Kinetoterapia în boala varicoasă

Nistorac Karina, grupa III

Master Bioingineria Reabilitării, an I

Insuficiența venoasă cronică este o afecțiune a venelor, caracterizată prin hipotonia peretelui
venos,ceea ce duce la dilatarea acestora și subțierea pereților, prin ruperea lor pot duce la ulcerul
varicos. În această afecțiune apar multiple venostazii, îngreunîndu-se circulația de retur, ceea ce
determină tulburări trofice.
Varicele sunt vene modificate patologic prin slăbirea peretelui lor, în care valvele venoase nu se
închid corespunzător.Acestea se formează preponderent în sistemul venos supeficial al membrului
inferior, dar pot să apară și în cel profund. Boala este urmarea leziunilor parietale venoase, rezultate
din modificările degenerative ale țesutuli conjunctiv, determinînd pierderea elasticității vasului.
Varicele membrelor inferioare sunt de cele mai multe ori idiopatice , adică ele constituie fenomene
izolate și nu sunt consecința unei boli. Varicele sunt legate de un defect de etanșietate a valvulelor
venoase care împiedica în mod normal refularea sîngelui în jumatatea inferioară a corpului de aici
rezultînd o dilatație a venelor predominînd la picioare din cauza greutății. Insufiența venoasă se
caracterizează prin tulburări distrofice grave care transformă bolnavul într-un infirm.
Boala varicoasă sau varicele membrelor inferioare reprezintă una din cele mai frecvente boli
vasculare, care în majoritatea cazurilor,are o evoluție cronică. Potrivit diverselor surse, circa 12-20%
din populația adultă a globului suferă de varice, totodata această boală este mai frecventă în cele mai
intense perioade de activitate ale oamenilor –între 20 și 50 ani. Ca urmare a complicațiilor care decurg
din afecțiunea dată , la 20 la sută din pacienți își pierd parțial sau total capacitatea de muncă.
Primele semne ale afecțiunii pot apărea la virste destul de fragede, însa la persoanele de sex
femenin acestea au o incidență mai mare dupa virsta de 30 ani.
Stilul de viață haotic, dar și interesul scăzut acordat propriei sănătăți în valoarea altor preocupări,
determină apariția varicelor, care netratate la timp pot conduce la complicații severe.
Femeile sunt de 4 ori mai predispuse la a dezvolta boala varicoasă,față de bărbați, estimîndu-se că
dintre persoanele cu vîrsta de pînă la 30 ani care au varice aproximativ 80% sunt femei,în vreme
afecțiunea se regăsește în proporție de numai 20% în rîndul bărbaților.
 Anatomia și fiziologia sistemului venos al membrelor inferioare

Venele se formează din canalele anastomotice arteriovenoase și capilare și care se termină la inimă,în
atrii.Prin ele sîngele circulă de la periferie spre inimă. În funcție de dispoziția lor în organism,venele
sunt profunde și superficiale.Cele profunde sunt dispuse în adîncimea organismului și însoțesc
arterele ,iar cele supeficiale sunt așezate sub piele și nu însoțesc arterele. În funcţie de grosimea lor,
venele sunt: mari, mijlocii şi mici. Cele mai subţiri ramuri ale venelor se numesc venule şi se formează
prin unirea capilarelor.Venele din unirea cărora se formează vene mai mari se numesc vene de origine,
iar venele care se deschid pe traiectul unei vene colectoare se numesc afluenţi.
Peretele venelor, al căror calibru creşte de la periferie spre intimă, are în structura sa aceleaşi trei tunici
ca şi la artere, cu câteva deosebiri. Peretele unei vene este format din trei tunici.
Tunica internă sau endovena sau intima este formată dintr-un endoteliu şi dintr-un strat conjunctiv
elastic. Ea formează în interiorul unor vene nişte pliuri semilunare, numite valvule venoase. Venele care
au valvule se numesc vene valvulare. Valvulele lipsesc în venele în care sângele circulă de sus în jos, iar
acestea se numesc vene avalvulare.Tunica mijlocie sau mezovena sau media este formată din ţesut
conjunctiv lax, în care sunt cuprinse şi fibre musculare. Ţesutul conjunctiv conţine fibre conjunctive şi
fibre elastice.Tunica externa sau perivena sau adeventicea este constituită din tesut conjunctiv lax, în
care se găsesc, pe lângă fibre conjunctive şi elastice, şi elemente musculare. Totalitatea venelor
formează sistemul venos, care este alcătuit din: sistemul venelor pulmonare sau al micii circulaţii şi
sistemul venelor cave sau al marii circulaţii
Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari:

 vena cavă superioară și vena cavă inferioară

Totalitatea venelor formează sistemul venos, care este alcătuit din: sistemul venelor pulmonare
sau al micii circulaţii şi sistemul venelor cave sau al marii circulaţii.
Sistemul venos al marii circulaţii se colectează în vena cavă superioară şi vena cavă inferioară
care se deschide în atriu drept.
Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari:
 vena cavă superioară
 vena cavă inferioară
Vena cavă inferioară adună sîngele venos de la membrele inferioare ,de la pereții și viscerele din
bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule (respectiv ovare), de la peretele posterior al abdomenului
(venele lombare) cît și de la ficat (venele hepatice). Circulația de întoarcere a membrului inferior se
face prin intermediul a 2 sisteme venoase:
 1. sistemul venos superficial (prefascial) 10-20-% din debitul sangvin, cu vena safenă
internă (safenă mare) și vena safenă externă (safenă mică)
2. sistemul venos profund -(subfascial) 80-90% din debitul sangvin venos al
membrului inferior format din vene care însoțesc arterele membrului inferior.
Cele 2 sisteme venoase comunică între ele prin venele comunicante. Venele membrului inferior
sunt prevăzute cu valve bi- și tricuspide situate de-a lungul trunchiurilor venoase- valve axiale, la nivelul
comunicantelor și la nivelul orificiilor de vărsare a venelor superficiale- valve ostiale.

Venele superficiale
Venele superficiale au pereţii groşi, bogaţi în fibre conjunctive şi muşchi şi sunt prevăzute cu
valvule aşezate la 3-4 cm distanţa una de alta. Aceste valvule nu permit circulaţia sângelui de jos în sus
şi sunt destul de largi pentru a permite dilataţia venelor de o dată şi jumătate, fără a deveni insuficiente.
Rolul venelor superficiale în întoarcerea venoasă este modest, ele transportând doar 8% din
sângele care se întoarce către inima. Cea mai mare parte din sângele vehiculat de venele superficiale
trece prin sistemul perforantelor în venele profunde.
Venele superficiale formează reţele care nu însoțesc arterele şi drenează spre cele două colectoare
venoase superficiale principale, venele safena mare (internă) şi mică (externă). La nivelul piciorului
există venele digitale ale piciorului care se varsă în arcul venos dorsal al piciorului. Din capatul medial
al arcului porneşte vena safenă internă, din cel lateral vena safenă externă.
Pe faţa dorsală a piciorului între cele două vene există multiple anastomoze care alcătuiesc o reţea
venoasă dorsală cu ochiuri mari.

Venele profunde
Venele profunde însoţesc arterele şi ramurile acestora, prezentând numeroase valvule. Ele au pereţii
subţiri, deseori sunt duble sau chiar triple. Încep la nivelul feţei plantare şi dorsale a piciorului. Au
rolul principal în întoarcerea venoasă, 92% din sînge fiind drenat pe această cale.Funcţionalitatea
sistemului venos profund este direct dependentă de contracţia musculaturii membrelor inferioare,
aceasta jucînd un adevărat rol de pompă.
Sistemul venelor perforante asigură legătura dintre sistemul venos profund şi cel superficial.
Venele perforante sunt prevăzute cu valvule astfel orientate încît permit sîngelui să circule numai de la
suprafaţa spre profunzime. În timpul contracţiei musculare valvulele se închid ermetic şi nu permit
refluxul sîngelui spre exterior. Valvele venoase împiedică sîngele să curgă înapoi în jos. Ele
funcţionează ca nişte valve fără cale de întoarcere şi care nu permit întoarcerea sîngelui, ci doar
circulaţia acestuia într-o singură direcţie, şi anume către inimă.
 Venele profunde joacă un rol deosebit în circulaţia venoasă a membrelor inferioare.
Distrugerea lor prin procese flebitice sau devierea insuficientă prin dilataţia venelor,
determină refluxul sângelui din profunzime spre sistemul superficial în timpul contracţiei
musculare şi astfel se instalează insuficienţa venoasă.
Venele de legătură
La nivelul membrelor inferioare există numeroase conexiuni între vene, care favorizează
drenajul sîngelui dinspre suprafaţă înspre profunzime şi dinspre periferie spre cord.
Venele de legatură sunt de mai multe tipuri:
 vene anastomotice care unesc vene de acelaşi tip: profunde între ele, safenele
între ele, în arc pe acelaţi trunchi venos
 venele comunicante sau perforante unesc sistemul venos superficial cu cel
profund; perforează aponevroza superficială pentru a ajunge în profunzime. Chiar cele două
safene ar putea fi considerate perforante „majore".
La membrul inferior se constata aproximativ 150 vene perforante, dar numai câteva au
importanţă clinică. La nivelul piciorului venele perforante sunt avalvulate iar la nivelul
gambei sunt prevăzute cu 2-3 valve. Venele perforante normale au valvele integre şi sunt
continente, adica drenează sângele dinspre suprafaţă spre profunzime. Venele perforante sunt
considerate insuficiente sau incontinente dacă drenează sîngele dinspre profunzime înspre
suprafaţă deci invers circulaţiei normale. Insuficienţa perforantelor este determinată de
dilatarea venelor de legatură situaţie în care valvele nu se mai ating sau sunt rezultatul unei
distrucţii directe a valvelor prin mecanismul de repermeabilizare după o tromboflebită acută.
 FIZIOLOGIA

Principalele funcţii ale sistemului venos sunt următoarele: conducerea sîngelui spre
inimă, stocarea sîngelui, şi termoreglarea. Fiziologia circulaţiei venoase a membrelor
inferioare este complexă şi diferă mult în funcţie de condiţii: ortostatism, decubit, elevarea
membrului. Factori motori care asigură circulaţia venoasă de reîntoarcere sunt:
 forţa de propulsie a ventriculului stîng (vis-a-tergo);
 forţa aspirantă a inimii şi a muşchilor respiratori (vis-a-fronta);
 pompa musculară a piciorului şi mai ales a gambei la mers („inima periferică");
pulsarea imprimată de arterele paravenoase;
 tonusul autonom al peretelui venos;
Ortostatismul static agravează stază. La fel afecţiunile osteo – articulare ce împiedică
sau îngreunează contracţia musculaturii gambelor favorizează stază.
Contracţia venelor, efectuată de musculatura proprie, a cărei contracţie este declanşată
de creşterea presiunii endovenoase joaca un rol important, în special în sistemul superficial.
Deteriorarea musculaturii venelor prin procese de scleroză, atrofie sau dilataţie excesivă, face
ca acest mecanism să se degradeze.

Reglarea ne

Elementul esențial etiologic îl constituie staza circulației venoase. Ori de cîte ori pe
traiectul unor trunchiuri venoase apare o stază sau o defecțiune în circulația de întoarcere a
sîngelui, retrograd de această zonă apar varicele. Așa apar varicele membrelor inferioare
consecutive unei flebite sau compresiuni pe trunchiul venos iliac.Factorii predisponizanți în
apariția varicelor sunt:
 ereditatea- predispoziția se transmite la femei în 48% din cazuri și 23% la bărbați.
 Obezitatea- care se manifestă prin tulburări neuro-endocrine, metabolice și adîncește
leziunile distrofice a peretelui venos, iar ca urmare a scăderii întoarcerii venoase care
se accentuează cu fenomenele de stază periferice.
 Sexul- această maladie se întîlnește mai frecvent la femei.
 Profesia-acele persoane ce stau șezînd toată ziua crește frecvența, răspîndirea bolii
29,2 % iar în ortostatism 64%.
 Vîrsta-media înregistrează la ambele sexe 54 ani.
 Graviditatea- atît creșterea presiunii intraabdominale avînd ca efect comprimarea
trunchiurilornervoase si împiedicarea circulației de întoarcere, cît și prin substanțele
 endocrine circulante care determină modificări ale pereților vasculari în sensul slăbirii
lor la presiune.
 Presiunea crescută în venele picioarelor.
 Leziuni la nivelul venelor picioarelor.
 Leziuni le nivelul valvelor venelor picioarelor.
Adesea,boala varicoasă este o boală familială.Sunt persoane care se nasc cu defecte
valvulare sau cu pereți venoși mai subțiri sau poate dezvolta aceste modificări mai tîrziu pe
parcursul vieții. Mai rar varicele poate fi un semnal al unor probleme sau afecțiuni asociate
care au nevoie de multe ori de tratament ,ca:trombi, vase de sînge anormale, leziuni la nivelul
venelor profunde, tumori (foarte rar).
Orice alterare a sistemului valvular venos se reflectă asupra presiunii din vene şi asupra
sensului circulaţiei, boala varicoasă având debut de obicei la nivelul crosei venei safene mari,
unde este situată cea mai importantă valvă venoasă implicată în iniţierea bolii varicoase.

Complicațiile întîlnite :
 sângerări de la nivelul varicelor, care apar fie fără o leziune traumatică prealabilă, fie
în urma lezării tegumentelor de deasupra varicelor.
 tromboflebită superficială (dezvoltarea unui tromb şi apariţia inflamaţiei la nivelul
venelor mici, apropiate de suprafaţa tegumentară). Spre deosebire de trombii care se
formează în venele profunde, cei din venele superficiale pot rareori să ajungă prin
circulaţie la nivelul inimii sau plămînilor, unde ar putea cauza obstrucţii cu consecinţe
grave
 piele uscată, întinsă, umflată, pruriginoasă şi descuamată (eliminarea stratului cornos
al pielii) la nivelul varicelor
 piele subţiată, fragilă, uşor lezabilă deasupra sau la nivelul gleznei
 ulceraţii, de obicei în jurul gleznelor
 modificări de culoare ale pielii (pigmentaţie de stază) în jurul sau deasupra gleznei
 infecţii bacteriene sau micotice care se pot dezvolta la nivelul pielii cu probleme
datorate edemelor gambei şi risc crescut de infecţii ale ţesutului (celulita).
Complicaţiile cele mai frecvente sunt:
 ruperea unui pachet varicos, eveniment care poate fi catastrofal, ducând uneori chiar la
decesul pacientului
 tromboflebita superficială (inflamarea şi trombozarea unui pachet varicos sau a
intregii vene afectate)
  modificări trofice cutanate, mai ales în conditiile asocierii insuficienţei venoase
cronice, cu diferite stadii de evoluţie, de la edem ce se remite în clinostatism până la dermatita
de stază şi ulcerul varicos (ce apare prin incompetenta comunicantelor gambiere), stadiu
extrem de dificil de tratat.

VARICELE MEMBRELOR INFERIOARE

Boala varicoasă poate fi complet asimptomatică. De obicei este recunoscută apariţia

varicelor de către pacient prin vizualizarea cordoanelor venoase rasucite, inflamate, de
culoare albastră, chiar sub suprafaţa pielii.
Dacă apar simptome, acestea tind să fie uşoare şi pot include:
- o durere surdă, o senzaţie de arsură sau de greutate în picioare, simptomatologia
se amplifică în cursul zilei sau după perioade îndelungate de stat în picioare sau pe scaun
- inflamaţie uşoară, de obicei doar la nivelul piciorului şi gleznei
- prurit (mâncarime) la nivelul pielii de deasupra varicelor.
În faze mai avansate apare greutatea în molet, durerea, prurit al tegumentelor din zonă,
edemul, dermite în faza complicaţiilor aparând ulcerul trofic. Dilatatiile venoase avansează
treptat căpătând aspect şerpuitor, neregulat, sacciform afectând estetic şi funcţional întregul
membru.
Gradul suferinţei pacientului şi incidenţa complicaţiilor depind în cea mai mare parte de
coexistenţa insuficienţei venelor comunicante şi / sau perforante. Varicele primare izolate nu
provoacă simptome sau acestea sunt reduse, corespunzând modificărilor minime sau uşoare
ale fluxului venos, şi dispar în clinostatism sau în ortodinamism.
 Pacienții cu varice primare pot avea senzaţia de greutate sau tensiune în gambă, uneori
dureri uşoare, parestezii sau prurit, mai ales spre seară, dupa ortostatismul din cursul zilei,
ocazional crampe musculare nocturne.
Durerile din clinostatism şi din timpul mersului au alte cauze, care pot fi mascate de
varice. Paresteziile (arsuri, furnicături, înţepături) pot fi prezente şi în cazul varicelor
intradermice, produse prin dilataţii venoase postcapilare. Dacă venele Cockett sunt
insufuciente presiunea la acel nivel poate provoca jenă dureroasă.
Venele varicoase superficiale sunt de regulă uşor vizibile, chiar şi la obezi.
Forme clinice
Varice primare ( esnţiale, hidrostatice ) – puseele de hiperpresiune venoasă acţionând
asupra unui perete venos cu elasticitate scăzuta şi cu un aparat valvular incompetent duc la
reflux retrograd şi la dilatarea lumenului venos. Varicele primare se dezvolt în absenţa unei
afecţiuni favorizante , având componenta genetică. Ele pot persista zeci de ani la nivelul
membrelor inferioare, prejudicial fiind în principal estetic.
Varice secundare (simptomatice ) – varicele sunt consecinţa suprasolicitarii sistemului
venos superficial din cauza obstrucţiei sau incompetenţei sistemului venos profund. Varicele
secundare apar ca o manifestare secundară, adesea dupa o tromboză venoasă. Există situaţii
în care cele doua tipuri de varice coexistă. Ele pot regresa spontan dupa îndepărtarea cauzei
care a determinat apariţia lor. Totuşi, există posibilitatea apariţiei insuficienţei venoase
cornice la persoanele care au varice.
Teste venoase funcţionale
Testul Trendelemburg - Brodie: pacientul în decubit dorsal ridică membrul inferior
examint aproximativ la verticală şi se aşteaptă golirea venelor.
Apoi comprimând crosa manual sau cu un garou la baza coapsei se ridică pacientul în
ortostatism . se apreciază rapid umplerea venelor . Normal aceasta vizualizare a venelor
membrului inferior se produce în ortostatism în peste 30 de secunde prin umplerea cu sânge
dinspre distal spre proximal. Umplerea rapida dinspre proximal la îndepărtarea garoului
semnifică insuficienţa ostială ( semnul Trendelemburg I) . Vizualizarea rapidă a veenelor
gambei cu garoul pe loc indică insuficienţa unor vene perforante (Trendelemburg II ).
Testul Perthes: se aplică la pacientul în ortostatism un garou în 1/3 distală a coapsei.
Pacientul este pus să meargă; golirea varicelor gambei în timpul mersului indică
permeabilitatea sistemului venos profund; accentuarea turgescenţei venelor indică un sistem
venos profund obstruat.
 TRATAMENTUL
Constă în :
 tratament mdicamentos,
 tratament chirurgical,
 tratament recuperator.
.
TRATAMENTUL PROFILACTIC
Tratamentul profilactic, care este util dar din nefericire limitat la stadiile incipiente.
Persoanele care au tendinţă la varice trebuie să evite poziţia ortostatică, mult prelungită şi cu
mişcări foarte limitate. Se recomandă ca aceştia să poarte — periodic — un bandaj compresiv
sau ciorapi elastici. Ori de câte ori este posibil, persoanele predispuse să facă boala varicoasă
trebuie să stea cu membrele inferioare mai ridicate faţă de planul corpului. Acestora li se
recomandă în mod special şi înotul, pentru că acest sport se practică în poziţie orizontală şi
foloseşte mult muşchii gambei care compresează venele. Presiunea apei ajută şi ea la
exercitarea unei compresiuni asupra venelor. Canotajul şi ciclismul (moderate), sunt de
asemenea sporturi recomandabile celor predispuşi la boala varicoasă.
Pentru a ajuta circulatia venoasa trbuie evitată imobilizarea prelungita şi activitatile
statice, efectuând la intervale regulate miscari ale gambelor, evitarea băilor calde, mai ales la
nivelul gambelor , evitarea expunerii pentru o perioada lunga la soare, practicarea sporturilor,
precum : natatia, joggingul, mersul pe bicicleta, prevenirea constipatiei şi de cate ori este
posibil statul cu picioarele ridicate în timpul noptii. În timpul sarcinii trebuie urmarită cu
atentie aparitia şi eventuala evolutie rapida a varicelor. Purtarea unui ciorap elastic medicinal
este utilă în orice situație în care nu se poate evita ortostatismul prelungit şi imobilizarea
indelungată, precum şi în timpul sarcinii.

Metode și mijloace de recuperare kinetică în boala varicoasă

Obiectivele kinetoterapiei
 îmbunătățirea circulației periferice din contul activizării fluxului venos și
limfatic,
 îmbunătățirea circulației venoase de întoarcere,
 micșorarea stazei sangvine cu reducerea edemelor,
 creșterea activității cardio-vasculare cu ajutorul factorilor extracardiali ai
circulației sangvine,
 reducerea modificărilor degenerative la nivelul membrelor afectate,
  îmbunătățirea performanțelor pacientului.
Contraindicații pentru kinetoterapie
 tromboza acută
 varice alternante cu răspuns inflamator local și general.

Kinetoterapia include următoarele

1.tratament postural
2.gimnastica igienică
3.gimnastica medicală
4.înnot curativ
5.mersul dozat
6.masajul.

Metodologia aplicării exercițiului fizic în varice

Efectele scontate în cazul aplicării exer.fizic în această afecțiune sunt: îmbunătățirea
irigării țesuturilor și care treptat, va conduce la dezvoltarea circulației colaterale, etc.
Gimnastica Burger constă în: pacientul e culcat pe spate (DD) pe un pat, canapea sau
banchetă de gimnastică, el își ridică membrele inferioare și le sprijină pe un plan înclinat sub
un unghi de 30- 45 grade, menținîndu-le astfel atît cît este necesar pentru ca o mare cantitate
de sînge să se scurgă din membrele ridicate spre părțile declive (joase) grație acțiunii
gravitației. În mod normal, membrele sunt ținute în această poziție cîteva minute, timp în care
extremitățile membrelor se decongestionează. Apoi, pacientul se ridică în poziția așezat, cu
gambele atîrnate la marginea patului. Acestă nouă poziție se menține (fără ca pacientul să se
miște sau mișcînd degetele de la picioare și gambele) pînă cînd sîngele se întoarce, din nou, în
extremități.În continuare pacientul se întinde pe pat, cu membrele inferioare la orizontală,
relaxate, acoperit cu o pătură călduroasă și cu extremitățile membrelor inferioare încălzite.
Această poziție poate fi menținută 5-10 minute. Exercițiul se poate repeta de 5-6 ori de fiecare
dată și de 3-4 ori/ zi.Hiperemia obișnuită prin acest procedeu poate dura cîteva ore după
fiecare ședință.
Se recomandă de asemenea, contracții analitice de tip “intermediar” executate cu
intensitate moderată,cu durata de 5-10 secunde, cu pauze de 10-20 secunde între ele. Va fi
indicat și masajul clasic ce are o acțiune multiplă:micșorează staza sangvină, îmbunătățește
circulația de întoarcere, se reduc edemele, etc.Se folosesc următoarele manevre- efleurajul
gambei și coapsei în sens centripet, care ușurează hemodinamica venoasă. Fricțiunea, mai ales
contra tulburărilor vasculotrofice ale pielii și țesuturilor subcutanate. Se continuă cu
tapotament, percutat, procedură de tonificare a pereților venoși.

Program de kinetoterapie pentru insuficiența venoasă cronică

Program de exerciții pentru prima fază
Nu se va lucra complexul de exerciții în întregime, în aceeași zi. Înainte de începerea
exercițiulor se va aplica masaj (netezire, scuturat, cernut, presiuni circulare ușoare).
1. Mers cu mișcări de respirație, 4 pași pe inspirație, 4 pași pe expirație.
2. Mers pe vîrfuri alternat cu mers pe călcîie, 4 pași pe vîrfuri, cu membrele
superioare întinse sus și inspirație, 4 pași pe călcîie, cu mîinele prinse la spate și
expirație.
3. Mers pe fiecare al treilea pas se aduce cîte un genunchi la piept. Inspirația se face
pe cei trei pași de mers, iar expirația odată cu ducerea genunchiului la piept.
4. Mers, 4 pași pe vîrfuri cu membrele superioare întinse sus și inspirație, 4 pași mers
ghemuit și expirație.
5. Mers cu mâinele pe șolduri, ducerea unui genunchi la piept, extinderea lui și
efectuarea pasului, alternativ cu dreptul și stîngul.Inspirația se face pe timpii 1 și 4,
expirația pe timpii 2 și 3. (T1-mîinele pe șolduri, T2-ducerea genunchiului la piept,
T3-extinderea membrului inferior, T4-pas).
6. Alergarea ușoară cu inspirație pe 2-3 pași și expirație pe alții 2-3 pași.
7. Alergarea cu pendularea gambelor înapoi, cu inspirație pe 2-3 pași și expirație pe
2-3 pași.
8. Alergarea cu pendularea gambelor înainte.
9. Stînd cu mîinele pe șolduri, joc de glezne, cu inspirație 3 timpi și expirație 3 timpi.
10. Decubit dorsal, cu membrele superioare întinse lateral, ridicăm alternative ale
membrelor inferioare întinse, pînă la 45 grade,inspirația se face pe poziția inițială,
expirația odată cu ridicarea membrului inferior.
11. Decubit dorsal, ducerea membrelor superioare întinse deasupra capului cu
încordarea întregii musculaturi (pe inspirație) și aducerea membrelor superioare pe
lîngă corp, cu relaxarea întregii musculaturi (pe expirație).
12. Decubit dorsal, cu membrele superioare întinse lateral, flectarea cîte un genunchi
și și ducerea lui spre piept, alternativ, inspirația se face pe poziția inițială,
expirația, odată cu flectarea genunchiului.
13. Din aceeași poziție inițială, se flectează și se duc ambii genunchi la piept.
Respirația la fel ca în exercițiul anterior.
14. Decubit dorsal, imitarea mișcării de pedalare la bicicletă, inspirație pe 3 pedalări,
expirație pe alte 2 pedalări.
15. Decubit ventral, cu membrele superioare întinseîn prelungirea corpului, mîinele
apucînd ultima șipcă a scării fixe, capul extins- extensia membrelor inferioare din
articulația șoldului și foarfecări, cu inspirație și expirație pe cîte 4 foarfecări.
16. Decubit ventral, cu membrele superioare flectate în articulația cotului și cu mîinele
sub bărbie, flectarea genunchilor și ducerea lor spre lateral, urmată de extindere,
alternativ sau simultan, inspirația se face pe poziția inițială, expirația se face odată
cu flectarea genunchilor.
17. Cu fața la scara fixă, apucînd o șipcă la nivelul abdomenului, genoflexiuni.
Inspirația se face în poziția inițială, iar expirația, în poziția ghemuit (2-10
genoflexiuni) .
18. Cu fața la scara fixă, aceeașo poziție ca la exercițiul anterior , genoflexiuni cu
ducerea unui membru inferior în abducție , la ridicare. Respirația ca la exercițiul
anterior.
19. Cu fața la scara fixă, un picior sprijinit pe șipca a V-a , membrele superioare
întinse pe lîngă corp,flexii și extensii ale genunchiului membrului inferior sprijinit,
cu inspirație pe mișcarea de extensie și expirație pe mișcarea de flexie.
20. Dacă este posibil, pedalări la bicicleta ergometrică timp de 5 minute, după care
pauză de relaxare,cu membrele inferioare sprijinite pe un plan înclinat.

Program de exerciții pentru faza a II-a (cînd a început să apară dilatația

venelor)
Înainte de începerea programului, pacientul va fi poziționat în decubit dorsal, cu
membrul infeior sprijinit pe un plan înclinat ( 4-5 minute ) .
1. Decubit dorsal pe o placă cu rotile sau pe o suprafață alunecoasă, cu mîinele sub
cap, picioarele sprijinite pe șipca a III-a a scării fixe- flexia genunchilor ( cu
expirație ) și extensia lo ( cu inspirație ) .
2. Din aceeași poziție, circumducții ale membrelor inferioare, în ambele sensuri,
alternativ sau simultan. Inspirația și expirația, pe cîte 2 timpi fiecare.
3. Din aceeași poziție, flectarea ambilor genunchi și ducerea lor spre piept, inspirația
pe poziția inițială, expirația odată cu flectarea genunchilor.
4. Decubit dorsal pe bancă, mîinele prind marginea băncii deasupra capului: ridicarea
unui membru inferior la 45 grade și menținerea 1 minut, coborîrea aceluiaș
 membru inferior sub orizontală și menținerea 1 minut, aducera aceluiaș membru
inferior pe bancă și relaxarea 2 minute. Exercițiul se reia cu celălalt membru
inferior ( 2-3 ori fiecare membru inferior ) .
5. Exerciții de pedalare la bicicleta ergometrică, executate progresiv, de la 5 minute
la 10 minute, în ritm lent, urmate de relaxare în decubit dorsal cu picioarele
sprijinite pe șipca a III-a a scării fixe.

Programul de kinetoterapie nu va depăși 30 minute. La început se vor executa mișcări

ușoare, descongestive, mărindu-se, treptat, durata, intensitatea și dificultatea lor.

Concluzii
Boala varicoasă (sau varicele) este o afecţiune relativ frecventă, caracterizată prin
dilatarea, alungirea şi crearea unui desen sinuos, neregulat, al venelor.
Elementul esenţial etiologic îl constituie staza circulatoria venoasă. Ori de câte ori pe
traiectul unor trunchiuri venoase apare o staza sau o defecţiune în circulaţia de întoarcere a
sângelui, retrograd de aceasta zonă apar varicele iar kinetoterapia în această afecțiune este
foarte importantă, prin gimnastica medicală se îmbunătățește circulația periferică pe baza
accelerării circulațilei venoase și limfatice, se activizează funcția cardiovasculară prin
intermediul factorilor auxiliari ai circulației sangvine, se reduc modificările degenerative în
țesuturile membrelor afectate. Evitarea factorilor nocivi, evitarea frigului, umezelei, evitarea
statului prelungit la soare, aplicarea ciorapilor sau colanților elastici și educarea pacientului
pentru prevenirea recidivelor vor îmbunătăți capacitatea de muncă a pacientului.
Mișcările aerobe regulate, în special mersul pe jos tonifică organismul, facilitează
întoarcerea venoasă către inimă și constituie cel mai eficient mijloc preventiv. O dietă
echilibtată, bogată în fibre alimentare, tinde sa tonifice pereții vasculari. La fel și schiatul și
înnotul e benefic pentru varicoși. Exercițiul fizic terapeutic reprezintă mijlocul principal cu
ajutorul căruia se realizează procesul de recuperare funcțională.
Patologia contemporană se caracterizează prin frecvența mare a unor boli a căror patogenie
este condiționată de modul de viață care a crescut foarte mult în zilele noastre. Exercițiile
fizice(kinetoterapia) reprezintă mijlocul esențial în recuperarea acestor bolnavi inclusiv și în
varice acționînd favorabil asupra pacientului, contribuie la diminuarea riscului
obișnuit,frînează evoluția bolii și îi permite pacientului să ducă o viață cît mai activă.
 Bibliografie

1.Apostol I. Medicină fizică şi recuperare. Editura “Gr. T. Popa” U.M.F. Iaşi, 2007.
2.Bușneag C. – Kinetoterapia in afecţiuni cardio-vasculare. Editura Fundației România de
mâine, 2006.
3.Dumitru, D. Ghid de reeducare funcţională. Editura SportTurism, Bucureşti, 1981.
4.Harrison Principiile medicinei interne ediţia a IV-a. Editura Teora, Bucureşti, 2005.
5.Zavalișca A. Gimnastica medicală Chișinău 2014.
6. Caiet de lucrări practice“ Kinetoterapia în afecțiunile aparatului cardio-vascular “
Dragomir D. Programe de exerciții pentru educarea respiratorie. Inima și sportul de
performanță. Editura Sport- Turism, București 1975. Mogoș I. Exercițiul fizic în combaterea
aterosclerozei, Editura Sport- Turism ,București 1977. Vlaicu R și colab. Controlul și
recuperarea bolnavilor cu hipertensiune arterial esențială prin exerciții respiratorii, Editura
Dacia , București 1988, etc.
7.Voiculescu B. Niță C.Cîrmaciu R. Sălavăstru C. Ciornei C. Anatomia și fiziologia omului
compendiu.