Licența Stenoza Mitrala - Voicu (Vasilache) Naomi Debora PDF

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
”DOCTOR LUCA”, CERNICA

Specializare: Asistent Medical Generalist
LUCRARE DE DIPLOMĂ
Coordonatori:
Dr. Daniela ARAMĂ
Asist. Magdalena ROMAN
Absolvent:
Voicu (Vasilache) Naomi Debora
2020
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
”DOCTOR LUCA”, CERNICA
Specializare: Asistent Medical Generalist
LUCRAREA DE DIPLOMĂ
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
STENOZĂ MITRALĂ
Coordonatori:
Dr. Daniela ARAMĂ
Asist. Magdalena ROMAN
Absolvent:
Voicu (Vasilache) Naomi Debora
2020
DECLARAŢIE
Subsemnatul/Subsemnata________________________________________________,
candidat la examenul de absolvire la Şcoala Postliceală Sanitară Doctor Luca, Cernica, în
domeniul Sănătate şi Asistenţă Pedagogică, specializarea asistent medical generalist, declar pe
propria răspundere că lucrarea de faţă este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele şi
pe baza informaţiilor obţinute din surse care au fost citate şi indicate, conform normelor etice,
în note şi în bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora şi că nici
o parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau
juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituţii de
învăţământ superior în vederea obţinerii unui grad sau titlu ştiinţific ori didactic.
Semnătura,______
____________________
CUPRINS
MOTTO ................................................................................................................................. VII
MOTIVAȚIA LUCRĂRII ................................................................................................. VIII
CAPITOLUL 1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE .................................................................... 1
1. 1. Definiție ............................................................................................................................................... 1
1. 2. Epidemiologie ..................................................................................................................................... 2
1. 3. Etiologie și clasificare ......................................................................................................................... 3
CAPITOLUL 2 NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE......................................... 5
2. 1. Caracteristici ...................................................................................................................................... 7
2. 1. 1. Poziția ......................................................................................................................................... 7
2. 1. 2. Forma inimii ............................................................................................................................... 8
2. 1. 3. Dimensiunea ............................................................................................................................... 8
2. 2. Camerele cordului .............................................................................................................................. 8

2. 2. 1. Atriul drept ................................................................................................................................. 9
2. 2. 2. Ventriculul drept ....................................................................................................................... 10
2. 2. 2. 1. Valva tricuspidă .............................................................................................................. 11
2. 2. 2. 2. Valva pulmonară ............................................................................................................. 12
2. 2. 3. Atriul stâng ............................................................................................................................... 13
2. 2. 4. Ventriculul stâng....................................................................................................................... 14
2. 2. 4. 1. Valva mitrală ................................................................................................................... 15
2. 2. 4. 2. Valva aortică ................................................................................................................... 15
2. 3. Vascularizația inimii ........................................................................................................................ 16
2. 4. Inervația inimii ................................................................................................................................. 19
2. 5. Sistemul vascular .............................................................................................................................. 20
2. 6. Activitatea mecanică a inimii și ciclu cardiac ................................................................................ 22
2. 7. Circulația sângelui............................................................................................................................ 24
CAPITOLUL 3 NOȚIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ȘI FIZIOPATIOLOGIE ... 27
3. 1. Noțiuni de anatomopatologie ........................................................................................................... 27
3. 2. Noțiuni de fiziopatologie .................................................................................................................. 30

3. 2. 1. Consecințe hemodinamice ale SM ............................................................................................ 30
3. 2. 2. Efectele stenozării orificiului mitral și creșterii presiunii diastolice în AS ............................... 31
CAPITOLUL 4 SIMPTOMATOLOGIE ........................................................................... 33
4. 1. Manifestări funcționale respiratorii ............................................................................................... 33

iv
4. 2. Simptome cardiovasculare .............................................................................................................. 34
4. 3. Semne generale ................................................................................................................................. 36
4. 4. Semnele clinice .................................................................................................................................. 36
CAPITOLUL 5 INVESTIGAȚII DE LABORATOR ....................................................... 38
5. 1. Ecocardiografia ................................................................................................................................ 38
5. 2. Electrocardiograma (EKG) ............................................................................................................. 39
5. 3. Ecografia transesofagiană (TEE) .................................................................................................... 40
5. 4. Radiografia toracică ......................................................................................................................... 40
5. 5. Fonocardiograma ............................................................................................................................. 41
5. 6. Cateterism cardiac ........................................................................................................................... 41
5. 7. Explorări hemodinamice ................................................................................................................. 42
5. 8. Cineangiocardiografia ..................................................................................................................... 42
5. 9. Angiocardiografia............................................................................................................................. 42
5. 10. Forme clinice ................................................................................................................................... 43
CAPITOLUL 6 DIAGNOSTIC, TRATAMENT ȘI COMPLICAȚII ............................. 44
6.1 Diagnostic pozitiv și diferențial ......................................................................................................... 44

6. 1. 1. Diagnostic pozitiv ..................................................................................................................... 44
6. 1. 2. Diagnostic diferențial ............................................................................................................... 45
6. 2. Tratament ......................................................................................................................................... 46
6. 3. Complicații ........................................................................................................................................ 52
CAPITOLUL 7 EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC............................................................... 54
7. 1. Evoluție ............................................................................................................................................. 54
7. 2. Prognostic.......................................................................................................................................... 54
CAPITOLUL 8 PREZENTAREA CAZULUI ................................................................... 55
8.1. Cazul................................................................................................................................................... 55
CONCLUZII ........................................................................................................................... 76
ABREVIERI ........................................................................................................................... 77
ANEXE .................................................................................................................................... 79
v
1. Măsurarea funcțiilor vitale .................................................................................................................. 79
1. 1. Măsurarea și notarea respirației .................................................................................................... 79
1. 2. Măsurarea și notarea tensiunii arteriale ....................................................................................... 80
1. 3. Măsurarea și notarea pulsului ....................................................................................................... 83
1. 4. Măsurarea și notarea temperaturii ................................................................................................ 85
2. Recoltare probe pentru examen de laborator .................................................................................... 88

2. 1. Recoltarea sângelui prin puncție venoasă ..................................................................................... 88
3. Administrarea medicamentelor .......................................................................................................... 92

3. 1. Administrarea medicamentelor pe cale subcutanată ..................................................................... 92
3. 2. Administrarea medicamentelor pe cale intravenoasă ................................................................... 94
3. 3. Administrarea medicamentelor pe cale intramusculară ................................................................ 96
4. Montarea cateterului venos pentru perfuzii și îndepărtarea sa ....................................................... 99

4. 1. Montarea cateterului venos ........................................................................................................... 99
4. 2. Îndepărtarea cateterului venos .................................................................................................... 103
5. Oxigenoterapie.................................................................................................................................... 104
6. Înregistrarea EKG simplă în repaus ................................................................................................ 106
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 108
vi
MOTTO
„Sănătatea este darul cel mai frumos și bogat pe care natura știe să-l facă.”
Michel de Montaigne
„Medicina este într-adevăr o profesiune dar nu este o profesiune ca toate celelalte. Ea

cere nu numai multă pricepere, ci și dragoste pentru om,
multă omenie, pasiunea de a te dedica sănătății semenilor.”
Nicolae Ceaușescu
vii
MOTIVAȚIA LUCRĂRII
Am ales STENOZA MITRALĂ ca subiect al lucrării mele de diplomă deoarece în

timpul stagiului de practică în secția de Cardiologie, am observat mulți pacienți diagnosticați
cu această boală.
Studiind am aflat că în România mortalitatea prin boli cardiovasculare este de
aproximativ 3 ori mai mare decât aceea prin cancer.
Din păcate, stenoza mitrală a afectat și familia mea. Prin aceasta, mi-am dorit să
aprofundez subiectul, să aflu mai multe informații, să descopăr soluții, să studiez și să am mai
multe cunoștințe despre ce este, cum se manifestă și mai ales îmi doresc să știu cum pot ajuta
pe cei care suferă de această boală, deoarece am regretat că în trecut nu am putut face mai mult
în momentele critice.
În acest moment, bunica mea este diagnosticată cu stenoză mitrală și eu mi-am propus
ca de data aceasta să o pot ajuta cu maximă competență la procesul de îngrijire și tratament,
aplicând tehnicile și indicațiile medicului cât mai corect.
Ca viitor cadru medical, vreau să ajut pacienții care au această suferință, cărora pe
lângă tratament, le voi face și educație sanitară, pentru ca să nu trateze cu superficialitate această
afecțiune. În acest fel voi putea să-mi îndeplinesc misiunea de asistentă medicală: aceea de a fi
o persoană dedicată ajutorării oamenilor aflați în suferință.
viii
CAPITOLUL 1
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1. 1. Definiție
Stenoza mitrală (SM) este o cardiopatie valvulară a orificiului mitral, produsă de

sudarea valvelor cu strâmtare anatomică a orificiului atrio-ventricular (AV) stâng, împiedicând
trecerea sângelui din atriul stâng (AS) în ventriculul stâng (VS), in timpul diastolei.1
Prin obstrucția fluxului de sânge, crește din AS și, ulterior presiunea capilară
pulmonară. În timp, pacientul dezvoltă hipertensiune arterială pulmonară și, în cele din urmă,
insuficiență cardiacă dreaptă.2
Semnul său patognomonic este uruitura diastolică apicală, însoțită sau nu de freamăt.
În perioadele inițiale se poate auzi numai un suflu presistolic, element ce lipsește însă în
prezența fibrilației atriale.3
Figură 1: Reprezentare a inimii sănătoase și a inimii cu stenoza valvei mitrale
1
Vlaicu Roman, Dudea Corneliu, Diagnosticul bolilor cardiovasculare, (Editura Medicală, București, 1979), 267.
Pop D. Popa Ioan, Inima: Patologie și tratament chirurgical, (Editura Medicală, București, 1975), 141.
2
Parakh Neeraj, Math Ravi S., Chaturvedi Vivek, Mitral Stenosis, (Taylor & Francis Group, New York, 2018),
21.
3
Mihăilescu V. V., Călăuza practicianului în bolile cardiovasculare, (Editura Medicală, București, 1981), 186.
4
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mitral-valve-stenosis/symptoms-causes/syc-20353159
1
1. 2. Epidemiologie
RAA principala cauză de SM și în țările în curs de dezvoltare. Deși este scăzută,

constituie o problemă la pacienții vârstnici.5 SM este o boală rară in Europa de Vest și in
Australia deoarece antibioticele (ATB) sunt folosite pe o scară largă pentru a preveni infecția.
În aceste regiuni SM apare mai ales la persoanele vârstnice care au suferit de RAA în copilărie
și care nu au beneficiat de ATB, sau la emigranți. În regiunile în care ATB nu sunt folosite pe
scară largă, RAA este mai frecvent și duce uneori la SM la adulți, la tineri șu uneori chiar și la
copii. Când este un caz în care RAA este cauza SM, cuspele valvei mitrale (VM) sunt parțial
lipite una de alta. 6
Incidența și prevalența bolilor reumatice cardiace (BRC) variază mult. Prevalența a
BRC este de aproximativ 1 la 1000 la copii cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani. Dar variază mult
și în funcție de regiunile lumii.
SM este încă frecvent întâlnită în Europa și SUA din cauza migrației din țările în curs
de dezvoltare. Eșecul de a recunoaște SM nu numai că exclude terapia eficientă, dar poate duce
la complicații grave cu mortalitate și morbiditate crescută.7
Figură 2: Prevalența a bolilor reumatice cardiace8
5
Berberescu Elena Carmen, Manițiu I., Metode ecocardiografice comparative de evaluare a severității stenozei
mitrale¸ (Acta Medica Transilvanica - Vol 2 - nr 4, Sibiu, 2011), 60.
6
Beers Mark H., Agenda medicală Merck Medicul casei, 178.
7
https://www.escardio.org/Journals/E-Journal-of-Cardiology-Practice/Volume-16/Aetiology-and-epidemiology-
of-mitral-stenosis
8
Ibid.
2
Printre 271 pacienți simptomatici, neoperați, ratele de supraviețuire de 10 ani pentru
pacienții din clasele funcționale II, III și IV au fost de 69%, 33% și, respectiv, 0%. Dintre
pacienții cu simptome de clasa II, 49% au fost în viață timp de 20 de ani, comparativ la 0% din
pacienții simptomatici din clasa a III-a. În general, în acest studiu (cu o monitorizare de 26 de
ani după prezentarea inițială), supraviețuirea de 10 ani a fost cu 34% și 20 de ani a fost de numai
14%. În mod similar, supraviețuirea a fost de 44% la 5 ani și 32% la 10 ani la pacienții la care
a fost recomandată intervenția chirurgicală cu valve dar a refuzat.9
1. 3. Etiologie și clasificare
În marea majoritate a cazurilor, SM este o afecțiune dobândită; foarte rar este

congenitală. Se poate întâlni cel mai mult la vârstele cele mai active a vieții, între 15 și 30 de
ani, și mai frecvent la femei decât la bărbați. Poate apărea din diferite cauze, precum:
 Reumatismul Articular Acut (RAA): Este cauza cea mai frecventă care apare de
obicei în copilărie și mult mai rar la vârsta adultă. Deformația aparatului valvular
este rezultanta unui proces inflamator alergic sau autoimun.10 În cazul copiilor
apare după o infecție streptococică faringiană netratată sau după o scarlatină.11
SM reprezintă 54% din toate valvulopatiile de origine reumatică. Incidența SM este
mai mare la femei, decât la bărbați (raportul este de 4/1 în favoarea femeilor).12
Cauze frecvente:
 Complicație a insuficienței mitrale;
 Leziuni valvulare aortice sau tricuspide;
 Malformații congenitale: defect de sept atrial (DSA) (Sindromul Lutembacher),
coartacția aortei, persistența canalului arterial.
 Calcifierea masivă a inelului mitral13
Cauze rare:
 Endocardita bacteriană
 Poliartrita cronică evolutivă
 Spondilita anchilopoietică
 Tumori pediculate (mixomul) pot produce o SM funcțională. 14
9
Parakh Neeraj, Math Ravi S., Chaturvedi Vivek, Mitral Stenosis, 14.
10
Pop D. Popa I., Inima: Patologie și tratament chirurgical, , 141.
11
Beers Mark H. Agenda medicală Merck Medicul casei, (Editura ALL, București, 2011), 178
12
Bruckner I., Medicină internă, vol 1, (Editura Medicală, București, 1979), 421.
13
Ibid.
14
Ibid.
3
 Congenitală: copii care se nasc cu această afecțiune supraviețuiesc rareori peste
vârsta de 2 ani dacă nu sunt operați. 15
„Cele mai valoroase metode s-au dovedit a fi aprecierea fonocardiografică a intensității
și a duratei murmurului diastolic, măsurarea presiunilor intracardiace și a mărimii fluxului de
regurgitație.”16
15
Beers Mark H., Agenda medicală Merck Medicul casei, 178.
16
Pop D. Popa I.¸ Inima: Patologie și tratament chirurgical¸141.
4
CAPITOLUL 2
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
Inima sau cordul este un organ musculocavitar cu rol de pompă aspiratoare-

respingătoare în cadrul sistemului circulator.
Figură 3: Vedere anterioară a inimii umane cu descriere17
18
Figură 4: Vedere posterioară
17
https://anatomyandphysiologyi.com/heart-anatomy-chambers-vessels-valves/
18
https://anatomyandphysiologyi.com/heart-anatomy-chambers-vessels-valves/
5
Este formată din trei tunici cu funcții diferite:
 Pericardul - stratul extern, învelișul inimii:, fiind alcătuit prin:
 Pericardul seros: membrană alcătuită de o foiță viscerală, numită epicard, și o
foiță parietală, care se continuă unul pe celălalt. În cavitatea pericardică care
separă cele două foițe, „există o cantitate foarte mică de lichid. Aceasta permite
alunecarea foițelor, una peste alta, în cursul contracțiilor cordului”19 care aduc
la modificarea formei lui.
 Miocardul - stratul mijlociu muscular: Acesta este format din două țesuturi:
 Miocardul adult: dotat cu proprietățile contractile. Miocardul atrial are formă de
fibre celulare, iar cel ventricular, mai gros în special la ventriculul stâng, este
sub formă de fibre oblic spiralate.
 Țesutul nodal (miocardul embrionar): „reprezintă sistemul excito-conductor al
inimii, cel care asigură autonomia și automatismul contracțiilor cardiace chiar și
în absența (temporară) a conexiunilor nervoase.”20 Are următorii centri:
 „Nodul sino-atrial (Keith-Flack): situat în peretele atriului drept, lângă
orificiul de deschidere a venei cave superioare;
 Nodul atrioventricular (Aschoff-Tawara): În partea inferioară a septului
interatrial;
 Fasciculul His: pornește din nodul atrio-ventricular și se divide în două
ramuri dreapta și stânga, fiecare înaintând subendocardic pe fața
corespunzătoare a septului intraventricular și fiind destinată ventriculului
pe partea respectivă;” 21
 Rețeaua Purkinje: este în continuarea fasciculului His și are numeroase
celule localizate sub endocardul ambilor ventriculi.
19
Alexandru Mihaela, Marcean Crin, Mihăilescu Vladimir-Manta, Anatomie și fiziologie umană descriptivă și
aplicată: manual pentru școlile postliceale sanitare, (Editura Medicală, București, 2014), 240.
20
Ibid.
21
Ibid.
6
22
Figură 5: Țesutul nodal
 Endocardul - stratul intern: parietal, care căptușește cavitățile inimii; și valvular

care acoperă valvulele.
2. 1. Caracteristici
2. 1. 1. Poziția
Inima împreună cu pericardul este situată în torace, între cele două regiuni
pleuropulmonare, imediat deasupra diafragmei. Ocupă compartimentul mijlociu al etajului
inferior al mediastinului, două treimi la stânga liniei mediane şi o treime la dreapta liniei
mediane.23
24
Figură 6: Poziția inimii
22
http://elenaelena-elena1969.blogspot.com/2015/12/elemente-de-anatomie-si-fiziologie-ale.html
23
Jianu, A. M., Motoc, A., Roșu, L., Stana, L., Ilie, C., Anatomia omului. Volumul IV: Cavitatea toracică, (Editura
Victor Babeș, Timișoara, 2018), 15.
24
https://www.spiritualselftransformation.com/blog/spirituality/science-of-spirituality/what-is-mandela-effect-
and-how-our-heart-position-shifted/
7
2. 1. 2. Forma inimii
Forma și orientarea generală a cordului este aceea a unei piramide răsturnate pe o

parte25, cu vârful orientat antero-inferior și spre stânga, iar la baza postero-superior și spre
dreapta. Axul inimii uneşte mijlocul bazei cu vârful inimii și este orientat de sus în jos,
posteroanterior şi de la dreapta spre stânga. Inima extrasă din cavitatea toracică se orientează
cu ajutorul crucii venoase (Beninghoff) ce rezultă din întretăierea unei linii verticale ce uneşte
cele două vene cave, superioară şi inferioară, cu o linie orizontală ce trece între venele
pulmonare superioare și cele inferioare, drepte şi stângi. 26
2. 1. 3. Dimensiunea
În general dimensiunile inimii variază în funcţie de sex, vârstă, talie şi tipul

constituţional. În medie sunt de aproximativ 10 cm lungime, 12 cm lăţime, 14 cm grosime și 8
cm înălţime. Greutatea la adult variază între 250-300 grame. Consistenţa este fermă. Culoarea
este roşiatică cu o tentă albăstruie în partea dreaptă.27 Volumul corespunde a 600-800 ml dar
poate să diferențieze și în funcție de anumite patologii care determină alterarea formei normale
a organului.28
2. 2. Camerele cordului
Funcțional, cordul este format din două pompe separate complet. Pompa dreaptă
primește sânge neoxigenat din corp și îl propulsează către plămâni. Pompa stângă primește
sânge oxigenat de la plămâni și îl trimite în corp. Fiecare pompă e compusă dintr-un atriu și un
ventricul.
Atriile, cu pereții subțiri, primesc sângele ce ajunge la inimă, în timp ce ventriculii, cu
pereții lor relativ groși, pompează sângele dinspre inimă. E nevoie de o forță mai mare pentru
a pompa sângele în corp de cât spre plămâni, astfel încât peretele muscular al VS este mai gros
decât al celui drept.
Septurile interatrial (IA), interventricular (IV) și AV separă cele 4 camere ale cordului.
Anatomia internă a fiecărei cameră este vitală pentru funcția sa. 29
25
Drake, R. L., Wayne Vogl, A., Mitchell, A.W.M., Anatomia lui Gray pentru studenți, (Prior, București, 2014),
180
26
https://it.scribd.com/document/366792381/Inima-Anatomie
27
Jianu, A. M., Motoc, A., Roșu, L., Stana, L., Ilie, C., Anatomia omului. Volumul IV: Cavitatea toracică,25.
28
Gorola Davide, La fisiologia del cuore e della circolazione, (www.libreriauniverso.it › pdf › ALEAGIRO), 7.
29
Drake, Vogl, Mitchell, Anatomia lui Gray pentru studenți, 185.
8
2. 2. 1. Atriul drept
În poziție anatomică, marginea dreaptă a inimii este formată din atriul drept (AD).
Această cameră contribuie și la partea dreaptă a feței anterioare a inimii. Sângele ce intră la AD
intră prin una dintre cele trei vene. Acestea sunt:
 Venele cave superioară (VCS) și inferioară (VCI), care împreună aduc sângele
de la corp la inimă;
 Sinusul coronar, care aduce sângele de la pereții cordului.
VCS intră prin partea supero-posterioară a AD, iar VCI, împreună cu sinusul coronar
intră prin partea infero-posterioară a AD. Din AD, sângele trece în ventriculul drept prin
orificiul AV drept. Acest orificiu privește anterior și medial și este închis de valva tricuspidă în
timpul contracției ventriculare.
Cavitatea AD este divizată în două spații aflate în continuitate. La exterior, separarea
dintre cele două spații este dată de un șanț puțin adânc, dispus vertical, sulcus terminalis cordis,
care se întinde între partea dreaptă a deschiderii VCS și partea dreaptă a deschiderii VCI.
La interior, separarea este dată de crista terminalis, care este o creastă musculară
netedă ce începe pe tavanul atriului imediat anterior de deschiderea VCS și se întinde inferior
pe peretele lateral până la marginea anterioară a VCI.
30
Figură 7: Camerele inimii

Figură 8: Atriul drept31
30
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mitral-valve-stenosis/symptoms-causes/syc-20353159
31
https://medmovie.com/library_id/3172/topic/cvml_0054i/
9
Spațiul situat posterior de creastă este sinusul venelor cave și derivă embriologic din
cornul drept al sinusului venos. Spațiu situat anterior de creastă, inclusiv auriculul drept, este
denumit atriul propriu-zis.
O altă structura este reprezentată de deschiderea sinusului coronar, ce primește sânge
de la majoritatea venelor cardiace și se găsește medial de deschiderea VCI.
Septul interatrial separă AD de AS. 32
33
Figură 7: Vedere interioară a atriului drept
2. 2. 2. Ventriculul drept
Ventriculul drept (VD) formează majoritatea feței anterioare a corului și o parte din
fața diafragmatică. AD se află la dreapta VD, iar VD este situat anterior și la stânga orificiului
AV. Sângele care vine din AD si intră in VD se deplasează spre anterior în direcție orizontală.
Canalul de ejecție al VD, care conduce la trunchiul pulmonar, este conus arteriosus
(infundibulul). Această parte are pereți netezi și derivă din bulbus cordis embrionar.
Pereții porțiuni de recepție a VD prezintă numeroase structuri musculare neregulate,
denumite trabeculae carnae (mușchi papilari). Majoritatea acestora sunt atașate la pereții
ventriculari fie pe toată lungimea, formând creste, fie atașate la ambele capete, formând punți.
Câțiva mușchi papilari au atașat doar un capăt la suprafața ventriculară, în timp ce celălalt capăt
servește ca punct de inserție cordajelor tendinoase care se prind pe marginile libere ale
cuspidelor valvei tricuspide.
32
Drake, Vogl, Mitchell, Anatomia lui Gray pentru studenți, 186-187.
33
Ibid, 186.
10
În VD sunt trei mușchi papilari:
 Mușchiul papilar anterior: este cel mai mare și mai constant mușchi papilar și
pornește de pe peretele anterior al ventriculului;
 Mușchiul papilar posterior: poate fi format din una, două sau trei structuri, cu
unele cordaje tendinoase prinzându-se direct pe peretele ventricular;
 Mușchiul papilar septal: este cel mai inconstant mușchi papilar, poate fi mic sau
absent, cu cordajele tendinoase plecând direct de pe peretele septal.34
Figură 8: Vedere interioară a ventriculului drept35
2. 2. 2. 1. Valva tricuspidă
Orificiul AV drept este închis în timpul contracției ventriculare de valva tricuspidă

(valva AV dreaptă) (VT), numită așa deoarece ea este formată de trei cuspide sau valvule. Baza
fiecărei cuspide se prinde pe inelul fibros ce înconjoară inelul AV. Cuspidele se continuă unele
cu altele lângă bază, în zone numite comisuri.
Numele celor trei cuspide, anterioară, posterioară și septală, se bazează pe poziția lor
relativă in VD. Marginile libere ale cuspidelor se prind de cordajele tendinoase care pleacă de
pe vârful mușchilor papilari.
34
Ibid, 187.
35
Ibid, 188.
11
În timpul umplerii VD, VT este deschisă și cele trei cuspide se proiectează in VD. În
absența unui mecanism compensator, cuspidele valvei ar fi împinse în sus cu fluxul sanguin și
sângele ar refula in AD în timpul contracției musculaturii ventriculare.
Pe fiecare cuspidă se prind cordaje tendinoase de pe doi mușchi papilari. Aceasta ajută
la prevenirea separării cuspidelor în cursul contracției ventriculare. Închiderea corespunzătoare
a VT determină propulsarea sângelui din VD în trunchiul pulmonar.
2. 2. 2. 2. Valva pulmonară
La vârful infundibulului deschiderea în trunchiul pulmonar este închisă de valva

pulmonară (VaP), care este formată din trei cuspide semilunare cu marginile libere proiectându-
se în sus, în lumenul trunchiului pulmonar. Marginea liberă a fiecărei cuspide îndreptate
superior are în mijloc o porțiune îngroșată, nodulul cuspidei semilunare și, în lateral, o porțiune
subțire, numită lunula cuspidei semilunare.
Cuspidele se numesc cuspida stânga, dreaptă și anterioară în funcție de poziția lor la
făt, înainte ca rotația porțiunilor de ejecție din ventriculi să fie completă. Fiecare cuspidă
formează cu peretele arterial un sinus în formă de buzunar, o dilatare în peretele porțiunii inițiale
a trunchiului pulmonar. După contracția ventriculară, reculul sângelui umple aceste sinusuri
pulmonare și închide cuspidele. Asta împiedică intrarea sângelui din trunchiul pulmonar în VD.
36
37
Figură 9: Valvele din cord
36
Ibid, 187-188.
37
https://www.e-neonat.ro/capitol-125-6-pag
12
2. 2. 3. Atriul stâng
Atriul stâng formează majoritatea bazei sau feței posterioare a cordului. Derivă
embriologic din două structuri:
 Jumătatea posterioară sau partea de recepție primește cele patru vene pulmonare.
Are pereți netezi și derivă din partea proximală a venelor pulmonare primitive
ce sunt încorporate în AS în cursul dezvoltării.
 Jumătatea anterioară se continuă cu auriculul stâng. Ea conține mușchi pectinați
și derivă embriologic din atriul primitiv.
În AS nu există structuri care să separe cele două porțiuni. Septul IA este o parte a
peretelui anterior al AS. Zona subțire sau depresiunea din sept este valva foramen ovale și este
situată pe partea opusă planșeului fosei ovale din AD. În cursul dezvoltării, valva foramen ovale
împiedică trecerea sângelui din AS în AD.
38
Figură 10: Atriul stâng
38
Drake, Vogl, Mitchell, Anatomia lui Gray pentru studenți, 189.
13
2. 2. 4. Ventriculul stâng
Ventriculul stâng este așezat anterior de AS. El participă la formarea fețelor anterioară,
diafragmatică, pulmonară stângă și formează vârful cordului. Sângele intră în ventricul prin
orificiul AV stâng și curge în direcție anterioară spre apex. Cavitatea sa este conică, mai lungă
decât cea a VD și prezintă miocardul cel mai îngroșat. Partea de ejecție, vestibulul aortic, este
situat posterior de infundibulul VD, are pereții netezi și derivă din bulbus cordis embriona.
Trabeculele cărnoase din VS sunt mai subțiri decât cele din VD. Aspectul feneral al
trabeculelor, cu creste și punți musculare, se aseamănă cu acela din VD. Sunt prezenți și mușchii
papilari împreună cu cordajele tendinoase, iar structura lor este asemănătoare cu cea descrisă la
VD. În VS se găsesc doi mușchi papilari, mușchiul papilar anterior și posterior, care sunt mai
mari decât cei din VD.
39
Figură 11: Vedere interioară a ventriculului stâng
Septul IV formează peretele anterior și, parțial, peretele lateral drept al VS. Septului i
se descriu două părți:
 Parte musculară
 Parte membranoasă
39
Ibid, 190.
14
Porțiunea musculară este groasă și formează cea mai mare parte a septului, în timp ce
partea membranoasă este partea superioară, subțire a septului. O a treia parte a septului poate fi
considerată partea AV, având în vedere poziția sa deasupra cuspidei septale a tricuspidei.
Această situare superioară poziționează această parte a septului între VS și AD. 40
2. 2. 4. 1. Valva mitrală
Orificiul AV stâng se deschide pe latura posterioară dreaptă a părții superioare

aparținând ventriculului stâng. Este închis în timpul contracției ventriculare de VM (valva AT
stângă), care mai este numită si valva bicuspidă deoarece are două cuspide, cuspidele anterioară
si posterioară.
Bazele cuspidelor se prind pe un inel fibros ce înconjoară orificiul, iar cuspidele vin în
contact la nivelul comisurilor. Acțiunea coordonată a mușchilor papilari și a cordajelor
tendinoase este aceeași cu cea din VD.
41
Figură 12: Valva mitrală
2. 2. 4. 2. Valva aortică
Vestibulul aortic sau tractul de ejecție al VS se continuă superior cu aorta ascendentă

(AAsc). Deschiderea VS în aortă este închisă de valva aortică (VA). Această valvă are structura
similară cu cea a VP. E formată din trei cuspide semilunare cu marginea liberă a fiecăreia
proiectându-se în sus, în lumenul AAsc.
40
Ibid, 189-191.
41
https://www.daviddarling.info/encyclopedia/M/mitral_regurgitation.html
15
Între cuspidele semilunare și peretele AAsc sunt sinusuri asemănătoare unor buzunare,
sinusurile aortice drept, stâng și posterior. Arterele coronare dreaptă și stângă au originea în
sinusurile aortice drept și stâng. Din acest motiv, sinusul și cuspida posterioară, se mai numesc
sinusul și cuspida noncoronariene.
Când sângele refulează după contracția ventriculară și umple sinusurile aortice, el este
condus automat în arterele coronare (AC) deoarece aceste vase au originea în sinusurile aortice
drept și stâng.
Figură 13: Vedere anterioară a valvei aortice42
2. 3. Vascularizația inimii
Vascularizația arterială: este asigurată de arterele coronare, AC dreaptă și AC stângă,

direct din porțiunea ascendentă a arterei aorte (AA), imediat după traversarea VS. Sunt
localizate la nivelul șanțului coronar și se ramifică progresiv intrând în miocard. 43
 Vascularizația intrinsecă a inimii este o vascularizație de tip terminal. Între
ramurile unei artere ce vascularizează un anumit teritoriu nu există anastomoze
cu ramurile arterelor vecine. În consecință, obstrucția unui trunchi arterial duce
la moartea unui teritoriu de miocard.
42
Drake, Wayne, Mitchell, Anatomia lui Gray pentru studenți, 191.
43
Alexandru, Marcean, Mihăilescu, Anatomie și fiziologie umană descriptivă și aplicată: manual pentru școlile
postliceale sanitare, 241.
Marcu-Lapadat Mihaela, Anatomia omului și elemente de educație pentru sănătate, (2006), 84.
16
 Arterele se continuă cu o rețea arteriolo-capilară. La inimă există anastomoze
arterio-cavitare (luminale-atriale sau ventriculare) și chiar anastomoze arterio-
venoase care șuntează rețeaua capilară. 44
Artera coronară dreaptă: Are originea în sinusul aortic drept al AAsc. Trece anterior și
la dreapta între auriculul drept și trunchiul pulmonar și apoi coboară vertical în șanțul coronar
între atriul drept și ventriculul drept. Se desprind câteva ramuri:
 Ramura atrială: trece prin șanțul dintre auriculul drept și AAsc și dă artera
nodului sinoatrial;
 Ramura marginală dreaptă: se desprinde în apropierea marginii inferioare a
inimii și merge de-a lungul acestei margini către vârful inimii;
 Ramura interventriculară posterioară: se află în șanțul interventricular posterior
Artera coronară stângă: Are originea în sinusul aortic stâng al AAsc. Trece între
trunchiul pulmonar și auriculul stâng și apoi intră în șanțul coronar. Se divide în cele două
ramuri ale sale:
 Ramura interventriculară anterioară (artera descendentă anterioară stângă):
merge în jurul marginii stângi a trunchiului pulmonar și coboară oblic către
vârful inimii în șanțul interventricular anterior. Se desprind una sau două
ramuri diagonale
 Ramura circumflexă: merge către stânga în șanțul coronar de pe baza/față
diafragmatică a inimii și se termină înainte de șanțul interventricular posterior.
Emite o ramură voluminoase: artera marginală stângă.45
Sângele venos: este adunat de venele cardiace, care se unesc în sinusul coronar și apoi
care se deschide în AD. „Există anastomoze arteriovenoase și există vene ce se deschid direct
în cavități. În general colateralele arterelor principale sunt flancate de două vene. Pentru arterele
mari există în mod obișnuit o singură venă corespunzătoare. Majoritatea venelor principale
prezintă valvule la locul de vărsare. ”46
 Vena cardiacă mare: începe la vârful inimii și urcă în șanțul intraventricular
anterior, unde are raport cu artera interventriculară anterioară. Ajunge în șanțul
coronar, unde vena merge către stânga și își continuă traiectul pe baza/fața
diafragmatică a inimii.
44
Filipoiu Florin Mihail, Cordul: anatomie, repere embriologice și noțiuni de infrastructură a miocardului, (Prior
& Books, București, 2012), 243.
45
46
Filipoiu, Cordul: anatomie, repere embriologice și noțiuni de infrastructură a miocardului, 265.
17
 Vena cardiacă medie: Începe în apropierea vârfului inimii și urcă în șanțul
interventricular posterior către sinusul coronar.
 Vena cardiacă mică: începe în partea antero-inferioră a șanțului coronar între
atriul și ventriculul drept. Intră în sinusul coronar la capătul atrial. Vena cardiacă
mică însoțește artera coronară dreaptă și poate primi vena marginală dreaptă.
 Vena cardiacă posterioară: se află pe fața posterioară a VS, imediat la stânga
venei cardiace medii.47
Artera pentru nodul sinoatrial

Artera coronară stângă
Ramura atrială dreaptă anterioară arterei Ramură circumflexă a arterei

coronare drepte coronariene stângi
Artera coronară dreaptă Vena cardiacă mare

Ramura interventriculară anterioară
Vene cardiace anterioare (sau artera descendentă anterioară)
a arterei coronare drepte
Vena cardiacă mică
Ramura marginală dreaptă a arterei coronare

drepte
Fața externă-costală a inimii
Artera pentru nodul sinoatrial

Vena oblică a atriului stâng
Vena cardiacă mare Nod sinusal

Ramură circumflexă a arterei
coronariene stângi Vena cardiacă mică
Sinus coronarian
Ramura ventriculara stângă Artera coronară dreaptă

posterioară
Vena posterioară a ventriculului Ramura interventriculară
stâng posterioară (sau artera descendentă
posterioară) a arterei coronare
Vena cardiacă mediană
drepte
Arteră coronară marginală dreaptă
48
Fața diafragmatică a inimii

Figură 14: Vascularizația inimii
47
48
http://www.botonimarco.it/come-e--fatto-e-come-funziona-il-cuore.html
Cassan Adolfo, Atlas de anatomie, (Steaua Nordului, București, 2010), 45.
18
2. 4. Inervația inimii
Ritmul cardiac de bază este asigurat de sistemul excito-conductor (miocardul

embrionar) care asigură inervația intrinsecă a inimii. Acesta cuprinde:
 Nodul sinoatrial (Keith-Flack)
 Nodul atrioventricular (Aschoff-Tawara);
 Fasciculul atrioventricular (Aschoff-Tawara);
 Rețeaua subendocardică a lui Purkinje.
În mod normal impulsul pentru asigurarea contracțiilor cardiace, care activează atriile
și ventriculii, ia naștere în nodul sinuzal care emite stimuli cu o frecvență de 60-80 pe minut.
Astfel, sistematic, de la nodul sinuzal stimulul pleacă la nodul atrio-ventricular de unde trece
prin fasciculul Hiss și rețeaua Purkinje la întreaga masă ventriculară. În caz stimulul determină
ritmul sinuzal. 49
Sistemul nervos vegetativ, prin fibrele nervoase vegetative simpatice și parasimpatice,
asigură inervația extrinsecă. Acestea au rolul de a adapta motilitatea cardiacă și calibrul vaselor
coronare, și astfel se descriu nervi: cardioacceleratori, cardiomoderatori, vasomotori și
senzitivi.
Fibrele simpatice prin noradrenalină au rol stimulator. Conexiunea simpatică
determină accelerarea frecvenței cardiace, numită tahicardie, creșterea amplitudinii
contracțiilor miocardului și vasodilatația AC. Acestea ajung la inimă prin următorii nervi:
 Nervul cardiac cervical (NCC) superior: din ganglionul simpatic cervical
(GSC) superior;
 NCC mijlociu: din GSC mijlociu;
 NCC inferior: din GSC inferior;
 Ramurile cardiace toracale: din primii 4-5 ganglioni simpatici toracali.
Fibrele parasimpatice prin acetilcolină au rol inhibitor. Conexiunea parasimpatică este
asigurată de cei doi nervi vagi, a X-a pereche de nervi cranieni, care determină reducerea
frecvenței cardiace, numită bradicardie, scăderea forței de contracție a inimii și vasoconstricția
coronariană. Acestea ajung la inimă prin ramuri ale nervilor vagi:
 Nervul cardiac superior;
 Nervul cardiac mijlociu;
Titircă Lucreția, Urgențele Medico-chirurgicale – Sinteze pentru asistenții medicali, (Editura Medicală.
49
București, 2015, Ediția a III-a), 69.

19
 Nervul cardiac inferior. 50
„Nervii cardiaci simpatici și vagali converg spre baza inimii și formează două plexuri
cardiaci: anterior sau atrial și posterior sau venos. Din aceștia iau naștere ramuri atriale,
ventriculare și arteriale.
 Plexul cardiac anterior (arterial): este format de NCC superior stâng (simpatic)
împreună cu nervii cardiaci vagali superiori, drept și stâng. Ramurile drepte trec
posterior de arcul aortic iar cele stângi anterior, și se anastomozează subaortic
dând naștere plexului nervos, care are un ganglion nervos numit Wrisberg. Este
situat într-o lojă patruletară delimitată de:
 AA (în dreapta);
 Arcul aortei (superior);
 Ligamentul arterial Botalo (în stânga);
 Artera pulmonară (AP) dreaptă (inferior).
Din plexul cardiac anterior iau naștere două plexuri coronare: drept și stâng. Prin
anastomoza ramurilor eferente ale acestor plexuri iau naștere alte două plexuri: superficial,
supepicardic, și profund.
 Plexul cardiac posterior (venos): format din convergența celorlalți nervi cardiaci,
posterior de bifurcația trunchiului pulmonar și de sinusul transvers al
pericardului.”51
2. 5. Sistemul vascular
După structura și funcțiile lor, vasele sunt de trei tipuri:

 Artere: transportă sângele de la inimă spre rețeaua de capilare de la nivelul
țesuturilor. Au peretele format din trei tunici:
 Tunica internă (intimă): alcătuită dintr-un endoteliu cu celule turtite, din țesut
conjunctiv cu fibre elastice;
 Tunica medie (media): alcătuită din fibre musculare netede circulare și lamele
elastice concentrice;
 Tunica externă (adventicea): alcătuită din țesut conjunctiv de învelire conținând
la arterele mari (aorta și ramurile ei) vase și nervii proprii.
50
Marcu-Lapadat, Anatomia omului și elemente de educație pentru sănătate, 94.
Jianu, Motoc, Roșu, Stana, Ilie, Anatomia omului. Volumul IV: Cavitatea toracică, 28-29.
51
Jianu, Motoc, Roșu, Stana, Ilie, Anatomia omului. Volumul IV: Cavitatea toracică, 29.
20
Calibrul descrește de la inimă spre periferie, pe măsură ce se ramifică. Pot fi: artere
mari, mijlocii și mici – arteriolele.
Arterele mici și arteriolele au peretele mai gros datorită unui număr mai mare de fibre
musculare netede circulare. Arteriolele se ramifică în metaarteriole, care păstrează încă un strat
muscular. Din acestea provin vasele capilare.
 Capilare: au calibrul foarte mic și cu un perete subțire. Peretele lor este format
dintr-un endoteliu turtit sprijinit pe o membrană bazală și o teacă externă foarte subțire, format
dintr-un țesut conjunctiv lax și periteliu.
Fac legătura dintre circulația arterială și cea venoasă. Reprezintă teritoriul vascular cel
mai important, deoarece la nivelul lor au loc schimburile de gaze și substanțe nutritive dintre
sânge și lichidul interstițial care încălzește celulele. Există o dinamică a capilarelor care se pot
deschide sau închide, în raport cu activitatea organului de care aparțin. Aceasta este determinată
de tonusul arteriolei și metaarteriolei din care derivă capilarul precum și de sfincterul precapilar.
În corpul uman adult, unele organe sunt mai bine furnizate cu sânge arterial decât sunt
altele. Creierul și ficatul sunt total diferite din punctul acesta de vedere. Ficatul, care primește
relativ puțin sânge arterial, primește cel mai mult sânge venos dintre toate organele. Vena portă
hepatică care livrează sânge la ficat este una dintre cele mai mari vene din cavitatea abdominală.
Colectează sânge din intestine, splină, stomac, pancreas și organele vecine și îl trimite la ficat.
Vena portă hepatică este singura venă din corpul uman capabilă să formeze noi capilare - o
capacitate limitată în mod normal la artere. În schimb, creierul este organul care degenerează
cel mai rapid atunci când furnizarea acestuia de sânge arterial este întreruptă, deoarece este cel
care necesită cea mai mare cantitate de sânge arterial.52
 Venele: transportă sângele de la rețeaua de capilare din țesuturi spre inimă.
Calibrul lor crește de la periferie spre inimă. Cele mai mici se numesc venule, care adună
sângele din rețeaua de capilare. Ele continuă cu venele mijlocii care se unesc, formând venele
mari, prin care sângele se întoarce la inimă.
Peretele venelor, mai subțire decât cel al arterelor, este alcătuit din 3 tunici:
 Tunica internă: formată din endoteliu cu celule turtite și un strat subțire de țesut
conjunctiv subendotelial. Cele situate sub nivelul inimii sunt prevăzute cu
valvule endoteliale (în forma de cuib de rândunică), cu rol de a fragmenta
coloana de sânge. În funcție de tunica medie pe care venele le au, acestea se
împart în vene de timp muscular și vene de timp elastic;
52
Holdrege Craig, The dynamic heart and circulation, (AWSNA, Fair Oaks, CA, 2002), 87.
21
 Tunica medie: au un țesut elastic și o musculatură circulară mai groasă decât
venele din teritoriul superior.
 Tunica externă: formată din țesut conjunctiv.53
2. 6. Activitatea mecanică a inimii și ciclu cardiac
Activitatea mecanică a inimii are mare importanță deoarece ea funcționează ca o

pompă aspiratoare (pentru sângele adus de vene) și respingătoare (pentru sângele propulsat de
artere).
Modul repetat de contracție si relaxare se produce în doi timpi:
 Sistola (SYS): contracția mușchilor inimi
 Diastola (DIA): relaxarea mușchilor inimii.
Inima, prin contracția miocardului, își poate executa rolul de pompă prin succesiunea:
 Sistolă (contracție) atrială: se contractă simultan AD și AS;
 Diastola (relaxare) atrială: simultană pentru ambele atrii;
 Sistolă ventriculară: se contractă simultan VD și VS;
 Diastola ventriculară: simultană pentru ambele ventricule;
 Diastola generală: toate cavitățile inimii sunt relaxate și în repaus.
Parcurgerea acestor momente realizează un ciclu cardiac sau revoluția cardiacă.
În timpul diastolei atriale sângele adus la cord de venele mari se acumulează în atrii,
deoarece valvele atrio-ventriculare sunt închise. După terminarea sistolei ventriculare,
presiunea intraventriculară scade rapid, devenind inferioară celei atriale.
Valvele atrio-ventriculare (tricuspidă și mitrală) se deschid și sângele curge pasiv din
atrii în ventricule. Umplerea pasivă este răspunzătoare de aprox. 70% din sângele care trece din
atrii în ventricule, la începutul sistolei ventriculare, restul de 30% fiind împins, ca urmare a
deschiderii valvelor în sistola atrială.
Sistola atrială are durată scurtă (0.1 sec) și eficiență redusă. În timpul sistolei atriale,
sângele nu poate refula în venele mari, din cauza contracției concomitente a unor fibre cu
dispoziție circulară, care înconjoară orificiile de vărsare ale acestor vene în atrii. După ce s-au
contractat, atriile intră în diastolă -0.7 sec.
53
Marcu-Lapadat, Anatomia omului și elemente de educație pentru sănătate, 84.
postliceale sanitare, 248-249.
22
54
Figură 15: EKG și activitatea electrică a miocardului
Sistola ventriculară urmează după cea atrială (0.3 sec). După ce ventriculul a început
să se contracte, presiunea intraventriculară depășește pe cea intra-atrială și se închid valvele
atrioventriculare. Urmează o perioadă scurtă în care ventriculul este complet închis, contracția
ventriculară determinând creșterea presiunii intraventriculare. Perioada cât ventriculele sunt
închise se numește diastola izovolumetrică. Când presiunea intraventriculară depășește pe cea
din arterele ce pleacă din cord, se deschid valvulele semilunare de la baza acestor vase și începe
evacuarea sângelui din ventriculul. Valvulele sigmoide aortice și ale arterei pulmonare se
închid la începutul diastolei ventriculare datorită creșterii presiunii în arborele arterial prin masa
de sânge expulzată și scăderii presiunii în ventriculii goliți de sânge.
Evacuarea sângelui se face la început rapid şi apoi lent, presiunea intraventriculară
scăzând progresiv. În timpul sistolei, ventriculele expulzează în aortă şi, respectiv, în artera
pulmonară, 70-90 ml sânge - debit sistolic.
54
https://www.123rf.com/photo_9419322_connection-between-ecg-and-electrical-activity-of-the-heart-
eps8.html
23
De la sfârşitul sistolei ventriculare până la începutul unei noi sistole atriale, inima se
găseşte în stare de repaus mecanic - diastola generală (0,4 s).
Presiunea circulatorie medie (MCP) este o măsurare dinamică care poate fi extrasă de
la viteza de creștere a presiunii venoase atunci când activitatea inimii este oprită brusc și
presiunea este echilibrată de la aortă la atriul drept.55
Figură 16: Ciclu cardiac56
2. 7. Circulația sângelui
Schimbul sângelui în mediul înconjurător are loc în mai multe organe precum
plămânii, rinichii, tractul gastro-intestinal și piele. Pe măsura ce sângele trece prin plămâni,
55
Branko Furst, The heart and the circulation, (Springer-Verlag, London, 2014), 133.
56
https://biologydictionary.net/cardiac-cycle/
24
oxigenul (O2) și dioxidul de carbon (CO2) sunt schimbate între sângele din capilarele pulmonare
și gazele găsite în interiorul alveolelor pulmonare.
Sângele îmbogățit cu O2 este apoi transportat la organe unde se răspândește de la sânge
la celulele din apropiere.
În același timp, CO2, produsul arderilor metabolice, se difuzează din celulele tisulare
în sânge care este transportat la plămâni, unde se petrece din nou schimbul între sânge și gazele
alveolare.
 Circulaţia Sistemică sau mare

Circulaţia sistemică începe în VS, prin AA care transporta sângele cu O2 şi substanţe
nutritive spre ţesuturi şi organe, prin sistemul arterial.
În interiorul organelor, capilarele sunt locul primar de schimb. Fluxul de sânge din
capilare, încărcat cu CO2, intră în vene, care se întoarce în AD prin vene mari sistemice (VCS
și VCI).
Figură 17: Circulația Sistemică și Pulmonară57
57
https://blog-de-medic.blogspot.com/2014/04/2-tuburi-tevi-si-instalatii.html
25
Cele două circulații sunt cuplate în serii și între ele nu există altă comunicare.
 Circulaţia Pulmonară sau mică
Circulaţia pulmonară începe în VD prin trunchiul arterei pulmonare care transportă
spre plămân sânge cu C02. Trunchiul pulmonar se împarte in cele două artere pulmonare, care
duc sângele cu C02 spre reţeaua capilară din jurul alveolelor, unde au loc schimburile gazoase
între aerul alveolar și sângele capilar din acea zonă. Sângele cu 02 este colectat de venele
pulmonare, câte două pentru fiecare plămân. Cele patru vene pulmonare sfârşesc în AS.58
58
https://sistemulcirculator.weebly.com/marea-351i-mica-circula355ie.html#
Klabunde Richard E, Cardiovascular physiology concepts, (Lippincott Williams & Wilkins, a Wolter Klower
business, Philadelphia PA, 2012), 1.
26
CAPITOLUL 3
NOȚIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ȘI FIZIOPATIOLOGIE
3. 1. Noțiuni de anatomopatologie
Stenoza mitrală este valvulopatia cea mai des întâlnită.

Pentru o perioadă de timp, prin intervenţia unor mecanisme compensatoare (dilataţie
şi creştere a presiunii diastolice în AS) debitul VS se menţine normal. Cu timpul, fenomenele
compensatoare sunt depăşite, debitul cardiac scade şi sângele stagnează deasupra obstacolului:
în AS şi în circulaţia pulmonară, ceea ce impune inimii drepte un efort suplimentar, din care
cauză se hipertrofiază, iar mai târziu se decompensează.59
Semnul caracteristic al bolii este uruitura diastolică apicală, însoțită sau nu de freamăt.
În perioadele inițiale se poate auzi numai un suflu presistolic. Uneori acesta are caracter
crescendo, adică este prezentă și uruitura și este și întărirea presistolică. Dar uneori acesta poate
fi evident doar dacă pacientul este poziționat în decubit lateral (DL) stâng, după efort.60
AS este dilatat și hipertrofiat. VS poate avea dimensiuni normale sau este micșorat. În
SM moderată până la severă, umplerea ventriculară redusă determină o reducere în
preîncărcarea ventriculară (atât volumul diastolic final cât și scăderea presiunii). Aceasta duce
la o scădere a volumului și la o scădere a debitului cardiac și a presiunii aortice.
În mod normal, orificiul mitral are în diastolă o suprafață de 4-6 cm2.
Se consideră că o SM este:
 largă (gradul I), când suprafața orificiului este redusă la 2,5-1,5 cm2;
 medie (gradul II) are suprafața orificiului valvular de 1,5-1 cm2;
 strânsă (gradul III) are suprafață orificiului sub 1 cm2.
Când deschiderea VM este redusă până la 1 cm2, este necesară o presiune atrială stângă
de aproximativ 25 mmHg pentru a menține un debit cardiac normal.
Orificiul mitral este strâmtat prin sudarea celor două valve la nivelul comisurilor
calcifierea lor. Valvele mitrale devin rigide, fuzionând la nivelul comisurilor. Primele puncte
unde are loc sudarea sunt situate mai aproape de axul orificiului în „zonele critice”, cărora le
corespund cele mai scurte cordaje tendinoase. Acestea sunt scurtate și sudate, alcătuind
împreună cu valvele mitrale un fel de tunel strâmt. Cu progresiunea leziunilor, întregul aparat
59
Borundel Corneliu, Medicină internă pentru cadre medii, (Editura ALL, București, 2009), 363.
60
Mihăilescu V. V., Călăuza practicianului în bolile cardiovasculare, 186.
27
valvular se transformă într-o pâlnie rigidă, cu vârful în VS și cu un mic orificiu constant atât în
sistolă cât și în diastolă.
Orificiul mitral are o valvă anterioară mai mare și o valvă posterioară (parietală) mai
mică, unite prin cele două comisuri (internă și externă). Spațiul intervalvular are forma literei
C, când valvula mitrală este închisă, și este oval, când valvula este deschisă.
În stenozele congenitale, valvele au adesea un aspect cribriform sau suprafața
orificiului este de tip atrezic (0,5 cm2). SM dobândită se produce prin sudarea și îngroșarea
comisurilor valvulare, în urma unor procese inflamatorii repetate (valvulită).
Micșorarea orificiului mitral se însoțește și de alte modificări anatomice ale aparatului
valvular (fibrozare, îngroșare, distorsionare, scurtare și sudare în bloc a cordajelor tendinoase),
de multe ori constituindu-se o stenoză în formă de pâlnie, cu vârful orientat spre ventricul.
AS este în general mult dilatat până la 800-1500 cm3. În cazurile cu dilatări mari și
fibrilație atrială (FA), se pot produce tromboze intracardiace, care pot fi surse de embolii sau
pot determina fenomene de supapă orificială. Pulsațiile atriului pot fi crescute dar, pe măsură
ce dimensiunile sale se accentuează sau dacă apare FA, pulsațiile diminuă.
Poate exista în unele cazul hipertrofia acestuia, dar în majoritatea cazurilor predomină
dilatarea cu leziuni miocardice degenerative și fibroase. O creștere a frecvenței cardiace
scurtează diastola mai mult decât sistola și diminuă timpul disponibil pentru trecerea fluxului
sanguin prin orificiul mitral. De aceea, tahicardia augmentează gradientul transvalvular și crește
suplimentar presiunea atrială stângă.
Figură 18: Reprezentare a stenozării valvei mitrale61
61
https://www.drugs.com/cg/mitral-stenosis-discharge-care.html
28
Plămânii prezintă o congestie venoasă intensă cu dilatarea venelor și capilarelor
pulmonare. Sistemul arterelor pulmonare prezintă o constricție și scleroză arteriolară, iar
trunchiul AP și ramurile mai mari sunt dilatate, iar în caz de hipertensiune arterială pulmonară
(HAP) mare ajunge să depășească grosimea aortei. Din cauza stazei pulmonare, plămânul se
indurează și cauzează scăderea capacității vitale implicând creșterea elastanței pulmonare.
Printre leziunile histopatologice se poate instala și edemul alveolar și interstițial. HAP cronică
determină disfuncție până la hipertrofia ventriculară dreaptă și insuficiență cardiacă congestivă.
Poate să mai provoace dilatarea VD, insuficiență tricuspidă, insuficiență pulmonară și
insuficiență cardiacă dreaptă, cum este adesea în cazurile cu SM severă persistentă pe termen
lung.
Hipertensiunea venoasă pulmonară de lungă durată poate determina la rândul ei
modificări ale arteriolelor pulmonare. Atunci când obstrucția la umplerea VS este suficient de
severă, va rezulta o reducere a volumului și a debitului cardiac. VD prezintă hipertrofie
pronunțată alăturată de dilatație.
Efortul VD crește cu încărcarea acestuia secundară vasoconstricției pulmonare. VD
trebuie să genereze suficientă forţă să depăşească rezistenţa generată de VM stenozată şi să
propage fluxul sanguin prin circulaţia arterială pulmonară în vasoconstricţie.
Severitatea SM ar trebui să fie evaluată folosind abordări multiple care pot determina
aria valvei mitrale, media transmisiei și gradientul de presiune și presiunea AP.62
62
Pop D. Popa I., Inima: Patologie și tratament chirurgical, 141-143.
Vlaicu R, Dudea C., Diagnosticul bolilor cardiovasculare, 268.
Bruckner I., Medicină internă, 421.
Klabunde Richard E, Cardiovascular physiology concepts, 225.
Comisia de chirurgie cardiovasculară a Ministerului Sănătății, Protocol de diagnostic și tratament în stenoza
mitrală, 3.
Fauci A. S., Braunwald E., Isselbacher K. J., Wilson J. D., Martin J. B., Kasper D. L., Hauser S. L., Longo D. L.,
Harrison. Principiile Medicinei Interne, (Teora, București, 2003), 1448.
Radu Păun, Tratat de medicină internă: Bolile cardiovasculare, (Editura Medicală, București, 1988), 268.
Wang Andrew, Bashore Thomas M., Valvular Heart disease¸(Humana Press, New York, 2009), 208.
Bonser Robert S., Pagano Domenico, Haverich Axel, Mitral Valve Surgery, (Springer-Verlag, London, 2011), 24.
Desai Milind, Jellis Christine, Yingchoncharoen Teerapat, An Atlas of Mitral Valve Imaging, (Springer-Verlag,
London, 2015), 24.
29
3. 2. Noțiuni de fiziopatologie
SM creează o barieră între AS și VS diminuând fluxul dintre aceste două cavități.

Circulația periferică este afectată printr-o scădere a debitului-bătaie. Totuși reducerea
orificiului mitral împiedică trecerea sângelui din AS în VS în timpul diastolei și face ca să
crească presiunea din AS și staza și hipertensiunea din AS creează o barieră pentru întoarcerea
venoasă spre inima stângă. Așadar va crește presiunea din AS, din venele și din capilarele
pulmonare care se produce atât în timpul diastolei cât și în timpul sistolei.
Relaxarea ventriculară din protodiastola face ca presiunea din VS să scadă foarte rapid
și să devină mai mică decât presiunea din AS. Diferența de presiune dintre AS si VS rămâne
mică (4-5 mmHg). Se pot observa leziuni pe pereții ventriculari, determinate de jetul mitral.
Insuficiența al VD se manifestă prin stază în AD și în venele cave.63
3. 2. 1. Consecințe hemodinamice ale SM
Răspunsul hemodinamic pentru un anumit grad de obstrucție mitrală poate varia de la

un debit cardiac normal în repaus și un grad de presiune atrioventricular stâng mare, până la
capătul opus al spectrului hemodinamic, respectiv un debit cardiac redus și un gradient
presional transvalvular mic.
Consecințele sunt prezente atât înapoia obstacolui, cât și înaintea acestuia.
 Perturbările înapoia obstacolului
 Gradul I – compensat: Când dimensiunile orificiului mitral sunt de 2.5/2.1
cm, presiunea din AS crește cu câțiva mmHg, fără să determine tulburări
importante.
 Gradul II: Când orificiul mitral este redus la 1.75-1,50, 0,75-0,9 cm,
creșterea presiunii atriale este mai mare, ducând la creșterea presiunii
venoase pulmonare, a presiunii capilare și a presiunii arteriale pulmonare
dar gradientul dintre presiunea venoasă pulmonară și presiunea arterială
pulmonară rămâne normal (10-15 mmHg). Dacă strâmtoarea orificiului
mitral măsoară în secțiune transversală 0,75 cm, presiunea din AS ajunge
la 20-25 mmHg care crește riscul de edem pulmonar acut (EPA).
63
Vlaicu R, Dudea C., Diagnosticul bolilor cardiovasculare, 268-269.
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical, 143-145.
30
 Solicitarea VD de către regimul de presiune pulmonară crescută
determină apariția hipertrofiei și dilatației și insuficiența ventriculară
dreaptă.
 Perturbările înaintea obstacolului
Se produc tulburări generate de scăderea debitului cardiac. Pot fi următoarele
repercusiuni:
 Dezvoltarea deficitară a organismului (dacă boala a apărut în copilărie) la
care se încadrează nanismul mitral;
 Perfuzia insuficientă a miocardului, manifestată uneori prin dureri
coronariene;
 Perfuzie deficitară a rinichiului, care contribuie la retenție hidro-salină;
 FA care accentuează scăderea debitului cardiac și favorizează producerea
tromboemboliilor. 64
3. 2. 2. Efectele stenozării orificiului mitral și creșterii presiunii diastolice în AS
 Scăderea presiunii sistolice a VS și debitului;

 Umplerea VS se realizează mai greoi; vibrațiile provocate de vârtejurile de
trecere prin orificiul stenozat produc uruitura diastolică;
 AS se hipertrofiază și se dilată și contracția sa mai puternică produce suflul
sistolic;
 Cantitatea de sânge din AS crește foarte mult – se produce staza atrială – ca
presiunea ceea ce va face să resimtă întregul sistem al venelor pulmonare, până
la capilarele pulmonare.
 Se poate produce transsudarea de lichid din capilarele pulmonare în alveole cu
rezultat EPA;
 Când creșterea presiunii din capilarele pulmonare este lentă, este determinată o
transsudare lentă de lichid în interstițiul pulmonar cu nume de edem pulmonar
interstițial cronic;
 Cu creșterea presiunii din AS, crește proporțional și presiunea din AP;
 Se poate ajunge chiar HAP excesivă;
64
Fauci A. S., Braunwald E., și alții, Harrison. Principiile Medicinei Interne 1448.
31
 HAP determină dilatarea AP până la producerea unei insuficiențe pulmonare
funcționale și provoacă apariția hemoptiziei;
 Se produce o supraîncărcare a VD de presiune cu un nivel de hipertrofie variabil
(ușoară, medie sau foarte pronunțată);
 Se poate ajunge la insuficiența VD până la dilatarea excesivă din care rezultă o
insuficiență tricuspidă funcțională;
 Distensia și leziunile a AS stârnesc aritmii și FA, care alăturată cu leziuni de
endocardită supraadăugată produc tromboze intracardice care pot fi surse de
embolie. 65
65
Vlaicu R., Dudea C., Diagnosticul bolilor cardiovasculare, 269-272.
32
CAPITOLUL 4
SIMPTOMATOLOGIE
Faza inițială a SM este de obicei asimptomatică. În primele stadii ale bolii apar decât
semnele fizice iar simptomele apar cu efortul fizic, cu accentuarea dispneei de către sarcina,
ciclu menstrual sau raporturile sexuale sau patologii precum anemie sau FA. Acestea cresc
debitul cardiac și scad timpul de umplere diastolic, ceea ce determină creșterea presiunii atriale
stângi și a simptomelor asociate.66
4. 1. Manifestări funcționale respiratorii
 Dispneea
Constituie semnul funcțional dominant. Caracterele dispneei sunt proporționale cu
strâmtarea orificiului mitral. Este rezultatul presiunii elevate din AS și din vena pulmonară
(VP). După severitatea dispneei, clasificarea este funcțională și este denumită clasificarea
NYHA.
Se clasifică în:
 Gradul I: - SM ușoară - este forma cea mai ușoară, apare doar la efortul
fizice mai mari (urcarea multor trepte, mersul în pantă, alergări ușoare),
fără limitare activității fizice: clasa I NYHA.
 Gradul II: - SM medie - dispneea apare la eforturi medii, cu limitarea
minimă a activității fizice. Este prezentă în cazul eforturilor tolerate în
precedență și în activitate fizică obișnuită (mersul rapid pe un teren drept):
clasa II NYHA.
 Gradul III: - SM avansată – dispneea apare la cele mai mici eforturi cu o
importantă limitare a activității fizice. Se manifestă chiar la mersul
obișnuit pe teren drept, obligând bolnavul să meargă mai lent: clasa III
NYHA.
 Gradul IV: - SM severă – dispneea este permanentă cu o incapacitate de a
efectua orice activitate fizic, fiind prezentă și în repaus: clasa IV NYHA.
66
Wang A, Bashore T. M., Valvular Heart disease¸ 209.
Borundel Corneliu, Medicină internă pentru cadre medii, 364.
33
Mărirea gradului de dispnee este urmarea creșterii travaliului mușchilor respiratorii,
rezultat din creșterea elastanței pulmonare. Cu cât este mai intensă, cu atât apare și o senzație
de tensiune, greutate, apăsare la bazele pulmonare ca expresie a stazei pulmonare accentuate.
Bolile care pot intensifica dispneea, enunțate mai sus, uneori pot declanșa apariția
EPA, în cazul unui efort mai mare. Se pot întâlnii și bolnavi care poate acuza dispnee paroxistică
nocturnă.
 Tahipneea, Ortopnee și Tusea
Se datorează modificărilor gazelor sangvine. Ortopneea apare în staza pulmonară
pronunțată. În primele faze ale bolii, bolnavii acuză o tuse iritativă nocturnă sau de efort. Cu
trecerea timpului aceasta se înlocuiește cu expectorația sangvinolentă (densă sau cu striații) care
este cauzată de hipertensiune pulmonară (HTP).
 Hemoptizia
Poate apărea în orice fază a bolii, uneori fiind chiar semnul inițial.
Se caracterizează prin spute hemoptoice izolate fără o cauză aparentă, hemoptizii mici
sau moderate în cursul unei infecții a aparatului respirator, în cadrul unei complicații
tromboembolice pulmonare sau unui tablou de EPA.
Se produce ca urmare a rupturilor anastomozelor venoase pulmonare-bronșice,
secundare a hipertensiunii venoase pulmonare, capilare sau a infarctelor pulmonare. Se
întâlnește cel mai frecvent la pacienții care prezintă presiune din AS crescută, fără creștere
pronunțată a rezistenței vasculare pulmonare.
Dacă nu se produce o insuficiență cardiacă (IC) dreaptă presiunea crește mult,
determinând o dilatație exagerată ale anastomozelor – varice bronșice – care se pot rupe, ducând
la apariția hemoptiziilor.
 Infecții pulmonare: precum bronșita, bronhopneumonia și pneumonia lobară
complică o SM netratată
 Endocardita infecțioasă
4. 2. Simptome cardiovasculare
Pulsul este mic, bradicardic, dar regulat și tensiunea arterială (TA) este scăzută –
hipotensiune arterială (hTA).
 Durere precordială
34
Uneori este de tip anginos, atribuită unui reflex pulmocoronarian. Este sub formă de
jenă, ca o durere vie. Se poate produce prin distensia atrială sau a AP, compresiunea unei AC
de către AS mărit, insuficiența coronariană prin debitul diminuat sau prin hipoxie.
 Palpitații și aritmiile atriale
Palpitațiile sunt produse de tulburările de ritm asociate valvulopatiei – extrasistola sau
FA. Se manifestă fie după eforturi minime, fie sunt persistente și în repaus. Cauza lor este
supraîncărcarea a AS și mai târziu a VD.
Ca aritmii se pot întâlni mai frecvent extrasistole, FA, tahicardie paroxistică, flutter.
FA permanentă este prezentă la 50% dintre pacienții simptomatici cu SM severă. În fibrilație,
pulsul este neregulat și haotic - poate produce palpitații și embolii. Ritmul ventricular rapid
asociat cu FA netratată sau tratată inadecvat este responsabil de exacerbările acute ale dispneei.
 Edemul pulmonar acut
EPA se dezvoltă când există o creștere a fluxului sanguin care trebuie să treacă printr-
un orificiu mitral sever îngustat. Apare legat de o emoție intensă, o infecție respiratorie sau este
favorizat de modificări hormonale, premenstruale sau de sarcină.
 Emboliile arteriale
Sunt complicații mai tardive. Emboliile arteriale apar datorită migrării trombilor din
AS. Acestea se produc fie în marea circulație cât și în mica circulație, determinând infarctul
pulmonar. Ca rezultat al unei embolii arteriale, bolnavii cu SM pot dezvolta brusc:
 Tulburări neurologice, produse de embolii în arterele cerebrale;
 Dureri abdominale sau în regiunea lombară, produse de embolia arterelor
mezenterice sau renale;
 Sindrom de ischemie periferica acută produsă de embolia în arterele
membrelor;
 Dureri retrosternale și apariția unui infarct miocardic, produs de embolie
într-o arteră coronară.67
 Embolia pulmonară recurentă
Este o cauză importantă de morbiditate și mortalitate tardiv în evoluția SM.
 IC dreaptă
Apare în cadrul HTP. Cu declanșarea IC se poate constata turgescența jugularelor,
hepatomegalie de stază, revărsate pleurale, ascită, edeme periferice și oboseală.
67
https://www.romedic.ro/stenoza-mitrala
35
4. 3. Semne generale
 Durere toracică
Se poate datora HTP sau ischemiei miocardice secundare aterosclezorei coronariene,
dar deseori cauza ei nu poate fi descoperită. Mai poate fi cauza unei hipertrofii al VD sau al
unei embolii ale AC și se mai poate asemăna cu durerea din angină pectorală.
Poate fi produsă și de anumiți factori funcționali precum scăderea perfuziei miocardice
prin scăderea debitului cardiac, HTP, sau de asocierea unei coronaropatii ateromatoase.
 Junghi atrial
Se localizează inter-scapulo-vertebral stâng datorat dilatării AS. Durerea poate fi
legată de efort sau produsă de percuția zonei respective.
 Slăbiciune, scăderea toleranței la efort
 Disfagia
Este un simptom rar, dar atunci când este prezent se datorează compresiunii esofagului
de către AS mărit.
 Disfonia
Este consecința presiunii exercitate asupra recurentului de către AS și AP când sunt
mult mărite.
 Paloare
Se remarcă în cazurile unui bolnav cu endocardită subacută sau după o hemoptizie cu
cantitate mare.
 Cefalee
 Amețeli
 Scădere în greutate
 Tulburări menstruale
Definite prin întârzierea apariției primei menstruații și ulterior oligomenoree sau chiar
amenoree de durată variabilă. Se pot produce și avorturi spontane.
4. 4. Semnele clinice
 Inspecția
Pacientul predispus la edeme pulmonare (EP) prezintă „faciesul mitral”: cianoza
buzelor, nasului și a pomeților și au și faciesul palid. Bolnavii care sunt predispuși la edeme
pulmonare, sau care au HAP, au fasciesul palid.
36
 Palpația
Șocul apexian poate avea o poziție normală sau poate fi deplasat în afară. Se poate
percepe în unele cazuri freamătul diastolic care se poate palpa la nivelul apexului în DL stâng.
Se poate simți și vibrația mitrală la vârf (vibrațiile produse de închiderea valvulei
mitrale sclerozate) și vibrațiile produse de închiderea cu putere a sigmoidelor pulmonare la
bază.
Se poate constata freamătul catar (mișcare vibratorie percepută de mâna aplicată la
nivelul ariei precordiale), numit ritmul Duroziez.
Este descris prin onomatopeea: rrufft’-tatá-rrufft’-tatá, unde:
 rru: uruitura de umplere rapidă;
 ff: suflu presistolic;
 t’: zgomotul I accentuat
 tatá: imită la apex clacmentul de deschidere, iar la baza inimii dedublarea
zgomotului II.
În cazul dilatării AP se pot palpa pulsațiile sistolice în spațiile al II-lea și al III-lea
intercostale stângi, parasternal.
 Auscultația
În cazul unei SM cu ritm sinusal și baraj mitral mediu se percep:
 Zgomotul I este întărit, timpanic care se aude la vârful inimii. Se datorează
îngroșării și scurtării cordajelor și a sistolei;
Acesta este urmat de uruitură diastolică care este urmat de suflu sistolic.
 Zgomotul II întărit, în focarul pulmonar produs de HTP
 Zgomotul de deschidere al VM, succesiv zgomotului II, care se aude care
lipsește atunci când valva este calcifiată și imobilă, audibil la orificiul
pulmonar;
 Uruitura diastolică, cu caracter aspru, de tonalitate mai ridicată dar
asemănător cu suflu diastolic. Este de intensitate maximă la apex și DL
stâng;
 Suflu sistolic de tonalitate înaltă, maximul de intensitate între apex și
apendicele xifoid, accentuat în timpul inspirației și care iradiază în axilă;
 Suflu diastolic se aude în focarul pulmonarei cu un sunet mai dulce. 68
68
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical , 145-147.
Harrison. Principiile Medicinei Interne, 1448-1449.
Ministerul sănătății a Republicii Moldova, Valvulopatiile la adult –Protocol clinic național (PCN-241), (Chișinău,
2015), 34.
37
CAPITOLUL 5
INVESTIGAȚII DE LABORATOR
5. 1. Ecocardiografia
Este metoda de elecție în evaluarea bolnavilor cu SM. Prin această tehnică se

vizualizează în mod excelent VM și se pot studia toate modificările morfologice ale valvei.
Este principala metodă de evaluare a severității și a consecințelor SM, precum și a
extinderii leziunilor anatomice. Se poate preciza extinderea leziunilor anatomice precum
reducerea mobilității, fuziunea comisurală, îngroșări ale valvelor, fibroză cordajelor tendinoase,
focare de calcificare.
Se pot vizualiza dimensiunile cavităților stângi în sistolă și diastolă, contractilitatea și
performanța VS, aria orificiului mitral dar și gradientul transmitral.
Arată prin undele de reflexie o încetinire a mișcărilor valvelor mitrale și a pereților AS
și VS, ca și o întârziere a închiderii valvulei mitrale.
Prin viteza descreșterii curbei diastolice, arată fidel SM și este un semn de folos în
evaluarea rezultatelor comisurotomiei. Această descreștere este redusă semnificativ preoperator
și creste marcat după comisurotomie.
Severitatea trebuie cuantificată folosind planimetria bidimensională pentru măsurarea
ariei orificiului valvular. Gradientul mediu transvalvular și presiunile pulmonare reflectă
consecințele stenozei.
Ecocardiografia Doppler fie color bidimensională transtoracică fie cu ultrasunete,
furnizează informații utile precum estimarea gradientului transvalvular și a dimensiunii
orificiului mitral; prezența și severitatea insuficienței mitrale asociate, restricționarea fluxului
diastolic, gradul limitării motilității valvulare, îngroșarea lor și gradul de deformare a aparatului
subvalvular. Permite o estimare a dimensiunii camerelor cardiace, a presiunii din AP și poate
indica prezența și severitatea insuficienței tricuspidiene și pulmonare.
Mai pot fi și alte aspecte precum: mărirea umbrelor hilare; diminuarea transparenței
pulmonare sau voalarea câmpurilor pulmonare mijlocii, aspect pulmonar reticulat cu mici
Ilinescu Ion, Semiologie generală cardiovasculară, (Editura Medicală, București, 1973), 187.
Alasdaidar Scott, Medicine (2012), 26.
Bruckner I., Medicină internă, 422-424.
mitrală, 4.
https://newsmed.ro/insuficienta-cardiaca-clasificarea-nyha/
38
opacități îmbrăcând uneori un aspect pseudomiliar – determinat de hemosideroza pulmonară
consecutivă hemoptiziilor-; prezența în sinusurile costo-diafragmatice a unor imagini liniare
suprapuse – liniile septale Kerley-, determinate de dilatarea limfaticelor în septurile
interlobulare; revărsate pleurale. 69
5. 2. Electrocardiograma (EKG)
EKG-ul aduce o mare contribuție în investigațiile pentru valva mitrală. Acesta pune în
evidență o deviere la dreapta a axei electrice, cu rotație orară și semne de hipertrofie a AS și de
hipertrofie a VD.
În SM cu ritm sinusal, apar semne ale suprasolicitării atriale stângi, unda P mitral.
Modificările undei P sunt: devierea axului către stânga, amplitudine și durată crescute.
Modificările complexului QRS apar în stadiul mai avansat al bolii ca o consecință a
hipertensiunii din mica circulație, când VD este suprasolicitat. Poate fi normal chiar la pacienți
cu SM importantă. Uneori tinde să se verticalizeze sau este deviat către dreapta, cu rotație orară.
Ca un semn net al hipertrofiei VD, unde R devine amplă și apare unde S mare. Când
hipertrofia ventriculară stângă este prezentă pe EKG indică existența unei leziuni suplimentare,
care determină o încărcare semnificativă a VS precum insuficiența mitrală, boală valvulară sau
hipertensiune.
Repolarizarea la început este normală dat mai târziu în funcție de gradul solicitării
miocardului, unda T devine aplatizată, apoi negativă cu subdenivelarea segmentului ST.
Sunt frecvente fibrilația atrială permanentă și flutterul atrial (tulburare de ritm atrială,
caracterizat printr-o activitate atrială regulată cu frecvența în jur de 300bătăi/min).
Lipsa semnelor pe EKG, corespunzătoare stării hemodinamice din SM , ridică
suspiciunea existenței unei alte cardiopatii asociate.70
69
Harrison. Principiile Medicinei Interne, 1450.
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical, 155.
Wang Andrew, Bashore Thomas M., Valvular Heart disease¸ 211.
Vlaicu R., Dudea C., Diagnosticul bolilor cardiovasculare, 288.
Faletra Francesco Fulvio, Echocardiography in Mitral Valve Disease, (Springer – Verlag, Italia, 2012), 81.
mitrală, 5. Vahanian Alec, Baumgartner H., Bax J., și alții, Ghid pentru evaluarea și tratamentul valvulopatiilor,
22.
Baumgartner Helmut, Falk V., Baz JJ., De Bonis M., și alții, Managementul valvulopatiilor, 379.
70
Parakh Neeraj, Math Ravi S., Chaturvedi Vivek, Mitral Stenosis, 73.
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical , 149.
Dudea Corneliu, Atlas de electrocardiografie clinică, (Editura Medicală, București, 1988), 317.
Ilinescu Ion, Semiologie generală cardiovasculară, 187.
39
5. 3. Ecografia transesofagiană (TEE)
Furnizează o imagine superioară și trebuie făcută când imaginea transtoracică nu e

adecvată pentru alegerea conduitei terapeutice. Aceasta poate pune în evidență trombi ai AS și
detaliază caracteristici morfologice ale valvei mitrale utile în deciziile terapeutice. Ecografia de
efort aduce informații despre evoluția gradientului mitral și a presiunii pulmonare.
Leziunile anatomice ale aparatului valvular mitral au fost gradate în vederea indicaților
terapeutice în special pentru valvotomia percutană. 71
5. 4. Radiografia toracică
La începutul bolii, arcul pulmonar este proeminent și desenul valvular pulmonar

accentuat. Mai târziu câmpurile pulmonare apar încărcate.
Dilatarea în stadiul I este ușoară, producând numai o rectilinizare a arcului mijlociu
stâng. Din stadiul II, arcul mijlociu stâng are un caracter progresiv, bombat, provocând
dislocarea esofagului în sens posterior, a bronhiei stângi și realizând o imagine de dublu arc pe
conturul inimii drepte. Se evidențiază o inimă de configurație mitrală (cord ridicat) și cu semne
de mărire a inimii drepte și a AP. Indică o scădere în dimensiuni a VS, un contur dublu al
marginii drepte a cordului la nivel atrial: dilatarea AS.
Aceasta este vizibilă în poziție oblică anterioară dreaptă, cu formă arcuită convexă în
spațiul retrocardic. Sunt prezente modificări ale circulației pulmonare – stază pulmonară.
La pacienții cu SM largă sau moderată, cordul nu este mult mărit. Totuși, în SM severă
toate camerele și vasele mai din apropierea orificiului îngustat sunt proeminente, incluzând cele
două atrii, arterele și venele pulmonare VD și VCS.
Apare edemul interstițial prin apariția liniilor Kerley-B, și edemul alveolar. Liniile
Kerley-B exprimă creșterea marcată a presiunii în capilarele pulmonare și eminența edemului
pulmonar.
Gradul acestor modificări radiologice este proporțional cu severitatea HTP și cu
creșterea progresivă a rezistenței arteriolare pulmonare. Și de asemenea, mărirea VD semnifică
o SM strânsă cu HTP importantă.
În HTP apar numeroase semne care atrag atenția bolnavului asupra suferinței sale
precum dispnee de efort, uneori ortopnee și chiar EPA.
71
mitrală, 5.
40
În stadiile finale, cordul ia un aspect bovin, cu preponderența dilatării
compartimentelor drepte ale inimii.
Se poate vedea și calcificarea câmpurilor pulmonare cu circulație pulmonară periferică
săracă, si calcificarea ale inelului VM. Apare sub formă de coroane valvulare. Prezența acestora
poate fi evidențiată, indicând o leziune avansată.
Electrogastrografia (EGG) arată modificarea undei P, lărgită și uneori bifidă. 72
5. 5. Fonocardiograma
Permite aprecierea exactă a raporturilor de timp dintre diferitele fenomene acustice.

Evidențiază uruitura diastolică care începe la 0.10-0.13 secunde după debutul
zgomotului al II-lea. Uruitura este precedată de clacmentul de deschidere a VM.
Un interval de 0.06-0.08 sec. între zgomotul al II-lea și clacment corespunde unei SM
strânse: cu cât intervalul este mai scurt, cu atât SM este mai strânsă. 73
5. 6. Cateterism cardiac
Este o tehnică de explorare prin introducerea pe cale venoasă sau arterială a unui
cateter la nivelul cavităților inimii și al marilor vase.
Este foarte important pentru precizarea unor aspecte hemodinamice, pentru diagnostic
și pentru indicația operatorie și pentru prognosticul bolii.
Cateterismul inimii drepte pune în evidență:
- Creșterea presiunii în AP: în mod normal presiunea sistolică este <30mmHg dar
în SM crește la 50-60 mmHg și uneori ajunge chiar <100mmHg.
- Presiunea capilară pulmonară (PCP) crește peste limita normală de 12mmHg în
mod proporțional cu gradul stenozei.
- Prin datele de oximetrie a sângelui recoltat din inima dreaptă și din circulația
pulmonară, se poate calcula debitul cardiac și al circulației pulmonare.
72
mitrală, 5.
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical , 151-153.
Ilinescu Ion, Semiologie generală cardiovasculară, 188.
Ministerul sănătății a Republicii Moldova, Valvulopatiile la adult –Protocol clinic național (PCN-241), (Chișinău,
2015), 34.
Radu Păun, Tratat de medicină internă: Bolile cardiovasculare, 269.
73
41
Cateterismul inimii stângi dă date mai exacte permițând măsurarea mai precisă a
gradientului de presiune telediastolică dintre AS și VS. 74
5. 7. Explorări hemodinamice
Prin cateterism cardiac drept sunt folosite în unele cazuri pentru precizarea atitudinii
terapeutice chirurgicale. Valorile PCP sunt mai crescute în funcție de cât de strânsă este SM.
Creșterea presiunii arteriale pulmonare este variabilă. Dacă este o diferență
considerabilă între presiunea arterială pulmonară și PCP indică un obstacol între arteră și venele
pulmonare – vasoconstricție arteriolară. 75
5. 8. Cineangiocardiografia
Permite vizualizarea camerelor stângi ale inimii, situația orificiului mitral, mobilitatea
valvulei mitrale, precum și a AP și a ramurilor sale principale.
În funcție de extinderea și de forma alterației, se disting trei grupe:
1- Valva amplu flexibilă, cu mică deformare a mușchiului papilar, din care rezultă
retracția cordajului tendinos;
2- Mobilitatea valvulară este evident redusă și demonstrabilă numai în zona
centrală. Mușchii papilari sunt apropriați de valve, prin corzile tendinoase
retractate;
3- Imobilitatea completă a valvelor, deformarea întregului aparat valvular și a AS.76
5. 9. Angiocardiografia
Pune în evidență:
- Aspectul bombat spre VS al VM
- Opacifierea lentă a VS în raport cu umplerea AS77
74
Vlaicu R., Dudea C., Diagnosticul bolilor cardiovasculare,287-288.
Vlaicu Roman, Dudea Corneliu, Propedeutica bolilor cardio-vasculare, (Editura Medicală, București, 1976),
298.
75
76
77
42
5. 10. Forme clinice
Bolnavul prezintă puseuri bronșitice cu tuse seacă sau cu expectorație redusă,

hemoptizii mici și repetate, ușoară cianoză a feței, palpitații frecvente, dureri precordiale și
tulburări de ritm.
Sunt determinate de:
- Gradul de interesare valvulară
- Evoluția bolii
- HTP
- Asocierea cu alte leziuni, care pot fi primar valvulare, cu fuzionarea comisurilor,
fără depozite calcare sau cu o cointeresare miocardică importantă.
Mai pot fi și alte semne clinice precum:
- Edematos
- Pseudotuberculos
- Cu ectazia AS. 78
78
43
CAPITOLUL 6
DIAGNOSTIC, TRATAMENT ȘI COMPLICAȚII
6.1 Diagnostic pozitiv și diferențial
6. 1. 1. Diagnostic pozitiv
Se face atât pe baza semnelor clinice (dispnee, tahicardie, aritmii, ritmul Duroizez,
deviere le dreapta pe EKG), cât și a semnelor radiologice (arc mediu bombat, VD mărit). De
asemenea, datele de laborator pot arăta valori ridicate ale titrului ASLO și VSH crescut.
Se bazează pe auscultația corului, în care elementele esențiale sunt uruitura diastolică,
întărirea primului zgomot la vârf și clacmentul de deschidere a mitralei. Pentru evidențierea
mai clară a semnelor auscultatorii, bolnavul trebuie să fie așezat în decubit dorsal, și la nevoie
să se crească frecvența cardiacă printr-un mic efort.
Primul accident acustic caracteristic care apare este suflu presistolic care dispare din
cauza dilatațiilor mari ale AS sau odată cu instalarea FA. Uruitura diastolică este elementul
patognomonic principal in auscultație deoarece apare într-un moment mai înaintat al bolii și
persistă până în faza finală. Examenul radiologic, cel fonocardiografic, EKG-ul și cateterismul
cardiac întăresc diagnosticul sau îl afirmă.
Indiferent de mecanismele intime de constituire a leziunilor din SM, experiența clinică
dovedește că SM survine în cel puțin 50% din cazuri, la bolnavi care au avut antecedente
manifestate de reumatism acut. Mai poate apărea și la bolnavii care au în antecedente alte
manifestări minore ale bolii reumatismale precum perioade subfebrile cu VSH ridicat, infecții
streptococice de suprafață sau de focar repetate, reacții imunologice antistreptococice pozitive.
SM organică de altă natură – congenitală, postinfecțioasă nespecifică- este
excepțională. 79
79
Mihăilescu V. V., Călăuza practicianului în bolile cardiovasculare, 188-189.
44
6. 1. 2. Diagnostic diferențial
Se poate face diagnostic diferențial cu anumite boli:

 Afecțiuni pulmonare (TBC, pneumonie, BPOC, trombembolism pulmonar) care
cauzează dispnee;
 Alte afecțiuni cardiace care cauzează dispnee
 Cu afecțiuni cardiace congenitale care dau sufluri diastolice
Se mai face și cu câteva afecțiuni care au semne stetacustice apropiate:
 Insuficiența aortică: se face în cazul unei SM cu suflu diastolic de insuficiență
pulmonară. Suflul de insuficiență aortică coboară pe marginea stângă a sternului
și se însoțește de semne periferice și semne de dilatație a VS.
 Stenoza tricuspidiană: O leziune valvulară care se întâlnește foarte rar în absența
SM, poate masca multe din aspectele clinice ale SM. Ecocardiografia este utilă
în special pentru descoperirea SM la pacienții care prezintă sau sunt suspectați a
prezenta alte leziuni valvulare și pentru definirea severității diferitelor leziuni.
 Șunturile stânga-dreapta
 DSA: realizează o formă deosebit de importantă de HAP de debit.
 HTP primitivă: determină un număr de aspecte clinice și de laborator observate
în SM. Se întâlnește cel mai frecvent la femeile tinere.
 Tumori cardiace ale AS și din apropierea orificiului mitral: pot crea o
simptomatologie asemănătoare cu SM. Sunt rare, dar când sunt prezente se
însoțesc de aritmii atriale polimorfe, ceea ce atrage totdeauna atenția asupra
acestui diagnostic.
 Mixomul atrial: poate împiedica golirea atriului stâng, determinând dispnee, un
suflu diastolic și modificări hemodinamice asemănătoare celor din SM
 Trombul atrial80
80
Benedek Theodora, Benedek Imre, Curs de medicină internă – Cardiologie – pentru studenții de la medicină an
IV, (Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, 2013), 14.
45
6. 2. Tratament
În faza compensată sau atâta timp cât simptomatologia este săracă, bolnavul va fi
încurajat să ducă o viață cât mai normală, activă, cu exerciții fizice moderate și controlate, dar
evitând sporturile cu caracter de competiție.
Bolnavul va trebui să evite mâncarea excesivă și cantitățile mari de sare. Va trebui să
nu consume alcool și să nu fumeze; viața sexuală este fără restricții la bolnavii din primele două
categorii.
Tratamentul este în primul rând profilatic, urmărind prevenirea recidivelor
reumatismale, a endocarditei lente şi a insuficienţei cardiace, prin evitarea eforturilor, dietă
hiposodată, tratamentul infecţiilor streptococice, o profilaxie de lungă durată cu penicilină. În
stadiul de stenoză compensată se administrează uneori calmante şi se recomandă un regim de
cruţare. În aceste cazuri, sarcinile sunt adesea posibile, fără incidente.
La adolescenții și bolnavii tineri, până în 25 de ani, asimptomatici cu boală valvulară
mitrală este important tratamentul profilactic antireumatismal. La pacienții simptomatici, se
obține o oarecare ameliorare de obicei prin restricția aportului de sodiu și diuretice orale în doze
de întreținere.
Alegerea tipului de tratament și a momentului de aplicare se bazează pe:
 caracteristicile clinice,
 anatomia valvei mitrale
 evaluarea riscului de intervenție
 disponibilitatea tipului de tratament.
La bolnavii cu SM simptomatici, care au o arie valvulară mitrală sub 1,5 cm2 şi se află
în clasa funcţională NYHA II-IV se stabilește indicaţia chirurgicală. De asemenea, bolnavii
simptomatici în clasa NYHA I - II, cu o arie mitrală sub 1 cm2 şi HTP severă (presiune arterială
pulmonară > 60/80 mmHg) beneficiază de tratamentul chirurgical.
Pentru bolnavii cu SM în stadiu IV au și ei indicații operatorii dar riscul lor este mai
mare. Cei din stadiul V au indicații numai pentru operații paliative precum ligaturi venoase,
recalibrare de cavă, și după reașezarea lor în stadiul III au indicații operatorii radicale.
Indicaţiile de tratament chirurgical constă în:
 SM semnificativă (aria valvei mitrale (AVM) <1,5 cm2; NYHA III; HTP >60
mmHg)
 Bolnavi simptomatici NYHA II – IV
 SM cu risc de trombembolism (FA, tromb AS, embolii antecedente)
 Leziuni valvulare și coronariene asociate
46
 HTP severă, IC în antecedente
 Contraindicaţii ale valvotomiei mitrale percutane şi eşecul acesteia.
Contraindicaţiile comisurotomiei sunt:
 IC totală ireductibilă,
 Endocardita lentă,
 Infecţia reumatică activă
 Suferințe primare pulmonare (emfizem, TBC evolutivă sau fibroză pulmonară).
Tratamentul chirurgical este eficient în:
 Eliminarea simptomelor
 Prelungirea duratei de viață la bolnavii simptomatici.
Factori de gravitate în chirurgia SM:
 Formele cu HTP și cu suprafața orificiului sub 1.5 cm2
 Forme cu stenoză subvalvulară
 Formele calcificate sau sudate fibros care necesită tehnicii instrumentale
 Abordul mixt pe cale atrială și ventriculară sau pe calea venei pulmonare stângi
mărește incidența rupturilor și hemoragiilor grave.
 Valvuloplastie mitrală pe cord deschis

Operația pe cord deschis conferă anumite avantaje, față de cea efectuată pe cord închis:
comisurile se pot deschide exact și complet, orice regurgitare poate fi corectată, se pot extrage
ușor anumite materiale emboligene (trombi, calcar).
Când apar cazuri de restenozare, SM congenitală, SM cu calcifieri, insuficiența mitrală
asociată, accidente embolice anterioare, tromboza atrială stângă, HTP, în special hemoptiziile,
edemul pulmonar şi tulburările de ritm, se recomandă intervenţia chirurgicală - comisurotomia.
Majoritatea operațiilor de astăzi sunt efectuate la pacienții cu valve deteriorate și
calcifere, la care rezultatele intervențiilor chirurgicale conservatoare nu sunt optime și nu oferă
nicio garanție pe termen lung.
Tehnica presupune împărțirea a pliantelor fuzionate și separarea corzilor fuzibile la
pliante anterioare și posterioare.
Nu există nici o dovadă că tratamentul chirurgical ameliorează prognosticul pacienților
cu deteriorare funcțională ușoară sau absentă. Dacă nu a existat embolie sistemică recurentă,
valvulotomia nu este recomandată la pacienții care sunt complet asimptomatici, indiferent de
aspectele hemodinamice.
47
Recurența simptomelor la câțiva ani după ceea ce a părut a fi un rezultat inițial
satisfăcător se datorează de obicei unei valvulotomii inadecvate, dar pot fi responsabile și alte
leziuni valvulare, restenozarea valvei mitrale sau o combinație a acestor situații. Mai mult de
jumătate din totalul pacienților supuși valvulotomiei mitrale necesită reintervenție în următorii
10 ani.
 Înlocuire valvulară mitrală

O altă intervenţie chirurgicală, se face pe cord deschis, cu înlocuirea valvelor mitrale
cu o proteză Starr-Edwards. Este superioară şi este indicată în stenoza mitrală şi insuficienţa
mitrală şi în caz de restenozare după comisurotomie. Acest procedeu asigură eliminarea
stenozei şi dispariţia simptomelor.
Valvuloplastia mitrală pe cord deschis în prezenţa unor modificări morfologice
corectabile poare oferi o durată de funcţionare îndelungată a valvei mitrale.
Protezele valvulare, în funcție de materialul din care sunt confecționate, pot fi

mecanice sau biologice.
 Mecanice: Sunt alcătuite din inel și discuri metalice acoperite cu pirolit carbon,
inelul fiind acoperit cu o textură de material plastic ce ajută la fixarea firelor. Se
recomandă la pacienții tineri (cu vârsta până la 65-70 de ani), cu speranța de
viață îndelungată, fără contraindicații la tratament anticoagulant. Datorită
caracteristicilor de construcție a valvei, acestea au o durată de viață
nedeterminată, nefiind necesară înlocuirea acestora în absenta complicațiilor și
în cazul în care pacientul respectă cu strictețe un tratament de întreținere corect.
 Biologice: Sunt confecționate din materiale biologice de proveniență animală

(pericard bovin, valve porcine), special tratate și fixate pe un schelet metalic și
țesătură textile de fixare (valve biologice cu stent) sau fără schelet metalic (valve
biologice stentless).
Sunt indicate în general pacienților vârstnici (peste 65 de ani) la care sunt în mod
particular avantajoase din doua motive: nu necesita tratament anticoagulant pe
termen lung și la vârstnici durabilitatea acestor valve este foarte bună. De
asemenea valvele biologice pot fi recomandate femeilor tinere care doresc sa
aibă copii (tratamentul anticoagulant oral care este obligatoriu la pacienții
purtători de valve mecanice poartă un risc important de producere a
malformațiilor congenitale la făt), în condițiile în care pacienta își asumă faptul
48
că o astfel de valvă va trebui înlocuită într-un viitor mai mult sau mai puțin
apropiat, și pacienților cu contraindicații la tratamentul anticoagulant.
Figură 19: Proteză valvulară cu bilă Figură 20: Bioproteză porcină în poziţie
(Starr Edwards) în poziţie mitrală mitrală
Figură 23: Înlocuirea valvei mitrale: Figură 24: Excizia valvei Figură 25: Menținerea unor porțiuni de
raporturi anatomice ale valvei mitrale valvă pentru păstrarea continuității pilieri
mitrale
49
81
Figură 26: Înlocuirea valvei mitrale cu Figură 27: Bioproteză porcină

proteză cu 2 valvule pentru înlocuirea valvei mitrale
 Comisuroliza sau fractura digito-instrumentală pe cord închis

Toate cazurile de SM simplă cu valve elastice și fără modificări calcare, vor fi supuse
corecției prin fractura digito-instrumentală la diametrul maxim, pe cord închis – separarea
ambelor comisuri, a cordajelor subvalvulare, mobilizarea valvelor -.
 Bypass cardiopulmonar
O intervenție pe cord deschis utilizând bypass-ul cardiopulmonar este de obicei
preferabilă comisurotomiei pe cord închis. Pe lângă deschiderea comisurilor valvulare, sunt
importante desfacerea oricărei fuzionări subvalvulare a mușchilor papilari și a cordajelor
tendinoase, îndepărtarea trombilor atriali și îndepărtarea depozitelor mari de calciu, ameliorând
astfel funcția valvulară. Valva poate fi înlocuită cu o proteză la pacienții la care este asociată
insuficiență mitrală importantă.
 Valvuloplastia percutanată cu balon

La un pacient a cărui SM nu este suficient de severă pentru a autoriza tratamentul
chirurgical sau valvuloplastia cu balon, dacă FA este de dată relativ recentă, este indicată
restabilirea ritmului sinusal, farmacologic sau prin șoc electric sincronizat. De obicei, aceasta
va fi realizată după 3 săptămâni de tratament cu anticoagulante. Conversia în ritm sinusal este
rareori utilă la pacienții cu SM severă, în special la cei al căror AS este mult mărit sau a căror
FA a fost prezentă pentru mai mult de un an, întrucât revenirea la FA este obișnuită.
Este o alternativă la valvulotomia mitrală chirurgicală pentru pacienții cu stenoză
mitrală reumatismală pură sau predominantă. Pacienții tineri, fără calcificări sau îngroșări
valvulare extinse și fără deformare subvalvulară, sunt cei mai buni candidați pentru acest
81
mitrală, 9-10. (Figuri 20-26).
50
procedeu; în cazul lor, rezultatele se apropie de cele ale valvuloplastiei chirurgicale. Ea este
folositoare în special la femeile gravide, dar poate fi utilizată de asemenea la pacienții mai
vârstnici cu deformare valvulară severă și afecțiuni extracardiace grave, care au șanse operatorii
scăzute.
 Tratamentul medicamentos
Diureticele si nitrații retard ameliorează tranzitoriu dispneea.
Beta-blocantele sau blocantele de calciu bradicardizante sunt utile pentru scăderea
frecvenței cardiace și pot îmbunătăți mult toleranța la efort prin prelungirea diastolei și a
timpului de umplere a VS printr-o valva stenotică.
Terapia anticoagulantă este indicată la pacienții cu FA permanenta sau paroxistica. La
pacienți în ritm sinusal, anticoagulantele este obligatorie atunci când exista antecedente de
embolie sau exista trombi în AS și este recomandata când se evidențiază dacă AS este dilatat
(diametrul >50mm).
La pacienții cu SM severa nu este indicată cardioversia înaintea intervenției pentru că
nu reușește să restabilească ritmul sinusal pe termen mediu și lung. Dacă FA este recent instalată
și AS este doar moderat dilatat, cardioversia trebuie efectuată la scurt timp după intervenția
reușită. Ritmul sinusal poate fi menținut cu ajutorul antiaritmicelor.
Este indicată efectuarea profilaxiei endocarditei infecțioase. În țările cu prevalență
mare a bolii reumatismale, profilaxia RAA trebuie făcută la indivizii tineri și continuată până
la vârsta adulta.
Tulburările de ritm se tratează cu Digitală sau Chinidină, emboliile cu anticoagulante,
iar IC, cu repaus, dietă hiposodată şi digitală. Glicozizii digitalici nu modifică hemodinamica
și de obicei nu sunt utili pacienților cu stenoză pură și ritm sinusal, dar ei sunt necesari pentru
rărirea ritmului ventricular la pacienții cu FA. În cazul acestora sau cu cei cu flutter, atunci când
glicozizii cardiaci nu controlează suficient ritmul ventricular, pot fi adăugate doze mici de beta-
blocante (de exemplu, Metoprolol 25-50 mg/zi).
Hemoptizia este tratată prin măsuri destinate să diminue presiunea venoasă pulmonară,
incluzând repausul la pat, poziția șezând, restricția de sare și diureticele. Anticoagulantele vor
fi administrate pentru cel puțin un an la pacienții cu SM care au prezentat embolii sistemice
și/sau pulmonare, și continuu la cei cu FA. 82
82
Harrison. Principiile Medicinei Interne, 1450-1451.
Borundel Corneliu, Medicină internă pentru cadre medii, 364-365.
Vahanian Alec, Baumgartner H., Bax J., și alții, Ghid pentru evaluarea și tratamentul valvulopatiilor, 26.
mitrală , 7-12.
51
6. 3. Complicații
Complicaţiile sunt numeroase şi apar de obicei în stadiul al doilea şi al treilea:

recrudescenţă a infecţiei reumatice, endocardită lentă, IC, tulburări de ritm, infarcte pulmonare,
accidente tromboembolice.
Pot apărea complicații precum:
 EPA: manifestare pentru semnele mai grave de SM. Apare mai ales la femeile
tinere cu SM strânsă, fiind favorizat de efort, ciclu menstrual, sarcină sau infecții
bronhopulmonare
 Hemoptizii
 Infecții
 Accentuarea semnelor clinice:
 Dispnee
 Hepatalgii
 Hepatomegalie
 Edeme
 Ascită
 Semne nervoase
 Edem pulmonar
 FA: favorizează instalarea IC și producerea emboliilor. Cu FA dispare suflu
sistolic.
 Tromboză atrială: trombii intracavitari sau parietali se pot forma în orice stadiu
al bolii, dar incidența lor este mai mare în cazul asocierii FA. Staza atrială este
principala cauză a trombozei intraatriale, determinând accidente
tromboembolice variate.
 Tromboembolism pulmonar: manifestat prin infarctizări pulmonare și frecvent
prin revărsate pleurale hemoragice sau serofibrinoase, este generat de
tromboza atrială dar și de trombozele din venele profunde ale membrelor
inferioare.
Savage Edward B., Bolling Steven F., Atlas of Mitral Valve Repair, (Lippincott Williams & Wilkins,
Philadelphia, USA, 2006), 37.
Faletra Francesco Fulvio, Echocardiography in Mitral Valve Disease, 151.
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical,161-166.
https://www.clinicco.ro/chirurgia-valvulara-plastie-mitrala-si-protezare-aortica
Mihăilescu V. V., Călăuza practicianului în bolile cardiovasculare, 193.
52
 Bronșite: apar pe fondul modificărilor mucoasei bronșice, întreținute de
hipertensiunea venoasă pulmonară.
 IC dreaptă: consecință a HAP care decompensează VD. La apariția ei
contribuie și FA, tromboembolismul pulmonar, infecțiile căilor respiratorii.
Complicațiile imediate post-operator pot fi:
 Ruptura atriului
 Ruptura unei ramuri arteriale coronariene
 Hemoragii
 Tulburări de ritm:
 Extrasistole
 Tahicardie paroxistică
 Flutter
 Aritmie completă
 Cedarea bruscă a VS
 Oprirea inimii.
Complicații tardive:
 Embolii: sunt tardive deoarece au ca punct de plecare fragmente din trombusuri
intracardici sau din excrescențele verucoase ori trombozante valvulare. Pot fi
cerebrale, coronariene, ale viscerelor abdominale, ale extremităților sau în
circulația pulmonară.
 Alterarea protezelor
 Aritmii
 Puseuri de endocardită lentă
 Puseuri de endocardită subacută reumatică care adesea se însoțesc de procese
miocardice 83
83
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical, 145, 158, 166-167.
Bruckner I., Medicină internă, 425-426.
53
CAPITOLUL 7
EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
7. 1. Evoluție
Evoluția SM este în general foarte lungă și lent progresivă. În cazul SM reumatismale,

de la primul atac reumatismal trece un interval mare de timp, de aproximativ 7 ani, până la
apariția primelor semne obiective de SM. Aceasta impune un control medical repetat și o terapie
profilactică antireumatică extinsă pe mai mulți ani. Gradul de tolerare a afecțiunii depinde de
gradul stenozei, de solicitările la efort și de HTP. Cazurile neoperate sfârșesc prin IC dreaptă
sau prin una din complicații. Cazurile operate corect și în timp util evoluează în general bine.
Se descriu un procent de restenozări, în caz că bolnavii nu continuă tratamentul antireumatic
postoperator sau fac noi reaprinderi ale focarului reumatic. 60% dintre operați fac astfel de
restenozări, într-o perioadă de până la 10 ani de la operație. Primul semn care apare este suflu
presistolic, apoi uruitura diastolică. Apoi radiologic este dilatarea vaselor venoase
intercleidohilare urmărit de o ușoare dilatare a AS. Ulterior AS se mărește apreciabil, dilatarea
vaselor venoase hilare și perihilare se accentuează. Mai târziu se modifică aspectul câmpurilor
pulmonare, bombează conul AP și se mărește VD.
Electrocardiografic, primul semn care apare și apoi se accentuează treptat este P-ul
mitral. După aceasta urmează devierea axială spre dreapta a segmentului QRS, și ceva mai
târziu apar semnele evidente, majore se supradilatare a ventriculului drept (SVD). Uneori SM
rămâne ușoară și staționară, încât bolnavii pot duce o viață aproape normală.84
7. 2. Prognostic
Bolnavii care au fost operați în timp util și cu indicație bună, sunt recuperabili.
Prognosticul cazurilor neoperate este grav. SM asociată cu FA (alură rapidă neinfluențată
digitalic), are pronostic defavorabil, în funcție de starea miocardului, de gradul stenozei, de
leziunile asociate, de stările infecțioase și de activitate reumatică în desfășurare.85
84
Pop D. Popa I., Inima; Patologie și tratament chirurgical, 157-158.
85
54
CAPITOLUL 8
PREZENTAREA CAZULUI
8.1. Cazul
 Culegerea datelor
1. Numele și prenumele: S. E.
2. Sexul: F
3. Vârsta: 69 ani
4. Domiciliu: Sectorul 2, București
5. Starea civilă: Căsătorită
6. Cetățenie: Română
7. Religia: Catolică
8. Ocupația: Pensionară
9. Grup sangvin: 0 (I), Rh pozitiv
10. Alergii: Neagă
11. Modalitatea de culegere a datelor: Pacient, foaie de observație, echipa de
îngrijire
12. Stabilirea legăturii cu pacientul, de la internare: Interviu
13. Modul de comunicare: Verbal
14. Data internării: 01. 02. 2019
15. Data externării: 05. 02. 2019
16. Nr. zile de spitalizare: 5 zile
17. Diagnostic de internare: Stenoza mitrală
18. Anamneză
 Antecedente heredo-colaterale: Tatăl bolnav de HTA, decedat.
 Antecedente personale, fiziologice și patologice: Operată de apendicită
la 18 ani, 3 nașteri naturale; HTA gr II.
 Condiții de viață și muncă: Locuiește împreună cu soțul, în vârsta de 74
de ani. Nu a lucrat în mediu cu substanțe toxice.
 Comportamente (fumat, alcool, etc…): Doarme 4-5 ore pe noapte, are
un trai sedentar, venitul este din pensie. Nefumător, nu consumă alcool.
55
19. Istoricul bolii
Pacienta S. E., cu domiciliu în București, sectorul 2, s-a prezentat pe secția de
Cardiologie, pe data de 01.02.2019, cu biletul de trimitere de la medicul de familie, acuzând
durere precordială, hemoptizie, oboseală, dispnee și palpitații.
Din anamneză rezultă că pacienta s-a prezentat la spital în urmă cu 10 luni, cu o
simptome asemănătoare, care a fost diagnosticat cu HTA de gradul II. I s-a recomandat un
tratament medicamentos care au ameliorat simptomele pentru o perioadă de 2 luni.
Simptomele au reapărut treptat, mult mai agresive, accentuate prin cefalee, amețeli,
tahipnee și oboseală. La măsurarea funcțiilor vitale se constată și HTA.
20. Starea la internare: Ușor alterată, bine orientat

 Date antropometrice:
 Greutate: 73kg
 Înălțime: 168 cm
 Funcții vitale:
 R: 22r/min
 TA: 190/95 mmHg;
 AV: 85 bătăi/min
 T: 36.5 °C
 Aparat Digestiv: Faringe normal, Abdomen nedureros la palpare, tranzit

intestinal prezent, ficatul și splina sunt nepalpabile
 Cavitatea bucală: Limba normal colorată; mucoasa bucală integră.
 Tegumente și mucoase: Integre, viu colorate. Facies necaracteristic.
 Acuitate vizuală: Normală
 Acuitate auditivă: În limite fiziologice
 Acuitate tactilă: Integră
 Sistem osteo-articular: Torace normal conformat, mobilitate ușor
diminuată.
 Sistem ganglionar: Ganglionii periferici nu se palpează
 Sistem muscular: Normoton, normokinetic
 Aparat Respirator: Murmur vezicular prezent, fără raluri
56
 Aparat Cardiovascular: Zgomote cardiace aritmice cu AV=85
pulsații/min. TA=190/95; artere periferice pulsatile.
 Aparat Uro-genital: Loje renale libere, rinichi nepalpabili, semnul
Giordano negativ bilateral, micțiuni fiziologice
21. Semne:
Date obiective: Date subiective:
Nume și prenume: S.E. Pacienta acuză dureri precordialeș și

Vârsta: 69 ani astenie.
Stare generală: ușor alterată Dispnee și tahipnee.
Stenoza mitrală. Stare anxioasă accentuată.
AV: 82 bătăi/minut
TA: 183/105 mmHg
57
 Analiza și interpretarea datelor
NEVOIA DEPENDENT INDEPENDENT

A respira și a avea o bună
2/4 2/4
circulație
A comunica -- 4/4
A se alimenta și hidrata 3/4 1/4
A elimina 2/4 2/4
A se mișca și a avea o bună

3/4 1/4
postură
A dormi și a se odihni 3/4 1/4
A se îmbrăca și dezbrăca -- 4/4
A-și menține temperatura

2/4 2/4
corpului în limite normale
A fi curat, îngrijit și a-și
proteja tegumentele și -- 4/4
mucoasele
A evita pericolele 2/4 2/4
A acționa conform
propriilor convingeri și -- 4/4
valori, a practica religia
A fi preocupat în vederea
-- 4/4
realizării
A se recrea 1/4 3/4
A învăța cum să-și

1/4 3/4
gestioneze sănătatea
58
 PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTEI CU STENOZA MITRALĂ
NEVOIE Diagnostic de INTERVENȚII
DATA Obiective Evaluare
PERTURBATĂ nursing AUTONOME DELEGATE
01.02.2019 Nevoia de a - Stare generală - Pacienta să facă - Asigur ca încăperea La indicația medicului: În urma
respira şi a avea o alterată cauzată exerciții să fie aerisită - Recoltez probe de sânge în intervenţiilor
bună circulație de durerii respiratorii, să - Asigur un aport de vederea efectuării examenului autonome şi
precordiale păstreze o postură lichide suficient pe 24 de laborator: HLG, VSH, TS, delegate durerea
manifestată prin corectă care să îi de ore TC, INR, glicemie, s-a ameliorat și
dispnee. favorizeze - Asigur poziția de colesterol, ionogramă, Fe, Ca, respirația s-a
respirația. șezând sau semișezând CK, CK-MB, ex urină, alte.. normalizat.
- Perturbarea - Să aibă o - Asigur repaus fizic și - Adm de O2
ritmului respirație în limite psihic - Adm intravenos (IV) o fiolă FV ora 19:30:
respirator din normale. - Montez cateter venos de Miofilin (bronhodilatator): R: 17 r/min
cauza stazei - Durerea să fie - Monitorizez funcții 1f 10 ml/24h. TA:
pulmonare ameliorată. vitale (FV): - Adm. Tertensif 140/80mmHg
manifestată prin - Pacienta să aibă Ora 9:30 – (hipotensor): 2tb x 1,5 AV: 77 b/min
tahipnee. bătăile inimii R: 22r/min mg/24h. T: 36.5 °C
regulate. TA: 190/95 mmHg - Adm. per os (P.O.)
AV: 85 b/min Omeprazol (inhibitor al Obiectiv atins.
T: 36.5°C pompei de protoni) 2tb x
20mg/24h.
59
PERTURBATĂ nursing
AUTONOME DELEGATE
01.02.2019 Nevoia de a elimina Eliminare - Pacienta să aibă - Educ pacienta să - Pregătesc Pacienta se bucură
inadecvată din de o stare de nu înghită sputa pacienta în vederea de o stare de bine.
cauza tusei confort fizic şi să efectuării EKG. A eliminat 80ml de
manifestată prin fie liniștit psihic. - Curăţ mucoasa spută.
hemoptizie. bucală şi dinţii cu - Adm
tampoane sterile. intramuscular (IM),
1 f Fitomenadion
(Antihemoragic cu Obiectiv atins.
Vitamina K1)
5ml/zi.
60
01.02.2019 Nevoia de a dormi și Dificultate în a - Pacienta să se - Fac psihoterapie și - Adm Diazepam - Pacienta în
odihni se odihni liniștească și să se exerciţii de relaxare (calmant) p.o.1tb x 5 decursul celor 7
datorată dispneei poată odihni 6-7 cu pacienta înainte de mg/24h, seara. zile a dormit între
manifestată prin ore/noapte. culcare. - Adm Fraxiparine 6 și 8 ore pe
anxietate, astenie - Pacienta să fie - Aerisesc salonul. (Anticoagulant) noapte.
si iritabilitate. odihnită cu - Servesc pacienta cu subcutanat (sc) 1f x
tonusul fizic si un pahar de lapte 0,6ml/24h Obiectiv atins.
psihic bun pe cald.
durata spitalizării.
Nevoia de a evita Anxietate din - Pacienta să - Pentru liniștea - Adm prin perfuzie - Pacienta s-a
pericolele cauza beneficieze de pacientei îi explic 500 ml NaCl 0.9% pe liniștit și este de
necunoaşterii siguranță necesitatea tehnicilor 24h. acord cu
evoluţiei bolii, psihologică pentru de îngrijire, o examenele
manifestată prin înlăturarea stării încurajez. paraclinice.
palpitaţii. de anxietate.
Obiectiv atins.
61
02.02.2019 Nevoia de a respira Modificări ale - Pacienta să aibă - Măsor FV. - Adm Tertensif p.o. - La sfârșitul zilei,
şi a avea o bună funcţiilor vitale din TA în limite - Educ pacienta să 2tb x 1.5mg/24h valorile ale TA au
circulaţie cauza afecţiunii normale şi să se consume o cantitate - Adm Fraxiparine 1f x revenit la
manifestate prin diminueze cefaleea. redusă de sare. 0,6ml/24h normalitate.
HTA și cefalee. Ora 8:00 – - Adm Paracetamol La ora 18:00 i s-au
R: 19 r/min (Antipiretic) măsurat FV:
TA: 183/105mmHg 2 tb x 1g /24h R: 17r/min
AV: 82 b/min TA: 141/75mmMg
T: 37.7 °C AV: 79b/min
T: 36.9 °C
Obiectiv atins.
Nevoia de a a-şi Modificări ale - Pacienta să - Îi comunic pacientei - Adm prin perfuzie - Pacienta în urma
păstra temperatura funcţiilor vitale din beneficieze de o că trebuie sa bea 500 ml NaCl 0.9% pe tratamentului
corpului în limite cauza dereglării stare de bine fizică multe lichide. 24h; Glucoza 5%, 250 capătă o stare mai
normale funcţionale date de si psihică. - Supraveghez ml pozitivă și nu mai
boala manifestată - La sfârșitul zilei, pacienta. - Adm p.o. Omeprazol are transpirații.
prin transpiraţii pacienta să nu mai 2tb x 20mg/24h
abundente. aibă transpirații Obiectiv atins.
abundente.
62
02.02.2019 Nevoia de a Deshidratare din - Pacienta să fie - Protejez pacienta cu un - Adm Miofilin iv - Pacienta nu mai
elimina
cauza afecţiunii, hidratată prosop în timpul eliminării. 1f x 10ml/24h. prezintă
manifestată prin corespunzător. - Adm iv deshidratare şi
hemoptizie şi vertij - Pacienta să nu Fitomenadion 1f x beneficiază de
mai prezinte 5ml/24h. confortul dorit.
expectoraţii
sangvinolente. Obiectiv atins.
Nevoia de a bea şi Alimentaţie - Pacienta să - Educ pacienta cu privire la - Adm iv - Pacienta a înţeles
a mânca
inadecvată prin cunoască şi să importanţa regimului Metoclopramid necesitatea
deficit din cauza respecte principiile alimentar în menţinerea (Antiemetic) regimului alimentar
necunoaşterii unei alimentaţii sănătăţii sale. 2f x 5ml/24h şi principiile unei
principiilor corecte. - O conştientizez cu privire alimentaţii corecte.
alimentare corecte, la valoarea nutritivă a - Respectă dieta
manifestat prin alimentelor. hipocalorica.
greţuri, inapetenţă,
cefalee. Obiectiv atins.
63
03.02.2019 Nevoia de a se mișca și a Necoordonarea - Pacienta să - Liniştesc pacienta. - Adm p.o. Pacienta s-a
avea o bună postură mișcărilor din prezinte o stare de Diazepam seara calmat, anxietatea a
cauza afecțiunii bine, să-și - Măsor FV: 1tb x 5mg/24h. diminuat.
manifestată prin coordoneze singură R: 24r/min - Adm. p.o. Măsurare T.A la
slăbiciune, cefalee mișcările. TA: 194/109mmHg Omeprazol 2tb x ora 18:00:
şi anxietate. AV: 85p/min 20mg/24h 130/67mmHg
T: 37.6 °C
Obiectiv atins.
Nevoia de a a-şi păstra Modificări ale - Pacienta să - Îi comunic - Adm Tertensif Pacienta
temperatura corpului în funcţiilor vitale din beneficieze de o pacientei că trebuie p.o. 2tb x 1.5 beneficiază de o
limite normale cauza dereglării stare de bine fizică sa bea multe lichide. mg/24h. stare de confort
funcţionale date de si psihică. - Supraveghez - Adm Paracetamol fizic şi psihic.
boala manifestată pacienta. p.o. 2 tb x 1g /24h.
prin transpiraţii - Aerisesc salonul. - Adm Metroprolol AV= 79p/min
abundente, HTA, (beta-blocant) p.o. T=36,7oC
tahicardie. 2tb x 50mg/24h.
- Adm prin perfuzie Obiectiv atins.
500 ml NaCl 0.9%
/24h.
64
03.02.2019 Nevoia de a respira Modificări a - Pacienta să aibă - Fac psihoterapie. - Oxigenoterapie. Starea pacientei s-a
și a avea o bună amplitudinii o respirație - Așez pacienta într- - Adm Miofilin iv 1f îmbunătățit.
circulație respiratorii din cauza corectă și fără o poziție cât mai x ml/24h.
bolii manifestată prin tulburări. comodă. - Adm Fraxiparine sc R: 15r/min
dispnee. - Să fie liniștită. 0.6ml/24h.
- Însoțesc pacienta la Obiectiv atins.
explorări funcționale
în vederea efectuării
EKG-ului.
Nevoia de a învăța Deficit în cunoașterea - Pacienta să - Îi explic pacientei Pacientul a învăţat

cum să își păstreze unor detalii a respecte normele importanţa unei vieţi normele igienico-
sănătatea regimului de viață igienico-sanitare echilibrate din punct sanitare şi a
manifestate prin şi a regimului de vedere fizic, regimului alimentar
nerespectarea alimentar. psihic şi al valabil atât în spital,
regimului alimentar alimentației. cât şi în afară.
impus de către - Îi explic importanţa
medical curant. eliminării sării din Obiectiv atins.
alimentație.
65
04.02.2019 Nevoia de a respira şi Modificări ale FV - Pacienta să aibă -Măsor, observ, notez în -Adm Tertensif p.o. În urma
a avea o bună din cauza stenozei TA în limite FO: FV şi diureza. 2tb x 1.5mg/24h. intervenţiilor
circulaţie mitrale normale și o stare -Hidratez pacientul -Adm 2 f x 2ml/24h. pacienta prezintă o
manifestate prin de bine. parenteral. Furosemid (Diuretic) scădere relativă a
HTA și tahicardie. - Adm Fraxiparine sc TA.
FV: R: 17r/min 0.6ml/24h.
TA: 208/114mmHg - Adm Omeprazol FV ora 18:00:
AV: 102 b/min p.o. 2tb x20mg/24h. R: 18r/min
T: 36.7 ˚C - Adm Metoprolol TA: 137/75mmHg
p.o. 2tb x50mg/24h. AV: 76 b/min
T: 36.4 ˚C
Obiectiv atins.
Nevoia de a evita Risc de accident - Pacienta să se - Ajut pacienta să - Adm 1 f 2 ml/24h Pacienta prezintă o
pericolele din cauza durerii deplaseze fără meargă la toaletă. de Ketonal ameliorare a
manifestat prin dificultate și să-și - Îi comunic pacientei (Antiinflamator). durerilor și nu mai
ameţeli şi cefalee. exprime că trebuie să stea prezintă amețeli.
diminuarea liniştită şi în repaus la Obiectiv atins.
cefaleei în 5 ore. pat.
66
04.02.2019 Nevoia de a se mişca Dificultate în a se - Pacienta să -Ajut pacienta să -Hidratez pacienta prin Pacienta se
şi a avea o bună mişca din cauza recapete facă mișcare prin perfuzie: NaCl 0.9% - deplasează cu mai
postură durerii manifestată mobilitatea în salon, sprijinind-o la 500 ml; multă stabilitate în
prin mobilitate termen de 2 nevoie. Glucoză 5% 250 ml. ziua externării.
redusă. zile.
Obiectiv atins.
67
DATA NEVOIE Diagnostic de Obiective INTERVENȚII Evaluare
05.02.2019 Nevoia de a se Incapacitate în a - Pacienta să - Pacienta să aibă - Adm O2. Când pacienta a
recrea îndeplini îndeplinească o confort fizic și psihic. - Adm Miofilin iv fost externată, nu
activități activitate care îi - Aerisesc salonul. 1fx1.5ml/24h. mai prezenta
recreative cauzate place și care nu îi - Reduc factorii care dispnee și era
de intoleranța la va înrăutăți i-ar produce discomfort. - Adm NaCl 0.9% - 500 ml. relaxată.
efort fizic și situația. FV la externare:
manifestate prin FV: R: 24r/min R: 17 r/min
astenie și dispnee. TA: 198/83mmHg TA:138/73mmHg
AV: 95 b/min AV: 77 b/min
T: 36.5 ˚C T: 36.7 ˚C
Obiectiv atins.
Nevoia de a Modificări ale FV - Pacienta să fie - Reduc factorii care - Adm Tertensif p.o. 1tb Pacientei i-a revenit
respira şi a avea din cauza oboselii mai liniștită și la produc pacientei x2,5mg/24h. TA si AV în limite
o bună circulaţie manifestate prin externare FV să oboseală. - Adm Fraxiparine sc 0.6 fiziologice, și a
HTA, tahicardie fie în limite - Îi recomand să acorde ml/24h. plecat acasă
fiziologice. suficient timp pentru - Adm Metoprolol p.o. 1tb x liniștită.
odihnă. 50mg/24h.
- Îndepărtez cateter - Adm Omeprazol p.o. Obiectiv atins.
venos 1tbx20mg/24h.
68
FOAIE DE TEMPERATURĂ
Nume: ……………………………………..
S. E.
Prenume: …………………………………………
2019
Anul: ……………. Februarie
Luna: ………………
Ziua 01 02 03 04 05
Zile de boală: 1 2 3 4 5
Temp.
Resp.
Puls
TA
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
35 30 160 41˚
30 25 140 40˚
25 20 120 39˚
20 15 100 38˚
15 10 80 37˚
10 5 60 36˚
Lichide ingerate 1700 ml 1500 ml 1600 ml 1200 ml 1400 ml

Diureză 1200 ml 1000 ml 1300 ml 1200 ml 1300 ml
Scaune II III II II I
69
Cantitatea urinei
- Valori Normale: 1000 – 1400 ml/24h la femei;
1200 – 1800 ml/24h la bărbați
- Valori patologice:
- Poliurie: peste 3000 ml/24h
- Oligurie: sub 1000ml/24h
- Anurie: absența urinei în vezică; sub 50 ml
Indicarea scaunelor:
I Normal
/ Moale
- Diareic
X Mucos
P Cu puroi
S Cu sânge
Grunjos (se notează cu culoare

Z
roșie)
70
 Examene de laborator
HEMATOLOGIE
DENUMIRE REZULTATE VALORI NORMALE
Mod de recoltare: Puncție venoasă la nivelul plicii cotului (vena mediană, cubitală, vena
cefalică și bazilică) cu vacutainerul de culoare NEGRU (Citrat de Na 3.8%) ↓
VSH 12 1H <15mm
Puncție venoasă la nivelul plicii cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică și bazilică)
cu vacutainerul de culoare ALBASTRU (Citrat de NA 3.8%) ↓
Timp de sângerare (TS) 2 1 – 4 minute
Timp de coagulare (TC) 9 6 – 10 minute
Timp de protrombină (T.
24 ↑ 10 – 18 secunde
Quick)
INR 2.6 ↑ 1–2
Puncție venoasă la nivelul plicii cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică și
bazilică) cu vacutainerul de culoare MOV (anticoagulant EDTA 1%) ↓
B: 40 – 50%
Hematocrit 41
F: 36 – 45%
B: 13 – 17 g/100 mL
Hemoglobina 13
F: 12 – 15 g/100mL
HLG:
Leucocite (WBC) 7.800 5.000 10.000/mm3
Eritrocite (RBC) 4.840 3.800 – 5.500/mm3
Hemoglobina (HCT) 14.4 12 – 16 g/dl
Trombocite (PLT) 317.000 150.000 – 450.000/mm3
Plachetocrit (PCT) 0.33 0.11 – 0.50%
Monocite % 6.90 0 – 10%
Neutrofile % 65.20 45 – 70%
Eozinofile % 3.8 0 - 5%
Bazofile % 0.40 0 – 1%
Limfocite % 32 25 – 40%
71
BIOCHIMIE
DENUMIRE REZULTATE VALORI NORMALE
Puncție venoasă la nivelul plicii cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică și bazilică)
cu vacutainerul de culoare ROȘU (fără aditivi)
Glicemie 84 70 – 110 mg/100dl
Uree 63 ↑ 10 – 50 mg/dL
Creatinina 0.93 0.57 – 1.11 mg/dL
AST 14 5 – 34 U/L
ALT 12 0 – 55 U/L
Calciu (Ca) 11 9 – 12 mg/100mL
B: 90 – 16 l’g/100mL
Fier (Fe) 95
F: 80 – 130 l’g/100mL
CK 61 29 - 168 U/L
CK-MB 30 ↑ 7 – 25 U/L
Ionograma
Sodiu (Na) 137 134 – 144 mEq/l
Potasiu (K) 4.8 4.5 – 5.5 mEq/l
Clor (Cl) 99 94 – 107 mEq/l
Grăsimi serice
Colesterol 145 <200 mg%
HDL 56 >40 mg%
LDL 90 <130 mg%
Trigliceride 99 <150 mg%
72
SUMAR URINĂ
VALORI
DENUMIRE REZULTATE
NORMALE
Densitate urinară 1016 1015-1025
PH 6 5-7
Leucocite NEGATIV
Proteine NEGATIV
Glucoză NEGATIV
Corpi cetonici NEGATIV
Urobilinogen NEGATIV
Bilirubina NEGATIV
Nitriți NEGATIV
Hematii NEGATIV
Aspect Clară
Culoare Galben deschis
Rare celule epiteliale scuamoase
Rara flora bacteirană
Sediment urinar
Rare leucotite
Rar mucus
 Investigații clinice
EKG: Aortă toracică de calibru normal, omogen opacifiată.

Arterele pulmonare primitive cu diametrul de 28 mm omogen opacifiate, fără trombi
intraluminali.
73
 Tabel cu medicație
Medicament Acțiune Doza Cale Posologie Ziua
1 tb x 5
Diazepam Calmant 0–0-1 1, 3
mg
1–0-1 3–5
1 tb x
Metoprolol Beta-blocant
50mg
1–0–0 5
Inhibitor a 1–0-1 1-4

1 tb x 20 Per os
Omeprazol pompei de
mg
protoni 1–0–0 5
Paracetamol Antipiretic 1 tb x 1 g 1–0-1 2, 3
1–0-1 1–5
1 tb x 1.5
Tertensif Hipotensor
mg
1–0–0 5
Fraxiparine Anticoagulant 0.6 ml Subcutanat 1–0-0 1–5
Furosemid Diuretic 1f x 2ml 1–0-1 4
Ketonal Antiinflamator 1f x 2ml 1–0-0 4

Intravenos
Metoclopramid Antiemetic 1f x 5 ml 1–0-1 2
1 f x 10
Miofilin Bronhodilatator 1–0-0 1 – 3, 5
ml
1, 2
Fitomenadion Antihemoragic 1 f x 5 ml Intramuscular 1–0-0
Sol. 1–5
NaCl 0.9% 500 ml 1–0-0
electrolitică
Perfuzie
Sol. 2, 4
Glucoză 5% 250 ml 1–0-0
electrolitică
74
 Evaluare finală
Pacienta S. E. în vârstă de 69 de ani, din orașul București a fost internată la data de

01.02.2019 cu diagnosticul de stenoză mitrală cu următoarele semne și simptome: durere
precordială, hemoptizie, oboseală, dispnee cu tahipnee, palpitații și HTA motiv pentru care s-
a prezentat pe secția de Cardiologie al Spitalului „Sfântul Pantelimon”, unde a fost și internată
pentru stabilirea manierei terapeutice și de tratament.
În perioada spitalizării (01 – 05.02.2019) pacienta a beneficiat de tratament hipotensor,
anticoagulant și betablocant.
Pe perioada spitalizării s-au efectuat pacientei examene clinice, paraclinice și recoltări.
Pacienta a beneficiat de tratament cu:
- Metoprolol (beta-blocant) 2 tb x 50 mg/24h
- Tertensif (hipotensor) 2 tb x1.5 mg/24h
- Omeprazol (inhibitor al pompei de protoni) 2 tb x 20mg/24h
- Fraxiparine (anticoagulant) 0.6ml/24h
- Miofilin (brohodilatator) 1f x 10 ml /24h.
Aportul personal:
Am asigurat confortul pacientei și am integrat-o în mediul spitalicesc.
I-am asigurat un mediu de siguranță fără accidente sau infecții.
I-am explicat pacientei rolul fiecărei tehnici și importanța ei, am liniștit-o fizic și psihic
înaintea efectuării acesteia cerând și obținând acordul pacientei.
Cu rol delegat am efectuat tratamentul prescris de medic.
În data de 05.02.2019 pacienta este externată cu stare generală bună, ameliorată față
de cum s-a prezentat la spital. I s-a impus un tratament medicamentos și i s-a adus la cunoștință
că în data de 05.03.2019 trebuie să se prezinte la control pe secție la medicul curant.
75
CONCLUZII
Stenoza mitrală este o boală tăcută care afectează mulți oameni dar care puțini reușesc
să o descopere în fază incipientă. Este o boală care înrăutățește calitatea vieții deoarece reduce
semnificativ posibilitatea efectuării anumitor activități normale ale vieții, calitatea acesteia, și
starea de bine fizică și psihică a bolnavului.
În funcție de gradul de înaintare a bolii, bolnavul se va simți într-o manieră crescândă
neputincios, care îi va conferi o stare de anxietate, astenie și disconfort.
Pentru a fi diagnosticată boala în timp util, bolnavul ar trebui să se prezinte la medic
când acuză primele simptome, când simte că începe să acuze dispnee și când la efort major
percepe palpitații, tahicardie și durere precordială.
Este de mare importanță profilaxia prevenind revenirea unei boli reumatismale, a
insuficienței cardiace sau prin tratarea corectă a infecțiilor streptococice.
Prin diagnosticarea bolii și stadiul în care se află, se va putea stabili un tratament. Cel
medicamentos va include de la început tratament anticoagulant pentru a preveni formarea de
trombi, beta-blocante pentru a restabili frecvența cardiacă, iar din punct de vedere al regimului
alimentar va trebui să se explice bolnavului importanța unui regim hiposodat.
Dacă boala este în stadiul II-IV, cu o arie valvulară sub 1,5 cm2, se va stabili un
tratament chirurgical prin înlocuirea valvei mitrale cu o proteză valvulară mecanică sau
biologică.
76
ABREVIERI
- SM: Stenoza mitrală

- AV: Atrio-ventricular
- AS: Atriul stâng
- VS: Ventriculul stâng
- RAA: Reumatism articular acut
- DSA: Defect de sept atrial
- ATB: Antibiotic
- VM: Valva mitrală
- BRC: Boală reumatică cardiacă
- IA: Interatrial
- IV: Interventricular
- AD: Atriul drept
- VCS: Vena cavă superioară
- VCI: Vena cavă inferioară
- VD: Ventriculul drept
- VT: Valva tricuspidă
- VaP: Valva pulmonară
- AAsc: Aorta ascendentă
- VA: Valva aortică
- AC: Artere coronariene
- AA: Artera Aortă
- NCC: Nerv Cardiac Cervical
- GSC: Ganglion simpatic cervical
- AP: Artera pulmonară
- MCP: Presiunea circulatorie medie
- SYS: Sistolă
- DIA: Diastolă
- O2: Oxigen
- CO2: Dioxid de carbon
- DL: Decubit lateral
77
- FA: Fibrilație atrială
- HAP: Hipertensiune arterială pulmonară
- EPA: Edemul pulmonar acut
- VP: Vena pulmonară
- HTP: Hipertensiune pulmonară
- IC: Insuficiență cardiacă
- TA: Tensiune arterială
- hTA: Hipotensiune arterială
- EP: Edeme pulmonare
- TEE: Ecografie transesofagiană
- EGG: Electrogastrigrafia
- EKG: Electrocardiograma
- PCP: Presiunea capilară pulmonară
- SVD: Supradilatare ventricul drept
- TBC: Tuberculoză
- BPOC: Bronhopneumonie obstructivă cronică
- HTA: Hipertensiune arterială
- FO: Foaie de observație
- R: Respirație
- AV: Alură ventriculară
- T: Temperatură
- FV: Funcții vitale
- HLG: Hemoleucograma
- TS: Timp de sângerare
- TC: Timp de coagulare
- i.v.: Intravenos
- p.o.: per os
- i.m.: Intramuscular
- Tb: Tabletă/comprimat
- s.c.: Subcutanat
- F: fiolă
78
ANEXE
1. Măsurarea funcțiilor vitale
1. 1. Măsurarea și notarea respirației
Respirația este nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător,
necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din
arderile celulare.
Obiective
 Determinarea ratei respiratorii
 Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator
 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează
sistemul respirator
Elemente de apreciat
 Timpul respirației
 Amplitudinea mișcărilor respiratorii
 Ritm
 Frecvența
Pregătirea materialelor
Pe o tavă medicală se pregătesc:
 Ceas cu secundar, sau cronometru
 Culoare albastră
 Foaie de temperatură
 Carnet de adnotări personale
Pregătirea pacientului
 Se evită pregătirea psihică deoarece pacientul ar putea să își modifice ritmul
obișnuit atunci când conștientizează propria respirație.
 Se măsoară împreună cu celelalte semne vitale
Efectuarea procedurii
 Se observă mișcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspirație
sau expirație
79
 Se mențin degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce se observă toracele
pacientului
 Se numără inspiraţiile timp de minimum 30 de secunde şi se înmulţeşte cu 2
numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
 Se numără timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
 Se înregistrează rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului,
data înregistrării, rata respiratorie;
 Se spală mâinile dacă s-a atins pacientul sau patul acestuia pe durata măsurării.
Notarea grafică în foaia de temperatură
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (D) sau
seara (S);
 Se uneşte primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în
partea stângă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
 Se obţine curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale
măsurătorilor efectuate ulterior.
Rezultate dorite
 Rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei:
Nou-născut: 30-50 r/min
2 ani: 25-35 r/min
12 ani: 15-25 r/min
Adult: 16-18 r/min
Vârstnic 15-25 r/min
 Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
 Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient,
orientat în timp şi spaţiu.
1. 2. Măsurarea și notarea tensiunii arteriale
Tensiunea arterială este presiunea pe care o exercită sângele circulant asupra pereților
arteriali.
Obiective
 Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara
starea curentă cu valorile normale;
80
 Evaluarea stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul
inimii și sistemul vascular;
 Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și
medicamente.
Elemente de evaluat
 Tensiunea arterială sistolică
 Tensiunea arterială diastolică
Se pregătesc pe o tavă medicală:
 Mănuși
 Stetoscop biauricular;
 Tensiometru cu manşetă adaptată vârstei;
 Comprese cu alcool medicinal;
 Culoare albastră (pix, creion);
 Foaie de temperatură;
 Carnet de adnotări personale.
Psihică:
 Se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
 Se asigură un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât
emoţiile influenţează presiunea sângelui;
Fizică:
 Se asigură un repaus de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
 Se aşează pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând
sau în ortostatism conform indicaţiei medicale.
 Se utilizează comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale
stetoscopului dacă este necesar;
 Se selectează un tensiometru cu manşetă potrivită vârstei şi stării
constituţionale a pacientului;
 Se amână măsurarea T.A. dacă pacientul este tulburat emoţional, are dureri,
dacă a făcut exerciţii de mişcare sau dacă măsurarea presiunii arteriale nu este
o urgenţă;
81
 Se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie intravenoasă,
intervenţie chirurgicală la nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, şunt arterio-
venos sau răni ale mâinii);
 Se permite pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la
nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
 Se descoperă braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii fie prin dezbrăcare
dacă mâneca este prea strâmtă, pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de
aplicare a manşetei;
 Se verifică daca manşeta conţine aer;
 Se scoate aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi
comprimând manşeta în palme sau pe suprafaţă dură;
 Se închide ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
 Se aplică manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra
plicii cotului şi se fixează;
 Se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu
degetele;
 Se aşează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi se introduc
olivele in urechi;
 Se umflă manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se
priveşte acul manometrului;
 Se continuă pomparea de aer până când nu se mai aud bătăi în urechi;
 Se decomprimă manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă pentru
restabilirea circulaţiei sângelui prin artere;
 Se înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în
momentul în care, în urechi, se aude prima bătaie clară; această cifră reprezintă
presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
 Se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
 Se îndepărtează manşeta, se curăţă şi se dezinfectează olivele stetoscopului;
 Se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele
pacientului, data înregistrării, valorile obţinute.
82
 Se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg
sau 1 cm Hg;
 Se reprezintă grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare
albastră, aşezat pe verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului
reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă
T.D.
Rezultate dorite
 T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;
 Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru.
Limite superioare ale
Vârsta Valori normale ale TA
normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6 – 9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10 – 13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg
14 – 17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg
> 18 ani 120/80 mmHg 139/89 mmHg
1. 3. Măsurarea și notarea pulsului
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos.

Obiective
 Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
 Obținerea de informații despre activitatea și despre starea arterelor
 Aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres
Elemente de apreciat
 Ritmicitatea
 Frecvența
 Celeritatea
 Amplitudinea
Locuri de măsurat
 Artera temporală superficială
 Artera carotidă
 Artera humerală
83
 Artera radială
 Artera poplitee
 Artera pedioasă
 Artera tibială posterioară
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
 Mănuși
 Ceas de mână cu secundar sau cronometru
 Culoare roșie
 Carnet de adnotări personale
Psihică:
 Se explică pacientului procedura pentru a reduce emoțiile, teama și a obține
colaborarea;
 Se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare
Fizic:
 Se așează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
 În decubit dorsal cu membru superior întins pe lângă corp, articulația
mâinii în extensie, mâna în supinație
 În poziție șemișezândă cu antebrațul în unghi drept sprijinit pe suprafața
patului, mâna în supinație și extensie
 Se spală mâinile
 Se reperează artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa
anterioară (internă), în şanţul radial aflat în prelungirea policelui;
 Se plasează degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale
reperate;
 Se exercită o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se
perceapă sub degete pulsaţiile sângelui;
 Se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
 Se numără timp de 1 minut pulsaţiile percepute sub degete, sau 30 secunde şi
înmulţite cu doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
 Se apreciază ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce se
măsoară frecvenţa;
84
 Se înregistrează frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele
pacientului, salonul, data înregistrării, rata;
 Se spală mâinile.
 Se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsaţii;
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau
S (seara), pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în
mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care
cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
 Se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în
partea stângă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
 Se obţine curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace
măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
Rezultate dorite
 Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvența să înscrie în limitele normale
corespunzătoare vârstei;
 Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
 Pacientul este liniştit.
Vârsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-născut 120 – 160 140

1-2 luni (sugar) 100 – 140 120
12 luni – 2 ani 80 – 130 110
2 – 6 ani 75 – 120 100
6 – 12 ani 75 – 110 95
Adolescent 60 – 100 80
Adult 60 – 100 80
Vârstnic Sub 60
1. 4. Măsurarea și notarea temperaturii
Temperatura reprezintă echilibrul dintre termogeneză (producerea căldurii) și

termoliză (pierderea căldurii).
85
Obiective
 Supravegherea sistematică în cursul spitalizării
 Supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator
Locuri de măsurat
 Axilă
 Cavitatea bucală
 Plica inghinală
 Vagin
 Rect
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
 Mănuși
 Termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
 Comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
 Lubrifiant pentru termometrul rectal.
 Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice
! Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient. !
 Se explică pacientului procedura;
 Se cere pacientului să rămână culcat în pat;
 Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că
temperatura este mai mică dimineaţa înainte ca pacientul să se ridice din pat.
 Cu termometru electronic timpanic
 Se introduce captatorul adaptat la un capişon de unică folosinţă în urechea
pacientului;
 Se roteşte termometrul cu 30° în spate pentru a fi în faţa timpanului;
 Aparatul afişează temperatura în 1-3 secunde.
 Cu termometru electronic oral
 Se introduce sonda /captatorul electronic într-un capişon din material
plastic;
 Se plasează în cavitatea bucală, sublingual;
86
 Se menţine termometrul pe loc până la semnalul sonor;
 Se scoate termometrul şi se citeşte valoarea;
 Se aruncă capişonul din plastic în recipientul pentru deşeuri;
 Se spală mâinile.
 Cu termometru electronic cutanat
 Se descoperă axila pacientului;
 Se tamponează pentru a îndepărta transpiraţia;
 Se introduce sonda /captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se
apropie braţul de torace;
 Se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
 Se ajustează temperatura afişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura
corporală;
 Cu termometru electronic rectal
 Se aşează pacientul în poziţia SIMS (pozitie în decubit lateral stâng);
 Se introduce sonda termometrului protejată de capişonul lubrifiat
(aproximativ 4 cm);
 Se menţine termometrul până la semnalul sonor;
 Se scoate termometrul, se citeşte valoarea;
 Se aruncă capişonul în recipientul pentru deşeuri;
!! Măsurarea temperaturii rectal poate să antreneze leziuni dacă este practicată
cotidian; poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor hemoroidale, escare sau rectite!

 Se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2
diviziuni de grad;
 Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (D) sau
seara (S) pentru cifrele cu pare; exemplu 36,2; 37,4; 38,6; etc
 Se uneşte primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea stângă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
 Se obţine curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii
măsurate bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
87
Rezultate dorite
Calea de măsurare Scara Celsius
Axilară 36.5˚C ± 0.3 - 0.6
Orală 37˚C ± 0.3 - 0.6
Rectală 37.5˚C ± 0.3 - 0.6
2. Recoltare probe pentru examen de laborator
2. 1. Recoltarea sângelui prin puncție venoasă
Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul

de laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în circulaţia
venoasă. Este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene prin care se poate recolta
o cantitate suficientă de sânge.
Scop
Prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul
unui ac steril în vederea examinării în laborator.
Tipuri de examene
 Hematologice
 Biochimice
 Imunologice
 Bacteriologice
 Parazitologice
Materiale necesare
Material pentru puncție:
 Seringi, ace sterile adaptate, ace cu fluturaşi (butterfly);
 Vacuumuri adecvate cu sau fără anticoagulant/aditivi în funcţie de probă;
 Pansament adeziv
Material de dezinfecție:
 Tampoane (vată, tifon);
 Alcool 70%, betadină;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Garou;
 Material de protecţie: material impermeabil, aleză/câmp;
88
 Container pentru materiale folosite
Alte materiale:
 Etichete, cod de bare;
 Tavă pentru materiale
 Recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauțiilor
universale.
Se mai pregătesc mai multe vacuumuri pentru a evite unele greșeli.
Se aleg tipurile de vacuumuri în funcție de tipul de examen:

Tip de vacuum Conținut/anticoagulant Tip de examene
Biochimice, serologice,
Capac roșu Fără aditivi/anticoagulant Determinare de grup
sanguin
Capac mov EDTA Hematologice, HLG
Capac negru Citrat de Na VSH
Hematologie, timp de
Capac albastru Citrat de Na protrombină, factori ai
coagulării
Biochimie, electroliți,
Capac verde Heparină
hormoni, gaze arteriale
Hemocultură pentru
Capac galben Citrat de dextroză
germeni anaerobi
Hemocultură pentru
Capac gri
germeni aerobi
Se respectă ordinea de recoltare:

 Flacoane pentru hemoculturi
 Eprubete fără anticoagulant (roșu)
 Eprubete cu anticoagulant (albastru)
 Eprubete cu separatoare de ser
 Eprubete cu heparină (verzi)
 Eprubete cu EDTA (mov)
 Eprubete cu citrat de dextroză (galben)
89
 Se identifică pacientul
 Se oferă pacientului instrucţiuni simple, precise, adaptate nivelului de
înţelegere, evitând termeni medicali;
 Se explică necesitatea examenului
 Se obţine consimţământul;
 Se atenţionează pacientul că înţepătura este dureroasă şi este necesar să
colaboreze;
 Persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a
evita/combate anxietatea;
 Se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge, dacă a simţit leşin,
transpiraţie, greaţă, vărsături;
 Se verifică dacă a respectat condiţiile impuse de recoltare: persoana nu a
mâncat şi n-a băut cel puţin 8 ore dacă examenul le necesită sau a întrerupt
administrarea medicamentelor la recomandarea medicului;
 Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul
şi locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit;
 Se examinează calitatea venelor şi se alege locul.
Erori de recoltare
 Pacientul nu este instruit corespunzător privind procedura;
 Pacientul nu este pregătit corect sau nu se respectă recomandările privind dieta,
consumul de medicamente, postură incorectă;
 Manevrare, etichetare incorectă;
 Recipient inadecvat, cantitate de produs insuficientă;
 Transport şi conservare necorespunzătoare;
 Contaminarea probelor;
 Întârzierea expedierii produselor la laborator, păstrarea în condiţii
necorespunzătoare;
 Nerespectarea ordinii de recoltare (de umplere a flacoanelor);
 Neomogenizarea corectă a sângelui cu anticoagulantul/aditivul din flacon;
 Menţinerea garoului mai mult de 1 minut poate modifica o serie de rezultate
(produce hemoconcentraţie, modificarea proteinelor plasmatice, activarea
plachetelor)
90
Alegerea locului
 Vena de la plica cotului – medială, cubitală, cefalică, bazilică
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici
 Nu se abordează brațul cu fistula arteriovenoasă pentru hemodializă și cel aflat
pe aceeași parte cu mastectomia
Efectuare procedurii
 Se spală mâinile şi se pun mânuşile;
 Se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
 Se alege locul, se selectează venele uzuale;
 Dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
 Se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
 Se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se
umple venele;
 Se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
 Se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu
sânge sau dezinfectant;
 Se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de
arteră);
 Se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu
(care acoperă partea de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară);
 Se înşurubează bine în holder;
 Se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;
 Se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;
 Se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie
(evitând transportul germenilor spre locul înţepăturii);
 Se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;
 Se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
 Se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord
pentru a evita accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
 Se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-
30° în funcţie de calibrul şi profunzimea venei;
 După intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde
în lumenul vasului 1-2 cm.;
91
 Se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi
arătător pe marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub
străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona
centrală a capacului);
 Vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
 Se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
 Când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac
(apăsând cu degetul mare bordura holderului);
 Se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema
de recoltare;
 Tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un
amestec omogen.
3. Administrarea medicamentelor
3. 1. Administrarea medicamentelor pe cale subcutanată
Scop
Furnizarea unei căi de administrare a unor medicamente ca: insulina, anticoagulantele,
medicamentele depot, unele vaccinuri.
Linii directoare
 Zonele de elecţie pentru injecţia s.c. includ:
 Regiunea periombilicală la 2-3 cm distanţă faţă de ombilic şi faţă de linia
de centură;
 Faţa dorsolaterală a braţului la 8-12 cm deasupra cotului;
 Faţa antero-laterală a coapsei la 5-6 cm deasupra genunchiului;
 Regiunea supra şi subspinoase ale omoplaţilor;
 Locurile de injecţie trebuie alternate în ordinea mişcării acelor de ceasornic
pentru a preveni traumatizarea ţesutului şi a favoriza absorbţia;
 Înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al pacientului;
 La administrarea heparinei subcutanat, se va evita masarea locului pentru a
preveni formarea hematomului;
 O mică cantitate de 0,2 cm³ va fi lăsată în seringă în cazul injectării soluţiilor
livrate în seringă preumplută iar acul va fi introdus perpendicular pe cuta
formată, pentru a forţa ultima cantitate de medicament să pătrundă în ţesut;
92
 Nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecţiei cu insulină sau se lasă să se
evapore înainte de injectare;
 Nu se aspiră atunci când se fac injecţii cu insulină şi cu heparină (în acest ultim
caz aspirarea poate produce hematom);
 Dacă apar echimoze la locul injecţiei cu heparină, se recomandă aplicarea unei
pungi cu gheaţă în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală.
Materiale necesare
 Seringi sterile de capacităţi corespunzătoare volumului de soluţie sau seringi
preumplute;
 Ace sterile de 2-4 cm lungime;
 Soluţia de injectat condiţionată în fiolă;
 Soluţii dezinfectante;
 Comprese tifon / tampoane de vată;
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor.
 Se informează, se explică procedura;
 Se obţine consimţământul informat;
 Se asigură intimitatea pacientului;
 Se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales: decubit dorsal, poziţie şezândă
cu mâna sprijinită în şold, decubit ventral pentru zonele supra şi sub spinoase ale
omoplaţilor;
 Se pregătesc toate materialele;
 Se verifică prescripţia medicală;
 Se spală mâinile;
 Se pregăteşte medicamentul folosind tehnica aseptică;
 Se identifică pacientul;
 Se selectează zona cea mai potrivită pentru injecţie utilizând reperele anatomice;
 Se dezinfectează locul ales, se lasă să se usuce;
 Se îndepărtează capacul acului folosind tehnica aseptică;
 Se scoate aerul cu excepţia situaţiei în care soluţia este livrată în seringă
preumplută;
 Se administrează injecţia:
93
 Se pliază tegumentul între policele şi indexul mâinii nedominante, fixându-l şi
ridicându-l de pe planurile profunde;
 Se pătrunde cu rapiditate în ţesutul subcutanat în unghi de 45° sau 90° în funcţie
de reprezentarea ţesutului adipos şi de lungimea acului;
 Se verifică poziţia acului prin aspirare;
 Se injectează lent soluţia medicamentoasă;
 Se extrage acul cu o mişcare sigură şi rapidă;
 Se dezinfectează şi se masează locul injecţiei;
 Se aruncă acul necapişonat în container;
 Se îngrijeşte pacientul la nevoie (poziţionare, îmbrăcare);
 Se notează procedura în Fişa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul
soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
 Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau/şi distensie bruscă a
ţesutului;
 Congestia zonei de inoculare care devine indurată şi dureroasă.
3. 2. Administrarea medicamentelor pe cale intravenoasă
Scop
Furnizarea unei linii pentru administrarea intravenoasă a medicamentelor în scop
explorator sau terapeutic.
Linii directe
 Tehnica aseptică va fi respectată atunci când se execută această procedură;
 Injecţia intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la braţul cu fistulă arterio-
venoasă sau shunt arterio-venos, cu mastectomie, cu paralizie sau alte tulburări
circulatorii şi neurologice;
 Venele din extremitatea distală (de jos) a membrului superior sau inferior nu vor
fi utilizate decât la recomandarea medicului întrucât viteza de circulaţie a
sângelui la acest nivel este de regulă, mai mică şi predispune la embolism;
 Se va evita utilizarea braţului dominant pentru injecţia intravenoasă, când este
posibil, pentru a ajuta pacientul să-şi păstreze independenţa;
94
 Puncţiile venoase vor fi iniţiate de jos în sus, progresiv centripet (deci în sensul
circulaţiei venoase) întrucât, dacă nu se respectă acest principiu, sângele curgând
din vena lezată sau iritată poate cauza o nouă complicaţie;
 Tuturor pacienţilor cu terapie intravenoasă li se va face bilanţul hidric (intrări-
ieşiri);
 Tipul şi mărimea acului folosit va fi determinată de mărimea / calibrul venelor
pacientului şi tipul de soluţie ce urmează a fi administrată.
Locuri de elecţie
Venele abordate pot fi:
 Venele de la plica cotului (exceptând zona medială) – cefalică, bazilică;
 Venele de pe partea dorsală a mâinii;
 Venele de pe partea posterioară a gambei;
 Venele jugulare;
 Venele epicraniene la nou născut şi sugar.
 Tavă medicală sau cărucior rulant;
 Seringi sterile cu amboul situat periferic de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris;
 Ace cu bizoul ascuţit dar scurt;
 Comprese sterile/tampoane de vată;
 Fiolă sau flacon cu soluţia izotonă sau hipertonă;
 Materiale pentru puncţia venoasă.
 Se informează, se explică pacientului procedura;
 Se verifică locurile de elecţie evitând zonele cu echimoze, pilozitate accentuată
sau cu semne de infecţie;
 Se stabileşte locul pentru injecţie;
 Se poziţionează pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa generală; decubit
dorsal, poziţie semişezândă.
95
 Se obţin informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou;
 Se folosesc mănuşi de unică folosinţă;
 Se aspiră soluţia din flacon conform procedurii standard;
 Se elimină bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală;
 Se schimbă acul cu altul capişonat;
 Se leagă garoul, se palpează traiectul venei;
 Se dezinfectează larg zona aleasă pentru injecţii;
 Se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune;
 Se efectuează puncţia venoasă conform procedurii;
 Se verifică poziţia acului prin aspirare;
 Se desface garoul dacă acul este în venă;
 Se injectează lent soluţia medicamentoasă observând locul puncţionat şi
reacţiile pacientului;
 Se extrage rapid acul adaptat la seringă;
 Se comprimă locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3-5 minute pentru hemostaza
completă.
Incidente/Accidente
 Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor
substanţe iritante pentru intima vasului (ex.: soluţiile hipertone);
 Hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea
garoului;
 Ameţeli, lipotimie, colaps;
 Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluţii iodate).
3. 3. Administrarea medicamentelor pe cale intramusculară
Scop
Introducerea unei soluţii medicamentoase în ţesutul muscular cu ajutor unei seringi şi
a unui ac sterile.
Linii directoare
 Injecţia i.m. este efectuată, în general, când se doreşte o absorbţie rapidă sau
când calea orală este contraindicată;
96
 Se aplică cele „5 reguli” de administrare: pacientul potrivit, medicaţia potrivită,
doza corectă, calea adecvată, timpul (orarul) potrivit;
 Înainte de administrarea medicamentului, asistentul medical se va informa
despre acţiunea medicamentului, motivaţia administrării drogului, doza normală
şi calea de administrare, contraindicaţii şi reacţii adverse;
 Cantitatea de soluţie administrată pe cale i.m. variază în funcţie de medicament;
în mod normal, nu se administrează mai mult de 5 ml. În acelaşi loc;
 Alternarea locurilor injectării este importantă pentru confortul pacientului,
pentru prevenirea traumelor asupra ţesutului şi facilitarea absorbţiei;
 Se vor evita zonele contractate sau care prezintă noduli;
 Poziţia pacientului va fi de siguranţă, relaxată şi compatibilă cu condiţia fizică a
pacientului încât să ofere o expunere adecvată a locului pentru injecţie (decubit
ventral, decubit lateral, poziţie şezândă, ortostatism);
 Mărimea acului şi a seringii depind de volumul soluţiei de injectat, vâscozitatea
soluţiei, constituţia pacientului, muşchiul selectat pentru injecţie;
 Înainte de administrarea oricărui medicament nou se evaluează riscul de alergie
al pacientului prin anamneză;
 Se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei
doze de antibiotic/chimioterapic;
 Pentru a preveni colorarea (pătarea) sau iritarea superficială ţesutului de către
medicament, la scoaterea acului din muşchi, acul va fi schimbat după ce soluţia
a fost aspirată în seringă;
Locurile de elecţie:
 Cadranul supero-extern fesier;
 Treimea medie a feţei externe a coapsei;
 Muşchiul deltoid
 Seringi sterile de capacităţi corespunzătoare volumului de injectat;
 Ace sterile etalon de 19-22 mm. Grosime, lungi de 5-10 cm.;
 Soluţii antiseptice;
 Comprese de tifon / tampoane de vată;
 Mănuşi de unică folosinţă (opţional);
 Tăviţă renală;
 Containere speciale pentru colectarea materialelor.
97
 Se intervievează pacientul pentru a identifica un posibil risc de alergie;
 Se stabileşte locul pentru injecţie după inspectarea zonelor de elecţie;
 Se poziţionează pacientul în funcţie locul ales şi de starea sa generală.
 Se montează acul la seringă folosind tehnica aseptică;
 Se îndepărtează capacul acului prin tracţiune;
 Se scoate aerul;
 Se dezinfectează locul ales;
 Se întinde pielea folosind mâna nedominantă;
 Se introduce rapid acul în ţesut în unghi de 90° ţinând seringa în mâna
dominantă între police şi celelalte degete;
 Se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante;
 Se aspiră încet trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă pentru a verifica
poziţia acului;
 Se schimbă poziţia acului dacă se aspiră sânge;
 Se injectează lent soluţia în ţesutul muscular, câte 10 secunde pentru fiecare ml
soluţie;
 Se extrage rapid acul adaptat la seringă fixând amboul;
 Se aruncă acul necapişonat în container;
 Se masează locul injecţiei cu un tampon cu alcool exercitând o uşoară presiune;
 Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziţie comodă;
 Se evaluează locul injecţiei după 2-4 ore de la administrare, dacă este posibil;
 Se reorganizează locul de muncă;
 Se notează procedura în fişa de proceduri (nume. Data şi ora administrării, tipul
soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
 Amorţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei
determinate de nerespectarea locurilor de elecţie şi de iritarea nervului sciatic;
 Paralizia membrului inferior prin înţeparea nervului sciatic;
98
 Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţie uleioase;
 Noduli prin injectarea unor soluţii care precipită sau a unui amestec de soluţii
incompatibile;
 Pătarea / pigmentarea pielii prin injectarea unor soluţii colorate
 Flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie şi antisepsie.
4. Montarea cateterului venos pentru perfuzii și îndepărtarea sa
4. 1. Montarea cateterului venos
Constă în puncţionarea unei vene periferice, în condiţii de asepsie riguroasă, şi

administrarea unor soluţii medicamentoase, intermitent sau continuu, în circulaţia venoasă.
Principii generale
 Acest cateter este lăsat pe loc în funcţie de nevoi şi/sau în funcţie de durata
tratamentului
 Ablaţia cateterului se face numai la indicaţia medicului;
 Retragerea sa va fi imperativă şi imediată înaintea oricărei suspiciuni de
inflamaţie sau infecţie a locului puncţionat sau în cazul unor semne generale de
infecţie susceptibile de a fi legate de prezenţa cateterului;
 Cateterul nu poate fi menţinut (în condiţii normale, fără complicaţii) mai mult
de 96 de ore (8 zile); de regulă, se schimbă locul inserţiei la 48-72 ore;
 Soluţiile de bază cele mai utilizate sunt: clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%,
10%, soluţii hidroelectrolitice (soluţie ringer):
 Toate medicamentele şi soluţiile adăugate se amestecă cu soluţia de bază prin
răsturnări succesive înainte de începerea administrării;
 Medicamentele adăugate în soluţie trebuie menţionate pe o bandă adezivă lipită
pe pungă sau flacon cu denumirea corectă, cantitatea prescrisă;
 Prepararea unei perfuzii mixte şi manipularea ei, trebuie efectuate în condiţii de
asepsie deoarece soluţiile de perfuzie sunt un mediu bun pentru dezvoltarea
germenilor;
 Se exclud de la amestecuri de orice tip:
 Sângele şi derivatele de sânge;
 Soluţiile de aminoacizi;
 Emulsiile lipidice;
 Soluţiile concentrate pentru tratament osmotic (manitol, osmofundin);
99
 Soluţii molare pentru corectarea echilibrului acido-bazic (bicarbonat de
sodiu 4,8%, 8,4%, clorură de potasiu 7,45%);
 Data expirării unei soluţii trebuie verificată întotdeauna pentru a evita
administrarea unei soluţii devenită inactivă sau toxică;
 Sistemul de perfuzie cu filtru de aerisire încorporat în camera de picături, trebuie
închis înainte de introducerea unor soluţii medicamentoase în recipientul de
perfuzie, pentru a evita umezirea filtrului cu lichidul de perfuzie şi a se păstra
funcţionalitatea acestuia;
 Stabilirea numărului de picături de soluţie pe minut se poate face după
următoarele formule:
 Număr picături/minut = volumul total/timpul în minute x 3
 Număr picături/minut = volumul total al soluției (în ml) x picături/ml sau
durata perfuziei (în minute)
 !! 1 ml soluție = 20 picături
Indicaţii terapeutice
 Hidratare şi aport electrolitic;
 Alimentaţie parenterală;
 Aport de medicamente;
 Transfuzie cu sânge şi derivate de sânge.
Contraindicaţii:
Absolute: Nu se va puncţiona braţul care:
 prezintă fistulă arterio-venoasă;
 implant ortopedic;
 ablaţia ganglionilor axilari.
Relative: În cazul în care:
 Braţul este paralizat sau traumatizat;
 Există leziuni cutanate şi infecţii la locurile de puncţionare.
 Se informează despre importanţa şi durata procedurii şi eventual despre
aspectele legate de imobilizare;
 Se abordează de regulă, braţul nedominant al pacientului;
 Se instalează confortabil;
 Se depilează zona în caz de pilozitate importantă;
100
 Se explică gesturile ce trebuie evitate pentru protejarea abordului venos precum
şi simptomele unor complicaţii potenţiale.
 Suport pentru perfuzie la picioarele patului, de preferinţă mobil dacă pacientul
este autonom;
 Material pentru protecţia patului;
 Garou;
 Comprese sterile/tampoane de vată;
 Soluţii antiseptice iodate sau clorhexidină alcoolică dacă pacientul este alergic
la iod;
 Pungi cu soluţii de perfuzat, indicate de medic;
 Medicamentele prescrise pentru administrarea în perfuzie;
 Trusa de perfuzat sterilă cu debitmetru şi una sau mai multe căi de perfuzat;
 Robinet trifazic pentru racordarea simultană a 2 perfuzii la aceeaşi linie venoasă;
 Catetere / branule de dimensiuni diferite;
 Plasturi, pansamente adezive de tip folie sau plasă;
 Perne pentru poziţionare, eventual atele pentru o poziţie confortabilă a braţului
mai ales la pacienţii agitaţi.
Pregătirea liniei de perfuzie
 Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
 Se adaptează tubulatura principală la punga cu soluţie sterilă;
 Se adaugă robinetul la căile de perfuzare a soluţiilor, dacă sunt necesare mai
multe derivaţii, apoi prelungitorul ce va fi adaptat la cateterul / branula
endovenoasă;
 Se clampează tubul perfuzorului;
 Se umple camera picurătorului la jumătate;
 Se deschide prestubul / clema pentru a purja ansamblul liniei de perfuzat;
 Se clampează apoi tubul principal al perfuzorului şi se acoperă steril;
 Se datează tubulatura principală şi se schimbă la fiecare 24 h. Dacă perfuzia
durează mai multe zile.
 se spală mâinile;
101
 se îmbracă mănuşi sterile;
 se plasează braţul pacientului deasupra materialului de protecţie;
 se cercetează vena de puncţionat luând în calcul principiul progresiei centripete
la schimbarea locurilor de puncţionare;
 se aplică garoul (nu se menţine mai mult de 3 minute) şi se dezinfectează larg
zona de puncţionare;
 se face stază venoasă (pulsul arterial periferic se palpează, în caz contrar se mai
slăbeşte puţin garoul);
 cu mâna nedominantă se exercită o presiune uşoară asupra pielii pentru a
stabiliza vena cercetată;
 se introduce cateterul/branula cu vârful mandrenului orientat în sus şi se
puncţionează vena;
 se opreşte înaintarea acului în momentul în care pe ac vine sânge;
 se fixează cu tamponul cateterul în timp ce se retrage mandrenul;
 se desface garoul;
 se aruncă mandrenul în recipientul special;
 se adaptează amboul perfuzorului la branulă;
 se deschide tubul perfuzorului;
 se fixează cateterul / branula cu un pansament oclusiv steril, incluzând racordul
terminal;
 se adaptează numărul de picături la prescripţia medicală după formule standard;
 se reorganizează locul de muncă;
 se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile;
 se notează procedura în Fişa de proceduri (nume, dată, ora administrării, tipul
soluţiei, doza).
Incidente/Accidente
 Extravazarea soluţiei în afara venei şi tumefierea dureroasă a zonei;
 Necroza ţesutului în caz de extravazare de soluţii hipertone;
 Infecţia locală detectată prin semne inflamatorii locale: eritem, durere, căldură
locală, tumefacţie şi lezarea funcţiei segmentului respectiv;
 Obstruarea cateterului / branulei cu cheaguri de sânge în absenţa manevrelor
standard de întreţinere zilnică;
 Edemul pulmonar acut prin hiperhidratare în cazul în care nu se calculează
corect numărul de picături pe minut şi nu se respectă timpul de perfuzare.
102
4. 2. Îndepărtarea cateterului venos
Scop: Prevenirea complicaţiilor locale.

Materiale
 comprese sterile;
 soluţii antiseptice;
 bandă adezivă;
 tăviţă renală;
 recipiente pentru colectarea deşeurilor.
Linii directoare
Dispozitivele intravenoase sunt schimbate în următoarele situaţii:
 La indicaţia medicului care întrerupe terapia intravenoasă;
 Schimbarea locului puncţiei la 72 de ore pentru a continua terapia intravenoasă;
 Dacă la locul puncţionării apar roşeaţă, edem, durere sau infiltraţie subcutanată;
 Dacă banda adezivă aplicată deasupra locului puncţiei nu exercită suficientă
presiune;
 Pentru a preveni sângerarea sau hematomul;
 Nu se schimbă niciodată un dispozitiv intravenos în funcţiune la un pacient în
stare critică până când nu se execută cu succes, o altă puncţie venoasă.
 Se pregătesc toate materialele;
 Se verifică dacă ordinul de terminare a terapiei i.v. a fost alocat;
 Se explică procedura pacientului şi se avertizează pacientul că va simţi o uşoară
senzaţie de arsură;
 Se închide prestubul/clema perfuzorului, dacă perfuzia este în derulare;
 Se îndepărtează banda adezivă şi pansamentul dacă există;
 Se observă şi se notează starea locului puncţionat şi a ţesutului din jur;
 Se aşează o compresă sterilă deasupra locului puncţionat, exercitând o uşoară
presiune;
 Se îndepărtează acul din venă şi se comprimă locul;
 Se verifică dacă dispozitivul din venă este intact;
103
 Se îndepărtează compresa când sângerarea se opreşte şi se aruncă în recipientul
de deşeuri;
 Se aseptizează locul şi se aplică i compresă sterilă, utilizând tehnica aseptică şi
banda de siguranţă;
 Se aruncă echipamentul;
 Se verifică din nou după 15 minute locul puncţiei, pentru a ne asigura că
sângerarea s-a oprit;
 Se instruieşte pacientul să evite orice activitate la nivelul segmentului afectat;
 Se instruieşte pacientul să anunţe asistenta medicală dacă sângerarea reapare la
locul puncţionat;
 Se încurajează pacientul să crească ingestia de lichide dacă este posibil;
 Se notează procedura de îndepărtare a dispozitivului intravenos în fişa de
proceduri a pacientului.
5. Oxigenoterapie
Terapia cu oxigen este o intervenţie terapeutică pentru administrarea unei cantităţi mai
mari de oxigen decât cea din atmosferă.
Indicaţii
 Hipoxemie;
 Hipoxii respiratorii şi circulatorii;
 Anemii;
 Complicaţii postoperatorii;
 Infecţii severe, etc.
Manifestări de dependenţă legate de oxigenarea insuficientă
 Fatigabilitate, agitaţie;
 Respiraţie superficială (frecvenţă crescută);
 Ortopnee ;
 Mişcări ale aripilor nasului;
 Cianoza pielii, buzelor şi unghiilor;
 Cefalee, ameţeli, somnolenţă;
 Confuzie, agresivitate.
104
Materiale necesare
 Sursa de oxigen: priza de perete, dispozitivul portabil, butelia de oxigen
concentrat sau unitatea cu oxigen lichid;
 Barbotorul sau umidificatorul – pentru umidificarea O2;
 Debitmetru – un indicator folosit pentru a regla cantitatea de oxigen furnizată
pacientului şi care este ataşată sursei de oxigen;
 Canula nazală – care se introduce în nările pacientului;
 Sonda endo-nazală – care se introduce pe una din fosele nazale pe o distanţă
egală cu distanţa de la aripa nasului până la tragus;
 Ochelari de oxigen, cort de oxigen (mai rar);
 Masca buco – nazală cu sau fără reinhalarea aerului expirat, utilizată pentru
pacienţii care au nevoie de terapie cu oxigen pe termen mai lung.
Psihică – se face la cei conştienţi, şi constă în informare, explicare, obţinerea
consimţământului;
Fizică:
 Se face dezobstrucţia căilor respiratorii superioare;
 Se instruieşte pacientul să rămână la pat în timpul administrării şi să evite
manipularea unor obiecte gen brichetă, pentru că oxigenul este un gaz
combustibil care întreţine arderea;
 Se măsoară pe obraz distanţa de la nară la tragus;
 Se introduce sonda nazală sterilă pe distanţa măsurată şi se fixează cu romplast
pe obraz;
 Se aplică masca pe gură şi pe nas şi se fixează cu banda elastică reglabilă;
 Se reglează presiunea şi debitul de administrare la 4-6l/min. Sau în funcţie de
recomandarea medicului;
 Se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei;
 Se monitorizează funcţiile vitale : R, P, TA, saturaţia în oxigen a sângelui arterial
cu ajutorul pulsoximetrului.
Îngrijirea pacientului după procedură
 Se asigură igiena bucală şi nazală;
 Se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă sau mască (să nu
existe leziuni).
Evaluarea rezultatelor
105
Se face în raport cu următorii parametri:
 Coloraţia pielii şi a mucoaselor;
 Caracteristicile respiraţiei;
 Analiza gazelor şi a sângelui arterial;
 Nivelul de energie a pacientului şi toleranţa la efort;
 Starea de cunoştinţă şi comportamentul.
6. Înregistrarea EKG simplă în repaus
Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului cu ajutorul

unor electrozi care captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi ventriculelor.
Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către medic.
 Se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu e
dureroasă;
 Este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările asistentului medical;
 Este așezat în decubit pe o canapea, brațele fiind lejer întinse pe lângă corp;
 Membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se
atingă între ei;
 Legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.
Înregistrarea electrocardiogramei
 Se fixează electrozii pentru înregistrare;
 Pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu
un gel bun conducător de electricitate;
 Montarea electrozilor se face astfel:
 La nivelul membrelor
 Roşu – fața internă a brațului drept
 Galben – fața internă a brațului stâng
 Verde – fața internă a piciorului stâng
 Negru – fața internă a piciorului drept
 În zona procedurală, fixarea se face astfel:
 V1 – numit punct parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe
marginea dreaptă a sternului;
106
 V2 – punctul parasternal stâng, situat în spaţiul IV intercostal , pe marginea
stângă a sternului;
 V3 – situat între punctele V2 şi V4;
 V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă;
 V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară
anterioară stângă;
 V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară
mijlocie stângă.
Se înregistrează :
 3 derivaţii bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3;
 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF;
 6 derivaţii precordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6;
 După ce pacientul se linișteşte, se face întâi testarea aparatului şi apoi
înregistrarea propriu- zisă
 Dacă aparatul înregistrează corerct, se trece la efectuarea examenului;
 Pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;
 Electrocardiograma este o succesiune de
 Unde notate convenţional cu litere : P , Q , R , S , T , U
 Segmente – distanţa dintre 2 unde : PQ , ST
 Intervale – (unda + segment) notate QRS, PQ , QT , TP
Pe electrocardiogramă se notează
 Numele şi prenumele pacientului;
 Vârsta, înălţimea, greutatea;
 Medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);
 Data şi ora înregistrării;
 Semnătura celui care e înregistrat;
Înterpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.
Indicaţii
 Angină pectorală;
 Suspiciune de infarct sau pericardită;
 Aritmii;
 Evaluare în cadrul testului de efort;
 Monitorizarea evoluției și a unor tratamente.
107
BIBLIOGRAFIE
s.d. https://medmovie.com/library_id/3172/topic/cvml_0054i/.
s.d. https://it.scribd.com/document/366792381/Inima-Anatomie.
s.d. http://www.botonimarco.it/come-e--fatto-e-come-funziona-il-cuore.html.
s.d. https://www.123rf.com/photo_9419322_connection-between-ecg-and-electrical-activity-
of-the-heart-eps8.html.
s.d. https://biologydictionary.net/cardiac-cycle/.
s.d. https://sistemulcirculator.weebly.com/marea-351i-mica-circula355ie.html#.
s.d. https://blog-de-medic.blogspot.com/2014/04/2-tuburi-tevi-si-instalatii.html.
s.d. https://www.drugs.com/cg/mitral-stenosis-discharge-care.html.
s.d. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mitral-valve-disease/symptoms-
causes/syc-20355107.
s.d. https://www.e-neonat.ro/capitol-125-6-pag.
s.d. https://www.clinicco.ro/chirurgia-valvulara-plastie-mitrala-si-protezare-aortica.
Alasdaidar, Scott. Medicine. 2012.
Anatomy and Physyology. s.d. https://anatomyandphysiologyi.com/heart-anatomy-chambers-
vessels-valves/.
Baumgartner, Helmut, Volkmar Falk, Jeroen J. Bax, Michele De Bonis, e și alții.
«Managementul valvulopatiilor.» A cura di Societatea Română de Cardiologie.
Romanian Journal of Cardiology (Media Med Publicis) 28, n. 3 (2018).
Beers, Mark H. Agenda medicală Merck. Medicul casei. București: Editura ALL, 2011.
Benedek, Theodora, e Imre Benedek. Curs de medicină internă - Cardiologie - pentru
studenții de la medicină an IV. Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu
Mureș, 2013.
Berberescu, Elena Carmen, e I. Manițiu. Metode ecocardiografice comparative de evaluare a
severității stenozei mitrale. Vol. 2. Sibiu: Acta Medica Transilvanica, 2011.
Bonser, Robert S., Domenico Pagano, e Axel Haverich. Mitral Valve Surgery. London:
Springer-Verlag, 2011.
Borundel, Corneliu. Medicină internă pentru cadre medii. București: Editura ALL, 2009.
Bruckner, I. Medicina internă. București: Editura Medicală, 1979.
Cassan, Adolfo. Atlas de anatomie. București: Steaua Nordului, 2010.
Chiru, Florian, Adela Chiru, Crin Marcean, e Elena Iancu. Urgențe medicale: Manual -
Sinteză pentru asistenți medicali. București: RCR Editorial, 2012.
108
Comisia de chirurgie cardiovasculară, Ministerul Sănătății. «Protocol de diagnostic și
tratament în stenoza mitrală.» s.d.
Croicu, Ruxandra Maria. NewsMed.ro. s.d. https://newsmed.ro/insuficienta-cardiaca-
clasificarea-nyha/.
David Darling. s.d. https://www.daviddarling.info/encyclopedia/M/mitral_regurgitation.html.
Desai, Milind, Christine Jellis, e Teerapat Yingchoncharoen. An Atlas of Mitral Valve
Imaging. London: Springer-Verlag, 2015.
Dr. Ranjan, Rupesh, e Gregg S. Dr. Pressman. ESC- European Society of Cardiology. 12 Jun
2018. https://www.escardio.org/Journals/E-Journal-of-Cardiology-Practice/Volume-
16/Aetiology-and-epidemiology-of-mitral-stenosis.
Drake, Richard L., A Wayne Vogl, e Adam W. M. Mitchell. Anatomia lui Gray pentru
studenți. București: Prior, 2014.
Dudea, Corneliu. Atlas de electrocardiografie clinică. București: Editura Medicală, 1988.
Faletra, Francesco Fulvio. Echocardiography in Mitral Valve Disease. Italia: Springer -
Verlag, 2012.
Fauci, A.S., et al. Harrison. Principiile Medicinei Interne. 14. Vol. 1. București: Teora, 2003.
Filipoiu, Florin Mihail. Cordul: anatomie, repere embriologice și noțiuni de infrastructură a
miocardului. București: Prior & Books, 2012.
Furst, Branko. The heart and the circulation. London: Springer-Verlag, 2014.
Gorola, Davide. La fisiologia del cuore e della circolazione. s.d.
Holdrege, Craig. The dynamic heart and circulation. Fair Oaks, CA: AWSNA, 2002.
Iliescu, Ion. Semiologie generală cardiovasculară. București: Editura Medicală, 1973.
Jianu, Adelina Maria, Andrei Motoc, Luminioara Roșu, Loredana Stana, e Cosmin Ilie.
Anatomia omului. Volumul IV: cavitatea toracică. Timișoara: Editura Victor Babeș,
2018.
Klabunde, Richard E. Cardiovascular physiology concepts. Philadelphia, PA: Lippincott
Williams & Wilkins, 2012.
Mayo Clinics. s.d. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mitral-valve-
stenosis/symptoms-causes/syc-20353159.
Mihăilescu, V.V. Călăuza practicianului în bolile cardiovasculare. București: Editura
Medicală, 1981.
Ministerul Sănătății. Proceduri de practică pentru asistenți medicali generaliști. 2013.
Ministerul Sănătății a Republicii Moldova. Valvulopatiile la adult - Protocol clinic național
(PCN-241). Chișinău, 2015.
109
Parakh, Neeraj, Ravi S. Math, e Vivek Chaturvedi . Mitral Stenosis. New York: Taylor &
Francis Group, 2018.
Păun, Radu. Tratat de medicină internă: Bolile cardiovasculare. București: Editura Medicală,
1988.
Pop D. , Popa Ioan. Inima: Patologie și tratament chirurgical. București: Editura Medicală,
1975.
RoMedic. s.d. https://www.romedic.ro/stenoza-mitrala.
Savage, Edward B, e Steven F Bolling. Atlas of Mitral Valve Repair. Philadelphia, USA:
Lippincott Williams & Wilkins, 2006.
Spiritual Self Transformation. s.d.
https://www.spiritualselftransformation.com/blog/spirituality/science-of-
spirituality/what-is-mandela-effect-and-how-our-heart-position-shifted/.
Spiritual Self Transformation. s.d.
https://www.spiritualselftransformation.com/blog/spirituality/science-of-
spirituality/what-is-mandela-effect-and-how-our-heart-position-shifted/.
Titircă, Lucreția. Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare nevoilor
fundamentale. Vol. 1. București: Editura Viața Medicală Românească, 2008.
—. Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenți medicali - Ghid de nursing. Vol. 2.
București: Viața Medicală Românească, 2008.
—. Urgențele medico-chirurgicale - Sinteze pentru asistenții medicali. III-a. București:
Editura Medicală, 2015.
Vahanian, Alec, Helmut Baumgartner, Jeroen Bax, Butchart Eric, Robert Dion, e și alții. Ghid
pentru evaluarea și tratamentul valvulopatiilor. s.d.
Vasile, Mihaela, e Monica Moldoveanu. Semiologie medicală pentru asistenți medicali.
București: ALL, 2011.
Vlaicu, Roman, e Corneliu Dudea. Diagnosticul bolilor cardiovasculare. București: Editura
Medicală, 1979.
—. Propedeutica bolilor cardio-vasculare. București: Editura Medicală, 1976.
Wang, Andrew, e Thomas M. Bashore. Valvular Heart disease. New York: Humana Press,
2009.
110

Licența Stenoza Mitrala - Voicu (Vasilache) Naomi Debora PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licența Stenoza Mitrala - Voicu (Vasilache) Naomi Debora PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

”DOCTOR LUCA”, CERNICA

candidat la examenul de absolvire la Şcoala Postliceală Sanitară Doctor Luca, Cernica, în

domeniul Sănătate şi Asistenţă Pedagogică, specializarea asistent medical generalist, declar pe

MOTTO ................................................................................................................................. VII

MOTIVAȚIA LUCRĂRII ................................................................................................. VIII

CAPITOLUL 1 NOȚIUNI INTRODUCTIVE .................................................................... 1

1. 3. Etiologie și clasificare ......................................................................................................................... 3

CAPITOLUL 2 NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE......................................... 5

2. 2. Camerele cordului .............................................................................................................................. 8

2. 3. Vascularizația inimii ........................................................................................................................ 16

2. 4. Inervația inimii ................................................................................................................................. 19

2. 5. Sistemul vascular .............................................................................................................................. 20

2. 6. Activitatea mecanică a inimii și ciclu cardiac ................................................................................ 22

CAPITOLUL 3 NOȚIUNI DE ANATOMOPATOLOGIE ȘI FIZIOPATIOLOGIE ... 27

3. 1. Noțiuni de anatomopatologie ........................................................................................................... 27

3. 2. Noțiuni de fiziopatologie .................................................................................................................. 30

CAPITOLUL 4 SIMPTOMATOLOGIE ........................................................................... 33

4. 1. Manifestări funcționale respiratorii ............................................................................................... 33

4. 3. Semne generale ................................................................................................................................. 36

4. 4. Semnele clinice .................................................................................................................................. 36

CAPITOLUL 5 INVESTIGAȚII DE LABORATOR ....................................................... 38

5. 2. Electrocardiograma (EKG) ............................................................................................................. 39

5. 3. Ecografia transesofagiană (TEE) .................................................................................................... 40

5. 4. Radiografia toracică ......................................................................................................................... 40

5. 6. Cateterism cardiac ........................................................................................................................... 41

5. 7. Explorări hemodinamice ................................................................................................................. 42

5. 10. Forme clinice ................................................................................................................................... 43

CAPITOLUL 6 DIAGNOSTIC, TRATAMENT ȘI COMPLICAȚII ............................. 44

6.1 Diagnostic pozitiv și diferențial ......................................................................................................... 44

CAPITOLUL 7 EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC............................................................... 54

CAPITOLUL 8 PREZENTAREA CAZULUI ................................................................... 55

2. Recoltare probe pentru examen de laborator .................................................................................... 88

3. Administrarea medicamentelor .......................................................................................................... 92

4. Montarea cateterului venos pentru perfuzii și îndepărtarea sa ....................................................... 99

6. Înregistrarea EKG simplă în repaus ................................................................................................ 106

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 108

„Medicina este într-adevăr o profesiune dar nu este o profesiune ca toate celelalte. Ea

Am ales STENOZA MITRALĂ ca subiect al lucrării mele de diplomă deoarece în

Stenoza mitrală (SM) este o cardiopatie valvulară a orificiului mitral, produsă de

Figură 1: Reprezentare a inimii sănătoase și a inimii cu stenoza valvei mitrale

RAA principala cauză de SM și în țările în curs de dezvoltare. Deși este scăzută,

Figură 2: Prevalența a bolilor reumatice cardiace8

În marea majoritate a cazurilor, SM este o afecțiune dobândită; foarte rar este

Inima sau cordul este un organ musculocavitar cu rol de pompă aspiratoare-

Figură 3: Vedere anterioară a inimii umane cu descriere17

Figură 4: Vedere posterioară

Figură 5: Țesutul nodal

 Endocardul - stratul intern: parietal, care căptușește cavitățile inimii; și valvular

Figură 6: Poziția inimii

Forma și orientarea generală a cordului este aceea a unei piramide răsturnate pe o

În general dimensiunile inimii variază în funcţie de sex, vârstă, talie şi tipul

Figură 7: Camerele inimii

Figură 7: Vedere interioară a atriului drept

Figură 8: Vedere interioară a ventriculului drept35

Orificiul AV drept este închis în timpul contracției ventriculare de valva tricuspidă

La vârful infundibulului deschiderea în trunchiul pulmonar este închisă de valva

Figură 9: Valvele din cord

Figură 10: Atriul stâng

Figură 11: Vedere interioară a ventriculului stâng

Orificiul AV stâng se deschide pe latura posterioară dreaptă a părții superioare

Figură 12: Valva mitrală

Vestibulul aortic sau tractul de ejecție al VS se continuă superior cu aorta ascendentă