Curs 1

Abdomenul
Limite: la exterior: limita craniala a abdomenului este data de o serie de perechi care corespund practic aperturii toracice inferioare. Limita porneste ventral de la apendicele xifoid, urmeaza marginea inferioara a arcurilor condrocostale, apoi dorsal pe marginea inferioara a coastei XII si se sfarseste la nivelul apofizei spinoase toracice XII unde evident se intalneste cu linia care marcheaza apertura caudala pe partea opusa. limita la suprafata dintre abdomen si pelvis porneste de la vf apofizei spinoase lombara 5, urmeaza deoparte si de alta creasta coxalului, ce este vizibila ca un sant transversal. Apoi se continua ventral cu plica inghinala si marg superioara a simfizei pubiene. Acestea sunt limitele exterioare ale abodemnului. la interior insa limitele abdomenului se intind mai mult decat la exterior atat in sens cranial cat si in sens caudal. In primul rand datorita formei si pozitiei muschiului diafragm cavitatea abdominala proemina adanc in torace. Diafragmul este un muschi inspirator care formeaza un perete musculo-aponevrotic mobil care separa cavitatea toracica de cavitatea abdominala. Astfel limita craniala a cavitatii abdominale este reprezentata de bolta muschiului diafragm, bolta care in partea dreapta are convexitatea maxima situata la inaltimea spatiului IV intercostal pe linia medioclaviculara. In partea stanga bolta diafragmului se gaseste in dreptul cartilajului coastei a 5-a tot pe linie medioclaviculara. In inspiratie diafragmul cobora astfel incat limita sup a cav abdominale este situata la marginea sup a coastei a 6-a iar in stanga in spatiul intercostal 6. Centrul tendinos al diafragmei se proiecteaza in expiratie in corpul vertebrei T10, iar in inspiratie la marg inferioare a vertebrei T12. limita inferioara a cavitatii abdominale este considerata a fi conventional stramtoarea superioara a micului bazin sau aditus pelvis. Aceasta limita este marcata de o linie care pleaca de la mijlocul promontoriului, merge pe marg superioara a aripilor sacrate si apoi se continua de-a lungul liniei coxalului pana la simfiza pubiana. La randul sau pelvisul este inchis inferior de un alt perete (si el mobil) care reprezinta diafragma pelvina musculara formata din m. ridicator anal si m. coccigian. Iar mai jos de ea se gaseste diafragma urogenitala musculoaponevrotica, situata caudal. Diafragma urogenitala este formata de aponevroza urogenitala si muschii transversi ai perineului.

Peretii musculo-aponevrotici ai abdomenului

Se intind intre un cadru osos superior mobil, si un cadru fix inferior format de limita superioara a pelvisului osos. Aceste 2 inele osoase sunt solidarizate posterior si median de catre coloana vertebrala, care la acest nivel prezinta lordoza coloanei lombare care proemina adanc in abdomen. Peretii abdomenului sunt constituiti din 2 sist musculare: un sistem longitudinal si un sistem transversooblic. Sistemul longitudinal are 2 componente: o componenta longitudinala dorsala formata din patratul lombar si din muschiul psoas si un sistem longitudinal ventral format din rectus abdominis, dreptii abdominali. Sistemul transverso-oblic se gaseste in partea laterala, este reprezentat de 3 muschi striati: oblicul intern, oblicul extern si cel mai profund m. transvers abdominal.

Regiunile abdomenului
Acestea sunt regiuni conventionale de suprafata ale peretelui anterolateral al abdomenului. In raport cu aceste regiuni se localizeaza sediul unor reflexe, zone dureroase, sau in rap cu aceste regiuni ne referim la relatia topografica intre organele interne abodminale si peretii externi. Peretele anterolateral al abdomenului a fost impartit in 9 regiuni, regiuni care odata patrunse in practica clinica au fost pastrate si in anatomia topografica. Astazi noi ne referim la aceste regiuni cu denumiri partial schimbate. Practic sunt 9 cadrane ale peretelui anterolateral al abdomenului care se delimiteaza prin tragerea a 4 linii convetionale, 2 verticale si 2 orizontale.
1|P a g e

Liniile verticale una dreapta si una stanga, pornesc craniocaudal clasic din reg medioclaviculara pana la plica inghinala. Nomina anatomica defineste aceste linii ca unind extremitatea anterioara a coastei a X-a cu tuberculul pubic, ele fiind paralele cu marginea laterala a muschiului drept abdominal. Aceste linii poarta numele de linii pararectale. Liniile orizontale linia orizontala craniala uneste la baza toracelui extremitatile coastelor X. linia orizontala caudala uneste dupa acceptiunea clasica punctele cele mai indepartate ale crestelor iliace. Insa dupa nomenclatura anatomica aceasta linie se defineste ca unind cele 2 spine iliace antero-superioare. Ei bine, dupa aceste linii, peretele abdominal este impartit in 9 cadrane, 3 mediane si cate 3 laterale.

Regiunile mediane sunt: regiunea epigastrica care ocupa o arie triunghiulara cu baza pe linia care uneste extremitatile anterioare ale coastelor 10, iar lateral marginile ei sunt reprezentate de rebordul costal. Varful se gaseste la apendicele xifoid. regiunea ombilicala sau mezogastru. Este o arie dreptunghiulara in centrul careia se gaseste ombilicul (buricu). Cranial este delimitata pe linia care uneste coastele X , caudal se gaseste portiunea mijlocie a liniei dintre cele 2 spine anterosuperioare. Lateral se gasesc liniile trasate pe marginea dreptului abdominal. regiunea pubica sau hipogastrica. Superior se gaseste portiunea superioara a liniei spinoase, inferior marg sup a simfizei pubiene, iar lateral liniile pararectale.

Lateral de regiunile mediane se afla regiunile numite de sus in jos: hipocondru, reg latarala a abdomenului si reg inghinala. Reg hipocondrului drept este delimitata superior de linia care marcheaza pozitia diafragmului, linie care se gaseste in spatiul 5 intercostal. In jos se gaseste linia rebordurilor costale, iar lateral planul tangent . Regiunea hipocondrica nu cuprinde peretele muscular al abdomenului, ci inglobeaza de o parte si de alta o parte din peretele toracic. Regiunile abdominale laterale sau flancul drept si flancul stang. Delimitate superior si inferior de liniile orizontale, intern de linia pararectala, iar lateral de planul tangent la corp. Regiunile inghinala dreapta si stanga sunt delimitate superior de linia bispinoasa, intern de linia pararectala, iar inferior de plica inghinala care separa abdomenul de copsa.

Ei bine, etajul superior al peretelui abdominal constituit din epigastru, hipocondrul drept si stang, corespunde etajului supramezocolic al cavitatii peritoneale. Etajul inferior si mijlociu corespund etajului inframezocolic al cavitatii peritoneale. Constitutia peretelui abdominal Peretele anterolateral are 2 regiuni: regiunea anterioara si regiunea laterala. Regiunea laterala: este formata din regiunea costoinghinala, care cuprinde cea mai mare parte a peretelui lateral, si regiunea inghinala situata deasupra plicii inghinale, in care se gaseste funiculul spermatic la barbat si ligamentul rotund la femeie. Peretele anterolateral este alcatuit din derivatele celor 3 paturi musculare primitive: patura musculoaponevrotica externa contine fibre indreptate oblic inferomedial, se continua cu muschiul intercostal extern si aceasta patura este reprezentata de muschiul oblic extern al abdomenului.

2|P a g e

patura musculoaponevrotica mijlocie este formata din muschiul oblic intern cu aponevrozele lui, muschiul drept abdominal si uneori mushiul piramidal. Oblicul intern este mai mic decat oblicul extern si are fibrele orientate in sus si medial. M drept abdominal este o fasie longitudinala intre coastele 5,6,7 pana la creasta pubisului. patura musculoaponevrotica interna este alcatuita din transversul abdominal care inchide spatiul toracoabdominal.

Fiecare muschi lat este format dintr-o portiunea musculara ce se continua anterior cu aponevroza, iar posterior cu o fascie sau cu aponevroza. Doar m transvers abdominal are o aponevroza posterioara, cei 2 muschi oblici se continua dorsal prin cate o fascie conjunctiva care adera la aponevroza posterioara a transversului, impreuna cu care iau parte la formarea tecii muschilor spinali, impreuna cu aponevroza dorsalului mare. Aponevrozele anterioare ale celor 3 muschi lati se insera inferior pe coxal. Fiecare patura musculara este invelita intr-o teaca conjunctiva perimusculara. Peretele musculoaponevrotic este intarit la suprafata de o foita conjunctiva care se numeste fascia parietala externa sau fascia exoabdominala. In profunzime peretele este captusit de fascia parietala interna sau fascia endoabdominala, iar aceasta fascie are mai multe portiuni topografice. In dreptul muschiului transvers ia numele de fascia transversalis, in dreptul patratului lombar ia numele de fascia lombara, iar in dreptul muschiului psoas iliac ia numele de fascia iliaca. Fascia transversalis, prin fata ei anterioara, ia contact cu muschiul transvers abdominal, iar prin fata interna ia contact cu peritoneul parietal. Intre aceste 2 structuri se gaseste un spatiu numit spatiu extraperitoneal. In tesutul conjunctiv adipos extraperitoneal al regiunii abdominale anterioare se gasesc o serie de structuri ce formeaza canalul inghinal.

Puncte slabe ale peretelui abdominal

Observati ca aceasta dispozitie spatiala a muschilor si aponevrozelor peretelui abdominal realizeaza la nivelul peretelui multe chingi care prin contractia lor actioneaza atat asupra continutului abdominal, realizand cresterea presiunii abdominale, dar actioneaza si in statica si dinamica muschiului. Ei bine, datorita acestor orientari spatiale ale muschilor si aponevrozelor, care sunt orientate in directia solicitarilor maxime, in peretii abdomenului apar unele zone si puncte mai slabe care prezinta importanta practica. Linia alba rezulta din contopirea pe linia mediana a aponevrozelor anterioare ale oblicului intern, oblicului extern si transversului. Practic aceasta linie reprezinta un schelet axial vertical al regiunii abdominale. Se intinde de la apendicele xifoid al sternului la simfiza pubiana. La insertia ei superioara, intre procesul xifoid si linia alba, se gaseste o bursa seroasa, bursa lui Hirtl. La insertia ei inferioara, linia alba se desparte in 2 ligamente, unul suprapubian anterior si altul posterior. Din ligamentul suprapubian anterior se dezvolta lig suspensor al penisului la barbat si lig suspensor al clitorisului la femeie. Lungimea este de 30-40 cm, grosimea aprox 0,4 cm, latimea maxima a liniei albe este de 2cm. Corespunzator portiunii mijlocii a liniei albe se gaseste inelul ombilical prin care la fat trece cordonul ombilical. Linia alba prezinta o serie de mici orificii prin care se fac herniile. Hernia reprezinta exteriorizarea unui organ, care este mentinut in mod normal printr-o slaba zona anatomica. Herniile liniei albe se formeaza la nivelul orificiilor liniei albe, ea prezinta 4-5 mici orificii prin care trec filetele nervoase si ramurile vasculare ce iriga tegumentele. Aceste mici orificii sunt mai frecvente in reg supraombilicala, herniile de aici fiind numite hernii epigastrice. Ombilicul. La un adult cu tonicitate normala este situat imediat deasupra liniei bicristale(?). In pozitie semisezuta pe scaun linia coboara cu 1-1,5cm in raport cu gradul de flexie al coloanei. La ridicarea in picioare cu coloana extinsa, ombilicul urca cu inaltimea unei vertebre. Raportat la schelet, ombilicul se proiecteaza in dreptul vertebrelor lombare 5 si 4. In pozitia sezanda se proiecteaza pe lombara 4. Cicatricea ombilicala are forma unei papile care este situata intr-o adancitura ce este determinata de absenta tesutului conjuctiv. Linia alba este intrerupta in dreptul plicii ombilicale. Inelul rotund sau eliptic are marginile ingrosate , iar portiunea superioara este intarita de ligamentul rotund. Inferior, pe semicircumferinta se aplica 3 cordoane fibroase care nu sunt altceva decat resturi de torace median, iar de o parte si de alta se gasesc cele 2 artere ombilicale. Portiunea inferioara este mai
3|P a g e

puternic intarita de aceste formatiuni. Dorsal: inelul fibros, un strat celular si peritoneul. La copil insa, mai constant ca la adult, s-a desprins o formatiune fibroasa de intarire a ombilicului, fascia ombilicala, care este alcatuita din fibre transversale, care trec din linia alba pe fata profunda a muschiului drept abdominal. O alta zona slaba prin care se produce o varietate slaba de hernie exista la nivelul liniei semilunare a lui Spiegel, la limita aponevrozei transversului abdominal. Evident, cele mai frecvente sunt herniile de la nivelul regiunii inghinale ce se fac prin punctele slabe ale canalului inghinal. Daca privim peretele dorsal al regiunii inghinale pe partea sa peritoneala se observa fosetele inghinale, care sunt simetrice de ambele parti ale cordonului fibros al uracei. Intre uraca si plica ombilicala laterala indicata de artera ombilicala, se gaseste foseta supraombilicala prin care se fac exceptional herniile supravezicale sau oblice interne. Intre plica ombilicala laterala si plica vaselor epigastrice se fac frecvent herniile oblice externe.

Vascularizatia peretelui abdominal

Exista 2 grupuri de artere: segmentare si longitudinale. Arterele segmentare continua arterele segmentare ale trunchiului, sunt ultimele artere intercostale si arterele lombare care iriga partea posterioara si laterala a peretelui abdominal. Al 2-lea sistem arterial care vascularizeaza peretele e reprezentat de arterele longitudinale care vascularizeaza partea laterala a pereteleui abdominal, fiecare se distribuie independent, fie tesutului superficial, fie celui profund. Arterele longitudinale sunt artera epigastrica superioara, ram din toracica interna, artera epigastrica inferioara, ram din iliaca externa (cele 2 se anastomozeaza inapoia muschiului drept abdominal), artera circumflexa iliaca profunda, ram din iliaca externa, artera epigastrica superficiala sau subcutanata abdominala ce se distribuie tesuturilor superificialesi artera circumflexa iliaca superficiala. Peritoneul Cea mai intinsa si complexa seroasa a organismului. Peritoneul captuseste cavitatea abdominala si pelvina precum si viscerele care sunt cuprinse in aceasta cavitate. Suprafata abdomenului este apreciata la 1500cm patrati, aprox egala cu suprafata totala a corpului. Ca orice seroasa, peritoneul este un sac continuu inchis caruia i se descriu 2 portiuni: o parte care captuseste peretii cavitatii abdominopelvine, care constituie peritoneul parietal sau foita parietala, si o parte care netezeste viscerele si poarta numele de peritoneul visceral sau foita viscerala a peritoneului. Suprafatele celor doua fete care se privesc sunt lucioase pentru a asigura alunecarea organelor. Din punct de vedere structural peritoneul este alcatuit din 2 straturi: epiteliu unistratificat pavimentos ce captuseste interiorul cavitatii peritoneale si tela subserosa, tesut conjuctiv lax asezat sub mezoderm. La nivelul peretelui abdominal tela subserosa e in contact cu fascia endoabdominala ce captuseste fata profunda a peretelui abdominal. In anumite regiuni, tela subserosa poate lua o dezvoltare foarte mare ca la peretele posterior al abdomenului si in aceasta portiune ea contine viscerele extraperitoneale (ureterul, vezica urinara). Intre cele doua foite ale peritoneului se intinde un vast spatiu care se numeste cavitatea peritoneala. In stare normala cavitatea este un spatiu inchis, virtual, foitele viscerala si parietala prin fetele lor fiind separate doar printr-un spatiu capilar in care se gaseste o mica cantitate de lichid peritoneal. Acest lichid favorizeaza alunecarea viscerelor. Spatiul virtual al cavitatii poate deveni real in conditiile in care, in cazuri patologice, in peritoneu se afla diverse colectii de exudate, transudate, sange, puroi. Aceste colectii pot ajunge si la 30 l in cavitatea peritoneala. Seroasa peritoneala este o foita continua. Foita parietala se continua cu foita viscerala de-a lungul unei linii la adult, linie care trece peste sau invelind organele cavitatii abdominopelvine. Spre deosebire de cavitatea pleurala unde cele 2 invelisuri ale pleurei vin in contact prin presiunea negativa din interiorul cavitatii, in cavitatea peritoneala cele 2 foite se mentin in contact prin presiunea pozitiva care este echivalenta cu presiunea unei coloane de apa de 20cm inaltime. Cand aceasta presiune scade se creaza un punct slab, herniar. Viscerele din cavitatea peritoneala se numesc organe intraperitoneale. Ele sunt acoperite aproape in totalitate de peritoneu. Viscerele situate intre peretele abdominal si foita parietala a peritoneului poarta numele de organe retroperitoneale. Evident ca organele retroperitoneale sunt acoperite doar partial de peritoneu. Cavitatea
4|P a g e

peritoneala este inchisa ermetic la sexul masculin, in timp ce la femeie comunica prin ostiul abdominal al tubei uterine cu exteriorul. Aceasta comunicare explica frecventa pelviperitonitelor la femeie, dar si rezistenta mai mare la infectii a femeilor datorita vaccinarii continue cu germeni proveniti din exterior. Punctul cel mai jos al cavitatii peritoneale in ortostatism este reprezentat la barbat de recesul sau fundul de sac vezico-rectal, iar la femeie de recesul sau fundul de sac recto-colpo-uterin (fundul de sac al lui Douglas). Este usor de inteles de ce o colectie adunata in fundul de sac al lui Douglas poate fi usor de eliminat printr-un tuseu rectal sau printr-un tuseu vaginal. In decubitul dorsal, punctul cel mai de decliv al cavitatii peritoneale este reprezentat printr-o serie de diverticule unde se pot aduna diverse secretii. Peritoneul parietal se rasfrange pe perete si formeaza o serie de cute care realizeaza continuitatea intre cele 2 parti ale peritoneului, adica intre foita viscerala si cea parietala. Aceste cute poarta numele de mezouri, omenturi si ligamente. Mezourile sunt cute peritoneale care leaga diversele viscere de peretele abdominal sau peretele pelvin si contin pediculii vasculonervosi care merg de la perete la viscerele respective. Un mezou este format dintr-o radacina, care este de fapt locul de rasfrangere al peritoneului parietal, o margine libera in care se gaseste viscerul invelit de jur imprejur de peritoneul visceral (cu exceptia locului de patrundere al pediculului vasculonervos in viscere), 2 lame peritoneale care se intind intre radacina si marginea libera realizand continuitatea intre peritoneul parietal si cel visceral. Intre cele 2 lame se gaseste pediculul vasculonervos. Mezourile sunt mai multe in viata embriofetala, unele din ele disparand printr-un fenomen numit coalescenta. Principalele mezouri peritoneale sunt mezenterul, mezoul transvers, mezoapendicele, mezometrul, mezosalpinxul si mezoovarul. Mezenterul reprezinta organul de sustinere, nutritie si mobilitate al intestinului. Este format din 2 lame peritoneale care se unesc si cuprind intre ele arterele, limfaticele, venele si nervii intestinului. La nivelul intestinului, peritoneul mezenterului devine tunica seroasa a jejunului si ileonului. Mezenterul se prezinta sub forma unui urias evantai cu 2 margini: una posterioara fixa care masoara 15-18 cm si care este numita radacina sau radix mezenterii. Radacina se insera pe peretele posterior al cavitatii abdominale dupa o linie oblica in jos si catre dreapta, de la unghiul duodeno-jejunal pana in fosa iliaca dreapta. Marginea libera a mezenterului sau marginea intestinala are o lungime mare, 5-9 m, tot atat cat este lungimea intestinului subtire pe care il inveleste de jur imprejur. In drumul ei, radacina mezenterului incruciseaza si acopera portiunea orizontala a duodenului, aorta abdominala, vena cava inferioara, flancul drept al coloanei vertebrale si ureterul drept. Prin pozitia pe care o are, radacina mezenterului imparte regiunea inframezocolica in 2 spatii: mezentericocolic drept si stang. Mezocolonul transvers: formatiune peritoneala care confera colonului transvers mobilitatea. Are 2 fete: una anterosuperioara si una posteroinferioara. Are 2 margini: una fixa sau radacina mezocolonului transvers si una libera, mobila, marginea colica. Radacina mezocolonului transvers se prinde de peretele posterior al trunchiului de-a lungul unei linii usor oblice in sus si catre stanga, trece de la dreapta la stanga peste fata anterioara a rinichiului drept, peste portiunea descendenta a duodenului, peste capul pancreasului, deasupra flexurii duodeno-jejunale, ajunge si trece peste polul superior al rinichiului stang pana la splina. Prin aceasta insertie, mezocolonul transvers imparte cavitatea abdominala in 2 etaje: unul superior, supramezocolic, in care se gasesc ficatul, stomacul si splina, si un etaj inframezocolic, in care se gasesc ansele intestinului subtire. Mezosigmoidul. Mezoul sigmoidului are forma unui evantai. Insertia lui pe perete se face de-a lungul unei linii cutate, linie care pleaca din fosa iliaca stanga, intai oblic in sus si inainte, ajunge la bifurcatia aortei, iar de aici coboara in unghi ascutit si se indreapta vertical in jos de-a lungul liniei mediane pana la nivelul sacratei a 3-a. Omenturile sunt plici peritoneale care leaga 2 curburi intre ele. In Nomenclatura Anatomica se descriu 2 omenturi: omentul mic (esogastroduodenohepatic), care leaga curbura mica a stomacului si portiunea superioara a dudoenului de hilul ficatului, deriva din mezogastrul ventral. Cel de-al 2 lea oment, omentul mare, deriva din mezogastrul dorsal embrionar, coboara de pe curbura mare a stomacului, are aspectul unui or ce trece pe dinaintea colonului transvers de care adera, si apoi deasupra anselor intestinale.

5|P a g e

Ligamentele sunt cute peritoneale care leaga viscerele de peretele abdominal, dar nu contin pediculi intre cele 2 foite. Exemplu: ligamentul coronar al ficatului care leaga ficatul de diafragma. Mai sunt numite ligamente si plicile peritoneale care leaga 2 viscere intre ele, indiferent daca contin sau nu pediculi vasculonervosi. Aceste formatiuni reprezinta cai prin care pediculii vasculonervosi ajung pana la viscere, apoi reprezinta mijloace de fixare ale viscerelor la peretele abdominal si ele sunt cele care determina mobilitatea acestor viscere in cavitatea peritoneala. Este usor de inteles ca viscerele care au mezouri lungi (jejunul, ileonul, colonul transvers) au mobilitatea cea mai mare. Alte viscere sunt fixate prin ligamente scurte si au o mobilitate redusa, ele deplasandu-se odata cu peretele de care sunt fixate. Spre exemplu ficatul e legat de diafragm prin ligamentul coronar. Fasciile de coalescenta se formeaza in perioada embriofetala datorita proprietatii peritoneului embrionar de a dezvolta legaturi de tesut conjunctiv lax intre foitele peritoneale care vin in contact prelungit = fenomen de coalescenta. Tubul intestinal este situat initial median in cavitatea abdominala, inaintea coloanei vertebrale. In cursul dezvoltarii formeaza o serie de anse asezate medio-sagital, anse care schiteaza viitoarele segmente ale tubului la adult. Pe toata lungimea lui este legat de peritoneul parietal posterior printr-un mezou sagital, mezenterul dorsal comun, care, dupa segmentele tubului digestiv ce se dezvolta dintr-o anume portiune, ia numele de mezogastru, mezoduoden, mezenter, mezocolon. In timpul dezvoltarii segmentele tubului digestiv cresc inegal, sufera deplasari de la pozitia initiala astfel incat duodenul si colonul ascendent se deplaseaza catre dreapta impreuna cu mezourile lor si se culca pe peretele parietal posterior. Colonul descendent se deplaseaza catre stanga si se culca impreuna cu mezoul sau pe peretele posterior. Peritoneul parietal impreuna cu foita mezoului cu care este in contact formeaza fascia de coalescenta, in timp ce cealalta foita a mezoului devine secundar peritoneu parietal. Prin acest fenomen iau nastere fasciile de coalescenta: Fascia de coalescenta retrodudenopancreatica intre foita dreapta a mezoduodenului si peritoneului parietal posterior; Fascia de coalescenta retrocolica dreapta, intre foita dreapta a mezocolonului ascendent si peritoneului parietal posterior primitiv; Fascia de coalescenta retrocolica stanga, intre foita stanga a mezocolonului descendent si peritoneul parietal posterior.

La adult exista 2 tipuri de peritoneu parietal: peritoneu parietal primitiv, care ramane neschimbat din viata embrionara, si peritoneul parietal secundar, care apare in urma formarii fasciilor de coalescenta. Cel secundar este situat la nivelul peretelui posterior al cavitatii abdominopelvine, acopera duodenul, capul si corpul pancreasului. La adult, peritoneul pierde capacitatea de a forma coalescente in mod fiziologic, dar aceasta se redesteapta in conditii patologice, inflamatii si in acest caz se produc aderentele care caracterizeaza perivisceritele. Importan: fasciile de coalescenta pot fi cu usurinta decolate de pe peretele posterior a.i. ne permite accesul pe sursele vasculare ale segmentului digestiv corespunzator, dar si accesul pe toata suprafata organului continut intre mezoului decolate. Cavitatea peritoneala este impartita de mezocolonul transvers si colonul transvers in 2 etaje: unul cranial supramezocolic in care gasim ficat, stomac si splina, si unul inframezocolic. La randul lui, etajul inframezocolic este impartit de insertia mezenterului in spatiul mezentericocolic drept, spatiu cu forma triunghiulara cu varful in sus, si spatiul mezentericocolic stang, tot triunghiular. Intre colonul ascendent si peretele lateral al cavitatii abdominale se gaseste santul paracolic drept care se intinde superior pana la ligamentul frenocolic din dreapta, iar inferior pana la pelvis; de cealalta parte, intre colonul descendent si peretele lateral, se gaseste santul paracolic stang, pana la ligamentul frenocolic stang. Etajul supramezocolic comunica cu cel inframezocolic printr-un spatiu dintre peritoneul parietal anterior si colonul transvers = spatiu previsceral. Etajul supramezocolic = etajul glandular deoarece contine anexele tubului digestiv: ficat, pancreas si splina = etaj toraco abdominal deoarece proemina in cea mai mare parte in interiorul toracelui. Este impartit in 3 loje viscerale ce comunica intre ele: hepatica, gastrica si splenica. Notiunea de loja nu este acceptata in nomenclatura.
6|P a g e