Colegiul naţional ”Ana Aslan” -Școala Postliceală Sanitară

Timișoara, Timiș

PROIECT

EXAMENUL DE ABSOLVIRE A ȘCOLII

POSTLICEALE
Calificarea profesională: asistent medical generalist

Profesor indrumător:
Milosev Rodica
Absolvent:
Crăciunel Petrișoara
August
2014
Tema proiectului pentru examenul de absolvire
 Îngrijirea pacientului cu tahicardie
atriala paroxistica

CUPRINS
2
 1. Argument
2. Cap I. Notiuni de anatomia si fiziologia
inimii
3. Cap II. Studiul clinic al TPA
4. Cap III. Tratamentul
5. Cap IV.Rolul asistentei medicale in
ingrijirea pacientului cu TPA
6. Cap VII. Anexe: Dosar de ingrijire
7.1 Plan de ingrijire nr.1
7.3 Plan de ingrijire nr.2
7.3 Plan de ingrijire nr.3
7. Cap VI. Concluzii
8. Bibliografie

3
 1.Argument

Motto:
„Inima este un depozit al iubirii infinite. „

Ioan Gyuri Pascu

Am ales acest subiect deoarece, dupa parerea mea, pentru ca iubirea sa

poata avea loc in inima, inima trebuie sa fie mentinuta cat mai sanatoasa cu
putinta.
Setea de cunostinte a oamenilor in domeniul medical este nepotolita.
Este
vorba despre o necesitate pe deplin justificata, a carei satisfacere trebuie
cat mai
mult sprijinita, rezultand din dreptul la sanatate al fiecaruia.
De altfel, preocupari pentru a dobandi cat mai multe cunostinte
medicale, pentru pastrarea sanatatii si prelungirea vietii, au aparut din cele mai
vechi timpuri. Sfaturi si retete in acest sens se intalnesc in vechea cultura
egipteana, in cartile hipocratice ale Greciei antice, precum si in cartile medicilor
arabi. Unele din acestea isi pastreaza, nestirbita, valoarea si in zilele noastre.

4
 2. Cap I. Notiuni de anatomia si fiziologia
inimii
Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar
care pompeaza ritmic sangele in corp. Inima, sangele si vasele de sange
alcatuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului si
a substantelor hranitoare si eliminarea dioxidului de carbon si a altor produse
reziduale. Inima reprezinta motorul sistemului circulator. Ea trebuie sa
functioneze neincetat deoarece tesuturile corpului, in special creierul, depind de
o aprovizionare continua cu oxigen si substante hranitoare transportate de sange.
Inima umana are forma unei pere de marimea unui pumn inchis si este
situata in partea stanga, la circa patru sau cinci centimetri fata de linia mediana.
Este alcatuita in principal din tesut muscular care se contracta ritmic impingand
sangele catre toate partile corpului. Contractiile incep in embrion la circa trei
saptamani de la concepere si continua de-a lungul intregii vieti a individului.
Muschiul nu se odihneste decat pentru o fractiune de secunda intre batai. Intr-o
viata de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori si va pompa 169
de milioane de litri de sange.

STRUCTURA INIMII
Inima umana are patru camere. Cele doua camere superioare, atriul
(auriculul) drept si stang, sunt camerele de primire a sangelui. Acestea
colecteaza sangele adus de vene. Camerele inferioare ale inimii, ventriculul
stang si drept, au rolul unor pompe puternice. Ele imping sangele prin artere, de
la inima catre corp.
Inima este o pompa cu doua camere, in care sangele circula prin doua
sisteme inchise separate. Sangele incarcat cu oxigen paraseste ventriculul stang
5
prin aorta. Circula prin corp si se intoarce dezoxigenat in atriul drept prin
venele cave superioara si inferioara. Ventriculul drept pompeaza sangele prin
artera pulmonara catre plamani, unde acesta schimba dioxidul de carbon cu
oxigen. Sangele oxigenat se intoarce apoi, prin venele pulmonare, in atriul stang,
pregatit pentru o noua circulatie arteriala.
Partea dreapta si cea stanga a inimii sunt separate una de cealalta printr-
un perete de tesut (sept interventricular). Fiecare pompeaza sangele printr-
un circuit separat de vase: dreapta impinge sangele sarac in oxigen catre plamani
(circulatia mica), in timp ce stanga il distribuie pe cel bogat in oxigen in corp
(circulatia mare). Sangele care se intoarce din organism a cedat mare parte din
oxigen si s-a incarcat cu dioxid de carbon din tesuturi. Acesta este colectat de
doua vene mari, vena cavasuperioara si vena cava inferioara, care se varsa in
atriul drept al inimii. De aici sangele trece in ventriculul drept care il va pompa
prin artera pulmonara catre plamani, unde se va reincarca cu oxigen si va
elimina dioxidul de carbon. Sangele, bogat acum in oxigen, se intoarce la inima
prin arterele pulmonare care se varsa in atriul stang. De aici trece in ventriculul
stang, unde va fi pompat prin aorta, cea mai mare artera a corpului. Artere mai
mici care se ramifica din aorta distribuie sangele catre diferite parti ale
organismului.
Patru valve interioare impiedica alunecarea inversa a sangelui. Ele se
deschid usor in directia curgerii sangelui si se inchid cand acesta impinge in sens
invers. Doua dintre valve se afla intre atrii si ventricule, cunoscute ca valve
atrioventriculare. Valva atrioventriculara dreapta (tricuspida) este formata din
trei fasii de tesut, in timp ce valva atrioventriculara stanga (bicuspida sau
mitrala) are numai doua. Celelalte doua valve sunt situate intre ventricule si
artere. Sunt numite valve semilunare, deoarece fiecare este formata din trei fasii
de tesut in forma de semiluna. Valva semilunara dreapta, dintre atriul drept si
artera pulmonara, se mai numeste si valva pulmonara. Cea stanga, dintre
ventriculul stang si aorta, se mai numeste si valva aortica.

6
 Fig.1 Anatomia inimii

Inima dreapta este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulatie
sau circulatie sistemica si o mica circulatie sau circulatie pulmonara. Peretii
atriilor si ventriculilor se contracta ritmic: mai intai cele doua atrii , apoi cei doi
ventriculi , sincron , expulzand aceeasi cantitate de sange pe care o primesc.
Atriul drept primeste sangele venos din intreg organismul prin venele care il
imping in atriul stang , de unde, prin arterele pulmonare , ajunge in atriul stang
de unde trece in ventriculul si de aici prin artera aorta este distribuit in toate
tesuturile si organele. Inima este alcatuita din trei tunici: endocardul , miocardul
si pericardul.

- Endocardul sau tunica interna captuseste interiorul inimii, iar pliurile

sale formeaza aparatele valvulare.

7
 - Miocardul sau muschiul cardiac este tunica mijlocie sau muschiul
cardiac este tunica mijlocie , fiind alcatuit din miocardul propriu-zis sau
miocardul contractil si din tesutul specific sau excitaconductor. Miocardul
contractil are o grosime diferita in cei doi ventriculi. Astfel , ventriculul stang
cu rolul de a propulsa sangele in tot organismul are un perete mult mai gros
decat cel drept, care impinge sangele numai spre cei doi plamani .Atriile au un
perete mult mai gros decat al ventriculilor. Tesutul specific este alcatuit dintr-un
muschi cu aspect embrionar foarte bogat in celule nervoase si cuprinde :

a) nodul sino-atrial Keith-Flack situat in peretele atriului drept,

aproape de orificiu de varsare al venei cave superioare.

b) sistemul de conducere atrio-ventricular , alcatuit din nodul atrio-

ventricular Aschoff-Tawara, situat in partea postero-inferioara a septului
interatrial, si fasciculul His, care ia nastere din nodul Aschoff-Tawara , coboara
in peretele interventricular si se imparte in miocardul ventricular.

-Pericardul este tunica externa a inimii – o seroasa care cuprinde,ca

si pleura doua foi: una viscerala, care acopera miocardul si alta parietala, care
vine in contact cu organele din vecinatate . Intre cele doua foi se afla cavitatea
pericardica.

8
 Fig. 2 Aspect histologic

In stare patologica, cele trei tunici pot fii afectate separat

(miocardita, endocardita sau pericardita) sau simultan ( pancardita) .

Inima nu este hranita de sangele ce trece prin

camerele sale (acesta avand o presiune mult prea mare) ci de o retea specializata
de vase, cunoscute ca artere coronare, care invaluie inima ca o coroana. Circa
5% din sangele pompat in corp patrunde in arterele coronare, care se ramifica
din aorta deasupra punctului de iesire de ventriculul stang. Trei artere coronare
principale - dreapta, stanga circumflexa si stanga anterioara descendenta -
hranesc diferite regiuni ale muschiului cardiac. Din aceste trei artere se ramifica
altele mai mici care patrund prin peretii musculari si asigura o alimentare
constanta cu oxigen si substante nutritive. Obstructia unei coronare sau a
ramurilor sale provoaca necroza teritoriului cardiac deservit (infarctul
miocardic). Venele care parasesc muschiul cardiac converg pentru a forma un
canal numit sinus coronarian, care aduce sangele in atriul drept. Inervatia inimii
se face prin firisoarele nervoase primite de la sistemul simpatic si parasimpatic.

9
 CICLUL CARDIAC
Desi cele doua jumatati ale inimii sunt complet separate, ele se contracta
la unison, producand o singura bataie. Evenimentele care au loc de la inceputul
unei batai pana la producerea urmatoarei alcatuiesc ciclul cardiac (cu o durata
de 0,8 s). Acesta are doua faze: diastola (atriala-0,7 s; ventriculara-0,5 s;
generala-0,4 s), cand camerele inimii sunt relaxate, si sistola (atriala-0,1 s;
ventriculara-0,3 s), cand camerele se contracta pentru a pune in miscare sangele.
In timpul fazei sistolice atriile se contracta primele, urmate de ventricule.
Aceasta secventa asigura miscarea eficienta a sangelui din atrii in ventricule si
apoi in artere. Daca atriile si ventriculele s-ar contracta simultan, inima nu ar fi
capabila sa puna in miscare aceeasi cantitate de sange la fiecare bataie.

Fig. 3 Inervatia inimii: vagala

In timpul diastolei atat atriile cat si ventriculele sunt relaxate, iar valvele
atrioventriculare sunt deschise. Sangele curge din vene in atrii si de acolo in
ventricule. De fapt, mare parte din sangele care intra in ventricule navaleste pur
si simplu in timpul diastolei. Incepe apoi sistola pe masura ce atriile se contracta
pentru a termina umplerea ventriculelor. Apoi se contracta ventriculele care

10
imping sangele prin valvele semilunare in artere, in timp ce valvele
atrioventriculare se inchid pentru a impiedica intoarcerea acestuia in atrii. Pe
masura ce presiunea din artere creste valvele semilunare se inchid brusc spre a
impiedica intoarcerea sangelui in ventricule. Apoi incepe din nou diastola.
Un instrument cunoscut ca stetoscop este folosit pentru a detecta
sunetele din interiorul corpului, inclusiv cele produse de inima. Sunetele
caracteristice ale inimii sunt produse de valve si nu de contractia muschiului
cardiac, mai exact de membranele valvelor care se lovesc la inchidere.
Inchiderea valvelor atrioventriculare, inaintea contractiei ventriculelor, produce
primul sunet, mai lung si mai jos. Al doilea este produs la inchiderea valvelor
semilunare, mai scurt si ascutit.
Presiunea sangelui, exercitata asupra peretilor vaselor in timpul curgerii
acestuia, variaza de asemenea in timpul diferitelor faze ale ciclului cardiac.
Presiunea in artere este mai mare in timpul sistolei, cand ventriculele se
contracta, si mai mica in timpul diastolei, cand sangele pompat in timpul sistolei
ajunge in capilarele corpului. O presiune normala de „120 cu 80” sau „12 cu 8”
inseamna ca presiunea sistolica este de 120 de unitati (milimetri de mercur), iar
cea diastolica este de 80 de unitati. Presiunea sangelui unei persoane poate
creste pentru perioade scurte in momente de stres sau la simtirea unor emotii
puternice. Prelungirea acestor perioade sau repetarea lor constanta
(hipertensiunea), poate creste expunerea unei persoane la atacuri de cord,
infarcturi, afectiuni ale inimii si ale rinichilor sau alte probleme.
GENERAREA BATAILOR INIMII
Spre deosebire de majoritatea muschilor, a caror contractie este
provocata de impulsuri nervoase, muschiul cardiac se poate contracta
independent. Anumite celule ale acestuia au abilitatea de a se contracta spontan
si de a genera semnale electrice care se raspandesc in restul inimii si ii provoaca
contractia. O bataie incepe intr-un grup mic de celule musculare specializate
aflate in partea dreapta superioara a atriului drept. Aceasta zona este cunoscuta

11
ca nodulul sinoatrial. Celulele din nodulul sinoatrial genereaza semnale electrice
mai frecvente decat celulele din alte parti ale inimii, astfel incat semnalele
generate aici sincronizeaza impulsurile din intreaga inima.
Impulsurile se raspandesc rapid pe suprafata atriului, astfel incat toate
celulele sale musculare se contracta la unison. Impulsurile electrice nu pot trece
prin partitionarea dintre atrii si ventricule, care este alcatuita in principal din
tesut conjunctiv fibros. Impulsurile venite de la nodulul sinoatrial sunt conduse
prin acest tesut de o punte mica de muschi numita sistemul de conducere
atrioventricular. Prima parte a acestui sistem este un grup de celule aflat la
marginea inferioara a atriului drept - nodulul atrioventricular. Celulele din
nodulul atrioventricular conduc impulsurile relativ incet, introducand o
intarziere de circa doua zecimi de secunda pana la ajungerea impulsului
la ventricule. Aceasta intarziere permite sangelui din atrii sa se goleasca in
ventricule, inainte ca acestea sa inceapa sa se contracte.

Fig.4 Sistemul electric al inimii

Dupa ce a trecut de nodulul atrioventricular un impuls parcurge un grup

de fibre musculare numite fasciculul Hiss, care se intinde pe peretele de tesut
conjunctiv care separa atriile de ventricule, intra in septul interventricular si,
dupa un scurt traiect, se imparte in doua ramuri (dreapta si stanga) si se
12
distribuie subendocardic celor doua ventricule. Impulsul se raspandeste in tot
ventriculul cu ajutorul unei retele de fibre de conducere rapida numite fibrele
Purkinje. Aceste fibre sunt necesare din cauza grosimii si robustetii peretilor
ventriculari. Daca impulsul s-ar raspandi direct de la o celula la alta, diferite
parti ale ventriculelor nu s-ar contracta laolalta si inima nu ar pompa sangele
intr-un mod eficient. Desi acest circuit complicat are multi pasi, un impuls
electric se raspandeste de la nodulul sinoatrial prin inima in mai putin de o
secunda.

CONTROLUL FRECVENTEI CARDIACE

La un adult, frecventa cardiaca la repaus este de circa 70 de batai pe
minut. Totusi, inima poate sa bata si de trei ori mai repede - peste 200 de batai
pe minut - cand persoana depune un efort fizic marit. Persoanele tinere au o
frecventa cardiaca mai rapida decat a adultilor: de circa 120 de batai pe minut la
sugari si 90 la copiii de 10 ani. Spre deosebire, multi atleti au adesea frecventa
cardiaca mai scazuta deoarece antrenamentul fizic face inima mai puternica si
permite acesteia sa pompeze aceeasi cantitate de sange cu mai putine contractii.
La repaus frecventa cardiaca a unui atlet poate sa scada pana la 40-60 de batai
pe minut.

Desi nodulul sinoatrial genereaza bataia inimii, nervii si unele substante

chimice din sange pot influenta frecventa cardiaca. Impulsurile nervoase pot
accelera sau incetini inima aproape instantaneu. Nervii care regleaza frecventa
cardiaca fac parte din sistemul nervos vegetativ care controleaza activitatile
corpului care nu se afla sub control constient. Sistemul nervos vegetativ este
alcatuit din doua tipuri de nervi: simpatici si parasimpatici. Aceste fibre transmit
impulsuri nodulului sinoatrial si altor parti ale inimii. Sistemul nervos simpatic
mareste frecventa cardiaca. El este activat in perioade de stres si are rol in asa
numitul raspuns de „fuga sau lupta”. Emotiile puternice pot de asemenea sa

13
activeze sistemul nervos simpatic si sa duca la marirea frecventei cardiace. Spre
deosebire, sistemul nervos parasimpatic incetineste frecventa cardiaca. Inima
primeste impulsuri de la ambele sisteme. De fapt, in absenta impulsurilor
nervoase nodulul sinoatrial s-ar declansa de aproximativ 100 de ori pe minut -
sistemul parasimpatic incetineste inima la aproape 70 de batai pe minut.
Substante chimice cunoscute ca hormoni, purtate de sange, influenteaza
de asemenea frecventa cardiaca. Hormonii isi fac efectul in general mai incet
decat impulsurile nervoase. Epinefrina (cunoscuta si ca adrenalina) este un
hormon care este eliminat in perioade de stres si mareste frecventa cardiaca la
fel de mult ca si sistemul nervos simpatic. Hormonul tiroid, care regleaza
metabolismul general al corpului, are si el acelasi efect. Frecventa mai poate fi
afectata si de substantele chimice care se gasesc in sange - calciu, potasiu si
sodiu.

DEBITUL CARDIAC
Debitul cardiac reprezinta cantitatea de sange pompata de fiecare
ventricul intr-un minut. Debitul cardiac este egal cu frecventa cardiaca inmultita
cu debitul sistolic (cantitatea de sange expulzat de ventricule la fiecare sistola -
70-90 ml). Debitul sistolic depinde de mai multi factori: ritmul cu care sangele
se intoarce prin vene la inima, cat de viguros se contracta inima si presiunea
sangelui din artere. Debitul cardiac normal la un adult este de aproximativ 3 litri
pe minut pe m2 de suprafata corporala, dar poate ajunge in timpul efortului
muscular pana la 18 litri.
O crestere fie a frecventei cardiace, fie a volumului sistolic va determina
marirea debitului cardiac. In timpul efortului fizic sistemul nervos simpatic
mareste fecventa cardiaca. In acelasi timp creste volumul sistolic, in primul rand
datorita sangelui venos care se intoarce in inima mai repede si provoaca
contractii mai puternice. Multi dintre factorii care maresc frecventa cardiaca duc
si la cresterea volumului sistolic. De exemplu, impulsurile nervoase simpatice

14
produc contractia mai viguroasa a inimii cat si marirea ritmului de functionare.
Cresterea simultana a frecventei cardiace si a volumului sistolic permit o
crestere corespunzatoare mai eficienta a debitului cardiac decat daca, sa zicem,
s-ar mari numai frecventa cardiaca.

Anatomia si electrofiziologia nodului atrio-ventricular

Nodul atrio-ventricular (NAV) reprezintă singura cale fiziologică prin
care impulsul electric de la nivel atrial este condus la ventriculi. Localizarea
anatomică a NAV la nivel cardiac, este la nivelul porţiunii inferioare a atriului
drept, în grosimea septului interatrial, fiind cuprins în triunghiul lui Koch
delimitat de tendonul lui Todaro, orificiul sinusului coronar cu valvula
Thebesius şi inserţia cuspidei septale a valvei tricuspide. NAV apare ca o
formaţiune compactă, alungită, având o lungime de 5-7 mm şi o grosime de 2-5
mm, care ia naştere din mai multe fibre dispuse în evantai, continuându-se în jos
cu fasciculul His, care pătrunde în porţiunea fibroasă a septului interventricular.
Electrofiziologic, NAV este format din 3 tipuri de celule:

celule atrio-nodale, care fac legătura cu atriile, caracterizate printr-un

potenţial de acţiune amplu şi o viteză de conducere a impulsurilor electrice
relativ rapidă;

celule nodale, care se întâlnesc în zona centrală a NAV fiind celule tipice
cu răspuns lent, cu potenţial de acţiune având o pantă lentă de depolarizare,
viteză de conducere lentă şi perioadă refractară lungă;

celule nodo-hisiene, care se află în porţiunea inferioară a NAV, între

nodul compact şi fasciculul His, caracterizate prin potenţial de acţiune rapid şi
perioadă refractară scurtă, asemănătoare celulelor Purkinje.

15
 Fig. 5 Nodul atri-ventricular (NAV)

Vascularizaţia NAV este asigurată, în aproximativ 85% din cazuri, de artera

coronară dreaptă şi în 15% din cazuri de artera circumflexă. Inervaţia NAV se
realizează prin intermediul fibrelor nervoase simpatice, care provin din
ganglionii simpatici cervicali şi al fibrelor parasimpatice, ramuri din nervul vag.

Prezenţa la nivelul NAV a celulelor nodale cu răspuns lent, explică

comportamentul electrofiziologic al acestuia, caracterizat prin perioade
refractare lungi şi viteză scăzută de conducere a impulsurilor. Aceste
caracteristici majore ale NAV au rol în întârzierea fiziologică a impulsului la
acest nivel (100-200 msec), protejând astfel ventriculii faţă de frecvenţe de
descărcare a impulsurilor foarte mari de la nivel atrial (de exemplu în fibrilaţie
atrială sau alte tahicardii supraventriculare).

NAV este format din celule miocardice excitabile, care prezintă un

potenţial de repaus datorat inegalităţii distribuţiei ionilor de o parte şi de alta a
membranei celulare în repaus. Astfel, mediul extracelular este predominat de
ioni de Na+, în timp ce intracelular predomină ionii de K+.
NAV, alături de nodul sinusal, face parte din categoria fibrelor miocardice cu

16
răspuns lent, fibre slab polarizate, caracterizate prin potenţial de repaus instabil,
prezentând fenomenul de depolarizare diastolică spontană şi având viteză de
conducere a impulsurilor scăzută. Depolarizarea diastolică spontană este
fenomenul prin care pe parcursul fazei a patra a potenţialului de acţiune
(perioada de repaus) electronegativitatea intracelulară se reduce progresiv până
la atingerea potenţialului prag necesar unei noi activări. Fiind celule excitabile,
celulele NAV prezintă trei perioade electrofiziologice: depolarizarea,
repolarizarea şi potenţialul de repaus. Depolarizarea celulelor miocardice cu
răspuns lent este realizată de curentul spre interior activat de hiperpolarizare,
numit şi curent de pacemaker sau curent If, care este un curent neselectiv
realizat de obicei de Na+ şi care se activează când electronegativitatea
membranei este sub -40 mV (este cu atât mai activ, cu cât membrana este mai
polarizată). Pătrunderea Na+ în celulă determină scăderea electronegativităţii
intracelulare. Curentul If este puternic modulat de neuromediatori (stimularea
beta-adrenergică creşte activitatea curentului If) şi de medicamente capabile să
blocheze activitatea curentului (precum Ivabradina) fără să interfereze cu alte
fenomene electrice ale miocardului, fiind folosite în practica clinică pentru
modularea frecvenţei cardiace. Un rol important în cadrul potenţialului de
acţiune la fibrele miocardice cu răspuns lent îl are curentul de Ca++ de tip L
(lent), un curent spre interior a cărui activare corespunde atingerii potenţialului
prag. Repolarizarea fibrelor cu răspuns lent este realizată de către curentul de
potasiu rectificator întârziat, care prin efluxul de ioni pozitivi, accentuează
electronegativitatea intracelulară, favorizând repolarizarea. Acest curent este
activ, până în momentul în care celula este suficient repolarizată, când reducerea
sa concomitent cu activarea curenţilor spre interior determină o nouă
depolarizare.

17
 3. Cap. II Studiu clinic al tahicardiei atriale paroxistice
Aritmiile (disritmiile) reprezintă tulburări în formarea si/sau conducerea
impulsului electric prin cord. Inima bate neregulat, prea repede sau prea încet. În
cazul unei inimii sănătoase, palpitaţiile cardiace ocazionale sunt rareori motiv de
îngrijorare şi nu necesită un tratament medical special. Dacă sunt deranjante, se
va încerca evitarea cauzei care a determinat apariţia palpitaţiei.
Aritmiile pot apare la persoane care sufera de boli cardiace, dar pot apare
si la persoane fara boli cardiace. Aritmia rareori pune viata in pericol, dar poate
predispune la diferite afectiuni, cum ar fi accidentul vascular cerebral.
Bataile cardiace normale sunt controlate prin semnale electrice care
pornesc de la nivelul nodulului sino-atrial. Nodulul sino-atrial este situata in
partea de sus a atriului dreptul. Inima este impartita in patru camere: doua atrii
in partea de sus si doua ventricule in partea de jos. Rolul atriilor este de a umple
ventriculele cu sange si ventriculele propulseaza (pompeaza) sangele catre
plamani si restul corpului. In mod normal impulsul electric de la nivelul
nodulului sino-atrial se propaga concentric (in pata de ulei) la nivelul atriilor,
apoi impulsul electric ajunge la nivelul nodulului atrio-venricular de unde prin
intermediul fascicului His si retelei Purkinje este transmis ventriculelor.
Aritmiile se datoreaza unei anomalii in producerea si transmiterea stimului
electric. Exista diferite forme de aritmii, dar cele care intereseaza ventriculele
sunt, in general, mai grave.
Clasificarea tulburărilor de ritm se poate face după diverse criterii.
După mecanismul de producere se deosebesc aritmii prin tulburări în,
formarea (generarea) impulsului (tulburările automatismului), tulburări în
conducerea impulsului (blocurile cardiace) şi fonne mixte (tulburări în formarea
si conducerea impulsului).
Aritmiile se pot produce fără niciun motiv sau pot fi cauzate de un stimul
care acţionează asupra inimii. Astfel de stimuli pot fi stresul, tutunul, alcoolul,
substanţele care inhiba apetitul sau medicamentele pentru răceală şi tuse care
18
conţin cofeină sau alţi stimulanţi. Afectarea arterelor coronare, hipertensiunea
arterială şi insuficienţele valvulare cardiace pot slăbi miocardul, afectându-i
funcţia de pompă. Cu vârsta, se produce slăbirea naturală a inimii, fapt
care poate conduce, de asemenea, la apariţia aritmiilor. O aritmie se poate
produce şi după un infarct, datorită cicatricii care se formează şi care tulbură
circulaţia impulsului electric de-a lungul inimii. Totodată, anumite medicamente
utile în tratamentul afecţiunilor cardiace pot produce aritmii, ca efect secundar.
Glanda tiroidă hiperactivă, dezechilibrul sangvin sau utilizarea anumitor droguri,
precum cocaina, produc, de asemenea, apariţia aritmiilor.
Tulburările automatismului se subdivizează în: tulburări în formarea
ritmului sinusal (bradicardie sinusală, tahicardie sinusală etc. ) şi tulburări prin
fonnarea ectopica a impulsului (extrasistole, tahicardie atrială, tahicardie
ventriculară etc).După locul unde apare tulburarea în formarea şi conducerea
impulsului aritmiile şi blocurile se divizează în sinusale, atriale, joncţionale şi
ventriculare fasciculului His (sinusale, atriale, joncţionale), deci, toate aritmiile
cu exceptia celor ventriculare.
Se mai pot deosebi tulburări de ritm cu ritm regulat sau neregulat. În
functie de frecvenţă se evidenţiază tahiaritmii, bradiaritmii şi tulburări de ritm cu
alura cardiacă normală (normosistolice). Se mai evidenţiază aritmii permanente
(spre exemplu, forma permanentă a fibrilaţiei atriale) şi paroxistice (de exemplu,
fibrilaţia atrială paroxistică), termenul paroxistic semnificând instalarea şi
oprirea bruscă a unei aritmii (tahicardii). Orice tulburare de ritm si de conducere
prezinta modificari ECG caracteristice, care permit diagnosticul, astfel ca aceste
tulburari sunt definite clinic si ECG.
Cea mai practica clasificare a aritmiilor se bazeaza pe mecanismul de
producere, desi nu exista nici o relatie între etiologie si tipul de aritmie.
Aritmiile evolueaza uneori la copii cu cordul îndemn. Exista pe de alta parte
aritmii asimptomatice la copii cu boli cardiace. O parte dintre aceste aritmii pot
deveni letale. Numai utilizarea aparatelor Holter poate aprecia exact impactul

19
aritmiilor asupra mortalitatii la copil. Ritmul cardiac normal este ritmul sinusal
în care impulsurile care comanda contractiile inimii pornesc cu o regularitate
remarcabila din nodul sino-atrial cu o frecventa caracteristica, legata de vârsta si
un aspect tipic pe înregistrarile ECG. Ritmul sinusal variaza ca frecventa cu
vârsta, starea de agitatie a copilului (tipat, febra, frica); evaluarea corecta a
ritmului sinusal va fi facuta numai în somn (la sugar). Pentru declararea ritmului
sinusal vor fi îndeplinite criterii clinice si electrice. în mod normal exista o
relatie inversa între frecventa cardiaca si debit/bataie. Ritmurile foarte mari sau
foarte mici au consecinte hemodinamice.
Tahicardia supraventriculară (TSV) include orice tahiaritmie care
necesită atriul şi/sau nodul atrioventricular pentru iniţierea şi menţinerea ei.
In mod normal este o tahicardie cu complex QRS îngust, regulată (cu excepţia
fibrilaţiei atriale şi tahicardiei atriale multifocale), cu ritm rapid, care poate
apare la orice vârstă iar tratamentul ei este o continuă provocare. În prezenţa
aberaţiei de conducere TSV devine o tahicardie cu complex QRS larg.
Tahicardia paroxistică supraventriculară (TPSV) este episodică, cu debut şi
terminare bruscă. TSV are manifestări complet variabile, de la lipsa simptomelor
la palpitaţii usoare şi sincopă. Apariţia şi modernizarea studiilor
electrofiziologice a contribuit la cunoaşterea fiziopatologiei TSV, care are la
bază tulburări în formarea impulsurilor şi conducerea pe căi patologice. Cel mai
comun mecanism al aritmiilor este reintrarea, la cunoaşterea acestuia aducându-
şi contribuţia Denes, Rosen, Akhtar şi Waldo.

Clasificarea TSV a suferit modificări importante odată cu progresia

electrofiziologiei intracardiace. După situsul de origine al aritmiei TSV se
împart în tahiaritmii atrial şi atrioventriculare, conform lui Klein şi Bast.
Tahiaritimiile atriale includ:
-tahicardia paroxistica atriala (TPA);
- tahicardia sinusală (TS);

20
 - tahicardia sinusală inapropriată (TSI);
- tahicardia prin reintrare sinoatrială (TRSA);
- tahicardia atrială (TA);
- tahicardia atrială multifocală (TAM);
- flutterul atrial (FlA);
- fibrilaţia atrială (FA).
Tahiaritmiile atrioventriculare includ:
- tahicardia prin reintrare intranodală (TRIN);
- tahicardia prin reintrare atrioventriculară (TRAV);
- tahicardia joncţională ectopică (TJE);
- tahicardia joncţională neparoxistică (TNPJ).

Tahicardia paroxistica atriala se observa la pacientii de toate varstele:

sugari, copii, adolescenti, adulţi, vârstnici. Adesea, în afară de această disritmie
pacienţii nu au alte afectiuni cardiovasculare sau alte boli. La altii TPSV apare
pe fundalul unei cardiopatii (valvulare, aterosclerotice, tireotoxice, hipertensive
etc.), spre exemplu, ea se înregistrează la 3-8% cazuri de infarct miocardic acut.

Fig.6 Aspect ECG Tahicardia paroxistica atriala

21
 TPA este aritmia cea mai frecventă la bolnavii cu sindromul Wolf-
Parkinson-White şi alte forme de preexcitatie ventriculară.

Unii pacienţi semnalează relatia dintre declanşarea paroxismului şi astfel

de factori ca: surmenaj fizic şi emotional; abuz de cafea, tutun, alcool;
hiperventilaţie; schimbarea pozitiei corpului; deglutiţie, inspir adânc.

Paroxismele au debutul si sfârşitul brusc. Pacientii acuză, de obicei,

accese de palpitaţii rapide şi regulate, uneori însoţite de dispnee, vertij, nelinişte.
Durata accesului este diferită (secunde-minute-ore, rareori săptămâni). Oprirea
(spontană sau după probele vagale) este bruscă şi adesea urmată de o emisie
abundentă de urină ("urina spastica"), datorată hipersecreţiei de hormon
natriuretic atrial secundară dilatatiei atriale.

În caz de aparitie a TPA la o persoană cu cardiopatie organică, accesele

prelungite (în special cu frecventa cardiacă mare) pot produce angină pectorală,
staza pulmonară sau agravarea insuficientei cardiace globale, prăbuşirea TA
(creşte lucrul cordului şi se scurtează perioada de umplere diastolică).
Deseori paroxismele sunt foarte scurte şi infrecvente, deaceea pacientul
nu este văzut de doctor la moment.

22
 Fig.7 Aspect ECG TPA

Examenul clinic în paroxism arată ritm regulat cu frecvenţă accelerată

între 150 şi 240 /min. Probele vagale (în special masajul sinusului carotidian)
pot întrerupe tahicardia. Dacă nu se opreşte tahicardia, alura nu se
micşorează.Tahicardia paroxistica supravenlriculara (TPSV). Este una dintre
cele mai frecvente tipuri de aritmii întâlnite la copil, inclusiv la sugar si chiar la
nou nascut (în acest caz debutul este de obicei intrauterin si diagnosticul se face
prenatal prin echocardiografie fetala). Se caracterizeaza clinic prin ritm cardiac
foarte regulat si foarte rapid (peste 200-250 batai/minut). Impulsul ia nastere
într-un centru ectopic situat supra ventricular. Debutul este brusc si este perceput
de bolnav (pentru sugari de catre anturaj). ECG înregistreaza un ritm rapid
foarte regulat, cu complexe QRS normale, unda P exista, dar are forma
anormala, (impulsul ia nastere într-un focar ectopic). Din cauza scurtarii extreme
a diastolei undele T si P formeaza adesea o unda unica, complexele QRS, de
morfologie normala, pot fi urmate de subdenivelare ST si unda T negativa,
23
sugerând suferinta miocardica ischemica (irigatie miocardica deficitara în timpul
diastolei foarte scurte). Daca focarul ectopic este situat jonctional stimularea
atriilor se face retrograd si undele P inversate pot fi situate imediat înaintea sau
dupa complexul QRS (care pastreaza morfologie normala). De fapt nu este
esential sa diferentiem tahicardia paroxistica atriala de cea jonctionala deoarece
ambele au aceeasi semnificatie patologica si se trateaza identic.

Fig.8 Aspect ECG TPA

Semne şi simptome
Simptomatologia poate fi foarte variată, fiind dependentă de existenţa
unor boli cardiace asociate, de rata răspunsului ventricular şi de starea generală a
pacientului. Dacă apare pe un cord normal structural, tahicardia este bine
tolerată şi cu un prognostic bun. Cel mai frecvent sunt descrise palpitaţiile cu
durată de la câteva secunde/minute până la câteva ore sau chiar zile, asociate cu
anxietate şi nervozitate. Ocazional, pacienţii pot prezenta dispnee, opresiune
toracică, angină pectorală, chiar infarct miocardic acut, aceste simptome fiind
prezente mai ales la pacienţii cu boala coronariană ischemică cronică. Se mai
pot întâlni ameţeli şi mai rar, sincopă sau presincopă, dacă durata atacului de
tahicardie este mare şi frecvenţa ventriculară crescută (prin umplere ventriculară
deficitară, scăderea debitului cardiac, hipotensiune arterială şi hipoperfuzie
cerebrală).
24
La pacienţii cu disfuncţie a nodului sinusal, poate apărea asistolă la terminarea
episodului de tahicardie, prin inhibarea nodului sinusal de către frecvenţa
crescută a tahicardiei. Tahicardia prin reintrare în nodul atrio-ventricular poate
determina moarte subită cardiacă doar în cazuri excepţionale.
Simptomatologia tahicardiei prin reintrare în nodul atrio-ventricular
poate fi precipitată de consumul de cafea, alcool sau expunere la stres.

Diagnostic
Anamneza
Din relatările pacientului, vom afla că accesul este regulat, cu debut şi
sfârşit brusc, cu durată variabilă de la câteva secunde la câteva zile, este bine
tolerat dacă pacientul nu asociază alte cardiopatii. Se manifestă frecvent cu
palpitaţii cu ritm regulat, anxietate, vertij, senzaţia că „inima bate în gât”
(datorită contracţiei simultane atriale şi ventriculare). Accesul este urmat de
poliurie.
Examenul clinic
Clinic, se poate evidenţia o frecvenţă cardiacă crescută (150-200 bpm),
hipotensiune arterială în cazul unui acces prelungit sau ca urmare a unui răspuns
vagal la o hiperactivitate simpatică care determină creşterea presiunii arteriale.
De asemenea, în cazul acceselor cu durată lungă, pot apărea semne de
insuficienţă cardiacă noi sau agravate la pacienţii cu afectarea funcţiei
ventriculare stângi.
Explorări paraclinice
Electrocardiograma de suprafaţă este cea mai simplă metodă de
evaluarea conducerii atrio-ventriculare.

25
 Fig.9 Aspect ECG TPA

Electrocardiograma (ECG sau EKG) este o înregistrare grafica a

potentialelor electrice generate de cord. Semnalele sunt detecta te de nis te
electro zi me tal ici plas ati la extre mi tat i s i pe toracele pacientului si sunt apoi
amplificate si înregistrate de catre electrocardiograf.

Fig. 10 ECG

Electrozii ECG înregistreazå diferente ins tantanee de potentia l.

Utilitatea clinica a ECG rezulta din aceea ca ea este o metoda usor de aplicat,
neinvaziva, ieftina. Pe lânga detectarea aritmiilor,a tulburarilor de conducere si a
ischemiei miocardice, ECG poate evidentia si alte situatii patologice, cum ar fi
tulburari metabolice amenintatoare de viata (de exemplu, hipekaliemia)sau

26
sindromul de QT prelungit, cu mare risc de moarte subita.Folosirea
tratamentului trombolitic sau a angioplastiei în faza precoce a infarctului
miocardic acut a concentrat atentia în mod special asupra sensibilitåtii si
specificitatii semnelor ECG în detectarea ischemiei miocardice. Interpretarea
este stric independenta de varsta bolnavului ,desi semnificatia udnelor inscrise
pe traseu este aceeasi , si anume :
 Unda P corespunde activitatii electrice a atriilor
 Complexul QRS corespunde depolarizarii ventriculare
 Unda T repolarizarii ventriculare (avand obisnuit acelasi sens cu
unda R)
Frecventa cardiaca de 130-150 /min la nou nascut scade progresiv spre
pubertate. Nou nascutul are predominanta ventriculara drepta(consecinta
hemodinamicii fetale) pe cand adolescentul manifesta predominanta ventriculara
stanga. In acest context notiunea de hipertrofii ventriculara dreapta sau stanga
devina patologica in functie de varsta. Afirmarea unei hipertrofii
ventriculare pe ECG desemneaza un sindrom electric si nu un aspect anatomic.
Nici o modificare ECG nu este patognomonica pentru o anumita malformatie
congenitala ,astfel ca acest examen se inscrie ca adjuvant in stabilirea
diagnosticului de boala congenitala de cord pastrandu-si nealterata valoarea in
tulburarile de ritm si de conducere.
Alte metode de diagnostic electrocardiografice
Ablatia – prima metoda utilizata de ablatie a cailor accesorii a fost
fulguratia , care presupune un soc electric endocavitar de mare energie, cu pretul
unor efecte secundare nedorite , deloc neglijabile. Tehnica noua , prin curenti de
radio frecventa , tinde sa inlocuiasca tehnica precedenta . Se utilizeaza distructia
terapeutica a cailor accesorii in WPW, si a foacarelor de TPSV , sau intreruperea
conducerii
AV prin caile nodo-hisiene( cand sediul tahicardiei paroxistice este
jonctional). Efectul terapeutic al radio-frecventei se bazeaza pe efectul termic

27
(producerea de caldura realizata cu un curent electric). Din punct de vedere
anatomopatologic, procedeul antreneaza o denaturare a proteinelor , o disolutie a
membranei celulare si ruptura ncleului urmata de necroza , coagulare si fibroza.
Radiofrecventa utilizeaza un generator si un cateter specific intr-o configuratie
monopolara , cu electrod endocavitar si o placa toracica. Durata procedurii este
variabila (1-2 ore) in functie de dificultatea de a localiza sediul anatomic ce
urmeaza a fi blocat. Riscul embolic inerent tehniciii poate fi anihilat asociind
anti agregante plachetare. Succesul metodei depinde direct de precizia de
localizare a fascicolului accesor(ECG endocavitar care inregistreaza
depolarizarea fascicolului KENT, potentialul ventricular care se inscrie la
debutul undei T, cel mai scurt timp de conducere AV si ritmul reciproc
ortodromic) . Tehnica este eficace si putin agresiva asigurand confort bolnavului
si medicului(securitatea maxima pentru bolnav). Eficacitatea este de 98%. Doar
in 30% dintre cazuri s-au semnalat recidive presupunand reinterventii. Acest tip
de tratament a devenit posibil in majoritatea tarilor.
Alte metode de diagnosticare neinvazive sunt:
 monitorizarea Holter – este o metoda de a inregistra continuu
activitatea electrica a inimii, de obicei mai mult de 24 de ore, iar
aceasta procedura este utila pentru pacientii la care
simptomatologia este inconstanta; exista mai multe tipuri de
monitorizari ambulatorie.

 Testul de efort sau ECG de efort este o electrocardiograma - o

investigatie neinvaziva utilizata pentru inregistrarea batailor inimii
si a ritmului cardiac - efectuata in timp ce pacientul face efort
fizic. Prin intermediul unor electrozi montati pe corpul
pacientului, (la fel ca la ECG de repaus) un este inregistrat ritmul
cardiac in timp ce pacientul merge pe o banda rulanta. Viteza si
inclinarea ( panta) acestui covor sunt crescute la intervale regulate

28
 de timp. In acest fel creste intensitatea efortului si implicit
consumul de oxigen al inimii. Pe tot parcursul probei sunt
monitorizate tensiunea arteriala si electrocardiograma pacientului.
Avand in vedere consumul crescut de oxigen, prin testul de efort
se poate diagnostica prezenta unor leziuni coronariene care nu
produc pe electrocardiograma de repaus.

Indicatii
Este recomandat in primul rind pentru diagnosticul si stratificarea
riscului in cardiopatia ischemica.
Testul de efort este indicat atunci cand anamneza, examenul clinic si
celelalte investigatii nu sunt suficiente pentru a stabili diagnosticul de
cardiopatie ischemica.
De asemenea testul de efort este recomandat si pentru stabilirea
severitatii bolii atunci cand diagnosticul este clar. In functie de pragul de efort
pe care il poate atinge pacientul se poate stabili atitudinea terapeutica: controlul
factorilor de risc si limitarea la tratament medicamentos sau trecerea la
investigatii mai complexe ( coronarografie).

Fig.11 Testul de efort

29
 Testul de efort este recomandat si in urmarirea bolnavilor care au
beneficiat de diverse metode de tratament - medicamentos, angioplastie, by-pass
aorto - coronarian
Contraindicatii
Testul de efort nu este indicat in afectiuni severe cardiace sau ale altor
organe : angina instabila, infarct miocardic acut, stenoza aortica stransa, HTA
severa necontrolata terapeutic, anemie, infectii acute, etc. Testul de efort nu este
util atunci cand pe electrocardiograma de repaus apar modificari care nu permit
interpretarea testului ( de pilda in blocul de ramura stanga) sau cand pacientul nu
poate face efort ( arteriopatie periferica, artroza, etc.).

Fig. 12 Aspect in testul de efort

30
 Importanta Holter-ECG in diagnostic

Monitorizarea ambulatorie ( 24 ore ) a ritmului cardiac - ECG permite

inregistrarea ritmului cardiac 24 de ore oferindu-i medicului informatii despre
functionarea inimii pacientului, pe tot parcursul unei zile normale. Astfel sint
surprinse atit momentele mai linistite cit si momentele mai stresante ale
pacientilor. Aceasta inregistrare se face prin intermediul unor electrozi montati
pe corpul pacientului , electrozi ce sint conectati la un recorder prins la curea.

Fig. 13 Holter ECG

Pacientul trebuie sa se prezinte in clinica pentru montarea holterului si

sa revina a doua zi .Pacientului i se monteaza niste electrozi pe corp, electrozi ce
sint conectati la un mic aparat ce va fi purat la briu
Indicatii
Este recomandata pentru

31
 1. - diagnosticarea si evaluarea severitatii aritmiilor
cardiace si a tulburarilor de conducere.

Fig. 14 Aspect Holter ECG

Aritmiile si tulburarile de conducere pot fi permanente si atunci vor fi

evidentiate cu ajutorul unei electrocardiograme obisnuite. Cand aceste tulburari
sunt intermitente, ele nu sunt surprinse in timpul unei electrocardiograme, dar
monitorizarea Holter le poate evidentia.
2. -in cazul simptomele de palpitatii si pierderi de cunostinta (sincopele).
3. -in absenta simptomelor, in anumite boli cu risc crescut de aritmii sau
pentru evaluarea eficientei tratamentului antiaritmic.
4. -diagnosticarea ischemiei silentioase- ischemie care producemodificari
electrocardiografice, dar nu este insotita de durere.

32
 4. Cap III Tratmentul

Ablatia prin radiofrecventa

Multe aritmii pot fi vindecate imediat prin eliminarea tesutului cardiac

anormal cu ajutorul undelor de radiofrecventa. Sondele utilizate pentru studiul
electrofiziologic pot emite unde de radiofrecventa cu distrugerea tesutului
cardiac care transmite neadecvat semnalul electric (crearea de mici cicatrici la
nivelul tesutului cardiac pentru a bloca undele electrice responsabile de aparitia
aritmiei). Aceasta actiune restabileste ritmul cardiac normal.

Fig. 15 Cateter de ablatie

Pacemaker cardiac sau stimulator cardiac

Stimulatorul cardiac este alcatuit dintr-un generator de impulsuri

electrice conectat la unul sau doi electrozi conductori introdusi pe cale venoasa
in cavitatile cardiace sau pe suprafata exterioara a inimii. Atunci cind
generatorul ramane in afara corpului pacientului, se realizeaza o cardiostimulare
temporara.

33
 Aceasta este indicata in acele situatii in care se presupune ca tahicardia
simptomatica tratata prin electrostimulare va inceta spontan. In situatia unei
cardiostimulari permanente, generatorul de impulsuri este pozitionat intr-un
buzunar subcutanat (sub piele). Impulsurile electrice emise de acesta sunt
conduse la inima fie prin intermediul unor catetere introduse pe cale
endovenoasa pana in cavitatile drepte ale inimii, fie prin electrozi epicardici
implantati in miocard.Un pacemaker este capabil sa-si intrerupa activitatea in
prezenta unui ritm cardiac spontan, evitind astfel competetia intre activitatea
cardiaca spontana si activitatea cardiaca initiata de catre generatorul de
impulsuri.

Fig. 16 Pacemaker

Practic in cazul unui bolnav cu stimulator cardiac, pacemaker-ul

intervine atunci cand este nevoie si prin socuri electrice asigura frecventa
cardiaca asemanatoare cu cea normala.

34
 Defibrilare

Defibrilatoarele sunt dispozitive care restabilesc ritmul sinusal (ritmul

normal al inimii) prin aplicarea unui soc electric la nivelul toracelui. Defibrilarea
este eficienta in fibrilatia ventriculara, dar pentru ca acest tip de aritmie duce la
deces in termen de patru minute, defibrilarea este utila daca se face imediat.

Fig. 17 Defibrilator

Defibrilarea in primele 3-5 minute de la debutul fibrilatiei ventriculare

poate dubla sau tripla sansele de resuscitare.

35
 Tratament naturist

-Coenzyme Q10 (1-1-0 dupa masa; 3 luni continuu; faciliteaza

oxigenarea sangelui in arterele inimii prevenind bataile neregulate ce produc
discomfort in zona precordiala si anxietate - stare de teama secundara instalarii
aritmiei) sau Super Coenzyme Q10 Plus (1-1-0 dupa masa; 3 luni continuu;
indicata mai ales la varstnicii cu afectiuni cardiovasculare) sau Coenzyme Q10
Sublingual (0-1-0 dupa masa; 2 luni continuu; actioneaza rapid, eliminand
diversele tipuri de aritmie ce pot aparea atat la oamenii aparent sanatosi cat si la
pacientii cardiaci).
- Rhodiolin (2-4 capsule pe zi in momontele de stres asociate cu
dereglari ale ritmului cardiac; inlatura simptomele neplacute prin relaxarea
sistemului neurovegetativ).
- Vital A/ B/ AB/ 0 (1-1-0 dupa masa; se administreaza pana la
terminarea tabletelor din flacon si se repeta in ritm de 3 cure pe an; combate
aritmia prin reglarea nivelului de minerale, vitamine din organism si prin
inlaturarea anemiei destul de frecvente la populatie ce are ca repercursiuni
tulburarea ritmului cardiac).
Exista si o serie de plante din care se pot prepara remedii pentru aceste
afectiuni:
Paducelul este un arbust inrudit cu macesul. Creste sub forma unei tufe
spinoase in poieni, la liziera padurilor, dar si pe dealuri.Substantele active pe
care le gasim in atat in florile cat si in frunzele sale sunt acidul crategic, acidul
ursolic, vitamina C, tanin, flavonoizi si uleiuri aromate. Ceaiul de paducel
produce vasodilatarea arteriala, scaderea tensiunii si are efect sedativ. In acelasi
timp este si un tonic al inimii. Produsele pe baza de paducel sunt numite de
specialistii francezi laptele batranilor, datorita efectelor benefice pe care le are in
special asupra persoanelor de varsta a treia.

36
 Ungurasul este o planta medicinala , inalta de 30-50 cm, acoperita cu
perisori care ii confera un aspect albicios. Infloreste incepand din iunie pana in
septembrie, perioada in care se pot recolta partile aeriene ale pantei. Este o
planta fara pretentii, rezistenta la seceta si o putem intalni in locuri insorite, pe
terenurile necultivate sau pe pasuni. Planta este pomenita in medicina antica
egipteana dar si in cea indiana, ca expectorant si remediu in diferite afectiuni
respiratorii. Ceaiul de unguras provoaca scaderea tensiunii si se recomanda
pacientilor hipertensivi, efect care se datoreaza continutului de azotat de potasiu
si colinei. Se prepara infuzii din o lingura de planta uscata si maruntita la o cana
de apa clocotita, iar ceaiul se bea pe stomacul gol.
Tratamentul TPA. Crizele de TPA care evolueaza necesita o serie de
masuri, care se aplica in trepte. Primele masuri constau din manevre de
stimulare vagala, avand drept scop crearea unui bloc AV tranzitor prin
hipertonie parasimpatica. In acest fel, se intrerupe circuitul de autointretinere
care trece prin calea nodo-hissiana. Se va evita compresiunea globilor oculari la
sugari,ca si masajuj unilateral al glomusuli carotidian Cea mai recomandata
metoda este aceea de a se aplica pe fata sugarului,pentru o perioada scurta de 20
secunde ,un sac de plastic (sau tesaturi) in care se afla cuburi de gheata.Aceasta
manevra de stimulare vagala poate stopa o criza de tahicardie paroxistica. Exista
si varianta de stimulare vagala pe cale chimica. Se va injecta i.v. rapid adenozin-
trifosfat (ATP, produsul comercial Strvadine®) in doza de 1 mg/kg. Copilul va
fi monitorizat continut ECG si injectarea se va face sub monitor. De obicei, ib
cateva secunde, bolnavul intra in ritm sinusal, ceea ce este usor de demonstrat pe
ECG. Daca se instaleaza bradicardie nedorita, este prudent sa avtem pregatita o
seringa cu atropina, pentru a interveni rapid. Testul cu Stryadine® poate servi la
precizarea diagnosticului, dar efectul este de scurta durata si curand criza se
reinstaleaza Pentru a evita aceasta, se administreaza, practic amiodarona
(Cordarone)in doza initiala (de atac) 500 mg/m2. dupa care doza se scade
progresiv.Cea mai practica metoda de oprire a crizei de TPA este administrarea

37
de digoxin i.v. Din doza de atac se administreaza initial jumatate i.v urmand ca
restul doze sa se administreze in 2 prize, la 12 si 24 ore. De obicei bolnavul iese
din criza in 1 -2 ore si pe ECG se inscrie un sindrom post-tahicardic cu unde P
ample si gigante, cu alternante ST-T. Crizele foarte severe si foarte rebele
necesita cardioverse sincrona.
Daca este necesar tratamentul de intretinere se face cu digoxin P.O.
In fine, pentru recidivele repetate intra in discutie si alte variante
terapeutice ca Beta – blocantele (propanolol ), propafenona si flecainida (din
clasa 1 de antiaritmice) sau sotalol si cordarone(din clasa 3-a).
Stryadina si Verapamilul i.v. (0.1 mg/kg) se dovedesc extreme de
eficace. Unii autori prefera ca dupa manevrele de stimulare vagala sa continue
cu o doza de incarcare P.O. de amiodarona (1000-1250 mg/m(patrat) ). Daca
criza se repeta , tratamentul de intretinere va fi centrat pe preparate digitalice .
Numai in caz de recidive se va recurge la propafenona sau flecainida.
Daca substratul TPA este WPW preparatele digitalice sunt formal
contraindicate deoarece aceastea scurteaza perioada refractara a fascicolului
accesor si deprima conducerea impusului pe caile normale, favorizand astfel
conducerea excitatiei pe cai anormale. Deci in crizele de TPA survenite la cei cu
WPW se va recurge la antiaritmice nedigitale (disopiramid ,flecainidina
,amiodarona , verapamil , propafenona).

Accesul vascular
Accesul vascular este esential pentru a permite administrarea fluidelor,
medicamentelor si obtinerea probelor de sange. Accesul venos poate fi dificil in
timpul resuscitarii unui sugar sau al unui copil.31
In cazul copiilor in stare critica in cazul in care accesul venos nu este
posibil cu usurinta, accesul intraosos trebuie luat in considerare cat mai devreme
posibil, in special daca copilul este in stop cardiac sau insuficienta circulatorie

38
decompensata. In orice caz la copii in stare critica daca stabilirea caii venoase nu
are succes dupa un minut, introduceti un ac intra osos in locul acesteia.

Accesul intravenos
Accesul IV periferic asigura concentratii plasmatice ale medicamentelor
si raspunsuri clinice echivalente cu accesul central sau 10. Liniile venoase
centrale asigura un acces mai sigur pe termen lung dar, comparate cu accesul sau
I.V periferic nu ofera avantaje in timpul resuscitarii.

39
 5. Cap IV.Rolul asistentei medicale in ingrijirea
pacientului cu TPA

Asistenta medicala detine o pozitie importanta in ingrijirea acestor

categorii de bolnavi. Pentru a-si indeplinii menirea nu trebuie sa se
multumeasca sa cunoasca si sa aplice, chiar perfect, diferite tehnici de ingrijire a
bolnavului , ci trebuie sa cunoasca si notiuni teoretice care sa-i permita
depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia si chiar, daca este nevoie,
interventia in situatiile in care viata bolnavului depinde de cunostintele sale.
1.Asigurarea repausului fizic
- asistenta se va ingrijii ca bolnavii sa aiba maxim de confort, sa
evite efortul fizic , saloanele sa aiba o ambianta placuta.
- bolnavii cu TPA fiind dispneici, vor fi tinuti in pozitie sezanda
sau semisezanda, asistenta medicala va avea grija sa le asigure aceasta pozitie.
- patul va fi prevazut cu utilaj auxiliar , precum si cu un numar
mare de perne. In cursul zilei patul va fi inlocuit cu un fotoliu avand grija ca
bolnavul sa aiba sprijin sub picioare
2. Asigurarea repausului psihic

40
 - asistenta medicala va avea grija sa fereasca bolnavul de tot ceea ce ar
putea tulbura echilibrul nervos, trebuie sa castige increderea bolnavului printr-o
buna pregatire profesionala.
- pentru a evita starile de neliniste va administra la timp medicamentele
prescrise de medic si va raspunde prompt la orice solicitare a bolnavului.
- asistenta medicala va insotii bolnavii la consultatiile de specialitate (
examinari radiologice, EKG.); va examina starea psihica a bolnavilor, vizitandu-
l cat mai des si va instrui vizitatorii asupra modului de comportare fata de
bolnav.
3. Asigurarea igienei personale a bolnavului
- Asistenta medicala va executa zilnic toaletele bolnavului fara ca acesta
sa faca eforturi prea mari, va face apoi o frectie cu alcool diluat pentru a
imbunatatii circulatia periferica. Pielea trebuie mentinuta in permanenta curata si
uscata , deoarece pielea umflata se infecteaza usor.
- Se va schimba lenjeria de pat si de corp zilnic.
4. Prevenirea formarii trombozelor
- Asistenta medicala va executa zilnic masajul membrelor inferioare, in
directia curentului venos.
- In acelasi scop, asistenta medicala va asigura ridicarea membrelor
inferioare la 35 grade prin ridicarea patului sau prin asezarea unor suluri sub
picioarele bolnavului.
- Bolnavul va fi ajutat sa execute muscari de flexie si extensie a
membrelor inferioare prin care se impiedica trombozarea si se elimina edemele.
5. Urmarirea functiilor vitale si vegetative
- Asistenta medicala va urmarii zilnic T.A. , pulsul central si periferic,
respiratia, diureza, tranzitul intestinal, temperatura.
- Se urmareste bolnavul cu atentie pentru a observa semnele de agravare
si complicatiile care pot aparea ( edem pulmonar, embolie pulmonara,

41
tromboflebita) si va anunta imediat medicul. Starile de constipatie vor fi
combatute cu purgative.
- Asistenta medicala va tine evidenta exacta a lichidelor consumate si
eliminate de bolnav, va urmari zilnic greutatea corporala dupa eliminarea
scaunului si a urinei inainte de masa.
6. Regimul alimentar
- Asistenta medicala va urmari cu strictete respectarea regimului
alimentar care va fi hipocaloric pentru mentinerea greutatii corporale; hiposodat
pentru a impiedica retinerea apei in organism, contribuind la reducerea
edemelor. Se vor evita alimentele care contin natriu : salicilat de sodiu;
cantitatea de lichide zilnica nu va depasi 1-2 l/24h . Ratia zilnica de alimente
va fi impartita in 4 -5 mese, iar ultima masa se va lua cu 3 ore inainte de culcare.
7. Administrarea tratamentului medicamentos
- Asistenta medicala va administra medicatia prescrisa de medic;
medicatia folosita consta in cardiotonice , cel mai frecvent e Digitala care se
administreaza per os si daca nu se administreaza dupa prescriptia medicala da
fenomene de supradozare. Se administreaza si diuretice: Furosemid, Ederen,
Nefrix, iar asistenta va avea grija sa urmareasca diureza.
- Reducerea edemelor si masei sangelui circulant se mai poate face si
prin atarnarea membrelor inferioare, reducand astfel fluxul venos spre inima.
- Oxigenoterapia este indicata si usureaza starea bolnavilor TPA
8 Educatia sanitara
- Asistenta medicala contribuie la educarea bolnavului asupra noului
regim de viata, dupa externare bolnavul va duce o viata ordonata evitand
suprasolicitarile; se va evita munca fizica. Se respecta regimul dietetic, numarul
meselor, se reduce sarea , cafeaua , alcoolul, tutunul. In caz de imbolnaviri
respiratorii: viroze, gripe, vor fi tratate imediat, deoarece orice neglijenta, poate
agrava boala.

42
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INVESTIGATIILE
PARACLINICE
Colaborarea cu medicul la examinarea paraclinica este una din
sarcinile importante ale asistentei medicale.
Sarcinile asistentei medicale in pregatirea si asistarea unui
examen paraclinic sunt urmatoarele:
- pregatirea psihica a bolnavului : i se explica bolnavului in ce consta
examenul care trebuie sa i se faca, caracterul inofensiv al examinarii;
- pregatirea si verificarea instrumentarului necesar efectuarii examinarii
sau recoltarii;
- dezbracarea si imbracarea bolnavului – Imbracarea si dezbracarea
bolnavului se face la solicitarea medicului si trebuie efectuata cu mult tact si
finete, pentru a nu provoca dureri sau miscari inutile ;
- aducerea bolnavului in pozitiile adecvate examinarilor si sprijinirea lui;
- servirea medicului cu instrumentele necesare examinarii si ajutarea
medicului in efectuarea tehnicii;
- recoltarea produselor patologice si a analizelor biologice.
A. Examenele paraclinice cuprind:
- examene de laborator care constau in recoltarea de sange pentru
determinarea V.S.H. –ului ( valori normale 5-10 mm /h, sau 20-50 mm/24 h ),
glicemiei ( valori normale 65-100 mg %) , lipidemiei ( normal 500- 700 mg% ) ,
colesterolul ( normal 150-259 mg % ).
- examen radiologic prin care se pot evidentia aspecte utile pentru
diagnostic. Astfel se observa o silueta cardiaca marita cu o configuratie ce
depinde de boala cauzala, iar la examenul plamanilor, se constata o crestere a
dimensiunilor arterelor pulmonare, dar transparenta pulmonara, nu este redusa.
- explorari hemodinamice care sunt utile atat pentru diagnostic cat si
pentru urmarirea TPA.

43
 DEFINITIA NURSING-ULUI
Nursing-ul a primit foarte multe definitii, dar cele mai
importante sunt definitia O.M.S.-ului, definitia Virginiei Henderson si definitia
consiliului I.N.( C.I.N.).
Definitia prezentata de O.M.S. stabileste ca nursing-ul este o
parte importanta a sistemului de ingrijire a sanatatii cuprinzand :
- promovarea sanatatii ;
- promovarea bolilor;
- ingrijirea persoanelor bolnave fizic-mintal, handicapate.
Cea mai acceptata definitie a fost a Virginiei Henderson; ea
defineste nursing-ul astfel: „ Sa ajuti individul fie acesta bolnav sau sanatos, sa-
si afle calea spre sanatate sau recuperare, sa ajuti individul fie bolnav sau
sanatos, sa-si foloseasca actiunile pentru promovarea sanatatii sau recuperare, cu
conditia ca acesta sa aiba vointa, taria sau cunoasterea necesare pentru a o
face,si sa actioneze in asa fel incat sa-si poata purta singur de grija cat mai
curand posibil.”
Definitia prezentata de C.I.N. :
„ Nursing-ul ca o parte integrala a sistemului de asistenta
sociala cuprinde ocrotirea sanatatii, prevenirea bolilor si ingrijirea bolnavilor
fizic-psihic si a celor infirmi de toate varstele in toate formele de asistenta
sociala si asezari comunitare.

FUNCTIILE ASISTENTEI MEDICALE sunt:

1. de natura independenta
2. de natura dependenta
3. de natura interdependenta

44
 1. Cele de natura independenta se refera la faptul ca asistenta asista sau
ingrijeste pacientul din proprie initiativa, temporal sau definitiv. Aceste ingrijiri
sunt:
a.) De confort – atunci cand persoana bolnava nu-si poate indeplini
aceste functii. Ingrijirile de confort sunt in functie de varsta pacientului, de
natura bolii si de alte dificultati fizice, psihice, sociale.
b.)Asistenta stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si
apartinatorii.
c.) Le transmite informatii, invataminte, asculta pacientul si il sustine.
d.) Este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor
conditii mai bune de viata si sanatate.
2. Cele de natura dependenta se refera la faptul ca asistenta la indicatia
medicului aplica metodele de observatie, de tratament sau de readaptare, observa
la un pacient modificarile provocate de boala sau tratament si le transmite
medicului.
3.Cele de natura interdependenta – in cadrul acestei functii asistenta
colaboreaza cu alti profesionisti din domeniul sanitar, social – educativ,
administrativ si participa la activitati interdisciplinare, de exemplu:
- actiunea de depistare a tulburarilor de ordin fizic, psihic, social.
- actiunea de educatie pentru sanatate si sensibilizare asupra
responsabililor si asupra drepturilor pe care le are populatia in materie de
sanatate.
- actiuni de rezolvare a problemelor psiho - sociale.
- participa la organizarea sau gestionarea centrelor sau unitatile de
ingrijire.
Mai exista o serie de functii care de fapt se regasesc in cele
anterior amintite:
1.Functia profesionala – este rolul cel mai important al asistentei,acela
de a se ocupa de pacient in scopul mentinerii echilibrului sau de a face pentru

45
pacient ceea ce el nu poate sa faca; aici intra functia tehnica, de grup psiholog,
preventiva; tot aici intra promovarea mentinerii sanatatii,prevenirea
imbolnavirilor si ingrijirea in situatii de imbolnaviri si recuperare.
2.Functia educativa – presupune alaturi de calitati psihologice si
aptitudini pedagogice, de a sti sa comunice, de a sti sa fie convingator.
3.Functia de cercetare – aceasta functie impune dezvoltarea unor calitati
specifice, dar si acestea pe fondul unei pregatiri profesionale si morale
superioare. Asistenta ca participanta in echipa de cercetare alaturi de medic,
devine o parte componenta si poate sa-si aduca aportul la dezvoltarea stiintelor
medicale.
APLICAREA NORMELOR DE CONDUITA SI TEHNICA
SECURITATII IN MUNCA
Ingrijirea bolnavilor este o munca de mare raspundere, personalul
mediu sanitar (asistenta) isi desfasoara activitatea in vederea prevenirii si tratarii
unor boli, iar timpul pe care il petrece la patul bolnavului este in general de 8-12
ore. Datorita misiunii delicate personalitatea asistentei medicale trebuie sa fie
marcata de sensibilitate impletita cu tarie de caracter fundamentata pe o
complexa pregatire profesionala, de gradul de constiinciozitate depind vieti
omenesti. Pentru exercitarea meseriei de asistenta este necesar a fi inzestrat cu
anumite inclinatii si aptitudini care printr-o pregatire temeinica se dezvolta in
trasaturi morale ce vor influenta in mod pozitiv conduita personalului mediu
sanitar. Cunostintele si baza pregatirii teoretice a unei asistente se castiga in
scoala prin verigile din lanturi disciplinare care contribuie la pregatirea
profesionala. Dupa terminarea scolii, dezvoltarea cunostintelor profesionale nu
trebuie sa se opreasca nici un moment, trebuie sa fie autodidacta si pentru acest
lucru are la dispozitie reviste, carti, simpozioane, cursuri de pregatire
profesionala.

CALITATILE ASISTENTEI MEDICALE

46
 Calitatile asistentei medicale se impart in 3 mari categorii:
1. Calitati morale
2. Calitati fizice
3. Calitati de bun tehnician
1. Calitatile morale cuprind:
- stapanire de sine, rabdare datorita carora asistenta poate sa depaseasca
momentele critice create de starea psihica si fizica a bolnavului
- optimism, seninatate
- calitatea de a se apropia de bolnav, de apartinatorii acestuia, de a
castiga increderea si pentru a le oferi un confort medical
- constiinciozitate – de care depinde nu numai evolutia bolii, dar si viata
bolnavului
- punctualitate in toate sarcinile de serviciu
- devotament fata de bolnav dus pana la abnegatie
- promptitudine in luarea deciziilor, ingeniozitate, luciditate, initiativa in
fata unor situatii problema
- pastrarea secretului profesional
- atitudine principala fata de tovarasi, de munca sau fata de echipa in
care lucreaza.
2. Calitati fizice
Asistenta trebuie sa aiba forta fizica pentru a face fata unor actiuni
ca:
- transportul, mobilizarea bolnavului
- rezistenta fizica necesara activitatii in ture si in timpul indelungat
petrecut de asistenta in picioare pe parcursul orelor de munca
- miscari sigure si coordonate
3.Calitati de bun tehnician – se refera la cunoasterea functionalitatii
aparaturii medicale, se utilizeaza in investigatii, tratamente, sali de sterilizare,

47
avand in vedere tehnicile moderne care patrund si in domeniul aparaturii
medicale.

LOCUL DE MUNCA AL ASISTENTEI MEDICALE

Locul de munca al asistentei medicale este cuprins in:
- spitale
- policlinici
- circumscriptii sanitare
- crese, gradinite, centre de recoltare si conservare
Spitalul este unitatea sanitara care asigura asistenta sociala completa de
specialitate, preventiva, curativa si de recuperare a bolnavilor.
Spitalul ingrijeste anumite categorii de bolnavi:
- bolnavi in stare grava care au nevoie de o permanenta supraveghere
- ingrijeste imbolnaviri, cazuri rare care se diagnosticheaza mai greu si
este nevoie de tot felul de investigatii si supraveghere
- bolnavii care necesita interventii chirurgicale
- bolnavii cu boli infecto – contagioase pentru a fi izolati de restul
populatiei
Spitalul este amplasat sub forma de:
a.) spital pavilion
b.) spital bloc
Spitalul pavilion – asigura mai multa liniste pentru bolnav, previn
infectiile intra –
spitalicesti ( nozocomiale).Dezavantajul este ca intretinerea lor este mai
costisitoare, necesita mai mult personal, colaborarea dintre sectii este mai greu
de realizat

48
 Spitalul bloc – avantajele sunt tocmai dezavantajele spitalului pavilion.
Atat la spitalul pavilion, cat si la cel bloc se intalnesc mai multe componente
functionale:
- serviciul de primire
- sectie de spital
- servicii de diagnostic si tratament ( laborator, serviciul de radiologie,
explorari functionale)
- serviciul administrativ gospodaresc.

TINUTA ASISTENTEI MEDICALE

Tinuta asistentei medicale, echipamentul de protectie trebuie sa fie
totdeauna curat apretat, calcat, adecvat cu statura fiecaruia.
Durata purtarii aceluiasi echipament nu trebuie sa depaseasca 3 zile ( dar
poate fi schimbat ori de cate ori este nevoie).Halatul si boneta trebuie sa fie
adaptate la statura asistentei pentru a avea prestanta, pentru a fi ordonata in fata
bolnavilor si a intregului personal medico – sanitar, pentru a castiga increderea,
nu dispretul.
Asistenta inainte de a-si lua echipamentul, verifica integritatea si
curatenia acestuia. Halatul se imbraca dupa ce au fost scoase hainele de strada .
Boneta va fi aranjata incat sa acopere foarte bine parul. Ghetele vor fi curate,
comode si silentioase. Mastile de tifon care protejeaza gura vor fi curate,
dezinfectate prin sterilizare si vor cuprinde 4 -5 straturi de tifon. Aceste masti
sunt purtate in saloanele de nou – nascuti, sali de operatie, sali de nastere, la
bolnavii contagiosi la care asistenta executa diverse tehnici. Manusile sunt de
cauciuc si sunt indispensabile diverselor tehnici ( recoltat de analize, pansat de
plagi, transport de produse patologice ale bolnavului) si alte tehnici de ingrijire a
bolnavilor
.Asistenta este obligata sa poarte echipament de protectie in timpul
serviciului si sa pastreze toate regulile de igiena personala.

49
 OBIECTIVELE ASISTENTEI IN SATISFACEREA NEVOILOR
FUNDAMENTALE
In modelul conceptual al Virginiei Henderson se enunta faptul ca orice
fiinta umana indiferent de varsta, sex, are o serie de necesitati care trebuie
satisfacute. Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazeaza pe definirea a
14 nevoi fundamentale cu corespondentele lor bio- psiho- sociale. Atingerea de
catre pacient a independentei in satisfacerea nevoilor este telul profesiei de
asistent. In conceptul Virginiei Henderson asistenta trebuie sa stie ca o nevoie
fundamentala este o necesitate vitala a fiintei umane pentru a-si asigura starea de
bine in apararea fizica si mentala.
Cele 14 nevoi fundamentale in conceptul Virginiei Henderson sunt:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a alimenta si hidrata
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se misca si a avea o buna postura
5. Nevoia de a dormi ;i a se odihni
6. Nevoia de a se imbraca si dezbraca
7. Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale
8. Nevoia de a fi curat, de a-si proteja tegumentele
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a actiona dupa credintele si valorile sale
12. Nevoia de a se realiza
13. Nevoia de a se recrea
14. Nevoia de a invata
Toate aceste 14 nevoi comporta diferite dimensiuni ale fiintei umane.
Prima dimensiune cea biologica,psihologica,culturala si spirituala . In afara de
Virginia Henderson s-a mai facut o clasificare a nevoilor umane conform teoriei

50
lui Maslow. Maslow a fost psiholog si umanist american care afirma ca exista 5
categorii de nevoi umane ierarhizate in ordinea prioritatilor. Aceste 5 nevoi sunt:
1. Nevoi fiziologice
2. Nevoi de securitate
3. Nevoi de apartenenta
4. Nevoi de cunoastere
5. Nevoia de realizare
Dupa teoria lui Maslow trebuie satisfacute mai intai nevoile de baza,
fiziologice, securitate, ca persoana sa poata tinde spre celelalte nevoi din cele
14. Ca sa mentina un echilibru fiziologic si psihologic pacientul si individul in
general trebuie sa atinga un nivel minim in satisfacerea nevoilor sale.
ROLUL PROPRIU SI DELEGAT AL ASISTENTEI IN
PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU RECOLTAREA DE PRODUSE
BOILOGICE SI PATOLOGICE
Produsele recoltate pentru analiza de laborator constituie materialul de
analizat. Ele pot fi produse normale sau patologice. Pentru recoltarea acestor
produse provenite de la individ e nevoie sa se respecte o serie de reguli si
conditii de recoltare. Examenul de laborator exprima in ceea ce priveste
morfologia,fizionomia si biochimia acestuia. Examenele de laborator efectuate
produselor biologice ( normale) si patologice, completeaza simptomatologia
bolii cu elemente obiective, reflectand modificarile aparute in organism.
Analizele de laborator pot confirma sau infirma diagnosticul clinic.
- reflecta evolutia bolii
- reflecta eficienta tratamentului
- confirma vindecarea
- semnaleaza aparitia unor complicatii
De asemenea, examinarile de laborator permit depistarea unor cazuri de
boli infectioase precum si persoanele purtatoare de germeni patogeni,ele avand
rol in profilaxia bolilor contagioase.

51
 Utilitatea si obiectivitatea rezultatelor examenelor de laborator depind de
modul cum se efectueaza examenul de laborator. Dupa modul de efectuare a
analizelor intra in sarcina personalului de laborator, recoltarea produselor este
efectuata de asistenta medicala, in majoritatea situatiilor.
Pentru a se realiza in conditii optime recoltarea, asistenta trebuie sa
respecte urmatoarele norme:
1. Orarul recoltarii
2. Efectuarea pregatirii psihice si fizice a bolnavului
3. Pregatirea instrumentarului si a materialului necesar pentru recoltare.
4. Tehnica recoltarii propriu-zise
5. Completarea buletinului de trimitere la laborator si etichetarea
produsului recoltat
6. Pastrarea si transportarea produsului recoltat
Efectuarea pregatirii psihice
Pregatirea psihica va fi facuta cu mare atentie si consta in instruirea lui
privind comportamentul sau in timpul recoltarii, colaborand cu asistenta pentru
reusita recoltarii si inlaturarea starii de teama. Din punct de vedere fizic,
bolnavul este pregatit fie printr-un regim alimentar, fie printr-un repaus la pat
asezandu-l intr-o anumita pozitie, fie prin intreruperea unui tratament
medicamentos care ar putea influenta rezultatul analizelor.
Completarea imediata a buletinelor de analiza si etichetarea produselor,
asigura evitarea inlocuirii rezultatelor intre ele,de fapt, ce ar putea duce la grave
erori.
Buletinul de analiza se completeaza cu numele,prenumele
bolnavului,sectia si numarul salonului,natura produsului,analiza ceruta,data
recoltarii,numele celui care a recoltat. Pentru anumite examinari ( serologice) se
mai completeaza sexul, varsta,dispensarul medical si intreprinderea unde
lucreaza.

52
 Etichetarea produselor se face prin scrierea unor etichete cu datele
bolnavului care se lipesc pe recipientele respective.
Un produs neetichetat nu poate fi utilizat pentru analiza. Recoltarea unor
produse in conditii sterile urmareste ca produsul recoltat sa nu fie suprainfectat-
introducerea in produs a unor germeni introdusi din afara. Suprainfectarea
produsului se poate face cu germeni straini proveniti de la bolnavi, de la
asistenta, din aer sau din instrumentarul folosit. Asistenta va transporta
produsele recoltate astfel incat ele sa ajunga la laborator cat mai repede si-n
starea in care au fost in organism. Se trimit imediat pentru a evita alterarea.
Cand se transporta de la un spital la altul sau dintr-o localitate in alta,se
ambaleaza astfel incat sa nu se sparga, sa nu se deterioreze. Aceeasi grija o va
avea asistenta si pentru transportul de pe sectie la laborator.
Recoltarea sangelui pentru examene hematologice si biochimice
Recoltarea se face prin intepare( la adult pulpa degetului sau lobul
urechii, la copil fata plantara a halucelui sau calcai ) prin punctie
venoasa,punctie arteriala.
Pentru majoritatea recoltarilor de sange este necesar ca bolnavul sa fie
nemancat(nu a ingerat nici un aliment solid sau lichi timp de 12 ore). In practica
se recomanda bolnavului sa nu mai manance nimic de la cina pana dimineata
cand se face recoltarea.
Materiale necesare: tava medicala acoperita cu camp steril, doua seringi
de 10 cm sterilizate, trei ace de punctie venoasa cu mandren sterilizate, uscate si
verificate, alcool,tinctura de iod, tampoane de vata, garou de cauciuc, casoleta
cu compuse sterile, leucoplast, musama, perna tare elastica pentru articulatia
cotului, recipienti de recoltare, eprubete si flacoane sterile, uscate, goale sau cu
substante chimice, anticoagulante sau de alta natura in functie de felul analizei
pentru care se face recoltare, numerotate cu creion, medii de cultura,tavita
renala.
Etape de executie:

53
 1. Pregatirea instrumentelor si a materialelor necesare:
- se aleg materialele necesare si se aseaza pe tava;
- se transporta tava cu materialele in apropierea bolnavului.
2. Pregatirea fizica si psihica a bolnavului:
- se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii
- se aseaza bolnavul in pozitia necesara ( in functie de locul punctiei);
- se dezbraca bratul ales astfel ca hainele sa nu impiedice circulatia de
intoarcere;
- se aseaza sub bratul bolnavului perna elastica si apoi musamaua;
- se solicita bolnavului sa mentina bratul in pozitia necesara.
3. Se monteaza seringa.
4. Stabilirea locului punctiei:
- se stabileste bratul la care se face punctia;
- se examineaza calitatea si starea venelor de la plica cotului;
- se stabileste locul de executare a punctiei.
5. Executarea punctiei:
- se aplica garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea
mijlocie a bratului;
- cu indexul mainii stangi se palpeaza locul pentru punctie;
- se dezinfecteaza locul punctiei;
- se cere bolnavului sa inchida si sa deschida pumnul de cateva ori si sa
ramana cu el inchis ;
- avand seringa in mana dreapta intre police si celelalte degete, cu
indexul se fixeaza amboul acului atasat;
- cu policele mainii stangi fixeaza vena la 4-5 cm sub locul punctiei si
executa o compresiune si o tractiune in jos asupra tesuturilor vecine;
- se introduce acul in mijlocul venei in directia axului longitudinal al
venei si se impinge de-a lungul ei la o adancime de 1-1,5 cm;

54
 - cu mana stanga se trage incet pistonul, aspirand sange ( sangele trebuie
sa apara in seringa);
- se continua aspirarea sangelui in seringa pana se extrage cantitatea de
sange necesara;
- se desface garoul si bolnavul deschide pumnul;
- se aplica un tampon de vata uscat peste locul unde este acul si se
retrage acul printr-o miscare rapida;
- se dezinfecteaza locul punctiei cu un tampon cu alcool sau tinctura de
iod care va fi mentinut la bolnav timp de 5-10 minute, pentru hemostaza;
- se scoate acul de la seringa si sangele recoltat se goleste in recipientul
pregatit;
- spalare pe maini cu apa curenta si sapun.
6. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica; reorganizarea locului de munca si
pregatirea sangelui recoltat pentru laborator.
Din sangele recoltat se fac urmatoarele analize:
V.S.H.- ul
Se va recolta prin punctie venoasa, fara staza. Pentru aceasta se aspira in
prealabil in seringa 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% si se recolteaza 1,6 ml sange.
Valorile normale:5-10 mm/h sau 20-50 mm/24 h. La femei valoarea este cu 1
sau cu 3 mm mai crescuta fata de barbat.
Analize biochimice
Lipidemia – se recolteaza dimineata pe nemancate, 2-5 ml de sange fara
substanta anticoagulanta prin punctie venoasa.
Valori normale:500-700 mg%
Colesterol - se recolteaza dimineata pe nemancate 2-5 ml sange prin
punctie venoasa fara substanta anticoagulanta.
Valori normale:150-250 mg%
Glicemia – se recolteaza sange prin punctie venoasa 2 ml sange pe
substanta anticoagulanta(florura de natriu) 4 mg si se va trimite la laborator.

55
 Valori normale: 1 g‰ -1,20g‰.
PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORARI
RADIOLOGOCE
Examenul radiologic al inimii cuprinde :radiografia , radioscopia,
kimografia, radiocardiograma, angiocardiografia.
In practica obisnuita se intrebuinteaza examenul radiologic si
radioscopic.
Radioscopia- examen direct, proiectandu-se silueta cardiovasculara pe
un ecran fluorescent. Permite examenul in miscare, dar ramane un examen
subiectiv, care nu permite comparatia an timp.
Radiografia- ofera o imagine obiectiva, care permite comparatia in timp
, sesizeaza numeroase amanunte care scapa radioscopiei si prezinta un grad mai
redus de periculozitate pentru medic.
Etapele de executie:
Pregatirea psihica a bolnavului- bolnavul este anuntat si i se explica
conditiile in care se realizeaza (camera in semiobscuritate ):
- va fi condus la serviciu de radiologie;
- se explica bolnavului cum trebuie sa se comporte in timpul expunerii
( va executa cateva miscari de respiratie, iar radiografia se va face in apnee dupa
o respiratie profunda).
Pregatirea fizica
- asistenta ajuta bolnavul sa se dezbrace complet in zona toracica;
- se departeaza obiectele radioopace ;
- se aseaza bolnavul in pozitie ortostatica cu mainile pe solduri si coatele
aduse inainte fara sa ridice umarul cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care
poarta filmul in spatele ecranului. Cand pozitia verticala este contraindicata se
aseaza bolnavul in pozitie sezanda sau decubit. Asistenta are rolul de a ajuta
bolnavul in timpul examinarii , sa ia pozitiile ceruta de medic.
Ingrijirea bolnavului dupa tehnica

56
 Bolnavul va fi ajutat sa se imbrace , va fi condus la pat, medicul va nota
in foaia de observatie examenul radiologic si data.

PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU

ELECTROCARDIOGRAMA
Electrocardiograma reprezinta inregistrarea grafica a rezultantei
fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac. Ea reprezinta o metoda
de investigatie extrem de pretioasa in diagnosticul unei cardiopatii, in general, in
suferintele miocardului si este o metoda care recunoaste o boala de inima cu
evolutie lenta atunci cand EKG se efectueaza la efort. Inregistrarea
electrocardiogramei se face cu ajutorul unor aparate speciale numite
electrocardiograme de tipuri diferite. Bolnavul este racordat la aparat printr-un
cablu cablu – bolnav; la extremitatea distala a cablului sunt atasate niste placute
metalice numite electrozi in numar de 10, necesare pentru a inregistra 4 derivatii
standard si unipolare si 6 derivatii precordiale notate cu V1-V6.
Etapele de executie:
Pregatirea bolnavului
- asistenta pregateste bolnavul din punct de vedere psihic pentru a
inlatura factorii emotionali;
- se transporta bolnavul in sala de inregistrare, de obicei cu caruciorul,
cu 10-15 minute inainte de a inregistrare;
- bolnavul va fi dezbracat in partea superioara a corpului si la nivelul
membrelor inferioare;
- va fi culcat pe canapea si rugat sa-si relaxeze musculatura.
Montarea electrozilor
Placile electrozilor se monteaza pe partile moi, sub placa de metal a
electrozilor se aseaza o panza inmuiata intr-o solutie de electrolit( o lingura sare
la un pahar de apa) , iar la aparatele noi se foloseste o pasta speciala. Cei 10

57
electrozi( 4- pentru membre si 6- pectorali) se fixeaza pe bolnav in felul
urmator:
a) Montarea electrozilor pe membre:
- rosu-mana stanga
- galben-mana dreapta
- verde-picior stang
- negru-picior drept
b) La nivel precordial derivatiile precordiale se noteaza cu V1-V2;V3-
V4;V5-V6.
V1- in spatiul 4 intercostal pe marginea dreapta a sternului (rosu);
V2- spatiul 4 intercostal pe marginea stanga a sternului(galben);
V3- intreV2-V4(verde);
V4- spatiul 5 intercostal stang pe linia medioclaviculara(maro);
V5- intersectia de la orizontala dusa din V4 si linia anterioara axilara
stanga(negru);
V6- intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie
stanga(verde).
O electrocardiograma normala cuprinde undele numite conventional
P,Q,R,S,T,U; segmentele - distanta dintre doua unde(PQ si ST), iar intervalele
sunt portiuni de traseu care cuprind unde si segmente P-Q si Q-T. In practica,
electrocardiograma este foarte utila pentru diagnosticul tulburarilor de ritm,
tulburarilor de conducere, cardiopatiilor ischemice coronariene, intoxicatii cu
unele droguri ( Chinidina, Digitala).

58
 7.Cap VI. Anexe: Dosar de ingrijire
Procesul de ingrijire este o metoda organizata, sistematica, care permite
acordarea de ingrijiri individualizate.
Planul de ingrijire astfel conceput este centrat pe reactiile particulare ale
fiecarui individ sau grup de indivizi la o modificare reala sau potentiala de
sanatate.
Demersul nu poate fi definit ca un proces fara gandire deoarece el este
compus din diverse etape logic structurate avand ca scop obtinerea unei mai
59
bune stari a pacientului sau demersul mai poate fi definit ca aplicare a modului
stiintific de rezolvare a problemelor, de analiza a situatiilor, de ingrijire care sa
corespunda nevoilor fiziologice, psihosociale ale persoanei.
Procesul de ingrijire este un mod de a gandi logic care permite
interventia constienta, planificata a ingrijirilor in scopul protejarii si promovarii
starii de sanatate a individului.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson in procesul de
ingrijire usureaza identificarea problemelor pacientului in plan bio, psiho, social
si cultural gasind sursele de dificultate care impiedica satisfacerea nevoilor.
Permite stabilirea interventiilor capabile sa reduca influenta acestor surse cu
scopul de a ajuta persoanele sa-si recapete autonomia pe cat posibil.

60
 7.1 Plan de ingrijire nr.1:

CULEGEREA DATELOR:
NUMELE ȘI PRENUMELE: Z.A.
DATA NAȘTERII: 12.01.1987
ADRESA: STR. SOARELUI, TIMISOARA
OCUPAȚIA:CASERITA
DIAGNOSTIC LA INTERNARE:TAHICARDIE PAROXISTICA
SUPRAVENTRICULARA
ANTECEDENTE PERSONALE:
FIZIOLOGICE: MENARHA- 14 ANI, CICLURI MENSTRUALE
NEREGULATE;
PATOLOGICE: NEAGA
CONDITII DE VIAȚĂ ȘI MUNCA: FUMATOARE, CONSUM
ALCOOL OCAZIONAL, CONSUM FRECVENT DE VAFEA SI BAUTURI
ENERGIZANTE
OBICEIURI DE VIAȚĂ: LOCUIESTE CU FAMILIA ÎNTR-UN
APARTAMENT CU DOUA CAMERE ÎN CONDIŢII BUNE
TALIA: 1,65M
GREUTATE:60 KG

NEVOI FUNDAMENTALE
1. Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie- dependenta
2. Nevoia de a bea si a manca -independenta
3. Nevoia de a elimina - dependenta
4. Nevoia de a se misca si a avea o buna postura -independenta
5. Nevoia de a dormi si a se odihni -independenta
6. Nevoia de a se imbraca si dezbraca -independenta
61
 7. Nevoia de a-si mentine temperatura corpului in limite normale -
independenta
8. Nevoia de a fi curat , ingrijit , de a proteja tegumentele si
mucoasele- independenta
9. Nevoia de a evita pericole -independenta
10. Nevoia de a comunica - independenta
11. Nevoia de a actiona conform propriilor convingeri si valori , de a
practica religia – independenta
12. Nevoia de a fi preocupat in vederea realizarii - independenta
13. Nevoia de a se recrea- independenta
14. Nevoia de a invata cum sa-si pastreze sanatatea- dependenta

IDENTIFICAREA PROBLEMELOR:

1.NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O BUNA CIRCULATIE

MANIFESTAREA DE DEPENDENTA: puls inadecvat
SURSA DE DIFICULTATE:incapacitatea de mentinere in interval
fiziologic a batailor inimii
PROBLEMA: tahicardie

2. NEVOIA DE A BEA SI A MANCA nu prezinta dificultate

3.NEVOIA DE A ELIMINA –
MANIFESTAREA DE DEPENDENTA: eliminare inadecvata
SURSA DE DIFICULTATE:diureza insuficienta
PROBLEMA: deshidratare

62
 4.NEVOIA DE A SE MISCA SI A AVEA O BUNA POSTURA nu
prezinta dificultate

5. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI nu prezinta dificultate

6. NEVOIA DE A SE IMBRACA SI DEZBRACA nu prezinta

dificultate

7. NEVOIA DE A-SI MENTINE TEMPERATURA CORPULUI IN

LIMITE NORMALE nu prezinta dificultate

8. NEVOIA DE A FI CURAT , INGRIJIT , DE A PROTEJA

TEGUMENTELE SI MUCOASELE ; nu prezinta dificultate

9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLE nu prezinta dificultate

10. NEVOIA DE A COMUNICA - nu prezinta dificultate

11. NEVOIA DE A ACTIONA CONFORM PROPRIILOR

CONVINGERI SI VALORI , DE A PRACTICA RELIGIA - nu prezinta
dificultate

12. NEVOIA DE A FI PREOCUPAT IN VEDEREA REALIZARII - nu

prezinta dificultate

13. NEVOIA DE A SE RECREA - nu prezinta dificultate

14. NEVOIA DE A INVATA CUM SA-SI PASTREZE SANATATEA.

MANIFESTAREA DE DEPENDENTA: incapacitatea de a se ingriji

63
 SURSA DE DIFICULTATE:lipsa informatiei
PROBLEMA: neconstientizarea importantei cunoasterii manevrelor
vagale

PLANIFICAREA INGRIJIRILOR

NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O BUNA CIRCULATIE

PROBLEMA: palpitatii
OBIECTIVUL: pacienta va avea un puls corespunzator
DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE: tahicardie

NEVOIA DE A ELIMINA
PROBLEMA: deshidratare
OBIECTIVUL: pacienta va elimina corespunzator
DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE: oligurie

NEVOIA DE A INVATA CUM SA-SI PASTREZE SANATATEA.

PROBLEMA: tahicardie
OBIECTIVUL:pacienta sa detina informatiile necesare spre a-si mentine
sanatatea
DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE: neconstientizarea importantei
manevrelor vagale

Perioada:2-5 martie 2014

Probl Obiec Interventii Evaluare

ema tive
Dispne Comb Am pozitionat Reducerea in

64
e de grad mic aterea dispneei bolnavul in pozitie intensitate a dispneei.
prin asigurarea semisezanda. Am aerisit
oxigenului salonul. I se cere bolnavului sa
necesar evite efortul fizic si psihic si sa
respiratiei stea la pat.
Tahica Masur Pulsul arterial este A.V.=180/minut
rdie area, observarea senzatia de soc perceputa la neregulat
si notarea palparea unei artere
pulsului. superficiala, comprimata
incomplet pe un plan rezistent.
Pulsul se masoara in artera
radiala prin comprimarea arterei
pe un plan dur.
Masur Respiratia reprezinta Respiratie = 15
area, observarea functia prin care se realizeaza respiratii/ min
si notarea aportul de oxigen necesar
respiratiei proceselor vitale ale
organismului paralel cu
eliminarea in atmosfera a CO2
rezultat din arderi. Se masoara
notand inspiratiile (miscari de
ridicare a cutiei toracice) timp
de 1 minut.
Oliguri Masur Incurajez hidratarea Eliminare 1200 ml
e area, observarea cu ceaiuri si apa.
si notarea urinii
Pregati Am pregatit
rea bolnavului in materialele necesare recoltarii,
vederea recoltarii le-am transportat la patul
probelor bolnavului cu masa de
biologice si tratament (materialele fiind
efectuarea EKG. sterile). In prealabil am facut
pregatirea fizica si psihica a
bolnavului, atentionandu-l ca
analizele se recolteaza. Am
recoltat sange pentru VSH,
lipomie, colesterol, glicemie,
HT, Hb, timol. Apoi am
explicat bolnavului in ce consta
tehnica EKG

65
 Necon Educat Schimbarea lenjeriei Bolnavul se simte
stientizarea ia sanitara de pat. Am ajutat bolnavul sa-si mai bine.
importantei privind aplicarea faca toaleta pe regiuni (pielea Bolnavul invata sa
manevrelor manevrelor trebuie mentinuta uscata si aplice la nevoie manevrele
vagale vagale. curata pentru ca cea edematiata vagale.
se infecteaza usor).
Educ pacientul sa
cunoasca manevrele vagale.
Tahica Admin Rol delegat: Stare generala
rdie istrarea Am ameliorata.
tratamentului administrat Digoxin 2tb.
medicamentos. (1/zi), Propafenona: per
os:200mg*2/zi
Notare VSH=36mm/h
a in F.O. a Colesterol=230mg
analizelor %
biologice. Lizemie=600mg%
Glicemie=100mg%
Timol= 5 UML
HT= 38%
Leucocite=4300
HB= 14 -16 g

Externare: 6 martie 2014

P Ob Interv Evaluare
roblema iective entii
Ob Am TA=130/80 mmHg
servarea, masurat TA, AV= 80/minut
masurarea si pulsul, diureza. Temp.= 37grade C
notarea Am masurat TA Diureza=1100ml/24ore
functiilor cu ajutorul Scaun normal.
vitale tensiometrului si Respiratie normala=18/minut
al stetoscopului.
Pulsul l-am
masurat prin
comprimarea
arterei radiale.

66
 Cre Am Pacienta se face respnsabila sa-si
area pregatit pacienta administreze medicatia prescrisa.
conditiilor de pentru externare,
mediu incurajand
autoadministrarea
medicatiei.

EVALUARE FINALA
Pacienta se externeaza cu recomandare de reevaluare la 2 luni si
respectarea medicatiei prescrise de catre medic. Se indica respectarea
regimului medicamentos si aplicarea manevrelor vagale la nevoie.
Dg. de externare:TPA clasa I
8. Cap. VII Concluzii
Asistenta medicală deţine o poziţie foarte importantă în îngrijirea
pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare.Justificarea rolului ei rezidă în caracterul
bolii cu spitalizare îndelungată,deci o supraveghere continuă.Urmărind cele trei
cazuri am constatat că pacienţii au răspuns pozitiv la medicaţia administrată,la
tratament.
Au fost educaţi cu regimul hiposodat deoarece acest regim poate fi
adeseori mai util decît multe medicamente.
Am urmărit funcţiile vitale şi vegetative notînd cu precizie în foaia
de observaţie.
Am asigurat repaus fizic şi psihic,dar am ţinut cont de dezavantajele
repausului îndelungat la pat,fapt pentru care am recomandat alegerea poziţiei
şezînde sau semişezînde în funcţie de starea pacientului.
Este importanat poziţia corectă în pat a pacientului,schimbarea
lenjeriei de pat şi de corp precum şi masajul gambelor şi picioarelor,cu
blîndeţe,pentru prevenirea trombozelor.
Pacienţii vor rămîne sub tratament medicamentos cu controale
periodice.
67
9. Bibliografie
1. „ DIAGNOSTUCUL BOLILOR
CARDIOVASCULARE” de Roman Vlaicu, Corneliu Dudea
2. „ GHID NURSING” de Lucretia Titirca
3. „MANUAL DE INGRIJIRI SPECIALE ACORDATE
PACIENTULUI DE ASISTENTA MEDICALA”de Lucretia
Titirca
4. ”PROFESIA DE ASISTENT” de L. Clocotici
5. ” MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII”
de Constantin Borundel
6. ” BREVIAR EXPLORARI FUNCTIONALE” de
Lucretia Titirca
7. ” TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI” de Carol
Mozes
8. ” TEHNICI DE EVALUARE” de Lucretia Titirca

68