. Din membrana cloacală
în regiunea sinusului urogenital se diferenţiază muşchiul transvers
superficial al perineului, m. transversus perinei superficialis, muşchiul
ischiocavernos, m. ischiocavernosus, muşchiul bulbospongios,
bulbospongiosus,
muşchiul transvers profund al perineului, m. transversus
perinei profundus şi muşchiul sfincter al uretrei, m. sphincter urethrae.
În regiunea anală se formează muşchiul sfincter extern al anusului, m.
sphincter ani externus.
Muşchii regiunii urogenitale formează diafragm urogenital, diaphragma
urogenitalis, prin care la bărbaţi trece uretra, iar la femei uretra
şi vaginul, şi sunt dispuşi în două straturi: superficial şi profund.
Muşchii superficiali sunt: muşchiul transvers superficial al perineului,
muşchiul ischiocavernos şi muşchiul bulbospongios.
Muşchiul transvers superficial al perineului îşi ia originea prin fibre
tendinoase de la tuberozitatea ischionului şi se inseră în centrul tendinos.
Contracţia simultantă a acestor doi muşchi contribuie la fortificarea
centrului tendinos.
Muşchiul ischiocavernos are originea pe ramura inferioară a ischionului,
aderă lateral la rădăcina penisului şi se inseră în tunica albuginee
a corpului cavernos al penisului sau a clitorusului la femei. Aceşti muşchi
comprimă corpul cavernos al penisului şi stopează scurgerea
sângelui prin vene, menţinând astfel penisul în erecţie.
Muşchiul bulbospongios este format din două porţiuni musculare
simetrice şi îşi ia originea pe rafeul median la suprafaţa inferioară a bulbului
penian, cuprinde bulbul şi corpul spongios al penisului şi se inseră
pe tunica lui albuginee şi fascia superficială de pe dorsul penisului. Prin
comprimarea acestor formaţiuni şi a venei dorsale a penisului muşchiul
contribuie la erecţie. La femei aceşti muşchi, numiţi m. constrictor cunnii,
şi sphincter vaginae, cuprind vaginul în regiunea orificiului vaginal
şi au originea pe centrul tendinos al perineului, pe sfincterul extern al
anusului, inserîndu-se în tunica albuginee a feţii dorsale a clitorusului.
Contractându-se îngustează intrarea în vagin şi comprimă bulbul vestibular,
glanda mare a vestibulului şi venele eferente.
Muşchii profunzi ai perineului sunt: muşchiul transvers profund şi
sfincterul uretrei
Muşchiul transvers profund al perineului porneşte de la ramurile ischionului
şi pubisului şi pe linia mediană a perineului, printr-un tendon
plat, se uneşte cu tendonul muşchiului de partea opusă, participând la
formarea centrului tendinos al perineului. Ambii muşchi fortifică diafragmul
urogenital.
Sfincterul uretrei este muşchi impar, care la bărbaţi cuprinde porţiunea
membranoasă a uretrei, iar la femei uretra, având originea pe ramurile
inferioare ale oaselor pubiene. La bărbaţi fasciculele musculare
se inseră pe prostată, iar la femei în peretele vaginului. Acest muşchi
constituie un sfincter voluntar al uretrei.
Muşchii regiunii pelviene formează diafragmul pelvian, prin care
trece porţiunea terminală a intestinului rect.
Stratul superficial este format de sfincterul extern al anusului, m.
sphincter ani externus, care conţine fascicule ce se termină în ţesutul
adipos subcutanat, fibre cu originea pe vârful coccisului care cuprind
anusul şi se inseră în centrul tendinos al perineului, şi fascicule profunde
în jurul porţiunii inferioare a rectului aderând la muşchiul levator al
anusului. În stare de contracţie tonică, în lipsa unui muşchi antagonist,
sfincterul extern menţine orificiul şi canalul anal închise.
Stratul profund al diafragmului pelvian este constituit din doi muşchi:
muşchiul levator al anusului şi muşchiul coccigian. Muşchiul levator
al anusului, m. levator ani, formează cu perechea sa de partea
opusă o pâlnie cu deschiderea în sus, prin care trec din bazin spre exterior
organele urogenitale şi rectul. Muşchiul are originea pe ramurile
inferioare ale pubisului, pe un arc tendinos, de unde fasciculele musculare
se îndreaptă inferior şi medial, înconjurând organele genitale şi
rectul. O parte din fibrele musculare se întreţes în prostată, în peretele
vezicii urinare şi rectului, în peretele vaginului (la femei), iar în cea
mai mare parte, prin ligamentul anococcigian, lig. anococcigeum, se
inseră pe vârful coccisului. Contracţiile acestor muşchi determină constricţia
porţiunii inferioare a rectului, a orificiului anal şi al vaginului,
întăresc nodul perineal (centrul fibros al perineului), sprijină organele
pelviene şi se opune deplasării lor în jos, la creşterea presiunii
intraabdominale.
Muşchiul coccigian, m. coccygeus, este par, cu originea pe spina ischiadică
şi pe ligamentul sacrospinos, se inseră pe marginile coccisului
şi vârful sacrului. Contribuie împreună cu muşchiul levator al anusului
la fortificarea diafragmului pelvian.
BILET 29
1. Dimensiunile bazinului mare
Diametrul biliac superior ce uneste spinele iliace anterosuperioare are 25 de cm;
Diametrul transversal care separa crestele iliace are 29 cm
Conjugata anatomica care separa promontoriul si marginea superioara a simfizei- 11,5 cm
Conjugata diagonala care separa promontoriul si marginea inferioara a simfizei- 13 cm
Diametrul transversal care separa cele doua linii arcuate masoara 13,5 cm
Diametrul anteroposterior care separa coccisul si marginea inferioara a simfizei- 9,5 cm
Diametrul transversal care separa tuberozitatile ischiadice are 11 cm
2. Porțiunile maxilei
Corpul
Procesul palatin
Procesul frontal
Procesul alveolar
Procesul zigomatic
3. Exemple de articulații pluriaxiale
art.talocrurala
art.sacro-iliaca
art.soldului
art.tibio-fibulara proximala
4. Locurile slabe ale peretelui anterior al abdomenului
Linia albă
Regiunea ombilicală
Linia albă laterală(linia Spiegel)
Canalul inghinal
5. Orificiile supra și infrapiriform
Se află Superior si inferior de mușchiul piriform
Trec vase si nervi : suprapiriform- trece pachetul vasculonervos al fesierului superior.
Infrapiriform -pachetul vasculonervos al fesierului inferior și vasele rușinoase interne, nervii-
sciatic,rușinos și cutanat posterior al femurului.

6. Etajele faringelui
Partea nazală a faringelui
Partea orală a faringelui
Partea laringiană a faringelui

7. Porțiunile stomacului
Locul de trecere a esofagului în stomac se numește orificiul cardic, porțiunea adiacentă a căruia
se numește -partea cardică. Între să fac și peretele stomacului se formează incizura cardiacă.
Orificiu carte că este înzestrat cu plică numită valvule cardio-esofagiene. În stânga de cardie se
află fundul stomacului. Locul de ieșire din stomac că este numit pilor, iar porțiunea învecinată
partea pilorica. Porțiunea dintre boltă și partea pilorica- corpul stomacului. Porțiunea pilorică:
antrul piloric și canalul piloric.

8. Orificiul epiploic
Orificiul epiploic sau Winslow, este delimitat superior-de lobul caudat al ficatului, inferior-
de porțiunea superioară a duodenului, anterior- de marginea liberă a ligamentului
hepatoduodenal, posterior- de peritoneul parietal ce tapetează vena cavă inferioară.

9. Timusul
Glandă endocrină, situată deasupra inimii.
Conformația internă- substanța corticală. Produce limfocite, funcție imună

10. Structura internă a rinichiului

Rinichiul este constituit din parenchim renal si sinusul renal. Parenchimul include -
cortexul renal si substanta medularã - este reprezentatà sub forme de piramide renale , o
bazà orientatã către cortexul renal si un vârf care se deschide in calicele mici.

BILET 30
1. Porțiunile coxalului
Ilionul este constituit dintr-un corp care participa la formarea aceabulului, si aripa ilionului;
superior are creasta iliaca pe care se vad trei linii pentru insertia muschilor abdomenului;
anterior ilinoul se termina cu spina iliaca antero-superioara si inferioara; iar posterior cu
spina iliaca postero-superioara si inferioara;Pubisul are un corp, si doua ramuri; care se
termin cu o fata pubiana, care formeaza simfiza pubiana. Ischionul cuprinde portiunea
postero-inferioara a osului; el e format din corp si o ramura, intre ele fiind tuberozitatea
ischiadica, superior de tuberozitate se afla spina ischiadica. Ramura ischionului se uneste cu
ramura pubisului si formeaza foramen obturatorum.

2. Pereții orbitei, oasele care-i formează

Superior e alcatuita de partea orbitala a frontalului; posterior de aripa mica a sfenoidului;
medial de osul lacrimal,lama orbitala a etmoidului;lateral de fata orbitala a osului zigomaticsi
aripile mari a sfenoidului; iar inferior de fetele orbitale ale maxilei.

3. Articulațiile coastelor cu sternul

Articulaţiile sternocostale (articulationes sternocostalis) se formează la unirea
cartilajelor coastelor II – VII cu incizurile costale ale sternului . Cartilajul primei coaste
concreşte cu sternul formând o sincondroză. Capsula articulară, formată de pericondrul
care se continuă cu periostul sternului, este întărită de ligamentele sterno-costale radiate
(ligg. sternocostalia radiata). Anterior aceste ligamente concresc cu periostul sternului,
formând membrana sternului (membrana sterni). În articulaţia coastei a II-a este
ligamentul sternocostal intraarticular (lig. sternocostale intraarticulare).
Cartilajele coastelor false VIII – X nu se unesc nemijlocit cu sternul, dar,
concrescând între
ele şi cu cartilajul coastei a VII, formează arcul costal (arcus costalis). Uneori
între cartilajele coastelor se formează articulaţii intercondrale, articulationes
intercondrales. Extremităţile anterioare ale coastelor sunt unite între ele prin membrana
intercostală externă
(membrana intercostalis externa), iar extremităţile posterioare prin membrana
intercostală internă (membrana intercostalis interna).

4. Canalul humero-muscular
Se află între muschiul triceps brahial și șantul nervului radial al humerusului
Orificiul de intrare – delimitat de humerus, capul lateral si medial al tricepsului
Orificiul de iesire – muschiul brahial si coracobrahial ( partea laterala a bratului)
Continut – nervul radial, artera si venele brahiale profunde

5. Fosa poplitee
Localizare -posterior de articulatia genunchiului
Delimitari: inferior –capetele gastrocnemianului
planseul- art. genunchi
posterior-acoperita de fascia proprie
Contine:vase, nervi, ganglioni limfatici

6. Elementele hilului hepatic

Hilul hepatic (denumit şi porta hepatis) reprezintă o regiune prin care intră şi ies în ficat
vasele hepatice principale.
Structurile care trec prin hilul hepatic sunt vena portă, artera hepatică, duetele biliare, nervii şi
vasele limfatice.

7. Sinusurile paranazale
o Sinusurile maxilare, cele mai mari dintre sinusurile paranazale,
o Sinusurilor frontale
o Sinusurilor etmoidale
o Sinusurile sfenoidale
 o
8. Poziția anatomică a inimii
Apexul orientat anterior inferior
Baza orientată posterior superior

9. Căile de evacuare a spermei

Din tuburile seminar contorte in cele recte , de acolo în canalul edeferent, canalul
epididimului, deferent + excretor al Veziculele seminare fac ejaculatorul

10.Salpingele și porțiunile lui

Trompele uterine sau Salpingele sunt organe cavitare, uter în raport este
mezoperitonial,salpingele este intraperitonial si reprezinta portiunea uterina care e apropiata de
uter,cea mai apropiata este istmul, urmeaza ampola si infundibulul , si 2 orificii (uterin ,
abdominal) -foarte mic.
 Biletul nr 31
Intrebare 1 Oasele spongioase
: coastele si sternul, vertebrele, oasele carpiene, tarsiene si sesamoide

Intrebare 2 Vertebre cervicale 1 2 7

Vertebra cervicala I – atlas, nu are corp vertebral, e format din doua mase laterale
unite printr-un arc anterior si posterior, de pe ele pleaca procesele transversare.
Vertebra II- axis, are un dinte pe fata superioara a lui, care prezinta o fara articulara
anterioara destinata arcului anterior a atlasului.
Vertebra 7 are un proces proeminent spinos care se palpeaza cel mai bine
sub piele
Intrebarea 3 Elemente auxiliare ale articulatiilor
Ligamentele;Discurile și meniscurile; Bureletul articular; Bursele sinoviale;
Oasele sesamoide; Tendoanele musculare

Intrebarea 4 Muschii mimici

Muşchii bolţii craniene. 2. Muşchii din jurul conductului auditiv extern (muşchii
extrinseci ai pavilionului urechii). 3. Muşchii din jurul orbitei sau muşchii
pleoapelor. 4. Muşchii din jurul orificiului nazal (narinar). 5. Muşchii din jurul
orificiului bucal.
Intrebarea 5 Tecile sinoviale ale minii
canalele osteofibroase şi tecile sinoviale ale tendoanelor flexorilor mâinii şi
degetelor. (canalele 44)
Tecile sinoviale – in canalul carpal 2
Sinoviala comuna – origine – falanga distala metacarp 5, acopera tendoanele
degetelor 2,3,4 insertie 3-4 cm superior de retinaculul flexorilor.Sinovia
flexorului lung al policelui – de la baza falangei distale a policelui- 2-4 cm
deasupra retinaculului flexorilor.Sinovia flexorului radial al carpului – de la art.
radiocarpiana pina la tendon.trece prin canalul carpal.Sinoviala comuna a
degetelor
Intrebarea 6 Comunicarile rinofaringelui
Prin intermediul celor 2 coane comunică cu cavitatea nazală.
Intrebarea 7 Plicile ventriculare
vestibulul laringelui este cuprins între aditusul laringian şi plica vestibulară,
plicae vestibulares. Între ele se află fanta vestibulară,rima vestibuli. Vestibulul
comunică cu faringele prin aditusul laringelui, aditus laryngis, delimitat anterior
de epiglotă, bilateral de pliurile aritenoepiglotice, plicae aryepiglotticae, iar
posterior de plica interaritenoidă, plicae interarytenoidea
Intrebarea 8 Portiunile uretrei masculine
Preprostatică, prostatică,membranoasă și spongioasă
Intrebarea 9 Ovarul
Ovarul, ovarium (gr oophoron), este glandă sexuală feminină, care produce
celulele sexuale, ovulele, şi hormonii sexuali feminini - foliculina şi
progesteronul, acestea determinând caracterele sexuale se
cundare şi tipul constituţional. Ovarul este un organ pereche, aşezat în
cavitatea micului bazin, lateral de uter.
Prezintă două feţe: medială, orientată în cavitatea bazinului mic, şi laterală,
adiacentă la peretele micului bazin.Feţele sunt despărţite prin două margini:
una îndreptată posterior, marginea liberă, şi alta - anterioară, marginea
mezovarică, concrescută cu ligamentul lat al uterului. Ovarul este unicul organ
din cavitatea abdominală neacoperit de peritoneu, practic lipsit de seroasa
viscerală; el este situat în cavitatea peritoneală.Este acoperit cu epiteliu
embrionar unistratificat sub care se află tunica albuginee.
Intrebarea 10 Ligamentele uterului
Ligamentele uterului.Aparatul de fixare a uterului este constituit din 9
ligamente: două laterale - ligamentul lat - unul anterior,unul posterior, două
ligamente sacro-uterine, două rotunde, ligamentul cardinal