MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SLATINA

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII

PROFESIONALE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TROMBOFLEBITĂ

Domeniul: Sănătate şi asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist

Îndrumător: Absolvent:
Dr. POPA CĂTĂLINA
As. Med. DUMITRU NADIA NICOLAE CRISTINA

SLATINA

2021

1
 CUPRINS
Argument……………………………………………………………..……………………3
Capitolul I. Noțiuni de anatomie și fiziologie sistemului venos…………….………...4
1.1. Anatomie …………………………………………………………………………….4
1.2. Fiziologie …………………………………………………………………………….5
Capitolul II. Tromboflebita……………………………………………………………….7
2.1. Definitie……………………………………………………………………………....7
2.2. Etiologie…………………………………………………………...................……..7
2.3. Clasificare..……………………………………………………………………….....7
2.4. Patogenie…………………………………………………………………………....9
2.5. Tablou clinic……..………………………………………………………………….11
2.6. Diagnostic……………………………………………………………………..........13
2.7. Tratament…………………………………………...………………………………14
2.8. Complicatii ……………………………………...…………………………………..15
2.9. Profilaxie …………………………………………………………………………....16
2.10. Pronostic ………………………………………..…………………………….......16
Capitolul III.Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu tromboflebita…..17
Capitolul IV.Prezentare cazurilor………………………………………………………26
Cazul nr. 1………………………………………………………………………………..26
Cazul nr. 2………………………………………………………………………………..31
Cazul nr.3…………………………………………………………………………………36
Concluzii…………………...……..............................................................................41
Bibliografie………………………………………………………………………………..43
Anexe

2
 ARGUMENT

Nursingul promovează sănătatea, previne îmbolnăvirile, tratează pacienţii din

punct de vedere somatic şi psihic în orice unitate sanitară, comunitate şi are rolul de a
suplini nevoia afectată, pentru a recupera în timp util persoana, pacientul.
Asistentei medicale îi revin o serie de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească
cu multă seriozitate şi profesionalism, dintre care cea mai importantă este aceea de a
ajuta pacientul cu tact, înţelegere, delicateţe şi atenţie.
Am ales acest subiect, considerând ca profilaxia şi tratarea acestei afecţiuni
implică sarcini multiple de îngrijire din partea asistentei medicale şi de noi depinde
rezolvarea cu succes a problemelor, deseori vitale, pe care le ridica această afecţiune.
Îngrijire acordate unui pacient cu tromboflebită sunt multiple. Pentru a efectua
operaţia şi a acorda pacientului îngrijirile corespunzătoare este nevoie de o echipă
completă, în care cadrele medicale au un rol important. Rolul asistentei este de a
pregăti pacientul preoperator şi de a preveni complicaţiile postoperatorii, prin
supravegherea atentă a pacientului şi îngrijirile acordate.
Se spune ca suntem tot atât de tineri ca şi credinţa noastră. Crezul meu este acela
al profesiei, de a dărui sfaturi şi înţelegere celor sănătoşi, îngrijiri celor suferinzi, de a-i
ajuta pe aceştia din urmă să depăşească momentele dificile ale bolii pentru a se putea
reintegra în familie şi societate.

3
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI VENOS AL MEMBRELOR
INFERIOARE
1.1 ANATOMIA (ANEXA 1, FIGURA 1)
Venele se formează din canalele anastomotice arteriovenoase şi capilare şi care
se termină la inimă, în atrii. Prin ele sângele circulă de la periferie spre inimă.
În funcţie de dispoziţia lor în organism, venele sunt: profunde şi superficiale. Cele
profunde sunt dispuse în adâncimea organismului şi însoţesc arterele, iar cele
superficiale sunt aşezate sub piele şi nu însotesc arterele.
În funcţie de grosimea lor, venele sunt: mari, mijlocii şi mici. Cele mai subţiri ramuri
ale venelor se numesc venule şi se formează prin unirea capilarelor.
Venele din unirea cărora se formează vene mai mari se numesc vene de origine,
iar venele care se deschid pe traiectul unei vene colectoare se numesc afluenţi.
Venele sunt vase sangvine prin care sângele circulă dinspre capilare spre inima şi
au un volum de trei ori mai mare decât cel al arterelor.
Structura pereţilor venoşi cuprinde trei tunici ca şi cea a arterelor, dar cu anumite
adaptări datorate condiţiilor hemodinamice speciale din sectorul venos (presiune
scăzută, lipsa variaţiilor presionale, suprafaţă mai mare, viteză de circulaţie mai
redusă). De aceea venele au pereţii mai subţiri decât ai arterelor şi se destind cu
uşurinţă.
Venele situate sub nivelul cordului sunt prevăzute cu valvule endoteliale (pliuri) şi
au musculatură mai dezvoltată.
Peretele venelor, al căror calibru creşte de la periferie spre intimă, are în structura
sa aceleaşi trei tunici ca şi la artere, cu câteva deosebiri.
Peretele unei vene este format din trei tunici.
Tunica internă sau endovena sau intima este formată dintr-un endoteliu şi dintr-un
strat conjunctiv elastic. Ea formează în interiorul unor vene nişte pliuri semilunare,
numite valvule venoase. Venele care au valvule se numesc vene valvulare.
Valvulele lipsesc în venele în care sângele circulă de sus în jos, iar acestea se
numesc vene avalvulare.
Tunica mijlocie sau mezovena sau media este formată din ţesut conjunctiv lax, în care
sunt cuprinse şi fibre musculare. Ţesutul conjunctiv conţine fibre conjunctive şi fibre
elastice.

4
 Tunica externa sau perivena sau adeventicea este constituită din tesut conjunctiv
lax, în care se găsesc, pe lângă fibre conjunctive şi elastice, şi elemente musculare.
Totalitatea venelor formează sistemul venos, care este alcătuit din: sistemul
venelor pulmonare sau al micii circulaţii şi sistemul venelor cave sau al marii circulaţii.
Sistemul venos al marii circulaţii se colectează în vena cavă superioară şi vena
cavă inferioară care se deschide în atriu drept.
Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari:
 vena cavă superioară
 vena cavă inferioară
Vena cavă inferioară adună sângele venos de la membrele inferioare, de la pereţii
şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule( respectiv ovare), de la
peretele posterior al abdomenului(venele lombare), cât şi de la ficat (venele hepatice).
Circulaţia de întoarcere a membrului inferior se face prin intermediul a 2 sisteme
venoase:
1 - sistemul venos superficial (prefascial) - 10-20% din debitul sanguin, cu vena
safenă internă (safena mare) şi vena safenă externă (safena mică)
2 - sistemul venos profund (subfascial) - 80-90% din debitul sanguin venos al
membrului inferior format din vene care însoţesc arterele membrului inferior.
Cele 2 sisteme venoase comunică între ele prin venele comunicante. Venele
membrului inferior sunt prevăzute cu valve bi- şii tricuspide situate de-a lungul
trunchiurilor venoase - valve axiale, la nivelul comunicantelor şi la nivelul orificiilor de
vărsare a venelor superficiale - valve ostiale.
Aparatul valvular al sistemului venos asigură sensul circulaţiei venoase - dinspre
venele superficiale spre cele profunde şi dinspre periferie spre vena cavă inferioară, şi
împiedică refluxul sanguin din venele profunde în cele superficiale.
Sistemul venos superficial este situat în ţesutul subcutanat iar sistemul venos
profund este reprezentat de vene ce însoţesc arterele.
1.2. FIZIOLOGIA (ANEXA 2, FIGURA 2)
Principalele funcţii ale sistemului venos sunt următoarele: conducerea sângelui
spre inimă, stocarea sângelui, şi termoreglarea.
Fiziologia circulaţiei venoase a membrelor inferioare este complexă şi diferă mult
în funcţie de condiţii: ortostatism, decubit, elevarea membrului.
Factori motori care asigură circulaţia venoasă de reîntoarcere sunt:
 forţa de propulsie a ventriculului stâng (vis-a-tergo);

5
  forţa aspirantă a inimii şi a muşchilor respiratori (vis-a-fronta);
 pompa musculară a piciorului şi mai ales a gambei la mers („inima periferică");
 pulsarea imprimată de arterele paravenoase;
 tonusul autonom al peretelui venos;
 acţiunea valvelor venoase care împiedică refluxul;
Volumul venos este de trei ori mai mare decât cel arterial, deci în teritoriul venos
se afla circa 75% din volumul sangvin.
Datorită structurii pereţilor lor, ce conţin cantităţi mici de ţesut elastic şi muscular
neted, venele prezintă distensibilitate şi contractilitate.
Distensibilitatea este proprietatea venelor de a-şi mari pasiv calibrul sub acţiunea
presiunii sângelui. Prin distensie, capacitatea sistemului venos creşte, venele putând
înmagazina volume sporite de sânge. Deosebit de distensibile sunt venele hepatice,
splenice şi subcutanate, care îndeplinesc rol de rezervoare de sânge.
Contractilitatea este proprietatea venelor de a-şi varia în mod activ calibrul prin
contracţia sau relaxarea muşchilor netezi din peretele lor. Prin contracţia venelor au loc
mobilizarea sângelui din organele de rezervă şi deplasarea lui către inimă, ceea ce
determină creşterea debitului cardiac.
Cauza principală a întoarcerii sângelui la inima este însăşi activitatea de pompa
cardiacă a acesteia.

6
 CAPITOLUL II
TROMBOFLEBITA
2.1. DEFINIȚIE (ANEXA 3, FIGURA 3)
Tromboflebita constă în obstrucţia totală sau parţială a unei vene prin coagulare
intravasculară, cu inflamarea peretelui venos. Deoarece principala complicaţie este
embolia, face parte din boala tromboembolică.
În evoluţie se deosebesc un stadiu iniţial, de flebotromboză, de scurtă durată (5 -
6 zile), când cheagul aderă slab la peretele venos, dar are o netă tendinţă la embolii, şi
o fază ulterioară, de tromboflebită, când cheagul este aderent la perete, deci mai puţin
emboligen.
2.2. ETIOLOGIE
Formarea trombilor sau inflamarea venelor au la origine o multitudine de
cauze. Cea mai frecventă este inactivitatea prelungită, cum se întâmplă în cazul
călătoriile lungi cu maşina sau avionul şi în situaţia afecţiunilor care imobilizează la
pat pacientul (recuperarea postoperatorie, atacul miocardic, fracturi, paralizie
provocată de un accident vascular cerebral, etc).
Printre factorii de risc se numără:
• Anumite tipuri de cancer (cancerul pancreatic produce o creştere a nivelului de
procoa-gulanți din sânge);
• Sarcina şi lăuzia (creşte tensiunea arterială în membrele inferioare şi în zona pelviană);
• Administrarea unei medicaţii pe bază de hormoni sau administrarea
anticoncepţionalelor (cresc nivelul substanţelor coagulante din sânge);
• Varice (trombi se pot forma în venele superficiale dilatate, producând
trombo-flebita superficială);
• Traume fizice la nivelul venelor;
• Infecţii ale venelor;
• Obezitatea;
• Fumatul;
• Prezenţa unor cazuri de tromboflebită la alţi membrii ai familiei;
• Disfuncţii hepatice şi la nivelul splinei;
• Dereglări ale sistemului endocrin (suprarenale, ovare, tiroida).
2.3. CLASIFICARE

7
Tromboflebita migratorie sau sindromul Trousseau
Este caracterizată de tromboza repetată dezvoltată în venele superficiale
ale membrului inferior. Este frecventă în asociere cu carcinomul pancreatic, dar şi
cu neo-plasmele altor organe interne.
Tromboflebita venelor superficiale ale sinului - boala Mondor
Tromboflebita este localizată în zona anterolaterală a porţiunii superioare a
sinului sau în regiunea care se întinde de la zona inferioară a sinului până la
pliul submamar, marginea costală şi epigastru. Caracteristic se descoperă un
cordon dur, sensibil la întinderea braţului. Cauza este necunoscută, dar se indică un
control pentru neoplasm. Mai poate apare după consum de anticoncepţionale, chirurgia
sinului şi deficitul de proteina C.
Trombozarea hemoroidală
Este un alt exemplu de tromboză superficială venoasă. Evacuarea trombusului
este dureroasă dar eficientă. Compresele cu sulfat de Mg pot ameliora tumefierea şi
durerea.
Tromboflebita septică.
Este rezultatul unei infecţii prin canulare pentru a administra venos fluide sau
medicamente. Tromboflebita supurativă este severă, chiar letală. Este o complicaţie
a cateterizării venoase şi terapiei şi este caracterizată de formare de puroi în venă.
Este asociată frecvent cu septicemia. Organismele implicate în infecţie sunt:
Staphylococcus aureus, Pseudomonas, Klebsiella, Peptostreptococcus, Bacteroides
fragilis şi mai recent fungii.
Tromboflebita care apare în mod repetat la venele normale este denumită
migratorie. Poate indica o boală de bază severă cum ar fi cancerul unui organ intern.
Când tromboflebita migratorie şi cancerul de organ intern se asociază afecţiunea
este denumită sindromul Trousseau.
Tromboflebita superficială a braţelor este cauzată de obicei de cateterizări la
acest nivel. Frecvent tromboflebita apare la persoanele cu varice. Chiar şi o leziune
minimă poate determina venele varicoase să devină inflamate. Faţă de tromboza
venoasă profundă care dezvoltă rar fenomene inflamatorii, tromboflebita superficială
implica o reacţie inflamatorie acută care determină aderarea trombusului ferma la
peretele venos şi intervine dizlo- cării acestuia. Faţă de tromboza venoasă
profundă, venele superficiale nu beneficiază de muşchii gambei care să se
contracte şi să rupă trombusul. De aceea trombo- flebita superficială determină
rar embolii. Decesul cauzat de această condiţie patologică este rar, dar poate
8
să favorizeze dezvoltarea tromboflebitei venoase profunde şi formarea de emboli
care vor migra pulmonar.
Tromboflebita superficială apare de obicei la braţe şi picioare dar a fost
descrisă şi la penis şi sân, denumită boala Mondor. Tromboflebita superficială
este o afecţiu-ne foarte întâlnită şi adesea ignorată, astfel că obţinerea de date
valide care să arate frecvența acesteia este foarte dificilă.
Tromboflebita superficială pură este uşor de diagnosticat, dar diagnosticarea
clinică este corectă doar în 50% din cazuri, chiar dacă pacientul prezintă semne
clasice ale bolii. O treime dintre pacienţii din unitatea de terapie intensivă
dezvoltă tromboflebită care va progresa spre venele profunde.
Aproximativ 40% dintre pacienţi care sunt în repaus la pat pentru infarct
miocardic acut dezvoltă flebita superficială care progresează spre tromboza de
vene profunde.
Incidența tromboflebitei superficiale la pacienţii cu varice netratate a fost
estimată la 20-50%, cu tromboză venoasă profundă nediagnosticată de până la 45%.
Recanalizarea venelor trombozate determină un canal venos fără valve, conducând
la o circulaţie venoasă lentă şi presiune venoasă crescută cronică în membrele
inferioare. Presiunea venoasă crescută determină instalarea sindromului postflebitic cu
durere cronică, edem, hiperpigmentare, ulcerare şi risc crescut de tromboflebită
recurentă şi embolism pulmonar.
Cel mai frecvent tromboflebita superficială se rezolvă spontan. Pentru durere se
recomandă analgezice uşoare precum aspirină sau alte antiinflamatorii nesteroidiene.
Dacă tromboflebita este extinsă şi severă se indică flebectomia segmentelor implicate.
Formele foarte severe sunt tratate prin repaus la pat, ridicarea membrului afectat şi
menţinerea sa în această poziţie pentru a favoriza circulaţia normală a sângelui şi
aplicarea de comprese umede calde. Se folosesc cu succes ciorapii elastici, sticlele
cu apă caldă. Unele forme de tromboflebita se tratează cu succes şi cu anticoagulante.
2.4. PATOGENIE
Deşi etiologia este obscură frecvent, tromboza venoasă superficială este
cel mai adesea asociată cu una din componentele triadei lui Virchow: lezarea
intimei, care poate rezulta din traumă, infecție sau inflamaţie, stază sau modificarea
constituienților sângelui care determină alterări ale coagulabilităţii.
Statusul de hipercoagulabilitate

9
 Anumite stări de hipercoagulabilitate primare sau secundare pot fi descoperite
la anamneza şi evaluarea diagnostică atentă a pacientului. 60-70% dintre
pacienţi sunt descoperiţi cu trombofilie ereditară.
Stările de hipercoagulabilitate moştenite sunt împărţite de experţi în 5 categorii
principale:
 defecte cantitative sau calitative ale factorilor de inhibare a coagulării,
 creşterea nivelului sau funcţiei factorilor coagulării,
 hiperhomocisteinemia,
 defecte ale sistemului fibrinolitic şi alterarea funcţiei plachetare.
Majoritatea acestor boli moştenite prezintă modificări genetice care sunt utilizate în
diagnosticare. Deficitul de proteina C singur prezintă peste 160 de mutaţii
asociate cu afecţiuni cu hipercoagulabilitate.
Rezistența la proteina activată C este cel mai frecvent factor de risc asociat cu
tromboza venoasă profundă. Majoritatea cazurilor sunt datorate unei mutaţii
punctiforme în genă factorului V Leiden care previne secundar clivarea factorului V
activat de către proteina C reactivă şi promovează dezvoltarea de trombuşi.
Deficite de factori de anticoagulare moştenite.
Deşi se crede că lezarea endoteliului este necesară pentru apariţia trombozei
simptomatice, tromboza venoasă poate fi asociată şi cu deficitul a unul sau mai
mulţi factori anticoagulanţi. Prevalența cea mai crescută se regăseşte pentru deficitul
de factor antitrombinic III, de proteina C şi S. Defectele sistemului fibrinolitic, în
special a plasminogenului apare la peste 10% din populaţia sănătoasă. Când acesta
este unul singur riscul de tromboză este mic.
Anticorpii antifosfolipidici
Sunt o cauză pentru tromboza venoasă şi cea arterială, precum şi pentru
avortul spontan recurent. Se pot prezenta ca o afecţiune trombofilică primară
sau pot fi asociaţi secundar unei afecţiuni autoimune. Anticoagulanţii lupuslike
sunt prezenţi în 16-33% dintre pacienţii cu lupus eritematos, ca şi la mulţi
pacienţi cu afecţiuni autoimune. Tromboza poate apare la 30-50% dintre aceşti
pacienţi.
Consumul de contraceptive orale şi terapia cu suplimente estrogenice.
Mecanismul bolii tromboembolice la femeile care consumă
contraceptive orale este multifactorial. Ambii estrogenul şi progesteronul sunt
implicaţi în promovarea trombozei, chiar şi la terapii cu doze mici. Studii arata

10
că riscul creşte predominant în perioada de consum şi în prima săptămînă după
întrerupere.
O alternativă terapeutică care trebuie luată în vedere la femeile la care
suplimentele de estrogen nu pot fi stopate este 17-beta-estradiolul transdermic.
Eliberarea directă a estradiolului în circulaţia periferică elimină primul efect la
pasajul hepatic. Această metodă creşte estrogenul hepatic cu minimalizarea
secundară a alterării proteinelor coagulante.
Consumul de tamoxifen
Rare şi încă neînţelese sunt efectele adverse ale tamoxifenului:
tromboflebita şi tromboza venoasă profundă. Aceste complicaţii apar la 1% dintre
pacienţi.
Sarcina
În timpul sarcinii apare o creştere a majorităţii factorilor procoagulanti şi
scăderea activităţii fibrinolitice. Nivelul de fibrinogen plasmatic creşte gradat după
luna a treia de sarcină. În a doua jumătate a sarcinii cresc nivelele de factor VII, VIII,
IX şi X. Scăderea activităţii fibrinolitice se datorează scăderii nivelului de
plasminogen activator circulant. În plus se evidenţiază şi o reducere cu 60% a
nivelului de proteină S în perioada de sarcină şi post-partum. Aceasta se întoarce la
normal abia după 12 săptămâni după delivrenţă. Aceste modificări sunt necesare
pentru a preveni hemoragia în timpul separării placentare.
Două treimi dintre pacientele care dezvoltă tromboza venoasă profundă
prezintă şi vene varicoase. Datorită efectelor adverse asupra fătului, scleroterapia
trebuie evitată până coagulopatia revine la normal.
Tromboza venoasă asociată cu călătoriile
Relaţia dintre călătoriile aeriene şi tromboza venoasă a fost descoperită
prima dată în 1954. Embolismul pulmonar a fost confirmat la aviatorii din timpul
Războiului al II-lea mondial. Factorii hipercoagulabilitatii au fost descoperiţi la 72% dintre
pacienţi. Cel mai întâlnit a fost rezistența la proteina C.
Neoplasmele şi stările de boală
Hipercoagulabilitatea apare în asociere cu anumite neoplasme,exemplul
clasic fiind sindromul Trousseau. Patologia acestei asocieri este puţin înţeleasă. Sunt
implicaţi factori precum proteinaza cisteinei, molecule circulante de mucina şi
hipoxemia tumorală. Pacienţii bolnavi prezintă un risc de 10% de a dezvolta
tromboza venoasă profundă.
Intervenţiile chirurgicale, traumă şi imobilizarea spitalicească sunt toate implicate.
11
2.5. TABLOU CLINIC
Pacienţii cu tromboflebită superficială prezintă o instalare gradată a sensibilităţii
localizate, urmată de apariţia unei zone de eritem pe traseul unei vene superficiale.
Examenul fizic
Tumefierea poate fi secundară obstrucţiei venoase sau prin refluxul venos profund
sau superficial, sau poate fi cauzată de o altă afecţiune cum ar fi insuficiență hepatică,
renală, decompensarea cardiacă, infecţia, trauma. Limfedemul poate fi primar sau
secundar hiper -producţiei de limfă prin hipertensiunea venoasă.
Venele care sunt în distensie în mod normal sunt cele ale labei piciorului, gleznei şi
ocazional în fosa poplitee, dar nu şi în restul membrului. Venele normale sunt
albastre.
Piele închisă la culoare, decolorată sau cu ulcere care nu se vindecă sunt
semne tipice ale stazei venoase cronice, vizibile mai ales pe laba piciorului fața anterioară
şi fața medială a gleznei. Mai pot fi observate varicozităţi cronice şi teleangiectazii.
Obstrucţia acută a venelor profunde poate să determine apariţia de vase noi, mici sau
mari, care au devenit dilatate pentru a se transforma intr-un by-pass.
Palparea unei zone dureroase sau sensibile poate evidenţia o venă dură,
trombozată, îngroşată. Palparea permite diferenţierea varicelor de instalarea recentă
a varicelor cronice. Varicele noi se găsesc la suprafaţa tegumentului, dar cele cronice
erodează canale în suprafaţa musculară sau osoasă, formând buzunare adânci în muşchii
gambei şi nodozităţi palpabile în osul tibiei anterioare. Dacă pacientul este pus să stea în
picioare o perioadă, palparea evidenţiază alte vene superficiale care nu au putut fi
văzute. Marea venă safenă devine palpabilă la majoritatea pacienţilor după câteva
minute în poziţie ortostatică.
Percuţia. Testul Perthes este o manevră clasică utilă pentru a testa dacă
segmentele venoase sunt interconectate. În timp ce pacientul este în ortostatism, un
segment venos este clipat la un anumit nivel în timp ce se palpează pulsul venos în
altă locaţie. Propagarea pulsului sugerează că vena este conectată la cele două
localizări.
Testul Trendelenburg este o manevră de examinare fizică clasică care ajută la
diferenţierea refluxului venos superficial de incompetenţa venoasă profundă. Piciorul
este ridicat până când toate venele superficiale colapsează, iar punctul suspectat
de reflux din sistemul venos profund este ocluzat manual sau printr-un elastic.
Apoi pacientul este rugat să stea în ortostatism, iar varicozitatea distală este observată
pentru reumplere.
12
 Dacă aceasta rămâne goală, calea de reflux a fost ocluzată. Umplerea rapidă
după compresia trunchiului venos proximal sugerează reflux prin sistemul
venos profund sau insuficiența valvulară a venelor perforante.
2.6. DIAGNOSTIC
Examene de laborator:
 timpul de protrombina şi tromboplastina activată parţial nu sunt utile deoarece sunt
normale;
 lipsa leucocitozei scade şansele unui proces infecţios cauzator ;
 D-dimerul este un produs de degradare a fibrinei; acesta este măsurat prin
aglutinare latex sau ELISA cu rezultate pozitive la peste 500 ng/mL ;
 alte teste evaluează deficitele de proteina C, S, antitrombina III ;
 nivelul de Ac antifosfolipidici, nivelul homocisteinei;
 anticoagulanții lupici, rezistența la proteina C activată
 factorul V Leiden.
Studii imagistice.
Echografia duplex este testul iniţial pentru pacienţii cu flebita. Un rezultat
negativ nu garantează un prognostic favorabil. Nu este 100% sensibil pentru
tromboza venoasă profundă care însoţeşte frecvent trombiflebita superficială
Venografia ar trebui evitată datorită complicaţiilor asociate administrării
contrastului intravenos, care poate conduce la flebită. Dacă sunt necesare evaluări
ale fluxului sanguin iliac sau pelvic se preferă venografia cu computer tomograf.
Venografia cu rezonanţa magnetică este un test non-invaziv care prezintă o
sensibilitate şi specificitate mai mare faţă de echografie în detectarea tromboflebitei
venoase.
Teste fiziologice ale funcţiei venoase sunt utilizate pentru cuantificarea
funcţiei sistemului venos superficial şi profund. Criteriul standard este monitorizarea
presiunii venoase. Aceasta este măsurată prin plasarea unui cateter într-o venă dorsală
a piciorului sau a gambei şi înregistrarea presiunii venoase în timp ce pacientul
efectuează anumite manevre.
Testele non-invazive cele mai utilizate sunt pletismografia de
impedanță,
fotopletismografia şi pneumopletismografia.
În fiecare tip de test sunt înregistrate modificările presiunii venoase în timp
ce pacientul merge sau urcă pe o scară şi efectuează dorsiflexii ale gleznei. Într-un

13
picior normal fiecare ciclu de pompaj scade presiunea pe măsură ce sângele este
pompat în sus şi în jos. Şase cicluri sunt suficiente pentru a atinge reducerea maximă
a presiunii. Presiunea creşte normal din nou lent pe măsură ce piciorul este
reumplut, atingând un maxim în 3-5 minute.
Parametrii fiziologici măsuraţi sunt fluxul sanguin venos maxim de ieşire, fracţia
de expulzie a pompei musculare gambiere şi timpul de reumplere venoasă.
Diagnosticul diferenţial
Se face cu următoarele afecţiuni: celulită, venele varicoase,vasculită,
tromboză venoasă profundă, neurită, limfangită, chistul Baker, insuficiență venoasă
cronică, hematomul, lipodermatoscleroza, limfedemul, sindromul post-flebitic.
2.7. TRATAMENT
Tratamentul trombozei depinde de localizare,etiologie, extindere şi
simptome.
Tromboflebita superficială, uşoară, localizată care apare pe vene
varicoase, tratamentul include anlgezice uşoare, cum ar fi aspirină şi ciorapi
elastici. Pacienţii sunt încurajaţi să continuie activităţile zilnice. Dacă varicozităţile
extinse sunt prezente sau simptomele persistă, flebectomia segmentului implicat
poate fi indicată.
Tromboflebita severă, indicată de gradul de durere şi roşeaţa şi
extindere, trebuie tratată prin repaus la pat cu ridicarea piciorului şi aplicarea de
comprese masive, umede şi calde. Ciorapii elastici sunt indicaţi când pacientul devine
mobilizabil.
 Pacienţii cu tromboza venei safene lungi sau scurte necesită anticoagulante sau
ligaturarea venei.
 Dacă tromboflebita este asociată cu canularea venoasă sau cateterizarea
dispozitivul trebuie înlăturat imediat şi efectuată o cultură bacteriană. Dacă
pacientul este septic sunt necesare antibiotice. Dacă se suspectează tromboflebita
supurativă este indicată excizia completă imediată a segmentului implicat.
Dacă se suspectează progresia spre tromboza venoasă profundă se indica terapia
anticoagulantă.
Terapia medicală
Heparina cu greutate moleculară mică este tratamentul de optat pentru trombofle-
bita superficială. Aceasta are proprietăţi antiinflamatorii alături de cele anticoagulante.
Dozele mari sunt mai eficiente decât cele profilactice.

14
 Aspirina sau alte antiinflamatorii nesteroidiene ajută la ameliorare durerii
şi inflamaţiei. Salicilaţii, indometacinul şi ibuprofenul au fost raportate ca fiind
eficiente. Salicilaţii, ibuprofenul şi dipiridamolul au fost utilizate că agenţi antitrombotici.
Pentru tromboza venelor membrului superior se foloseşte cu succes gelul Essaven.
Terapia chirurgicală
Intervenţiile chirurgicale pot fi eficiente în prevenirea complicaţiilor.
Puncția-incizie venoasă
Un segment dureros venos care conţine un coagulum palpabil intravascular
poate fi tratat prin incizie-puncție cu evacuarea cheagului. Această
procedură determină ameliorarea rapidă a inflamaţiei şi durerii. Poate fi
necesară anestezia locală. Puncţia şi evacuarea este mai puţin eficientă la o
săptămână de la instalarea sinptomelor, deoarece peretele venos este gros iar
trombusul aderent.
Terapia locală fibrinolitica transcateter
Poate opri progresia bolii şi este terapia principală când flebita safenei mari
se apropie de joncţiunea safeno-femurală. Procedeul mai este indicat şi atunci când
trombusul progresează în ciuda terapiei anticoagulante, când un trombus mare
ameninţă să embolizeze sau când un embol este observat lângă inima dreaptă.
Agenţii fibrinolitici cuprind: reteplaza, alteplaza, urokinaza, streptokinaza.
Terapia profilactică
Ciorapii elastici de compresie
Reprezintă o terapie adiţională eficientă care ajută la creşterea presiunii
venoase. Compresia reduce volumul capacitiv venos cu 70% şi creşte velocitatea
sângelui de 5 ori. S-a demonstrat faptul că creşte şi activitatea fibrinolitică regională.
Sunt recomandaţi în sarcină deoarece previn tromboza venoasă
profundă,dezvoltarea venelor varicoase şi incidenta flebitei superficiale în
această perioadă.
2.8. COMPLICAŢII
Complicaţiile tromboflebitei sunt:
 tromboflebita migratoare sau recidivantă
 tromboflebita varicoasă
 tromboflebita cu spasm arterial (flebita albastră, însoţită de gangrenă).
 obturarea venelor musculare, numită tromboflebită profundă, reprezintă un risc
major

15
  întrucât trombii se pot desprinde de peretele venos şi pot provoca embolia
pulmonară,
 infarctul miocardic sau atacul cerebral vascular.
2.9. PROFILAXIE
Profilaxia cuprinde următoarele acţiuni:
 dacă pacientul este obez este indicată scăderea în greutate;
 în timpul repausului la pat este eficientă menţinerea picioarelor pe un cadrul
elevat;
 evitarea perioadelor de imobilizare prelungită ;
 evitarea dozelor înalte de estrogeni;
 pacienții care au suferit o intevenție chirurgicală sunt instruiți să se mobilizeze de
câteva ori pe zi;
 în perioada dureroasă sunt indicate compresele locale, umede, calde;
 evitarea fumatului.
2.10. PROGNOSTIC
Prognosticul este în general bun dar procesul patologic va mai persista 3-4
săptămâni.
Dacă apare în asociere cu varicele riscul de recurență este mare dacă venele nu
sunt excizate. Rar conduce la embolism pulmonar, doar dacă procesul nu se
extinde la
venele profunde, când acesta este inevitabil.

16
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI

CU TROMBOFLEBITĂ
ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE
Pentru asigurarea confortului pacientilor, saloanele trebuie să aibă un număr
redus de paturi, iar pentru izolarea unor cazuri mai grave, un număr de saloane vor fi
sub formă de rezerve de un pat.
Pentru fiecare pat se va asigura o suprafaţă cuprinsă între 6,5 - 10 m 2 şi un
volum de 12 - 20 m3.
Culoarea pereţilor trebuie să fie odihnitoare; culorile albastru deschis şi verde pal
sunt cele mai recomandate.
Cele mai indicate materiale pentru pardoseală sunt mozaicul, gresia şi
linoleumul, care permit efectuarea cu uşurinţă a curăţeniei.
Saloanele trebuie să fie luminoase, să permită o aerisire bună şi să asigure o
temperatură constantă în jur de 200 C.
Asistenta poate crea în saloane un mediu plăcut, în care pacienţii să se simtă bine
şi să stea cu plăcere.
Liniştirea pacientului, pregătirea lui psihică, menţinerea instrumentelor în stare de
perfectă funcţionalitate, sunt etape pregătitoare, obligatorii, ale oricărei intervenţii de
explorare sau de tratament.
Regimul terapeutic de protecţie tine seama de odihna pasivă şi activă a
pacienţilor ca important mijloc terapeutic.
Patul se aranjează în funcţie de preferinţa pacientului, asigurându-i acestuia cea
mai comoda poziţie, iar pentru cei intr-o stare mai puţin grava, se vor asigura fotolii.
Alimentaţia pacienţilor în sufrageria secţiei uşurează foarte mult îngrijirea lor,
creându-le un anturaj cu aspect extraspitalicesc. Asistenta trebuie să ştie cum să
înlăture frica din conştiinţa pacientului. Acesta trebuie să privească cu încredere
procedurile de tratament, iar mijlocul cel mai bun pentru a obţine acestui lucru este
folosirea unei tehnici corecte, executata cu instrumente bine întreţinute, care reduc
durerea la minimum sau o înlătura complet.
Se va respecta somnul pacientului, care, prin inhibiţia scoarţei cerebrale
constituie un important factor terapeutic.
Condiţiile create în spital trebuie să asigure pacientului un somn mai bun decât
cel obişnuit.

17
 Curăţenia exemplară a saloanelor, aranjamentul paturilor şi noptierelor,
asigurarea semnalizării otice sau acustice, transformă o cameră rece şi tristă de spital
într-una ospitalieră şi familiară.
În întreţinerea acestei ambianţe plăcute a saloanelor, un rol deosebit revine
personalului mediu şi auxiliar, care-şi petrece cea mai mare parte a timpului la patul
pacientului.
Este recomandabil ca în acelaşi salon să fie amplasaţi pacienti apropiaţi ca
vârstă, preocupări intelectuale, afecţiuni chirurgicale apropiate.
Secţia cu paturi trebuie să fie împărţită într-un compartiment aseptic şi unul
septic, pentru a preveni declanşarea unor infecţii intraspitaliceşti.
Secţia cu paturi trebuie să fie împărţită într-un compartiment septic destinat
pacientilor cu afecţiuni chirurgicale septice şi un compartiment aseptic pentru restul
pacienţilor, pentru a se evita declanşarea unor infecţii spitaliceşti.
ROLUL ASISTENTEI ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTULUI
A.PREGĂTIREA PREOPERATORIE
Pregătirea generală preoperatorie, constă în examenul clinic şi paraclinic,
pregătirea psihică, îngrijiri igienice, urmărirea funcţională, vitală şi vegetativă, precum
şi observarea schimbării în starea pacientului şi regimul dietetic preoperator.
Examenul clinic
Acesta este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar şi
pune în evidenţă starea fiziologică a pacientului dând totodată posibilitatea depistării
unor deficienţe ale organismului şi ale unor boli însoţitoare. El este completat de
examinări paraclinice.
Pregătirea psihică
 Părinţii sau aparţinătorii sunt informaţi despre necesitatea intervenţiei
chirurgicale, riscul, eventualele mutilări şi i se cere consimţământul.
 Se fixează data aproximativă a intervenţiei.
 Pacientul este înconjurat cu solicitudine şi atenţie.
 Se suprimă tot ceea ce ar putea produce pacientului starea de nelinişte.
 Bolnavului i se crează a stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant
plăcut. I se asigură legătura cu aparţinătorii.
Îngrijiri igienice
 Dacă starea pacientului o permite zilnic, pacientul va fi îndrumat, ajutat să facă
baie sau duş, urmat de igiena cavităţii bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor.

18
  Asanarea focarului de infecţie. Se efectuează controlul stomatalogic la invitaţia
medicului şi dacă este cazul, se efectuează control stomatologic.
Urmărirea funcţiilor vitale
 măsurarea şi notarea temperaturii;
 măsurarea şi notarea pulsului;
 observarea şi notarea respiraţiei (la indicaţia medicului);
 măsurarea şi notarea T.A.;
 observarea diurezei;
 observarea scaunului.
Pregătirea din preziua operaţiei
Pregătirea generală
 asigurarea repausului fizic şi psihic ;
 la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant;
 asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile;
 evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contraindicaţii);
 asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau duş pe regiuni la pat.
Pregătirea locală
 se curăţa pielea pe regiuni. Pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-se
să se producă mici tăieturi (poartă de intrare pentru infecţie, dureroasă la efectuarea
dezinfecţiei);
 se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter (cu grijă să nu
se scurgă eter pe regiunea perianală);
 se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);
 se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului;
 menajarea pacientului de traumatisme psihice;
 explorarea capacităţii de apărare a organismului, a gradului de reactivitate şi
rezistenţă faţă de şocul operator;
 întărirea rezistenţei organismului, prin reechilibrare hidroelectrolitică,
normalizarea proteinemiei, vitaminizarea şi la nevoie alimentarea specială;
 stabilirea datei operaţiei în funcţie de starea pacientului;
 golirea şi la nevoie spălarea cavităţilor naturale ale organismului, stomacului,
colonului, vezică urinară şi toaleta pacientului;
 pregătirea pacientului în vederea introducerii în sala de operaţie;

19
 Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:
 se întrerupe alimentaţia. Pacientul nu mănâncă cel puţin 12 ore înaintea
intervenţiei chirurgicale;
 bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului;
 golirea vezicii urinare. Pacientul va avea o micţiune voluntară sau se
efectuează sondaj vezical;
 se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric
(fenabarbital). Se administrează un vagolitic (atropina). Dozele şi ora injectării sunt
indicate de medicul anestezist.
B.ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII
Încep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează până la vindecarea
completă a pacientului. Îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea funcţiilor
organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
Pacientul operat sub anestezie generală, trebuie supravegheat cu toată atenţia
până la apariţia reflexelor (de deglutiţie, tuse, faringian şi cornean), până la revenirea
campletă a stării de conştienţă cât şi în orele care urmează, de altfel transportul din
sala de operaţie se execută după revenirea acestor reflexe.
Numim perioada postoperatorie intervalul dintre sfârşitul operaţiei şi completa
vindecare a pacientului. Aceasta perioadă durează de la câteva zile la câteva luni.
Îngrijirile din această perioadă variază după natura operaţiei, a narcozei, starea
pacientului şi după complicaţiile sau accidentele postoperatorii. Pacientul necesită în
această perioadă o supraveghere şi o îngrijire foarte atentă, de aceasta depinzând de
multe ori nu numai rezultatul operaţiei dar şi viaţa pacientului.
Pacienţii cu rahianestezie trebuie supravegheaţi în permanenţă şi perfuzaţi cel
puţin cu ser glucozat în timpul operaţiei pentru a menţine în limite normale constantele
biologice care au tendinţa uneori a se altera ca urmare a efectului rahianesteziei. Se
va controla foarte des TA, pulsul, numărul respiraţiilor pe minut, faciesul, culoarea
extremitatilor şi starea generală a pacientului. Se administrează permanent oxigen pe
sonda nazală. Pacientul va fi aşezat în pat în decubit dorsal, fără pernă, pentru cel
puţin şase ore.
Pregătirea salonului şi a patului
Încă din timpul operaţiei se pregăteşte salonul şi patul pentru primirea pacientului.
Pentru ai proteja sistemul nervos, după operaţie este bine să fie plasat într-o cameră

20
cât mai izolată, cu puţine paturi. Lumina să fie redusă şi difuză; în primele ore se va
păstra chiar o stare de obscuritate.
Temperatura din salon nu va depăşi 200C.
Temperatura mai ridicată produce transpiraţie ceea ce contribuie la deshidratarea
pacientului.
Patul se pregăteşte cu lenjerie curată, muşama, traversă, eventual colac de
cauciuc şi se încălzeşte cu termofoare sau cu sticle cu apă caldă care se vor îndepărta
din pat la sosirea pacientului, pentru a nu-i produce o vasodilataţie generalizată cu
scăaderea consecutivă a tensiunii arteriale sau arsuri.
Lângă patul pacientului se pregăteşte sursa de oxigen cu umidificator, seringa şi
substanţe medicamentoase calmante, cardiotonice, pansament, garou, vată, alcool,
punga de gheaţă, tăviţa renală, câteva şerveţele, plosca, urinarul
Transportul pacientului de la sala de operaţie în salon se face cu targa sau
căruciorul port targă. Pacientul este învelit cu grijă, faţa va fi protejată cu tifon pentru a
fi ferită de curenţii de aer şi de a preîntâmpina complicaţiile pulmonare.
Chiar dacă coridorul de legătură este încălzit, temperatura este totuşi mai
scăzută faţă de cea din sala de operaţie şi aceasta impune măsuri de precauţie.
Supravegherea pacientului în primele zile după operaţie
Aspectul general al pacientului.
Asistenta va urmări aspectul general al pacientului: culoarea feţei, a tegumentelor
şi a mucoaselor indică de multe ori complicaţii postoperatorii. Ea va supraveghea şi
întreţine perfecta stare de curăţenie pielea prin băi parţiale, ferind însă regiunea
pansată şi va lua toate măsurile pentru a preveni apariţia escarelor, suprimând orice
presiune exercitată asupra regiunilor predispuse şi activând circulaţia prin metode
cunoscute.
Temperatura se măsoară de cel puţin două ori pe zi, iar la indicaţia medicului şi
de mai multe ori. În primele zile după intervenţie se întâlnesc des stări subfebrile
cauzate de resorbţia detritusurilor din plagă; febra poate surveni şi după anestezia
rahidiană. Persistenţa ei sau ridicarea ei treptată indică de cele mai multe ori o
complicaţie în evoluţia postoperatorie (infecţie, pneumonie, supuraţia hematomului).
Creşterea în aceste cazuri este însoţită şi de alte fenomene, care permit interpretarea
justă a cauzei ce o produce (dureri, fenomene inflamatorii, tuse, junghi etc.).
Aparatul cardio-vascular. Asistenta va urmări pulsul de mai multe ori pe zi.
Datorită pierderii de sânge şi a narcozei, frecvenţa pulsului creşte şi devine moale,

21
dar curând după intervenţie revine la normal. Modificările de puls pot semnala aparţia
complicaţiilor: de exemplu, pulsul filiform, o hemoragie etc.
După operaţii grele şi la pacienţii slăbiţi, revenirea pulsului la normal se face mai
greu.
Aparatul respirator se supraveghează stabilind timpul, frecvenţa şi amplitudinea
respiraţiei. Respiraţia poate fi îngreunată de un pansament abdominal sau toracic
prea strâns. În caz de dispnee sau respiraţie superficială se anunţă medicul şi la
indicaţia lui se administrează oxigen sau medicamente adecvate. Secreţiile
traheobronşice vor fi îndepărtate prin aspiraţie.
Aparatul excretor
În primele ore după operaţie, pacientul în general nu urinează. După 6-12 ore
însă se va solicita pacientul să-şi golească vezica urinară în cazul în care nu s-a
lăsat sonda permanentă în vezica urinară. Urina din primele 24 de ore se colectează
notând caracteristicele ei macroscopice. Se vor urmări mai departe frecvenţa şi
caracterul micţiunilor, în special după intervenţii asupra rinichilor şi a căilor urinare.
De multe ori în urma intervenţiilor chirurgicale se instalează o retenţie urinară.
Dacă pacientul nu poate urina spontan, la 12 ore se provoacă micţiunea. În acest
scop se poate aplica un termofor deasupra vezicii urinare sau pe regiunea perineală,
care prin vasodilataţie locală produce şi acţiunea antispastică uşurează deschiderea
sfincterului vezical.
Se va avea grijă ca termoforul să nu se pună în apropierea plăgii operatorii,
căldura putând provoca o hemoragie. Retenţia urinară fiind uneori provocată sau
favorizată şi de neobişnuinţa de a urina în poziţie culcat, se va putea schimba poziţia
pacientului.
Aparatul digestiv
Asistenta trebuie să supravegheze aspectul limbii, mucoaselor bucale şi
abdomenul pacientului. Ea va urmări cu atenţie restabilirea funcţiei tubului digestiv.
Întârzierea eliminării gazelor provoacă balonări şi dureri abdominale; în aceste cazuri
se introduce în rect tubul de gaze sterilizat prin fierbere şi uns cu o substanţă
lubrefiantă.
În general, funcţiile digestive se restabilesc în a doua zi după intervenţie şi se
manifestă prin eliminarea spontană de gaze. Primul scaun spontan are loc în general
în a treia zi. Frecvenţa şi caracterul scaunului se notează în foaia de temperatură a
pacientului. Dacă pacientul are suferinţe abdominale, dureri, greutate în regiunea
epigastrică etc. se recomandă provocarea scaunului prin clisma evacuatoare,
22
precedată de o clismă uleioasă. La pacienţii mobilizaţi precoce funcţia digestivă se
restabileşte mai repede; ei au de cele mai multe ori scaun spontan.
Supraveghearea pansamentului imediat ce pacientul este adus în salon de la
sala de operaţie se examinează pansamentul. Daca s-a lărgit, s-a depărtat, el va fi
întărit cu o faşă nouă suprapusă, fără să se desfacă cel aplicat în sala de operaţie.
Se controlează de mai multe ori pe zi plaga dacă nu sângerează, dacă
pansamentul nu s-a udat de puroi sau urină etc. În cazul pansamentului compresiv se
verifică circulaţia regiunilor subiacente şi învecinate. Dacă mai jos de regiunea lezată
apar edeme sau cianoză se va lărgi pansamentul, pentru a evita ischemia regiunii din
cauza tulburărilor de circulaţie. După operaţii aseptice dacă pansamentul rămâne
uscat şi pacientul nu prezintă dureri locale sau febra, el va fi desfăcut numai după 6
sau 7 zile, când se scot şi firele de sutură.
Combaterea durerilor postoperatorii şi ridicarea moralului pacientului
O atenţie deosebită trebuie acordată supravegherii şi menajării sistemului
nervos al pacientului, care are rolul primordial în coordonarea activităţii tuturor
organelor. Datorită traumatismului operator, pacientul suferă dureri postoperatorii.
Intesitatea este în raport cu locul, felul intervenţiei, precum şi cu tipul de activitate
nervoasă superioară a pacientului. Durerile cele mai intense apar în primele 24 de ore
după intervenţie, ajungând la intensitatea maximă noaptea după care se diminuează
treptat şi dispar în decurs de 36-48 de ore.
Pacientul trebuie să se convingă că se va vindeca, şi această convingere va
exercita cea mai calmantă influenţă asupra scoarţei sale cerebrale, atentând la starea
de nelinişte şi înbunătăţindu-i dispoziţia.
În acest scop trebuie să se încerce şi schimbarea mediului în care se găseşte
pacientul, prin interzicerea vizitelor sau invers admiterea lor şi favorizarea lor, după
caz. Emoţiile şi enervările de orice fel trebuie în orice caz evitate.
În primele zile, când durerea postoperatorie este mai violentă se poate
administra pacientului, la indicaţia medicului calmante injectabile. Persoanele agitate,
neliniştite, cu sistem nervos labil se ţin în inhibiţie curativă de protecţie cu ajutorul
substanţelor medicamentoase, în linişte şi în întuneric. Aceşti pacienţi vor fi
supravegheaţi cu atenţie şi mai mare.
Rehidratarea şi alimentarea pacientului
Din cauza pierderii de lichide din timpul intervenţiei şi restricţiei de alimentaţie,
pacientul prezintă o intensă senzaţie de sete. Pentru restabilirea echilibrului hidric se

23
vor da pacientului lichide în cantitate suficientă pe cale parenterală, pe cale rectală
sau dacă este posibil per os după indicaţia medicului.
Alimentaţia pacienţilor în perioada postoperatorie va fi strict individualizată.
Indiferent de felul operaţiilor se va evita regimul de foame prelungit. La întocmirea
dietei se va ţine cont de felul operaţiei, de starea generală a bonavului şi de felul
anesteziei. În general alimentaţia se începe cu lichide: ceai, zeamă de fructe,
limonadă, lapte apoi se continuă cu supe strecurate. Începând din a 3-a zi, dacă s-a
restabilit funcţia digestivă şi tranzitul intestinal s-a normalizat se poate da piureuri de
cartofi, de legume, şi alte alimente semilichide: griş cu lapte etc. După a 6-a zi se
poate trece la alimentaţia normală.
Când alimentarea pacienţilor pe cale bucală nu este posibilă, se va continua prin
perfuzii intravenoase.
Mobilizarea pacientului trebuie făcută cât mai curând. În urma mişcărilor,
circulaţia sanguină devine mai activă, peristaltismul intestinal şi funcţia excretoare se
îmbunătăţesc, schimbările nutritive sunt mai active, ventilaţia pulmonară se intensifică
şi se pune în mişcare întreaga musculatură. Pe lângă aceasta, pacienţii devin mai
încrezători în forţele proprii şi în vindecarea lor.
Pacienţii care au fost operaţi sub anestezie locală pot fi mobilizaţi imediat după
intervenţie, admiţându-le să meargă pe picioare în salon, însoţiţi de un brancardier sau
de asistentă. Dacă le este frică sau prezintă tulburări de echilibru nu se va insista,
transportându-i cu căruciorul.
După intervenţii obişnuite în narcoză fără drenaj şi fără complicaţii, mobilizarea
se poate începe din prima zi după operaţie, dacă pacientul nu se poate ridica, se va
începe mobilizarea lui în pat. Pacientul îşi va mişca membrele inferioare şi va schimba
poziţia în pat cu fereastra deschisă va executa exerciţii de respiraţie.
Prin mobilizarea precoce se pot evita multe complicaţii tardive ca trombozele
venoase, pneumoniile hipostatice, escarele.
Prevenirea şi combaterea complicaţiilor inflamatorii:
Complicaţiile pulmonare se previn prin aspirarea secreţiilor, gimnastică
respiratorie, masaj toracic, mucolitice, tuse asistată, antibiotice.
Complicaţiile trombo-embolice se previn prin mobilizare precoce dar
supravegheată, anticoagulante.
Complicaţiile urinare se previn prin evitarea sondajului vezical, medicaţie de
stimulare a micţiunii (alfa şi beta blocante)

24
 Infecţiile prin supravegherea evoluţiei plăgii şi a drenajului. Plaga va fi controlată
zilnic la vizită. Dacă evoluţia este normală, ea este suplă, nedureroasă, iar
pansamentul este curat. În acest caz pansamentul se schimbă la două zile.
Pansamentul îmbibat cu secreţii se schimbă zilnic, iar dacă secreţia este abundentă,
se schimbă de mai multe ori pe zi, pentru a evita iritarea pielii prin stagnarea
secreţiilor.
În cazul unei evoluţii nefavorabile a plăgii, în a treia sau a patra zi de la operaţie,
apare febra însoţită de senzaţia de tensiune, durere, usturime la nivelul plăgii. La
ridicarea pansamentului se constată o zonă congestionată (roşie, bombată cu
tegumente locale calde). Uneori printre fire se scurge lichid seropurulent. Explorarea
plăgii se face cu un stilet sau cu pensa, constatându-se apariţia unei serozităţi, sânge
sau puroi.
Apariţia puroiului impune scoaterea firelor, debridarea plăgii, spălarea cu apă
oxigenată şi cloramină, şi eventual drenarea ei. Se va recolta puroi într-o eprubetă
sterilă pentru examenul bacteriologic şi antibiogramă.
Plăgile supurate pot conduce la complicaţii severe (septicemii, gangrene,
evisceraţii etc.).
Plăgile drenate din timpul operaţiei, vor fi controlate zilnic pentru a se urmări
eficacitatea şi calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitatea secreţiilor
drenate. Când secreţiile se reduc, tuburile vor fi mobilizate, scurte şi fixate cu ace de
siguranţă.
Orice intervenţie chirurgicală se încheie cu sutura plăgii operatorii.
Scoaterea firelor de la nivelul plăgii constituie actul final al vindecării, care permite
externarea pacientului chirurgical.
De la punerea firelor şi până la scoaterea lor, plaga trece printr-o serie de faze.
Dacă plaga evoluiază fără nici o problemă, firele se scot în a 5-a zi la operaţiile mici, în
a 8-a zi la operaţiile mijlocii şi în a 10-12 zi la neoplazici, vârstnici, denutriţi.

25
 CAPITOLUL IV PREZENTARE DE CAZURI

CAZUL NR.1
Pacientul A.N. în vârstă de 45 ani s-a prezentat pe data de 05.05.2013 la serviciul
de urgență a Spitalului Județean Sf.Apostol Andrei, pentru următoarele manifestări de
dependenţă: prezenţa unor cordoane varicoase la nivelul gambei drepte, dureroase mai
ales în ortostatism, crampe dureroase nocturne,edeme,eritem,tumefiere.
CULEGEREA DATELOR
NUME: A
PRENUME: N
VÂRSTA: 45 ani
SEX : M
RELIGIE: ortodoxă
RASA: albă
LIMBA VORBITĂ:.română
DOMICILIU: Galați
OCUPAŢIA: ospătar
GRUP SANGUIN: .O I….Rh……pozitiv
AHC: mama – varice hidrostatice ambele membre inferioare
APP: amigdalectomie - 1991, colecitectomie – 2001
DEFICITE SENZORIALE: nu
ALERGII: nu
OBICEIURI: consumă alcool zilnic în cantităţi moderate, fumător
ÎNĂLŢIME: 1,70 cm
T.A. – 130/70 mmHg
A.V. – 74 bătăi/minut
PULS – 74 pulsaţii/minut
TEMPERATURA – 36,8°C
RESPIRAȚIA – 17 respiraţii/minut
GREUTATE –101 Kg
Nevoi afectate:
26
 1. Nevoia de a avea o bună circulație.
2. Nevoia de a se mișca.
3. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele.
4. Nevoia de a bea și a mânca.
NEVOIA DIAGNOSTIC DEOBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de P- Alterarea Pacientul să - educ pacientul -administrarea Obiectiv
a avea o pereților venoși. prezinte pentru asigurarea tratamentului în curs de
bună circulație E-Stază venoasă circulaţie condiţiilor igienice prescris de medic evaluare.
S-Tegumente adecvată. din încăpere Heparină 60 mg/
modificate. -să-şi menţină 4 h.
tegumentele Trombostop
curate,integre. - observarea,
-să aibă o aprecierea şi
alimentaţie notarea în foaia de
echilibrată,fără observaţie a
exces valorilor respiraţiei,
de grăsimi,de pulsului şi
clorură de sodiu. tensiunii arteriale.
-să evite - Algocalmin3
tutunul,consumul compr/24h.
exagerat de alcool.T,A=120/60mmHG
-să evite
sedentarismul.
-să poarte
îmbrăcăminte
lejeră,
care să nu
stânjenească
circulaţia.
-să poarte ciorapi
Elastici

27
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a seP-Dificultate de - Pacientul să - stabilesc - administrarea Obiectiv parțial
mișca. deplasare. se poată împreună cu tratamentului atins.
E-Obezitate deplasa cu pacientul nevoile prescris
S-Tumefiere, ușurință. de exerciţiu fizic. de medic.
edeme - planific un Fenilbutazonă(3
program de compr/zi)
exerciţii Trombostop 4
moderate,adaptat compr./24 h
capacităţii fizice - măsurarea
ale pacientului. pulsului şi a
- învăț pacientul sătensiunii arteriale.
folosească tehnici
de destindere şi
relaxare.
- educ pacientul să
evite
tabagismul,mesele
copioase,surplusul
de greutate.

28
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a fi P-Alterarea -Pacientul să - iau măsuri de -administrarea Obiectiv parțial
curat, îngrijit, integrităţii nu mai prevenire a tratamentului atins.
de a proteja tegumentelor. prezinte infecţiilor prescris
tegumentele și E-Circulaţie eritem,să-și nosocomiale. de medic:
mucoasele inadecvată. recapete - conștientizez Lasonil/unguent.
S-Eritem pigmentația pacientul în - Heparină-60 mg
normală legătură cu /4 h.
importanţa
menţinerii curate a
tegumentelor,
pentru prevenirea
îmbolnăvirilor.
-ajut pacientul
să-și facă toaleta
-execut toaleta
plăgii eritematoase

29
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a bea P-Alimentație - Pacientul să - fac bilanţul - recoltarea Obiectiv atins.
și a mânca inadecvată consume o alimentelor probelor pentru
prin surplus. cantitate de ingerate şi analizele de
E-Obezitatea alimente în eliminate. laborator.
S-Greutate-101kgconcordanţă - explorez T.A=120/70mm
cu nevoile salegusturile şi Hg
energetice. obiceiurile
alimentare ale
pacientului.
- ii explic
bolnavului
importanța
regimului
alimentar în boala
sa.

30
 CAZUL NR. 2

Pacientul V.T. în vârstă de 58 ani s-a prezentat pe data de 10.01.2014 la

serviciul de urgență a Spitalului Județean Sf.Apostol Andrei pentru următoarele
manifestări de dependenţă: cordoane varicoase la nivelul gambei drepte, dureroase
mai ales în ortostatism, crampe dureroase nocturne, edemul decliv perimaleolar, ce
apare seara după ortostatismul din timpul zilei, dispare noaptea, tromboflebită severă
membrul inferior stâng,insuficienţă venoasă cronică gradul II., prurit.
CULEGEREA DATELOR
NUME: V
PRENUME: T
VÂRSTA: 58 ani
SEX : M
RELIGIE: ortodoxă
RASA: albă
LIMBA VORBITĂ:.româna
DOMICILIU: Galați
OCUPAŢIA: profesor
GRUP SANGUIN: .O I….Rh……pozitiv
APP: varice membrul inferior stg – operat în 2005 , colecitectomie – 2007
OBICEIURI: consumă alcool zilnic în cantităţi moderate, fumător
ÎNĂLŢIME: 1,74 cm
T.A. – 140/90 mmHg
A.V. – 78 bătăi/minut
PULS – 78 pulsaţii/minut
TEMPERATURA – 36,8°C
RESPIRATIE – 18 respiraţii/minut
GREUTATE – 87 Kg
Nevoi afectate:
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.
2. Nevoia de a mânca şi a bea.
3. Nevoia de a elimina.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
31
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a Alterarea Diminuarea -asigur repaus Am recoltat: Pacientul
respira şi a avea perfuziei tisulare stazei venoasefizic şi psihic, - HL; VSH; Uree; prezintă edem
o bună circulaţieperiferice legată şi favorizarea asigurarea glicemie; IP; TS; al gambei dar
de staza venoasăcirculaţiei repausului la TC: Ex.urina; care cedează la
manifestată prin sanguine. pat cu membrele EKG, radioscopierepaus.
tromboflebită inferioare pulmonară Se practica
severă membrul deasupra planului - administrez : cura
inferior stâng corpului detralex 3 cpr./zi chirurgicală a
edem. pe o pernă - educ pacientul varicelor.
-monitorizez pentru alternarea Pacientul
tensiunea arterială,perioadelor de prezintă
pulsul, respiraţia, activita-te cu circulaţie
edemele, culoarea perioade de adecvată.
tegumentelor şi repaus, pentru
mucoaselor. evitarea
- monitorizez ortostatismului
toleranţa la efort prelungit şi
-notez valorile purtarea
obţinute în foaia deciorapilor elastici.
temperatură. - educ pacientul
-asigur un mediu despre aplicarea
liniştitor pentru unor tehnici de
pacient. favorizare a
-asigur alimentaţie circulaţiei:exercitii
echilibrată ţinând active, pasive,
cont de afecţiunile masaje.
existente . - însoţesc
-ajut pacientul în pacientului pentru
satisfacerea examene
nevoilor paraclinice.
fundamentale

32
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a -Posibila alterare Pacientul să - îi explic Se montează o Pacientul s-a
mânca şi a bea a nutriţiei fie echilibrat pacientului PEV cu glucoză hidratat şi
-Intervenţia hidro- importanţa unei 5 % 500 ml şi alimentat pe
chirurgicală electrolitic şi alimentaţii ser fiziologic perioada
-inapetență nutriţional adecvate şi 9 0/00 500 ml spitalizării
până la necesitatea unei Hidratare orală conform
reluarea hidratări - conştientizez indicaţiilor.
alimentaţiei corespunzătoare; pacientul asupra Nu a prezentat
- determin funcţiile importanţei semne de
vitale şi vegetative;alimentaţiei în deshidratare.
- calculez bilanţul menţinerea
hidric pe 24 de sănătăţii
ore;
- conştientizez
pacientul asupra
importanţei
regimului
alimentar în
evoluţia
postoperatorie: în
ziua 0
postoperator-
alimentaţie
parenterală şi
seara va primii
ceai neîndulcit, din
ziua 1- se reia
alimentaţia treptat:
regim hidric,
hidrozaharat, lactat
până la reluarea
tranzitului
intestinal
33
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a P-Eliminării Pacientul să - monitorizez La indicaţia diureza=1800ml
elimina urinare prezinte diureza cantitativ medicului instalezdiureza=2100ml
şi intestinale eliminare şi calitativ sonda Pacientul
inadecvate urinară preoperator permanentă de prezintă
E-Pareza cantitativ şi şi postoperator tip Foley eliminare
intestinala calitativ - calculez bilanţul - educ pacientul urinară
postoperatorie în limite hidric zilnic să se mobilizeze adecvată.
S- glob vezical, fiziologice - întrucât pacientul cât mai precoce, Suprim sonda
constipaţie, Pacientul să nu poate urina deoarece urinară.
Ischiurie prezin-te singur după 12 oremobilizarea Pacientul are
Posibila alterare tranzit de la intervenţia favorizează emisie
a eliminării intestinal chirurgicală, şi se reluarea de gaze
intestinale legată în mod constată glob tranzitului Pacientul a avut
de pareza spontan vezical, instalez o - educ pacientul primul scaun
intestinală în 3 zile sondă permanentăsă consume cât spontan.
postoperatorie - verific mai multe lichide Obiectiv realizat.
permeabilitatea - menajez
sondei şi dacă nu pudoarea
s-a cudat pacientului
- asigur igiena - urmăresc cu
corporală atenţie
riguroasă restabilirea
- schimb lenjeria funcţiei tubului
de pat şi de corp digestiv
ori de câte ori este - urmăresc şi
nevoie notez în foaia de
- asigur un climat temperatură
cald, confortabil consistenţa
- explic pacientului scaunelor.
necesitatea Am administrat
instituirii sondei lactuloză
permanente 3 linguriţe/zi,
înainte de mese

34
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a se P-Alterarea Creşterea - după - evaluez Pacientul este în
mişca şi a avea mobilităţii gradului de intervenţia abilităţile de repaus, în
o bună postură E-Intervenţia independenţă chirurgicală mişcare în decubit dorsal
chirurgicală pacientul va stafiecare zi cu picioarele
S-Impotenţă în decubit administrez un ridicate.
funcţională, dorsal, cu calmant înainte Se intervine
dificultate în picioarele mai de mobilizare chirurgical.
deplasare sus pentru 24 - învăţ pacientul Pacientul se
de ore, după să facă exerciţii mobilizează
rahianestezie, active şi pasive activ seara, atât
şi cu capul - ajut pacientul în pat, cât şi la
nemişcat 6 ore în satisfacerea marginea
- elaborez nevoilor patului
împreună cu fundamentale Pacientul se
pacientul un pentru a-i mobilizează în
program conserva salon cu ajutorul
adecvat de energia, pentru unui trepied.
mobilizare a evita obosealaObiectiv realizat.
monitorizez - explic
toleranţa la pacientului
activitate fizică consecinţele
(puls, tensiune, sprijinirii
respiraţie) precoce pe
- explic membrul
pacientului afectat, şi îl
avantajele învăţ să se
mobilizării deplaseze cu
precoce ajutorul
(favorizarea unei cârje
tranzitului pentru câteva
intestinal, zile
combaterea
stazei venoase.

35
 CAZUL NR. 3

Pacienta E.T. în vârstǎ de 62 de ani, se prezintă în data de 14.02.2015 la

serviciul de urgență a Spitalului Județean Sf.Apostol Andrei pentru următoarele
manifestări de dependenţă: dilataţii venoase la nivelul membrelor inferioare, dureri,
edeme vesperale, fatigabilitate, impotenţa funcţională, dificultate în deplasare, febră,
anxietate.tumefacţie locală, hiperpigmentaţie.
CULEGEREA DATELOR
NUME: E
PRENUME: T
VÂRSTA: 62 ani
SEX : F
RELIGIE: ortodoxă
RASA: albă
LIMBA VORBITĂ:.româna
DOMICILIU: Galați
OCUPAŢIA: pensionară
GRUP SANGUIN: .O I….Rh……pozitiv
AHC: fără importanţă
APP: 2 naşteri, 2 copii, litiază renală 1999,
DEFICITE SENZORIALE: nu
ALERGII: nu
OBICEIURI: nu
ÎNĂLŢIME: 1,54 cm
T.A. – 140/90 mmHg
A.V. – 78 bătăi/minut
PULS – 78 pulsaţii/minut
TEMPERATURA – 38,2°C
RESPIRATIE – 18 respiraţii/minut
GREUTATE – 87 Kg
Nevoi afectate:
1. Nevoia de a elimina.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
4. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja tegumentele şi mucoasele.

36
NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME INTERVENȚII
DELEGATE

Nevoia de a P- Diaforeza Pacienta să - ajut pacienta să-şi Colaborarea cu Pacienta

elimina E- prezinte stare menţină familia prezintă
Febra,obezitatea de bine, fără tegumentele curate transpiraţii
S-transpiraţii transpiraţii şi uscate abundente
- spăl tegumentele generalizate
ori de câte ori este Pacienta
nevoie prezintă
- schimb lenjeria de transpiraţii
pat şi corp numai în
- învăţ pacienta să plici
poarte lenjerie de Obiectiv
bumbac realizat.
- asigur
îmbrăcăminte
uşoară şi comodă
menţin igiena
riguroasă a plicilor
- administrez
- lichide calde:
ceaiuri, compoturi
în cantitate
suplimentară
pentru a evita
deshidratarea
- monitorizez
funcţiile vitale şi
vegetative, semnele
de deshidratare

37
NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a se P- Alterarea Pacienta să se- asigurarea colaborarea cu Pacientei i s-a
mişca şi a avea o mobilităţii poată mobiliza condiţiilor infirmiera şi recoman-
bună postură E- Staza în 3- 4 zile corespunzătoare familia dat repaus
venoasă, - repaus la pat până absolut la pat.
procesul infecţios la dispariţia Pacienta se
S- Impotenţa procesului poate
funcţională, inflamator mobiliza prin
dificultate în - ajut pacienta în salon.
deplasare satisfacerea Obiectiv
nevoilor realizat.
fundamentale pe Pacienta se
timpul repausului poate mobiliza.
la pat
- stabilesc
împreuna cu
pacienta gradul de
independenta pe
perioada spitalizării
- elaborez cu
pacientul un
program adecvat
de mobilizare
- monitorizez
toleranţa la
activitate fizica
- administrez
calmante înainte de
mobilizare
- încurajez pacienta
să efectueze
mişcare activă cât
mai curând posibil.

38
NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENȚII INTERVENȚII
OBIECTIVE EVALUARE
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a P- Insomnie Pacienta să - evaluez Administrez la Pacienta
dormi şi a se E-Treziri prezinte stare caracteristicile indicația acuză dureri
odihni frecvente de bine, fără durerii: localizare, medicului la
S-Durere durere în 3 intensitate, Algocalmin 1f la nivelul
zile frecvenţă, factorii nevoie, i.m. membrului
-să poată care-i cresc sau Diazepam 1f- inferior
dormi și diminuează durerea seara Durerile
odihni - plasez pacienta cedează la
corespunzător în poziţie cât mai analgezice.
comodă, Pacienta
în decubit dorsal prezintă stare
âsau semişezând de bine si
cu piciorul somn
mai sus, ridicat pe satisfăcător
o pernă, protejetă
cu muşama şi aleză
- recomand
pacientei să
semnaleze durerea
încă de la apariţie
- informez pacienta
asupra evoluţiei
durerii, a
diminuării şi
toleranţei şi
acţiunii
analgezicelor
-aerisesc salonul și
asigur o atmosferă
de liniște

NEVOIA DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE

39
AFECTATĂ DE NURSING AUTONOME DELEGATE
Nevoia de a fi P- Dificultate în aCreşterea - evaluez starea de Colaborarea cu Tumefacţie la
curat, îngrijit şi a se autoîngrijii capacităţii de integritate a infirmiera, nivelul gambei
proteja tegu- E- Alterarea autoîngrijire. tegumentelor membrii familiei.cu edem local
mentele şi tegumentelor - instalarea Pansament Pacienta
mucoasele S- pacientei într-un aseptic, umed acceptă ajutor
Tumefacţie,edem salon igienic având cu rivanol 1‰ în efectuarea
, la dispoziţie Am administrat: autoîngrijirilor
eritem lenjerie de corp şi Oxacilina 2gr/zi la pat.
pat curate. 1gr la 12 ore, Tumefacţia şi
- informarea i.m. edemul
pacientei despre - evaluez cedează
necesitatea păstrăriicauzele ce au progresiv.
igienei personale. dus la scăderea Pacienta îşi
- monitorizarea capacităţii de efectuează
tegumentelor la autoîngrijire toaleta la
nivelul gambei: - observ marginea
culoare, semne de capacitatea patului.
infecţie. pacientei de a Obiectiv
- observarea şi se autoîngriji realizat
notarea - ajut pacienta
eventualilor factori în menţinerea
de risc unei igiene
- efectuarea izolării adecvate
tegumentului prin prin baie
pansament parţială sau
protector şi totală la pat
absorbant folosind - asigur
antisepticele intimitatea
indicate de medic pacientei prin
- aprecierea paravane
capacităţii de a-şi aşezate
menţine igiena în jurul patului
tegumentelor

40
 CONCLUZII
Tromboflebita sau boala tromboembolică este o afecţiune a sistemului
cardio-vascular, caracterizată prin inflamaţia venelor însoţită de formarea de
cheaguri de sânge. Acestă afecţiune provoacă usturimi, dureri, febră etc şi totodată
este periculoasă pentru că în cazul în care cheagurile de sânge migrează în
organism, pot genera complicaţii mortale.
Tromboflebita presupune obturarea totală sau parţială a peretelui venos prin
coagularea intravenoasă, adică inflamarea peretelui venos şi de formarea de
cheaguri de sânge care pot astupa total sau parţial vena, îngreunând circulaţia
sanguină.
Primele simptome ale  tromboflebitei: reacţii inflamatorii ale venelor
superficiale, temperatură, creşterea pulsului, senzaţia de tensiune sau cianoză în
gambă, nelinişte, teamă, hipertermie cutanată, durere vie la palpare în regiunea
dorsală a gambei, edem. Când boala a avansat, apare edemul voluminos, care se
întinde până la rădăcina coapsei. Semnele tromboflebitei sunt discrete: durere
continuă şi la mers, mers dificil şi şchiopătat, stări de anxietate şi tahicardie, apariţia
unui cordon dur, roşu şi sensibil în zona afectată, de obicei la nivelul venei. 
Evoluţia tromboflebitei este îndelungată, pe parcursul a luni şi ani, după
vindecare mai persistând tulburări de circulaţie venoasă. În primele săptămâni,
pericolul mare este al emboliilor pulmonare.
Una dintre cauzele de apariţie a tromboflebitei este insuficienţa cardiacă şi
imobilizarea prelungită dar şi de leucemie, anemie, poliglobulie, febră tifoidă,
cancer, supuraţii, traumatisme, varice, de tratamente cu antibiotice şi corticoizi,
sarcina şi lăuzia, varice (“trombii” se pot forma în venele superficiale dilatate,
producând tromboflebita superficială), traume fizice la nivelul venelor, obezitate,
fumatul, disfuncţii hepatice şi la nivelul splinei, dereglări ale sistemului endocrin.
În funcţie de venele afectate, tromboflebita poate fi superficială sau
profundă. În cazul trombozei venoase superficiale sunt afectate venele
subcutanate, iar în tromboflebita profundă sunt obturate venele musculare.
Profilaxia tromboflebitei constă în tratarea stazei circulatorii (varice) şi administrarea
de anticoagulante la cei predispuşi: obezi, cardiaci, profilaxia emboliilor.
Complicaţiile tromboflebitei sunt: tromboflebita migratoare sau recidivantă,
tromboflebita varicoasă, tromboflebita cu spasm arterial (flebita albastră, însoţită de
gangrenă). De asemenea, obturarea venelor musculare, numită tromboflebită
profundă, reprezintă un risc major întrucât trombii se pot desprinde de peretele

41
venos şi pot provoca embolia pulmonară, infarctul miocardic sau atacul cerebral
vascular.
Tromboflebita superficială nu reprezintă un pericol imediat pentru pacient, însă
în situaţii particulare venele blocate pot genera infecţii sau deteriorări ale ţesutului
învecinat din cauza circulaţiei periferice defectuoase.
Tratament tromboflebitei constă întratarea cauzelor generatoare şi a leziunilor
deja produse.
În urma studierii celor trei cazuri cu această afecţiune am constatat
următoarele:
toate cazurile prezintă un tablou clinic cu dilataţii venoase la nivelul membrelor
inferioare, dureri, hiperpigmentaţie, edeme vesperale, impotenţa funcţională,
dificultate în deplasare.
Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientelor cu tromboflebită este amplu
şi constă în susţinerea psihică a bolnavilor, pregătirea preoperatorie, dacă sunt
tratați chirurgical, supravegherea postoperatorie pentru prevenirea complicaţiilor şi
explicarea tuturor recomandărilor medicale făcute la externare.
Asistenta medicală, trebuie să dea dovadă de bună pregătire profesională, de
blândeţe, tact, siguranţă, bunăvoinţă şi devotament. În acest mod unind ştiinţa cu
conştiinţa, asistenta medicală devine un spijin activ al bolnavului şi medicului.

BIBLIOGRAFIE:

42
1.GHID DE NURSING, Ediția V, Editura Viața Medicală Românească, București
2001-LUCRETIA TITIRCA;

2. TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI – Ediția IV, Dr. CAROL MOZES, București,

1978;

3.ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENTULUI DE CĂTRE ASISTENTELE

MEDICALE, LUCREȚIA TITIRCA - Editura Viața Medicală Românească, Ediția IV
2004;

4.MEDICINĂ INTERNĂ – Editura ALL, București, 1996 CORNELIU BORUNDEL

5.SEMIOLOGIE MEDICALĂ – Editura Medicală, București 2002, Ion I. Brukner

6.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI – Editura Corint, București 1997, Roxana

Maria Albu

7.FIZIOPATOLOGIE – MANUAL PENTRU ȘCOLI SANITARE POSTLICEALE,

București 1995, T. Negru, M. G. Șerban

ANEXA 1

43
Fig. 1 – Structura venelor şi arterelor

44
 ANEXA 2

Fig. 2 – valvele venoase

45
 ANEXA 3

Figura 3 Tromboflebita

46