Sunteți pe pagina 1din 43

Şcoala Postliceală Sanitara „Grigore Ghica Vodă”Iaşi

Proiect absolvire

Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare


Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu Boala Celiacă

Îndrumător,
Prof. Alina Mihalache Absolvent,
Coşoveanu Carmen
Ana

Promoţia
2018
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALĂ
CELIACĂ

2
CUPRINS

I. ARGUMENT..............................................................................................................4
II. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA CELIACĂ............................................6
Obiectiv 1........................................................................................................................6
Notiuni generale de anatomie si fiziologie ale aparatului digestiv.................................6
Obiectiv 2......................................................................................................................12
Prezentarea generală a Bolii Celiace.............................................................................12
Obiectiv 3......................................................................................................................18
Rolul autonom şi delegat al asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu Boala
Celiacă...........................................................................................................................18
Obiectiv 4:.....................................................................................................................29
Procesul de îngrijire al unui pacient cu Boală Celiacă..................................................29
A. Culegera datelor - Interviu.............................................................................29
B. Nevoile fundamentale după Virginia Henderson............................................32
C. Plan de ingrijire..............................................................................................34
Obiectiv 5......................................................................................................................37
Educaţie pentru sănătate la un pacient cu Boală Celiacă..............................................37
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................41
ANEXE.............................................................................................................................42

3
I. ARGUMENT

Boala celiacă este o boală caracterizată prin incapacitatea corpului de a


digera glutenul.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu boală celiacă.
Problemele pe care le poate prezenta un pacient cu boală celiacă și de
care trebuie să ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de
îngrijire sunt: diareea cronică, malnutriție, vărsătura, eșecul creșterii,
tulburări de comportament, fatigabilitate.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Obiectiv 1 - Noţiuni generale de anatomie si fiziologie
Obiectiv 2 – Prezentarea generală a afecţiunii
Obiectiv 3 – Rolul autonom si delegat al asistentului medical în
îngrijirea pacientului cu boală celiacă
Obiectiv 4 – Procesul de îngrijire al unui pacient cu boală celiacă
Obiectiv 5 – Educaţia pentru sănătate la un pacient cu boală celiacă
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază urmatoarele competenţe
profesionale:
1. Urmărirea şi notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale si
vegetative.
2. Cunoaşterea şi aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în
îngrijirea pacientului şi clasificarea unui plan al tuturor activităţilor de
îngrijire.
4. Cunoaşterea stilului de viaţă, a condiţiilor de trai şi de muncă, a efectelor
asupra stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei şi supravegherea bolnavului.
6. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor în diferite
afecţiuni.
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor şi a materialelor necesare pentru
recoltări de produse biologice, patologice, explorări funcţionale, examen
radiologie etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situaţii de urgenţă.
10.Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerea
unui grad ridicat de sănătate.

4
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţii cu boală celiacă s-a finalizat
prin analiza unui caz cu boală celiacă- caz pentru care s-a elaborat un
interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat problemele de
dependenţă la nivelul celor 14 nevoi fundamentale- conform principiului
Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu boală celiacă
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate
problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi
delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

5
II. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA CELIACĂ

Obiectiv 1
Notiuni generale de anatomie si fiziologie ale aparatului
digestiv

Aparatul digestiv (canalul alimentar sau tractul gastrointestinal),


reprezintă ansamblul de organe cu rol de a transforma fizic şi chimic
alimentele, în scopul asimilării lor şi de a elimina reziduurile ce nu au putut
fi digerate.
Aparatul digestiv este alcătuit dintr-un tub cilindric neregulat, numit
tubul digestiv şi din structuri glandulare, care se dezvoltă în jurul lui, numite
anexele tubului digestiv.
Tubul digestiv este delimitat de orificiul bucal şi anal. Este alcătuit din:
cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros.
Aparatul digestiv este alcătuit din:
1. Tractul gastrointestinal superior care este format din:
 cavitatea bucală, aici alimentele sunt mărunţite cu ajutorul
dinţilor şi limbii şi sunt amestecate cu salivă. Cavitatea bucală este
delimitată de 5 pereţi: unul anterior – buzele, doi laterali – obrajii, unul
inferior – planşeul bucal şi unul superior – bolta sau vălul palatin.
 esofag, parte a tractului digestiv, este un tub musculomucos,
lung de 25-30cm cu funcţia de transport a hranei şi care leagă faringele de
stomac. Pereţii săi musculari produc contracţii ondulatorii, care ajută la
transportarea alimentelor.
 stomac, aici hrana este transformată în pastă, cu ajutorul
acizilor existenţi la nivelul stomacului. Este segmentul cel mai dilatat al
tubului digestiv, situat în stânga cavității abdominale, sub mușchiul
diafragm. Are forma literei „J”, prezintă două fețe (anterioară și
posterioară) și două margini/curburi (marea și mica curbură).

6
Porțiunea verticală cuprinde fundul stomacului (fornix/camera cu aer),
care nu se umple cu alimente și corpul stomacului.
Porțiunea orizontală este alcătuită din antrul/canalul piloric, care se
termină la orificiul piloric.
Prin orificiul cardia, stomacul comunică cu esofagul, iar prin pilor
comunică cu duodenul (primul segment al intestinului subțire).
Mucoasa gastrică/stomacală prezintă numeroase cute care îi măresc
suprafața și are numeroase orificii prin care se deschid glandele
gastrice, glande, care secretă sucul gastric și un mucus abundent care o
protejează. Musculatura este dispusă în trei straturi (longitudinal, circular și
oblic); cu ajutorul ei, hrana este amestecată cu sucul gastric și împinsă
în duoden prin orificiul piloric.
2. Tractul gastrointestinal inferior, este format din:
 intestinul subţire - reprezintă segmentul aparatului digestiv,
situat între stomac şi intestinul gros. Aici sunt absorbite majoritatea
lichidelor şi mineralelor din mâncare. Prezintă o serie de inflexiuni, numite
anse intestinale şi este format din 3 părţi:
a) duoden - segment iniţial al intestinului subţire cu
lungime de 25 – 30 de cm şi formă de potcoavă deschisă, ce leagă
stomacul de jejun. Aici începe procesul de digestie a mâncării, rolul
duodenului fiind acela de a neutraliza aciditatea din hrană;
b) jejun - partea centrală a intestinului subţire, fiind situat
între duoden şi ileon. Rolul lui este de a absorbi substanţele nutritive;
c) ileon - ultima parte a intestinului subţire. Aici are loc
absorbţia nutrienţilor rezultaţi în urma digestiei; Mucoasa prezintă un
număr de vilozități intestinale, care măresc suprafața de absorbție a
principilor alimentare.
 intestinul gros - parte a aparatului digestiv, cuprins între intestinul
subţire şi anus. Aici are loc absorbţia apei şi a mineralelor neabsorbite.
Intestinul gros este format din:
a) cecum (cecul) - prima parte a intestinului gros, situat între ileon
şi colon. De cecum este ataşat apendicele. În cecum se află flora
intestinală;
b) colon (colon ascendent, colon transvers, colon descendent,
colon sigmoid) - aici este absorbită apa rămasă în alimente;
c) rect - canal cu pereţi musculoşi unde sunt depozitate materiile
fecale;
d) anus - partea finală a rectului, folosit pentru eliminarea
materiilor fecale.
Mucoasa intestinului gros nu mai prezintă vilozități, dar conține
numeroase celule care secretă mucus. Stratul muscular longitudinal

7
formează 3 benzi distincte numite tenii. De asemenea, musculatura circulară
formează o serie de strangulaţii care delimitează porţiuni numite haustre.
Prin intestinul gros se elimină resturile nedigerate și produșii toxici de
putrefacție sub formă de materii fecale.
3. Glandele anexe - organele anexe aparatului digestiv au rol doar în
digestie. Acestea sunt glandele salivare, ficatul, vezica biliară şi pancreasul.
 glandele salivare – secretă saliva pe care o elimină prin canale in
cavitatea bucala. Exista 3 tipuri de glande salivare: glandele parotide,
glandele sublinguale si glandele submaxilare.
 ficat - cea mai voluminoasă glandă din corp (circa 1,5 kg), situat în
partea dreaptă a cavității abdominale, sub mușchiul diafragm. Este alcătuit
din patru lobi: drept, stâng, anterior și posterior, şi, prezintă două șanțuri
longitudinale. La partea anterioară a șanțului longitudinal drept se află
vezica biliară.
 vezica biliară (colecistul) - rezervor temporar al bilei. Este unită cu
ficatul, de unde primeşte bila, şi cu duodenul, unde eliberează bila, necesară
digestiei grăsimilor;
 pancreas - organ care îndeplineşte două funcţii majore: exocrină
(produce sucul pancreatic care conţine enzime digestive) şi endocrină
(produce mulţi hormoniimportanţi,incluzând şi insulina).
Atât bila cât și sucul pancreatic ajung prin canale în duoden.Tubul
digestiv este căptușit cu o mucoasă specializată, în anumite segmente,
pentru:
-secreția sucurilor digestive care prelucrează chimic hrana;
-absorbția substanțelor nutritive rezultate prin digestie.
Înaintarea hranei de-a lungul tubului digestiv se face prin contracții
ritmice ale musculaturii acestuia numite unde peristaltice; acestea asigură și
amestecul sucurilor digestive cu hrana ingerată și eliminarea resturilor
nedigerate. Mucoasa prezintă numeroase pliuri și glande producătoare de
mucus. Acestea ajută la eliminarea materiilor fecale (de aceea în
segmentele inferioare ale intestinului gros crește numărul celulelor care
secretă mucus).
Deglutiţia sau înghiţirea constǎ în totalitatea actelor (contracţii musculare
etc.), care fac ca bolul alimentar sǎ treacǎ din cavitatea bucalǎ, prin faringe,
în stomac. Deglutiţia se desfǎşoarǎ în trei timpi: timpul bucal, timpul
faringian şi timpul esofagian.
Actul deglutiţiei apare la începutul declanşării lui ca un act voluntar. Din
momentul în care bolul alimentar atinge mucoasa faringiană, acest lucru
devine involuntar, reflex. Coordonarea tuturor actelor ce favorizează
deglutiţia este făcutǎ de centrul deglutiţiei din bulb. Digestia alimentelor
presupune:

8
o Activitatea motorie a tubului digestiv realizată de fibrele musculare
din pereţii tubului digestiv;
o Digestia mecanică, fizică şi chimică a substanţelor organice din
alimente, până se obţin substanţe cu molecule simple ce pot fi absorbite
de celule. Digestia mecanică cuprinde trei categorii de fenomene:
Transformarea alimentelor ingerate în fragmente relativ mari şi solide,
în particule mici şi moi, uşurând digestia chimică;
Amestecarea conţinutului tubului digestiv cu sucurile digestive, proces
care favorizează transformările chimice şi absorbţia;
Progresia (transportul) alimentelor de-a lungul tubului digestiv şi
eliminarea resturilor nedigerate.
Digestia chimică cuprinde transformările chimice pe care le suferă
substanţele alimentare în timpul tranzitului lor prin tubul digestiv. Aceste
transformări de tip hidrolitic se datoresc acţiunii substanţelor prezente în
sucurile digestive .Bolul alimentar îmbibat cu salivă este supus
transformărilor chimice ale fermenţilor polivari până ce este desfăcut şi
pătruns în sucul gastric acid, moment când încetează activitatea amilazei
salivare din cauza mediului acid inhibitor.
o Metabolizarea în ficat a nutrimentelor: glucoză ,aminoacizii,
acizii graşi şi glicerina.
Totalitatea transformărilor mecanice şi chimice pe care le suferă alimntele
în cavitatea bucală poartă denumirea de digestie bucală. Transformările
mecanice sunt realizate prin actul masticaţiei, iar cele chimice prin acţiunea
enzimelor existente în saliva.
Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în care
se secretă enzime specifice şi anume în cavitatea bucală (digestia bucală), în
stomac (digestia gastrică) şi în intestinul subţire (digestia intestinală).
Digestia bucală se caracterizează indeseobi prin procese mecanice,
datorită căror alimentele sunt fărâmiţate şi amestecate cu salivă. Saliva
uşurează actul masticaţiei şi formarea bolului alimentar, contribuind astfel,
prin enzimele care le conţine, la transformările chimice ale alimentelor.
Saliva este un lichid puţin vâscos, transparent şi spumos; este slab acid
(pH = 6,8 –7,2). Din punct de vedere chimic, saliva este alcătuită din 95,7 %
apă şi 4,3% reziduu uscat. Dintre substanțele organice, amilaza
salivară/ptialina (enzimă din salivă) descompune amidonul în produși
glucidici puțin mai simpli, cu gust dulce.
Rezultatul digestiei bucale este formarea bolului alimentar. În timpul
deglutiției acesta trece din cavitatea bucală în faringe și apoi în esofag.
Laringele este închis automat de către un cartilaj, epiglota, care joacă rol
de căpăcel pentru a evita trecerea fragmentelor alimentare pe calea
respiratorie. Bolurile alimentare ajung în esofag, îl străbat pe rând, datorită
undelor peristaltice și intră în stomac prin orificiul cardia.

9
Aparatul digestiv are ca funcţie principală digestia şi absortia substanţelor
alimentare, deci joacă un rol esenţial în nutriţia organismului. Prin digestie
înţelegem totalitatea transformărilor mecanice, fizice şi chimice pe care le
suferă alimentele în diferite segmente ale tubului digestiv.
Ca urmare a acestor transformări, moleculele complexe, insolubile ale
alimentelor (glucide, lipide, proteine) sunt descompuse în molecule simple,
solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) în sânge sau limfa
(mediul intern). În procesul de digestie intervin enzimele secretate de
glandele din mucoasa tubului digestiv şi glandele anexe ale acestuia.
Digestia gastrică
Stomacul depozitează temporar hrana și, prin amestecarea ei cu sucul
gastric, rezultă o masă păstoasă numită chim gastric.
Sucul gastric este un lichid incolor, acid (pH = 0,9 –2,5). Din punct
de vedere chimic, este alcătuit din 99% apă, acid clorhidric (0,2 –0,5%)-ce
activează enzimele gastrice şi împiedică alterarea alimentelor, săruri
minerale (cloruri, fosfaţi, sulfaţi de K, Na şi Ca) şi substanţe organice
(enzime şi mucină-protejează mucoasa gastrică de acţinea HCl). Enzimele
sunt labfermentul, pepsina şi lipaza gastrică.
Pepsina (cea mai importantă enzimă/ferment din sucul gastric care
descompune proteinele) este eliminată în stomac sub formă inactivă
(de pepsinogen), care, în prezența acidului clorhidric (HCl), devine
pepsină. Hrana ajunsă în stomac este transformată chimic după schema:
Proteine---proteaze (favorizate de mediul acid)---proteine mai simple
Lipide (din lapte, frișcă)---lipaze---acizi grași și glicerină
Cazeina (din lapte)---labferment---paracazeină
În cantități mici, chimul gastric trece prin orificiul piloric în duoden.
Digestia intestinală
Este rezultatul acțiunii:
 Bilei și sucului pancreatic ajunse în duoden de la ficat și
pancreas, prin canale speciale;
 sucului intestinal produs de glandele mucoasei
intestinale.
1. Bila conține apă și pigmenți biliari care îi dau culoarea verzuie; este
depozitată în pauzele dintre mese în vezica biliară; mai conține săruri biliare
care emulsionează lipidele făcându-le mai ușor de descompus de către
lipazele intestinale. Bila nu conține enzime.â
2. Sucul pancreatic este ca și bila, alcalin, și astfel neutralizează
aciditatea ridicată a chimului gastric, protejând mucoasa intestinală.
Conține enzime (amilaze, proteaze, lipaze).
3. Sucul intestinal conține și el apă, proteaze, lipaze și unele enzime care
atacă treptat glucidele rezultate în urma acțiunii amilazei pancreatice. Toate
acestea continuă acțiunea enzimelor din sucurile gastric și pancreatic până la

10
obținerea produșilor finali ai digestiei: nutrimentele - glucidele (zaharurile),
protidele (albuminele) şi lipidele (grăsimile) . Rolul nutrimentelor în
organism este diferit. Glucidele şi lipidele sunt folosite ca sursă de energie
propriu-zisă, fiind deci substanţe cu rol energetic; protidele au rolul de a
repara uzura continuă a ţesuturilor care compun organismul, adică au un rol
plastic.
Resturile nedigerate sunt preluate de intestinul gros și supuse unor
transformări la care participă bacteriile prezente aici. Acestea:
-sintetizează vitamine (grupul B și vitamina K);
-fermentează resturile cu degajare de gaze;
-realizează procesul de putrefacție din care rezultă substanțe urât
mirositoare.
La nivelul intestinului gros are loc și absorbția apei.
Materiile fecale vor fi eliminate prin orificiul anal în procesul de
defecație.
Prin absorţie se înţelege trecerea substanţelor nutritive din lumenul
intestinal în sânge şi limfa. Procesul de absorţie are loc pe toată întinderea
tubului digestiv, dar organul principal specializat pentru această funcţie este
intestinul subţire.
În forma lor simplificată, de molecule mici, nutrimentele (acizii grași,
glicerina, glucoza și aminoacizii) sunt gata să străbată mucoasa intestinală și
să treacă în circulație pentru a fi distribuite celulelor.
Structura intestinului subțire este adaptată funcției principale a acestuia
-absorbția.
În stomac se absorb apa, alcoolul, Na, Cl. În intestinul gros se absoarbe
apa şi o serie de electroliţi.
Glucidele se absorb la nivelul vilozităţilor sub formă de monozaharide.
Alături de aparatul circulator şi respirator, aparatul digestiv asigură
organismului materialul necesar funcţiilor vitale, acoperă pierderile
energetice, înlocuieşte materialul uzat şi produce elementele necesare
dezvoltării organismului.

11
Obiectiv 2
Prezentarea generală a Bolii Celiace

1. Definiţie
Boala celiacă este o afecţiune cronică intestinală caracterizată prin
atrofie vilozitară şi sindrom de malabsorbţie, apărute ca urmare a
interacţiunii mucoase intestinale cu glutenul – proteină conţinută in grâu,
secară, orz şi ovăz.
Această afecţiune mai este cunoscută şi sub alte denumiri: celiachie,
intoleranţă la gluten, sau enteropatie glutenică.
2. Clasificare
Specialiştii apreciază că există 5 tipuri de boală celiacă:
 Clasică - simptome: diaree, gaze / balonare si pierderea în
greutate;
 Atipică - simptome: oboseală, constipaţie, anemie,
osteoporoză, dermatită herpetiformă (erupţii cutanate), neuropatie,
infertilitate, etc;
 Asimptomatică - nu există simptome, dar prezintă anticorpii
specifici si o biopsie anomală a intestinului subţire;
 Potentială (latentă) - nu există simptome, anticorpi specifici
pozitivi si o biopsie normală a intestinului subțire.
 Rezistentă - atunci când boala celiacă nu răspunde la dieta fără
gluten cu consecințe potențial grave pe termen lung.
3. Etiologie
Nu se cunoaşte cauza exactă care determină boala celiacă, dar cercetările
medicale din ultimii ani au identificat anumite gene care definesc o
predispoziţie crescută pentru această boală, a cărei incidentă este mai mare
in Europa.
Factorii de mediu, precum si infecţiile virale sau bacteriene pot declanşa
diferite modificări la nivelul intestinului subţire, in cazul persoanelor
predispuse genetic. Ingerarea alimentelor care conţin gluten declanăează
apoi diferite reacţii imune, ce cauzează leziunile intestinale caracteristice
bolii. Aceste leziuni ale intestinului subţire determină tulburări de digestie si
de absorbţie (maldigestie, malabsorbţie).
Persoanele cu boală celiacă prezintă deseori s ialte afecţiuni, precum:

12
 dermatită herpetiforma (mai frecventă la adulţi, dar poate apărea
si la copii);
 diabet tip I (diabetul insulino-dependent);
 tiroidita autoimună;
 sindromul Down;
 sindromul Sjogren;
 deficit selectiv de anticorpi (deficit de imunoglobulină A).
4. Simptomatologie
Intoleranţa la gluten este o stare care se moşteneşte.
În urma investigării familiilor persoanelor grav afectate s-a scos la iveală
faptul că în familiile lor sufereau mai multe persoane de celiachie fără ca
persoanele în cauză să ştie de existenţa bolii, pentru că aceste persoane nu au
avut de-a lungul timpului simptome aşa de grave ca cele pe care le are cel
recent diagnosticat cu boala celiacă acută. Primul diagnosticat într-o familie
este de obicei un copil cu diaree repetată sau cronică, care s-a oprit din
dezvoltare.
Boala poate apărea la orice vârstă în funcţie de situaţia de viaţă a
persoanei predispuse. Boala poate rămâne ani de zile nedescoperită, pentru
că se tratează de multe ori doar simptomele malabsorbţiei (anemia,
spasmofilia, scăderea greutăţii, oboseală cronică...).
Dacă există predispoziţie ereditară poate apărea la un timp după ce s-a
introdus sugarului grâul sub formă de biscuiţi, griş sau în pubertate, în
timpul armatei, în sarcină, după accidente. Altfel spus boala celiacă poate
apărea atunci când corpul suferă o modificare majoră care îl suprasolicită.
La copii, boala se manifestă prin:
– tulburări digestive, care debutează incă de la introducerea făinii în
alimentaţie;
– diaree cronică;
– steatoree (prezenţa unei cantităţi mari de grăsimi în scaun);
– distensie abdominală (balonare);
– dureri abdominale;
– retard de creştere;
– pierdere in greutate;
– oboseală intensă
– paloare – ce traduce o anemie;
– schimbări bruşte de dispoziţie (iritabilitate, depresie);
– tulburări neurologice;
– dermatoză (boală de piele) caracterizată prin apariţia unor vezicule
(leziuni ale pielii cu conţinut lichidian) asemănătoare celor din herpes.
La adulţi, debutul bolii este uneori insoţit de tulburări intestinale si se
produce între 35 si 65 ani. Când sunt prezente, simptomele constau în:
– diaree cronică;

13
– meteorism (acumulare de gaz in intestin);
– dureri abdominale;
– steatoree (prezenţa unei cantităţi mari de grăsimi în scaun);
– tulburări osoase de tipul osteomalaciei (decalcifierea generală a
ţesutului osos, secundară unei carenţe de calciu si fosfor, sau unei carenţe de
vitamina D2);
– dureri osoase;
– pierdere în greutate;
– astenie (oboseală intensă);
– anorexie (pierderea apetitului);
– hemoragii legate de carenţa in calciu;
– tetanie (contracţia extremităţilor)
– dermatoză (boală de piele) caracterizată prin apariţia unor vezicule
(leziuni ale pielii cu conţinut lichidian) asemănătoare celor din herpes;
– atingere a tiroidei;
– diabet insulinodependent;
– atingere a splinei;
– alta boala inflamatorie a intestinului (BII).
5. Diagnostic
Diagnosticul celiachiei este dificil de stabilit. Medicul trebuie să elimine
posibilitatea unei alte probleme digestive mai frecvente (sindromul
intestinului iritabil, o intoleranţă alimentară sau o boală inflamatorie a
intestinului). Carenţa în fier si în acid folic pot da indicii pentru stabilirea
diagnosticului.
Diagnosticul bolii celiace se stabileşte în trei etape.
Prima constă într-un test imunologic, ce determină nivelul unor anticorpi
(antigliadina, antiendomissium, antireticulina). Nivelul ridicat al acestor
anticorpi arată că organismul reacţionează într-un mod excesiv la prezenţa
glutenului. Acest test permite stabilirea unui diagnostic cu o sensibilitate de
90 – 95% şi cu o specificitate apropiată de 100%.
Anticorpi antigliandină – 70%-100% din pacienţii netrataţi,
asimtomatici sau aflaţi sub dietă fără gluten; sunt tip IgA sau IgG;
Anticorpi anti-endomisium IgA- sensibilitate 85%-98% si specificitate
97%-100% la pacienţii cu boala celiacă activă ( atrofie totală sau subtotală
vilozitară );
Transglutaminaza tisulară tTG- autoantigenul recunoscut de
anticorpii anti-endomisium.
Pentru confirmarea diagnosticului, se procedează la biopsie intestinală ce
presupune prelevarea unui fragment din mucoasa intestinală (cel mai
frecvent din duoden). În cazul unei celiachii, suprafaţa fragmentului prelevat
este plată, fara vilozităţi.

14
Leziunile sunt localizate numai la nivelul mucoasei, submucoasa,
musculară şi seroasă sunt neafectate. Severitatea leziunilor este maximă în
zona duoden-proximală si jejun-proximală.
Modificările histologice interesează toate straturile mucoasei: epiteliul de
suprafaţă, epiteliul glandular şi lamina propria. În epiteliul de suprafaţă se
produce atrofie vilozitară, suprafaţa devine plată, se reduce suprafaţa de
absorbţie intestinală şi devine masiv infiltrată cu leucocite intraepiteliale.
Adoptarea unei diete fara gluten si urmarirea simptomelor pot de-
asemenea să ofere informaţii. Ameliorarea tulburărilor digestive si
nutriţionale în condiţiile adoptării unui regim fără gluten de către pacient,
permit de asemenea orientarea diagnosticului.
6. Evoluţie şi prognostic
In condiţiile adoptării unui regim fără gluten, simptomele dispar în câteva
zile. Examenul mucoasei intestinale arată o refacere a vilozităţilor,
necesitând cateva luni pentru a fi completă. Supravegherea bolii se face prin
biopsii periodice ale mucoasei intestinale.
La adolescent, simptomele se atenuează progresiv, existând posibilitatea
unei remisii complete. Copilul începe să ia în greutate in câteva săptămâni.
La aproximativ 10% din pacienţii cu celiachie survine un tip de cancer: de
esofag, faringe, sau al intestinului subţire.
Alte patologii canceroase prezente la pacienţii cu celiachie sunt
limfoamele. Limfomul este tumora care se dezvoltă într-un ţesut limfoid şi
în special în ganglionii limfatici.
7. Tratament
 Profilaxia bolii
Tratamentul constă în eliminarea completă şi definitivă a tuturor
produselor care conţin gluten.
Sunt interzise: toate produsele din comerţul alimentar de larg consum care
conţin sau pot conţine proteine de grâu, orz, ovăz, secară şi hibrizii lor,
respectiv: făină, griş, pâine, macaroane, biscuiţi, napolitane, prăjituri, sosuri,
muştar, precum şi dulciuri, mezeluri şi brânzeturi cu asemenea adaosuri sau
cu gluten din motive tehnologice, berea şi borşul. Prezenţa glutenului,
indiferent de motiv, trebuie declarată de producător conform legislaţiei în
vigoare.
Sunt permise: toate legumele (deci inclusiv soia şi făina de soia, năutul),
fructele, carnea, laptele de orice fel, nucile, iar dintre cereale: porumbul,
orezul şi pseudocerealele, amidonul din cartofi, porumb.
Ovăzul este îngăduit celiacilor în cazul în care este crescut separat de
grâu, orz şi secară, iar terenul respectiv nu conţine urme din niciuna din
acestea. De asemenea, cereale precum meiul, orezul sau porumbul, nu conţin
gluten.
Regimul alimentar trebuie să fie:

15
- hipercaloric (un conţinut ridicat de calorii pentru a suplini pierderile prin
vărsături şi diaree şi pentru a oferi substratul energetic necesar unui
metabolism adecvat);
- hiperproteic (cu conţinut ridicat de proteine);
- normolipidic (cu conţinut normal de lipide);
- hipoglucidic (conţinut mai mic decât normal de zaharuri);
- administrat sub forma a 5-6 mese pe zi;
- suplimentat cu preparate de Calciu,Fier şi vitamine:A,D,E,K,vitamine
din grupul B şi acid folic.
 Tratamentul medicamentos
De cele mai multe ori nu este necesar un tratament medicamentos pentru
boala celiaca. În cazul copiilor cu boala celiacă, poate fi necesară
suplimentarea dietei cu fier şi calciu. Odată cu începerea dietei alimentare
fără gluten, simptomele dispar de obicei după 2-3 săptămâni şi odată cu
vindecarea leziunilor intestinale, absorbţia revine la normal.
Medicaţia este necesară doar în cazul în care apar complicaţii severe ale
bolii sau în cazul copiilor care au simptome persistente, în ciuda dietei fără
gluten. Medicaţia este administrată până la remiterea simptomelor. Unele
complicaţii, precum deficitul staturo-ponderal nu se pot trata prin
administrarea medicamentelor.
Rar, unii copii cu boala celiacă şi cu dieta fără gluten au nevoie de
tratament cu medicaţie corticosteroida pentru a reduce inflamaţia intestinală
şi a îmbunătăţi absorbţia intestinală a nutrienţilor şi vitaminelor alimentare.
Cu toate acestea, nu toţi medicii recomandă folosirea corticoterapiei în boala
celiacă.
8. Complicatii
 Malnutriţia - corpul nu poate absorbi suficienţi nutrienţi din alimente,
deci sa nu reţină din alimente acele vitamine şi minerale esenţiale, precum
fier, vitamina D, calciu, acid folic sau vitamina B-12.
 Afecţiuni autoimmune - boala celiacă este o boală autoimună, o
afecţiune în care propriul sistem imunitar atacă propriul ţesut, in acest
caz, mucoasa intestinului subţire. Bolile autoimune asociate cu boala
celiacă includ bolile tiroidiene autoimune, psoriazisul, sindromul Sjogren
si artrita reumatoidă.
 Infertilitate - multe persoane cu boala celiacă netratată, atât barbaţi cât
şi femei, suferă de infertilitate. Este, de asemenea, destul de comun pentru
femeile care suferă de celiachie sa aibă perioade menstruale dureroase sau
să sufere de endometrioză.
 Nivel crescut al enzimelor hepatice
 Depresie
 Probleme neurologice - Persoanele cu boala celiacă sunt mai
predispuse la a avea probleme nervoase (neuropatie) si probleme cu

16
controlul mişcarii lor (ataxie). Lipsa de vitamine si minerale ar putea duce
la acest lucru.
 Intoleranţa la lactoză - intestinul subţire digeră lactoza, care este
zahărul natural ce se gaseşte în lapte. În cazul în care intestinul subţire nu
funcţionează corect din cauza bolii celiace, apare această intoleranţă la
lactoză.
 Osteopenia şi osteoporoza - atunci cand corpului îi lipseşte calciul,
oasele pot deveni fragile. În cazul în care intestinul subţire nu se vindecă
s-ar putea dezvolta osteopenie (densitate osoasă scazută) si apoi
osteoporoza.
În cazul copiilor care au boala celiacă nediagnosticată încă, aceştia ar
putea sa fie mici si subponderali, ar putea avea smalţul dentar slab si o
afecţiune numită invaginaţie. Invaginaţia intestinală este o tulburare gravă
caracterizatăde faptul că o parte a intestinului (subţire sau gros) pătrunde în
altă parte a intestinului.

17
Obiectiv 3
Rolul autonom şi delegat al asistentei medicale în îngrijirea
pacientului cu Boala Celiacă

Profesiunea de asistent medical este o profesiune nobilă, calitatea


principală a unui asistent medical find dragostea fata de semenii sai.
Activitatea de îngrijire a asistentei medicale, desfăşurată zilnic,
presupune întelegerea şi aplicarea cunoştinţelor şi aptitudinilor învăţate în
şcoală.
Îngrijirea va fi centrată pe individ adresându-se consecinţelor stării
de boală, şi avînd ca scop restabilirea stării de sănătate a pacientului cât mai
repede posibil. Pentru aceasta pacientul va fi ajutat să îşi regăsească
independenţa în realizarea nevoilor fundamentale.
Internarea în spital reprezintă pentru pacient, un eveniment
traumatizant, deoarece acesta este scos din mediul familial, nu îşi mai poate
desfăşura activităţile zilnice zilnic, nu ştie cât va dura boala sau dacă aceasta
îi va afecta capacitatea de a munci. Acestea sunt doar câteva întebari la care
pacientul aşteaptă răspuns.
Astfel, asistenta medicală va trebui să răspundă la aceste întrebări, în
măsura competenţelor sale, ea având un rol important în pregătirea
pacientului, ajutându-l să treacă mai uşor peste perioada de internare.
Rolul autonom al asistentei medicale va consta astfel în:
- Pregătirea fizică şi psihică a pacientului pentru intervenţiile din timpul
internării,
- Urmărirea oricărei modificări ce poate să apară în evoluţia afecţiunii,
precum şi eventualele complicaţii în evoluţie. Pacientul poate fi agitat,
necooperant, somnolent sau chiar comatos, iar anamneza poate fi dificilă,
examinarea îl poate obosi foarte mult.
De aceea ii vom adresa întrebari simple, generale pentru a evalua starea
de constienţă a bolnavului, apreciem vizual modul de respiraţie şi observăm
coloraţia tegumentelor (cianoza, icter, paloare). În acelaşi timp cautăm
pulsul la radială pentru aprecierea frecvenţei, amplitudinei si regularităţii si
evaluăm aspectul extremităţilor (calde/reci/umede/cianotice).

18
- Îngrijiri de comfort, cu mobilizare activă în pat, atunci când el nu-şi
poate îndeplini independent anumite funcţii; ajutorul asistentei medicale este
în funcţie de vârstă, de natura bolii, de alte dificultăţi fizice, psihice şi
sociale.
- Asigurarea igienei corporale si vestimentare.
- Încurajarea bolnavului să-şi dobândească independenţa însoţindu-l la
plimbări scurte, repetate; îl invaţăm gimnastică respiratorie.
- Stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită si cu aparţinători,
obţinând astfel , atât a pacientului cât şi a familiei acestuia, la regimul de
viaţă ulterior externării. Asistenta medicală va trebui să ţină cont de o serie
de factori care pot influenţa comunicarea, precum şi de nivelul socio-
cultural al pacientului, mediul în care se desfaşoară acesta (linişte, fără
factori care pot perturba discuţia).
Asistenta este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării
unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate, realizând educaţia pacientului în
ceea ce priveşte:
- înţelegerea cauzelor bolii, a factorilor care o favorizează sau o agravează
- medicaţia recomandată şi efectele secundare ale acesteia
- dieta: orarul meselor, alimentele recomandate sau cele netolerate
- odihna si măsuri antistres: consiliere psihologică, programarea unor
vacanţe, respectarea pauzelor de relaxare şi repaos, identificarea surselor de
stres profesional si familial.
Toate aceste activităţi ale asistentei medicale, precum şi pregatirea
fizică şi psihică a pacientului, se încadrează în activitatea de educaţie şi de
liniştire pe care asistenta o duce cu bolnavul din momentul primirii lui in
secţie.
Atitudinea ei faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă
de a-l ajuta. Orice pacient ce urmează a fi supus unor investigaţii este
îngrijorat în privinţa procedurii şi a diagnosticului, iar în unele cazuri,
anxietatea este foarte accentuată. În astfel de momente se impune calmarea
pacientului.
Crearea climatului favorabil, atitudinea prietenească constituie
factorii importanţi ai unei bune pregătiri psihice şi a succesului procesului
de îngrijire, precum si recuperarea pacientului şi redarea acestuia familiei
cât mai rapid.

19
În ceea ce priveşte investigaţiile delegate ale asistentei medicale,
acestea vor urmări corectarea stării de hipoxemie, prevenirea complicaţiilor.
La indicaţia medicului asistenta medicală:
- va aplica metodele de observaţie: va observa la pacient modificările
provocate de boală sau tratament, eventualele complicaţii, anunţând imediat
medical şi va pregăti materialele necesare pentru intervenţii si reanimare;
- aplică măsurile de urgenţă în remiterea crizei de insuficienţă rectorie
comform indicaţiei medicului;
- va realiza recoltarea unor produse patologice pentru examene de
laborator şi pregătirea pacientului pentru investigaţii radiologice,
endoscopice, pentru explorări paraclinice ale aparatului digestiv;
- va administra la indicaţia medicului: medicamente (antisimptomatice,
antibiotice);
Pacientul internat este o persoană dezechilibrată temporar, exclusă de la
viaţa zilnică normală si foarte vulnerabilă. Asistenta medicală va trebui să
asigure confortul, calmul în jurul său, să “educe” familia, să calmeze
anxietatea contaginoasă a rudelor şi familiei, să limiteze cu tact timpul
vizitelor.
Alinarea tuturor suferinţelor fizice si psihice va fi obiectivul
principal în îngrijirea pacientului. Cu blândeţe şi cu fermitate, de fiecare
dată gesturile şi comportamentul vor oferi bolnavului un grad crescut de
confort, încredere în echipa de îngrijire, precum şi un climat favorabil
refacerii. Acest climat de încredere şi sigurantă creat, va fi exploatat la
maxim.
Îngrijirile terapeutice acordate, se vor face respectând:
- regulile de asepsie şi antisepsie;
- orarul faţă de alimentaţie, tip de alimentaţie;
- cale de administrare, doze;
- eventualele reacţii adverse, efecte nedorite, deoarece orice efecte
secundare, modificări în starea ulterioară a pacientului trebuie să fie
semnalate medicului, pentru a evita agravarea lor şi a institui măsurile
adecvate.
Pregătirea pacientei în vederea externării este, de asemenea
necesară. Bolnavii cât şi aparţinătorii trebuie să înţeleagă consecinţele şi

20
beneficiile respectării regimului prescris. Scopul nostru va fi în obţinerea
complianţei pacientului nostru şi a familiei acestuia la un regim de viaţă
normal, la tratament şi bineînţeles revenirea lui în spital doar pentru control
periodic.
Devotamentul, amabilitatea, discreţia, abilitatea sunt atuuri majore
care nu trebuie să lipsească unei asistente medicale şi care vor completa, în
mod fericit, conştiinciozitatea profesională, cu scopul foarte bine precizat-
reîntoarcerea pacientului la viaţa normală în cel mai scurt timp posibil,
revenirea lui în mijlocul familiei cât mai curând.

21
a) Fişa tehnică nr. 1

Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă


1. Definiţie : Puncţia venoasă reprezintă crearea accesului la o venă
pentru recoltare de sânge, pentru examene de laborator.
2. Scop: explorator ( pentru examene de laborator)
3. Loc de elecţie : venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică), venele
antebraţului, venele de pe faţa dorsală a mâinii, venele subclaviculare,
venele femurale, venele maleolare interne, venele epicraniene şi jugulare
(sugar şi copilul mic).
4. Materiale necesare : garou, manuşi de unică folosinţă, holder, ac
dublu special pentru adaptarea la holder, vacutainere adecvate tipului de
analiză (roşu şi mov), tampon, alcool, taviţă renală, muşama, aleză, suport
pentru vacutainer, plasture.
5. Pregătire psihică : Se informează şi i se explică pacientului despre
tehnica ce îi va fi efectuată, încurajăm pacientul pentru a-i reduce anxietatea
şi obţinem consimţământul informat.
6. Pregătire fizică : Se aşează pacientul în conformitate cu starea lui de
sănătate, cu scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal sau în poziţie şezândă).
Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul.
7. Execuţie : Identificaţi pacientul. Verificaţi indicaţia medicului privind
scopul puncţiei venoase. Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni
contaminarea. Puneţi muşamaua sub braţul pacientului. Montaţi acul dublu
la holder. Aplicaţi garoul la 5-8 cm deasupra locului de puncţie, palpaţi
vena. Verificaţi prezenţa pulsului distal/radial. Recomandaţi pacientului să
strângă pumnul. Dezinfectaţi tegumentul cu un tampon cu alcool folosind
mişcări circulare de la centru în afară cu câţiva cm pentru a evita
introducerea potenţialei flore de pe pielea pacientului în interiorul vaselor pe
perioada efectuării procedurii.Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub
locul de puncţie şi cu policele se intinde pielea dreapta pe venă. Ţineţi acul
cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi la un unghi de 10-30
grade, deasupra venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică. Urmăriţi
traiectul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu
acul în venă 1-2 cm. Se umplu pe rând vacutainerele, introducându-le cu
capul de cauciuc în capătul acului din holter (cantitatea de sânge recoltat
trebuie să fie aspirată până la semn). Vacutainerele cu anticoagulant necesită
după recoltare imediata omogenizare a sângelui cu anticoagulant prin

22
mişcări de balansare cu mâna stângă. După ce se umplu vacutainerele
necesare pentru analize, se desface garoul, se aplică un tampon cu alcool pe
locul puncţiei venoase şi uşor se retrage acul. Se face compresie pe locul
puncţiei, pâna se opreşte sângerarea pentru a preveni extravazarea sângelui
în ţesuturile din jur, cu formarea unui hematom, după care se aplică un
plasture.
8. Notare/interpretare : Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în
dosarul/planul de îngrijire. Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul
când proba a fost trimisă la laborator. Notaţi orice observaţie legată de starea
şi reacţia pacientului. Notaţi dacă puncţia a fost făcută pentru recoltarea
analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat, când au fost trimise la laborator.
9. Îngrijire/intervenţii după tehnică : Se aşează pacientul în poziţie
comodă. Se observă faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi
pulsul. Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă. Verificaţi locul
puncţiei pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom. Sfătuiţi pacientul
sa nu flecteze antebraţul pe braţ. Deşeurile se colectează în recipiente
speciale. Îndepărtaţi mănuşile. Spălaţi mâinile.
10. Incidente şi accidente : Leşinul, starea de greaţă sau voma- se anunţă
medicul. Anxietatea- discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l. Refuzul
pacientului pentru puncţia venoasă- anunţaţi medicul. Extravazarea sângelui
în ţesuturile din jur. Hematomul- comprimaţi locul cu un tampon steril. Nu
repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă, aplicaţi compresă rece, aplicaţi unguente
care favorizează resorbţia. Hemoliza sângelui recoltat- repetaţi recoltarea cu
acordul pacientului. Recolatarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare.
Evitarea infecţiei prin efectuarea procedurii în siguranţă.
11. Observaţii : Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate.
Semnele vitale sunt normale. Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase.
Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţă, vomă, hematom.

b) Fişa tehnică nr. 2

23
Endoscopia tractului gastrointestinal cu videocapsula
1. Definiţie : Este o metodă endoscopică ce vizualizează tractul
gastrointestinal prin mişcarea videopilulei înainte şi înapoi punând
diagnosticul cu o precizie mult mai mare decât celelalte metode folosite
pâna acum.
2. Scop : explorator.
3. Materiale necesare : Videopilula pe care pacientul o înghite
M2A=,,mouth to anus,,=de la gură la anus. Videocapsula are numai 4g,
lungime de 26mm, diametru de 11mm, fuund asemănătoare cu o vitamină
mai mare şi este prevăzută cu o cameră digitală, 4 leduri de iluminarea zonei
de filmate, baterii şi o antenă pentru transmiterea informaţiilor prin unde
radio; capsula se elimină singură în 24-48 ore.
4. Pregătirea psihică : se informează pacientul şi i se explică în ce constă
procedura; se obţine consimţământul informat.
5. Pregatirea fizică : Pacientul nu va mânca 12 ore înainte de examen.
6. Execuţie : Capsula se înghite dimineaţa pe stomacul gol, cu 2 ore
înainte poate să bea apă. După înghiţirea capsulei bolnavul nu are voie să se
alimenteze 4 ore. Tranzitul gastric al capsulei durează aprozimativ 1 oră. La
3,5 – 4 ore urmează investigarea tranzitului intestinului subţire. Pacientul
poartă în jurul abdomenului o centură cu recorderul timp de 8 ore şi poate
să-şi desfăşoare activitatea normal.
7. Indicaţii : Vizualizarea mucoase intestinului subţire pentru precizarea
diagnosticului; depistarea leziunilor vasculare, ulcere, tumori; depistarea
maladiei Crohn.
8. Contraindicaţii : pacienţi purtători de peace-maker; pacienţii
suspectaţi de obstucţii, stricturi, fistule; pacienţi cu tulburări de deglutiţie.
9. Avantaje : este o metodă uşor tolerată de bolnavi; poate fi efectuată şi
la copii de 10-18 ani.

c) Fişa tehnică nr. 3

24
Măsurarea şi notarea temperaturii

1. Definiţie : Temperatura corpului, este rezulatul proceselor oxidative


din organism, generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor
energetice.
2. Scop : Descoperirea unor modificări patologice de creştere sau de
scădere a temperaturii corpului. Evaluarea refacerii pacientului după boală.
3. Materiale necesare : În funcţie de calea aleasă pentru măsurare, se
pregăteşte pe o tavă medicală: termometru maximal sau digital, vaselină
pentru lubrefiat termometrul, dacă se alege calea rectală de măsurare,
mănuşi de unică folosinţă, comprese de tifon nesterile, ceas cu secundar, pix
cu pastă albastră, foaie de temperatură.
4. Pregătirea psihică : Se anunţă şi se explică pacientului tehnica ce
urmează să i se facă, şi se obţine consimţământul.
5. Pregatirea fizică : Se aşează pacientul fie în decubit dorsal/semişezând
– pentru măsurarea temperaturii în cavitatea bucală sau zona axilară, fie în
decubit lateral – pentru măsurarea temperaturii în cavitatea rectală.
6. Execuţie : Metoda orală – se spală mâinile, se umezeşte termometrul
cu apă rece, se introduce termometrul sub limbă şi se instruieşte pacientul să
ţină gura închisă 3-5 min, după care se îndepărtează termometrul, se şterge
cu tifon şi se citeşte gradaţia de pe scala acestuia.
Metoda axilară– se spală mâinile, se descoperă axila
pacientului şi se tamponează cu un prosop, se aşează termometrul în centrul
axilei, paralel cu toracele, apoi se apropie braţul pacientului de trunchi şi se
flectează antebraţul pe torace. Se menţine în axilă 7-10 min. Se îndepărtează
termometrul şi se citeşte gradaţia. Se spală, clăteşte şi se şterge termometrul
după folosire, apoi se spală mâinile.
Metoda rectală – se spală mâinile, se pun mănuşi de unică folosinţă, se
lubrifiază bulbul termometrului. Se aşează pacientul în decubit lateral şi
îndepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal. Se introduce
termometrul prin anus în rect şi se menţine 3-5 min. Se îndepărtează
termometrul, se şterge cu o compresă cu alcool şi se citeşte gradaţia
termometrului. Se spală mâinile apoi se trece în foaia de oservaţie valoarea
obţinută
7. Notare/interpretare : Pentru fiecare linie orizontală de pe foaia de
temperatură, se socotesc câte 2 diviziuni de grad; se notează grafic valoarea
înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară(S). Se

25
uneşte cu valoarea anterioară printr-o linie de culoare albastră pentru a
obţine curba termică.
8. Îngrijire/intervenţii după tehnică : Se aşează comod pacientul. Se scot
mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun. Se pune termometrul la locul
lui.
9. Observaţii : Interpretarea rezultatelor : 36-37°C- afebril; 37-38°C-
subfebril; 38-39°C- febră moderată; 39-40°C- febră ridicată; 40-41°C-
hiperpirexie; sub 36°C- hipotermie.

26
d) Fişa tehnica nr. 4

Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

1. Definiţie : Tensiunea reprezintă presiunea exercitată de sângele


circulant asupra pereţilor arteriali.
2. Scop : evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii,
rezist
enţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat - se măsoară tensiunea arterială sistolică(maximă) şi
cea diastolică(minimă).
3. Loc de măsurare : artera humerală, sau artera radială (electronic).
4. Materiale necesare : tavă medicală, stetoscop biauricular,
tensiometru(Riva-Rocci, cu manometru, electronice), tampoane cu alcool
medicinal, pix cu pastă de culoare roşie, foaie de temperatură.
5. Pregătire psihică : Se informează pacientul despre scopul
investigaţiei; se asigură un repaus psihic de cel puţin 15 minute înainte de
măsurare, deoarece emoţiile influenţează presiunea sângelui; măsurătoarea
se efectuează la cel puţin 3 ore de la servirea mesei
6. Pregătire fizică : pacientul se aşează în poziţie de decubit
dorsal/şezând/semişezând sau în ortostatism conform indicaţiei medicului.
7. Execuţie : Se spală mâinile. Se aplică manşeta pneumatică pe braţul
pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi întins (în extensie). Se fixează
membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei.Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer
în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia
zgomotelor pulsative.Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin
deschiderea supapei până când se percepe primul zgomot arterial, aceasta
reprezentând valoarea tensiunii arteriale maxime(sistolică). Se reţine
valoarea indicată de coloana de mercur sau a manometrului pentru a fi
consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot
mai puternice. În momentul în care zgomotele dispar, această valoare
reprezentând tensiunea arterială minimă(diastolică).Se îndepărtează
manşeta, se curaţă şi se dezinfectează olivele stetoscopului.
8. Notare/interpretare : Se notează pe foaia de temperatură valorile
obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie. Considerăm pentru fiecare
linie a foii de temperatură o unitate a coloanei de mercur. Se unesc liniile

27
orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte
documente medicale se înregistrează cifric.

VALORI ALE T.A.

Vârsta Valori normale ale Limite superioare ale


T.A. normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg
10-13 110/65 mmHg 124/84 mmHg
ani
14-17 120/80 mmHg 134/89 mmHg
ani
18- 120/80 mmHg 139/89 mmHg
adult

Modificări patologice ale tensiunii arteriale:


o Hipertensiunea arterială – creşterea peste valorile normale
140/90mmHg.
o Hipotensiunea arterială – scăderea sub valorile normale
100/60mmHg.

28
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu Boală Celiacă

A. Culegera datelor - Interviu

1. Informaţii generale:

a) Numele şi prenumele: B. Călin

b) Vârsta : 43 ani

c) Starea civilă : căsătorit

d) Copii : 2 copii

e) Profesia : conducator auto

f) Localitatea de domiciliu: Iaşi

g) Diagnosticul la internare: Boală celiacă

h) Data internării: 14.02.2018

2. Obişnuinţe de viaţă:
a) Consumator de: Alcool – nu. Cafea – 2-3 ceşcuţe pe zi. Tutun –
nefumător. Drog – nu
b) Dietă / regim alimentar – alimentaţie normocalorică, dietă adaptată
bolii-fără gluten, 3 mese pe zi.
c) Alergii cunoscute – praf de cameră, mucegai.
3. Probleme de sănătate:
a) Antecedente medicale personale:

 Apendicectomie la 19 ani; Colecistectomie la 35 ani.

b) Antecedente heredocolaterale: fără semnificaţie


c) Motivele internării actuale

 Dureri abdominale.

 Stare generală alterată.

 Fatigabilitate

29
 Diaree.

d) Istoricul stării actuale:

 Bolnavul nu locuieşte permanent cu familiaâ, are un regim de viață


dezordonat, cu mese neregulate (uneori numai o masă pe zi), predominând
hrana rece .

 Consumator de alcool ocazional, bea 2-3 cafele pe zi, ore de odihnă


insuficiente.

 Simptomele debutează în urmă cu 24 ore şi se manifestă printr-o


durere vie abdominală, după care se ameliorează puţin, bolnavul prezintă
flatulență, diaree,oboseală marcată,ca urmare consultă serviciul de gardă și
este internat în secţia de gastroenterologie.

4. Examenul clinic general:

a) Tegumente palide. Mucoase normal colorate.

b) Greutate : 75 kg

c) Înălţimea : 1,80 m

d) Stare generală alterată.

e) Ţesut celular subcutanat – slab reprezentat.

f) Sistem ganglionar şi limfatic : nepalpabili.

g) Aparat loco-motor : aparent integru.

h) Aparat respirator: Torace normal conformat. Excursii costale simetrice.


Murmur vezicular fiziologic. Frecvenţă respiratorie 19 r/minut. Sonoritate
pulmonară normală.

i) Aparat cardiovascular: regiunea precordială normal conformată. Şoc


apexian spaţiul V i.c.stg. Zgomote cardiace ritmice, fără sufluri. TA =
125/65 mmHg., frecvenţa cardiacă 97 p/minut.

j) Aparat digestiv: Abdomen normal conformat, suplu mobil cu respiraţia,


dureros spontan şi la palpare la nivelul abdomenului inferior.

30
k) Aparat urogenital: loja renală dreaptă sensibilă, punct ureteral
mijlociu dureros. Micţiuni fiziologice. Urină normocromă.

l) Sistem nervos şi organele de simţ : Orientare temporo-spaţială.


ROT prezente bilateral.

5. Investigaţii:

a) Examenul sângelui - Hb 10 g%, grup sanguin ABIV, Rh-, HT 40%,


L= 11.000/mmc, TS 2’90’’, TS 6’, glicemia 100mg%, ureea 32 mg%, Tymol
2 UML.

b) Examenul urinei - sumarul de urină, albumina si glucoza absent,


sediment urinar - foarte frecvente leucocite.

c) Examenul scaunului-coprocultură și coproparazitologic-se observă


steatoree.

6. Tratamente:

Tratament igieno-dietetic: -se recomandă hidratarea corectă,


-regim alimentar strict-alimente fără gluten,
neflatulente.
7. Epicriza şi recomandări la externare:

 Bolnavului i se recomandă să respecte regimul igieno-dietetic, să


evite stresul și eforturile fizice mari, va reveni la control după 20 zile.

B. Nevoile fundamentale după Virginia Henderson

1. Nevoia de a respira
 Problema de dependenţă : - respiraţie dificilă;
 Diagnostic de îngrijire : dificultate în a respira, din cauza durerii
abdominale, manifestata prin respiraţie dificilă.
2. Nevoia de a bea şi mânca
 Problema de dependenţă : - alimentaţie deficitară;

31
 Diagnostic de îngrijire : dificultate de a se alimenta din cauza
intoleranţei la gluten, manifestată prin mese neechilibrate.
3. Nevoia de a elimina
 Problema de dependenţă : scaune diareice;
 Diagnostic de îngrijire : Alterarea eliminărilor, datorită tulburărilor de
tranzit, imposibilităţii sintetizării glutenului, manifestat prin scaune diareice.
4. Nevoia de a dormi, a se odihni
 Problema de dependenţă : somn alterat;
 Diagnostic de îngrijire : Imposibilitate de a se odihni, din cauza
durerilor abdominale, manifestat prin somn agitat, întrerupt.
5. Nevoia de a evita pericolele
 Problema de dependenţă : anxietate, dificultate în a-şi păstra
sănătatea;
 Diagnostic de îngrijire : Imposibilitate de a evita pericolele din cauza
insuficientei cunoaşteri a informaţiilor despre boală, manifestată prin
anxietate.
6. Nevoia de a comunica
 Problema de dependenţă : dificultate în a-şi exprima temerile,
anxietate;
 Diagnostic de îngrijire: Comunicare ineficace din cauza puţinelor
cunoştinţe pe care le posedă pacientul despre boala de care suferă,
manifestată prin temeri, anxietate.
7. Nevoia de a se realiza
 Problema de dependenţă : temeri asupra viitorului său, sentiment de
inferioritate;
 Diagnostic de îngrijire : Dificultate în a-şi reliza planurile, datorită
lipsei de cunoştinţe asupra evoluţiei bolii, manifestat prin sentiment de
inferioritate, incertitudine asupra viitorului său.
8. Nevoia de a se recrea
 Problema de dependenţă : greutate în a-şi asigura recreerea,
dezinteres;
 Diagnostic de îngrijire : Dificultate în a-și îndeplini unele activități
recreative, datorită patologiei bolii, manifestată prin dezinteres.

32
C. Plan de ingrijire

DATA PROBLEME ȘI OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUAREA


MANIFESTĂRI DE AUTONOME ȘI ÎNGRJIRILOR
DE ÎNGRIJIRE DELEGATE
DEPENDENȚĂ
14.02.2018 -durere -ameliorarea -încurajarea să -durerea
abdominală durerii adopte o poziție abdominală s-a
abdominale antalgică, mai ameliorat
-convingerea
pacientului să facă
eforturi dozate în
contextual bolii,
-asigurarea
condițiilor de
microclimat:
aerisirea
salonului,încălzi-
rea corespunzătoa-
re
-explorarea
tecutului alimentar
-explorarea
împreună cu
pacientul asupra
motivelor și
momentului
apariției durerilor
abdominale
-flatulență -ameliorarea -identificarea -flatulența s-a
flatulenței alimentelor ameliorat
ingerate în ultima
săptămâna
-indicarea
alimentelor ce
ajută la eliminarea
flatulenței

-scaune -sistarea -captarea și analiza -scăderea

33
diareice,deschise scaunelor macroscopică a numărului de
la culoare, diareice scaunelor scaune diareice
steatoreice -timiterea la
lalaborator pentru
efectuarea
examenului de
coprocultură și
coproparazitologic
a scaunului captat
-administrarea
orală a unui
antidiareic la
indicația medicului
curant
-respirație dificilă -restabilirea -așezarea -pacientul are
respirației pacientului intr-o un ritm
fără poziție antalgică respirator
dificultate care să favorizeze adecvat, fără
o respirație ușoară dificultate
-aerisirea salonului
-sfătuirea
pacientului să se
liniștească pentru a
încerca să respire
normal

15.02.2018 -fatigabilitate -eliminarea -explicarea pe -pacientul


fatigabilității înțelesul prezintă ușoară
pacientului regimul ameliorare a
igieno-dietetic pe stării generale
care trebuie să-l
urmeze toată viața,
precum si de
importanța
respectării cu
strictețe a
recomandărilor
-flatulență -sistarea -instituirea unui -flatulența a
flatulenței regim alimentar dispărut spre
adecvat sfârșitul zilei
-explicarea
necesității

34
respectării cu
strictețe a
regimului
alimentar
-scaune diareice -eliminarea - ne asigurăm că -scaunele
scaunelor pacientul a înțeles diareice au fost
diareice ce este glutenul, înlocuite cu
cum afectează scaune normale
acesta digestia și privind
modalitatea de consistența
control al
alimentelor în
vederea
descoperirii
glutenului
16.02.2018 -lipsa de -acumularea -explicarea acțiunii -pacientul își
cunoștințe privind de noi glutenului în însușește noile
regimul igieno- cunoștințe organism, modul cunoștințe și
dietetic cu privire la de digestive a încearcă să le
regimul acestuia pună în
igieno- -conceperea practică
dietetic împreună c
pacientul a unui
regim alimentar
ținând cont de
preferințele
alimentare, de
jobul său, de
programul de lucru
-fatigabilitate -eliminarea -ne asigurăm că -pacientul
fatigabilității pacientul respectă prezintă o stare
regimul igieno- general mai
dietetic referitor la bună, reușește
alimentele să se
îngerate, odihnească.
respectarea unui
regim de viață cu
intervale de odihnă
recomandate.

35
Obiectiv 5
Educaţie pentru sănătate la un pacient cu Boală Celiacă

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a


medicinii omului sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură
sanitară al diferitelor grupuri de populaţie, precum şi mijloacelor şi
procedeelor educativ-sanitare necesare formării unui comportament
sanogenic.
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupări ale omului. De altfel cuvîntul sănătate care evocă o stare atât de
preţioasa fiecăruia apare frecvent în vorbirea curentă nelipsind aproape
niciodată cu ocazia urărilor de bine.
Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte tot atât de
mult societatea în întregime ‘sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul
este nimic’ (Schopenhauer).
OMS a dat o definiţie oficială a sănătăţii formulată astfel : ‘sănătatea este
acea stare de complet bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai în
absenţa bolii sau a infirmităţii’.
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi
dezvoltarea în rândul populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a
unei concepţii şi a unui comportament igienic, sanogenic, în scopul apărării
sănătătii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui la
condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a
acesteia la opera de ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este
necesară formarea unei opinii de masă, fundamentată stiinţific, faţă de igiena
individuală şi colectivă, faţă de alimentaţie, îmbrăcăminte, munca şi odihna,
faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi a factorilor naturali de călire a
organismului, faţă de evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de
solicitare a asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace de investigaţie şi
tratament.
Educaţia pentru sănătate a populaţiei trebuie să reprezinte un obiectiv
major al politicii sanitare naţionale, stabilindu-se ca sarcini de bază, în
domeniul asigurării sănătăţii populaţiei, dezvoltarea activităţilor medicale
preventive şi ridicarea nivelului de cultură sanitară a întregii populaţii, ceea
ce implică desfăşurarea unor ample acţiuni educative în domeniul sănătăţii
populaţionale.

36
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare făcute în ultimele decenii
au permis o explorare mult mai aprofundată a stării de sănătate. Dispunem
astăzi de posibilităţi de investigaţie mult mai fine si mult mai precise, care
depăşesc cu mult simţurile noastre comune de apreciere, pentru descoperirea
cât mai precoce a stărilor anormale, a devierilor de la sănătate. Introducerea
unor tehnici noi au facut ca organismul uman să devină din ce în ce mai
transparent şi accesibil explorărilor morfologice cele mai fine cu detectarea
celor mai mici modificări anatomice prin : tomografie comuterizată
(scanner) care ne redă tot organismul uman in secţiuni anatomice de 1-3mm.
Tot atât de utile sunt : ultrasonografia (ecografie), scintigrafia, rezonanţa
magnetică nucleară etc. Putem explora, văzând în direct tot interiorul tubului
digestiv sau al arborelui traheobronşic cu ajutorul fibroscoapelor. Alte
progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-chimie si histochimie, teste
imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a
analizelor.
Educaţia pentru sănătate are trei laturi : cognitivă, care constă în
comunicarea şi însuşirea de noi cunoştinţe necesare apărării şi menţinerii
sănătăţii ; motivaţională, adică asigură convingerea populaţiei privind
necesitatea prevenirii şi combaterii bolilor şi a dezvoltării armonioase a
organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneză ; comportamental-
voliţională, care constă în însuşirea deprinderilor şi obişnuinţelor
sanogenice, cu aplicarea lor în practica cotidiană.
O asistentă devine din ce in ce mai mult un consilier pentru toate
activităţile umane care pot afecta sănătatea, un consilier al sănătăţii. Sfatul
său va trebui ascultat în toate problemele care privesc mediul înconjurator şi
unde pot apărea factori de risc pentru sănătatea omului. Sănătatea este mai
mult decât o problemă pur medicală : ea angajează răspunderea întregii
societăţi.
Boala celiacă presupune interzicerea mai multor alimente consumate în
mod obişnuit: pâinea şi pastele de grâu. Dar glutenul nu se găseşte numai în
cereale, ci se ascunde şi în numeroase alimente din comerţ, ce utilizează
glutenul ca ingredient. Întru-cât o cantitate infimă de gluten poate afecta
intestinul, determinând reapariţia simptomelor, este necesară o mare
vigilenţă în alegerea produselor.
Regimul alimentar trebuie să fie:
- hipercaloric (un conţinut ridicat de calorii pentru a suplini pierderile prin
vărsături şi diaree şi pentru a oferi substratul energetic necesar unui
metabolism adecvat);

37
- hiperproteic (cu conţinut ridicat de proteine);
- normolipidic (cu conţinut normal de lipide);
- hipoglucidic (conţinut mai mic decât normal de zaharuri);
- administrat sub forma a 5-6 mese pe zi;
- suplimentat cu preparate de Calciu,Fier şi vitamine:A,D,E,K,vitamine
din grupul
B şi acid folic.
Alimente recomandate
Lapte şi produse din lapte-lapte, iaurt, brânză, telemea, caşcaval desărat
(dacă sunt suportate). Uneori, existenţa diareii impune excluderea lactozei
din alimentaţie şi administrarea de preparate dietetice din lapte, speciale, cu
un conţinut scăzut de lactoză.
Carne şi peşte-permise toate felurile de carne şi peşte (fiert, la grătar, rasol
etc) proaspete. Se vor evita conservele, care pot conţine faină.
Ouă-permise fierte moi sau în preparate.
Făinoase-interzise total cu excepţia orezului, porumbului, grisului din
orez sau tapioca. În condiţiile ţării noastre, mămăliga este un aliment uşor
acceptat. Se mai pot recomanda Zeamil (preparat din porumb) sau fulgii de
porumb.
Legume-cartofi (copţi, fierţi sau piure), morcovi, mazăre, legume verzi
sau uscate (preparate ca piureuri, soteuri, sufleuri cu unt, în loc de făină
folosindu-se orez). Se vor evita cele cu celuloza greu de digerat (varză,
fasole uscată, ridichi, castraveţi).
Fructe-proaspete şi uscate, ca sucuri, coapte la cuptor (fără coajă şi
sâmburi). Se vor evita fructele necoapte (cele care conţin celuloză greu de
digerat).
Dulciuri-gelatine din fructe, prăjituri de casă cu albuş de ou, orez cu lapte,
budinci cu orez. Interzise total - prăjiturile cu făină de cereale.
Grăsimi-unt, ulei, margarină, smântână, frişcă.
Băuturi-lapte, ceai, nectar de fructe, sucuri de fructe naturale.
Condimente-numai cele naturale, provenite din legume şi fructe - mărar,
pătrunjel, tarhon, busuioc.

38
Supe – supe creme cu legume, supe limpezi din legumele permise, supa
de cartofi cu unt sau smântână.
Dacă regimul este respectat cu stricteţe, în maxim 2 luni va apărea o
îmbunătăţire a stării clinice şi de nutriţie a bolnavului, iar simptomatologia
va diminua progresiv. La abaterea de la regim sau reintroducerea glutenului
în alimentaţie, tulburările vor reapărea, chiar cu intensitate sporită.
În bucătărie, trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a nu contamina
alimentele fără gluten. Contaminarea se poate produce atunci când produsele
fără gluten sunt preparate într-un vas nespălat în care s-au aflat alimente ce
conţin gluten. Se întâmplă ca produsele fără gluten să fie contaminate în
timpul proceselor de producţie, transformare sau ambalare. În această
privinţă, produsele etichetate "fără gluten" sunt mai sigure.
Regimul de viaţă trebuie să fie ordonat, echilibrat, dar individualizat după
natura bolii şi starea bolnavului şi întotdeauna hotărât de medic, şi pentru ca
toate acestea să ducă la recuperarea stării de sănătate a bolnavului, asistenta
medicală trebuie să-şi îndeplinească rolul său.

39
BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu Borundel - ”Medicină internă pentru cadre medii”, editura


BicAll, București, 2000
2. ”Manual de practica pentru elevii scolilor postliceale sanitare”,editura
Tritonic, 2013
3. www.celiaci.ro

4. www.myshared.ru

5. Lucreția Titirca – ”Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali”,


Editura Viața Medicală Românească

40
ANEXE

Fig. Nr. 1 Aparatul digestiv

41
Fig. nr. 2 Intestinul subțire

42
43