ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE

GHICA VODĂ”

PUERICULTURĂ, PEDIATRIE ȘI NURSING SPECIFIC

-suport de curs -

NOȚIUNI INTRODUCTIVE.
DEFINIȚIA NOȚIUNILOR DE PUERICULTURA ȘI PEDIATRIE

Puericultura și pediatria sunt domenii de activitate ale medicinii care au ca obiect comun de
preocupare copilul de la naştere până la adolescenţă (16,17ani)
 puericultura: se ocupă de copilul sănătos şi anume de ansamblul mijloacelor care
asigură o dezvoltare psiho-motorie normală şi ocrotirea sănătăţii prin măsuri
profilactice.
-cuvântul puericultură provine din lb. latină puer= copil, cultură= creștere
-în sfera puericulturii intră:
 puericultura antenatală (prenatală): se ocupă cu dezvoltarea intrauterină normală a
produsului de concepţie până la naştere
 dezvoltare postnatală: îngrijirea corporală, alimentaţie normală, asigurarea bunei
dezvoltări psihice, igiena mediului copilului, stabilirea criteriilor de apreciere a
dezvoltării normale
 Pediatria: este aceea ramura a medicinei care se ocupă cu descrierea diagnosticului şi
tratamentului bolilor copilului de la naştere până la adolescenţă
-cuvantul pediatrie provine din lb. greaca pais, paidos=copil, tria=tratament
-copilaria se împarte pe perioade bine delimitate ţinând seama de particularităţile de
dezvoltare şi patologia specifică fiecărei vârste
-se deosebesc:
 perioada neonatală sau de nou-născut (0-28 zile)
 perioada de sugar (1lună-1an)
 perioada de antepreşcolar sau copil mic (1-3 ani)
 perioada de preşcolar (3-7ani)
 perioada de şcolar (7-16 ani)
 adolescenţa

 morbiditatea infantilă =totalitatea îmbolnăvirilor în decursul unei anumite perioade

-perioadele de copilărie amintite mai sus au un specific al morbidităţii:
-în perioada de nou-născut: se intalnesc mai ales boli legate de actul nașterii

1
 -la sugari: predomina bolile aparatului respirator în sezonul rece si ale aparatului
digestiv în sezonul cald
-la antepreșcolar: bolile infecto-contagioase
-la preșcolari: bolile infecto-contagioase + intoxicații, accidente de locuințe, apar si
boli ale aparatului respirator
-la școlari: incep sa apara reumatism articular acut, glomerulo-nefrita, accidente de
circulație, de joaca, de sport, psihice, boli ale aparatului urinar, hepatice, bolile sângelui
 mortalitatea infantila: intr-o anumită perioada dată este reprezentat de nr. de decese
între 0-1an raportat la 1000 de născuți vii din aceea perioadă

-cauzele mortalitații infantile sunt in principal:

-la nou-nascuți -traumatisme obsterticale
-la sugari -infecția cailor respiratorii, a aparatului digestiv
-la antepreșcolari si școlari -pneumonii grave, boli infecto-contegioase, unele boli de
sînge
-la școlari-complicatii ale bolilor infecto-contagioase, accidente rutiere, boli maligne
(cancere)

Masurile de ingrijire prenatala:

-se refera la o succesiune de acțiuni care au drept scop să asigure desfăsurarea normala
a sarcinii si sa diminueze riscurile unor viitoare tulburări; această operațiune se numeste
planing familial:
 consultație genetică prenupțială: se alcătuiește arborele genealogic al viitorilor soți
 consultația genetică la începutul sarcinii este indicată în anumite condiții, ea stabilind
dacă prin riscurile pentru viitorul copil nu este indicată intreruperea sarcinii
 protejarea gravidei de eforturi fizice
 consultația periodica a gravidei
 protejarea gravidei de eforturi psihice
 corectarea deficiențelor si carențelor nutriționale a viitoarei mame
 profilaxia prenatală a rahitismului
 gravidele cu boli vechi cronice vor fi examinate periodic si într-un ritm mai frecvent la
cabinete de specialitate
 orice medicament administrat pentru o afecțiune intercurentă trebuie bine gândit daca
nu cumva prezintă un pericol pentru produsul de concepție
 în timpul sarcinii este interzis examenul radiologic

NOU-NĂSCUTUL LA TERMEN NORMO-PONDERAL, SĂNĂTOS

CARACTERE ANTROPOMETRICE (MĂSURĂTORI)

Greutatea medie normală la naștere este de 3.000-3.500 g.
Cei născuți cu o greutate între 2.500-3.000 g se numesc NN subponderali.
Sub greutatea de 2.500 g la naștere se situează prematurii și dismaturii (copii cu greutate
mică pentru vârsta de sarcină la care au ajuns (small for gestational age = SGA în Ib. engleză).
Peste 4.000 g la naștere se numesc feți giganți (macrosomi).
Lungimea (măsurată cu pediometrul) este la naștere în medie de 48- 52 cm.
Sub 47 de cm se situează prematurii.
Perimetrele (circumferințele) se măsoară cu un centimetru-panglică (de croitorie).
Interesează perimetrul cranian, perimetrul toracic și perimetrul abdominal.
Perimetrul cranian normal la naștere este în medie de 34 cm, cu 3 cm mai mare decât
cel toracic, care măsoară 31 cm.
De notat că aceasta este singura perioadă din viață când diferența dintre cele două perimetre
este atât de mare în favoarea celui cranian, în decursul primului an, această diferență se
micșorează treptat, astfel încât la vârsta de 1 an cele două perimetre devin egale.

2
 Ulterior perimetrul toracic va crește mult mai rapid, depășind considerabil pe cel
cranian. Un perimetru cranian mărit la naștere sugerează posibilitatea de hidrocefalie
congenitală, adică acumularea de lichid cefalo-rahidian în exces în cavitatea craniană, ca
urmare a unor boli din perioada intrauterină (spre exemplu toxoplasmoza congenitală); un
perimetru cranian prea mic semnifică microcefalie, simptom care prezintă riscul unor
tulburări neuropsihice ulterioare (întârziere psihomotorie, epilepsie).
Un perimetru abdominal care depășește pe cel toracic poate indica exces de gaze în
intestin (meteorism abdominal, balonare) sau lichid în cavitatea peritoneală (ascită).
Lungimea capului este 1/4 din lungimea totală a corpului. în decursul anilor următori,
acest raport se micșorează treptat, astfel încât, la vârsta adultă, capul ajunge să reprezinte
doar 1/8 din lungimea totală a corpului, realizându-se proporția armonioasă, remarcată și
aplicată în operele lor de marii pictori din Renaștere.

CARACTERE MORFOLOGICE ȘI FIZIOLOGICE

Culoarea pielii este la început roză sau roșcată. Prezența unor zone de cianoză
(învinețire) are semnificație patologică; la fel și paloarea. După 2-3 zile de la naștere, la cca ¾
din nou-născuți culoarea pielii virează spre galben: este icterul fiziologic al NN, deci fără să
aibă semnificație de boală.
Pe piele se constată la naștere niște depozite albe-gălbui. Este vernix caseosa, o
substanță grasă, de natură sebacee, depusă pe tegumente și destul de aderentă, care nu trebuie
îndepărtată cu orice preț, deoarece se resoarbe singură în decurs de câteva zile.
•Tot pe piele se constată, mai ales pe umeri și în regiunea dorsală a toracelui, niște peri
fini, care de fapt nu au structura adevărată a firului de păr. Se numesc lanugo și se detașează
singuri în următoarele zile.
Țesutul celulo-adipos subcutanat nu este încă dezvoltat, cu excepția feței care
prezintă bula de grăsime și din această cauză este rotunjoară. Lipsa țesutului gras protector
face ca NN să fie foarte sensibil la frig.
Sistemul limfatic nu este dezvoltat și deci ganglionii limfatici nu sunt în mod normal
palpabili la această vârstă. Prezența ganglionilor are semnificație patologică.
La craniu se constată că osificarea calotei este incompletă. Există o zonă moale, de formă
rombică, cu dimensiunile 4x3 cm, situată pe linia mediană, între osul frontal și cele două oase
parietale: este fontanela anterioară sau fontanela bregmatică. Ea se închide în mod normal
la 1-1,1/2 an. în hidrocefalie, fontanela este mult mai mare; în microcefalie mult mai mică.
Celelalte fontanele la NN la termen sănătos sunt de obicei închise la naștere. Suturile
(articulațiile fixe) dintre oasele calotei craniene sunt și ele închise în mod normal.
Unghiile NN la termen ajung până la marginea falangelor. Pavilioanele urechilor au scheletul
cartilaginos format. La băieți, testiculele sunt coborâte în scrot. La fetițe, labiile mari le
acoperă pe cele mici.
Ficatul la NN la termen este proporțional mai mare decât la alte vârste; marginea sa inferioară
depășește cu 2-3 cm arcul costal.
La această vârstă, există niște reflexe care dispar în lunile următoare și nu mai reapar decât în
situații patologice: sunt reflexele tranzitorii (arhaice) ale NN, dintre care enumerăm:
- reflexul de supt;
- reflexul de îmbrățișare Moro-Freudenberg: la o excitație puternică, NN deschide larg
brațele în abducție (îndepărtate de trunchi), apoi le apropie într-o mișcare ca de îmbrățișare;
- reflexul de apucare (prehensiune); gâdilat cu un deget în podul palmei, NN închide
palma tinzând să apuce degetul care îl excită;
- reflexul de pășire automată: ținut de axile (subsuori) și proptit cu tălpile de masă, NN
tinde să schițeze un pas mic;
- reflexul de triplă retracție: ciupit ușor de plantă, NN flectează coapsa, gamba și
piciorul.
Absența sau asimetria acestor reflexe în perioada neonatală indică posibilitatea unor leziuni
ale sistemului nervos central. Persistența unora dintre ele peste vârsta de 6-9 luni se observă în

3
encefalopatiile cronice infantile [de care suferă copiii cu întârziere psihomotorie care uneori
rămân cu dizabilități („handicapați") pentru toată viața.

Îngrijirea nou-născutului la termen normoponderal:

 dezobstruarea căilor aeriene superioare de mucozitați cu o sondă Nelaton nr. 10-12
 secționarea cordonului ombilical intre 2 pense
 se curăța nou-născutul de lichid amniotic cu ajutorul unor comprese sterile muiate în
ser fiziologic calduț
 se pune nou-născutul pe masa de înfășat si se ligaturează bontul ombilical cu 3-4 cm
de la nivelul pielii cu ața sterilă, se aplică deasupra comprese sterile înmuiate cu alcool
70 º si se pansează cu o fașa circulară
 se apreciază scorul Apgar după urmatoarele criterii:
Scorul APGAR:
-culoarea tegumentelor: -roz-2 puncte
-cianoză la extremitați-1 punct
-cianoză generalizată sau paloare-0 puncte
-respirații: -normale, regulate-2 puncte
-neregulate-1 punct
-absența mișcarilor respiratorii-0 puncte
-tonus: -mișcari ale tegumentelor-2 puncte
-mișcari limitate-1 punct
-absența mișcarilor-0 puncte
-reflexe: -țipat, strănut-2 puncte
-simpla grimasă-1 punct
-absența oricarei reacții-0 puncte
-activitatea cardiacă: -bătai cardiace regulate peste 100/minut-2 puncte
-aritmie sau bradicardie sub 100/minut-1 punct
-absența bătăilor cardiace-0 puncte
-prin însumarea tuturor pct. reiese că un nou-născut sănatos are scorul Apgar 10
-sub 8 are semnificație patologică

INCIDENTELE FIZIOLOGICE DIN PERIOADA DE ADAPTARE A NOU-

NĂSCUTULUI:
 involuția cordonului ombilical constă din mumificarea treptată a bontului care se
detașează singur si cade in 7-10 zile
 icterul fiziologic al nou-născutului- apare dupa 24 h, orice icter care apare înainte de
24 h este patologic; starea generală a nou-născutului este buna, urina și scaunele sunt
de culoare normală
 scăderea fiziologică in greutate- din cauza aportului scăzut de lichide și calorii și a
eliminării meconiului nou-născutul scade in primele zile pierzănd 5-10% din greutatea
de la naștere, din ziua 4-5 incepe sa crească ajungănd la greutatea initiala in a-8-a zi de
la naștere
 criza genitală- constă din aparitia la fetițe a unei secreții vulvare serosangvinolente si
la baieți din tumefierea testicolelor, la ambele sexe se produce ginecomastie
 descuamarea fiziologică a nou-născutului- o descuamare fină, furfuracee care are loc
în prima saptămână după naștere si care nu prezintă semnificație patologică
 febra tranzitorie a nou-născutului- este o ascensiune termică de 1-3 zile nedepăsind
38ºC

INGRIJIREA ULTERIOARA A NOU-NĂSCUTULUI:

a) Asigurarea condiţiilor de microclimat din salonul de nou-născuţi:
— temperatura - 22°C;
— umiditatea - 60-70%;

4
 — luminozitate adecvată;
— oxigenare adecvată;
— absenţa curenţilor de aer.
b) Asigurarea de lenjerie sterilă şi încălzită pentru pătuţ.
c) Urmărirea şi notarea apariţiei meconiului şi a primei micţiuni.
d) Poziţionarea nou-născutului în decubit lateral sau dorsal, schimbându-i-se poziţia la 2-
3 ore.
e) Măsurarea pulsului, respiraţiei, temperaturii şi notarea în foaia de temperatură,
obligatoriu de două ori/zi (sau ori de câte ori este necesar).
f) Cântărirea zilnică şi notarea greutăţii în foaia de observaţie.
g) Notarea zilnică în FO a scaunelor, micţiunilor şi a eventualelor vărsături.
h) Schimbarea zilnică (sau ori de câte ori este necesar) a pansamentului bontului
ombilical.
i) Observarea zilnică a plăgii ombilicale, aspectului pansamentului, eventualelor
hemoragii, secreţii
j) Anunţarea de urgenţă a medicului dacă apar neconformităţi.
k) Schimbarea scutecului după fiecare emisie de materii fecale sau de urină, efectuând
toaleta regiunii perineale de fiecare dată.
l) Efectuarea, înainte de externarea din maternitate, a vaccinării antihepatitice B în
primele 24 ore de la naştere
m) Efectuarea vaccinării BCG după vârsta de 4 zile (se vor vaccina toţi nou-născuţii cu
greutate de peste 2500 g în absenţa unor infecţii acute febrile sau afecţiuni dermatologice).
n) Profilaxia rahitismului prin administrarea vitaminei D începând cu a şaptea zi de viaţă,
doza recomandată fiind în medie de 500 UI zilnic pe cale orală sau 200 000 UI într-o singură
administrare între a şaptea şi a zecea zi de viaţă, prin injecţie.
o) Urmărirea incidentelor fiziologice: involuţia bontului ombilical, icterul fiziologic,
scăderea fiziologică în greutate, criza genitală, descuamaţia fiziologică, febra tranzitorie.
Se recomandă:
- extinderea sistemului rooming-in în maternitate (nou-născutul trebuie să stea în
aceeaşi încăpere cu mama) pentru a se realiza legătura afectivă mamă — copil şi
pentru însuşirea unor deprinderi corecte de îngrijire şi alimentaţie.

MONITORIZAREA FUNCȚIILOR VITALE și VEGETATIVE

Monitorizarea semnelor vitale reprezintă o parte importantă a menținerii stării de sănătate

a nou-născuților şi sugarilor şi este extrem de importantă pentru detectarea cât mai precoce a
agravării statusului clinic. Monitorul de funcții vitale poate înregistra parametrii vitali ai ratei
respiratorii, a ritmului cardiac, a tensiunii arteriale si a temperaturii, iar atunci când apar
modificării in parametrii vitali normali, acesta va detecta și atenționa personalul medical.
Funcțiile vitale includ:
- Respirația
- Pulsul
- Tensiunea arteriala
- Temperatura
Monitorizarea acestora sunt necesare ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală, în
special în următoarele condiții:
- când intervine o schimbare în starea de sănătate
- înainte si după proceduri invazive de diagnostic
- înainte si după intervenții chirurgicale

5
 - înainte si după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator si
cardiovascular
- pacientul admis in terapie intensivă
- pe perioada transportului

Tipul respirației
Nou-născut:
 - respirație abdominală - respirație pe cale nazală în cazul în care căile aeriene nu sunt
permeabile - ritm adesea neregulat
Sugar:
 - progresiv respiraţia devine toraco-abdominală - după vârsta de 6 luni poate respira pe cale
orală
După vârsta de 2 ani:
 - respirație identică cu a adultului

La nou-nascut 30-50r/min
La 2 ani 25-35r/min
La 12 ani 15-25r/min

Monitorizarea pulsului
Definiție=se realizează prin comprimarea unei artere pe un plan dur
- în mod obişnuit pulsul se măsoară de 2 ori pe zi
ATENŢIE!!!!! În timpul măsurării pulsului copilului nu trebuie să fie agitat deoarece plânsul
şi agitaţia accelerează bătăile inimii
 la nou născut şi la sugar în primele luni de viaţă se va măsura în timpul somnului la
nivelul fontanelei
 la copil pulsaţiile inimii se pot percepe şi număra aplicând mâna pe regiunea
precordială
La nou-nascut 130-140 pulsatii/minut
La copil mic 100-120 pulsatii/minut
La 10 ani 90-100 pulsatii pe minut

Monitorizarea TA
• se măsoara cu ajutorul tensiometrului pentru copii, procedând ca la adult
• Metoda optimă de măsurare a presiunii arteriale ar trebui să fie simplă, non-
invazivă,nedureroasă şi să ofere măsurători continue
• Metoda este suficient de acurată pentru a putea fi folosită de rutină în practica clinică
dacă manşeta este standardizată vârstei .
Varsta T.A.max. T.A.min
1-3ani 75-90 50-60mmHg
4-11ani 90-110 60-65mmHg
12-14 ani 100-120 60-75mmHg
adult 115-140 75-90mmHg
varstnic peste 150 peste 90mmHg

Monitorizarea temperaturii:
Continuu - nou născutul prematur sub 1.500 grame
- nou născutul la termen cu temperatură centrală sub 34°C, până la normalizarea ei
- asfixie severă la naştere
- şoc septic
- hemoragie meningocerebrală

6
 • Discontinuu (intermitentă) - temperatura în cazul în care nu sunt indicaţii speciale se
măsoara de 2 ori în 24 de ore , dimineaţa între orele 6-7 şi seara între orele 17-18
Tehnica de măsurare – termometrul se introduce rectal la sugar şi copilul mic
• nu se foloseşte în enterocolita ulcero-necrotica
• temperatura rectala este cu 0,4 - 0,5 grade Celsius mai mare decât cea axilară

Supravegherea scaunului la sugar şi copilul mic

• In primele zile după naştere nou născutul elimină un scaun de culoare verde-brun
închis – meconiu - care prezintă produsul secreţiilor glandelor intestinale, amestecate
cu bila şi celule descuamate din timpul vieţii intrauterine
• Numărul scaunelor în 24 ore este de 3-4 pâna la 6 luni
• Scaunele patologice prezintă modificări de consistenţă, cantitate, compoziţie şi culoare
• pe lângă numărul scaunelor se va nota şi aspectul scaunelor
• scaun normal I
• scaun semiconsistent /
• scaun apos –
• grunjos Z
• mucos X
• scaun cu sânge S, se notează cu pix culoare roşie
• suma scaunelor în nr.mare ce s-au produs şi au fost notate pe o foaie separată /24 h, va
fi trecută în foaia de temperatură la rubrica scaune corespunzator aspectului de
exemplu 12X adică 12 scaune mucoase/24 h
• semnele ce pot însoşi eliminarea scaunului dureri abdominale, tenesme vor fi
comunicate medicului

Controlul diurezei

• se va recolta urina/24 h, folosindu-se o tehnică cât mai puţin traumatică

• se va insista asupra spălării şi dezinfecţiei zonei genito-urinare
• se vor folosi recipiente special pentru recoltarea urinei

• nu se va recolta urina prin sondaj deoarece tehnica pretează la infecţii

• se vor acorda îngrijiri necesare tegumentelor iritate din cauza aplicării pungilor pentru
colectarea urinei

NOU-NĂSCUTUL PREMATUR - PARTICULARITĂŢI ANATOMICE ŞI

FUNCŢIONALE

Se consideră a fi prematuri toţi nou-născuţii cu vârsta de gestaţie sub 37 săptămâni şi cu o

greutate corespunzătoare vârstei de gestaţie: Gn = sub 2 500 g şi T == sub 47 cm.
Vârsta gestaţională a nou-născutului se stabileşte după următoarele criterii:
 criterii temporale:
 data ultimei menstruaţii;
 data primelor mişcări fetale;
 criterii neurologice;
 criterii morfologice.
Pe baza greutăţii de la naştere, prematuritatea se clasifică în următoarele grade:
 prematuritate de grad 1: Gn = 2 500-2 000 g;
 prematuritate de grad 2: Gn = 2 000-1 500 g;
 prematuritate de grad 3: Gn = 1 500-1 000 g;

7
  prematuritate de grad 4: Gn = sub 1 000 g.
Cauzele care determină prematuritatea sunt multiple şi adeseori asociate.
Cauze favorizante:
 cauze economico-sociale:
 condiţii de viaţă necorespunzătoare;
 stare economică deficitară;
 neligimitate;
 lipsa controlului gravidelor;
 lipsa de cultură şi de educaţie sanitară;
 eforturi fizice prelungite;
 surmenaj, activitate profesională în condiţii necorespunzătoare;
 carenţe alimentare;
 cauze medicale;
 cauze mecanice:
 contracţii uterine violente prin frig, durere etc.;
 ruperea precoce a membranelor;
 placenta praevia;
 cauze infecţioase:
 lues;
 tuberculoză;
 malarie;
 hepatite;
 gripă;
 boli eruptive;
 intoxicaţii cronice cu tutun, alcool;
 alte cauze:
 vârsta mamei (prea mică sau prea mare);
 talia mică a părinţilor (mai ales a mamei);
 numărul sarcinilor;
 factori ereditari.
Cauze determinante:
— sunt acelea care determină în mod obişnuit naşterea, numai că ele acţionează înainte de
termen.
Pericolele prematuritaţii
Prematurul prezintă o serie de deficienţe, ce îi pot influenţa evoluţia, dezvoltarea şi chiar
viaţa, şi care trebuie bine cunoscute şi bine urmărite.
Aceste riscuri sunt:
— riscul hemoragie, din cauza fragilităţii vasculare crescute şi scăderii concentraţiei
factorilor de coagulare:cea mai de temut hemoragie este hemoragia meningo-
cerebrală;
— riscul infecţios, datorat scăderii concentraţiei de anticorpi materni:infecţii grave, de
multe ori latente şi greu de stăpânit;
— riscul de a face edeme: este datorat hipoproteinemiei;
— riscul de a face icter nuclear: se datorează hipoproteinemiei şi imaturităţii hepatice;
— riscul de convulsii: se datorează hipoglicemiei şi carenţelor în vitamina D şi Ca;
— riscul de tulburări respiratorii: datorat hipoglicemiei şi imaturităţii centrilor nervoşi ai
respiraţiei;
— riscul de hipotermie prin termolabilitatea dată de tulburările termoreglării

8
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA SPECIALĂ A
PREMATURILOR
În cazul prematurilor, atribuțiile asistentei medicale sunt mai complexe și mai numeroase
decât în cazul NN la termen deoarece și „subiectul" este mai dificil și mai pretențios.

1. Atribuții în domeniul igienei:

- controlul curățeniei riguroase în secția de prematuri. Va supraveghea
efectuarea dezinfecției curente a pereților, pavimentului și mobilierului cu Actisept sau
Surfanios (sunt detergenți dezinfectanți care nu degajă vapori toxici);
- intrarea în secție numai cu halat al secției, încălțăminte separată;
- portul măștii pe față este obligatoriu, chiar și de către persoane sănătoase;
- spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de manipularea prematurilor;
- curățirea incubatorului după fiecare ocupant și aseptizarea lui cu unul dintre
detergenții menționați.
Se va usca însă bine interiorul incubatorului prin ștergere și aerisire, ca nu cumva să rămână
particule de detergent care sunt foarte iritante pentru piele și mucoase;
- schimbarea frecventă a apei distilate din barbotoarele pentru oxigen, care trebuie și ele
periodic dezinfectate;
- toaleta prematurului în regiunea perineală și fesieră, unde - din cauza unor scaune
numeroase - poate apărea eritemul fesier, uneori eroziv. După spălarea cu blândețe, regiunea
se va unge cu soluție uleioasă de vitamina A sau - dacă există un eritem fesier deja format -
unguente cu hidrocortizon: Fluocinolon, Neopreol, pivalat de flumetazon;
- biberoanele, tetinele, lingurițele, pipetele, cateterele nazogastrice, cănițele și toate
materialele folosite pentru alimentația prematurilor trebuie perfect sterilizate;
- va interzice accesul vizitatorilor și al persoanelor străine în secția de prematuri.

2. Atribuții în domeniul monitorizării (supravegherii continue) a prematurilor:

- va urmări să apară prima micțiune și prima eliminare a meconiului;
- existând riscul crizelor de apnee și cianoză și chiar al morții subite, prematurii, în
special cei gravi, trebuie urmăriți (monitorizați) permanent. Așezați dezbrăcați în incubator, ei
pot fi bine observați. Se va acorda atenție culorii tegumentelor, frecvenței și amplitudinii
mișcărilor respiratorii, eventualelor mișcări anormale ale membrelor, vărsăturilor (lichidul de
vărsătură poate fi aspirat, provocând asfixie);
- cântărirea zilnică, măsurarea temperaturii corporale, controlul regiunii perineale și
fesiere pentru a surprinde un eritem fesier în fază incipientă;
- urmărirea modului de funcționare a incubatorului și reglarea parametrilor de
funcționare la cotele indicate în funcție de gravitatea prematurității: temperatura din interior,
umiditatea, debitul și concentrația oxigenului, umidificarea corectă a oxigenului în barbotor,
completarea apei distilate din barbotor până la nivelul marcat pe cilindrul barbotorului,
asigurarea conectării perfecte a tubulaturii incubatorului (Atenție, deconectările accidentale
ale unor tuburi înseamnă funcționarea „în gol" a unor dispozitive!), închiderea corectă și
completă a capotei și a „hublourilor" (ferestrelor rotunde de acces), menținerea permeabilității
orificiilor pe unde se evacuează bioxidul de carbon. La incubatoarele cu instalație de alarmă,
aceasta trebuie să fie în perfectă stare de funcționare și să fie reglată pentru a se declanșa la
depășirea unei anumite valori a temperaturii interioare.

3. Atribuțiile privind alimentația prematurilor sunt deosebit de importante, dată

fiind tehnica diferențiată și dificilă în alimentația prematurilor gravi:
- acolo unde este nevoie, la prematurii fără reflex de supt și de deglutiție, va introduce
pe o nară sonda de polietilenă pentru gavaj, la adâncimea menționată în paragraful privind
alimentația prematurilor gravi. Trebuie să existe certitudinea că sonda are capătul în stomac și
că nu a pătruns cumva la căile respiratorii, în care caz apare tuse slabă, cianoză și semne de
asfixie. Pentru a aluneca cu ușurință, sonda va fi umidificată cu ser fiziologic. Ea va fi fixată

9
de obraz cu o bandă îngustă de leucoplast. Este indicată sonda de unică folosință, schimbată la
24-48 de ore, când noua sondă se introduce pe cealaltă nară;
- asistenta va învăța mama să-și mulgă sânul manual sau cu pompița și la început, va
administra ea personal cu seringa cantitatea de lapte necesară. Ulterior poate fi învățată mama
să facă această operațiune, indicându-i-se în fiecare zi cantitatea de lapte pentru fiecare masă
și manipularea în condiții de strictă curățenie a tuturor materialelor;
- nu trebuie omisă, la sfârșitul mesei, introducerea pe sondă a unei mici cantități (1-2
ml) de soluție glucoză 5% pentru curățirea sondei, precum și închiderea capătului ei exterior
cu căpăcelul care împiedică regurgitarea laptelui din stomac;
- la prematurii alimentați cu pipeta sau cu lingurița, după stabilirea zilnică a cantității de
lapte pentru fiecare masă, asistenta va administra personal alimentația la început; apoi va
instructa mama cum să procedeze ulterior;
- la prematurii care pot fi alăptați direct la sân (prematuritate ușoară), va supraveghea
dacă mama respectă regulile de igienă a alăptării și durata ei maximă (15 minute);
- se atrage atenția că o alimentație intempestivă, în grabă, sau cu lapte, fie în cantitate
inadecvată, fie administrat la o temperatură necorespunzătoare, poate provoca incidente sau
chiar accidente: colici abdominale, vărsături, crize de apnee și cianoză.

4. Atribuții în legătură cu pregătirea nașterii:

- pregătirea din timp a tuturor materialelor și instrumentelor necesare în momentul
nașterii;
- verificarea bunei funcționări a incubatorului și a instalației de oxigen.

GAVAJUL-alimentația prin sonda

Definiție: introducerea unei sonde în stomac, nazo sau orofaringian, pentru a permite
alimentația gastrică directă.
Pentru toţi copiii cu V.G. < 33 săptămâni alimentaţia se va face prin gavaj, trecerea la
alimentaţia cu biberonul începându-se de la 33 - 34 VG, pentru că la această vârstă putem
vorbi de o bună coordonare între mecanismele de deglutiţie, supt şi respiraţie.
Prematurii cu VG de 29-32 SG, vor primi în prima zi nutriţie parenterală şi dacă starea
clinica permite se va iniţia nutriţia enterală. Dacă acest lucru nu este posibil se va continua
alimentaţia parenterală până când statusul clinic este favorabil, în general după 2-3 zile.

Modalităţi de gavaj
1. Continuu
2. Intermitent

GAVAJUL GASTRIC CONTINUU

Gavajul gastric continuu, cunoscut în literatura de specialitate şi ca gastrocliza, reprezintă
administrarea cu ajutorul unei pompe a întregii cantităţi de lapte pentru 24 ore, distribuită în
4-8 seringi.
Gavajul gastric continuu se instituie la nou-născuţii cu grad mare de prematuritate, datorită
volumului gastric limitat. Ritmul este constant (0,5- 1 ml/h) pentru prematurul cu greutate.
Este indicat în:
a) intoleranţă la gavajul gastric intermitent
b) SDR severa
c) reflux gastroesofagian
d) reziduu gastric persistent.

Tehnica:
- cuplajul între seringă şi sonda gastrică se face cu un tub de perfuzie ce trebuie schimbat la 8-
12 ore.

10
- reziduu gastric se verifică la 3-4 ore. Atenție: poate creşte riscul de aspirație pulmonară dacă
verificarea poziției sondei nu se face periodic.

GAVAJUL INTERMITENT
Se recomandă 8-10 prânzuri pe zi, individualizat în funcție de: greutate, vârsta de gestație,
starea clinică.
Modalităţi de administrare
- cădere liberă (cea mai indicată metodă).
- seringa cu lapte adaptată la sonda gastrica se poziționează mai sus decât nivelul nou-
născutului, ceea ce duce la o bună evacuare gastrică.
- împingerea cantităţii de lapte cu pistonul.
Prânzul va dura între 30-45 minute (atât cât durează un supt normal).

TEHNICA GAVAJULUI
1. măsurarea şi marcarea distanţei ureche - nas - baza sternului + 1 cm.
2. flexia lejeră a capului şi introducerea sondei ușor, fără forțare.
3. controlarea poziționării corecte a sondei prin prezenţa de lichid gastric la aspirație .
4. fixarea sondei la nivelul nasului (gurii), pentru menținerea unei bune poziționări şi pentru a
evita eventualele tracțiuni.

Numărul de mese este adaptat în funcție de gradul de prematuritate:

a. 12-10 mese/zi – prematuritate grad IV
b. 10-8 mese/zi - prematuritate gr. III- II
c. 8- 10 mese/zi - prematuritate gr. I

Monitorizarea toleranței digestive

Monitorizarea semnelor de intoleranţă digestivă este obligatorie, unele semne putând fi
complicaţii minore şi pot răspunde la modificarea îngrijirilor altele pot fi semne majore şi
necesită tratament medical.
Reziduul gastric
Măsurarea reziduului gastric înainte de fiecare prânz este obligatorie. Un reziduu de 2
ml//Kgc se consideră normal şi se reintroduce în stomac. Un reziduu de 25% din masa
anterioară poate fi semn de intoleranţă digestivă şi poate necesita scăderea cantităţii de lapte
Dacă reziduul gastric = volumul calculat pentru o masă, nu se va administra o nouă cantitate
de lapte. Prezenţa de bilă sau sânge în aspiratul gastric impune investigaţii amănunţite sau
luarea în considerarea a enterocolitei ulcero-necrotice.
Vărsăturile
 Cauze:
 Distensie exagerată a stomacului
 Reflux gastroesofagian
 Iritaţie gastrică de unele medicamente administrate per os
 Infecţii
 Obstrucţii
 Supraalimentare
Distensia abdominală
Palparea anselor intestinale poate fi un semn de evacuare gastrică leneşă, ileus,
constipaţie, aerocolie. Dacă distensia abdominală este persistentă poate fi semn clinic de
obstrucţie sau infecţie şi necesită investigaţii suplimentare.
Semne de gravitate
 Reziduu gastric bilios
 Sânge în scaun sau aspiratul gastric
 Abdomen destins dur
 Eritem al peretelui abdominal.

11
  Distensie abdominala > 2 cm faţă de prânzul anterior
 Reziduu gastric verde
 Scăderea zgomotelor intestinale
 Prezenţa de sânge în scaun
Se recomandă întreruperea alimentaţiei până la stabilirea etiologiei

Complicaţii si accidente apnee sau/şi bradicardie reflex vagal prin iritaţia cu sonda cale
falsă: introducerea sondei în trahee aspiraţia pulmonară 139 hipoxie ,distensie abdominală
enterocolita ulceronecrotica leziuni ale aripilor nazale sau ale nărilor perforaţia esofagului sau
faringelui.
Alimentația prin gavaj este înlocuită cu alimentația orală, gradat:
Dacă există coordonare supt-deglutiție.
Dacă prematurul nu prezintă modificări ale aspectului tegumentului (paloare, cianoză) sau
oboseală în cursul alimentării.
Dacă prematurul primește şi reţine întreaga rație alimentară.
Punerea la sân se va face progresiv, prin tatonare, în general la greutăţi variabile (2200- 2500
grame). Scopul nutriţiei corecte a prematurului este de a asigura o dezvoltare optimă, atât
staturoponderală, cât şi neurologică. Nu există o reţetă universal valabilă pentru alimentarea
nou-născutului prematur, aceasta realizându-se în funcţie de VG, GN şi patologie

ALIMENTATIA NOU-NĂSCUTULUI SĂNATOS:

Fiind vorba de un NN fără probleme, alimentația se începe precoce, la 2-4 ore după
naștere. Există mai multe alternative, în funcție de mamă și de posibilitățile ei.

a) Alimentația ideală la această vârstă este cea naturală, adică exclusiv cu lapte matern.
Dacă mama poate alăpta direct, NN va fi pus la sân și va suge singur. Dacă nu poate alăpta
direct (mamelon ombilicat, greu de apucat) se va mulge cu pompița într-o cană sterilă și va
hrăni copilul cu lingurița.

Pentru suptul direct se recomandă ca NN să fie pus la sân ori de câte ori țipă și vrea să sugă
(alăptare la cerere).

Durata supturilor va fi progresivă, începând cu 1-2 minute în prima zi și crescând treptat,

astfel încât la o săptămână un supt să dureze 15-20 minute. De menționat că trebuie să se dea
dintr-un singur sân la fiecare supt și să se schimbe cu celălalt sân la suptul următor, astfel
încât să fie stimulată secreția lactată la ambii și să nu se producă iritația vreunuia dintre ei.
Înainte de fiecare supt, mama își va spăla sânul cu apă și săpun și apoi îl va clăti și șterge
bine.

În cazul în care nu se poate pune NN la sân să sugă, el va fi alimentat cu lingurița. Cantitatea

de lapte matern administrat va crește progresiv de la o zi la alta, potrivit unei formule valabilă
pentru primele 8-10 zile de viață și anume:

Lz = (z - 1) x 70 sau 80

în care: Lz = cantitatea de lapte matern în ml necesară în ziua z (de la I la a Vlll-a - a

X-a zi de la naștere);
70 = coeficient pentru NN cu greutatea la naștere sub 3,250 g;

12
 80 = coeficient folosit pentru NN cu greutatea la naștere peste 3.250 g.

Cantitatea totală astfel aflată se împarte la 7 mese, la câte 3 ore interval.

a) Dacă mama nu are deloc lapte pentru NN, se poate institui alimentația artificială, adică
exclusiv cu alte tipuri de lapte în afara celui matern. Pentru perioada neonatală sunt
indicate formule industriale de lapte praf adaptat sau semiadaptat: Humana 1; Nestle Nan
1; Milupa Milumil,!; Milupa Aptamil; Bebelac nr. 1.
Toate aceste produse au câte o măsură de plastic în ambalaj, se reconstituie în apă fiartă și
răcită, fără nici un alt adaos, conform instrucțiunilor de pe etichetă. Numărul de mese este de
6-7 în 24 de ore, iar cantitatea zilnică este de 150-200 ml/kgcorp.
Mai poate fi utilizat laptele praf integral (tip Rarău) însă preparat într-o concentrație mai
slabă și anume 8% și cu un adaos de 5% zahăr. Deci pentru o porție de 200 g se folosesc 190
ml apă fiartă și răcită, 3 lingurițe cu vârf de praf de lapte (cca 15 g) și 2 lingurițe rase de zahăr
(10 g).
Laptele de vacă nu este indicat la această vârstă. Dacă însă nu există altă posibilitate, se
va utiliza lapte de vacă bine fiert, diluat 1/2 cu ceai și zaharat 5 g%.
În aceste două ultime situații, numărul de mese este de 6-7 în 24 de ore, iar cantitatea
zilnică de lapte diluat este de 150-180 ml/kgcorp.

ALIMENTAȚIA MIXTĂ A SUGARULUI

Aceasta se instituie în primele 5-6 luni de viață, dacă mama nu poate asigura copilului
suficient lapte de la sân. Adăugarea suplimentului dintr-un preparat de lapte se face ținând
seama de proba suptului , astfel încât să fie asigurate nevoile de lichide și nutritive ale
sugarului, fără a se ajunge la o supraalimentație inutilă. Există două modalități de efectuare a
alimentației mixte:
- prin completare, când la fiecare masă, pe lângă laptele matern, i se dă sugarului și
cantitatea de lapte praf sau de lapte industrial formulă adaptată, care să realizeze acoperirea
cantității totale necesare pentru o masă;
- prin alternare: la o masă sugarul este alăptat, la masa următoare primește noul preparat
de lapte ales.
Proba suptului, prin care se poate stabili dacă sugarul primește cantitatea de lapte
matern necesară pentru vârsta și greutatea lui, se efectuează foarte simplu. Timp de 24 de ore,
înaintea fiecărui supt, sugarul este cântărit îmbrăcat. Fără a fi schimbat, este pus la sân și
alăptat. Apoi, cu aceleași scutece, este din nou cântărit. Deoarece cântarele pentru sugari sunt
foarte sensibile, se va înregistra diferența față de greutatea dinaintea suptului, care reprezintă
cantitatea de lapte supt. Se adună toate aceste diferențe (adică aceste cantități de lapte supt) la
toate alăptările din cursul celor 24 de ore și se constată cât lapte mai trebuie să i se dea pe zi
sub formă de lapte praf sau de alt fel de lapte.

ALIMENTAŢIA DIVERSIFICATĂ
Definiţie: alimentaţia diversificată este procesul de introducere treptată a altor preparate
alimentare (numite alimente complementare) în afara laptelui.
Diversificarea trebuie începută atunci când laptele singur nu mai acoperă necesităţile
nutriţionale ale sugarului. Ea are loc la 6 luni în cazul sugarilor alimentați natural (indicația
OMS) și la 4-5 luni în cazul sugarilor alimentați artificial.
Criterii şi reguli de bază în diversificare
— Orice aliment nou se introduce în alimentaţia sugarului numai în perioadele de sugar
sănătos.
— Orice aliment nou se introduce în cantităţi mici, progresiv, până la înlocuirea completă
a unei mese de lapte, în decurs de 3-4 zile.
— Orice aliment nou se introduce înaintea alimentului cu care sugarul este obişnuit.
— Orice aliment nou se administrează cu linguriţa.

13
— Nu se introduc simultan mai multe preparate noi.
— La apariţia tulburărilor digestive, introducerea alimentului nou se întrerupe.
— Sucul de fructe nu înlocuieşte o masă de lapte.
— Deoarece noile alimente sunt mai consistente și unele sunt sărate, este obligatorie
administrarea de apă fiartă și răcită (și NU lichide dulci!) sugarului între mese, acesta
riscând altfel să sufere de sete;
— Dacă sugarul refuză alimentul nou, se renunţă temporar la administrarea lui.
— Orice aliment trebuie să fie un piure fin, mai degrabă lichid.
— Chiar dacă sugarul acceptă cu plăcere diversificarea, nu trebuie să se renunţe la lapte,
pentru că alimentele solide nu pot înlocui cu succes nutrimentele din lapte în primul an de
viaţă.

Ordinea introducerii alimentelor în diversificare.

1. Se poate începe cu supă de legume strecurată (NU pasată! Aceasta se dă după 8 luni).
La început 2-3 lingurițe. Se crește treptat, timp de o săptămână, până la o porție de
200 g (o masă), înlocuind una dintre mesele de lapte, de obicei cea de la prânz.

2. Apoi, se adaugă treptat în supă piureu de cartofi cu unt: o linguriță, apoi 2, 3, 4 etc.,
până la 50-100 g, realizate în decursul celei de a doua săptămâni. Nu se poate da
piureul gol, deoarece este prea consistent și sugarul se poate îneca.

3. În a treia săptămână a diversificării, urmează un făinos cu lapte (gris sau orez cu lapte)
care într-o săptămână, crescând treptat, de la 2-3 lingurițe la o porție de 200 g
înlocuiește a doua masă de lapte, de obicei masa de după amiază.

4. În cea de a patra săptămână se trece la masa de fructe: mere rase + sirop de zahăr (NU
se pune zahăr nefiert) + biscuiți rași. Sau banane zdrobite cu biscuiți rași. De la una-
două lingurițe din acest amestec, se crește treptat până când, în decurs de o săptămână,
se ajunge la 2 mere rase (sau o banană zdrobită) + 2 biscuiți rași (+ 2 lingurițe sirop de
zahăr). Se înlocuiește astfel a treia masă de lapte, de obicei cea de la ora 10 dimineața.

5. Urmează introducerea brânzei de vaci, care se dă amestecată cu merele rase, pentru a fi

mai ușor primită de sugar. De la o linguriță, se crește treptat și se poate ajunge până la
4-5 lingurițe.

6. Gălbenușul de ou este următoarea introducere. Oul se fierbe ca ochi românesc. Se

începe cu 1/4 gălbenuș amestecat în supa de zarzavat, apoi tot la două zile se dă în
același mod, crescând la 1/2 și ulterior la un gălbenuș întreg, tot la două zile interval.

7. În a șaptea săptămână a diversificării se introduce supa de carne degresată, care se

prepară din carne de pasăre. Ea va înlocui la intervale de câte 3-5 zile supa de legume
(sugarul NU va primi două supe pe zi!), pentru varietatea meniului și pentru un aport
mai nutritiv.

8. Carnea și ficatul de pasăre sau de vițel, bine fierte, apoi mixate sau tocate până când
devin ca o pastă, se dau în supa de legume, alternând cu oul (deci o zi da, o zi nu).
Aceeași progresivitate se va respecta: se începe cu o linguriță și se crește treptat până
la maximum 10 lingurițe.

Respectând acest program, după aproximativ două luni de la începutul diversificării,

se ajunge la un sugar sănătos în vârstă de 7-8 luni, la următorul meniu zilnic:

14
- ora 6: masa de lapte (supt 15-20 minute sau un preparat de lapte la biberon, 200 g);

- ora 10: 2 mere rase (sau o banană zdrobită) + 2 biscuiți rași + 2 lingurițe sirop de zahăr + 4-
5 lingurițe brânză de vaci;

- ora 14: 200 g supă de zarzavat strecurată + 100 g piureu de cartofi + un gălbenuș de ou,
alternând în unele zile cu 50 g carne fiartă mixată sau ficat fiert mixat. Supa de zarzavat
alternează și ea cu supă de carne;
- ora 18: masa de făinos cu lapte: 200 g griș cu lapte sau faină de orez cu lapte, cu 5% zahăr;
- ora 22: masa de lapte (supt 15-20 minute sau un preparat de lapte la biberon, 200 g).
Între mese: apă fiartă și răcită și sucuri de fructe crude.
În prezent, se găsesc în comerț, sub formă de pulbere resuspendabilă, numeroase
preparate (formule) industriale care combină cereale cu lapte, cu legume sau cu fructe, cu
produse de carne prelucrată corespunzător sau cu mai multe produse alimentare asociate.
Prepararea lor culinară este extrem de simplă, prin adaos de apă fiartă și parțial răcită conform
instrucțiunilor de pe ambalaje.

ABLACTAREA ȘI ÎNȚĂRCAREA

După încheierea primei etape a diversificării, până la vârsta de 7-8 luni, sugarul
continuă în perioada următoare să beneficieze de introducerea unor noi alimente, însă cu
respectarea regulilor menționate anterior:
- selectivitate = alegerea cu grijă a noilor alimente;
- progresivitate = trecerea treptată de la cantități mici la cele mari, până când se realizează
porția pentru o masă;
- varietate = schimbări în meniu cu alternativele descrise, pentru evitarea monotoniei și
pentru ca sugarul să beneficieze de toate alimentele care îi sunt permise.
De notat că, în această perioadă, laptele, deși ca aliment important este menținut în
continuare, nu mai are ponderea principală, făcând loc altor alimente. NU se recomandă
mai mult de 500 ml de lapte zilnic. în schimb vor fi introduse treptat:
- diferite paste făinoase (fidea, macaroane, tăiței), tăiate mărunt, amestecate cu unt, cu
brânză de vaci sau chiar cu telemea parțial desărată și moale;
- supă de legume pasată, în locul supei strecurate;
- pâine albă înmuiată în supă;
- soteuri de legume;
- borșuri;
- perișoare în supă;
- pește slab, fiert rasol (atenție la oasele de pește!);
- budinci și papanași;
- mămăliguță moale cu brânză telemea moale și cu unt.
Toate aceste alimente și altele pe lângă ele vor fi introduse succesiv, până la vârsta de 1 an.
Laptele rămâne în cantitate de maximum 500 ml pe zi și nu va fi dat la mai mult de două
mese.
Prin toate aceste modificări și îmbogățiri ale alimentației, sugarul alăptat a fost pregătit treptat
pentru încheierea alimentației la sân: a fost perioada de ablactare.
Înțărcarea (suspendarea completă și definitivă a alăptării) trebuie făcută în următoarele
condiții:
- vârsta medie de 12 luni (limite 8-18 luni);
- sugarul să fie sănătos;

15
- să fie parcursă cel puțin prima etapă a diversificării, descrisă mai sus.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ASIGURAREA ALIMENTAȚIEI

CORECTE A SUGARULUI SĂNĂTOS

Alimentația fiind condiția de bază a bunei dezvoltări și a stării de sănătate a sugarului,

trebuie înfăptuită cu respectarea a numeroase reguli și criterii.
Asistentei medicale îi revin deci ca sarcini:
1. În alimentația naturală să învețe pe mamă regulile de igienă și de ținută în alăptare. La un
sugar unde, fără a exista semne de boală, creșterea în greutate nu este satisfăcătoare, va
face proba suptului. Dacă prin proba suptului s-a constatat că sugarul nu primește un
minimum de lapte matern de 150 ml/ kgcorp/24 ore va fi necesară instituirea alimentației
mixte.
2. În cazul alimentației artificiale cu lapte de vacă va învăța familia cu diluțiile necesare la
diferite vârste și cu prepararea lichidelor de diluție.
3. Pentru laptele praf, prepararea unei porții de 200 ml (biberon) este mai ușor de realizat
decât a altor cantități. Se procedează astfel:
Pentru o porție de 200 ml lapte praf 8% + 5% zahăr (indicat până la vârsta de 3 luni):
- într-un ibric se pun 3 lingurițe cu vârf de praf de lapte integral (= 15 g), amestecate cu 2
lingurițe rase de zahăr (= 10 g);
- se adaugă treptat, amestecându-se bine (după procedeul maionezei) 190 ml apă fiartă și
răcită;
- după realizarea amestecului omogen se pune pe foc, ca să dea un clocot;
- apoi răcirea bruscă a ibricului într-un lighenaș cu apă rece, până la temperatura
convenabilă pentru administrare (asistenta sau mama o probează prin picurarea laptelui din
biberon pe fața anterioară a antebrațului, lângă încheietura mâinii).
Pentru o porție de 200 ml lapte praf 12,5% + 5% zahăr (indicat după vârsta de 3 luni):
- într-un ibric se pun 5 lingurițe cu vârf de praf de lapte integral (= 25 g), amestecate cu 2
lingurițe rase de zahăr (= 10 g);
- se adaugă treptat, amestecându-se bine (după procedeul maionezei) 180 ml apă fiartă și
răcită;
- după realizarea suspensiei omogene se pune pe foc, pentru un clocot;
- apoi se răcește ibricul rapid într-un vas cu apă rece, la temperatura convenabilă
administrării sugarului.
4. Pentru diversificare, regulile trebuie să fie respectate cu strictețe. Se pot face unele
inversări în introducerea diferitelor alimente. Spre exemplu se poate începe cu făinosul
cu lapte în locul supei de zarzavat strecurate, mai ales la sugarii deficitari ponderal. Se
va respecta necesarul de lichide pentru sugar, condiție importantă a sănătății și a stării
lui de confort.
5. De insistat pentru înțărcarea în termenul menționat. în preajma vârstei de 1 an, laptele
matern NU mai are aportul caloric și nutritiv (conținutul în proteine este prea mic) care
era optim pentru primele luni de viață, deci trebuie renunțat la alăptare.

16
ALIMENTAȚIA COPILULUI MIC, A PREȘCOLARULUI, ȘCOLARULUI ȘI A
ADOLESCENTULUI

ALIMENTAȚIA COPILUL MIC ANTEPREȘCOLAR (1-3 ANI)

Are în alimentație modificări care îl deosebesc de sugar.
- Numărul de mese principale este de 4 pe zi plus o gustare.
- Laptele nu mai are ponderea principală în alimentație, el fiind restrâns la cca 400-500 ml
pe zi.
- în schimb, brânzeturile, ouăle, carnea, pâinea ocupă un loc important în meniul copilului.
Se adaugă peștele slab, creierul, produse de patiserie.
- Legumele și zarzavaturile sub formă de supe, piureuri, soteuri trebuie să facă parte zilnic
din alimentație.
- Condimentele neiuți (mărar, tarhon) și borșul, adăugând un plus de „picanterie"
alimentației, nu sunt de neglijat.
- Fructele și dulciurile se vor da la sfârșitul meselor și nu între mese, deoarece riscă să
diminueze pofta de mâncare.
- Rația calorică pe kilocorp și pe zi scade la 80-90 kilocalorii/kgc, ponderea cea mai mare în
aportul de calorii având-o glucidele (peste 50% din necesarul caloric).
- Rația de lichide zilnică va fi de 60-80 ml apă/kgcorp/24 ore.

ALIMENTAȚIA PREȘCOLARUL (3-7 ANI)

Are o alimentație bazată pe principii asemănătoare.
- Numărul de mese principale este de 3 pe zi plus două gustări.
- Laptele va fi în cantitate maximă de 400-500 ml pe zi.
- Preparatele alimentare de origine animală (carne, pește, ouă, brânzeturi) ocupă un loc tot
mai important în rația alimentară.
- Derivatele de cereale și preparatele pe bază de legume trebuie să fie cât mai variate, pentru
a stimula apetitul și plăcerea de a mânca a copilului.
- Fructele, dulceața, prăjiturile de casă completează un meniu variat și bogat.
- Rația calorică pe kilocorp scade la 70-80 kcal/kgcorp/24 ore, din care peste 50% o acoperă
glucidele.
- Necesarul de lichide este de 50-60 ml apă/kgcorp/24 ore (se includ ș alimentele lichide).

ALIMENTAȚIA COPILUL DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ (7-14 ANI)

Necesită o adaptare a alimentației la programul de activitate din școală.
- Numărul de mese principale este de 3 pe zi plus 1-2 gustări.
- Carnea și derivatele ocupă un loc de bază în alimentație, ajungând le 100-130 g pe zi.
- În meniu își fac loc leguminoasele (fasolea, mazărea, lintea, bârnele, soia) și legumele
vărzoase, din care fac parte varza albă, varza roșie, gulia și conopida; acestea se vor da însă
cu măsură, pentru a nu produce colici și nu declanșa tulburări digestive acute.
- Necesarul energetic este de 60-70 kcal/kgcorp/zî, din care glucidele asigură peste 50%, ca
și în celelalte perioade de vârstă.
- Pentru școlarii care învață dimineața, micul dejun trebuie să fie mai consistent, ca ei să
poată rezista la efortul de 6-7 ore de cursuri din program. Pentru cei care învață după-
amiaza, masa de prânz trebuie servită cu cel puțin o oră și jumătate înaintea plecării la
școală, această perioadă fiind necesară pentru o bună digestie.

17
 ALIMENTAȚIA ADOLESCENTUL (ÎN PERIOADA DE DUPĂ PUBERTATE,
DECI DE LA 13-14 ANI PÂNĂ LA 18 ANI)

Parcurge o perioadă caracterizată prin solicitarea mai intensă a organismului datorită:

- transformărilor endocrine și metabolice la care a fost supus recent;
- creșterii mai rapide din perioada pubertară;
- eforturilor de școlarizare mai mari, incluzând examene, concursuri (deci elemente de
stres);
- participarea la diferite manifestări extrașcolare: festivități, excursii mon¬tane,
competiții sportive etc.
Din aceste motive, alimentația trebuie să îndeplinească o serie de condiții care să satisfacă
cerințele crescute ale organismului:
- Numărul de mese principale este de 3 pe zi plus o gustare.
- Alimentația va fi bogată și variată, existând mai puține restricții ca la vârstele mai mici.
- Carnea, peștele și derivatele ajung la 180-200 g pe zi.
- Laptele va fi dat între 250-500 ml zilnic.
- Necesarul energetic zilnic este de 50-60 kcal/kgcorp/zi, din care peste 50% le acoperă
glucidele.
- Proteinele, deși acoperă numai 13-15% din rația calorică, trebuie să aibă o valoare
biologică mare, necesară eforturilor crescute menționate.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PROMOVAREA UNEI ALIMENTAȚII

RAȚIONALE LA COPILUL MARE ȘI ADOLESCENT

Va supraveghea ca rația alimentară să fie echilibrată, conținând toate principiile

alimentare și în proporțiile menționate.

Va interzice la copiii mici conservele de carne și de pește, mezelurile grase și alimentele

prăjite.
3. Va interzice abuzul de dulciuri care micșorează apetitul, dezechilibrează rația
alimentară și favorizează apariția cariilor dentare.

4. Va recomanda ca apa să se consume numai la începutul și la sfârșitul mesei, nu în

timpul acesteia. Se poate da și între mese.

5. Va atrage atenția asupra efectului defavorabil al administrării de leguminoase și

vărzoase la copilul mic, căruia acestea îi pot provoca colici abdominale și diaree.

6. La copilul preșcolar va arăta restricțiile impuse la unele alimente: cele prea sărate, prea
iuți sau prea condimentate, mâncărurile prăjite, mezelurile grase sau condimentate,
rântașurile.

7. Pentru copilul școlar nu sunt recomandate condimente iuți: piper, ardei iute, boia,
muștar, ceapă crudă, usturoi. Asistenta de pediatrie va avea grijă ca ele să fie excluse din
meniul acestor copii. De asemenea, va orienta repartizarea meselor în funcție de orarul școlii,
respectând normele menționate mai sus. Este contraindicată înlocuirea meselor „clasice" cu
alimente procurate de la fast-food, unități MacDonald etc.

8. În privința adolescenților, rolul asistentei medicale devine mai dificil, întrucât mulți
dintre aceștia au tendințe teribiliste și extravaganțe care se re-flectă și în domeniul
alimentației. Deprinderea de a consuma băuturi alcoolice trebuie net combătută. La fel
consumul de cafea, pentru a nu mai vorbi de fumat. Mai există obiceiul meselor „luate pe

18
fugă", mese la fast-food, constând din sandvișuri, minuturi reci, produse preambalate în pungi
(uneori cu termen depășit!) sau pur și simplu înlocuirea unor mese cu dulciuri, alune, covrigi
etc. Asistenta medicală are datoria să sesizeze atât pe adolescent, cât și familia acestuia asupra
importanței unei alimentații echilibrate într-o perioadă de mare solicitare a organismului prin
toți factorii care au fost enumerați mai sus.

9. Există în multe familii tendința supraalimentării copilului la toate vârstele.Un copil

gras înseamnă un copil sănătos și frumos" pretind unele voci (neautorizate, firește). Asistenta
medicală poate convinge persoanele receptive că o alimentație cu asemenea tendințe creează
un teren favorabil pentru viitoarele tulburări și boli de nutriție care, odată instalate, sunt foarte
greu de combătut. Hipercolesterolemia, obezitatea, diabetul zaharat, ateroscleroza,
hipertensiunea arterială esențială, ulcerul gastroduodenal sunt boli cronice, deseori cu
implicații și complicații grave, care își au câteodată originea într-o alimentație dezechilibrată,
cu excese pentru anumite alimente, primită din perioada tânără a vieții.

10. Repartiția calorică pe principii alimentare trebuie să stea permanent în atenția asistentei
medicale. Subliniem din nou, că ponderea cea mai mare revine glucidelor, care asigură 50-
55% din caloriile necesare zilnic. Urmează lipidele care trebuie să aducă 30-33% calorii,
restul de 13-15% fiind furnizate de către proteine. Acest raport se menține valabil, cu mici
modificări, din prima copilărie până în adolescență.

DEZVOLTAREA COPILULUI ȘI ADOLESCENTULUI

Creierul este bine format la vârsta de 1 an, dar funcţionarea lui depinde de felul în care
este solicitat. Factorii care stimulează funcţionarea optimă a creierului sunt:
— organizarea corectă a timpului;
— respectarea orelor de somn, de masă, de baie, dejoacă;
— asigurarea unei ambianţe plăcute;
— asigurarea igienei mediului şi personală;
— respectarea ritualului „meselor“;
— formarea deprinderilor;
— aeroterapia.

Etapele dezvoltării psihomotorii sunt:

Vârstă Caracteristici
0-1 lună — perioadele de veghe sunt foarte scurte: se trezeşte numai la orele de
alimentaţie, dar adoarme în timpul suptului
— activitatea SNC este reflexă: reflex de sugere, reflex de deglutiţie, reflex de strănut
— mişcările membrelor sunt de mică amplitudine, involuntare, necoordonate,
fără scop
— prezintă poziţie în flexie ca în viaţa intrauterină
— muşchii cefei sunt hipotoni, capul fiind batant
— analizatorii tactil, olfactiv, gustativ şi receptorii vesti- bulari sunt complet
dezvoltaţi la naştere; văzul şi auzul sunt prezente de la naştere dar imperfecte; nou-
nascutul reacţionează la lumină prin clipire; în primele zile după naştere prezintă
fotofobie
— semnalează disconfortul prin plâns
— la 3 săptămâni de viaţă apar mişcările coordonate şi sinergice ale globilor
oculari
— la 4 săptămâni fixează obiectele
— la zgomote puternice reacţionează prin plâns
— prezintă reflexe arhaice

19
 La 1 lună — fixează obiectele din faţa sa
— mişcările devin mai ample, iar când este desfaşat „se întinde“
— zâmbeşte spontan, involuntar, inconştient

1-2 luni — perioadele de veghe sunt mai lungi: rămâne treaz în timpul mesei
— culcat pe burtă, ridică pentru puţin timp capul, iar către sfârşitul lunii ridică şi
umerii
— urmăreşte cu privirea obiectele care se mişcă în câmpul lui vizual
— priveşte fix o lumină puternică
La 2 luni — la sfârşitul lunii se linişteşte când aude o voce cunoscută sau muzică

2-3 luni — urmăreşte bine cu privirea şi întoarce capul după obiecte

— întinde mâinile către obiecte colorate sau sonore
— priveşte la adultul care vorbeşte
— zâmbetul apare ca un răspuns emoţional
— gângureşte
— recunoaşte obiecte şi persoane (exemplu: biberonul, persoanele care îl
îngrijesc)
— întoarce capul la zgomote

La 3 luni — ţine bind capul şi îl ridică

— are perioade lungi de veghe
— se joacă cu mâinile
— mişcările sunt mai precise
În rezumat, primele 3 luni de viaţă reprezintă perioada de intrare în funcţiune şi
perfecţionare a analizorilor.
3-4 luni — apucă obiectele cu mâna şi le ţine
— susţinut de sub axile, în poziţie verticală, se sprijină pentru puţin timp în
picioare, întărind articulaţiile genunchilor

4-5 luni — apucă bine obiectele şi le duce la gură

— apucat de mâini şi tras uşor se ridică în poziţie şe- zândă

La 5 tuni — stă în şezut sprijinit de perne

— surâde în faţa oglinzii
5-6 luni — se întoarce de pe abdomen pe spate
- manipulează bine obiectele
La 6 Îuni — ţine în fiecare mână câte un obiect
— ia singur obiectele, deci apreciază distanţele
— stă în şezut nesprijinit
— se târăşte pe coate şi genunchi
— articulează silabe izolate
În rezumat, perioada de la 3 la 6 luni de viaţă se caracterizează prin elaborarea mişcărilor
coordonate complexe: apucare, întoarcere, târâre.

6-7 luni — stă în şezut bine nesprijinit

— se ridică singur în şezut
— caută o jucărie pierdută
— repetă stereotip o silabă (exemplu: ma, ma, ma, sau ba, ba, ba)

7-8 luni — susţinut de sub axile, face paşi

— se ridică în picioare ajutat
— se menţine în picioare ţinându-se cu mâinile de bara patului
— apucă bine obiecte cu primele 3 degete
— manifestă interes pentru jucării (plânge dacă i se iau)
— se joacă cu jucăriile
— începe să înţeleagă limbajul

20
 8-9 luni — se ridică singur în picioare ţinându-se de marginea patului
— face paşi laterali
— se târăşte pe palme şi genunchi
— urmăreşte şi imită mişcările adultului (exemple: face „pa-pa“, bate din palme)
— înţelege interzicerea
— înţelege denumirea unor obiecte, deci leagă percepţia vizuală de denumire
— repetă silabe, imitând pe adult
9-10 luni — merge ţinut de ambele mâini
— se perfecţionează mişcările mâinilor (pune un cub într-o ceaşcă, îşi scoate
ciorapii)
— înţelege denumirea unor obiecte sau părţi ale corpului şi le arată la cerere
— pronunţă 1-2 cuvinte bisilabice

10-11 luni — stă în picioare fără sprijin

— merge ţinut de o singură mână
— ridică şi lasă jos obiectele
— repetă cuvinte simple
— pronunţă 1-2 cuvinte cu sens: mama, papa, tata
11-12 luni — face câţiva paşi nesprijinit
— pronunţă 3-4 cuvinte cu sens
La 1 an — merge singur
— execută ordine simple
— bea singur din cană
— începe să mănânce singur cu linguriţa alimente solide
— limbajul este alcătuit din 5-10 cuvinte
In rezumat, perioada de la 6 la 12 luni de viaţă se caracterizează prin perfecţionarea
motilităţii, formarea mersului şi a limbajului.
Intre 1 an şi — se perfecţionează controlul sfincterelor
1 an şi 6 luni — urcă şi coboară scările „în patru labe“
— colaborează la îmbrăcat şi dezbrăcat
— arată cu degetul ceea ce doreşte
— suprapune 2-3 cuburi
— mâzgăleşte cu creionul pe hârtie
La 1 an şi 6 — formează propoziţii simple
luni — cunoaşte culorile, un număr mare de obiecte şi acţiuni
— compară mărimile
— cere la oliţă
— întoarce filele unei cărţi şi se uită la poze
— merge bine, aleargă
— împinge cu piciorul o minge
— începe să mănânce singur supa, să se spele pe mâini, să joace jocuri cu reguli

La 2 ani — urcă şi coboară scările

— execută mişcări complexe: încheie nasturi, pune un cordon, dansează
— face acţiuni cu scop determinat: clădeşte cu cuburi, hrăneşte păpuşa, o îmbracă
— cere oliţa chiar pentru micţiune
— începe să formeze fraze
— se denumeşte pe sine prin nume
— numeşte pe alţi copii cunoscuţi
— vocabularul are 250-300 cuvinte
— începe să pună întrebări
— apar manifestări de jenă
— mănâncă singur
— începe să se dezbrace singur
La 3 ani — vocabularul are 500-600 cuvinte
— vorbeşte clar, corect, formează fraze lungi, povesteşte, recită poezii scurte
— primeşte şi execută mici însărcinări
— spune „bună ziua“, mulţumeşte
— joacă jocuri colective

21
 De la 3 ani la — domină dorinţa de a cunoaşte: pune întrebări din ce în ce mai numeroase
7 ani — au o capacitate crescută de a imita
— se evidenţiază „înclinaţiile“ personale
— limbajul se dezvoltă intens; apare limbajul intelectual
— vocabularul are 3 500 cuvinte
— gândirea se dezvoltă, devine mai analitică
— apare capacitatea de generalizare şi abstractizare, se concretizează noţiunile
— apar forme elementare de logică
— apare conştiinţa de sine
— memoria este imprecisă, nesistematică, cu tendinţă la născociri şi minciuni
neintenţionate
— imaginaţia se dezvoltă
— se poate exprima grafic prin desen
— se dezvoltă sentimente morale: ruşine, mulţumire

De la 7 ani, la — limbajul este bogat, cu peste 3 500 cuvinte

pubertate — se realizează deprinderea cititului şi a scrisului
— memoria reţine şi redă cu fidelitate şi în mod conştient numeroase date
— gândirea se dezvoltă spre raţionamente cu conţinut abstract; apare gândirea
creatoare
— copilul face comparaţii
— se orientează în timp şi spaţiu
— se dezvoltă intuiţia
— se dezvoltă voinţa
— se dezvoltă atenţia, mai ales cea voluntară
— se dezvoltă personalitatea

La — factorii endocrini ce intervin în această perioadă influenţează şi dezvoltarea

pubertate psihică şi intelectuală
— unele trăsături se estompează, altele se accentuează
— trec pe un plan mai în faţă conştiinţa de sex şi interesul pentru sexul opus
— apar preocupări de sine
— se naşte dorinţa de exteriorizare a unei maturităţi devansate prin toate
formele-(ţinută, limbaj)
— cunoaşterea, observaţia, memoria şi gândirea devin logice
— se dezvoltă în continuare imaginaţia şi limbajul

La — dezvoltarea intelectuală reflectă interesele tânărului

adolescentă — gândirea devine dialectică
— personalitatea este bine dezvoltată
— se maturizează social

OBSERVAREA CLINICA GENERALA A COPILULUI BOLNAV

Asistenta medicala pediatra trebuie sa observe starea clinica a copilului si sa raspunda

urmatoarelor obiective:

OBIECTIVE TIMPI DE EXECUTIE

Observarea faciesului si a
starii generale
Observarea tegumentelor si
a mucoaselor
Observarea sistemului
ganglionar limfatic si
recunoasterea aparitiei
manifestarilor patologice
Observarea sistemului
osteoarticular
- Se observa faciesul pozitia in pat, comportamentul
- Se observa starea de igiena, integritatea, culoarea, umiditatea,
elasticitatea, prezenta eruptiilor
- Se va percepe prezenta principalelor grupuri ganglionare
- Anunta medical despre orice modificare
- Controleaza integritatea membrelor si scheletului in general

22
Observarea aparatului - Observa conformatia toracelui, prezenta simptomelor functionale
respirator respiratorii - durere, dispnee, tuse, expectoratie – ritmul respirator

Observarea aparatului -Se urmareste prezenta simptomelor cardiac – dispnee la efort,

cardiovascular
- Recunoasterea
simptomelor de imbolnavire
- Recunoaste complicatiile
afectiunilor cardiace
Observarea tubului digestiv
- Recunoasterea unei
afectiuni a tubului
digestive
- Recunoasterea
simptomelor de
deshidratare
- Recunoasterea
simptomelor de
abdomen acut
ATENTIE!!!!!!
Observarea aparatului
urogenital:
- recunoasterea
simptomelor
palpitatii, durere, cianoza
- Masoara pulsul si tensiunea arterial la indicatia medicului
- Observa aparitia simptomelor de insuficienta cardiac – cianoza,
agitatie, dispnee, tuse, vene jugulare turgescente
- Apreciaza evolutia simptomelor amintite in raport cu medicatia si
alimentatia
- Observa zona abdominală – dimensiunea abdomenului, participarea la
miscarile respiratorii, prezenta de ude peristaltice
- Prezenta simptomelor functionale digestive – varsaturi, diaree,
constipatie
- Evolutia acestor simptome in raport cu alimentatia si medicatia
- Apreciaza tensiunea fontanelei la sugar, scaderea in greutate,
persistent pliului cutanat, fata trista cu ochi infundati in orbite, uneori
febra
- Se sesizeaza urmatoarele
 Durere intensă sub forma de colici
 Oprirea emisiunii de fecale si gaze
 Meteorismul abdominal
 Varsaturi repetate – ocluzia
 Durere intensă cu aparitia duritatii – de lemn – a peretelui
abdominal – peritonita
 Asistenta anunta de urgentă medicul
- Daca nu se iau masuri in maximum 6 ore de la aparitia acestor
simptome bolnavul poate deceda
- Atenuarea durerii dupa câteva ore si aparitia meteorismului abdominal
sunt semne de agravare in evolutia bolii
- Se observa regiunea urogenitala
- Se masoara diureza
- Se apreciaza macroscopic urina
- Se efectuaza examenul sumar de urina
- Se masoara densitatea urinei
- Se observa numarul mictiunilor si prezenta simptomelor care arata o
infectie
- Se informeaza medicul

23
Observarea sistemului - Se observa motricitate generala
nervos si a organelor de - Se sesizeaza deficientele vizuale, auditive, de sensibilitate tactile,
simt termica si dureroasa, precum si tulburarile de comportament

Participarea asistentei - Pentru a fi examinat medical copilul va fi sustinut in pozitile

medicale pediatre la corespunzatoare
examinarea copilului - Va fi tinut in brate , fiind imobilizat la membre

PRINCIPALELE SEMNE SI SIMPTOME LA COPIL

Dispneea=dispneea este o tulburare a respiraţiei caracterizată prin modificarea ritmului şi

intensităţii mişcărilor respiratorii, fiind resimţită de bolnav ca o jenă, greutate respiratorie.

La copii, dispneea se manifestă diferit în funcţie de vârstă:

-la nou-născuţi şi sugari se manifestă prin: retracţie toracică, retracţie epigastrică, depresie
jugulară şi bătăi ale aripilor nazale;
-la copiii mai mari se manifestă prin folosirea musculaturii respiratorii accesorii, tahipnee,
ortopnee, senzaţia „lipsei de aer“, „disconfort respirator
Cauze
In funcţie de evoluţie, dispneea poate fi acută şi cronică
Dispneea acută, care are drept cauze:
• pneumonia;
• astmul bronşic;
• bronşita astmatiformă;
• bronşiolita;
• bronhopneumonia;
• atelectazia;
• pneumotoraxul;
• pleurezia;
• pericardita;

Dispneea cronică, care are drept cauze:

cauze pulmonare: astmul bronşic
cauze mediastinale: adenopatia mediastinală,
cauze cardiace: malformaţii cardiace cu insuficienţă cardiaca;
alte cauze: vegetaţii adenoide, amigdalita cronică hipertrofică, anemia cronică
Clinic, dispneea poate fi:
 polipnee este dispneea caracterizată prin accelerarea ritmului respirator;
 tahipneea este o respiraţie rapidă şi superficială puţin eficace;
 bradipneea constă într-o diminuare a ritmului respirator
Respiraţie neregulată este de trei tipuri:
 respiraţia Cheyne-Stokes este alternanţa de polipnee neregulată cu apnee ce durează
10-30 de secunde; apare în hipertensiunea intracraniană, hemoragii cerebrale, tumori;
 respiraţia Biot — se manifestă prin mişcări respiratorii întrerupte periodic de apnee
cu durată de 5-30 de secunde; este întâlnită în meningite, septicemii, stări de agonie;
 respiraţia Kussmaul este o respiraţie în patru timpi, profundă, zgomotoasă.
Apneea
Apneea este oprirea temporară a respiraţiei.
Formele de apnee la copil sunt apneea în somn şi apneea la prematur.
Apneea în somn

24
 Este o întrerupere temporară a respiraţiei în timpul somnului. Ea se produce prin
relaxarea musculaturii gâtului şi a limbii, fapt ce duce la blocarea pe moment a căilor
respiratorii
Efecte: trezire parţială, sforăit, oboseală, putere de concentrare slabă în timpul zilei, apariţia
diabetului, a hipertensiunii arteriale
Apneea la prematur
Este „o oprire a respiraţiei de mai mult de 10-15 secunde, deseori asociată cu
bradicardie, cianoză sau amândouă“.
Etiologie
 Prematuritatea.
 Infecţiile.
 Hemoragia intracraniană, convulsiile neo-natale
 Insuficienţa cardiacă, edemul pulmonar.
Cianoză
 Definiţie: cianoza este coloraţia albastră cu nuanţă cenuşie sau violacee a pielii şi
mucoaselor fără extravazare sangvină.
Clasificare
 Cianoza centrală apare în:insuficienţa cardiacă ,obstrucţie de căi respiratorii ,astm
bronşic ,bronşiolită pneumonie pleurezie,meningită,septicemie ,sindromul de detresă
respiratorie.
 Cianoza periferică apare în: poliglobulie;hipotermie;insuficienţă cardiacă.
în cianoza centrală, pielea este caldă. Tegumentele şi limba sunt de culoare albastră.
In cianoza periferică, pielea este rece, iar limba rămâne roşie.
 Cianoza acută se instalează brusc în obstrucţii ale căilor aeriene superioare, edem
pulmonar acut, embolia pulmonară, pneumotoraxul.
 Cianoza cronică se instalează lent la bolnavii cu suferinţe cronice pulmonare cum ar fi
astmul bronşic, bronşitele cronice, bronşiectezii, emfizem, scleroze pulmonare, TBC
Paloarea persistentă
o Paloarea este aspectul mai deschis al pielii şi al mucoaselor decât de obicei.
o Cauza este diminuarea cantităţii de sânge care circulă în capilarele pielii, din cauza
scăderii tensiunii, reducerii debitului sangvin sau îngustării vaselor, legate de frig,
emoţii sau de o obstrucţie.
o Cea mai frecventă cauză este însă anemia.
o In diferite boli, paloareâ poate căpăta nuanţe particulare care adesea reprezintă un
senin patognomonic în stabilirea diagnosticului.
o Exemple în anemia Biermer (lipsa vit B 12) şi în cancer pielea capătă o paloare cu
nuanţă gălbuie (pai);în cloroză — galben-verzuie;în anemia apărută brusc după o
hemoragie, paloarea este extremă, inclusiv a conjunctivelor;în anemia din mieloza
acută este o paloare extremă a buzelor;
Paloarea poate apărea şi în alte afecţiuni:
 în bolile de rinichi ce evoluează cu edeme;
 în cardiopatiile decompensate — pielea este palidă, edemaţiată şi rece;
 în endocardita bacteriana subacută paloarea este asociată cu cianoză „culoarea cafelei
cu lapte“;
 în mixedem pielea este palidă, încreţită, cu epiderma îngroşată şi netransparentă;
Persistenţa pliului cutanat
 în mod normal, pielea copilului este elastică. Elasticitatea tegumentelor este normală
dacă pliul cutanat revine la forma iniţială imediat după formare.
 Revenirea lentă sau nerevenirea la forma iniţială a pliului cutanat se denumeşte prin
„persistenţa pliului cutanat“ şi este semn de deshidratare.

Mătăniile costale

25
 Mătăniile costale sunt proeminenţele cartilajelor costale la nivelul joncţiunii
condrocostale. Se întâlnesc în rahitismul carenţial al sugarului şi copilului mic.
Craniotabesul
Craniotabesul este un semn precoce al rahitismului carenţial, ce apare după vârsta de
3-4 luni şi reprezintă înmuierea oaselor parietale şi a osului occipital.
Se evidenţiază prin presarea digitală a osului, care se „înfundă“, conferind senzaţia de
„minge de ping-pong“.
Genu valgum/varum

Picioare în „X“ (genu valgum)

Acest semn devine vizibil când copilul începe să meargă.Este un semn foarte
frecvent, o fetiţă din două având picioarele în X la vârsta de 4 ani.
Această deformare apare spre vârsta de 2 ani, se accentuează până la 4 ani, iar la
vârsta de 5 ani se remite de la sine.
Cel mai frecvent, genu valgum este simetric.

Cauze: laxitatea ligamentelor genunchiului la copilul mic, rahitismul,

traumatisme,fracturi sau tulburări de creştere osoasă.
Dacă după vârsta de 5 ani deformaxea persistă şi copilul are dificultăţi la mers,
distanţa între glezne depăşeşte 10 cm, tratamentul chirurgical devine necesar.
Picioarele în „O“ (în paranteze sau genu varum)
Şi acest semn se observă atunci când copilul începe să meargă. Cauza cea mai
frecventă este rahitismul.
Dacă persistă după tratamentul rahitismului, se recomandă intervenţie chirurgicală la
vârsta de 10-12 ani.
Cifoza
Cifoza este o deviaţie în plan sagital a coloanei vertebrale toracale, ce determină
exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale.
Cifozele pot fi: suple, aşa-zisele atitudini cifotice care se pot corecta şi hipercorecta
voluntar prin contracţia musculaturii; fixe (rigide) care nu se mai pot corecta prin
redresarea voluntară sau mobilizarea pasivă.
Cauze favorizante ale atitudinilor cifotice sunt:
 debilitatea generală;
 poziţiile vicioase (în bancă, la locul de muncă);
 miopia poate favoriza atitudinile cifotice
 traumatisme
 greutatea corporală mare care produce o turtire a corpurilor vertebrale în partea
anterioară;
 morbul Pott –localizarea vertebrala a TBC ce produce cifoză prin distrugerea unei
vertebre şi înclinarea trunchiului înainte.
Scolioza
Scolioza este deviaţia coloanei vertebrale în plan frontal, cu rotări ale corpurilor
vertebrale de partea convexă, rotări care antrenează şi coastele.
Ea produce asimetrii ale umerilor şi omoplaţilor.
Scoliozele pot fi:
cu o singură curbură, scolioza în forma literei C;
cu 2 sau 3 curburi, scolioza în forma literei S.
Scoliozele patologice sunt determinate de afecţiuni ca:
-rahitism;
-traumatisme ale corpului vertebral;
-poliomielită;
-reumatism.
Semnul Chwostek

26
 Semnul Chwostek constă în spasmul muşchilior orbiculari ai buzelor la percuţia
uşoară, cu un deget, la jumătatea distanţei dintre conductul auditiv extern şi comisura
bucală, realizându-se, pentru o fracţiune de secundă, aspectul unui „bot“ ţuguiat.
Edemul
Edemul reprezintă creşterea volumului lichidului interstiţial, localizată sau
generalizată, cu acumulare de sodiu şi apă subcutanat.
Cauze
Exclusiv locale: edem inflamator, alergic.
Generale: edem cardiac, renal, limfatic.
Aspecte generale ale edemului
Tegumentele regiunii edemaţiate sunt întinse, lucioase, în special în stadiul de
constituire. Aprecierea culorii tegumentului este importantă. Astfel, edemul renal este
alb, cel cardiac şi cel venos cianotic, cel inflamator sau alergic roşu.
Temperatura locală este crescută în edemul inflamator, normală în cel renal, scăzută în
cel cardiac.
Tipuri de edeme
Edemul cardiac
Caracteristici:
-apare întâi vesperal;
-are localizare retromaleolară şi pretibială;
-este cianotic (cianoză de stază) şi rece prin încetinirea circulaţiei sangvine şi
reducerea debitului cardiac;
- este obligatoriu precedat (şi însoţit) de dispnee evidentă;
-apare în insuficienţa cardiacă
Edemul renal
Caracteristici:
-interesează predominant faţa şi în special pleoapele;
-este alb, moale, pufos
-temperatura tegumentelor este normală;
-are frecvent tendinţă la generalizare.
Edemul carenţial-nutriţional, de foame, caşectic
Caracteristici:
-este un edem generalizat, moale, pufos, lăsând uşor godeu;
-se localizează preferenţial la nivelul membrelor inferioare, dar şi la faţă;
-are drept cauză carenţele alimentare
Edemul hepatic
Caracteristici:
-este un edem alb, pufos;
-este localizat în special la nivelul membrelor inferioare;
-se produce prin hipoalbuminemie
Eritemul fesier
Eritemul fesier este o inflamaţie a tegumentului fesier, ce apare la copiii sub 3 ani.
Eritemul fesier se manifestă prin:
-eritemul tegumentului care a intrat în contact cu scutecul;
vezicule;
-uneori extindere dincolo de zona acoperită de scutec

Disfagia

Disfagia reprezintă dificultatea de a înghiţi, care se manifestă ca o senzaţie de

încetinire sau oprire a bolului alimentar pe traiectul esofagian.
Cauzele disfagiei la copil:
-miastenia gravis;
-afecţiuni acute laringiene;

27
 -miopatie;
Tusea şi expectoraţia
Tusea este un act reflex sau voluntar determinat de excitanţi fizici, chimici,
inflamatori, care are ca rezultat expulzarea violentă şi sonoră a aerului intrapulmonar
şi a eventualelor secreţii patologice sau a corpilor străini din arborele traheo bronşic.
Tusea începe cu o inspiraţie profunda, urmată de o expiraţie profundă şi explozivă
Tipuri
-Tuse uscată iritantă: uscăciunea nocturnă a faringelui, vegetaţii adenoide, debutul infecțiilor
respiratorii.
- Tuse uscată, iritantă, progresivă: procese inflamatorii ale faringelui, laringe, traheea,
bronhiile.
- Tuse productivă, cu expectorație (la copii mari): infecție a căilor aeriene, bronșită,
pneumonie. 105
- Tuse cu debut nocturn, lătrătoare: laringita subglotică, laringo-traheită.
- Tuse periodică, sufocantă, uscată, mai târziu productivă: corp străin.
- Tuse paroxistică, chinuitoare, sufocantă, cu eliminare de mucus alb la culoare: tusea
convulsivă, câteodată infecţii cu adenovirus.
- Tuse cu afonie marcată: difterie.
- Tuse „metalică”, tuse sonoră: cauze psihice, traheită
- Tuse sacadată, dureroasă, reţinută: pleurezie uscată.
- Tuse slabă, uscată, pertussoidă: pneumonie interstiţială, mucoviscidoza.
- Tuse slabă, uscată, cu eliminare de mucus aerat: edem pulmonar, stază în circulaţie.
- Tuse paroxistică, uscată, cu eliminare de mucus: bronşite obstructive, astm bronşic.
- Tuse chinuitoare, uscată, cu eliminare de spută purulentă: bronşiectazia.
- Tuse cu caracter bitonal: corp străin, compresie traheală, compresiune bronşică.
- Tuse cu conţinut de sânge: sfera ORL, stomatologie, traumatisme ale limbii, corpi străini,
abces pulmonar, cavernă, hemangiom, anomalii arterio-venoase

Stridor – obstrucţia căilor aeriene superioare, caracterizat printr-un sunet aspru produs
de turbulența fluxului de aer, care traversează un segment cu obstrucţie parţială.
Cauze: Laringita acută, laringotraheită - Laringita alergică (pseudocrupul) - Edemul laringean
(angioedemul) - Epiglotită - Aspiraţie de corpi străini in căile aeriene superioare - Malformaţii
laringiene - Mase supraglotice - Hipertrofia vegetaţiilor adenoide, abcese, tumori cu localizare
periglotică

Suflul sistolic
Suflul sistolic este un zgomot anormal, perceput la auscultaţia inimii.
Suflul sistolic nu este o afecţiune, ci un semn clinic evidenţiat prin auscultaţia
cordului.
Suflul sistolic poate fi prezent de la naştere sau poate apărea pe parcursul vieţii odată
cu debutul unei boli cardiace dobândite.
La copii, depistarea unui suflu sistolic nu reprezintă obligatoriu un semn de boală
cardiacă.
Alte semne si simptome
-vene jugulare turgescente
-tahicardie,epistaxis
-hipotensiune/hipertensiune arteriala
-malabsorbtie,convulsii,petesii(pete hemoragice)
-diaree etc,varsaturi,deshidratare,dureri abdominale etc

Probleme de îngrijire
- potențial de alterare a nutriției: deficit – cauze posibile : refuz de a se
alimenta ,durere ,reacție la spitalizare

28
- potențial de infecție - cauze posibile : deficiența sistemului imunitar , necunoașterea
măsurilor de protecție împotriva agenților patogeni
- potențial de accidentare - cauze posibile: mediu necunoscut , constrângeri fizice ,
deplasare nesigură
- perturbarea somnului - cauze posibile: mediu necunoscut , lipsa părinților , durere ,
intervenții, tratamente
- anxietate - cauze posibile: mediu necunoscut , tratamente injectabile , despărțire de
părinți
- alte probleme legate de afecțiunea pentru care a fost spitalizat.

Obiective de îngrijire
- asigurarea condițiilor de mediu
- diminuarea neliniștii
- reducerea durerii fizice
- diminuarea manifestărilor de dependența legate de boală
- promovarea creșterii și dezvoltării
- prevenirea complicațiilor
- prevenirea accidentelor

Interventiile proprii și delegate ale asistentei medicale

- asigurarea condițiilor de mediu - microclimat corespunzător (temperatură,
luminozitate, umiditate) , mediu securitar (plasarea patului la distanță de surse de căldură,
plasarea de bare laterale sau plase la paturi, îndepărtarea obiectelor tăioase) ,lenjerie de pat și
de corp curată , jucării în funcție de vârstă
- abordarea copilului cu calm, blândețe, răbdare
- asigurarea unui regim de viața echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie,
alimentație în funcție de vârstă
- pregătirea copilului pentru intervenții și tratamente - explicarea tehnicilor pe înțelesul
copilului ( în funcție de vârstă ) , va fi lăsat să manevreze anumite aparate și instrumente (fără
a exista pericolul desterilizării) și să le utilizeze ca pe o jucărie , pe cât posibil se vor evita
măsurile de constrângere , va fi felicitat și recompensat pentru comportamentul din timpul
intervenției
- permiterea punerii în practică a abilităților dobândite: mers, îmbrăcat, dezbrăcat,
alimentat singur (în măsura permisă de boală și sub supraveghere)
- oferirea de activități de destindere utilizând materiale care pot fi aduse de părinți:
jocuri, cărți, casete audio cu muzică sau povești, casete video cu desene animate
- încurajarea comunicării cu ceilalți copii din salon
- asigurarea îngrijirilor igienice - îndrumarea și supravegherea în cazul copiilor mari ,
efectuarea acestora în cazul copiilor mici
- supravegherea copilului - măsurarea funcțiilor vitale și vegetative , observarea
tegumentelor și mucoaselor , observarea stării generale , aprecierea comportamentului
- recoltarea produselor bilogice și patologice
- asigurarea alimentării copilului - verificarea alimentelor primite de la bucătăria
dietetică (dacă corespund regimului și dacă au temperatura corespunzătoare) ,supraveghează
alimentația celor care se autoservesc ,alimentează sau ajută în alimentație copiii mici ,se
acordă timp suficient alimentării , se observă apetitul, cantitatea de alimente consumată și
apariția unor simptome după alimentație (greața, vărsături, diaree)
- administrarea tratamentului prescris
- aplicarea măsurilor de prevenire a infecțiilor nosocomiale - curățenie, dezinfecție,
sterilizare, izolare , purtarea echipamentului de protecție , interzicerea vizitelor persoanelor
străine ,respectarea circuitelor funcționale
- participarea la examinarea medicală a copilului

29
 - prevenirea accidentelor - nu se lor lăsa medicamente la îndemâna copiilor , se va
verifica temperatura alimentelor și lichidelor ce urmeaza a fi oferite , supraveghere atentă ,
trierea jucăriilor
- educația mamei privind îngrijirile ulterioare la domiciliu

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA COPIL

- Se efectueaza in conditii mai deosebite

- De multe ori se intampina greutati datorita reactiilor de aparare si a lipsei de colaborare
- Personalul medico-sanitar trebuie sa aibe o atitudine adecvata, sa posede aptitudini si
deprinderi pentru a putea colabora cu copiii in vederea administrarii medicamentelor
- Trebuie sa aiba in permanenta in vedere prevenirea intoxicatiilor accidentale care
survin mai frecvent la aceasta varsta si sa efectueze in permanenta educatia copiilor si a
apartintorilor in acest sens

Obiective Timpi de executie

Administrarea orala a
medicamentelor
- Pregatirea asistentei in
vederea administrarii
medicamentelor
- Cresterea accesibilitatii
de administrare
- Pregatirea copilului
in vederea administrarii
medicamentelor
- Administrarea
medicamentului
- Asistenta se spala pe maini
- Pregateste lingurite de dimensiuni adecvate – lingurita 5 g, lingura de
supa 15 g
- Piseaza tabletele si le divide dupa indicatia medicului
- Corecteaza gustul neplacut prin adaus de glucoza, miere, lichide cu
gust placut, inglobate intr-un aliment pastos
NU SE ADMINISTREAZA TABLETE NEPISATE LA COPII SUB 2
ANI
- Aseaza in jurul gatului un prosop
- se asigura pozitia corespunzatoare varstei copilului, decubit dorsal cu
trunchiul usor ridicat pentru sugari si pozitie sezanda pentru copilul
mic
- asigura imobilizarea cu blandete si rabdare
- se ia lingurita cu medicamentul pregatit pentru administrare
- asigura deschiderea gurii prin stimularea buzelor sau prin comunicare
verbal
- introduce lingurita aproape de baza limbii si varsa continutul avand
grija ca aceasta sa intre pe calea digestive
- premite inchiderea cavitatii bucale retragand lingurita din cavitatea
bucala

NU SE ADMINISTREAZA CONTINUTUL LINGURITEI IN TIMPUL

INSPIRATIEI
- urmareste deglutitia medicamentelor prin observarea miscarilor de
inghitire
- face controlul cavitatii bucale
- repune copilul in pozitie comoda
- reorganizarea locului de munca
- supravegheaza efectul imediat al medicamentului

IN CAZ DE ASPIRARE ACCIDENTALA A MEDICAMENTELOR

CU PATRUNDERE PE CAILE RESPIRATORII, SE INTOARCE

30
 COPILUL IN DECUBIT VENTRAL SUSTINUT CU MANA
STANGA SI I SE APLICA TAPOTARI REPETATE IN ZONA
OCCIPITALA SI TORACICA POSTERIOARA
Administrarea - explica copilului de ce i se face injectia – pentru ca trebuie, pentru ca este
medicamentelor prin bolnav, nu pentru ca a fost rau, neascultator
injectii intramusculare - masa musculara fesiera cadranul superoextern
- pregatirea psihica a
copilului
- alegerea locului
injectiei

- imobilizarea
copilului cu ajutor

- nu se administreaza pe fata anterioara a coapsei

- se aseaza copilul in decubit ventral
- se fixeaza membrele inferioare cu mana pe fata posterioara a
articulatiei genunchiului si regiunea toraco-lombara
NU SE PREGATESTE MATERIALUL PENTRU INJECTIE IN FATA
COPILULUI
SE EXPUN CAT MAI PUTIN SERINGA SI ACUL IN FATA COPILULUI
Administrarea - asistenta se spala pe maini
supozitoarelor - dezbraca copilul observand zona perianala
- asigurarea igienei - inspecteaza daca acesta nu prezinta leziuni, infectii , urme de materii
fecale
- pregatirea supozitorului - efectueaza igiena regiunii perianale
- dezambaleaza supozitorul, apreciindu-I dimensiunea si gradul de
- pregatirea pozitiei lubrefiere
copilului - se adapteaza dimensiunile supozitorului la posibilitatiile copilului
- se aseaza copilul in decubit ventral
- administrarea - se departeaza usor cu mana stanga fesele copilului
supozitorului - se introduce cu mana dreapta complet supozitorul in orificiul anal
- stringe apoi fesele intre police si degetele mainii drepte asteptand 1
- supravegherea copilului minut
- supravegheaza reactiile copilului , iar daca acesta este mai mare ii
explica cum trebuie sa invinga pentru moment senzatia de defecare
- asistenta aduna materialele folosite
- se spala pe maini

Administrarea - se spala pe maini

intravenoasa a - pregateste materialul necesar
medicamentelor - mănuşi, garou, leucoplast, atelă (pentru imobilizare), tăviţa
- renală, aleză;
- tampoane sterile;

31
 - fluturaş, canule, vacu-test;
- seringă 5, 10ml cu /fără ser fiziologic heparinat (verificare sau
prelevare de sânge);
- trusa de perfuzie şi soluţii perfuzabile;
- soluţie dezinfectantă Betadină, acool iodat;
- anestezie locală unguent EMLA (amestec eutectic de lidocaina 2.5% şi
prilocaina 2.5%).
- Alege locul cel mai favorabil punctiei venoase, inspectand cu atentie
regiunea vaselor epicraniene, plica cotului, fata dorsala a mainii sau a
piciorului, vena jugulara

- Imobilizeaza cu blandete a copilul pentru punctionarea venei

- Efectueaza injectarea intravenoasa sau montarea perfuziei

- In cazul aplicarii perfuziei, imobilizeaza copilul pentru mentinerea
perfuziei astfel
- Pentru brat , picior fixeaza atela
- Pentru venele epicraniene infasa copilul cu bratele pe langa corp
- Fixeaza un colac sub capul copilului

Organizarea muncii pe - Asistenta medicala aduce medicamentele prescrise de medic de la

sectie in vederea farmacie
administrarii - Verifica medicatia la farmacie
medicamentelor la copii - Verifica daca in ambalaj corespunde medicamentul
- Verifica termenul de valabilitate al medicamentului

NU SE ADMINISTREAZA MEDICAMENTE CARE PREZINTA

MODIFICARI DE TRANSPARENTA, CULOARE, MIROS SAU CU
DETERIORARI ALE AMBALAJULUI

32
 - Repartizeaza pe sectie medicamentele in cutiute special pentru fiecare
copil separate
- Verifica doza prescrisa de medic pentru administrarea per doza
- Verifica intervalul recomandat pentru administrare
- Cuprinde toate tratamentele cu orele de administrare specific fiecarui
bolnav
- Efectueaza personal tratamentul fiecarui bolnav
- Supravegheaza bolnavul si observa aparitia reactiilor alergice sa de
intoleranta
- Anunta pe loc medical in cazul aparitiei unor simptome suspecte
- Inregistreaza in caietul de predare pacientul, medicamentul, doza , ora
si reactia bolnavului

PENTRU PREVENIREA INTOXICATIILOR MEDICAMENTOASE

ACCIDENTALE
- NU SE LASA MEDICAMENTELE LA DISCRETIA COPIILOR
IN SALOANE
- MEDICAMENTELE SE PASTREAZA IN ORDINE SI IN
LOCURI INACCESIBILE COPIILOR

ADMINISTRAREA MEDICAŢIEI PRIN AEROSOLI – NEBULIZAREA

Definitie. Transformarea unei substanţe/soluţii medicamentoase, cu ajutorul unui aparat de

aerosoli ataşat unui flux de aer, în vapori fini ce pot fi inhalaţi cu ajutorul unei măşti faciale
Obiectivele nebulizării
 Indepărtarea bronhospasmului (astm bronşic, bronsită cronică, emfizem, alte afectiuni
pulmonare în care bronhospasmul este un factor agravant)
 Fluidizarea secreţiilor şi vîscozitătilor pentru uşurarea expectoraţiei
 Administrarea de medicamente care se absorb mai bine la nivelul cailor aeriene si isi
exercita actiunea el nivel local pulmonar sau extrapulmonar.
Medicamente disponibile pentru administrarea sub forma de aerosoli nebulizaţi
- bronhodilatatoare de tip beta-2 agonişti cu acţiune scurtă pentru tratarea crizelor:
fenoterol, terbutalină, salbutamol
- bronhodilatatoare de tip anticholinergice
- corticosteroizi inhalatori pentru combaterea inflamaţiei bronşice: fluticasone, budesonide,
beclometazonă
- expectorante: ambroxol, acetilcisteină
Pregătirea pacientului
1. Pregatirea psihica
Terapia cu aerosoli nu se va începe fără o pregatire prealabilă a pacientului în legatură
cu necesitatea procedurii ,in ce constă aceasta ,utilizarea corectă a dispozitivelor, mânuirea ,
curăţirea/dezinfecţia lor , eventualele efecte secundare după administrare . Se obţine ,astfel
acordul pacientului în vederea cooperării
2. Pregătirea fizică
Se recomandă pacientului să nu fumeze înainte de nebulizare şi să nu vorbească pe
durata acesteia.
Se educă pacientul ca pe durata nebulizării să efectueze respiraţii adânci , regulate prin
masca nebulizatorului pentru a ne asigura că medicaţia ajunge în bronhii,bronhiole şi nu în
orofaringe.
Pregatirea materialelor
- Nebulizator/sursă de oxigen
- Soluţia de nebulizat

33
- Ser fiziologic 0,09 %
- Mască facială
- Seringă sterilă,ace sterile
- Mănuşi de unică folosinţă
- Ambalaj de polietilenă
- Recipient de colectarea deşeurilor

Efectuarea procedurii

1. Pregătirea şi asamblarea echipamentului

2. Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă – sezândă,de obicei
3. Se prepară doza pentru administrare într-o seringă sterilă
4. Se introduce soluţia în nebulizator
5. Se încurajează pacientul să respire vaporii prin masca de aerosoli pentr un efect maxim
6. Normal soluţia se administrează în 10 minute şi se explică acest
lucru pacientului( uneori se adaugă 1-2 ml ser fiziologic)
7. Rămâneţi cu pacientul până ce toată soluţia a fost vaporizată.
8. Spălaţi şi uscaţi masca de aerosoli, tubulatura şi piesa bucală/masca facială
9. Introduceţi echipamentul într-un ambalaj de polietilenă până la
administrarea următoare.
10. Notarea procedurii,monitorizarea efectelor secundare şi raportarea lor imediată
11. Spălarea pe mâini a personalului de asistenţă
12. Menţinerea unui mediu sigur; nebulizarea nu este o procedură sterilă, dar trebuie
menţinute standarde de curăţenie şi dezinfecţie
13. Asistenta trebuie să se spele pe mâini înainte şi după procedură, echipamentul pentru
pacienţi trebuie menţinut curat şi uscat când nu este folosit – într-un ambalaj de
polietilenă - şi va fi schimbat la 24 ore când nu este folosit.

Evaluarea procedurii
- Rezultate aşteptate – pacientul se simte bine ,criza de insuficienţă repiratorie se remite
- Rezultate nedorite- pacientul acuză tahicardie ,căldură, durere în piept- se întrerupe
procedura şi se va anunţa medicul
Îngrijiri după procedură
Dacă se utilizează o mască de aerosoli pacientul va trebui să se spele pe faţă după
tratament.
Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se observă eventuale reacţii adverse.

ADMINISTRAREA OXIGENULUI - OXIGENOTERAPIA

Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului la concentrații mai mari decât cele

din mediul ambiant(20,9%), pentru corectarea unor cercuri vicioase induse de prezența
hipoxemiei(scăderea presiunii parțiale a oxigenului în sânge). Hipoxemia este dovedită prin
PaO2 60 mmHg sau SaO2 90% aer ambiant(a.a).
Oxigenoterapia reprezintă o modalitate importantă de tratament în îngrijirea pacienților cu
boli respiratorii, atât în puseele acute cât și în administrarea cronică(crește supraviețuirea
pacientului mai ales la cei cu BPOC sever).
Sursa de oxigen include gaz sau lichid comprimat, concentrator de oxigen, livrat
bolnavului prin intermediul unei canule nazale, la un debit de 2-5 l/min. Sursa poate fi
staţionară, la domiciliul bolnavului, şi portabilă, atunci când activitatea bolnavului impune
deplasarea lui.
Scop:

34
- terapeutic = asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la țesuturi în scopul
combaterii hipoxiei (oxigenarea redusă a țesuturilor) determinată de
 scăderea oxigenului alveolar
 diminuarea hemoglobinei
 tulburări în sistemul circulator
 probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
Hipoxia poate fi:
 anemică prin reducerea hemoglobinei
 histotoxică prin blocarea la nivelul celulelor
 circulatorie prin tuburări de circulație
Tipuri de oxigenoterapie
 oxigenoterapia de lungă durată(OLD)
 oxigenoterapia de scurtă durată
 oxigenoterapia în sistem ambulatoriu
 oxigenoterapia din timpul exacerbărilor BPOC
 oxigenoterapia în situații speciale: călătorii, reabilitare pulmonară, îngrijiri paleative
Indicații:
 hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)
 hipoxie respiratorie (șoc, anestezie generală, complicații postoperatorii, nou născuți).
 restabilirea nevoilor de oxigen pentru a menține pragul de saturație arterială în limite
fiziologice 95-96% și a combate hipoxia determinată de alterarea factorilor ce
condiționează trecerea oxigenului de la nivel alveolar în sânge.
Oxigenoterapia de lungă durată se recomandă pacienților
- cu o SaO2 ≤ 88% în aerul ambiant sau PaO2 < 7,3kPa (55mmHg )
- ce sunt în stare stabilă, nu prezintă exacerbări și edeme periferice în ultimele 4
săptămâni
- la care se constată PaO2 în repaus între 56-59 mmHg sau SaO 2 de 89% cu sau fără
hipercapnie (creșterea presiunii parțiale a dioxidului de carbon PaCO2 > 45 mmHg)
dacă
 au policitemie secundară /poliglobulie (Ht ≥55%)
 prezintă hipertensiune pulmonară
 au cord pulmonar cronic cu insuficiență cardiacă
 la spirometrie au VEMS < 1,5 L
 PaO2 > 60 mm Hg sau SaO2 > 90 mmHg cu documentaţie medicală
justificativă
 pacientul este ex-fumător de cel puţin 1 lună sau nefumător
 pacientul prezintă complianță bună cu folosire minim 15h/zi a oxigenului
Indicații relative a oxigenoterapie avem la pacienții cu PaO 2 între 7,3-8 kPa, dacă prezintă
edeme periferice.
Indicații controversate în cazul mucoviscidozei și a bolilor restrictive(ca alveolita fibrozantă
sau pneumoconiozele).
Indicații paleative – în cazul cancerelor pulmonare în faze avansate sau boli pulmonare
obstructive sau fibrozante în stadii terminale(oxigenul reduce dispneea și fatigabilitatea)
Oxigenoterapia de scurtă durată se indică pacienților cu
- Hipoxemie acută
- Infarctul miocardic – se adminstrează 6l/min
- Pneumotorax

35
 - Hipoxie fără hipoxemie: anemie cronică, stări preoperatorii, atacuri acute de astm, șoc
hemoragic etc.

Oxigenoterapia în ambulator
Se adresează pacienților care beneficiază de OLD și au o activitate scăzută, uneori în
timpul unor deplasări sau în ambulanță aceștia pot beneficia de administrarea; debitul de
oxigen în acest caz va fi stabilit la același nivel ca cel din timpul utilizării la domiciliu.
Oxigenoterapia în paleație
Administrarea oxigenului la pacienții cu cancer pulmonar și hipoxemie (SaO2<90%) va
reduce dispneea. La cei fără hipoxemie administrarea nu aduce nici un beneficiu.
Surse de oxigen:
- stație centrală de oxigen sau microstație
- butelie de oxigen (de 300-10.000l oxigen comprimat la 150atm.)
- concentratoare/extractoare de oxigen
Pentru a se putea administra, presiunea se reglează cu reductorul de presiune (debitmetrul,
care indică volumul în litri de oxigen pe minut) și se modifică cu ajutorul barbotorului
Concentratorul/extractorul de oxigen- avantaje
 este un aparat ce separă oxigenul de azotul din aer cu ajutorul a două filtre de zeolit
(cristal ce îmbogățește aerul ambiant cu oxigen). Filtrul de burete care este poziționat
în diverse locuri în funcție de aparat, se va curăța odată pe săptămână. Curățarea se
face prin aspirarea prafului sau scuturare după care urmează o splălare cu apă și săpun.
Nu se va curăța cu detergenți. Se va usca înainte de a fi repus la locul său.
 funcționează pe bază de curent electric
 debitul este reglabil până la 5l/min, reglarea fiind ușoară
 are o greutate de 23-25 kg, dar poate fi deplast ușor prin încăpere pentru că are rotițe
 este sigur, ieftin, ușor de manipulat pentru că nu necesită reîncărcare
 nu necesită reductor de presiune, presiunea este sub o atmosferă față de tuburile de
oxigen la care presiunea este de 150 atmosfere

Fig Sursă de oxigen- butelie

a — butelia de oxigen cu : 1 — robinetul bombei ; 2 — reductor de presiune ; 3,4 —
manometre ; 5 — robinet de închidere ; 6 — robinet de reglare a presiunii de ieşire a
oxigenului ; 7 — lanţ de fixare ; b — umidificator(detaliu) cu 8 — oxigen de la butelie ; 9 —
tub spre bolnav.

36
Dezavantaje
 nu este portabil, costuri mari
 necesită conectare la o sursă de curent
 zgomotul este de 50-60 decibeli
 cu cât se crește debitul de O2 cu atât va scădea concentrația de O2 din aerul livrat
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
 deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
 pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări
în preajma sursei de oxigen
 se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
 se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică(materiale
sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în
timpul transportului
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete
cu inele metalice, departe de calorifer sau sobă
 cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora
Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:
Măști cu preformanță fixă
 Mască cu rezervor- “The non rebreathing mask”
- are un rezervor de oxigen cu 2 valve unidirecţionale (de fiecare parte a măştii) care
permit ventilarea aerului expirat şi în acelaşi timp previne inspirarea acestuia în
rezervorul ataşat
- se poate asigura un debit de oxigen(10-15 l / min)
- se poate realiza un FiO2 de 0.8-0.95(fracție inspirată a O2=FiO2)
- utilă în urgenţe
- poate cauza iritația tegumentelor feței

Fig- Concentratoare de oxigen

 Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask”

37
 - este o mască simplă, cu un balon din material de plastic care funcţionează ca un
rezervor de oxigen
- ajută la livrarea unor concentraţii crescute de O2 la un flux redus
- la 6 L/min eliberează o concentraţie de oxigen de 40-50 %, iar la 10-15L/min de 60 %
- se poate ajunge la un FiO2 de 0.7-0.85
- Nu se utilizează la pacienții cu arsuri ale feței
 Mască Venturi
- bazată pe principiul lui Bernoulli, asigură o concentraţie fixă de O2, fără a fi
influenţată de volumul curent
- asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau 60%.
- măştile sunt însoţite de jeturi colorate şi codate care produc un FiO2 cunoscut la un
debit de oxigen dat
- FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)

Fig Mască cu reinhalare parțială Fig Masca venturi

Măştile cu performanţe variabile

 Mască facială simplă
- Nu prezintă valve sau rezervor ataşat
- Cu un debit de oxigen de 5-15 l/min, o mască facială simplă asigură un FiO2 de 0.40-
0.60.
Avantaje: simplitatea sistemului, fără risc de epistaxis, costuri mici, se pot utiliza la cei
cu obstrucţie nazală
Dezavantaje: disconfortul, interferenţe cu alimentarea, hidratarea şi expectoraţia
Tehnica:
 se verifică scurgerea oxigenului din sursă
 se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măști și i se susține mâna.
Debitul de 10-12 l/minut.
 se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură
 când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului. In
general este greu suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
 Canulele nazale/ochelarii nazali
Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și prezintă 2 mici sonde de plastic care
pătrund în nări. Se recomandă la copii și bolnavi agitați.
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permit administrarea oxigenului în concentratie de 25-45%

38
- pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung
- nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
- permit alimentarea și comunicarea
La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul(este
necesară umidificarea)
Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin faringe,
schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce și în laringe.
Tehnica:
 așezarea pacientului în poziție corespunzătoare(dacă este posibil: poziția semișezândă
care favorizează expansiunea pulmonară)
 se dezobstruează căile aeriene
 se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
 se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos și perpendicular pe
buza superioară
 se fixează sonda cu leucoplast
 se fixează debitul la 4-6 l/minut
 se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
 oxigenul se umidifică înainte de a ajunge la pacient; neumidificat oxigenul este iritant
pentru mucoasa respiratorie;
 gazul (oxigenul) se va administra cu intermitență și se va supraveghea debitul
 Cortul de oxigen: nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului, realizează o
circulație deficitară a aerului, ducând la încălzirea pacientului. Se impune răcirea cu
gheață sau folosirea corturilor cu refrigerator
Incidente şi accidente
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidui poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate,
pot apărea:
 iritare locală a mucoasei
 congestie și edem alveolar
 hemoragie intraalveolară
 atelectazie
 pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
Intervalul țintă recomandat a SO 2, atunci când se administrează oxigen este de 94-
98%. De aceea, în primele 5 minute de la instituirea oxigenoterapiei se va monitoriza SaO 2,
pentru a lua măsurile necesare în cazul, în care aceasta scade sub nivelul țintă și starea clinică
este instabilă. În cazul în care SaO 2 este mai mare decât intervalul propus și pacientul este
stabil, debitul de oxigen se va reduce.
În cazul unei SaO2 de 88-92% se va practica gazometrie arterială la 30-60 minute și se vor
identifica dacă sunt, semne de hipercapnie. Se continuă monitorizarea oxigenoterapiei la 1h și
la 4h de la începerea administrării ei.
La pacienții stabili monitorizarea se va face la 4h. Orice creștere sau scădere a saturației
oxigenului impune o monitorizare continuă a administrării lui, timp de 5 minute pentru a se
observa ca intervalul optim să fie atins.

39
 În caz de acidoză respiratorie (creşterea PaCO2 > 45mmHg, creşterea HCO3 > 27mmol/l)
oxigenoterapia nu trebuie întreruptă brusc, debitul de oxigen trebuie reglat, astfel încât, să se
obțină o saturație de 91%-96% prin pulsoximetrie.
Beneficiile oxigenoterapiei precoce
 Reversia/ameliorarea policitemiei(poliglobuliei)
 Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
 Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
 Creșterea toleranței la efort
 Corectarea hipoxemiei
 Reducerea dispneei
 Ameliorarea funcției cerebrale
 Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii
MONITORIZAREA OXIGENOTERAPIEI
Se poate realiza prin
- tehnici invazive: gazometria arterială
- tehnici non-invazive: pulsoximetria, măsurarea transcutană a PO2, monitorizarea
aerului inspirat sau expirat.

PROGRAMUL DE VACCINARE

Programele de vaccinare sunt iniţiate pentru prevenirea infectării populaţiei cu

germeni care determină apariţia unor boli foarte grave transmisibile.
Există vaccinuri care sunt obligatorii pe plan internaţional şi care se fac pentru
prevenirea unor boli extrem de grave (unele însoţite de deces sau invaliditate), iar pe viitor se
speră la eradicarea anumitor boli, aşa cum s-a întâmplat cu variola.
Fiecare stat îşi stabileşte programul de vaccinare în funcţie de epidemiologie şi
capacitatea de finanţare. în România sunt asigurate nouă tipuri de vaccinuri, ele sunt efectuate
prin campanii naţionale de vaccinare

Se fac vaccinuri pentru prevenirea următoarelor boli:

 Tuberculoza - numărul persoanelor infectate cu tuberculoză este în continuă

creştere, chiar dacă există tratament şi majoritatea beneficiaza de medicaţie şi
tratament gratuit.
 Hepatita B - în 1990 studiile statistice au constatat că mai mult de 80% din
populaţia României era purtătoare de Virus de Hepatită B, este o bolaâ gravă cu
complicaţii grave şi cu potenţial cancerigen crescut.
 Difteria - boală mortală pentru copilul mic, poate fi eficient prevenită prin
vaccinare.
 Tetanosul - este mortal în caz de infecţie la un copii mic, este important să
menţionăm că nu există imunitate naturală la această boala astfel că ea necesită
vaccinare întreaga viaţă.
 Tusea convulsivă - este o boală extrem de contagioasă cu evoluţie foarte gravă
atât la adulţi cât şi la copii, dar pentru sugarii mai mici de şase luni ea este extrem
de dramatică şi chiar mortală.
 Poliomielita - este o boală extrem de gravă, de cele mai multe ori mortală, iar în
cazurile când se reuşeşte supravieţuirea copilului el va fi pentru restul vieţii
paralizat. Există trei viruşi de Poliomielită (A ,B, C), toţi se găsesc în vaccin.

40
 Rujeola - sau Pojarul - este o boală a copilăriei, de cele mai multe ori este uşoară
şi nu necesită tratament, este însoţită de erupţie cutanată şi febră. Complicaţiile
bolii sunt extrem de grave şi cel mai des apar la copiii cu teren alergic, imunitate
scăzută sau cu boli metabolice şi sunt reprezentate de otite, sinuzite,
bronhopneumonii, abcese pulmonare, afecţiuni ale splinei şi ficatului, boli de
sânge (scăderea trombocitelor, adică a globulelor ce răspund de coagulare, care
poate să ducă la sângerâri excesive, copiii pot sângera uşor), decesele cauzate de
rujeolâ sunt destul de rare, dar trebuie luate în considerare.
 Rubeola - sau Pojârelul - boală eruptivă însoţită de febră care apare mai frecvent
în timpul copilăriei, dar nu este exclusă şi îmbolnăvirea adulţilor (erupţia ei este
mică, catifelată însoţită de inflamarea (creşterea) ganglionilor din regiunea
cervicală posterioară-occipitală). De cele mai multe ori trece fără complicaţii, dar
este extrem de gravă la femeia gravidă. Indiferent de perioada sarcinii în care a
intervenit boala riscurile sunt foarte mari, pot să apară avorturi spontane,
malformaţii, sau moartea intrauterină a copilului. Cele mai grave malformaţii apar
dacă infecţia a survenit în primul trimestru de sarcină (malformaţii la ochi, creier,
inimă) şi ele sunt definitive, copiii născuţi din astfel de sarcini sunt handicapaţi.
 Oreionul - sau parotidita epidemică, este o boală benignă a copilăriei, dar poate
infecta şi adulţii. Ea afectează glandele salivare, pancreasul, glandele sexuale
(testiculii şi ovarele). Complicaţiile oreionului sunt meningita, encefalita
(inflamaţia creierului şi/sau a membranei care-l protejează), se poate vindeca sau
lasă sechelele; orhita (afecţiune a testiculilor, care uneori duce la sterilitate
sexuală, adică nu mai poate face copii); pancreatită; surzenie.

41
 INVESTIGATII SPECIFICE IN PEDIATRIE

Cuprind totalitatea procedeelor care furnizează informații asupra funcționalitații

diferitelor organe/sisteme ale organismului (starea de sănatate) evolutia unei stări patologice

42
Se efectuează profilactic (periodic/la intrarea în colectivitate) la solicitarea medicului de
familie/a medicului specialist in caz de suspiciune/confirmare a unei afectiuni în conditii de
spitalizare pentru o stare patologică
Analize de sânge (hematologie, chimie, imunologie, hormonologie) Analize
bacteriologice (culturi secreții normale/ patologice) Investigații imagistice (ecografii,
radiografii, tomografii, RMN, scintigrafii) Aspirat de maduva hematopoietica ECG, EEG
Teste functionale (respiratorii, renale, gastrointestinale)
Analizele de sânge
Se interpretează in funcție de: valorile normale stabilite statistic in funcție de vârsta,
sex Context clinic/epidemiologic. Pe toate recipientele se lipeste eticheta cu cod de bare
identic cu cel de pe cerere.
Recoltarea probei de sange se face prin venopuncție la nivelul venei antecubitale
folosindu-se recipiente speciale cu/fara anticoagulant La copilul mic, recoltarea probei de
sange se poate face si prin puncție in deget/lobul urechii.
Recoltarea probei de sânge pentru hemocultura trebuie facuta inainte de inițierea
tratamentului cu antibiotice (risc ca germenii sa nu crească)
Majoritatea analizelor de sânge nu necesită pregatiri speciale in ceea ce priveste
regimul alimentar, putând fi efectuate independent de orarul meselor. Unele analize necesită
perioadă de inaniție/dietă; Interdicție in consumul unor substanțe (alcool, medicamente);
Interdicție in efectuarea unui efort fizic intens înainte.
Copii necesită o pregatire speciala în vederea recoltarii probelor de sange pentru
reducerea stresului. pentru a diminua starea de frica, trebuie explicate importanța actului
medical si evitată impresia că actul medical este o pedeapsă Se pot iniția jocuri cu păpuși în
care copilul vede concret actul medical/efectueaza el manevrele prezentă parintelui în
momentul recoltarii poate a diminua uneori senzația de frică, nu se reprima plansul la
sugari/copii mici e necesară imobilizarea.

RECOLTAREA HEMOCULTURII

Definiţie: Hemocultura = analiză bacteriologică care permite identificarea prezenţei

anormale a microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, realizată prin
însămânțarea pe un mediu de cultură.
Scop:explorator: identificarea germenilor patogeni atunci când se suspectează: o
septicemie sau o bacteriemie;efectuarea antibiogramei.
Indicații:
 Sindrom infecţios sever (stare septică);
 Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
 Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
 Şoc septic;
 Frison.
Materiale necesare pentru 2 hemoculturi:
- 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru
germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologie;
Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau
la interval de 15 minute, ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
-mănuşi sterile, garou, holder,două ace duble,mască;
-antiseptice: Betadină, Cloramină (pentru pacienţii alergici la iod),alcool iodat;
- două seringi de 20 ml pentru recoltarea sângelui venos;
-5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru transferul sângelui recoltat în flacoanele cu
medii de cultură);
-tampoane și comprese sterile pentru aseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor
flacoanelor cu medii de cultură);

43
- recoltarea sângelui venos pentru hemocultură se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive
speciale de tip vacutainer,flacoane de hemocultură cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC.
Tehnica BACTEC permite detecţia macroscopică a dezvoltării agenţilor patogeni;ac
dublu,holder.
Pregătirea pacientului:
- psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate
repeta,obţineţi consimţământul informat.
- fizică:poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate
prezenta frisoane.
-spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun,dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină.
Execuția tehnicii:
-participă două asistente medicale,una servește materialele necesare și preia probele prelevate,
iar cealaltă le recoltează;
-spălarea și dezinfectarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
-aseptizarea tegumentelor cu betadină, în vederea puncţiei venoase;
- se alege vena cea mai turgescentă. Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă
- vezi puncția venoasa;
-aseptizarea locului de puncţie la sfârşitul manevrei şi hemostază locală, prin compresiunea
locului de puncţie venoasă 3-5 min;
-introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea
atentă a următoarelor etape:
-schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice
(previne contaminarea);
-dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml
sânge venos în flacon (previne contaminarea);
-rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei.
Îngrijirea pacientului:
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă;
- Acoperiţi pacientul pentru că are frisoane;
- Observați faciesul, tegumentele (extremităților), comportamentul pacientului.
Reorganizarea locului conform PU.
Pregătirea produsului pentru laborator:
- se etichetează eprubetele;
- se completează fişa pentru laborator cu: datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical
prezumptiv, sediul puncţiei venoase, temperatura pacientului în momentul recoltării,
tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei), medicul
curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea probelor;
- se transportă imediat produsul la laborator.
De reținut:
-Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie
recoltată, astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos
sau 5 ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură);
-Recoltarea se face în condiţii stricte de asepsie şi antisepsie. Recoltarea se face la debutul
bolii înainte de administrarea antibioticelor.
- Hemoculturile recoltate în momente diferite înlătură riscul rezultatelor fals pozitive;
- Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la
evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea
antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică").

44
 RECOLTAREA HEMOLEUCOGRAMEI

Definiţie:hemoleucograma este o analiză hematologică a sângelui prin care se

determină: hemoglobina(Hb),hematocritul(Ht),elementele figurate şi formula leucocitară.
Scop:explorator.
Materiale necesare:
-pentru puncţia venoasă şivacutainer/eprubetă cu EDTA;
-pentru puncția capilară.
Pregătirea pacientului:
-psihică: -consimţământ informat.
-fizică: -recoltare în condiţii “a jeune”, în poziţie comodă.

Tehnica:
-se spală mâinile, se îmbracă mănușile;
-prin puncţie venoasă se recoltează 2 ml sânge pe cristale de EDTA 1%, în vacutainerul cu
capac mov cu ajutorul acului de recoltă şi a holderului; imediat se agită proba pentru
omogenizare(inversare uşoară a tubului de cca. 10 ori).
Recomandare: proba să fie analizată în primele 6 ore de la recoltare.
-prin puncţie capilară, înţepând cu ac steril/lanţetă perpendicular pe starturile cutanate ale
pulpei degetului inelar sau mediu, lobul urechii, faţaplantară a haluceluişi călcâi la copil(se
foloseşte a 2-a picătură de sânge, după ce prima a fost ştearsă cu tampon uscat sau hârtie de
filtru); picătura de sânge va fi prelevată pe o lamă de sticlă.
Reorganizarea locului conform P.U.
Incidente şi accidente: apariția hematomului.
Hemoleucograma cuprinde:
- Hemoglobina:Valori normale:bărbați = 15 ± 2 g%; femei = 13 ± 2 g%.
- Hematocrit: ( = hemoglobina X 3)Valori normale:bărbați = 46±6%;
femei = 41 ±5%.
-Constante eritrocitare:
Valori normale:HEM = 25 - 33 ug. (Hb. eritrocitară medie);
CHEM = 32-37 g% (concentraţia eritrocitară medie);
VEM = 83-97 cm3 (volum eritrocitar mediu).
-Eritrocite (globule roșii):Valori normale:bărbați = 4,5 - 5,5 mil./mm3;
femei = 4,2 -4,8 mil./mm3.
-Leucocite (globule albe): Valori normale:4200-8000/mm3 din care:
- polimorfonucleareneutrofile nesegmentate : 0-5%;
- polimorfonucleareneutrofile segmentate: 45-70%;
- limfocite : 20-40 %;
- eozinofile: 1 -3%;
- bazofile : 0-1%;
- monocite : 4-8%.
- Reticulocite: Valori normale: 10-15%.
- Trombocite : Valori normale: - 150.000 – 400.000/ mm3
Numarul de eritrocite (RBC)

45
 test de baza pentru evaluarea eritropoiezei (în detectarea si monitorizarea anemiei si
policitemiei Eritrocitele v cele mai numeroase celule din sange,
anucleate, in forma de disc biconcav cele mai specializate celule ale organismului
(principala funcție constă în transportul 02 de la plămân la țesuturi si transferul CO2 de la
țesuturi la plămân prin intermediul hemoglobinei conținute)
Hematocritul (Ht)
măsoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite și volumul sanguin total. În
general, modificarile Ht sunt concordante cu numărul de eritrocite, dar în talasemie Ht scade
in timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut (hematiile microcitare ocupa un
volum mai mic) Hct 60% determină coagularea spontană a sângelui
Hemoglobina (Hb)
componentul principal al eritrocitelor care asigură transportul O2 si CO2. Reprezintă
unul dintre sistemele-tampon ale lichidului extracelular. Forme de Hb prezente in mod
normal in circulație deoxihemoglobina (HHb), oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina
(COHb) și methemoglobina (metHb)
Scaderea Hb sub nivelul normal pentru varsta și sex determină apariția anemiei La
nou-născut numarul de eritrocite este mai mare decât la adult și scade continuu în primele
luni, Hb poate ajunge pana la 9 g/dL în săptămânile 11–12 de viața (anemie fiziologică). La
prematuri scăderea apare mai precoce și este mai mare. Valorile de la adult sunt atinse în jurul
vârstei de 14 ani
Hb<5g/dL determină insuficiență cardiacă uneori letală
Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a hemoconcentrației

RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definiţie: examen bacteriologic care constă din prelevarea de secreții de la nivelul

cavității faringiene.
Scop:-explorator: depistarea germenilor patogeni de la nivel faringian.
Materiale necesare:
-de protecţie (mască,mănuși);
-sterile: spatulă linguală,eprubetă cu porttampon faringian, ser fiziologic;
-nesterile: tăviţă renală.
Pregătirea pacientului:
-psihică: se va explica pacientului tehnica și se va obține consimțământul.
-fizică: se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă,să nu ia antiseptice pentru gât, să nu-și
instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, în dimineaţa
recoltării.

Execuția tehnicii:
-asistentul medical spală mâinile şi îmbracă mănuşile;
- își pune masca de protecţie;
-invită pacientul să se așeze pe scaun, să deschidă larg gura și să încline capul pe spate;
-va efectua presiune pe limbă cu ajutorul unei spatule apoi va examina gura și gâtul;
-cu tamponul faringian steril se va preleva prin rotire o mostră de secreții de la nivelul părții
posterioare a faringelui, din jurul amigdalelor și de la nivelul oricărei zone inflamate a
cavității bucale;
-etichetează eprubeta în care s-a făcut recoltarea și transportă produsul la laborator evitând
suprainfectarea;

46
-se spală pe mâini cu apă şi săpun.
Reorganizarea locului conform P.U.
Se notează în foaia de observaţie.
De reținut:
-timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore.
Incidente:
-îmbibarea tamponului cu salivă,atingerea dinților (se recoltează din nou pr)

TESTAREA CUTANATÃ TUBERCULINICÃ

Constă în injectarea intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine purificate =

purified protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã ce
constã în acumularea localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare)
exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii. Este folositã numai pentru
diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi
prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la nivel internaţional.
Indicații
- copii contacti din focarele de tuberculoza
- Copii simptomatici la care se ridica suspiciunea de TB
- Infectații HIV
- Colectivitațile de copii preșcolari, la intrarea in colectivitate si cu ocazia apariției unui focar
de TB in această colectivitate
- In scopul estimarii riscului anual de infecție (studii epidemiologice)

Contraindicații
- de principiu nu există contraindicații. Totuși se recomandă amânarea efectuării testării in caz
de stari febrile, boli eruptive in fază acută.
A. TEHNICÃ
- Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subțire (5/10) şi scurt (1
cm)
- PPD standardizatã în concentrație de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
- Injectarea trebuie fãcutã pe faţa anterioarã a antebraţului, la unirea 1/3 superioare cu 2/3
inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau cicatrici
- Dezinfecţia pielii în zona respectivã cu alcool sanitar
- Injectarea strict intradermicã de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml
- Injectarea corectã este urmatã de apariția unei papule albe. în coajã de portocalã.; lipsa
papulei indicã injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul
opus).
B. CITIRE
- La 72 de ore de la injectare
- Identificarea marginilor laterale ale INDURAȚIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui
pix/creion peste margini cu presiune foarte uşoarã
- Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi
exprimarea în mm
- Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul indurației!!

47
C. INTERPRETARE
La organismele infectate, sensibilizate, testul produce reacții
- Locale: eritem, edem, infiltrație tegumentară, denivelare cutanată, rar flictene si
necroză
- Generale: febră, hipotensiune sau colaps vascular- excepțional
- De focar: manifstari inflamatorii la nivelul unor leziuni tuberculoase anterioare –
foarte rar
În populatiile vaccinate BCG testarea tuberculinicã este dificil de interpretat.
1. În funcţie de diametrul reacţiei:
2. Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul este de
infecţie tuberculoasã prezentã
- Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul este de infecţie
tuberculoasã absentã
- Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare de progresie
spre boalã prin imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament
imunosupresor (minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)
3. În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):
- Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivã (10
mm); este diagnostic pentru infecţie tuberculoasã recentã.
- Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de
testarea anterioarã; semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
- tip I – indurație fermă, lemnoasă la palpare sau/si flictene, necroză
- tip II - indurație renitenta, elastică
- tip III – indurație depresibilă
- tip IV – usoară impastare a tegumentului la nivelul reacției, sesizabilă la palpare superficială

VACCINAREA BCG

Profilaxia tuberculozei se realizează ,ca si în alte boli infecțioase ,prin întarirea

rezistenței specifice a organismului cu ajutorul vaccinarii antituberculoase ,în tuberculoză
nu dispunem de un vaccin cu valoare imunizanta absolută .Protecția conferită de
vaccinarea BCG se situează între 50-80% ,beneficiul principal fiind legat de posibilitatea
evitării transformării infecției în boală si a formelor diseminative și meningeale de
tuberculoză ,în special la copii .
OMS recomandă folosirea BCG la nou-născut sau cât mai curand posibil dupa
naștere.Aceasta este politica obligatorie în țările în care tuberculoza are o prevalența mare
și unde meningita tuberculoasa este frecventă .Nu se recomandă revaccinarile .
În țara noastră ,în condițiile epidemiologice actuale ,se menține ca măsură profilactică
în cadrul Programului Național de Imunizari ,obligativitatea vaccinarii BCG corecte a
minimum 95% dintre nou-născuți ,măsură prevăzută de altfel și în Progamul Național de
Control al tuberculozei .Vaccinarea BCG pe cale intradermică ,cu vaccin
liofilizat ,reprezintă o metoda superioară ,prin simplitatea tehnicii ,securitatea dozei
aplicate ,posibilitatea controlului reacției vaccinale și eficiența superioară.

48
 La noi in țara se foloseste o tulpină preparată în Romania ,BCG-IC72,adică tulpina
pusă la punct în 1972 de Institutul Cancacuzino ,obținută prin treceri succesive pe medii
SAUTON.
În momentul folosirii, pulberea de vaccin se suspendă in 2 ml de solvent special
(SAUTON) asfel încat 1 ml suspensie conține 1mg bacili,iar la 0,1 ml cat este doza
vaccinală ,avem ,0,1 mg bacili,teoretic aproximativ 200 000 corpi bacilari. Vaccinul se
pastrază la adapost de lumină ,la temperatura de + 4 grade C ( frigider) si se utilizează
numai în limitele de valabilitate înscrise pe fiecare fiolă.
Pentru prepararea suspensiei de vaccin se procedeaza astfel
- Se ia fiola de vaccin si cea de solvent
- Se dezinfectează gâtul fiolelor cu tinctură de iod si se pilește usor
- Se deschide fiola de solvent
- Se trece la deschiderea fiolei de vaccin dupa ce îi infăsurăm gâtul în foița de material
plastic ce se găsește în ambalaj;deschiderea se face lent pentru a evita risipirea
conținutului prin pătrunderea bruscă a aerului (ele fiind condiționate în vid)
- Cu seringa de 5 ml la care am atasat acul pentru injecția intradermică se aspiră 2ml
solvent și se trec în fiola de vaccin
- Aspirăm de 2-3 ori lichidul în seringă pentru omogenizare.Suspensia astfel obținută
contine 0,10 mg bacili/ 0,1 ml și se utilizează cat mai curând ( dupa cel mult o ora )
fiind tot timpul protejată de lumina directă și de căldură.

Tehnica vaccinarii
Vaccinarea propriu-zisă se face folosind o seringă de 1 ml si un ac intradermic cu
bizou scurt .Acul se atașează seringii dupa ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul
intramuscular:
- Se eliberează brațul stang
- Se dezinfectează cu alcool fața posterioară a treimii medii a brațului stâng
- După evaporarea alcoolului ,cu mana stângă prindem brațul respectiv întinzând
tegumentul treimii medii a acestuia între police și medius ,iar cu mâna dreaptă se
introduce strict intradermic acul ( cât mai superficial),apoi injectam 0,1 ml vaccin ; la
locul injectarii se realizează o papula cu diametrul de 6-7 mm,albicioasa ,ischemica ,
cu aspect in „coajă de portocală”
- Se retrage acul ;am realizat vaccinarea.
Reacția locală vaccinală se formează in 2-4 saptamani sub forma unui nodul rosu –
violaceu; nodulul se poate ulcera , formându-se o crustă care se elimină. La locul
vaccinarii ramane o cicatrice denivelată față de tegumentele din jur , la început de
culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm și care constituie locul
vaccinarii .Reacțiile vaccinale dureaza in medie 2-3 luni ,uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficienta.
Nu se aplică tratament local la nivelul reacției vaccinale .
Dupa un interval de 8-10 saptamani de la vaccinare se instalează alergia vaccinală.
Complicațiile vaccinarii BCG
- Sunt rare si benigne
- Rar apar reacții locale precoce cu evoluție rapidă spre ulcerație ( fenomenul Koch la
alergici)

49
 - Altele sunt reacții de dimensiuni mari – 18-20 mm la nodulii și de 10-20 mm la
ulcerații – sau abcese locale cu evoluție îndelungată ,ca urmare a introducerii unei
suspensii vaccinale insuficient omogenizate sau a unei injectari subcutanate.
- Excepțional pot aparea adenopatii axilare de peste 10 mm ,cu evoluție spre abcedare.
Nu se administreaza chimioterapie antituberuloasa ,ci numai tratament local ( chiuretarea
abcesului și aplicarea locala de rifampicina).
Contraindicațiile vaccinarii BCG
- IDR pozitiv
- SIDA
- Boli febrile convalescența dupa boli infecțioase
- 6 luni dupa hepatita virala
- Tuberculoză activa
- Afecțiuni dermatologice acute
- Greutate < 25oo gr la naștere
- Imunodeficiente congenitale
- Leucemii,limfoame,boli maligne

PROFILAXIA TETANOSULUI

Definiţie. Profilaxia tetanosului reprezintă imunizarea pasivă temporară cu ser

antitetanic, antitoxinic sau imunoglobuline antitetanice umane, asociată vaccinării
antitetanice.
Scop: profilactic.
Indicaţii: plăgi recente (în primele 6 ore de la producere) şi plăgi vechi,la copii.
Observaţii: profilaxia tetanosului în cazul plăgilor cu risc tetanigen crescut
(contaminate cu particule de pământ, praf) se asociază cu antibioterapie - bacilul tetanic este
sensibil la penicilină, precedat de curăţarea chirurgicală şi aseptizarea plăgii.
Loc de elecţie: faţa externă a braţului şi faţa externă a coapsei (1/3 mijlocie).
Materiale necesare:
- materialele necesare la injecţia intramusculară;
-soluţia de injectat se alege în funcţie de starea de imunitate a pacientului, la recomandarea
medicului;
-fiole cu: vaccin tetanic absorbit (VTA), vaccin diftero-tetanic pt. adult sau ser antitetanic.
Administrarea vaccinului:
V.T.A. se administrează pe cale strict intramusculară, în regiunea deltoidiană la
adulțişi pe faţa antero-externă a coapsei la copii.
Imunizarea antitetanică se practică indiferent de vârstă şi constă în vaccinarea primară
şi revaccinare.
Pregătirea psihică: -se explică necesitatea intervenţiei şi reacţiile locale care apar
după injectare (durere, eritem).
Pregătirea fizică: - se aşează în poziție comodă.
Execuţia tehnicii: aceeaşi ca la injecţia intramusculară.
Vaccinarea primară: se face conform programului stabilit de M.S. prin administrarea
a două doze V.T.A. a câte 0,5 ml fiecare, la interval de patru săptămâni, urmate de a treia
doză de 0,5 ml V.T.A. la 6-12 luni (rapel). Imunizarea obținută persistă 5-10 ani.
Revaccinărilese efectuează cu 0,5 ml V.T.A., daca s-a depășit intervalul de 5-10 ani
de la vaccinare.

50
 În cazul în care la persoanele sigur vaccinate survin plăgi bănuite a fi tetanigene,
imunitatea poate fi reactivată dacă se inoculează o doză de 0,5 ml V.T.A. şi nu au trecut mai
mult de 5 ani de la vaccinare sau 10 ani de la vaccinarea de rapel.
-frecvent se folosește seroprofilaxia antitetanică în doză unică de ser antitetanic între 3000 -
20000 UI,stabilită de medic în funcţie de vârstă şi riscul tetanigen cu remanenţă 5 ani.
Contraindicații:
Vaccinarea sistematică se amâna în caz de boli infecțioase acute, febrile;
-nu există contraindicații pentru vaccinarea de urgenţă, în caz de rănire.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate respectând P.U.
Notarea tehnicii în foaia de observaţie

51